Posts Tagged ‘Elvetia’

EXCLUSIV DIN LONDRA… Berna are treabă cu Basel, nu cu Grasshopper

Septembrie 3, 2010

Nici o şansă. Tottenham – Young Boys cu casele închise. SOLD OUT. Câte 55 lire pe biletele pe White Hart Lane, mai mult decât dublu celui din tur de la Berna, au plătit David, 23 ani, Fabian, 21, „veteranul” de 25 ani Cristoph, care debuta la 5 anişori pentru galben-negrii dungaţi orizontal, la un joc cu Lucerna, şi Dominic (22), amici studenţi ce sperau că vor fi răsplătiţi cu o remiză pentru risipirea a 500 lire pe 4 nopţi de cazare în Londra.

Cei 4 fani ai lui Young Boys din largul contingent de elveţieni descinşi la Spurs

Într-o engleză trădând dialectul german uzitat în „Cantonul Urşilor”, elveţienii s-au declarat amărâţi de calificarea marii rivale Basel, nepăsându-le în schimb dacă Grasshopper ar întoarce acel 0-1 cu Steaua. „Young Boys a fost fondată de studenţi, pentru că exista o Old Boys Basel, iar rivalitatea s-a perpetuat”, mi-a spus Dominic, adăugând că doi dintre ei au fost şi la Istanbul, între cei 100 fani, la surpriza 1-0 cu Fener. „Am învins pentru că ne-au luat de sus, lucru pe care ne bazăm şi la Spurs, chiar dacă ne lipseşte în dublă manşă înaltul fundaş central argentinian Dudar”.

Avea să fie 4-0, cu Crouch autor al primului hat-trick european pentru Spurs după 49 ani, dar studenţii ştiu că se întorc la bine în canton: „Abonamentul anual redus ne-a costat doar 170 franci şi biletul e niţel mai mult decât unul de cinema. De aceea şi vin 25.000, dintre care 5.000 suntem <sufletul>, împărţindu-ne şi pentru echipa de hochei pe gheaţă”.

La intrarea în Leicester Square dinspre Piccadilly se află pe lângă Crucea Cantoanelor şi "Ceasul Elveţian"

Iar „Tinerii băieţi” şi au ceva bani, dându-l scump la TSKA Moscova pe dublul golgeter al ligii helvete, ivorianul Seydou Doumbia, înlocuit cu Bienvenu. Şi finanţele nu-s oricum o problemă în ţara campioanei mondiale sub 17 ani, uriaşa cruce cu emblemele celor 26 cantoane fiind donată Londrei, în faţa orologiului elveţian din piaţa Leicester. Unde i-am şi pozat pe studenţi, stoici cu o seară înainte, la un West Ham – Oxford 1-0 decis în minutul 90, şi convinşi că aducerea lui Hitzfeld plus naturalizările unor Behrami ori Xhaka vor da şi alte roade, „poate chiar în preliminariile astea, contra lui Capello!”

Unica lor consolare după 0-4 e că fanii Spursilor i-au elogiat în drumul de întoarcere cu metroul, spre oraş, pentru modul candid în care şi-au susţinut favoriţii. Acum dorinţele lui Christoph şi a amicilor studenţi se leagă de un succes al CFRului clujean în dauna lui Basel. S-ar putea să sfârşească dezamăgiţi şi în faza grupelor, după eliminarea cu Young Boys din play-off…

Anunțuri

Granitul de Basel ia aurul mondial

Noiembrie 16, 2009

S-a intamplat duminica doar pentru a doua oara in doua decenii ca o reprezentativa europeana sa castige Campionatul Mondial sub 17 ani, o afacere preponderent nigeriano-braziliana.

A trebuit sa descinda in Nigeria o debutanta absoluta la aceasta categorie de varsta, Elvetia, pentru a rasturna calculele hartiei, pentru a infirma o traditie nefavorabila Europei si nu in ultimul rand pentru a sugera ca fotbalul mileniului III la nivelul selectionatelor nationale extrage deja avantajele si poate culege roadele unei fericite alchimii rezultate din naturalizari.

Tara Cantoanelor, desi neutra si nealipita clubului celor 27 din Uniunea Europeana, este in mod paradoxal un adevarat Babilon universal prin imaginea sa fotbalistica reprezentata pe scena mondiala de aceasta nationala de tineret. In finala, Elvetia lui Ryser a deposedat gazda Nigeria de titlul mondial, prin golul nouarului Haris Seferovic, un mandru Grasshopper de Zurich dar originar din Bosnia si Hertegovina. 1-0.

Tara alpina nu s-a topit aidoma ciocolatei Milka in cazanul generat de cei 60.000 fani ai gazdelor in arena din Abuja, ci a fost de Granit, aidoma prenumelui mijlocasului ei Xhaka, si a adus aurul mondial pe batranul continent, reamintind de triumful Frantei in Caraibe, in 2001. In contrast, nigerienii, suspectati tocmai de alti africani, ghanezii, in privinta „datelor din buletin” relativ la varstele jucatorilor ei, un semn de intrebare ce planeaza de decenii cand e vorba de tinerii fotbalisti ai continentului negru, n-au adaugat celor 3 titluri mondiale la U-17, ramanand pe acelasi palier cu brazilienii.

Inca doua consideratii… Numarul mare de goluri cu care a triumfat Elvetia este o revelatie entuziasmanta, semn ca ros-albii nu s-au strecurat spre cucerirea aurului, ci au turat toate motoarele. 2-0 cu Mexic, Pajtim Kasami si Rodriguez marcand inaintea pauzei. Apoi 4-3 cu Japonia, Haris Seferovic inscriind in ambele reprize iar Granit Xhaka si Ricardo Rodriguez de la 2-2. A urmat un surprinzator 1-0 cu Brazilia, semnat de decarul Nassim Ben Khalifa.

In optimi, unicul meci in care Elvetia n-a castigat in timpul regulamentar de joc, intinzandu-se si in prelungiri in dauna Germaniei, pentru un 4-3 in care a condus de fiecare data, prin golurile acelorasi Rodriguez si Seferovic, dublati de Andre Goncalves si acelasi Ben Khalifa. In sferturi, elvetienii au trecut si de vecinii de la sud, italienii, Ben Khalifa si Oliver Buff inscriind intr-un 2-1. In semifinala, festival de goluri, din nou cu 4 reusite, de aceasta data fara replica din partea Columbiei: Ben Khalifa, Seferovic, Bruno Martignoni si Rodriguez pe lista marcatorilor. 

Total… 5 goluri Seferovic, 4 Ben Khalifa si Rodriguez…

A doua notita, pe marginea numelor invingatorilor. Pe Granit Xhaka si Pajtim Kasami, deschizatorul de partie de la Lazio, stim de unde sa-i luam. De extractie balcanica, aidoma altui „helvet”, Haris Seferovic, un bosniac de etnie musulmana. Ar mai fi Ben Khalifa si Rodriguez si Martignoni. Baieti de 17 ani din cel putin a doua generatie de familii imigrate in Tara Cantoanelor. Tineri care au intuit in fotbal o cale de ridicare, de afirmare. Au mai jucat in finala Goncalves, Sead Hajrovic, un alt nume cu sonoritatea spatiului ex-iugoslav, nascut la Brugg (Elvetia) din parinti bosniaci, si Kofi Nimeley. Pe cand pe banca au luat loc alde Nakic, Mijatovic ori Kiassumbua.

Elvetia a oferit oglinda perfecta  a unui inceput de mileniu fara granite, in care tineri din diverse comunitati si etnii triumfa sub un anume steag. Este un exemplu sugestiv al metamorfozei sociale din acest deceniu, cu globalizarea aratandu-si efectele rezultate intr-un termen relativ scurt si in lumea fotbalului. A carui fata in viitorul imediat e oferita tocmai de imaginea Elvetiei sub 17 ani. Fotbalul lui 2015. Nume de care vom mai auzi, un Granit Xhaka de Basel ce ar putea deveni un Anelka al deceniului viitor.

Sepp e probabil in al noualea cer

Noiembrie 13, 2009

Sepp Blatter isi freaca palmele de bucurie. Nici ca se putea mai bine. In avanpremiera primului turneu final de Campionat Mondial pe taram african, Mondialul rezervat selectionatelor sub 17 ani pune fata in fata in jocul cu titlul pe masa Nigeria si Elvetia. De doua ori „Ura!!!”

Nigeria, tara gazda si campioana mondiala en-titre la Under-17, exemplifica perfect progresul fotbalului african, producator de tinere talente pe banda rulanta. Blatter a militat asiduu pentru globalizarea fotbalului, pentru emanciparea natiunilor si continentelor ce acum cateva decenii, in cazul fericit in care se aflau la „masa bogatilor”, incasau si 9-0 la turneul final, cazul Zairului.

Elvetia este tara de bastina a presedintelui FIFA si totodata gazda a forurilor fotbalistice mondial si continental. Elvetia in finala este un alt triumf al noului val impotriva vechilor scoli, Tara Cantoanelor patrunzand in finala dupa ce se descotorosise in grupa de Mexic si Brazilia, adversare in finala din 2005, iar apoi de Germania si Italia, competitive si in turneele rezervate juniorilor si tineretului.

Nigeria – Elvetia este o finala intre jucatori africani inca netransferati la cluburi europene, provenind inclusiv de la cinci Academii locale, printre care cea a ex-internationalului Emmanuel Amunike, si tineri de pe batranul continent ajunsi deja pe la cluburi ca Arsenal, Aston Villa ori Manchester City.

In semifinala, Elvetia a zburdat in fata Columbiei, scor 4-0, in formula Siegrist / Villa – Goncalves / Zurich, Kamber / Basel (Tosetti / Locarno), Chappuis / Grasshopper, Buff / Zurich (Nimeley / Basel), Seferovic / Grasshopper, Ben Khalifa / Grasshopper (Mijatovic / Bellinzona), Xhaka / Basel, Rodriguez / Zurich, Martignoni / Locarno, Hajrovic / Arsenal. Mai toti la cluburi elvetiene dar destui cu nume de extractie balcanica. Mai conteaza? Stephane Chapuisat, marcator impotriva Romaniei in iunie ’94, la US World Cup, pare a fi urmat la nationala pentru care strangea 103 selectii de baieti de isprava. Chappuis si altii…

Cat despre nigerieni, invingatori cu 3-1 in semifinala cu Spania, doua ar fi intrebarile… Isi vor pastra oare titlul mondial, in finala de duminica? Si cat va mai dura pana cluburile europene ii vor recruta pe capete?

Oricare ar fi deznodamantul finalei, Blatter e in al noualea cer. Doua mondiale, U-20 si U-17, in aceeasi toamna, pe taram african, si doua finaliste nu dintre marile forte ale fotbalului mondial. Globalizare, omogenizare, nivelare valorica. Politica forului mondial da roade. Iar pe canalele virtuale se pomeneste deja de ziua cand Africa va triumfa si la Cupa Mondiala. Poate nu deja la anul dar… Brazilia 2014, te pregatesti?

Tineretul Ungariei, bronz la Mondial… Retineti: Nemeth

Octombrie 17, 2009

Vineri seara s-a tras cortina peste Campionatul Mondial de fotbal sub 20 ani iar marile vesti din Egipt ar fi doua la numar… Si anume ca Ghana a cucerit un prim titlu mondial pentru continentul negru respectiv ca Ungaria a spalat rusinea Europei, castigand finala mica si implicit medalia de bronz a competitiei.

Baietii lui Sandor Egervari, invinsi abia in semifinala de Ghana, au mai gasit resurse in meciul pentru locul trei, cand au raspuns golului Costa Ricai din minutul 81 cu o egalare in primul minut de prelungiri. Atunci, capitanul Vladimir Koman si-a pastrat sangele rece la punctul de la 11 metri, cum o facea si in fazele precedente: 1-1. Si iarasi lovituri de departajare, favoritele lui Peter Gulacsi, portarul cu numarul 42 la Liverpool Football Club.

Marele blond n-a primit nici un gol de la punctul cu var, salvand trei executii, iar al patrulea tanar maghiar desemnat sa suteze de la 11 metri n-a mai trebuit sa-si ia misiunea in primire. Ungaria, bronz la Mondialul de tineret, cu mare star in persoana lui Krisztian Nemeth, care a intrat in joc, desi bolnav, si in finala mica, in minutul 19, in locul lui Futacs, tot varful imprumutat de Liverpool FC la AEK Atena smulgand si acum penaltyul salvator.

In finala, invingatorii Ungariei au pus mana pe titlul mondial, dupa un meci de 0-0 contra Braziliei. Ghana s-a impus la moartea subita a loviturilor de departajare, cu 4-3, Alex Teixeira ratand pentru sud-americani a sasea lor lovitura. Iar ghanezii, ce au evoluat cu maieuri imprimate cu mesajul To God All The Glory, au propus in Adiyiah si golgeterul competitiei, cu opt reusite.

Starurile de maine au impresionat vreme de trei saptamani in Egipt iar Ungaria, cu Koman si Nemeth vafuri ale generatiei, par a avea un val bun. Vor ramane memorabile meciurile maghiarilor cu Cehia si Italia, in optimi respectiv sferturi, cand departajarea s-a facut abia la penaltyuri ori in minutul… 117.

Romania n-a fost prezenta si de fapt n-ar trebui sa amintesc acest lucru. E de la sine inteles. Bravo Magyarorszag, ai salvat Europa plina de aere, pretentii si resurse dar complacuta in a nu se bate pentru onoruri, culese de altii dupa o finala africano – sudamericana ce spune multe, inclusiv la nivel fotbalistic, despre mutarea incet incet a polilor de putere in Noua Ordine Mondiala.

Tinerii sub 17 ani sunt deja in joc de glezne pentru turneul final mondial din aceasta luna, si tot dintr-o tara africana, Nigeria, U17 World Cup finals propunand dintre europene Germania, Spania, Italia, prezente si la U20, plus Olanda, Elvetia si Turcia. 6 din 24. De urmarit… Cat despre FIFA 2010 World Cup, stim cu totii, e in Africa de Sud. O ce vis fierbinte.

Frecusuri cu Djibril

Septembrie 18, 2009
Spirou Louis, maratonistul invingator la prima editie a Jocurilor Olimpice, din 1896, strajuieste noua arena olimpica purtandu-i numele, din Nordul Atenei (Irini), dar de cand Panathinaikos evolueaza pe "elefantul alb", au aparut si mazgaliturile pe monument...

Spirou Louis, maratonistul invingator la prima editie a Jocurilor Olimpice, din 1896, strajuieste noua arena olimpica purtandu-i numele, din Nordul Atenei (Irini), dar de cand Panathinaikos evolueaza pe "elefantul alb", au aparut si mazgaliturile pe monument...

In al doilea reportaj atenian pentru Fotbal Vest, sub genericul DRUM EUROPEAN: „PANA” IN EXIL PE „SPIROU LOUIS”, am continuat pe urma lui Panathinaikos, la noul Stadion Olimpic, unde “verzii” sunt in provizorat pana la ridicarea arenei proprii, in afara capitalei, si am descusut indiscretii nu doar despre Cisse.

Vantul puternic, ce a raspandit si intretinut in august incendiile din Attica, suiera sinistru printre largile structuri metalice ale vastului Sat Olimpic atenian si face vartej gramezile de gunoaie ramase dupa 80.000 spectatori ai concertului dat de populari cantareti greci in seara precedenta.

Satul e acum neinsufletit, hartiile se agata de tot mai numeroasele balarii in crestere, uriase acoperisuri si inflorituri metalice ciupite de rugina scartaie in bataia vantului, si ai senzatia ca esti la unghia unui elefant alb, indopat cu miliarde pentru 2004.

Intr-o impietrire stoica, aidoma indarjirii cu care triumfa in maratonul Jocurilor Olimpice inaugurale, din 1896, Spirou Louis, al carui nume e purtat de Stadionul Olimpic din incinta, parca implora divinitatea, cu mainile spre cer, sa nu-i mai fie mazgalita statuia verzuie, pierduta intre noile constructii. Unii au dovedit déjà cunostinte de anatomie a zonelor nu doar erogene.

Ca Satul Olimpic mai e totusi folosit nu numai de muzicieni, stau marturie stolurile de graffiti cu subiect comun. Panathinaikos. Poarta 13. Trifoiul lui “Pana” a fost dezradacinat din casa sa de suflet din inima Atenei, stadionul Apostolos Nikolaidis, unde au ramas intr-un colt sub peluza baschetul, voleiul si tenisul de masa, insa fanii au luat cu ei in exil la “Spirou Louis”, aproape la capatul nordic al tronsonului de metrou pornit de “jos”, din port, de la Olympiakos Pireu, simbolurile intimei si asfixiantei arene ce-i gazduia inca din 1924.

Colajul cu Panathinaikos condusa de Domazos iesind pe Wembley pentru finala CCE din '71 este afisat pe fatada la artera Leoforos Alexandras a vechii arene "Apostolos Nikolaidis", taram de suflet al fanilor "trifoiului"

Colajul cu Panathinaikos condusa de Domazos iesind pe Wembley pentru finala CCE din '71 este afisat pe fatada la artera Leoforos Alexandras a vechii arene "Apostolos Nikolaidis", taram de suflet al fanilor "trifoiului"

Unii simpatizanti iti vor sopti pe sub mustata parerile despre legatura dintre acordarea organizarii J.O. 2004 orasului Atena si concesiile in contrapartida facute de greci organismelor internationale influente in privinta curatirii societatii de elemente anarhiste, reactionare. Mai multi fani sunt insa actualmente fatis in antagonism cu Djibril Cisse, desi vara anunta un mariaj roz intre vulcanicul varf si “Pana”.

Din taxiul condus expert prin haoticul trafic atenian de un indian din Punjab, remarc pe autobuzul din fata reclama postului TV privat NOVA la difuzarea jocurilor din prima liga, cu cate un star de la Panathinaikos, Olympiakos, AEK, PAOK si Aris in colaj, cel mai mare, in prim plan, fiind tocmai Cisse, in verde. Si in magazinul de prezentare de la “Nikolaidis”, in prim-plan in vitrina e tot nouale lui Djibril.

Insa francezul si-a pus fanii in cap cu eliminarea pentru faultul inutil comis la centrul terenului in play-offul Champions League, pierdut cu Atletico Madrid. La urmatorul joc, fanii nu i-au aruncat doar vorbe, ci si o sticla de apa, pe care starul le-a azvarlit-o inapoi, alunecandu-se spre speculatii legate de rasism si potentiale chemari in judecata.

Iar oful suporterilor a fost amplificat de esecul verzilor in amicalul de la Volos, 1-2, fara recrutii de lot national, dintre care Vintra vedea si el cartonasul rosu in aceeasi seara, déjà in minutul 42, in Tara Cantoanelor, in jocul din preliminarii difuzat in Grecia – ca mai nou si prin alte parti – de un post privat, MEGA. Acolo, baricada lui Rehhagel, explicandu-se apoi  intr-o… germana impecabila, a rezistat doar pana ce “elvetienii” Derdiyok si Yakin le-au luat locul altor “elvetieni”, Fernandes si N’Kufo. 2-0 pentru Elvetia, in ultimele 7 minute. Fanii lui Panathinaikos s-au consolat doar cu ideea ca amicalul rivalei Olympiakos a fost si mai jenant, 0-5 in Creta, insa macar ros-albii din Pireu se aliniaza in grupele Champions League, pe cand alb-verzii se pregatesc nu doar de “caini rosii”, ci si de Galata din Constantinopolele candva grec bizantin, in niste vremuri cand turcii “gresesc” in a survola insule ale Eladei din Egee, pe care poate si le-ar dori candva ale lor.  

Apoi, chinurile fotbalului au continuat miercuri. Pe cand Grecia era egalata pe MEGA in minutul 90, la Chisinau, iar pana si locul zwei invocat de antrenorul neamt ajungea in pericol, in paralel, pe postul national ET1, campioana la zi e Europei in baschetul masculin castiga la pas grupa turneului final al C.E. din Polonia: 106-80 cu Israel. Asta dupa ce Grecia pornise campania zdrobind-o cu o diferenta de 32 puncte pe Macedonia, vecina al carei nume nu e folosit de ET1, comentatorii eleni numind-o… Skopje, iar prescurtarea de tara, pe ecran, fiind acoperita cu un… dreptunghi alb.

Iar Rehhagel nici nu se poate plange de indisponibilitati majore, avute in schimb de omologul sau lituanian de la carma baschetbalistilor. Fara 4 piese de baza in Polonia dar cu “grecul” lor, Sofoklis Schortsanidis, un gigant ca taciunele, transpirand sub panou pe post de dieta, promisa publicului elen, ori cu tanarul de 20 ani Calathes, tocmai de la Panathinaikos, de unde ca daca n-ai inca buzunarele grele, te poti feri de “accidentari” din varii motive.

Dar starurile lui “Pana” au mize mai mari, acolo, in sala de baschet de sub tribuna vechiului “Nikopolidis”. Nu de alta dar Panathinaikos tocmai a cucerit pentru a cincea oara Europa, dupa ce redresase in penultimul act continental balanta intalnirilor ei cu rivala locala Olympiakos in semifinalele EuroLigii, 1-2, intr-un duel ce ar fi suficient de valoros pentru insasi finala competitiei, asta daca regulamentul le-ar permite-o. Dar imperecherea lor e in anticamera.

Judecand si dupa recentul 1-3 acasa cu Galatasaray, alb-verzii traiesc doar din amintirile "Glory Days", memorii ale zilelor de glorie cu finala de pe Wembley, aniversate la 30 de ani, in 2001, cu un graffitti in preajma G13, celebra poarta de acces in peluza "Leoforos" a arenei Nikolaidis

Judecand si dupa recentul 1-3 acasa cu Galatasaray, alb-verzii traiesc doar din amintirile "Glory Days", memorii ale zilelor de glorie cu finala de pe Wembley, aniversate la 30 de ani, in 2001, cu un graffitti in preajma G13, celebra poarta de acces in peluza "Leoforos" a arenei Nikolaidis

In Attica urmeaza o toamna fierbinte. Se va regasi Cisse, de exemplu contra lui Dinamo? Cine va castiga alegerile parlamentare din 4 octombrie? Si isi va gasi Rehhagel cuvintele in… germana, daca nici locul zwei nu va fi al surprinzatoarei campioane europene din anul gazduirii J.O.?

Cununie la 12:34 si 56 secunde, in 7 a 8-a din ’09

August 7, 2009

Un cuplu de indragostiti a spus da la ora lor exacta. 12:34’56”, pe ziua de 7 din luna a opta, in 2009. O vineri speciala. Cu cateva minute inainte, in Elvetia, si clubul fanion al Timisoarei, mandria Banatului, traia momentul sau special, de glorie, o premiera in istoria sa de aproape noua decenii, numele sau fiind extras din urna tragerii la sorti si afisat pe panoul fazei play-off a UEFA Champions League. Cununii si imperecheri.

Politehnica Timisoara, cum este denumita de BBC Sport in editia sa virtuala, in prezentarea tabloului competitional al jocurilor imediat urmatoare din UEFA Champions League, a fost asadar imperecheata cu „svabii” de pe Neckar. Faini copii, cei de la BBC, cu ceva staif de moda veche. In rest, in mass-media, iti tot sare in ochi FC Timisoara. E bine ca unii, din greseala ori omisiune, n-au inlocuit denumirea adevarata a clubului timisorean cu surogatul atribuit noilor galben-negri. Dar asta e alta poveste.

Esential e ca „Poli” s-a aflat in urna, multumita calificarii in dauna detinatoarei la zi a editiei cantec de lebada a Cupei UEFA. Saltul facut de gruparea timisoreana e urias, de la o eliminare lipsita de glorie anul trecut, din Cupa UEFA, in fata belgradenei Partizan, la o calificare in UEFA Champions League. Ascensiunea e evidenta! De la acea dezamagire cu alb-negrii din capitala Serbiei, la un loc 2 in competitia interna, ce a aruncat-o in valtoarea Ligii Campionilor. Si pentru prima data, indiferent de restul convulsiilor de la club din ultimii ani, noua conducere trebuie judecata prin prisma acestui spectaculos progres. Sa-i dam Cezarului ce i se cuvine, sa aplaudam reusita!

Marian Iancu si intregul staff de la gruparea timisoreana merita calde felicitari pentru reusita de a se fi aflat la un pas de a da piept cu alde Arsenal London sau Olympique Lyonnais. Nu e de ici, de colo. A iesit din urna VfB Stuttgart, la randul ei o finalista de Cupa UEFA. „Poli” e la 180 de minute distanta de grupele UEFA Champions League, care, cu toata gretoasa ei poleiala comercialist-publicitara, e totusi marea scena a fotbalului de club european, e taramul ravnit pentru incasarile ce pot propulsa cluburi oarecare pe orbita performantei si a succesului financiar, apanaj doar al marilor forte continentale.

Ce-a fost a fost iar acum Timisoara traieste istorie. E drept, sublim ar fi fost ca niste jucatori in alb-violet, evoluand sub numele Politehnica Timisoara, sa fi reusit eliminarea lui Shaktar Donetk. Incurcate sunt caile istoriei si asa i-a fost dat Timisoarei, ca sub alt nume si culori, cu jucatori stansi care de pe unde, sa reuseasca o performanta neatinsa in istoria precedenta a Politehnicii. Dar, cum am spus, ce-a fost e la timpul trecut. Remarcabila e metamorfoza rapida si intrarea intr-un cerc select.

Iar calificarea in dauna lui Shaktar e cu atat mai remarcabila cu cat pe cand Lucescu jubila in luna mai, la cucerirea Cupei UEFA, Timisoara nu stia cu ce antrenor va pleca in pregatiri.  Lucescu a avut cativa ani la dispozitie sa cladeasca, pe cand Ioan Ovidiu Sabau a trebuit sa struneasca de pe o zi pe alta o echipa inchegata de Uhrin Jr. si tinuta apoi in priza de Balint si inlocuitorii sai. Prin prisma acestor circumstante, reusita e aproape incredibila si tocmai de aceea toti cei de la club sunt de carat pe umeri, pe brate. Felicitari!

In alta ordine de idei, merita subliniat ca Timisoara n-ar fi avut aceasta oportunitate pe care altfel ar fi meritat-o cu prisosinta, daca nu s-ar fi intors pe Bega cele 6 puncte. Cu alte cuvinte, noroc cu decizia TAS, ce a oferit inapoi niste puncte trudite in teren dar furate cu nonsalanta de corupti de la centru. S-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca pastorii fotbalului mioritic sunt impotriva intereselor fotbalului nostru, actionand pe criterii cooperatist-clientelare. Ma intreb ce-ar fi reusit Dinamo impotriva lui Shaktar si raspunsul e lesne. Trebuie doar studiat palmaresul european asa-zis post-revolutionar al clubului din Bucuresti, pentru a ne imagina un scenariu ce, spre binele tuturora, a fost evitat. Cred c-au fost destule fete lungi la surpriza furnizata zilele trecute de Timisoara si imi vine in minte chipul lui Ionut Lupescu.   

Comparativ cu startul editiei trecute, Timisoara si-a depasit deja conditia. E ca si cum si-ar fi asezat stacheta la 5 metri si jumatate si ar fi sarit peste sase. Totul tine acum de consolidarea pozitiei atinse. Un memorabil traseu european, cu drumuri in grupele fie din Champions League, fie din Europa Cup, este bomboana de pe tort, insa cuvantul de ordine e mentinerea pozitiei arvunite in competitia interna, cu drept de calificare in UEFA Champions League, atat de ravnita de rivale de la centru si ale lor sustinatori printre conducatorii federali partizani. Caci din prinderea Champions League vine malaiul, care implicit poate fi turnat la fundatia unui lot tot mai competitiv.

Jocurile cu VfB Stuttgart sunt de tipul acum ori niciodata, cu sansa de a accede in grupele Champions League, ascensiune jack-pot ce ar face sa curga banetul, cu un an in avans. Dar pe termen mediu, poate mai importanta e campania interna, care de s-ar sfarsi cu o noua pozitie de Champions League, ar oferi o baza solida, o declaratie de intentie a unui oras lovit crunt in plan fotbalistic, dar care s-a regasit la momentul potrivit, in plina deruta a tartorelor Steaua si Dinamo. Roata s-a intors si Timisoara trebuie sa profite de moment. Minunat ar fi sa aibe parte de experienta visiniilor clujeni, cu un succes in grupa la Roma si o remiza contra lui Chelsea, dar parca mai grozav ar fi sa nu copieze reculul pe plan intern al CFR-ului, care, din club campion in 2008, se regaseste acum doar in Europa Cup.

Trans Europe 2009

Iulie 12, 2009

Poate ati apasat titulatura UltraMaratonist, dintre blogurile de pe coloana dreapta. Poate nu. Ati intra in lumea lui Russell Secker, un temerar indreptandu-se cu brio spre varsta a treia.

L-am vazut in carne si oase, am avut ocazia, norocul si onoarea sa-i fiu companion pe scaunul vecin, zburand inapoi de la Oslo la Londra, dupa noaptea solstitiului de vara. Atat de cu picioarele pe pamant, atat de natural si candid in a istorisi o poveste a inimaginabilelor limite ale spiritului uman. I-am vazut gleznele umflate ca borcanele, testament al cursei Trans Europe, ce tocmai o incheiase, dupa 64 de zile in sir pe soselele continentului, insumand 602 ore de alergare cap la cap, 2.800 de mile si 6 tari strabatute.

In spatele glasului rece al cifrelor, care l-a regasit pe locul 30 din totalul celor 68 de ultramaratonisti aliniati la start undeva aproape de Bari, Russell are unul dintre cele mai puternice mesaje intru imputernicirea spiritelor, sufletelor si mintilor noastre. O performanta ca a sa infricoseaza dar mai ales da curaj. Este o poveste de succes a triumfului spiritului uman. Iar Russell a mai avut timp si „nervi” sa si alimenteze scurtul sau jurnal, gratie tehnologiei, in timp real, de pe mobilul la purtator direct pe interfata blogului sau.

Va puteti imagina ce inseamna sa alergi in medie minim 60 de kilometri pe zi, prin soare ori ploaie, pe caldura Italiei sau prin ninsoarea viscolita din preajma noptilor albe ale Cercului Arctic, timp de peste doua luni, zi de zi, fara macar 24 de ore de pauza? Sosete sfartecate, varfuri ale incaltarilor tocite, basici si rani, toate intr-o lupta la prima vedere inumana cu propriile limite, pe care ni le imaginam atat de restranse.

Italia, Elvetia, Germania, transbordarea peste Baltica, si apoi Scandinavia, cu Suedia si „colturi” din Finlanda plus Norvegia. Finish la Nordkapp, punctul nordic extrem al Europei, odata cu solstitiul, la 71 grade 21’10”N. Al 30-lea din 68, dintre care unii au spus intr-adevar pas.

Rainer Koch, un german, a triumfat, urmat la un interval de 6 minute de japonezul Senoo si neamtul Strosny. La femei a invins o japoneza, Funyama, sosita a 20-a in ierarhia generala si urmata la aproape 7 ore de germanca Streicher. Dar in spatele numelor si timpilor, aceleasi povesti inaltatoare ale cutezantei umane. Pe pagina sa, atat de frumos bifate, Trans Gaule in 2005, Deutschlandlauf in 2007 iar acum Trans Europe. Si frumoase amintiri. Plus recordul de a fi pierdut cea mai mare masa corporala dintre ultramaratonistii transcontinentali.

Dar nici cea mai mica urma de superioritate, de aroganta ori de infatuare. De fapt, e prea mare in pielea sa, un monstru sacru al soselelor, pentru a-si irosi energia cu „masti” in ochii altora. Mai mult, m-a facut sa ma simt special, si nu deloc umilit de mult mai redusa mea incercare tocmai bifata, spunandu-mi ca un unic maraton si nu 64 la rand poate fi cel putin la fel de dificil daca nu chiar mai complicat, prin pregatirea psihologica si conotatiile unei abordari diferite, decat ultra-incercarea lor. Inclin sa cred ca a exagerat dar nu-l contrazic pentru ca, in orice caz, dupa peste 100 de maratoane la bord, sigur stie una-doua „boabe” mai multe decat subsemnatul.

Cine are rabdarea, va castiga din a-i citi pasii jurnalului. De la niste glezne normale, la unele tumefiate, de la ninsoarea cu vant de ii lua pe sus, undeva in Suedia, incotosmanat in 6-7 randuri de haine fara a transpira, unde atinsesera deja noptile complet albe, cu lumina 24 de ore in rotirea aratatoarelor, la poza in tricou, ireala, aproape de Capul Nord. Au fost printre cele mai pline de semnificatii ore petrecute recent, undeva in zbor, deasupra nordului Europei. Ascultand experienta unui extraordinar temerar dar atat de in… blugi si tricou, daca ma intelegeti ce vreau sa spun…

In antiteza, sesizand cate suflete ratacite nu mai stiu cum sa copieze mai bine falsele modele ale zilelor noastre, salivand ca daca topismul afiseaza Maybachul si el trebuie sa etapeze macar cu un miniMaybach (chiar, exista asa ceva?), nu am nimic altceva de declarat decat ca inima imi canta de fericire ca o vioara bine acordata. Mi-am ales bine eroii nestiuti, marunti in ochii lumii orbite de uraganul consumerist si de falsele modele impinse in fata de o abila orchestrare, si imi spun ca am norocul sa pasez informatia. Am vazut si trimit mai departe. Nu voi face ca Russell si nu faceti ca Russell, doar daca un imbold special va cheama, dar de ce n-am pretui si purta la suflet samburele unei inaltatoare lectii de viata. Si anume ca oameni din randul oamenilor, atat de naturali si sa zicem „simpli” dupa vorba ori port, nu tu politicieni sau asa zise „vedete”, pot atinge cele mai impresionante si remarcabile tinte…