Posts Tagged ‘Poli Timisoara’

„Operaţiunea Oaia”

Octombrie 31, 2010

Scriam în vară de demersul timişoreanului Bogdan Herzog, mare polist, antreprenor localnic şi fiu al fondatorului „Diviziei Sport” la Radio Timişoara, în legătură cu campania JUSTICE FOR POLI, iniţiativa sa. Ei bine, într-o notă mai puţin serioasă, fin ironică, Bogdan a pus la cale cu alţi fani alb-violeţi şi campania „Operaţiunea Oaia”, de fapt o mare ovină gonflabilă, ţesută cu trudă, în „onoarea” descinderii pe Bega a mai-marelui Gigi Becali, odată cu Steaua sa.

Oaia a fost… făurită şi gătită pentru sosirea Stelei şi a patronului ei, adusă la stadion într-un gest de curtoazie al fanilor polişti pentru „cine-i ca noi”. Becali şi roş-albaştrii au ajuns peste tot, şi pe Riverside ori Anfield, printre altele, dar Oaie ca pe Bega n-au văzut. Ce nu face Timişoara pentru a se încadra ineditului spaţiu mioritic al Ligii lui Mitică, George, „Butelie” şi mai ales Gigi. E rupt din rai privilegiul de a juca în acelaşi eşalon cu păstoritele şi mai ales de a primi vizita Stelei.

E gata să iasă din stână. Ţesălată pentru marea întâlnire

E scoasă din ţarc, într-un mediu nociv ei, în preajma turmei arenelor...

E fotogenică, între îngrijitorii ei, gata de marea întâlnire. Dar mă va remarca oare, mă va mângâia pe blăniţă? Sau va saluta trufaş doar ieşirea lui Kapetanos în încercuire?

E seară, e frig, dar les randez-vous nu poate fi ratat.

Oaia pentru Gigi, erupţie a veşnicei angoase a Timişoarei. Această stea care "sus răsare".

Oaia abia aşteaptă returul. Nu scăpăm de asemenea onoare. Steaua revine pe Bega. Până când? Veşnic, pururea Amin, într-o Ligă criptocomunistă de securişti şi hoţi ce şi-au schimbat doar blana. Trufia, rânjetele şi inumanitatea le sunt impregnate pe veci în pielea tăbăcită de grosolani ce sunt. Până la împlinirea spuselor lui Bogdan, „fotbalul ar trebui să rămână al suporterilor”, mai e iarbă de păscut.

Veritabilul derby Poli -„U” are un X după 44 ani, şi tot în octombrie!

Octombrie 22, 2010

Aseară, 22 octombrie 2010, s-a repetat pentru prima dată de la inaugurarea duelului Politehnica – Universitatea în elită ca rivalele studenţeşti să-şi împartă punctele pe Bega. Într-un derby sub semnul tradiţiei, unicul fapt netradiţional era remiza.

Dar ca şi în 2 octombrie 1966, în prima ediţie de campionat în care grupările din Timişoara şi Cluj trecuseră de la aceeaşi denumire, Ştiinţa, la cele actuale, şi acum a fost egal: 2-2. Atunci a fost 1-1, noua Politehnica încheind ultima sezonul, pe 14, şi retrogradând pentru câţiva ani buni. Ca o coincidenţă, numai atunci s-au mai întâlnit în octombrie! Iar de la reluarea duelului, în 1973-1974, n-a mai fost urmă de egal la Timişoara între cele două…

După ce cu neruşinare ni s-a împuiat capul despre falsul derby Dinamo – Steaua, de fapt o faţetă evidentă a imposturii ce a generat tragedia postbelică românească, Poli Timişoara – „U” Cluj s-a prezentat ca un veritabil duel de tradiţie al fotbalului nostru, în fond una dintre cele mai longevive încleştări din arena carpatină şi totodată cu un iz cândva demn, dat de trecutul dizident al celor două grupări fost „studenţeşti”. Lucrurile s-au mai schimbat dar nostalgia altor vremuri dă o notă aparte acestui joc bănăţeano-transilvan.

„50.000 oameni la Poli – U în Divizia B” remarca www.diviziasport.ro , siteul online al Radio Timişoara, adăugând un clişeu de arhivă de la acel joc de 4-1 în favoarea Timişoarei, în primăvara lui 1984, important în economia luptei pentru repromovare. Alb-violeţii aveau să revină atunci în elită.

Interesant, ultimii ani buni n-au găsit Universitatea în elită, aşa încât consemnăm un unic 3-0 în 5 aprilie 2008, pe „Dan Păltinişanu” din Timişoara, precedentul duel Poli – „U” pe Bega datând din 3 mai 1997: tot 4-1.

În ordine cronologică, iată meciurile jucate în prima ligă sub actuala lor denumire la Timişoara între bănăţeni şi „Şepcile Roşii” în ultimele peste patru decenii, pornind chiar de la acel 1-1 în octombrie ´66…

2 octombrie 1966….. 1-1

9 septembrie 1973… 1-0

26 martie 1975…….. 0-2

28 martie 1976…….. 2-0

Etapa a 24-a, în 1979-´80… 2-0

7 martie 1981………. 3-2

20 martie 1982…….. 2-0

27 aprilie 1986…….. 1-2

28 noiembrie 1987.. 1-0

25 martie 1990…….. 4-1

9 decembrie 1990…. 4-0

7 noiembrie 1992…. 0-1

18 decembrie 1993.. 1-0

Etapa a 23-a, în returul 1995-´96… 2-0

La unele dintre cele mai bune clasări ale poliştilor, în 1976 respectiv în ´91, locurile 5 şi 4, alb-violeţii au învins la zero nişte alb-negri care aveau să încheie acele ediţii pe locul 18, ultimul. Memorabil este şi un alt 4-1, cel din martie 1990, într-unul dintre primele jocuri după lovitura de stat globalistă din România, când Timofte II semna o dublă.

Nou-promovata „U”, venită pe Bega de pe un loc superior concitadinei campioane CFR, i-a barat Timişoarei calea spre primul loc, rămas Galaţiului. De ceea ce i-a fost frică lui Cosmin Contra, Poli n-a scăpat. Când îi era lumea mai dragă, şi într-un duel în general de „1”, gazda pe val s-a înecat în faţa unui club ce nu mai remizase pe Bega din 2 octombrie 1966.

Cu Gheorghe Gruia: campionul mondial ce a ridicat handbalul mexican

Iulie 8, 2010

Acum 4-5 decenii, când Gheorghe Gruia devenea dublu campion mondial cu selecţionata de handbal a României, problema era ce medalie obţin „tricolorii”. În zilele noastre însă, şase preliminarii la rând ratate au coborât ştacheta aşteptărilor, aşa încât recenta calificare la turneul final mondial din ianuarie 2011, în Suedia, şi tocmai în fieful Rusiei, este o adevărată performanţă. Iar unul dintre foarte puţinii care au mai crezut în elevii lui Vasile Stângă şi după eşecul la 4 goluri diferenţă de pe teren propriu din jocul tur a fost Gruia, Mondialistul cu aur de altădată, care acum, la aproape 70 ani, conduce delegaţia Mexicului la Campionatul Mondial Universitar din Ungaria.

Iar acest fapt trebuie bine subliniat. Gruia, profesorul de la UNAM, Universidad Nacional Autonoma de Mexico, o instituţie cu un sfert de milion de studenţi, şi prin mâinile căruia au trecut, fie la universitate, fie la şcolile de antrenori, toţi tehnicienii din handbalul mexican, s-a deplasat în Ungaria în calitate de conducător al delegaţiei din populatul stat central american, şi nicidecum doar pentru a le susţine pe „tricolore”, după cum a dezinformat Gsp.ro, care a publicat o fotografie a antrenorului cu jucătoarele românce, cu menţiunea drumului „special” făcut pentru încurajarea lor. Baliverne.

Gheorghe Gruia (d) la o discuţie ca între antrenori activând în străinătate cu Marius Breazu, despre handbal şi cărţi de profil

În 1964, în Cehoslovacia, şi în `70, în Franţa, Gruia câştiga aurul mondial cu România, retrăgându-se de la naţională cu bronzul olimpic, la Munchen, în 1972. Campion european la nivel de club, cu Steaua, în 1968, jucătorul de altădată a devenit antrenorul şi conducătorul delegat din zilele noastre, după plecarea în Mexic, în 1978.

Fără exagerare, românul a fost un pionier al handbalului în Mexic, doar handicapurile absenţei unor sparring-partneri în acea parte de lume şi a unor competiţii regulate lăsându-i pe purtătorii de Sombreros în anticamera lumii bune a acestui sport. Costurile deplasărilor la marile competiţii sunt un uriaş impediment resimţit de mexicani şi întrebarea e dacă Mexicul lui Gruia se va apropia într-o bună zi de plafonul spart de Brazilia şi Argentina, mai uşor acomodate în sportul pe semicerc, în care în afara europenelor mai fac ceva purici doar ţările maghrebiene şi selecţionata feminină a Coreei de Sud, campioană mondială şi olimpică.

Eroul cărţii lui Horia Alexandrescu, "Gruia, Mister Handbal", apărută anul trecut, semnează un autograf pentru colegul său de breaslă

Unii încearcă să intre în lumea bună, iar alţii, românii, revin unde le era locul aurit. Celor 4 titluri mondiale, record absolut împărţit doar cu Suedia, e foarte greu de crezut că li s-ar mai putea adăuga altele, însă prezenţei la Mondialul din 2009 din Croaţia, după o lungă absenţă, i se alătură cea din iarna viitoare. Succesul de la Charkov, nescontat după eşecul din ţară, în meciul tur cu ruşii, ar putea constitui o trambulină psihologică pentru depăşirea locului 15 ocupat la precedenta ediţie. Depinde doar de Stângă şi elevii săi dar cel mai important e că România se află din nou în cărţi.
Cărţi… Ar fi două cărţi de referinţă despre istoria handbalului timişorean, prima, „Semicerc de veac„, lansată cu ocazia împlinirii a 50 de ani a clubului Politehnica, în 1997, şi o ediţie adăugată, „60 de ani alb-violeţi”, apărută în 2007. „Semicercul” este truda de documentare şi redactare a jurnalistului timişorean Marius Breazu, avându-l coautor pe regretatul Constantin Jude, iar în ediţia adăugată Viorel Jurcuţ, de la Radio Timişoara, propune interviuri-serial din lumea handbalului şi adnotări din cel de-al şaselea deceniu alb-violet la sportul în 7.
Din păcate, „Semicerc de veac”, extrem de valoroasă prin calitatea informaţiei şi ineditul clişeelor, cu care Marius Breazu a onorat semicentenarul clubului Politehnica, punctat pe parchet de patrulaterul amical reunindu-le şi pe Minaur, Dinamo Bucureşti şi Dinamo Pancevo, a suferit în ceea ce priveşte tiparul şi n-a avut parte de publicitatea meritată. O altă dovadă a lipsei de respect pentru propriile noastre valori, tradiţii, istoric şi trecut…
Gheorghe Gruia a avut aşadar plăcutul prilej de a discuta despre handbal cu un fost compatriot, Breazu, plecat între timp la rândul său din ţară şi stabilit în Ungaria, unde activează ca antrenor în puternicul campionat maghiar.

Marius Breazu, autor al cărţii "Semicerc de veac" şi antrenor în handbalul feminin regional din Ungaria, la o vorbă despre sportul ce-i uneşte cu reputatul Gheorghe Gruia, care a fost primit cu un vin de-al locului, Tokaj...

Cât de-o idee despre ce înseamnă handbalul feminin la nivel sătesc-regional în ţara vecină, am aflat succint de la Breazu, un antrenor român implicat direct în fenomen… „Activez la Szerencs VSE, in orasul natal al Anitei Kulcsar, fosta pivot a echipei Ungariei, decedata in accident de  masina la 28 de ani in 2005…Sala noastra ii poarta numele. Orasul se afla la vreo 15 km de mult mai celebrul…Tokaj  si echipa joaca la nivel regional. Am cam 35 de fete, senioare plus junioare intre 14-19 ani. Pe senioare le-am gasit gata formate ca echipa, pe junioare le-am adus putin cite putin, si vreau sa merg cit mai mult „in jos” apropo de virsta. Nu prea am ecou, Szerencs fiind un sat mai mare, cu vreo 10.000 locuritori, si se multumesc cu putin, asa incat simt ca prea mult batem pasul pe loc. Nu e bine…Totusi, in paranteza fie spus, sala nostra are dusumea de plastic, olandeza, cu incalzire sub ea, variabila!”
 
 Şi poate că şi în ianuarie, în Suedia, băieţii lui Vasile Stângă ne vor surprinde plăcut, aşa cum a intuit fostul dublu campion mondial Gruia înaintea returului din Rusia…

Petrescu da sperante de viitor… polistilor

Octombrie 29, 2009

Succesele in deplasare ale campioanelor Romaniei in grupele UEFA Champions League sunt cadouri surpriza in octombrie, insasi oportunitatea de a da piept cu grupari mai puternice din Europa si de a invata mai ales din esecuri primenind incet-incet competitivitatea in fruntea fotbalului romanesc de club. 

“Bilete? Vrea cineva bilete de meci? Nu-i vorba in acest caz de oferta unui vanzator stradal ilicit, ci a unui posesor de abonament anual la Arsenal, intrebandu-se daca ar fi doritori printre colegii sai de la Daily Telegraph pentru jocul cu Olympiakos de pe Emirates. Sorry old boy, dar ma spal pe cap la ora jocului”.

Astfel incepea Kevin Garside, desemnat in noiembrie 2008 redactor-sef pe sport la Daily Telegraph, editorialul publicat exact acum o luna sub titlul “Michel Platini omoara vise aruncand stridiile marilor pesti”,  ziaristul glumind in continuare ca “nu exista un motiv evident de a nu pune mana pe sampon oriunde pe continent” in serile meciurilor din grupe, faze incipiente pe care le considera balonate, “invaluite de inertie”.

O “bomba” gen Barcelona – Rubin 1-2 nu e nici primul, nici ultimul rar soc si poate nici nu va genera improbabila calificare a “buturugilor mici” in dauna favoritelor, care intr-adevar, intr-o covarsitoare majoritate, finalmente se redreseaza, insa dovedeste anumite merite ale formatului competitiei in viziunea presedintelui UEFA.

Lasand la o parte tachinarile lunare intre editorialisti insulari si Platini, la urma urmei un… francez, este fortata pretiozitatea respectivilor formatori de opinie de a atribui scena Ligii Campionilor doar “elitelor prestigioase”, carora le-ar cadea nasul prin “fundaturile estului Europei”, pentru a-l cita pe acelasi jurnalist, care a adaugat: “Va puteti imagina fata lui Jose Mourinho cand Inter a cazut in aceeasi grupa cu Rubin Kazan?”

Ei bine, n-avem imaginatie ci doar am vazut fata lui Guardiola martea trecuta, aducandu-ne aminte ca Rubin e campioana tarii semifinalista la C.E. 2008 si care a dat Europei castigatoarele Cupei UEFA in 2005 si 2008, CSKA respectiv Zenit, triumfuri ce au inaltat Rusia in ultimii 5 ani in ierarhia coeficientilor UEFA pe locurile, in ordine, sapte, iarasi 7, zece, patru si din nou 7. Comparativ, Albionul a pus tot de doua ori mana pe Cupa UEFA in ultimii 28 de ani, prin Spurs in ’84 si Liverpool in 2001 dar mai sugestiva e treapta urcata cu hotarare de Sevilla, o recenta dubla castigatoare a competitiei “verisoare”, ce acum troneaza in grupa Unirii.

Din insula si alte cateva campionate puternice, grupele par plictisitoare. Dar Platini a intuit ca prin formatul cu iz populist ofera outsiderelor mai multe sanse sa se puna la incercare cu “greii” si implicit sa castige experienta competitionala la cel mai inalt nivel, daca nu cumva chiar si puncte aducatoare de venituri, eventual chiar si de calificari, sume ce ar putea fi reinvestite in cresterea valorica a loturilor reprezentantelor, ridicand stacheta competitiei interne.

Daca tot a alterat initial formatul democraticei Cupa Campionilor Europeni, dand Cezarului cate 3 si 4 reprezentante in Liga Campionilor, forul european incearca macar sa dreaga busuiocul cu zaharele financiare pentru nevoiase, la masa bogatilor. S-a scris despre paguba facuta de Poli lui Shakhtar, eliminand-o din drumul spre grupe, “gaura” sugestiva in privinta foamei unor cluburi suficient maturizate pentru a lua Europa de coarne macar pentru un an, doi.

EdinburghMay2009 017

Rangers, creditata de bookmakers cu 7/1 sa castige cu 3-0 finala Cupei Scotiei din mai 2009, pe care o transa cu 1-0 contra lui Falkirk, nu si-ar fi putut imagina ca va sfarsi umilita pe Ibrox de necunoscuta din Urziceni, Romania. Europa Centrala, adaug...

Timisoara nu e inca in respectiva categorie dar succesele campioanelor CFR si Unirea la Roma respectiv Glasgow ofera speranta ca o invingatoare pe drept a competitiei interne, fie ea si a Romaniei, poate nadajdui la ceva puncte si bani in plus pe drumuri europene si mai ales creste importanta castigarii unui loc de acces in UEFA Champions League si intensifica disputa la varf. Cu efecte pozitive infiltrandu-se in josul ierarhiei. Deci mai ales in campionat e o paine de mancat, prioritatea revenirii macar in calificari, daca nu direct in grupele competitiei, fiind mai mult decat evidenta.

Iar victoriile si fiecare banut in plus cucerit de alde CFR, Unirea sau Timisoara le intaresc incet-incet in disputa deseori inegala cu Triunghiul Bermudelor bucurestean. Triumful lui Dan Petrescu cu 4-1 acasa la finalista de anul trecut a Cupei UEFA este si un raspuns indirect ignorantei mai sus amintitului editorialist, care, folosind numele Urziceni drept corolar al deranjului cu “fundaturile”, “inertia” si “balonarea” din grupe, a intrebat ironic daca “este Urziceni acea acceptabila contractie, Michel?” Contractia are aceeasi functie ca si abrevierea, in limba franceza in particular mentinand fluenta sunetului.  In fond, Kevin, Urziceni e doar un nume ca oricare altul, si-atat, nu-i asa? Un nume de oras… Aproape impronuntabil de presa insulara dar… urzica a dat furnicaturi vicecampioanei Scotiei.   

Franta, cap de serie la baraj, fata in fata cu Given, o data invingator si alta data invins in noiembrie la baraje        

Si vorbind de surprize in grupele cu finaluri totusi previzibile, de urmarit confruntarile de baraj, care pe care in dubla mansa, ce au suferit modificari de format pe ultima suta de metri, prin introducerea de catre FIFA a capilor de serie. Se va infaptui vrerea oficialilor, de a le vedea calificate in noiembrie pe europenele mai bine clasate in ierarhia forului mondial, sau revolta verbala a unuia ca Shay Given va naste oarece surprize?

In 18 noiembrie, la Paris, portarul Irlandei ar putea stropi egalarea la 102 selectii in nationala a recordmanului “verzilor”, Steve Staunton, cu eliminarea Frantei, desemnata cap de serie, din drumul barat de sarbi spre Africa de Sud. Given, un scolar pe cand acum doua decenii, in 15 noiembrie ’89, Irlanda se califica in premiera la Campionatul Mondial, cu un 2-0 in Malta, a fost insa in poarta la mansele de baraj pentru descinderea la Coupe du Monde ’98 respectiv in Coreea de Sud si Japonia.     

Mai intai, in 15 noiembrie ’97, rata prezenta in Franta cu un esec la Bruxelles, 1-2 cu Belgia, venit dupa un 1-1 la Dublin. Apoi, in 15 noiembrie 2001, se califica pentru mondialul asiatic la Teheran, desi dupa un esec cu Iran: 0-1. Fusese insa 2-0 in Irlanda…

Cert e ca irlandezii i-au dat prompt credit septuagenarului Giovanni Trapattoni, confirmat in post pana la finele urmatorului turneu preliminar, iar Signor i-ar putea surprinde pe vicecampionii mondiali asa cum ii “intindea”, chiar si cu baieti “doar” de la Stoke ori Boro, si anume Lawrence, Whelan si St. Ledger, pe campionii lumii.

Mingea rotunda poate asculta si tineri antrenori de “buturugi mici” in Champions League, si seniori ai nationalelor non-cap de serie la baraj, si se poate rostogoli nastrusnic fie si in ultimele nici 15 secunde ale minutului 90, cum se intampla odata la Paris, intr-un 17 noiembrie, in ’93, cand Kostadinov rapunea “Cocosul galic” la finele “snurului” desirat dintr-o lovitura libera de Ginola in coltul opus de teren, uluiala ce se rasfrangea pe ecran cu eroarea Franta – Bulgaria… 2-1, Platini fiind eliminat dintr-un drum spre SUA acontat la aceeasi ora de micuta Irlanda, cu un 1-1 in Nord.

Si-atunci, sa dai o potentiala surpriza pe-un spalat pe cap!?! Sfidare.

Alba-neagra cu sufletele polistilor?

Octombrie 14, 2009

FC Timisoara nu s-a ridicat in plan logistic la inaltimea momentului oferit de calificarea in Europa League, o optiune paguboasa transformand o potentiala sarbatoare fotbalistica a intregii urbe intr-un fiasco in urma caruia ma tem de eventuale repercusiuni si la vizitele unor multiple cuceritoare ale continentului, Anderlecht si Ajax, si ma intreb daca nu cumva inimile de polisti cu sange alb-violet sunt confundate de unii cu niste banale portofele.

Cu totii avem dreptul sa ne refugiem in vise si iluzii, fie ele si desarte. E un deliciu in jocul vietii de a ne desfata cand si cand cu luxul fantasmelor, ceea ce imi imaginam si de un dram speranta si in “Amintiri despre viitor”, o inchipuire publicata in ultima editie dinaintea Craciunului din anul 2000, in pagina a noua, de “puzzle”, a Fotbal Vest din acel 19 decembrie, si care este rememorata la finele acestor randuri…

Pe-atunci, cu Poli in Divizia B, am visat nebuneste cu ochii deschisi la viitorul de peste un deceniu al fotbalului de-aici. A fost un joc al imaginatiei.

Visul s-a intrupat si, dupa ce anul trecut, in 2 octombrie, Poli pierdea fara macar un punct smuls lui Partizan Beograd trenul grupelor Cupei UEFA, iata ca anul 2009 i-a adus in cale Timisoarei detinatoarea la zi a acelui trofeu cazut prada istoriei.

Si absolut remarcabil, FC Timisoara i-a eliminat pe ucrainieni, facandu-si cadou aducerea pe malurile Begai a cremei Beneluxului, Anderlecht cea cu Cupa Cupelor si Cupa UEFA in palmares, plus Ajax cu C1 + C2 + C3 in cabinet. Se anunta a fi un festin al Banatului, un punct culminant rar si pretios dintr-un periplu european mai lung ca niciodata. Un moment demn de savurat cu sampanie…

Dar sansa a fost spulberata, visul a fost destramat cu o nonsalanta nechibzuinta. Cu un “pachet”. Suporterii patimasi pentru alb-violet au fost buni cand au ragusit scandand in diferitele lor luari de pozitie prin oras pentru numele, culorile, palmaresul si spre binele lui Poli, dar n-au mai fost la fel de buni, fiind nu rasplatiti pentru loialitatea lor ci tradati, cand a venit vremea jocurilor de pe “Dan Paltinisanu” din Europa League. Cum adica “pachet” si nu bilete de meci!?! Goliciunea arenei a spus totul intr-un moment, cel al meciului contra acestui obsesiv nume Dinamo, ce se anunta unul de slefuire a onoarei si mandriei incercatului club.

Dar “pachetul”, si normal, n-a fost inghitit iar rezultatul s-a vazut atat in teren cat si in navala prin tribunele goale a fanaticilor oaspetei. Oare isi vor calca pe mandrie, dupa un 0-3 acasa si imediat apoi introduse mai scumpe bilete pentru un singur meci, cei insultati si franati cu acel “pachet”? Lasati-ne sa visam si sa ne vedem visul cu ochii!

Nu fortificati “Dan Paltinisanu” cu “pachete” ci deschideti-i sufletul, sa se umple cu zeci de mii intr-un glas ce-l inaltau pe Tata Mare impotriva Celticului! Plang, sangerand lovit de un “pachet”…

Si-acum, “Amintiri despre viitor”, asa cum era publicat in 19 decembrie 2000, in Fotbal Vest…

AMINTIRI DESPRE VIITOR

O, ce zi mare pentru fotbalul din vestul tarii! Wilhelm, fanul alb-violetilor nascut in zilele Revolutiei, si-a lasat masina electrica “Mercedes” la etajul trei al parcarii stadionului “Dan Paltinisanu”. Forfota se face déjà resimtita… nu mai sunt nici 30 minute pana la meciul echipei sale de-o viata, Poli, cu AS Roma, in faza a doua a grupelor Cupei UEFA.

Ambitia avuta de italianul Claudio Zambon la sosirea sa la Timisoara, in anul 2000, ca polistii sa joace in cupele europene cu giallo-rossi romani, devenise realitate. Cum timp mai avea, a intrat in restaurantul cu specific mexican din luxosul lant de magazine din jurul arenei, visat de Mircea Pascu inca din anii ’90.

Telefonul mobil chiar a zbarnait. Noutati primite prin serviciul de e-mail. In derbyurile Diviziei D Ilfov, Vascoza Bucuresti – Steaua Bucuresti 3-2 si Dinamo Bucuresti – Avantul Chirnogi 1-1. Nu mai sunt bilete la partida din aceeasi seara, din Cupa Europei de sud-est, programata in nocturna pe stadionul UMT, intre alb-negri si Aris Salonic. Ar fi fost ceva sa vada la lucru in aceeasi zi doua dintre echipele timisorene de Liga Nationala. Dar important e ca Poli sa invinga…

A iesit din supermarket, s-a strecurat printre autocarele double-decker aduse de domnul Diminescu de la Karlsruhe, l-a vazut prin placa de plexiglas ce inconjoara zona vestiarelor pe Puiu Preda cautand cu infrigurare ceva pe palierul de la etajul II al minihotelului polist si si-a facut loc printre fani, introducand cartela de abonat in casa de marcat de la intrare.

Pe stadion, cu greu a ajuns la locul sau traditional, 35, randul J, sectorul H. Toata suflarea asteapta cu sufletul la gura fluierul de start. La statia de amplificare, la finele prezentarii echipelor, s-a anuntat rezultatul meciului restanta din Liga Nationala, Politehnica Iasi – CFR Timisoara, feroviarii urmand sa revina seara in oras, cu cursa charter.

Peste 90 de minute, bucuria era desavarsita. Paul Codrea, revenit in tara dupa cei 4 ani petrecuti la Real Madrid, a dejucat pasul la offside al italienilor si a marcat unicul gol, in minutul 77. Suspansul a fost maxim, pentru ca protestele oaspetilor l-au determinat pe centralul olandez sa apeleze la verdictul reluarilor video. Ca o usurare, pe uriasa tabela electronica din Curva Sud, literele galbene mari de-o schioapa pulsau vestea cea buna: GOL VALABIL. Imediat, e inscris si numarul de spectatori prezenti: 59.721.

Ferice de ei dar si detinatorii de telefoane mobile si cei conectati la internet avusesera ocazia sa vizioneze jocul. Che sera, sera! Dupa meci, in uriasul pub rezervat exclusiv suporterilor alb-violeti, se vorbeste intr-una despre marea victorie… Frumos 17 martie 2011 pentru fotbalul din vestul tarii!

  • Desi unele personaje sunt reale, evenimentele poarta amprenta fictiunii. La ultima aparitie din acest an, mi-am permis un artificiu despre fotbalul mileniului III.