Archive for August 2009

Fisa unui „Groundhopper” incognito

August 24, 2009

La ora la care Sven-Goran Eriksson si a sa Notts County erau intampinati la Macclesfield de chibiti  ai gazdelor travestiti drept Ulrika Johnson, un fan al trupei din Nottingham prefera sa dea deplasarea ce avea sa se dovedeasca de vis, gratie unui 4-0, pe o vizita la terenul “buturugii mici” Wembley F.C., adaugat astfel listei de peste 800 de arene pe care a asistat la jocuri de fotbal, dupa cum mi-a dezvaluit cu ocazia unui meci din runda extrapreliminara a Cupei Angliei

Nu stiu pe cate stadioane insulare am fost dar Neil nu se incurca in zeci, spunandu-mi inca din primele vorbe ca a trecut bine de opt sute. Adica mii de meciuri, aducandu-mi imediat aminte de regretatul Branco Vuin. Neil nu actioneaza insa cu aparatul de fotografiat ci e loial cercului restrans al cutreieratorilor pe cat mai multe terenuri, denumiti “Groundhopper”. Hopa de pe o arena pe alta.

L-am remarcat cum schiopata, la intrarea pe Vale Farm, terenul lui Wembley Football Club, inaintea jocului din runda extrapreliminara a Cupei Angliei, cu Basildon United. Mi-a impartasit imediat preferinta sa pentru meciurile din ligi amatoare, cu explicatia de care aminteam in reportajul precedent, ca “aici suntem tratati de la poarta ca fiinte umane si apoi spectatori, si nu ca portofele, cum e cazul in primele esaloane”. Nu l-am contrazis, el fiind mult mai umblat, pana si acum, cu un genunchi “in pioneze” dupa o miuta, accidentare ce l-a impiedicat recent sa asiste la traditionalul amical Wimbledon – FC United of Manchester, ocazie cu care si-ar fi adaugat in palmares prezenta pe arena sud-vest londoneza Kingstonian.

Te admir ca ai avut curaj sa stai cu ei in peluza”, m-a gratulat Neil, dupa ce i-am spus ca m-am simtit in largul meu intre fanii oaspetei din Manchester, dizidenti ai “marii” United. De ce? “Au fost cei mai acizi la adresa opiniilor mele, dupa ce am scris ca n-am mai vazut asemenea comportament ca al lor in ligile mici, cu ocazia primului joc din istoria lui FC United, cu Leigh RMI. Ce mai scandari… Plus ca i-au stropit cu bauturi alcoolice pe jucatorii adversarei. Am opinat ca asemenea atitudine nu cadreaza cu fotbalul amator”.

Asadar Neil scrie… Cutreieratorul intre doua varste, cu cercel in forma de peste in urechea stanga, si aducand perfect cu un fan inveterat, mi-a explicat ca semneaza sub pseudonim un editorial sub genericul “Povestile calatorului”, in revista saptamanala a fotbalului amator din Albion, comentarii de tot felul primindu-le in casuta virtuala. La care scoate din punga si o revista sub acelasi nume, insiruind toate diviziile si cluburile din fotbalul amator, plus tintarul competitional pe 2009-2010.

Cu asemenea “Biblie”, Neil a “coborat” in sfarsit de la Nottingham si pe Vale Park, arena lui Wembley F.C. din preajma marelui Wembley. Pe care, desigur, l-a bifat demult. Ii arat programul de meci, pe ale carei ultime pagini e radiografia facuta sub acelasi generic “Povestile calatorului”, la 6 jocuri la care asista de marti pana sambata, de un anume Brian Buck, prezentat drept un “Groundhopper” senior si abonat anual la Tottenham. Il intreb pe Neil daca e si el cutreierator “senior” si imi arata recordul lui Brian Buck, publicat in aceleasi pagini: 9.373 de jocuri pe 2.837 terenuri vizitate.

De unde pana unde “Groundhopper”? Si aici Neil ma da gata. “Ca abonat al lui Notts County, am mers si in toate deplasarile, si cum intre 1984 si ’91 ne-am plimbat din prima liga intr-a treia si inapoi, am ajuns sa vad arenele destulor profesioniste. Iar in 1997, cand am cazut chiar in esalonul patru, am sfarsit prin a contoriza spre 91, totalul stadioanelor din Premier League plus Football League. Dupa care m-am concentrat sa le vizitez, tot cu County, si pe cele ramase inca nebifate. Am batut astfel lejer suta, datorita numeroaselor promovate peste ani dintre amatoare, in primele 4 ligi. Asa ca in acest nou sezon am de mers doar intr-o deplasare cu Notts County, pe 28 decembrie, la nou-promovata Burton Albion”.

L-am intrebat daca nu merita acum sa se intoarca la statutul de abonat al alb-negrilor “The Magpies”, preluati in iulie de investitorii arabi de la Munto, cu al lor director de fotbal Sven-Goran Eriksson. “Am avut destul! Notts e clubul cel mai plimbat intre divizii, cu 12 promovari si 15 retrogradari, iar mai nou intre ligile mici ale profesionismului, plus ajuns la un pas de desfiintare la mijlocul acestui deceniu. Cand am descoperit deliciul de a fi <Groundhopper> pe cat mai multe arene, am imbratisat fotbalul amator. E alta viata… N-as mai fi ca fani ai lui Manchester United care pana si acum isi ocupa sambetele calatorind la Old Trafford. Multi sunt afaceristi din Londra. Altii, de exemplu din Exeter, umplu doua autocare pentru a <taia> o jumatate de tara, pana in Manchester. Lipsiti de imaginatie…

Odata toate arenele profesionistelor vizitate, cu Notts County, Neil s-a axat intr-o buna zi pe meciuri de referinta, ultimele pe stadioane vechi, ce urmau sa fie scoase din circuit, ori inaugurale, pe terenuri noi-noute. “De exemplu am fost peste drum, pe vechiul Wembley, la cantecul de lebada… Anglia – Germania.” Zic Didi Hamann si ma ingana. Joc de referinta i s-a parut si acesta, al lui Wembley F.C., in chiar primul tur al Cupei Angliei. “Acum voi incerca sa merg in fiecare tur pe cate un teren nevizitat…”  

Neil imi spune ca e cat se poate de obiectiv in “pastilele” sale, ferindu-se sa laude fara acoperire, pentru a nu fi ulterior “dovedit” de potentiali alti “Groundhopper”, care, unsi cu toate alifiile, pot face diferenta intre nenumarate terenuri, tribune, atmosfere de meci. Wembley F.C.? “Un calificativ bun. Primitori!

Auzim la radio ca e Macclesfield 0 – Notts County 4, dupa ca in prima etapa “Macalendrii” lui Eriksson o zdrobisera cu 5-0 pe Bradford City, si il intreb daca n-are chiar nici un regret. De la locul 21 in 2008 si 19 in mai, adica la un pas de retrogradarea dintre profesioniste, lidera acum in liga a patra. “M-am bucurat recent, acolo, pe Meadow Lane, la amicalul cu rivala Forest, 2-1 pentru noi, la debutul lui Sven. Dar mai degraba sunt fan al fotbalului amator, in intregul sau, decat al lui County, si – la urma urmei – toti acesti bani noi la profesionism, fie in Premier League, fie la Notts, pot fi retrasi intr-o buna zi. Tocmai au pompat peste 5.000 lire pe saptamana in salariul noului varf Lee Hughes, enorm pentru liga a patra, ca de, are cota, dar tocmai asemenea contracte pe <plimbareti> ne-au dus pe buza falimentului. Deci…

Deci Neil cu cutreieratul sau, spre “cota” 1.000 si pe urmele “seniorului” Buck, iar Notts County sub bagheta lui Sven, incercand intr-un cincinal sa redea stralucirea celui mai in etate club profesionist din lume. Da. Fondat in 1862, County e mai vechi decat federatia engleza, infiintata in 1863, si participant la prima editie de campionat din istoria fotbalului, clasandu-se pe 11 din 12 cluburi, in 1889. E drept, un unic trofeu major, Cupa Angliei, in secolul XIX, dar clubul care va aniversa la anul centenarul pe vechea arena Meadow Lane se poate lauda cu admirabilul rol de esantion pentru alb-negrul vertical al “Batranei Doamne” Juventus…

Nicoleta Grasu spala rusinea Romaniei

August 23, 2009

Ce-am fost si ce-am ajuns. Romania n-a facut o figura buna la cea de-a 12-a editie a Campionatului Mondial de atletism de la Berlin si daca n-ar fi fost performanta Nicoletei Grasu, delegatia s-ar fi intors cu traista goala.

Nicoleta si-a reconfirmat valoarea in proba de aruncarea discului, clasandu-se a treia in finala competitiei si obtinand medalia de bronz, cu o performanta de 65m20cm, inregistrata in antepenultima zi a intrecerilor. Longeviva atleta, care in 11 septembrie va implini 38 ani, si-a pastrat astfel locul pe podium obtinut la precedenta editie a C.M., in august 2007, la Osaka, in Japonia, unde o aruncare de 63m40cm ii asigura bronzul.

Reusita Nicoletei e cu atat mai admirabila cu cat aruncatoarea discului a reprezentat Romania la Campionatele Mondiale inca de la a patra editie, in ’93, la Stuttgart, fiind o veritabila veterana a probei. Ca o aducere aminte, Grasu obtinea bronzul si exact acum 10 ani, la Sevilla, pe 23 august ’99, cu o aruncare de 65m35cm, depasita doar de performanta de peste alti doi ani, la Edmonton, unde devenea vicecampioana mondiala, cu o performanta de 66m24cm.

In ansamblu insa, o intrebare dureroasa… Unde sunt zapezile de altadata?

Ca si in alte discipline sportive, si imediat imi vine in minte handbalul, reculul Romaniei pe scena mondiala e evident. De prea multa democratie prost inteleasa, s-a aruncat prosopul. Unde ne este dramul de mandrie, de ambitie? Ce carari intunecate ale mintii ne-au scufundat la nivelul de bieti consumatori pofticiosi de produse si servicii, incat nu mai rasar flori rare in arena sportiva? Sa ne fi atrofiat oare in asa hal cele doua decenii postdecembriste agilitatea de a inhata primii medaliile?

In sport, unde totul se cuantifica pe puncte si rezultate, fara daca si cu parca, si mai ales in atletism, regina sporturilor, unde distantele si timpii nu mint, Romania nu are pe unde scoate camasa. In rest, unde totul poate fi interpretat, Romania se taraie cum necum la liman. Dar de fapt doar isi fura singura caciula…

Na, ca dupa aceste aprecieri probabil iar mi se „va ura” sa sfarsesc tras pe roata in chinuri cumplite, cum am mai fost atacat verbal obscen, absolut fara cel mai mic motiv, pe acest blog. Adevarul supara, nu-i asa?

Samburele acestor randuri ramane totusi un din inima „Felicitari, Nicoleta Grasu!”  Si cum speranta moare ultima, daca n-a fost sa fie pe Olympiastadion, sa nadajduim ca rezultate mai bune vor fi obtinute in 2011, la C.M. din Coreea de Sud.

Nu Kewell ci Kedwell, Patulea si Harris

August 22, 2009

Pe cat de impetuos demareaza – conform traditiei – sezonul competitional in Albion, nu-i de mirare ca Blue Square Premier, liga a cincea, mai exact prima sub esaloanele profesioniste din The Football League, si-a derulat deja runda a cincea.

In care s-a remarcat un acelasi nume, printre cele ale marcatorilor. Harry Kewell, „cangurul” candva la Leeds United si Liverpool FC, a sarit pe malul Bosforului, insa undeva in sud-vestul Londrei straluceste un anume Danny Kedwell. In editia trecuta, Main contribuia din postura de golgeter al lui Wimbledon la promovarea galben-albastrilor in esalonul cinci. Acum, Main a intrat in joc doar spre final, cand Kedwell a marcat din nou, reusind unicul gol al partidei disputate la Altrincham: 1-0 pentru londonezi.

Kedwell inscrisese si golurile victoriei cu 2-1, in deplasare la Kettering, semnand o ‘dubla’ si la mijlocul saptamanii, intr-un 4-0 acasa, cu Salisbury. Asadar Wimbledon la a treia victorie succesiva, mereu cu Kedwell strangand puncte pretioase. Galben-albastrii au deja 10 din 15 posibile, desi au evoluat de 3 ori in deplasare, ocupand un loc de baraj play-off. Iar sambata viitoare, la Fans Stadium, arena fosta a lui Kingstonian, din sud-vestul Londrei, soseste lidera Oxford United, pe care Wimbledon, cu o victorie, ar egala-o la puncte. Ce zici, Kedwell?

Pe cand si in campionat, Patulea?

Iar de la Wimbledon si Kedwell, la Cupa Ligii, in al carei tur secund, saptamana viitoare, singurul club profesionist englez aliniind un jucator roman primeste vizita unei grupari din Premier League. Dupa ce Colchester United ii demola cu 7-1 pe „Canarii” lui Norwich City, chiar pe terenul acestora, surprinzatoarea invingatoare la scor era adusa cu picioarele pe pamant, acasa, tocmai de un roman, Adrian Patulea, ce inscria in minutul 2 pentru Leyton Orient, in jocul din turul I al Carling Cup.

Londoneza s-a impus finalmente cu 2-1 iar acum „The O’s” vor primi la Brisbane Road vizita lui Stoke City. Patulea are prilejul sa se remarce, in dauna unui club din elita dar care totusi opereaza dupa reteta cumparaturilor ieftine, sub pret, pentru a se descurca financiar. Unor asemenea cumparatori merita sa le iei ochii…

Pe cand insa primul gol pentru Patulea si in campionatul ligii a treia? E nevoie, pentru ca Leyton Orient sufera pe teren propriu, fiind invinsa cu 2-1 atat de Oldham cat si de concitadina Charlton, doua „Athletic”. Ii prieste in schimb in deplasare, pornind campania cu un succes la Bristol Rovers iar acum remizand la trei la Yeovil…

Si apropo de atacanti din esalonul trei, Neil Harris a avut parte de zile fripte din partea arbitrului, conform unei istorisiri inedite din publicatia South London Press. In primul rand, pentru cei care ezita in a-l identifica pe Harris, varful de 31 ani este golgeterul all-time al „Leilor” lui Millwall Londra, dupa ce anul trecut a depasit stacheta inaltata de renumitul Teddy Sheringham candva acum doua decenii.

Ei bine, atacantul trupei ce a ratat in luna mai pe Wembley promovarea via play-off in liga a doua s-a vazut trimis la vestiare de arbitrul unei recente dispute din Coca Cola League One, pe motiv ca verigheta de la inelar era un… pericol, conform ridicolelor normative legate de siguranta si sanatate, ce sugruma tot mai mult mersul firesc, natural al lucrurilor in societatea britanica. Dar cum Harris avea degetul umflat, in urma unei taieturi, nu si-a putut scoate cu una cu doua verigheta de pe inelar, asa incat a fost necesar un sprint la vestiare, plus mobilizarea medicului echipei, ba chiar si a unui angajat din echipa de mentenanta a stadionului, cu un cleste in dotare! Sa auzi si sa nu crezi.

Iar daca ziua lui Harris a fost intuncata de incapatanarea arbitrului, in schimb deplasarea lui Millwall, pentru jocul de marti de la West Ham, din turul II al Cupei Ligii, a fost umbrita de decizia forului organizator de a repartiza doar 1.500 bilete fanilor „Leilor”. E evident ca tribunele de pe Upton Park nu s-ar umple la un joc din faza incipienta a Carling Cup, asa incat numarul restrans de bilete are de-a face doar cu binecunoscuta rivalitate peste decenii intre cele doua londoneze, vecine in zona, in estul capitalei. De frica sa nu iasa scantei, au alocat 1.500 bilete, cat pentru a controla fara prea mari batai de cap grupul suporterilor vizitatori. Si uite asa se dilueaza tot ce insemna o adevarata atmosfera de derby local. Din nou, de dragul… sigurantei si sanatatii. Aceleasi normative si reguli birocratice.

Culmea ironiei e ca pana si fanii lui West Ham s-au declarat nemultumiti si neplacut surprinsi ca lui Millwall nu i s-au alocat macar 4.000 bilete. Credeti ca restul de 2.500 se vor vinde? Nu prea… Peluza va ramane goala, incasarile vor fi mai subtiri, ambianta va fi mai neutra. Pacat. Si poate s-o mai gasi si-acolo un arbitru chitit pe inelarul golgeterului.

Dupa Poli – Stuttgart la televizor

August 19, 2009

Unii ar putea spune ca mai bine sa stau in banca mea, de vreme ce n-am fost la meci si scriu de pe insula, deci opinez dinafara valtorii fotbalului romanesc. In plus, am vizionat jocul Poli – VfB Stuttgart in transmisie directa prin satelit, pe Sky Sports 2. Uneori, a privi lucrurile de la distanta, in ansamblul lor, poate insa oferi implicit echidistanta, detasarea necesara pentru a analiza evenimentele la rece.

In primul rand, oricat de dureros e un esec pe teren propriu, insasi prezenta in faza play-off a grupelor Champions League e o performanta in sine pentru clubul timisorean, mai ales in circumstantele recente, cand, in acest deceniu, alb-violetul a fost greu pus la incercare. Si – vorba aceea – orice spit in fund e un pas inainte.

Marian Iancu a spus dumnealui ceva cand s-a referit la faptul ca Poli nu e inca pregatita sa abordeze grupele Champions League iar infrangerea i-a confirmat parerea. As zice ca a dat dovada mai degraba de realism decat de un defetism gaunos. In acest context, capete limpezi pot trage concluziile necesare si invata dintr-un esec previzibil, lectiile din ingenuncheri fiind mult mai folositoare decat cele eventual luate in seama in urma oricarui succes indoielnic.

A fi sperat la un rezultat favorabil echivala cu un optimism nebunatic, cu o nonsalanta nesanatoasa. In fond, Alexander Hleb, marcatorul golului doi, este jucator de imprumut de la Barcelona, campioana la zi a continentului. Asta pentru a sublinia cu cine a trebuit cu adevarat sa se puna Poli. Daca ne amintim ca finalul editiei precedente, cand isi cucerea pe merit locul in preliminariile Champions League, o gasea fara antrenor si cu un mare semn de intrebare in privinta urmasului lui Uhrin Jr., nici nu e tare de mirare ca dupa calificarea fara victorie in dauna Shakhtarului lui Lucescu a urmat aterizarea cu picioaele pe pamant.

La fel de adevarat e ca VfB a deschis scorul dintr-un penalty acordat in urma unei faze in care Pantilimon a plonjat intr-un semn cu bratele de „n-am facut nimic”, faza continuare a unei actiuni a „svabilor” pornite in urma unui hent comis de Lehmann, care a pasit cu balonul inafara suprafetei de pedeapsa. Dar poate tocmai aceasta derulare a evenimentelor confirma faptul ca doar s-a intamplat ceea ce era scris in piatra sa se intample, cu favorita luandu-si partea leului. Masa bogatilor e prea incarcata si miza prea mare pentru a se produce erori de sistem ingaduind un club inca nepregatit, conform catalogarii insasi conducatorului sau, sa ajunga la marele festin. Mai e un retur dar pe malul Neckarului confruntarea pare a fi si mai dezechilibrata.

Ca o concluzie, repet parerea exprimata acum cateva saptamani, in urma remizei calificatoare cu Shakhtar. Pentru Poli e esentiala, mult mai importanta decat orice, consolidarea pozitiei secunde, cu truda obtinuta, in competitia interna, si care i-ar cimenta traiul in Champions League. Altfel, uitati-va la CFR Cluj… Uimitoare in jocurile de deschidere, la Roma si cu Chelsea, dar capotand apoi si neintorcandu-se in Champions League, datorita unui traseu intern regretabil.

Daca Poli se vrea a fi serioasa in privinta abordarii de pe baze mai consistente a Champions League, atunci trebuie sa-si apere pozitia fruntasa in fotbalul romanesc. Conteaza mai mult pe moment disputele din campionat cu rivale din Bucuresti ori CFR Cluj sau alte pretendente, ca sa nu mai amintim numele Unirea Urziceni, care ar trebui provocata la o revansa, decat orice joc aparent cu miza mai mare, dar care e doar o iluzie. Sa fim seriosi… Poli nu poate cuceri Champions League, nici macar trece de faza grupelor, asa incat unica sansa de calificare la startul competitiei, pentru 2010, tot via – campionat ramane.

Si-atunci baieti, suflecati-va manecile in campionat, jumuliti-o pe Dinamo cand e momentul, si nu sfarsiti lamntabil pe scut in fata acelor „caini rosii”, si reveniti in UEFA Champions League. Altfel, tot acest august 2009 va ramane doar un biet meteorit.

Europa Cup, cu grupa in care va evolua Poli, e poate cel mai bun prilej de rodaj propice in Europa. Calificarea se poate juca fie si dupa un prim joc sa zicem pierdut, adversarele sunt mai abordabile, gen Shakhtar ori Partizan, mai pe calapodul timisorenei, iar sistemul „grupa” ofera mai multe incercari. Ii vine ca o manusa gruparii timisorene, la momentul actual. Orice altceva ar fi fost o palarie prea mare, o scena imbietoare dar cu doua fatete… Iar taisul lamei i-a jucat festa clujenei.

Ai pierdut? Continua! Nu-i nici un bai. In primul rand, Poli a tinut steagul sus, nu s-a facut de ras, si ar putea, cu chibzuinta, folosi esecul cu VfB in favoarea ei, sa invete lectiile care s-o faca suficient de tare pentru viitoare confruntari europene, abordate de pe pozitii mai egalitariste.

Incasari mai mari in urma acestui periplu, o mai buna balanta financiara, niste transferuri mai utile, o eficientizare a activitatii clubului, acestea ar trebui sa fie tintele pe termen scurt si mediu pentru recoltarea ulterioara a roadelor. Champions League e o ecuatie pe termen mediu-lung, a carei rezolvare nu poate fi abordata in urma unui an cu frecusuri gen depunctari, demiteri de antrenori, alte dubii in jocuri cu Dinamo ori legate de insasi culorile si palmaresul clubului. Toata lumea vrea sa vada alb-violetul invingator in Champions League dar Roma n-a fost ridicata intr-o zi si nici un succes nu vine fara chinuri, uneori umilinta, multa transpiratie si mai ales rabdare.

Asa incat esecul nu e un capat de tara ci doar un inceput. Pumnii stransi la Stuttgart dar chiar si fara un improbabil 3-1, viitorul lui Poli e mai luminos ca niciodata. Rabdare si tutun, la televizor, invatand de la „grei”. Vine randul tuturora, vin vremuri mai bune. Pana atunci, hais si cea pe rivalele din campionat. Acolo e o paine alba de mancat, pentru caviarul european din vara viitoare.

Drumul spre Wembley, in Cupa, incepe din… Wembley

August 17, 2009
Wembley Football Club se aliniaza din anii '40 la startul Cupei Angliei, ale carei finale sunt gazduite de arena Wembley, insa doar o data a atins macar turul I. Sambata am vazut-o invinsa si eliminata acasa, pe Vale Farm, foarte aproape de marele WEmbley, in runda extrapreliminara a competitiei. Un prim reportaj de-acolo, mai jos...

Wembley Football Club se aliniaza din anii '40 la startul Cupei Angliei, ale carei finale sunt gazduite de arena Wembley, insa doar o data a atins macar turul I. Sambata am vazut-o invinsa si eliminata acasa, pe Vale Farm, foarte aproape de marele WEmbley, in runda extrapreliminara a competitiei. Un prim reportaj de-acolo, mai jos...

Intr-un reportaj de la terenul lui Wembley Football Club, grupare amatoare din zona marii arene cu acelasi nume, tin din nou sa subliniez ca fotbalul englez nu inseamna nici pe departe doar Premier League, in paralel cu care a demarat sambata Cupa Angliei 2009-2010, reunind in prima ei runda extrapreliminara 406  dintre cele mai neinsemnate “buturugi mici”.  

Abia s-a terminat de cateva minute undeva cam la 10 kilometri la sud-est de-aici, pe Stamford Bridge, unde Chelsea a ridicat cortina in elita cu un 2-1 si imi zic, vai, ce desfatare, c-am ignorat aerul statut al unui oare al catalea joc cu “albastrii” pe “sticla”, si care castigatori la zi ai F.A. Cup te asalteaza si de pe conserve, panouri publicitare ba fie si daca deschizi frigiderul, optand in schimb pentru prospetimea unui nestiut meci intre Wembley FC si Basildon United, partida cu numarul 102, conform tragerii la sorti, de pe tabloul cu 203 intalniri din turul de start al Cupei Angliei, care la aceasta a 129-a editie va inregistra un record egalat de participare, de 762 cluburi.

Desigur, e imposibil ca amatoarele sa-si croiasca drum prin totalul de 13 faze ale competitiei knock-out, pana in finala de sambata 15 mai 2010, dar cert e ca zaharelul urmatorului tur, runda preliminara din 29 august, cu premiul de calificare din partea federatiei de 1.500 lire sterline, e un stimulent suficient. Sambata, in extrapreliminara, potul a fost de 750 lire…

Nu de alta dar atat Wembley FC cat si Basildon, orasel din preajma estuarului Tamisei ce a dat muzicii alde Depeche Mode ori Alison Moyet, fac echilibristica financiara nu pe-o funie, ci pe ata, veniturile la acest nivel amator depinzand mai ales de vanzarile facute nu doar in zi de meci de “Clubroom”, barul din incinta arenei, dupa cum mi-a explicat un cunoscator local al fotbalului amator. Aha, poate de aceea pe a treia dintre cele 36 pagini ale programului de meci, sub numele conducatorilor lui Wembley F.C., sunt trecute si cele ale portarului stadionului, barmanului, si ale gazdelor ceainariei…

Dau ocol unor gradini de zarzavat ale localnicilor si portile larg deschise ale stadionului Vale Farm, ferma din vale, confirma stramtorarea financiara. Infloriturile de fier de pe grilaj, Wembley Football Club 1946, sunt prada ruginei. Odata insa ce inimosi ai locului iti dau binete la intrare pe doar 7 lire, ceea ce l-a facut pe un alt platitor ce avea sa-si dezvaluie ulterior identitatea sa remarce ca “la acest nivel esti tratat ca o fiinta umana, nu ca un portofel”, dau ochii de o arena totusi cocheta, la tribuna intai cu o cladire lunguiata pe un nivel, adapostind si vestiarele, cam ca la UMT, si cu o tribuna a doua acoperita, cu 6 randuri de scaune rosii, care-mi zic c-ar putea sa fi fost surplus pe marele Wembley.

E drept, un ceas ca in gara, tronand ca un cocostarc in preajma intrarii echipelor in teren, indica ora 12, desi e aproape trei, iar cei cate 3 piloni avand doua reflectoare, dispusi relativ central pe lungimea terenului, nu sunt prea inalti, insa arena are farmecul ei… O poarta “Ron Clarke Memorial Gate”, o tabela de marcaj manuala dar si vreo 12 nume pe panourile publicitare, printre care si Ryman, sponsor al esalonului in care evolueaza Hendon, chiriasa mai sus pusa a micutei Wembley.

Gazdele, Wembley F.C., s-au clasat pe locul 17 din 22 echipe in Combined Counties League Premier Division, esalon care, in pofida pomposului “Premier” din denumire, reprezinta doar al noualea “strat” al piramidei fotbalului din Albion. Pe-aici, ca si in Essex Senior League, de la acelasi nivel, in care “Albinele” oaspete din Basildon au incheiat pe 8, jucatorii se antreneaza dupa orele de munca, martea si joia, si nimeni nu se plange ca a ostenit pe schela.

Acesta e nivelul si nu m-am asteptat la un joc minune, ci doar sa admir intruparea unui vis. Caci, asa cum e inscris pe emblema “Leilor” lui Wembley FC, “A Posse Ad Esse”, adica de la posibilitate la realitate, oameni ai locului si-au spus in 1946 ca in umbra celebrului stadion se cade sa existe si un club al cartierului, ce devenea chiar membru fondator al diviziei Delphian League, in ’51. Ei bine, a trecut mai bine de-o jumatate de secol si, chit ca alb-rosii au atins o singura data turul I in drumul spre Wembley, adica abia a saptea faza a competitiei, in 1980, au supravietuit totusi in preajma renumitei arene.

De-aici, de pe Vale Park, arcul boltit al Wembleyului pare cu atat mai inalt, drumul de la micul teren la marele stadion fiind urmat in zig-zag prin toate fazele competitiei, in una din editiile sale recente, de John Stoneman, un pasionat de fotbal ce a creionat traiectoria in cartea “Drumul de la Wembley: o odisee a Cupei Angliei”. Asadar de la Wembley, si nu spre Wembley, de unde ca exista destui fani apreciind alinierea la debutul competitiei a unor amatoare ca Wembley FC, de la baza piramidei.

Alb-rosii in dungi verticale, Wembley F.C., cu antrenorul-jucator cu coama de viking Ian Bates in rolul septarului, fata in fata cu alti vargati, in negru-portocaliu, Basildon United. Care pe care. Wembley n-a inceput bine in campionat, cu un 0-2 si 0-3, iar Basildon, prin cei doi atacanti vanjosi,  a profitat si ea, mai intai in urma unui corner. In minutul 35, déjà 0-2… Nouarul de culoare Phil Ankrah a ripostat imediat, la prima ocazie mai de Doamne ajuta a Wembleyului, 1-2 in minutul 37, dar repriza e a oaspetilor.

Imi zic ca Wembley s-ar multumi cu un egal si deci o rejucare, in deplasare la Basildon. Doar ca programul competitional in campionat e din start stufos, cu meciuri sambata-marti in primele 5 saptamani ale sezonului, iar palmaresul lor e slab, cand e vorba de rejucari in Cupa Angliei. La debutul lor in competitie, in 1949/’50, 2-2 acasa, apoi 2-2 in deplasare, in rejucarea cu Ware, si 1-5 in a doua rejucare, pe teren neutru, la Barnet. Figura care avea sa se repete si in 1976, ’92 si ’93, pe scut la a doua rejucare. Tare a fost doar o data in inclestari cu doua rejucari, in ’84, contra lui Sudbury Town. Imi spune ceva numele… Da, la aceasta statie am coborat pentru a ajunge la Vale Farm. Asadar vecina… Bun program de meci!

La inceputul reprizei a doua, sa ne fi strans vreo 50 de spectatori, dar Basildon a retezat sperantele, 1-3, si apoi a stins motoarele, oferindu-i doua sprinturi blondei lor fizioterapeute. Rezerva lui Wembley, Daniel Burnett, a marcat apoi un eurogol de la 25 metri, ce sfarsea noaptea la BBC, dupa Match of The Day, dar era prea tarziu. 2-3 si eliminare. Tot programul ne spune ca Wembley ceda acasa cu 3-2 in acelasi 15 august si in 1970, in campionat. Denumit atunci Athenian League. Atena londoneza…

Drumul spre Wembley, pornit de la… Wembley, va continua doar pentru Basildon. In cerc pe teren, stropi de sampanie in soare si un inimos “Yeeeeee!”, apoi o alergare usoara. Cum si tragerile la sorti pentru urmatoarele doua tururi, preliminar si primul de calificare, au fost facute inca din start, Basildon isi stie adversarele. Wembley e déjà istorie.

„Palarierul” Mick n-a mai cedat si dupa 21 de ani

August 14, 2009

Scriam recent ca doua cluburi acum surghiunite, ce nu demult jucau in prima liga, au deschis balul in Blue Square Premier, liga a cincea, semiprofesionista, prima sub The Football League. Fie a fost doar o indiscretie a programului computerizat de schitare a tintarului competitional, fie a fost o imperechere voita, pentru a atrage si mai mult atentia asupra tot mai popularei divizii de top a National Conference, cert e ca Wimbledon si Luton Town au dat piept in etapa inaugurala, pe The Fans Stadium din Kingston, undeva in sud-vestul Londrei, la o aruncatura de bat de Tamisa ori Twickenham, stadionul de rugby.

9 aprilie 1988. Anglia nu se mai distreaza prin fazele finale ale cupelor europene, fiind suspendata din competitii, dar „se scufunda” intr-un fotbal vlaguit de idei si conflicte. Problemele aveau sa se vada la Euro ’88, de unde un june Tony Adams si Albionul erau eliminati fara vreun punct in traista. Dar viata merge inainte, si mai ales batrana F.A. Cup. Pe White Hart Lane din Londra, arena a lui Tottenham, un inedit duel in semifinala Cupei Angliei. Luton Town contra Wimbledon, din sudul Londrei. Asadar „The Dons” doar au trecut Tamisa, pe cand „Palarierii” n-au avut nici ei mult de rulat spre sud, dinafara centurii „Orbital” M25.

In cealalta semifinala, pe Hillsborough din Sheffield, Liverpool – Nottingham Forest. Da, da, a fost si in ’88. Aldridge doua, respectiv Clough, tanarul fiu al regretatului antrenor al „Padurarilor”. Asadar nu doar nepotisme ci ce naste din pisica… 2-1 pentru Liverpool. Un an mai tarziu, acelasi stadion, aceeasi semifinala, dar o regie de cosmar… „Hillsborough disaster”.

Iar in Londra avea sa fie decisa presupusa invinsa a finalei de pe Wembley. Wimbledon ori Luton? Buturuga mica. 2-1 pentru „Gasca nebuna”. John Fashanu si Dennis Wise, respectiv Mick Harford. Anii au trecut si in 8 august 2009 acelasi Harford ce marca pentru Luton in semifinala pierduta i-a condus pe „Palarieri” in jocul contra urmasei teribilei Wimbledon.

Acum n-a mai pierdut, ci a remizat la unu, ba chiar ar fi castigat, daca golgeterul gazdelor, Main, n-ar fi egalat pe final. Luton, retrogradata din fotbalul profesionist in luna mai, a pornit asadar la drum cu o remiza externa. Luton n-a cazut insa de slaba ce-a fost ci a fost practic condamnata la surghiun. Cum poti supravietui cu o penalizare de 30 puncte dictata inca inaintea inceperii campionatului. Astfel a pornit Luton la drum in vara trecuta si deznodamantul a fost implacabil. Remarcabil este insa ca „Palarierii” si-au aratat valoarea, cucerind trofeul Johnstone Paint, rezervat trupelor profesioniste din ligile a treia si a patra, un fel de Cupa Ligii pentru doar aceste doua esaloane: 3-2 in finala cu prelungiri de pe Wembley, contra lui Scunthorpe. A fost palma data de Luton unui sistem care a imbrobodit-o cu 30 puncte pentru malfunctii financiare ce n-aveau de-a face cu echipa, antrenorul ei, fanii ori tot ceea ce tine de Luton Town in plan fotbalistic. Palmuita pentru chestii tinand de bani…

Asa ca Wimbledon, patita la fel nu demult, ba chiar mai crud, cand aproape isi pierdea firul istoriei in convulsii de care a aflat si Timisoara in acest deceniu, si-a gasit in Luton nu doar o colega de esalon, ci si de suferinta. De fapt, daca facem paralela si luam in considerare faptul ca Wimbledon detine cei mai educati si incarcati de materie cenusie fani din Albion, nu stiu de ce dar imi vine sa urlu din toti rarunchii senzatia ca maini invizibile si vadit interesate au ticluit planuri de a pune cu botul pe labe adevarate forte ale maselor, aici referindu-ma la Peluza Sud cu Spiritul Timisoarei si la intelectualii care pot citi printre randuri mersul lucrurilor, reuniti la meciurile „Domnilor”. Nu stiu, e doar o idee, dar prea au avut destine similare in acest deceniu…

Wimbledon 1 – Luton 1. Mick Harford isi continua truda de profesionist, indiferent de vitregiile soartei. Asa i-a fost dat lui Luton, sa fie luata anul trecut la ochi. Dar Blue Square Premier e o sansa de relansare. Harford si „Palarierii” pot prospera in Patratul Albastru. Unde nu e usor. Dar revenirea la profesionism le e la indemana. Fostul atacant prim-divizionar are sub armura un suflet mare, cu care i-ar putea face pe adversari sa-si scoata palaria in fata ‘The Hatters. Si nu mizati impotriva lui Luton cand intra in cartile Cupei Angliei…

Adevaratul vinovat e Ilie, zice unu’

August 9, 2009

Chiar m-as fi mirat sa nu fie vreunul aparandu-i pe bezmetici ori cautand vinovatii prin alta parte. Sta in talentul lor slefuit prin secole de diplomatie sa mute din vorbe sau condei barele portii, asa cum le convine mai bine, sa iasa basma curata, mai albi decat albul, ori sa arunce pisica in ograda nevinovatilor.

S-au mai irosit duminica tone de material lemnos cu un editorial estival, publicat de unul dintre cotidianele de mare audienta si prestanta din Regatul Unit. Sub titlul „Adevaratul motiv pentru toti acei derbedei in vacanta”, autoarea e de parere ca nimic nu poate opri comportamentul strigator la cer al unei anumite sectiuni a societatii britanice iesite la distractie, de la Riga si pana in West End din Londra. E poveste veche si firul istoriei, argumentele si numeroasele intrebari sunt intoarse pe toate fetele.

Subiectul a iesit din nou in prim-plan cand cu recentul exhibitionism pe fond de ebrietate, al unui britanic, undeva in Creta, pentru care s-a fript, o grecoaica facandu-si singura dreptate. Mai „adevarata” si mai transanta decat zeci echipati din banul contribuabilului, cu toate planurile lor de mentinere a ordinii publice, degeaba si ineficiente, poate chiar tacit trecand cu vederea debandada. Dar asta e treaba lor… 

Cert e ca un suvoi de comentarii ale cititorilor au inundat editia online a publicatiei, pe marginea editorialului. Majoritatea au infierat starea de fapt si si-au spus oful, sugerand propriile opinii in privinta cauzelor degradarii comportamentale a numerosilor subiecti ai Maiestatii Sale, mai ales cand e vorba sa-si suprime inhibitiile la o iesire in oras, ori pur si simplu varsandu-si frustrarea cu exemple experimentate pe proprie piele. Dar s-a mai gasit cate unu’, care sa te lase masca…

E drept, mai mereu cate un comentariu e tipic Gica Contra, doar sa toarne gaz pe foc si sa atate, ori e doar pura inventie redactoriceasca. In orice caz, comentatorul s-a semnat si a spus cam asa… „Alistair Cooke obisnuia sa remarce ca declinul comportamental al publicului a inceput odata cu Ilie Nastase la Wimbledon, a fost dospit de Jimmy Connors si a atins zenitul cu John McEnroe. Tinerii au vazut, au admirat, au realizat ca autoritatea n-are sanctiuni, si au copiat…”

Asadar radacinile s-ar regasi dupa Dumnealui pe dreptunghiul verde sud-vest londonez, in circul sportului alb, iar exemple negative ar fi niste talentate genii ale tenisului, cetateni non-britanici. Desigur. Intotdeauna vinovatii sunt altii, si nu ai nostri ca bradul, care sunt mai albi ca albul, de o moralitate si civilie impecabile, cinstiti, virtuosi, buni si talentati, cei mai cei de pe toate meridianele globului.

Ilie Nastase a fost de fapt un exceptional tenisman, oferind pe langa jocuri atractive si sarea si piperul atat de adorate de public. De aici insa si pana la a-l gasi, fie si la misto sau aruncata la biza intr-un comentariu fara noima, „buric” al degradarii comportamentale a supusilor Reginei, e ca de la pamant la planete nestiute.

Helloooo-oooo! Rusinica, rusinica! Pai restrangeti-va scandalagii umflati de alcool si alte dependente urinand in dispret si inconstienta pe monumentele batranului continent tot asa cum v-ati domesticit animalele huliganice pornite la dat cu maciuca in cap europenilor, pe stadioanele din lung si lat. Se poate?

Cat despre vorbele pline de venin si atitudinea cu un infinit complex de superioritate al destulor subiecti insulari, blestemati cu cele mai lase si degradante dintre prejudecati la adresa altor semeni de alt nat, nu e nevoie sa-i vezi „la lucru” in deplasare. Si pe teren propriu sunt la fel de breji si nesuferiti. Dumnezeu a stiut de ce i-a pus pe toti pe o insula dar ei si-au gasit calea, mai intai plutind. Acum zboara spre destinatii europene unde uda nu doar rondouri ci si statui, unde nu doar insulta localnici dar le si arata cealalta maciuca. Asta-i natia, asta-i situatia.

A inceput de-a binelea… Si Eriksson ca din pusca!

August 8, 2009

11 august 2007. Sven Goran Eriksson revenea val-vartej in prim-planul peisajului fotbalului englez, ca manager al lui Manchester City, cu un 2-0 in deplasare la West Ham, in etapa de debut. Avea sa fie prima din trei succese la rand, toate la zero, in sezonul 2007/2008 din Premier League. Aventura sa avea sa se sfarseasca tot pe 11, dar in luna mai, in 2008, cu un usturator 1-8 la Middlesbrough. Locul 9 si o calificare in Cupa UEFA. Peste putin timp, vara trecuta, suedezul era debarcat de la Eastlands cam cum era nevoit sa se desparta candva si de nationala Albionului.

A fost o poveste cu seici ce i-a retezat picioarele scaunului sau la reprezentativa Angliei, inaintea WorldCup 2006, si s-a intamplat ca atat in 2007 cat si luna trecuta sa revina in fotbalul englez tot datorita unor oameni cu relatii si bani din lumea Orientului. Acum doua veri, sosirea thailandezului Shinawatra la Man’City il propulsa imediat pe Eriksson in scena.

Luna trecuta, in 14 iulie 2009, preluarea lui Notts County de catre un consortiu din Dubai condus de un om cu dare de mana din Qatar a adus cu sine si investirea aceluiasi uns cu toate alifiile globe-trotter. Munto Finance Limited a stiut din start ce vrea si pe 21 iulie era dezvaluit numele lui Eriksson. Imediat, pe 25, directorul de fotbal al trupei de liga a patra se lansa la apa cu un 2-1 in amicalul cu concitadina Nottingham Forest.

Pare peste mana, fortat, faptul ca unul ca Eriksson s-a reapucat de treaba taman la Notts County. La prima vedere, ar parea doar un mariaj financiar, un alt tun al „oportunistului” scandinav acum in varsta de 61 ani, insa nu-i chiar asa. County are acea aura cu totul aparte, in consonanta cu valorile absolute ale fotbalului englez, si anume traditia indelungata a jocului si pasiunea pentru fotbal, pentru culorile locale, pentru sustinerea clubului comunitatii, fie el cat de mic sau cu probleme. Iar County numai mic nu e, daca vrem sa vedem mai mult decat bani, rezultate, glorie, locuri fruntase.

Notts County e cel mai vechi club profesionist din lume si al cincilea ca vechime din istoria jocului. De fapt, fondat fiind in 1862, e mai batran chiar si decat The F.A., infiintata in 1863. Mai mult, alb-negrii in dungi verticale se numarau printre cele 12 grupari fondatoare ale Football League, cu a sa prima editie de campionat din istoria jocului, pe care o incheiau pe 11 in 1889. Mai apoi, erau sursa de inspiratie pentru ceea ce e si astazi trusoul lui Juventus Torino.

Pe de alta parte, County nu si-a depasit ulterior conditia de pioniera a jocului, ramanand oarecum in anonimat dar mereu cu acea poveste minunata a inceputului, pastrata in analele fotbalului. Doar un trofeu major, Cupa Angliei, si acela in secolul XIX. Apoi, un numar nedorit de retrogradari, 15, care, coroborat cu cele 12 promovari, o fac drept cea mai plimbata profesionista intre divizii. Din pacate, mai mereu intre cele inferioare. Si aici ajungem la Sven…

Caci Notts a incheiat pe 21 in 2008 si pe locul 19 in luna mai, de fiecare data in liga a patra. Adica aproape de locurile 23-24, retrogradante din fotbalul profesionist. Ei bine, la un club care doar de doua ori a reusit sa castige acest esalon patru, in 1971 si 1998, s-a inhamat Sven la lucru. Ca director de fotbal, secondat de sfatuitorul Tord Grip, mereu mana sa dreapta, si de preparatorul Svensson, un alt compatriot. Va reusi Sven minunea? Mai are suedezul charisma succesului?

Primii pasi spun da. In 25 iulie, 2-1 contra concitadinei Forest, din liga a doua. Amical – amical, dar la cata rivalitate e intre cele mai apropiate ca locatie cluburi profesioniste din Albion, a fost mai mult decat un amical. Meadow Lane, pe care County joaca din 1910, adica de aproape un secol, e la 300 metri distanta de mai faimosul City Ground, al lui Forest, dar – esential – peste apele raului Trent… Ca o paranteza, s-o fi numind arena lui Forest a orasului, „City Ground”, dar pozitionarea sa este inafara granitei lui Nottingham. Cu alte cuvinte, County e echipa orasului, gratie pozitionarii lui Meadow Lane pe malul „bun” al raului. Pana si in aceasta privinta, Notts County are „dosar” bun, mai cu fir de aur, pe masura sosirii unuia ca suedezul.

Iar startul in noua editie a fost aidoma celui al suedezului, la intoarcerea in Albion, in 2007. Adica la superlativ. 5-0 acasa cu Bradford City, cu 3-0 la pauza. Hat-trick al ex-puscariasului Lee Hughes. Lidera dupa prima etapa. „Macalendrii” zboara la inaltime. Intreaga poveste pare un scenariu de film. Desigur, Sven e doar director, supervizeaza, si victoria e a managerului Ian McParland, un scotian, de fapt al optulea marcator all-time al alb-negrilor, cu 90 reusite intre ’80 si ’89. Al doilea ar fi un anume Tony Hateley. Va surprind asemenea nume asociate cu clasata pe locurile 21 si 19 in liga a patra? Ei bine, Meadow Lane a magnetizat peste ani si alde Dixie Dean, Tommy Lawton ori Martin O’Neill. Iar de luna trecuta un tar intre antrenori, Sven Goran Eriksson.

Unde e Sven, se vorbeste de Premier League. Atat de bombastice sunt planurile alb-negrilor. Pare greu de crezut, la cat de sinistre au fost ultimele clasari ale clubului, dar Notts County se alinia la startul ultimei editii a vechii primei ligi engleze, in 1991, inaintea lansarii F.A. Barclays Premier League. Pe care trupa pe-atunci a lui Allardyce n-a mai prins-o, retrogradand din elita in ’92. De atunci, amar si lacrimi. Din aceasta vara, planuri si sperante.

Dupa 5-0, ti-ar putea fugi pamantul de sub picioare, mai ales cand clubul il are la carma pe unul ca Sven. O noua frumoasa fila de poveste, tipica fotbalului englez, e in tiparire pe una din micutele dar atractivele arene din insula. Trupe ca Notts County dau in felul lor mai multa culoare unui fotbal mult prea patronat de titlurile cu litere de-o schioapa legate de alde Ronaldo si bolizii sai gata de-a fi facuti zob de parapeti, ca de, asta e cand ai prea multi bani si nu si integritate pe masura, sa-i chibzuiesti. Sven va chibzui in schimb fiece pas, orice miscare sau transfer, si rezultatele vor aparea, neindoios. E doar o chestiune de timp…

A inceput si in Anglia… Si va rezista oare Everton lui City?

August 7, 2009

Ei au evoluat la caderea cortinei peste stagiunea trecuta, tot ei au jucat meciul inaugural al noului sezon. In 25 mai, intr-o zi de luni, „Lancierii” de la Sheffield United pierdeau pe Wembley finala play-off de promovare in Premier League.

Au trecut putin peste doua luni si vineri 7 august, in deplasare la Middlesbrough, ros-alb-negrii au luat-o de la capat, in editia 2009/2010 a Championship. Asa le-a harazit calendarul competitional, sa aibe parte de cea mai scurta pauza…

A fost Boro – Sheffield United 0-0, reflectand intr-un fel deziluzia celor doua grupari la finele sezonului trecut, cand gazdele retrogradau din Premier League iar „Lancierii” nu reuseau pasul in sens invers, via baraj. Care va fi reactia trupei din Sheffield la esecul de pe Wembley? Va gasi oare resursele psihologice sa treaca peste dezamagirea ratarii promovarii si sa atace din nou unul dintre primele sase locuri, acum intr-o confruntare chiar si mai acerba? Kevin Blackwell si-a pastrat in mare jucatorii, unii facand totusi saltul, prin transfer, cum e cazul lui Kyle Naughton. 

Si apropo de transferuri, cat prim-divizionarele sunt inca pe pace, pana sambata viitoare, 15 august, ba chiar si apoi, pana la finele lunii, unele mutari s-ar putea dovedi semnificative. Momentan a pornit la drum Championship, cu uvertura de pe Riverside, iar meciul de Supercupa de duminica, de pe Wembley, dintre United si Chelsea, ne sugereaza ca Premier League e in bloc-starturi. Apoi, marti, va porni la drum si Cupa Ligii, Carling Cup, cu jocurile turului intai, iar in sambata demararii competitiei de elita va porni la drum si caravana Cupei Angliei, cu cea mai umila dintre faze, a celor mai mici buturugi, reunite intr-o runda extrapreliminara.

Pentru cluburile din elita, mai e timp de cateva ultime ajustari, cum a fost  si cazul lui Everton, invingatoare cu 2-1 pe Goodison, contra Malagai, la ora la care Sheffield United dadea la o parte cortina. Multi au fost cu ochii pe Everton Liverpool pentru simplul motiv de a vedea daca fundasul Joleon Lescott e inca pe zona, sau insistentele lui Manchester City il vor fi magnetizat la Eastlands.

La prima vedere, nu e mare lucru de capul acestui transfer. Si totusi! Manchester City a reusit sa transfere de la campioana concitadina United, luandu-l pe Tevez. A cules si de la Arsenal, doi africani, si anume Toure si Adebayor. L-a suflat si pe conducatorul de joc al lui Aston Villa, Barry. Si a fortat usa chiar si la Stamford Bridge, pentru capitanul lui Chelsea, Terry. Cu alte cuvinte, Hughes cu petrodolarii arabilor a achizitionat jucatori de la trei cluburi consolidate intre primele sase clasate, a strans cu usa o a patra grupare si insista pentru fundasul central al unei a cincea, Everton, in tricoul careia Lescott prindea trenul reprezentativei Angliei.

Money talks… Sau nu? Isi va dovedi oare Lescott loialitatea? Un refuz care ar putea echivala, la finele stagiunii, in mai 2010, cu o mentinere a ierarhiei in forma ei actuala, si anume Everton in top sase, tot deasupra lui City, care numai dupa „fusta” lui Liverpool n-a alergat, dintre primele clasate. Purjand la mare presiune cu sume mari, City pare a vrea sa destabilizeze structura status-quo. Si mai bate si toba, pe panouri publicitare uriase, cum ca Tevez ar fi sosit in oras, adica „City”, spre dezgustul managerului concitadinei United.

Campania de transferari ne va mai rezerva ea surprize, la fel si noul sezon. Cert e ca pretendentele la titlu in 2009, United si Liverpool, au pierdut jucatori iberici spre o aceeasi destinatie, Real Madrid, de unde ca, orice s-ar zice, Premier League porneste la drum nitel mai saracuta. Cu Arsenal chiar ingrijorator de slabita. Sau sa fie doar o impresie? Ori senzatia unora, ca „Tunarii” vor pierde locul in careul cu asi, se va dovedi a fi clara ca lumina zilei. Intrebarea ar fi, cine-l va deposeda pe Wenger… Moyes, cu a sa Everton tinand piept lui City in cazul lui Lescott, ori insasi City?

Cununie la 12:34 si 56 secunde, in 7 a 8-a din ’09

August 7, 2009

Un cuplu de indragostiti a spus da la ora lor exacta. 12:34’56”, pe ziua de 7 din luna a opta, in 2009. O vineri speciala. Cu cateva minute inainte, in Elvetia, si clubul fanion al Timisoarei, mandria Banatului, traia momentul sau special, de glorie, o premiera in istoria sa de aproape noua decenii, numele sau fiind extras din urna tragerii la sorti si afisat pe panoul fazei play-off a UEFA Champions League. Cununii si imperecheri.

Politehnica Timisoara, cum este denumita de BBC Sport in editia sa virtuala, in prezentarea tabloului competitional al jocurilor imediat urmatoare din UEFA Champions League, a fost asadar imperecheata cu „svabii” de pe Neckar. Faini copii, cei de la BBC, cu ceva staif de moda veche. In rest, in mass-media, iti tot sare in ochi FC Timisoara. E bine ca unii, din greseala ori omisiune, n-au inlocuit denumirea adevarata a clubului timisorean cu surogatul atribuit noilor galben-negri. Dar asta e alta poveste.

Esential e ca „Poli” s-a aflat in urna, multumita calificarii in dauna detinatoarei la zi a editiei cantec de lebada a Cupei UEFA. Saltul facut de gruparea timisoreana e urias, de la o eliminare lipsita de glorie anul trecut, din Cupa UEFA, in fata belgradenei Partizan, la o calificare in UEFA Champions League. Ascensiunea e evidenta! De la acea dezamagire cu alb-negrii din capitala Serbiei, la un loc 2 in competitia interna, ce a aruncat-o in valtoarea Ligii Campionilor. Si pentru prima data, indiferent de restul convulsiilor de la club din ultimii ani, noua conducere trebuie judecata prin prisma acestui spectaculos progres. Sa-i dam Cezarului ce i se cuvine, sa aplaudam reusita!

Marian Iancu si intregul staff de la gruparea timisoreana merita calde felicitari pentru reusita de a se fi aflat la un pas de a da piept cu alde Arsenal London sau Olympique Lyonnais. Nu e de ici, de colo. A iesit din urna VfB Stuttgart, la randul ei o finalista de Cupa UEFA. „Poli” e la 180 de minute distanta de grupele UEFA Champions League, care, cu toata gretoasa ei poleiala comercialist-publicitara, e totusi marea scena a fotbalului de club european, e taramul ravnit pentru incasarile ce pot propulsa cluburi oarecare pe orbita performantei si a succesului financiar, apanaj doar al marilor forte continentale.

Ce-a fost a fost iar acum Timisoara traieste istorie. E drept, sublim ar fi fost ca niste jucatori in alb-violet, evoluand sub numele Politehnica Timisoara, sa fi reusit eliminarea lui Shaktar Donetk. Incurcate sunt caile istoriei si asa i-a fost dat Timisoarei, ca sub alt nume si culori, cu jucatori stansi care de pe unde, sa reuseasca o performanta neatinsa in istoria precedenta a Politehnicii. Dar, cum am spus, ce-a fost e la timpul trecut. Remarcabila e metamorfoza rapida si intrarea intr-un cerc select.

Iar calificarea in dauna lui Shaktar e cu atat mai remarcabila cu cat pe cand Lucescu jubila in luna mai, la cucerirea Cupei UEFA, Timisoara nu stia cu ce antrenor va pleca in pregatiri.  Lucescu a avut cativa ani la dispozitie sa cladeasca, pe cand Ioan Ovidiu Sabau a trebuit sa struneasca de pe o zi pe alta o echipa inchegata de Uhrin Jr. si tinuta apoi in priza de Balint si inlocuitorii sai. Prin prisma acestor circumstante, reusita e aproape incredibila si tocmai de aceea toti cei de la club sunt de carat pe umeri, pe brate. Felicitari!

In alta ordine de idei, merita subliniat ca Timisoara n-ar fi avut aceasta oportunitate pe care altfel ar fi meritat-o cu prisosinta, daca nu s-ar fi intors pe Bega cele 6 puncte. Cu alte cuvinte, noroc cu decizia TAS, ce a oferit inapoi niste puncte trudite in teren dar furate cu nonsalanta de corupti de la centru. S-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca pastorii fotbalului mioritic sunt impotriva intereselor fotbalului nostru, actionand pe criterii cooperatist-clientelare. Ma intreb ce-ar fi reusit Dinamo impotriva lui Shaktar si raspunsul e lesne. Trebuie doar studiat palmaresul european asa-zis post-revolutionar al clubului din Bucuresti, pentru a ne imagina un scenariu ce, spre binele tuturora, a fost evitat. Cred c-au fost destule fete lungi la surpriza furnizata zilele trecute de Timisoara si imi vine in minte chipul lui Ionut Lupescu.   

Comparativ cu startul editiei trecute, Timisoara si-a depasit deja conditia. E ca si cum si-ar fi asezat stacheta la 5 metri si jumatate si ar fi sarit peste sase. Totul tine acum de consolidarea pozitiei atinse. Un memorabil traseu european, cu drumuri in grupele fie din Champions League, fie din Europa Cup, este bomboana de pe tort, insa cuvantul de ordine e mentinerea pozitiei arvunite in competitia interna, cu drept de calificare in UEFA Champions League, atat de ravnita de rivale de la centru si ale lor sustinatori printre conducatorii federali partizani. Caci din prinderea Champions League vine malaiul, care implicit poate fi turnat la fundatia unui lot tot mai competitiv.

Jocurile cu VfB Stuttgart sunt de tipul acum ori niciodata, cu sansa de a accede in grupele Champions League, ascensiune jack-pot ce ar face sa curga banetul, cu un an in avans. Dar pe termen mediu, poate mai importanta e campania interna, care de s-ar sfarsi cu o noua pozitie de Champions League, ar oferi o baza solida, o declaratie de intentie a unui oras lovit crunt in plan fotbalistic, dar care s-a regasit la momentul potrivit, in plina deruta a tartorelor Steaua si Dinamo. Roata s-a intors si Timisoara trebuie sa profite de moment. Minunat ar fi sa aibe parte de experienta visiniilor clujeni, cu un succes in grupa la Roma si o remiza contra lui Chelsea, dar parca mai grozav ar fi sa nu copieze reculul pe plan intern al CFR-ului, care, din club campion in 2008, se regaseste acum doar in Europa Cup.