Posts Tagged ‘Cantona’

Fotoreportaj din Manchester la City 2 – Timişoara 0

septembrie 3, 2010

"O dragoste nebună de fotbal, de celebrări, de muzică", e citatul lui Eric Cantona despre oraşul Manchester, din vitrina punctului informaţional pentru vizitatori. "Oraşul are de toate, mai puţin o plajă", e părerea expusă a lui Ian Brown, solist de la The Stone Roses pe ale cărei şlagăre iese United de la vestiare în zi de meci, iar "Totul vine de-aici" e părerea lui Noel Gallagher, de la Oasis şi mare fan City...

 Sub titlul <Un cal mare, City, o inocentă nonvioletă şi nici-un galben> am corespondat de pe City of Manchester Stadium pentru Fotbal Vest, scoţând în evidenţă replica lipsită de dârzenie a outsiderei.

 E oare seară de Europa League? Mai sunt 4 ore până la meci şi… nimic. Nici „Manchester Evening News” nu zice ceva, avancronica fiind despre ultima şansă dată titularizatului Jo. Poate că interesul se epuizase miercuri, odată cu inspecţia delegaţilor FIFA legată de candidatura Angliei la C.M. 2018.

Înaintea returului lumea a vizionat pe ecranul din faţa Eastlands şi reportajul despre acţiunea "Împreună putem învinge cancerul", purtată de jucătorii lui City la Timişoara. Pe ecran, căpitanul Tevez şi un băiat din Timişoara...

Doar în colţul agenţiei Betfred un talon de pariuri sugerează 2-0 pentru City, cu cota cea mai mică, 11/2, şi cu unicele cuvinte îngroşate că Timişoara nu înscrie, la 11/1. „1” pauză-final e detaşat, la 3/10, iar ca primi marcatori aleşi de Press Association ar fi Mansour şi Goga, la 16/1, respectiv Tevez şi Balotelli, la 3/1. Nicicare nu avea să înceapă…

Două generaţii pentru City. Milner abia debutase luni dar Jake, 17 ani, îi purta deja numele. Fiecare literă costă pentru a fi imprimată.

Şi-mi amintesc că sud-coreenii cu care am călătorit în autocar de la Londra veniseră să viziteze Old Trafford, fără a avea habar de jocul lui City. În fond în Manchester sosise doar FC Timişoara, discreditată de bookmakers cu un handicap de două goluri… Misiune imposibilă, în trecut doar Chelsea câştigând pe vechiul Maine Road, în semifinala Cupei Cupelor din ´71, iar daneza Midtjylland repetând acel 0-1 în august 2008, în fosta Cupa UEFA, altfel palmaresul „azuriilor” acasă în eurocupe fiind 19-6-2.

Memorialul lui Marc-Vivien Foe, ultimul marcator pentru City pe vechiul Maine Road, într-o grădină memorială de la poarta S, dedicată fanilor dispăruţi ai "azuriilor"

Şi-mi mai spun că păcat de Cisovsky, al cărui cap de 3-3 a adus Petroleumul balcanic în faţa petrodolarilor lui Mansour, şeic care „debutase” la Eastlands cu 3 zile înainte, într-un 3-0 cu Liverpool, odată cu inutilizabilul Milner, cel botezat în arena internaţională la echipa sub 14 ani a Irlandei.

Numele abonaţilor anuali sunt imprimate pe fiecare cale spirală de acces în tribune

Păcat şi de Viorel Jurcuţ, trimisul Radio Timişoara, căruia i-a fost refuzat de gazde dreptul transmisiei integrale pentru la o adică o nimica toată de 1.500 euro, poate în replică la cei 5.000 ceruţi de club în tur lui BBC Manchester, neînţelegere ce reaminteşte de solicitările lui Celtic din ´80, mediate la Glasgow de Pişti Covaci în favoarea lui Nicolae Secoşan.

Violeţi din Londra, alături de Poli. Au fost cel puţin 40 de polişti "englezi"... Iar alţi români au fost răsfiraţi, pe cont propriu, în arena ce a strâns cam 23.500 spectatori...

Adriana şi Vasile au călătorit şi ei din Londra. Pentru a fi siguri că au bilete, au achitat 190 lire unei agenţii online, la ora la care City nu pusese încă în vânzare prin club tichetele de joc, la fel şi FC Timişoara

Remarcabil, alături de Timişoara au fost şi fani ai Universităţii Cluj, Flo, membru marcant al galeriei, cu 1919 în piept, şi "englezul" Paul

Dar iată-ne la stadion. Unde în dreapta intrării în tribuna „mare”, Colin Bell, e placa Marc-Vivien Foe 1975-2003, în memoria căruia City a retras tricoul cu numărul 23, parte din „Grădina Memorială” cu fani „azurii” dispăruţi. În schimb pe spiralele de acces în tribune, numele complete ale celor… vii, peste 27.000 abonaţi anuali, printre care şi John, frecventând din gimnaziu Maine Road, veteran aducându-şi acum fiul, Jake, 17 ani, un lungan cu şaptele lui Milner pe spate: „E un club familial, strâns unit. Iar cele 450 lire pe sezon nu se compară cu jupuiala de la Old Trafford. Dar totul e însă să prindem măcar locul 4, altfel… A, şi să scăpăm şi de alde Robinho. Câţi brazilieni au reuşit cu adevărat pe-aici!? Iar dacă nu ţine neapărat, la drum, ca şi Daniel Sturridge, care era chiar din Academie. Dar s-a lăcomit cerând mai mult de 20.000. Şi-acum ce face la Chelsea!?

Blue Moon Rising e o ecranizare despre fotbal şi suporteri, pornind de la imnul lui City, "Blue Moon", lună albastră, şi noile speranţe de la Eastlands. Reclama e uriaşă, pe tribuna "mare" Colin Bell

City - FC Timişoara s-a jucat cu balcoanele tribunelor principale închise

  Văd şi primii „violeţi”. Cătălin, 34 ani, de pe Calea Girocului, dar acum londonez, a venit cu colegi din Bacău, zicându-mi c-ar fi un grup de 40 de polişti „englezi”. Şi văd tot mai mulţi! Patru veniţi din Dublin. Alţii, Vasile, 40 ani, şi Adriana (39), suporteră de la 6 ani, deplâng că nu pot s-o vadă pe Poli la TV în Anglia: „De-aia am şi dat 190 lire pe bilete, printr-o agenţie online”. Şi mă întreabă dacă aici ajung echipele. Nu, ci printr-un „invizibil” lung tunel subteran ce le duce direct sub tribună! Tăcem însă când pe principalul ecran panoramic din faţa stadionului curge reportajul „Împreună putem învinge cancerul”, pe urmele campaniei „Poţi şi tu!”, susţinută de City la Timişoara, imaginile cu Shaun, Tevez sau Barry semnând şi jucându-se cu micuţii bănăţeni fiind înduioşătoare.

Galeria polistă, la balcon în North Stand

Tunător e interviul în direct din preajmă, difuzat pe ecranul din faţa „Summerbee Bar”, verdictul fostului star Andy Hinchcliffe fiind „Timişoara n-are absolut nici o şansă!” Dialogul e însă despre marea problemă a locului 4, primordial în opinia fundaşului.

Niţel mai încolo îmi sare în ochi 1919. E Flo, membru marcant al galeriei lui „U” Cluj, cu milionul plătit pe turul de campionat la Alba Iulia, în alb-negrul „Şepcilor roşii”, împreună cu prietenul său Paul: „Uite că ţinem cu Poli nu doar împotriva CFR-ului şi a bucureştenelor!” Ne pozăm sub uriaşul afiş „Înălţarea Lunii Albastre”, aluzie la imnul şi condiţia actuală a lui City, şi zâmbim în barbă că n-avem parte de tradiţionala ploaie Mancuniană, conturându-se în schimb o uriaşă lună plină.

Fără căpitanul Tevez şi vicele Kolo Toure, de fapt fără mulţi alţii dar cu 4 băieţi din Academia proprie şi 5 noi titulari faţă de tur, City a făcut un antrenament cu public, chiar dacă Timişoara a rezistat 42 minute...

Apropo de burniţa nord-vestului, poate că soarele Banatului i-a stârnit nostalgia lui Mancini după tot ce e peninsular, managerul admiţând pe Bega presei londoneze că-i lipsesc „obiceiurile, modul de viaţă, abilitatea de a rezolva lucrurile în vâltoarea momentului, fără încorsetarea rigidităţii, ce mai, totul…” Dar să laşi în urmă o investiţie de 350 milioane, din care 130 doar în vară, incluzându-l pe Yaya cel cu 220.000 lire pe săptămână preimpozitate la 50%!?

În bufetul presarilor, un cuplu neinteligibil din Tailanda, trimisul lui Daily Mirror fiind însă mai clar: „3-1!” Şi convins că „azuriii” vor penetra în „top 4”. După joc, întrebându-l, comentatorul BBC Radio 5 îmi confirma că rareori văzuse în eurocupe oaspete mai puţin câinoase în Albion… Altceva îmi zic cameramanii Digi, fără comentatorii rămaşi să transmită din studio: „Bine c-am plătit 30 milioane euro pe drepturile Premier League dar n-avem acces pe stadioanele lor!” Are în schimb British Eurosport, descinsă cu tot cu… comentator.

La masa presei, sub nas cu foaia de joc insistând, ca şi în tur, pe acelaşi număr 33 al de fapt pătrarului nou căpitan Kompany, şi cu programul de meci în 64 pagini, la 2,5 lire, inclusiv cu clişeele coperţilor West Ham – Poli şi Celtic – Poli, deplasări de-acum 30 de ani. Coperta actuală e cu belgianul de 20 ani Dedryck Boyata, cules de Mancini din „Academie” chiar pentru primul joc după preluarea cârmei de la Mark Hughes. Iar fundaşul n-avea să fie doar unul din cei 5 noi titulari faţă de tur, ci şi marcator, deşi nu s-a regăsit între cei 17 de la City cu cote la pariuri de a înscrie…

Primesc şi pliantul deja „depăşit” cu oferta turului stadionului, pe 7,5 lire, cu o poză cu bannerul spânzurând de la balcon „Ireland Superman”. Ireland e dus, la Villa, celălalt afiş, „Nu suntem cu adevărat aici”, rezistând încă. E vorba despre oful şi nostalgia fanilor după fosta arenă, Maine Road, pe la care am dat o raită, poveste pentru săptămâna viitoare…

Remember de la un joc cu Wigan, din 2 ianuarie ´71, pe când City era câştigătoare la zi a Cupei Cupelor. E pe zidul interior de la masa presei, în incinta circularei cu baruri şi restaurante din brâul tribunei Bell

Citesc şi „Manchester Thank You, Sheik Mansour!”, redactat şi în arabă. Sau „În cea de-a şasea zi Dumnezeu a creat Manchester City”. Ori „<Citizens> of Sweden”. Multe sunt şi steagurile celor 200 fani polişti din sectoarele L şi LM ale balconului peluzei North Stand. Iar imnurile lor, pe măsură, răsunând într-un stadion cu balcoanele superioare ale tribunelor principale închise…

NU CĂLCAŢI VĂ ROG IARBA. O fac după joc doar cele 10 maşini renivelând Eastlands...

Steagurile, violete. Echipamentul, galben-negru. Iar odată ce Shaun toarnă decisiv plumb înaintea pauzei, Timişoara rămâne doar cu amintirea dublei, nereplicând nici măcar cât de-un cartonaş galben. 2-0. Concluzia? „Aici e jocul cel mai frumos şi te simţi cu-adevărat fotbalist”, rostită de nouarul Axente în numele unei echipe nearţăgoase, neridicate la înălţimea momentului.

", nu suntem cu adevărat aici, e legat de nostalgia fanilor după vechiul stadion Maine Road, din 1923 până în 2003 al lui City...

Vieira pleacă în Mercedesul său Jeep cu număr de Italia, Adam Johnson, cu ochiul tumefiat, tot cum a venit, cu taxiul, mai ca la antrenament, iar Greg Cunningham, junele irlandez intrat în locul finalistului De Jong, la urmă, cu o maşină de duzină. Îl întreb de predecesorul său la City, ”captain” Richard Dunne: „I-am preluat numărul 22, din admiraţie, dar am abia 4 ani în Academie, comparativ cu cei 10 ai săi aici! Am o mare pălărie de purtat dar <îl citesc> şi miercuri, când călătorim laolaltă pentru jocul de vineri din preliminarii, în Armenia”. Chemat contra Braziliei, jucând contra Argentinei, „verdele” de 19 ani e în cărţile a doi italieni. În lotul unui altuia fiind un anume Gabi Tamaş, spectator cu familia pe Eastlands, unicul român încercând să ţină piept rigorilor elitei Albionului…

Bratu, antrenorul cu portarii, s-a ales cu o cască de poliţist britanic, de "Bobby"...

Pentru conformitate… Nu s-a „luat” nici un cartonaş galben! Fotbal sau… bal!?

Manchester City – FC Timişoara 2-0 (1-0)

26 august 2010, ora locală 19,45. Stadion „City of Manchester”, spectatori: 23.542.

A marcat: 1-0 WRIGHT-PHILLIPS (43), cu un şut pe jos din centrul careului, în colţul stâng, fiind servit frontal la firul ierbii de Vieira; 2-0 BOYATA (59), cu capul, de la colţul lung, din lovitura liberă pentru un fault asupra lui Wright-Phillips, executată de Silva de pe dreapta.

Manchester City (antrenor Roberto Mancini): Hart – Richards, Boyata, Kompany (cpt), Zabaleta – Vieira, De Jong (64, Cunningham) – Wright-Phillips, Silva, Jo – Adebayor.

Pe bancă: Given – A. Johnson, Barry, Lescott, Tevez, Y. Toure.

FC Timişoara (antrenor Vladimir Petrovic): Pantilimon – Contra, Mera, Burcă, Luchin, Sepsi – Curtean (56, Goga), Alexa – cpt (81, Chiacu), Bourceanu, Magera (46, Zicu) – Axente.

Pe bancă: Taborda – Tameş, Scutaru, Poparadu.

Arbitri: J. De Sousa – J. Ramalho, V. Carvalho (toţi din Portugalia).

Reclame

BLUE MOON dulce amară

august 17, 2010

(mai jos, pe ce-am pus azi semnătura în <Fotbal Vest>)

Poate-o fi cel mai tare din lume la cumpărături scumpe, dar clubul fondat în epoca victoriană de Anna Connell pe lângă o biserică din estul sărac al Manchesterului are un palmares intern şi internaţional „subţire” comparativ cu granzii Angliei.

Istorie şi tradiţie? Unice şi inconfundabile, ca ale multor alte grupări insulare. Dar rezultate? Ei bine, locul 5, ce o aduce pe City la Timişoara, copiază excepţia din 1990-´91, după care azuriii au ajuns şi prin liga a treia.

Până în 2007, când „Thai” Thaksin se înfiinţa la ocupanta locului 14, obsesia fanilor era să câştige derbyul local cu United. Aspiraţiile lor au crescut apoi în pas cu sumele transferurilor, mai întâi visând la un trofeu, cât de banal, gen Cupa Ligii, ultima înhăţată, în ´76, iar mai nou la calificarea în Champions League. Dorinţe ce-i înflăcărează în intonarea lui Blue Moon, un imn altfel melancolic.

Nota interpretării lor e una optimistă însă „Lună albastră” parcă induce iluzii deşarte şi seri decepţionante, cărora fanii le-au pus de ani buni eticheta „tipice pentru City”. E atipic restului şi unicat în Albion ca o campioană naţională la zi să retrogradeze. A păţit-o însă City în ´38.

La asemenea deziluzii, rezilienţa suporterilor a rămas însă remarcabilă. S-au strâns şi 32.471 în acel sezon 1998-´99, de liga a treia, pe vechiul Maine Road cu a sa tribună Kippax, cea mai mare cu locuri în picioare din ţară, la finele respectivei ediţii, la barajul de pe Wembley, ducându-se mult mai mulţi, cât să rotunjească asistenţa la aproape 77.000…

Ulterior, în 2003, marele „trib” al fanilor lui City, cu tot cu fraţii Gallagher de la Oasis şi boxerul Hatton, s-a mutat niţel, în Eastlands, pe arena municipală gazdă a Jocurilor Commonwealth. De la dârdâială în picioare, la plasticul mileniului III. Banul la loje trage, urmând firesc târcoalele date de asiatici şi şeici.

Fie pe Maine Road, fie pe City of Manchester Stadium, susţinătorii azuriilor îi tot împung cu făloasă frondă pe fanii „roşiilor” lui United că sunt mult mai mulţi de-ai locului, aproape jumătate dintre abonaţii anuali ai aspirantei fiind localnici, comparativ cu nici 30% ai vicecampioanei. Într-o asemenea solidaritate de grup, fanii lui City n-au complexe, ba le şi râd în nas „Diavolilor”, la replicile şicanante despre „noii îmbogăţiţi”, şi refuză total ideea cu City în umbra lui United.

Doar că, evidenţa o spune, Sir Matt Busby, arhitect al renaşterii lui United, a fost înhăţat din azuriul în care transpira la cucerirea Cupei Angliei pentru City, în 1934, iar Eric Cantona, rătăcit prin Albion, a crezut că semnează pentru City, luminându-se doar la vederea lui Fergie. Eroi care alterează destine…

În lipsa eroilor, nouă, 16, 8, 15, 14, iar 9, 10, 5. Sunt poziţiile lui City de la revenirea în elită. Care-şi caută inspiraţia la Old Trafford, trecerea lui Tevez în azuriu fiind punctată cu „Welcome to Manchester” pe panourile pe fond albastru din oraş. Cum că City ar fi de fapt echipa conurbaţiei.

Ei bine, la asemenea nume de potenţiali eroi, şi Blue Moon poate suna mai bine, estompând eşecurile trecutului. Nu doar interne, ci şi în eurocupe. De la 1-2 la Fenerbahce, în ´68, şi eliminată din prima din Cupa Campionilor, şi până la 1-3 la Hamburg, la ultima apariţie, în primăvara lui 2009, într-un sezon de Cupa UEFA în care acum două veri, pe 28 august, City evita umilinţa eliminării premature în Danemarca abia în minutul 89, printr-un autogol, calificându-se la penaltiuri în formula Hart – Corluka, Ben Haim, Dunne, Ball – Richards, Johnson, Ireland, Petrov – Elano, Jo, dintre care doar unul-doi ar mai fi în planurile măreţe ale lui Mancini. Vor schimba banii destine sau şi italianul va întârzia cu omogenizarea?

1997. 2000. 2010?

februarie 2, 2010

Cu titlul „1997. 2000. 2010?”, am scris din nou despre Cupa Angliei in <Fotbal vest>…

In toti anii de Premier League s-a intamplat doar de doua ori ca toate cele 4 “mari” sa se afle inca in cursa pentru castigarea Cupei Angliei si in faza optimilor de finala, tot in doua randuri in acest rastimp trofeul nefiind cucerit de una dintre ele, iar cand a fost ca doar Chelsea sa ramana din “careul” fruntaselor intre cele mai bune 16 competitoare, “albastrii” au si triumfat in finala.

Luna ianuarie pare pentru unii a fi atat de greu de suportat incat Roberto Martinez, in sezonul sau de debut in elita la carma lui Wigan Athletic, a sugerat ca Premier League sa-si intrerupa programul competitional pe perioada “ferestrei” de transferari, atat de convulsiva pentru psihicul fotbalistilor, insa primele saptamani ale anului n-au excelat doar prin instabilitatea in frunte, unde Arsenal, Manchester United si Chelsea s-au perindat succesiv prin fotoliul de lider, ci au oferit in F.A. Cup acele surprize atat de delicioase intr-un format knock-out si care dovedesc ca nici macar larghetea si consistenta loturilor favoritelor nu le garanteaza o patrundere in optimi.

Pe rand, inca din 3 ianuarie, Manchester United, Liverpool si Arsenal au fost eliminate – primele doua, chiar acasa – de Leeds United, Reading respectiv Stoke, deloc niste experte ale competitiei, doar Chelsea, detinatoare a trofeului, urmand sa-si apere sansele in uvertura optimilor de finala, sambata 13 februarie la amiaza, intr-un joc difuzat in direct pe pagina virtuala a federatiei engleze, www.fa.com, atat vicecampioana Albionului cat si oaspetii din Cardiff, finalisti in 2008, alegandu-se din transmisie cu cate 123.750 lire.

Unde mai pui ca premiul din partea Football Association pentru calificatele in sferturi e de 180.000 lire!? Sa le fie chiar de prisos pana si asemenea “maruntis” unor mastodonti ca United ori Liverpool, privind tematori in aceste zile spre deficitul financiar? Cert este insa ca doar de trei ori de la lansarea in 1992 a Premier League, atat de magnetizanta si uzurpand implicit importanta Cupei Angliei, s-a intamplat ca un unic club din “careul de asi” sa mai ramana in cursa in optimi, de fiecare data acesta fiind Chelsea, si cum cei de la Stamford Bridge au profitat de respectivul culoar, cucerind trofeul in 1997 si 2000, intrebarea legitima e daca ulciorul merge de trei ori la apa.

Mai interesante sunt alte doua aspecte. Si anume ca Manchester City, Aston Villa, Fulham si Birmingham, calificata chiar pe terenul finalistei din 2009, Everton, au copiat evolutia buna din Premier League cu patrunderi in faza optimilor, unde li s-ar putea alatura Tottenham, ce evolueaza miercuri 3 februarie in rejucarea de la Leeds, dar mai ales faptul ca fruntasele din “careu”, desi au cucerit toate mai putin doua dintre editiile de F.A. Cup de la inaugurarea Premier League incoace, lasand astfel impresia ca au dominat copios intrecerea knock-out, si-au facut de fapt un obicei din a fi eliminate, uneori aproape chiar in bloc, inca din 16-imile de finala.

Astfel, in 1992-’93, cand “Tunarii” isi adjudecau trofeul in ultimele clipe ale prelungirilor rejucarii finalei cu “Bufnitele”, Liverpool era eliminata, in calitatea sa de detinatoare a Cupei, inca din turul III, pe Anfield, 0-2 in rejucarea cu Bolton, pe-atunci in liga a doua. Nici lui United nu i-a mers prea bine, cedand in optimi cu 2-1 la Sheffield United, cu Giggs marcator. Era pe la inceputuri, cand Everton aluneca incet-incet dintre tartorele din Albion, locul urmand sa-i fie luat in timp de Chelsea.

In ’94, Liverpool a iesit din nou inca din prima, identic, 0-1 in rejucarea de-acasa cu Bristol City, Arsenal copiind-o in 16-imi, 1-3 cu Bolton. In optimi au ajuns doar Manchester United si Chelsea, care aveau sa-si si dispute finala: 4-0.

In 1994-’95, numai Liverpool si United au patruns dintre cele patru in optimi, “Diavolii rosii” sfarsind prin a pierde finala, in fata lui Everton. Mai bine le-a mers in ’96, Chelsea progresand din optimi la rejucare iar Liverpool si United jucand in ultimul act, decis tarziu de Cantona. Arsenal, eliminata prematur…

In ’97 insa, doar Chelsea, chinuindu-se in optimi in rejucarea cu Leicester dar cucerind finalmente F.A. Cup, 2-0 contra lui Middlesbrough. Un an mai apoi, doar Arsenal patrundea intre cele mai bune 16, mergand mai departe dupa o rejucare cu Crystal Palace si sfarsind cu trofeul in vitrina: 2-0 cu Newcastle. O editie pe care Sir Alex Ferguson n-avea s-o uite usor, pentru un prematur 2-3 la Barnsley…

Mai competitive in ’99, cu Arsenal, United si Chelsea in optimi, primele doua inclestandu-se pana in prelungirile rejucarii semifinalei de pe Villa Park, cand cu decisivul gol minune marca Giggs.

Anul 2000 a regasit-o din nou doar pe Chelsea in optimi, unde a trecut tot de Leicester, 2-1, coincidenta ce a anticipat triumful final: 1-0 cu Villa. Un an mai apoi, trei din patru in optimi, ba chiar Arsenal – Chelsea 3-1, “Tunarii” sfarsind prin a fi rapusi in finala de la Cardiff de doua goluri tarzii ale lui Owen.

2002? Doar Chelsea si Arsenal in optimi, dar si in finala: 0-2. Stoke – Chelsea 0-2 si United – Arsenal 0-2 in optimile din 2003, “Tunarii” si castigand trofeul.

O premiera in 2004, cand toate 4 au patruns in optimi, Arsenal scotand-o pe Chelsea cu 2-1 iar Liverpool cedand la Portsmouth, 1-0. United pana in finala, 3-0 cu Millwall…

Mai greu in 2005, Chelsea fiind eliminata la Newcastle iar “Tunarii” calificandu-se abia la penaltyuri la Sheffield, tot asa castigand insa si finala, 0-0 si 5-4 cu United. 2006 a fost anul lui Liverpool, care dupa 1-0 cu United in optimi si 2-1 cu Chelsea in semifinala, a castigat si ea la penaltyuri, cu West Ham. In 2007 a fost finala lui Drogba, in prelungiri, cu United, dar detinatoarea Liverpool n-a existat iar Arsenal a zburat in rejucarea optimii de la Blackburn.

2007-’08, o editie aparte, cu toate cele patru in optimi, Liverpool – Barnsley 1-2, United – Arsenal 4-0 si Chelsea – Huddersfield 3-1, dar nici una in semifinale! Cu orgoliul ranit, trei au ajuns in semifinalele din aprilie 2009, mai putin Liverpool, stopata de Gosling la Goodison, in rejucarea derbyului local din 16-imi.

Tocmai eliminarea granzilor confera sarea si piperul F.A. Cup, insa usa e in egala masura deschisa tuturora, si lui Palace, care, desi falimentara, spera la o optime cu Villa, si lui Notts County, “buturuga mica” din liga a patra, trupe ce dau piept azi (marti) cu cluburi din Premier League in rejucarile 16-imilor…

Magia Cupei Angliei alterata de circumstante

ianuarie 14, 2010

Cupa Angliei a revenit zilele acestea cu meciurile amânate şi rejucările turului trei al competiţiei iar la finele săptămânii viitoare propune deja duelurile 16-imilor de finală însă până atunci nu doar eliminarea celui mai galonat club în F.A. Cup, campioana Manchester United, cea cu 11 trofee la activ, menţine aprinse discuţiile pro şi contra importanţei pare-se încet-încet erodate a “drumului spre Wembley”.

A fost însorit şi aproape plin pe Old Trafford, cu 74526 spectatori pentru vizita lui Leeds United, însă analiştii au remarcat şi jumătatea goală a paharului. În contrast izbitor, nu departe, pe redenumitul DW Stadium din Wigan, un joc cu eticheta Premier League, între Athletic şi Hull City, a adunat doar 5.335 privitori, în condiţiile în care preţul biletului a fost redus la 15 lire sterline. Automat, semne de întrebare au fost adăugate ori îngroşate în privinţa interesului publicului pentru Cupa Angliei.

Adevărul e undeva la mijloc, cum reiese şi din părerile fanilor, exprimate pe marginea postării “Dacă echipele nu se înfăţişează, atunci n-o fac nici suporterii”, de pe blogul ziaristului Ollie Williams, găzduit de BBC.

Circumstanţele şi priorităţile redirecţionate au un spor de însemnătate pentru abordarea aleasă de cluburi şi apetitul audienţei la adresa unei competiţii demarate în 1871 şi care, până în 1982, a oferit sub forma finalei de pe Wembley unicul joc intercluburi difuzat în direct la televiziune. Excelenţa Sa, F.A. Cup, păstra giuvaerul mult râvnit, care încă nu pălise deloc la acea vreme în ciuda creşterii importanţei campionatului, odată cu anii ’60 şi şansa unei descinderi în Cupa Campionilor Europeni.

Dar a pornit ea la drum şi Premier League iar când campioana continentală United a ales în ianuarie 2000 să participe la ediţia inaugurală de la Rio în detrimentul înscrierii în Cupa Angliei, micuţa Darlington profitând de sorţi şi fiind reinstalată în cursă, tezaurul sacru al F.A. Cup a fost ireversibil ciuntit.

Iată că a trecut exact un deceniu şi Sir Alex Ferguson a fost lovit de bumerang pentru acea neprezentare, suferind prima eliminare din turul trei ori în faţa unei divizionare inferioare din ilustrul său parcurs început în F.A. Cup în ianuarie ’87. Scoţianul ar fi putut trage o concluzie evidentă după semifinala albă şi ratată la lovituri de departajare în aprilie anul trecut, pe Wembley, în faţa lui Everton, când până şi miza revenirii sub arcul boltit nu l-a oprit să-i titularizeze pe alde Da Silva, Gibson, Welbeck ori Anderson, preferând să rişte din nou cu aceiaşi juni contra lui Leeds, cu gandul poate şi la manşa tur de peste alte 3 zile, la rivala locală City, în semifinalele Cupei Ligii.

Să-i fi desconsiderat oare niţel Ferguson pe „albii” lui Grayson? În fond nişte băieţi din liga a treia, fie ei şi lideri. Cert e că spectatorii s-au înfăţişat în număr mare la Old Trafford, nevrând să rateze ocazia savurării unei reînscenări a Războiului celor două roze, Lancashire versus Yorkshire, închipuindu-şi bineînţeles că trandafirul roşu va triumfa, că Fergie se va mai răzbuna o dată pe „albii” cu Cantona în echipă, ce-i şuteau titlul în 1992.

Dar Sir era poate deja uşor dus cu gândul la miercurea de pe City of Manchester Stadium. La imensul panou publicitar din oraş, pe fond albastru, cu Tevez deschizându-şi larg braţele la bucuria golului şi înscrisul „Welcome to Manchester”, reclamă la City. Afişul desfăşurat în vară a fost niţel stropit cu roşu dar nu era o garanţie că United îşi va împunge rivala la ea acasă.

Anul trecut, în 7 ianuarie, Ferguson era învins cu 1-0 la Derby, o codaşă în liga a doua, în aceeaşi fază a Cupei Ligii, manşa întâi a semifinalei. Ulterior, şi cu 6 goluri strânse pe drum de Tevez, United avea să cucerească trofeul la lovituri de departajare, deşi începea finala cu alde Foster, Gibson ori Welbeck. Acum, scoţianul vroia să şi-l apere în faţa vecinei miliardare, chit că mult mai preţioasa F.A. Cup n-a mai poposit pe Old Trafford din 2004, răstimp în care Carling Cup şi-a adjudecat-o de două ori. Jongleria cu formulele de start, chestie de circumstanţe şi opţiuni…

Aşa că mai bine când n-ai o prea vastă garderobă din care să alegi. Credeţi că micuţa Barrow, locul 16 în liga a cincea, s-a gândit ce garnitură să alinieze în deplasarea pe Stadium of Light, a treia arenă ca mărime din Premier League? Deloc. Tot ce şi-a dorit amatoarea a fost să onoreze prezenţa celor peste 8.000 însoţitori ai ei, contingent ce a depăşit cu peste cinci mii de suflete asistenţa de la un joc cu pecetea Premier League disputat acolo în aceeaşi fază a ediţiei trecute, Sunderland – Bolton.

 Din F.A. Cup în Champions League!?

Doar câteva sute de locuri au rămas goale la un alt meci dezechilibrat, Tottenham – Peterborough, şi pe White Hart Lane fiind confirmate calculele hârtiei cu un 4-0 fără comentarii, iar Southampton şi Luton, în fond cluburi din ligile a treia respectiv a cincea, au jucat în faţa a peste 19.000 privitori, dar tonul discuţiei n-a fost dat de casele închise de pe Old Trafford ci de întreaga tribună goală de la Wigan ori de descinderea miliardarilor petroarabilor în faţa a doar 12.474 spectatori, la Middlesbrough.

Cum o fi posibil!? Tocmai în mult veneratul tur trei al F.A. Cup. La care mulţi fani şi-au deşertat sufletul, amintind de biletele de 30 lire sterline, adaos la abonamentul anual, de frigul de pe Riverside, de riscul de a vedea la lucru o City cu gândul la United, ceea ce s-a şi întâmplat, fiind rândul lui Benjani să decidă soarta partidei.

Iar de la detalii punctuale, chibiţii au trecut la creionarea tabloului general. Că unora ca Wigan şi Hull, ameninţate cu retrogradarea din butoiul cu miere marca Premier League, nu le-ar mai arde de poveşti magice în Cupă. Pe vremuri, când nici un meci de campionat nu era difuzat în direct, ci doar finala de pe Wembley, motivaţia era alta. Dar acum, când cu vreo 5 jocuri transmise în direct din turul trei peste mări şi ţări, în să zicem România!? Devalorizată, banalizată şi comercializată, un simplu produs de piaţă ca toate celelalte, cedat de BBC imberbelor ITV ori, în curând, ESPN.

Alţii au punctat că până şi echipele din liga a doua sunt mai interesate să tragă la promovare ori să se menţină, un suporter al lui Sheffield Wednesday spunând că nu s-a dus la Hillsborough pentru că e sătul de Crystal Palace din disputele de campionat, chit că respectiva londoneză ar fi unica grupare rămasă „pe zonă” dintre cele 15 aliniate la startul primei ediţii, în 1871. N-ar putea fi evitate împerecherile între cluburi din acelaşi eşalon? Şi mai întreabă el dacă alocarea celui de-al patrulea loc calificant în Champions League câştigătoarei Cupei Angliei n-ar revitaliza interesul în jurul competiţiei. O primă interogaţie legitimă şi în privinţa duelului Plymouth Argyle – Newcastle United, cu fanii stupefiaţi de preţul de 24 lire în condiţiile riscului dovedit ca oaspeţii, lideri, să alinieze 7 rezerve.

„Coţofenele”, la minima rezistenţă, şi-au croit drum în rejucarea de miercuri gratie hat-trickului lui Lovekrands, urmând să dea piept cu rivala la promovare, West Brom, conform tragerii la sorţi efectuate de Frank Skinner. Frank Who? Un celebru fan al noii echipe a lui Tamaş, ilustru pentru umorul său şi imnul „Football is coming home”. Într-adevăr, fotbalul s-a întors acasă dar, în funcţie de situaţie, F.A. Cup nu mai e ceaşca de ceai favorită a unora…

Ziua 177. Mai un an si dau… „bacu'”

iunie 19, 2009

L-a prajit pe Drogba incat jucatorii lui FC Timisoara pot sa ia aminte. UEFA l-a pus pe ivorian pe tusa 6 jocuri din cupele europene, dintre care doua cu suspendarea sentintei, pentru adevarurile rastite de african la adresa arbitrajului lui Ovrebo, dupa incheierea returului semifinalei de Champions League dintre Chelsea si Barcelona. E mult! Dar cu ce a fost ‘cadorisit’ Ovrebo?

Oricum, la amenintarile ce le-a lansat, Mircea Sandu are el grija si abia asteapta de a-i potcovi pe timisoreni. Si apoi sa stropeasca isprava cu un spritan. Dar puteam sa ne-asteptam ca fostii alb-violeti sa continue traditia de a ceda in finale de Cupa Romaniei, si asta doar daca amintim o pura coincidenta.

In miez de iunie ’92, pe cand nationala Angliei evolua in Suedia, la turneul final al C.E., Poli urca pe scena finalei Cupei Romaniei, in Regie, in fata Stelei lui Dumitrescu. Iar intr-o miercuri in care Albionul evolua in compania unor scandinavi, localnicii suedezi, cedand cu 2-1, alb-violetii pierdeau finala la lovituri de departajare.

Fast-forward… Au trecut 17 ani si in acelasi 15 iunie Anglia, dar la tineret, a evoluat in compania unor scandinavi, finlandezii, tot la un turneu final organizat de suedezi. FC Timisoara a jucat si ea din nou finala iar deznodamantul a fost acelasi. Pe scut.

Ei bine, au trecut 17 ani de la doua insuccese, al Angliei in Suedia si al lui Poli in Bucuresti, care m-au impins sa incep sa scriu. Esecurile lor m-au mahnit iar refugiul l-am gasit in scris. Iar in iulie ’92, in avancronicile primei editii a Premier League, incepeam a semna in Sport Vest. Au trecut atatia ani, atatea sezoane si campionate, cu atatea etape si evenimente, si iata-ne inca despicand firul in patru. Este intr-un fel un semn al scurgerii ireversibile a timpului, o masura a ticaitului nemilos al timpului. La fel cum zilele de la solstitiul de iarna la cel de vara s-au scurs ca firicelele de nisip in clepsidra, tot asa si cele 17 campionate au adunat arhiva la istoria fotbalului.

Atunci, in vara lui ’92, ma refeream la Leeds United drept campioana nationala in Albion. Cu Cantona. Acum, onoarea ii revine unei alte United, din Manchester, pe cand Cantona apare intr-un film cu tema fotbalistica, localizat in Manchester. Semn al schimbarilor radicale de la o decada la alta, daca notam ca Leeds se zbate in esalonul trei. Sau ca Poli e FC. Iar Sport Vest s-a specializat pe fotbal, care, iata, ne copleseste in varianta sa globalizata.

Iar la anul e ‘bacul’ in scris. Ce ne va aduce oare un 2009-2010 al carui program competitional a fost deja trasat in Anglia si in care stim ca FC Timisoara va debuta in Champions League, fie si in fazele ei preliminarii? Abia asteptam ridicarea cortinei, ca de cazut, va cadea ea repede, cat sa aiba timp C.M. din Africa de Sud sa intre in scena, pe 11 iunie 2010, intr-o vineri. Pare atat de departe dar scurgerea inexorabila a timpului are grija de toate.

Asa cum a avut si de zilele bifate de la solstitiul de iarna, mangaind la amiaza Greenwichul, si pana la cel de vara, de la finele acestei saptamani. Cand cu soarele de la miezul noptii, in noaptea cea mai scurta, pe taramul cu zi lumina 24 de ore, la nord de Cercul Arctic.