Posts Tagged ‘calificare’

Nediplomaticul Wenger isi risipeste aura profesorala

Decembrie 3, 2009

Din nou despre rolul mainii in fotbal… In continuare, nu doar despre ignorarea unei strangeri de mana, ci despre pasiunile si strategiile generate de sferturile de finala ale Cupei Ligii Angliei. 

Cu fiecare zi scursa de la 21 mai 2005 incoace, cand Arsenal cucerea la Cardiff ultimul ei trofeu din palmares, si cu fiecare eliminare in plus suferita de „Tunari” din competitiile knock-out interne sau internationale, semnul de intrebare in privinta capabilitatii lui Arsene Wenger de a mai castiga medalii prin politica sa de slefuire si rodare a tinerelor talente se tot ingroasa.

Dintre extrem de norocosii invingatori de-acum peste 4 ani si jumatate ai „Diavolilor rosii”, doar Fabregas, actualul capitan, si inlocuitorul sau de-atunci, in minutul 86, Van Persie, mai figureaza in schema lui Wenger. Viata e un drum in permanenta constructie si alsacul e in plin proces de recladire a echipei, in jurul ancorei catalane. Nimic rau in abordarea sa.

Insa cum fotbalul, disciplina de performanta sportiva profesionista,  a devenit tot mai mult o industrie sub taisul succesului peste noapte, reculul lui Arsenal la capitolul trofee s-ar putea sa-i joace in cele din urma festa lui Wenger.

Miercuri seara, pe Eastlands din Manchester, gazda City i-a eliminat cu 3-0 pe „Tunari” din sferturile de finala ale Cupei Ligii. Pentru un club de succes ca Arsenal, un esec cu 3-0 intr-o competitie cat de neinsemnata, venit la 3 zile dupa o infrangere identica, isi poate gasi acoperirea in circumstante atenuante doar pana la o anumita limita.

Scuzele lui Wenger sunt legate de competitia in sine, Carling Cup, pe care francezul n-ar da o zecime din pretul unei semifinale de Champions League. Iar aceasta comparatie constituie de fapt intreaga temelie a continuitatii sale in postul de manager al clubului nord-londonez. Wenger a pus accent si a fost implicit salvat de calificarea an de an in competitia suprema a fotbalului continental, clasarea intre primele trei sau mai nou patru din Premier League cantarind mai greu in estimarile analistilor si ale conducatorilor sai decat pana si doua Carling Cup la rand. Banul greu vine din prezenta pe cea mai aureolata scena europeana, cu tot ceea ce implica prezenta la masa bogatilor, si calculele financiare primeaza.

Regulamentul de accedere in Liga Campionilor e de fapt supapa salvatoare a francezului, portita sa de scapare, ce fac uitate tocmai aceste tot mai multe si suparatoare eliminari. Un loc trei ori patru, mai pretios decat un trofeu inaltat pe Wembley…

Doua ar fi aspectele care ridica insa semne de intrebare in privinta atitudinii lui Wenger fata de competitia verisoara mai mica a FA Cup, Cupa Angliei. Daca francezul e intr-adevar interesat doar de rodarea tinerilor din lot, odihnindu-si implicit titularii, atunci de ce nu a acceptat ca atare o de altfel anticipabila eliminare dintr-o competitie pe care nu ar pune mare pret?

La finele jocului de la Manchester, Arsene Wenger n-a mai asteptat sa dea mana cu invingatorul Mark Hughes, ci a luat-o la pas spre vestiare. Galezul, provocat de atitudinea omologului sau, a facut cu mana in directia tunelului, la adresa unui francez indepartandu-se, intr-un gest ironic, banuind ca va fi surprins de camerele de filmat. Iar ca o continuare, intorcandu-se spre teren, a facut un alt gest din mana, peste umar, aratand cu degetul spre invinsul de-acum deja la capatul tunelului, intr-un semn de „Uitati-va la el”…

A fost Hughes indreptatit la o strangere de mana? Absolut.

Chiar si un simplu gest de curtoazie, o intelegere mutuala, strangerea de mana de la sfarsitul meciurilor e parte a traditiei locului. Acest salut n-are valoare, fiind mai degraba o conventie, un ritual, pe care unii l-ar putea considera ciudat ori ipocrit. Refuzandu-l insa, Wenger a intors nitel spatele unui spirit al jocului insular in care e admirat de peste un deceniu incoace pentru tenacitatea cu care tot reconstruieste formule de echipa. In Anglia multi pun pret pe obiceiuri inradacinate, pe simbolism, fie el cat de lipsit de sens. 

Ce l-ar fi costat pe Wenger o simpla strangere de mana? Sa fi ajuns atat de incrancenat in dogmatismul sau de a refuza calificari pe altarul lansarii unor noi tinere talente incat, odata alt proiect esuand, sa se supere ca magarul pe sat? Sa-l rascoleasca la culme nonsalanta cu care, de pe-un an pe altul, cluburi procopsite cu bogatasi imprastie sute de milioane si trag la trofee pe care el nu le considera indeajuns de semnificative pentru a fi luate in serios? Sa fie doar un foarte rau pierzator si-atat? Ori sa aiba pur si simplu „un dinte profesional” impotriva mai tanarului sau coleg de la Manchester City, pe care-l percepe drept un cumparator de mercenari si nu un truditor in depistarea si slefuirea tinerilor?

Cu gestul sau nediplomatic, Wenger si-a ciuntit insa din aura moralizatoare cu care imprastie intelepciune in fiecare ungher al jocului din Albion si risca sa se inchida intr-un turn de fildes. Usor de anticipat, colegi de breasla si ziaristi i-au sarit „in cap”.

E greu de zis ce l-a oprit pe francez sa apeleze la un simplu gest de fair-play in arena sportiva si de buna credinta in arsenalul unui gentleman cum se pretinde. Sa fi fost aruncate oarece sageti otravite in prima repriza, la 0-0, cand Hughes a patruns in spatiul rezervat lui Wenger? Asa se pare, conform explicatiilor francezului, ulterioare frecusurilor moralizatoare inerent aparute. Hughes l-ar fi provocat, cu un limbaj „industrial”, cand s-a pravalit in dreptunghiul sau, dupa cum a declarat doua zile mai apoi Wenger, atitudine ce l-a determinat inca de pe-atunci sa nu-i stranga mana la final galezului.

Chiar si in atare conditii, i-as fi dat binete lui Hughes, macar de complezanta. Intoarce-i si celalalt obraz, ca asa-i crestinesc… Sau oi fi eu demodat.

In al doilea rand, de ce se incapataneaza francezul sa devalorizeze trofeul Cupei Ligii? Din moment ce competitia in sine ii serveste drept doar banda de incercare pentru alde Vela ori Wilshere, inseamna ca obtinerea trofeului n-are o mai mare importanta pentru alsac. Wenger desconsidera implicit Carling Cup, care, asa cum e, intr-adevar o competitie in care cluburile cu dare de mana arunca in focuri tinerii din lot, a ajuns totusi – iata! – la cea de-a 50-a sa editie. Abordata an de an de toate cluburile profesioniste din Albion…

Mai mult, dupa o „seceta” iscata de la succesul din 1992, pana si campioana impartindu-se pe tot atatea fronturi Manchester United a luat lucrurile mai in serios in Cupa Ligii, ajungand din trei in trei ani in finala, pierzand-o mai intai, in 2003, si castigandu-le pe celelalte doua. Cu specificarea ca Ferguson a apelat la cativa tineri si totusi a dispus de Spurs, in finala din februarie de pe Wembley.

La fel, Chelsea n-a strambat din nas la adresa Carling Cup, cucerind-o in 2005 si 2007, ultima oara tocmai in dauna Arsenalului, 2-1, pentru „Tunari” punctand Walcott in ceea ce se dovedeste a fi unica prezenta a lui Arsene Wenger in finala acestei competitii. O finala pierduta din 13 incercari ale francezului. Oricat de ingaduitori ar fi conducatorii clubului din N5, s-ar putea insa sa se regaseasca printre ei oameni care sa-si spuna  in barba ca e cam mult, cu un unic ultim act, si acela risipit, de la finala triumfatoare din ’93… Maine poimaine suntem, vorba aceea, in 2010.

De-atunci, Liverpool a castigat si ea de trei ori trofeul, ba chiar si rivala din nordul capitalei, Tottenham Hotspur, in doua randuri. Pana si Aston Villa, un alt club mai preocupat de strapungerea „careului de asi” decat de risipirea fortelor in alde Cupa Ligii, vrea acum sa reinvie anii de la mijlocul deceniului trecut, cand, cu Ron Atkinson la timona, cucerea de doua ori trofeul, ca sa nu mai spunem ca visiniii din Birmingham triumfau in editia sa inaugurala, in 1961. Si iata, Villa a gasit un culoar favorabil, inscriind de 4 ori la „lanterna rosie” Portsmouth, si numai prin marcatori englezi, asta daca e sa ne luam nu doar de criteriile de selectie juvenile ale francezului ci si de predilectia acestuia pentru a folosi fotbalisti straini.

Nimic nu mai este de irosit ori lepadat, pare a fi lozinca reconsiderata a celorlalti manageri. Pe cand Wenger o tine pe-a lui… Insa tocmai reusita altora de a triumfa chiar cu tineri il trimite in corzi pe francez, punandu-i metoda sub microscop. Unii s-ar putea intreba pe buna dreptate de ce nu incearca si Wenger strategia amalgamarii catorva titulari cu cei mai rasariti dintre potentialii lor inclocuitori, ce pare a da roade pentru Sir Alex Ferguson.

Astfel a castigat Manchester United trofeul in februarie si astfel a eliminat-o marti pe Spurs, invinsa sa in ultima finala pe Wembley. Mai cu un Brown, mai cu un De Laet ori Gibson. Insa Wenger se tine scai de alinierea unei echipe cat mai experimentale, fara pavaza unor capete limpezi ori piepturi barbatesti.

Pana si Ancelotti, in sfertul de finala disputat la Blackburn, desi a apelat la cativa jucatori de rezerva ori mai tineri, a trimis totusi in teren 10 jucatori care vor figura probabil la Cupa Mondiala. Si-atunci cum isi tot inchipuie Wenger, aruncand in lupta 11 juni in sferturi de finala ori semifinale disputate cu cluburi chitite sa-si faca loc in finala si punand la bataie tot ce au mai bun, ca ar putea obtine cu adevarat ceva din aceste dispute!?

Opinez ca exista o oarecare aroganta in abordarea lui Wenger, aliniind pe terenul celei mai bogate formatii din lume, venite cu orgoliul ranit dupa o incredibila serie de 7 remize si dorind sa-si justifice investitia printr-o calificare in care au pus umarul toti jucatorii cumparati cu zeci de milioane, nici mai mult nici mai putin decat niste fotbalisti in formare ca Eastmond, Ramsey, Wilshere ori Merida. Daca ar fi procedat ca Hughes, titularizand cativa jucatori de prim rang si apeland spre final la un tanar ca slovacul Weiss, care a si stabilit scorul final, poate alta ar fi fost evolutia scorului, cu vreun june printre marcatorii „Tunarilor”. Astfel insa… 

Doi, patru, patru, trei, patru. Nu e nici un numar de telefon, nici o formula de joc. Sunt locurile ocupate in campionat de Arsenal dupa castigarea titlului, in 2004. Pe-atunci, in mare duel cu Sir Alex Ferguson, „scanteile” luptei lor devenisera subiect de presa. „Tunarii” au pierdut insa teren, scotianul ramanand in frunte iar francezul alunecand pe tobogan, nu suficient de mult pentru a-si pierde si statutul de calificat in Champions League.

Cu cluburi oportuniste fortand prin preajma, Wenger pare a-si fi redirectionat disputa directa, adversar devenindu-i mai degraba Mark Hughes, pretendent cu echipa sa incropita peste noapte. Un nefericit loc 5 pentru Arsenal i-ar darama castelul de carti legat de importanta Champions League in dauna „minorei” Cupa Ligii. Wenger nu poate risca sa-si puna in pericol postura de a nu mai avea vreo scuza, iar esecurile recente cu 3-0 si accidentarea lui Van Persie sunt semnale de alarma ce l-au grabit sa se faca nevazut in tunel.

Absolut admirabila politica principiala a lui Wenger, luptand cu un buget chivernisit impotriva unor cluburi aruncand cu mai multi bani pe jucatori. Gestul sau trufas de a nu da mana cu invingatorul, dovedind implicit ca pe undeva nu prea stie sa piarda, ii stirbeste insa tocmai aura sa de cavaler al tinutei morale si a promovarii tinerilor fotbalisti. Gest care vine la o zi dupa ce un anume Darron Gibson promovat de Ferguson semna cu o „dubla” calificarea campioanei si a detinatoarei la zi a Cupei Ligii in semifinale… Wenger ar putea fi suspectat de invidie profesionala.

CARLING CUP (sferturi de finala; 01/02 Decembrie 2009): MANCHESTER UNITED – Tottenham 2-0 (2-0): Gibson – 2; Portsmouth – ASTON VILLA 2-4 (1-2): Petrov – autogol, Kanu – Heskey, Milner, Downing, Ashley Young; MANCHESTER CITY – Arsenal 3-0 (0-0): Tevez, Wright-Phillips, Weiss; BLACKBURN ROVERS – Chelsea 3-3 d.p. (1-0; 2-2): Kalinic, Emerton, McCarthy – penalty – Drogba, Kalou, Ferreira (Rovers a castigat cu 4-3 la lovituri de departajare).

Formatiile subliniate s-au calificat in semifinalele in dubla mansa din 5/6 si 19/20 ianuarie 2010, Blackburn Rovers – Aston Villa si Manchester City – Manchester United.

Anunțuri

Problema numarul unu

Noiembrie 30, 2009

Cu sase luni inainte de Mondial, problema numero uno a lui Capello ramane tricoul cu numarul 1, caci in rest, cu conditia sa iasa intreg din primavara, Albionul ar fi indreptatit sa exclame increzator “Sa vina din nou Brazilia!”

Cate n-aduc doi ani de zile. Umilita pe Wembley in noiembrie 2007 si eliminata de Croatia din drumul spre Europene, Anglia a reactionat prompt, oferindu-i fraiele lui Fabio Capello. Optiune ce a dat roade, Albionul defiland cu 27 puncte din 30 posibile spre Africa de Sud si asteptand cu un mai intelept optimism piparat cu circumspectie nu doar tragerea la sorti de vineri.

De la 0-2 si 2-3 cu Croatia in campania gestionata de McClaren, la 4-1 si 5-1 contra trupei lui Bilic in cea abordata cu tact de italian. De unde aceasta metamorfoza? De la experienta internationala net superioara a peninsularului, care, desi la randul sau la prima incercare la carma unei selectionate nationale, a pasit cu dreptul, pornind la drum fara vreo idée preconceputa, ci cu chibzuinta si fler.

Pe cand McClaren si-a axat descinderea la timona pe inlaturarea lui Beckham, amintind de o evolutie si nu de o revolutie, Capello a lasat usa larg deschisa si a plecat prin insula, pe stadioane, sa ia pulsul si sa invete engleza fara prenumele selectionabililor. Iar alesii n-au asteptat invitatii speciale, Jenas deschizand scorul in primul joc al lui Capello, in februarie anul trecut, cu Elvetia, iar Wright-Phillips saltand de pe banca de rezerve pentru a asigura victoria cu 2-1.   

Cu clarviziune, Don Fabio ajusta din start neajunsul ce costase Albionul, retitularizandu-l in poarta pe veteranul David James, fara a-l trimite insa la plimbare pe Scott Carson, tanar aruncat peste noapte in focuri pentru acel de pomina 2-3 cu croatii, dar readucandu-l in postura sa fireasca de rezerva. Asa cum si-a asternut, Capello a continuat pe aceeasi linie lina consolidare, cu James intre buturi si alegand alti doi inlocuitori pentru amicalul de la Paris, si anume Robinson si Green, in fata Frantei oferindu-i lui Beckham selectia cu numarul 100, una dintre numeroase altele, si incercandu-l pe Owen, in vreme ce banderola de capitan trecea de la Gerrard la Rio Ferdinand.

Un esec cu rivala istorica Franta, 0-1, suferit fie si doar din penalty, s-ar fi putut dovedi suparator in alte circumstante, dar presa l-a lasat tocmai pentru ca Fabio Capello avea de partea sa, esential, factorul timp. N-a starnit panica nici macar remiza din august cu cehii, un 2-2 salvat in minutul 90 pe Wembley de rezerva Joe Cole, cand Joe Hart, asadar un alt nume, a ramas pe banca in umbra lui James.

Iar recolta oficiala de toamna a fost bogata, cu 14 goluri in 4 succese, dintre care trei in deplasare, culminand cu hat-trickul lui Theo Walcott la Zagreb: 4-1. A fost victoria ce a dat credibilitate mandatului lui Capello, confirmandu-i valoarea. Italianul fusese investit pentru evitarea altui derapaj in fata Croatiei iar selectionerul a dat rezultate.

Comfortabil in postura de lider, Capello a inceput sa jongleze mai increzator cu lista convocatilor, decupand cu ocazia deplasarii in noiembrie in Germania sablonul utilizarii unor formule experimentale in jocuri amicale, cu suficiente “plombe” surpriza, abordare ce a mentinut-o in meciurile ulterioare de pregatire, toate de mare calibru, pana inclusiv la cel cu Brazilia.

La Berlin apareau Johnson, Bridge, Carrick, Downing sau Agbonlahor, ba chiar si denigratul Carson, intrat pe parcurs in locul lui James, iar fundasii centrali Upson si Terry, cu golurile victoriei cu 2-1, dadeau masura progresului Angliei. In februarie, in Spania, Jagielka a fost incercat in centrul liniei defensive iar Heskey a reaparut in avanposturi, cu James lasandu-i de aceasta data locul lui Green. 2-0 pentru campioana europeana dar Albionul chiar ca folosise o echipa improvizata. Don Fabio testa.

Cand insa a fost din nou pe puncte, Capello a livrat, si anume 17 goluri in alte 4 victorii, zdrobind Croatia in retur. Calificare adjudecata, plan desavarsit. Intors la jucaria preferata, lego in amicale, introducerea inspirata a unei rezerve a dat din nou roade. “Dubla” Defoe si 2-2 in august in Olanda.

Insa neajunsurile ce l-au determinat inca de la inceputul investiturii sale sa cotrobaie pe la toate cluburile, l-au atins si pentru postul cu numarul 1, in toamna, cam in linia dreapta spre Mondial. Initial, accidentarile unor Brown, Hargreaves ori Joe Cole, cu care pornise la drum, sau inconsistenta unor Bentley si Owen, i-au dat ocazia sa largeasca aria de selectie.

Dar David James s-a operat in vara la umar, interventie chirurgicala pe care o amanase dupa ce avea o ultima aparitie la nationala in 1 aprilie, intr-un 2-1 cu Ucraina, iar noul sezon i-a readus betesugul la genunchi. Repauzandu-se cate doua zile dupa ce apara poarta codasei Portsmouth ori abdicand recent cu 30 minute inaintea unui joc, veteranul de 39 ani l-a fortat pe Capello, in ciuda planurilor initiale cu titularul acontat pe toata linia spre Africa de Sud, sa insiste cu Robert Green intre buturi.

“Verde” de la West Ham, deci fara experienta internationala, minus ce s-a vazut in unicul esec din preliminarii, 0-1 in Ucraina, unde a vazut iute cartonasul rosu, fiind substituit tocmai de… James, Robert Green are de partea sa flerul la penaltyuri si varsta, ce-o va rotunji la 30 in 18 ianuarie, lasand totusi senzatia ca nu ofera cele mai sigure maini. Si-atunci!?

Fara James, oricat de “Calamity” ar fi luat in deradere pentru gafele indelungatei sale cariere, Anglia ramane descoperita unde-o doare mai tare. In poarta, Calcaiul lui Achile. Semn al bataii de cap, Capello l-a titularizat in ultimele doua jocuri pe Ben Foster, al treilea pe rol la Manchester United, junele fastacindu-se in fata Braziliei, cum o “comitea” si cu Tevez. Dar tot mai bun, decat Kirkland, cel cu 9 incasate la Spurs…

Si cu tot palmaresul sau la carma, 15 succese si doua remize, cu 4 esecuri toate la zero, dar neconcludent in fata brazilienilor, doar cu Barry si noul capitan Rooney dintre titulari, s-ar putea ca tocmai problema cu numarul 1 sa-i intristeze aniversarea a 64 ani, intr-o zi de Mondial, 18 iunie. Cand, cel mai important insa, Capello va dori sa-i aibe in lot, fara exceptie, pe toti “greii” doriti in Africa de Sud…

Fotoreportaj din Dublin, dupa Irlanda-Italia 2-2, inaintea jocului cu Franta pentru Mondial

Noiembrie 10, 2009

In episodul doi al reportajului din Dublin, am descoperit urmele remizelor Irlandei cu Italia pe afise inramate pe ziduri de toalete, incercand sa descifrez gesticulatiile portretului robot al jucatorului peninsular, si anticipand duelurile cu Franta, inaintea carora selectionerul Raymond Domenech a stiut exact ce vrea sa spuna cand s-a referit la “verzi” drept “Angleterre bis”.

(Episodul I il gasiti acum cateva postari, cu o saptamana inainte: <Capitan si spectatori impuscati in 1916 pe „Croker”, gazda barajului Irlanda – Franta>)

Dublin26Oct09 030

In zona central vestica a Dublinului, portile fabricii Guinness, avand drept simbol harpa, se deschid puhoiului de turisti descinsi la muzeul pe 6 etaje, cu un restaurant panoramic Gravity pe vechea cladire

Cateva simboluri sunt sacre pentru irlandezi. Saint Patrick, patronul lor spiritual. Verdele trifoi. Harpa. Jameson, whiskey cu e, si Guinness, berea neagra. Si nu in ultimul rand hurlingul si Gaelic football, pastorite de Gaelic Athletic Association.

Dublin26Oct09 073

Statuia lui James Joyce, autor al lui Ulysses ori Dublinezi, este la un sfert de ora de mers pe jos de arena Croke Park, unde Irlanda va primi sambata pe Franta

Dar oricat de popular a ramas traditionalul joc cu crosa in randul maselor, cand vine vorba sa-si improspateze recunoasterea sportiva internationala Republica Irlanda apeleaza mai ales la fotbal. Iar explozia demografica generata de acel succes la penaltyuri cu Daniel Timofte ghicit de Pat Bonner, in chiar prima aparitie a Insulei de Smarald pe scena mondiala, a fost inceputul veritabilei povesti de dragoste a “verzilor” cu balonul rotund. Imbratisat de pustani de la Sligo pana la Cork si din Limerick la Dublin. Nu doar capitala e nebuna dupa fotbal.

Prin centru, agentii de turism au expuse in vitrina nu numai tipice descinderi in Goa, ci si pachete de o noapte cazare, transbordare cu feribotul si bilete de meci la – se putea oare altfel!? – Manchester United, Liverpool, Chelsea si Arsenal. Excursii fotbalistice de pe-o insula pe alta, la fisticul din Premier League. 20 martie, Man Utd – Liverpool, 499 euro.

Dublin26Oct09 155

Oferte turistice cu nemiluita pentru fani irlandezi dornici de jocuri ale fruntaselor din Premier League...

Pe colt, in pub, n-ai unde sa arunci un ac si doar numele sponsorilor delimiteaza taberele rosii ale razboiului de peste Marea Irlandei. Carlsberg respectiv AIG. E pasiune incrancenata, e larma. Iar Torres si Ngog fac sa curga berea. Nu daneza ci neagra, irlandeza. Putin conta ca in cele doua garnituri figura un unic “verde”, John O’Shea, numarul 22 la United.

Indemnul imensei fabrici de bere de la St. James’ Gate e “sa ridici paharul pentru Arthur”. Arthur Guinness, pionierul acestui brand mondial. In pub, rosiii cu Liverpool au inaltat un pint iar pe pult am ochit un ziar de sport deschis la pagina cu rezultate, completata cu o consistenta rubrica mentionand evolutia pana si a celui mai nestiut fotbalist irlandez pentru cel mai obscur club englez. Si-atunci de ce pachete turistice doar la cele patru “mari”!?

Explicatia am gasit-o la toaleta. Pentru ca “verzilor” le place sa se bata de la egal la egal doar cu cei mai tari. Ardeau Anglia la primul lor turneu final, Euro ’88, cu golul lui Ray Houghton din primul sfert de ora, acelasi mijlocas al lui Liverpool repetand scenariul si contra Italiei, la New York, in ’94, peste ani si tinand in sah Germania, pe taram asiatic. Doar ca generatiile ’90 si 2002 n-au mai avut urmas…

Dublin26Oct09 126

Croke Park, cu tribuna I Michael Hogan si peluza "Dealul 16", vazute din gura tunelului de acces Muhammad Ali, pe unde vor iesi O'Shea si Henry...

La care Football Association of Ireland a incercat marea cu degetul, investindu-l pe regretatul Sir Bobby Robson drept tutore al noului selectioner, recordmanul de aparitii in “verde” Steve Staunton. N-a mers dar federalii au insistat sa apeleze la experienta.

Cand catedrala St. Patrick’s se darapana peste simbolul religios al celtilor, sambure al catolicismului lor, atunci baronetul parlamentar Sir Benjamin Lee Guinness a intins o mana de ajutor dintre butoaie de bere, lacasul sfant reconsolidandu-se. In fotbalul modern, FAI a cautat salvarea peste mari si tari, in persoana unui nins Giovanni Trapattoni.

Dublin26Oct09 186

La intrarea in Catedrala St. Patrick, cel mai important lacas sfant al catolicilor irlandezi, e statuia restauratorului Sir Benjamin Lee Guinness, membru al familiei nobiliare ce a dat lumii celebra marca de bere

Care uns italian a lecturat aceeasi rubrica reunind toti potentialii selectionabili si a cotrobait dupa sange proaspat prin toate ungherele fotbalului insular. Rasplata? Un 1-1 acasa la campioana mondiala. La Bari. Grupa inca se juca…

Atat curaj au prins insularii lui Trap, incat pisoarele barurilor au afisat campania de publicitate la www.soccerrepublic.ie sub titlul “Italian Gestures Explained”. O figurina squadra azzurra, brunet cu barbison, gesticuland expresiv… Arbitre, esti plecat de-acasa!? Ori… Ce rau am facut? O, Doamne! Dar nu se poate!!! Chiar nu vezi!? Degetul la tampla. Mainile rasfirate. Sau in semnul rugaciunii. Ori degetele stranse manunchi. Degetul la ochi… Posturi rastalmacite dedesubt in cel mai pur umor negru irlandez. Asadar “verzii” erau suficient de increzatori pentru a-i lua in balon pe campionii lumii.

Dublin26Oct09 027

O pagina web de fotbal si-a facut reclama pe timpul preliminariilor cu afise in toalete ale puburilor luand la misto gesticulatia tipica fotbalistilor latini. In colimator au fost italienii, cu care Irlanda lui... Trap a facut 1-1 si 2-2

Iar in retur, pe Croke Park din Dublin, un sfant modern, Sean St. Ledger, trecut de la ilustra Preston la sclipitoarea Middlesbrough, facea 2-1 in minutul 87. Gilardino a frant imediat visul, amutind “Croker”, dar recrutii lui Trap tot s-au calificat la baraj.

Dupa campioana Italia, vicecampioana Franta. O aliata geopolitica de secole. Dar Irlanda vrea acum sa rescrie istoria, cu destinatia Africa de Sud. Si “verzii” sunt si mai intaratati, de Domenech, pe care l-a scapat ca “L’Irlande, c’est l’Angleterre bis”. Cu totii au inteles ca selectionerul francez s-ar fi referit la irlandezi ca la niste rude sarace ale Angliei. Pana ce a venit un filolog sa limpezeasca apele, clarificand ca, in nonsalanta sa, Raymond a folosit bis cu gandul la “echivalent”. Adica o alta trupa de Premier League, Irlanda, aidoma Angliei…

Oare chiar la acest bis s-a referit Domenech? Ei bine, in generatiile trecute, “verzii” aliniau alde Irwin si Keane, de la Man United, sau Staunton, Babb si Houghton, de la Liverpool. Acum, Trap are nu neaparat un titular la United, O’Shea. Atat din “careul celor mari”. Atunci, pe Giants din NY, Italia era batuta de Irlanda capitanului Townsend, abia plecat de la Chelsea la Villa. Iar Lung era eliminat de O’Leary, fundasul lui Arsenal. 

Acum? In lot, trei si cate doi de la recent promovatele Hull, Stoke si Wolves, alti doi de la Coventry si Reading, plus baieti de la Scunthorpe, Preston ori Boro. Iar perechea lui Hibernian vine din Scotia. Angleterre? E drept, Kevin Kilbane, fie si de la codasa Hull, ar putea ajunge la doar o selectie distanta de recordmanul Staunton, ca de altfel si portarul Given. 101. Doar cei doi, laolalta cu Robbie Keane si Damien Duff, sunt liantul cu precedenta generatie de mondial. Dar tocmai bisul cu gandul mai degraba la “ruda saraca” decat la “echivalent” s-ar putea sa devina regretul francezului. Italianul ii pregateste ceva demn de postat pe faianta toaletei. Thierry implorand sfintii.

Dublin26Oct09 053

Va curge oare Guinnessul sambata seara la Dublin? Sau daca nu, dupa returul parizian de miercuri 18 noiembrie? Sticlele din diverse... generatii te intampina la intrarea in muzeul fabricii de bere din St. James' Gate

Tricolorul romanesc in generic

Noiembrie 6, 2009

Magnatul ucrainean cu trofeul mult ravnit, antrenorul echipei fluturand fericit steagul tarii sale. O revarsare de bucurie aleasa drept generic al transmisiilor in direct din serile de UEFA Europa League.

Lucescu, prin talentul si profesionalismul sau, magnetizase trofeul pentru cei din Donetk, preferand insa sa celebreze reusita, acolo, in tumultul tribunei din Istanbul, prin a ridica deasupra capului si a agita tricolorul romanesc intr-o exuberanta bucurie adolescentina. Spune multe.

Joi, sub acelasi generic, pe itv4, Roma – Fulham 2-1 si Everton – Benfica 0-2. Nu multi telespectatori britanici stiu cine este fericitul dar nici putini cei care, sesizand trofeul, intuiesc ca trebuie sa fie vorba de ultimii castigatori ai defunctei Cupa UEFA. Mircea Lucescu a facut mai mult bine Romaniei, dinafara granitelor tarii, ridicand tricolorul pe cel mai inalt catarg in a doua competitie intercluburi a continentului, decat fac toate reprezentantele fotbalului romanesc luate la un loc.

Patru cluburi din liga lui Dumitru Dragomir, patru esecuri. O castigatoare la zi, Shakhtar, patru victorii din tot atatea jocuri. De fapt, unica grupare cu procentaj maxim in UEFA Europa League, calificata deja, la pas, si insotita mai departe conform calculului matematic de Werder Bremen, invinsa sa in finala din mai, si Galatasaray, demolatoarea lui Dinamo Bucuresti.  

Dinamo plus Steaua plus CFR plus vicecampioana Timisoara, zero puncte joi seara. Dinamovistii si clujenii, invinsi chiar acasa. Per total, 4-12. Praf si pulbere. Remiza Unirii, 1-1 cu Glasgow Rangers, poate fi cu atat mai mult vazuta cu ochi buni, clubul din Urziceni strangand 5 puncte in grupa de UEFA Champions League si pastrandu-si locul secund. Iar la cum merg lucrurile, cele mai mari sanse de calificare, dintre gruparile romanesti, pare a le avea tocmai Unirea lui Dan Petrescu, ce isi fixase initial ca obiectiv pozitia a treia si implicit prinderea unui loc in UEFA Europa League, acolo, in competitia in care Lucescu a inaltat tricolorul.

Unirea lui Petrescu n-are nici macar privilegiul sa evolueze pe teren propriu, ci in orezaria din Ghencea, si cu asta am spus totul despre circumstantele cu totul aparte ale clubului picat ca de pe alta planeta in casa de nebuni a inertei ligi a lui Mitica, aducand cu sine un aer fresh, o alta abordare, altceva… Dar, din nou, unde e talent, pasiune si profesionalism, orice handicap poate fi surmontat. In contrast izbitor, alde matusalemicele Dinamo ori Steaua, atat de roase de conflictele interne aidoma unui cancer din fotbalul nostru, sunt deconspirate in fotbalul „mare”.

De vazut cine-si va oferi un frumos cadou de Craciun.

Romania, 28 puncte din 30 posibile: spre Mondial!

Noiembrie 1, 2009

Am trecut pe langa Lansdowne Road, stadionul national in reconstructie al selectionatelor de fotbal si rugby ale Irlandei, situat undeva in sud-estul Dublinului, la o aruncatura de bat de plaja la Marea Irlandei, si mi-am amintit de o toamna mult mai rodnica a „tricolorilor”.

Se intampla in 11 octombrie 1997, pe acest Lansdowne Road pe-atunci tot mai invechit, ca Romania sa risipeasca abia primele puncte intr-o excelenta campanie de calificare la Coupe du Monde 1998. „Tricolorii” soseau la Dublin cu un procentaj 100%, noua victorii din tot atatea jocuri, printre care si un 1-0 „cheie”, acontat in ajun de Pasti, in Ghencea, contra irlandezilor, cu Adi Ilie marcator.

Dublin26Oct09 235

In octombrie '97, Romania remiza pe vechiul Lansdowne Road din Dublin, 1-1 in Irlanda, la finele unei impecabile campanii de calificare. Lansdowne Road e de vreo 2 ani in reconstructie iar acum pe terminate, un urias de beton si sticla, pe cand Irlanda se pregateste de barajul cu Franta pe cealalta mare arena dublineza, Croke Park, in vreme ce Romania va viziona Mondialul la televizor. Asa se intoarce roata...

Pe Lansdowne Road, Gheorghe Hagi a marcat deja in minutul 8, si doar golul egalizator al lui Tony Cascarino, din minutul 38, a spulberat procentajul maxim in grupa opt a preliminariilor. 1-1, cu Hagi ulterior inlocuit in minutul 83, de Ilie Dumitrescu. O, tempora.

Egalarea reusita de „Cas” este pomenita in scurta radiografie a preliminariilor, pe pagina oficiala rezervata turneelor finale mondiale si a calificarilor tinuta de www.fifa.com , forul fotbalistic mondial, pentru simplul motiv ca defilarea Romaniei in respectiva campanie a fost de neegalat. Doar Germania, Spania si Norvegia, dintre europene, aveau sa se califice si ele pentru Mondialul din Franta fara vreun esec la activ. 

Romania a castigat grupa cu 28 puncte din 30 posibile si un golaveraj grozav, 37-4, cu zece puncte avans in fata Republicii Irlanda, care era apoi invinsa la baraj, 1-1 si 1-2 cu Belgia, in drumul spre Franta. Erau de fapt primele preliminarii cu manse tur-retur de baraj pentru clasatele pe locul doi in grupe…

Au trecut 12 ani de la toamna cu recolta aproape maxima si in seara de 10 octombrie 2009 „tricolorii” ieseau cu capul plecat de pe Maracana belgradeana: 0-5 in penultimul joc al preliminariilor pentru World Cup 2010 din Africa de Sud. Din 11 octombrie ’97 pana in 10 octombrie 2009 multe asadar au luat-o la vale. Procentajul din preliminariile incheiate cu un succes in fata Insulelor Faroe a fost slab iar pozitia ocupata, a cincea, dupa sarbi, Franta, Austria si Lituania, este o dovada a reculului evident al fotbalului romanesc, mai ales la nivelul selectionatelor nationale.

Dupa generatia lui Hagi, una remarcabila, cu cantecul de lebada in sferturile de finala ale C.E. din Belgia si Olanda, in anul 2000, tot mai putin „a venit din urma”, iar calificarea la Euro 2008 a fost mai degraba exceptia care intareste ideea ca Romania s-a indepartat de crema capilor de serie, de selectionatele de calibru. A redevenit echipa oarecare, cel mult fericita nevoie mare in rarele ocazii aidoma preliminariilor pentru Euro ’84 cand reusea rasturnarea „carului mare” Italia in drumul spre Hexagon.

Si te-ai dus, dulce minune. Nimic nu e vesnic, traieste si savureaza clipa. Si apreciaz-o la adevarata valoare…

Dublin26Oct09 141

Uriasul Croke Park, cu 82.300 locuri, aici intr-o macheta din muzeul de prezentare de la stadion, din incinta Gaelic Athletic Association, patroana a hurlingului si jocurilor Galice disputate pe arena, va gazdui in 14 noiembrie mansa tur a barajului pentru C.M. 2010, Irlanda - Franta. Ar putea fi ultimul meci oficial al fotbalistilor in gazda la GAA cu al ei hurling, inaintea intoarcerii in toamna viitoare pe Lansdowne Road. Si poate ca sortii ii vor retrimite pe "tricolori" in Dublin, acum, ca sunt intr-o urna valorica inferioara

Oare cat de jos trebuie ca sunt „tricolorii”?

Octombrie 7, 2009

Vizionam aseara optimea de finala a Campionatului Mondial de fotbal sub 20 ani si ma intrebam de ce nu e prezenta si Romania acolo. Intrebarea si-au adresat-o si comentatorii partidei transmise pe Eurosport. Intr-o oarecare masura si datorita unui fapt remarcat si subliniat de un invitat al emisiunii „Legile Jocului” de luni seara, la TEN, si anume ca baza materiala in suferinta a fotbalului romanesc nu inlesneste deprinderea corecta a lovirii si „imblanzirii” balonului de catre copii, la invatarea abecedarului jocului. Intr-adevar…

Pe terenuri desfundate sau denivelate, jucatorii de maine ai „tricolorilor” deprind cu metehne manevrarea mingii. La halal gospodari ai jocului in tara noastra, asemenea rezultate… Si acum, tineti-va bine!

Romania eliminata cu 0-12

Caci Romania a capotat lamentabil in grupa preliminara de calificare ce avea drept finalitate accederea la turneul final in plina desfasurare din Egipt. Patrulaterul s-a disputat in nordul Angliei, unde junii „tricolori” erau spulberati cu 6-0 de Albion, cu 4-0 de Belgia si cu 2-0 de Islanda. Da, 0-12, in conditiile in care in grupa s-au aflat si pescarii islandezi, buni amici ai lui Dinamo.

Acum imaginati-va ce-ar fi fost ca Romania sa onoreze cu prezenta in Egipt… Nu de alta dar Anglia, invingatoare la scor impotriva „tricolorilor”, a fost surclasata la randul ei in Tara Faraonilor, 0-4 cu Ghana. S-ar fi facut de ras ca Tahiti, ce a luat-o constant pe coaja nucii de cocos, cu opt la zero.

Vizionam asadar aseara optimea de finala opunandu-le pe Cehia si Ungaria, selectionate de care aminteam saptamana trecuta, pe aceeasi tema a impotentei federatiei noastre, in blogul „Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?”, si am inteles de ce „tricolorii” nu s-au aflat intre cele 24 reprezentative calificate.

In primul rand, Cehia si Ungaria ajunsesera in Egipt gratie calificarii in semifinalele Campionatului European la aceeasi categorie de varsta, performanta intangibila pentru „tricolori”, spulberati in grupa preliminara a continentului nostru. Din nou, daca am face diferenta intre rezultatele unora si ale altora, ne-ar lua cu ameteala.

Cehii si maghiarii au dovedit deprinderea corecta a lovirii balonului iar Mate Kiss, in special, cu un mondogol de la 30 metri, o ghiulea a la Hagi ce a pulverizat particulele de aer intr-o miscare lipsita de rotatie a mingii. 1-0 in minutul 15. Echilibrul valoric a fost reliefat de egalarea survenita repede, gratie loviturii de cap a lui Jan Vosahlik: 1-1 in minutul 26. Asa s-a si terminat.

Ungaria, dupa prelungiri si penaltyuri contra vecinilor, in sferturi

In prelungiri, imediat, o alta centrare de pe dreapta a adus Republica Ceha in avantaj, in minutul 92, prin Michael Rabusic. Ca un facut, peste sapte minute, Ungaria a egalat si ea, prin capitanul ei, Vladimir Koman. Ce naste din pisica soareci mananca iar Vladimir e fiu de ex-fotbalist profesionist.

2-2 si lovituri de departajare. Unde Peter Gulacsi, salvand suturile lui Marecek, Moravek si Reznik, ultimul la moartea subita, a dovedit ca este o laudabila rezerva a lui Pepe Reina, la Liverpool. Cu numarul 42. Baietii lui Sandor Egervari, triumfatori cu 4-3 si asteptand sfertul de finala de vineri, contra Italiei, la Suez, desi tocmai nouarul Krisztian Nemeth, vedeta achizitionata tot de Liverpool, si-a vazut a cincea lovitura a maghiarilor salvata de Vaclik. Asadar macar o selectionata europeana in semifinala, daca nu chiar doua, depinzand de traiectoria Germaniei, fata in fata in optimi cu dezinvoltii ghanezi.

Iata-i pe invingatori, cu cluburile de provenienta… Gulacsi (Liverpool) – Kiss (Gyori), Szekeres (MTK), Presinger (Videoton), Szabo (Paksi) – Gosztonyi (MTK), Futacs (Werder Bremen), Koman (Bari), Simon (Szombathelyi) – Dudas (Gyori), Nemeth (Liverpool). Au mai intrat Andras Simon (Liverpool; imprumutat Cordobei), Zambo (Gyori) si Balajti (Diosgyori).

Ungaria, cu trei baieti inhatati de Liverpool, in sferturi de finala. Anglia, eliminata din grupe. 0-4 cu Ghana, 0-1 cu Uruguay si 1-1, tras de par, cu Uzbekistan. A se citi egaland-o in minutul 88, prin Alex Nimely, de la Manchester City. Un punct, un gol cand calificarea se disipase si o intoarcere in insula. Explicatia ar putea veni si tocmai din aceste importuri de tineri jucatori din toate zarile. De cand cu sosirea lui Arsene Wenger in Albion, insula n-a mai avut tarmuri. S-a facut una cu continentul, s-a globalizat. Fabregas a luat calea Arsenalului la 16 ani, de la detinatoarea la zi a Champions League, CF Barcelona. Cati altii n-au luat calea Albionului, de la grupari inzecit mai mici!?

Anglia: prea multe importuri, neconvocari, terenuri desfundate si antrenori depasiti

O alta problema a Albionului ar putea ramane acea deprindere defectuoasa a lovirii mingii, de care aminteam in privinta Romaniei. Cu atatea ploi, destule terenuri desfundate, innamolite. Circumstante atenuante. Caci altfel, bani ar fi din belsug in insula, pentru intretinerea unor gazoane de Doamne Ajuta. Cum ti-i cresti, asa ii ai…

Si ar mai fi antrenorul. Nimic rau cu Brian Eastick, dar ma indoiesc ca dumnealui are in maneca bagajul tehnico-tactic deosebit de variat, cu artificiile de rigoare aplicabile la turnee finale, posedat de selectionerii unor reprezentative ce tind sa se impuna si la alte categorii de varsta. Deja de la sub 20 de ani, Anglia invata lectia amara a inclinarii steagului. Cu o deprindere perfecta a esecului, eliminarile la seniori nu mai sunt de mirare. Eastick e de scoala veche, cea cu mingi lungi si „focul la ei”, practicata pana mai ieri in Albion. Un tehnician care a activat intre aceste limite nu se poate schimba in preajma retragerii, doar prin sosirea in insula a unora ca Wenger sau Mourinho. O fi activat el la academiile lui Birmingham City, in perioada cu Trevor Francis manager, si la Newcastle United, pe vremea lui Sir Bobby Robson, plus ca secund la tineretul Republicii Irlanda, in umbra lui Don Givens, dar n-avea experienta de turneu final. Caci, in calitate de secund al lui Brian Hamilton la reprezentativa Irlandei de Nord, n-a avut parte de bucuria calificarii…

Faceti o combinatie a acestor factori, plus a faptului ca marile cluburi n-au cedat reprezentativei jucatorii de lot, ca Gibbs si Wilshere, de la Arsenal, Stanislas si Sears, de la West Ham, Welbeck, de la Man United, Scott Sinclair, de la Wigan, Sturridge, de la Chelsea, ori Carroll, varful lui Newcastle, si aveti explicatia eliminarii rusinoase a uneia dintre cele 6 reprezentante ale Europei. Unica necalificata din grupe. 1-6 ca la tenis. Dar Romania, cu 0-12?

De fapt, dintre neconvocatii citati mai sus, unii au fost deja imprumutati ori pasaportati, semn ca primele indicii ale nu foarte bunei lor acomodari intre profesionistii seniori le-a dat de gandit antrenorilor. Zola l-a trimis pe Sears la Palace iar Chelsea pe Sinclair, la Wigan. E drept, si Beckham era trimis de Sir Alex Ferguson la Preston North End, scotianul avand poate o premonitie ca se va folosi candva chiar de un bocanc pentru a-l trimite pe David in Victoria lui.

Dar de ce n-au fost unii deplasati in Egipt, tocmai ne-am lamurit. Nationala de tineret sub 21 ani, antrenata de Stuart Pearce, tocmai a jucat in preliminariile C.E. 2011, vineri seara, pe Ricoh Arena din Coventry, in fata a putin peste 20.000 spectatori, cu cativa dintre jucatorii tocmai amintiti in teren. Gibbs si Wilshere au inceput jocul, la fel ca Theo Walcott, un alt „Tunar”, insa inlocuit la pauza. A mai fost si numitul Carroll, chiar marcator, iar Welbeck a intrat pe final. Anglia s-a impus, cu 6-3 in fata Macedoniei, dupa 2-0 in 30 de minute si 3-3 dupa o ora de joc, desprinderea cu o „dubla” reusind-o in ultimele 5 minute Zavon Hines, descoperirea lui Zola la West Ham. Cu un 2-1 in deplasare in aceeasi Macedonie si un recent 1-1 in Grecia, Albionul poate aborda increzator in noiembrie jocurile cu celelalte adversare din grupa, Portugalia (acasa) si Lituania (in deplasare).

La sub 19 ani, Albionul a ajuns macar in finala Europei

Ca o completare, Eastick gestiona in vara si prezenta Angliei la turneul final al C.E. sub 19 ani, unde beneficia de cateva nume strecurandu-se ici colea in formulele de start din Albion. Un Dan Gosling la Everton, de exemplu. 1-1 cu Elvetia, apoi 2-2 cu Ucraina, unde s-a desfasurat turneul reunind 8 selectionate, fiind egalata de ambele, si-apoi un 7-1 cu Slovenia. In semifinala cu Franta, acelasi Nathan Delfouneso de la Aston  Villa a reusit o „dubla” in prima repriza de prelungire, devenind golgeter al turneului, cu patru reusite, si calificandu-i pe insulari in finala contra gazdelor, ce-i invinsesera tot cu 3-1 pe sarbi.

In ultimul act, cu Welbeck de la Manchester United in formula de start, Anglia a cedat cu 2-0, Ucraina devenind campioana europeana la categoria sub 19 ani. Dar roata morii se invarte si zilele urmatoare, intr-un patrulater in Slovenia, Anglia se va alinia in grupa preliminara de calificare a editiei de anul viitor, din Franta. Insularii vor da piept cu Slovenia, Finlanda si Slovacia. Interesant insa de vazut cate cluburi vor fi dispuse, ca si in cazul turneului egiptean, sa le dea „verde” junilor. M-as mira ca Jack Rodwell de exemplu, de la Everton, sa figureze in lotul lui Noel Blake…

Comentatorul n-a ajuns langa Wembley

Octombrie 6, 2009

Legendarul Ryan Giggs, campion al Albionului si finalist la zi al Champions League, va trebui sa reuseasca cinci calificari pentru prezenta in finala din 15 mai 2010 a Cupei Angliei, pe care Manchester United n-a mai cucerit-o din 2004, dar anonimul atacant Bobby Traynor si-a acontat deja din partea Football Association doua bilete VIP la acelasi ultim act de peste 7 luni, desi a fost eliminat cu a sa Kingstonian din The F.A. Cup.

 In fiecare debut de sezon, in care nestiute cluburi amatoare transpira aproape neluate in seama in doua tururi preliminare si 4 runde calificatorii ale Cupei Angliei, populara competitie lansata in 1871 lasa macar senzatia ca este a tuturor, oferind si ‘buturugilor mici’ sansa unor zile de glorie si a amintirilor de-o viata.

 In ianuarie, cand in The F.A. Cup intra si prim-divizionarele, altele vor fi datele problemei, dupa cum bine stiu cluburile non-profesioniste, a caror ultima performanta de a elimina o grupare din elita a fost opera lui Sutton United, o sud londoneza, in dauna lui Coventry City, in 1989, insa pana atunci suficiente sunt ocaziile in care jucatori si echipe isi pot trambita numele.

 M-am intors la arena lui Wembley Football Club, din preajma marelui stadion londonez, unde asistam la eliminarea cu 3-2 a localnicilor, de catre Basildon United, deja in turul extrapreliminar, pentru a vedea cum se descurca Hendon F.C., chiriasa locului, in fata unor oaspeti din Kingston, nu… Jamaica ci de pe Tamisa, in atac cu un castigator al trofeului “Best Player” in runda calificatoare precedenta.

 Ne-am strans mai multi decat la jocul lui Wembley F.C., ca doar e deja Second Round Qualifying, mai exact 226 spectatori, dupa cum aveam sa aflu ulterior, insa la arena Vale Farm n-a ajuns un nume sonor in lumea fotbalului din Albion.

 Martin Tyler, cunoscutul comentator inclusiv al unor finale de Cupa Angliei, tocmai consemnase de la Fratton Park, pentru Sky Sports, jocul de Premier League dintre Portsmouth si Everton Liverpool. Mai intai monitorul si microfonul, abia apoi rolul de antrenor al echipei secunde a lui Kingstonian…

 Dar in atacul lui Kingstonian s-a aliniat Bobby Traynor, autor al unui hat-trick in turul precedent, in care sud londoneza se impunea cu 4-1 pe litoral, la Bognor Regis, tripla ce-i asigura titlul de jucator al rundei si biletele in loja Wembleyului la finala, in baza votului a peste 1.000 de microbisti, intr-un concurs dat de Football Association pe mana lui Ricky George, la vremea sa erou al competitiei, cu un inca de generic gol antologic in prelungiri, intr-un Hereford United – Newcastle 2-1, in ’71. Si Traynor aproape ca l-a copiat cu o “bomba” deturnata din vinclu dar Kingstonian tot s-a desprins mai apoi, 0-1 in minutul 16, prin Carl Wilson-Denis.

 Dupa pauza, gazdele in verde si-au amintit ca joaca pe teren propriu in umbra marelui Wembley, unde triumfau de trei ori in F.A. Amateur Cup, si au egalat in minutul 59 prin fundasul Casey Maclaren, intrat inaintea pauzei langa fratele sau mai mic, sesarul Kevin. Iar cand putini se mai asteptau, in minutele de prelungire, bulgarul Lubomir Guentchev, o alta rezerva, a fost faultat in careul lui Kingstonian, iar Harry Hunt, abia intrat in joc, in urma unei scene gen “nu-mi lua mingea, eu bat” intre Drogba si Ballack, si-a deposedat de balon colegul O’Sullivan si a transformat precis: 2-1. Salvarea sa.

 Hendon calificata si cu un premiu de 4.500 lire sterline in buzunar din partea federatiei, Kingstonian eliminata iar Martin Tyler ramas pe drumul spre Wembley doar ca si comentator de televiziune. Dar Tyler si-a trait veacul ca jucator, la roz-ciocolatia Corinthian Casuals de unde scriam nu demult, in niste vremuri in care amatoarea nu neaparat se alinia an de an in Cupa Angliei. “Era un adevarat privilegiu sa joci in competitie, fie si in rundele incipiente”, dupa cum rememoreaza comentatorul.

 Rasfoind apoi programul de meci al calificatei Hendon F.C., n-am fost tare surprins sa aflu ca “verzii” nord-vest londonezi nu sunt inediti doar prin vecinatatea cu Wembleyul, ci au in palmares si obscura European Amateur Champions, datand din 1973, si i-au avut in randurile lor pe Rod Haider, cu 65 selectii in reprezentativa de amatori a Angliei, si Iain Dowie, varf cu 12 goluri in 59 de aparitii pentru Irlanda de Nord, pe care-l cedau lui Luton Town pe 30.000 lire pentru calitatile sale ofensive si nu de inginer cu masterat angajat de British Aerospace.

 Hendon va fi asadar una din cele 40 de gazde ale celei de-a treia runde calificatorii, de sambata 10 octombrie, cand miza disputei cu Ashford Town va fi 7.500 lire. Creste potul pe Vale Farm, la o aruncatura de bat de Wembley. Cutezatoare in F.A. Cup, gazda Hendon are insa handicapul unei inhibitii in liga, unde desi reusea promovarea in esalonul sase, Conference South, in 2004, refuza sa-si preia locul, lipsa de ambitie a “verzilor” determinandu-l pe antrenorul Dave Anderson sa-si mute traista la Wimbledon, pe care o ducea imediat in divizia a opta, Isthmian First, un prim pas al progresului ce-i regaseste azi pe galben-albastri in preajma podiumului anticamerei profesionismului, liga a cincea. Unii renasc, pe cand Hendon, fondata in 1908 sub numele Christ Church Hampstead, se multumeste cu postura de chiriasa la Wembley F.C.

 Iar lui Hendon nu-i va fi usor contra lui Ashford Town, club din comitatul Middlesex, din vestul Londrei, calificat cu un umilitor 10-0 in fata lui Badshot Lea, stoarsa dupa o rejucare victorioasa cu Lingfield, in urma unui 4-4 ca la table in jocul initial, in care revenise de la 4-1 in minutul 67. Sunt rundele scorurilor mari, sunt tururile unor antrenori ca Tony Beckenham, de pe banca lui Lingfield, agent de asigurari pentru Lloyds, de la noua la 17, si-apoi manager de fotbal. Sunt rundele unor vechi si ilustre uitate de lume…

 De exemplu, pentru a se alinia in caderea de cortina a turului din weekend, contra rivalei locale Stalybridge Celtic, infiintata exact acum un secol, recent fondata FC United of Manchester, aparuta intr-o reactie de fronda la preluarea lui Giggs&Co. de Malcolm Glazer, a trecut in prealabil cu 3-1 de F.C. Sheffield, pornita la drum in incetosatul 1857. Pe drumul spre Wembley mai e inca si Bradford Park Avenue, aparuta in 1863, ce se va deplasa la Buxton, dar nu si galeza Merthyr Tydfil, invingatoare in 1987 a Atalantei, 2-1 in Cupa Cupelor. Sita cerne…

Arsenal v Liverpool. Watt & Vela contra Ngog?

Septembrie 26, 2009

Tragerea la sorti a optimilor Cupei Ligii le-a adus fata in fata, pentru disputa eliminatorie in mansa unica din 27 si 28 octombrie, pe Arsenal si Liverpool. Cam vremelnic, vor spune unii. Un duel demn de finala Carling Cup din februarie, de pe Wembley.

Da si nu. Afirmativ, prin prisma calibrului cluburilor, a traditiei lor in competitia „verisoara mai mica” a F.A. Cup, Cupa Angliei. Negativ, tinand cont de numele aruncate in focuri de Wenger si Benitez. Antrenorii isi exerseaza in Cupa Ligii garnitura secunda, incercand tineri jucatori, rodandu-i in rare confruntari oficiale. E un obicei de ani de zile al francezului, care s-a incapatanat in a folosi tineri fotbalisti chiar si ajuns la un pas de finala Cupei Ligii.

In turul precedent, Tunarii au trecut de retrogradata acum fruntasa in liga a doua, West Brom, prin reusitele lui Sanchez Watt si Carlos Vela. E greu de crezut, in ciuda magnitudinii duelului cu Cormoranii, ca Wenger va renunta la serviciilor promitatorilor tineri. Ii va rasplati, conferindu-le o noua sansa sa se afirme.

La fel, Liverpool s-a calificat la Leeds gratie unicului gol reusit de David Ngog. E de presupus ca Benitez va mentine in echipa macar cativa tineri de perspectiva.

Din aceste considerente, disputa se anunta atractiva, plina de dinamismul si avantul tineresc, dar – per total – competitia in sine va suferi de pe urma nealinierii starurilor de calibru. Cupa Ligii ramane un laborator experimental, de incercare, iar faptul ca majoritatea numelor grele din Premier League s-au calificat in optimi nu tine de luarea in serios a competitiei ci mai degraba de decalajul valoric tot mai pregnant dintre cluburile elitei si „restul lumii”, diferenta manifestata prin usurinta cu care favoritele se califica, chiar si aliniind jucatori de rezerva.

Iar optimile lasa sanse infime celor doar trei cluburi secund divizionare ramase in competitie. Barnsley, antrenata de fostul varf al Diavolilor rosii, Mark Robins, e unica grupare dinafara Premier League ce va gazdui un joc din optimi, si tocmai in dauna lui Manchester United. Sansa lui The Tykes ar fi sa prinda o seara buna, coroborata cu alinierea de catre United a unor rezerve care sa nu confirme…

In rest, nou-promovatele in liga a doua Peterborough si Scunthorpe vor calatori in Lancashire, la Blackburn respectiv Manchester City, si nu neaparat cu sanse mari…

Celelalte optimi, conform tragerii la sorti… Tottenham – Everton, Chelsea – Bolton, Sunderland – Aston Villa, Portsmouth – Stoke.

Dupa Poli – Stuttgart la televizor

August 19, 2009

Unii ar putea spune ca mai bine sa stau in banca mea, de vreme ce n-am fost la meci si scriu de pe insula, deci opinez dinafara valtorii fotbalului romanesc. In plus, am vizionat jocul Poli – VfB Stuttgart in transmisie directa prin satelit, pe Sky Sports 2. Uneori, a privi lucrurile de la distanta, in ansamblul lor, poate insa oferi implicit echidistanta, detasarea necesara pentru a analiza evenimentele la rece.

In primul rand, oricat de dureros e un esec pe teren propriu, insasi prezenta in faza play-off a grupelor Champions League e o performanta in sine pentru clubul timisorean, mai ales in circumstantele recente, cand, in acest deceniu, alb-violetul a fost greu pus la incercare. Si – vorba aceea – orice spit in fund e un pas inainte.

Marian Iancu a spus dumnealui ceva cand s-a referit la faptul ca Poli nu e inca pregatita sa abordeze grupele Champions League iar infrangerea i-a confirmat parerea. As zice ca a dat dovada mai degraba de realism decat de un defetism gaunos. In acest context, capete limpezi pot trage concluziile necesare si invata dintr-un esec previzibil, lectiile din ingenuncheri fiind mult mai folositoare decat cele eventual luate in seama in urma oricarui succes indoielnic.

A fi sperat la un rezultat favorabil echivala cu un optimism nebunatic, cu o nonsalanta nesanatoasa. In fond, Alexander Hleb, marcatorul golului doi, este jucator de imprumut de la Barcelona, campioana la zi a continentului. Asta pentru a sublinia cu cine a trebuit cu adevarat sa se puna Poli. Daca ne amintim ca finalul editiei precedente, cand isi cucerea pe merit locul in preliminariile Champions League, o gasea fara antrenor si cu un mare semn de intrebare in privinta urmasului lui Uhrin Jr., nici nu e tare de mirare ca dupa calificarea fara victorie in dauna Shakhtarului lui Lucescu a urmat aterizarea cu picioaele pe pamant.

La fel de adevarat e ca VfB a deschis scorul dintr-un penalty acordat in urma unei faze in care Pantilimon a plonjat intr-un semn cu bratele de „n-am facut nimic”, faza continuare a unei actiuni a „svabilor” pornite in urma unui hent comis de Lehmann, care a pasit cu balonul inafara suprafetei de pedeapsa. Dar poate tocmai aceasta derulare a evenimentelor confirma faptul ca doar s-a intamplat ceea ce era scris in piatra sa se intample, cu favorita luandu-si partea leului. Masa bogatilor e prea incarcata si miza prea mare pentru a se produce erori de sistem ingaduind un club inca nepregatit, conform catalogarii insasi conducatorului sau, sa ajunga la marele festin. Mai e un retur dar pe malul Neckarului confruntarea pare a fi si mai dezechilibrata.

Ca o concluzie, repet parerea exprimata acum cateva saptamani, in urma remizei calificatoare cu Shakhtar. Pentru Poli e esentiala, mult mai importanta decat orice, consolidarea pozitiei secunde, cu truda obtinuta, in competitia interna, si care i-ar cimenta traiul in Champions League. Altfel, uitati-va la CFR Cluj… Uimitoare in jocurile de deschidere, la Roma si cu Chelsea, dar capotand apoi si neintorcandu-se in Champions League, datorita unui traseu intern regretabil.

Daca Poli se vrea a fi serioasa in privinta abordarii de pe baze mai consistente a Champions League, atunci trebuie sa-si apere pozitia fruntasa in fotbalul romanesc. Conteaza mai mult pe moment disputele din campionat cu rivale din Bucuresti ori CFR Cluj sau alte pretendente, ca sa nu mai amintim numele Unirea Urziceni, care ar trebui provocata la o revansa, decat orice joc aparent cu miza mai mare, dar care e doar o iluzie. Sa fim seriosi… Poli nu poate cuceri Champions League, nici macar trece de faza grupelor, asa incat unica sansa de calificare la startul competitiei, pentru 2010, tot via – campionat ramane.

Si-atunci baieti, suflecati-va manecile in campionat, jumuliti-o pe Dinamo cand e momentul, si nu sfarsiti lamntabil pe scut in fata acelor „caini rosii”, si reveniti in UEFA Champions League. Altfel, tot acest august 2009 va ramane doar un biet meteorit.

Europa Cup, cu grupa in care va evolua Poli, e poate cel mai bun prilej de rodaj propice in Europa. Calificarea se poate juca fie si dupa un prim joc sa zicem pierdut, adversarele sunt mai abordabile, gen Shakhtar ori Partizan, mai pe calapodul timisorenei, iar sistemul „grupa” ofera mai multe incercari. Ii vine ca o manusa gruparii timisorene, la momentul actual. Orice altceva ar fi fost o palarie prea mare, o scena imbietoare dar cu doua fatete… Iar taisul lamei i-a jucat festa clujenei.

Ai pierdut? Continua! Nu-i nici un bai. In primul rand, Poli a tinut steagul sus, nu s-a facut de ras, si ar putea, cu chibzuinta, folosi esecul cu VfB in favoarea ei, sa invete lectiile care s-o faca suficient de tare pentru viitoare confruntari europene, abordate de pe pozitii mai egalitariste.

Incasari mai mari in urma acestui periplu, o mai buna balanta financiara, niste transferuri mai utile, o eficientizare a activitatii clubului, acestea ar trebui sa fie tintele pe termen scurt si mediu pentru recoltarea ulterioara a roadelor. Champions League e o ecuatie pe termen mediu-lung, a carei rezolvare nu poate fi abordata in urma unui an cu frecusuri gen depunctari, demiteri de antrenori, alte dubii in jocuri cu Dinamo ori legate de insasi culorile si palmaresul clubului. Toata lumea vrea sa vada alb-violetul invingator in Champions League dar Roma n-a fost ridicata intr-o zi si nici un succes nu vine fara chinuri, uneori umilinta, multa transpiratie si mai ales rabdare.

Asa incat esecul nu e un capat de tara ci doar un inceput. Pumnii stransi la Stuttgart dar chiar si fara un improbabil 3-1, viitorul lui Poli e mai luminos ca niciodata. Rabdare si tutun, la televizor, invatand de la „grei”. Vine randul tuturora, vin vremuri mai bune. Pana atunci, hais si cea pe rivalele din campionat. Acolo e o paine alba de mancat, pentru caviarul european din vara viitoare.

Cununie la 12:34 si 56 secunde, in 7 a 8-a din ’09

August 7, 2009

Un cuplu de indragostiti a spus da la ora lor exacta. 12:34’56”, pe ziua de 7 din luna a opta, in 2009. O vineri speciala. Cu cateva minute inainte, in Elvetia, si clubul fanion al Timisoarei, mandria Banatului, traia momentul sau special, de glorie, o premiera in istoria sa de aproape noua decenii, numele sau fiind extras din urna tragerii la sorti si afisat pe panoul fazei play-off a UEFA Champions League. Cununii si imperecheri.

Politehnica Timisoara, cum este denumita de BBC Sport in editia sa virtuala, in prezentarea tabloului competitional al jocurilor imediat urmatoare din UEFA Champions League, a fost asadar imperecheata cu „svabii” de pe Neckar. Faini copii, cei de la BBC, cu ceva staif de moda veche. In rest, in mass-media, iti tot sare in ochi FC Timisoara. E bine ca unii, din greseala ori omisiune, n-au inlocuit denumirea adevarata a clubului timisorean cu surogatul atribuit noilor galben-negri. Dar asta e alta poveste.

Esential e ca „Poli” s-a aflat in urna, multumita calificarii in dauna detinatoarei la zi a editiei cantec de lebada a Cupei UEFA. Saltul facut de gruparea timisoreana e urias, de la o eliminare lipsita de glorie anul trecut, din Cupa UEFA, in fata belgradenei Partizan, la o calificare in UEFA Champions League. Ascensiunea e evidenta! De la acea dezamagire cu alb-negrii din capitala Serbiei, la un loc 2 in competitia interna, ce a aruncat-o in valtoarea Ligii Campionilor. Si pentru prima data, indiferent de restul convulsiilor de la club din ultimii ani, noua conducere trebuie judecata prin prisma acestui spectaculos progres. Sa-i dam Cezarului ce i se cuvine, sa aplaudam reusita!

Marian Iancu si intregul staff de la gruparea timisoreana merita calde felicitari pentru reusita de a se fi aflat la un pas de a da piept cu alde Arsenal London sau Olympique Lyonnais. Nu e de ici, de colo. A iesit din urna VfB Stuttgart, la randul ei o finalista de Cupa UEFA. „Poli” e la 180 de minute distanta de grupele UEFA Champions League, care, cu toata gretoasa ei poleiala comercialist-publicitara, e totusi marea scena a fotbalului de club european, e taramul ravnit pentru incasarile ce pot propulsa cluburi oarecare pe orbita performantei si a succesului financiar, apanaj doar al marilor forte continentale.

Ce-a fost a fost iar acum Timisoara traieste istorie. E drept, sublim ar fi fost ca niste jucatori in alb-violet, evoluand sub numele Politehnica Timisoara, sa fi reusit eliminarea lui Shaktar Donetk. Incurcate sunt caile istoriei si asa i-a fost dat Timisoarei, ca sub alt nume si culori, cu jucatori stansi care de pe unde, sa reuseasca o performanta neatinsa in istoria precedenta a Politehnicii. Dar, cum am spus, ce-a fost e la timpul trecut. Remarcabila e metamorfoza rapida si intrarea intr-un cerc select.

Iar calificarea in dauna lui Shaktar e cu atat mai remarcabila cu cat pe cand Lucescu jubila in luna mai, la cucerirea Cupei UEFA, Timisoara nu stia cu ce antrenor va pleca in pregatiri.  Lucescu a avut cativa ani la dispozitie sa cladeasca, pe cand Ioan Ovidiu Sabau a trebuit sa struneasca de pe o zi pe alta o echipa inchegata de Uhrin Jr. si tinuta apoi in priza de Balint si inlocuitorii sai. Prin prisma acestor circumstante, reusita e aproape incredibila si tocmai de aceea toti cei de la club sunt de carat pe umeri, pe brate. Felicitari!

In alta ordine de idei, merita subliniat ca Timisoara n-ar fi avut aceasta oportunitate pe care altfel ar fi meritat-o cu prisosinta, daca nu s-ar fi intors pe Bega cele 6 puncte. Cu alte cuvinte, noroc cu decizia TAS, ce a oferit inapoi niste puncte trudite in teren dar furate cu nonsalanta de corupti de la centru. S-a dovedit inca o data, daca mai era nevoie, ca pastorii fotbalului mioritic sunt impotriva intereselor fotbalului nostru, actionand pe criterii cooperatist-clientelare. Ma intreb ce-ar fi reusit Dinamo impotriva lui Shaktar si raspunsul e lesne. Trebuie doar studiat palmaresul european asa-zis post-revolutionar al clubului din Bucuresti, pentru a ne imagina un scenariu ce, spre binele tuturora, a fost evitat. Cred c-au fost destule fete lungi la surpriza furnizata zilele trecute de Timisoara si imi vine in minte chipul lui Ionut Lupescu.   

Comparativ cu startul editiei trecute, Timisoara si-a depasit deja conditia. E ca si cum si-ar fi asezat stacheta la 5 metri si jumatate si ar fi sarit peste sase. Totul tine acum de consolidarea pozitiei atinse. Un memorabil traseu european, cu drumuri in grupele fie din Champions League, fie din Europa Cup, este bomboana de pe tort, insa cuvantul de ordine e mentinerea pozitiei arvunite in competitia interna, cu drept de calificare in UEFA Champions League, atat de ravnita de rivale de la centru si ale lor sustinatori printre conducatorii federali partizani. Caci din prinderea Champions League vine malaiul, care implicit poate fi turnat la fundatia unui lot tot mai competitiv.

Jocurile cu VfB Stuttgart sunt de tipul acum ori niciodata, cu sansa de a accede in grupele Champions League, ascensiune jack-pot ce ar face sa curga banetul, cu un an in avans. Dar pe termen mediu, poate mai importanta e campania interna, care de s-ar sfarsi cu o noua pozitie de Champions League, ar oferi o baza solida, o declaratie de intentie a unui oras lovit crunt in plan fotbalistic, dar care s-a regasit la momentul potrivit, in plina deruta a tartorelor Steaua si Dinamo. Roata s-a intors si Timisoara trebuie sa profite de moment. Minunat ar fi sa aibe parte de experienta visiniilor clujeni, cu un succes in grupa la Roma si o remiza contra lui Chelsea, dar parca mai grozav ar fi sa nu copieze reculul pe plan intern al CFR-ului, care, din club campion in 2008, se regaseste acum doar in Europa Cup.