Posts Tagged ‘protest’

„JUSTICE FOR POLI” mereu în actualitate

iulie 26, 2010

Bogdan Herzog, în dreapta, cu bannerul cu care a intrat pe teren în semn de protest la Insulele Feroe - România, în septembrie 2008, împreună cu un caransebeşan fan "Poli", stabilit în Danemarca

Sunt fani sadea pentru care şi acum palmaresul clubului e mai important decât cucerirea titului”, a remarcat Bogdan Herzog, nimeni altul decât timişoreanul de 36 ani care în septembrie 2008 a lăsat pentru o zi deoparte eticheta carierei de consultant pe probleme de insolvenţă în favoarea unui „gest de protest destul de disperat împotriva nedreptăţirii noastre”, după cum l-a catalogat, pentru cauza lui Poli.

În ciuda scepticismului general, am avut mereu încredere că vom recâştiga cele 6 puncte! Şi am arborat sloganul pe gard iar cu celălalt banner am intrat pe teren în timpul jocului Insulele Faeroe – România tocmai pentru a răspândi ecoul durerii poliştilor şi pentru a atrage atenţia lumii fotbalistice internaţionale şi forurilor sale, într-o acţiune sub nasul FIFA, care să ocolească FRF”, a reamintit suporterul get-beget crescut vis-a-vis de „Dan Păltinişanu” şi al cărui tată, primul director al TVR Timişoara, a dat de-acum cunoscuta denumire <Divizia Sport> comentatorilor radiofonici.

Şi Bogdan a născocit atunci un slogan, „Justice for Poli”, căutând îndreptarea nelegiuirii legate de depunctarea şi înstrăinarea palmaresului, numelui şi culorilor clubului timişorean, iar când problema va reveni în acest sezon pe tapet, „şi noi vom trimite din nou la TAS petiţia cu cele 10.000 semnături, pe care le-am strâns în Complex cu amici polişti şi 2-3 din galerie, în favoarea cauzei lui Poli, prin care să arătăm că e un club mult iubit, cu un mare număr de simpatizanţi, ce reprezintă o comunitate locală de care nu poţi să-ţi baţi joc. E drept, TAS nu ţine cont de asemenea iniţiative dar ia totuşi aminte. Iar petiţia are valoare şi prin cadrul ei mai larg, noi solicitând UEFA să ancheteze modul cum FRF reprezintă interesele cluburilor româneşti”. 

E demarată urmărirea penală pentru semnăturile false în baza cărora TAS a dat verdictul iniţial în cazul Poli, iar odată ce o instanţă din România va dovedi acest fapt şi se va da o hotărâre judecătorească, atunci şi Marian Iancu va deschide proces la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne”, a mai explicat Bogdan, care opinează că patronul clubului de pe Bega „va aduce palmaresul înapoi. E orgoliul său în joc, le-a promis suporterilor, şi va dori să arate că s-a bătut într-adevăr mult mai mult pentru echipă decât cei de-aici. E de fapt regretabil că ditamai oraşul n-are investitori suficient de sufletişti, pentru a-l seconda în acţionariat”.

Nu vom ştii ce impact psihologic a avut asupra echipei reţinerea celor 6 puncte şi poate că, vorba lui Bogdan, „dacă le reprimeam mai repede, ne furau arbitrii în lupta pentru titlu”, dar cert este că deşi Iancu a dus-o pe FC Timişoara „doar” pe locul 2, în schimb a excelat cu rezultate pentru club în diverse litigii. Ceea ce l-ar credita cu şanse în lupta pentru recâştigarea palmaresului. 

„<Justice for Poli> a pornit oarecum din Faeroe pentru că era clar că Timişoara n-avea nici o şansă mergând pe mâna hoţilor din fruntea Federaţiei. România are cel mai slab raport de ţară pe justiţie iar problema e exacerbată în comunitatea fotbalistică. Atât în acea zi în Faeroe cât şi prin petiţie vroiam să arătăm şi că FRF a fost acaparat de un grup mafiot ce nu reprezintă comunitatea iubitorilor de fotbal de la noi, iar într-o lume justă federaţia ar fi fost cumva penalizată în cazul Poli”, a mai spus Bogdan, care în urma protestului său a fost arestat de poliţia faeroeză, urcat în dubă şi interogat dar nu amendat.

În declaraţia sa la poliţie a amintit de mitingul de protest al fanilor polişti, de pe Corso. „E grozav că au ieşit în stradă, într-un semn de solidaritate al comunităţii, fiind vorba nu doar de cele 6 puncte dar de crezul <Poli suntem noi!> Ideal ar fi să rămânem vigilenţi şi militanţi. Şi mai apoi, chiar înaintea deplasării României în Faeroe, 4 fani polişti au fost cât pe ce să protesteze făţiş la Cluj, cu ocazia jocului cu Lituania, dar mai bine că nu s-au dus, căci sigur ar fi avut mari probleme cu forţele de ordine. Ceea ce n-am păţit în insulă…” Unde poliţia locală a fost destul de înţeleaptă să nu plece urechea la denaturările lui Ionuţ Lupescu, cum că protestul lui Bogdan ar fi împotriva FIFA.

„Justice for Poli” e şi pe internet, documentele aferente fiind traduse în mai multe limbi de voluntari polişti, cazul e încă pe rol iar Bogdan Herzog rămâne optimist.

Reclame

Oli sa mearga pe luna

mai 14, 2010

Se poarta si pe la case mai mari si la prima vedere mult mai ordonate. Politica isi baga nasul in fotbal. Regatul Unit se strange joi la urne, pentru alegeri parlamentare, care, ca o paranteza, sunt mai degraba de fatada din moment ce majoritatea legilor vin de la Bruxelles, iar acelasi partid laburist de guvernamant a ales din nou, poate in ideea de a grebla capital electoral, sa se priceapa si la sport.

Daca a avut obrazul sa scoata din burta acuze la adresa irakienilor, pentru a justifica si declansa o invazie, lui Blair nu i-a trebuit acum peste un deceniu tot atat soric pentru a impresiona alegatorii cum ca o incuraja din peluze pe Newcastle United inca din copilarie. Luna trecuta in schimb, laburistii s-au aratat ingrijorati nevoie mare de gradul ridicat de indatorare al cremei cluburilor profesioniste din Albion, nefacand insa altceva decat sa trompeteze ceea ce UEFA atrasese de ceva vreme atentia, cu o salva de avertisment.

Nu suna oare a ipocrizie sa te legi de datoriile unor grupari din sistemul privat, cand cele publice ale corabiei gestionate de partidul la putere scufunda insula cu circa 447 milioane lire sterline pe zi!? Mult mai grav e de fapt aspectul ca formatii din elitista Premier League au ajuns la cheremul bancilor, care finantisti sunt cei ce trag sforile si le dicteaza din umbra ce si cum sa cante alesilor pe post de marionete, care-or fi ei, indiferent de culoare.

Portsmouth, cea suspendata, e pe mana unor administratori care-i cauta cumparatori. Iar Liverpool a fost tocmai preluata de un presedinte cu abonament anual la Chelsea si o norma de o zi pe saptamana la Anfield Road, pentru a unge trecerea “Cormoranilor” din mainile nord-americanilor in vitrina cu jucarii a altor interesati de magnetismul fotbalului. S-a ajuns ca Barclays, institutia financiara sponsorizand inca de la inceputuri Premier League, sa se implice direct in soarta lui Liverpool, delegandu-l pe Broughton sa gaseasca un cumparator ce-ar prelua si datoriile clubului si nevoile investirii in viitorul stadion.

Complicatii si la Birmingham City, spre finele unui sezon remarcabil la revenirea in prima liga. Carsten Yeung si consortiul asiatic ce a preluat acum 3 ani si ceva clubul, mai ca se vede fara fraiele gruparii de la St. Andrews in maini, dupa ce o banca de investitii a castigat procesul intentat pentru neachitarea la termen a unui comision de 2,2 milioane lire legat de trecerea gruparii din mainile lui Sullivan si Gold in cele ale noilor proprietari. Culmea ironiei e ca “albastrii” sunt momentan in custodia unor institutii financiare in ciuda faptului ca nu Seymour Pierce, reclamanta actuala, finaliza la vremea respectiva achizitia lui Yeung.

Lucrurile stau deci cum stau in elita, cu unele cluburi cu mainile legate la spate de atotputernicele banci, iar in The Football League banii sunt cu atat mai putini iar echilibristica pe sarma cu atat mai precara, fapt remarcat de Lord Mawhinney la retragerea sa de la carma forului diriguitor al ligilor doi – patru. Fostul presedinte tocmai a remarcat poate pentru ultima oara ca singura sansa reala de supravietuire a gruparilor mici e sa se incadreze in bugete.

O alta “buturuga mica” s-a vazut recent vaduvita de restransele-i venituri financiare si a trebuit sa suiere ca din gura de sarpe pentru a nu fi afectata de… politic. Cei de la Motherwell, din Scottish Premier League, nu s-au declarat impotriva continuarii impartirii competitiei in turneele locurilor 1-6 si 7-12, dupa cele 3 tururi de campionat insumand 33 etape, de care impartire alte grupari pare-se s-au cam saturat, dar au contestat vehement calendarul ales pentru aceste ultime cinci runde din play-off.

Mai exact, “Otelarii” au ramas masca la programarea celor doar doua jocuri pe teren propriu din turneul locurilor 1-6. Unul, pierdut recent cu Dundee United, scor 2-3, s-a desfasurat duminica dupa-amiaza, sub focalizarea transmisiei in direct, implicand o asistenta redusa la Fir Park, iar al doilea, cu Hibernian Edinburgh, urma sa aiba loc joi seara, cand oamenii ar fi dat mai degraba fuga de la slujbe la statia de votare din preajma, si nu in tribunele cu nici 14.000 locuri ale caramiziu-portocaliilor din oraselul satelit al Glasgowului.

Cum bine au remarcat cei de la ‘Well, nu doar ca au fost vaduviti in cele doar doua jocuri pe Fir Park de sosirea macar a unui gigant, Rangers sau Celtic, cu starnirea interesului de rigoare si casele inchise, dar s-au trezit cu niste ore de disputare ce le rapesc din bruma de spectatori si venituri. Mai mult, Motherwell a jucat in decursul sezonului de doua ori la Celtic Park, “verzii” trecand in schimb o singura data pe la Fir Park, dezechilibru amplificat si mai mult de tintarul din play-off. Si asta tocmai la rara oportunitate a “Otelarilor” de a se califica in prima jumatate a ierarhiei, cand cele mai manoase afaceri raman, la final de sezon, primirea unor Celtic ori Rangers.

Finalmente, apelul lor s-a facut auzit, meciul cu Hibs fiind reprogramat pentru maine, miercuri 5 mai. O concesie ce nu alunga insa injustetea sistemului de desfasurare din turneul 1-6. Cati se vor aduna acolo, pe Fir Park, la ultima aparitie acasa in 2009-2010 a invinsei Stelei? Banuiesc ca nu multi… Acolo, intr-una din tribune, cu numele lui Phil O’Donnell, mijlocas cu o selectie pentru Scotia, ce-si incepea si incheia cariera in portocaliu-caramiziu, finalul reprezentand o tragedie, cu stopul cardiac suferit tocmai pe Fir Park, ce l-a luat in ceruri la 35 ani, in 2007. Phil trecuse si pe la Celtic si prin Anglia, la Wednesday… Acolo, intr-o alta tribuna, purtandu-i numele lui Davie Cooper, ce-si facea ultima dintre cele 22 aparitii pentru “Cimpoieri” de sub flamura lui Motherwell, unde sfarsise dupa 12 ani de succes la Rangers. Davie, plecat si el in ceruri la 39 ani, in 2005, egala decisiv din penalty in noiembrie ’85 la Cardiff, in acel tragic 1-1 marcat de moartea selectionerului Jock Stein, si care califica Scotia la barajul pentru Mondial, castigat cu 2-0 si 0-0 in dauna Australiei si printr-un alt gol al mijlocasului…

Cert e insa ca nu doar alde Motherwell sau mai ales Liverpool vor vedea la televizor desfasurarile finale de forte in Europa, ci si Olympique Lyonnais. Scriam numarul trecut de OL si de deja-vu si a fost intr-adevar 0-3. Deznodamant care cu siguranta i-a incantat pe fanii rivalei locale AS Saint Etienne, asta macar dupa exclamatia unei suportere a “verzilor”, la ora dintre mansele semifinale: “Lyon sa se duca pe… Luna!” N-au deplans soarta campioanei Frantei nici neutrii, fani ai lui Nantes ori Le Mans spunandu-mi ca adorm la fotbalul practicat in Hexagon si ca prefera Premier League, al insularilor de peste Canal. Sau – ideal – rugbyul din Turneul celor 6 natiuni, cucerit de “Cocosi”.

Rugby roz si fotbal lionez in Paris

Si apropo de rugby si fotbal, intr-o tipica braserie pariziana n-am vazut urma de PSG ci un poster al nationalei de rugby a Frantei, cu barbatii trasi la patru ace, si un soi de figurina Popeye pe raft, suporter al jocului cu balonul oval. Altundeva, pe malul Senei, langa St. Michel si Notre Dame, un magazin mixt de rugby si fotbal, din nou fara urma de PSG dar cu tricoul lui OL in prim-plan si “rozul” clubului local de rugby… Da, da, rugbisti in roz aprins, efeminizarea sportului cu brate tari!

Agricultorii, in forta pe Beaumarchais... Unii au inteles si vad pericolul noii dictaturi globale si se opun ca atare

"Granarii" care dau orasenilor "papa" au venit in Place de la Bastille sa avertizeze ca birocratii vor sa ne ia painea. Putini oraseni i-au aplaudat. Poate peste vreo 15 ani, cand nu va mai fi mancare ci doar ratii, cozi si oameni flamanzi in societati derapate in anarhie, vom intelege mai bine curajul de azi al agricultorilor francezi...

Ma intreb pentru cata vreme vom mai avea sansa sa deschidem gura... Suntem demult in ceasul al doisprezecelea. Doar ca putini remarcam ce ne paste. E procesiunea orbilor contribuind infantil si prosteste la propria noastra viitoare inrobire

In rest, pretutindeni panouri publicitare cu “madrilenul” lusitan Ronaldo, iar in jurul Bastiliei sute si sute de tractoare ale mandrilor si dreptilor agricultori, ocupand bulevardele, fluturand flamurile si raspandind mesajul grevei, in uralele parizienilor. “Granarul” tarii, satul de latul birocratiei si al taxelor, afisand drept unul din cele mai blande mesaje “Sark ne vrea morti”…

De unde ca falsii politicieni au mult mai multe, mai mari si mai importante probleme, inclusiv “papa”, decat sa-si bage nasul nestiutor in fotbal…

Ziua 67. Masa Critica

februarie 28, 2009

Daca e ultima vineri din luna, e Critical Mass. Pe seara, sub podul Waterloo, pe esplanada Tamisei, traditia londoneza ii atrage pe zeci si sute de ciclisti amatori, fiecare cu bicicletele lor, la un pelerinaj de seara prin traficul congestionat al arterelor din centrul metropolei.

Uneori se lasa cu accidente, puhoiul de biciclete invadand ca termitele pana si bulevardele largi punand pe picior gresit si nervii la incercare sutelor si miilor de soferi grabiti spre casele lor ori iesiti la sfarsit de saptamana in oras.

Traditia tine de ani buni. E o modalitate cu pedale a bransei ciclistilor de ocazie de a starni interesul publicului in privinta beneficiilor folosirii bicicletei, de a atrage atentia in privinta drepturilor si necesitatilor biciclistilor ca participanti la trafic si un fel de protest tacit vizavi de tot mai numeroasele automobile pe strazile noastre, care strazi, nu-i asa, nu s-au largit intre timp. Un mars de forta impotriva poluarii, a zgomotului, a agresivitatii crescande la volan…

Critical Mass nu e o inovatie londoneza, ci o initiativa traditionala in peste 300 de conurbatii din lume, avandu-si pare-se originile in Stockholmul anilor ’70 si fiind regularizata de cand biciclisti din San Francisco au iesit pentru prima oara in grup pe strazile orasului, intr-o vineri din septembrie 1992. Spontana sau nu, luarea de pozitie a ciclistilor e mai mult sau mai putin militanta. Pentru unii biciclisti, e ocazia lunara de a pedala in paralel cu necunoscuti din aceeasi breasla. Pentru altii, semnificatia e mai mare, tinand de idealul de a recuceri carosabilul, in fata invaziei pe patru roti.

Critical Mass, fara doar si poate, incurca itele pe strazi intr-una din cele mai agitate seri de vineri. Ultima din luna, cand oamenii tocmai si-au luat salariile si orasele sunt pline ochi. Un moment prielnic pentru a starni interesul, curiozitatea ori reactii dintre cele mai contradictorii. Cert e ca media londoneza a accidentelor tragice avand drept victime ciclisti este de peste unul pe luna, semn ca asfaltul metropolei este o adevarata jungla urbana.

Piste pentru ciclisti, la tot pasul. O curtoazie a automobilistilor, respectata tacit. Si totusi, inevitabilul incidentelor, mai mult sau mai putin grave, este o consecinta a aglomerarii din orasele noastre. Putin conteaza ca e vorba de Londra, Paris sau Roma…

Masa critica nu e neaparat un fenomen social ci mai degraba o coincidenta organizata. Participa cine vrea, existenta grupului conteaza. Se pedaleaza in grup, tocmai pentru a sugera puterea masei pe doua roti.

O masa critica, aratand cu degetul la tot mai numeroasele automobile si ambuteiaje pe care le produc. Poluare pe strazile noastre.

Un exemplu… http://www.urban75.org/photos/critical/july_2006.html

Si un altul, din care reiese ca nici macar organizatorii ad-hoc nu stiu care-i capul si coada Critical Mass… E o transhumanta urbana pe doua roti. E un mod de identificare cu „tribul” biciclistilor. E un nu masinilor. E multe lucruri intr-o plimbare la ora de trafic intens pe strazi aglomerate. E revansa biciclistilor in fata cailor putere. E Critical Mass. E 27 februarie… http://www.criticalmasslondon.org.uk/main.html