Posts Tagged ‘Mourinho’

Torpilarea scufundatei: cazul „Pompey”

martie 22, 2010

Madridul l-am lasat cu senzatia ca Atletico va salva totusi cumva onoarea capitalei in eurocupe, iar decarul Aguero, iesit in retur de sub lupa cuscrului Maradona, scrutinizandu-i la Anfield pe Mascherano si Insua, i-a pus de doua ori pe ros-albi in avantaj la Lisabona, suficient pentru o calificare in fata lui Sporting. Din vitrina magazinului oficial de la “Vicente Calderon”, bucuria golului campionului olimpic din Quilmes s-a transpus in realitate si in Portugalia.

Sergio Aguero, caruia i-a adus un nepot lui Maradona, a calificat-o pe Atletico in derbyul iberic al oaspetelor Timisoarei din '90, dovedindu-se puncherul cu magnet la suporteri din vitrina Megastore de la "Calderon"

De-acolo, din Peninsula Iberica, cu ceaiuri si tapas oferite cu generozitate de localnici, ba chiar si cu calatorii gratis cu autobuzul, soferii facandu-ne cu binete vant la bord, inapoi la oile noastre. Peste Canalul Manecii. Unde, pe cand Atletico isi trecea in cont un 1-0 cu Osasuna, intre mansele cu lusitanii, in aceeasi luni seara, Portsmouth isi facea pe Anfield Road ultima aparitie ca o echipa inca nepenalizata. Insa acel esec cu 4-1 a fost urmat de o palma ce putini si-ar fi imaginat ca va fi vreodata trasa tocmai in Premier League.

Saptamana trecuta a avut o zi trista pentru fotbal, dupa cum nu s-a ferit sa remarce Grant. Doar una, Avram? Managerul lui Portsmouth AFC nu s-a referit la ochii holbati si mana dusa infricosat la gura de partenera lui John Terry, inghetata la incidentul in care fundasul lui Chelsea a trimis cu jeepul sau un om de ordine la spital, imediat dupa eliminarea “albastrilor” de catre Inter, ci la depunctarea impusa lui Pompey de Premier League. 

S-a creat un precedent. De la relansarea in 1992 a primei divizii, cu pompoasa denumire, nu s-a intamplat ca vreun club sa fie penalizat si mai ales din motive financiare. Cele noua puncte pur si simplu sustrase “lanternei rosii” au condamnat-o practic la retrogradarea inainte de termen in liga a doua, verdict ce stirbeste din aura si reputatia Premier League. Unii vor spune ca Pompey si-asa ar fi retrogradat iar conducatorii ligii doar s-au folosit de scufundata pentru a da un exemplu gruparilor imprudente financiar.

Destule au fost in ultima vreme cazurile in care The Football League a depunctat cluburi de sub umbrela sa, din ligile doi – patru, tot pentru proasta gestiune financiara sfarsind in datorii si faliment, dar mai nimeni nu si-ar fi inchipuit, cu toata criza de lichiditati, ca Premier League isi va risca imaginea ce si-o dorea impecabila pentru a penaliza in clasament una dintre gruparile competitiei, si nu pe vreun motiv de natura fotbalistica, ci tocmai pentru erori financiare din trecut, ale unor conducatori ce-au parasit intre timp Fratton Park, si care erori s-au amplificat intr-o avalansa ingropandu-i pe actualii angajati de la gruparea de pe coasta sudica.

Si de ce noua puncte si nu de exemplu zece? Si de ce inaintea vizitei lui Hull City, penultima clasata, pe care a batut-o cu 3-2, cu golurile lui O’Hara si Kanu in minutele 88 si 89, si nu de exemplu dupa descinderea lui Pompey pe Wembley, pentru semifinala de Cupa Angliei cu invingatoarea rejucarii dintre Spurs si Fulham? Antrenorul Grant a intrebat retoric ce vina au fanii, intregul staff aflat la ora actuala la Fratton Park si oarecum, in extenso, si comunitatea locala, pentru dezastrul financiar provocat de altii, intr-un alt sezon. Managerul israelian a aratat foarte taios cu degetul in directia Premier League, spunand ca s-a gresit prin pedepsirea in acest moment a “albastrilor” din port si ca un asemenea exemplu eronat nu-i va opri pe alti investitori riscand marea cu degetul sa imprastie samanta fara rod, neluand in calcul consecintele pe termen macar mediu.

Portsmouth, promovata in 2003, de atunci clasandu-se pe locurile 13, 16, 17, noua, 8 respectiv 14, s-a intins mai mult decat ii permitea plapuma, cu uriase salarii platite unor staruri ce-altfel n-ar fi sfarsit la Fratton Park, depasind chiar acel procent ridicat al lefurilor raportate la veniturile cluburilor din elita, si s-a trezit in incapacitate de plata intr-un scenariu similar, ce-i drept de mai mica anvergura, cu cel suferit de Leeds United.

Harry Redknapp, care si-a facut hatarul de a cuceri un prim trofeu din cariera, Cupa Angliei, in 2008, parca a stiut la evadarea de la Fratton Park cu destinatia Spurs ca dupa sine vine potopul, vechii conducatori optand si ei ca oalele sa se sparga in capul altora. Iar Grant, manta de vreme rea si la Chelsea, care iata, pare a nu fi gasit inca nici in al patrulea urmas al lui Mourinho inlocuitorul ideal, a ramas cu putinii jucatori legati de glie la Fratton Park si nedoriti prin alte parti, sa sufere umilinta unei retrogradari cu penalizare.

Daca intr-adevar va promova din League One, Leeds United ii va putea sugera lui Pompey in editia viitoare de Championship ca se poate chiar si mai rau. A se citi pornind la drum cu o penalizare substantiala in liga a treia, de 15 puncte, handicap in urma caruia pare a-si fi gasit cadenta abia in acest al treilea sezon departe pana si de comfortul esalonului secund. De unde Leeds era torpilata in 2007 aidoma lui Portsmouth acum, cu o penalizare de 10 puncte pentru aceeasi optiune voluntara de a se declara falimentara, insa ce-i drept abia in mai, pe ultima turnanta a sezonului. Dar condamnata déjà din martie, Portsmouth poate trage nadejde ca doar loialitatea pana-n panzele albe a fanilor clubului ii va mai aduce pe Fratton Park, la meciuri mai degraba invartind cutitul in rana.

Si totusi nu e capatul lumii, evidenta pe care i-ar putea-o sugera tot Leeds. De exemplu alde Ben-Haim sau Belhadj ori cine-o mai inghiti galusca ramanerii la Pompey si in Championship, pot fi incurajati de asistentele consistente dinafara elitei. Deunazi, la Southampton – Leeds, in liga a treia, s-au strans 30.794 spectatori, iar in aceeasi etapa, in acelasi esalon, derbyul sud-est londonez Millwall – Charlton a fost onorat de 17.632 privitori. Iar Pompey s-ar putea chiar consola cu soarta lui Charlton, in 2004 tragand la Cupa UEFA dupa un 4-2 cu Chelsea iar acum surclasata cu 4-0 de rivala locala. Uneori, drumul de la extaz la agonie e si mai scurt…

Si daca tot am pomenit de nefastele consecinte ale incompetentei unor oameni de afaceri pripasiti in fotbal, ei bine, un alt club ex-prim-divizionar poate rasufla usurat ca n-a ajuns la sapa de lemn si i-a vazut dorsalul plecand in lume celui descalecat nu demult cu surle si trambite. Flavio Briatore, crezand ca e in lumea vitezista a Formulei 1, a condus impulsiv si din bici la Loftus Road, schimband antrenorii ca pe sosete si mai ca alunecand concomitent in rolurile de manager, secund si capitan. QPR a scapat in sfarsit de el si si-a permis sa angajeze un antrenor care cu nici un chip nu i-ar fi fost pres. Neil Warnock. Cateodata insa, cluburi si numerosii lor sustinatori sunt prea multe sezoane captivi pe maini rele, suficient pentru a le altera albia fireasca.

Sambata, <Pompey> a intors rezultatul, inregistrand a sasea victorie in campionat, cu care fara penalizare s-ar fi plasat la doar 5 puncte in urma ocupantei salvatorului loc 17, intr-o formula cu destui internationali, si anume James – Mullins, Rocha (Basinas), Hreidarsson, Belhadj – Smith, Mokoena (Kanu), Wilson, O’Hara, Owusu-Abeyie (Webber) – Piquionne. Miercuri, la Fratton Park vine fosta trupa a lui Grant, vicecampioana Chelsea, ranita cu Inter si la Blackburn, al carei meci „in mana” ar putea-o ridica peste Arsenal, la un punct in urma lui United. Se va preda insa Portsmouth asa de usor cum ar parea sa o sugereze ierarhia? Nu mizati toate economiile pe un „2”…

Cat despre precedente in diviziile mici, pe langa Leeds, plesnita cu 10 puncte penalizare in liga a doua, in 2006-2007, si alte 15 dupa retrogradarea in a treia, Boston United era depunctata tot cu un „decar” in esalonul patru, in acelasi 2006-2007, Bournemouth cu 10 puncte in liga a treia, in 2007-2008 si cu alte 17 un sezon mai apoi, dupa picaj, Luton cu 10 in liga a treia si alte 30 in editia urmatoare, aceleasi ca in cazul precedentei amintite penalizate, in ligile III si IV, Rotherham cu 10 respectiv 17 in aceleasi sezoane si in aceeasi liga a IV-a, semn ca totusi s-a salvat, cu tot cu „palma”, Stockport si Darlington cu cate 10 in diviziile a treia si a patra, in campionatul trecut. Iar in acest sezon, pe langa <Pompey>, si Crystal Palace Londra a fost lovita cu -10 puncte ce au coborat-o in subsolul ligii a doua, iar Southampton a plecat la drum cu -10 puncte in liga a treia, ce practic o despart de atacarea locurilor play-off de promovare in Championship.

 

Reclame

Oare cat de jos trebuie ca sunt „tricolorii”?

octombrie 7, 2009

Vizionam aseara optimea de finala a Campionatului Mondial de fotbal sub 20 ani si ma intrebam de ce nu e prezenta si Romania acolo. Intrebarea si-au adresat-o si comentatorii partidei transmise pe Eurosport. Intr-o oarecare masura si datorita unui fapt remarcat si subliniat de un invitat al emisiunii „Legile Jocului” de luni seara, la TEN, si anume ca baza materiala in suferinta a fotbalului romanesc nu inlesneste deprinderea corecta a lovirii si „imblanzirii” balonului de catre copii, la invatarea abecedarului jocului. Intr-adevar…

Pe terenuri desfundate sau denivelate, jucatorii de maine ai „tricolorilor” deprind cu metehne manevrarea mingii. La halal gospodari ai jocului in tara noastra, asemenea rezultate… Si acum, tineti-va bine!

Romania eliminata cu 0-12

Caci Romania a capotat lamentabil in grupa preliminara de calificare ce avea drept finalitate accederea la turneul final in plina desfasurare din Egipt. Patrulaterul s-a disputat in nordul Angliei, unde junii „tricolori” erau spulberati cu 6-0 de Albion, cu 4-0 de Belgia si cu 2-0 de Islanda. Da, 0-12, in conditiile in care in grupa s-au aflat si pescarii islandezi, buni amici ai lui Dinamo.

Acum imaginati-va ce-ar fi fost ca Romania sa onoreze cu prezenta in Egipt… Nu de alta dar Anglia, invingatoare la scor impotriva „tricolorilor”, a fost surclasata la randul ei in Tara Faraonilor, 0-4 cu Ghana. S-ar fi facut de ras ca Tahiti, ce a luat-o constant pe coaja nucii de cocos, cu opt la zero.

Vizionam asadar aseara optimea de finala opunandu-le pe Cehia si Ungaria, selectionate de care aminteam saptamana trecuta, pe aceeasi tema a impotentei federatiei noastre, in blogul „Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?”, si am inteles de ce „tricolorii” nu s-au aflat intre cele 24 reprezentative calificate.

In primul rand, Cehia si Ungaria ajunsesera in Egipt gratie calificarii in semifinalele Campionatului European la aceeasi categorie de varsta, performanta intangibila pentru „tricolori”, spulberati in grupa preliminara a continentului nostru. Din nou, daca am face diferenta intre rezultatele unora si ale altora, ne-ar lua cu ameteala.

Cehii si maghiarii au dovedit deprinderea corecta a lovirii balonului iar Mate Kiss, in special, cu un mondogol de la 30 metri, o ghiulea a la Hagi ce a pulverizat particulele de aer intr-o miscare lipsita de rotatie a mingii. 1-0 in minutul 15. Echilibrul valoric a fost reliefat de egalarea survenita repede, gratie loviturii de cap a lui Jan Vosahlik: 1-1 in minutul 26. Asa s-a si terminat.

Ungaria, dupa prelungiri si penaltyuri contra vecinilor, in sferturi

In prelungiri, imediat, o alta centrare de pe dreapta a adus Republica Ceha in avantaj, in minutul 92, prin Michael Rabusic. Ca un facut, peste sapte minute, Ungaria a egalat si ea, prin capitanul ei, Vladimir Koman. Ce naste din pisica soareci mananca iar Vladimir e fiu de ex-fotbalist profesionist.

2-2 si lovituri de departajare. Unde Peter Gulacsi, salvand suturile lui Marecek, Moravek si Reznik, ultimul la moartea subita, a dovedit ca este o laudabila rezerva a lui Pepe Reina, la Liverpool. Cu numarul 42. Baietii lui Sandor Egervari, triumfatori cu 4-3 si asteptand sfertul de finala de vineri, contra Italiei, la Suez, desi tocmai nouarul Krisztian Nemeth, vedeta achizitionata tot de Liverpool, si-a vazut a cincea lovitura a maghiarilor salvata de Vaclik. Asadar macar o selectionata europeana in semifinala, daca nu chiar doua, depinzand de traiectoria Germaniei, fata in fata in optimi cu dezinvoltii ghanezi.

Iata-i pe invingatori, cu cluburile de provenienta… Gulacsi (Liverpool) – Kiss (Gyori), Szekeres (MTK), Presinger (Videoton), Szabo (Paksi) – Gosztonyi (MTK), Futacs (Werder Bremen), Koman (Bari), Simon (Szombathelyi) – Dudas (Gyori), Nemeth (Liverpool). Au mai intrat Andras Simon (Liverpool; imprumutat Cordobei), Zambo (Gyori) si Balajti (Diosgyori).

Ungaria, cu trei baieti inhatati de Liverpool, in sferturi de finala. Anglia, eliminata din grupe. 0-4 cu Ghana, 0-1 cu Uruguay si 1-1, tras de par, cu Uzbekistan. A se citi egaland-o in minutul 88, prin Alex Nimely, de la Manchester City. Un punct, un gol cand calificarea se disipase si o intoarcere in insula. Explicatia ar putea veni si tocmai din aceste importuri de tineri jucatori din toate zarile. De cand cu sosirea lui Arsene Wenger in Albion, insula n-a mai avut tarmuri. S-a facut una cu continentul, s-a globalizat. Fabregas a luat calea Arsenalului la 16 ani, de la detinatoarea la zi a Champions League, CF Barcelona. Cati altii n-au luat calea Albionului, de la grupari inzecit mai mici!?

Anglia: prea multe importuri, neconvocari, terenuri desfundate si antrenori depasiti

O alta problema a Albionului ar putea ramane acea deprindere defectuoasa a lovirii mingii, de care aminteam in privinta Romaniei. Cu atatea ploi, destule terenuri desfundate, innamolite. Circumstante atenuante. Caci altfel, bani ar fi din belsug in insula, pentru intretinerea unor gazoane de Doamne Ajuta. Cum ti-i cresti, asa ii ai…

Si ar mai fi antrenorul. Nimic rau cu Brian Eastick, dar ma indoiesc ca dumnealui are in maneca bagajul tehnico-tactic deosebit de variat, cu artificiile de rigoare aplicabile la turnee finale, posedat de selectionerii unor reprezentative ce tind sa se impuna si la alte categorii de varsta. Deja de la sub 20 de ani, Anglia invata lectia amara a inclinarii steagului. Cu o deprindere perfecta a esecului, eliminarile la seniori nu mai sunt de mirare. Eastick e de scoala veche, cea cu mingi lungi si „focul la ei”, practicata pana mai ieri in Albion. Un tehnician care a activat intre aceste limite nu se poate schimba in preajma retragerii, doar prin sosirea in insula a unora ca Wenger sau Mourinho. O fi activat el la academiile lui Birmingham City, in perioada cu Trevor Francis manager, si la Newcastle United, pe vremea lui Sir Bobby Robson, plus ca secund la tineretul Republicii Irlanda, in umbra lui Don Givens, dar n-avea experienta de turneu final. Caci, in calitate de secund al lui Brian Hamilton la reprezentativa Irlandei de Nord, n-a avut parte de bucuria calificarii…

Faceti o combinatie a acestor factori, plus a faptului ca marile cluburi n-au cedat reprezentativei jucatorii de lot, ca Gibbs si Wilshere, de la Arsenal, Stanislas si Sears, de la West Ham, Welbeck, de la Man United, Scott Sinclair, de la Wigan, Sturridge, de la Chelsea, ori Carroll, varful lui Newcastle, si aveti explicatia eliminarii rusinoase a uneia dintre cele 6 reprezentante ale Europei. Unica necalificata din grupe. 1-6 ca la tenis. Dar Romania, cu 0-12?

De fapt, dintre neconvocatii citati mai sus, unii au fost deja imprumutati ori pasaportati, semn ca primele indicii ale nu foarte bunei lor acomodari intre profesionistii seniori le-a dat de gandit antrenorilor. Zola l-a trimis pe Sears la Palace iar Chelsea pe Sinclair, la Wigan. E drept, si Beckham era trimis de Sir Alex Ferguson la Preston North End, scotianul avand poate o premonitie ca se va folosi candva chiar de un bocanc pentru a-l trimite pe David in Victoria lui.

Dar de ce n-au fost unii deplasati in Egipt, tocmai ne-am lamurit. Nationala de tineret sub 21 ani, antrenata de Stuart Pearce, tocmai a jucat in preliminariile C.E. 2011, vineri seara, pe Ricoh Arena din Coventry, in fata a putin peste 20.000 spectatori, cu cativa dintre jucatorii tocmai amintiti in teren. Gibbs si Wilshere au inceput jocul, la fel ca Theo Walcott, un alt „Tunar”, insa inlocuit la pauza. A mai fost si numitul Carroll, chiar marcator, iar Welbeck a intrat pe final. Anglia s-a impus, cu 6-3 in fata Macedoniei, dupa 2-0 in 30 de minute si 3-3 dupa o ora de joc, desprinderea cu o „dubla” reusind-o in ultimele 5 minute Zavon Hines, descoperirea lui Zola la West Ham. Cu un 2-1 in deplasare in aceeasi Macedonie si un recent 1-1 in Grecia, Albionul poate aborda increzator in noiembrie jocurile cu celelalte adversare din grupa, Portugalia (acasa) si Lituania (in deplasare).

La sub 19 ani, Albionul a ajuns macar in finala Europei

Ca o completare, Eastick gestiona in vara si prezenta Angliei la turneul final al C.E. sub 19 ani, unde beneficia de cateva nume strecurandu-se ici colea in formulele de start din Albion. Un Dan Gosling la Everton, de exemplu. 1-1 cu Elvetia, apoi 2-2 cu Ucraina, unde s-a desfasurat turneul reunind 8 selectionate, fiind egalata de ambele, si-apoi un 7-1 cu Slovenia. In semifinala cu Franta, acelasi Nathan Delfouneso de la Aston  Villa a reusit o „dubla” in prima repriza de prelungire, devenind golgeter al turneului, cu patru reusite, si calificandu-i pe insulari in finala contra gazdelor, ce-i invinsesera tot cu 3-1 pe sarbi.

In ultimul act, cu Welbeck de la Manchester United in formula de start, Anglia a cedat cu 2-0, Ucraina devenind campioana europeana la categoria sub 19 ani. Dar roata morii se invarte si zilele urmatoare, intr-un patrulater in Slovenia, Anglia se va alinia in grupa preliminara de calificare a editiei de anul viitor, din Franta. Insularii vor da piept cu Slovenia, Finlanda si Slovacia. Interesant insa de vazut cate cluburi vor fi dispuse, ca si in cazul turneului egiptean, sa le dea „verde” junilor. M-as mira ca Jack Rodwell de exemplu, de la Everton, sa figureze in lotul lui Noel Blake…

Pariori, puneti cruce X-ului

septembrie 26, 2009

Doar o idee, dupa grosul etapei a saptea din elita Albionului. Din nou, o runda fara remize si cu festival de goluri. 37 in 10 jocuri, cu o medie de aproape patru pe meci. Concluzia? Se joaca mai ofensiv, mai transant.

Dar remarcabila este mai ales absenta rezultatelor de egalitate. Doar patru, in 7 etape! Iar daca Stoke n-ar fi fost egalata recent la Bolton din penalty, abia in minutul 89, atunci nici un club n-ar fi inregistrat doua remize in acest debut de campionat. Stoke City mai scosese insa si un 0-0 la nou-promovata Wolves. De unde ca 13 cluburi n-au incheiat inca nedecis. Iar printre acestea, toate fruntasele, pretendentele la locuri bune…

Pe cand larghetea si exuberanta vor lasa loc circumspectiei si abordarii precaute, la rezultat? Sa se fi risipit oare definitiv aura trecerii lui Mourinho prin Albion, care lusitan a slefuit arta jocului caustic, pragmatic, deseori defensiv? Fara Jose pe scena, desi la fel de incrancenate, meciurile sunt mai deschise, mai pe contre. Iar rezultatul de la Wigan, cu gazdele lui Martinez stopand cu 3-1 seria invincibilitatii lui Ancelotti, sugereaza cele amintite mai sus. In anii lui Mourinho, Wigan cu greu a gasit calea spre gol in fata portii lui Cech si doar a visat la macar un punct cu „albastrii”.

Alti dirijori, alte partituri. Iar Martinez, abia rasarit dupa ce promova in liga a doua cu Swansea City, a gasit ac de cojocul unui antrenor triumfator in Champions League. Ibericii astia…

Ziua 137. Incompetenta, conspiratie sau amandoua?

mai 7, 2009

Ati putea spune pe buna dreptate ca nici pe departe n-are nimic una cu cealalta. Dar dubiile-mi in privinta probitatii si integritatii forului fotbalistic european mi-au fost confirmate cand UEFA s-a dedat la a accepta si coopta in forurile si comisiile sale un conducator din Romania. Destui idealisti s-ar fi asteptat, tot asa cum unii inimosi au visat la desantul americanilor dupa razboi, ca de-acolo, ‘de la centru’, sa se incurajeze curatenia intr-unul dintre compartimentele avariate ale fotbalului continental, si anume cel romanesc. Din contra, s-a intamplat ca la centru sa fie promovat un ‘om de fotbal’ in ale carui mandate s-a perpetuat o stare de fapt inacceptabila. Dintr-un fotbal ceausist planificat si cooperatist, s-a transformat intr-unul muribund si compromis de viespi ce-i supsesera sangele.

Cu un ‘reprezentant’ la ‘centru’, ‘Tricolorii’ au avut parte de altceva in disputele cu niste forte ce altadata pareau a avea painea si cutitul in mana. In mod neobisnuit, arbitrajul a fost favorabil impotriva Olandei, la Constanta, in precedentele preliminarii, iar Ovrebo n-a fost nici el deloc rau la remiza cu Italia, de la turneul final.

Tom Henning Ovrebo, vikingul imperturbabil, a reaparut pe marea scena in returul semifinalei Champions League, de pe Stamford Bridge din Londra, si si-a lasat amprenta pe deznodamantul calificarii intr-o mult mai mare masura decat in iunie trecut, cand admitea eroarea de a fi invalidat golul lui Luca Toni.

La final, egalati in prelungiri si eliminati fiind de catalani, niste jucatori ai lui Chelsea parca scosi din minti doar exprimau ceea ce destulor iubitori ai fotbalului cu oarecare cunostinte de politica jocului le era mai mult decat clar si le hranea imaginatia. Si anume ca UEFA n-ar fi agreat o a doua finala la rand de Champions League intre aceleasi cluburi, si anume Man United si Chelsea, si inca din aceeasi tara. Acuzatie la care UEFA a sarit ca arsa, dezmintind-o categoric.

Se crease cocktailul perfect… Cateva penaltyuri mai mult sau mai putin discutabile, neacordate gazdelor. O oarecare paranoia de ani buni pe insula, a se vedea de exemplu concursul Euroviziunii, cum ca Europa nu i-ar agrea si le-ar „face felul”, cu ramificatii in fotbal, unde suspiciunile planau asupra arbitrilor revansarzi, a plonjoanelor teatrale ale latinilor, a cutitarilor romani setosi de sange din Albion… In acest pahar, golul lui Iniesta a fost lamaia acra ce a declansat furia si pasiunea nebanuita a reprezentantilor unui club englez, considerat prin excelenta de o predispozitie calma. Parca atat ar fi asteptat, un motiv sa-si descarce suspiciunile ori chiar anumite prejudecati nu neaparat restranse doar la nivelul unui esantion nereprezentativ al populatiei.

Nu doar o data s-au exprimat diriguitori ai fotbalului european ori chiar mondial, fie chiar si prin conducatorii Platini respectiv Blatter, ca Premier League prea a dezechilibrat balanta de forte in fotbalul continental, ca prea a monopolizat puterea si a racolat jucatori din toate zarile, chiar si la vremea adolescentei, in detrimentul inclusiv al reprezentativei Angliei, ca prea si-a „cumparat” succesul cu imprumuturi cu dobanda pentru care nu mai stiu acum cum sa scoata camasa. Pe fondul acestei retorici, un arbitraj ca si cel de pe Stamford Bridge ingroasa semnele de intrebare in privinta politicii din spatele cortinei. Nu trebuie sa fii mare intelept pentru a intui ca odata tragerea la sorti efectuata, barosanii fotbalului au visat cu ochii deschisi la o finala Man United – Barcelona. Intre detinatoarea la zi a trofeului si castigatoarea din 2006, o alta grupare emblematica a Europei.

As spune insa ca suprematia monopolista a fruntaselor din Premier League in Champions League este doar efectul planului initial al forului fotbalistic european de a oferi mai multe locuri, pana la patru, ba chiar 5, fortelor continentale, printre care si Anglia. UEFA a creat un balaur care n-a mai putut fi controlat, renuntand la un format cum nu se poate mai popular, cel cu cate o campioana mare si tare din fiecare federatie de sub obladuirea sa. Dandu-le spatiu de manevra si remunerandu-le consistent victoriile, conducatorii fotbalului le-au amplificat puterea deja acumulata si au creat o situatie intr-adevar neplacuta, cu o vadita tenta de repetitivitate, ce ar genera plictis, dezinteres si chiar repulsie in randul fanilor jocului si ai competitiei. In ultimele 5 sezoane, finalele au fost disputate de doar sase cluburi, si anume AC Milan, Liverpool, Man United si Barcelona, cu cate doua aparitii, plus Arsenal si Chelsea.

Iar in acest grup restrans, conform rezultatelor din acest sezon, s-a ajuns in situatia ca finala sa fie o potentiala repetitie a ultimului act de la Moscova, din 2008. Ce conducator UEFA si-ar fi dorit un asemenea scenariu? Astfel ar putea fi luata in considerare o teorie a conspiratiei, exprimata pare-se si de unii jucatori ai londonezei, dupa joc, suspectandu-l pe Ovrebo de uneltiri in folosul atingerii scopurilor celor de la UEFA.

Creand in timp acest monstru elitist, UEFA a raspandit Champions League pe piata globala insa a tensionat conexiunea tocmai cu iubitorii jocului de pe continent, care se simt dezafectati de lumile aparte in care evolueaza cele cateva cluburi cu sanse la fazele finale ale competitiei si restul „muritoarelor de rand”, lasate in urma la mai toate capitolele. Champions League ca produs de piata pentru consumatorul avid de transmisii in direct o fi crescut in ochii novicelor insa in mod cert e pasibil de expirare in estimarile puritanilor iubitori ai jocului.

Iar acum, incercand sa domesticeasca ‘monstrul’, a mai dat competitiei o lovitura negativa de imagine, cu un arbitraj daca nu partinitor atunci foarte slab. La un asemenea nivel, asa prestatie inmulteste semnele de intrebare la adresa sanatatii competitiei. Pe termen scurt, UEFA si-o fi facut voia de a avea finala dorita dar pe termen mediu Champions League nu va mai fi perceputa cu aceiasi ochi. Ovrebo a deschis Cutia Pandorei sau, cum vreti, UEFA a dat apa la moara unor sponsori si difuzori care numai ochi iesiti din orbite, degete aratatoare, f*****g si nervi n-ar fi vrut sa vada la ora deciderii celei de-a doua finaliste.   

Si-a dat seama Ovrebo ca a dezechilibrat in asa hal jocul prin eliminarea lui Abidal incat a aplicat pana in panzele albe legea compensatiei ori, vazand ca deznodamantul e inca la mana destinului, a facut jocul unora de a-i oferi o sansa Barcelonei dorita in finala, refuzand gazdelor cateva lovituri de la 11 metri indelung cersite? Sau norvegianul a fost pur si simplu depasit de evenimente, un simplu nerod din categoria „Ref, You don’t know what you’re doing”?

La fel de adevarat e ca jucatorii lui Chelsea probabil si-ar fi vazut de sampania calificarii si n-ar fi sarit la arbitru daca Iniesta n-ar fi egalat in minutul 92, insa adevarul e ca acordarea macar a unui penalty din evantaiul celor contestate ar fi clarificat probabil lucrurile… 2-0. Daca a aplicat litera regulamentului la ce-i drept fina tragere de tricoul lui Anelka, eliminandu-l pe Abidal, ca ultim aparator, atunci ar fi putut-o aplica macar si la o tragere de tricou, in careu, asupra lui Drogba, sau la hentul lui Pique. Dar neacordand gazdelor ceea ce se pare ca li s-ar fi cuvenit, a dat nastere la interpretari.

Iubitorii teoriilor conspirationiste ar putea merge intr-atat de departe incat sa-l suspecteze pe Ovrebo ca l-ar fi razbunat, intr-o fratie de breasla, pe colegul sau scandinav, Frisk, retras din arbitraj dupa un alt de pomina Barcelona – Chelsea, 2-1 in februarie 2005, cu londonezii pe-atunci antrenati de Mourinho. Suedezul a fost intr-atat de asediat de reactia amenintatoare a fanilor lui Chelsea, incat a aruncat prosopul, iar legi existentiale nescrise ori metafizice inrauresc anumite ganduri si actiuni…

Cert este ca, pentru a doua seara la rand, Londra a trait dezamagirea unei eliminari, ramanand sub blestemul de a nu cuceri macar o data Champions League, competitie continuatoare a Cupei Campionilor Europeni, adjudecata pentru Albion de Manchester, Liverpool, Nottingham si Birmingham, dar nu si de capitala. Clubul Chelsea, de la creditorul Abramovich si pana la cel mai neinsemnat fan, a fost deposedat in propriul fief, in ultimele secunde, de o noua prezenta in finala, lovitura incasata de magnatul rus putand fi comparata, pastrandu-se proportiile si apeland la paralelele inegale din gimnastica, la socurile generate pietei de capital si actionarilor acesteia. Desi e vorba de alt domeniu si conotatiile sunt diferite, parca se cauta o reglare de conturi. Alte orizonturi, mai egalitariste, ar urma sa erodeze capitalismul salbatic, cu reprezentatul sau tip furisat pana si in fotbal, tocmai la Chelsea?

S-ar putea raspunde cu da, daca e sa notam – din nou, coincidenta sau nu – ca guvernul britanic a iesit populist la interval chiar in seara returului Chelsea – Barca, prin vocea ministrului Andy Burnham, cerand o distribuire egala a veniturilor cucerite de „careul de asi” in Champions League, cadrilater perceput ca un produs de export de lux al Premier League si prin extensie al fotbalului englez. Se cere nici mai mult nici mai putin decat impartirea banilor facuti in Europa si celorlalte cluburi din elita, asta fiind una dintre ideile emanate de la guvern si care vizeaza curbarea exceselor si dominatiei „celor mari”. La asemenea retorica, alde Chelsea poate avea si mai multa apa la moara ca n-a fost ceva curat cu refuzarea atator penaltyuri… 

Greseala e umana. Repetitiile lui Ovrebo au fost insa nu doar suparatoare, ci stranii. Doar incompetenta sau e vorba de altceva, mult mai tenebros? Si ne gandim din nou la coridoarele puterii, pe care si-au facut culoar si reprezentanti ai unui joc putred pana in rarunchi.

Departe de a-i plange de mila lui Chelsea. N-are nevoie de asa ceva si, daca ai intreba fani ai altor londoneze, ce parere au de deznodamantul semifinalei cu Barca, probabil ti-ar raspunde ca „what goes around, comes around”. Efectul bumerangului. West Ham a fost secatuita de talent de la sosirea lui Abramovich sub ‘pod’, pentru a ma referi la un pagubit, iar daca ar fi sa ne amintim de un alt dusman ce si l-au facut ‘albastrii’, ei bine, atunci haideti sa pomenim de numele sefului executiv Peter Kenyon, ajuns de la Old Trafford la Stamford Bridge, atat de incantat cand il scufunda si storcea financiar pe Adrian Mutu. Chelsea, prin stilul ei de a-si crea loc cu coatele la masa elitei continentale, si-a facut si niscaiva inamici, iar Kenyon a depasit culmea arogantei trasand planuri cincinale cu ‘albastrii’ dominand mapamondul.

Dar lasand la o parte politica fotbalului, acest sport e pana la urma doar un joc si fotbalistii cu un pas in finala de la Roma nu au meritat tratamentul la care au fost supusi de un trimis al UEFA. Jucatorii buni sunt innebuniti sa joace pe scena marilor finale si sa castige trofee, atat si nimic mai mult. Din nou, au suferit aceiasi eroi fara de care n-ar exista jocul, si anume fanii, jucatorii, corpul tehnic, pentru niste oale sparte de altii, asta daca e sa imbratisam teoria conspiratiei. S-a dovedit miercuri ca si la cel mai inalt nivel competitional cel care are painea si cutitul in mana poate dispune dupa bunul sau plac mersul lucrurilor… Cat de vulnerabil si caraghios a parut Drogba, in slapi, protestand, gesticuland incontrolabil si clocotind de o furie neputincioasa, in fata unui arbitru care, fara a aplica litera regulamentului, era acoperit de ‘umbrela’ forjata a forului in numele caruia oficiase!

Ce coincidenta… De cand cu alegerile si improspatarea la varf, UEFA are parte uneori si de niste arbitraje in meciuri cheie ce-i usureaza pe-ai nostri ca brazii sa remarce ca „vezi mai Constantine ca si Gheorghe ala de arbitru face la fel!?” Cu greu se vor stinge ecourile arbitrajului din returul Chelsea – Barca si poate se va face lumina in ‘orbul gainilor’ lui Ovrebo. Insa ‘lumina’ nu va veni de la centru, tot asa cum asteptata asanare din fotbalul romanesc poate fi realizata doar cu forte proprii, din interior.

Ziua 115. A treia oara tertet din „careul de asi”

aprilie 16, 2009

Pentru Liverpool si fanii ei, dimineata de 15 aprilie 2009, la cei douazeci de ani dupa Hillsborough, de care aminteam ieri, a adus regretul unei eroice eliminari la finele unei epice batalii pe Stamford Bridge. N-are rost sa ne ferim de figuri de stil. A fost un 4-4 faurit de un fotbal la superlativ. „Cormoranii” au fost la un pas de calificare, si la 2-0 si la 4-3, iesind din scena cu capul sus, cu mandria ca au jucat o partitura de care suporterii lor rapusi la Sheffield ar fi fost la randul lor mandri. De fapt, probabil acesta a fost cuvantul de ordine rostit de capitanul Gerrard in vestiar, inaintea returului de la Chelsea… Sa dam totul in memoria fanilor care piereau acum 20 de ani, imbracati in „rosul” clubului. Iar Liverpool in varianta 2009 si-a onorat istoria, traditia, trecutul…

Pentru fotbalul englez reprezentat pe scena europeana de „careul de asi” din Premier League, seara de 15 aprilie 2009, incununata cu doua calificari in semifinale adjudecate fara gol primit in retururile cu adversare iberice, a confirmat dominatia evidenta a fortelor din Albion, accentuata in ultimii cativa ani.

In anul 2004, cand doar Chelsea Londra se strecura intre semifinalistele din UEFA Champions League, inclinandu-se in fata monegascilor, nu multi ar fi banuit aceasta rapida schimbare a raportului de forte pe continent. Un an mai tarziu, numarul reprezentantelor Albionului in semifinale se dubla, Chelsea fiind din nou eliminata, de Liverpool, cu un unic gol vremelnic care… n-a fost, al lui Luis Garcia. Vantul schimbarii adia deja usor, Anglia crescand in retrovizoarele reprezentantelor fotbalului latin.

Iar la 25 mai 2005, la Istanbul, la douazeci de ani dupa drama de pe Heysel din Bruxelles, derulata in 29 mai ’85 cu fanii lui Liverpool in prim-plan din cele mai grave motive, Steven Gerrard si trupa sa de „Cormorani” au oferit un prim crampei din aceasta permanenta lupta a clubului de pe Mersey pentru a-si redobandi sceptrul puterii, pentru a mangaia si odihni in pace copii ca Jon-Paul, verisorul lui Stevie G, de care pomeneam, rapusi pe altarul fotbalului si care vegheaza de-acolo din ceruri amplitudinea unei flacari ce nu se stinge.

Renasterea din repriza secunda, de la 0-3 la 3-3, cu Gerrard, Smicer si Alonso punctand in 6 minute, incununata cu triumful la lovituri de departajare in dauna „Diavolului” milanez, a reprezentat indiciul puterii de regenerare a unui club, al unui fotbal insular. Albionul venea din urma si lansa un avertisment miraculos la Portile Europei… Doar Manchester United, la Barcelona, „intorcand” la fel de miraculos in fata lui Bayern, mai adusese cel mai pretios trofeu in insula dinaintea dramei de pe Heysel incoace. Mai exact de la episodul altor penaltyuri cu Liverpool la pupitru, in ’84, la Roma.

Avertismentul a fost urmat de o consolidare. Desi cu o unica echipa in semifinalele din 2006, decise in 6 ore de fotbal de doar doua goluri, ale lui Toure si Giuly, Anglia nu mai alerga in gol, incercand sa prinda trenul cu italiene si spaniole, ci sarise deja din mers intr-unul din vagoane, acolo, la Bosfor, in repriza secunda. Arsenal a trecut de Villarreal dar, conform regulii incapacitatii cluburilor londoneze de a triumfa in C1, fie ea numita C.C.E. ori Champions League, a cedat in finala cu Barcelona, oferind totusi Albionului doza de incredere generata de prezenta in doua ultime acte la rand.

Din 2007 incoace, Anglia a ridicat brusc stacheta. Acum, in 15 aprilie 2009, pentru al treilea an la rand, Anglia a ajuns cu 3 dintre fortele „careului de asi” din Premier League in semifinalele Champions League. Si trebuie subliniat ca a patra forta, Liverpool, a fost eliminata de un alt club englez, dupa o mansa retur in urma careia nici o formatie marcatoare a patru goluri in deplasare n-ar fi meritat sa paraseasca arena si competitia. 4-4 in deplasare si eliminata e un semn ca daca sortii le-ar permite si surade, niste semifinale europene „all English” n-ar fi imposibile…

In 2007, jucand mansa retur acasa pe Anfield, Liverpool se califica la penaltyuri in fata lui Chelsea, din cealalta semifinala tasnind AC Milan, eliminatoarea „Diavolilor rosii”. O repetitie a finalei din Turcia, doar cu scenariul tinut din scurt de italieni si nu scapat de sub control, ca dupa pauza, la Istanbul. Dar, pentru al treilea an la rand, Albionul din nou in finala.

Aceleasi trei semifinaliste engleze si in 2008, Chelsea profitand de avantajul terenului propriu in prelungirile returului cu Liverpool iar Manchester United invatand din anul precedent sa nu mai incaseze goluri pe Old Trafford dupa ce marcase, acum prin Scholes, si sa nu mai ia trei in retur, ca pe San Siro: 1-0 si 0-0 cu Barcelona. Restul a fost doar istorie, cu o finala „all English” in premiera, tarziu in noapte, la Moscova, cu ploaie, bare si lovituri de departajare. United pentru a treia oara campioana a Europei, Chelsea din nou pe scut in numele Londrei.

2009… Sfertul de finala ‘all English” a oferit 12 goluri si o demonstratie de fotbal caracteristica greilor „careului de asi”, cand dau piept in Premier League. Liverpool – Chelsea a fost produsul de lux la export al regenerarii unui fotbal suicidal la Bruxelles si ingropat pe Hillsborough dar renascut din propria cenusa si reinventat sub forma unui vehicul televizat, plin de bani, Premier League, si care a ales bob cu bob patru cluburi care sa domine nu doar Anglia, ci si continentul. Epopeea continua.

Acum nu va mai fi vorba de Liverpool, in scena intrand Arsenal. „Tunarii” perceputi drept „subtiri”, inghiontiti de jocul barbatesc pe insula, dar spunand pe-aici nu se trece cu Villarreal: zero goluri primite. Arsenal – Man United e o semifinala reiscand rivalitatea Wenger – Ferguson, candva furibunda, recent estompata de aparitiile in scena ale unor Mourinho ori Benitez. Dar francezul si scotianul nu s-au uitat. Va triumfa zelul londonez de a pune intr-o buna zi mana pe eluzivul trofeu ori mandria mancuniana de a-si proteja cupa adusa din Rusia?

Pe celalalt front, „intrusa” Barcelona si Chelsea lui Hiddink. O Chelsea poate mai incisiva ca oricand, tocmai datorita lui Hiddink, candva un triumfator in Cupa Campionilor Europeni, la carma lui PSV. Vor reusi catalanii „un Milan”, ca in 2007, cand, strecurata intre trei engleze, trupa italiana cucerea trofeul, sau va rotunji Hiddink nu doar o alta finala engleza, ci chiar londoneza? Asta pentru a risipi emotiile capitalei Regatului in privinta spargerii ghetii in C1. Ar fi un moment potrivit, pentru descretirea fruntilor intr-o metropola ce-si pierde puterea pe alte planuri…

In mai ’89, un AC Milan cu crema, frisca si caramelele olandeze demola un club ajuns pentru a doua oara in patru sezoane in finala in absenta din competitie a tartorelor de pana atunci, cluburile engleze. In mai 2009, formatiile din Albion vor reconfirma ca nu doar participa ci isi aroga locu(rile) in finala candva traditionale pana la „episodul Heysel”. Toate au trecut pe rand pe la potirul aurit. A fost „epoca Real”, a fost dominatia lui Ajax si Bayern, au fost italienele si spaniolele pe cat englezele revenisera dar isi lingeau inca ranile, regrupandu-se, iar din 2005 incoace e un remember al finelor anilor ’70 si startului anilor ’80, cu Albionul imperator. Roata vietii.

Alte doua considerente, esentiale, ca antrenorii, jucatorii si conducatorii „englezelor”  sunt de fapt straini respectiv ca valoarea Premier League in ansamblul ei trebuie judecata nu doar prin rezultatele „careului de asi” ci si prin neputinta celorlalte cluburi din elita Albionului de a gasi niste reprezentante demne de succese in Cupa UEFA, au greutatea lor si pot ciunti pana la un anumit punct sclipirea succesului insular. Samburele ramane insa, vorba suedezilor de la ABBA, the winner takes it all… Iar mai nou englezele au luat „fata” si frisca in Champions League. Poate de-acum spre plictiseala nu doar a fanilor restului, ci si a neutrilor. Ce va aduce o probabila schimbare?

Ziua 49. Zece

februarie 11, 2009

L-a inlocuit pe Ranieri cu Mourinho. Nici Jose, care i-a adus doua coronite nationale in Albion, plus Cupa Angliei si Cupa Ligii, n-a fost insa pana la urma suficient de bun. Termenul a expirat cand rateurile in Europa s-au insirat ca margelele. De la dublul campion european cu Porto se astepta mai mult decat cucerirea insulei.

Si l-a inlocuit si pe Jose, cu Grant. Degeaba Avram a tacut si a facut, tinand pasul cu palmaresul lui Jose la Stamford Bridge. Locul doi in Premier League, o finala de League Cup si una de Champions League, pierduta pe o noapte ploioasa, la lovituri de departajare, la Moscova, au echivalat cu un esec pe linie. Acum doua decenii, cand bajbaiau prin liga a doua, fanii lui Chelsea Londra ar fi dat orice pentru un joc de turul I in cupele europene „la pod”. Cum se mai inalta stacheta asteptarilor, odata cu contul bancar. Dar nu suporterii s-au imbufnat, ci acelasi proprietar. La cati bani fara dobanda a imprumutat vistieriei albastrilor, jucaria ar fi trebuit sa-si ataseze, tot atat de simplu cum imbini doua piese lego, trofeul Champions League. La revedere, Avram!

L-a inlocuit deci si pe Grant, cu Jose-Felipe Scolari. Ce n-a reusit federatia engleza, sa-l inhate pe antrenorul campion mondial cu Brazilia de la carma Portugaliei, a izbutit Chelsea. Cu toate surlele si trambitele, era mai mult decat previzibil ca „Hackman” isi va frange gatul pe Tamisa. Fotbalul de club e alta poveste. Si nu tu selectionata braziliana sau lusitana, ci un conglomerat mondial. Scolari a remizat la Cluj si acasa in F.A. Cup cu Southend, din liga a treia, ori a fost eliminat din Cupa Ligii, acasa, de Burnley, astea printre momentele de referinta. L-a prins doar februarie.

L-a inlocuit deci si pe Scolari, de pe o zi pe alta, revenind la filiera rusa, cu olandezul Hiddink. Fauritorul de minuni la nationale de pe varii continente, Guus lucreaza pana in vara, ramanand in paralel la carma semifinalistei Euro 2008.

Capul lui Scolari s-a rostogolit la cateva ore dupa ce Tony Adams era previzibil pus pe faras de Portsmouthul lui Gaydamak. O zi nefasta pentru breasla antrenorilor din Premier League, care a suferit 10 modificari de la finele editiei trecute. O jumatate dintre subiecti, invitati sa circule. De jos in sus… Blackburn incheia sezonul cu Hughes, il incepea cu Paul Ince si il continua cu Sam Allardyce. Portsmouth pornea la drum cu Redknapp si Adams secund, insa fostului fundas i s-a inecat repede. Tottenham nu i-a dat nici un an lui Juande Ramos iar Redknapp, adulmecand criza financiara de la „Pompey”, s-a intors in Londra, dar nu la West Ham. Newcastle a avut rabdare doar cateva etape cu eroul local Kevin Keegan, inlocuindu-l zice-se temporar cu irlandezul Joe Kinnear. Tot in nord-est, Roy Keane n-a mai fost magul de altadata care o promova pe Sunderland, ci s-a vazut inlocuit de asistentul Sbragia, cu Ricky scotian. Man’ City l-a inhatat pe Hughes in timp ce clubul era pasat de pe maini thailandeze pe campii petroliere arabe. West Ham i-a aratat usa lui Curbishley dar macar pare a fi ales bine sa continue drumul cu Gianfranco Zola. Iar despre Chelsea am pomenit.

Cine-i la rand? Putintica rabdare. Cate un Abramovich mai mic coase si descoase in destule birouri capitonate de stadioane din elita. Mai un inlocuit si pot face o echipa de fotbal. Cat despre comentariile pe seama inlocuirii lui Scolari, unul a confirmat ca in fiecare din noi zace antrenorul frustrat. „Si eu as putea-o antrena pe Chelsea” se impana un formator de opinie intr-un mare cotidian londonez. Zau, mon cher? Ei bine, din cate se pare, banca de la Stamford Bridge e cea mai fierbinte din Albion. Bine ca n-a zis, si eu as fi putut castiga Champions League si Cupa UEFA cu Porto.