Posts Tagged ‘ziar’

Alba-neagra cu sufletele polistilor?

Octombrie 14, 2009

FC Timisoara nu s-a ridicat in plan logistic la inaltimea momentului oferit de calificarea in Europa League, o optiune paguboasa transformand o potentiala sarbatoare fotbalistica a intregii urbe intr-un fiasco in urma caruia ma tem de eventuale repercusiuni si la vizitele unor multiple cuceritoare ale continentului, Anderlecht si Ajax, si ma intreb daca nu cumva inimile de polisti cu sange alb-violet sunt confundate de unii cu niste banale portofele.

Cu totii avem dreptul sa ne refugiem in vise si iluzii, fie ele si desarte. E un deliciu in jocul vietii de a ne desfata cand si cand cu luxul fantasmelor, ceea ce imi imaginam si de un dram speranta si in “Amintiri despre viitor”, o inchipuire publicata in ultima editie dinaintea Craciunului din anul 2000, in pagina a noua, de “puzzle”, a Fotbal Vest din acel 19 decembrie, si care este rememorata la finele acestor randuri…

Pe-atunci, cu Poli in Divizia B, am visat nebuneste cu ochii deschisi la viitorul de peste un deceniu al fotbalului de-aici. A fost un joc al imaginatiei.

Visul s-a intrupat si, dupa ce anul trecut, in 2 octombrie, Poli pierdea fara macar un punct smuls lui Partizan Beograd trenul grupelor Cupei UEFA, iata ca anul 2009 i-a adus in cale Timisoarei detinatoarea la zi a acelui trofeu cazut prada istoriei.

Si absolut remarcabil, FC Timisoara i-a eliminat pe ucrainieni, facandu-si cadou aducerea pe malurile Begai a cremei Beneluxului, Anderlecht cea cu Cupa Cupelor si Cupa UEFA in palmares, plus Ajax cu C1 + C2 + C3 in cabinet. Se anunta a fi un festin al Banatului, un punct culminant rar si pretios dintr-un periplu european mai lung ca niciodata. Un moment demn de savurat cu sampanie…

Dar sansa a fost spulberata, visul a fost destramat cu o nonsalanta nechibzuinta. Cu un “pachet”. Suporterii patimasi pentru alb-violet au fost buni cand au ragusit scandand in diferitele lor luari de pozitie prin oras pentru numele, culorile, palmaresul si spre binele lui Poli, dar n-au mai fost la fel de buni, fiind nu rasplatiti pentru loialitatea lor ci tradati, cand a venit vremea jocurilor de pe “Dan Paltinisanu” din Europa League. Cum adica “pachet” si nu bilete de meci!?! Goliciunea arenei a spus totul intr-un moment, cel al meciului contra acestui obsesiv nume Dinamo, ce se anunta unul de slefuire a onoarei si mandriei incercatului club.

Dar “pachetul”, si normal, n-a fost inghitit iar rezultatul s-a vazut atat in teren cat si in navala prin tribunele goale a fanaticilor oaspetei. Oare isi vor calca pe mandrie, dupa un 0-3 acasa si imediat apoi introduse mai scumpe bilete pentru un singur meci, cei insultati si franati cu acel “pachet”? Lasati-ne sa visam si sa ne vedem visul cu ochii!

Nu fortificati “Dan Paltinisanu” cu “pachete” ci deschideti-i sufletul, sa se umple cu zeci de mii intr-un glas ce-l inaltau pe Tata Mare impotriva Celticului! Plang, sangerand lovit de un “pachet”…

Si-acum, “Amintiri despre viitor”, asa cum era publicat in 19 decembrie 2000, in Fotbal Vest…

AMINTIRI DESPRE VIITOR

O, ce zi mare pentru fotbalul din vestul tarii! Wilhelm, fanul alb-violetilor nascut in zilele Revolutiei, si-a lasat masina electrica “Mercedes” la etajul trei al parcarii stadionului “Dan Paltinisanu”. Forfota se face déjà resimtita… nu mai sunt nici 30 minute pana la meciul echipei sale de-o viata, Poli, cu AS Roma, in faza a doua a grupelor Cupei UEFA.

Ambitia avuta de italianul Claudio Zambon la sosirea sa la Timisoara, in anul 2000, ca polistii sa joace in cupele europene cu giallo-rossi romani, devenise realitate. Cum timp mai avea, a intrat in restaurantul cu specific mexican din luxosul lant de magazine din jurul arenei, visat de Mircea Pascu inca din anii ’90.

Telefonul mobil chiar a zbarnait. Noutati primite prin serviciul de e-mail. In derbyurile Diviziei D Ilfov, Vascoza Bucuresti – Steaua Bucuresti 3-2 si Dinamo Bucuresti – Avantul Chirnogi 1-1. Nu mai sunt bilete la partida din aceeasi seara, din Cupa Europei de sud-est, programata in nocturna pe stadionul UMT, intre alb-negri si Aris Salonic. Ar fi fost ceva sa vada la lucru in aceeasi zi doua dintre echipele timisorene de Liga Nationala. Dar important e ca Poli sa invinga…

A iesit din supermarket, s-a strecurat printre autocarele double-decker aduse de domnul Diminescu de la Karlsruhe, l-a vazut prin placa de plexiglas ce inconjoara zona vestiarelor pe Puiu Preda cautand cu infrigurare ceva pe palierul de la etajul II al minihotelului polist si si-a facut loc printre fani, introducand cartela de abonat in casa de marcat de la intrare.

Pe stadion, cu greu a ajuns la locul sau traditional, 35, randul J, sectorul H. Toata suflarea asteapta cu sufletul la gura fluierul de start. La statia de amplificare, la finele prezentarii echipelor, s-a anuntat rezultatul meciului restanta din Liga Nationala, Politehnica Iasi – CFR Timisoara, feroviarii urmand sa revina seara in oras, cu cursa charter.

Peste 90 de minute, bucuria era desavarsita. Paul Codrea, revenit in tara dupa cei 4 ani petrecuti la Real Madrid, a dejucat pasul la offside al italienilor si a marcat unicul gol, in minutul 77. Suspansul a fost maxim, pentru ca protestele oaspetilor l-au determinat pe centralul olandez sa apeleze la verdictul reluarilor video. Ca o usurare, pe uriasa tabela electronica din Curva Sud, literele galbene mari de-o schioapa pulsau vestea cea buna: GOL VALABIL. Imediat, e inscris si numarul de spectatori prezenti: 59.721.

Ferice de ei dar si detinatorii de telefoane mobile si cei conectati la internet avusesera ocazia sa vizioneze jocul. Che sera, sera! Dupa meci, in uriasul pub rezervat exclusiv suporterilor alb-violeti, se vorbeste intr-una despre marea victorie… Frumos 17 martie 2011 pentru fotbalul din vestul tarii!

  • Desi unele personaje sunt reale, evenimentele poarta amprenta fictiunii. La ultima aparitie din acest an, mi-am permis un artificiu despre fotbalul mileniului III.
Anunțuri

Pe Wembley, bilet in picioare de o lira

Septembrie 22, 2009

Saptamana viitoare, Panathinaikos Atena va fi vizitatoarea lui Dinamo, in a doua etapa din grupele EuropaLeague, si chiar daca trifoiul alb-verzilor e acum cam ofilit, file de istorie din zilele de glorie ale clubului grec pot tine loc de istorisiri interesante.

Amanunte am aflat dand tarcoale stadionului „Apostolos Nikolaidis”, inghesuita arena din inima Atenei, de la poalele „tuguiului” Lycabettus, si unde fani cu alb-verde in vine tin flacara aprinsa, desi echipa joaca mai nou in alta parte, in Irini, in nordul capitalei, la noul Stadion Olimpic.

Panathinaikos, un nume de legenda in Grecia

Panathinaikos, un nume de legenda in Grecia

Trifoiul, un contur alb pe tricoul verde crud, si-a trait orele de varf intr-o zi de iunie, in 1971, pe Wembley, cu ocazia finalei Cupei Campionilor Europeni. Da, Panathinaikos a razbatut candva pana in ultimul act, o performanta neegalata in fotbalul de club grec, si desi trupa lui Ferenc Puskas, aflat in primul sau an la carma atenienilor, a plecat steagul, acea descindere in Templul Fotbalului e zenitul Zilelor de Glorie, „Glory Days”, ale gruparii elene, zile pomenite obsesiv la vechiul stadion si tinand loc de cald in prezentul indoielnic, cu „Pana” parasindu-si matca si parca pierzandu-si din incisivitatea ce i-o ofereau evolutiile in vechiul fief.

Verdele cu trifoi purtat in finala din 2 iunie '71, inramat la loc de cinste in sediul fanilor, din preajma "Leoforos"...

Verdele cu trifoi purtat in finala din 2 iunie '71, inramat la loc de cinste in sediul fanilor, din preajma "Leoforos"...

Avea sa fie o unica mare ocazie irosita. Sansa ce nu s-a mai intors vreodata, dand apa la moara nostalgicilor… GLORY DAYS, WEMBLEY 1971 – 2001, cum e inscriptionat pe zidul peluzei „Leoforos”, cea ticsita in trecut de tifosi, acum parasita si asteptand intr-o buna zi lama buldozerelor.

Panathinaikos a trecut pe langa gol pe Wembley, ba chiar in cateva randuri, dar Ajaxul lui Rinus Michels, deschizand scorul inca din minutul 5, prin Van Dijk, si profitand de autogolul lui Kapsis, din minutul 87, a acaparat trofeul: 2-0. Un rezultat sec, aplatisat de scurgerea anilor, dar care ascunde atatea pasiuni si amintiri. In sediul gruparii galeriei „Mad Boys 13”, „baietii nebuni de la poarta 13”, suveniruri tinand de finala londoneza iti atrag atentia de pe peretii incaperilor.

Ar fi mai ales un bilet de acces pe Wembley, cu pretul explicit al intrarii la peluza. One pound standing. O lira sterlina, in picioare. Atat costa pe-atunci, sa te inghesui in uriasul oval. De cateva zeci de ori mai piparat acum… S-au strans 83.000 fani, dintre care destui „trasi” la alb-verde, fie calatorind din indepartata Grecie, fie luandu-si inima in dinti, din larga comunitate elena din capitala britanica.

Iar unii au pastrat suvenirurile, ca pe niste adevarate tezaure. Pe pereti, colaj cu programul de meci al finalei, cu fotografii inedite, cu decupaje din editia de seara a cotidianului londonez „Evening Standard”. Remember. Aduceri aminte din zilele de glorie. Zile care au recapatat o si mai mare semnificatie anul trecut, cand Panathinaikos si-a aniversat centenarul.

Un alt colaj expus pe fatada tribunei intai a arenei "Nikolaidis", cu verzii aliniindu-se pe Wembley la finala din '71...

Un alt colaj expus pe fatada tribunei intai a arenei "Nikolaidis", cu verzii aliniindu-se intr-o reeditare peste ani a duelului de pe Wembley cu Ajax, din '71...

A ascultat finala la radio. Avea doar opt ani. Dar copilul de altadata, uriasul bland de-acum, suflet al „Mad Boys”, mi-a recitat echipa ca pe apa… Economopulos – Tomaras, Kapsis, Sourpis, Vlahos – Kamaras, Elefterakis – Gramos, Antoniadis, Domazos, Filakouris.  M-a purtat de la suvenir la suvenir, retraind parca anii de glorie. Glory Days. Au mai ramas amintirile si parca tristetea rezonand cu goliciunea arenei invechite, de peste drum.

Altadata, coreografia pe "Nikolaidis" era parte a atmosferei incandescente din "cutia de chibrituri". Acum, cu tot noul lui "Spirou Louis", stadion olimpic, ceva s-a diluat din tumultul tribunei alb-verzilor

Altadata, coreografia pe "Nikolaidis" era parte a atmosferei incandescente din "cutia de chibrituri". Acum, cu tot noul lui "Spirou Louis", stadion olimpic, ceva s-a diluat din tumultul tribunei alb-verzilor

S-au schimbat vremurile si dezradacinarea e parte a proiectului global. Buldozerele vor atrofia amintirile, vor amputa emotii dintre cele mai vii, deci vor darama mai mult decat ziduri si temelii cu ale lor graffitti, intr-o invalmaseala tipic elena, cu o simbolistica aparte. Gate 13, poarta 13, revine obsesiv, ca loc de pelerinaj al fanaticilor, in peluza „Leoforos”, denumita astfel pentru ca al ei colt nordic se revarsa peste marea artera „Leoforos Alexandras”. Acolo, noi cladiri impunatoare si o noua statie de metrou anticipeaza parca regenerarea  unei zone lasate pe alocuri intr-o ostentativa si dezolanta decrepitudine. Pacat ca regenerarea va viza si raderea autenticului „Nikolaidis”. Si cat nu vor deveni curand istorie, mesajele cu talcul lor merita parcurse…

Fanii si-au lasat amprenta pe peretii exteriori ai peluzei, altadata animata, acum o constructie parasita

Fanii si-au lasat amprenta pe peretii exteriori ai peluzei, altadata animata, acum o constructie parasita

N-am intrat in detalii, legat de chipul tanarului cu sapca, imaginandu-mi ca as rascoli rani adanci. Ci m-am plimbat, cu pasul mic.

Trifoiul la o suta de ani

Trifoiul la o suta de ani

Poarta 13, un simbol puternic pentru tifosii lui "Pana"

Poarta 13, un simbol puternic pentru tifosii lui "Pana"

Galeria "Mad Boys 13" n-a lasat nevopsit nici macar sediul de peste drum de peluza. Iar in sediu, adevarata comoara pentru microbisti... Muzeu in toata regula

Galeria "Mad Boys 13" n-a lasat nevopsit nici macar sediul de peste drum de peluza. Iar in sediu, adevarata comoara pentru microbisti... Muzeu in toata regula

Fanii au expus si un cliseu cu faza golului de pe Goodison Park, din sferturile de finala, suficient pentru a o apropia pe Panathinaikos de Wembley. Dupa ce baietii lui Puskas defilasera in fata lui Jeunesse D’Esch, cu 5-0 si 2-1, si a pe-atunci cehoslovacei Slovan Bratislava, cu 3-0 si 1-2, mai greu a fost contra lui Everton, cu 1-1 la Liverpool si 0-0 pe „Nikolaidis”, si in semifinala cu Crvena Zvezda. Esec clar la Beograd, 1-4, dar rasturnare spectaculoasa pe „Nikolaidis”: 3-0. Si bilete de Wembley!

Parcursul n-avea sa se mai repete iar actualul sezon e chiar mai trist, cu rivala din port, Olympiakos Pireu, depasind sistematic „Trifoiul”.

"Nikolaidis" a fost lasat in urma...

"Nikolaidis" a fost lasat in urma...

... iar noul Stadion Olimpic a luat rolul casei provizorii a "verzilor". Care, se zice, ar urma sa fie stramutati, pe viitoarea proprie arena, chiar si mai spre periferia capitalei. Cine inghite galusca?

... iar noul Stadion Olimpic a luat rolul casei provizorii a "verzilor". Care, se zice, ar urma sa fie stramutati, pe viitoarea proprie arena, chiar si mai spre periferia capitalei. Cine inghite galusca?

Panathinaikos pare a fi la raspantie iar vantul schimbarii n-o menajeaza. Trifoiul pare a fi fost dezradacinat iar revenirea la albie e mai anevoioasa decat si-ar fi inchipuit unii. Iar in tot acest deranj, nici noi staruri ca Djibril Cisse nu deprind la adevarata lor valoare emotia pornirilor unor fani ai alb-verzilor incercati peste ani de stramutari si reveniri, si care tin cu dintii, amintindu-si de zilele de glorie, de o identitate pe cale sa fie voalata.

Ziua 177. Mai un an si dau… „bacu'”

Iunie 19, 2009

L-a prajit pe Drogba incat jucatorii lui FC Timisoara pot sa ia aminte. UEFA l-a pus pe ivorian pe tusa 6 jocuri din cupele europene, dintre care doua cu suspendarea sentintei, pentru adevarurile rastite de african la adresa arbitrajului lui Ovrebo, dupa incheierea returului semifinalei de Champions League dintre Chelsea si Barcelona. E mult! Dar cu ce a fost ‘cadorisit’ Ovrebo?

Oricum, la amenintarile ce le-a lansat, Mircea Sandu are el grija si abia asteapta de a-i potcovi pe timisoreni. Si apoi sa stropeasca isprava cu un spritan. Dar puteam sa ne-asteptam ca fostii alb-violeti sa continue traditia de a ceda in finale de Cupa Romaniei, si asta doar daca amintim o pura coincidenta.

In miez de iunie ’92, pe cand nationala Angliei evolua in Suedia, la turneul final al C.E., Poli urca pe scena finalei Cupei Romaniei, in Regie, in fata Stelei lui Dumitrescu. Iar intr-o miercuri in care Albionul evolua in compania unor scandinavi, localnicii suedezi, cedand cu 2-1, alb-violetii pierdeau finala la lovituri de departajare.

Fast-forward… Au trecut 17 ani si in acelasi 15 iunie Anglia, dar la tineret, a evoluat in compania unor scandinavi, finlandezii, tot la un turneu final organizat de suedezi. FC Timisoara a jucat si ea din nou finala iar deznodamantul a fost acelasi. Pe scut.

Ei bine, au trecut 17 ani de la doua insuccese, al Angliei in Suedia si al lui Poli in Bucuresti, care m-au impins sa incep sa scriu. Esecurile lor m-au mahnit iar refugiul l-am gasit in scris. Iar in iulie ’92, in avancronicile primei editii a Premier League, incepeam a semna in Sport Vest. Au trecut atatia ani, atatea sezoane si campionate, cu atatea etape si evenimente, si iata-ne inca despicand firul in patru. Este intr-un fel un semn al scurgerii ireversibile a timpului, o masura a ticaitului nemilos al timpului. La fel cum zilele de la solstitiul de iarna la cel de vara s-au scurs ca firicelele de nisip in clepsidra, tot asa si cele 17 campionate au adunat arhiva la istoria fotbalului.

Atunci, in vara lui ’92, ma refeream la Leeds United drept campioana nationala in Albion. Cu Cantona. Acum, onoarea ii revine unei alte United, din Manchester, pe cand Cantona apare intr-un film cu tema fotbalistica, localizat in Manchester. Semn al schimbarilor radicale de la o decada la alta, daca notam ca Leeds se zbate in esalonul trei. Sau ca Poli e FC. Iar Sport Vest s-a specializat pe fotbal, care, iata, ne copleseste in varianta sa globalizata.

Iar la anul e ‘bacul’ in scris. Ce ne va aduce oare un 2009-2010 al carui program competitional a fost deja trasat in Anglia si in care stim ca FC Timisoara va debuta in Champions League, fie si in fazele ei preliminarii? Abia asteptam ridicarea cortinei, ca de cazut, va cadea ea repede, cat sa aiba timp C.M. din Africa de Sud sa intre in scena, pe 11 iunie 2010, intr-o vineri. Pare atat de departe dar scurgerea inexorabila a timpului are grija de toate.

Asa cum a avut si de zilele bifate de la solstitiul de iarna, mangaind la amiaza Greenwichul, si pana la cel de vara, de la finele acestei saptamani. Cand cu soarele de la miezul noptii, in noaptea cea mai scurta, pe taramul cu zi lumina 24 de ore, la nord de Cercul Arctic.

Ziua 128. Vipuri, uituci, avioane si berze

Aprilie 30, 2009

„… Si ma rog de ce VIP? Cu ce sunt mai VIP cei 10-15 biciclisti decat restul biciclistilor?” Cam asa a pus pe buna dreptate punctul pe i unul dintre participantii la actiunea „Verde pentru biciclete”, desfasurata in centrul Timisoarei in sambata Pastilor Mici, nimeritele intrebari fiind adresate pe forumul online al respectivei initiative. 

Din punctul nostru de vedere, al iubitorilor pedalatului, sau dintr-o perspectiva sportiva, doar doua personalitati au  innobilat si dat greutate prin prezenta lor la start pelerinajului „Verde pentru biciclete”. Ar fi castigatorul Turului Ciclist al Romaniei, Dan Anghelache, devenit in 2007 primul roman triumfator in „bucla carpatina” dupa o asteptare de 10 ani, si mai ales multipla campioana olimpica la canotaj Elisabeta Lipa, care a cules salbe aurite la nivel mondial pentru Romania. Jos palaria in fata acestor doi campioni, adevarate very important person pentru „Verde pentru Biciclete”, si care au onorat actiunea cu entuziasmul lor pentru miscarea fizica in aer liber. Doua VIP si atat!

Insa cu exceptia necesitatii sublinierii prezentei lui Lipa si Anghelache, ne intrebam intr-adevar ce atata caz despre prezenta unor alte asa zise vipuri. Nu se mai invart rotile bicicletelor si nu mai putem deschide frigiderul in Romania fara a fi asaltati de acest nou si insidios cult de a promova la nesfarsit numele unor presupuse very important person, de fapt niste biete creatii ale comercialistei industrii mass-media?

Tot ceea ce a fost esential de mentionat despre „Verde pentru biciclete” tinea de initiativa in sine, a Fundatiei Bega si a altor organizatii cu caracter sportiv din Timisoara, de sprijinul excelent oferit de autoritatile locale, Politie si Politia Comunitara, de adunarea unui mare numar de inimosi la ceea ce s-a dovedit a fi o actiune reusita, la vremea buna si mesajul pozitiv al acestui pelerinaj ciclist in premiera.

Dar, cand colo, stirile locale de luni, desi au prins prima pagina a ziarelor, au fost de fapt un pomelnic al numelor respectivelor very important person. Te doare capul, nu alta, la ce s-a ajuns. Pai daca la asta s-a redus totul, putem sa inchidem pravalia. Orice scriber care cat de cat se respecta ar fi innodat un dialog cu unul dintre participanti, un non asa zis VIP, intrebandu-l ce l-a determinat sa sprijine initiativa, ce spera sa rezulte din actiunea lor si alte asemenea ecuatii…

In ziua imediat urmatoare evenimentului aveam norocul sa ma intersectez cu un lunguiet sir indian format de unii dintre participantii la „Verde pentru biciclete”. Toti unul si unul, oameni obisnuiti, ca tine, ca mine, reuniti intr-un pelerinaj ciclist spre estul Timisoarei, prin natura. Fara tam-tam, fara publicitate, doar de dragul sportului si al comuniunii „verzi” cu natura. O actiune normala, minunata prin simplitatea ei, cu oameni adevarati si nu tu asa zise VIPuri. Ceea ce nu s-a inteles in capul si penelul propagatorilor mass-media ai evenimentului este ca „Verde pentru biciclete” a fost insufletita si ridicata la rangul de prima pagina de prezenta in numar mare a pasionatilor de incurajarea mersului pe bicicleta, a acelor multi ilustri necunoscuti. Fara ei, initiativa ar fi fost inconsistenta prin prezenta doar a presupuselor asa-zise VIPuri. Dar se remodeleaza o societate prefabricata si acestea sunt pateticele reflexe… Ce trebuie taxate!

Cam asa am lasat in urma Timisoara. Cu senzatia ca am avut norocul si placerea de a participa la „Verde pentru Biciclete”, o initiativa minunata, dar din care unii atat au reusit sa concluzioneze… Ca a fost onorata de VIPuri. Asta a fost stirea zilei… Insiruirea numelor respectivilor. Mai sa fie. Noroc ca n-am cazut din sit la ilustra lor aparitie.

Pentru confirmare, un VIP mondial apare in poza de pe prima pagina a ziarului de limba engleza din Budapesta, Budapest Times. David Beckham in tricoul lui AC Milan, cu care a evoluat recent intr-un meci demonstrativ in capitala maghiara. Beckham e atat de „mare”, un megabrand mondial, incat a tinut prima pagina a presei budapestane de limba engleza. Ce bine! Pacat ca alte nume au tinut prima pagina si mai toate randurile legate de „Verde pentru biciclete”. VIPuri si VIPuri. Beckham pe prima pagina iar undeva dosit, in acelasi ziar, incidentul aviatic din Romania, urcat la rang de „stire VIP” de prezenta la bord, in zbor spre Iasi, a unui alt nume mult prea important cu sine si in ochii altora. Despre Dinamo in presa de limba engleza din capitala vecina. Ce poate face o barza! De parca altii n-ar fi fost in acel avion. Estimez ca nu s-ar fi facut atat tam-tam in presa romana, de unde subiectul a fost pasat mai departe, daca n-ar fi fost vorba de Dinamo.

Si apropo de avioane, stewardesa mai simpatica decat norma care ne-a vorbit survoland Europa spre Londra ne-a lasat la aterizare cu o glumita excelenta. „Iar daca aveti sesizari, accesati http://www.icantrememberwhatiamcomplainingabout.com” adica „Nu-mi amintesc despre ce vroiam sa reclam la adresa companiei aeriene”. Cu alte cuvinte, abtineti-va de la comentarii inutile. Pe buna dreptate, as zice, mai ales tinand cont de costul (inca) redus a numeroase zboruri. A fost buna poanta cu „nu-mi amintesc…”

Ziua 65. „Cheia” Berbatov

Februarie 28, 2009

Inca un editorial asa cum a aparut publicat in Fotbal vest, sub frontispiciul Football Made in UK…

In primele etape ale actualului sezon, Dimitar Berbatov intindea coarda si forta iesirea de incendiu de la White Hart Lane cu gandul la zapezile de altadata din Champions League, in a carei finala din mai 2002, pierduta cu Bayer 04 in fata Realului, il inlocuia pe Brdaric in minutul 39. Bulgarul si-a dat seama ca nu va repeta cu Tottenham Hotspur traseul european avut cu cei din Leverkusen, aspiratiile sale de a indulci pastila amara inghitita cu “farmacistii” la Glasgow depinzand de o evadare la Manchester United.

Increzator, Berbatov nu s-a dat inapoi de la un transfer tocmai la proaspata noua campioana a Europei. A insistat cu ambitia profesionistului manat de dorinta de a-si redovedi valoarea la cel mai inalt nivel. Pana insa la a-si pune pecetea pe ascensiunea “Diavolilor rosii” pe trei fronturi, balcanicul se va afla duminica fata in fata cu fosta sa echipa, Spurs, cu ocazia finalei celei de-a 49-a editii a Cupei Ligii, pe care o cucerea anul trecut, in 24 februarie, cand chiar egala in minutul 70 din penalty. Acel triumf acontat in prelungiri de golul lui Woodgate cu capul le dadea sperante fanilor lui Tottenham Hotspur ca Berbatov va ramane loial londonezei insa tehnicul atacant si-a facut bine calculele inca din timp. Totul sau nimic.

Berbatov se va intoarce asadar de martisor pe Wembley dar nu in uralele suporterilor lui Spurs, si acum repartizati in peluza West End, ci mai degraba aratat cu degetul. Dar bulgarul nu este singurul jucator care i-a pus pe jar pe sustinatorii trupei din N17. Jermain Defoe s-a intors in ianuarie dupa exact un an la Portsmouth, unde se transfera pentru 9 milioane lire nu cu multe saptamani inaintea amintitei finale castigate de Tottenham in fata lui Chelsea. Dar abia revenit la White Hart Lane si cu drept de joc in League Cup, pentru ca in actualul sezon al competitiei figurase doar ca rezerva neutilizata de “Pompey” contra lui Chelsea, Defoe insa s-a accidentat. Daca atacantul de culoare a lipsit de la succesul din 2008, in schimb Pascal Chimbonda si capitanul Robbie Keane au sorbit sampania triumfului din postura de inlocuiti dupa pauza de Ramos, doar pentru a o parasi apoi pe Spurs, in vara, pentru Sunderland respectiv Liverpool, de unde s-au intors in ianuarie cu coada intre picioare.

In vreme ce Berbatov si-a urmat pana in panzele albe planul, Tottenham a aplicat o politica de transferari dupa ureche. Din acest punct de vedere, balanta finalei pare a inclina spre consistenta campioanei Angliei si a Europei, Manchester United. De la succesele din mai, Sir Alex Ferguson a pierdut o finala in fata lui Zenit si a cucerit lumea in Japonia, pe cand, de la ultimul act pe care il intorcea in favoarea ei dupa ce Drogba deschisese scorul, Spurs nu doar ca a ratacit “cheia” Berbatov si si-a pierdut in consecinta si antrenorul, dar s-a salvat ca prin minune abia in minutul 118 pe terenul divizionarei secunde Burnley, pentru a pasi in finala de duminica. In 21 ianuarie, la Turf Moor, detinatoarea trofeului a fost la putine secunde de eliminare, in returul semifinalei, cand insa Roman Pavlyuchenko si-a amintit ca marcase in toate fazele premergatoare ale League Cup. Fanii lui Spurs isi gasisera un nou erou…

Trei zile mai apoi, pe Old Trafford, rusul deschidea scorul in 16-imile Cupei Angliei, tocmai “tradatorul” Berbatov venindu-i insa de hac lui Spurs, ai carei fani mizasera poate pe surpriza furnizata in sferturile editiei trecute a F.A. Cup de Harry Redknapp, pe atunci la Portsmouth, in fieful lui Sir Alex Ferguson. N-a mai fost sa fie si “Diavolii rosii” si-au creat un ascendent moral.

Dar pofta vine mancand si Redknapp, spargand gheata in mai 2008 in Cupa Angliei, cu “Pompey”, dupa ani buni in manageriat fara vreun trofeu in palmares, este macar la fel de flamand ca Ferguson. Insa relativ la performantele scotianului, ar parea chiar straniu ca el sa piarda si o a patra finala de Cupa Ligii.

Daca exista vreo competitie interna in care Manchester United n-a excelat, aceasta ar fi League Cup. Din 1961, de la finala inaugurala, adjudecata de Villa, “Diavolii rosii” s-au chinuit pana in ’83 sa ajunga in ultimul act, atunci cedand in prelungiri in fata lui Liverpool: 1-2. Preluata de Ferguson, United pierdea pe Wembley si in ’91, 0-1 cu Wednesday, amar incercat si de actualul secund al scotianului, Mike Phelan, pe atunci un fundas dreapta, triumfand insa in editia imediat urmatoare, 1-0 cu Forest in 12 aprilie ’92, cu Giggs printre invingatori. Surprinzator, Ferguson a mai pierdut finale de League Cup, in ’94, 1-3 cu Villa, si 2003, 0-2 cu Liverpool, inainte de a o desfiinta in 2006 pe Wigan cu 4-0, scor rotunjit déjà intr-o ora de “dubla” lui Rooney si Ronaldo plus Saha.

In comparatie, detinatoarea trofeului Spurs a castigat de 4 ori competitia, penultima data chiar acum un deceniu, pierzand doua finale, palmaresul ei in ultimul act fiind reflexia in oglinda a dezamagirilor lui United. Si cum traditia e o coordonata esentiala a fotbalului englez, Berbatov… pazea. In plus, fostii sai colegi de la Spurs se razvrateau la aerele iscate de bulgar in zilele fortarii usii si s-ar putea ca orgoliul zgandarit sa fie mai vitaminizant ca niciodata. Dar Berbatov are probabil si de-aceasta data ideile sale si n-ar mira pe nimeni daca ar decide prima finala din istorie dintre Spurs si United.

Cert e ca prin prisma calibrului combatantelor, prestigiul de doar a treia roata la… tricicleta a Cupei Ligii e intact macar pentru acest sezon insa United ar fi putut la fel de bine sa fie si acum eliminata inca din 16-imi, cum se intampla in editia trecuta chiar la Old Trafford, in fata lui Coventry, si asta pentru ca politica de a testa rezerve in League Cup nu e doar apanajul lui Wenger. Dar cum Sir Alex Ferguson are si o echipa a doua suficient de buna iar schimbarile de personal la Old Trafford sunt cu atat mai cumpatate comparativ cu vanzoleala debila din lotul lui Spurs, de exemplu doar Silvestre si Saha lipsind acum dintre cuceritorii trofeului in 2006, nu e greu de ghicit cine are un soclu mai trainic pentru a posta Cupa Ligii pe el.