In grupa cu Tunisia si Columbia

In editia de marti a <Fotbal vest> am incercat sa argumentez cu date, amintind in contrast de propulsarea generatiei Luceafarul, faptul ca nereusitele peste ani ale selectionatelor de juniori si tineret ale Romaniei au dat suficiente indicii in privinta absentei “tricolorilor” si de la al treilea turneu final mondial la rand.

Ati vizionat tragerea la sorti de la Cape Town? Un bun prilej de reflectie pentru cei ramasi acasa.

Saptamanile trecute, in 15 noiembrie, s-au implinit 20 de ani de la un succes al Romaniei ce punea capat unei asteptari de exact alti 20 de ani pentru calificarea la Campionatul Mondial. De ce s-a putut atunci, in niste vremuri incomode, si nu mai nou, intr-o tara emancipata cu Maserati si elicoptere? Nu neaparat pentru ca respectivele preliminarii au fost mai abordabile, cu doar 6 jocuri in program.

Victoria “tricolorilor” cu 3-1, dubla lui Balint si Sabau intorcand rezultatul in fata Danemarcei, a fost consecinta fireasca a unei activitati mai riguroase si constante peste ani de depistare, selectie si instruire tehnico-tactica a tinerelor talente la nivelul fotbalului romanesc. In fond, Andone, Rednic si Balint, dublu marcator si la turneul final din 1990, incepeau atunci in remiza impotriva campioanei mondiale la zi Argentina, dupa ce obtinusera bronzul la categoria sub 20 de ani, cu 9 ani inainte, in Australia.

Acea a treia editie a Mondialului de tineret avea sa se constituie si in unica prezenta a Romaniei la turneul final, din 17 incercari, roadele avand sa se vada peste ani. In octombrie ’81, “cangurii” remizau 1-1 cu Brazilia, gol Dorel Zamfir, apoi bateau Coreea si Italia cu 1-0, prin reusitele lui Sertov respectiv Gabor, si treceau de Uruguay cu 2-1, gratie lui Eduard si Fisic, abia Germania Federala oprindu-i pe romani in prelungirile semifinalei. Pentru locul 3, Gabor marca unicul gol impotriva Angliei…

Peste cativa ani, in campania 1984-’85 a Campionatului European sub 19 ani, “tricolorii” reuseau unica lor clasare in frunte, in fata Cehoslovaciei, a sovieticilor si a Turciei, calificare ce-i trimitea la turneul final, risipit ce-i drept lamentabil, cu 0-3 si 0-5 in fata vest-germanilor si a Iugoslaviei.

Dar din cele doua generatii s-au gasit totusi destui recruti pentru a califica reprezentativa de seniori la Coppa del Mondo, unde, un pas inainte, s-a reusit accederea din grupe. Iar pe valul entuziast generat de experienta pozitiva din Cizma, Romania se califica pentru a doua si ultima oara, din 25 editii, la C.E. sub 19 ani, in iulie 2003, din nou irosita, fara gol marcat si o remiza, in jocuri cu Turcia, Portugalia si Ungaria.

Au fost zvacnirile timide ce au improspatat in deceniul trecut lotul de seniori calificat de trei ori la rand la Campionatul Mondial, avandu-i drept lianti intre generatii pe Petrescu, Gheorghe Popescu, Hagi si Lacatus, invingatori ai danezilor in ’89 dar si ai englezilor in ’98.

Exista asadar o legatura evidenta intre mai marea competitivitate la nivelul tineretului, reusindu-se calificarea macar intre cele mai bune opt daca nu chiar patru, exceptia fericita de la Antipozi, si roadele culese peste cativa ani de reprezentativa “mare”.

Desigur, se poate contraargumenta ca nu rezultatele tot mai slabe inregistrate in “anticamerele” seniorilor au generat copioasa alunecare de la o campanie de calificare la alta, si anume de la 29 puncte, cu golaveraj 26-7, defiland inaintea Olandei spre Euro 2008, la doar 12 puncte si 12 goluri marcate, pe locul 5, in cosmarul preliminariilor pentru Africa de Sud. Daca s-ar cauta insa alte cauze, am ajunge fara gres la aceleasi nesfarsite discutii tinand exclusiv de selectionata de seniori, ba chiar pierzandu-ne in si mai mici amanunte, legate de exemplu de varfurile de generatii, un Hagi sau Mutu, fotbalisti talentati dar nu neparat si lideri de lot de mare nadejde in orice imprejurare.

Intr-o imagine de ansamblu, o cauza fundamentala a reculului Romaniei s-ar regasi in schimb in coborarea stachetei pe scena internationala rezervata juniorilor si tineretului. Asa cum ii crestem, cu o abordare nu suta la suta a competitiilor, generand o mentalitate de invins, asa ii avem. Efectele turneului final al Campionatului European sub 21 ani, gazduit in mai 1998 de Romania, de fapt unicul din cele 17 editii la care “tricolorii” s-au aliniat, ar fi putut sa ne dea de gandit dupa 2004. De ce?

In Portugalia, junii de-altadata de la Bucuresti, Karagounis, Dellas, Goumas sau Lakis, nu mai aveau sa piarda finala, cum s-a intamplat in fata Spaniei, ci ii bateau pe lusitani la ei acasa. S-a tot amintit de influenta tacticii lui Rehhagel, dar germanul de fapt a organizat si mai bine niste greci culegand dupa 6 ani roadele inchegarii unui nucleu valoros. Romania in schimb a plecat atunci capul pe teren propriu, 1-2 cu Olanda, 0-1 dupa prelungiri cu Germania si 1-2 cu Rusia, sfarsind cu lingura de lemn, semn rau ce-si arata efectele la finele acestui deceniu.

Exact o luna mai tarziu, in 30 iunie ’98, capitanul Hagi era inlocuit in minutul 57 al optimii cu Croatia, 0-1 si eliminare ce avea sa constituie ultimul rezultat din palmaresul Romaniei la Mondial.

La vremea respectiva, scrisesem déjà in nenumarate randuri de scaderea treptata a nivelului valoric. Nu mai “produceam” la fel, tot mai putin “venea din urma”. Carcotasi!? Ei bine, in primavara, Romania se va alinia pe doua fronturi in ceea ce pretentios e denumita faza de elita la nivelurile sub 19 si sub 17 ani. De fapt, “tricolorii” au patruns cu chiu cu vai intre cele 28 tari, cu un 0-3 in fata Scotiei la “cei mari” respectiv cu un 1-4 la Chiajna al baietilor lui Florin Cheran in fata Spaniei, calificarea la turneele finale din Franta si Liechtenstein fiind asadar putin probabila. Scorurile actuale spun totul, comparativ cu salturile “cangurilor”, in ’81.

Si e bine ca Romania va gazdui in 2011 turneul final al C.E. sub 19 ani, amintindu-ne de cei 75.000 spectatori pe “23 August” si acel unic triumf din aprilie ’62, 4-1 cu Iugoslavia in finala continentala sub 18 ani, venit la 2 ani dupa ultimul act pierdut cu maghiarii, la Viena, 1-2. Roadele erau implicit culese peste ani, cand Romania ajungea in Mexic. Asadar datele problemei raman aceleasi… La baza castigarii grupelor de calificare la Mondialele din 1990, ’94 si ’98 au stat mai bunele rezultate la tineret. Fara acele fundatii, si acoperisul a tot cazut, cat de-un baraj cu Slovenia pentru 2002, apoi pe locul trei si chiar 5. Inapoi la munca, la baze.

Adversarele Romaniei din deceniul trecut sunt finaliste si in Africa de Sud. Mai putin Columbia si Tunisia. Lasati cu acestea de caruta, sa se fi intors “tricolorii” la “normal” pentru alti 20 de ani?

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: