Posts Tagged ‘Ajax’

„Tânărul băiat” Bienvenu nu e binevenit pe Sarakoglu

august 10, 2010

În rubrica din ediţia de azi a <Fotbal vest> am avut în vizor faza preliminară a Cupelor Europene… Ca un fapt remarcabil, Gyor ETO, din Ungaria, a fost unica grupare învinsă acasă în prima manşă a Europa League dar care s-a calificat totuşi în play-off, în Franţa, după prelungiri şi penaltiuri, deşi rămăsese în 10 jucători încă din minutul 35, în vreme ce Hajduk Split a remontat în retur cel mai mare handicap din aceeaşi competiţie, 1-3 la Bucureşti.

În Champions League, deşi 6 calificate au câştigat atât acasă cât şi în deplasare, pe când o unică învinsă iniţial, Hapoel Tel Aviv, a răsturnat ortodox balanţa pe teren propriu, turul III preliminar a avut totuşi scântei, trei dintre cele 7 gazde ţinute în şah cu remize în tur jubilând în revanşe.

Artiom Haciaturov, moldoveanul de 18 ani introdus de bielorusul Sasnitski în minutul 79 în locul lui Fred, unul dintre cei 3 brazilieni ai lui Sheriff, a amuţit arena „Maksimir” din Zagreb în cea de-a patra serie a morţii subite. A fost 1-1, ca şi la Tiraspol, acelaşi brazilian Sammir egalând pentru Dinamo, în minutul 55, din penalti, în urma faultului slovenului Samardzic asupra căpitanului Igor Biscan. Care a deschis cu gol ghilotina loviturilor de departajare, copiat fiind de colegii săi Cufre, Luis Ibanez, Etto şi Calello, însă tocmai Sammir, iar apoi Badelj, Vrsaljko şi rezerva „cariocas” Dodo, decisiv, au ratat pentru gazdele croate.

Sheriff, fără vreun moldovean titular, a triumfat cu Stoyanov (bulgar) – Vranjes (bosniac), Samardzic (sloven), Nadson (cpt., brazilian; 95, Scripcenco), Brankovic  – Volkov (sârbi), Erokhin (rus), Adamovic (sârb), FrancaFred (brazilieni), Diedhiou (senegalez; 72, Nikolic).

De la alt 1-1 pe teren propriu, pe ArenA, s-a calificat şi Ajax, tot în Balcani, dar la Salonic, pe Toumba, unde PAOK spera să-şi aniverseze jocul centenar în eurocupe răzbunând eliminarea în faţa altei olandeze, Heerenveen, în play-offul Europa League din sezonul trecut, primul pentru alb-negrii eleni în Europa după o absenţă de trei ani. Iar Vieirinha, lusitanul de 24 ani, chiar a dat speranţe clubului revigorat de revenirea acum 3 ani a eroilor locali Theo Zagorakis, ca preşedinte, şi Vryzas, actual director tehnic: 1-0. Însă Ajax nu e Olympiacos Pireu, învinsă de PAOK în play-offul grecesc şi trimisă în Europa League, căpitanul Suarez, Siem De Jong, şi Lindgren marcând în minutele 48, 50 şi 55.

Salpingidis, la redebutul „acasă” după cei 4 ani la Panathinaikos, a ripostat imediat, iar sârbul Ivic a egalat la 3, după ce ratase un penalti în minutul 77, însă Pavlos Dermitzakis, investit cu 6 zile înaintea jocului tur, n-a reuşit până la urmă minunea, într-o vară în care antrenorul Santos s-a despărţit de greci iar italianul Beretta a rezistat doar… o lună!

După 2-2 acasă, la Berna, şi mai greu i-a fost lui Young Boys în Istanbul, pe „Sukru Saracoglu”, colivia lui Fenerbahce, trupă antrenată de fostul vârf al „Canarilor galbeni”, Aykut Kokaman, 45 ani. Însă „tinerii băieţi” helveţi ai bosniacului Vladimir Petkovic  au dat în minutul 40 lovitura, prin camerunezul de 22 ani Henri Bienvenu Ntsama , venit în iarnă din Tunisia, şi apoi s-au baricadat în faţa porţii lui Marco Wolfli, profitând atât de absenţa de la turci a lui Diego Lugano, încă în vacanţa după locul 4 cu Uruguay, cât şi de jocul slab al căpitanului Alex, înlocuit la pauză, şi de eliminarea în minutul 53 a micuţului slovac Miroslav Stoch.

Sparta lui Chovanec, cu doiarul căpitan Repka „îngălbenit”, s-a impus la vecinii polonezi, la Poznan, bătând-o iar cu 1-0 pe Lech, prin penaltiul lui Jiri Kladrubsky, apoi spre final, în nici 5 minute, fiind eliminaţi căpitanul leş Bosacki, respectiv Sionko şi Matejovsky, revenit de la Reading. Paradoxal, deşi la al doilea eşec la rând acasă fără gol marcat, polonezii rămân în eurocupe. O merită oare, fie şi „retrogradaţi” în Europa League?

Tensiuni şi peste graniţă, în Slovacia, după 1-1 în tur, la Lovech. Robert Jez, căpitanul gazdei Zilina, a ratat un penalti în minutul 22, iar la reluare decarul brazilian de 30 ani Sandrinho a serbat cu gol debutul în urmă cu 5 ani în eurocupe pentru Litex: 0-1. Însă în următoarele 4 minute nouarul ex-internaţional ceh de tineret Emil Rilke a egalat în urma unui corner iar căpitanul bulgar Ivelin Popov a fost eliminat, Zilina profitând prin Oravec, la puţin timp după ce Bratu intrase în minutul 66 în locul francezului Niflore.

Marcator în deplasarea precedentă de 1-0 la Pyunik Erevan, brazilianul Cleo, care luni a împlinit 25 ani, a înscris în minutele 9 şi 90 la Helsinki, Partizan copiind succesul finlandez al Timişoarei: 2-1. Nu departe, la Sankt Petersburg, Danny, decarul lui Queiroz, cu 177 minute jucate la Mondial, şi-a făcut cadou un gol de calificare pentru împlinirea sâmbătă a 27 ani.  

Cu „dubla”gigantului de 17 ani Romelu Lukaku la un sfert de oră după ce fusese introdus în joc de Ariel Jacobs, Anderlecht a îndeplinit o formalitate, aliniind printre alţii 2 cehi de 20 ani, Lecjaks şi Marecek, pe sârbul Rnic şi căpitanul maghiar Roland Juhasz.

Suedezul Rade Prica, 30 ani, a desprins-o pe lidera Rosenborg Trondheim în faţa chinuitei AIK Stockholm, amendată cu 15.000 euro pentru tulburările din jocul tur şi tot pe 14 în Allsvenskan, în ciuda recentei instalări a scoţianului Alex Miller, aflat în stafful lui Benitez la vremea câştigării Ligii în 2005. Tot în Scandinavia, la Copenhaga, danezii vikingului Solbakken s-au calificat graţie senegalezului Dame N´Doye, marcator în minutul 59, după ce fuseseră egalaţi la 2 de BATE înaintea pauzei.

Turul III preliminar, manşa a doua: Anderlecht – The New Saints 3-0 (în tur 3-1); Hapoel Tel Aviv – FC Aktobe 3-1 (0-1); FC Salzburg – Omonia Nicosia 4-1 (în tur 1-1); MSK Zilina – Litex Lovech 3-1 (1-1); KAA Gent – Dinamo Kiev 1-3 (0-3); Zenit – Unirea Urziceni 1-0 (0-0); Lech Poznan – Sparta Praga 0-1 (0-1); FC Copenhaga – BATE Borisov 3-2 (0-0); Dinamo Zagreb – Sheriff Tiraspol 1-1 (1-1), 5-6 (lovituri de departajare); Basel – Debrecen 3-1 (2-0); Fenerbahce – Young Boys 0-1 (2-2); HJK Helsinki – Partizan Belgrad 1-2 (0-3); PAOK Salonic – Ajax 3-3 (1-1); Celtic – Braga 2-1 (0-3); Rosenborg – AIK Stockholm 3-0 (1-0).

În play-off, pe 17/18 şi 24/25 august, sunt 5 jocuri pe „Ruta Campionilor”, reunind doar calificate din turul III preliminar, şi anume Salzburg – Hapoel Tel-Aviv; Rosenborg – FC Copenhaga; Basel – Sheriff Tiraspol; Sparta Praga – MSK Zilina şi Partizan – Anderlecht,  şi alte 5 pe „Ruta Ligii”, implicând cele mai slab clasate reprezentante din Anglia, Spania, Italia, Germania şi Franţa: Young Boys Berna – Tottenham; Braga – Sevilla; Werder Bremen – Sampdoria; Zenit – Auxerre şi Dinamo Kiev – Ajax.

Europa League

Ciprioţii, trei victorii, cu ruşi, belgieni şi cehi…

Returul s-a urnit din loc marţea trecută, la Viena, unde „dubla” croatului de 25 ani Nikica Jelavic i-a calificat la pas pe verzii lui Peter Pacult. Tot două goluri, ultimul chiar al calificării, în minutul 90, a marcat Anton Potilo în Dinamo Minsk – Maccabi Haifa 3-1, lusitanul de 32 ani Cafu reuşindu-le chiar pe toate trei, în minutele 45, 60 şi 87, pentru Anorthosis Famagusta, care a trecut astfel şi ea „la mustaţă” de Cercle.

Sugestiv faptul că 15 dintre dueluri, adică aproape jumătate, au fost tranşate cu „duble” victorii, unicul joc împins în prelungiri fiind pe „La Mosson” din Montpellier, de croatul Babic, pentru oaspetea Gyor, care a rezistat fie şi fără sârbul Lazar Stanisic, eliminat înaintea pauzei. Pitau a văzut şi el roşu la începerea loviturilor de departajare, tranşate de maghiari prin Babic, Pilibaitis, Zoltan Feher şi Tokody, în vreme ce Camara şi Estrada au ratat pentru gazde. Gyor e de fapt unica grupare calificată după ce a cedat acasă în tur, în vreme ce Hajduk Split e clubul care a surmontat cel mai mare handicap, 1-3.

După ce a devenit a doua grupare azeră învingătoare cu 1-0 în Polonia în răstimp de 7 zile, Qarabag Agdam s-a distanţat la 3-0 în 7 minute înaintea pauzei în dauna Wislei, ajungând din nou în play-off, ca şi anul trecut, când se lovea de Twente.

La Salonic, croatul Danijel Cesarec  a evitat prelungirile pentru Aris, din penalti, în minutul 75, ceilalţi greci, Olympiacos, fiind torpilaţi la Tel-Aviv de Colautti. Un alt club cu oarecare pretenţii, VfB Stuttgart, se vedea condus acasă, la pauză, cu un scor eliminatoriu de vikingii de la Molde, aşa încât uluiala timişoreană nu trebuie să mire într-atâta. A tremurat şi Sporting, odată ce s-a văzut egalată la unu de suedezul Lawan, marcator pentru inedita Nordsjaelland, trupă cu Morten Wieghorst la cârmă şi Andreas Laudrup, fiul lui Michael, la mijloc…

În formula Stamenkovic – Tosic, Vilotic, S. Djordjevic (cpt), Ninkov – Koroman, Issah, Vesovic, MilovanovicKadu, Trifunovic, Crvena Zvezda s-a scufundat pe Dunăre în sus, la Bratislava, Kadu doar egalând reuşita togolezului Guede din minutul 2 al unui joc cu două eliminări.

Turul III preliminar, manşa a doua: Rapid Viena – Beroe Stara Zagora 3-0 (în tur 1-1); Cliftonville (Irlanda de Nord) – CSKA Sofia 1-2 (0-3) ; Apollon Limassol – Sibir (Rusia) 2-1 (0-1); Dnipro (Ucraina) – Spartak Zlatibor (Serbia) 2-0 (1-2); Banik Ostrava – Dnepr Mogilev (Belarus) 1-2 (0-1); FC Timişoara – MyPa 3-3 (2-1); KRC Genk – Inter Turku 3-2 (5-1); Austria Viena – Ruch Chorzow 3-0 (3-1); Zestafoni (Georgia) – Karpaty Lvov (Ucraina) 0-1 (0-1); Teteks (Macedonia) – Elfsborg 1-2 (0-5); Lucerna – Utrecht 1-3 (0-1); VfB Stuttgart – Molde (Norvegia) 2-2 (3-2); Lausanne – Randers (Danemarca) 1-1 (3-2); Motherwell – Aalesund (Norvegia) 3-0 (1-1); Jablonec (Cehia) – APOEL 1-3 (0-1); Zrijnski (Bosnia) – Odense 0-0 (3-5); Levski Sofia – Kalmar FF 5-2 (1-1); Dinamo Minsk – Maccabi Haifa 3-1 (0-1); Qarabag (Azerbaidjan) – Wisla Cracovia 3-2 (1-0); Anorthosis – Cercle Bruges 3-1 (0-1); Hajduk Split – Dinamo 3-0 (1-3); OFK Beograd – Galatasaray 1-5 (2-2); Sporting Lisabona – Nordsjaelland (Danemarca) 1-0 (1-0); Hibernian Edinburgh – Maribor 2-3 (0-3); Slovan Bratislava – Crvena Zvezda 1-1 (2-1); Beşiktaş – Viktoria Plzen 3-0 (1-1); Maccabi Tel Aviv – Olympiacos 1-0 (1-2); Dinamo Tbilisi – Sturm Graz 1-1 (0-2); Montpellier – Gyor 0-1 (1-0), 3-4 la lovituri de departajare; Bangor City (Ţara Galilor) – Maritimo Funchal 1-2 (2-8); Juventus – Shamrock Rovers (Irlanda) 1-0 (2-0); IFK Goteborg – AZ Alkmaar 1-0 (0-2); Aris Salonic – Jagiellonia Bialystok (Polonia) 2-2 (2-1); Liverpool – Rabotnicki (Macedonia) 2-0 (2-0); Brondby – Buducnost Podgorica 1-0 (2-1).

În play-off, pe 19 şi 26 august, se regăsesc cele 35 calificate din turul III preliminar, 15 cluburi eliminate din aceeaşi fază a Ligii Campionilor şi 24 grupări din ţări cu coeficienţi superiori în clasamentul UEFA, urmând ca Atletico Madrid să intre în focuri în faza grupelor, ca deţinătoare a trofeului: PSG – Maccabi Tel-Aviv, Bayer Leverkusen – Tavriya Simferopol (Ucraina), CSKA Moscova – Anorthosis, Hajduk Split – Unirea Urziceni, Feyenoord – Gent, KRC Genk – Porto, Debrecen – Litex Lovech, Aris Salonic – Austria Viena, Galatasaray – Karpaty Lvov, Palermo – Maribor, Bruges – Dinamo Minsk, Omonia Nicosia – Metalist Harkov (Ucraina), Vaslui – Lille, Napoli – Elfsborg, Sporting Lisabona – Brondby, Grasshopper Zurich – Steaua, Liverpool – Trabzonspor, Celtic – Utrecht, Borussia Dortmund – Qarabag, AIK Stockholm – Levski Sofia, Sturm Graz – Juventus, Getafe – APOEL, Dundee United – AEK Atena, AZ Alkmaar – Aktobe, Dnipro (Ucraina) – Lech Poznan, Rapid Viena – Aston Villa, CSKA Sofia – The New Saints, Beşiktaş – HJK Helsinki, Slovan Bratislava – VfB Stuttgart, Sibir – PSV, BATE Borisov – Maritimo Funchal, Lausanne – Lokomotiv Moscova, Gyor – Dinamo Zagreb, Odense – Motherwell, PAOK Salonic – Fenerbahce, Villarreal, Dnepr Mogilev (Belarus) şi FC Timişoara – Manchester City. Tragerea la sorţi a avut loc tot vineri la Nyon.

Reclame

Alba-neagra cu sufletele polistilor?

octombrie 14, 2009

FC Timisoara nu s-a ridicat in plan logistic la inaltimea momentului oferit de calificarea in Europa League, o optiune paguboasa transformand o potentiala sarbatoare fotbalistica a intregii urbe intr-un fiasco in urma caruia ma tem de eventuale repercusiuni si la vizitele unor multiple cuceritoare ale continentului, Anderlecht si Ajax, si ma intreb daca nu cumva inimile de polisti cu sange alb-violet sunt confundate de unii cu niste banale portofele.

Cu totii avem dreptul sa ne refugiem in vise si iluzii, fie ele si desarte. E un deliciu in jocul vietii de a ne desfata cand si cand cu luxul fantasmelor, ceea ce imi imaginam si de un dram speranta si in “Amintiri despre viitor”, o inchipuire publicata in ultima editie dinaintea Craciunului din anul 2000, in pagina a noua, de “puzzle”, a Fotbal Vest din acel 19 decembrie, si care este rememorata la finele acestor randuri…

Pe-atunci, cu Poli in Divizia B, am visat nebuneste cu ochii deschisi la viitorul de peste un deceniu al fotbalului de-aici. A fost un joc al imaginatiei.

Visul s-a intrupat si, dupa ce anul trecut, in 2 octombrie, Poli pierdea fara macar un punct smuls lui Partizan Beograd trenul grupelor Cupei UEFA, iata ca anul 2009 i-a adus in cale Timisoarei detinatoarea la zi a acelui trofeu cazut prada istoriei.

Si absolut remarcabil, FC Timisoara i-a eliminat pe ucrainieni, facandu-si cadou aducerea pe malurile Begai a cremei Beneluxului, Anderlecht cea cu Cupa Cupelor si Cupa UEFA in palmares, plus Ajax cu C1 + C2 + C3 in cabinet. Se anunta a fi un festin al Banatului, un punct culminant rar si pretios dintr-un periplu european mai lung ca niciodata. Un moment demn de savurat cu sampanie…

Dar sansa a fost spulberata, visul a fost destramat cu o nonsalanta nechibzuinta. Cu un “pachet”. Suporterii patimasi pentru alb-violet au fost buni cand au ragusit scandand in diferitele lor luari de pozitie prin oras pentru numele, culorile, palmaresul si spre binele lui Poli, dar n-au mai fost la fel de buni, fiind nu rasplatiti pentru loialitatea lor ci tradati, cand a venit vremea jocurilor de pe “Dan Paltinisanu” din Europa League. Cum adica “pachet” si nu bilete de meci!?! Goliciunea arenei a spus totul intr-un moment, cel al meciului contra acestui obsesiv nume Dinamo, ce se anunta unul de slefuire a onoarei si mandriei incercatului club.

Dar “pachetul”, si normal, n-a fost inghitit iar rezultatul s-a vazut atat in teren cat si in navala prin tribunele goale a fanaticilor oaspetei. Oare isi vor calca pe mandrie, dupa un 0-3 acasa si imediat apoi introduse mai scumpe bilete pentru un singur meci, cei insultati si franati cu acel “pachet”? Lasati-ne sa visam si sa ne vedem visul cu ochii!

Nu fortificati “Dan Paltinisanu” cu “pachete” ci deschideti-i sufletul, sa se umple cu zeci de mii intr-un glas ce-l inaltau pe Tata Mare impotriva Celticului! Plang, sangerand lovit de un “pachet”…

Si-acum, “Amintiri despre viitor”, asa cum era publicat in 19 decembrie 2000, in Fotbal Vest…

AMINTIRI DESPRE VIITOR

O, ce zi mare pentru fotbalul din vestul tarii! Wilhelm, fanul alb-violetilor nascut in zilele Revolutiei, si-a lasat masina electrica “Mercedes” la etajul trei al parcarii stadionului “Dan Paltinisanu”. Forfota se face déjà resimtita… nu mai sunt nici 30 minute pana la meciul echipei sale de-o viata, Poli, cu AS Roma, in faza a doua a grupelor Cupei UEFA.

Ambitia avuta de italianul Claudio Zambon la sosirea sa la Timisoara, in anul 2000, ca polistii sa joace in cupele europene cu giallo-rossi romani, devenise realitate. Cum timp mai avea, a intrat in restaurantul cu specific mexican din luxosul lant de magazine din jurul arenei, visat de Mircea Pascu inca din anii ’90.

Telefonul mobil chiar a zbarnait. Noutati primite prin serviciul de e-mail. In derbyurile Diviziei D Ilfov, Vascoza Bucuresti – Steaua Bucuresti 3-2 si Dinamo Bucuresti – Avantul Chirnogi 1-1. Nu mai sunt bilete la partida din aceeasi seara, din Cupa Europei de sud-est, programata in nocturna pe stadionul UMT, intre alb-negri si Aris Salonic. Ar fi fost ceva sa vada la lucru in aceeasi zi doua dintre echipele timisorene de Liga Nationala. Dar important e ca Poli sa invinga…

A iesit din supermarket, s-a strecurat printre autocarele double-decker aduse de domnul Diminescu de la Karlsruhe, l-a vazut prin placa de plexiglas ce inconjoara zona vestiarelor pe Puiu Preda cautand cu infrigurare ceva pe palierul de la etajul II al minihotelului polist si si-a facut loc printre fani, introducand cartela de abonat in casa de marcat de la intrare.

Pe stadion, cu greu a ajuns la locul sau traditional, 35, randul J, sectorul H. Toata suflarea asteapta cu sufletul la gura fluierul de start. La statia de amplificare, la finele prezentarii echipelor, s-a anuntat rezultatul meciului restanta din Liga Nationala, Politehnica Iasi – CFR Timisoara, feroviarii urmand sa revina seara in oras, cu cursa charter.

Peste 90 de minute, bucuria era desavarsita. Paul Codrea, revenit in tara dupa cei 4 ani petrecuti la Real Madrid, a dejucat pasul la offside al italienilor si a marcat unicul gol, in minutul 77. Suspansul a fost maxim, pentru ca protestele oaspetilor l-au determinat pe centralul olandez sa apeleze la verdictul reluarilor video. Ca o usurare, pe uriasa tabela electronica din Curva Sud, literele galbene mari de-o schioapa pulsau vestea cea buna: GOL VALABIL. Imediat, e inscris si numarul de spectatori prezenti: 59.721.

Ferice de ei dar si detinatorii de telefoane mobile si cei conectati la internet avusesera ocazia sa vizioneze jocul. Che sera, sera! Dupa meci, in uriasul pub rezervat exclusiv suporterilor alb-violeti, se vorbeste intr-una despre marea victorie… Frumos 17 martie 2011 pentru fotbalul din vestul tarii!

  • Desi unele personaje sunt reale, evenimentele poarta amprenta fictiunii. La ultima aparitie din acest an, mi-am permis un artificiu despre fotbalul mileniului III.

Pe Wembley, bilet in picioare de o lira

septembrie 22, 2009

Saptamana viitoare, Panathinaikos Atena va fi vizitatoarea lui Dinamo, in a doua etapa din grupele EuropaLeague, si chiar daca trifoiul alb-verzilor e acum cam ofilit, file de istorie din zilele de glorie ale clubului grec pot tine loc de istorisiri interesante.

Amanunte am aflat dand tarcoale stadionului „Apostolos Nikolaidis”, inghesuita arena din inima Atenei, de la poalele „tuguiului” Lycabettus, si unde fani cu alb-verde in vine tin flacara aprinsa, desi echipa joaca mai nou in alta parte, in Irini, in nordul capitalei, la noul Stadion Olimpic.

Panathinaikos, un nume de legenda in Grecia

Panathinaikos, un nume de legenda in Grecia

Trifoiul, un contur alb pe tricoul verde crud, si-a trait orele de varf intr-o zi de iunie, in 1971, pe Wembley, cu ocazia finalei Cupei Campionilor Europeni. Da, Panathinaikos a razbatut candva pana in ultimul act, o performanta neegalata in fotbalul de club grec, si desi trupa lui Ferenc Puskas, aflat in primul sau an la carma atenienilor, a plecat steagul, acea descindere in Templul Fotbalului e zenitul Zilelor de Glorie, „Glory Days”, ale gruparii elene, zile pomenite obsesiv la vechiul stadion si tinand loc de cald in prezentul indoielnic, cu „Pana” parasindu-si matca si parca pierzandu-si din incisivitatea ce i-o ofereau evolutiile in vechiul fief.

Verdele cu trifoi purtat in finala din 2 iunie '71, inramat la loc de cinste in sediul fanilor, din preajma "Leoforos"...

Verdele cu trifoi purtat in finala din 2 iunie '71, inramat la loc de cinste in sediul fanilor, din preajma "Leoforos"...

Avea sa fie o unica mare ocazie irosita. Sansa ce nu s-a mai intors vreodata, dand apa la moara nostalgicilor… GLORY DAYS, WEMBLEY 1971 – 2001, cum e inscriptionat pe zidul peluzei „Leoforos”, cea ticsita in trecut de tifosi, acum parasita si asteptand intr-o buna zi lama buldozerelor.

Panathinaikos a trecut pe langa gol pe Wembley, ba chiar in cateva randuri, dar Ajaxul lui Rinus Michels, deschizand scorul inca din minutul 5, prin Van Dijk, si profitand de autogolul lui Kapsis, din minutul 87, a acaparat trofeul: 2-0. Un rezultat sec, aplatisat de scurgerea anilor, dar care ascunde atatea pasiuni si amintiri. In sediul gruparii galeriei „Mad Boys 13”, „baietii nebuni de la poarta 13”, suveniruri tinand de finala londoneza iti atrag atentia de pe peretii incaperilor.

Ar fi mai ales un bilet de acces pe Wembley, cu pretul explicit al intrarii la peluza. One pound standing. O lira sterlina, in picioare. Atat costa pe-atunci, sa te inghesui in uriasul oval. De cateva zeci de ori mai piparat acum… S-au strans 83.000 fani, dintre care destui „trasi” la alb-verde, fie calatorind din indepartata Grecie, fie luandu-si inima in dinti, din larga comunitate elena din capitala britanica.

Iar unii au pastrat suvenirurile, ca pe niste adevarate tezaure. Pe pereti, colaj cu programul de meci al finalei, cu fotografii inedite, cu decupaje din editia de seara a cotidianului londonez „Evening Standard”. Remember. Aduceri aminte din zilele de glorie. Zile care au recapatat o si mai mare semnificatie anul trecut, cand Panathinaikos si-a aniversat centenarul.

Un alt colaj expus pe fatada tribunei intai a arenei "Nikolaidis", cu verzii aliniindu-se pe Wembley la finala din '71...

Un alt colaj expus pe fatada tribunei intai a arenei "Nikolaidis", cu verzii aliniindu-se intr-o reeditare peste ani a duelului de pe Wembley cu Ajax, din '71...

A ascultat finala la radio. Avea doar opt ani. Dar copilul de altadata, uriasul bland de-acum, suflet al „Mad Boys”, mi-a recitat echipa ca pe apa… Economopulos – Tomaras, Kapsis, Sourpis, Vlahos – Kamaras, Elefterakis – Gramos, Antoniadis, Domazos, Filakouris.  M-a purtat de la suvenir la suvenir, retraind parca anii de glorie. Glory Days. Au mai ramas amintirile si parca tristetea rezonand cu goliciunea arenei invechite, de peste drum.

Altadata, coreografia pe "Nikolaidis" era parte a atmosferei incandescente din "cutia de chibrituri". Acum, cu tot noul lui "Spirou Louis", stadion olimpic, ceva s-a diluat din tumultul tribunei alb-verzilor

Altadata, coreografia pe "Nikolaidis" era parte a atmosferei incandescente din "cutia de chibrituri". Acum, cu tot noul lui "Spirou Louis", stadion olimpic, ceva s-a diluat din tumultul tribunei alb-verzilor

S-au schimbat vremurile si dezradacinarea e parte a proiectului global. Buldozerele vor atrofia amintirile, vor amputa emotii dintre cele mai vii, deci vor darama mai mult decat ziduri si temelii cu ale lor graffitti, intr-o invalmaseala tipic elena, cu o simbolistica aparte. Gate 13, poarta 13, revine obsesiv, ca loc de pelerinaj al fanaticilor, in peluza „Leoforos”, denumita astfel pentru ca al ei colt nordic se revarsa peste marea artera „Leoforos Alexandras”. Acolo, noi cladiri impunatoare si o noua statie de metrou anticipeaza parca regenerarea  unei zone lasate pe alocuri intr-o ostentativa si dezolanta decrepitudine. Pacat ca regenerarea va viza si raderea autenticului „Nikolaidis”. Si cat nu vor deveni curand istorie, mesajele cu talcul lor merita parcurse…

Fanii si-au lasat amprenta pe peretii exteriori ai peluzei, altadata animata, acum o constructie parasita

Fanii si-au lasat amprenta pe peretii exteriori ai peluzei, altadata animata, acum o constructie parasita

N-am intrat in detalii, legat de chipul tanarului cu sapca, imaginandu-mi ca as rascoli rani adanci. Ci m-am plimbat, cu pasul mic.

Trifoiul la o suta de ani

Trifoiul la o suta de ani

Poarta 13, un simbol puternic pentru tifosii lui "Pana"

Poarta 13, un simbol puternic pentru tifosii lui "Pana"

Galeria "Mad Boys 13" n-a lasat nevopsit nici macar sediul de peste drum de peluza. Iar in sediu, adevarata comoara pentru microbisti... Muzeu in toata regula

Galeria "Mad Boys 13" n-a lasat nevopsit nici macar sediul de peste drum de peluza. Iar in sediu, adevarata comoara pentru microbisti... Muzeu in toata regula

Fanii au expus si un cliseu cu faza golului de pe Goodison Park, din sferturile de finala, suficient pentru a o apropia pe Panathinaikos de Wembley. Dupa ce baietii lui Puskas defilasera in fata lui Jeunesse D’Esch, cu 5-0 si 2-1, si a pe-atunci cehoslovacei Slovan Bratislava, cu 3-0 si 1-2, mai greu a fost contra lui Everton, cu 1-1 la Liverpool si 0-0 pe „Nikolaidis”, si in semifinala cu Crvena Zvezda. Esec clar la Beograd, 1-4, dar rasturnare spectaculoasa pe „Nikolaidis”: 3-0. Si bilete de Wembley!

Parcursul n-avea sa se mai repete iar actualul sezon e chiar mai trist, cu rivala din port, Olympiakos Pireu, depasind sistematic „Trifoiul”.

"Nikolaidis" a fost lasat in urma...

"Nikolaidis" a fost lasat in urma...

... iar noul Stadion Olimpic a luat rolul casei provizorii a "verzilor". Care, se zice, ar urma sa fie stramutati, pe viitoarea proprie arena, chiar si mai spre periferia capitalei. Cine inghite galusca?

... iar noul Stadion Olimpic a luat rolul casei provizorii a "verzilor". Care, se zice, ar urma sa fie stramutati, pe viitoarea proprie arena, chiar si mai spre periferia capitalei. Cine inghite galusca?

Panathinaikos pare a fi la raspantie iar vantul schimbarii n-o menajeaza. Trifoiul pare a fi fost dezradacinat iar revenirea la albie e mai anevoioasa decat si-ar fi inchipuit unii. Iar in tot acest deranj, nici noi staruri ca Djibril Cisse nu deprind la adevarata lor valoare emotia pornirilor unor fani ai alb-verzilor incercati peste ani de stramutari si reveniri, si care tin cu dintii, amintindu-si de zilele de glorie, de o identitate pe cale sa fie voalata.

Poarta 13 sau despre Ajax – „Pana” din ’71, pe Wembley

septembrie 10, 2009

 Exclusiv din Atena, am scris pentru <Fotbal Vest> sub genericul DRUM EUROPEAN: despre AJAX – PANATHINAIKOS din ’71, pe Wembley, si cu titlul <Poarta 13>, despre alb-verde, o faimoasa poarta de acces in arena “Nikolaidis” si spiritul fanilor Mad Boys, intr-un cuvant Panathinaikos, cu ale sale zile de glorie, cand juca in finala cu adversara Timisoarei, Ajax.

In adnotari, curand, voi reveni cu alte amanunte si suport fotografic de la „Nikolaidis” si „Spirou Louis”.

 

De pe tuguiul Lykavittos, din inima Atenei, parca nesfarsitul alb arhitectonic al capitalei Greciei ti se desfasoara in toata splendoarea sa. De-acolo, de la Capela Sfantului Gheorghe, totul pare imaculat iar templul Parthenon de  pe stancosul Acropolis, mai scund, din apropiere, aduce aminte de gloria vremurilor dinaintea erei noastre.

Pe deal in jos, lantul de graffitti in alb-negru si verde , cu litere uriase pe stancarie, pomeneste si de gloria altor zile si sugereaza ca esti in zona unui mare si iubit club. Niciunde simbolul portii 7, in alb-rosu, a lui Olympiakos, din “patria” sudica, dinspre portul Pireu, ci peste tot trifoiul si despre poarta 13, pecetea fanilor patimasi ai lui Panathinaikos.

Iar la al treilea colt, de intrare pe straduta Panathinaikou, explozie de culori. “Glory Days Wembley 1971 – 2001 “ iti face cu ochiul de pe zidul exterior al arenei “Apostolos Nikolaidis”, intesat de diverse inscriptii pe intreaga lungime a peluzei cu afectiune alintata “Leoforos”  si care parca se pravaleste peste straduta. Vazute de dedesubt, treptele iti pot lesne sugera iuresul nu doar cu fumigene iscat de chibitii care tropaiau in zile de meci.

Poarta 13, de fapt doua structuri metalice rotative, de acces, dispuse fata in fata, parte al unui intreg tarc, e chiar aici si plina de simboluri. Peste straduta, dintr-o casa in alb-verde-negru si cu Mad Boys 13 urias pe frontispiciu, razbat voci si muzica rock. Cei cativa fani imi spun din start ca e sediul de la stadion al galeriei din peluza “Leoforos” si ca “Apostolos Nikolaidis” e “casa de suflet”.

Sediul functioneaza ca bar dar e de fapt o minunata colectie a tot ce tine de Panathinaikos si alb-verde. In hol, steagul Mad Boys si anul 1988, cel al asocierii galeriei. “Primii am lansat coreografia si cantecele de pe arenele grecesti”, mi-a spus Hristo, un urias bland, adaugand ca ambianta era magnifica pe “Nikolaidis” pe cand oamenii inca asistau la jocuri din picioare, vreo 24.000.

“O lira sterlina in picioare” traduc de pe biletul la finala Cupei Campionilor Europeni din 2 iunie 1971, de pe Wembley din Londra, si pufnim in ras. “Aveam doar 8 ani, am vazut-o la teve”, a spus Hristo despre acea Ajax –  Panathinaikos 2-0, aratand spre un tricou verde crud, fara sponsor, doar cu trifoiul, inramat la loc de cinste. “In acesta am jucat finala!”

Inramate, alaturat, sub forma de insigne, toate versiunile de tricouri purtate peste ani de alb-verzi, incepand cu – surpriza – cel rosu sangeriu, din 1908. Da, “Pana” a avut anul trecut centenarul iar asta e mentionat peste tot, la fel si “Zilele de glorie”, despre ’71 pe Wembley ori in Intercontinentala de la Montevideo.

Au ramas doar amintirile si parca un soi de furie inabusita, fatalista, in ton cu durerea inlacrimata la focul de pe cel de-al doilea deal din triunghiul inaltimilor verzi, “plamani” strajuind Atena, dupa ce in 2007 arsesera pantele lui Pendeli. Incotro?

Mai nou spre “Spirou Louis”, noul stadion olimpic din nordul Atenei, unde “Pana” joaca intr-un cadru modern dar neutru, nu ca in barlogul intim “de-acasa”, pe “Nikolaidis”, unde se intorcea provizoriu in 2000. “De cand cu scaunele, mai intram doar 18.000. Dar mai nou a trebuit sa plecam <de-acasa>. Sufletul nostru e totusi aici…”, mi se mai spune. Si se vede…

Se vede in minunata colectie de fotografii si decupaje de arhiva, fie cu intrarea pe Wembley cot la cot cu Cruyff ori in programul de meci al acelei finale, fie in instantaneul golului de pe Goodison, in drumul victorios spre Londra, sau in coreografia sub forma de trifoi si luminata de torte.

“Para Uber Alles” pe fond alb si continuarea “Mad Boys Fan Club”, pe verde, e bannerul cel mai mare si politicos al tifosilor de la poarta 13, surprins in multe clisee. Pe un alt steag urias, al Regatului Unit, despre turul european al fanilor Ampelokipou, purtand numele zonei din estul arenei, identic cu cel al modernei statii de metrou din preajma, cu destinatia aeroport, si ce te duce cu gandul la regenerarea anuntata a cartierului, vizata de “dezvoltatori”, in care vechiul “Nikolaidis” cu ale sale graffitti despre 13, 1908 si ’71 ramane focar al pasiunilor unora.

Admirabila si colectia de fulare din sediu, cu tot ce tine de alb-verde, de la alte finaliste ca Borussia, Rapid Viena, Sporting, Ferencvaros ori Celtic si pana la alde Linfield, Hammarby, Plymouth Argyle sau… Irlanda. Dar Hibernian, pe care o vizitam recent? In bogatia din sediu, probabil am pierdut-o din ochi.

Ies cu numarul 54 al revistei in 42 pagini “Mad Boys 13” si cu calendarul lor, in care fiecare zi de 13 e inverzita, si intru in buticul de sub tribuna a doua, vanzand la reduceri tricoul eventului din 2004, cand “Pana” se razbuna pe “Oli” pentru acel de pomina 0-3 din 2003, in pribegie pe Rizoupoli, unde se lasa inclusiv cu caft, iar de-acolo sfarsesc in coltul opus intrarii 13, la sala cu panouri si locuri alb-verzi de sub treptele peluzei vecine, unde chiar se antrena baschetul clubului, candva de 5 ori cuceritor al Europei.

Ma despart de stadion, “vechea casa”, din fata tribunei principale, pavoazata la marea artera Leoforos Alexandras probabil de sponsorii adidas si cosmote, ce au desfasurat uriase colaje cu clisee de arhiva cu legende ca Domazos si Saravakos, si in care depistezi rivali ca Vialli ori Phil Neal, si imi spun ca desi buldozerul va darama candva poarta 13, pasiunea alb-verde din sufletele Mad Boys se va perpetua si-n pribegie, pe “Spirou Louis”, maratonist invingator la primele Jocuri Olimpice, din 1896, iar in viitor pe noua arena a echipei, acum in constructie.

Ziua 150. Lucescu ori McClaren, profeti peste hotare

mai 21, 2009

Incep cu invinsul. Nu doar a fost demis de la carma selectionatei Angliei, ci si facut cu ou si cu otet pentru maniera capitularii si a ratarii calificarii la Euro 2008. In seara aceea ploioasa de toamna, pe Wembley, la memorabilul 2-3 cu Croatia, Steve McClaren cadea in ridicol pentru modul in care se ascundea sub ditamai umbrela, cand altele erau prioritatile.

A urmat o iarna lunga pentru fostul secund al lui Sir Alex Ferguson, hibernare in care nici o grupare nu l-a sunat sa-i propuna revenirea in lumea antrenorilor echipelor de club. Era tapul ispasitor pentru eliminarea in fata Croatiei si Rusiei. Iar cand a sosit o oferta din Olanda, prima reactie a fost una de scepticism.

Dar Steve McClaren tocmai a inchis gura criticilor, cu un prim sezon de exceptie in Tara Lalelelor, in care le-a devansat in ierarhia finala pe altadata favoritele Ajax, Feyenoord si PSV, calificandu-se totodata cu Twente Enschede in finala Cupei Olandei. Jumatatea goala a cupei de sampanie o constituie faptul ca McClaren a ratat de putin potul final peste Canalul Manecii. Caci Twente, desi spre finalul sezonului a invins-o cu un scor de forfait pe noua campioana, AZ ’67 Alkmaar, antrenata de Louis Van Gaal, a incheiat a doua in clasament, pierzand si finala Cupei, pe De Kuip din Rotterdam. 2-2 dupa prelungiri si 4-5 la lovituri de departajare, cu Heerenveen.

La prima incercare peste hotare si mai ales in conditiile in care a depasit „triumviratul” incarcat de traditie si glorie, McClaren a facut minuni. Insa nu va amuti toti criticii pana ce nu va pasi intre triumfatori. Altfel, ii va fi mereu reamintit faptul ca rezultatele la Marea Nordului n-au fost pe masura asteptarilor si a investitiilor facute, in conditiile in care Steve Gibson, antreprenorul de la carma lui Middlesbrough, a aruncat cu bani in timpul mandatului sau.

McClaren tocmai si-a reconfirmat abilitatile. S-a avantat peste hotare si a iesit al doilea. Mai mult decat meritoriu. In Anglia, desi in 24 februarie 2004, cand Boro castiga Cupa Ligii la Cardiff, 2-1 cu Boro gratie lui Job si Zenden, McClaren devenea primul antrenor autohton care sa puna mana pe un trofeu dupa o seceta de 8 ani, imaginea sa a iesit grozav sifonata de deranjul de la carma Angliei. In plus, desi se califica si in finala Cupei UEFA, eliminand-o chiar pe Steaua in primavara lui 2006, McClaren claca pe marea scena europeana: 0-4 in finala cu Sevilla.

Pentru un an insa, in Olanda, antrenorul englez a lasat senzatia ca a deprins tainele fotbalului continental, estompand impresia lasata de rezultate gen 0-2 la Zagreb ori 0-4 intr-o finala europeana.

Daca McClaren s-a vazut invins, si chiar categoric, in ultimul act al Cupei UEFA, in schimb Mircea Lucescu a cucerit ceea ce este ultimul trofeu din istoria de-acum defunctei competitii. La Istanbul, inapoi intr-o metropola unde a antrenat in doua tabere rivale, antrenorul roman a scris istorie cu o echipa la a carei carma e de cinci ani si cu care s-a calificat in finala in ciuda eliminarii din faza grupelor Champions League. Sau poate ca respectiva ratare a calificarii a fost o binecuvantare sub acoperire.

Scriam si ieri de despartirea lui Lucescu, acum ani buni, de fotbalul romanesc. Trecut prin Italia si Turcia si ajuns peste granita, in Ucraina, Lucescu si-a urmat drumul si finalmente a cucerit marele premiu. 20 mai 2009, o zi mare pentru antrenorul roman si implicit pentru fotbalul nostru. A castigat el si titlul in campionatul Ucrainei, plus Cupa si Supercupa, dar triumful pe marea scena europeana le intrece pe toate. A avut la dispozitie resurse logistice si financiare, a rulat jucatori in nestire, a mai si vandut pe sume bune in vest, gen Elano Blumer contra a opt milioane de lire sterline, in Anglia, la City, si finalmente si-a croit drum pana la capat.

Lucescu a completat misiunea lui Advocaat, pastrand Cupa UEFA in fostul spatiu sovietic, si triumful european il aseaza fara indoiala intre tehnicienii de rang, cu reputatie remarcabila in fotbalul acestui inceput de mileniu. A reusit insa sa sparga gheata peste hotare, la carma „vecinilor” ucrainieni. De unde ca nimeni nu e profet in tara lui.

Iar succesul sau nu e deloc stirbit de valoarea oarecum diluata in ultimele sezoane a de-acum defunctei Cupa UEFA. E drept, altii au fost parametrii competitiei cand era onorata de toata crema fotbalului continental, mai putin campioanele si numai campioanele aliniate in C.C.E., insa abilitatea de a smulge trofeul, in prelungiri, la carma unui club mai degraba „de pluton” decat de rang major in Europa, il transforma pe Lucescu intr-un mag cu atat mai regretat pe plaiurile natale cu cat vraistea in fotbalul de club si la nivelul echipei reprezentative pare mai mare ca niciodata.

Ziua 115. A treia oara tertet din „careul de asi”

aprilie 16, 2009

Pentru Liverpool si fanii ei, dimineata de 15 aprilie 2009, la cei douazeci de ani dupa Hillsborough, de care aminteam ieri, a adus regretul unei eroice eliminari la finele unei epice batalii pe Stamford Bridge. N-are rost sa ne ferim de figuri de stil. A fost un 4-4 faurit de un fotbal la superlativ. „Cormoranii” au fost la un pas de calificare, si la 2-0 si la 4-3, iesind din scena cu capul sus, cu mandria ca au jucat o partitura de care suporterii lor rapusi la Sheffield ar fi fost la randul lor mandri. De fapt, probabil acesta a fost cuvantul de ordine rostit de capitanul Gerrard in vestiar, inaintea returului de la Chelsea… Sa dam totul in memoria fanilor care piereau acum 20 de ani, imbracati in „rosul” clubului. Iar Liverpool in varianta 2009 si-a onorat istoria, traditia, trecutul…

Pentru fotbalul englez reprezentat pe scena europeana de „careul de asi” din Premier League, seara de 15 aprilie 2009, incununata cu doua calificari in semifinale adjudecate fara gol primit in retururile cu adversare iberice, a confirmat dominatia evidenta a fortelor din Albion, accentuata in ultimii cativa ani.

In anul 2004, cand doar Chelsea Londra se strecura intre semifinalistele din UEFA Champions League, inclinandu-se in fata monegascilor, nu multi ar fi banuit aceasta rapida schimbare a raportului de forte pe continent. Un an mai tarziu, numarul reprezentantelor Albionului in semifinale se dubla, Chelsea fiind din nou eliminata, de Liverpool, cu un unic gol vremelnic care… n-a fost, al lui Luis Garcia. Vantul schimbarii adia deja usor, Anglia crescand in retrovizoarele reprezentantelor fotbalului latin.

Iar la 25 mai 2005, la Istanbul, la douazeci de ani dupa drama de pe Heysel din Bruxelles, derulata in 29 mai ’85 cu fanii lui Liverpool in prim-plan din cele mai grave motive, Steven Gerrard si trupa sa de „Cormorani” au oferit un prim crampei din aceasta permanenta lupta a clubului de pe Mersey pentru a-si redobandi sceptrul puterii, pentru a mangaia si odihni in pace copii ca Jon-Paul, verisorul lui Stevie G, de care pomeneam, rapusi pe altarul fotbalului si care vegheaza de-acolo din ceruri amplitudinea unei flacari ce nu se stinge.

Renasterea din repriza secunda, de la 0-3 la 3-3, cu Gerrard, Smicer si Alonso punctand in 6 minute, incununata cu triumful la lovituri de departajare in dauna „Diavolului” milanez, a reprezentat indiciul puterii de regenerare a unui club, al unui fotbal insular. Albionul venea din urma si lansa un avertisment miraculos la Portile Europei… Doar Manchester United, la Barcelona, „intorcand” la fel de miraculos in fata lui Bayern, mai adusese cel mai pretios trofeu in insula dinaintea dramei de pe Heysel incoace. Mai exact de la episodul altor penaltyuri cu Liverpool la pupitru, in ’84, la Roma.

Avertismentul a fost urmat de o consolidare. Desi cu o unica echipa in semifinalele din 2006, decise in 6 ore de fotbal de doar doua goluri, ale lui Toure si Giuly, Anglia nu mai alerga in gol, incercand sa prinda trenul cu italiene si spaniole, ci sarise deja din mers intr-unul din vagoane, acolo, la Bosfor, in repriza secunda. Arsenal a trecut de Villarreal dar, conform regulii incapacitatii cluburilor londoneze de a triumfa in C1, fie ea numita C.C.E. ori Champions League, a cedat in finala cu Barcelona, oferind totusi Albionului doza de incredere generata de prezenta in doua ultime acte la rand.

Din 2007 incoace, Anglia a ridicat brusc stacheta. Acum, in 15 aprilie 2009, pentru al treilea an la rand, Anglia a ajuns cu 3 dintre fortele „careului de asi” din Premier League in semifinalele Champions League. Si trebuie subliniat ca a patra forta, Liverpool, a fost eliminata de un alt club englez, dupa o mansa retur in urma careia nici o formatie marcatoare a patru goluri in deplasare n-ar fi meritat sa paraseasca arena si competitia. 4-4 in deplasare si eliminata e un semn ca daca sortii le-ar permite si surade, niste semifinale europene „all English” n-ar fi imposibile…

In 2007, jucand mansa retur acasa pe Anfield, Liverpool se califica la penaltyuri in fata lui Chelsea, din cealalta semifinala tasnind AC Milan, eliminatoarea „Diavolilor rosii”. O repetitie a finalei din Turcia, doar cu scenariul tinut din scurt de italieni si nu scapat de sub control, ca dupa pauza, la Istanbul. Dar, pentru al treilea an la rand, Albionul din nou in finala.

Aceleasi trei semifinaliste engleze si in 2008, Chelsea profitand de avantajul terenului propriu in prelungirile returului cu Liverpool iar Manchester United invatand din anul precedent sa nu mai incaseze goluri pe Old Trafford dupa ce marcase, acum prin Scholes, si sa nu mai ia trei in retur, ca pe San Siro: 1-0 si 0-0 cu Barcelona. Restul a fost doar istorie, cu o finala „all English” in premiera, tarziu in noapte, la Moscova, cu ploaie, bare si lovituri de departajare. United pentru a treia oara campioana a Europei, Chelsea din nou pe scut in numele Londrei.

2009… Sfertul de finala ‘all English” a oferit 12 goluri si o demonstratie de fotbal caracteristica greilor „careului de asi”, cand dau piept in Premier League. Liverpool – Chelsea a fost produsul de lux la export al regenerarii unui fotbal suicidal la Bruxelles si ingropat pe Hillsborough dar renascut din propria cenusa si reinventat sub forma unui vehicul televizat, plin de bani, Premier League, si care a ales bob cu bob patru cluburi care sa domine nu doar Anglia, ci si continentul. Epopeea continua.

Acum nu va mai fi vorba de Liverpool, in scena intrand Arsenal. „Tunarii” perceputi drept „subtiri”, inghiontiti de jocul barbatesc pe insula, dar spunand pe-aici nu se trece cu Villarreal: zero goluri primite. Arsenal – Man United e o semifinala reiscand rivalitatea Wenger – Ferguson, candva furibunda, recent estompata de aparitiile in scena ale unor Mourinho ori Benitez. Dar francezul si scotianul nu s-au uitat. Va triumfa zelul londonez de a pune intr-o buna zi mana pe eluzivul trofeu ori mandria mancuniana de a-si proteja cupa adusa din Rusia?

Pe celalalt front, „intrusa” Barcelona si Chelsea lui Hiddink. O Chelsea poate mai incisiva ca oricand, tocmai datorita lui Hiddink, candva un triumfator in Cupa Campionilor Europeni, la carma lui PSV. Vor reusi catalanii „un Milan”, ca in 2007, cand, strecurata intre trei engleze, trupa italiana cucerea trofeul, sau va rotunji Hiddink nu doar o alta finala engleza, ci chiar londoneza? Asta pentru a risipi emotiile capitalei Regatului in privinta spargerii ghetii in C1. Ar fi un moment potrivit, pentru descretirea fruntilor intr-o metropola ce-si pierde puterea pe alte planuri…

In mai ’89, un AC Milan cu crema, frisca si caramelele olandeze demola un club ajuns pentru a doua oara in patru sezoane in finala in absenta din competitie a tartorelor de pana atunci, cluburile engleze. In mai 2009, formatiile din Albion vor reconfirma ca nu doar participa ci isi aroga locu(rile) in finala candva traditionale pana la „episodul Heysel”. Toate au trecut pe rand pe la potirul aurit. A fost „epoca Real”, a fost dominatia lui Ajax si Bayern, au fost italienele si spaniolele pe cat englezele revenisera dar isi lingeau inca ranile, regrupandu-se, iar din 2005 incoace e un remember al finelor anilor ’70 si startului anilor ’80, cu Albionul imperator. Roata vietii.

Alte doua considerente, esentiale, ca antrenorii, jucatorii si conducatorii „englezelor”  sunt de fapt straini respectiv ca valoarea Premier League in ansamblul ei trebuie judecata nu doar prin rezultatele „careului de asi” ci si prin neputinta celorlalte cluburi din elita Albionului de a gasi niste reprezentante demne de succese in Cupa UEFA, au greutatea lor si pot ciunti pana la un anumit punct sclipirea succesului insular. Samburele ramane insa, vorba suedezilor de la ABBA, the winner takes it all… Iar mai nou englezele au luat „fata” si frisca in Champions League. Poate de-acum spre plictiseala nu doar a fanilor restului, ci si a neutrilor. Ce va aduce o probabila schimbare?

Ziua 53. Kanustia

februarie 13, 2009

N-a stiut. Wenger i-a luat partea, l-a scuzat, ca e nou prin partile locului si nu stia. S-a intamplat exact acum 10 ani, in 13 februarie 1999. Nwankwo Kanu, longilinul atacant nigerian abia transferat de la Internazionale, isi facea debutul in F.A. Cup, cea mai veche competitie din istoria fotbalului englez si mondial.

Tocmai intrat in joc, de 12 minute, africanul s-a grabit sa se faca remarcat. Era minutul 64 al jocului de cupa Arsenal – Sheffield United si meciul avea sa… ia foc. Alan Kelly, irlandezul din poarta lui United, a trimis balonul in aut pentru a permite echipei medicale sa acorde ingrijiri coechipierului sau Lee Morris, cazut pe gazon.

La reluarea ostilitatilor, „tunarul” Ray Parlour a repus mingea in joc de la linia de margine, insa nu cei de la Sheffield United au preluat-o, conform uzantelor, ci Kanu a sprintat pe extrema, a centrat iar Overmars a reluat cu latul in poarta, spre stupoarea generala. Jucatorii lui United ramasesera stane de piatra, urmarind uluiti nonsalanta lui Kanu. Spiritul de fair-play era pus la incercare, si tocmai intr-un joc de F.A. Cup!

Intr-o competitie veche de peste o suta de ani, bastion al traditionalismului insular, un jucator african abia pripasit in Albion, din peninsula, crea subit probleme. Steve Bruce, pe-atunci managerul lui Sheffield United, a devenit brusc foc si para, cerand in doua randuri jucatorilor sai sa se retraga de pe teren. Graeme Stuart, mai calculat, a incercat sa-l linisteasca si sa-si impiedice colegii de a pleca spre vestiare. Din tabara opusa, portarul David Seaman a venit cu ideea ca Arsenal sa-i permita lui United sa inscrie imediat dupa reluarea jocului de la centrul terenului, varianta neagreata insa de arbitru.

Au iesit scantei, reprosuri, scene urate. Arsenal a castigat cu 2-1 dar Arsene Wenger a acceptat imediat rejucarea partidei din optimile de finala. Avea sa fie tot 2-1, „tunarii” mergand mai departe si fiind eliminati abia in prelungirile rejucarii semifinalei cu Manchester United, de un mondo-gol al galezului Giggs.

Kanu s-a grabit el si sa marcheze unicul gol al finalei Champions League dintre Ajax si italieni, inca adolescent fiind. De pe-atunci timpul n-avea rabdare pentru talentatul atacant. In dorinta de a avea un impact cat mai rapid pentru londonezi, Kanu a scris istorie in acel meci de cupa, ramas de pomina.

Peste ani, in mai 2008, tot in Cupa Angliei, Nwankwo Kanu inscria unicul gol al finalei dintre Portsmouth si Cardiff City. Pofta de gol si setea sa de victorie au ramas neostoite si la maturitate.