Archive for Iulie 2010

Vă place The Corrs? Ascultaţi cu atenţie…

Iulie 30, 2010

Jim Corr, de la grupul irlandez The Corrs, invitat fiind în Saturday Night Show la RTE, Radio Televiziunea Irlandeză, a trecut în revistă temerile sale legate de geopolitica mondială şi avansarea spre Noua Ordine Mondială, cu un unic guvern mondial. Muzicianul a explicat că se arată interesat de acest subiect esenţial existenţelor noastre moderne în calitate de proaspăt tată, văzându-şi băiatul ca o extensie a sa în viitor şi fiind implicit circumspect relativ la lumea în care acesta ar urma să trăiască.

Corr s-a referit printre altele la subiecte ca „11 septembrie 2001”, „gripa aviară”, „încălzirea globală”, „cutremurul din Haiti”, „scannere corporale în aeropoarte”, subliniind că sunt evenimente ori iniţiative intenţionat prefabricate de mai puternicii din umbră ai lumii, şi care să constituie cauze ale implementării politicilor dorite, având drept scop restrângerea libertăţilor cetăţeneşti pe scară largă.

Corr a menţionat că publicaţia sa online abordează asemenea aspecte: http://www.jimcorr.com/

Dar urmăriţi mai bine interviul în direct cu Jim, în emisiunea televizată de sâmbătă seara…

http://www.davidicke.com/headlines/37004-jim-corr-on-the-saturday-night-show

Iar dacă vi se pare că asemenea evenimente sunt prea îndepărtate ori intangibile cu existenţele Dumneavoastră, mai reflectaţi… Tot ceea ce vă înconjoară, deja şi în cele mai mici amănunte ale vieţii, chiar dacă nu vă daţi seama sau nu vă puteţi închipui aşa ceva, se îndreaptă deloc încet dar foarte sigur spre ceea ce reliefează Corr. Ritmul a devenit fast and fourious, să zicem aşa…

Luaţi aici „brand” de ţară, închipuiţilor!

Iulie 30, 2010

Şi încă pe gratis. Chipul cioplit în stâncă milenară al strategului rege dac Decebal. E la Cazane, pe malul Dunării, fluviu simbol marcant al României, pe un versant cu alte foşnitoare păduri ce caracterizează spaţiul carpatin.

E al nostru, unicat şi sugestiv. E expresia dăinuirii românilor pe aceste meleaguri. Şi e pe deasupra şi obiectiv turistic, într-o zonă de-o rară frumuseţe naturală.

Pe vremea sa, 87-106 e.n., dragostea de ţară era stropită cu sânge. În ultimii 20 de ani, trădarea de ţară e zilnic întreţinută cu înstrăinări şi cheltuieli uzitând artificiala minciună de divizat şi stratificat oamenii, pe nume ban. Bancnotă, monedă, cum vreţi. „Actualii” închipuiţi ar avea nevoie de oarece lecţii de strategie…

Dunărea la Cazane, un spaţiu încărcat de 2.000 ani de istorie. Şi o amintire în memoria regelui dac...

Vedeţi clişeul de mai jos, despre Asociaţia Europeană Defileul Dunării – Orşova, amintind de Rezervaţia naturală complexă a Cazanelor Mari şi Mici, cu plante şi animale ocrotite? Ei bine, rugina panoului sponsorizat cândva de BCR e marca şi pecetea de ţară. Un tărâm magnific, de care ne batem însă joc de la întreţinerea şi până la înfăţişarea sa.

 

Şi ce-o tot dăm cu cuvântul „brand”!? Îmi poate spune cineva ce se doreşte cu repetarea acestui termen? De ce nu se poate folosi cuvântul marcă sau pecete? Cum vrem să ne caracterizăm şi prezentăm ţara, când nici nu suntem în stare să ne exprimăm în limba maternă? Cum ne închipuim că mai putem rămâne unici şi veritabili, creionându-ne prin trăsăturile noastre marcante, dacă ne englezim vocabularul? Qui bono?

Închei cu o trimitere la istorie: http://www.enciclopedia-dacica.ro/regii/decebal.htm, plus cu un alt clişeu, din Subcarpaţii gorjeni, unde se intră în munte pe Cheile Sohodolului. Fascinant! O ţară minunată, în care însă ne băgăm cu ignoranţă bocancul murdar şi pe care o secătuim nonşalant de resurse, frumuseţi şi capital de imagine. Prin vorbă defăimătoare, nesăbuită şi tâmpă. Ne împuşcăm sistematic în călcâi, până când totul va fi zdrobit… Sau?

Reguli şi cote noi la transferurile în elita Angliei

Iulie 30, 2010

Se trezeşte Albionul? Schimbă într-adevăr placa Premier League? Sau e doar o lovitură de imagine? În 1 septembrie, la închiderea ferestrei de transferări din august, cluburile din prima ligă engleză sunt obligate să înfăţişeze diriguitorilor competiţiei liste de loturi de jucători care să corespundă anumitor cerinţe.

Astfel, grupările pot înscrie 25 fotbalişti în loturile pentru jocurile de campionat, între care să se regăsească cel puţin 8 categorisiţi drept „crescuţi în propria ogradă”. Celor 25 li se pot adăuga pe listă oricâţi alţi jucători sub 21 de ani.

Totuşi, accepţiunea „crescuţi în propria ogradă” lasă o portiţă de scăpare, fiind ceva mai largă, în sensul că asemenea jucători sunt consideraţi a fi cei afiliaţi Federaţiei Engleze ori galeze cel puţin trei sezoane sau 36 de luni calendaristice înaintea împlinirii a 21 ani, indiferent de naţionalitatea sau vârsta lor actuală. Cu alte cuvinte, Cesc Fabregas poate fi inclus în această categorie, în condiţiile în care a fost înhăţat de la Barcelona la vârsta de 16 ani. Cei „crescuţi în propria ogradă” nu trebuie aşadar să fie neapărat… englezi.

Drept un alt aspect, modificările pe lista de 25 pot fi efectuate doar în ferestrele de transferări din august şi ianuarie, cei împrumutaţi unor cluburi din Football League neputând fi înlocuiţi în lot.

Deşi mai restricitive, noile reguli şi cote lasă totuşi şansa unora să includă până la 17 străini, ba chiar încă unul-altul în plus, dacă au fost insularizaţi de tineri. Îmi vine în minte un Gael Kakuta, francezul de culoare al „albaştrilor”. Iar între cei 17 s-ar putea regăsi toţi titularii. Întrebarea e dacă fotbalului englez de top îi e suficient ca tineri crescuţi în Albion să facă parte din loturi, cot la cot cu vedete locale ori internaţionale, sau ar trebui să rupă pisica în două prin obligativitatea titularizării sau măcar înscrierii pe foaia de joc a unor băieţi de-ai locului…

Unele cluburi vor face calcule asidue, pe când altora puţin le va păsa, oferindu-li-se un imbold grupărilor preocupate intens de creşterea şi lansarea propriilor talente din pepinieră. Nu miră aşadar că până şi cluburi mari, de exemplu Liverpool, aruncă în focuri tineri localnici, cum a procedat Hodgson în Europa League pe „Prinz Filip” din Skopje, unde Kelly şi Spearing au fost titulari iar Darby şi Eccleston au fost introduşi spre final.

O schimbare generală de atitudine? Spuneţi-le asta arabilor de la Manchester City… „Home grown” what?

Mark Hughes preia Fulham

Iulie 29, 2010

Rămasă fără manager în urma trecerii lui Roy Hodgson la Liverpool, finalista Europa League l-a instalat pe galezul Mark Hughes, care fusese demis în decembrie de la cârma cheltuitoarei Manchester City. „Sparky” revine astfel în sud-vestul Londrei, dar nu la Chelsea, în al cărei atac sosea în 1995 de la Manchester United, ci tocmai la rivalii vecini alb-negri.

Fără îndoială, Fulham şi-a depăşit cu mult condiţia în sezonul trecut, depăşind sub expertul ghidaj al lui Hodgson favorite ca Juventus, Shakhtar ori Wolfsburg, iar prioritatea lui Hughes (46 ani) este să amelioreze anticipabilul recul al clubului egipteanului Al Fayed, al cărui buget e o felie din bogăţiile arabilor de la City, aşa încât fostul atacant trebuie să opereze în anumite limite. Nici lotul nu este pe măsura onorabilului loc 12 ocupat în 2010, purtând mai degrabă amprenta pragmatismului lui Hodgson.

Totuşi, deşi perioada sa la Manchester City a fost percepută drept un eşec, în condiţiile în care n-a avut timp şi fler să omogenizeze o echipă sufocată de noi şi noi transferuri de potenţiali titulari, Hughes şi-a creat însă o carte de vizită tocmai ridicând peste aşteptări mai întâi naţionala Ţării Galilor, cu care ajungea în 2003 până în barajul cu Rusia de calificare la C.E., iar apoi pe Blackburn Rovers, până în Cupa UEFA. În această lumină, noua provocare s-ar putea să-i priască abrazivului antrenor, care nu neapărat a fost însă prima opţiune a fanilor de la Craven Cottage.

Ca o coincidenţă, după ce Fulham va debuta în ediţia 2010-2011 în deplasare la Bolton, primul joc acasă va fi duminică 22 august în compania vicecampioanei Manchester United, cu care Hughes cucerea inclusiv Cupa Cupelor în 1991, ca marcator în finală, mai apoi trecând la Barcelona, şi la care „Diavoli roşii” se întorcea ulterior de la Bayern.

Galezului i-au trebuit nici 20 de minute să debuteze cândva cu gol pentru ţara sa. Cât îi va lua acum să menţină pe linia de plutire o echipă miraculos salvată de la retrogradare de Hodgson în 2008 şi apoi ridicată pe culmi nebănuite?

Prin numirea unui britanic la Fulham, Premier League rămâne cu doar 5 antrenori englezi, adică un sfert din totalul managerilor din elită. Foarte puţin… Ar fi Hodgson la Liverpool, Redknapp la Spurs, pe care a dus-o în play-offul Champions League, Bruce la Sunderland, Allardyce la Blackburn şi Holloway la nou-promovata Blackpool.

Majoritari sunt britanicii, şi anume câte trei scoţieni şi irlandezi, doi galezi şi un nord-irlandez, breasla reunind şi 3 italieni, un francez, un israelian şi un spaniol. Dar vor urma demiteri şi permutări, nu-i aşa? În pericol ar fi Chris Hughton, promovat cu Newcastle United, mereu cocoşată râvnind irealist la prea bine, dar şi Ian Holloway, în ciuda miracolului cu „portocaliii” de la Marea Irlandei, Blackpool. Poate nici ibericul Martinez nu doarme dus la Wigan. What about Wenger then? … Well… what about him?

Traficul londonez dă o bandă rutieră Olimpiadei 2012

Iulie 28, 2010

Ar mai fi doi ani până la startul Jocurilor Olimpice de la Londra şi iată că „familia olimpică” a obţinut o mare victorie prin decizia de a îi fi repartizată o bandă exclusivă în aglomeratul trafic din capitală, sportivi, mass-media, greţoase VIPuri ori oficiali având dreptul să folosească pentru sine anumite tronsoane de drum.

Zona Isle of Dogs a districtului financiar Canary Wharf din Docklands e precedentul proiect major de dezvoltare urbană din Londra, tot în estul capitalei, urmând să fie zonă de trecere spre Satul Olimpic, dinspre reşedinţa oficială CIO din centru, de pe Park Lane, atât pentru banda specială cât şi în maratoanele Olimpiadei. Vederea, de pe Greenwich la Meridianul 0...

Circulaţia londoneză e şi-aşa gâtuită de tradiţia de a rezerva banda de lângă trotuar exclusiv autobuzelor roşii ale transportului în comun, plus taximetrelor şi bicicletelor, aşa încât o altă concesie făcută acum Comitetului Internaţional Olimpic va îngreuna şi mai mult viaţa localnicilor. Cel mai bine ar fi să-şi ia o vacanţă de vară pe timpul Jocurilor Olimpice.

Pe aceeaşi temă, probele de maraton, marş, ciclism şi triatlon, care prin excelenţă se desfăşoară în spaţii publice, şi pe drumuri ale tuturora, ar putea fi reprogramate în zile de sâmbătă ori duminică, pentru a nu bloca peste săptămână rutina zilnică londoneză, atât de dependentă în plan logistic, economic şi financiar de arterele metropolei. Nu toate probele vor putea fi însă reprogramate sau mutate în locuri mai puţin aglomerate, aşa încât se anunţă un coşmar organizatoric, mai ales în condiţiile în care asemenea probe nu „au intrare”, participarea publicului fiind liberă, de pe margini.

Noul Stadion Olimpic, a cărui pistă a fost inaugurată şi testată de Michael Johnson, o fi el de înalte standarde, pentru care au furnicărit inclusiv constructori români, iar parcul olimpic din estul în general degradat al Londrei o avea avantajul spaţiilor largi, mai puţin congestionate, însă capitala britanică drept locaţie modernă a Jocurilor este mult prea aglomerată şi inconvenabilă.

Iar prin concesia făcută C.I.O. se crează o segregaţie evidentă şi periculoasă în spaţiul public între purtătorii de ecusoane şi omul de rând, cu atât mai nedreaptă cu cât pentru respectivele artere, cu tot cu întreţinerea lor permanentă, au plătit doar localnicii, şi nu o caravană ce campează pentru o lună, în toată gloria sa, şi apoi lasă în urmă papelitos duse de vânt.

Dar acestea sunt zorile Noii Ordini Mondiale, cu o falie creată între privilegiaţi şi restul majorităţii, decizia fiind de natură a obişnui omul de rând cu ideea restrângerii drepturilor şi posibilităţilor sale. Totul pentru Marea Afacere, totul pentru Profit şi Imagine, totul pentru Corporatism, cât mai puţin, incremental dar cert, pentru „turmă”. Vine ca Expresul Japonez, doar că nu-l vedem noi, lipiţi cu nasul de ecrane PC, iPod, iPhone, GPS şi alte satanisme. „i” de la persoana întâi singular, nu de la „noi”. Trist dar adevărat. 

De fapt tendinţele exclusiviste şi dictatoriale, restricitive şi patronante ale C.I.O. sunt la fel de terorizante şi „ceauşiste” ca ale „verişoarelor” din lumea de exemplu a fotbalului, a finanţelor, a armamentului şi economiei de război, şi în general a imperialismului-corporatist de tip neo-liberal anglo-saxon.

Primăria asfaltează… dar F.C. Timişoara punctează?

Iulie 27, 2010

Deşi scriber, nu-s nici sceptic, nici cinic. În mare, am încredere în oameni. Aşa încât n-am urcat nici scările Primăriei doar pentru a mă afla în treabă cu o sesizare scrisă în privinţa carosabilului cariat al unor străzi dintr-o microzonă centrală a Timişoarei. Chiar credeam că se va întâmpla ceva. Pozitiv.

Dar să mi se răspundă în scris de pe-o săptămână pe alta iar apoi să şi văd la lucru utilajele de recarosare a străzilor, la alte câteva săptămâni distanţă nici cât degetele unei mâini, e o dovadă cum nu se poate mai elocventă nu doar că există bunăvoinţă şi suflet în a cheltui folositor banii comunităţii pe chestii ce-şi aşteptau poate de ani rezolvarea, dar şi că există o „democraţie a cetăţii”.

Am sesizat în scris, aidoma unui pensionar pisălog, şi aleşii au reacţionat pozitiv, prompt. Alţii s-ar fi tânguit pe la colţuri, cum că de câţi ani sunt tot mai cariate străzile, închipuindu-şi că orice demers ori reclamaţie ar face, lucrurile ar rămâne împietrite. Ei bine, nu-i chiar aşa, asta ca lecţie pentru pesimişti şi retrograzi patinând în critici negativiste şi neacordând o şansă edililor. Le-am dat-o şi îmi scot pălăria.

Oare e o a câta dovadă că Timişoara, în ciuda „creşterii” sale în populaţie, a ţinut în general pasul cu nevoile locuitorilor? Şi câte n-ar fi exemplele pozitive, că lucrurile se îmbunătăţesc şi că – fără să intru în speculaţii politice, de care-s străin – aleşii reinvestiţi de încrederea oamenilor şi-au meritat banii şi fotoliile de edili? Felicitări.

În contrast, FC Timişoara cea tânguindu-se de ceasul morţii cum că mai puţini bani vor fi sifonaţi de la Primărie spre club, n-a făcut cinste cu un 2-2 de la 1-2 în debutul cu Gloria lui Reghe´. Relativ la anticipabilul recul şi la interesul tot mai scăzut al publicului pentru o formaţie dorită fanion a urbei, chiar ar fi justificaţi banii contribuabililor doriţi de diriguitorii alb-violeţi din partea Consiliului Local!?! Ei bine, între o stradă proaspăt asfaltată şi un 2-2 cu năsăudenii lui Nea Jean, vă asigur care ar fi priorităţile timişorenilor de rând.

Chestia cum că FC Timişoara reprezintă mândria sportivă a urbei, polarizând vezi Doamne interesul lumii, e populism ieftin şi lacrimi smulgând fonduri nemeritate. Când Primăria se vede obligată să crească preţul tichetelor de transport în comun, de la 3 lei la 3,50, care 50 de bani contează în buzunarul oamenilor furaţi pe faţă de ascunsa guvernare mondială prin tentaculele ei din ţară, şi asta pentru a creşte nivelul veniturilor unui Consiliu Local asaltat de nevoile cetăţenilor ca reclamantul cu străzile ori aiurea, atunci ba bine că nu ca FC Timişoara să mai bată şi la alte porţi finanţatoare.

N-am auzit eu de vreun referendum întrebându-i pe timişoreni dacă vor chiar atât de mult ca edilii să sprijine echipa din banii oamenilor, şi asta în detrimentul altor priorităţi, evident mult mai mari şi late? Când FC Timişoara va atrage atâtea simpatii în tribună cât să umple jumătate de stadion, atunci poate că s-ar justifica bocetul după fonduri din punguţa municipiului. Dar la cele câteva mii magnetizate, o picătură de o sutime în viaţa cetăţii, orice tânguială în plus e nedemnă şi inutilă. Fanii cu problemele lor îşi vor păstra banii decât să-l vadă pe viu pe Zicu ori Tameş, asta fără a avea ceva în sine cu proaspeţii purtători de alb-violet. I-au văzut cândva la teleu´, în alb-roşu.

Dar fără să fie văzută la teleu´ în Finlanda, F.C. Timişoara a dres bine busuiocul de a-şi reamplifica doza de simpatie a bănăţenilor, „Pizon” Petrovic dând speranţe că are în arsenal mecanismele psihologice să revitalizeze echipa, cu efecte pozitive imediate. Se va ridica Fotbal Club la ştacheta la care se doreşte a fi percepută în „cetatea” Timişoarei?

Hodgson are un spaniol Pacheco finalist

Iulie 27, 2010

Unşpearul Daniel Pacheco ar fi fost poate în avionul cu destinaţia Macedonia, pentru un alt debut prematur al lui Liverpool în eurocupe. Joi, „Roşiii” vor porni în campania de Europa League la Rabotnicki, probabil cu destule rezerve utilizate şi în amicalul pierdut cu 1-0 sâmbăta trecută în faţa lui Kaiserslautern, dar sigur fără tânărul spaniol.

Care vineri, undeva în Normandia, va avea altceva mai bun de făcut pentru ţara sa, în finala Campionatului European sub 19 ani. În care Spania s-a calificat graţie şi golului de 1-0 al elevului lui Roy Hodgson la Anfield Road, finalmente ibericii dispunând cu 3-1 de Anglia. Deznodământ anticipabil, delimitări valorice reconfirmate. Băieţii lui Luis Milla par a fi superiori adversarilor în măsura în care Iniesta şi La Roja au defilat la zero până în finala Mondialului iar apoi au urcat triumfal şi treptele spre trofeu.

Va fi Pacheco viitorul Torres? Fernando s-a distrat în 1992, când devenea golgeter al ediţiei norvegiene a EURO sub 19 ani, prima dintr-un şirag de patru dominate de Spania. Tânărul lui Liverpool are în umbra cui progresa, la Anfield, unde noul manager Hodgson pare a-l fi convins pe Torres să prindă rădăcini. 

Întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună Albionul după acest 1-3 ce nu se ridică la nivelul finalei atinse anul trecut în faţa gazdei Ucraina, este cum de trei spanioli ajunşi în finală sunt pe statele de plată ale unei forţe în Premier League care, între băieţii de lot – asta pentru a nu ne referi la străinii titulari – are tare puţini localnici.

La ´Lautern, Hodgson a cedat pe mâna lui Cavalieri – Darby, Sanchez Ayala, Kyrgiakos, Kelly – Jovanovic, Spearing, Lucas Leiva, Amoo – Eccleston, Ngog. Doar patru nume cu sonoritate britanică. De câte dintre acestea vom mai auzi la mari înălţimi? Aud? La Saint Lo în schimb, Spania a triumfat cu Alex – Montoya, Planas, Bartra, Pulido, Romeu, Keko, Alcantara, Rodrigo, Canales şi marcatorul „Cormoran” Pacheco. De câte dintre aceste nume vom mai auzi peste câţiva ani? La cât de bine sună unele, chiar le vrem prin preajmă…

Problema ibericilor e să dispună de gazda Franţa în finală, care a egalat-o în semifinală pe Croaţia prin şeptarul de la Chelsea, Gael Kakuta, învingând graţie rezervei Cedric Bakambu, un număr 17 ce ne reaminteşte câţi jucători de culoare aliniază azi garniturile „Cocoşului Galic”. Şi la acest capitol, „albul” imaculat al Spaniei e mai pur şi normal…

Keko e al lui Valladolid, Sergio Canales de la Racing Santander, Thiago Alcantara e al Barcelonei, ca şi Oriol Romeu, şi uite aşa am încheiat cu mijlocul. Unde figurează şi un… Koke. Iar Rodrigo, nouarul, e de la Real Madrid. Şi pe cât de tare şi fără gol luat în meciurile K.O. din Africa de Sud a fost betonul mai ales catalan al lui Del Bosque, e de prisos să mai pomenim de junii fundaşi. Oricum, pentru calmarea spiritelor, Bartra e de la… Barca.

Şi când te gândeşti că la anul, în România, gazdele „tricolore” ale EURO sub 19 ani ar putea nimeri în grupă cu Spania. Asta, desigur, dacă La Roja se va califica…

„JUSTICE FOR POLI” mereu în actualitate

Iulie 26, 2010

Bogdan Herzog, în dreapta, cu bannerul cu care a intrat pe teren în semn de protest la Insulele Feroe - România, în septembrie 2008, împreună cu un caransebeşan fan "Poli", stabilit în Danemarca

Sunt fani sadea pentru care şi acum palmaresul clubului e mai important decât cucerirea titului”, a remarcat Bogdan Herzog, nimeni altul decât timişoreanul de 36 ani care în septembrie 2008 a lăsat pentru o zi deoparte eticheta carierei de consultant pe probleme de insolvenţă în favoarea unui „gest de protest destul de disperat împotriva nedreptăţirii noastre”, după cum l-a catalogat, pentru cauza lui Poli.

În ciuda scepticismului general, am avut mereu încredere că vom recâştiga cele 6 puncte! Şi am arborat sloganul pe gard iar cu celălalt banner am intrat pe teren în timpul jocului Insulele Faeroe – România tocmai pentru a răspândi ecoul durerii poliştilor şi pentru a atrage atenţia lumii fotbalistice internaţionale şi forurilor sale, într-o acţiune sub nasul FIFA, care să ocolească FRF”, a reamintit suporterul get-beget crescut vis-a-vis de „Dan Păltinişanu” şi al cărui tată, primul director al TVR Timişoara, a dat de-acum cunoscuta denumire <Divizia Sport> comentatorilor radiofonici.

Şi Bogdan a născocit atunci un slogan, „Justice for Poli”, căutând îndreptarea nelegiuirii legate de depunctarea şi înstrăinarea palmaresului, numelui şi culorilor clubului timişorean, iar când problema va reveni în acest sezon pe tapet, „şi noi vom trimite din nou la TAS petiţia cu cele 10.000 semnături, pe care le-am strâns în Complex cu amici polişti şi 2-3 din galerie, în favoarea cauzei lui Poli, prin care să arătăm că e un club mult iubit, cu un mare număr de simpatizanţi, ce reprezintă o comunitate locală de care nu poţi să-ţi baţi joc. E drept, TAS nu ţine cont de asemenea iniţiative dar ia totuşi aminte. Iar petiţia are valoare şi prin cadrul ei mai larg, noi solicitând UEFA să ancheteze modul cum FRF reprezintă interesele cluburilor româneşti”. 

E demarată urmărirea penală pentru semnăturile false în baza cărora TAS a dat verdictul iniţial în cazul Poli, iar odată ce o instanţă din România va dovedi acest fapt şi se va da o hotărâre judecătorească, atunci şi Marian Iancu va deschide proces la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne”, a mai explicat Bogdan, care opinează că patronul clubului de pe Bega „va aduce palmaresul înapoi. E orgoliul său în joc, le-a promis suporterilor, şi va dori să arate că s-a bătut într-adevăr mult mai mult pentru echipă decât cei de-aici. E de fapt regretabil că ditamai oraşul n-are investitori suficient de sufletişti, pentru a-l seconda în acţionariat”.

Nu vom ştii ce impact psihologic a avut asupra echipei reţinerea celor 6 puncte şi poate că, vorba lui Bogdan, „dacă le reprimeam mai repede, ne furau arbitrii în lupta pentru titlu”, dar cert este că deşi Iancu a dus-o pe FC Timişoara „doar” pe locul 2, în schimb a excelat cu rezultate pentru club în diverse litigii. Ceea ce l-ar credita cu şanse în lupta pentru recâştigarea palmaresului. 

„<Justice for Poli> a pornit oarecum din Faeroe pentru că era clar că Timişoara n-avea nici o şansă mergând pe mâna hoţilor din fruntea Federaţiei. România are cel mai slab raport de ţară pe justiţie iar problema e exacerbată în comunitatea fotbalistică. Atât în acea zi în Faeroe cât şi prin petiţie vroiam să arătăm şi că FRF a fost acaparat de un grup mafiot ce nu reprezintă comunitatea iubitorilor de fotbal de la noi, iar într-o lume justă federaţia ar fi fost cumva penalizată în cazul Poli”, a mai spus Bogdan, care în urma protestului său a fost arestat de poliţia faeroeză, urcat în dubă şi interogat dar nu amendat.

În declaraţia sa la poliţie a amintit de mitingul de protest al fanilor polişti, de pe Corso. „E grozav că au ieşit în stradă, într-un semn de solidaritate al comunităţii, fiind vorba nu doar de cele 6 puncte dar de crezul <Poli suntem noi!> Ideal ar fi să rămânem vigilenţi şi militanţi. Şi mai apoi, chiar înaintea deplasării României în Faeroe, 4 fani polişti au fost cât pe ce să protesteze făţiş la Cluj, cu ocazia jocului cu Lituania, dar mai bine că nu s-au dus, căci sigur ar fi avut mari probleme cu forţele de ordine. Ceea ce n-am păţit în insulă…” Unde poliţia locală a fost destul de înţeleaptă să nu plece urechea la denaturările lui Ionuţ Lupescu, cum că protestul lui Bogdan ar fi împotriva FIFA.

„Justice for Poli” e şi pe internet, documentele aferente fiind traduse în mai multe limbi de voluntari polişti, cazul e încă pe rol iar Bogdan Herzog rămâne optimist.

Euro U-19 al României va fi doar în Bucureşti şi Ilfov…

Iulie 20, 2010

De azi într-un an, pe 20 iulie 2011, Federaţia Română de Fotbal se va bate cu cărămida în piept. Va începe turneul final al Campionatului European U-19, încredinţat României dar restrâns ca arie de organizare, pe raza Bucureştiului şi a judeţului Ilfov. Restrâns de F.R.F. sau de UEFA? Ori de amândouă?

Comitetul Executiv UEFA a creat un precedent prin acordarea găzduirii de către România a fazei finale a Campionatului European sub 21 ani, în mai 1998, când într-un turneu ceva mai restrâns calendaristic decât cele aproape două săptămâni de la anul, tinerii „tricolori” au încheiat ultimii în unica lor participare la acel nivel. Avea să fie ediţia a unsprezecea, cucerită pe-atunci de Guti, Salgado şi Valeron…

Nu-i aşadar nici minunea minunilor şi nici nu dă ca nuca-n perete pentru UEFA că o competiţie juvenilă continentală se întoarce în România. O fi un schimb de favoruri pe relaţia Michel – Mircea. Dar de ce spun România şi nu Bucureşti plus sectorul agricol Ilfov!? Şi întăresc această definire, agricol.

Chiar aşa!? De ce s-ar juca unele meciuri în umbra Carpaţilor ori în ambianţa ardelenească, de exemplu pe arena campioanei en-titre CFR Cluj? Mai bine într-un mediu fost rural, acum periurban. Ironizez.

Accesez pagina de internet federală şi aflu că stadioanele „mai adecvate” s-ar regăsi „situate în zone unde un turneu de juniori s-ar bucura de o mai mare audienţă”. Oare în baza căror cercetări comparative a descoperit F.R.F. unde s-ar strânge mai mulţi spectatori la jocuri? Oare n-ar veni mai mulţi constănţeni, cu mic, cu mare, acolo, în colţul de ţară unde Gheorghe Hagi plămădeşte noi generaţii, decât în Chiajna, Buftea, Brăneşti şi Berceni?

EURO U-19 la Chiajna, considerat de federali „mai adecvat”, dintr-o zonă „cu mai mare audienţă”!? Oare? Şi în baza cărui studiu de specialitate?

N-am enumerat fantezist aceste localităţi, ci conform aceleiaşi note de pe www.frf.ro , cu eticheta „ar putea găzdui” în dreptul ultimelor două. Primele ar fi certitudini. Cât despre Ghencea, Dinamo şi Rapid, sunt pomenite drept „mari” şi „bineînţeles” ca gazde. N-ar fi fost mai nimerit ca alte arene din ţară să fi fost propulsate şi implicit modernizate la standardele cerute, în vederea turneului, într-o mai democratică distribuire? Ba bine că nu!

Ar fi constituit însă un coşmar logistic de necontrolat pentru F.R.F. toată trambalarea între oraşe, ţinând cont de peticita infrastructură rutieră ori de „dopurile” în trafic în drum spre aeropoarte. Pe când aşa, într-o variantă simplistă, federalii au dezvăluit că descentralizarea e de fapt momentan doar o utopie, şi asta într-un fotbal românesc plimbându-şi în ultimii trei ani trofeele naţionale pe ruta Cluj – Urziceni. Şase la număr. Ah, dar am uitat! Unirea tot în Bucureşti a tras, pentru grupele Champions League. QED.

Din start, delegaţia UEFA a vizitat doar arene din Bucureşti şi împrejurimi

Mă întreb dacă delegaţii UEFA, la vremea inspecţiei stadioanelor şi hotelurilor din zona Bucureştiului, în septembrie 2009, au fost chiar atât de neavizaţi în privinţa extinderii geografice a ţării ca nord-americanii ce m-au întrebat dacă România e o provincie în Franţa. Oricum, arenele gazdă le vom afla până în decembrie…

Ignorarea României în favoarea zonei Bucureştiului e semn al dispreţului şi dezinteresului „păstorilor jocului” pentru încurajarea întregului nostru fotbal şi a stimulării tuturor schimburilor de mâine, putând chiar suspecta organizatorii de favoritisme la adresa micilor amatori de meciuri de prin capitală, potenţiali jucători ai generaţiilor viitoare, care – nu-i aşa? – s-ar prezenta la o adică la selecţii în Ghencea, „sub pod” sau „la şosea”. Nu contest, densitatea de populaţie e mare în Bucureşti, însă şi-aşa constituie doar o zecime din totalul naţional, predominant urban. Şi-atunci cum e posibil ca alte oraşe să fie trecute cu vederea, defavorizate în faţa exponentelor ruralului românesc mai puţin populat, ba chiar dezertat!? Şi încă din Ilfov.

România, scutită acum de nişte preliminarii de care n-a trecut niciodată…

Pe de altă parte nu-i însă exclus ca tocmai recomandările celor de la UEFA să restrângă geografic aria de organizare a competiţiei, fapt valabil şi în aceste zile în Hexagon, unde localităţile Bayeux, Mondeville, Flers, Caen şi Saint-Lo, grupate în Basse-Normandie, undeva în nord-vestul ţării lui Platini, găzduiesc începând de duminică, din 18 iulie, şi până pe 30, turneul final al actualei ediţii a europenelor sub 19 ani.

Conform obiceiului, junii „tricolori” nu sunt prezenţi, fiind spulberaţi într-una din seriile aşa zise de „elită” în luna mai, în Ungaria, cu 2-0 de greci, cu 3-0 de maghiari şi cu 3-1 de Portugalia, care s-a calificat pentru turneul din Franţa, unde a inaugurat ostilităţile cu un succes cu 2-0 contra Italiei, la aceeaşi oră derulându-se tot în Grupa B şi meciul Spania – Croaţia 2-1, pe când Grupa A a pornit cu Franţa – Olanda 4-1 şi Anglia – Austria 3-2. Nicăieri Ucraina, prima câştigătoare pe teren propriu, în 2009, şi nici precedenta triumfătoare, Germania, într-o competiţie dominată din 2002 încoace de Spania, cu 4 succese, care triumfa atunci cu un Fernando Torres goleador cu 4 reuşite în faţa unei asistenţe maxime la acest nivel, 16.400 spectatori, la Oslo.

Doar 12 rânduri despre găzduirea U-19 pe situl FRF

În principiu, nu-i deloc rău că România, mai bine zis – repet – Bucureştiul şi împrejurimile, găzduiesc turneul final al ediţiei 2010-2011, „tricolorii” fiind astfel siguri că bifează o primă participare la acest nivel sub 19 ani, fapt reuşit în trecut de toţi vecinii noştri, însă mai bine ar fi fost ca băieţii să treacă prin furcile caudine ale preliminariilor… De ce? Turneul final ar putea fi o pălărie prea mare pentru nivelul competitivităţii junilor „tricolori”, pe când cadrul preliminariilor s-ar preta probabil adevăratei capacităţi a lotului. Acolo, în prima fază, care va fi deschisă de Grupa 2, pe 28 septembrie, în Estonia, căreia i se vor alătura Scoţia, Norvegia şi Liechtenstein. Sau să ne amăgim că devenim mai buni măsurându-ne cu cei mai tari!?            

Şi un alt indiciu deconspiră desconsiderarea de către F.R.F. a „valului de mâine”. La asemenea onoare, de a găzdui un turneu final european, fie şi juvenil, o rara avis pentru România, evenimentul ar fi meritat o postură mai înaltă, dacă tot a fost preluat în gestiune. Din contră, căutând pe pagina de internet federală, am dat de cele 12 rânduri legate de U-19 în finalul capitolului de „Programe şi proiecte”, după cel de „dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spaţiul rural”, de „Grassroots – fotbal de bază” şi despre organizarea finalei UEFA Europa League – 2012. Ei bine, un unic meci programat peste doi ani, pe Stadionul Naţional, şi în care m-aş mira să ajungă un club autohton, e mai sus pe ordinea de zi decât turneul la care, de bine de rău, se va alinia naţionala U-19, cu vreun viitor senior al deceniului doi.

Centre româneşti cu tradiţie în depistarea, creşterea şi lansarea jucătorilor, omise în grup de pe „harta” U-19

Şi pentru a fi cârcotaş până la capăt, în documentarea mea am accesat mai întâi pe www.frf.ro capitolul imediat următor celui despre „Programe şi proiecte”, şi anume „Fotbalul juvenil”. Indus în eroare de denumirea sa, acolo aşteptându-mă să dau de turneul U-19, am citit în schimb o unică polologhie despre Cupa Liceelor – Ediţia 2009/2010, pe teren redus. N-am nimic împotriva unei asemenea iniţiative, şi eu marcând cândva în cupa liceului meu, dar dacă „juventusul” naţional se rezumă la o unică acţiune de masă, şi aceea invitând inclusiv tineri născuţi în 1990, deci în vârstă de 19 ani la startul competiţiei, aşadar fără perspective pentru prinderea unui „ultim tren” spre Eldoradoul profesionist, atunci putem să ne canalizăm eforturile spre futsal sau cel pe plajă. Şi să nu mai fim cocoşi organizând U-19 pe teren „mare”.

Cred că totul ţine de organizare şi priorităţi, care par a fi alandala în prezentarea lor, de competenţă şi profesionalism, care sunt convins că lasă de dorit. Altfel, rezultatele ar fi mai bune iar noi mai puţin critici. Până atunci, deplând faptul că unele centre cu tradiţie peste ani în depistarea, creşterea şi lansarea juniorilor n-au fost răsplătite şi încurajate cu această rară ocazie de a primi în curtea proprie crema juvenilă europeană. Măcar şi pentru o seară.

Dar lui Mircea şi anturajului îi pasă infinit mai mult „să iasă bine” cu mai puţine bătăi de cap şi drumuri, decât să-i fie mai bine fotbalului românesc în întregul său. Vânătorii de recompense, înfipţii în scaun. Cu mulţumiri şi pupături, de la Michel.

Timişoara contra fostei echipe din `92 a lui Litmanen şi Hyypia

Iulie 16, 2010

Mai întâi a fost Beograd, la come-back. Apoi Doneţk, Stuttgart, Amsterdam, Bruxelles şi finalmente Zagreb, pe 17 decembrie 2009, unde Timişoara câştiga primul ei meci în deplasare în eurocupe. Urmează Myllykoski, o comună din Ţara celor 1.000 de lacuri, în returul de pe 5 august.

Dacă e să te iei după rezultatul tur MYPA – Sant Julian 3-0 (1-0), atunci FC Timişoara se va deplasa în cel de-al treilea tur preliminar al Europa League pe arena cu 4.167 locuri Saviniemi, conform tragerii la sorţi de la Nyon. Ce ştim despre MYPA, pe numele ei întreg Myllykosken Pallo -47 ry? Că joacă în Veikkausliiga, primul eşalon finlandez, al cărei campioană a fost, în 2005, că echipa antrenată de Janne Lindberg ocupă locul 11 din 14 participante, la finele turului, sau că a doua jumătate a campionatului o va începe duminică seara cu un joc acasă cu FC Honka, cealaltă trupă din Helsinki, clasată pe locul 2, după concitadina HJK. Cealaltă duminică, pe 25 seara, înaintea jocului tur de la Timişoara, MYPA se va deplasa la Oulu Paloseura, iar între cele două manşe va primi vizita lui Tampere United.

Ar mai fi că rusul Votinov e golgeterul echipei în tur, cu 5 reuşite din 17, linia de clasament a probabilei adversare a Timişoarei fiind 4 4 5 17-20  16 puncte. Însă cu un unic succes pe teren propriu, 3-2 cu Inter Turku.

Ca istoric, numărul din nume o deconspiră în privinţa anului înfiinţării, 1947, promovarea în elită survenind însă abia în `75. Mai sprinţară în Cupa Finlandei, MYPA a triumfat în 1992, `95 şi 2004, aducând în Kouvola, oraşul de care aparţine clubul, formaţii ca PSV, Liverpool sau Boavista. Deloc de mirare că un Sammy Hyypia a ajuns într-o bună zi la Anfield Road, alţi foşti jucători ai alb-albaştrilor fiind Jari Litmanen, şi el trecut pe la „Cormorani”, sau Kolkka…

În 1992, când Poli se reîntorcea în eurocupe contra Realului, MYPA îi avea în lot pe… Hyypia, care a stat 4 sezoane, şi Litmanen, pentru un an.

Ca mai toate trupele europene, îşi are brazilianul ei, Felipe Benevides, care a intrat în locul lui Ricketts în minutul 73 al victoriei cu 3-0 contra lui Sant Julian din Andorra, în formula Kuismala – Hietanen, Uimaniemi, Okkonen, Aijala, Lindberg, Ricketts, Oksanen (85, Alonen), Ako, Koljonen (65, Kurittu), Saxman. Cu toţii cunoscuţi, unul şi unul…

Dacă trupa din „cel mai nefolositor oraş din Finlanda”, conform unei nefaste peceţi ce i-a fost pusă lui Kouvola, este în plin campionat, mai exact la începutul returului, în schimb FC Timişoara abia va debuta sâmbăta viitoare în noua stagiune, contra Bistriţei. Iar câteva zile mai apoi, pe 29, prima manşă cu MYPA. Oraşul e undeva la 135 kilometri nord-est de capitala Helsinki, deci spre graniţa cu Federaţia Rusă dar totuşi în sud-estul întinsei ţări scandinave.

Cam atât din „fişa postului” lui MyPa-47. Alte indicii, poate din returul din Andorra. În rest, la treabă, fie şi pe caniculă…