Posts Tagged ‘cinematografie’

Ziua 175. Nu tu Politehnica sau kung-fu, ci Eric pe marile ecrane

iunie 15, 2009

Faini copii, englezii de la The Sunday Times, un duminical. Nu degeaba marele cotidian e cu nuante conservatoare. Lecturand rezultatele din weekend, mi-a sarit in ochi mentionat cel al finalei Cupei Romaniei. CFR Cluj – Politehnica Timisoara 3-0. Scris negru pe alb. Asadar s-au referit la Politehnica, si nu la FC, dintr-un reflex la timpul trecut. Decenti baieti! Doar ca de data asta, neactualizand numele de imprumut al clubului si pastrandu-l pe cel furat cu japca, ziaristii i-au facut un deserviciu bunei „Poli”. Nu de alta dar apare ca invinsa cu un scor de forfait in finala de sambata. 

Sar de la finala de pomina de pe Jiu la o noua lansare cinematografica abordand teme fotbalistice. Eric Cantona este in rolul principal al productiei britanicului Ken Loach, „Looking for Eric”, si joaca rolul unui personaj imaginar care ii umple viata singuratica a unui postas din Manchester. Respectivul om intre doua varste traieste numai pentru fotbal, rememorand fazele si meciurile vazute, trezindu-se comentand de unul singur crampeie din jocuri ale lui United si purtand dialoguri imaginare cu francezul, rasarit ca din senin in dormitorul englezului.

Eric nu mai e „cocosul galic” de altadata, marcand cu larghete in tricoul rosu al carui guler il avea mereu ridicat, ori efectuand o saritura de kung-fu, peste panourile publicitare, pentru a-l reduce la tacere pe un fan al lui Crystal Palace cu gura prea mare si opinii tipic londoneze. Ci e un bonom, vorbind chibzuit, cu masura.

La lansarea filmului „Looking for Eric”, „Uitandu-ma dupa Eric”, a fost adaugat un scurt metraj, „Dreaming of Zinedine Zidane”, care ne aduce aminte de filmul „mut” al evolutiei lui Zizou intr-un joc pentru Real Madrid. Evolutia sa intr-un meci pentru clubul spaniol si nimic mai mult. „Visand la Zidane” are si un motto, legat de amintiri batause. Eric prin kung-fu, Zizou cu capul in figura. Temperament latin, pe care insularii, crezandu-se mai „cool”, pe naiba, abia asteapta sa-l scoata in relief.

In rest, incepe Euro de tineret si toata natia e cu ochii pe Walcott. Iar si junii englezi sub 19 ani sunt la turneul final european din vara, celelalte natiuni care sunt reprezentate la ambele categorii de varsta fiind Spania si Serbia. Si chiar asa, unde sunt Olanda, Portugalia ori Franta, altadata favorite la Euro under-21? Nicaieri. Ce se-ntampla la Clairefontaine ori cu banda „de productie” a Ajaxului. Pacat. Cat despre natiuni altadata surprinzator de eficiente, pugiland deasupra centurii, gen Belgia sau Danemarca, parca au cazut de pe harta. Nici o vorba despre Romania, sa nu-i suparam pe federali, care au probleme mai importante de rezolvat decat prezenta tinerilor „tricolori” acolo unde sarbii de exemplu sunt pe doua fronturi. De exemplu sa excluda cluburi finaliste din Cupa Romaniei. Dar chiar asa? Pe care-o vor exclude? Pe Poli pe care au furat-o de toate cele sau pe FC?

Ziua 143. Visiniii pe Wembley!

mai 12, 2009

Nu Rapid si nici mult mai renumitii visiniu-albastri insulari, Aston Villa si West Ham United. Va promova oare in Premier League, cu ocazia finalei barajului de pe Wembley din lunea de vacanta Bank Holiday, 25 mai, o a treia grupare imbracand albastru-visiniul?

Rabdare si tutun pana la finala play-off, cu Sheffield United, dar pana atunci jos palaria in fata „Visiniilor” tocmai calificati pe Wembley. Pentru indelungata lor istorie, pentru renasterea recenta, salutari si felicitari, papelitos si urale pentru „micuta” Burnley FC.

Burnley e un orasel in comitatul Lancashire, din nordul Albionului. Un orasel si nimic mai mult din inima zonei Revolutiei Industriale. Dosit acolo, intre coline golase. Un alt oras cu numeroase cosuri de fum, ca urbea vecina de exemplu, Blackburn…

Dar Burnley FC a fost de la inceput pe harta fotbalului englez. Membra fondatoare a Football League si participanta la prima editie de campionat din istoria fotbalului mondial, in 1888-1889. Locul 9. Urma un loc 11, pentru gruparea fondata in 1882 si evoluand din 1883 si pana in ziua de azi pe acelasi Turf Moor. Un stadion sacru.

Ei bine, pe Turf Moor s-ar putea sa ajunga si Manchester United, candva din toamna incolo. Burnley ar putea reveni astfel la zilele bune cand castiga titlul national al Angliei, in 1921 ori 1960, sau o aducea pe Hamburger SV in propriul barlog, intre coline, intr-un sfert de finala din Cupa Campionilor Europeni, in 1961, plus pe Eintracht, in alte sferturi, din Cupa UEFA, in ’67. Remarcabil, Visiniii au in palmares si trofeul Cupei Angliei, dupa un 1-0 contra lui Liverpool, in finala din 1914. O istorie veche dar cu o evidenta efervescenta recenta…

Lui Burnley nu i-a mers grozav dupa retrogradarea din prima liga, in 1976. Mai rau, in 1987 abia a evitat retrogradarea din liga a patra si implicit din fotbalul profesionist, in cele 7 sezoane incepute in ’85 petrecute in temnita Football League. Dar din anul 2000, soarele ligii secunde a incalzit din nou la Turf Moor. Iar acum, in mai 2009, sansa revenirii in elita e uriasa. Burnley, la 90 de minute de Premier League. Ce parere ai, Sheffield United?

Adevarul e ca daca sezonul s-ar fi sfarsit la Craciun, Burnley ar fi fost deja promovata. Era in coasta liderei. Insa „distractia” participarii cu un lot restrans, de 16-17 mari si lati, si pe fronturile Cupei Angliei si Cupei Ligii, cu oarecare succes, a deraiat-o de la parcursul in Championship.

Burnley a socat deja elita in acest sezon. In turul III al Cupei Ligii, o elimina cu 1-0 la Turf Moor pe Fulham, care, iata, trage la Cupa UEFA. Apoi, uluitor, Burnley s-a dus pe Stamford Bridge, la „vecina” alb-negrilor, Chelsea, si a eliminat-o in 11 noiembrie, la penaltyuri, 5-4. Ade Akinbiyi egalase reusita lui Drogba si Burnley a tirit-o pe Chelsea spre loviturile de departajare… Si asta in Londra!

Zborul Visiniilor a continuat: 2-0 in sferturi, pe Turf Moor, contra Arsenalului. Scurt pe doi. In semifinale, a patra londoneza la rand, Tottenham. In tur, in capitala, dezastru. 4-1 pentru Spurs, in 7 ianuarie 2009. In retur, pe Turf Moor, incredibil dar adevarat, acelasi Rodriguez care o elimina pe Fulham in minutul 88, marca in acelasi minut pentru a urca scorul la 3-0 si a o arunca pe Spurs in prelungiri. Daca s-ar fi jucat dupa criteriul „european”, al golului in plus marcat in deplasare, dupa 1-4 si 3-0, Burnley ar fi fost de fapt in finala! Dar in prelungiri Tottenham a impuns pumnalul, in minutele 118 si 120. Exact oboseala ce o lovise pe Burnley si in campionat…

Pana in semifinale in Cupa Ligii, pana in turul V, optimi de finala, si in Cupa Angliei. Visiniii, eliminati abia pe Emirates… Aceste trasee paralele au scurtcircuitat oarecum sezonul lui Burnley, ajunsa abia in turneul play-off de promovare. Dar in semifinale, ce n-a mers bine cu Spurs, in penultimul act din League Cup, a mers snur contra lui Reading, zilele trecute.

1-0 pe Turf Moor, cu vicecapitanul scotian Alexander marcand din penalty, in minutul 84. 2-0 peste trei zile, in returul de la Reading, cu Martin Paterson, golgeterul sezonului, si Steve Thompson dovedind ce adevarata forta e Burnley. 3-0 per total si… in finala, pe Wembley. Ce va fi?

Momentan, la Reading, in peluza, s-a cantat Que sera/sera… Fanii lui Burnley, innebuniti de fericire. Invingatorii lui Fulham, Chelsea si Arsenal, amenintand cu sosirea in elita. 16-17 mari si lati. Suflete mari. Micuta Burnley, la 90 de minute de reintalnirea cu destinul? O reintoarcere in elita la care participau initial, in 1888?

Lucrurile au mers tot mai bine de cand la Turf Moor a fost investit, in noiembrie 2007, irlandezul de 42 ani nascut in Scotia, Owen Coyle, ex-atacant cu o selectie ca rezerva pentru „verzi”, intr-un ’94 cand prindea lotul pentru Mondialul american, si figurand in filmul „A Shot to Glory”, o romanta despre Cupa Scotiei, din 2000, cu Robert Duvall din The Godfather si Michael Keaton in roluri principale.

Ex-atacantul-actor a coagulat un lot restrans dar valoros, cu o coloana vertebrala „cimpoiera”, si a urcat-o pe Burnley pe culmi neatinse de decenii. Ar fi o zi mareata nu doar pentru fostul orasel industrial, ci pentru intreg fotbalul englez. Va fi o finala ca pe vremuri, intre „nordicele” Sheffield United si Burnley. O finala nascuta din ceata istoriei.

La anul, un derby local Burnley – Blackburn Rovers? Inca un club din Lancashire in elita, pe langa renumitele din Manchester? Nimeni nu s-ar supara… Un club prietenos pentru absolut toata lumea… Visiniul la putere.

Ziua 95. Damnatii uniti, asteptati cu sufletul la gura

martie 28, 2009

E ziua premierei in cinematografe. Reclama la The Damned United, in ziare, pe afise publicitare, la televiziune. Un film de fotbal insa nu prea siropos, ca Drumul spre victorie ori Goal!, ci o ecranizare a nuvelei lui David Peace despre cele doar 6 saptamani de vara petrecute de Brian Clough, unul dintre antrenorii facand cele mai multe valuri in istoria fotbalului insular, la pe-atunci campioana la zi a Albionului, Leeds United.

Inainte si dupa nefericitul popas la Leeds, Clough n-a facut doar valuri ci si istorie, ducandu-le atat pe Derby County cat si pe Nottingham Forest din liga a doua pana la apogeul cuceririi titlului national, iar in cazul „Padurarilor” pana la incredibilul dublu triumf in Cupa Campionilor Europeni. „Cloughie” nu era orisicine dar, si-au spus baietii campioni de la Leeds, in frunte cu scotianul Billy Bremner, nici fostii elevi ai lui Don Revie.

Aici multi observatori spun ca in cartea The Damned United autorul a fortat lucrurile, pentru a pune si mai bine in lumina inclestarea de personalitati dintre noul antrenor si „vestiarul” sau, cu Clough pe de-o parte  neinchinandu-se la sensibilitatile locului, in inima comitatului Yorkshire, si sugerandu-le baietilor sa-si arunce la gunoi medaliile cucerite cu Don Revie, iar pe de alta parte retragandu-se in lumea sa, in spatele usilor inchise ale biroului capitonat, unde nu-si mai avea locotenentul „secund” Peter Taylor, ce-l slujise la Derby si avea s-o faca din nou la Forest, si tragand o dusca si fumand tigara de la tigara.

La aceste creionari a sarit ca arsa familia. Atat Barbara cat si fiul Nigel, actualmente calcand pe urmele regretatului tata, la carma lui Derby County, au spus ca nici vorba de asa ceva. Pana si Peter Lorimer, un international la vremea aceea in randurile lui Leeds, a spus ca antrenorul de 44 de zile nu s-a retras in alcool si tutun. Filmul, desi reschiteaza portretul intunecat al managerului, nu-i face dreptate deplina, cum a apreciat din nou familia, care nu s-a prezentat la premiera de gala, rezervata industriei de profil.

Barbara si Nigel Clough au stralucit prin absenta, cum au facut-o marea majoritate a celor implicati in lumea fotbalului, semn ca The Damned United, desi mai bine vazut decat cartea menita a soca, nu incalzeste inimile lumii fotbalului. Si totusi, in contrast, multi sunt suporterii de fotbal asteptandu-i lansarea, pe masura faimei si caracterului controversat al managerului, jucat de Michael Sheen, candva interpretandu-l si pe Tony Blair. In fond, Clough a fost si el un politician, dar al fotbalului, zburlindu-se prin birourile conducatorilor si ramanand faimos nu numai pentru tacticile sale ci si pentru cateva maxime. Gen „sunt in topul primului clasat din ierarhia celor mai buni antrenori din lume”.

Am citit cartea si n-am putut s-o las din mana. E tumultul antrenorului ros de indoieli. E puterea vestiarului. E ciudatenia unor localnici din Yorkshire, in toata incapatanarea lor, plus peisajul post-industrial. E taiatul in carne vie si cinismul din birourile conducerii. E umor negru, e „intunecata”. Dar sa fi fost totul chiar asa? Familia spune ca nu iar acum, prin partile esentiale, admite acelasi lucru si David Peace.

The Damned United e istoria unui mariaj esuat si dovada ca inca de la mijlocul anilor ’70 vestiarul avea puterea „sa-l faca” pana si pe cel mai in voga antrenor. Cati antrenori nu esueaza astazi, la mana jucatorilor sai, care nu mai „raspund la comenzi”, din varii motive? Destui… Leeds United a fost pentru o vara The Damned United. Iar Clough a intrat pe orbita cinematografica nu drept dublu castigator al Cupei Campionilor Europeni cu Forest, ci ca un antrenor de ocazie, deja pe faras de la deschiderea usii vestiarului. Si normal ca familia Clough s-ar fi asteptat la altceva, in memoria reputatului manager. La cate statui are in centrul Angliei, una de imagine i-a fost daramata pe ecranele Albionului. Din 27 martie 2009, The Damned United pe marile ecrane.

Ziua 87. Firul de par intre viata si moarte

martie 20, 2009

Oricat ne-ar place sa ne imaginam viata altfel, oricat am schita scheme si am construi castele, suntem doar stele cazatoare la cheremul destinului. Ne zbatem sa dam menire existentei si deodata se rupe ata… Nu stim ce ne-aduce ziua de maine. Existenta e o enigma si prezenta noastra fizica pe pamant e mai vulnerabila decat ne-am imagina.

In ciuda cresterii populatiei Terrei, zi de zi semeni de-ai nostri pleaca pentru totdeauna dintre cele mai diverse tragice motive. Sunt clipe oferind momente de reflectie… cat de pretioasa e clipa, cat de imprevizibil e urmatorul minut?

Iar cand ne paraseste o fiinta cunoscuta in lung-si-n lat, subiectul inevitabilei morti revine cu o si mai mare furie. Bate la usa unor existente astfel predestinate. Ne reaminteste despre viitor.

Natasha Richardson a trecut Atlanticul vedeta de teatru si cinema, sa invete sa schieze in Canada, si s-a intors amintire in fotografii cu rama aurita, zambind natural dar si fotogenic. Obituarele vor consemna siragul de prezente in productii de scena ori pe ecran, culminand cu muzicalul Cabaret, de pe Broadwayul new-yorkez, in ’98. Atunci si-a gasit adevarata faima.

Ultima sa aparitie pe scena, in 2005, in productia lui Un tramvai numit dorinta, interpretand-o pe Blanche DuBois, a fost dublata in acelasi an de aparitia cinematografica in Asylum.

Fiica a Vanessei Redgrave, Natasha isi incepea cariera pe micul ecran la varsta de 4 ani, drept o fetita in alaiul miresei in productia din ’68 The Charge of the Light Brigade. Urmau aparitii peste aparitii, in teatru jucand in ’85 atat in Visul unei nopti de vara cat si in Hamlet.

Anii au trecut si Natasha, la aproape 46 de ani, si-a dorit sa mai invete ceva… Schiul. Pe panta unei partii de incepatori din Mont Tremblant, in Canada, a cazut si s-a lovit la cap. Asta se intampla luni. Transportata ulterior la spital si apoi transferata la Montreal iar apoi la New York, Natasha a decedat miercuri in urma unui accident cerebral.

O londoneza absolventa a Scolii Centrale de Elocutie si Drama, Natasha era maritata de aproape 15 ani cu actorul irlandez Liam Neeson, cu care avea doi pici, Micheal si Daniel, si era o ferventa propagandista a luptei impotriva SIDA, de care a fost secerat tatal ei, producatorul TV Tony Richardson. Natasha stransese milioane in fonduri caritabile prin asociatia amfAR.

Am imbratisat si indragit schiul de peste 20 de ani si fascinatia dansului pe zapada ascunde petecul de gheata mereu pandind dedesubt. Schiul iti ofera o senzatie de eliberare totala, absoluta, lasandu-te in voia acceleratiei gravitationale si a povarnisurilor. Am luat trante, am suferit contuzii, am perceput pericolul subtil al unui minunat sport hibernal. I-am supravietuit pentru ca poate mi-a fost …frica de munte. Natura si inaltimile ei impun un respect coplesitor, inspaimantator.

Poti schia in cele mai vitrege conditii si totusi supravietui pentru cana de ceai din cabana, imbujorat, seara. Poti schia sub cer senin cu soare si totusi cadea in trapa intinsa de munti. Am citit in ultimii ani de nenumarate accidente fatale suferite de schiori sezonieri, plecati in vacanta in munti, din insula britanica. Multe tragedii s-au datorat schiului inafara pistei destinate practicarii sportului. Off-piste skiing. Tine de exuberanta si aroganta tinereasca, de vantul in par, de adrenalina imprevizibilului, dar tine si de inconstienta si o lipsa de discernamant si mai ales respect la adresa naturii. Mama Natura. Pe undeva, cei care au sfarsit-o tragic se luasera la o tranta inegala cu natura, crezandu-se Superman. O cautasera cu lumanarea. De ce ai schia prin zapada afanata, inafara pistei, unde un ciot sub nameti te-ar putea pune la punct, cand partiile sunt migalos amenajate si intretinute pentru sosirea turistilor!? Din bravada – cum adica de ce!?

Din pacate, Natasha a fost un invatacel ghinionist. Chiar, instructorul n-a invatat-o la prima lectie cum e cel mai sigur sa cazi fara a te accidenta!? In cazul Natashei, tragedia e cu atat mai trista. Actrita era la primii pasi in schi, la linul depinderii tehnicii de coborare. Ne loveste pe neasteptate, uneori cand ne e lumea mai draga, fie noi tineri ori batrani, saraci sau bogati.

Pentru Natasha, viata i-a depins de un fir de par. Odihneasca-se in pace.