Posts Tagged ‘Cupa Cupelor’

0-2… Deseori in fata dar mai mereu pierzator

martie 23, 2010

De la un avans de 21 puncte in ianuarie, la doar trei acum. O istorie familiara. Parca o pecete a „albilor” ce in toamna au aniversat 90 de ani de existenta. Intrebarea e daca Leeds United isi va pastra pozitia secunda si va promova automat in esalonul doi sau, respectand traditia, se va alege din nou cu buza umflata, ratand de putin obiectivul.

Old Trafford a amutit in primul meci pe 2010 la acel 0-1 cu Leeds. De-atunci insa "albilor" nu le-a mers deloc...

Luni seara, pe Elland Road, „albii” au clacat cu 2-0 in fata principalei urmaritoare, Millwall Londra, ce a punctat prin Morison in minutul 11 si rezerva Batt spre final, deznodamant ce ascute lupta pentru ravnitul loc 2. Leeds are acum 71 puncte iar Millwall 68 si un golaveraj usor inferior, cu noua etape inaintea incheierii ligii a treia.

Ce s-a intamplat cu Leeds de la acel uluitor succes pe Old Trafford, in 3 ianuarie, 1-0 in fata campioanei Manchester United, ce se vedea eliminata din Cupa Angliei? Greu de zis dar trupa lui Simon Grayson a mai adunat doar 4 victorii in 13 jocuri de campionat, in contrast „Leii” de la Millwall recuperand teren cu 10 succese in ultimele 12 aparitii.

Ca un facut, Leeds n-a contat tocmai acum pe golgeterul Jermaine Beckford, cu 21 reusite in liga la activ si marcator al golului calificant pe Old Trafford, lui alaturandu-i-se in sala de tratament, deja dupa 8 minute scurse in jocul de luni, fundasul mereu bandajat la cap Patrick Kisnorbo, australian care s-ar putea sa rateze inclusiv Cupa Mondiala. In disperare de cauza, s-a apelat la septarul scotian Dickov, care in aceasta toamna va implini 38 ani, o alternativa ce sugereaza ca Leeds intra stramtorata pe linia dreapta a finalului de sezon.

Desigur, promovarea se joaca, doar Norwich City parand a se fi desprins in castigatoare a Coca Cola League One, insa echipele ce vin din spate, cu aplomb, pot „lua fata” la impartirea premiilor. Plasate cu un punct in urma lui Millwall, londoneza Charlton si Swindon Town inca trag si ele nadejde la de-acum accesibilul loc doi. Leeds a lasat usa larg deschisa…

Iar traditia spune ca „albii” sunt mai mereu in fata dar atat de des irosind oportunitati. Mai exact, de la retrogradarea din elita, in 2004, Leeds a pierdut baraje de promovare in ultimele trei campanii la rand in care s-a regasit implicata in lupta pentru ascensiune. In 2006, in finala play-off de accedere in Premier League, favorita Leeds a fost spulberata de Watford Londra cu 3-0. Retrogradata intre timp, in 2007, in esalonul trei, Leeds a cedat de-atunci in play-off, atat in 2008, 0-1 cu Doncaster United in finala de pe noul Wembley, cat si anul trecut, tocmai in fata lui Millwall, in semifinala tur retur. 1-0 pentru „Leii” galezului Kenny Jackett in Londra si 1-1 pe Elland Road.

Mai mult, esecurile la baraj sunt simptomatice pentru Leeds, obisnuita parca de-a lungul istoriei sa se impiedice la ultimul obstacol. Astfel, trupa din Yorkshire are in palmares finalele pierdute in Cupa Oraselor Targuri, in 1967, in Cupa Cupelor, in ’73, si Cupa Campionilor Europeni, in ’75, sezon in care pierdea la potou si campionatul si Cupa Angliei. Si asta nu-i totul… Leeds pierdea si in semifinale cruciale, atat in 1966, in Cupa Oraselor Targuri, si in ’70, in C.C.E., cat si mai recent, in 2000 in Cupa UEFA si un an mai tarziu in Liga Campionilor, contra Valenciei.

La cat de mult a fost „in fata”, Leeds a acumulat la urma urmei o zestre relativ subtire, cu trei titluri nationale, in 1969, ’74 si ’92, unice triumfuri in Cupa Angliei si Cupa Ligii, in 1972 respectiv ’68, si doua trofee ale Cupei Oraselor Targuri, in ’68 si ’71.

Dupa 14 ani in elita, intre 1990 si 2004, veniti in urma a opt sezoane petrecute neasteptat in Division 2, Leeds United cauta cu disperare ruta directa spre inaltimile vremurilor de altadata. Insa cu esecuri acasa aidoma celui de luni, in fata contracandidatei Millwall, favorita cu un pedigree mult peste nivelul ligii a treia nu-si face insa deloc favoruri. Se anunta un finis demn de urmarit…

Reclame

Despre Dinamo (Kiew) si Poli cu un fan Real in serile Xurilor madrilene

martie 15, 2010

Barcelona am lasat-o pe ninsoare viscolita si scaldata de valuri cat zidul, Madridul l-am gasit inghitind in sec la remize frustrante. La asemenea eliminare, cel mai bine e sa eviti subiectul, ceea ce am si facut, pomenind in schimb momente mai hilare.

De-atata bucurie ca Dinamo a batut-o pe Atletico, fanul lui Real si-a facut propria echipa Dinamo, din zona, ale carei poze si trofee troneaza in bar...

De unde pana unde postere cu Dinamo Kiew si fanioane ale clubului ucrainean intr-o cafenea de pe artera centrala Calle Ortega y Gasset!? Ochind unul in memoria finalei lioneze a Cupei Cupelor, din 2 mai ’86, cam pe cand Steaua ticluia ultimele finisari cu Duckadam exersand apararea loviturilor de la 11 metri, am dedus ca barmanul e mare fan Real Madrid.

Suvenir Dinamo Kiew - Atletico, de la finala C2 din mai '86, la Lyon. Cinci zile mai apoi, la Sevilla, era randul Stelei impotriva unor spanioli...

Un fanion ingalbenit si doua nume. Dinamo Kiew si Atletico Madrid. Avea sa fie 3-0, Zavarov, Blokhin si Yevtushenko invingandu-l pe Fillol. Imensa bucurie pentru suporterii “regalisti”, barmanul nostru incropind chiar o echipa locala, trasa la alb-albastru-galben si ajunsa in rama. Dinamo Kiew 1996-’97. Dupa zece ani. Un Kiew madrilèn pare-se de succes, judecand dupa etajerele cu cupe si trofee.

Cabinetul de trofee al Dinamoului madrilen...

La care l-am intrebat si de Poli. A pronuntat perfect numele Timisoara, deloc de mirare, dupa atatea scandari. “Da, ne-am bucurat ca a dat-o afara pe Atletico si am strigat pentru Poli!” mi-a explicat madrilenul intr-o inedita hispano-engleza. Au trecut aproape doua decenii si Timisoara n-a fost uitata in jumatatea “alba” a capitalei Spaniei…

Nostalgicul fan regalist a inramat clisee de pe vremea cand Raul amutea oponentii iar primul Ronaldo jubila jucand finale de Mondial si marcand

L-am lasat pe fanul Realista al banatenilor si ucrainienilor sa dezbata cu un amic peste Marca despaturita la declaratia spasita a lui Casillas si nu i-am sugerat sa dea jos decupajele cu David Beckham, unul in tricoul alb, celalalt la piele, pozand pentru casele de moda. Semn ca nouarul cel mai scump, Ronaldo, afisandu-se si el la bustul gol pe panouri publicitare la Armani, nu i-a intrat inca pe deplin la inima.

Gabi Balint a continuat spre Burgos. Eu m-am oprit pe Castellana la Bernabeu, acolo unde marca in alb si Hagi

Ar fi si greu, dupa aceasta eliminare in optimi, la care am asistat intr-un bistro conectat la postul tv Madrid. Poliglotul angajat asiatic ne-a urat “Pofta buna” si si-a etalat cunostintele de spaniola unei doamne de varsta a treia. “Ronaldo a marcat in minutul 6”. Fara asemenea bagaj, m-am scuzat politicos a doua zi, luat in cadru la Estadio Santiago Bernabeu de un echipaj de televiziune misunand dupa opinii pe marginea unei eliminari neanuntate. Semn ca degeaba am vizitat Biblioteca Nationala a Spaniei, unde doar m-am pozat la soclul statuii lui Velasquez dar n-am si sorbit din intelepciunea sa.

Tribuna I, de la bulevard, cu steagul lui Real primul din stanga si apoi al celorlalte 19 cluburi din prima liga...

La Bernabeu, senzatia era de “business as usual”. Aceasta adevarata industrie nu intrase in avarie de la un 1-1. Puhoi de fani in magazinul oficial de sub tribuna de pe Paseo de Habana, care te intampina cu glorioasa insiruire a cuceririlor clubului, insa sub o eticheta ce te pune pe ganduri. El Mejor Club del Siglo XX. Care va sa zica Real se raporteaza la… mileniul trecut. Sa traiasca oare din amintiri, asta la capitolul trofee mult ravnite? Barcelona si alde Manchester United par a o atata si figura lui Raul, flancand din vitrina intrarea, sugereaza ca “regalistii” sunt intr-adevar setati la niste ani apusi.

Cel mai mare club al secolului XX

Totusi, prestigioasa adresa a clubului, pe axul nord-sud Paseo de la Castellana, unul presarat cu sedii de ministere, corporatii si institutii financiare, dovedeste atat covarsitoarea insemnatate a Realului in viata madrilèna cat mai ales influenta sa in a-si asigura proptele cu care sa racoleze alde noi optari si nouari. Iar unde e Kaka si Ronaldo se lipeste si adidas. De fapt, magazinul clubului are pe unul dintre cele 3 etaje ale sale produse pentru diverse ramuri sportive ale furnizorului de echipament. Realul la trei dungi e la demisol…

O foarte lunga lista de succese

Magazinul oficial cu produse exclusiv adidas are la etaj articole pentru alte sporturi, fara vreo legatura cu Real, iar la demisol numai despre vicecampioana. Parterul e neutru, rezervat fotbalului...

Septarul, o legenda a clubului

Optarul, o prima extravaganta recenta

Nouarul, o alt... as mult ravnit

Asa arata peluza unui stadion mare. Chiar si de aici se poate iesi insa cu capul plecat. 1-1

Santiago Bernabeu e la cateva statii spre nord, pe Castellana, din inima capitalei

Si de la Bernabeu, din nord, exclus de pe harta Champions League de egalarea reusita de lionezi, la Estadio Vicente Calderon, cu a sa poarta 1 in tunelul sapat in maruntaiele tribunei principale, pasaj din splaiul nordic al raului Manzanares. Acolo, gravate pe zidurile tunelului, stema lui Atletico si referirea la “casa” Calderon sunt innegrite de carburantii tirurilor si limuzinelor, insa alb-rosii beneficiaza de pe urma industriei pe patru roti, pe de-o parte prin cele cateva garaje auto in chirie in burta stadionului, pe de alta parte prin Kia, ce ocupa zidul unui bloc din preajma cu sloganul mare pe tricoul dungat cu o inima in relief “Patrocinador Oficial de un Sentimiento”. Asa o fi.    

Nu stiu zau ce sentimente o avea KIA fata de fanii Atletico dar sigur buticarul din centru tinea cu Spania lui... Ce mai noapte de vara cand cu acel 1-0 la Viena. Torres versus Germania

Dincolo, sub tribuna a doua, descoperita, de pe Paseo de Los Melancolicos, restaurantul din incinta nu l-a uitat pe Torres, un Fernando nouar dar pentru Spania, iar muzeul clubului te intampina cu un cliseu de epoca de la Campo de O’Donnell, arena inaugurata in 9 februarie 1913 si care gazduia intaiul joc al selectionatei iberice in Madrid. De la Calle de O’Donnell, din estul centralului parc Del Buen Retiro, Atletico e acum mai la sud-vest, asteptand centenarul legat de vechea vatra dar expunand manuscrise punctand cei o suta de ani de istorie inceputi pentru Atletico in 1903.

Peste drum, destrabalare de graffiti Forza si “Cervezerii” gen 73 Offside, cu postere mai vechi ori mai noi. Si sperante. 40.000 s-au strans la Calderon pentru sosirea lui Sporting in optimile Europa Cup, cu fanii verzilor canalizati doar spre portile 7 si 9 ale peluzei nordice. Lume luminata, celebritati gen Maradona, Figo ori Futre dar doar un amarat de 0-0 cu doi lusitani eliminati si o concluzie. N-a fost un mijloc de saptamana propice in capitala Spaniei.

Totusi, speranta moare ultima, asa ca El Corte Ingles, acest fac-totum al comercialismului spaniol, a pus déjà in vitrina pachetul pentru retur. Avion, hotel de 5*, translator si biletul de meci, 650 euro pentru jocul de la Lisabona. Va fi interesant de urmarit pana la final acest duel intre oaspetele succesive ale Timisoarei in toamna lui ’90. Cert e ca de unde Poli a plecat calificata intr-o noapte a redutei banatene, Sporting a plecat neinvinsa. Frustrare pentru un club totusi cu vino-incoa la publicul local, daca e sa judec doar dupa pasiunea cu care si-a expus fanul lui Real satisfactia de a-i fi vazut pe alb-rosii ingenuncheati de alde Dinamo ori Poli. Daca n-ar conta, Atletico n-ar starni asemenea reactii contrarii.

Dar e acolo, parca tragandu-i de mana pe comerciantii sadea de pe arterele cu magnet turistic ale capitalei, unde magazine de sport trag cu ochiul impopotonate cu numele lui Real si Barcelona. Catalani fie si in inima tarii!? Un brand mai mare intr-o lume cu busola ratacita si bani fara miros. Un vanzator macar s-a delimitat total de tribalism, marsand patriotic in stabilimentul sau pe triumful Spaniei la Viena, intr-o splendida decartare de fulare legate de un anumit 1-0 conturat de Torres.

Spania, Barcelona, Atleti, straine, tot ce vrei...

Incerc sa-mi imaginez un derby Real – Atletico, ale caror stadioane sunt despartite cat de exemplu de-o frantura de maraton, vazandu-i pe numerosii fani infasurati in pomenitele fulare. Alb-violete ori alb-rosii. E sange latin si mandrie El Mejor. Madrid nu s-a impus in Europa miercuri si joi si am senzatia ca fanul de circumstanta al polistilor e svab de nevoie zilele astea. Viata de suporter. Trairi la maxim.

Mai sunt grupari ce renunta la sponsori in favoarea tiparirii pe tricouri a numelor fanilor

Capitala nu s-a scuturat de iarna, doamnele sunt inca imblanite iar unii fani se incalzesc cu o bere locala Mahou la ideea unor 3-0 si 2-0 in alte decenii. Cand o sala de trofee devine prea impovarata, si mentinerea pe aceeasi linie de succes e aproape imposibila. Cand asteptarile sunt galactice, altele devin micile delicii…

Exclusiv din Franta (II): „Verzii”, dupa 17 ani in sferturi

februarie 15, 2010

Cu titlul <Pe nea si viscol, dupa 17 ani in sferturi>, am semnat in Fotbal Vest un al doilea fotoreportaj din St. Etienne… Drumul Romaniei spre Polonia si Ucraina va trece in 2010-2011 si prin Hexagon, asa ca o descindere la arena celui mai aureolat club francez v-ar putea starni interesul.

De pe una din colinele ce domina orasul, spre nord, cu arena "Chaudron", plasata in preajma tronsonului tramvaiului 4, ce spinteca vertical urbea, de la sud

La poale, magazine cu bun gust si nici urma de lanturi transnationale de mancare "fast". Si pana si un supermarket nu aduce cu monstrii pe sablon nord-american, ci deghizat intr-o reamenajata veche piata, La Halle

Strazile principale s-au inglodat in zloata, magazinele au ramas goale iar stadionul s-a umplut doar pe-un sfert dar St. Etienne a profitat de-o bresa intre ninsorile urmate de viscol, recidivand cu un succes la zero acasa, la trei zile dupa memorabilul 3-0 cu AS Monaco.

Multe piete, multe statui, poleite chiar in aur. In memoria unor eroi cazuti pentru libertate. Suntem in tara lui Liberte, Egalite, Fraternite

Daca traiesti mai mult in insula, ajungi automat sa pomenesti mai des de vreme. Si n-am trecut cu vederea sa constat cat de capricioasa poate fi, in egala masura, pe continent. La St. Etienne, vantul rece de la ora jocului de duminica trecuta, cu AS Monaco, a anuntat parca zapada, ce a cernit necontenit doua zile mai apoi, cu 24 de ore inaintea optimii de finala a Cupei Frantei, cu Vannes OC, programata tot pe Geoffroy-Guichard.

Tribuna a doua, Henri Point, are un tarc pentru fanii oaspeti

Soferii au atacat mai greu abruptele pante radiind din zona centrala spre dealurile dimprejur, neaua s-a transformat in zloata pe arterele principale iar disputarea meciului knock-out a cazut sub semnul intrebarii. La cat a nins, prin alte locuri s-ar fi aruncat prosopul dar localnicii au lopatat cot la cot si arbitrul jocului, intr-o inspectie facuta miercuri la ora 11, a decis ca terenul este practicabil.

Totul parca inghetase insa fotbalul mergea inainte. St. Etienne trecuse cu 4-1 de Lorient in ianuarie si cu 3-1 la lovituri de departajare, dupa 2-2 la Villefranche, in 16-imile din saptamana precedenta, si doar cochetele magazine si buticuri din oras pareau a bate pasul pe loc.

Peluza Jean Snella, cea dinspre oras, are o galerie "saltatoare". Fanii se iau dupa umeri, intr-un lant uman, si sar pe loc minute in sir

Mai exact, nu multi s-au inghesuit in weekend, in ciuda soldurilor de pana la 70% expuse in vitrine, si nici tipenie de om la inceput de saptamana. Succesul “Verzilor”, 3-0 cu monegascii, n-a catalizat apetitul localnicilor, mai degraba precauti si restransi decat cheltuitori aidoma lyonezilor.

In fond, St. Etienne a fost si un centru minier in alta perioada a existentei sale, axandu-se abia mai recent pe latura artistica, drept gazda a celui mai mare muzeu national de arta moderna, insa ce sare pregnant in ochi in orasul cu sub 150.000 locuitori e spiritul pozitiv al coeziunii comunitatii locale. Le Stephanois.

Totul redus, inclusiv flamura cu "Le 12e Homme", al doisprezecelea jucator, dar putini s-au inghesuit...

L-am remarcat la victoria cu cei din Principat, pe esantionul de circa 23.000 spectatori, ce au stins rapid torcida cu fumigene si flamuri a alb-rosilor, dar si in oras, asta apropo de magazine. Nu tu branduri transnationale in zona centrala, nici macar urma de alde McDonald’s, KFC si alte gainarii pe aceleasi linii, ci macelarii si nu numai ale localnicilor, printre care si un butic expunand tricouri pentru mamici insarcinate, cu imprimeul ICI FUTUR SUPPORTER STEPHANOIS. Cu litere verzi, pe burta. Aici, un viitor fan Stephanois. Mi se parea mai frecventat.

Un butic din centru, de pe artera cu sine pentru transport in comun, unde e evident ca "Verzii" sunt in buricul comunitatii locale

Stafeta se inmaneaza asadar in familie iar flacara rivalitatii e intretinuta in duelul cu Olympique Lyon, ce i-a rapit suprematia in Hexagon. Dar in alte vremuri, pomenite in albumele ilustrate cu coperti rosii dar si verzi, desi comercializate in magazine de prezentare ale lyonezilor, St. Etienne se impunea la pas, de exemplu in perioada 1968-’77, cand cucerea de cinci ori Cupa Frantei, de fiecare data in fata altei finaliste insa nu Olympique. E drept, din 1977, de la ultimul succes, 2-1 cu Reims, n-au mai fost decat doua finale pierdute, in 1981 si ’82, cu Bastia si PSG, “Verzii” ramanand la agoniseala de 6 trofee, in urma marseillezilor si a parizienilor, cu cate zece respectiv sapte, in timp ce Lyon a urcat la patru. Nu multe, traditia fiind ca trofeul sa fie pasat ca mingea de rugby. Acum e la Guingamp.

Le Derby du Rhone s-a inclinat in ultimele doua decenii in favoarea lyonezilor iar distanta parcursa in 50 minute de excelentele lor trenuri etajate, pe vale in sus, spre metropola expunand pe la periferii si saloane de prezentare Dacia, parca s-a alungit in defavoarea “Verzilor”.

Biletele de 30 euro la tribuna principala pot fi cauza goliciunii ei. In rest 20 ba chiar doar 15...

Un licar de speranta a reaprins Galtier, noul antrenor principal, cu acest parcurs in Cupa Frantei, amintind imediat de precedenta ocazie cand “Verzii” de pe “Chaudron” jucau in sferturi. S-a intamplat in indepartatul 1992-’93, in primul sezon cu Jacques Santini la timona, stropit de un 2-1 dupa prelungiri cu Marseille, o campioana in devenire ce avea insa sa fie deposedata de titlu dupa incheierea editiei. Asa cum n-a durat nici bucuria lui OM, dupa “afacerea Valenciennes”, tot asa s-a stins si St. Etienne, 0-1 in semifinala cu Nantes, focul de paie fiind evident in editia imediat urmatoare, cu o eliminare prematura, la penaltyuri, in fata lui Pau.

L'Abattoire e un bar pe colt din preajma arenei, unde fanii se strang inainte si dupa jocuri, depasind numeric amatorii de curse hipice din incinta. Sub ecran, o vitrina cu mandria lui AS Saint Etienne. Simboluri, steme, ani triumfatori...

“Verzii” fusesera poate imbolditi la vremea aceea de traiectoria monegascilor in Cupa Cupelor, alb-rosii lui Arsene Wenger sfarsind in finala de la Lisabona, pierduta cu 2-0 in fata lui Werder. Dar cam de-atunci nu s-a mai auzit de St. Etienne de bine, rivalii din mai marele oras vecin crescand in schimb in proeminenta.

Stade Geoffroy-Guichard, inaugurat la 13 septembrie 1931, a ramas insa pe harta, cu ocazia Coupe du Monde ’98, cand s-a intrebuintat de 5 ori in faza grupelor, gazduind si memorabila optime cu penaltyuri Argentina – Anglia. Cea cu rosul lui Milton-Nielsen pentru Beckham. De acolo i se trag si gardurile imprejmuitoare, un surplus fata de Albion si mai ales in disonanta cu pasnicul spirit Stephanois. Partizani dar fair-play…

Fanii din peluza Charles Paret au cateva steaguri gigant, incluzandu-l pe cel cu un craniu cu palarie. Povesti cu stafii?

Duminica, inaintea jocului de la ora 5 cu AS Monaco, mai nimic nu era deschis in St. Etienne. Francezii pranzeau la casele lor fara mari peluze ori limuzine in fata, pastrand rodnic samburele familiei si al comunitatii locale. Strada era a lor pentru 5 tuciurii in grup, misunand in zona unei gari de naveta, si cu greu am gasit, in drum spre stadion, o usa deschisa cu refugiati “Verzi”. Initial, mai multi erau ei in L’Abattoire chibitii de curse hipice, scurgandu-se pe ecrane din Irlanda sau aiurea.

Mi se pare c-au cam pierdut pariurile dar fanii “Verzi” sositi in bar au tras nadejde de la vitrina cu flamuri, tricouri, steaguri si imitatii de trofee din anii cu zece titluri stranse. Pe artera spre stadion, nu multi s-au infipt la cele doua-trei standuri cu produse ale clubului, unele reduse si la 10 euro, lasand ceva si pentru jocul cu Vannes, pe langa cele 30 la principala, 20 in Point si 15 la peluze, taxate la meciul cu Monaco.

Vor urca "Verzii" in ierarhie aidoma amorezului pe tulpina? Undeva in centru, un colt de strada ce-ti ia ochii...

Miercuri, pe frigul de la ora 20, printre altii fara capitanul Matuidi, St. Etienne a fost atenta la capcanele “buturugii mici” din josul ligii a doua si a punctat spre final, prin Payet si Riviere, care, ca si cu monegascii, a conturat victoria la fluierul final: 2-0 si calificare. In sferturi, dupa 17 ani! Zapada de marti, ramasa pe scaune, n-a scos din case 10.000 de Stephanois, tarcul oaspetilor ramanand gol…

Iar joi s-a pus pe viscol, semn ca, pe locul 16, St. Etienne n-a iesit inca din iarna. Care a anulat peste saptamana unul din zborurile spre Bordeaux, urbe a campioanei lidere care le-a administrat duminica „Verzilor” un 3-1 ce-i tine acolo jos, sub presiunea rezultatelor. Ultimele 14 etape vor fi de foc…

Intercalate, urmeaza fazele finale ale Coupe de France, care in 23/24 martie programeaza sferturile de finala, cu perechile Monaco – Sochaux, Auxerre – PSG, Quevilly – Boulogne si Lens sau Brest cu St. Etienne. „Verzii” isi vor afla adversara miercuri seara, 17 februarie, cand ex-campioana Hexagonului va primi vizita divizionarei secunde Brest. Oricum ar lua-o, o deplasare dificila pentru Stephanois…

Din liga a saptea in 2006, la Mondial contra Italiei!

decembrie 5, 2009

In 10 iunie 2009, pe platourile sud-africane din Pretoria, un anume Shane Smeltz deschidea scorul intr-un meci amical impotriva campioanei mondiale Italia. Shane si mai cum? Smeltz. „All Whites” aveau finalmente sa cedeze cu 4-3 dar in toamna si-au procurat biletele pentru a se reintoarce in Africa de Sud: 1-0 si 0-0 la baraj cu Bahrain.

Iar aseara „albii” neo-zeelandezi au fost plasati in Grupa F, a Italiei, pe care o vor intalni joi 24 iunie 2010. Intr-un meci de Cupa Mondiala. Smeltz se va reintalni cu Squadra Azzurra.

Golul contra Italiei n-a fost insa unicul in care nouarul lui Gold Coast United a deschis baierele jocului. Prima sa reusita la echipa nationala, in 2006, pe cand evolua in liga a saptea engleza, la micuta dar cunoscuta Wimbledon AFC, a coincis cu primul gol al partidei amicale disputate in Chile, finalmente sud-americanii calificati si ei in Africa de Sud intorcand rezultatul la 4-1.

Mai apoi, Smeltz avea sa devina cunoscut in insula britanica, si nu doar la Mansfield Town, Wimbledon ori Halifax, pe unde s-a perindat vreme de doi ani, inscriind golurile de 1-0 si 2-1 in amicalul cu Tara Galilor, disputat la Wrexham, de unde „verisorii” mult mai putin celebri ai All Blacks plecau neinvinsi, 2-2. „Dubla” sa venea tocmai la finele periplului englez, in acea vara de 2007 intorcandu-se in Noua Zeelanda, la Wellington Phoenix.

L-am vazut jucand pe nouarul nascut la Goppingen, in Germania, intr-o sambata rece de toamna tarzie, undeva in sud-vestul Londrei, cand a fost introdus tarziu in joc pentru AFC Wimbledon. Mi s-a explicat ca internationalul amatorilor era in recuperare dupa o accidentare, fiind folosit ca rezerva. Shane n-a schimbat soarta jocului, ramanand 0-0, insa per total a contribuit cu 26 „boabe” in 61 aparitii, dintre care 11 ca inlocuitor, pentru londoneza ce in respectivul sezon 2005-’06 avea sa stagneze la nivelul sapte.

Smeltz n-a excelat insa doar pentru „Domni”, strangand deja 15 goluri in 26 aparitii pentru Noua Zeelanda, cu care-l depaseste pe poate cel mai cunoscut fotbalist al insulei din emisfera sudica, si anume Wynton Rufer. Cine nu si-l aminteste pe zdravanul varf din tata elvetian si mama Maori ce a facut pasul din fotbalul Tarii Cantoanelor in Bundesliga, unde a excelat cu Werder Bremen, castigand nu doar campionatul si DFB Pokal ci pana si defuncta Cupa Cupelor?

Ei bine, Rufer a avut sansa sa prinda un turneu final de Campionat Mondial, drept cel mai tanar component al neo-zeelandezilor la vremea Mondialului spaniol, pe cand avea 19 ani, iar nouarul de 28 ani desemnat Jucatorul Anului in Oceania in 2007 si 2008 va fi si el acolo, piept in piept cu Chiellini, dupa ce a contribuit din plin, golgeter fiind, cu 8 reusite, la calificarea „buturugii mici” la FIFA World Cup 2010. Smeltz, golgeterul absolut al „albilor”…

Pentru a pune si mai bine in lumina abisul de nicaieri din care a rasarit pe scena mondiala „All Whites”, antrenata de Richard Herbert, 48 ani, un fundas titular pentru invinsa Noua Zeelanda la Cupa Mondiala din ’82, sa mentionam ca din firava „conexiune” britanica, in ale carei ligi evolueaza cei mai multi expatriati „Kiwi”, si mai putini sunt jucatorii ce ies in prim-plan.

De departe, lider ar fi Ryan Nelsen, veteranul capitan de 32 ani, ancora si in remiza 0-0 cu Liverpool FC. Da, sesarul lui Blackburn Rovers e ca o stanca si e nadejdea „albilor” sa nu incaseze mai … mult decat norma la Mondial, intr-un parteneriat devensiv cu recordmanul all-time de aparitii la nationala,cu 65 selectii, Ivan Vicelich, 33 ani, intors la Auckland de la Roda Kerkrade.

 In rest insa, ar mai fi Rory Fallon, numarul 14 la divizionara secunda Plymouth Argyle, autor al unicului gol al barajului cu Bahrain, cap in minutul 45 al returului din 14 noiembrie, cand arabii ratau un penalty dupa pauza, si Chris Wood, aflat in lotul lui West Bromwich Albion, dar care nu prinde „banca” pretendentei la revenirea in Premier League. Pe banca de rezerve, sambata, a stat in schimb Kris Bright, un alt numar 14, neutilizat de Shrewsbury Town, in esecul cu 1-0 din jocul de liga a patra cu Bournemouth. Si sa revin la Fallon, „verzii” sai au pierdut si ei sambata, 0-1 acasa, si se cufunda incet, pare-se, spre liga a treia…

La nord de Zidul lui Adrian, in Scotia, decarul Chris Killen, si el de 28 ani, a ajuns si prin Champions League cu Celtic Glasgow, fiind colegul din atac al lui Smeltz, adaugand o „dubla” in acel 3-4 cu Italia, iar Old joaca la Kilmarnock. 

Liga neo-zeelandeza e o necunoscuta, putine amanunte parvenind despre nivelul valoric al competitiei ce alimenteaza majoritatea lotului lui Herbert. Iar „stranierii” sunt putini si pe la cluburi marunte, ceea ce nu-i impiedica insa pe „albi” sa dea piept cu Slovacia, in partida lor de debut din 15 iunie. Un duel al nepoftitelor care au dat cu nonsalanta buzna. Bravo lor!

Cat e cota pentru un gol al lui Smeltz ori Killen in Africa de Sud? Daca ar fi sa ne luam dupa locul 156 ocupat acum 2 ani in ierarhia FIFA Coca-Cola, nu le-am da „albilor” de-un bob speranta. Dar pana si in 1982, la primul lor Mondial, insularii au marcat intr-un 2-5 cu Scotia, dupa ce fusesera pusi la punct de Brazilia, cu 4-0, si Uniunea Sovietica, 3-0. Iar cum i-am vazut prin Londra ca sunt de seriosi si ambitiosi, pasionati de sport si talentati, n-as crede ca vor incasa un alt 2-12. Mingea rotunda le poate deveni incet o buna companioana, aidoma balonului oval…

Alba-neagra cu sufletele polistilor?

octombrie 14, 2009

FC Timisoara nu s-a ridicat in plan logistic la inaltimea momentului oferit de calificarea in Europa League, o optiune paguboasa transformand o potentiala sarbatoare fotbalistica a intregii urbe intr-un fiasco in urma caruia ma tem de eventuale repercusiuni si la vizitele unor multiple cuceritoare ale continentului, Anderlecht si Ajax, si ma intreb daca nu cumva inimile de polisti cu sange alb-violet sunt confundate de unii cu niste banale portofele.

Cu totii avem dreptul sa ne refugiem in vise si iluzii, fie ele si desarte. E un deliciu in jocul vietii de a ne desfata cand si cand cu luxul fantasmelor, ceea ce imi imaginam si de un dram speranta si in “Amintiri despre viitor”, o inchipuire publicata in ultima editie dinaintea Craciunului din anul 2000, in pagina a noua, de “puzzle”, a Fotbal Vest din acel 19 decembrie, si care este rememorata la finele acestor randuri…

Pe-atunci, cu Poli in Divizia B, am visat nebuneste cu ochii deschisi la viitorul de peste un deceniu al fotbalului de-aici. A fost un joc al imaginatiei.

Visul s-a intrupat si, dupa ce anul trecut, in 2 octombrie, Poli pierdea fara macar un punct smuls lui Partizan Beograd trenul grupelor Cupei UEFA, iata ca anul 2009 i-a adus in cale Timisoarei detinatoarea la zi a acelui trofeu cazut prada istoriei.

Si absolut remarcabil, FC Timisoara i-a eliminat pe ucrainieni, facandu-si cadou aducerea pe malurile Begai a cremei Beneluxului, Anderlecht cea cu Cupa Cupelor si Cupa UEFA in palmares, plus Ajax cu C1 + C2 + C3 in cabinet. Se anunta a fi un festin al Banatului, un punct culminant rar si pretios dintr-un periplu european mai lung ca niciodata. Un moment demn de savurat cu sampanie…

Dar sansa a fost spulberata, visul a fost destramat cu o nonsalanta nechibzuinta. Cu un “pachet”. Suporterii patimasi pentru alb-violet au fost buni cand au ragusit scandand in diferitele lor luari de pozitie prin oras pentru numele, culorile, palmaresul si spre binele lui Poli, dar n-au mai fost la fel de buni, fiind nu rasplatiti pentru loialitatea lor ci tradati, cand a venit vremea jocurilor de pe “Dan Paltinisanu” din Europa League. Cum adica “pachet” si nu bilete de meci!?! Goliciunea arenei a spus totul intr-un moment, cel al meciului contra acestui obsesiv nume Dinamo, ce se anunta unul de slefuire a onoarei si mandriei incercatului club.

Dar “pachetul”, si normal, n-a fost inghitit iar rezultatul s-a vazut atat in teren cat si in navala prin tribunele goale a fanaticilor oaspetei. Oare isi vor calca pe mandrie, dupa un 0-3 acasa si imediat apoi introduse mai scumpe bilete pentru un singur meci, cei insultati si franati cu acel “pachet”? Lasati-ne sa visam si sa ne vedem visul cu ochii!

Nu fortificati “Dan Paltinisanu” cu “pachete” ci deschideti-i sufletul, sa se umple cu zeci de mii intr-un glas ce-l inaltau pe Tata Mare impotriva Celticului! Plang, sangerand lovit de un “pachet”…

Si-acum, “Amintiri despre viitor”, asa cum era publicat in 19 decembrie 2000, in Fotbal Vest…

AMINTIRI DESPRE VIITOR

O, ce zi mare pentru fotbalul din vestul tarii! Wilhelm, fanul alb-violetilor nascut in zilele Revolutiei, si-a lasat masina electrica “Mercedes” la etajul trei al parcarii stadionului “Dan Paltinisanu”. Forfota se face déjà resimtita… nu mai sunt nici 30 minute pana la meciul echipei sale de-o viata, Poli, cu AS Roma, in faza a doua a grupelor Cupei UEFA.

Ambitia avuta de italianul Claudio Zambon la sosirea sa la Timisoara, in anul 2000, ca polistii sa joace in cupele europene cu giallo-rossi romani, devenise realitate. Cum timp mai avea, a intrat in restaurantul cu specific mexican din luxosul lant de magazine din jurul arenei, visat de Mircea Pascu inca din anii ’90.

Telefonul mobil chiar a zbarnait. Noutati primite prin serviciul de e-mail. In derbyurile Diviziei D Ilfov, Vascoza Bucuresti – Steaua Bucuresti 3-2 si Dinamo Bucuresti – Avantul Chirnogi 1-1. Nu mai sunt bilete la partida din aceeasi seara, din Cupa Europei de sud-est, programata in nocturna pe stadionul UMT, intre alb-negri si Aris Salonic. Ar fi fost ceva sa vada la lucru in aceeasi zi doua dintre echipele timisorene de Liga Nationala. Dar important e ca Poli sa invinga…

A iesit din supermarket, s-a strecurat printre autocarele double-decker aduse de domnul Diminescu de la Karlsruhe, l-a vazut prin placa de plexiglas ce inconjoara zona vestiarelor pe Puiu Preda cautand cu infrigurare ceva pe palierul de la etajul II al minihotelului polist si si-a facut loc printre fani, introducand cartela de abonat in casa de marcat de la intrare.

Pe stadion, cu greu a ajuns la locul sau traditional, 35, randul J, sectorul H. Toata suflarea asteapta cu sufletul la gura fluierul de start. La statia de amplificare, la finele prezentarii echipelor, s-a anuntat rezultatul meciului restanta din Liga Nationala, Politehnica Iasi – CFR Timisoara, feroviarii urmand sa revina seara in oras, cu cursa charter.

Peste 90 de minute, bucuria era desavarsita. Paul Codrea, revenit in tara dupa cei 4 ani petrecuti la Real Madrid, a dejucat pasul la offside al italienilor si a marcat unicul gol, in minutul 77. Suspansul a fost maxim, pentru ca protestele oaspetilor l-au determinat pe centralul olandez sa apeleze la verdictul reluarilor video. Ca o usurare, pe uriasa tabela electronica din Curva Sud, literele galbene mari de-o schioapa pulsau vestea cea buna: GOL VALABIL. Imediat, e inscris si numarul de spectatori prezenti: 59.721.

Ferice de ei dar si detinatorii de telefoane mobile si cei conectati la internet avusesera ocazia sa vizioneze jocul. Che sera, sera! Dupa meci, in uriasul pub rezervat exclusiv suporterilor alb-violeti, se vorbeste intr-una despre marea victorie… Frumos 17 martie 2011 pentru fotbalul din vestul tarii!

  • Desi unele personaje sunt reale, evenimentele poarta amprenta fictiunii. La ultima aparitie din acest an, mi-am permis un artificiu despre fotbalul mileniului III.

Luntrea vikinga s-a intors pe insula

iulie 5, 2009

De la ambarcatiunile de lemn ale vikingilor, la hotelurile plutitoare ale mileniului III. Tromso, un "nod" al expeditiilor de tot felul

De la ambarcatiunile de lemn ale vikingilor, la hotelurile plutitoare ale mileniului III. Tromso, un "nod" al expeditiilor de tot felul

In episodul trei de la gura fiordului Balsfjorden, ultimul de pe taram viking pentru Fotbal Vest, intitulat A fost odata Szekeres contra Galatei, am pomenit de retrogradate din Norvegia si Scotia, care fie aveau dupa 4 ani de la picaj puterea de a elimina din Cupa UEFA o detinatoare a trofeului ori inca au in mana fraiele proprietatii arenei nationale Hampden Park, concesionata de Queen’s Park federatiei din Glasgow pentru alti 20 de ani. Si apropo de cele doua natiuni fotbalistice, ele se infruntau pe scena turneului final al Coupe du Monde ’98, in grupe, scor 1-1, si dau piept si in actuala campanie de calificare pentru Africa de Sud…

Intr-o croaziera de-a lungul coastei Norvegiei, scotieni au ancorat si la Tromso. Intre ei, un membru cotizant al unui club stravechi al "Cimpoierilor", Queen's Park Glasgow

Intr-o croaziera de-a lungul coastei Norvegiei, scotieni au ancorat si la Tromso. Intre ei, un membru cotizant al unui club stravechi al "Cimpoierilor", Queen's Park Glasgow

In aceasta vara, dupa patru ani, alb-rosii de la Tromso IL se realiniaza in eurocupe, multumita locului 3 prins anul trecut in Norvegia. Iar precedenta campanie in Cupa UEFA mentine vii amintirile exuberantei din 2005 de pe arena Alfheim.

Atunci, TIL revenea pe insulita dupa un surprinzator 1-0 la vecinii de la Esjberg, returul fiind insa o reflectie in oglinda iar baietii dintre fiorduri calificandu-se la moartea subita de dupa penaltyuri. Chin ce n-avea sa anticipeze succesul istoric din turul intai, imediat urmator, in dauna Galatei, cu Tamas Szekeres “aruncand in aer” arena Alfheim: 1-0. Surpriza a fost rotunjita in retur, la Bosfor, intr-un oras cu o populatie mai mare decat a intregii Norvegii (4,8 milioane), cu un 1-1 ce a trimis-o pe Tromso in grupe, soc cu atat mai mare cu cat in sezonul imediat urmator parafarii de catre Gica Popescu a cuceririi Cupei UEFA pentru Galatasaray, contra Arsenalului, biata Tromso retrograda in 2001 din elita, la capatul celor mai buni 16 ani din istoria clubului. Cine-ar fi pariat pe o asemenea rasturnare de situatie!?

E drept, viata in grupa n-a fost usoara, romanii cucerind “fortareata” Alfheim dar TIL reusind totusi un succes, chiar clar, cu 3-1, in dauna unor belgradeni de la Crvena Zvezda derutati poate de trusourile alb-rosii in dungi verticale ale vikingilor. Un alt Ole, Martin Alst, isi facea cu prisosinta datoria si cu acea ocazie. Asadar, tragand linia si adunand, 8 jocuri in precedentul raid European pentru TIL si fanii ei, autoporecliti Isberget. Iceberg.

Greu de imaginat ca fanii lui TIL se autonumesc "Iceberg", daca ne luam dupa cliseul pe care l-am surprins in "susul" zonei centrale, cu soarele mangaind pante inverzite...

Greu de imaginat ca fanii lui TIL se autonumesc "Iceberg", daca ne luam dupa cliseul pe care l-am surprins in "susul" zonei centrale, cu soarele mangaind pante inverzite...

O performanta nevisata in 1985, la abia prima promovare in liga intai norvegiana, cand TIL devenea a treia si ultima grupare din nordul tarii, dupa Mjolner si Bodo Glimt, care sa vada soarele elitei. De fapt si visul de a juca laolalta cu restul Norvegiei s-a infiripat tarziu, abia in ’72, cand federatia a acceptat si trupele din tinutul Soarelui de la Miezul Noptii sa intre in competitia “mama”, emancipandu-se de la nivelul regional. Iar in ’79 Tromso chiar ajungea in premiera in campionatul national al ligii secunde.

Initial timida la debut si-n Europa, in ’87 in Cupa Cupelor, contra scotienei St. Mirren, iar apoi in ’91 in UEFA, cu Tirolul, trupe cu care cel mult a remizat, Tromso insa s-a dezghetat in Cupa Intertoto, in 1995, cu un 2-2 la Aarau si un 1-0 de succes la Cluj, cu Universitatea, demolarea lui Havnar cu 10-0 fiind din pacate anulata de esecul acasa, 0-2 cu Germinal Ekeren. Eliminare.

Viking Laws... Legile vikinge. O insumare de capatai, la intrarea in Polarmuseet. Spiritul de luptatori le-a servit si in fotbal, de exemplu la Cluj, contra Universitatii: 1-0 pentru Tromso, in Intertoto

Viking Laws... Legile vikinge. O insumare de capatai, la intrarea in Polarmuseet. Spiritul de luptatori le-a servit si in fotbal, de exemplu la Cluj, contra Universitatii: 1-0 pentru Tromso, in Intertoto

Avea insa sa vina ea si prima calificare, in ’97, in Cupa Cupelor, cand TIL a rasturnat in prelungiri, 4-2, esecul cu 3-2 de la NK Zagreb, triumf care a adus-o apoi pe Alfheim pe cosmopolita Chelsea si le-a oferit alb-rosilor ocazia de a se remarca cu adevarat in Europa fotbalistica. Tromso nu mai era doar portul “baza” a expeditiilor polare ale lui Amundsen ori Nansen sau in preajma caruia fusese scufundat cuirasatul Tirpitz, eveniment din razboi caruia ii este dedicat un muzeu in apropierea orasului, ci si nordica asezare scandinava in care vedetele londoneze nu faceau fata rigorilor ninsorii viscolite: 3-2 pentru TIL!

Si va puteti imagina ca marea Chelsea a fost invinsa pe un stadion in a carui cabana de lemn de la peluza nord trofee sunt expuse in pervaz? 3-2!

Si va puteti imagina ca marea Chelsea a fost invinsa pe un stadion in a carui cabana de lemn de la peluza nord trofee sunt expuse in pervaz? 3-2!

Si mica e lumea… Invartindu-ma prin preajma Alfheim Stadium, de unde unul ca Rushfeldt sfarsea pe scena Cupei Mondiale cu “vikingii”, am intalnit un alt cutreierator delectandu-se cu fotografiatul. David Tate, in varsta de 49 ani, a inghitit in sec la retrogradarea in luna mai a clubului favorit, unul dintre cele mai vechi din Scotia si care in 9 iulie va aniversa 142 de ani de la infiintare.

Este vorba despre Queen’s Park, o mica grupare din Glasgow, supravietuind in umbra marilor Celtic si Rangers, si nu oricum, ci cu brio, in conditiile in care “Parcul Reginei” are in continuare la mana federatia scotiana de fotbal, careia i-a reconcesionat pe alti 20 de ani stadionul national Hampden Park. Pare greu de crezut dar Queen’s Park e proprietara arenei reconditionate, chit ca strange doar cateva sute de spectatori la jocurile “de-acasa” din ligile mici ale fotbalului profesionist scotian.

Tate, unul dintre cei 180 membri “plini” ai clubului si care achita un abonament anual de 210 lire sterline pentru acest privilegiu, mi-a sugerat sa vizitez portalul oficial www.queensparkfc.co.uk , pentru a ma convinge ca The Scottish F.A. plateste micului club chirie intru gazduirea pe Hampden a jocurilor oficiale inter-tari. Una dintre ciudateniile fotbalului. Poposit pe tarm la Tromso, in cursul unei croaziere, David si-a vazut apoi de drum…

Si apropo de Glasgow, unde in docurile din Gowan se nastea Sir Alex Ferguson, un macabru joc de cuvinte imediat cusut de englezi, reactie la decesul lui Michael Jackson. Cica Ferguson, spre deosebire de Jackson, va fi inca in masura “to play Giggs in October”, aluzie la turneul londonez din toamna al starului pop dar si la longevitatea aripii galeze. “To play gigs” se traduce cu a concerta dar, ca pronuntie, si cu „a-l folosi pe Ryan Giggs” … Diabolic, nu-i asa?

Un lucru e insa cert... Cine a trecut prin Tromso, fie invins pe zapada, fie vizitand gura fiordului, a plecat impacat sufleteste si innodat in noi prietenii cu pana mai ieri straini. Asa cum scrie pe paharele berii Mack. A se degusta la o vorba cu amicii...

Un lucru e insa cert... Cine a trecut prin Tromso, fie invins pe zapada, fie vizitand gura fiordului, a plecat impacat sufleteste si innodat in noi prietenii cu pana mai ieri straini. Asa cum scrie pe paharele berii Mack. A se degusta la o vorba cu amicii...

Ziua 149. Despre „Tovarasa”, un refuz, Groapa si Mircea

mai 19, 2009

Doar o vorba despre ceata. Daca va intereseaza, citeste si da mai departe. De fapt acest meci n-ar fi trebuit sa se joace, n-ar fi trebuit sa existe in calendarul competitional, pentru ca unul dintre cluburi n-ar fi avut ce cauta in fotbal.

Vorbesc despre Dinamo – Poli, vazut de departe, dupa ce am auzit de un 3-1. S-a ridicat in picioare si, in numele intregii clase, i-a spus ca refuzam sa mai participam la orele Dumneaei, chiar si cu explicatii ce n-am fi fost obligati sa le mai oferim. I-a vorbit pe un ton potolit, calm si la subiect. Era imediat dupa vacanta de iarna, la inceput de 1990. Era zdravan, pieptos, cu suflet de rugbist si reprezentantul nostru. Era portavocea unei clase care nu mai accepta indoctrinarea unui subiect de liceu cu conotatii ante-’89. Ne-am ridicat in picioare si am parasit sala.

S-au aliniat la centrul terenului, au salutat publicul si s-au retras. Au facut act de prezenta dar n-au dat piept cu cei pe care nu-i mai recunosteau ca adversari in arena sportiva. Era nu mult dupa vacanta de iarna, la inceput de 1990. Erau zdraveni, pieptosi, jucatori de rugby reprezentand Timisoara si potravocea unui oras care nu mai accepta sa dea piept cu un club dinamovist afiliat fostului sistem. In Timisoara se murise pe strazi de mana unor angajati ai Ministerelor sistemului. Iar Dinamo de rugby oare ce era? Sandu Domocos si ai lui au facut un gest de zile mari, au lansat un mesaj despre necesitatea de curat in sport. N-au avut partizani, n-a avut ecou. Capul plecat sabia nu-l taie. Gestul n-a fost inteles pentru ca asta era si este starea de spirit a unei natiuni care cam tot pe-atunci era avertizata cu renumitii 20 de ani de un anumit sfatos mereu propus pe „sticla”. Despre atitudinea de jos palaria a rugbistilor Timisoarei a scris recent Ion Golumbu, in Vocea Porumbelului din Fotbal Vest.

De ce a adus Ionica vorba despre amintiri pierdute in ceata istoriei? Pentru ca dificultatile Timisoarei sportive se lovesc de acelasi nume. Dinamo. Intr-o lume ce s-a schimbat atat de mult in aproape 20 de ani, ceva a ramas totusi de neclintit. Dinamo, odiosul sau trecut si perpetuarea unei minciuni. E simplu… Acest 3-1 e o alta palma usturatoare pe obrazul Timisoarei, alta umilinta fara rost, pentru simplul motiv ca respectivul meci nici n-ar fi trebuit sa aibe loc. Dupa Victoria, Scornicesti, Moreni retrogradata, si altele ar fi trebuit aruncate la cosul istoriei. Dar Marie doar si-a schimbat palaria iar dovada sta in continuitatea lui Dinamo, si nu oricum, ci cu o traiectorie spre titlu. Nu numai ca inca fiinteaza dar si domina. Qed. Asta daca mai era de demonstrat ceva in privinta stanelor de piatra cu mii de vieti intr-o societate atat de data peste cap in acest rastimp…

Dar Timisoara nici nu s-ar mai putea lua atat de Dinamo, de cand fanionul ei nu mai are aceeasi cadere morala. Culmea ironiei e ca in cei 20 de ani Dinamo nu doar ca n-a fost scoasa din scena de gesturi chiar si de refuz ale unor jucatori de a mai da piept cu „rosii”, ba din contra, si-a pastrat identitatea postbelica. Iar la fel de ironic e ca Timisoarei i s-au luat culorile, numele si a acceptat „inlocuitori”. Surogate. Asa e cand te iei la tranta cu sistemul. Dinamo invinge. Per total si cu 3-1 ieri, azi, maine si… pana cand?

De cate ori in acesti 20 de ani n-au fost sperante pentru un alt deznodamant in acest duel de trista amintire!? Iar sperantele s-au naruit in desertaciune si amar. Uneori chiar cu concursul celor care au practicat noncombatul in numele unor jocuri de culise. Palme autoadresate, date in spatele cortinei. Dar fanul nu e dus cu pluta… Si anii au tot trecut iar gestul rugbistilor lui Domocos e tot mai pierdut in ceata, tot mai solitar si chiar luat in deradere. Ca Vezi Doamne ar fi facut pe desteptii. Nu Domnule… Daca e ceva esential si vital in existentele noastre, e pastrarea flacarei vii a constiintei, a credintei in fapta daca nu chibzuita macar dreapta. Nimeni nu s-a raliat atunci rugbistilor si natiunii i s-a dezvaluit soarta ce i-a fost prevestita cu 4 planuri cincinale inainte.

Vorbeam de probitatea morala a Timisoarei. Subtire, subtire. Ce-a mai ramas din flacara? Reprezentantii noilor culori in Groapa au fost de peste granita sud-vestica, din Europa Centrala, de culoare, cu straini de Banat si in restul structurilor iar capitanul a absentat. Prezenta capitanului ar fi reamintit ca Orasul Florilor si-a tot vandut bobocii, in cei 20 de ani, tocmai celor carora Domocos si-ai lui le-au spus-o verde in fata ca „data viitoare dar niciodata pana atunci”…

Pe cat a fost el de furios cand Timisoara s-a mai pus o data cu sistemul, dar inainte de ’89, si l-a batut sfidand comenzile, Mircea macar s-a retras intre timp din Groapa si Triunghiul Marianelor care e sistemul fara sanse de eradicare a cancerului. A facut-o pentru ca si-a respectat blazonul de profesionist si a iubit prea mult mingea, pentru a-si mai irosi cariera intr-o cacealma.

Iar rezultatele s-au vazut si roadele sunt culese. Cu mici derapaje si intoarceri in peisaj, Mircea si-a mentinut insa linia si a pastrat distanta. A cladit la Brescia Romena, a fost recunoscut ca atare de Moratti, a vrajit si Stambulul iar apoi si-a gasit refugiul in campia rusa. De unde apare sub luminile orbitoare ale rampei unei finale europene. Vorbeam de traiectoria sa in ascensiune, departe de Dinamo pentru care se zdrobsea la invingatorii sai in noiembrie ’87, furios nevoie mare pe 1 Mai timisorean, iar acum asteptam sa vedem daca va culege si toate roadele. Nu doar o finala, ci trofeul.

Sahtior e din Donetk iar Mircea din Romania. Finala e ultima de Cupa UEFA. Iar Werder e adversara, Werder care castiga in ’92 si Cupa Cupelor, pe-atunci deja muribunda. O facea la finele unui sezon inceput cu 6-0 si 5-0 cu Bacau. 2-0 in acea finala, marcand Rufer si Allofs. Klaus e si acum la verzi, in conducere. Werder e surpriza, Sahtior e surpriza. Din sute de cluburi europene, unul carmit de Mircea a prins finala. Cateodata iti trebuie si 20 de ani pentru a atinge un asemenea pisc dar asteptarea merita. Ce alte variante ar fi avut? Sa continue in Groapa? 

Dinamo a murit in momentul cand n-a fost recunoscuta drept adversara in competitie de niste eroi bravi cu brate tari si coloana vertebrala. Dar a fost mentinuta in viata de un sistem care se perpetueaza si se regenereaza cu concursul tacit al unei natiuni ingenuncheate si momite cu paine si circ pe altarul dorintelor de-a parveni in varii forme. Decat la un bal de ochii lumii, mai bine la spital. Brazii se frang dar nu se indoaie. Unde-or fi acei rugbisti demni si cine le-ar asculta la o adica povestea? Ca de statui nici nu poate fi vorba.

Ziua 147. Bara vikingului Flo la baraj

mai 17, 2009

Unii sarbatoresc, altii isi smulg parul din cap. E vremea recoltei in fotbal, e finele sezonului.

Milton Keynes Dons o avea unul dintre cele 16 stadioane nominalizate pentru candidatura Angliei la gazduirea C.M. 2018, o arena cu 32.000 locuri, dar pentru moment a oprit ascensiunea intre divizii. La o seara dupa ce Millwall a smuls o remiza si s-a calificat in finala barajului de promovare in liga a doua in dauna lui Leeds, si chiar pe arena lui United, fosta campioana fiind inecata din nou in lacrimi, dupa ce anul trecut o scrantise in finala barajului, si cealalta finalista a fost decisa.

La Milton Keynes, a fost nevoie de mai mult decat cele 90 minute de la Leeds. S-au jucat si prelungiri si tot 0-0 a ramas. In mod normal, conform competitiilor de pe continent, un Scunthorpe – MK Dons 1-1 si MK Dons – Scunthorpe 0-0 e tradus printr-o calificare a lui Dons, fara prelungiri. Dar in Anglia regula golului in plus marcat in deplasare nu e luata in seama. Asa ca prelungiri si penaltyuri.

La care Roberto Di Matteo, managerul lui MK Dons, a mers si pe mana rezervei introduse in minutul 109, un anume Tore Andre Flo. Remember me? Vikingul castiga candva cu Chelsea si Cupa Angliei, si Cupa Ligii, plus Cupa Cupelor, ca sa nu mai amintim cele 76 selectii pentru Norvegia, dar cei 35 de ani au plumburit gambele. Flo a fost al noualea pe lista prioritatilor lui Di Matteo la penaltyuri, si s-a vazut de ce. Pentru ca a sutat in transversala. Astfel s-a incheiat epopeea lui MK Dons. Scunthorpe in finala de pe Wembley, cu Millwall, dupa un 0-0 si 7-6 pe stadionul ce ar putea gazdui un meci de Cupa Mondiala in nici 10 ani.

Cu un 0-0 care pe continent i-ar fi elevat in finala, „Domnii” si-au smuls parul din cap. Cu un 0-0 suficient contra lui Arsenal, Sir Alex Ferguson si Manchester United au ridicat trofeul Premier League, peste nici 24 de ore, intr-o cascada de zambete, imbratisari si sampanie. Ronaldo a fost insotit de mama sa si a zambit larg, uitand incidentul inlocuirii. Stai linistit, Cristiano, ca nu-ti rapeste nimeni titlul de golgeter in campionat. Sau ai prevestit, cand cu aruncarea jachetei, ca Anelka te va egala la 18?

Oricum, rasete si bucurie, inaintea finalei de la Roma. Inca un titlu in palmares, pe cand egala la momentul incoronarii, Arsenal, a avut un manager la ora destainuirilor. Wenger, foc si para ca a ajuns sa se simta ca un „ucigas”, pentru al treilea loc patru in ultimii 4 ani.  I-a fost inoculat sentimentul vinovatiei, dupa ce Man U si Chelsea s-au desprins recent pe Emirates la 3-0 si tot sezonul „Tunarilor” s-a destramat. Oful sau, in toate paginile.

In contrast, cel care l-a invins la Britannia Stadium si i-a sugerat sa nu se planga de tratamentul „la oase” aplicat de Stoke, si-a mai trecut in cont un scalp. Tony Pulis, luat in deradere la startul editiei, cand o readucea dupa peste 20 de ani pe Stoke City in prima liga, a urcat chiar pe 11, primul loc din a doua jumatate a Premier League, facand o rocada in favoarea sa cu invinsa „Olarilor”, Wigan. O fi pariat cineva in august pe Stoke incheind la mijloc? Cred ca nimeni nu i-a dat mai mult de… locul 18. A amutit criticii si sigur la facut fericit, in al noualea cer, pe Stephen Foster, un fanatic al „Olarilor” si autor de carte sportiva, care cu autoironie si umor a creionat drama de a fi fan al unei echipe relativ mici si cu probleme, dintr-un oras demodat, in care nu s-ar aventura staruri ca Ronaldo. „Ea a stat acolo razand” e un deliciu pentru chibitul de fotbal, e radiografia unor sezoane memorabile prin ridicolul lor, e pasiunea de neinfrant, chiar si in conditii de 0-9 cu Liverpool, a unor suporteri care-si spun, pentru a se autoincuraja, ca pe undeva e mai palpitant sa suferi prin deplasari in fundul vaii decat sa te plictisesti ca sustinator al „Diavolilor”, asistand la masacrari dupa sufocari dupa zdrobiri la Old Trafford.

Foster trebuie ca e tare fericit pentru Stoke, orice s-ar intampla in ultima etapa, mai ales in conditiile in care pe un loc rezervat initial „Olarilor”, 18, sta stinghera marea Newcastle United. Invinsa acasa de Fulham, cea care trage la Cupa UEFA, dupa ce acum un an pornea ultima etapa cu un picior in liga a doua. Ferguson, Hodgson ori Pulis? Pulis a facut minuni in acest sezon, mentinand Stokeul, pe care-l prelua acum ani buni. Dar si Ferguson a mentinut trofeul national la club, adaugandu-le pe cel mondial si al League Cup. Dupa 23 de ani pe banca la Manchester. Parca e mai greu sa te mentii in varf, si inca dupa atatia ani. Iar Hodgson a rasturnat toate calculele si a demonstrat, ca si Stoke, ca nu trebuie seici, miliarde, arene mari si staruri, pentru a castiga deseori cate 3 puncte. Toti au meritul lor in 2009. Cel mai merituos? Sigur nu Arsene Wenger. Manager simtindu-se in culpa. El si Flo au dat-o in bara, la niveluri diferite. La fel si Leeds, din nou. Parca ti-ar parea rau pentru 36.000 de patimasi, cu sperantele lor…

Pe Wembley nu vor merge in zilele urmatoare nici Ferguson cu Ronaldo, nici Wenger, nici Di Matteo cu Flo ori Leeds, ci Millwall. O alta duminica, dar cu „Lei” pe Wembley. N-au avut ei onoarea nici cand au jucat recent finala Cupei Angliei, in 2004. Erau tot in liga a treia si ultimul act al F.A. Cup, un anticipabil 0-3 cu Man United, s-a jucat la Cardiff. Pe-atunci, arcul Wembleyului era in reconstructie. Pe-atunci, la Millwall se estompau tot mai mult scandari de genul „You’re going home in a f*****g ambulance!” Veti merge acasa in **** masina a salvarii. S-au cosmetizat vremurile si s-a dovedit ca Millwall si Leeds au fost domesticite, cu caninii scosi si botnita in gura. S-a facut prea mult caz de „duritatea” lor, s-a exagerat degeaba, iar semifinala barajului a fost fotbal… pasional si-atat. Nu tu capete in gura si sulite aruncate din peluza, cum se intampla candva la Leeds. Ba chiar golul decisiv l-a marcat pentru o trupa „alba” un musulman de culoare. S-au schimbat vremurile dar barele raman in picioare pentru a fi ochite si marturie ca loviturile de departajare sunt esafod si pentru un Platini ori Baggio. Iar de vineri si pentru un „Viking” cu 76 de selectii.