Posts Tagged ‘federatie’

Tamaş şi Di Matteo încep la Chelsea, pe Stamford Bridge…

iunie 17, 2010

Fără preşedinte executiv federal şi între două meciuri de Campionat Mondial, fotbalul din Premier League merge înainte, anunţând ţintarul competiţional pe 2010-2011, un calendar publicat din timp, cu bun simţ, în ideea că prima ligă începe în 14 august. Şi nu oricum, ci cu Liverpool – Arsenal!

Iar la revenirea după un an în elită, acum şi cu Gabriel Tamaş în lot, „dungaţii” lui Roberto di Matteo vor debuta pe stadionul unde italianul a strâns câteva sezoane în fotbalul englez. Campioana Chelsea va începe noua stagiune cu un joc acasă în faţa nou-promovatei West Bromwich Albion Birmingham, rămânând de văzut căror recruţi ai lui Ancelotti va trebui Tamaş să le facă faţă. Oricum, odihnit fizic şi verbal de absenţa de la Mondial şi de un silenzio stampa ce-l ţine departe de microfoane, fundaşul român ar putea găsi resursele să-şi crească nu doar cota personală ci a întregului fotbal românesc, atât de şifonat în Insulă de „cazul Mutu”.

Coincidenţă, în săptămâna în care s-a aflat că „Briliantul” e într-adevăr bun de plată foştilor săi angajaţi de la Stamford Bridge, s-a anunţat şi că Tamaş va da o raită peste cam două luni pe la „podul” din SW8. Ancelotti – Di Matteo în prima rundă a unui sezon ce va lua sfârşit, pentru prima oară din 2002 încoace, abia după disputarea finalei Cupei Angliei, în 14 mai, pe Wembley, ce va găzdui în 28 mai 2011 şi finala Champions League. Aşadar, runda a 38-a vine duminică 22 mai…

Lună mai când, pe 7, în antepenultima etapă, e Manchester United – Chelsea, retur al derbyului de pe 18 decembrie de la Stamford Bridge, de unde „albaştrii” lui Ancelotti vor merge pe 26 decembrie la Arsenal. În alte jocuri cheie, United – Arsenal în 11 decembrie, iar dubla United – Liverpool e în 18 septembrie 2010 şi 5 martie 2011, în retur pe Anfield.

În continuare, programul primelor trei etape, cele din august, cu observaţia că s-a renunţat la starturile furibunde, cu etape intermediare… Capetele de afiş, pe Anfield şi în Londra, într-o reeditare a duelului Spurs – Manchester City pentru locul patru.

Aston Villa v West Ham
Blackburn v Everton
Blackpool v Wigan
Bolton v Fulham
Chelsea v West Brom
Liverpool v Arsenal
Man Utd v Newcastle
Sunderland v Birmingham
Tottenham v Man City
Wolverhampton v Stoke

În etapa a doua, pe 21 august…

Arsenal v Blackpool
Birmingham v Blackburn
Everton v Wolverhampton
Fulham v Man Utd
Man City v Liverpool
Newcastle v Aston Villa
Stoke v Tottenham
West Brom v Sunderland
West Ham v Bolton
Wigan v Chelsea

Iar într-a treia, pe 28…

Aston Villa v Everton
Blackburn v Arsenal
Blackpool v Fulham
Bolton v Birmingham
Chelsea v Stoke
Liverpool v West Brom
Man Utd v West Ham
Sunderland v Man City
Tottenham v Wigan
Wolverhampton v Newcastle

Reclame

1997. 2000. 2010?

februarie 2, 2010

Cu titlul „1997. 2000. 2010?”, am scris din nou despre Cupa Angliei in <Fotbal vest>…

In toti anii de Premier League s-a intamplat doar de doua ori ca toate cele 4 “mari” sa se afle inca in cursa pentru castigarea Cupei Angliei si in faza optimilor de finala, tot in doua randuri in acest rastimp trofeul nefiind cucerit de una dintre ele, iar cand a fost ca doar Chelsea sa ramana din “careul” fruntaselor intre cele mai bune 16 competitoare, “albastrii” au si triumfat in finala.

Luna ianuarie pare pentru unii a fi atat de greu de suportat incat Roberto Martinez, in sezonul sau de debut in elita la carma lui Wigan Athletic, a sugerat ca Premier League sa-si intrerupa programul competitional pe perioada “ferestrei” de transferari, atat de convulsiva pentru psihicul fotbalistilor, insa primele saptamani ale anului n-au excelat doar prin instabilitatea in frunte, unde Arsenal, Manchester United si Chelsea s-au perindat succesiv prin fotoliul de lider, ci au oferit in F.A. Cup acele surprize atat de delicioase intr-un format knock-out si care dovedesc ca nici macar larghetea si consistenta loturilor favoritelor nu le garanteaza o patrundere in optimi.

Pe rand, inca din 3 ianuarie, Manchester United, Liverpool si Arsenal au fost eliminate – primele doua, chiar acasa – de Leeds United, Reading respectiv Stoke, deloc niste experte ale competitiei, doar Chelsea, detinatoare a trofeului, urmand sa-si apere sansele in uvertura optimilor de finala, sambata 13 februarie la amiaza, intr-un joc difuzat in direct pe pagina virtuala a federatiei engleze, www.fa.com, atat vicecampioana Albionului cat si oaspetii din Cardiff, finalisti in 2008, alegandu-se din transmisie cu cate 123.750 lire.

Unde mai pui ca premiul din partea Football Association pentru calificatele in sferturi e de 180.000 lire!? Sa le fie chiar de prisos pana si asemenea “maruntis” unor mastodonti ca United ori Liverpool, privind tematori in aceste zile spre deficitul financiar? Cert este insa ca doar de trei ori de la lansarea in 1992 a Premier League, atat de magnetizanta si uzurpand implicit importanta Cupei Angliei, s-a intamplat ca un unic club din “careul de asi” sa mai ramana in cursa in optimi, de fiecare data acesta fiind Chelsea, si cum cei de la Stamford Bridge au profitat de respectivul culoar, cucerind trofeul in 1997 si 2000, intrebarea legitima e daca ulciorul merge de trei ori la apa.

Mai interesante sunt alte doua aspecte. Si anume ca Manchester City, Aston Villa, Fulham si Birmingham, calificata chiar pe terenul finalistei din 2009, Everton, au copiat evolutia buna din Premier League cu patrunderi in faza optimilor, unde li s-ar putea alatura Tottenham, ce evolueaza miercuri 3 februarie in rejucarea de la Leeds, dar mai ales faptul ca fruntasele din “careu”, desi au cucerit toate mai putin doua dintre editiile de F.A. Cup de la inaugurarea Premier League incoace, lasand astfel impresia ca au dominat copios intrecerea knock-out, si-au facut de fapt un obicei din a fi eliminate, uneori aproape chiar in bloc, inca din 16-imile de finala.

Astfel, in 1992-’93, cand “Tunarii” isi adjudecau trofeul in ultimele clipe ale prelungirilor rejucarii finalei cu “Bufnitele”, Liverpool era eliminata, in calitatea sa de detinatoare a Cupei, inca din turul III, pe Anfield, 0-2 in rejucarea cu Bolton, pe-atunci in liga a doua. Nici lui United nu i-a mers prea bine, cedand in optimi cu 2-1 la Sheffield United, cu Giggs marcator. Era pe la inceputuri, cand Everton aluneca incet-incet dintre tartorele din Albion, locul urmand sa-i fie luat in timp de Chelsea.

In ’94, Liverpool a iesit din nou inca din prima, identic, 0-1 in rejucarea de-acasa cu Bristol City, Arsenal copiind-o in 16-imi, 1-3 cu Bolton. In optimi au ajuns doar Manchester United si Chelsea, care aveau sa-si si dispute finala: 4-0.

In 1994-’95, numai Liverpool si United au patruns dintre cele patru in optimi, “Diavolii rosii” sfarsind prin a pierde finala, in fata lui Everton. Mai bine le-a mers in ’96, Chelsea progresand din optimi la rejucare iar Liverpool si United jucand in ultimul act, decis tarziu de Cantona. Arsenal, eliminata prematur…

In ’97 insa, doar Chelsea, chinuindu-se in optimi in rejucarea cu Leicester dar cucerind finalmente F.A. Cup, 2-0 contra lui Middlesbrough. Un an mai apoi, doar Arsenal patrundea intre cele mai bune 16, mergand mai departe dupa o rejucare cu Crystal Palace si sfarsind cu trofeul in vitrina: 2-0 cu Newcastle. O editie pe care Sir Alex Ferguson n-avea s-o uite usor, pentru un prematur 2-3 la Barnsley…

Mai competitive in ’99, cu Arsenal, United si Chelsea in optimi, primele doua inclestandu-se pana in prelungirile rejucarii semifinalei de pe Villa Park, cand cu decisivul gol minune marca Giggs.

Anul 2000 a regasit-o din nou doar pe Chelsea in optimi, unde a trecut tot de Leicester, 2-1, coincidenta ce a anticipat triumful final: 1-0 cu Villa. Un an mai apoi, trei din patru in optimi, ba chiar Arsenal – Chelsea 3-1, “Tunarii” sfarsind prin a fi rapusi in finala de la Cardiff de doua goluri tarzii ale lui Owen.

2002? Doar Chelsea si Arsenal in optimi, dar si in finala: 0-2. Stoke – Chelsea 0-2 si United – Arsenal 0-2 in optimile din 2003, “Tunarii” si castigand trofeul.

O premiera in 2004, cand toate 4 au patruns in optimi, Arsenal scotand-o pe Chelsea cu 2-1 iar Liverpool cedand la Portsmouth, 1-0. United pana in finala, 3-0 cu Millwall…

Mai greu in 2005, Chelsea fiind eliminata la Newcastle iar “Tunarii” calificandu-se abia la penaltyuri la Sheffield, tot asa castigand insa si finala, 0-0 si 5-4 cu United. 2006 a fost anul lui Liverpool, care dupa 1-0 cu United in optimi si 2-1 cu Chelsea in semifinala, a castigat si ea la penaltyuri, cu West Ham. In 2007 a fost finala lui Drogba, in prelungiri, cu United, dar detinatoarea Liverpool n-a existat iar Arsenal a zburat in rejucarea optimii de la Blackburn.

2007-’08, o editie aparte, cu toate cele patru in optimi, Liverpool – Barnsley 1-2, United – Arsenal 4-0 si Chelsea – Huddersfield 3-1, dar nici una in semifinale! Cu orgoliul ranit, trei au ajuns in semifinalele din aprilie 2009, mai putin Liverpool, stopata de Gosling la Goodison, in rejucarea derbyului local din 16-imi.

Tocmai eliminarea granzilor confera sarea si piperul F.A. Cup, insa usa e in egala masura deschisa tuturora, si lui Palace, care, desi falimentara, spera la o optime cu Villa, si lui Notts County, “buturuga mica” din liga a patra, trupe ce dau piept azi (marti) cu cluburi din Premier League in rejucarile 16-imilor…

Hentul inexistent cersit de Irlanda a haituit-o la Paris

noiembrie 22, 2009

(Sau ce tie nu-ti place, altuia nu-i face…)

Voi trebuie sa-i convingeti, nimeni altcineva„, a conchis Sir Alex Ferguson, referindu-se doar la necesitatea introducerii tehnologiei video de catre FIFA pentru solutionarea fazelor litigioase, intrebat fiind in privinta hentului lui Thierry Henry. De fapt, managerul lui Manchester United nici n-a pomenit numele francezului, ca de altfel si Carlo Ancelotti, antrenorul celeilalte fruntase, lidera Chelsea, ce a atins exact acelasi subiect, evidenta video. 

Roger Federer, prezent in Londra la Barclays ATP World Tour Finals, a adus lumina din lumea Circului Alb, spunand sec ca „nu poti sa-l acuzi ca ar fi continuat faza. Daca arbitrul nu vede, cred ca de vina sunt sistemele si centralul. S-a intamplat deja de-atatea ori. S-au acordat atatea goluri ce n-au fost. Acesta a fost unul in plus.”  Roger, colegul lui Thierry, alaturi de golferul Tiger Woods, cei trei din reclama la Gillette…

Spre limpezirea apelor, odata furia oarba domolita si timpul sfetnic bun scurs intru judecarea la rece a valvataii pariziene, destui editorialisti ai ziarelor de weekend britanice si-au venit in fire iar intervievati din lumea sportului profesionist nu doar ca s-au abtinut in a-l cataloga in vreun fel pe asa etichetatul „trisor” Thierry Henry, ci s-au referit in general la erorile inerente de arbitraj, amintind de necesitatea evidentei video.

Henturile lui Henry le-au dat asadar ocazia antrenorilor sa aduca in discutie introducerea tehnologiei video in arbitraj, care bineinteles ideal ar fi sa nu permeeze lumea fotbalului. Naturaletea si imperfectiunea profund umana a jocului, ce dau har si atractivitate disputei, ar fi inlaturate in favoarea altei metode ducandu-ne incet si sigur spre robotizarea absoluta. Si-n plus, ce ne vom face cu un joc disputat la Lincoln, intr-o liga inferioara!? Toate bune pe stadioanele marilor cluburi, angrenate in marile competitii, insa apelarea la evidenta video doar in anumite partide ar fi in mod normal ilogica. Totul sau nimic… 

Mai mult, Patrick Barclay, comentatorul sef de fotbal pentru The Times, in articolul „Reactii imploratoare improasca si mai multa rusine pe o afacere trista„, pune lupa inclusiv pe incriminatorul Robbie Keane, capitan al Irlandei acuzand de la UEFA la FIFA si de la Platini la Blatter la finalul jocului de la Paris, si care jucator de la Spurs era sanctionat pentru… hent in atac, in careul lui Lloris, in prima repriza a returului din Franta.

Cu alte cuvinte, mai toti „sunt pe felie”, doar gandindu-ne la ingenuncherile teatrale, plonjoanele si tavalelile multor jucatori incercand sa smulga penaltyuri, dar unii striga mai tare decat altii „Prindeti hotul!” Am avut nefericita ocazie, intr-o buna zi, sa mi se destainuie ca irlandezii ar fi cei mai ipocriti oameni din lume. E imposibil de cuantificat o asemenea afirmatie si m-am aratat rezervat, daca nu foarte mirat, venind tocmai din partea unui… irlandez.

In februarie 2009, la Dublin, Irlanda cersea si obtinea penalty la 1-0 pentru georgieni, in urma unui hent inexistent. Roata morii se-nvarteste…

Insa reactia utilizatorului mainilor, Robbie Keane, si nu doar intr-o unica ocazie, dar mai ales inregistrarea video a incidentului din minutul 71 al jocului din februarie, Irlanda – Georgia, de pe Croke Park din Dublin, la scorul de 1-0 pentru ex-sovietici, cand centralul a acordat „verzilor” un penalty „din burta”, absolut imaginar, pentru, culmea ironiei, un presupus… hent, in ciuda semnalizarii unui… ofsaid de catre asistent, au pus deja in alta lumina scrancetele lipsite de demnitate ale insularilor in Orasul Luminii.

Vizionand faza penaltyului acordat, publicata pe YouTube, se observa ca Robbie Keane a ridicat mana intr-o tentativa de a-l influenta pe central, ceea ce de fapt a reusit, cersind practic un cadou nemeritat. Keane a egalat la unu iar cinci minute mai tarziu, dovada ca se poate ajunge la un 2-1 cu care Irlanda s-ar fi calificat la Paris, acelasi Keane a adus victoria impotriva Georgiei. Avea sa fie de fapt a doua cu 2-1 impotriva celor din Tbilisi, dupa cea din tur, la debutul lui Trapattoni, reusita insa in… Germania, pe teren neutru, datorita conflictului din spatiul ex-sovietic. De unde ca, adunand si notand ca insularii au strans doar 4 victorii din 10 meciuri intr-o grupa si cu Cipru si Muntenegru, e limpede ca Irlanda a avut sansele si avantajele sale evidente in campania de calificare, nefructificate insa, un motiv in plus pentru cresterea putin cate putin pana la temperatura de fierbere a frustrarii celor din Dublin.

O mare frustrare, sa fii egalat acasa in minutul 90, de campioana mondiala, Italia. „Daca am fi mentinut rezultatul, i-am fi <intins> pana la final in lupta pentru locul unu„, spunea apoi Given. Daca… Culmea e ca vorbele sale luau in calcul o victorie ca si acontata, in ultimul joc, cu Muntenegru. Succes ce insa n-a venit: 0-0. O si mai mare frustrare. Asta in vreme ce Italia invingea, cucerind logic si meritat grupa.

Si mai multa mizerie, in prima mansa cu Franta. 0-1. Pusi pe harta, la final, irlandezii cereau socoteala lui Diarra. Nu puteau recunoaste cu barbatie infrangerea, cineva avand insa sa se ia patru zile mai apoi de adversarii lor, la Paris, cum ca ar avea „inimi cat bobul de mazare„.

Frustrarea colosala a fost generata de ineficacitatea de pe Stade de France, de ratarile uriase ce ar fi desprins-o in invingatoare in fieful vicecampioanei mondiale, ratari care, convertite in macar un al doilea gol, i-ar fi adus calificarea. De aici probabil si reactia incredibila de dupa meci, cu declaratii, reactii si „iesiri” care mai de care mai belicoase, dezonorante, si care au inflamat oprobiul partinitor al maselor, incluzand destui microbisti de ocazie cu o precara sau inexistenta cultura fotbalistica si a sportului in general.

Spiritul revendicativ al vehementelor atacuri verbale, multe lasandu-te „masca”, fara replica, a stirbit implicit din simpatia ce Irlanda si-o atrasese cu jocul combativ impotriva Frantei, furia oarba dejucand indirect propria cauza de a arata lumii intregi nedreptatea ce li se servise si demascand un serios complex de inferioritate. Mai mult, a aratat un public telespectator „de fotoliu” nu doar patimas, ci alunecand pe neasteptate pante ale insultelor si xenofobiei. Cum a putut de fapt suporta hartia destuparea atator prejudecati latente!?

Dregand busuiocul, una din evantaiul publicatiilor dand initial in primire patimilor si etichetarilor gen „trisor”, The Independent din Londra a contrabalansat intr-o adnotare un prim editorial inflamator la adresa calificatei si a tintei oprobiului general, recunoscand in titlu „Ultima vorba: <dreptatea> noastra moralizatoare e la fel de patetica trisului” si subliniind ca „a fost tot ceea ce ne-am asteptat si ne-am dorit si – ca de obicei – ne-a facut ca si colectiv sa ne simtim mai bine„.

Omenirea a imbatranit mii de ani dar de fapt a ramas tot in jurul stalpului infamiei, cu piatra pregatita impotriva acuzatului. Henry a trecut zilele trecute prin purgatoriu…

Iar referindu-se la adidas si interesele cu conotatii economice ce ar fi influentat calificarea, dupa cum se exprimau Robbie Keane ori Duff, ar mai fi un aspect ce ridica semne de intrebare in privinta vehementei Irlandei. Tara de Smarald trece printr-o criza fara precedent in istoria sa ca natiune din Uniunea Europeana, cu cele mai mari datorii pe cap de locuitor din lume, 425% din PIB, iar o victorie in arena sportiva ar fi fost nu doar una de moral, dar si o recunoastere in proprii ochi si ai comunitatii internationale. O reconfirmare.

Irlanda va pierde venituri de milioane, ce ar fi survenit inclusiv din industria de divertisment, prin comercializarea de suveniruri cu FIFA 2010 World Cup si a bauturilor alcoolice in puburile ce-ar fi fost luate cu asalt in iunie anul viitor, motiv pentru care pe firul protestelor a intrat nu doar FAI, Football Association of Ireland, ci si ministri din guvernul de la Dublin. Masurat, prim-ministrul Cowen a declarat ca nu va aduce subiectul intr-o discutie cu francezul Sarkozy, asteptand insa din partea FAI sa lanseze un demers pe langa federatia de la Paris si FIFA pentru rejucarea jocului.

Conform regulamentului, o asemenea solutie e imposibila, deci s-a strigat in pustiu, fapt ce federalii din Dublin ar fi trebuit sa-l stie inca de miercuri noapte. Pasiunile au tulburat insa judecata si s-a ajuns la revendicari jenante. Iar la cum au actionat acum federalii, Roy Keane s-ar putea sa fi detinut un sambure de adevar in ceea ce-l determina sa paraseasca lotul national in plina campanie la Cupa Mondiala din 2002 si sa-si revendice retroactiv anumite scuze pentru un abandon reprobabil la vremea respectiva.

Vorba lui Roy Keane in lumina serii pariziene, „What goes around, comes around„, traducandu-se cam in vorbele titlului acestor randuri, cu trimitere la Football Association of Ireland. Si se pare ca nu doar noi ii avem pe cei din FRF dar, apa la moara in Bucuresti, multa lenjerie murdara e prin lumea aceasta. Roy Keane a socat zdrobsindu-se la federali pentru patetica si „plictisitoarea” cersetorie a simpatiei in privinta asa zisului „furt” din Franta, atragand atentia ca Irlanda sa se uite in propria ograda, in barna din proprii ochi, pentru a vedea carentele rezultate din temerea de a face curajos marele pas decisiv, slabiciuni ce au frustrat-o la maxim si carora le-au pus capac un gol din ofsaid.

„Taietorul” lui Kennedy a fost Ganea

noiembrie 14, 2009

Romania joaca in Polonia iar randurile de mai jos se refera la o alta partida amicala a „tricolorilor” dupa o campanie esuata de calificare la un turneu final.  

John Kennedy a marit vineri sirul jucatorilor retrasi prematur din cariera fotbalistica din cauza accidentarilor. John Cine? Kennedy a cam ramas un „John Cine” in lumea fotbalului mare tocmai pentru ca inceputul sfarsitului traiectoriei sale l-a scurtcircuitat la varsta de 20 ani.

Despre destui tineri jucatori se bate toba in privinta talentului si potentialului lor, prevazandu-li-se „viitor de aur”. Ce mai fotbalist va fi! In suficiente cazuri, timpul avea insa sa infirme asteptarile, mult laudatul jucator nedand randamentul scontat. Dar John Kennedy chiar avea acel „ceva” special care-l propulsa drept un promitator fundas central, „ancora” pentru ani buni in defensiva reprezentativei Scotiei.

Insa Kennedy a fost faultat, inlocuit si niciodata revenit in bleumarinul Cimpoierilor, datorita urmarilor pe termen lung ale accidentarii suferite, la doar 18 minute dupa debutul sau la echipa nationala, intr-un joc amical cu Romania, pe Hampden Park din Glasgow, in 31 martie 2004. Atat i-a fost. La vremea respectiva, desi faultul si accidentarea au fost „urate”, frangerea unei cariere promitatoare nu parea deloc iminenta.

Pe-atunci, Kennedy era deja in vizorul lui AC Milan, si cand ne amintim ce fundasi centrali de soi au avut rosso-neri peste ani, interesul pentru tanarul scotian spunea multe. Inalt, cu inteligenta tactica si un bagaj tehnic remarcabil pentru un fundas central britanic, al carui stereotip poate include o oarecare insuficienta in privinta motricitatii si a lovirii competente a balonului, Kennedy daduse deja semne ca poate deveni un jucator de clasa. AC Milan i-a contactat pe alb-verzii din Glasgow in privinta tanarului fundas chiar in acel sezon 2003-2004 ce avea sa-i rezerve o neplacuta surpriza.

S-a intamplat in jumatatea de teren a Scotiei, dupa nici 20 de minute ale unui meci amical. Ioan Viorel Ganea, cu un fault „intarziat” intr-un duel pentru balon, de genul celor in care jucatorii din atac se azvarlesc la picioarele fundasilor in tentativa de a bloca o degajare a balonului, l-a „curentat” pe Kennedy, care avea sa fie inlocuit de Berti Vogts cu Crainey. Kennedy, titular in acel sezon la Celtic Glasgow si promovat in selectionata dupa 15 jocuri si un gol marcat in reprezentativa de tineret a tarii sale, avea sa fie ulterior supus unui sir de interventii chirurgicale la genunchi, dar paguba fusese produsa. Fault pentru care Ganea n-a fost sanctionat cu cartonas galben.

Din martie 2004, Kennedy a trebuit sa astepte pana in februarie 2007, la un meci de Champions League cu… AC Milan, pentru a savura din nou atmosfera jocurilor internationale. Avea sa o faca de pe banca de rezerve, nefiind utilizat. Iar cand avea sa fie aruncat in lupta, in aceeasi competitie, in noiembrie 2007, contra Shaktharului lui Mircea Lucescu, Kennedy se reaccidenta la genunchiul cu pricina, in ceea ce avea sa fie ultima aparitie pentru alb-verzi.

Iar vineri, la sfatul medicului, Kennedy si-a anuntat retragerea. Si-a agatat ghetele in cui, la 26 de ani. La vremea respectiva, Celtic a fost recompensata de federatie, Scottish Football Association, cu valoarea salariilor achitate jucatorului pe perioada de peste doi ani a convalescentei, deoarece accidentarea se produsese intr-o aparitie la echipa reprezentativa, dar mai presus de pierderea suferita de scotieni si clubul ce-l slefuise in propria academie, elocventa in aceasta poveste e voia sortii, natura imprevizibila a destinului uman. Alti fundasi, poate mult mai putin talentati, ajung sa joace pana la 35 de ani… Cum ti-e dat. 

Pentru conformitate, Romania castiga acel joc cu 2-1, gratie lui Chivu, ce a deschis scorul din lovitura libera, in minutul 37, si lui Pancu, marcator dupa un un-doi cu Mutu, in minutul 51, mai apoi McFadden, intrat dupa pauza, reusind primul gol al Scotiei pe Hampden Park intr-un meci amical dupa 8 ani de zile. Tricolorii i-au aliniat pe Stelea (Lobont, 45) – Stoican, Chivu, Iencsi, Rat – F. Petre, Cernat (Soava, 64), O. Petre (Mitea, 45), Mutu – Pancu (Danciulescu, 90), Ganea (Cristea, 82).

EdinburghMay2009 152

James McFadden, ce a irosit recent un penalty pentru Birmingham City in fata "miliardarei" Man'City, avandu-l pe irlandezul Given in poarta, a marcat in schimb un eurogol pe Stade de France, intr-un 1-0 cu Franta in preliminariile CE 2008, reusita ce i-a atras faima in Scotia natala, unde "bomba" pariziana a fost creionata intr-un reprezentare grafica de serie mica. Una dintre copii am remarcat-o intr-un pub de langa gara centrala din Edinburgh

Analizand retrospectiv, intrebarea e daca merita excesul de zel, constatand acum repercusiunile acelui fault. Ori sa fi fost vorba de o oarecare rautate alunecand spre cinism, data de abordari de genul „sa-i luam tare”, uzitate impotriva unor adversari cu patalama de „duri”, pentru a-i imblanzi din fasa?

Cununie la 12:34 si 56 secunde, in 7 a 8-a din ’09

august 7, 2009

Un cuplu de indragostiti a spus da la ora lor exacta. 12:34’56”, pe ziua de 7 din luna a opta, in 2009. O vineri speciala. Cu cateva minute inainte, in Elvetia, si clubul fanion al Timisoarei, mandria Banatului, traia momentul sau special, de glorie, o premiera in istoria sa de aproape noua decenii, numele sau fiind extras din urna tragerii la sorti si afisat pe panoul fazei play-off a UEFA Champions League. Cununii si imperecheri.

Politehnica Timisoara, cum este denumita de BBC Sport in editia sa virtuala, in prezentarea tabloului competitional al jocurilor imediat urmatoare din UEFA Champions League, a fost asadar imperecheata cu „svabii” de pe Neckar. Faini copii, cei de la BBC, cu ceva staif de moda veche. In rest, in mass-media, iti tot sare in ochi FC Timisoara. E bine ca unii, din greseala ori omisiune, n-au inlocuit denumirea adevarata a clubului timisorean cu surogatul atribuit noilor galben-negri. Dar asta e alta poveste.

Esential e ca „Poli” s-a aflat in urna, multumita calificarii in dauna detinatoarei la zi a editiei cantec de lebada a Cupei UEFA. Saltul facut de gruparea timisoreana e urias, de la o eliminare lipsita de glorie anul trecut, din Cupa UEFA, in fata belgradenei Partizan, la o calificare in UEFA Champions League. Ascensiunea e evidenta! De la acea dezamagire cu alb-negrii din capitala Serbiei, la un loc 2 in competitia interna, ce a aruncat-o in valtoarea Ligii Campionilor. Si pentru prima data, indiferent de restul convulsiilor de la club din ultimii ani, noua conducere trebuie judecata prin prisma acestui spectaculos progres. Sa-i dam Cezarului ce i se cuvine, sa aplaudam reusita!

Marian Iancu si intregul staff de la gruparea timisoreana merita calde felicitari pentru reusita de a se fi aflat la un pas de a da piept cu alde Arsenal London sau Olympique Lyonnais. Nu e de ici, de colo. A iesit din urna VfB Stuttgart, la randul ei o finalista de Cupa UEFA. „Poli” e la 180 de minute distanta de grupele UEFA Champions League, care, cu toata gretoasa ei poleiala comercialist-publicitara, e totusi marea scena a fotbalului de club european, e taramul ravnit pentru incasarile ce pot propulsa cluburi oarecare pe orbita performantei si a succesului financiar, apanaj doar al marilor forte continentale.

Ce-a fost a fost iar acum Timisoara traieste istorie. E drept, sublim ar fi fost ca niste jucatori in alb-violet, evoluand sub numele Politehnica Timisoara, sa fi reusit eliminarea lui Shaktar Donetk. Incurcate sunt caile istoriei si asa i-a fost dat Timisoarei, ca sub alt nume si culori, cu jucatori stansi care de pe unde, sa reuseasca o performanta neatinsa in istoria precedenta a Politehnicii. Dar, cum am spus, ce-a fost e la timpul trecut. Remarcabila e metamorfoza rapida si intrarea intr-un cerc select.

Iar calificarea in dauna lui Shaktar e cu atat mai remarcabila cu cat pe cand Lucescu jubila in luna mai, la cucerirea Cupei UEFA, Timisoara nu stia cu ce antrenor va pleca in pregatiri.  Lucescu a avut cativa ani la dispozitie sa cladeasca, pe cand Ioan Ovidiu Sabau a trebuit sa struneasca de pe o zi pe alta o echipa inchegata de Uhrin Jr. si tinuta apoi in priza de Balint si inlocuitorii sai. Prin prisma acestor circumstante, reusita e aproape incredibila si tocmai de aceea toti cei de la club sunt de carat pe umeri, pe brate. Felicitari!

In alta ordine de idei, merita subliniat ca Timisoara n-ar fi avut aceasta oportunitate pe care altfel ar fi meritat-o cu prisosinta, daca nu s-ar fi intors pe Bega cele 6 puncte. Cu alte cuvinte, noroc cu decizia TAS, ce a oferit inapoi niste puncte trudite in teren dar furate cu nonsalanta de corupti de la centru. S-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca pastorii fotbalului mioritic sunt impotriva intereselor fotbalului nostru, actionand pe criterii cooperatist-clientelare. Ma intreb ce-ar fi reusit Dinamo impotriva lui Shaktar si raspunsul e lesne. Trebuie doar studiat palmaresul european asa-zis post-revolutionar al clubului din Bucuresti, pentru a ne imagina un scenariu ce, spre binele tuturora, a fost evitat. Cred c-au fost destule fete lungi la surpriza furnizata zilele trecute de Timisoara si imi vine in minte chipul lui Ionut Lupescu.   

Comparativ cu startul editiei trecute, Timisoara si-a depasit deja conditia. E ca si cum si-ar fi asezat stacheta la 5 metri si jumatate si ar fi sarit peste sase. Totul tine acum de consolidarea pozitiei atinse. Un memorabil traseu european, cu drumuri in grupele fie din Champions League, fie din Europa Cup, este bomboana de pe tort, insa cuvantul de ordine e mentinerea pozitiei arvunite in competitia interna, cu drept de calificare in UEFA Champions League, atat de ravnita de rivale de la centru si ale lor sustinatori printre conducatorii federali partizani. Caci din prinderea Champions League vine malaiul, care implicit poate fi turnat la fundatia unui lot tot mai competitiv.

Jocurile cu VfB Stuttgart sunt de tipul acum ori niciodata, cu sansa de a accede in grupele Champions League, ascensiune jack-pot ce ar face sa curga banetul, cu un an in avans. Dar pe termen mediu, poate mai importanta e campania interna, care de s-ar sfarsi cu o noua pozitie de Champions League, ar oferi o baza solida, o declaratie de intentie a unui oras lovit crunt in plan fotbalistic, dar care s-a regasit la momentul potrivit, in plina deruta a tartorelor Steaua si Dinamo. Roata s-a intors si Timisoara trebuie sa profite de moment. Minunat ar fi sa aibe parte de experienta visiniilor clujeni, cu un succes in grupa la Roma si o remiza contra lui Chelsea, dar parca mai grozav ar fi sa nu copieze reculul pe plan intern al CFR-ului, care, din club campion in 2008, se regaseste acum doar in Europa Cup.

Luntrea vikinga s-a intors pe insula

iulie 5, 2009

De la ambarcatiunile de lemn ale vikingilor, la hotelurile plutitoare ale mileniului III. Tromso, un "nod" al expeditiilor de tot felul

De la ambarcatiunile de lemn ale vikingilor, la hotelurile plutitoare ale mileniului III. Tromso, un "nod" al expeditiilor de tot felul

In episodul trei de la gura fiordului Balsfjorden, ultimul de pe taram viking pentru Fotbal Vest, intitulat A fost odata Szekeres contra Galatei, am pomenit de retrogradate din Norvegia si Scotia, care fie aveau dupa 4 ani de la picaj puterea de a elimina din Cupa UEFA o detinatoare a trofeului ori inca au in mana fraiele proprietatii arenei nationale Hampden Park, concesionata de Queen’s Park federatiei din Glasgow pentru alti 20 de ani. Si apropo de cele doua natiuni fotbalistice, ele se infruntau pe scena turneului final al Coupe du Monde ’98, in grupe, scor 1-1, si dau piept si in actuala campanie de calificare pentru Africa de Sud…

Intr-o croaziera de-a lungul coastei Norvegiei, scotieni au ancorat si la Tromso. Intre ei, un membru cotizant al unui club stravechi al "Cimpoierilor", Queen's Park Glasgow

Intr-o croaziera de-a lungul coastei Norvegiei, scotieni au ancorat si la Tromso. Intre ei, un membru cotizant al unui club stravechi al "Cimpoierilor", Queen's Park Glasgow

In aceasta vara, dupa patru ani, alb-rosii de la Tromso IL se realiniaza in eurocupe, multumita locului 3 prins anul trecut in Norvegia. Iar precedenta campanie in Cupa UEFA mentine vii amintirile exuberantei din 2005 de pe arena Alfheim.

Atunci, TIL revenea pe insulita dupa un surprinzator 1-0 la vecinii de la Esjberg, returul fiind insa o reflectie in oglinda iar baietii dintre fiorduri calificandu-se la moartea subita de dupa penaltyuri. Chin ce n-avea sa anticipeze succesul istoric din turul intai, imediat urmator, in dauna Galatei, cu Tamas Szekeres “aruncand in aer” arena Alfheim: 1-0. Surpriza a fost rotunjita in retur, la Bosfor, intr-un oras cu o populatie mai mare decat a intregii Norvegii (4,8 milioane), cu un 1-1 ce a trimis-o pe Tromso in grupe, soc cu atat mai mare cu cat in sezonul imediat urmator parafarii de catre Gica Popescu a cuceririi Cupei UEFA pentru Galatasaray, contra Arsenalului, biata Tromso retrograda in 2001 din elita, la capatul celor mai buni 16 ani din istoria clubului. Cine-ar fi pariat pe o asemenea rasturnare de situatie!?

E drept, viata in grupa n-a fost usoara, romanii cucerind “fortareata” Alfheim dar TIL reusind totusi un succes, chiar clar, cu 3-1, in dauna unor belgradeni de la Crvena Zvezda derutati poate de trusourile alb-rosii in dungi verticale ale vikingilor. Un alt Ole, Martin Alst, isi facea cu prisosinta datoria si cu acea ocazie. Asadar, tragand linia si adunand, 8 jocuri in precedentul raid European pentru TIL si fanii ei, autoporecliti Isberget. Iceberg.

Greu de imaginat ca fanii lui TIL se autonumesc "Iceberg", daca ne luam dupa cliseul pe care l-am surprins in "susul" zonei centrale, cu soarele mangaind pante inverzite...

Greu de imaginat ca fanii lui TIL se autonumesc "Iceberg", daca ne luam dupa cliseul pe care l-am surprins in "susul" zonei centrale, cu soarele mangaind pante inverzite...

O performanta nevisata in 1985, la abia prima promovare in liga intai norvegiana, cand TIL devenea a treia si ultima grupare din nordul tarii, dupa Mjolner si Bodo Glimt, care sa vada soarele elitei. De fapt si visul de a juca laolalta cu restul Norvegiei s-a infiripat tarziu, abia in ’72, cand federatia a acceptat si trupele din tinutul Soarelui de la Miezul Noptii sa intre in competitia “mama”, emancipandu-se de la nivelul regional. Iar in ’79 Tromso chiar ajungea in premiera in campionatul national al ligii secunde.

Initial timida la debut si-n Europa, in ’87 in Cupa Cupelor, contra scotienei St. Mirren, iar apoi in ’91 in UEFA, cu Tirolul, trupe cu care cel mult a remizat, Tromso insa s-a dezghetat in Cupa Intertoto, in 1995, cu un 2-2 la Aarau si un 1-0 de succes la Cluj, cu Universitatea, demolarea lui Havnar cu 10-0 fiind din pacate anulata de esecul acasa, 0-2 cu Germinal Ekeren. Eliminare.

Viking Laws... Legile vikinge. O insumare de capatai, la intrarea in Polarmuseet. Spiritul de luptatori le-a servit si in fotbal, de exemplu la Cluj, contra Universitatii: 1-0 pentru Tromso, in Intertoto

Viking Laws... Legile vikinge. O insumare de capatai, la intrarea in Polarmuseet. Spiritul de luptatori le-a servit si in fotbal, de exemplu la Cluj, contra Universitatii: 1-0 pentru Tromso, in Intertoto

Avea insa sa vina ea si prima calificare, in ’97, in Cupa Cupelor, cand TIL a rasturnat in prelungiri, 4-2, esecul cu 3-2 de la NK Zagreb, triumf care a adus-o apoi pe Alfheim pe cosmopolita Chelsea si le-a oferit alb-rosilor ocazia de a se remarca cu adevarat in Europa fotbalistica. Tromso nu mai era doar portul “baza” a expeditiilor polare ale lui Amundsen ori Nansen sau in preajma caruia fusese scufundat cuirasatul Tirpitz, eveniment din razboi caruia ii este dedicat un muzeu in apropierea orasului, ci si nordica asezare scandinava in care vedetele londoneze nu faceau fata rigorilor ninsorii viscolite: 3-2 pentru TIL!

Si va puteti imagina ca marea Chelsea a fost invinsa pe un stadion in a carui cabana de lemn de la peluza nord trofee sunt expuse in pervaz? 3-2!

Si va puteti imagina ca marea Chelsea a fost invinsa pe un stadion in a carui cabana de lemn de la peluza nord trofee sunt expuse in pervaz? 3-2!

Si mica e lumea… Invartindu-ma prin preajma Alfheim Stadium, de unde unul ca Rushfeldt sfarsea pe scena Cupei Mondiale cu “vikingii”, am intalnit un alt cutreierator delectandu-se cu fotografiatul. David Tate, in varsta de 49 ani, a inghitit in sec la retrogradarea in luna mai a clubului favorit, unul dintre cele mai vechi din Scotia si care in 9 iulie va aniversa 142 de ani de la infiintare.

Este vorba despre Queen’s Park, o mica grupare din Glasgow, supravietuind in umbra marilor Celtic si Rangers, si nu oricum, ci cu brio, in conditiile in care “Parcul Reginei” are in continuare la mana federatia scotiana de fotbal, careia i-a reconcesionat pe alti 20 de ani stadionul national Hampden Park. Pare greu de crezut dar Queen’s Park e proprietara arenei reconditionate, chit ca strange doar cateva sute de spectatori la jocurile “de-acasa” din ligile mici ale fotbalului profesionist scotian.

Tate, unul dintre cei 180 membri “plini” ai clubului si care achita un abonament anual de 210 lire sterline pentru acest privilegiu, mi-a sugerat sa vizitez portalul oficial www.queensparkfc.co.uk , pentru a ma convinge ca The Scottish F.A. plateste micului club chirie intru gazduirea pe Hampden a jocurilor oficiale inter-tari. Una dintre ciudateniile fotbalului. Poposit pe tarm la Tromso, in cursul unei croaziere, David si-a vazut apoi de drum…

Si apropo de Glasgow, unde in docurile din Gowan se nastea Sir Alex Ferguson, un macabru joc de cuvinte imediat cusut de englezi, reactie la decesul lui Michael Jackson. Cica Ferguson, spre deosebire de Jackson, va fi inca in masura “to play Giggs in October”, aluzie la turneul londonez din toamna al starului pop dar si la longevitatea aripii galeze. “To play gigs” se traduce cu a concerta dar, ca pronuntie, si cu „a-l folosi pe Ryan Giggs” … Diabolic, nu-i asa?

Un lucru e insa cert... Cine a trecut prin Tromso, fie invins pe zapada, fie vizitand gura fiordului, a plecat impacat sufleteste si innodat in noi prietenii cu pana mai ieri straini. Asa cum scrie pe paharele berii Mack. A se degusta la o vorba cu amicii...

Un lucru e insa cert... Cine a trecut prin Tromso, fie invins pe zapada, fie vizitand gura fiordului, a plecat impacat sufleteste si innodat in noi prietenii cu pana mai ieri straini. Asa cum scrie pe paharele berii Mack. A se degusta la o vorba cu amicii...

Ziua 118. Wembley, teatrul semifinalelor

aprilie 19, 2009

Termenul de livrare a fost depasit binisor, cu minusurile financiare de rigoare. „Toata afacerea a fost un adevarat fiasco” e parerea impartasita de englezul de rand relativ la reconstructia „noului” Wembley. Taraganarile n-au dat bine la imagine iar una dintre competitiile etalon ale sportului insular vaduvite de intarzieri a fost tocmai Cupa Angliei, nevoita cativa ani sa se plimbe provizoriu cu cortul tocmai la Cardiff, in Tara Galilor.

Abia in 19 mai 2007, cu ocazia finalei F.A. Cup dintre Chelsea si Manchester United, adjudecata de londonezi in prelungiri prin golul lui Drogba din minutul 116, prestigiosul trofeu a fost disputat la el „acasa”, pe noul Wembley. De-atunci, lucrurile au reintrat in normal si pana si semifinalele celei mai vechi competitii din istoria fotbalului s-au intors in nord-vestul Londrei.

In acest final de saptamana, alte doua jocuri pentru accederea in finala actualei editii sunt gazduite de Wembley iar parerile in privinta disputarii semifinalelor pe acelasi stadion ce gazduieste si ultimul act sunt impartite. Cei de moda veche opineaza ca astfel e stirbita aura finalei, care ar fi devalorizata de deciderea finalistelor pe aceeasi arena, pe cand practicii, cu gandul la avantajele de ratiuni economico-financiare, tuna si fulgera ca de cand cu Wembleyul redeschis nu e loc mai potrivit pentru semifinale.

Pe undeva, e clar ca la interesul enorm manifestat in jurul penultimelor acte, numai capacitatea noii arene ar face fata cu suficiente locuri. Anul trecut de exemplu, cu ocazia primelor partide semifinale pe Wembley din anul 2000 incoace, un total de peste 166.000 spectatori au asistat la meciuri. 83.584 la disputa Portsmouth – West Bromwich Albion, 1-0, decisa de Kanu, care avea sa inscrie si unicul gol al finalei, si 82.752 la cea dintre Cardiff City si Barnsley. Iar daca notam ca trei dintre semifinaliste au fost divizionare secunde, argumentul cererii crescande de bilete e cu atat mai veridic. Comparativ, la precedentele semifinale gazduite pe Wembley, in anul 2000, „doar” 62.828 spectatori au asistat la remiza alba dintre Aston Villa si Bolton, decisa cu 4-1 la lovituri de departajare, in favoarea celor din Birmingham, respectiv 73.876 la jocul Chelsea – Newcastle, 2-1.

Este in traditia Cupei Angliei ca finalele sa se desfasoare pe Wembley, cu tot covorul rosu de rigoare, nu mai putin decat 66 ultime acte, incluzand rejucarile, fiind gazduite pe marea arena londoneza. Figura cu semifinalele a prins contur abia in 1991, insa, atentie, cu ocazia unui derby nord-londonez, intre Tottenham si Arsenal, transat de Spurs cu 3-1 gratie unei lovituri libere de senzatie a pe-atunci junelui Paul Gascoigne, deja in minutul 5, plus a „dublei” lui Gary Lineker, pentru „Tunari” replicand Alan Smith, mai apoi marcator al unicului gol intr-o finala de Cupa Cupelor. Acea semifinala pe Wembley, in premiera, atragea 77.893 spectatori, pe cand cealalta semifinala a respectivei editii, intre Nottingham Forest si o alta londoneza, West Ham, adjudecata de „Padurari” cu 4-0, printre marcatori figurand Roy Keane si Stuart Pearce, nu s-a disputat in capitala poate tocmai in ideea ca visiniu-albastrii „Ciocanari” sunt din metropola. Considerent de care nu s-a mai tinut seama apoi, de exemplu in anul 2000, la amintitul Chelsea – Newcastle.

Odata precedentul creat, in 1991, alte semifinale au fost organizate pe Wembley. Ambele in 1993, cu Arsenal luandu-si revansa prin Tony Adams, 1-0 cu Spurs, in fata a 76.263 spectatori, si Wednesday calificandu-se gratie lui Chris Waddle si Mark Bright, 2-1 in derbyul orasului Sheffield, cu United. Discutand cu un fan al lui Sheffield United prezent cu acea ocazie pe Wembley, in multimea de 75.364 spectatori sositi din „orasul otelului”, suporterul mi-a marturisit ca a fost cea mai minunata propaganda pentru urbea sa, un prilej de nedisimulata mandrie. Cu alte cuvinte, o alegere inspirata de a oferi scena Wembleyului la doua cluburi care, deseori in umbra unor mai puternice cluburi, nu le strica deloc nitica reclama in plus.

Un an mai tarziu, in 1994, dupa ce Mark Hughes a egalat in ultimele secunde ale unui dezechilibrat derby al conurbatiei Greater Manchester, intre campioana nationala United si Oldham Athletic, ce tocmai retrogradase din Premier League, rejucarea semifinalei de 1-1 gazduita de Wembley a avut loc taman inapoi „acasa”, la Manchester, dar pe arena lui City, Maine Road. N-au mai fost 56.399 spectatori, ca pe Wembley, si nici 1-1, favorita calificandu-se la pas, cu 4-1. Si despre cealalta semifinala din ’94 s-ar putea aminti o vorba, si anume ca londoneza Chelsea, evoluand pe Wembley, in oras, a avut asadar nu doar avantajul esalonului superior in fata lui Luton Town, triumfand cu 2-0 gratie „dublei” lui Gavin Peacock.

Comparativ cu vechimea competitiei, din 1871 incoace, se intampla abia acum, in 18 aprilie 2009, ca Wembleyul sa gazduiasca pentru doar a zecea oara o semifinala de Cupa Angliei, cea intre londonezele Arsenal si Chelsea. „Tunarii”, cu 5 semifinale la activ, dintre care patru castigate, din 2001 incoace, de cand F.A. Cup a „plecat cu cortul” in Tara Galilor, pe Millennium, ori aiurea, iar Chelsea cu trei, dintre care doua victorioase.

Parcurgand asistentele inregistrate la semifinalele gazduite de-atunci in general pe Old Trafford din Manchester si Villa Park din Birmingham, de altfel arena cu cele mai multe penultime acte in portofoliu, e evident avantajul oferit de Wembley. Doar 39.939 spectatori au asistat pe Villa Park la semifinala din 2004 Man United – Arsenal, 1-0, altfel un derby cu casele inchise, respectiv 36.147 cu doi ani inainte, la un derby sud-vest londonez, Chelsea – Fulham 1-0, dar stramutat la Birmingham. Pana si in 2005, cand Cardifful a gazduit, singura data, nu doar finale, ci si semifinalele, „doar” 52.000 spectatori au fost prezenti la jocul Arsenal – Blackburn, 3-0, si 69.000 la Man United – Newcastle United, 4-1.

Duminica, in cealalta semifinala, Man United, mereu invingatoare in penultimul act, de trei ori, de cand cu demolarea vechiului Wembley, fata in fata cu Everton Liverpool, care se intoarce pe marea scena dupa 14 ani, mai exact de la finala victorioasa cu 1-0 in fata acelorasi „Diavoli rosii”. Dintr-o extrema in alta… Dupa ce anul trecut Wembleyul primea vizita a trei cluburi din Championship, strecurate pana in semifinalele F.A. Cup, acum e randul a trei forte din „careul cu asi”, nici Everton nefiind de lepadat, mereu acolo, in fata, tintind in campionat un loc de Cupa UEFA.

Fara indoiala, la cat a pierdut financiar prin intarzierea lucrarilor, Wembley si The Football Association n-au avut alta varianta decat de a gazdui cat mai multe evenimente de la inaugurarea stadionului, incluzand semifinalele ce aduc venituri substantiale, in conditiile in care tot ceea ce se comercializeaza in „burta” arenei e mai mult decat piperat, copios de scump. Ia-ti un carnat si simte-te mai sarac, ti-ar spune vanzatorul.

Nici lojele n-au un procentaj integral de ocupare, in conditiile in care pretul anual al inchirierii, de minim 74.880 lire sterline, urca si pana la exorbitantul 296.400 lire. In Londra sunt oameni si corporatii cu dare de mana dar climatul de afaceri are si el problemele sale in actuala asa zisa criza, iar cum perioadele contractelor sunt de trei, 5, 7 ori zece ani, nu toate firmele s-ar arunca sa semneze inchirieri pe un deceniu. Precautie. In atare situatie, Wembley tremura dupa venituri pe care altfel le-ar fi luat de bune, sigure, si foarte avantajoase financiar, nesiguranta facandu-i pe administratori sa marseze pe evenimente populare, gen Cupa Angliei, unde biletele s-ar duce ca painea calda.

Pentru conformitate, iata ce a fost de vazut in semifinalele difuzate in direct in Romania pe SportKlub TV… Sambata, dupa ce Fabregas si Terry au inmanat buchete de flori membrilor Hillsborough Support Group, prezenti la joc intru comemorarea fanilor lui Liverpool morti la semifinala de acum 20 de ani, Arsenal si Chelsea au smuls glia Wembleyului. Gazonul, de o calitate inferioara celui de pe vechea arena, a lasat de dorit, fostul selectioner Graham Taylor remarcand pe buna dreptate in interventia sa radiofonica pe BBC Five Live ca gazduirea altor evenimente, non-fotbalistice, tot din nevoia de a strange capital, vine in detrimentul calitatii suprafetei de joc. Dar a fost totusi spectacol, in teren si in tribune, unde o asistenta de 88.103 spectatori n-ar fi incaput, oricum ai lua-o, in nici o arena de club din insula. Prin prisma unui asemenea numar si a atmosferei create, Wembleyul isi merita calitatea de gazda, fie si a semifinalelor…

Theo Walcott, servit de Gibbs, a marcat in minutul 18 pentru Arsenal, cu concursul lui Ashley Cole, care a „pus” mana la reluarea din careu, iar Malouda, gasit pe stanga de Lampard, cu o minge lunga, l-a intors pe interior pe Eboue si l-a batut la coltul scurt pe Fabianski: 1-1 la pauza. Spre final, in minutul 84, o alta minge lunga „marca Lampard” l-a deschis pe Didier Drogba, care, sprintand de langa Silvestre, l-a depasit pe polonez, iesit derutat, si a marcat cu stangul: 2-1. Chelsea in finala din 30 mai, inapoi pe Wembley.

Arsenal: Fabianski – Eboue, Toure, Silvestre, Gibbs – Diaby – Walcott, Fabregas / cpt, Denilson, van Persie – Adebayor. Au mai intrat, spre final, Arshavin, Bendtner si Nasri. Desi cu doar 2 jucatori englezi, Wenger a folosit totusi mai… multi autohtoni decat o facea in ultima vreme. Dupa esec, s-a aratat neplacut surprins de calitatea modesta a gazonului de pe Wembley.

Chelsea: Cech – Ivanovic, Alex, Terry / cpt, A Cole – Essien – Anelka (81, Kalou), Ballack, Lampard, Malouda – Drogba.

Peste nici 24 de ore, din nou Wembley in gateala amfitrionului, primind 88.181 spectatori. Man United – Everton. Campioana incepand cu Foster – Rafael Da Silva, Ferdinand, Vidic, Fabio Da Silva – Gibson, Welbeck, Anderson, Park – Tevez, Macheda, iar „Caramelele” cu Howard – Hibbert, Lescott, Jagielka, Baines – Osman, Neville, Fellaini, Pienaar – Cahill, Saha. Everton, echipa cu cele mai mici sanse la cucerirea trofeului dintre semifinaliste, a aliniat cei mai multi fotbalisti englezi, sase, incluzand o intreaga linie defensiva. De cealalta parte, Ferguson a apelat nu foarte surprinzator la cativa tineri dintre rezerve…

Si a fost nimic la nimic. 0-0 pana la loviturile de departajare. Cand Everton a dat lovitura, 4-2, calificandu-se in finala cu Chelsea. Doua „albastre” pentru un trofeu…

Ziua 104. Valul Stanislas – Tomkins – Sears

aprilie 6, 2009

Sa fie un curent subacvatic? Un fenomen natural? Ori un experiment subteran? Combinatia de nume te-ar duce cu gandul la legile fizicii ori compozitii chimice sau algoritmi.

E vorba insa de lucruri mai pamantesti, cu mingea in iarba. James Tomkins are numarul 30. Freddie Sears 33. Iar Junior Stanislas 46. Sunt componenti ai lotului largit al est-londonezei West Ham United, care au contribuit ca titulari la recenta victorie a Albionului, de care aminteam in alta zi, 2-0 contra selectionatei similare sub 20 de ani a Italiei.

Succesul international le-a dat aripi in antrenamente iar micul sard, Gianfranco Zola, in criza de efectiv, i-a aruncat in focurile Premier League. Stanislas, mijlocasul de culoare, chiar a deschis scorul in minutul 42 al jocului de sambata cu Sunderland. La doar 19 ani, autorul unui hat-trick acum cateva saptamani, in partida West Ham – Chelsea a garniturilor de rezerva, si-a stropit debutul la seniori cu un gol din centrarea lui Boa Morte. A ingenuncheat pe gazonul lui Upton Park, unde visa sa joace candva inca de la intrarea pe portile „Ciocanarilor” la varsta de 11 ani. Visul a devenit realitate…

Dupa pauza, in minutul 53, James Tomkins s-a inaltat aidoma unui fundas care se respecta pentru a relua in plasa o minge centrata de pe dreapta, stabilind scorul final, 2-0, la un an dupa ce debuta pentru est-londonezi in Premier League. Tomkins abia a implinit 20 de ani dar, de loc din Basildon, o localitate satelit din estul metropolei, e parca de-o viata in visiniu-albastru. De la varsta de opt ani. Crescut si deja maturizat in bastionul pe nume West Ham…

Freddie Sears a scuturat deja plasele adverse, pana si inaintea „erei Zola”. Desi are doar 18 ani. Acesta este noul val al „Ciocanarilor”, renumiti in Albion pentru banda rulanta de tinere talente. Dar titularizarea manjilor n-are de-a face numai cu accidentarile din lotul italianului. E ceva in Zola ca o poarta larg deschisa. Gianfranco are un lot iar vedeta e… echipa. Cand remiza la Chelsea cu James Collison titular, un alt june al Academiei, ii imbia practic pe ceilalti manji sa-si ia inima in dinti si sa aspire la un loc in primul unsprezece. Deloc de mirare ca si-a regasit un loc in echipa si talentatul Kieron Dyer, revenit din nou, intr-o cariera roasa de accidentari. Acestea i-ar putea fractura si drumul lui Tomkins care, iata, cand e „intreg”, evolueaza contra Italiei si marcheaza in dauna portarului  nationalei Scotiei, Gordon.

La West Ham e o traditiei de a modela si lansa tinere talente iar antrenorii Academiei si managerul Zola nu fac exceptie de la abordarea nobila perpetuata de „Ciocanari”. Am mai amintit de echipa… de lot national care ar fi putut-o alinia West Ham in ultimele doua generatii, cam de la Frank Lampard incoace, si iata ca alte tinere talente ies la iveala. Care-o fi secretul? Si de ce nu e luat in seama pentru transpunerea planului la scara nationala Trevor Brooking, un fiu al locului si fost marcator al unicului gol intr-o finala de FA Cup, pentru West Ham? In calitatea sa de Director Tehnic al FA, Sir Trevor a repetat parca la nesfarsit ca altele ar trebui sa fie prioritatile perioadei de modelare si pregatire a copiilor si juniorilor. Cu atata talent pe banda rulanta, „Ciocanarii” trebuie ca urmeaza cum se cuvine un anumit sablon.

In anii ’60, Anglia cucerea Cupa Mondiala avand drept… inima si coloana vertebrala tripleta lui West Ham. In zilele noastre, marile cluburi din Albion aliniaza jucatori crescuti de West Ham si alimenteaza nationala cu niste produse „marca Upton Park”. Glen Johnson era de fapt prima achizitie a perioadei Abramovich. De la fundasul dreapta a pornit avalansa transferurilor la Stamford Bridge.

Multi s-au raspandit care incotro, chiar si la campioana en-titre, unde evolueaza Rio Ferdinand si Michael Carrick, altii inmuguresc. Culmea ironiei e ca desi de Stanislas ori Tomkins prea putini au auzit pana sambata, asa a fost sa fie ca titlurile ziarelor pe marginea etapei sa fie rapite cu un gol mult mai important, din lupta pentru titlu, marcat de un alt necunoscut, juniorul cu numarul 41 al lui Sir Alex Ferguson, un anumit italian Macheda. 3-2 pentru United, contra lui Villa, revenirea in fotoliul de lider, si o eclipsare a „dublei” valului Stanislas – Tomkins undeva in celelalte pagini. Dar in cativa ani soarta Angliei ar putea sta tocmai in bocancul lui Stanislas, contra lui… Macheda. Asadar, care goluri ar cantari mai mult intr-o radiografiere mai profunda a meciurilor?

Iesirea la rampa a tinerilor lui West Ham tine poate si de mandria celor care au refuzat sa paraseasca puntea atunci cand a devenit evident ca… ghetarul islandez de la Upton Park e pe topite si ce-a mai ramas de vandut e raspandit in cele patru zari.  Pana si Anton Ferdinand a fost cedat la inceputul sezonului, lovitura ce a grabit caderea managerului Curbishley, iar inlocuitorul Zola n-a avut de ales, decat sa continue cu ce are la dispozitie. Iar cand mai intervin si indisponibilitati si banii sunt cu taraita, dai credit propriilor resurse. Gradinita lui West Ham e infloritoare…

Iar atacul lui Frank Lampard, zilele trecute, la adresa reprezentantilor noii generatii de jucatori, prea „in puf”, si care, conform mijlocasului lui Chelsea, ar trebui sa deprinda bunul obicei al aspirantilor profesionisti de altadata, de exemplu de a curata bocancii seniorilor, probabil nu i-a avut in vizor pe baietii de pe val la West Ham. Si asta pentru ca Frank o stii in sinea lui ca manjii de la Upton Park tocmai de aceea rasar cu atata vivacitate, pentru ca sunt mai cu picioarele pe pamant. O chestiune de abordare…

Iar ce e azi in lotul under-20 sau mai mult de nevoie in „11-le” visiniu-albastrilor ar putea fi poimaine titulari de nadejde pentru West Ham si Albion. Ca si regretatul Moore ori actualul Frank Jr. Niste nume de urmarit.

Ziua 102. „Cocosul galic” trezeste Anglia in orasul lui Robin Hood

aprilie 2, 2009

De la 5-0 pe zapada din fiorduri, la 0-2 in propria batatura, peste numai 4 zile! Care e adevarata fata a reprezentativei de tineret a Angliei? Cea afisata in fata Norvegiei sau cea chinuita si derutata, de pe City Ground din Nottingham, contra Frantei? „Cocosul galic” nici macar nu s-a calificat la turneul final al C.E. sub 21 de ani din iunie, din Suedia, dar a trezit la realitate Albionul, Obertan si Sissoko marcand pentru niste oaspeti aliniindu-i si pe „englezii” Traore, de la Portsmouth, si Ngog, de la Liverpool.

A fost o galusca greu digerabila pentru The F.A., al carei director tehnic, competentul Sir Trevor Brooking, care a asistat la joc umar la umar cu omologul Gerrard Houllier, a tot repetat ca Angliei ii lipseste criteriul ideal de selectie si metode la zi de antrenament la baza „piramidei”, la copii si juniori. Un 0-2 in compania unui rival de rang i-a dat si mai multa dreptate, insa nu si apa in plus la moara, caci Sir Trevor vorbeste, Brooking aude…

E drept, talente ca Walcott, Agbonlahor ori Lennon n-au figurat in unsprezecele lui Stuart Pearce, intors astfel la vatra cu nationala de tineret, pe arena lui Nottingham Forest, unde facea cariera si primii pasi in antrenorat, iar cei 3 vor evolua probabil in vara la C.E., insa esecul tot infrangere ramane, mai ales cand e vorba de Franta, care a evoluat dezinvolt, exact cum si-ar dori Albionul sa tese frumos, mai ales de cand la carma loturilor a descins unul ca Fabio Capello.

Pearce a apelat la Hart – Cranie, Weather, Onuoha (cpt), Taylor – Mancienne – Noble, Huddlestone, Milner, Johnson -Debyshire, ulterior oferindu-i debutul lui Jack Rodwell, 18 ani, de la Everton. Plusul serii… Esecul ii da oarecum dreptate si lui Frank Lampard, care s-a „dat” la noile generatii de copii si juniori din Anglia, cum ca le-ar avea pe toate de-a gata, pe tava, de unde si lipsa acelei combativitati necesare in disputele intertari. Capitanul Onuoha a respins vehement comentariul seniorului, insa Frank… Jr. nu vorbeste el in vant.

Si apropo de staruri lansate de West Ham, Anglia a zambit macar la nivelul sub 20 de ani, cu un 2-0 contra Italiei, la Londra, Freddie Sears figurand intre cei 3 „Ciocanari” titulari. Din nou West Ham producand pe banda rulanta pentru nationale…

Revenind la nationala de tineret, sa ne amintim ca Romania remiza 1-1 la Bristol cu Albionul, tot intr-un joc amical, esuand insa ulterior tocmai in fata invinsei Angliei la barajul pentru C.E. under-21, Tara Galilor. Valorile sunt relative in fotbalul anticamera al seniorilor si totusi, unele rezultate sunt mai semnificative decat altele. Pentru o seara, nu Robin Hood a dat iama in targul Nottingham ci „Cocosul galic” a sunat desteptarea…