Posts Tagged ‘competitie’

Încă unul – câştigător – la MARATOANELE MELE

Octombrie 10, 2010

După, nimerit îmboldit de Mona, am sorbit două Stejarul. 7% alcool. Deci mi-am scuturat niţel pletele. Şi mă răsfăţ scriind la persoana I şi despre ceea ce a fost a 11-a ediţie a Maratonului Timişoarei, de duminică 10.10.2010, cu startul la ora 10 şi 10. Pentru ca n-a fost una oarecare, ci foarte altfel. Tot pe 42 kilometri şi vreo 200 metri, dar într-adevăr altfel. Din două puncte de vedere.

Primul… Mi s-a întâmplat pentru prima oară să mă accidentez alergând, după 16 ani şi ceva de noroc şi fericire, scutit de coşmarul atletului. Cu aproape 3 săptămâni înaintea cursei, mai exact cu 19 zile, într-o seară de marţi, gamba stângă, cea forte şi de mare sprijin în condiţiile în care piciorul drept, operat, mi-e încă atrofiat şi slăbit şi după aproape 20 ani, a pocnit cum auzi artificiile. Un poc sec, parcă un cuţit în muşchi şi teama imediată că asta a fost… Muşchiul cedase la o întindere bruscă. La un blestemat de semafor. Mi-am zis că s-a dus alinierea la start şi cele 13 săptămâni de antrenamente, uneori în draci, pe pante de 10% sau ignorând torenţiale. M-am întors acasă cu „piciorul în mână” şi nici în pat nu puteam sta. 6 săptămâni, dixit pe Google. 

Al doilea… Cu chiu cu vai şi doar două antrenamente uşoare, la două săptămâni după accidentare sau cu 4-5 zile înaintea Maratonului, cum vreţi, m-am prezentat la start. Pentru prima oară după sute de curse neştiind dacă voi ajunge acolo, la finish. Ce va fi? Cum va reacţiona gamba? Mă va ţine? Sau abandon? Dar mi-am zis că e ultimul, da, ultimul concurs alergat în roş-galbenul lui Serpentine Running Club din Londra, asociaţie la care debutam în 1 ianuarie 2005, într-o întrecere de 10 kilometri. Şi mi-am spus că e musai să onorez momentul. Era ultima cursă în acel tricou cu mâneci lungi care nu ştiu din ce fibră a fost fabricat să reziste încă, în ceea ce pare a fi fost chiar ultimul maraton al Timişoarei organizat de www.maraton.ro , de Atletic Club Maraton Timişoara. N-aveam cum să nu mă prezint la start. Şi într-un picior sau în mâini, şi tot trebuia cumva să-l alerg. Abonamentul de membru „Serpie” îmi expiră luna viitoare…

Acum, după, meditând la o minunată şi însorită duminică cu 6 Celsius, una plină de emoţii dintre cele mai intense şi polarizate, în care am izbutit să trec de toate cele 8 ori în traseul şerpuind peste Bega, îmi zic că nu ştiu cum am scos-o la capăt. Şi nu oricum. Ci chiar câştigând Maratonul la categoria mea de vârstă, 30-39 ani, în timpul de 3h16:52, conform tehnologiei ChampionChip, firmă globală care discută la sânge în metri şi secunde, prin trimişii ei de la Budapesta, Attila şi Milan. Am încheiat pe locul 6 în clasamentul general şi am înregistrat al doilea meu timp în cursele de Maraton, Personal Best rămânând cel din septembrie 2009, la Wroclaw, în Polonia. Am alergat deci mai repede decât în precedentul Maraton, din martie, de la Barcelona…

Că lumea e mică o sugerează şi prezenţa aici a unui polonez, Tadeusz Dziekonski, şi nu unul oarecare, ci cu vreo 265 Maratoane în picioare. Leş de 60 ani care a alergat şi Dumnealui anul trecut Wroclawul, unde mă aliniam într-o pitorească tentativă…

Nu mă întrebaţi cum de-a ieşit aşa. Parcă a fost de basm. Miracol? Gamba se regenerase doar din plimbări uşoare, fără nici cel mai mic leac, muşchiul a rezistat, cei 42 şi ceva au fost rulaţi iar această amintire îmi va alina toate zilele ce-au fost, sunt şi vor fi în care n-am un cuvânt de zis, bolborosind în gol pe un nenorocit de blog. O amintire pe loc de frunte între foarte multele experienţe de concurs, de la nord de Cercul Polar la Atena şi de la Dublin în Catalunya…

<What next?> Nu ştiu exact ce va urma, post-Serpentine. Alte curse, pe cont propriu, fără vreo apartenenţă? Posibil. Dar cert voi merge înainte, la capitolul antrenamente. Nici nu e indicat să te laşi brusc, ci doar treptat. Dar cred că singura şansă e să dau înainte, nu neapărat la fel de înverşunat ca pe alocuri, în alte foste sesiuni pregătitoare. Altele sunt acum priorităţile de suflet însă nu voi stinge flacăra.

Mai ales că Mona m-a înţeles, a fost acolo, la finish. Şi poate şi pentru că, mai des ca niciodată în Timişoara, am auzit încurajări de pe margini, de la trecători întâmplători sau privitori avizaţi, semn că falia se conturează mai clar. Am impresia că într-o ţară căzută în plasa şofatului nevricos bară la bară şi a consumerismului materialist fără cap, doar de dragul unui fals nivel de trai şi a unui parşiv aşa zis statut social, se regăsesc însă tot mai mulţi care-şi revin în simţiri şi care fac pasul de cealaltă parte a faliei, percepând, înţelegând, susţinând, aplaudând şi fiind pe faţă în celălalt trib, cu vederea spre normalitate. Lucrurile se mai schimbă. Dacă până acum eram doar o mână de „nebuni”, astăzi am simţit acel altceva, extrăgând ce-i drept partea bună din lucruri.

Victoria mea a fost că am ajuns la final, lupta cu sine fiind cea mai grea în Maraton. Triumful la 30-39 ani, în competiţie cu alţii, a fost doar un bonus. În ziua în care tricoul roşu a devenit amintire. Spânzurat pe-un umeraş. Aşa a fost să fie, simbolic, în oraşul meu natal…

Ca un P.S., s-a repetat ca Maratonul, atât cât a fost mediatizat, adică puţin, să fie zugrăvit anapoda, denaturat, trunchiat, cu erori informaţionale jalnice şi străvezii pentru cei „in the know”, de către o presă neînţelegând mai nimic din spiritul şi cam tot ceea ce implică un asemenea eveniment. Sunt colegi de breaslă dar zău, vai de lume pentru ignoranţa şi incompetenţa lor leneşă, scrijelind din fotoliu, după ureche. Şi-atunci cum să fie puşi în temă şi magnetizaţi spre o asemenea probă consumatorii de ştiri!? Şi asta într-o ţară campioană olimpică la zi în proba feminină de maraton, prin Tina Diţă la Beijing… Apropo, jos pălăria Stimată Silvia Banda, unică participantă la Timişoara, o localnică păstrându-şi coroniţa peste ani!

Anunțuri

X-ul si Celebrity lipesc de ecrane 26 milioane insulari intr-o seara

Noiembrie 28, 2009

Vreti sa stiti cam ce fac britanicii intr-o duminica seara de noiembrie? E suficienta consultarea ratingurilor emisiunilor de televiziune, populare showuri TV fiind in derulare la acele ore. Din pacate, popularitatea lor nu deriva din calitatea si rafinamentul respectivelor productii in direct ori inregistrate.

Mai jos, citez din excelentul articol al lui Tim Teeman, publicat in suplimentul cotidianului The Times, care explica psihologia maselor inca magnetizate pe canalul terestru ITV1 de emisiunile X-Factor, vizionat de 15,9 milioane telespectatori, I’m a Celebrity, Get Me Out of Here!, cu 10 milioane telespectatori, si Strictly Come Dancing. Vestea buna ar fi ca aproape sase milioane si-au vazut totusi de vietile lor dupa X-Factor, neramanand pironiti in fotolii pentru I’m a Celebrity…

E despre puterea audiovizualului si despre evadarea din realitate a telespectatorului. Inainte sa pomenesc articolul in sine, cam asa as schita experienta mea in domeniu…

„Cum, n-ai vazut vreun episod din <Friends>? Sa nu cumva sa-mi spui ca nici n-ai fi auzit de serial!?” M-a intrebat, asa incat i-am zis colegei de vreo douazeci si ceva de ani si nu doar ca am dezamagit-o dar chiar am revoltat-o. <Friends> e peste saptamana, weekendul fiind rezervat pentru aceste X-Factor, cu cantareti aspiranti interpretand din repertoriul consacrat, I’m a Celebrity…, un fel de Big Brother dar nu intr-un studio umplut cu anonimi ci intr-un cadru natural amenajat pentru persoane facute cunoscute opiniei publice prin mass-media de divertisment, asa zise celebritati, plus Strictly Come Dancing, un concurs de dans imperechind personalitati din lumea sportului cu dansatori profesionisti.

In X-Factor, nu neaparat debordand de talent, poate aparea si vecinul din coltul strazii. Si totusi, am cunoscuti care-l vizioneaza, fie ei chiar lectori universitari sau absolventi de studii superioare cu multi ani vechime in varii profesii, carora li s-ar strica seara daca ar pierde emisiunea. Dependenta. Din autocenzura de a nu le rani sentimentele ori a nu le parea patronant, nu-i trag de maneca sa aspire la mai bine, sa aleaga o forma mai atractiva, mai stimulanta de divertisment. N-am spus nici inaltatoare, nici spirituala. Ci doar una mai aproape de nivelul lor intelectual.

Oferta e atat de mare, gusturile sunt atat de variate. Dar ce se ascunde in spatele foamei atator oameni pentru asemenea emisiuni televizate e mai bine punctat in comentariul ziaristului englez:   „Fanii acestor emisiuni vor continua sa o vizioneze, cu mare bucurie, deoarece samburele lor consta in evadari moralizatoare, ce ne aseaza o oglinda in fata ochilor. […] In ultima decada, britanicii au devenit fericiti sclavi ai hiper-realitatii. […] Realitatea de televiziune si showurile de divertisment din aceasta gama au cucerit inclusiv viata publica si chiar discursul politic. Naratiuni cu titluri incendiare la stiri… […] Confesionalul si monologul au infectat discursul. Psihologia pop si dinamica operei de sapun are intietate in fata dezbaterii intelectuale; Drace, pana si intelectualii simt nevoia sa schimbe o vorba si sa opineze cu copiii pe tema X-Factor. […] Care in primele 6 saptamani, inaintea reprezentatiilor, ii umileste pe concurenti, servind placerilor noastre umilirea si respingerea lor. […] Aceste showuri sunt valve de scurgere, autostrazile evadarii noastre din realitate in fantezie. Putem chiar actiona impulsiv, in baza neplacerii noastre viscerale, apasand butonul rosu sau prin mesaje text. Avem oarecare control (sau mai bine zis iluzia controlului) si putem opri concurentii din reprezentatia lor de dans ori cantec sau sa-i punem in situatia de a manca rahat de crocodil. […] E un ridicol concurs al vanitatii umane.”

Lanturi de librarii dau faliment. Pe nume Borders. Granitele. Limitele normalului si firescului au fost demult depasite. Activitatea paranormala este subiect de publicitate pe autobuzele rosii etajate si aproape orice semn din existenta actuala a individului pe pamant vestic occidental, asta pentru cine are ochii mintii sa vada, are o conotatie intunecata, de la bizar la luciferic.

Iar emisiunile de divertisment TV nu fac exceptie. In fotoliu, telespectatorul comuta pe pilot automat, de la constiinta vie la nerozia digerabila. E tot ceea ce mai poate cu adevarat digera. E un semn al degradarii noastre, al dezumanizarii si imbecilizarii spiritului uman. Aproape o jumatate de natie e cu ochii pe doi irlandezi de 17 ani, John si Edward, cod de piata Jedward, cu frezele lor ridicole, vopsite si electrocutate, in reprezentatia lor tipator de ridicola, lipsita de talent dar aplaudata frenetic, eventual chiar cu lacrimi in ochi.

Jedward au fost „eliminati” dar sunt reincadrati cat ai clipi in I’m a Celebrity…, luand parte la gogomania din jungla. Caci sunt deja celebritati. Aceasta e sub-cultura zilelor noastre si – din punct de vedere al telespectatorului roman – samburele ce a servit drept produs de import peste ani in virtualul din preajma Carpatilor.

Iar pentru cei ce-si spun ca tot ar fi mai atractiv decat „natangul” fotbal, sa stea linistiti. Cu cat a crescut oferta, cu atat admiratorii jocului de-altadata au pasit inapoi, vizionand cu pipeta.

Un clasic: Marathonas – Atena

Noiembrie 8, 2009

In fiecare an, la inceput de noiembrie, Maratonul Clasic atrage alergatori chititi sa parcurga traseul soldatului antic atenian, purtator al vestii bune. Se intampla in anul 490 inaintea erei noastre, cand armata cetatii, mult inferioara numeric atacatorilor persi, amana cucerirea Atenei. 192 de soldati atenieni au fost rapusi, in memoria carora a fost ridicat un impozant memorial, nu departe de campul de batalie.

Atena1-9Sept09 297

Pista si tribunele stadionului Panathenaic, un finish pe masura calibrului Maratonului Clasic

De la Marathonas, in noiembrie, maratonistii „taie” peninsula Attica spre sud-vest, cu destinatia Atena. Am alergat Clasicul acum doi ani si imi amintesc cu placere acea duminica de noiembrie purtandu-ne pe sub nori, prin soare, pe ploaie si incheind mangaiati de razele placute ale climatului mediteranean, odata inconjurati de marmura vechiului stadion.

Celebra Rosa Motta la start, baloanele inaltate in neant, miile de alergatori apropiindu-se incet incet de capitala Greciei. Sosirea, pe pista stadionului Panathenaic, gazda a editiei inaugurale a Jocurilor Olimpice, in 1896. O arena istorica, o atmosfera de sarbatoare la final. Si atleti africani dovedindu-si superioritatea.

Atena1-9Sept09 295

Intrarea pe Panathenaic consemneaza conotatiile olimpice ale stadionului

Lucrurile n-au stat altfel nici duminica, doar timpii fiind mai modesti, datorita unui start pe vreme ploioasa. Intr-o zona devastata in vara de incendii norii s-au scuturat in 8 noiembrie, la debutul celei de-a 27-a editii a Maratonului Clasic.

La sosire, aceeasi poveste insa, cu etiopianul Belachew si japonezul Takamizawa strecurandu-se intr-un top ten dominat absolut de kenieni. A castigat Josephat Kipkurui, nascut in 1986, cu timpul de 2:13:44, fiind urmat de compatriotii Edwin Kipchom (n. 1984), la 34 secunde, si Pius Mutuku Muasa (n. 1985), la 55 secunde.

Japoneza Akemi Ozaki, in varsta de 32 ani, a castigat in intrecerea feminina, fiind urmata pe podium, in mai putin de 60 secunde, de o etiopianca si o maratonista din Belarus.

Atena1-9Sept09 294

O placa memoriala in onoarea lui Gregoris Lambrakis, campion balcanic si promotor al Maratonului Clasic, efigia fiind plasata pe zidul exterior al tribunei vestice a arenei

Atena1-9Sept09 300

Discobolul, postat in fata stadionului Panathenaic. Simboluri ale miscarii sportive olimpice inca de la inceputurile sale...

Pana mori ori iti rupi genunchii

Noiembrie 1, 2009
Dublin26Oct09 018

Standul World Harmony Run ne propune o stafeta pornind in februarie de la Dublin si trecand in iulie si prin Romania...

Ce-am mai vazut la Dublin, la maraton? Standuri luminate cu nenumarati organizatori promovandu-si competitiile. Dintre care una va trece in iulie 2010 si prin Romania.

Dar forfota si babilonia lingvistica din centrul expo organizatoric de la Dublin mi-a amintit de unul din siturile ce concentreaza sutele de curse din lume. Si care site iti recomanda 101 distante pe care sa le alergi before you die. (Or you break your knees). Inainte sa mori ori pana-ti rupi genunchii.

Una dintre alergarile in strainatate, din suta plus una, ar fi ultramaratonul gazduit de amfitrioana Cupei Mondiale, Africa de Sud, cu chiar o saptamana inaintea inceperii ostilitatilor la 2010 World Cup. Se numeste Comrades Marathon, e la editia a 85-a, este caracterizata drept The Ultimate Human Race si masoara 89 de kilometri, de la primaria din Pietermaritzburg pana pe Sahara Stadium din Durban. Ca un ultim amanunt, startul se da la 5 si jumatate dimineata, iar de-acolo cu Domnul. Cu alte cuvinte numele de maraton e bland, Comrades masurand mai bine de doua maratoane cap la cap. Pentru cine se incumeta.

In aceeasi zi, din cate-am aflat la Dublin, undeva in centrul Europei va „curge” cea mai lunga stafeta, purtand flacara World Harmony Run de-a lungul a 20.000 kilometri, timp de 7 luni. Startul se va da in 25 februarie la Dublin, capitala europeana a sportului in 2010, iar cursa armoniei mondiale va strabate intreaga primavara batranul continent, ajungand in luna iulie si pe teritoriul Romaniei. Mai apoi, destinatia Asia, si tot asa…

Fondator al World Harmony Run, Sri Chinmoy a pus pe picioare numeroase curse si cluburi amatoare de alergari. La una dintre aceste competitii, de 10 mile pe circumferinta parcului londonez Battersea, in organizarea clubului Run and Become, o alta inventie a pionierului Sri, decedat in 2001, am alergat in primavara acestui an. S-a dat startul devreme, la opt fara un sfert intr-o sambata, dar entuziasmul ne-a purtat pasii in cele sase ture.

Aceasta stafeta, care neindoios va reuni puhoi de participanti, va ridica alergarile la un rang de sport de masa intr-o mult mai mare masura decat o fac sutele de maratoane si miile de mai scurte curse de pe intinderea pamantului. Curand, mult mai multi vom alerga, asa cum candva biscuiam sau fandam, la Daciada.

Alergarile vor deveni populare, pentru mase, si ne vom calca in picioare ori accederea la competitii se va face in baza unor criterii si timpi calificatorii. Cum e de exemplu cazul Maratonului Boston, ajuns la a 114-a editie, si care s-ar balona in pas cu renumele si traditia sa, daca n-ar impune anumiti timpi pentru prezenta la start, in functie de categoria de varsta.

Intr-o tot mai evidenta stratificare sociala, sporturi mai putin accesibile maselor, pe criterii economice, vor fi practicate doar de cetatenii din salonul de lux. Un golf, navigatia oceanica, o maslina. Si-atunci de ce sa nu alergam mon cher cot la cot, in aceasta aiuritoare globalizare!?! Uite, programa partidului ce ne vrea binele si traseaza palierele de sarcina cincinale, plus cursele rasarite aidoma ciupercilor dupa ploaie, ne ofera sansa, si in plus nu mai e nici o rusine sa iesi in pantaloni scurti la sosea, daca si Marghioala din curtea invecinata a fost dusa cu zaharelul…

Si-ajung la Bucuresti. Dupa ce caravana armoniei va trece prin capitala, a treia editie a Bucharest City Marathon va spera la mai multi clienti in toamna urmatoare, decat cei peste 150 la maraton, din 18 octombrie. Ca nu-i usor sa atragi participanti, mai ales la inceput, e de la sine inteles. Ca alte curse consacrate isi desfasoara linia de start in aceeasi zi, e un dezavantaj in plus.

Bucurestiul a fost concurat la miez de octombrie, dintre maratoanele Europei, de Amsterdam, Istanbul si Mediterraneo, undeva in Spania, altele ca Amman, Toronto, Guadalajara ori in China respectiv Coreea neconstituind rivale pentru cel din capitala Romaniei, fiind pe alte continente.

Ideea e ca ai de unde alege. Restul tine de atractivitatea ofertei, de magnetismul locului. La modul in care Romania nu exceleaza deloc in privinta turismului si in ciuda potentialului evident, Bucurestiului s-ar putea sa-i vina greu sa-si croiasca un nume de rezonanta pe harta maratoanelor lumii. Numai accesati calendarul http://aimsworldrunning.org si veti intelege cat de multe sunt optiunile.

Cea mai buna sansa ar fi ca multi sa fie stimulati de trecerea caravanei World Harmony Run pe strada lor si a doua zi, la trezire, sa se inscrie intre participantii la cursa din orasul lor. Fie el Maratonul Timisoarei, al Bucurestiului, de la Sighisoara la Medias ori cel din Piatra Craiului. Si nu se lasa cu genunchi rupti. Pot sa confim c-am vazut intre participantii la Dublin maratonisti in tricouri verzi, dar nu ale Irlandei, ci din 100 Marathon Club, alergatori trecuti de suta in privinta curselor de 42,2 kilometri alergate. Pe unele era adaugat Manic. Dar nu trebuie sa fii maniac, nici sa alergi pana la moarte.

Vorba versurilor unei balade rock aleasa drept coloana sonora pe imaginile de arhiva ale Maratonului Stockholm. Poti alerga cat de mult vrei si dupa toate cele, fericire, glorie, dragoste si tot curcubeul existentelor noastre, dar finalmente nu poti fugi de tine insuti.

Petrescu da sperante de viitor… polistilor

Octombrie 29, 2009

Succesele in deplasare ale campioanelor Romaniei in grupele UEFA Champions League sunt cadouri surpriza in octombrie, insasi oportunitatea de a da piept cu grupari mai puternice din Europa si de a invata mai ales din esecuri primenind incet-incet competitivitatea in fruntea fotbalului romanesc de club. 

“Bilete? Vrea cineva bilete de meci? Nu-i vorba in acest caz de oferta unui vanzator stradal ilicit, ci a unui posesor de abonament anual la Arsenal, intrebandu-se daca ar fi doritori printre colegii sai de la Daily Telegraph pentru jocul cu Olympiakos de pe Emirates. Sorry old boy, dar ma spal pe cap la ora jocului”.

Astfel incepea Kevin Garside, desemnat in noiembrie 2008 redactor-sef pe sport la Daily Telegraph, editorialul publicat exact acum o luna sub titlul “Michel Platini omoara vise aruncand stridiile marilor pesti”,  ziaristul glumind in continuare ca “nu exista un motiv evident de a nu pune mana pe sampon oriunde pe continent” in serile meciurilor din grupe, faze incipiente pe care le considera balonate, “invaluite de inertie”.

O “bomba” gen Barcelona – Rubin 1-2 nu e nici primul, nici ultimul rar soc si poate nici nu va genera improbabila calificare a “buturugilor mici” in dauna favoritelor, care intr-adevar, intr-o covarsitoare majoritate, finalmente se redreseaza, insa dovedeste anumite merite ale formatului competitiei in viziunea presedintelui UEFA.

Lasand la o parte tachinarile lunare intre editorialisti insulari si Platini, la urma urmei un… francez, este fortata pretiozitatea respectivilor formatori de opinie de a atribui scena Ligii Campionilor doar “elitelor prestigioase”, carora le-ar cadea nasul prin “fundaturile estului Europei”, pentru a-l cita pe acelasi jurnalist, care a adaugat: “Va puteti imagina fata lui Jose Mourinho cand Inter a cazut in aceeasi grupa cu Rubin Kazan?”

Ei bine, n-avem imaginatie ci doar am vazut fata lui Guardiola martea trecuta, aducandu-ne aminte ca Rubin e campioana tarii semifinalista la C.E. 2008 si care a dat Europei castigatoarele Cupei UEFA in 2005 si 2008, CSKA respectiv Zenit, triumfuri ce au inaltat Rusia in ultimii 5 ani in ierarhia coeficientilor UEFA pe locurile, in ordine, sapte, iarasi 7, zece, patru si din nou 7. Comparativ, Albionul a pus tot de doua ori mana pe Cupa UEFA in ultimii 28 de ani, prin Spurs in ’84 si Liverpool in 2001 dar mai sugestiva e treapta urcata cu hotarare de Sevilla, o recenta dubla castigatoare a competitiei “verisoare”, ce acum troneaza in grupa Unirii.

Din insula si alte cateva campionate puternice, grupele par plictisitoare. Dar Platini a intuit ca prin formatul cu iz populist ofera outsiderelor mai multe sanse sa se puna la incercare cu “greii” si implicit sa castige experienta competitionala la cel mai inalt nivel, daca nu cumva chiar si puncte aducatoare de venituri, eventual chiar si de calificari, sume ce ar putea fi reinvestite in cresterea valorica a loturilor reprezentantelor, ridicand stacheta competitiei interne.

Daca tot a alterat initial formatul democraticei Cupa Campionilor Europeni, dand Cezarului cate 3 si 4 reprezentante in Liga Campionilor, forul european incearca macar sa dreaga busuiocul cu zaharele financiare pentru nevoiase, la masa bogatilor. S-a scris despre paguba facuta de Poli lui Shakhtar, eliminand-o din drumul spre grupe, “gaura” sugestiva in privinta foamei unor cluburi suficient maturizate pentru a lua Europa de coarne macar pentru un an, doi.

EdinburghMay2009 017

Rangers, creditata de bookmakers cu 7/1 sa castige cu 3-0 finala Cupei Scotiei din mai 2009, pe care o transa cu 1-0 contra lui Falkirk, nu si-ar fi putut imagina ca va sfarsi umilita pe Ibrox de necunoscuta din Urziceni, Romania. Europa Centrala, adaug...

Timisoara nu e inca in respectiva categorie dar succesele campioanelor CFR si Unirea la Roma respectiv Glasgow ofera speranta ca o invingatoare pe drept a competitiei interne, fie ea si a Romaniei, poate nadajdui la ceva puncte si bani in plus pe drumuri europene si mai ales creste importanta castigarii unui loc de acces in UEFA Champions League si intensifica disputa la varf. Cu efecte pozitive infiltrandu-se in josul ierarhiei. Deci mai ales in campionat e o paine de mancat, prioritatea revenirii macar in calificari, daca nu direct in grupele competitiei, fiind mai mult decat evidenta.

Iar victoriile si fiecare banut in plus cucerit de alde CFR, Unirea sau Timisoara le intaresc incet-incet in disputa deseori inegala cu Triunghiul Bermudelor bucurestean. Triumful lui Dan Petrescu cu 4-1 acasa la finalista de anul trecut a Cupei UEFA este si un raspuns indirect ignorantei mai sus amintitului editorialist, care, folosind numele Urziceni drept corolar al deranjului cu “fundaturile”, “inertia” si “balonarea” din grupe, a intrebat ironic daca “este Urziceni acea acceptabila contractie, Michel?” Contractia are aceeasi functie ca si abrevierea, in limba franceza in particular mentinand fluenta sunetului.  In fond, Kevin, Urziceni e doar un nume ca oricare altul, si-atat, nu-i asa? Un nume de oras… Aproape impronuntabil de presa insulara dar… urzica a dat furnicaturi vicecampioanei Scotiei.   

Franta, cap de serie la baraj, fata in fata cu Given, o data invingator si alta data invins in noiembrie la baraje        

Si vorbind de surprize in grupele cu finaluri totusi previzibile, de urmarit confruntarile de baraj, care pe care in dubla mansa, ce au suferit modificari de format pe ultima suta de metri, prin introducerea de catre FIFA a capilor de serie. Se va infaptui vrerea oficialilor, de a le vedea calificate in noiembrie pe europenele mai bine clasate in ierarhia forului mondial, sau revolta verbala a unuia ca Shay Given va naste oarece surprize?

In 18 noiembrie, la Paris, portarul Irlandei ar putea stropi egalarea la 102 selectii in nationala a recordmanului “verzilor”, Steve Staunton, cu eliminarea Frantei, desemnata cap de serie, din drumul barat de sarbi spre Africa de Sud. Given, un scolar pe cand acum doua decenii, in 15 noiembrie ’89, Irlanda se califica in premiera la Campionatul Mondial, cu un 2-0 in Malta, a fost insa in poarta la mansele de baraj pentru descinderea la Coupe du Monde ’98 respectiv in Coreea de Sud si Japonia.     

Mai intai, in 15 noiembrie ’97, rata prezenta in Franta cu un esec la Bruxelles, 1-2 cu Belgia, venit dupa un 1-1 la Dublin. Apoi, in 15 noiembrie 2001, se califica pentru mondialul asiatic la Teheran, desi dupa un esec cu Iran: 0-1. Fusese insa 2-0 in Irlanda…

Cert e ca irlandezii i-au dat prompt credit septuagenarului Giovanni Trapattoni, confirmat in post pana la finele urmatorului turneu preliminar, iar Signor i-ar putea surprinde pe vicecampionii mondiali asa cum ii “intindea”, chiar si cu baieti “doar” de la Stoke ori Boro, si anume Lawrence, Whelan si St. Ledger, pe campionii lumii.

Mingea rotunda poate asculta si tineri antrenori de “buturugi mici” in Champions League, si seniori ai nationalelor non-cap de serie la baraj, si se poate rostogoli nastrusnic fie si in ultimele nici 15 secunde ale minutului 90, cum se intampla odata la Paris, intr-un 17 noiembrie, in ’93, cand Kostadinov rapunea “Cocosul galic” la finele “snurului” desirat dintr-o lovitura libera de Ginola in coltul opus de teren, uluiala ce se rasfrangea pe ecran cu eroarea Franta – Bulgaria… 2-1, Platini fiind eliminat dintr-un drum spre SUA acontat la aceeasi ora de micuta Irlanda, cu un 1-1 in Nord.

Si-atunci, sa dai o potentiala surpriza pe-un spalat pe cap!?! Sfidare.

Romanul Patulea o califica pe Orient in sferturi

Octombrie 9, 2009

E vorba doar de Johnstone’s Paint Trophy, poate cel mai putin prestigios trofeu al unei competitii knock-out din Albion, dar finala programata in 28 martie 2010 e gazduita, conform traditiei, de stadionul Wembley, ceea ce se constituie intr-un stimulent in sine.

Marti 6 octombrie, in nocturna, pe Brisbane Road din estul Londrei, Leyton Orient s-a calificat in sferturile de finala ale zonei sudice a competitiei, gratie golului din minutul 88:46′ al atacantului roman Adrian Patulea: 1-0 contra colegei de esalon Brighton & Hove Albion. De fapt, Johnstone’s Paint Trophy, sponsorizata de o firma de vopsele, reuneste doar cluburile profesioniste din ligile a treia si a patra, drept o varianta mai lesne de a accede intr-o finala pe Wembley, in conditiile in care Cupa Angliei, FA Cup, si Cupa Ligii, Carling Cup, reunesc inclusiv prim-divizionarele favorite.

Leyton Orient n-are un sezon stralucit in esalonul trei, Coca Cola League One, in care Patulea nu si-a deschis momentan contul golurilor dupa sosirea in vara de la Lincoln City, din liga a patra, in schimb e in urna tragerii la sorti a sferturilor, a carei imperechere pentru zona sudica e efectuata in weekend, sambata 10 octombrie. Jocurile vor avea loc in noiembrie, urmand ca semifinalele sa se dispute in decembrie iar finala pe zone, nordica respectiv sudica, in dubla mansa, in ianuarie si februarie.

Patulea mai inscrisese in schimb in turul incipient al Cupei Ligii, in 11 august, cand deschidea rapid scorul la Colchester, contra lui United, o alta trupa din League One, pe care o elimina cu 2-1. In turul doi, la finele lui august, Orient a cedat abia in prelungiri, acasa, pe Brisbane Road, in fata consolidatei prim-divizionare Stoke City. Iata insa ca raza de lumina oferita de Patulea a venit in Johnstone’s Paint Trophy si Orient e inca pe drumul spre Wembley. Jocurile in regim K.O. nu strica si in perspectiva alinierii in Cupa Angliei, in care, in calitate de club de liga a treia, Orient va intra in focuri in turul doi, la inceput de decembrie.

Patulea a inceput ca titular, in parteneriat ofensiv cu Jarvis, iar dupa pauza cu James Scowcroft, un varf candva in elita, romanul avand cateva suturi pe poarta si ratand de putin coltul stang, in minutul 86. A fost precis putin mai tarziu, ochind acelasi colt, cu piciorul stang. Unicul minus ar fi ca la un meci in nocturna la mijloc de saptamana, si intr-o competitie de mai mica anvergura, alb-rosii au strans doar 1.847 spectatori, cea mai mica asistenta in acest sezon.

Dar cum in competitie se afla inca si Southampton FC, un club de cupe europene acum sase toamne, Johnstone’s Paint Trophy capata greutate in sectiunea sa sudica. Anul acesta, finala pe Wembley a competitiei demarate in 1983 si ce reuneste la start 48 cluburi a fost adjudecata de Luton Town, retrogradata din liga a patra, cu un 3-2 dupa prelungiri contra lui Scunthorpe United, ce a reusit promovarea in esalonul doi. Cu alte cuvinte, finalistele din 2009 nu si-au putut apara trofeul, iar laurii pe 2010, fie ei cat de… patati cu vopsea, merita efortul.

Hereford United va fi la rand pentru Orient si Patulea, in sferturi, tot acasa, pe Brisbane Road Stadium. Marcator in doua competitii K.O. in acest sezon, romanul a asigurat deja doua calificari. La mai mare!

Sansele lui Orient sunt reale pentru calificarea in semifinale, unde se anunta adversare dintre nu demult prim-divizionare. Aminteam de Southampton, care „Sfinti” vor primi in sferturi vizita lui Charlton Athletic, cu care retrograda in mai la brat, din liga a doua. A treia retrogradata din Championship, Norwich City, e si ea inca in cursa, la Swindon Town, de unde ca trofeul e luat in serios, si nu doar in sectiunea sudica, din moment ce Leeds United e favorita in cea nordica, unde o va primi pe Grimsby in sferturi…

Nu Kewell ci Kedwell, Patulea si Harris

August 22, 2009

Pe cat de impetuos demareaza – conform traditiei – sezonul competitional in Albion, nu-i de mirare ca Blue Square Premier, liga a cincea, mai exact prima sub esaloanele profesioniste din The Football League, si-a derulat deja runda a cincea.

In care s-a remarcat un acelasi nume, printre cele ale marcatorilor. Harry Kewell, „cangurul” candva la Leeds United si Liverpool FC, a sarit pe malul Bosforului, insa undeva in sud-vestul Londrei straluceste un anume Danny Kedwell. In editia trecuta, Main contribuia din postura de golgeter al lui Wimbledon la promovarea galben-albastrilor in esalonul cinci. Acum, Main a intrat in joc doar spre final, cand Kedwell a marcat din nou, reusind unicul gol al partidei disputate la Altrincham: 1-0 pentru londonezi.

Kedwell inscrisese si golurile victoriei cu 2-1, in deplasare la Kettering, semnand o ‘dubla’ si la mijlocul saptamanii, intr-un 4-0 acasa, cu Salisbury. Asadar Wimbledon la a treia victorie succesiva, mereu cu Kedwell strangand puncte pretioase. Galben-albastrii au deja 10 din 15 posibile, desi au evoluat de 3 ori in deplasare, ocupand un loc de baraj play-off. Iar sambata viitoare, la Fans Stadium, arena fosta a lui Kingstonian, din sud-vestul Londrei, soseste lidera Oxford United, pe care Wimbledon, cu o victorie, ar egala-o la puncte. Ce zici, Kedwell?

Pe cand si in campionat, Patulea?

Iar de la Wimbledon si Kedwell, la Cupa Ligii, in al carei tur secund, saptamana viitoare, singurul club profesionist englez aliniind un jucator roman primeste vizita unei grupari din Premier League. Dupa ce Colchester United ii demola cu 7-1 pe „Canarii” lui Norwich City, chiar pe terenul acestora, surprinzatoarea invingatoare la scor era adusa cu picioarele pe pamant, acasa, tocmai de un roman, Adrian Patulea, ce inscria in minutul 2 pentru Leyton Orient, in jocul din turul I al Carling Cup.

Londoneza s-a impus finalmente cu 2-1 iar acum „The O’s” vor primi la Brisbane Road vizita lui Stoke City. Patulea are prilejul sa se remarce, in dauna unui club din elita dar care totusi opereaza dupa reteta cumparaturilor ieftine, sub pret, pentru a se descurca financiar. Unor asemenea cumparatori merita sa le iei ochii…

Pe cand insa primul gol pentru Patulea si in campionatul ligii a treia? E nevoie, pentru ca Leyton Orient sufera pe teren propriu, fiind invinsa cu 2-1 atat de Oldham cat si de concitadina Charlton, doua „Athletic”. Ii prieste in schimb in deplasare, pornind campania cu un succes la Bristol Rovers iar acum remizand la trei la Yeovil…

Si apropo de atacanti din esalonul trei, Neil Harris a avut parte de zile fripte din partea arbitrului, conform unei istorisiri inedite din publicatia South London Press. In primul rand, pentru cei care ezita in a-l identifica pe Harris, varful de 31 ani este golgeterul all-time al „Leilor” lui Millwall Londra, dupa ce anul trecut a depasit stacheta inaltata de renumitul Teddy Sheringham candva acum doua decenii.

Ei bine, atacantul trupei ce a ratat in luna mai pe Wembley promovarea via play-off in liga a doua s-a vazut trimis la vestiare de arbitrul unei recente dispute din Coca Cola League One, pe motiv ca verigheta de la inelar era un… pericol, conform ridicolelor normative legate de siguranta si sanatate, ce sugruma tot mai mult mersul firesc, natural al lucrurilor in societatea britanica. Dar cum Harris avea degetul umflat, in urma unei taieturi, nu si-a putut scoate cu una cu doua verigheta de pe inelar, asa incat a fost necesar un sprint la vestiare, plus mobilizarea medicului echipei, ba chiar si a unui angajat din echipa de mentenanta a stadionului, cu un cleste in dotare! Sa auzi si sa nu crezi.

Iar daca ziua lui Harris a fost intuncata de incapatanarea arbitrului, in schimb deplasarea lui Millwall, pentru jocul de marti de la West Ham, din turul II al Cupei Ligii, a fost umbrita de decizia forului organizator de a repartiza doar 1.500 bilete fanilor „Leilor”. E evident ca tribunele de pe Upton Park nu s-ar umple la un joc din faza incipienta a Carling Cup, asa incat numarul restrans de bilete are de-a face doar cu binecunoscuta rivalitate peste decenii intre cele doua londoneze, vecine in zona, in estul capitalei. De frica sa nu iasa scantei, au alocat 1.500 bilete, cat pentru a controla fara prea mari batai de cap grupul suporterilor vizitatori. Si uite asa se dilueaza tot ce insemna o adevarata atmosfera de derby local. Din nou, de dragul… sigurantei si sanatatii. Aceleasi normative si reguli birocratice.

Culmea ironiei e ca pana si fanii lui West Ham s-au declarat nemultumiti si neplacut surprinsi ca lui Millwall nu i s-au alocat macar 4.000 bilete. Credeti ca restul de 2.500 se vor vinde? Nu prea… Peluza va ramane goala, incasarile vor fi mai subtiri, ambianta va fi mai neutra. Pacat. Si poate s-o mai gasi si-acolo un arbitru chitit pe inelarul golgeterului.

Dupa Poli – Stuttgart la televizor

August 19, 2009

Unii ar putea spune ca mai bine sa stau in banca mea, de vreme ce n-am fost la meci si scriu de pe insula, deci opinez dinafara valtorii fotbalului romanesc. In plus, am vizionat jocul Poli – VfB Stuttgart in transmisie directa prin satelit, pe Sky Sports 2. Uneori, a privi lucrurile de la distanta, in ansamblul lor, poate insa oferi implicit echidistanta, detasarea necesara pentru a analiza evenimentele la rece.

In primul rand, oricat de dureros e un esec pe teren propriu, insasi prezenta in faza play-off a grupelor Champions League e o performanta in sine pentru clubul timisorean, mai ales in circumstantele recente, cand, in acest deceniu, alb-violetul a fost greu pus la incercare. Si – vorba aceea – orice spit in fund e un pas inainte.

Marian Iancu a spus dumnealui ceva cand s-a referit la faptul ca Poli nu e inca pregatita sa abordeze grupele Champions League iar infrangerea i-a confirmat parerea. As zice ca a dat dovada mai degraba de realism decat de un defetism gaunos. In acest context, capete limpezi pot trage concluziile necesare si invata dintr-un esec previzibil, lectiile din ingenuncheri fiind mult mai folositoare decat cele eventual luate in seama in urma oricarui succes indoielnic.

A fi sperat la un rezultat favorabil echivala cu un optimism nebunatic, cu o nonsalanta nesanatoasa. In fond, Alexander Hleb, marcatorul golului doi, este jucator de imprumut de la Barcelona, campioana la zi a continentului. Asta pentru a sublinia cu cine a trebuit cu adevarat sa se puna Poli. Daca ne amintim ca finalul editiei precedente, cand isi cucerea pe merit locul in preliminariile Champions League, o gasea fara antrenor si cu un mare semn de intrebare in privinta urmasului lui Uhrin Jr., nici nu e tare de mirare ca dupa calificarea fara victorie in dauna Shakhtarului lui Lucescu a urmat aterizarea cu picioaele pe pamant.

La fel de adevarat e ca VfB a deschis scorul dintr-un penalty acordat in urma unei faze in care Pantilimon a plonjat intr-un semn cu bratele de „n-am facut nimic”, faza continuare a unei actiuni a „svabilor” pornite in urma unui hent comis de Lehmann, care a pasit cu balonul inafara suprafetei de pedeapsa. Dar poate tocmai aceasta derulare a evenimentelor confirma faptul ca doar s-a intamplat ceea ce era scris in piatra sa se intample, cu favorita luandu-si partea leului. Masa bogatilor e prea incarcata si miza prea mare pentru a se produce erori de sistem ingaduind un club inca nepregatit, conform catalogarii insasi conducatorului sau, sa ajunga la marele festin. Mai e un retur dar pe malul Neckarului confruntarea pare a fi si mai dezechilibrata.

Ca o concluzie, repet parerea exprimata acum cateva saptamani, in urma remizei calificatoare cu Shakhtar. Pentru Poli e esentiala, mult mai importanta decat orice, consolidarea pozitiei secunde, cu truda obtinuta, in competitia interna, si care i-ar cimenta traiul in Champions League. Altfel, uitati-va la CFR Cluj… Uimitoare in jocurile de deschidere, la Roma si cu Chelsea, dar capotand apoi si neintorcandu-se in Champions League, datorita unui traseu intern regretabil.

Daca Poli se vrea a fi serioasa in privinta abordarii de pe baze mai consistente a Champions League, atunci trebuie sa-si apere pozitia fruntasa in fotbalul romanesc. Conteaza mai mult pe moment disputele din campionat cu rivale din Bucuresti ori CFR Cluj sau alte pretendente, ca sa nu mai amintim numele Unirea Urziceni, care ar trebui provocata la o revansa, decat orice joc aparent cu miza mai mare, dar care e doar o iluzie. Sa fim seriosi… Poli nu poate cuceri Champions League, nici macar trece de faza grupelor, asa incat unica sansa de calificare la startul competitiei, pentru 2010, tot via – campionat ramane.

Si-atunci baieti, suflecati-va manecile in campionat, jumuliti-o pe Dinamo cand e momentul, si nu sfarsiti lamntabil pe scut in fata acelor „caini rosii”, si reveniti in UEFA Champions League. Altfel, tot acest august 2009 va ramane doar un biet meteorit.

Europa Cup, cu grupa in care va evolua Poli, e poate cel mai bun prilej de rodaj propice in Europa. Calificarea se poate juca fie si dupa un prim joc sa zicem pierdut, adversarele sunt mai abordabile, gen Shakhtar ori Partizan, mai pe calapodul timisorenei, iar sistemul „grupa” ofera mai multe incercari. Ii vine ca o manusa gruparii timisorene, la momentul actual. Orice altceva ar fi fost o palarie prea mare, o scena imbietoare dar cu doua fatete… Iar taisul lamei i-a jucat festa clujenei.

Ai pierdut? Continua! Nu-i nici un bai. In primul rand, Poli a tinut steagul sus, nu s-a facut de ras, si ar putea, cu chibzuinta, folosi esecul cu VfB in favoarea ei, sa invete lectiile care s-o faca suficient de tare pentru viitoare confruntari europene, abordate de pe pozitii mai egalitariste.

Incasari mai mari in urma acestui periplu, o mai buna balanta financiara, niste transferuri mai utile, o eficientizare a activitatii clubului, acestea ar trebui sa fie tintele pe termen scurt si mediu pentru recoltarea ulterioara a roadelor. Champions League e o ecuatie pe termen mediu-lung, a carei rezolvare nu poate fi abordata in urma unui an cu frecusuri gen depunctari, demiteri de antrenori, alte dubii in jocuri cu Dinamo ori legate de insasi culorile si palmaresul clubului. Toata lumea vrea sa vada alb-violetul invingator in Champions League dar Roma n-a fost ridicata intr-o zi si nici un succes nu vine fara chinuri, uneori umilinta, multa transpiratie si mai ales rabdare.

Asa incat esecul nu e un capat de tara ci doar un inceput. Pumnii stransi la Stuttgart dar chiar si fara un improbabil 3-1, viitorul lui Poli e mai luminos ca niciodata. Rabdare si tutun, la televizor, invatand de la „grei”. Vine randul tuturora, vin vremuri mai bune. Pana atunci, hais si cea pe rivalele din campionat. Acolo e o paine alba de mancat, pentru caviarul european din vara viitoare.

Cununie la 12:34 si 56 secunde, in 7 a 8-a din ’09

August 7, 2009

Un cuplu de indragostiti a spus da la ora lor exacta. 12:34’56”, pe ziua de 7 din luna a opta, in 2009. O vineri speciala. Cu cateva minute inainte, in Elvetia, si clubul fanion al Timisoarei, mandria Banatului, traia momentul sau special, de glorie, o premiera in istoria sa de aproape noua decenii, numele sau fiind extras din urna tragerii la sorti si afisat pe panoul fazei play-off a UEFA Champions League. Cununii si imperecheri.

Politehnica Timisoara, cum este denumita de BBC Sport in editia sa virtuala, in prezentarea tabloului competitional al jocurilor imediat urmatoare din UEFA Champions League, a fost asadar imperecheata cu „svabii” de pe Neckar. Faini copii, cei de la BBC, cu ceva staif de moda veche. In rest, in mass-media, iti tot sare in ochi FC Timisoara. E bine ca unii, din greseala ori omisiune, n-au inlocuit denumirea adevarata a clubului timisorean cu surogatul atribuit noilor galben-negri. Dar asta e alta poveste.

Esential e ca „Poli” s-a aflat in urna, multumita calificarii in dauna detinatoarei la zi a editiei cantec de lebada a Cupei UEFA. Saltul facut de gruparea timisoreana e urias, de la o eliminare lipsita de glorie anul trecut, din Cupa UEFA, in fata belgradenei Partizan, la o calificare in UEFA Champions League. Ascensiunea e evidenta! De la acea dezamagire cu alb-negrii din capitala Serbiei, la un loc 2 in competitia interna, ce a aruncat-o in valtoarea Ligii Campionilor. Si pentru prima data, indiferent de restul convulsiilor de la club din ultimii ani, noua conducere trebuie judecata prin prisma acestui spectaculos progres. Sa-i dam Cezarului ce i se cuvine, sa aplaudam reusita!

Marian Iancu si intregul staff de la gruparea timisoreana merita calde felicitari pentru reusita de a se fi aflat la un pas de a da piept cu alde Arsenal London sau Olympique Lyonnais. Nu e de ici, de colo. A iesit din urna VfB Stuttgart, la randul ei o finalista de Cupa UEFA. „Poli” e la 180 de minute distanta de grupele UEFA Champions League, care, cu toata gretoasa ei poleiala comercialist-publicitara, e totusi marea scena a fotbalului de club european, e taramul ravnit pentru incasarile ce pot propulsa cluburi oarecare pe orbita performantei si a succesului financiar, apanaj doar al marilor forte continentale.

Ce-a fost a fost iar acum Timisoara traieste istorie. E drept, sublim ar fi fost ca niste jucatori in alb-violet, evoluand sub numele Politehnica Timisoara, sa fi reusit eliminarea lui Shaktar Donetk. Incurcate sunt caile istoriei si asa i-a fost dat Timisoarei, ca sub alt nume si culori, cu jucatori stansi care de pe unde, sa reuseasca o performanta neatinsa in istoria precedenta a Politehnicii. Dar, cum am spus, ce-a fost e la timpul trecut. Remarcabila e metamorfoza rapida si intrarea intr-un cerc select.

Iar calificarea in dauna lui Shaktar e cu atat mai remarcabila cu cat pe cand Lucescu jubila in luna mai, la cucerirea Cupei UEFA, Timisoara nu stia cu ce antrenor va pleca in pregatiri.  Lucescu a avut cativa ani la dispozitie sa cladeasca, pe cand Ioan Ovidiu Sabau a trebuit sa struneasca de pe o zi pe alta o echipa inchegata de Uhrin Jr. si tinuta apoi in priza de Balint si inlocuitorii sai. Prin prisma acestor circumstante, reusita e aproape incredibila si tocmai de aceea toti cei de la club sunt de carat pe umeri, pe brate. Felicitari!

In alta ordine de idei, merita subliniat ca Timisoara n-ar fi avut aceasta oportunitate pe care altfel ar fi meritat-o cu prisosinta, daca nu s-ar fi intors pe Bega cele 6 puncte. Cu alte cuvinte, noroc cu decizia TAS, ce a oferit inapoi niste puncte trudite in teren dar furate cu nonsalanta de corupti de la centru. S-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca pastorii fotbalului mioritic sunt impotriva intereselor fotbalului nostru, actionand pe criterii cooperatist-clientelare. Ma intreb ce-ar fi reusit Dinamo impotriva lui Shaktar si raspunsul e lesne. Trebuie doar studiat palmaresul european asa-zis post-revolutionar al clubului din Bucuresti, pentru a ne imagina un scenariu ce, spre binele tuturora, a fost evitat. Cred c-au fost destule fete lungi la surpriza furnizata zilele trecute de Timisoara si imi vine in minte chipul lui Ionut Lupescu.   

Comparativ cu startul editiei trecute, Timisoara si-a depasit deja conditia. E ca si cum si-ar fi asezat stacheta la 5 metri si jumatate si ar fi sarit peste sase. Totul tine acum de consolidarea pozitiei atinse. Un memorabil traseu european, cu drumuri in grupele fie din Champions League, fie din Europa Cup, este bomboana de pe tort, insa cuvantul de ordine e mentinerea pozitiei arvunite in competitia interna, cu drept de calificare in UEFA Champions League, atat de ravnita de rivale de la centru si ale lor sustinatori printre conducatorii federali partizani. Caci din prinderea Champions League vine malaiul, care implicit poate fi turnat la fundatia unui lot tot mai competitiv.

Jocurile cu VfB Stuttgart sunt de tipul acum ori niciodata, cu sansa de a accede in grupele Champions League, ascensiune jack-pot ce ar face sa curga banetul, cu un an in avans. Dar pe termen mediu, poate mai importanta e campania interna, care de s-ar sfarsi cu o noua pozitie de Champions League, ar oferi o baza solida, o declaratie de intentie a unui oras lovit crunt in plan fotbalistic, dar care s-a regasit la momentul potrivit, in plina deruta a tartorelor Steaua si Dinamo. Roata s-a intors si Timisoara trebuie sa profite de moment. Minunat ar fi sa aibe parte de experienta visiniilor clujeni, cu un succes in grupa la Roma si o remiza contra lui Chelsea, dar parca mai grozav ar fi sa nu copieze reculul pe plan intern al CFR-ului, care, din club campion in 2008, se regaseste acum doar in Europa Cup.

Despre Olimpiade si nu doar, cu maratonistul-ziarist de limba chineza Hiu-yeung Chong

Iulie 18, 2009

Vara trecuta, la Beijing, Constantina Dita cucerea aurul olimpic pentru Romania in proba feminina de maraton. Recent, in 12 iulie 2009, atleta romanca a onorat cu prezenta postura sa de cap de serie in principala intrecere gazduita de Londra pe distanta de 10 kilometri, si anume British 10K, concurs ce ne duce cu gandul atat la Virgin London Marathon, din 25 aprilie 2010, o competitie Fata Morgana pentru Dita, cat si la Jocurile Olimpice din 2012, gazduite de capitala britanica, unde aurul olimpic va fi tintit de invinsele romancei pe taram asiatic, recordmana mondiala Paula Radcliffe si tanara chinezoaica Zhu Xiaolin. 

E drept, multe se mai pot intampla pana atunci, de la accidentari pana la recuperari, intregi cicluri de pregatire, chiar viitorul apropiat oferindu-ne doua evenimente majore, cu Campionatul Mondial IAAF de atletism, in a treia saptamana din august, la Berlin, iar de interes in special pentru Romania, Maratonul Bucuresti, din 18 octombrie, aflat la a doua sa editie si la o saptamana dupa editia cu numarul zece a Maratonului Timisoarei, organizat de Atletic Club Maraton din localitate, www.maraton.ro

Ca si la finele lunii mai, in ultima zi de luni, libera de Bank Holiday in Regatul Unit, cand centrul Londrei a facut loc intrecerii pe 10 kilometri in colaborare cu asociatia caritabila BUPA, si la care am surprins acest cliseu cu fruntasi ai cursei, campioana olimpica Dita s-a aliniat la start in calitate de principala invitata a intrecerii si cu ocazia mai importantului eveniment British 10K, tot pe 10.000 metri, din 12 iulie

Ca si la finele lunii mai, in ultima zi de luni, libera de Bank Holiday in Regatul Unit, cand centrul Londrei a facut loc intrecerii pe 10 kilometri in colaborare cu asociatia caritabila BUPA, si la care am surprins acest cliseu cu fruntasi ai cursei, campioana olimpica Dita s-a aliniat la start in calitate de principala invitata a intrecerii si cu ocazia mai importantului eveniment British 10K, tot pe 10.000 metri, din 12 iulie

Dita a incheiat pe locul 11 in British 10K, in care a alergat cu numarul de concurs F1, inregistrand 34:30, la 11 secunde in urma britanicei Kat Grimmitt si la 36 secunde dupa Catherine N’dereba, din Kenya, invingatoare intre femei respectiv a saptea in ierarhia generala, cursa fiind castigata de sotul ei, Cyrus N’dereba, M1, in 30:19.

In acest context, am dialogat cu Hiu-yeung Chong, ziarist din Hong-Kong de limba chineza ce corespondeaza din Marea Britanie pentru publicatiile South China Morning Post, Hong Kong Economics Journal, CUP Magazine si Mingpao, semnand lunar o rubrica dedicata concursurilor de maraton, la care participa cu regularitate.

L-am intrebat pe Chong despre sansele lui Zhu Xiaolin de a-i urma Constantinei Dita la medalia de aur, cu ocazia maratonului olimpic londonez din 2012, iar jurnalistul a subliniat ca multe depind de felul cum vor progresa atletele, avand drept punct culminant Jocurile Olimpice din 2012. “Sper ca Zhu sa nu sufere accidentari dar cred totusi ca si la 28 de ani tot foarte tanara va fi pentru o asemenea proba, in timp ce principala sa contracandidata va fi tocmai veterana Paula Radcliffe, in conditiile in care aceasta isi va reveni complet. Ar fi ultima sansa pentru Paula, care va da totul in lupta pentru aur, in fata propriilor suporteri.”

La Beijing, tanara Zhu Xiaolin a incheiat pe locul 4, la 32 secunde in urma invingatoarei Dita si dupa o alta alergatoare din China, care a cucerit medalia de bronz, performantele lor neprovocand insa dezamagirea in randul sustinatorilor chinezi, dupa cum a explicat Chong. “Ei sunt mai interesati de tenis de masa si sarituri in apa decat de maraton, care n-are aceeasi priza la public. De aceea chinezii n-au avut mari asteptari de la proba de maraton si n-au luat rezultatele ca pe un esec.”

Per total, China a obtinut o salba de succese la Olimpiada de anul trecut, Chong fiind de parere ca stacheta performantei va fi extrem de greu de mentinut in 2012, pe taram britanic. “China a intercut asteptarile in 2008, a fost exceptionala in numeroase discipline, asa incat exista mai mari sanse pentru un regres, decat pentru progres. Iar echipei chineze ii va fi mult mai dificil sa apere pozitia intai cucerita la Beijing, unde a evoluat pe teren propriu. E o alta situatie dar oricum se va prezenta din nou bine. Iar ca organizare, Londra ar putea plusa doar la capitolul creativitate, in conditiile in care Beijingul e superior in plan financiar.”

In privinta probei de maraton, China abia recupereaza handicapul dat de traditie. “Majoritatea chinezilor sunt prea preocupati sa munceasca si sa castige bani, pentru a fi interesati de maraton, ale carui virtuti nu le inteleg si nu le apreciaza, intrebandu-se de ce se alearga pe o asemenea distanta uriasa. Pot spune ca proba de maraton e inca subdezvoltata in China, de exemplu comparativ cu Europa, avand doar cateva competitii internationale anuale gazduite acolo, insa pare a prinde iute teren. Tot mai multe concursuri sunt lansate si in China!”

La randul sau un maratonist, Chong mi-a destainuit din estimarile colegilor sai de concurs ca maratonul din Tokyo este pe acelasi calapod al organizarii si popularitatii cu cele din Londra sau Berlin, cotate intre primele cinci ale lumii. “Am alergat maratonul din Singapore, al doilea ca importanta din Asia, care are dezavantajul climatului umed si al temperaturilor ridicate la ora concursului. Am concurat si in Hong Kong si Tailanda.”

Iar dupa ce s-a tot antrenat pe cont propriu, nu multe fiind cluburile atletice amatoare in China, si a concurat pe taram asiatic, Chong a reusit un adevarat tur de forta anul trecut, cu sase participari la maratoane europene, si anume Barcelona, in martie, Paris, in aprilie, Tromso, in nordul Norvegiei, cu ocazia solstitiului de vara si al “noptilor albe”, la lacul Loch Ness in octombrie, si Nisa – Cannes pe Riviera plus Florenta, in noiembrie. Anul acesta, in calitate de corespondent, va informa de la pitorescul Marathon de Medoc, gazduit in fiecare luna septembrie de Bordeaux, si unde participantii si publicul pot degusta vinurile locului.

“Maratoanele europene sunt mai frumoase si mai bine organizate, in stil profesionist, decat cele asiatice, dandu-li-se importanta cuvenita, de exemplu in privinta marjei de timp, mai larga in Europa, pentru a li se da cat mai multor concurenti sansa de a incheia cursa, de a avea satisfactia si bucuria trecerii liniei de sosire. In contrast, in Hong Kong limita de timp e de 5 ore si 30 minute, autoritatile considerand ca fluenta traficului este mai presus de incercarile participantilor, dintre care multi nu s-au incadrat in timpul admis. Iar in Taipei, Taiwan, este chiar mai drastic, maratonistii trebuind sa alerge in paralel cu traficul ba chiar si sa stea la culoarea rosie a semaforului, daca era cazul. Acolo blocarea arterelor alese pentru desfasurarea alergarii este foarte limitata”, a spus Chong.

Ca o concluzie, Chong a opinat ca asiaticii n-au inteles inca spiritul intrecerii de maraton. “Ei nici nu aplauda, nici nu incurajeaza participantii, de pe margine, considerand concursul drept disruptiv, galagios, incurcand transportul urban si cursul normal al zilei. Eficienta fiind primordial, majoritatea spera ca maratonul sa ia sfarsit cat mai repede”.

Un aur olimpic pentru Zhu Xiaolin la Londra ar putea schimba optica pe taram chinez insa umar la umar cu tanara atleta, déjà remarcata la maratonul din 2008 din capitala britanica, va sta Paula Radcliffe, care, imediat dupa esecul din maratonul olimpic de la Beijing, exclama ca “daca Dita a triumfat aici, de ce n-as spera si eu la Londra, pe cand voi avea varsta ei!? Nu va fi prea tarziu.” Exact cum a spus Chong… S-ar putea ca tineretea sa fie in defavoarea lui Zhu, la J.O. London 2012. Te incumeti, Constantina?      

(more…)