Posts Tagged ‘Sol Campbell’

PornoGol si Deva in Tara Galilor

ianuarie 25, 2010

Acum m-am referit in Fotbal Vest la unii presedinti plimbareti gen Mandaric ori Gold si la altii cheltuitori, ultimii aducand-o pe Chester City in ingrata postura de ultima clasata in esalonul cinci, cu -3 puncte din handicapul de 25 cu care pornea la drum pe motive financiare. Iar sambata i-a fost si mai rau, 0-4 la Mansfield: doua retrogradari la rand?

La prima vedere, un club rezervor de talente in Albion, ce tocmai a fost cumparat cu tot cu datorii insumand 110 milioane, si un altul purtand “lanterna rosie” a ligii a cincea cu minus de puncte dupa Anul Nou pe arena sa de pe hotarul anglo-galez, nu par a avea nimic in comun. Si totusi…

Constat ca, imediat dupa revenirea in insula, inclin sa pomenesc de mijloace de transport. Urc intr-un intarziat oarecare tren suburban spre nicaieriul sud-vestului Londrei si il vad in ultimul rand, la geam, pe Chris Coleman. La fel de aratos ca-n zilele cand dirija din iarba apararea Tarii Galilor, la fel de natural ca pe “sticla”, candva antrenand-o pe Fulham in elita, acum pe Coventry City, in Championship.

Din tren, in autobuzul rosu etajat. Primul m-a prins in locul nepotrivit la momentul nepotrivit, stropindu-ma generos, asa incat, asteptandu-mi numarul meu, in tentativa de a ma usca, am operat un exercitiu mental numarand cate masini doar cu sofer, fara pasageri, trec la fiecare 10 vehicule. Opt sau noua. Si mi-am zis, ce fericit trebuie ca e managerul unui club profesionist de liga a doua, sa imparta darul de a calatori in acelasi vagon cu nimeni ca mine.

Fericit e si David Gold, care la 73 ani si-a cumparat clubul ce-l iubea de-o viata, West Ham United, in ciuda datoriilor “Ciocanarilor”, scrise cu noua cifre. Gold s-a aurit in industria pornografiei iar acum si-a facut hatarul, impreuna cu partenerul sau David Sullivan, de a achizitiona jumatate din gruparea scufundata de o neinspirata cedare unui consortiu islandez.

Din investitori in ramura pornografica, in fotbal, la sefia lui Birmingham City, inca din 1993, iar acum in estul Londrei, unde-au trambitat déjà ca-i vor eleva pe “visinii” atat pe viitorul Stadion Olimpic, in calitate de chiriasi cu pretentia de a juca pe o reamenajata arena cu 50.000 locuri fara pista atletica, cat si in Champions League, asta pana la ora anticipatului Mondial in insula, din 2018.

Cu Gold si Sullivan, un club mai putin in suferinta. Cu o extravaganta politica de cheltuieli pe salarii, asta pentru a-si “trage” Cupa Angliei in sala cu trofee si vizita lui AC Milan la Fratton Park in toamna lui 2008, Portsmouth plateste acum incarcata nota de plata. Udinese, Finantele si Sol Campbell o hartuie pentru milioane, portarul James o dezerteaza si el, Premier League ii deturneaza drepturile TV direct in conturile cluburilor pagubite pe piata transferurilor iar arabii ce si-au pasat-o unii altora se intreaba cu ce s-au pricopsit. Si intr-un alt caz de plimbare prin fotbal de la o carma de club la alta, Milan Mandaric pare a fi simtit cand sa renunte la Pompey in favoarea “vulpilor” lui Leicester City.

De la prea multi conducatori verosi i se trage si lui Chester City, din bogatul comitat Cheshire, zona rezidentiala preferata de vedetele jocului, undeva intre Liverpool si Manchester. In 1980, clubul le ceda “Cormoranilor” progenitura Ian Rush, pe 300.000 lire. Apoi si Lee Dixon, devenit “Tunar”, ajungea sa stranga 22 selectii pentru Albion.

Vremurile bune insa s-au dus si, odata intrat pe mana unor baieti nu neaparat botezati Claudio, clubul fondat in 1885 a sfarsit in chirie, la Macclesfield. Intoarcerea la arena locala Deva Stadium, a se pronunta diva, s-a produs in deceniul trecut dar neajunsurile tot dau tarcoale la terenul spintecat de granita Angliei cu Tara Galilor.

Plecat la drum cu o penalizare de 25 puncte datorita unui minus de 7 milioane si acceptat drept partener de competitie doar gratie votului celorlalte 23 echipe din Blue Square Premier, in care a retrogradat dupa 5 ani petrecuti intre profesionistele ligii a patra, Chester se chinuie fara antrenor sa ajunga la 0 puncte si maine e la proces cu colectorii de taxe si impozite.

Asa incat nu si-l va permite pe Mutu, altul prin tribunale, pe care pana si dubiosul Daily Mail l-a zugravit drept “fallen”, cazut, cand l-a amintit drept tinta pentru Mancini la City, dar altii l-ar putea eticheta altfel, acum, ca tot s-a lansat populista platforma Britainthinks!com, pe care tot opinantul de rand isi da cu frustrata-i parere in alt act invaluitor de erodare a presei, din actuala “democratie” globala.

Da. Nu. Nu-mi pasa! Porti alege sau chiar sa-ti publici inregistrarea video, trambitand pe larg pe tema aleasa de promotori, de exemplu “1966. Nu se va intampla anul asta”. Dezbaterea despre sansele Angliei in Africa e publicata pe reclamele statiilor de autobuz. Britannia “thinks”, gandeste.

Si a mai si bifat in weekend un tur de Cupa Angliei, 16-imile, dar fara Liverpool si Manchester United in cursa, ci cu castigatoarea Chelsea invingand cu 2–0 la Preston, cu North End, club ce cucerea fara esec “dubla” campionat – F.A. Cup cu 16 ani inaintea fondarii in 14 martie 1905 a “albastrilor” londonezi.

Si apropo de ani, au trecut 15 de cand Beckham cel controlat in peninsula de Golden Balls, testicule de aur, marca doua goluri in 5 jocuri pentru Preston, halta ce-i da nadejde antrenorului “Mioarelor”, Ferguson Jr., un alt trimis de Sir Alex la North End, ca intr-o buna zi va ajunge si el la Real si Milano.

Pai daca si presedintii schimba cluburile aidoma jucatorilor, ce sa mai avem cu antrenorii!?

Reclame

Doar Drogba inaintea lui Burnley

septembrie 21, 2009

Orice verdict e vremelnic dar cateva impresii pot fi impartasite. In fond, s-a scurs deja o treime din turul Premier League 2009-2010.

Incep prin a reaminti un paragraf din editorialul „Fotbalul, pe locurile 14-15”, pe care-l semnam in Fotbal Vest in luna iulie, pe cand prim-divizionarele abia isi incepusera pregatirile precompetitionale, si in care le aminteam pe Portsmouth, Bolton Wanderers si Hull City drept ocupante ale locurilor retrogradante, 18, 19 si 20, la finele actualei editii, in mai 2010: „Culmea ironiei e ca si la anul focurile retrogradarii ii vor perpeli probabil tot pe antrenorii englezi iar de-ar fi sa ma dau bookmaker pentru o zi, le-as trece pe Portsmouth, Bolton si Hull pe lista neagra, prima fie ea si preluata de un bogatas arab, dupa modelul de la Man. City, cu tot cu petrodolarii sai dar fara a fi fost pus la “testul de prestanta” in ceea ce priveste standardele Premier League. Adica Hart, Megson si Brown, asta daca luna mai ii va regasi in posturi. Dar nu incercati si Dumneavoastra acasa, sa aruncati bani pe aceasta speculatie cu cele trei, caci s-ar putea sa va arda. Am presupus si eu, asa…”

Visiniu-albastrul lui Burnley a fluturat triumfator in mai, pe Wembley. Momentan, datele problemei nu s-au schimbat, nou-promovata luand in piept elita si batand deja trei cluburi la zero, acasa, pe Turf Moor. Iar la ultima ocazie, gratie unui varf adus de la o recenta participanta in Cupa UEFA, dar acum doar amarata cu zero puncte in coada. "Pompey"...

Visiniu-albastrul lui Burnley a fluturat triumfator in mai, pe Wembley. Momentan, datele problemei nu s-au schimbat, nou-promovata luand in piept elita si batand deja trei cluburi la zero, acasa, pe Turf Moor. Iar la ultima ocazie, gratie unui varf adus de la o recenta participanta in Cupa UEFA, dar acum doar amarata cu zero puncte in coada. "Pompey"...

Dar nu la cele trei ma voi referi, ci la nou-promovata Burnley Football Club, principala candidata a bookmakers la retrogradare, conform cotelor dinaintea inceperii stagiunii. Caci Burnley a infirmat sambata proverbul cu ulciorul care nu merge de trei ori la apa, invingand din nou acasa, in primul joc al rundei a sasea, televizat pe Sky Sports, 3-1 cu Sunderland.

Turf Moor, datorita capacitatii sale restranse, a inregistrat cea mai mica asistenta a etapei din elita, doar 20.196 spectatori, insa… ce mai spectatori. Vorba unui suporter al visiniu-albastrilor, fanii au cantat si scandat la nesfarsit, o ora si jumatate plus prelungiri si la lovituri de departajare, in editia trecuta, cand viitoarea nou-promovata a descins pe Stamford Bridge, a remizat cu Chelsea, si finalmente a eliminat-o din Cupa Ligii, in urma suturilor de pe punctul cu var. A fost o campanie a competitiei K.O. in care Burnley nu doar a facut 1-1 acasa la Chelsea, dar le-a invins la Turf Moor si pe Fulham, Arsenal si Tottenham, fiind eliminata abia de ultima, in prelungirile mansei a doua a semifinalei, datorita golurilor in plus marcate in deplasare. Pazea, vine Burnley!

Fanii sunt acum si mai entuziasti, si mai calzi, ridicandu-se, aidoma echipei, la nivelul elitist al Premier League si percepand insemnatatea momentului. Incredibil dar adevarat, dupa 6 etape, doar Chelsea lui Ancelotti, lidera fara punct risipit, are o linie de clasament superioara lui Burnley in meciurile de pe teren propriu.

Burnley avea sa debuteze in Premier League cu un dus rece la Stoke, promovata de anul trecut, esec care o punea deja sub lupa scepticilor. Dar trupa lui Owen Coyle a strans imediat randurile, inregistrand doua succese de moral, pe teren propriu, in decurs de o saptamana de la debutul campionatului. A fost mai intai acel neverosimil 1-0 cu Manchester United, cand campioana a ratat inclusiv un penalty in jocul de la mijloc de saptamana, iar apoi un alt 1-0, tot in dauna unei „europene”, Everton Liverpool, si ea „inghetata” la punctul alb de danezul din poarta nou-promovatei, Jensen. Saha l-a copiat pe Rooney iar Burnley a strans 6 puncte din doua meciuri creditate cu… „2”.

Sambata, Burnley s-a impus in acel gen de confruntare tipic pentru echipele amenintate de retrogradare. Un meci de… 6 puncte. Sunderland e in aceeasi luntre si, doar invingand formatii mai mult sau mai putin de calibrul ei, Burnley isi poate consolida postura in elita. Restul, gen victorii contra campioanei en-titre, sunt bonusuri mai mult decat binevenite, excelente pentru moral, insa nu neaparat jocuri deseori amintite drept fiind de 6 puncte.

Remarcabil e si faptul ca Owen Coyle n-a facut nu stiu ce achizitii, in mare aceeasi jucatori ce au urcat treapta in elita, via – Wembley, purtand falnic stindardul clubului din Lancashire si in Premier League. Tot Wade Elliott, marcatorul unicului gol din finala play-off, 1-0 contra lui Sheffield United, s-a aflat la originea primului gol de sambata, smulgand un penalty, si tot scotianul Alexander, veteranul capitan, si-a reconfirmat precizia de la 11 metri.

Abia dupa pauza, cand era introdus in minutul 57, un nou recrut a pus si el umarul la redistantarea lui Burnley. David Nugent, abia reintors in Lancashire, dar nu la Preston, unde isi facea un nume cu care debuta cu gol in nationala Angliei, ci la micuta Burnley, si-a redescoperit pofta de gol pierduta la Portsmouth, reusind o dubla de efect, cu capul si cu stangul, din pirueta, dinafara careului: 3-1. Lui Nugent li se adauga fundasii Mears, sosit de la Derby County, via – Marseille, unde a fost imprumutat, si africanul Bikey, un munte de om ce n-a inghitit ratarea revenirii in elita, cu Reading.

Coyle a adaugat ici-colea, prin partile esentiale, dar colectivul unit ce a surprins Albionul, promovand la mustata, continua sa minuneze, pastrand procentajul maxim la Turf Moor. O fi arena cea mai mica din elita, dar vocea suporterilor se face auzita. Iar idolii raspund pe masura, cu 1-0 si 3-1.

In contrast, un club care era egalat in prelungiri de AC Milan, in 27 noiembrie 2008, intr-un joc din grupele Cupei UEFA, n-a acumulat inca nici un punct in Premier League si a incasat o medie de doua goluri pe meci in primele 6 etape. Portsmouth, caci despre „Pompey” este vorba, s-a despartit si de sus-amintitul Nugent, care nici nu figura in acel 2-2 de la Fratton Park, ce a fost… 2-0 pana in minutul 84. Atunci au iesit la rampa Ronaldinho si Inzaghi.

Altii insa, dintre care cei mai remarcabili ar fi Johnson, ajuns la Liverpool, Distin, la concitadina Everton, Crouch, dupa Redknapp, la Spurs, ori Davis, inhatat de Bolton, au parasit Titanicul din portul Portsmouth, la fel ca veteranul Sol Campbell, neutilizat in acel joc de referinta cu milanezii, dar care, transferandu-se tocmai in liga a patra, la Notts County, trupa avandu-l drept director pe Eriksson, a dat masura completa a necesitatii sariturii de pe punte. Tony Adams, la carma contra rosso-nerilor, si-a frant si el de-atunci gatul, iar Paul Hart, inlocuitorul, a tesut cu chiu cu vai plasa mentinerii in elita insa nu mai are solutii si pe 2009-2010.

Portsmouth s-a anuntat a fi drept o victima previzibila, iar startul ei confirma temerile, nu datorita numelui lipsit de sonoritate de pe banca tehnica, Paul Hart, nume ce a atras in intersezon recruti pe masura, jucatori de nivelul doi, cu care doar poti sfarsi sub elita, ci mai ales datorita instabilitatii de la conducerea clubului, destabilizat de interminabilele discutii din cursul verii legate de preluarea gruparii de catre un consortiu arab. Pestele de la cap se impute si incertitudinea de la Fratton Park se rasfrange evident asupra rezultatelor din teren. Cele doua coordonate sunt inseparabile, orice delimitari ar vrea unii sa faca…

Portsmouth e macar la… zero, insa vecina – rivala de pe coasta sudica, Southampton, sta chiar mai rau. Pornind cu un handicap de zece puncte, din nou pe motive legate de imputirea pestelui de la cap, „Sfintii” abia au inregistrat primul succes stagional, 2-0 acasa cu Yeovil Town, in fata a peste 19.000 suporteri, pe St. Mary’s, oaspetii declarandu-se insa dezgustati de acordarea celor doua penaltyuri din care noul recrut Rickie Lambert a asigurat primele puncte alb-rosilor.

Macar Portsmouth e inca in Premier League, cu amintirea unui joc cu milanezii, in Cupa UEFA, acum nici zece luni. Insa Southampton, adversara Stelei in Cupa UEFA, in toamna lui 2003, e lanterna rosie a ligii a treia, si desi handicapul e surmontabil, „Sfintii” fiind la -2 si deci la opt puncte in urma unei clasate pe o pozitie salvatoare, si anume tocmai Yeovil, exemplele nefericite din editia trecuta pot pune sub semnul intrebarii capacitatea clubului de a raspunde adversitatii. Luton s-a scufundat, torpilata de cataroiul din start, -30 puncte. Altele s-au salvat…

Dar sa se fi inclinat oare Anglia aidoma Titanicului, cu coasta sudica luand apa? Nu de alta dar si „verzii” de la Plymouth Argyle, fara succes in 8 etape, proptesc ierarhia ligii a doua…

Unii se scufunda, nou-promovata Burnley exulta. Si nu pare a fi doar un foc de paie. Cata vreme „visiniii” vor invinge si tine la distanta adversare directe, „ambarcatiuni usoare”, gen Birmingham City, si ea o nou-promovata, viitoare oaspete pe Turf Moor, trupa lui Coyle va putea spera la supravietuire. In fond, calculele spun ca si 39 de puncte pot fi suficiente, iar Burnley a strans deja noua.

Urmatoarele luni doar vor confirma (sau infirma) speculatiile rezultate din primele confruntari. Dar Burnley pare a avea vant bun. Si poate ca proximul derby local, la vecina de pe Ewood Park, Blackburn Rovers, va aduce clubului fondator al The Football League, participant la acea memorabila prima editie de campionat din 1888, si primele puncte externe. Ce ziceti, Alexander si Nugent? Se poate…