Posts Tagged ‘atacant’

Mark Hughes preia Fulham

iulie 29, 2010

Rămasă fără manager în urma trecerii lui Roy Hodgson la Liverpool, finalista Europa League l-a instalat pe galezul Mark Hughes, care fusese demis în decembrie de la cârma cheltuitoarei Manchester City. „Sparky” revine astfel în sud-vestul Londrei, dar nu la Chelsea, în al cărei atac sosea în 1995 de la Manchester United, ci tocmai la rivalii vecini alb-negri.

Fără îndoială, Fulham şi-a depăşit cu mult condiţia în sezonul trecut, depăşind sub expertul ghidaj al lui Hodgson favorite ca Juventus, Shakhtar ori Wolfsburg, iar prioritatea lui Hughes (46 ani) este să amelioreze anticipabilul recul al clubului egipteanului Al Fayed, al cărui buget e o felie din bogăţiile arabilor de la City, aşa încât fostul atacant trebuie să opereze în anumite limite. Nici lotul nu este pe măsura onorabilului loc 12 ocupat în 2010, purtând mai degrabă amprenta pragmatismului lui Hodgson.

Totuşi, deşi perioada sa la Manchester City a fost percepută drept un eşec, în condiţiile în care n-a avut timp şi fler să omogenizeze o echipă sufocată de noi şi noi transferuri de potenţiali titulari, Hughes şi-a creat însă o carte de vizită tocmai ridicând peste aşteptări mai întâi naţionala Ţării Galilor, cu care ajungea în 2003 până în barajul cu Rusia de calificare la C.E., iar apoi pe Blackburn Rovers, până în Cupa UEFA. În această lumină, noua provocare s-ar putea să-i priască abrazivului antrenor, care nu neapărat a fost însă prima opţiune a fanilor de la Craven Cottage.

Ca o coincidenţă, după ce Fulham va debuta în ediţia 2010-2011 în deplasare la Bolton, primul joc acasă va fi duminică 22 august în compania vicecampioanei Manchester United, cu care Hughes cucerea inclusiv Cupa Cupelor în 1991, ca marcator în finală, mai apoi trecând la Barcelona, şi la care „Diavoli roşii” se întorcea ulterior de la Bayern.

Galezului i-au trebuit nici 20 de minute să debuteze cândva cu gol pentru ţara sa. Cât îi va lua acum să menţină pe linia de plutire o echipă miraculos salvată de la retrogradare de Hodgson în 2008 şi apoi ridicată pe culmi nebănuite?

Prin numirea unui britanic la Fulham, Premier League rămâne cu doar 5 antrenori englezi, adică un sfert din totalul managerilor din elită. Foarte puţin… Ar fi Hodgson la Liverpool, Redknapp la Spurs, pe care a dus-o în play-offul Champions League, Bruce la Sunderland, Allardyce la Blackburn şi Holloway la nou-promovata Blackpool.

Majoritari sunt britanicii, şi anume câte trei scoţieni şi irlandezi, doi galezi şi un nord-irlandez, breasla reunind şi 3 italieni, un francez, un israelian şi un spaniol. Dar vor urma demiteri şi permutări, nu-i aşa? În pericol ar fi Chris Hughton, promovat cu Newcastle United, mereu cocoşată râvnind irealist la prea bine, dar şi Ian Holloway, în ciuda miracolului cu „portocaliii” de la Marea Irlandei, Blackpool. Poate nici ibericul Martinez nu doarme dus la Wigan. What about Wenger then? … Well… what about him?

Reclame

Romanul Patulea o califica pe Orient in sferturi

octombrie 9, 2009

E vorba doar de Johnstone’s Paint Trophy, poate cel mai putin prestigios trofeu al unei competitii knock-out din Albion, dar finala programata in 28 martie 2010 e gazduita, conform traditiei, de stadionul Wembley, ceea ce se constituie intr-un stimulent in sine.

Marti 6 octombrie, in nocturna, pe Brisbane Road din estul Londrei, Leyton Orient s-a calificat in sferturile de finala ale zonei sudice a competitiei, gratie golului din minutul 88:46′ al atacantului roman Adrian Patulea: 1-0 contra colegei de esalon Brighton & Hove Albion. De fapt, Johnstone’s Paint Trophy, sponsorizata de o firma de vopsele, reuneste doar cluburile profesioniste din ligile a treia si a patra, drept o varianta mai lesne de a accede intr-o finala pe Wembley, in conditiile in care Cupa Angliei, FA Cup, si Cupa Ligii, Carling Cup, reunesc inclusiv prim-divizionarele favorite.

Leyton Orient n-are un sezon stralucit in esalonul trei, Coca Cola League One, in care Patulea nu si-a deschis momentan contul golurilor dupa sosirea in vara de la Lincoln City, din liga a patra, in schimb e in urna tragerii la sorti a sferturilor, a carei imperechere pentru zona sudica e efectuata in weekend, sambata 10 octombrie. Jocurile vor avea loc in noiembrie, urmand ca semifinalele sa se dispute in decembrie iar finala pe zone, nordica respectiv sudica, in dubla mansa, in ianuarie si februarie.

Patulea mai inscrisese in schimb in turul incipient al Cupei Ligii, in 11 august, cand deschidea rapid scorul la Colchester, contra lui United, o alta trupa din League One, pe care o elimina cu 2-1. In turul doi, la finele lui august, Orient a cedat abia in prelungiri, acasa, pe Brisbane Road, in fata consolidatei prim-divizionare Stoke City. Iata insa ca raza de lumina oferita de Patulea a venit in Johnstone’s Paint Trophy si Orient e inca pe drumul spre Wembley. Jocurile in regim K.O. nu strica si in perspectiva alinierii in Cupa Angliei, in care, in calitate de club de liga a treia, Orient va intra in focuri in turul doi, la inceput de decembrie.

Patulea a inceput ca titular, in parteneriat ofensiv cu Jarvis, iar dupa pauza cu James Scowcroft, un varf candva in elita, romanul avand cateva suturi pe poarta si ratand de putin coltul stang, in minutul 86. A fost precis putin mai tarziu, ochind acelasi colt, cu piciorul stang. Unicul minus ar fi ca la un meci in nocturna la mijloc de saptamana, si intr-o competitie de mai mica anvergura, alb-rosii au strans doar 1.847 spectatori, cea mai mica asistenta in acest sezon.

Dar cum in competitie se afla inca si Southampton FC, un club de cupe europene acum sase toamne, Johnstone’s Paint Trophy capata greutate in sectiunea sa sudica. Anul acesta, finala pe Wembley a competitiei demarate in 1983 si ce reuneste la start 48 cluburi a fost adjudecata de Luton Town, retrogradata din liga a patra, cu un 3-2 dupa prelungiri contra lui Scunthorpe United, ce a reusit promovarea in esalonul doi. Cu alte cuvinte, finalistele din 2009 nu si-au putut apara trofeul, iar laurii pe 2010, fie ei cat de… patati cu vopsea, merita efortul.

Hereford United va fi la rand pentru Orient si Patulea, in sferturi, tot acasa, pe Brisbane Road Stadium. Marcator in doua competitii K.O. in acest sezon, romanul a asigurat deja doua calificari. La mai mare!

Sansele lui Orient sunt reale pentru calificarea in semifinale, unde se anunta adversare dintre nu demult prim-divizionare. Aminteam de Southampton, care „Sfinti” vor primi in sferturi vizita lui Charlton Athletic, cu care retrograda in mai la brat, din liga a doua. A treia retrogradata din Championship, Norwich City, e si ea inca in cursa, la Swindon Town, de unde ca trofeul e luat in serios, si nu doar in sectiunea sudica, din moment ce Leeds United e favorita in cea nordica, unde o va primi pe Grimsby in sferturi…

Un roman smotoceste „Cotofenele”

iulie 27, 2009

Pe cand AFC Wimbledon si FC United of Manchester se duelau amical la Kingstonian, in coltul opus al Londrei, din nord-est, un roman proaspat transferat la Leyton Orient, trupa de liga a treia, contribuia ca titular la demolarea lui Newcastle United: 6-1. Un rezultat neverosimil, fie si intr-un joc de pregatire, fie si in cazul diminuarii distantei intre adversare, cu „Cotofenele” de-acum cazute in esalonul doi.

A fost o sambata cu soare pentru Londra si gruparile ei „mici”. O sambata insorita si pentru Adrian Patulea, care, sosit acum nici un an din fotbalul romanesc, la Lincoln City, in liga a patra, a progresat deja o treapta, urmand sa evolueze cat de curand in Coca Cola League One, liga a treia. La Lincoln, in nord-est, a strans 11 goluri in 31 de aparitii, un procentaj foarte bun, tinand cont ca atacantul a inceput 14 jocuri din postura de rezerva.

N-a mai fost cazul sambata, cand fostul international galez Geraint Williams, un fundas la vremea sa, acum nou antrenor la Leyton Orient, in locul lui Martin Ling, l-a titularizat in avanposturi. Iar la 1-0, pe o minge lunga, pressingul lui Patulea a dat roade, Beye comitand hent in careu iar londonezii desprinzandu-se la 2-0, de pe punctul cu var. Problematicul Barton avea sa reduca din handicap, 2-1 la pauza, dar „Cotofenele” n-aveau habar ce soarta le va fi rezervat repriza secunda. Fara Patulea, inlocuit intre reprize cu Jarvis, atacant folosit in campania precedenta, „Orient” s-a desprins finalmente la… 6-1.

Semne bune anul are si chit ca liga a treia e acum navigata de fosti bibani de ape dulci ca Leeds, Southampton, Charlton ori Norwich, ca sa amintesc doar cateva recente prim-divizionare, exista un loc sub soare si pentru est-londoneza Leyton Orient. O sansa asadar pentru Patulea, sa mai urce o treapta. I s-a alaturat si James Scowcroft, un varf cu meciuri in picioare in Premier League, pendulat pe la Leicester, Ipswich ori Crystal Palace. Scowcroft e din alta generatie, la apus, dar ii poate starni apetitul romanului, in privinta fotbalului de elita. De ce nu?

Ar fi cea mai frumoasa si inaltatoare poveste, sa auzi de un fotbalist roman fara nu stiu ce carte de vizita, strapungand competitivul fotbal insular, acolo unde alde Mutu finalmente claca lamentabil, in ciuda startului cu surle si trambite. Patulea parca a tasnit de nicaieri, avand de partea sa avantajul anonimatului. Se poate concentra pe esenta pur fotbalistica a jocului, fara a fi sufocat de patalamaua celebritatii.

Iar scorul de tenis de sambata, chiar daca ofera mai degraba masura gaurilor de cascaval din pieptul „Cotofenelor”, despuiate de la cap, unde conducerea n-are inspiratie nici macar in privinta alegerii unui antrenor, si pana pe linia portii, unde in absenta cedatului Given e un Krul la fel de inocent ca si cei 10 rataciti din fata sa, da insa sperante ca Orient se poate bate de la egal la egal cu favorite abia cazute din divizia unde se regaseste Newcastle. Geraint Williams a mai „comis-o” si la carma micutei Colchester United, cea cu pana mai ieri cea mai mica arena dintre profesioniste, Layer Road, pe care o cocota si chiar mentinea recent in Championship, divizia „Cotofenelor”, asa incat „Orient” poate visa frumos.

Din 8 august, Patulea va avea ocazia sa mai puna pe picior gresit si alti fundasi ca Beye. Si cum in zona Leyton traieste o crescanda comunitate romaneasca, s-ar putea chiar ca Adrian sa tasneasca vertiginos la capitolul faima. Un fan-club, urari de succes, pumni stransi pentru norocul unui compatriot, un pelerinaj prin League One si sperante pentru alte goluri. Cu aplauzele cuvenite. Se poate! Sigur ca se poate. Cine-ar fi zis de-un 6-1!? Balonul e rotund si calculele se fac pentru a fi infirmate.

Momentan, in lipsa jocurilor oficiale, presa insulara puncteaza si elemente de culoare, povesti cu farmecul fotbalului de odinioara. Asa a ajuns sa se refere mai pe-ndelete la Leyton Orient. Caci la Brisbane Road se lansa in fotbalul profesionist cel ce avea sa devina primul selectionabil de culoare din istoria reprezentativei Angliei. Lawrie Cunningham, „aripa”, a pornit de la „Orient”, in ’74, iar apoi, in urma cu 30 de ani, a fost primul recrut englez al lui Real Madrid. Si se implinesc doua decenii, din iulie ’89, cand Cunningham pierea tragic intr-un accident rutier, in capitala Spaniei. Trista poveste isi are izvoarele in estul Londrei, unde a infipt ancora Patulea.

Cu concursul romanului, s-ar putea ca presarii sa se intoarca din august incolo pentru vesti fierbinti, de actualitate, cu un inedit marcator de peste mari si tari. Hai baiatule, baga-le-o in ate, cu siretul, spitul sau capul, si spune-le ca ai pornit de jos, de la zero, cu toata corvoada indoielii in privinta reusitei pe umerii tai. Multi altii au fost adusi pe cal alb, descalecati cu pompa si ingropati de cat banet li s-a varat din start in buzunare, balast ce li s-a urcat la cap. Picioarele pe pamant, joc de glezne si ochii pe „obiectul muncii”. In ate cu ea! Alte specii de „Cotofene” se pot dovedi prazi usoare. Curaj…

De urmarit. Un prim hop, la debut, la Bristol, in fieful „Piratilor” Rovers. Apoi prima infatisare acasa, cu Oldham, acea Athletic din conurbatia Manchester candva, la inceputul deceniului trecut, prim-divizionara plus semifinalista de Cupa Angliei pierzatoare la rejucare plus triumfatoare pe Wembley in ultimul act al Cupei Ligii. Adrian chiar ca incepe sa se invarta in cercuri selecte.

Ziua 104. Valul Stanislas – Tomkins – Sears

aprilie 6, 2009

Sa fie un curent subacvatic? Un fenomen natural? Ori un experiment subteran? Combinatia de nume te-ar duce cu gandul la legile fizicii ori compozitii chimice sau algoritmi.

E vorba insa de lucruri mai pamantesti, cu mingea in iarba. James Tomkins are numarul 30. Freddie Sears 33. Iar Junior Stanislas 46. Sunt componenti ai lotului largit al est-londonezei West Ham United, care au contribuit ca titulari la recenta victorie a Albionului, de care aminteam in alta zi, 2-0 contra selectionatei similare sub 20 de ani a Italiei.

Succesul international le-a dat aripi in antrenamente iar micul sard, Gianfranco Zola, in criza de efectiv, i-a aruncat in focurile Premier League. Stanislas, mijlocasul de culoare, chiar a deschis scorul in minutul 42 al jocului de sambata cu Sunderland. La doar 19 ani, autorul unui hat-trick acum cateva saptamani, in partida West Ham – Chelsea a garniturilor de rezerva, si-a stropit debutul la seniori cu un gol din centrarea lui Boa Morte. A ingenuncheat pe gazonul lui Upton Park, unde visa sa joace candva inca de la intrarea pe portile „Ciocanarilor” la varsta de 11 ani. Visul a devenit realitate…

Dupa pauza, in minutul 53, James Tomkins s-a inaltat aidoma unui fundas care se respecta pentru a relua in plasa o minge centrata de pe dreapta, stabilind scorul final, 2-0, la un an dupa ce debuta pentru est-londonezi in Premier League. Tomkins abia a implinit 20 de ani dar, de loc din Basildon, o localitate satelit din estul metropolei, e parca de-o viata in visiniu-albastru. De la varsta de opt ani. Crescut si deja maturizat in bastionul pe nume West Ham…

Freddie Sears a scuturat deja plasele adverse, pana si inaintea „erei Zola”. Desi are doar 18 ani. Acesta este noul val al „Ciocanarilor”, renumiti in Albion pentru banda rulanta de tinere talente. Dar titularizarea manjilor n-are de-a face numai cu accidentarile din lotul italianului. E ceva in Zola ca o poarta larg deschisa. Gianfranco are un lot iar vedeta e… echipa. Cand remiza la Chelsea cu James Collison titular, un alt june al Academiei, ii imbia practic pe ceilalti manji sa-si ia inima in dinti si sa aspire la un loc in primul unsprezece. Deloc de mirare ca si-a regasit un loc in echipa si talentatul Kieron Dyer, revenit din nou, intr-o cariera roasa de accidentari. Acestea i-ar putea fractura si drumul lui Tomkins care, iata, cand e „intreg”, evolueaza contra Italiei si marcheaza in dauna portarului  nationalei Scotiei, Gordon.

La West Ham e o traditiei de a modela si lansa tinere talente iar antrenorii Academiei si managerul Zola nu fac exceptie de la abordarea nobila perpetuata de „Ciocanari”. Am mai amintit de echipa… de lot national care ar fi putut-o alinia West Ham in ultimele doua generatii, cam de la Frank Lampard incoace, si iata ca alte tinere talente ies la iveala. Care-o fi secretul? Si de ce nu e luat in seama pentru transpunerea planului la scara nationala Trevor Brooking, un fiu al locului si fost marcator al unicului gol intr-o finala de FA Cup, pentru West Ham? In calitatea sa de Director Tehnic al FA, Sir Trevor a repetat parca la nesfarsit ca altele ar trebui sa fie prioritatile perioadei de modelare si pregatire a copiilor si juniorilor. Cu atata talent pe banda rulanta, „Ciocanarii” trebuie ca urmeaza cum se cuvine un anumit sablon.

In anii ’60, Anglia cucerea Cupa Mondiala avand drept… inima si coloana vertebrala tripleta lui West Ham. In zilele noastre, marile cluburi din Albion aliniaza jucatori crescuti de West Ham si alimenteaza nationala cu niste produse „marca Upton Park”. Glen Johnson era de fapt prima achizitie a perioadei Abramovich. De la fundasul dreapta a pornit avalansa transferurilor la Stamford Bridge.

Multi s-au raspandit care incotro, chiar si la campioana en-titre, unde evolueaza Rio Ferdinand si Michael Carrick, altii inmuguresc. Culmea ironiei e ca desi de Stanislas ori Tomkins prea putini au auzit pana sambata, asa a fost sa fie ca titlurile ziarelor pe marginea etapei sa fie rapite cu un gol mult mai important, din lupta pentru titlu, marcat de un alt necunoscut, juniorul cu numarul 41 al lui Sir Alex Ferguson, un anumit italian Macheda. 3-2 pentru United, contra lui Villa, revenirea in fotoliul de lider, si o eclipsare a „dublei” valului Stanislas – Tomkins undeva in celelalte pagini. Dar in cativa ani soarta Angliei ar putea sta tocmai in bocancul lui Stanislas, contra lui… Macheda. Asadar, care goluri ar cantari mai mult intr-o radiografiere mai profunda a meciurilor?

Iesirea la rampa a tinerilor lui West Ham tine poate si de mandria celor care au refuzat sa paraseasca puntea atunci cand a devenit evident ca… ghetarul islandez de la Upton Park e pe topite si ce-a mai ramas de vandut e raspandit in cele patru zari.  Pana si Anton Ferdinand a fost cedat la inceputul sezonului, lovitura ce a grabit caderea managerului Curbishley, iar inlocuitorul Zola n-a avut de ales, decat sa continue cu ce are la dispozitie. Iar cand mai intervin si indisponibilitati si banii sunt cu taraita, dai credit propriilor resurse. Gradinita lui West Ham e infloritoare…

Iar atacul lui Frank Lampard, zilele trecute, la adresa reprezentantilor noii generatii de jucatori, prea „in puf”, si care, conform mijlocasului lui Chelsea, ar trebui sa deprinda bunul obicei al aspirantilor profesionisti de altadata, de exemplu de a curata bocancii seniorilor, probabil nu i-a avut in vizor pe baietii de pe val la West Ham. Si asta pentru ca Frank o stii in sinea lui ca manjii de la Upton Park tocmai de aceea rasar cu atata vivacitate, pentru ca sunt mai cu picioarele pe pamant. O chestiune de abordare…

Iar ce e azi in lotul under-20 sau mai mult de nevoie in „11-le” visiniu-albastrilor ar putea fi poimaine titulari de nadejde pentru West Ham si Albion. Ca si regretatul Moore ori actualul Frank Jr. Niste nume de urmarit.