Posts Tagged ‘alb-violet’

Timişoara-i mai săracă dar nu percepe asta…

septembrie 16, 2010

Aşadar un antrenor care deja nu mai părea bun pentru Timişoara, a fost solicitat ca selecţioner al reprezentativei Serbiei. Cu alte cuvinte, un tehnician ce ajunsese să fie contestat pe la colţurile urbei de pe Bega deja în septembrie, deşi proaspăt instalat în vară, a fost alesul unei federaţii calificate la FIFA World Cup 2010 şi graţie unui 5-0 contra României.

Timişoara fotbalistică a primit o lecţie de viaţă sub forma unui binemeritat pumn de la amicii vecini sârbi, care parcă au vrut să spună „ei bine, dacă nu-i destul de bun pentru pretenţiile şi aşteptările voastre, atunci e suficient de bun pentru naţionala ţării noastre!” De fapt, Belgradul l-a salvat şi scutit pe „Pizon” de o potenţială umilinţă de a ajunge să fie contestat şi demis de la un club din dubioasa Liga 1 care putea spune Bogdaproste că pusese mâna pe el…

Desigur, doar timpul va dezvălui dacă alegerea federaţiei de la Beograd a fost inspirată, tot aşa cum lunile viitoare ne vor lămuri ce altceva în plus ar putea oferi urmaşul lui Vladimir Pizon Petrovic la FC Timişoara, însă un lucru e cert. Că reputatul om de fotbal sârb poate părăsi Timişoara cu fruntea foarte sus, pentru totalul de 7 etape fără înfrângere, incluzând succese contra campioanei CFR Cluj şi un egal în Ghencea, cât şi pentru acele toate jocuri, cu excepţia eşecurilor cu City, în care alb-violeţii au înscris mereu. Petrovic şi-a făcut datoria şi poate chiar a plusat, luând în calcul condiţiile date, mai exact circumstanţele în care naviga clubul…

Opinez că FC Timişoara şi fotbalul local în general nu l-au meritat pe „Pizon”, datorită atitudinii refractare, cârcotaşe, negativiste, insistând pe jumătatea goală a paharului şi nepercepând onoarea de a avea un asemenea om de calibru în propria bătătură. Cred şi că aşteptările de la alb-violeţi sunt irealiste, serios descentrate de frustrarea generată de ratarea titlului în precedentele campanii, de unde şi pretenţiile ca „Pizon” să facă peste noapte din mârţoagă, armăsar. 

Ceva e foarte greşit la FC Timişoara dacă nici un antrenor în această „eră modernă” a clubului nu e la înălţimea aşteptărilor. Chiar toţi să fi fost sub nivelul pretins!? Chiar atât să fi scăzut marja răbdării, încât un tehnician cu portofoliu, dintr-o ţară care ne surclasase toamna trecută, să ajungă să fie oarecum contestat în ciuda faptului că nu pierduse nici un joc intern!?

FC Timişoara şi nerăbdătorii căutându-i cusururi şi lui Pizon ar trebui să se uite serios în oglindă. Dar totul despre Pizon a fost spus în lacrimile cu care s-a despărţit de club. Omul a săltat la reprezentativa ţării sale, „transfer” care zice multe despre pierderea Timişoarei, dar a avut adevărata bărbăţie să-şi dea frâu liber sentimentelor. În Banat rămânem cu cruntul cinism şi prejudecata de a căuta nod în papură şi a-i arăta mereu cu degetul pe alţii, de pe poziţii mereu atotştiutoare, de superioritate… Nimeni şi nimic nu e suficient de bun, de nasul nostru.

Poate de-aceea nici nu se câştigă nimic în colţul ăsta de ţară. Ce Pizon, ce sârb, ce să ştie şi să facă mai multe unu´ ca el!?! Cu alde Şunda ori de-ai noştri ca brazii până şi Mancini era deja eliminat şi demis… Da, da.

Reclame

Primăria asfaltează… dar F.C. Timişoara punctează?

iulie 27, 2010

Deşi scriber, nu-s nici sceptic, nici cinic. În mare, am încredere în oameni. Aşa încât n-am urcat nici scările Primăriei doar pentru a mă afla în treabă cu o sesizare scrisă în privinţa carosabilului cariat al unor străzi dintr-o microzonă centrală a Timişoarei. Chiar credeam că se va întâmpla ceva. Pozitiv.

Dar să mi se răspundă în scris de pe-o săptămână pe alta iar apoi să şi văd la lucru utilajele de recarosare a străzilor, la alte câteva săptămâni distanţă nici cât degetele unei mâini, e o dovadă cum nu se poate mai elocventă nu doar că există bunăvoinţă şi suflet în a cheltui folositor banii comunităţii pe chestii ce-şi aşteptau poate de ani rezolvarea, dar şi că există o „democraţie a cetăţii”.

Am sesizat în scris, aidoma unui pensionar pisălog, şi aleşii au reacţionat pozitiv, prompt. Alţii s-ar fi tânguit pe la colţuri, cum că de câţi ani sunt tot mai cariate străzile, închipuindu-şi că orice demers ori reclamaţie ar face, lucrurile ar rămâne împietrite. Ei bine, nu-i chiar aşa, asta ca lecţie pentru pesimişti şi retrograzi patinând în critici negativiste şi neacordând o şansă edililor. Le-am dat-o şi îmi scot pălăria.

Oare e o a câta dovadă că Timişoara, în ciuda „creşterii” sale în populaţie, a ţinut în general pasul cu nevoile locuitorilor? Şi câte n-ar fi exemplele pozitive, că lucrurile se îmbunătăţesc şi că – fără să intru în speculaţii politice, de care-s străin – aleşii reinvestiţi de încrederea oamenilor şi-au meritat banii şi fotoliile de edili? Felicitări.

În contrast, FC Timişoara cea tânguindu-se de ceasul morţii cum că mai puţini bani vor fi sifonaţi de la Primărie spre club, n-a făcut cinste cu un 2-2 de la 1-2 în debutul cu Gloria lui Reghe´. Relativ la anticipabilul recul şi la interesul tot mai scăzut al publicului pentru o formaţie dorită fanion a urbei, chiar ar fi justificaţi banii contribuabililor doriţi de diriguitorii alb-violeţi din partea Consiliului Local!?! Ei bine, între o stradă proaspăt asfaltată şi un 2-2 cu năsăudenii lui Nea Jean, vă asigur care ar fi priorităţile timişorenilor de rând.

Chestia cum că FC Timişoara reprezintă mândria sportivă a urbei, polarizând vezi Doamne interesul lumii, e populism ieftin şi lacrimi smulgând fonduri nemeritate. Când Primăria se vede obligată să crească preţul tichetelor de transport în comun, de la 3 lei la 3,50, care 50 de bani contează în buzunarul oamenilor furaţi pe faţă de ascunsa guvernare mondială prin tentaculele ei din ţară, şi asta pentru a creşte nivelul veniturilor unui Consiliu Local asaltat de nevoile cetăţenilor ca reclamantul cu străzile ori aiurea, atunci ba bine că nu ca FC Timişoara să mai bată şi la alte porţi finanţatoare.

N-am auzit eu de vreun referendum întrebându-i pe timişoreni dacă vor chiar atât de mult ca edilii să sprijine echipa din banii oamenilor, şi asta în detrimentul altor priorităţi, evident mult mai mari şi late? Când FC Timişoara va atrage atâtea simpatii în tribună cât să umple jumătate de stadion, atunci poate că s-ar justifica bocetul după fonduri din punguţa municipiului. Dar la cele câteva mii magnetizate, o picătură de o sutime în viaţa cetăţii, orice tânguială în plus e nedemnă şi inutilă. Fanii cu problemele lor îşi vor păstra banii decât să-l vadă pe viu pe Zicu ori Tameş, asta fără a avea ceva în sine cu proaspeţii purtători de alb-violet. I-au văzut cândva la teleu´, în alb-roşu.

Dar fără să fie văzută la teleu´ în Finlanda, F.C. Timişoara a dres bine busuiocul de a-şi reamplifica doza de simpatie a bănăţenilor, „Pizon” Petrovic dând speranţe că are în arsenal mecanismele psihologice să revitalizeze echipa, cu efecte pozitive imediate. Se va ridica Fotbal Club la ştacheta la care se doreşte a fi percepută în „cetatea” Timişoarei?

„JUSTICE FOR POLI” mereu în actualitate

iulie 26, 2010

Bogdan Herzog, în dreapta, cu bannerul cu care a intrat pe teren în semn de protest la Insulele Feroe - România, în septembrie 2008, împreună cu un caransebeşan fan "Poli", stabilit în Danemarca

Sunt fani sadea pentru care şi acum palmaresul clubului e mai important decât cucerirea titului”, a remarcat Bogdan Herzog, nimeni altul decât timişoreanul de 36 ani care în septembrie 2008 a lăsat pentru o zi deoparte eticheta carierei de consultant pe probleme de insolvenţă în favoarea unui „gest de protest destul de disperat împotriva nedreptăţirii noastre”, după cum l-a catalogat, pentru cauza lui Poli.

În ciuda scepticismului general, am avut mereu încredere că vom recâştiga cele 6 puncte! Şi am arborat sloganul pe gard iar cu celălalt banner am intrat pe teren în timpul jocului Insulele Faeroe – România tocmai pentru a răspândi ecoul durerii poliştilor şi pentru a atrage atenţia lumii fotbalistice internaţionale şi forurilor sale, într-o acţiune sub nasul FIFA, care să ocolească FRF”, a reamintit suporterul get-beget crescut vis-a-vis de „Dan Păltinişanu” şi al cărui tată, primul director al TVR Timişoara, a dat de-acum cunoscuta denumire <Divizia Sport> comentatorilor radiofonici.

Şi Bogdan a născocit atunci un slogan, „Justice for Poli”, căutând îndreptarea nelegiuirii legate de depunctarea şi înstrăinarea palmaresului, numelui şi culorilor clubului timişorean, iar când problema va reveni în acest sezon pe tapet, „şi noi vom trimite din nou la TAS petiţia cu cele 10.000 semnături, pe care le-am strâns în Complex cu amici polişti şi 2-3 din galerie, în favoarea cauzei lui Poli, prin care să arătăm că e un club mult iubit, cu un mare număr de simpatizanţi, ce reprezintă o comunitate locală de care nu poţi să-ţi baţi joc. E drept, TAS nu ţine cont de asemenea iniţiative dar ia totuşi aminte. Iar petiţia are valoare şi prin cadrul ei mai larg, noi solicitând UEFA să ancheteze modul cum FRF reprezintă interesele cluburilor româneşti”. 

E demarată urmărirea penală pentru semnăturile false în baza cărora TAS a dat verdictul iniţial în cazul Poli, iar odată ce o instanţă din România va dovedi acest fapt şi se va da o hotărâre judecătorească, atunci şi Marian Iancu va deschide proces la Tribunalul de Arbitraj Sportiv din Lausanne”, a mai explicat Bogdan, care opinează că patronul clubului de pe Bega „va aduce palmaresul înapoi. E orgoliul său în joc, le-a promis suporterilor, şi va dori să arate că s-a bătut într-adevăr mult mai mult pentru echipă decât cei de-aici. E de fapt regretabil că ditamai oraşul n-are investitori suficient de sufletişti, pentru a-l seconda în acţionariat”.

Nu vom ştii ce impact psihologic a avut asupra echipei reţinerea celor 6 puncte şi poate că, vorba lui Bogdan, „dacă le reprimeam mai repede, ne furau arbitrii în lupta pentru titlu”, dar cert este că deşi Iancu a dus-o pe FC Timişoara „doar” pe locul 2, în schimb a excelat cu rezultate pentru club în diverse litigii. Ceea ce l-ar credita cu şanse în lupta pentru recâştigarea palmaresului. 

„<Justice for Poli> a pornit oarecum din Faeroe pentru că era clar că Timişoara n-avea nici o şansă mergând pe mâna hoţilor din fruntea Federaţiei. România are cel mai slab raport de ţară pe justiţie iar problema e exacerbată în comunitatea fotbalistică. Atât în acea zi în Faeroe cât şi prin petiţie vroiam să arătăm şi că FRF a fost acaparat de un grup mafiot ce nu reprezintă comunitatea iubitorilor de fotbal de la noi, iar într-o lume justă federaţia ar fi fost cumva penalizată în cazul Poli”, a mai spus Bogdan, care în urma protestului său a fost arestat de poliţia faeroeză, urcat în dubă şi interogat dar nu amendat.

În declaraţia sa la poliţie a amintit de mitingul de protest al fanilor polişti, de pe Corso. „E grozav că au ieşit în stradă, într-un semn de solidaritate al comunităţii, fiind vorba nu doar de cele 6 puncte dar de crezul <Poli suntem noi!> Ideal ar fi să rămânem vigilenţi şi militanţi. Şi mai apoi, chiar înaintea deplasării României în Faeroe, 4 fani polişti au fost cât pe ce să protesteze făţiş la Cluj, cu ocazia jocului cu Lituania, dar mai bine că nu s-au dus, căci sigur ar fi avut mari probleme cu forţele de ordine. Ceea ce n-am păţit în insulă…” Unde poliţia locală a fost destul de înţeleaptă să nu plece urechea la denaturările lui Ionuţ Lupescu, cum că protestul lui Bogdan ar fi împotriva FIFA.

„Justice for Poli” e şi pe internet, documentele aferente fiind traduse în mai multe limbi de voluntari polişti, cazul e încă pe rol iar Bogdan Herzog rămâne optimist.

Alba-neagra cu sufletele polistilor?

octombrie 14, 2009

FC Timisoara nu s-a ridicat in plan logistic la inaltimea momentului oferit de calificarea in Europa League, o optiune paguboasa transformand o potentiala sarbatoare fotbalistica a intregii urbe intr-un fiasco in urma caruia ma tem de eventuale repercusiuni si la vizitele unor multiple cuceritoare ale continentului, Anderlecht si Ajax, si ma intreb daca nu cumva inimile de polisti cu sange alb-violet sunt confundate de unii cu niste banale portofele.

Cu totii avem dreptul sa ne refugiem in vise si iluzii, fie ele si desarte. E un deliciu in jocul vietii de a ne desfata cand si cand cu luxul fantasmelor, ceea ce imi imaginam si de un dram speranta si in “Amintiri despre viitor”, o inchipuire publicata in ultima editie dinaintea Craciunului din anul 2000, in pagina a noua, de “puzzle”, a Fotbal Vest din acel 19 decembrie, si care este rememorata la finele acestor randuri…

Pe-atunci, cu Poli in Divizia B, am visat nebuneste cu ochii deschisi la viitorul de peste un deceniu al fotbalului de-aici. A fost un joc al imaginatiei.

Visul s-a intrupat si, dupa ce anul trecut, in 2 octombrie, Poli pierdea fara macar un punct smuls lui Partizan Beograd trenul grupelor Cupei UEFA, iata ca anul 2009 i-a adus in cale Timisoarei detinatoarea la zi a acelui trofeu cazut prada istoriei.

Si absolut remarcabil, FC Timisoara i-a eliminat pe ucrainieni, facandu-si cadou aducerea pe malurile Begai a cremei Beneluxului, Anderlecht cea cu Cupa Cupelor si Cupa UEFA in palmares, plus Ajax cu C1 + C2 + C3 in cabinet. Se anunta a fi un festin al Banatului, un punct culminant rar si pretios dintr-un periplu european mai lung ca niciodata. Un moment demn de savurat cu sampanie…

Dar sansa a fost spulberata, visul a fost destramat cu o nonsalanta nechibzuinta. Cu un “pachet”. Suporterii patimasi pentru alb-violet au fost buni cand au ragusit scandand in diferitele lor luari de pozitie prin oras pentru numele, culorile, palmaresul si spre binele lui Poli, dar n-au mai fost la fel de buni, fiind nu rasplatiti pentru loialitatea lor ci tradati, cand a venit vremea jocurilor de pe “Dan Paltinisanu” din Europa League. Cum adica “pachet” si nu bilete de meci!?! Goliciunea arenei a spus totul intr-un moment, cel al meciului contra acestui obsesiv nume Dinamo, ce se anunta unul de slefuire a onoarei si mandriei incercatului club.

Dar “pachetul”, si normal, n-a fost inghitit iar rezultatul s-a vazut atat in teren cat si in navala prin tribunele goale a fanaticilor oaspetei. Oare isi vor calca pe mandrie, dupa un 0-3 acasa si imediat apoi introduse mai scumpe bilete pentru un singur meci, cei insultati si franati cu acel “pachet”? Lasati-ne sa visam si sa ne vedem visul cu ochii!

Nu fortificati “Dan Paltinisanu” cu “pachete” ci deschideti-i sufletul, sa se umple cu zeci de mii intr-un glas ce-l inaltau pe Tata Mare impotriva Celticului! Plang, sangerand lovit de un “pachet”…

Si-acum, “Amintiri despre viitor”, asa cum era publicat in 19 decembrie 2000, in Fotbal Vest…

AMINTIRI DESPRE VIITOR

O, ce zi mare pentru fotbalul din vestul tarii! Wilhelm, fanul alb-violetilor nascut in zilele Revolutiei, si-a lasat masina electrica “Mercedes” la etajul trei al parcarii stadionului “Dan Paltinisanu”. Forfota se face déjà resimtita… nu mai sunt nici 30 minute pana la meciul echipei sale de-o viata, Poli, cu AS Roma, in faza a doua a grupelor Cupei UEFA.

Ambitia avuta de italianul Claudio Zambon la sosirea sa la Timisoara, in anul 2000, ca polistii sa joace in cupele europene cu giallo-rossi romani, devenise realitate. Cum timp mai avea, a intrat in restaurantul cu specific mexican din luxosul lant de magazine din jurul arenei, visat de Mircea Pascu inca din anii ’90.

Telefonul mobil chiar a zbarnait. Noutati primite prin serviciul de e-mail. In derbyurile Diviziei D Ilfov, Vascoza Bucuresti – Steaua Bucuresti 3-2 si Dinamo Bucuresti – Avantul Chirnogi 1-1. Nu mai sunt bilete la partida din aceeasi seara, din Cupa Europei de sud-est, programata in nocturna pe stadionul UMT, intre alb-negri si Aris Salonic. Ar fi fost ceva sa vada la lucru in aceeasi zi doua dintre echipele timisorene de Liga Nationala. Dar important e ca Poli sa invinga…

A iesit din supermarket, s-a strecurat printre autocarele double-decker aduse de domnul Diminescu de la Karlsruhe, l-a vazut prin placa de plexiglas ce inconjoara zona vestiarelor pe Puiu Preda cautand cu infrigurare ceva pe palierul de la etajul II al minihotelului polist si si-a facut loc printre fani, introducand cartela de abonat in casa de marcat de la intrare.

Pe stadion, cu greu a ajuns la locul sau traditional, 35, randul J, sectorul H. Toata suflarea asteapta cu sufletul la gura fluierul de start. La statia de amplificare, la finele prezentarii echipelor, s-a anuntat rezultatul meciului restanta din Liga Nationala, Politehnica Iasi – CFR Timisoara, feroviarii urmand sa revina seara in oras, cu cursa charter.

Peste 90 de minute, bucuria era desavarsita. Paul Codrea, revenit in tara dupa cei 4 ani petrecuti la Real Madrid, a dejucat pasul la offside al italienilor si a marcat unicul gol, in minutul 77. Suspansul a fost maxim, pentru ca protestele oaspetilor l-au determinat pe centralul olandez sa apeleze la verdictul reluarilor video. Ca o usurare, pe uriasa tabela electronica din Curva Sud, literele galbene mari de-o schioapa pulsau vestea cea buna: GOL VALABIL. Imediat, e inscris si numarul de spectatori prezenti: 59.721.

Ferice de ei dar si detinatorii de telefoane mobile si cei conectati la internet avusesera ocazia sa vizioneze jocul. Che sera, sera! Dupa meci, in uriasul pub rezervat exclusiv suporterilor alb-violeti, se vorbeste intr-una despre marea victorie… Frumos 17 martie 2011 pentru fotbalul din vestul tarii!

  • Desi unele personaje sunt reale, evenimentele poarta amprenta fictiunii. La ultima aparitie din acest an, mi-am permis un artificiu despre fotbalul mileniului III.

Ziua 130. Stele pe steag

mai 2, 2009

Intr-un sat banatean de campie, spre granita desfiintata cu Ungaria, te-ai astepta sa vezi insemnele lui Poli. Macar in varianta mincinoasa galben-neagra, daca nu in alb-violet. Dar la o taraba la drum expus era un prosop de plaja cu insemnele Stelei Bucuresti. Rosu-albastru in vest, nu departe de Timisoara. O fi fost comerciantul fan al clubului din Ghencea. Intr-un fel, mai bine ca la vedere nu era un produs cu stema alb-violetilor. Nu de alta dar celelalte doua flamuri erau cu fetite in pielea goala, cum mai vedem prin cabinele soferilor de cursa lunga.

In cabinele vehiculelor de tonaj mare din Anglia se poarta, la fel, expunerea unor steaguri. Apartenenta e la fotbal si nu la sexul frumos. Soferii iti sugereaza cu cine tin, de la Anglia si pana la Chelsea. Deunazi am vazut insa intins pe peretele din spate al unei cabine un steag cu stema lui Millwall Londra, grupare sud-est londoneza de cartier ce trage la promovarea in liga a doua si care, in 2004, in calitate de reprezentanta a esalonului trei, a jucat finala Cupei Angliei. Pana aici, nimic rau sau anormal. Millwall chiar are simpatia mea pentru modul distant cum e perceputa de lumea fotbalului. Are o patalama. Trebuie sa aiba ceva special „Leii” candva din Insula Cainilor, de starnesc atatea pasiuni nefaste.

Dar uitandu-te mai bine, langa sigla clubului, cu leul, nici mai mult nici mai putin decat cele 12 stele in cerc, simbol al Uniunii Europene. Ce sa mai intelegem, oameni buni? Millwall e un club de cartier, adanc inradacinat in comunitatea locala din zona central-sud-estica a Londrei, de fapt un club mult mai mult al locului de-unde-si trage seva de un secol incoace decat formatii mult mai mari dar care s-au „globalizat” fara limite, si isi atrage fanii din cartierele limitrofe.

Conexiunea intre Millwall si Comunitatea Europeana e la fel de stransa ca si telespectatorul roman amator de fotbal si campionatele arabesti. Millwall joaca intr-adevar in Coca Cola League One, o divizie dintr-o tara comunitara, dar cam asta ar fi legatura intre un club creat de antreprenori in industria manufacturiera si cu suporteri tragandu-se in general din mediul muncitoresc, si steagul unei birocratice structuri continentale.

Dar designerul respectivului steag a stiut ce vrea. Millwall e intr-un fel un bastion cu conotatii nationaliste iar intr-o Ioropa unita, fara granite si cu identitatile locale estompate, asemenea tendinte sunt amenintate de uniformizare. Stelele de pe steagul lui Millwall par o nimica toata dar simbolistica e mai mult decat sugestiva. Asta daca am invatat deja sa citim semnele…

Ziua 127. Tifoseria despre „furia englezeasca”

aprilie 27, 2009

Timişoara rămâne în gâtul păstorilor fotbalului nostru dar Poli a alunecat de la statutul de dizidentă a sistemului la postura de victimă, de care s-ar putea scutura cu… un titlu cucerit în următoarele luni.   

 

4 noiembrie ’95. O serie neagră, cu un egal şi 6 eşecuri, a dus-o pe Poli pe ultimul loc, cu -7 la adevăr, înaintea primei vizite la Timişoara a Ceahlăului Piatra Neamţ, în etapa a 14-a. Într-un reportaj cu titlul “Zăpadă, goluri, hoţi, cartonaşe, nervi”, de la arena “Dan Păltinişanu”, trimisul Fotbal Vest a amintit de “cascadele de nesimţire ale numitului Costică-Suceava, un tip cu un obraz mai gros decât baza piramidei lui Keops. Acest individ […] a demonstrat adevărata faţă a situaţiei actuale din fotbalul nostru”. Poli a câştigat, 4-3, dintr-un penalty transformat de Băban după care centralul Constantin Gheorghe a fluierat imediat încheierea jocului, într-o atmosferă de indescriptibilă furie a publicului timişorean, adus la disperare de arbitrajul părtinitor al suceveanului. Călin roşu, Contra roşu şi alte nedreptăţi de parcă ai fi vizionat jocul dintre aliaţi şi nazişti din “Drumul spre victorie”, au stârnit avertismentul şefului clubului timişorean, Boiţ, “Costică, eu nu te scot de-aici”, şi intervenţia Poliţiei. Mizeriile împotriva lui Poli erau împinse până în pânzele albe…

 

După joc, observatorul federal Remus Câmpeanu a admis că “am văzut cu toţii ce a fost. Am văzut arbitrajul… aşa cum l-aţi văzut şi dumneavoastră”, iar Tifoseria, în colţul ei de pagină din Fotbal Vest, remarcând că Guşatu, la 3-2, devenea primul marcator de la Timofte II, la memorabilul Poli – Dinamo 3-1 din ’90, care să urce pe gardul “peluzei sud”, a scris că publicul a fost “impresionant prin furia englezească”, stârnită de Gheorghe, care “ne-a furat ca-n codru”. Iar în “Vocea Porumbelului Scandalizat”, semnând Ion (Bine că nu-s Gheorghe) Golumbu, editorialistul a “vorbit de mizeria fotbalului. Mizerie mai mare decât cea regizată de Gheorghe din Moldova, sâmbătă, la Poli, n-am mai văzut. Ce folos dacă, deşi mă îndoiesc, Gheorghe va fi suspendat? Ce folos, din moment ce Poli va juca la Braşov cu juma’ de echipă? Oare cine va opri conjuraţia arbitrilor împotriva Timişoarei? FRF-ul tace, de 3 ani încoace, iarba noastră nu-i mai place”.    

 

Decembrie ’89 trecuse, conducerea FRF se schimbase dar, aidoma acelui Poli – Dinamo 2-1 din noiembrie ’87, nemodificate rămăseseră batjocorirea umilitoare a clubului alb-violet şi a fanilor săi, dar şi spiritul îndârjit al Timişoarei. Exemple sugestive ar mai fi, ca în returul de pomină din ’86 când, fiind terfelită de arbitraj la Timişoara mai că spectatorilor le ieşiseră ochii din orbite şi îşi pierduseră glasul în disputele 11 contra… 14 din aprilie pierdute cu Sportul şi Cluj, Poli aluneca de pe locul 5 şi retrograda…

 

Am rememorat aceste episoade pentru a aşeza furtul actual al numelui, culorilor clubului şi al celor 6 puncte cu trudă adunate de Uhrin Jr. şi băieţi, în contextul posturii mereu aparte a alb-violeţilor în fotbalul nostru. Uneori, ca la Poli – Dinamo 2-1, aveai senzaţia că stadionul cu echipa şi suporterii ei întregeau un bastion de verticalitate şi rezistenţă nu doar împotriva “Cooperativei” ci a întregului sistem mincinos. Era o dizidenţă reală, ce s-a prelungit şi în anii ’90.

Asta până într-o bună zi, când, ticluit îmbrăcată într-un portocaliu-cărămiziu “de deplasare” ce nu era al ei şi mieros atrasă într-un joc la două capete contrastând cu trecutul fără prea multe compromisuri, Poli şi-a erodat încet-încet identitatea. Iar de-acolo până la a se decide în numele clubului cumpărarea de locuri în eşaloane superioare, fuzionarea, strămutarea şi alte maşinaţii tenebroase, n-a mai fost decât un pas, care a tot fost repetat. Clubul, cu istoria, tradiţia şi blazonul său, devenise o jucărie la cheie pe un eşichier politic şi, în mâinile celor perindaţi pe la conducere, părea a fi preluat linia aderării la hora din mocirla fotbalului nostru. Odată trecut din mână-n mână, suit peste noapte între divizii ori mutat, alb-violetul devenise spălăcit. Operatorii îi ciuntiseră probitatea morală şi-l târâseră în rând cu marionetele sistemului. Lui Poli îi fusese sugrumat ascendentul moral. În continuare dizidentă? Hmm…

 

În toată această rătăcire a busolei, sâmburele lui Poli a fost salvat la pieptul suporterilor din peluză, care au ridicat vocea şi au menţinut flacăra aprinsă. Flacăra de pe vechea stemă… Doar ei au rămas mai mult sau mai puţin neîntinaţi, inocenţi, aidoma Politehnicii cea decapitate. Cine intră pe www.justiceforpoli.com , înţelege văzând fotografiile galeriilor din România şi Europa solidare cu alb-violeţii în nedreptatea furtului numelui, culorilor şi punctelor, că fanii, Tifoseria, răspândind vestea terfelirii grupării fanion a urbei, sunt adevăraţii cavaleri pe cal alb, apărători ai identităţii clubului. Doar Poli, cu simbolurile sale ce trebuie recuperate, galeria de la peluză şi puţinii statornici prezenţi la meciuri şi la greu, sunt stâncile de neclintit în torent. Ceilalţi, de la conducători şi până la antrenori demişi şi jucători aduşi şi cedaţi, sunt în trecere…

 

Acel arbitraj al lui Gheorghe şi actualul scandal din fotbal dovedesc că sistemul doar se perpetuează, născând alţi monştri manipulatori, dar acel 4-3 prin zloată şi fulgi, în condiţii de extremă adversitate, demonstrează la fel de bine că hidra ar putea fi răpusă, fie şi în 2009.

 

Mi-e groază însă că, aşa cum unii au manevrat în numele clubului din 2000 încoace, actualmente se poartă războaie verbale pe diverse fronturi în numele aceleiaşi grupări, cu un aer nu justiţiar ci stânjenitor prin tonalitate, contrastând cu spiritul de a nu “se lua în gură” al Timişoarei, şi care stârneşte reacţii de victimizare a clubului. Actualul ping-pong verbal nu e dizidenţă ci e izvor de dat apă la moară agresorilor victimei.

 

Dizidenţa reală e doar a fanilor desfăşurând alb-violetul prin deplasări  şi răguşind pentru perpetuarea identităţii unui club reprezentat în galben-negru şi amintit pe ecrane drept FC Timişoara. Fe ce?