Posts Tagged ‘revolutie’

Ce-am avut si ce-am pierdut in decada 00

Decembrie 31, 2009

Despre golul lui „Munti” la Charleroi, despre fani, despre Liverpool din Giulesti pan’ la ‘Stambul cu Champions League in brate, am punctat in <Fotbal Vest> in loc de „La Multi Ani!” cateva repere aleatorii din decada cu miezul OO a noului mileniu, anii 2000-2009…

Un rezumat nescris… Artificii la miezul noptii, o secunda esti inca in anii 99, in urmatoarea in decada OO. In a carei a treia zi, Premier League a continuat imperturbabil cu etapa a 21-a. Derby 2-0 Watford [Branko Strupar 2, 72]; Everton 2-2 Leicester [Don Huchison 15, David Unsworth 58pen; Matt Elliott 25, 31]; Leeds 1-2 Aston Villa [Harry Kewell 46; Gareth Southgate 19, 62]; Newcastle 2-2 West Ham [Nikolaos Dabizas 18, Gary Speed 66; Frank Lampard 84, Igor Stimac 88]; Sheffield W 1-1 Arsenal [Gerald Sibon 56; Emmanuel Petit 40]; Southampton 1-0 Bradford [Kevin Davies 55]; Tottenham 1-0 Liverpool [Chris Armstrong 23]; Wimbledon 1-0 Sunderland [Carl Cort 30]; [Jan 4] Coventry 2-2 Chelsea [Cedric Roussel 54, Robbie Keane 82; Tore Andre Flo 55, 83]; [Jan 29] Man Utd 1-0 Middlesbrough [David Beckham 87].

Nu multe, doar noua la numar, sunt prim divizionarele din acel ianuarie 2000 ce se regasesc si-acum in elita, la pasul de la anii OO la 01, elita ale carei plase sunt inca scuturate de Lampard, Davies ori Robbie Keane. Plus Beckham, deloc de mirare, pe lista marcatorilor. Acum insa pe ruta L.A. – Milano. Dar Gareth Southgate, la urma urmei un fundas!?

Nu redactam la vremea respectiva rezumatul etapei de-acum 10 ani deoarece, conform traditiei, Fotbal Vest apare abia in a doua zi de marti a Noului An.

O incoronare nedesavarsita… Dorinel Munteanu egalase, insuficient, panicand insa Albionul. Iar spre oroarea unor jucatori de-ai sai mirosind sange, Kevin Keegan – alias King Kev – a inlocuit un mijlocas ofensiv cu mai sus pomenitul fundas Southgate, dar pe post de… inchizator.

Sir Bobby Robson, un alt fiu al nord-estului, elevand Anglia pe acel loc 4 din ’90 neegalat in peste 40 de ani, i-ar fi sugerat Regelui ca a mai buna aparare e atacul. Restul e istorie. Fault. Penalty. Ganea 3 – Albionul 2, Hoddle dandu-le si altora idei cu aducerea fagarasanului in insula.

Un al doilea val de romani, ca dupa Mondialul ’94? Da, Contra si Mutu, nu si altii. Bani. Substante. Aruncat ca un mar stricat. Suspendat. Amendat la greu. Sclavie moderna.

Regele n-a mai rezistat mult. Pana in 7 octombrie 2000, cand Hamann puncta ultimul joc gazduit de Empire Stadium. Ironic… Anglia – Germania 0-1. Turnurile templului cad dupa peste 77 ani. Un Wembley care pastra unicul titlu mondial in insula, cu golul care n-a fost. Thierry, le-ai sugera nemtilor sa solicite o rejucare? Asadar Regele s-a retras, primul strain intrand in scena. Sven si trei sferturi de finala la rand.

O deturnare anticipabila… Owen, marcatorul invins la Toulouse si Charleroi, descinde si-n Bucuresti. Si noi. <Fotbal Vest> si pe urmele lui Liverpool. Unii sunt mai egali ca altii. Purceii capata acreditari, cateilor din Timisoara li se refuza aceeasi promisiune. Cu bilete, in Giulesti. Owen da pasa de gol. 0-1. Rapid in halta. Liverpool pana la trofeu, contra lui… Contra, tradat de Geli. Autogol de aur. 5-4. Cupa UEFA. Unica pentru Anglia in 25 de ani.

25 mai 2005. Istanbul. Ah, abia s-a incheiat, de zece zile. Campionatul. Chelsea, cu primul titlu dupa 50 de ani. In ’55 il cucerise pe primul, tot dupa 50 de ani. Club fondat in 1905. Lui Roman si Jose, stiind de centenar, nu le-au trebuit nici doi ani. Si Abramovich, intr-o lume tot mai intercorelata, le-a dat ideea deturnarii si altor potenti. Invazie. Americani la Old Trafford si nu numai.

Chelsea a luat titlul cu un portughez, Liverpool il lua, 10 zile mai apoi, in Europa, cu un spaniol. De la 0-3. Jerzy la deruta. Succes ce-i imbie, in februarie 2007, pe partenerii Gillett si Hicks. Alti americani. Invazia insulei se inteteste.

Un dialog neimpartasit… Alt 25. Acelasi 2005. In aprilie. Arsenal – Tottenham 1-0. Dupa meci, fani in metrou. Incerc sa tes. „Excuse me, stiti cumva ce-au hotarat daca Everton termina pe 4 iar Liverpool pe 5, dar castiga Champions League?” Erau cinci, de-ai oaspetilor. M-au cantarit. „Dar cum iti inchipui, colega, ca Liverpool trece zilele astea de Chelsea in semifinale!? Si Everton oricum nu va rezista!” Si-mi intoarse si el spatele. Ceilalti, cu afectare, o facusera deja. Tac. Doar intrebasem, n-am dat cu parul. Scuzati-mi Sir impertinenta. In seara imediat urmatoare, in tur, Liverpool incepea s-o convinga pe Chelsea sa se concentreze pe titlu.

Final. Everton pe 4, Liverpool pe 5. Si triumfatoare la Istanbul. Si acceptata in Liga, de pe cinci. La care imi amintesc clasicul post-scriptum al discutiilor de fotbal in insula: „Dar noi intotdeauna stim mai bine”. Stiti de exemplu care e unica nationala neinvinsa in mai mult de doua aparitii pe Wembley? Incepe cu R.

Un semicentenar onorat… 1958-2008. E al patrulea an la rand de finale cu cluburi englezesti in Champions League. Liverpool si Arsenal castigasera si pierdusera. La aparat, celelalte doua. Abramovich, cu jucaria la Moscova. The Glazers, de peste Ocean, langa Kremlin.

Ploaia de dupa miezul noptii a fost semnul divin al onorarii tinerilor azvarliti din ceruri, The Manchester Babes, in februarie ’58, la Munchen. Pe ninsoare. Capitanul Terry a alunecat la penaltyuri. Bara.

Sir Alex a repetat figura de la Barcelona iar Giggs l-a luat la meciuri pentru Diavol pe supravietuitorul de la Munchen. Sir Bobby Charlton. Care n-a urcat sa-si ia medalia, primul la placinte sprintand Peter Kenyon. Saptamani mai apoi, omul sarea in luntrea lui Chelsea.

Un vis frant… In 2000, fotbalul era cat de cat inca un joc, desi regretatul Shankly il etichetase candva drept „mult mai important decat o chestiune de viata si moarte”. Acum e Monopoly cu seici. E o forma sportiva de Upmanship. Cum am zis? Cu alte cuvinte, mutari in jocul existential necesare neprincipialei practici sistematice si constiente de „intimidare creativa”, conventia satirei fiind ca daca nu esti in avantaj cu 1-0, inseamna ca semenul tau are 1-0. Intre statiile jocului, internationalul neamt Enke si-a ales ultimul tren spre o lume mai buna pentru sine, lasandu-ne si mai goi. Si intrebatori. „Ati auzit ca ar fi ceva proteste in Maria?”… Asa a sperat un coleg licean, in 15 decembrie, acum exact 20 de ani, sarind de la alta intrebare. „Ce-o fi facut Poli la Sportul Studentesc?” 2-2.

Putin mai apoi, eliberati, ne-am pus pe scris, inclusiv umiliti sub Pod, si inca va scriem, de exemplu spunandu-va cum sa faceti o mica avere din cumpararea unui club de fotbal: primul pas e sa aveti deja o mare avere. Iata de ce am ramas la literele noastre. Inca pasionati, pe baricade, zicandu-va despre echipele tuturor acelora cu 1-0, ce in anii de 01 va capata proportii.

Care-o fi pomenitul vis frant: fotbalul rapit, soarta unuia ca Enke ori flagranta injustitie sociala? Alegeti Dumneavoastra sensul preferat… Cat despre trecerea timpului, s-au scurs deja aproape 30 ani de la tragica disparitie a unui solist ce a revolutionat muzica insulara: Ian Curtis [nascut in iulie ’56 la Old Trafford (Stretford / Greater Manchester); 18 mai 1980], lider al lui Joy Division. Un tribut… 

In final, dragi „blogeri”, vorba-ceea, s-auzim numai de bine, „La Multi Ani!” cu sanatate, si va multumesc voua, tuturor cititorilor si repondentilor mei, c-ati dat pe-aici. Si mai treceti! 

Anunțuri

Ranile Timisoarei dupa 20 de ani

Decembrie 16, 2009

In 16 se auzea deja limpede in linistea serii „Jos Ceausescu”. In 17 a razbatut rapaitul morbid al impuscaturilor. Care s-a intetit odata cu lasarea intunericului. Cerul a plans, da, a plans, nu e legenda, iar sangele de pe strazi s-a facut apa. 18 ne-a intampinat cu o liniste apasatoare. Era durerea si jalea celor care-si pierdusera peste noapte copii, frati si surori, parinti si prieteni. In Timisoara se murise deja pentru libertate. Dar s-a mai tras, si-n 18, si-n 19.

Iar in 20 a fost declarat primul oras liber al Romaniei, de catre temerari revolutionari ce-au pastrat vie valvataia schimbarii in acele zile de decembrie. „Azi in Timisoara, maine-n toata tara”. Acel maine avea sa vina, in 21, in Bucuresti. Restul e istorie.

Jertfa eroilor Timisoarei este temelia acelui decembrie insangerat. La moment solemn, dupa 20 de ani, orasul martir aprinde o lumanare si indeamna la aducere aminte. Mi-am plimbat pasii de la un monument, la o lespede cu numele celor 114 oameni rapusi de gloante si de la troita in memoria acelorasi eroi cazuti pentru o viata libera la placile comemorative de pe zidurile din preajma intrarii in Catedrala.

Si am rascolit in strafundurile sufletului dupa raspunsuri la intrebarea daca a meritat aceasta jertfa suprema. Eroii ne vor indemna de-acolo din ceruri sa credem in visul lor. Sa pasim zi de zi nazuind la intruchiparea lumii mai bune pe care si-o doreau. Si cu fiecare clipa si fapta sa ne apropiem de-acele orizonturi, sa lasam in urma o picatura de mai bine pentru semeni si societate. O farama comparativ cu picaturile de sange pe care le-au varsat pentru mai binele tuturora. Idealul lor a fost pur si sfant.

Am citit, acolo, la sfarsitul listei numelor celor rapusi, in coltul lespezii, cuvintele „eroi neidentificati”. Intr-adevar, cati n-or fi fost oare cei aidoma barbatului impuscat in picior, intr-o zi vizitat de-o cunostinta in spital iar a doua zi disparut fara urma, pe vecie? Morti, raniti, disparuti.

Dupa 20 de ani, ranile s-au cicatrizat, lacrimile s-au uscat, inimile s-au otelit, sufletele au iertat iar mintile limpezi pastreaza vesnica lor amintire. Un crampei din trecut si in cliseele de mai jos, memoriale ale tristetii si sperantei comunitatii unei cetati ca nici care alta…

In 17 decembrie '89, Catedrala era martora jertfei de sange a timisorenilor

Numele eroilor, la baza monumentului. Cu specificatia disparitiei unor eroi neidentificati. Au fost oameni ca noi toti, cu surasul si grijile lor, cu nevoile si nadejdile tuturora. Ne-am ridicat oare la inaltimea nazuintelor lor pentru a le intruchipa idealurile?

Troita din dreapta Catedralei, omagiu adus romanilor martiri de semeni de-ai lor eliberati de sub jugul asupririi

Cam asa sta daltuit in lemn, peste decenii, la baza troitei... IN MEMORIA EROILOR CAZUTI... "Lemnul in fata securii plange. Plansul are doua intelesuri. Plange de necaz ca va fi stricat si plange de bucurie ca va fi salvat de foc si putrefactie. Primind viata din viata celui ce manuieste securea si dalta. Mesteri populari si sculptori amatori din istorica Tara a Lapusului, tara a lui Pintea Viteazu, au incercat sa redea viata batranului stejar prin semnul sfintei cruci in memoria jertfei martirilor cazuti pentru eliberarea poporului de tiranie si dictatura. Dec 1989." Cei doi autori si sase colaboratori din Targu Lapus, Maramures, au semnat cu conturul unui porumbel

Pe zidul din dreapta portilor intrarii in Catedrala... "In memoria tanarului de 22 ani Sorin Leia cazut eroic pentru libertate 18 dec 1989 pe treptele Catedralei sub gloantele lunetistilor securitatii in timp ce strica Desteapta-te Romane si agita tricolorul Romaniei" (Un pios omagiu din partea colegilor din sectia OXO a CP Solventul)... "Erou Stanciu Ioan nascut 8 decembrie 1947 ucis miseleste in revolutia din 17 decembrie 1989. Disparut"

Pe zidul din stanga, placi comemorative in amintirea copiilor morti pentru libertate, in limba franceza, respectiv a eroului Constantin Doru Garjoaba, 24 ani, decedat in Revolutie si disparut din Spitalul Judetean

Mesajul Proclamatiei de la Timisoara, o prelungire a atitudinii militante a urbei, postat in Piata Libertatii, fosta a "Paradelor", in preajma vechii Primarii.

Intre numeroasele monumente din oras dedicate eroilor Revolutiei, aducere aminte a acelor 17-20 decembrie insangerate, si Pieta, amplasata in preajma podului peste Bega ' de la Neptun '

Capitan si spectatori impuscati in 1916 pe „Croker”, gazda barajului Irlanda-Franta

Noiembrie 3, 2009

Unul dintre cele mai mari stadioane ale Europei se pregateste de mare meci mare. Iar in unul dintre cele 6 vestiare identice, cel rezervat oaspetilor la Croke Park, am simtit ca Franta va avea o seara fierbinte in 14 noiembrie pe o ultramoderna arena pe care candva s-a tras in multime si care e  oferita temporar de Gaelic Athletic Association si pentru jocuri de fotbal ori rugby.

Dublin26Oct09 093

Parte a turului de prezentare a Croke Park, vestiarul ce va fi folosit de Franta e in mod normal intesat cu tricourile cluburilor de hurling din liga All-Ireland, cluburi patronate de Gaelic Athletic Association, aflata la 125 ani de existenta si fiintand la acest stadion, unul al tuturora

In 1 noiembrie s-au implinit 125 de ani de la fondarea Gaelic Athletic Association, cea mai mare organizatie sportiva si culturala din Republica Irlanda, incorporand jocul national, hurlingul, practicat cu crose si o mingiuca, dar si versiuni ale fotbalului si handbalului, nu cele pe care le stim cu totii. Gaelic football…

Legatura cu fotbalul nostru o face stadionul cu 82.300 locuri Croke Park, inima nationala a traditionalului si mult iubitului hurling dar si sediu al GAA, ce imprumuta arena federatiilor de rugby si fotbal, din 2007 incoace si pana la finalizarea reamenajarii, vara viitoare, a vechiului Lansdowne Road, unde Romania incheia cu un 1-1 campania de calificare la Coupe du Monde ’98.

Dublin26Oct09 115

Peluza estica, Hill 16, dealul 1916, are scaune detasabile si muzeul GAA in pantece. Cu un istoric al asociatiei, jocurilor de All-Ireland hurling si Gaelic football, si al insasi nasterii Irlandei moderne, independenta

Anii au trecut iar finalista la zi de mondial Franta, de trei ori egala Romaniei in nici un an si jumatate, va descinde pe Croke Park intr-o seara de sambata, cu gandul la Africa de Sud, impartasit si de verzii lui Trapattoni, veniti dupa remize aici in 2009 cu Bulgaria, Italia si Muntenegru, in grupa. Irlanda – Franta, la Dublin, in prima mansa a barajului. Inca un egal?

Cert este ca la o zi dupa meci portile cu plasa vor lasa loc buturilor, pentru jocul de rugby Irlanda – Australia, din seria de toamna patronata de Guinness, semn ca Gaelic Athletic Association este intr-adevar o gazda buna cu federatiile “verisoare”. La ora partidei cu francezii, casa hurlingului va pune deoparte tricourile zecilor de cluburi angrenate in jocul cu crosa, altfel expuse pe locurile din vestiarul ce va fi ocupat de “Cocosul Galic”. De fapt unul dintre cele 6 vestiare, absolut identice, de pe Croke Park, dovada ca arena nationala reuneste toate culorile jocurilor de hurling si Gaelic football.

Dublin26Oct09 127

Tribuna nordica, Michael Hogan, purtand numele capitanului de hurling ucis pe acest teren, in care iau loc oficilaitatile. Cliseul, din "gura" tunelului Muhammad Ali

De-acolo, printr-o sala cu teren sintetic “invelita” in plasa, francezii vor intra pe gazonul reasezat in vara, dupa cele trei concerte ale localnicilor U2 ce-au strans 160.000 oameni, prin faimosul tunel Ali, denumit in cinstea pugilistului ce a boxat pe “Croker”, cum ii zic localnicii, in ’72.

Tunelul iese dintre tribunele Maurice Davin si Michael Cusack, denumite in memoria primului conducator al GAA respectiv al initiatorului constituirii Gaelic Athletic Association. Ei au pus bazele iar la inaugurarea arenei, in 1913, a existat o unica tribuna, peluza Cusack din zilele noastre. Iar apoi si-a intrat in rol istoria, in urma Revolutiei de la Pastile din 1916 toate daramaturile ramase din inabusirea rebeliunii de catre ocupatorii britanici fiind adunate intr-un imens damb, ce a constituit a doua tribuna de pe Croke Park. Hill 16. Dealul 16.

Dublin26Oct09 133

O crosa de hurling, in muzeul Gaelic Athletic Association

Dublin26Oct09 137

Mingi de Gaelic football si un cliseu cu Croke Park la primul meci in nocturna, tot in muzeu

In versiune actuala, peluza Hill 16 este unica tribuna neacoperita a arenei, laudandu-se in schimb cu cel mai mare ecran panoramic de pe stadioanele Europei si avand scaune detasabile, ca prin Bundesliga, utilizate la jocuri sub egida UEFA ori FIFA dar lasand loc unei peluze in picioare, plina ochi la meciuri de hurling sau Gaelic Football.

Pe firul istoriei, a urmat Duminica Sangeroasa din 21 noiembrie 1920, cand trupele de ocupatie britanice au descins inclusiv cu tanchete pe Croke Park, intesat la un meci Gaelic intre Dublin si Tipperary, ucigand 13 spectatori si pe capitanul oaspetilor, Michael Hogan, al carui nume e purtat de a patra tribuna, cea rezervata oficialitatilor dar si bancilor echipelor, si in care, pare-se, treptele spre inmanarea trofeelor sunt si mai numeroase decat pe Wembley. “Pedeapsa” venea aici tocmai pentru ca sub flamura GAA se reuneau jucatori si oameni de sport din lumea hurlingului si a Gaelic Football militand pentru independenta Irlandei.

Dublin26Oct09 108

Echipe de fetite jucand hurling pe latul Croke Park, in preajma tunelului Ali

Acum, din inaltul Hogan Stand, “Dealul 16” pare micut, insa cate nu spune, de-acum aproape un secol, in fascinantul muzeu al GAA din incinta, cu peste 40 de aplicatii multimedia dar si obiecte de arhiva…

In versiune 2009, stadionul este o adevarata fabrica ecologica, recicland pentru surse alternative de energie inclusiv apa de ploaie dar si exceland printr-un lux functional. De la zeci de mii intrand pe 10 euro, tata plus fiu, ori adultul pe gratis ca insotitor al unui grup de 10 copii, si pana la cele 250.000 euro anual platite pentru una dintre cele 65 loje a cate 60 locuri din braul celor trei tribune acoperite. Iar daca vrei un loc individual pe Croke Park, mia anual dar, vorba aceea, cu intreg tacamul. Caci arena gazduieste peste 60 de evenimente pe an, de la traditionalul hurling si Gaelic football al locului, pana la rugby ori concerte. La vizita noastra, echipe de fetite jucau hurling pe latul terenului. Portile, ca de fotbal dar cu “H”-ul rugbyului drept coarne…

Dublin26Oct09 142

O macheta a arenei, sugestiva in privinta diferentei dintre "U"ul celor trei tribune acoperite si "dealul" 16. Care, in timp, din venituri sporite incasate cu gazduirea diverselor evenimente, ar putea fi extins prin cumpararea proprietatilor din spatele peluzei

In tunelul Ali, “Cocosului galic” i se va face pielea gaina sambata pe 14, la opt… Cum se vor simti apoi francezii, in sala de receptie a oaspetilor, cu candelabre sub forma a 62 de mingi de hurling si Gaelic football reflectand culorile echipei vizitatoare? Albastri oare?

Pe sub tribuna a doua trece nu doar o cale ferata, ci si Grand Canal, delimitand sub forma unui cerc buricul Dublinului, cu raul Liffey pe post de linie de centru, strabatand capitala de la vest la est, in port. De pe Croke Park, patru zile mai apoi caravana fotbalistica Irlanda – Franta va trece marea, pentru retur, iar marele stadion cu scaune albastre se va reintoarce la menirea sa. Hurling si Gaelic football.

Dublin26Oct09 143

"Spatele" tribunei a doua, cu cai de acces pietonale si pentru vehiculele de intretinere si aprovizionare suspendate peste calea ferata si Grand Canal, ce da ocol zonei centrale a Dublinului

Dublin26Oct09 234

Ca irlandezii sunt pasionati de sporturile lor traditionale, hurling si Gaelic football, stau marturie tabelele cu invingatoarele competitiei, expuse intr-un pub de la intrarea in faimosul Phoenix Park.

Dublin26Oct09 244

Dublinul si portul limitrof Dun Laoghaire leaga estul Irlandei cu destinatii in Marea Britanie si Franta. Unde irlandezii lui Trap vor descinde in returul din 18 noiembrie, cu gandul la Africa de Sud 2010. Henry ori Given? In ultima trecere prin Dublin, Henry semna un 1-0... Ce va fi sambata 14 noiembrie?

„Nebunia” portarului

Octombrie 18, 2009

Nu m-a surprins deloc in cele cateva zile placut petrecute in Romania, acasa in Timisoara, sa descopar ca nimeni nu auzise de Marian Bataiosu. Cine-o mai fi si asta? Aaaaaa, noul campion mondial la scrima? El sa fie oare? Ca stii, numele ne scapa… Atunci bravo lui! Nu, nu, nu, numa-ncet, ca nu-i deloc el!

Nu rad ori infierez deloc necunoasterea, ci vreau sa evidentiez cat de dezinformata pana in panzele albe e societatea romaneasca, in acest caz prin omisiune. Puterea caracatitei sta si in evantaiul procedurilor de dus cu presul, iar dezinformarea prin ignorare e una din sutele de variante de manipulare a maselor existente in arsenalul tragatorilor de sfori.

Tot romanul a auzit de unul sa zicem ca Gigi Becali, impins pe scena acestui teatru de papusi cu figurine sinistre de cei ce bombardeaza publicul cu personaje dintre cele mai deranjante, sfidatoare si uzurpatoare pentru „viata cetatii”, dar tot mai putini compatrioti asezati in fata televizoarelor cu care se minte constant si de doua decenii poporul ar reactiona prompt intrebati fiind de numele unui cercetator, inventator, creator ori om de succes prin forte proprii de pe acele meleaguri.

Ca o paranteza, nu pot sa uit efectuarea unui scurt sondaj de opinie stradal, cu camera de filmat si microfonul, ca reactie imediata la un alt succes pe scena olimpica al admirabilei Elisabeta Lipa, aur in proba de canotaj 8+1 la Atlanta, si care a dezvaluit adevarata fata a dezinteresului uman. Dintre cei interpelati, o singura persoana s-a intrebat daca e vorba de… gimnastica. Restul, ca la dentist. Iar la vremea respectiva legendara sportiva isi desfasura activitatea la nivel de club tocmai in orasul celor intervievati…

Cartea pierzatoare a publicului este crezul ca daca o anumita persoana, un anumit nume, nu ii defileaza prin fata ochilor pe amintita scena, nu e asadar demna de a fi luata in seama, de recunoastere, apreciere, incredere. Ei bine, tocmai putinii reprezentanti care reusesc sau au curaj sa ridice capul din marea masa a oamenilor cumsecade, de buna credinta, nu vor fi proptiti si impinsi in fata de masina de propaganda tocmai pentru ca ar deveni o potentiala portavoce a maselor si ar deturna mesajul mincinos, prefabricat, al manipulatorilor de evenimente si stiri. Ce interes sa aiba mass-media, o a patra putere in stat si implicit o unealta de imputernicire a sistemului si de legare la ochi a publicului, sa scoata in evidenta un om dintre oameni? Nici unul! S-ar impusca in calcai. Denigrarea, gasirea unui nod in papura, dezinformarea, ar fi variantele uzitate in cazul aparitiei unui inconvenabil.

Ei bine, de aceea nu s-a auzit mai deloc de unul ca Marian Bataiosu. Omul „a facut Revolutia”, e unul ca milioanele de romani pacaliti in cei 20 de ani prognozati de Brucan, si are dragostea de neam si tara pentru a-si fi inaintat candidatura la presedintia Romaniei. E demn de admirat macar pentru acest demers si initiativa sa! Punctual, ici-colea, societatea civila mai are „vana”, mai tresalta… In saptamanile precedand alegerile, cei ce merg la vot habar n-au insa de existenta unuia ca Bataiosu, candidat independent, si se pierd in amanunte defetiste invartind in minte aceleasi nume compromise, le stim cu totii…

Bataiosu s-a refugiat, ca mai toata suflarea romaneasca, europeana ori mondiala de buna credinta si ce percepe gravitatea lucrurilor si potentialele urmari, in lumea virtuala de pe worldwideweb, o unica platforma de propagare cat de cat a realitatii veridice. In conglomeratul presei alternative, sugrumate ori bagandu-i-se pumnul in gura, denigrata fiind, tocmai pentru incercarea ei impotriva morilor de vant de a aduce la cunostinta maselor largi ceea ce se petrece cu adevarat pe suprafata pamantului.

Tot ceea ce v-ar trebui sa stiti, oameni buni, cat mai poate fi abordat, e sub buricul degetelor voastre, odata ce ati accesat internetul. Sunt sute si mii de surse de informare alternativa, altele decat blocul mass-media oficial ce duce in general de nas. Sunt sute si mii din gama informatiilor incercand a fi aduse la lumina de sa zicem jurnalisti de tipul celor sfarsind pe scut in Rusia moderna, cu interesele oamenilor la suflet si mai ales cu simtul raspunderii, al datoriei de a raspandi vestea.

Ideea acestor randuri mi-a venit sesizand dintr-un mijloc de transport, la oprire, cam ce survola pe internet o angajata in pana de clienti. Era o firma oarecare de servicii iar femeia isi avea biroul „in geam” cum ar veni, cu spatele la frontul stradal. Interfata virtuala era in vazul trecatorilor. A tranzitat de la un joc cu un omulet Hopa-Mitica incercand sa nu-si piarda inca o viata in salturile peste prapastii, la ce mai face o alta creatura a industriei de impachetat fum, creat iluzii si lansat false modele. Si am inteles pentru a cata oara oare cat de dusi cu presul si indoctrinati sunt oamenii dar si cat de naivi si indolenti in a accepta de bun, fara a face cel mai mic efort de cunoastere si descoperire, meniul ce li se serveste.  Semeni de-ai nostri imbranciti in bratele confuziei, ametiti aidoma unui titirez si legati la ochi, tragandu-li-se presul de sub picioare si fiind incet dar sigur purtati spre esafodurile de la nivelele piramidei fara portita de scapare: cu un nivel asa zis national, cu unul continental, cu unul global…   

Greutatea de a razbi a unuia ca Bataiosu, si sunt multi ca el, pe diverse meridiane, dar dezbinati si punctuali in efortul lor herculean, sta tocmai in paianjenisul gros al informatiilor de tot felul, raspandit cu buna stiinta. In aceasta avalansa continua de gunoi informational din toate domeniile si de toate nuantele, doar minti limpezi cu o reala capacitate de discernamant, concentrate si absorbite de arta dezlegarii „rebusului” si a iesirii din labirint, pot da la o parte neghina, pot face diferenta intre adevarat si fals, intre informare si dezinformare, intre realitati si piste false. 

Bataiosu e chiar lesne de gasit, pentru cine are nitica initiativa, la www.bataiosu.wordpress.com si, departe de mine, nu-i fac deloc campanie electorala. L-am descoperit „in labirint” si am facut imediat diferenta intre mesajul sau si demagogia sinistrelor papusi la capatul sforii.

Remarcabil, Marian Bataiosu atinge pe platforma sa subiecte de interes public nu doar national ci si european si transcontinental. Suntem in saptamanile imediat urmatoare votului favorabil al irlandezilor pentru Tratatul de la Lisabona, irlandezi care au fost suciti de la nu la da in mai putin de doi ani, si suntem in saptamanile premergatoare alteia dintre intrunirile la nivel inalt, de exemplu cea de la Copenhaga, unde sub masca ingrijorarii pentru schimbarile climaterice influentate de activitatea umana se imping spre desavarsire alte mult mai insidioase programe de ingradire, control si deturnare a vietii marii cetati globale.

Din nou, totul e la indemana buricului degetelor Dumneavoastra, atat cat mai e utilizabil fara constrangeri, plati si interziceri. Vor veni insa iute zilele cand vom accesa „posturile” devenite intre timp preferate asa cum ne chinuiam la calorifer la „Europa Libera”. Posturile alternative pe worldwideweb sunt cu nemiluita si de gasit in cascada, dintr-unul in altul, si chiar merita sa stii pe ce lume traiesti cu adevarat. Iar pentru poligloti, plaja e chiar nemarginita… Exista si o varietate a surselor, muzicieni de exemplu punandu-si la randul lor creativitatea la bataie intru constientizarea auditoriului. Iarasi, nu trebuie mers prea departe, la Muse de exemplu, cu al lor nou album „Resistance”, de vreme ce Parazitii sunt sub nasul oamenilor, cu „Slalom printre cretini”.  

Voi incheia prin a rememora un crampei din primul editorial ce-l semnam in acest an, in ianuarie, in Fotbal Vest, pentru ca tocmai un fost portar cu cariera franta in jocul profesionist insular, devenit ulterior inclusiv comentator la mari competitii sportive internationale pentru BBC, a devenit de ani buni emisar si propagator al stirilor si realitatilor atat de greu de crezut, atat de usor de diagnosticat drept incredibile si imposibile, dar de fapt atat de infricosator de adevarate.

E o imposibila confruntare actuala cu morile de vant dar in toata aparenta sa futilitate exista acel dram de puritate absoluta si speranta. But Hope Is Not Crushed Yet. Sub titlul „Nebunia portarului”, am amintit despre David Icke, si el un fel de Marian Bataiosu ori Vaclav Klaus si numele pot continua, oameni care, ca in orice generatie, se regasesc in grupul mai degraba fractionat al celor impotrivindu-se curentului, nealiniati si mai mereu neintelesi. Si Icke poate fi lesne gasit, in worldwideweb sau, ideal, prin publicatiile sale ori la discursurile de ore-n sir ce le tine in amfiteatre din lungul si latul globului…

Nebunia Portarului

Cate s-au mai petrecut din Ajun incoace!

[…]

Dar toata aceasta cacofonie de stiri si informatii din fotbal, sport ori din lume in general paleste in insemnatate daca am vrea sa sesizam adevarata semnificatie a noii file ce va fi intoarsa in istoria moderna in ziua aparitiei urmatorului numar, 20 ianuarie. Marioneta sau calul troian, cum vreti, al papusarilor ce trag sforile si tes paianjenisul viitoarei dictaturi totalitare globale, va fi instalata peste Atlantic intru amagirea maselor. Ura, Traiasca Regele! Evenimente dintre cele mai inimaginabile si nefericite pentru SUA si omenire in general urmeaza a fi regizate pana sa zicem la solstitiul de iarna din 2012, asa incat, zilele intrand in sac, haideti sa facem cunostinta cu un fost portar, David Icke. 

Se trage din Leicester. Ca si Peter Shilton, cel cu 125 de selectii pentru Albion. Sau ca si Gary Lineker, golgeterul Mondialului mexican. Care si-au inceput carierele, cu cate 7-8 sezoane, in urbea natala, la City.

Dar Icke nici macar nu si-a continuat-o la Leicester City, aidoma unui alt mare portar, Gordon Banks, care a strans acolo mai multe jocuri chiar si decat Shilton. Ci a agatat manusile in cui si a parasit linia portii la doar 21 de ani, cu numai 37 de aparitii pentru Hereford United, o accidentare la genunchi dovedindu-se ulterior a fi o binecuvantare deghizata. Pentru ca l-a eliberat dintr-un cadru fix, cel al portii, pentru a purcede spre lucruri mai marete, in ciuda tuturor riscurilor pe care le implica o poteca nebatatorita. Azi numara 17 carti si noua prezentari video.

Comparativ cu jucatorii de camp, care nu vad… padurea din cauza copacilor, portarul in schimb are avantajul punctului de observatie si al perspectivei totale. Are timpi morti, intru urmarirea ostilitatilor. Exersand vizionarea, deprinde o intelegere limpede, lucida, a intregii actiuni. Iar cand isi intra in rol, plonjand la picioarele varfului, isi atrage eticheta de “nebun”. De fapt, e probabil mai cu capul pe umeri decat restul. Iar in cazul nostru, de la a deveni din “nebunul” dintre buturi un “bolnav mintal”, n-a fost decat un pas.

Ne pierdem in infinitul vartej cotidian, asfixiati de fluxul stirilor si grabiti sa dam menire existentei noastre. Si, ne-a avertizat “nebunul”, nu mai avem timpul si clarviziunea sa distingem adevarata realitate derulata in umbra perdelei de fum. David Icke, si altii ca el, ne-o expun permanent. Asta pana intr-o buna zi, cand vom ramane doar cu o mass-media gen Scanteia dar sub alte nume si controlata de aceiasi papusari, care, in majoritatea sa, raspandind “surse oficiale”, ne spala de ani buni creierele.

David Icke, dupa retragerea din fotbal, a activat nu doar in redactia sportiva a BBC, iar cand a dobandit darul viziunii a inceput sa il impartaseasca, fiind ridiculizat la nivel national pentru revelatiile dezvaluite. Anii au trecut, clarviziunea lui Icke s-a adeverit in cele mai mici detalii iar acum, la 56 ani, nu doar ca are simpatizanti in toate colturile lumii dar, surpriza, pana si un mare cotidian de-aici impartasind linia “oficiala”, intr-un editorial, a ajuns sa aminteasca de repudiatul ex-portar Icke, care, infuriind din nou cu observatiile sale, a avertizat ca inscaunatul e mai periculos decat inlocuitul, fiind un potential Hitler, si ca numirea sa este inca o mutare dintre cele tot mai numeroase si “la vedere” spre o crunta dictatura mondiala, cu un unic guvern, o unica moneda si armata si cu o preponderenta masa de manevra initial manipulabila prin microcipuri inserate sub piele si o acolada de alte procedee iar finalmente exterminabila.

Nici o noutate, Icke a reiterat ca majoritatea conducatorilor si guvernelor sunt doar pioni ai papusarilor iar natiunile o mare tabla de sah pe care mutarile, a se citi razboaie, foamete sau alte calamitati ori crize gen financiare, a “incalzirii globale”, sunt facute de aceiasi tragatori de sfori. Ritmul si gravitatea miscarilor vor creste cat de curand si vor afecta inclusiv societatile dezvoltate. Dar norodul – manipulat si inlantuit cu indulcitoare gen plasma TV, 4×4, “vedete”, vacante “exotice” si tot tacamul commercial-materialistei existente moderne, zaharel pentru care a fost dresat sa jinduie si pentru care e stimulat sa alerge pe infinita… banda de productie – n-are timp, ochi si probabil stomac pentru a intelege. Serialul de la 6 sau posetuta conteaza… Ba mai mult, sa ignoram si ridiculizam mesagerul, sa schimbam canalul si sa preluam, mereu si din nou, pozitia strutului! E mai comod.

Mesageri ca Icke au avut insa prea multa ravna si dreptate de doua decenii incoace pentru a mai fi marginalizati. E totusi alegerea fiecaruia, ca doar traim intr-o lume libera. Libera? Va lamureste David…     

 

 

Alba-neagra cu sufletele polistilor?

Octombrie 14, 2009

FC Timisoara nu s-a ridicat in plan logistic la inaltimea momentului oferit de calificarea in Europa League, o optiune paguboasa transformand o potentiala sarbatoare fotbalistica a intregii urbe intr-un fiasco in urma caruia ma tem de eventuale repercusiuni si la vizitele unor multiple cuceritoare ale continentului, Anderlecht si Ajax, si ma intreb daca nu cumva inimile de polisti cu sange alb-violet sunt confundate de unii cu niste banale portofele.

Cu totii avem dreptul sa ne refugiem in vise si iluzii, fie ele si desarte. E un deliciu in jocul vietii de a ne desfata cand si cand cu luxul fantasmelor, ceea ce imi imaginam si de un dram speranta si in “Amintiri despre viitor”, o inchipuire publicata in ultima editie dinaintea Craciunului din anul 2000, in pagina a noua, de “puzzle”, a Fotbal Vest din acel 19 decembrie, si care este rememorata la finele acestor randuri…

Pe-atunci, cu Poli in Divizia B, am visat nebuneste cu ochii deschisi la viitorul de peste un deceniu al fotbalului de-aici. A fost un joc al imaginatiei.

Visul s-a intrupat si, dupa ce anul trecut, in 2 octombrie, Poli pierdea fara macar un punct smuls lui Partizan Beograd trenul grupelor Cupei UEFA, iata ca anul 2009 i-a adus in cale Timisoarei detinatoarea la zi a acelui trofeu cazut prada istoriei.

Si absolut remarcabil, FC Timisoara i-a eliminat pe ucrainieni, facandu-si cadou aducerea pe malurile Begai a cremei Beneluxului, Anderlecht cea cu Cupa Cupelor si Cupa UEFA in palmares, plus Ajax cu C1 + C2 + C3 in cabinet. Se anunta a fi un festin al Banatului, un punct culminant rar si pretios dintr-un periplu european mai lung ca niciodata. Un moment demn de savurat cu sampanie…

Dar sansa a fost spulberata, visul a fost destramat cu o nonsalanta nechibzuinta. Cu un “pachet”. Suporterii patimasi pentru alb-violet au fost buni cand au ragusit scandand in diferitele lor luari de pozitie prin oras pentru numele, culorile, palmaresul si spre binele lui Poli, dar n-au mai fost la fel de buni, fiind nu rasplatiti pentru loialitatea lor ci tradati, cand a venit vremea jocurilor de pe “Dan Paltinisanu” din Europa League. Cum adica “pachet” si nu bilete de meci!?! Goliciunea arenei a spus totul intr-un moment, cel al meciului contra acestui obsesiv nume Dinamo, ce se anunta unul de slefuire a onoarei si mandriei incercatului club.

Dar “pachetul”, si normal, n-a fost inghitit iar rezultatul s-a vazut atat in teren cat si in navala prin tribunele goale a fanaticilor oaspetei. Oare isi vor calca pe mandrie, dupa un 0-3 acasa si imediat apoi introduse mai scumpe bilete pentru un singur meci, cei insultati si franati cu acel “pachet”? Lasati-ne sa visam si sa ne vedem visul cu ochii!

Nu fortificati “Dan Paltinisanu” cu “pachete” ci deschideti-i sufletul, sa se umple cu zeci de mii intr-un glas ce-l inaltau pe Tata Mare impotriva Celticului! Plang, sangerand lovit de un “pachet”…

Si-acum, “Amintiri despre viitor”, asa cum era publicat in 19 decembrie 2000, in Fotbal Vest…

AMINTIRI DESPRE VIITOR

O, ce zi mare pentru fotbalul din vestul tarii! Wilhelm, fanul alb-violetilor nascut in zilele Revolutiei, si-a lasat masina electrica “Mercedes” la etajul trei al parcarii stadionului “Dan Paltinisanu”. Forfota se face déjà resimtita… nu mai sunt nici 30 minute pana la meciul echipei sale de-o viata, Poli, cu AS Roma, in faza a doua a grupelor Cupei UEFA.

Ambitia avuta de italianul Claudio Zambon la sosirea sa la Timisoara, in anul 2000, ca polistii sa joace in cupele europene cu giallo-rossi romani, devenise realitate. Cum timp mai avea, a intrat in restaurantul cu specific mexican din luxosul lant de magazine din jurul arenei, visat de Mircea Pascu inca din anii ’90.

Telefonul mobil chiar a zbarnait. Noutati primite prin serviciul de e-mail. In derbyurile Diviziei D Ilfov, Vascoza Bucuresti – Steaua Bucuresti 3-2 si Dinamo Bucuresti – Avantul Chirnogi 1-1. Nu mai sunt bilete la partida din aceeasi seara, din Cupa Europei de sud-est, programata in nocturna pe stadionul UMT, intre alb-negri si Aris Salonic. Ar fi fost ceva sa vada la lucru in aceeasi zi doua dintre echipele timisorene de Liga Nationala. Dar important e ca Poli sa invinga…

A iesit din supermarket, s-a strecurat printre autocarele double-decker aduse de domnul Diminescu de la Karlsruhe, l-a vazut prin placa de plexiglas ce inconjoara zona vestiarelor pe Puiu Preda cautand cu infrigurare ceva pe palierul de la etajul II al minihotelului polist si si-a facut loc printre fani, introducand cartela de abonat in casa de marcat de la intrare.

Pe stadion, cu greu a ajuns la locul sau traditional, 35, randul J, sectorul H. Toata suflarea asteapta cu sufletul la gura fluierul de start. La statia de amplificare, la finele prezentarii echipelor, s-a anuntat rezultatul meciului restanta din Liga Nationala, Politehnica Iasi – CFR Timisoara, feroviarii urmand sa revina seara in oras, cu cursa charter.

Peste 90 de minute, bucuria era desavarsita. Paul Codrea, revenit in tara dupa cei 4 ani petrecuti la Real Madrid, a dejucat pasul la offside al italienilor si a marcat unicul gol, in minutul 77. Suspansul a fost maxim, pentru ca protestele oaspetilor l-au determinat pe centralul olandez sa apeleze la verdictul reluarilor video. Ca o usurare, pe uriasa tabela electronica din Curva Sud, literele galbene mari de-o schioapa pulsau vestea cea buna: GOL VALABIL. Imediat, e inscris si numarul de spectatori prezenti: 59.721.

Ferice de ei dar si detinatorii de telefoane mobile si cei conectati la internet avusesera ocazia sa vizioneze jocul. Che sera, sera! Dupa meci, in uriasul pub rezervat exclusiv suporterilor alb-violeti, se vorbeste intr-una despre marea victorie… Frumos 17 martie 2011 pentru fotbalul din vestul tarii!

  • Desi unele personaje sunt reale, evenimentele poarta amprenta fictiunii. La ultima aparitie din acest an, mi-am permis un artificiu despre fotbalul mileniului III.

Ziua 173. Inimi planse ofera o floare

Iunie 14, 2009

De departe, la aflarea vestilor, nu pot sa zic decat ca ma doare sufletul. Nu la nedreptatea in sine, a cata oare in decenii la randul de desertat umilinta pe un simbol al Timisoarei, Poli, la fel de nepretuit ca florile orasului, ci la ostentatia cu care a fost servita.

Nu cred ca exagerez spunand ca e un exercitiu de acomodare la subordonare si la a inghiti fara replica. Impartitorul „dreptatii” a dovedit nu doar cata putere are, de care de fapt nu ne indoiam, dupa ani de arbitraje cel putin tendentioase ale asa zisilor cavaleri ai fluierului, dar cat de malefic este raspandita. Este o turnare in realitate a fanteziei „Drumul spre victorie”. Orice le era permis tartorilor, cu larghete, totul era aruncat in carca victimei alese.

Am asistat la suficiente jocuri cu arbitraje de pomina impotriva lui Poli, pentru a mai avea vreun dubiu in privinta atitudinii injuste la adresa clubului caruia i s-a furat pana si traditionalul alb-violet si prin extensie avand drept tinta orasul in sine.

Am crescut cu Poli in suflet si cu credinta ca daca esti bun si „cuminte”, daca te porti frumos si respectuos, ti se intinde si strange mana cu aceeasi caldura. Descinderile pe stadioanele tarii si nu numai m-au adus in timp cu picioarele pe pamant si am realizat ca vom fi mereu calul de bataie pentru cutezanta de a fi „mai altfel”. 

E paradoxal faptul ca la 20 de ani de la raspandirea cu rapait de arma a plumbului rece pe strazile Timisoarei, impotriva unei multimi inclusiv cu mame ce plecasera spre centru cu sufletul plin de sperante nu doar pentru sine si sufletele din carucioarele ce le impingeau intr-un sublim gest de desertaciune, ci pentru toti semenii din „cetate” si compatriotii, sa avem parte prin simbolul dragostei noastre fotbalistice la un tratament cu o mana intinsa nu cu fair-play, dar cu un rautacios deget aratator, amenintator si uns cu alifiile cinismului uman.

Paradoxul e cu atat mai coplesitor cu cat intre „libertatile” vremurilor actuale, insamantate cu sange acum 20 de ani la Timisoara, e si aceea ca tineri arbitri sa raspandeasca buruiana nedreptatii taman in dauna clubului orasului alintat candva „martir” si pe scena finala a competitiei sponsorizate de un alt simbol al urbei, Timisoreana. Din 1718. Oare cati ani avea impartitorul dreptatii la Targu Jiu cand timisorence cu prunci in carucioare isi infatisau busturile drept tinta in calea gloantelor?

Despre tirirea finalei Cupei Romaniei intr-o seara ratata as spune ca doar confirma ura neostoita a multora impotriva simbolului unei comunitati absolut remarcabile din societatea romaneasca. Nu se pierde nici un prilej pentru inca o lovitura la adresa Timisoarei. Practic nu se mai loveste in Poli, daca sesizati ca Poli a fost  dezradacinata ca nume, ci se loveste in ce a ramas dupa furtul identitatii clubului „frunce a Banatului”.

Dar la tot exercitiul de ingenunchere a acestui club si ceea ce reprezinta el pentru oamenii locului as zice ca, desi te face intr-adevar sa-ti smulgi parul din cap si sa te sui pe pereti (garduri despartitoare) si in plus provoaca reactii ale oficialilor clubului care continui sa cred ca nu cadreaza cu spiritul altfel tolerant, impaciuitor, calm si cu ton moale al urbei banatene, bazat pe comunicare articulata si argumentata, as zice asadar ca ar trebui sa le intindem o mana calda, cu o floare.

Floarea intrebarii disperate a doamnei alese, marturie peste vremi pe banda magnetica, adresata soldatilor din acel decembrie ’89 cu gloante. Incerca sa-i faca sa rationalizeze impactul tragic al actiunilor lor, sa-si vina in fire si sa realizeze monstruozitatea pe cale de desfasurare. Ca sunt de-acelasi nat, ca le-ar putea fi mama sau sora… Dar in ochii agresorului si executantului, linia de demarcatie era clara. Isi pierdusera capul si puterea argumentului nu statea drepti in fata cetii spiritului.

Asa si-a pierdut cu buna stiinta capul si executantul de la Targu Jiu. A executat o dorinta mai putin ascunsa, mai mult fatisa, a destulora…

Sa le intindem florile inimilor noastre planse si sa ne rugam pentru sufletele lor, sa-i ajute bunul Dumnezeu, caci saracii nu stiu ce fac.  Ceea ce se dorea a fi un eveniment spectacol al frumusetii nobilului joc sportiv pe nume fotbal a sfarsit prin a fi de fapt scena insamantarii de rautati provocatoare, in ton cu uriasa mocirla morala in care a fost cu buna stiinta sufocata societatea romaneasca si cu ea fotbalul romanesc.