Posts Tagged ‘Zola’

Acum 10 ani, Petrescu si Zola marcau de Pasti pe Old Trafford

aprilie 2, 2010

Aceeasi competitie, prima liga engleza, acelasi for, The Premier League, alt calendar competitional. De-a lungul deceniilor, fotbalul insular a avut obiceiul de a organiza doua etape de campionat in perioada Pastelui, cu grosul jocurilor sambata si lunea. Inainte si dupa Duminica Mare. Cam la fel era schitat programul si in jurul Craciunului, cu meciuri de Boxing Day, 26 decembrie.

Nu e cazul de asta data. E drept, e mare meci mare sambata la amiaza la Old Trafford, United – Chelsea, intre campioana si vicecampioana, intr-un derby al primelor clasate, insa runda de sambata si duminica nu ofera un bis si luni, o alta etapa, ca pe vremuri… Ca de exemplu acum 10 ani, in lunea Pastilor din 24 aprilie, cand „bisul” includea acelasi United – Chelsea.

Ei bine, de cativa ani, a doua zi de Pasti a fost stearsa din calendarul competitional, poate si datorita inghesuirii la mijlocul aceleiasi saptamani a partidelor din eurocupe. In 2007 s-a intamplat ultima oara ca lunea sa fie una fotbalistica, 6 jocuri ale etapei avand loc in 9 aprilie.

Cu inca un an inainte, in 2005-2006, s-au disputat cate sapte jocuri in 15 si 17 aprilie, Lampard marcand atat intr-un 2-0 la Bolton cat si pe Stamford Bridge, 48 de ore mai tarziu, intr-un 3-0 cu Everton, puncte care consolidau postura lui Chelsea de viitoare campioana, cu un avans de opt puncte, in fata unei United care atunci remiza alb acasa in uvertura etapelor de Pasti, cu Sunderland, in vinerea de 14 aprilie.

Iar acum zece ani de exemplu, intr-un sezon inceput de Manchester United din postura de detinatoare a triplei Champions League – Premier League – F.A. Cup, si pe cand traditia celor doua etape de Pasti era inca bine inradacinata, Dan Petrescu si Gianfranco Zola marcau pentru Chelsea pe Old Trafford, in deplasarea de luni, in minutele 22 si 36, intorcand rezultatul dupa ce Dwight Yorke deschidea scorul in minutul 10. Bucuria „albastrilor” n-avea insa sa dureze, Solskjaer egaland in minutul 40 iar acelasi Yorke semnand victoria cu 3-2 a „Diavolilor rosii”, la mijlocul mitanului secund.

Remarcabil, cu doua zile inainte, sambata, in vreme ce United era desprinsa cu 3-0 deja dupa 29 de minute, la Southampton, inclusiv prin reusitele lui Beckham si acelasi Solskjaer, Chelsea de exemplu doar remiza acasa, 1-1 cu Boro, dupa ce Poyet inscrisese in minutul 10. Cu alte cuvinte, in doar 48 de ore „Diavolii rosii” au strans 6 puncte, comparativ cu unul al „albastrilor”. In acele vremuri, rundele de Pasti puteau altera cursul sezonului, puteau schimba soarta lucrurilor. De altfel, United avea sa incheie in 2000 cu un avans de 18 puncte fata de Arsenal.

Intr-un fel, marcatorul de-altadata, Zola, e probabil usurat ca ai sai „Ciocanari” n-au de bisat si intr-a doua zi de Pasti, asta judecand dupa reclamatia belicoasa emanata de la Upton Park, in directia concitadinilor de la Fulham, „vinovati” nevoie mare ca abilul Roy Hodgson si-ar fi menajat 5 titulari in deplasarea la Hull, o adversara directa a visiniilor italianului in lupta pentru salvare. Ei bine, „Cabanierii” au facut minuni cu un lot restrans, a se citi un sirag de 16 jocuri in Europa League, si orice manager chibzuit ar fi abordat jocul tur cu Wolfsburg, din sferturile de finala in premiera atinse de alb-negri, luand in calcul recuperarea jucatorilor sai.

Fulham navigheaza la mijlocul clasamentului fie si cu „distractia” europeana pe cap, pe cand West Ham n-are suflu de jocuri la 48 ore distanta, cum o dovedea de Boxing Day, cand era pamantie la Spurs, intr-un 2-0 fara comentarii.

Totusi, la cat e de stufos calendarul competitional al ligilor inferioare, cu 46 runde, traditia etapelor de sambata si luni, la Pasti, e mentinuta mai mult de nevoie. Deci luni se va merge totusi pe stadioane in Albion…

Reclame

Convocarea: o distinctie ravnita ori o povara?

noiembrie 24, 2009

In editorialul „Football Made In UK” semnat pentru <Fotbal Vest>, punand cap la cap o serie de stiri provenind in doar cateva zile din diverse tabere, ce mi-au ridicat mingea la fileu sa intreb daca nu cumva convocarile devin pe zi ce trece un deranj tot mai pagubos, am constatat cum conflictul cluburi – selectionate nationale s-a ascutit la varf ca lupta de clasa in fotbalul in varianta globalizata.  

Ambitia si visul sublim al oricarui fotbalist de a imbraca tricoul reprezentativei tarii sale n-au palit nicidecum dar, in functie de circumstante, unii jucatori isi reevalueaza tot mai atent lista prioritatilor.

Iar in lumina ghinionului lui Robin Van Persie de a se accidenta destul de serios in minutul 10 al recentului joc amical Italia – Olanda, intr-o toamna in care “tunarul zburator” fusese mai dezinvolt si prolific ca niciodata in rolul sau majorat in angrenajul lui Wenger, s-ar putea gasi fotbalisti din natiuni mai putin capabile sa sclipeasca pe scena mondiala ori din nationale redutabile in ale caror echipe n-ar fi destul de buni sa incapa, intrebandu-se daca mandria de a fi convocat nu e cumva eclipsata de “deranjul” ce implica o asemenea responsabilitate.

Asemenea dubii nici c-ar fi existat sa zicem acum un deceniu. Dar de cand recompensele au explodat in fotbalul de club, ce ofera nenumarate posibilitati de afirmare, si gandul de a sunta o convocare ce s-ar putea solda cu o accidentare punand in pericol o cariera si asa nu foarte lunga s-a infiripat in planurile unora. La putine zile distanta, doi jucatori din lotul lui Manchester City, club cumparat anul trecut de bogatasi arabi, si-au exprimat indoielile in privinta continuitatii lor pe scena fotbalului la nivelul selectionatelor nationale.

Craig Bellamy, un plimbaret in fotbalul de club, s-a intrebat in public daca mai are rost sa se chinuie la capitania Tarii Galilor intr-o increcare de accedere la un turneu final neconcretizata peste ani de compatriotul sau Ryan Giggs. Desi n-a smuls deloc aplauze, galezul a fost inteles de exemplu de Allan McInally, fost international scotian, ce a opinat ca pentru unii fotbalisti in varianta globalizata a jocului, ajunsi la o anumita varsta si cu sacii de galbeni incarcati in caruta, dorinta de a continua in paralel la echipa nationala a capatat o nuanta mai opaca.

Avantaj Ashley Williams, un fundas oarecare ce nici nu si-ar fi imaginat acum un an si jumatate, la debutul in nationala Tarii Galilor, ca va deveni capitan al “Dragonilor”, si nici atat in urma cu 6 ani, cand nu evolua la divizionara secunda Swansea City, ci la amatoarea Hednesford Town, in paralel cu slujba cu jumatate de norma ca ospatar. Foarte improbabila o asemenea ascensiune intr-o nationala de calibru si s-ar putea crede ca orice Van Persie si-ar dori mai ales un triumf global cu reprezentativa sa pe cai mari, insa o alta voce a venit sa infirme aceasta supozitie.

Poate ca Tevez, celalalt recrut al lui City punand la indoiala dorinta de a mai juca pentru tara sa,  a aruncat castana tocmai pentru a-l sensibiliza pe Maradona sa-l ia in considerare pentru FIFA 2010 World Cup, dar iesirea sa ar putea fi intr-adevar onesta. Spunand ca s-a saturat de fotbal, inclusiv de cel de club, si ca si-ar dori sa-si intoarca fata spre viata de familie, Carlos a subliniat ca argentinienii de lot nu s-au menajat nici pe departe cand a fost vorba sa “dea totul” pentru echipa nationala.  

Cei doi i s-ar putea asadar alatura in exil septarului lui City, Stephen Ireland, ale carui minciuni legate de decesul bunicilor sale, strecurate managerului Steve Staunton in speranta de a-si scurta sederea la lot si a-si vizita prietena dar dezvaluite ca atare de mass-media, au dus la ruptura mijlocasului de lotul national al Irlandei. Ireland, pe urmele altui mijlocas ajuns la cutite cu reprezentativa verde, candva al ei capitan Roy Keane. Ulterior, in campania abia incheiata, Trapattoni si Liam Brady au incercat sa-l scoata pe Ireland din cochilia ce si-o armase in urma excluderii sale din lot dar, cu toate ca pe alocuri septarul cochetase cu ideea revenirii, antrenorul n-a fost convins ca mijlocasul ar dori cu ardoare sa imbrace din nou tricoul verde. De fapt, in cazul lui Ireland, totul s-a rostogolit spre un deznodamant previzibil, odata ce a intrat in conflict cu selectionerul Brian Kerr, la nationala sub 18 ani, si a trebuit sa dea din nou ochii cu acesta la preluarea reprezentativei de seniori. Ireland a trebuit sa astepte instalarea lui Staunton pentru a fi din nou convocat… 

Iar cam pe cand Van Persie gemea in Pescara, un rival in fotbalul de club era déjà inapoi in Londra, cu o potentiala sedere pe tusa de cateva saptamani. Frank Lampard doar a facut deplasarea la Doha, pentru remarcabilul amical Anglia – Brazilia organizat insa in inedita gazduire din lumea araba, dar nici nu s-a mai pregatit pentru alinierea in fata sud-americanilor, lasata pe umerii a doar doi potentiali titulari, Barry si Rooney, ingrosand in schimb infirmeria lui Ancelotti. Sir Alex Ferguson si-o freca pe de-o parte mainile pentru necazul italianului si-al lui Wenger, dar va atrage probabil pe de alta parte atentia la vorbele sale, mereu in disonanta cu “nevoile” selectionerilor de lot. Frecusurile lui Fergie cu Sven sunt binecunoscute si n-au mirat pe nimeni deciziile unor Scholes ori Neville de a spune pas pentru Albion. Miza era prea mare in Premier League si Champions League.

Iar pe cand Van Persie calatorea spre “Cizma”, nebanuind ce-l asteapta, din sanul lui West Ham United razbatea vestea ca Dean Ashton, cumparat de club la inceputul anului 2006 pe o suma record de peste 7 milioane lire sterline, e in prag sa-si agate ghetele in cui. La 25 de ani. Masivul varf chiar marcase pentru “Ciocanari” in memorabilul 3-3 al finalei de Cupa Angliei cu Liverpool, din 2006, dar trei luni mai tarziu, la chiar primul antrenament al convocarii sale in premiera la lotul national, isi rupea glezna. Un an pe tusa si o recidiva, coincidenta stranie, la prima sedinta a visiniu-albastrilor sub bagheta lui Gianfranco Zola. A trecut un an si Ashton, un potential varf pentru Albion, tot nu vede luminita de la capatul tunelului. Totul i se trage insa de la acea convocare in premiera, o onoare cu doua taisuri.

De la alt club, in acelasi timp, un comunicat de presa raspandea vestea retragerii din fotbal a unui jucator lovit de accidentari. La 26 ani, John Kennedy a aruncat prosopul dupa un deceniu petrecut la Celtic Park, drama sa conturandu-se in minutul 18 al meciului sau de debut pentru Scotia, in 31 martie 2004, cand era faultat de Vio Ganea intr-un amical castigat de Romania cu 2-1. Fundasul era monitorizat la vremea respectiva chiar de AC Milan, o postura onoranta tinand cont de numele de calibru ce au consolidat peste ani defensiva rosso-nerilor, insa John n-a mai vazut luminile rampei internationale pana in februarie 2007, la un joc de Champions League tocmai cu… milanezii, la care a luat loc pe banca de rezerve, revenind dupa ani pierduti prin sali de recuperare. Paguba era insa produsa si genunchiul i-a dat ulterior din nou in primire. Federatia a despagubit-o pe Celtic dar un alt club si-a vazut un potential lider irosit sub flamura steagului national.

Asa cum corporatiile preiau tot mai mult rolul statelor, estompand granitele, si fotbalul de club castiga teren pe zi ce trece, in detrimentul nationalelor, ghinion ca al vedetei Van Persie ori al “sperantei” Ashton dand apa la moara carcotasilor.

Iar scurtcircuitele lui Van Persie, Lampard, Bellamy, Tevez, Ashton ori Kennedy au venit in cascada intr-o saptamana fotbalistica indoliata de tragedia lui Robert Enke. Un om ce a intors spatele vietii cu 4 zile inaintea jocului Germania – Chile, la care nu fusese convocat. 

Oare cat de jos trebuie ca sunt „tricolorii”?

octombrie 7, 2009

Vizionam aseara optimea de finala a Campionatului Mondial de fotbal sub 20 ani si ma intrebam de ce nu e prezenta si Romania acolo. Intrebarea si-au adresat-o si comentatorii partidei transmise pe Eurosport. Intr-o oarecare masura si datorita unui fapt remarcat si subliniat de un invitat al emisiunii „Legile Jocului” de luni seara, la TEN, si anume ca baza materiala in suferinta a fotbalului romanesc nu inlesneste deprinderea corecta a lovirii si „imblanzirii” balonului de catre copii, la invatarea abecedarului jocului. Intr-adevar…

Pe terenuri desfundate sau denivelate, jucatorii de maine ai „tricolorilor” deprind cu metehne manevrarea mingii. La halal gospodari ai jocului in tara noastra, asemenea rezultate… Si acum, tineti-va bine!

Romania eliminata cu 0-12

Caci Romania a capotat lamentabil in grupa preliminara de calificare ce avea drept finalitate accederea la turneul final in plina desfasurare din Egipt. Patrulaterul s-a disputat in nordul Angliei, unde junii „tricolori” erau spulberati cu 6-0 de Albion, cu 4-0 de Belgia si cu 2-0 de Islanda. Da, 0-12, in conditiile in care in grupa s-au aflat si pescarii islandezi, buni amici ai lui Dinamo.

Acum imaginati-va ce-ar fi fost ca Romania sa onoreze cu prezenta in Egipt… Nu de alta dar Anglia, invingatoare la scor impotriva „tricolorilor”, a fost surclasata la randul ei in Tara Faraonilor, 0-4 cu Ghana. S-ar fi facut de ras ca Tahiti, ce a luat-o constant pe coaja nucii de cocos, cu opt la zero.

Vizionam asadar aseara optimea de finala opunandu-le pe Cehia si Ungaria, selectionate de care aminteam saptamana trecuta, pe aceeasi tema a impotentei federatiei noastre, in blogul „Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?”, si am inteles de ce „tricolorii” nu s-au aflat intre cele 24 reprezentative calificate.

In primul rand, Cehia si Ungaria ajunsesera in Egipt gratie calificarii in semifinalele Campionatului European la aceeasi categorie de varsta, performanta intangibila pentru „tricolori”, spulberati in grupa preliminara a continentului nostru. Din nou, daca am face diferenta intre rezultatele unora si ale altora, ne-ar lua cu ameteala.

Cehii si maghiarii au dovedit deprinderea corecta a lovirii balonului iar Mate Kiss, in special, cu un mondogol de la 30 metri, o ghiulea a la Hagi ce a pulverizat particulele de aer intr-o miscare lipsita de rotatie a mingii. 1-0 in minutul 15. Echilibrul valoric a fost reliefat de egalarea survenita repede, gratie loviturii de cap a lui Jan Vosahlik: 1-1 in minutul 26. Asa s-a si terminat.

Ungaria, dupa prelungiri si penaltyuri contra vecinilor, in sferturi

In prelungiri, imediat, o alta centrare de pe dreapta a adus Republica Ceha in avantaj, in minutul 92, prin Michael Rabusic. Ca un facut, peste sapte minute, Ungaria a egalat si ea, prin capitanul ei, Vladimir Koman. Ce naste din pisica soareci mananca iar Vladimir e fiu de ex-fotbalist profesionist.

2-2 si lovituri de departajare. Unde Peter Gulacsi, salvand suturile lui Marecek, Moravek si Reznik, ultimul la moartea subita, a dovedit ca este o laudabila rezerva a lui Pepe Reina, la Liverpool. Cu numarul 42. Baietii lui Sandor Egervari, triumfatori cu 4-3 si asteptand sfertul de finala de vineri, contra Italiei, la Suez, desi tocmai nouarul Krisztian Nemeth, vedeta achizitionata tot de Liverpool, si-a vazut a cincea lovitura a maghiarilor salvata de Vaclik. Asadar macar o selectionata europeana in semifinala, daca nu chiar doua, depinzand de traiectoria Germaniei, fata in fata in optimi cu dezinvoltii ghanezi.

Iata-i pe invingatori, cu cluburile de provenienta… Gulacsi (Liverpool) – Kiss (Gyori), Szekeres (MTK), Presinger (Videoton), Szabo (Paksi) – Gosztonyi (MTK), Futacs (Werder Bremen), Koman (Bari), Simon (Szombathelyi) – Dudas (Gyori), Nemeth (Liverpool). Au mai intrat Andras Simon (Liverpool; imprumutat Cordobei), Zambo (Gyori) si Balajti (Diosgyori).

Ungaria, cu trei baieti inhatati de Liverpool, in sferturi de finala. Anglia, eliminata din grupe. 0-4 cu Ghana, 0-1 cu Uruguay si 1-1, tras de par, cu Uzbekistan. A se citi egaland-o in minutul 88, prin Alex Nimely, de la Manchester City. Un punct, un gol cand calificarea se disipase si o intoarcere in insula. Explicatia ar putea veni si tocmai din aceste importuri de tineri jucatori din toate zarile. De cand cu sosirea lui Arsene Wenger in Albion, insula n-a mai avut tarmuri. S-a facut una cu continentul, s-a globalizat. Fabregas a luat calea Arsenalului la 16 ani, de la detinatoarea la zi a Champions League, CF Barcelona. Cati altii n-au luat calea Albionului, de la grupari inzecit mai mici!?

Anglia: prea multe importuri, neconvocari, terenuri desfundate si antrenori depasiti

O alta problema a Albionului ar putea ramane acea deprindere defectuoasa a lovirii mingii, de care aminteam in privinta Romaniei. Cu atatea ploi, destule terenuri desfundate, innamolite. Circumstante atenuante. Caci altfel, bani ar fi din belsug in insula, pentru intretinerea unor gazoane de Doamne Ajuta. Cum ti-i cresti, asa ii ai…

Si ar mai fi antrenorul. Nimic rau cu Brian Eastick, dar ma indoiesc ca dumnealui are in maneca bagajul tehnico-tactic deosebit de variat, cu artificiile de rigoare aplicabile la turnee finale, posedat de selectionerii unor reprezentative ce tind sa se impuna si la alte categorii de varsta. Deja de la sub 20 de ani, Anglia invata lectia amara a inclinarii steagului. Cu o deprindere perfecta a esecului, eliminarile la seniori nu mai sunt de mirare. Eastick e de scoala veche, cea cu mingi lungi si „focul la ei”, practicata pana mai ieri in Albion. Un tehnician care a activat intre aceste limite nu se poate schimba in preajma retragerii, doar prin sosirea in insula a unora ca Wenger sau Mourinho. O fi activat el la academiile lui Birmingham City, in perioada cu Trevor Francis manager, si la Newcastle United, pe vremea lui Sir Bobby Robson, plus ca secund la tineretul Republicii Irlanda, in umbra lui Don Givens, dar n-avea experienta de turneu final. Caci, in calitate de secund al lui Brian Hamilton la reprezentativa Irlandei de Nord, n-a avut parte de bucuria calificarii…

Faceti o combinatie a acestor factori, plus a faptului ca marile cluburi n-au cedat reprezentativei jucatorii de lot, ca Gibbs si Wilshere, de la Arsenal, Stanislas si Sears, de la West Ham, Welbeck, de la Man United, Scott Sinclair, de la Wigan, Sturridge, de la Chelsea, ori Carroll, varful lui Newcastle, si aveti explicatia eliminarii rusinoase a uneia dintre cele 6 reprezentante ale Europei. Unica necalificata din grupe. 1-6 ca la tenis. Dar Romania, cu 0-12?

De fapt, dintre neconvocatii citati mai sus, unii au fost deja imprumutati ori pasaportati, semn ca primele indicii ale nu foarte bunei lor acomodari intre profesionistii seniori le-a dat de gandit antrenorilor. Zola l-a trimis pe Sears la Palace iar Chelsea pe Sinclair, la Wigan. E drept, si Beckham era trimis de Sir Alex Ferguson la Preston North End, scotianul avand poate o premonitie ca se va folosi candva chiar de un bocanc pentru a-l trimite pe David in Victoria lui.

Dar de ce n-au fost unii deplasati in Egipt, tocmai ne-am lamurit. Nationala de tineret sub 21 ani, antrenata de Stuart Pearce, tocmai a jucat in preliminariile C.E. 2011, vineri seara, pe Ricoh Arena din Coventry, in fata a putin peste 20.000 spectatori, cu cativa dintre jucatorii tocmai amintiti in teren. Gibbs si Wilshere au inceput jocul, la fel ca Theo Walcott, un alt „Tunar”, insa inlocuit la pauza. A mai fost si numitul Carroll, chiar marcator, iar Welbeck a intrat pe final. Anglia s-a impus, cu 6-3 in fata Macedoniei, dupa 2-0 in 30 de minute si 3-3 dupa o ora de joc, desprinderea cu o „dubla” reusind-o in ultimele 5 minute Zavon Hines, descoperirea lui Zola la West Ham. Cu un 2-1 in deplasare in aceeasi Macedonie si un recent 1-1 in Grecia, Albionul poate aborda increzator in noiembrie jocurile cu celelalte adversare din grupa, Portugalia (acasa) si Lituania (in deplasare).

La sub 19 ani, Albionul a ajuns macar in finala Europei

Ca o completare, Eastick gestiona in vara si prezenta Angliei la turneul final al C.E. sub 19 ani, unde beneficia de cateva nume strecurandu-se ici colea in formulele de start din Albion. Un Dan Gosling la Everton, de exemplu. 1-1 cu Elvetia, apoi 2-2 cu Ucraina, unde s-a desfasurat turneul reunind 8 selectionate, fiind egalata de ambele, si-apoi un 7-1 cu Slovenia. In semifinala cu Franta, acelasi Nathan Delfouneso de la Aston  Villa a reusit o „dubla” in prima repriza de prelungire, devenind golgeter al turneului, cu patru reusite, si calificandu-i pe insulari in finala contra gazdelor, ce-i invinsesera tot cu 3-1 pe sarbi.

In ultimul act, cu Welbeck de la Manchester United in formula de start, Anglia a cedat cu 2-0, Ucraina devenind campioana europeana la categoria sub 19 ani. Dar roata morii se invarte si zilele urmatoare, intr-un patrulater in Slovenia, Anglia se va alinia in grupa preliminara de calificare a editiei de anul viitor, din Franta. Insularii vor da piept cu Slovenia, Finlanda si Slovacia. Interesant insa de vazut cate cluburi vor fi dispuse, ca si in cazul turneului egiptean, sa le dea „verde” junilor. M-as mira ca Jack Rodwell de exemplu, de la Everton, sa figureze in lotul lui Noel Blake…

Ziua 134. Anglia inaintea caderii cortinei

mai 4, 2009

A trecut si Bank Holiday, sarbatoarea de luni, la inceput de Mai, o noutate intre datele inrosite din calendarul Albionului, si s-a mai scurs cu ea inca o etapa. Inca un sezon aproape ca s-a dus, cortina sta sa cada, si spicuiesc din ultimele evenimente notabile, promitand sa revin in extenso cu ultimele 90 de minute de Championship, ce-au separat nou-promovatele in elita de cluburile purjate in storcatorul barajului play-off, cu mansele sale tur chiar la finele acestei saptamani…

Asadar, daca esti antrenor novice, nu-ti strica firma de baiat bun si valabil riscand pe calul negru. Nu merita riscul…  S-a intamplat duminica pe Anfield Road, unde fanii lui Liverpool i-au compus lui Alan Shearer un cantecel, recunoscandu-i meritele de fost jucator dar sugerandu-i ca-i statea mai bine in fotoliul de invitat la radiografia etapei, BBC Match of the Day. Fostul atacant n-a simtit inca gustul victoriei la carma echipei pentru care a marcat puzderie de goluri, esecul de forfait de pe Mersey confirmand ca ex-capitanul Angliei a fost tarat la momentul inoportun pe puntea unor alb-negri cu apa pana la barbie si doar 270 de minute ramase pentru a se salva.

Shearer nu merita aceasta postura, dupa ce refuzase in repetate randuri, cand situatia la Newcastle United era mai roza, sa preia echipa. S-a lansat in cariera la greu si n-are multe variante. Si nici prea multa inspiratie. In primul rand, cand l-a ales asistent pe Iain Dowie. Doar retrogradarea acestuia din Premier League, la carma lui Crystal Palace, ar fi fost suficienta pentru Shearer sa se gandeasca in repetate randuri pana la a alege o data si bine.

In weekend, la Liverpool, Shearer a riscat din nou, titularizandu-l pe Joey Barton, baiatul problema. Telepatic, managerul tocmai uns l-o fi auzit pe comentatorul roman al jocului Newcastle – Portsmouth, din lunea precedenta, difuzat in Romania, care tot repeta ca introducerea lui Warren Barton ar oferi o infuzie de entuziasm in linia mediana a „Cotofenelor”. Ei bine, Warren Barton a jucat candva pentru Newcastle, in zile mult mai bune, in deceniul trecut, ca fundas lateral. Warren, dupa cum a tot repetat comentatorul.

Joey insa e alta mancare de peste, poate cel mai problematic fotbalist din Premier League. Nu doar un jucator problema, ci un om manat de demoni. Cu certuri repetate cu regulamentul din teren ori fotbalistic, cu probleme grave in viata sa privata. Newcastle l-a aparat la greu, reabilitandu-l si acceptandu-l in lot, pe cand ajunsese la inchisoare, sansa pe care multe alte cluburi poate nu i-ar fi oferit-o. „Cotofenele” l-au aparat in speranta ca intr-o buna zi, la greu, clubul va fi rasplatit. Revansa unui nou Joey.

Dar Joey a ramas acelasi si Barton a incasat al patrulea cartonas rosu din cariera, in minutul 77, la Liverpool, taind craca oricarei sanse de a reveni oaspetilor condusi de Shearer. Cand il ai pe Barton la mijloc, iti asumi un risc. Faulturile se platesc in galben si rosu. Joey Barton are scuza ca victima sa, Xabi Alonso, a provocat al saselea cartonas rosu pentru adversari care l-au „curentat” in acest sezon. Dar la cartea sa de vizita si situatia ingrata a lui Newcastle, Barton ar fi trebuit sa fie grijului. Si nu cu mainile ridicate a nevinovatie, deasupra lui Alonso, chircit pe pamant, dupa ce-l „cosise” cu ambele crampoane ridicate.

Shearer, pe buna dreptate, s-a declarat dezamagit de abordarea lui Barton dar, pentru prima oara poate ca Shearer si-a pierdut si el nitel din simpatia numerosilor sai sustinatori. Si asta pentru ca n-ar fi trebuit sa riste in a-l titulariza. A optat pentru calul negru si si-a incurcat existenta, Barton urmand sa fie suspendat in ultimele 3 etape. Cand ii ardea clubului buza mai tare. Asta a fost rasplata protejarii mijlocasului, pe cand era dupa zabrele…

In mod identic, alegerea lui Shearer de catre proprietarul Mike Ashley a fost un risc, chiar mult mai mare, si deznodamantul se contureaza. Supravietuiri minune s-au mai produs dar oricum, Shearer a fost asezat din start la colt, fara manusi si cu cativa boxeri versati si echipati pana-n dinti in fata lui, dornici de sange…

Si ar fi putut fi chiar mai rau. Cu doua bare, Alonso l-a egalat pe colegul de echipa Gerrard in fruntea tintasilor „metalului” portilor in acest sezon. Si Stevie G a urcat duminica, de la 5 ghinioane, la sase… Daca barele lor ar fi fost goluri, suna 6-0 pentru Liverpool. „Cotofenele” spulberate ca la tenis. Ghinionul lor, c-au prins-o pe Liverpool intr-un iures ofensiv concretizat in 33 goluri marcate in ultimele 10 aparitii, asta pentru contracararea criticilor lui Benitez, care vedeau in Liverpool o trupa precauta, defensiva, inchisa. Rafa le-a tot repetat ca, per totalul competitiilor, anul trecut „Cormoranii” inscrisesera cele mai multe goluri dintre gruparile din Albion.

Daca mai marii lui Newcastle vor sa doarma bine pana la finele sezonului, atunci sa faca uitat ca si Norwich City, retrogradata duminica din liga secunda, a apelat in cursul acestei editii, in disperare de cauza, la un fost erou al locului, portarul international scotian Brian Gunn. Pe cat de aplaudat a fost intre buturile „Canarilor”, pe atat de stanjenit a fost in postura ingrata, la startul in antrenorat, de a-i salva pe galben-verzi. Acum 4 ani, Norwich, Southampton si Charlton erau colege in Premier League. Ieri, au retrogradat in bloc in liga a treia. Marire si decadenta.

Contraexemplul ar veni din Londra, si inca din elita, unde un alt novice, Gianfranco Zola, investit in miezul actualei campanii la carma lui West Ham United, a facut „Ciocanarii” sa bata cu putere, ultima isprava fiind infrangerea in premiera in 2009 a „nucii tari” Stoke City in fieful acesteia, Britannia Stadium, reduta imbatabila de la 1 ianuarie incoace. Si asta din nou cu junii Tomkins, fundas central, Stanislas si Noble, mijlocasi, si varful Sears, intrat tarziu. La Upton Park sefii si fanii se freaca la ochi… West Ham pe sapte. Micutul sard, revelatia anului si exceptia care confirma regula ca startul in antrenorat se poate lasa cu un inec?

Inchei prin a anticipa punctarea povestii de succes a lui Birmingham City, la care ma refer in editorialul „Football Made In UK” din Fotbal Vest. „Albastrii” la a cincea plimbare intre primele doua ligi in ultimii ani, rastimp in care concitadina West Bromwich Albion ar putea marca a sasea schimbare de esalon, acum fiind „lanterna” in elita, cu sanse mici de salvare. Orasul Birmingham cu liftul intre divizii.

Ziua 104. Valul Stanislas – Tomkins – Sears

aprilie 6, 2009

Sa fie un curent subacvatic? Un fenomen natural? Ori un experiment subteran? Combinatia de nume te-ar duce cu gandul la legile fizicii ori compozitii chimice sau algoritmi.

E vorba insa de lucruri mai pamantesti, cu mingea in iarba. James Tomkins are numarul 30. Freddie Sears 33. Iar Junior Stanislas 46. Sunt componenti ai lotului largit al est-londonezei West Ham United, care au contribuit ca titulari la recenta victorie a Albionului, de care aminteam in alta zi, 2-0 contra selectionatei similare sub 20 de ani a Italiei.

Succesul international le-a dat aripi in antrenamente iar micul sard, Gianfranco Zola, in criza de efectiv, i-a aruncat in focurile Premier League. Stanislas, mijlocasul de culoare, chiar a deschis scorul in minutul 42 al jocului de sambata cu Sunderland. La doar 19 ani, autorul unui hat-trick acum cateva saptamani, in partida West Ham – Chelsea a garniturilor de rezerva, si-a stropit debutul la seniori cu un gol din centrarea lui Boa Morte. A ingenuncheat pe gazonul lui Upton Park, unde visa sa joace candva inca de la intrarea pe portile „Ciocanarilor” la varsta de 11 ani. Visul a devenit realitate…

Dupa pauza, in minutul 53, James Tomkins s-a inaltat aidoma unui fundas care se respecta pentru a relua in plasa o minge centrata de pe dreapta, stabilind scorul final, 2-0, la un an dupa ce debuta pentru est-londonezi in Premier League. Tomkins abia a implinit 20 de ani dar, de loc din Basildon, o localitate satelit din estul metropolei, e parca de-o viata in visiniu-albastru. De la varsta de opt ani. Crescut si deja maturizat in bastionul pe nume West Ham…

Freddie Sears a scuturat deja plasele adverse, pana si inaintea „erei Zola”. Desi are doar 18 ani. Acesta este noul val al „Ciocanarilor”, renumiti in Albion pentru banda rulanta de tinere talente. Dar titularizarea manjilor n-are de-a face numai cu accidentarile din lotul italianului. E ceva in Zola ca o poarta larg deschisa. Gianfranco are un lot iar vedeta e… echipa. Cand remiza la Chelsea cu James Collison titular, un alt june al Academiei, ii imbia practic pe ceilalti manji sa-si ia inima in dinti si sa aspire la un loc in primul unsprezece. Deloc de mirare ca si-a regasit un loc in echipa si talentatul Kieron Dyer, revenit din nou, intr-o cariera roasa de accidentari. Acestea i-ar putea fractura si drumul lui Tomkins care, iata, cand e „intreg”, evolueaza contra Italiei si marcheaza in dauna portarului  nationalei Scotiei, Gordon.

La West Ham e o traditiei de a modela si lansa tinere talente iar antrenorii Academiei si managerul Zola nu fac exceptie de la abordarea nobila perpetuata de „Ciocanari”. Am mai amintit de echipa… de lot national care ar fi putut-o alinia West Ham in ultimele doua generatii, cam de la Frank Lampard incoace, si iata ca alte tinere talente ies la iveala. Care-o fi secretul? Si de ce nu e luat in seama pentru transpunerea planului la scara nationala Trevor Brooking, un fiu al locului si fost marcator al unicului gol intr-o finala de FA Cup, pentru West Ham? In calitatea sa de Director Tehnic al FA, Sir Trevor a repetat parca la nesfarsit ca altele ar trebui sa fie prioritatile perioadei de modelare si pregatire a copiilor si juniorilor. Cu atata talent pe banda rulanta, „Ciocanarii” trebuie ca urmeaza cum se cuvine un anumit sablon.

In anii ’60, Anglia cucerea Cupa Mondiala avand drept… inima si coloana vertebrala tripleta lui West Ham. In zilele noastre, marile cluburi din Albion aliniaza jucatori crescuti de West Ham si alimenteaza nationala cu niste produse „marca Upton Park”. Glen Johnson era de fapt prima achizitie a perioadei Abramovich. De la fundasul dreapta a pornit avalansa transferurilor la Stamford Bridge.

Multi s-au raspandit care incotro, chiar si la campioana en-titre, unde evolueaza Rio Ferdinand si Michael Carrick, altii inmuguresc. Culmea ironiei e ca desi de Stanislas ori Tomkins prea putini au auzit pana sambata, asa a fost sa fie ca titlurile ziarelor pe marginea etapei sa fie rapite cu un gol mult mai important, din lupta pentru titlu, marcat de un alt necunoscut, juniorul cu numarul 41 al lui Sir Alex Ferguson, un anumit italian Macheda. 3-2 pentru United, contra lui Villa, revenirea in fotoliul de lider, si o eclipsare a „dublei” valului Stanislas – Tomkins undeva in celelalte pagini. Dar in cativa ani soarta Angliei ar putea sta tocmai in bocancul lui Stanislas, contra lui… Macheda. Asadar, care goluri ar cantari mai mult intr-o radiografiere mai profunda a meciurilor?

Iesirea la rampa a tinerilor lui West Ham tine poate si de mandria celor care au refuzat sa paraseasca puntea atunci cand a devenit evident ca… ghetarul islandez de la Upton Park e pe topite si ce-a mai ramas de vandut e raspandit in cele patru zari.  Pana si Anton Ferdinand a fost cedat la inceputul sezonului, lovitura ce a grabit caderea managerului Curbishley, iar inlocuitorul Zola n-a avut de ales, decat sa continue cu ce are la dispozitie. Iar cand mai intervin si indisponibilitati si banii sunt cu taraita, dai credit propriilor resurse. Gradinita lui West Ham e infloritoare…

Iar atacul lui Frank Lampard, zilele trecute, la adresa reprezentantilor noii generatii de jucatori, prea „in puf”, si care, conform mijlocasului lui Chelsea, ar trebui sa deprinda bunul obicei al aspirantilor profesionisti de altadata, de exemplu de a curata bocancii seniorilor, probabil nu i-a avut in vizor pe baietii de pe val la West Ham. Si asta pentru ca Frank o stii in sinea lui ca manjii de la Upton Park tocmai de aceea rasar cu atata vivacitate, pentru ca sunt mai cu picioarele pe pamant. O chestiune de abordare…

Iar ce e azi in lotul under-20 sau mai mult de nevoie in „11-le” visiniu-albastrilor ar putea fi poimaine titulari de nadejde pentru West Ham si Albion. Ca si regretatul Moore ori actualul Frank Jr. Niste nume de urmarit.

Ziua 72. Mariaj de convenienta

martie 7, 2009

Chelsea a regasit gustul dulce al victoriei. Dupa succesul de la Villa Park si cel din Champions League, contra lui Juve, Wigan si Portsmouth au fost victimele „albastrilor” in Premier League. Socul schimbarii antrenorului. Hiddink a pornit la drum cum nu se poate mai bine…

Nu doar Chelsea schimba managerii precum ciorapii ci si Guus Hiddink prefera sa antreneze cu valiza la usa si uneori pe doua fronturi, lipsa de continuitate stirbind potentialul lor de a maximiza acapararea de trofee dar oferind elementul surpriza prin acest mariaj circumstantial. 

Chelsea n-are rabdare iar Hiddink nu e statornic, asa incat sosirea olandezului la Stamford Bridge n-ar trebui sa surprinda, compatibilitatea lor in aceasta privinta anuland regula polilor care se atrag. Si iata cum un club londonez de cartier, ridicat intr-un deceniu din mediocritate, a reusit in mai putin de un an sa angajeze doi manageri straini pe care Albionul degeaba i-a avut pe lista de candidati. Dar lasand la o parte exercitiul de putere infatisat de Abramovich, intrebarea e cat de benefice sunt aceste numiri pentru “albastri”, mai ales pe termen lung.

Comparativ, Manchester United a strans recolta bogata, incluzand doua trofee de Champions League, tocmai pentru ca i-a dat timp lui Ferguson din ’86 incoace. Arsenal a sesizat avantajele oferite de continuitate si e rabdatoare, din 1996, cu Wenger. Liverpool s-a abtinut si ea de la a mai cauta, dupa ce l-a investit pe Benitez in 2004. Iar Everton si Villa, cele mai solide candidate la penetrarea “careului celor mari”, castiga incet teren de cand le-a dat credit lui Moyes si O’Neill, in 2002, da, 2002, respectiv 2006.

In contrast izbitor, Chelsea lui Abramovich continua politica de decenii a sud-vest londonezei de a inlocui antrenorii la fiecare doi-trei ani, acum apeland chiar la un provizorat pana in vara. Pe termen scurt, o terapie de soc cu olandezul operator ar putea da rezultate, asteptari pe care marseaza si rusul in foamea sa de trofee, accentuata dupa finalele pierdute in 2008 si postura “albastrilor” de vicecampioni.

Fara doar si poate, sfatuitorilor sai nu le-a trebuit mult sa realizeze ca alegerea lui Scolari a fost o eroare, ba chiar un pas inapoi, fotbalul de club fiind alta mancare de peste decat cel inter-tari, si sa-i sugereze inlocuirea sa. Mai bine raul taiat din radacina, decat salvarea aparentelor. Debarasarea de Scolari a reparat greseala facuta in vara insa lui Abramovich nu-i mai vine acum greu sa intuiasca nici ca reusitele lui Mourinho au ridicat substantial stacheta asteptarilor de la inlocuitorii sai, nici ca Grant ar fi meritat un sezon plin, din august incepand, macar pentru stoicismul cu care a carmit-o pe Chelsea in trei dueluri pentru coronite, dar mai ales ca toate ponoasele i se trag de la amestecul in “omleta” portughezului, cu consecinta indirecta a razvratirii acestuia. Finantatorul din greseli invata dar il costa tot mai scump si pierde teren.

Iar studiind mai indeaproape palmaresurile lui Chelsea si Guus Hiddink, reies unele aspecte surprinzatoare. Olandezul, cu toata aura sa de fauritor de minuni, a fost demis de Fenerbahce la prima sa experienta la un club strain iar apoi de Real Madrid si Real Betis, in cursul unor sezoane consecutive, in 1999 si 2000. Mai mult, Hiddink n-a cucerit vreun trofeu in alte campionate decat in Olanda natala, unde, in doua perioade glorioase la carma lui PSV Eindhoven, a castigat Eredivisie de cate trei ori.

Spre lauda sa, cand a mai activat in paralel la club si nationala, in primavara lui 2005 a triumfat in Olanda cu PSV in plus ratand la mustata in fata lui AC Milan calificarea in finala Champions League, apoi in noiembrie 2005 a impins Australia dupa 32 de ani la Cupa Mondiala in urma barajului cu Uruguay iar la finele aceluiasi sezon, desi cedase intre timp coloana vertebrala a echipei, a pastrat titlul la Eindhoven.

De fapt, tocmai jongleria batavului de a o conduce pe PSV la titlu intr-un 2006 in care incalzea Australia pentru descinderea la C.M. din Germania i-ar putea da indicii lui Abramovich ca extinderea provizoratului acestuia la Chelsea pana in 2010, cand olandezului ii expira dupa World Cup si contractul cu Rusia, n-ar insemna neaparat si povestea alergaturii dupa doi iepuri.

La fel, Chelsea, cu toata aura sa recenta, n-a castigat mai mult poate tot pentru ca a sarit de la unul la altul. Deloc surprinzator, “albastrii” cucereau atat Cupa Angliei cat si Cupa Cupelor cand ii lasau lui Dave Sexton 7 ani la carma, din ’67 pana-n ’74. De-atunci insa, sarabanda, John Neal fiind cel mai fericit, cu patru sezoane pline ochi, intre ’81 si ’85, cand performanta lui Chelsea insemna… promovarea in elita, pe care o reusea din nou si in 1989.

Insa dupa ce l-a pierdut pe antrenorul-jucator Glenn Hoddle in favoarea nationalei Angliei, in 1996, la capatul a 3 sezoane culminand in mai ’94 cu intrarea sa in joc la handicapul de 2-0, finalmente dublat in ultimul act al Cupei Angliei cu Manchester United, Chelsea parca si-a pierdut capul, rabdarea si apetitul pentru orice antrenor englez sau macar britanic. Desi anul urmator Gullit o urca pe cel mai bun loc intr-un deceniu, sase, si aducea Cupa Angliei la Stamford Bridge cu fundasi ca Dan Petrescu si scotianul Steve Clarke, invins pe Wembley cu Hoddle, olandezul mai rezista doar o jumatate de sezon, pana in acelasi fatidic februarie. Poate ca decizia proprietarului de-atunci, Ken Bates, a innodat “la pod” prostul obicei de a schimba ciorapii in mers. Pe moment insa socul schimbarii a dat roade, efect pe care poate sconteaza acum si Abramovich, inlocuitorul Vialii cucerind imediat, in acea primavara a lui ’98, atat Cupa Ligii cat si Cupa Cupelor, intr-o finala in care italianul dirija din teren, Zola marca unicul gol al meciului in acelasi minut 71 in care intra in joc iar Petrescu vedea rosu in minutul 85.

Dar si Vialli avea sa-i faca loc compatriotului sau Ranieri tot in cursul sezonului, la putine luni dupa ce cucerise si Cupa Angliei. Paradoxal, desi n-a castigat nimic, Don Claudio a rezistat aproape 4 sezoane pline, dupa care, in doar 3 editii, Mourinho a indreptat tot mai multe degete spre loja lui Abramovich: Cupa Ligii de doua ori, la fel si in campionat, plus Cupa Angliei. “Doar” semifinalele de Champions League i-au jucat insa festa, in conditiile in care rusul nu mai avea rabdarea cu care pornise la drum, cu indulgenta, cu Ranieri.

Post-Mourinho insa zilele parca au intrat in sacul rusului si numai Dumnezeu stie cum de nu l-a convins in vara s-o preia si pe Chelsea, la sfatul consilierului sau Piet De Visser, pe olandezul care tocmai propulsase Rusia sa natala in semifinalele Euro 2008, dupa modelul Australia – PSV. Cu Scolari, a mierlit-o ca niciodata acasa, 1-2 cu Arsenal, 0-1 cu Liverpool, 1-1 cu Man United, cedand si cu 3-0 si 2-0 pe Old Trafford si Anfield si trezindu-se pe locul 4.

Hiddink a uns in timp outsidera Coreea de Sud intr-o semifinalista de Campionat Mondial. Va resuscita el peste noapte o favorita la onoruri sau derbyul de final din 9 mai, la Arsenal, va fi pentru cel mult un loc pe podium? In functie de parcurs, si mariajul de convenienta ar putea fi reajustat, ca intre nestatornici. 

Ziua 49. Zece

februarie 11, 2009

L-a inlocuit pe Ranieri cu Mourinho. Nici Jose, care i-a adus doua coronite nationale in Albion, plus Cupa Angliei si Cupa Ligii, n-a fost insa pana la urma suficient de bun. Termenul a expirat cand rateurile in Europa s-au insirat ca margelele. De la dublul campion european cu Porto se astepta mai mult decat cucerirea insulei.

Si l-a inlocuit si pe Jose, cu Grant. Degeaba Avram a tacut si a facut, tinand pasul cu palmaresul lui Jose la Stamford Bridge. Locul doi in Premier League, o finala de League Cup si una de Champions League, pierduta pe o noapte ploioasa, la lovituri de departajare, la Moscova, au echivalat cu un esec pe linie. Acum doua decenii, cand bajbaiau prin liga a doua, fanii lui Chelsea Londra ar fi dat orice pentru un joc de turul I in cupele europene „la pod”. Cum se mai inalta stacheta asteptarilor, odata cu contul bancar. Dar nu suporterii s-au imbufnat, ci acelasi proprietar. La cati bani fara dobanda a imprumutat vistieriei albastrilor, jucaria ar fi trebuit sa-si ataseze, tot atat de simplu cum imbini doua piese lego, trofeul Champions League. La revedere, Avram!

L-a inlocuit deci si pe Grant, cu Jose-Felipe Scolari. Ce n-a reusit federatia engleza, sa-l inhate pe antrenorul campion mondial cu Brazilia de la carma Portugaliei, a izbutit Chelsea. Cu toate surlele si trambitele, era mai mult decat previzibil ca „Hackman” isi va frange gatul pe Tamisa. Fotbalul de club e alta poveste. Si nu tu selectionata braziliana sau lusitana, ci un conglomerat mondial. Scolari a remizat la Cluj si acasa in F.A. Cup cu Southend, din liga a treia, ori a fost eliminat din Cupa Ligii, acasa, de Burnley, astea printre momentele de referinta. L-a prins doar februarie.

L-a inlocuit deci si pe Scolari, de pe o zi pe alta, revenind la filiera rusa, cu olandezul Hiddink. Fauritorul de minuni la nationale de pe varii continente, Guus lucreaza pana in vara, ramanand in paralel la carma semifinalistei Euro 2008.

Capul lui Scolari s-a rostogolit la cateva ore dupa ce Tony Adams era previzibil pus pe faras de Portsmouthul lui Gaydamak. O zi nefasta pentru breasla antrenorilor din Premier League, care a suferit 10 modificari de la finele editiei trecute. O jumatate dintre subiecti, invitati sa circule. De jos in sus… Blackburn incheia sezonul cu Hughes, il incepea cu Paul Ince si il continua cu Sam Allardyce. Portsmouth pornea la drum cu Redknapp si Adams secund, insa fostului fundas i s-a inecat repede. Tottenham nu i-a dat nici un an lui Juande Ramos iar Redknapp, adulmecand criza financiara de la „Pompey”, s-a intors in Londra, dar nu la West Ham. Newcastle a avut rabdare doar cateva etape cu eroul local Kevin Keegan, inlocuindu-l zice-se temporar cu irlandezul Joe Kinnear. Tot in nord-est, Roy Keane n-a mai fost magul de altadata care o promova pe Sunderland, ci s-a vazut inlocuit de asistentul Sbragia, cu Ricky scotian. Man’ City l-a inhatat pe Hughes in timp ce clubul era pasat de pe maini thailandeze pe campii petroliere arabe. West Ham i-a aratat usa lui Curbishley dar macar pare a fi ales bine sa continue drumul cu Gianfranco Zola. Iar despre Chelsea am pomenit.

Cine-i la rand? Putintica rabdare. Cate un Abramovich mai mic coase si descoase in destule birouri capitonate de stadioane din elita. Mai un inlocuit si pot face o echipa de fotbal. Cat despre comentariile pe seama inlocuirii lui Scolari, unul a confirmat ca in fiecare din noi zace antrenorul frustrat. „Si eu as putea-o antrena pe Chelsea” se impana un formator de opinie intr-un mare cotidian londonez. Zau, mon cher? Ei bine, din cate se pare, banca de la Stamford Bridge e cea mai fierbinte din Albion. Bine ca n-a zis, si eu as fi putut castiga Champions League si Cupa UEFA cu Porto.