Posts Tagged ‘Everton’

Joleon priveste peste umar cu teama

Martie 25, 2010

Ce-ar fi fost dac-ar fi ramas? Chiar, ce-ar fi fost? A dat tricoul cu numarul 5 si un post beton pe care adunase cate 38, din nou 38, adica integralist, si apoi 36 de aparitii in precedentele campanii, pentru un trusou cu numarul 19 mai mereu pe umeras, irosindu-si anul cel mult pe banca de rezerve.

Iar miercuri seara chiar in tribuna, la jocul dintre actuala si fosta sa echipa. Manchester City – Everton Liverpool s-a sfarsit 0-2 si lui Joleon Lescott sigur nu i-a cazut bine. Mark Hughes, in vara inca la carma lui City, a tras vartos in doua randuri de fundasul central cu veleitati ofensive, sa-l aduca de la Goodison Park in Manchester. Everton a sarit ca arsa, asteptandu-se ca si cinciarul sa-i ramana loial, insa Joleon a inaintat o cerere de transfer.

A jucat doar un meci in acest sezon pentru Everton, dupa care, tensiunea in jurul situatiei sale dand in clocot, Lescott a fost lasat sa treaca la Eastlands. Pe o suma de circa 23 milioane lire sterline. Mult, mai ales pentru un fundas fara stie ce carte de vizita internationala, si ajuns la 27 ani. Insa City avea bani…

Lui Lescott nu i-a priit insa la City. Demiterea lui Hughes a constituit o prima lovitura, Mancini preferand sa apeleze la alt personal, iar accidentarile nu i-au inlesnit sederea. Lovit si miercuri, Joleon a privit neputincios la zbaterile fara rod ale colegului Tevez, in schimb Cahill si Arteta amintindu-i de zilele bune de la Goodison. Australianul a deschis scorul in minutul 33 cu al cincilea sau gol cu capul din tot atatea reusite in acest sezon iar ibericul a pus capac in minutul 85: 0-2.

In montaj, cam ce-a pierdut Everton in acest sezon prin accidentarea lui Arteta. Mikel, inscriind spectaculos cu stangul… Iar spaniolul a revenit la tanc, spre finele campaniei, pentru a pune umarul la asaltul final. Si a marcat si la Manchester.

Iar cand soarta jocului se inclinase deja in favoarea fostilor sai colegi, s-a intors in scaun pentru a privi peste umar, la monitor, rezultatele serii. Manevra surprinsa de camerele difuzorului Sky Sports. Fara doar si poate, Joleon era interesat de rezultatul de pe Villa Park. Nu de alta, dar invinsa acasa si deci ramanand la 53 puncte, City ar fi putut fi egalata de Aston Villa. Noroc cu Sunderland, care a remizat la unu la Birmingham, indulcind oarecum seara celor de la City.

Ulterior, intr-o analiza a semietapei, cu semnificativul City – Everton 0-2, Sky Sports a prezentat batalia pentru locul patru ca o cursa in patru, Tottenham, Man’City, Liverpool si Aston Villa, cu „Cormoranii” avand un meci mai mult disputat. Analistii au infatisat programul meciurilor acestora pana la final, plecandu-se de pe pozitiile Spurs 55 puncte, City 53, Liverpool si Villa cate 51.

Daca as fi fost insa in locul celor de la Sky Sports, as fi introdus-o de-aseara in calcule chiar si pe Everton. „Caramelele” au urcat la 48 de puncte, deci cu 3 mai putin decat concitadinii lor si Villa, si sunt pe val, ceea ce au dovedit si la Eastlands. Revenirile lui Cahill si mai ales Arteta au reimpulsionat trupa lui Moyes si nimic nu este exclus.

Remember. In 2005, cand Liverpool era cu gandul la finala de la Instanbul, Everton i-a suflat locul 4 si s-a catarat in Champions League. E foarte putin probabil dar nu imposibil ca dupa un sezon in care Spurs, City si Villa au tras din greu sa se mentina in fata, tocmai Everton sa le ia finalmente tuturor fata, urmata de… Liverpool. Ma-ntreb cat ar oferi bookmakerii pentru o asemenea… aberatie.

Ca o ultima consideratie, Everton a pierdut startul in 2009-2010 tocmai datorita bulversarii produse de dorinta lui Lescott de a da albastrul inchis pe cel azuriu. Incertitudinea a destabilizat startul de sezon al lui Moyes, fapt subliniat la vremea respectiva de cei de la Goodison, care, vazandu-se pierzand tot mai mult teren, au optat pentru… pace si zeci de milioane in cont, cu regretul de a-l pierde pe cinciar dar gasindu-i rapid un inlocuitor competent in francezul Distin, candva fost capitan la … Man’City.

Totusi, Everton finalmente si-a revenit. Dar Lescott? Ce-o fi in sufletul sau? Si mai mari indoieli. Accidentari. Doar 14 jocuri pentru City, inclusiv cele din competitiile knock-out. Si o mult mai mare concurenta pe post. Cateodata, tentat de oferte de nerefuzat, sfarsesti insa prin a te intreba daca a meritat. Pentru Joleon, prin prisma acestui sezon, mai deloc.

Sau poate doar daca urmaritoarea pe care o fila, Villa, va mai schiopata ca miercuri, si mai ales daca fostii colegi de la Goodison nu vor prinde o primavara de pomina. Insa lor pare a le prii postura de outsideri, in care s-au regasit si la Manchester. City cu toti banii si locul mai bun in clasament, Everton cu un lot mai restrans si resurse limitate. Si totusi, daca ne uitam la palmaresul „Caramelelor”, ei bine, e vorba atunci de niste outsideri de lux.

Pentru conformitate, Everton a triumfat la Manchester in formula Howard – P Neville, Jagielka, Distin, Baines – Heitinga – Osman, Arteta (90, Yobo), Cahill, Pienaar – Saha (72, Rodwell).

Anunțuri

Nu-i de-ajuns sa castigi Cupa cu ambele din Liverpool

Decembrie 15, 2009

A fost amanat de doua ori dar a meritat asteptarea. Reprogramat pe un alt teren, un joc din turul secund al Cupei Angliei a oferit scorul record al acestei faze a competitiei.

Turul doi al F.A. Cup, derulat in ultimul weekend din noiembrie, si reunind in cele 20 de dispute cluburi de la esalonul trei in jos, a oferit 11 inclestari decise la un gol diferenta si alte sase ce au necesitat rejucari in urma remizelor din meciurile initiale.

O partida insa, cea dintre Stockport County si Torquay United, a tot cazut prada suprafetei de joc imbibata cu apa a arenei Edgeley Park. In imposibilitatea de a mai risca o reprogramare, din moment ce turul trei, programat in primul weekend din 2010, vine imediat dupa programul incarcat de sarbatori, cele doua s-au luat si au jucat pe teren neutru, intr-un caz aparte din istoricul competitiei.

County n-a beneficiat asadar de avantajul terenului propriu, conferit conform tragerii la sorti, ci a facut onorurile de gazda pe Moss Road din Macclesfield, nu departe de Stockport, tot acolo, in conurbatia Greater Manchester. Unde Torquay, venita de pe malul sudic al insulei, a eliminat-o fara discutii, cu un 4-0 conturat inclusiv de hat-trickul lui Benyon.

Torquay, locul 19 in liga a patra, campionat in care o zdrobise in weekend cu 5-0 pe Darlington, o lanterna rosie parca deja desprinsa in retrogradata in fotbalul Non-League, a castigat la pas si in F.A. Cup, in fata codasei ligii a treia, Stockport.

De unde ca nu-i suficient sa fi castigat Cupa Angliei ca jucator atat cu Liverpool cat si cu concitadina Everton, pentru a pune pe roate o campanie cat de cat onorabila in competitia K.O. de pe banca suspinelor. Gary Ablett este unicul fotbalist ce a cucerit trofeul cu ambele rivale de pe Mersey insa a inghitit galusca in ultimul meci al turului doi.

Ablett, nascut in Liverpool si devenit „Cormoran” in 1983, castiga titlul national cu trupa de la Anfield in ’88, cand ajungea si pe Wembley, in finala Cupei Angliei, pierduta surprinzator cu 1-0 in fata lui Wimbledon. Un an mai tarziu, Liverpool nu mai rata ocazia, castigand cu 3-2 ultimul act tocmai in fata lui Everton. In 1990, Ablett devenea din nou campion in Albion, dupa care, tocmai pe cand se infipsese in centrul liniei defensive a „Cormoranilor”, mai mult titular decat jucatorul de umplutura pe post de fundas stanga, a fost cedat pe treisferturi de milion lire sterline concitadinei Everton. Se intampla in ianuarie ’92.

Ei bine, in mai 1995 Ablett avea sa castige Cupa Angliei si cu „Caramelele”, 1-0 in finala de pe Wembley cu Manchester United. Peste ani, 2009 l-a regasit parasind banca tehnica a rezervelor lui Liverpool in favoarea preluarii trupei de liga a treia Stockport.

In urma verdictului Stockport – Torquay 0-4, a fost definitivat tabloul complet al turului III al competitiei, programat in 2 si 3 ianuarie 2010. Iata-l…

Accrington Stanley – Gillingham, Aston Villa – Blackburn Rovers, Blackpool – Ipswich, Bolton Wanderers – Lincoln City, Brentford – Doncaster, Bristol City – Cardiff City, Everton – Carlisle United, Fulham – Swindon, Huddersfield – West Brom, Leicester – Swansea, MK Dons – Burnley, Middlesbrough – Manchester City, Millwall – Derby, Nottingham Forest – Birmingham City, Plymouth – Newcastle, Portsmouth – Coventry, Preston North End – Colchester, Reading – Liverpool, Scunthorpe – Barnsley, Sheffield Wednesday – Crystal Palace, Southampton – Luton, Stoke City – York City, Sunderland – Barrow, Torquay – Brighton, Tottenham – Peterborough, Wigan – Hull (toate sambata 2 ianuarie) si Chelsea – Watford, Manchester United – Leeds United, Notts County – Forest Green, Sheffield United – QPR, Tranmere Rovers – Wolverhampton si West Ham – Arsenal.  

Din totalul celor 32 dispute, am scos in evidenta cele trei intre cluburi din Premier League si cele 7 jocuri intre formatii din liga a doua. Alte 5 meciuri opun echipe din esalonul de elita celor din Championship, liga a doua. Cele mai dezechilibrate dispute par a fi Sunderland – Barrow, oaspetii ocupand locul 16 in liga a cincea, Stoke City – York City, vizitatorii fiind pe pozitia a treia in acelasi esalon Blue Square Premier Conference, si Bolton – Lincoln, cu oaspetii chinuindu-se pe locul 22 in esalonul patru.

Cat despre Torquay, calificata cu 4-0 pe teren neutru, va primi vizita lui Gustavo Poyet si Maurizio Tarrico, cu a lor Brighton & Hove Albion.

Oare cat de jos trebuie ca sunt „tricolorii”?

Octombrie 7, 2009

Vizionam aseara optimea de finala a Campionatului Mondial de fotbal sub 20 ani si ma intrebam de ce nu e prezenta si Romania acolo. Intrebarea si-au adresat-o si comentatorii partidei transmise pe Eurosport. Intr-o oarecare masura si datorita unui fapt remarcat si subliniat de un invitat al emisiunii „Legile Jocului” de luni seara, la TEN, si anume ca baza materiala in suferinta a fotbalului romanesc nu inlesneste deprinderea corecta a lovirii si „imblanzirii” balonului de catre copii, la invatarea abecedarului jocului. Intr-adevar…

Pe terenuri desfundate sau denivelate, jucatorii de maine ai „tricolorilor” deprind cu metehne manevrarea mingii. La halal gospodari ai jocului in tara noastra, asemenea rezultate… Si acum, tineti-va bine!

Romania eliminata cu 0-12

Caci Romania a capotat lamentabil in grupa preliminara de calificare ce avea drept finalitate accederea la turneul final in plina desfasurare din Egipt. Patrulaterul s-a disputat in nordul Angliei, unde junii „tricolori” erau spulberati cu 6-0 de Albion, cu 4-0 de Belgia si cu 2-0 de Islanda. Da, 0-12, in conditiile in care in grupa s-au aflat si pescarii islandezi, buni amici ai lui Dinamo.

Acum imaginati-va ce-ar fi fost ca Romania sa onoreze cu prezenta in Egipt… Nu de alta dar Anglia, invingatoare la scor impotriva „tricolorilor”, a fost surclasata la randul ei in Tara Faraonilor, 0-4 cu Ghana. S-ar fi facut de ras ca Tahiti, ce a luat-o constant pe coaja nucii de cocos, cu opt la zero.

Vizionam asadar aseara optimea de finala opunandu-le pe Cehia si Ungaria, selectionate de care aminteam saptamana trecuta, pe aceeasi tema a impotentei federatiei noastre, in blogul „Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?”, si am inteles de ce „tricolorii” nu s-au aflat intre cele 24 reprezentative calificate.

In primul rand, Cehia si Ungaria ajunsesera in Egipt gratie calificarii in semifinalele Campionatului European la aceeasi categorie de varsta, performanta intangibila pentru „tricolori”, spulberati in grupa preliminara a continentului nostru. Din nou, daca am face diferenta intre rezultatele unora si ale altora, ne-ar lua cu ameteala.

Cehii si maghiarii au dovedit deprinderea corecta a lovirii balonului iar Mate Kiss, in special, cu un mondogol de la 30 metri, o ghiulea a la Hagi ce a pulverizat particulele de aer intr-o miscare lipsita de rotatie a mingii. 1-0 in minutul 15. Echilibrul valoric a fost reliefat de egalarea survenita repede, gratie loviturii de cap a lui Jan Vosahlik: 1-1 in minutul 26. Asa s-a si terminat.

Ungaria, dupa prelungiri si penaltyuri contra vecinilor, in sferturi

In prelungiri, imediat, o alta centrare de pe dreapta a adus Republica Ceha in avantaj, in minutul 92, prin Michael Rabusic. Ca un facut, peste sapte minute, Ungaria a egalat si ea, prin capitanul ei, Vladimir Koman. Ce naste din pisica soareci mananca iar Vladimir e fiu de ex-fotbalist profesionist.

2-2 si lovituri de departajare. Unde Peter Gulacsi, salvand suturile lui Marecek, Moravek si Reznik, ultimul la moartea subita, a dovedit ca este o laudabila rezerva a lui Pepe Reina, la Liverpool. Cu numarul 42. Baietii lui Sandor Egervari, triumfatori cu 4-3 si asteptand sfertul de finala de vineri, contra Italiei, la Suez, desi tocmai nouarul Krisztian Nemeth, vedeta achizitionata tot de Liverpool, si-a vazut a cincea lovitura a maghiarilor salvata de Vaclik. Asadar macar o selectionata europeana in semifinala, daca nu chiar doua, depinzand de traiectoria Germaniei, fata in fata in optimi cu dezinvoltii ghanezi.

Iata-i pe invingatori, cu cluburile de provenienta… Gulacsi (Liverpool) – Kiss (Gyori), Szekeres (MTK), Presinger (Videoton), Szabo (Paksi) – Gosztonyi (MTK), Futacs (Werder Bremen), Koman (Bari), Simon (Szombathelyi) – Dudas (Gyori), Nemeth (Liverpool). Au mai intrat Andras Simon (Liverpool; imprumutat Cordobei), Zambo (Gyori) si Balajti (Diosgyori).

Ungaria, cu trei baieti inhatati de Liverpool, in sferturi de finala. Anglia, eliminata din grupe. 0-4 cu Ghana, 0-1 cu Uruguay si 1-1, tras de par, cu Uzbekistan. A se citi egaland-o in minutul 88, prin Alex Nimely, de la Manchester City. Un punct, un gol cand calificarea se disipase si o intoarcere in insula. Explicatia ar putea veni si tocmai din aceste importuri de tineri jucatori din toate zarile. De cand cu sosirea lui Arsene Wenger in Albion, insula n-a mai avut tarmuri. S-a facut una cu continentul, s-a globalizat. Fabregas a luat calea Arsenalului la 16 ani, de la detinatoarea la zi a Champions League, CF Barcelona. Cati altii n-au luat calea Albionului, de la grupari inzecit mai mici!?

Anglia: prea multe importuri, neconvocari, terenuri desfundate si antrenori depasiti

O alta problema a Albionului ar putea ramane acea deprindere defectuoasa a lovirii mingii, de care aminteam in privinta Romaniei. Cu atatea ploi, destule terenuri desfundate, innamolite. Circumstante atenuante. Caci altfel, bani ar fi din belsug in insula, pentru intretinerea unor gazoane de Doamne Ajuta. Cum ti-i cresti, asa ii ai…

Si ar mai fi antrenorul. Nimic rau cu Brian Eastick, dar ma indoiesc ca dumnealui are in maneca bagajul tehnico-tactic deosebit de variat, cu artificiile de rigoare aplicabile la turnee finale, posedat de selectionerii unor reprezentative ce tind sa se impuna si la alte categorii de varsta. Deja de la sub 20 de ani, Anglia invata lectia amara a inclinarii steagului. Cu o deprindere perfecta a esecului, eliminarile la seniori nu mai sunt de mirare. Eastick e de scoala veche, cea cu mingi lungi si „focul la ei”, practicata pana mai ieri in Albion. Un tehnician care a activat intre aceste limite nu se poate schimba in preajma retragerii, doar prin sosirea in insula a unora ca Wenger sau Mourinho. O fi activat el la academiile lui Birmingham City, in perioada cu Trevor Francis manager, si la Newcastle United, pe vremea lui Sir Bobby Robson, plus ca secund la tineretul Republicii Irlanda, in umbra lui Don Givens, dar n-avea experienta de turneu final. Caci, in calitate de secund al lui Brian Hamilton la reprezentativa Irlandei de Nord, n-a avut parte de bucuria calificarii…

Faceti o combinatie a acestor factori, plus a faptului ca marile cluburi n-au cedat reprezentativei jucatorii de lot, ca Gibbs si Wilshere, de la Arsenal, Stanislas si Sears, de la West Ham, Welbeck, de la Man United, Scott Sinclair, de la Wigan, Sturridge, de la Chelsea, ori Carroll, varful lui Newcastle, si aveti explicatia eliminarii rusinoase a uneia dintre cele 6 reprezentante ale Europei. Unica necalificata din grupe. 1-6 ca la tenis. Dar Romania, cu 0-12?

De fapt, dintre neconvocatii citati mai sus, unii au fost deja imprumutati ori pasaportati, semn ca primele indicii ale nu foarte bunei lor acomodari intre profesionistii seniori le-a dat de gandit antrenorilor. Zola l-a trimis pe Sears la Palace iar Chelsea pe Sinclair, la Wigan. E drept, si Beckham era trimis de Sir Alex Ferguson la Preston North End, scotianul avand poate o premonitie ca se va folosi candva chiar de un bocanc pentru a-l trimite pe David in Victoria lui.

Dar de ce n-au fost unii deplasati in Egipt, tocmai ne-am lamurit. Nationala de tineret sub 21 ani, antrenata de Stuart Pearce, tocmai a jucat in preliminariile C.E. 2011, vineri seara, pe Ricoh Arena din Coventry, in fata a putin peste 20.000 spectatori, cu cativa dintre jucatorii tocmai amintiti in teren. Gibbs si Wilshere au inceput jocul, la fel ca Theo Walcott, un alt „Tunar”, insa inlocuit la pauza. A mai fost si numitul Carroll, chiar marcator, iar Welbeck a intrat pe final. Anglia s-a impus, cu 6-3 in fata Macedoniei, dupa 2-0 in 30 de minute si 3-3 dupa o ora de joc, desprinderea cu o „dubla” reusind-o in ultimele 5 minute Zavon Hines, descoperirea lui Zola la West Ham. Cu un 2-1 in deplasare in aceeasi Macedonie si un recent 1-1 in Grecia, Albionul poate aborda increzator in noiembrie jocurile cu celelalte adversare din grupa, Portugalia (acasa) si Lituania (in deplasare).

La sub 19 ani, Albionul a ajuns macar in finala Europei

Ca o completare, Eastick gestiona in vara si prezenta Angliei la turneul final al C.E. sub 19 ani, unde beneficia de cateva nume strecurandu-se ici colea in formulele de start din Albion. Un Dan Gosling la Everton, de exemplu. 1-1 cu Elvetia, apoi 2-2 cu Ucraina, unde s-a desfasurat turneul reunind 8 selectionate, fiind egalata de ambele, si-apoi un 7-1 cu Slovenia. In semifinala cu Franta, acelasi Nathan Delfouneso de la Aston  Villa a reusit o „dubla” in prima repriza de prelungire, devenind golgeter al turneului, cu patru reusite, si calificandu-i pe insulari in finala contra gazdelor, ce-i invinsesera tot cu 3-1 pe sarbi.

In ultimul act, cu Welbeck de la Manchester United in formula de start, Anglia a cedat cu 2-0, Ucraina devenind campioana europeana la categoria sub 19 ani. Dar roata morii se invarte si zilele urmatoare, intr-un patrulater in Slovenia, Anglia se va alinia in grupa preliminara de calificare a editiei de anul viitor, din Franta. Insularii vor da piept cu Slovenia, Finlanda si Slovacia. Interesant insa de vazut cate cluburi vor fi dispuse, ca si in cazul turneului egiptean, sa le dea „verde” junilor. M-as mira ca Jack Rodwell de exemplu, de la Everton, sa figureze in lotul lui Noel Blake…

Doar Drogba inaintea lui Burnley

Septembrie 21, 2009

Orice verdict e vremelnic dar cateva impresii pot fi impartasite. In fond, s-a scurs deja o treime din turul Premier League 2009-2010.

Incep prin a reaminti un paragraf din editorialul „Fotbalul, pe locurile 14-15”, pe care-l semnam in Fotbal Vest in luna iulie, pe cand prim-divizionarele abia isi incepusera pregatirile precompetitionale, si in care le aminteam pe Portsmouth, Bolton Wanderers si Hull City drept ocupante ale locurilor retrogradante, 18, 19 si 20, la finele actualei editii, in mai 2010: „Culmea ironiei e ca si la anul focurile retrogradarii ii vor perpeli probabil tot pe antrenorii englezi iar de-ar fi sa ma dau bookmaker pentru o zi, le-as trece pe Portsmouth, Bolton si Hull pe lista neagra, prima fie ea si preluata de un bogatas arab, dupa modelul de la Man. City, cu tot cu petrodolarii sai dar fara a fi fost pus la “testul de prestanta” in ceea ce priveste standardele Premier League. Adica Hart, Megson si Brown, asta daca luna mai ii va regasi in posturi. Dar nu incercati si Dumneavoastra acasa, sa aruncati bani pe aceasta speculatie cu cele trei, caci s-ar putea sa va arda. Am presupus si eu, asa…”

Visiniu-albastrul lui Burnley a fluturat triumfator in mai, pe Wembley. Momentan, datele problemei nu s-au schimbat, nou-promovata luand in piept elita si batand deja trei cluburi la zero, acasa, pe Turf Moor. Iar la ultima ocazie, gratie unui varf adus de la o recenta participanta in Cupa UEFA, dar acum doar amarata cu zero puncte in coada. "Pompey"...

Visiniu-albastrul lui Burnley a fluturat triumfator in mai, pe Wembley. Momentan, datele problemei nu s-au schimbat, nou-promovata luand in piept elita si batand deja trei cluburi la zero, acasa, pe Turf Moor. Iar la ultima ocazie, gratie unui varf adus de la o recenta participanta in Cupa UEFA, dar acum doar amarata cu zero puncte in coada. "Pompey"...

Dar nu la cele trei ma voi referi, ci la nou-promovata Burnley Football Club, principala candidata a bookmakers la retrogradare, conform cotelor dinaintea inceperii stagiunii. Caci Burnley a infirmat sambata proverbul cu ulciorul care nu merge de trei ori la apa, invingand din nou acasa, in primul joc al rundei a sasea, televizat pe Sky Sports, 3-1 cu Sunderland.

Turf Moor, datorita capacitatii sale restranse, a inregistrat cea mai mica asistenta a etapei din elita, doar 20.196 spectatori, insa… ce mai spectatori. Vorba unui suporter al visiniu-albastrilor, fanii au cantat si scandat la nesfarsit, o ora si jumatate plus prelungiri si la lovituri de departajare, in editia trecuta, cand viitoarea nou-promovata a descins pe Stamford Bridge, a remizat cu Chelsea, si finalmente a eliminat-o din Cupa Ligii, in urma suturilor de pe punctul cu var. A fost o campanie a competitiei K.O. in care Burnley nu doar a facut 1-1 acasa la Chelsea, dar le-a invins la Turf Moor si pe Fulham, Arsenal si Tottenham, fiind eliminata abia de ultima, in prelungirile mansei a doua a semifinalei, datorita golurilor in plus marcate in deplasare. Pazea, vine Burnley!

Fanii sunt acum si mai entuziasti, si mai calzi, ridicandu-se, aidoma echipei, la nivelul elitist al Premier League si percepand insemnatatea momentului. Incredibil dar adevarat, dupa 6 etape, doar Chelsea lui Ancelotti, lidera fara punct risipit, are o linie de clasament superioara lui Burnley in meciurile de pe teren propriu.

Burnley avea sa debuteze in Premier League cu un dus rece la Stoke, promovata de anul trecut, esec care o punea deja sub lupa scepticilor. Dar trupa lui Owen Coyle a strans imediat randurile, inregistrand doua succese de moral, pe teren propriu, in decurs de o saptamana de la debutul campionatului. A fost mai intai acel neverosimil 1-0 cu Manchester United, cand campioana a ratat inclusiv un penalty in jocul de la mijloc de saptamana, iar apoi un alt 1-0, tot in dauna unei „europene”, Everton Liverpool, si ea „inghetata” la punctul alb de danezul din poarta nou-promovatei, Jensen. Saha l-a copiat pe Rooney iar Burnley a strans 6 puncte din doua meciuri creditate cu… „2”.

Sambata, Burnley s-a impus in acel gen de confruntare tipic pentru echipele amenintate de retrogradare. Un meci de… 6 puncte. Sunderland e in aceeasi luntre si, doar invingand formatii mai mult sau mai putin de calibrul ei, Burnley isi poate consolida postura in elita. Restul, gen victorii contra campioanei en-titre, sunt bonusuri mai mult decat binevenite, excelente pentru moral, insa nu neaparat jocuri deseori amintite drept fiind de 6 puncte.

Remarcabil e si faptul ca Owen Coyle n-a facut nu stiu ce achizitii, in mare aceeasi jucatori ce au urcat treapta in elita, via – Wembley, purtand falnic stindardul clubului din Lancashire si in Premier League. Tot Wade Elliott, marcatorul unicului gol din finala play-off, 1-0 contra lui Sheffield United, s-a aflat la originea primului gol de sambata, smulgand un penalty, si tot scotianul Alexander, veteranul capitan, si-a reconfirmat precizia de la 11 metri.

Abia dupa pauza, cand era introdus in minutul 57, un nou recrut a pus si el umarul la redistantarea lui Burnley. David Nugent, abia reintors in Lancashire, dar nu la Preston, unde isi facea un nume cu care debuta cu gol in nationala Angliei, ci la micuta Burnley, si-a redescoperit pofta de gol pierduta la Portsmouth, reusind o dubla de efect, cu capul si cu stangul, din pirueta, dinafara careului: 3-1. Lui Nugent li se adauga fundasii Mears, sosit de la Derby County, via – Marseille, unde a fost imprumutat, si africanul Bikey, un munte de om ce n-a inghitit ratarea revenirii in elita, cu Reading.

Coyle a adaugat ici-colea, prin partile esentiale, dar colectivul unit ce a surprins Albionul, promovand la mustata, continua sa minuneze, pastrand procentajul maxim la Turf Moor. O fi arena cea mai mica din elita, dar vocea suporterilor se face auzita. Iar idolii raspund pe masura, cu 1-0 si 3-1.

In contrast, un club care era egalat in prelungiri de AC Milan, in 27 noiembrie 2008, intr-un joc din grupele Cupei UEFA, n-a acumulat inca nici un punct in Premier League si a incasat o medie de doua goluri pe meci in primele 6 etape. Portsmouth, caci despre „Pompey” este vorba, s-a despartit si de sus-amintitul Nugent, care nici nu figura in acel 2-2 de la Fratton Park, ce a fost… 2-0 pana in minutul 84. Atunci au iesit la rampa Ronaldinho si Inzaghi.

Altii insa, dintre care cei mai remarcabili ar fi Johnson, ajuns la Liverpool, Distin, la concitadina Everton, Crouch, dupa Redknapp, la Spurs, ori Davis, inhatat de Bolton, au parasit Titanicul din portul Portsmouth, la fel ca veteranul Sol Campbell, neutilizat in acel joc de referinta cu milanezii, dar care, transferandu-se tocmai in liga a patra, la Notts County, trupa avandu-l drept director pe Eriksson, a dat masura completa a necesitatii sariturii de pe punte. Tony Adams, la carma contra rosso-nerilor, si-a frant si el de-atunci gatul, iar Paul Hart, inlocuitorul, a tesut cu chiu cu vai plasa mentinerii in elita insa nu mai are solutii si pe 2009-2010.

Portsmouth s-a anuntat a fi drept o victima previzibila, iar startul ei confirma temerile, nu datorita numelui lipsit de sonoritate de pe banca tehnica, Paul Hart, nume ce a atras in intersezon recruti pe masura, jucatori de nivelul doi, cu care doar poti sfarsi sub elita, ci mai ales datorita instabilitatii de la conducerea clubului, destabilizat de interminabilele discutii din cursul verii legate de preluarea gruparii de catre un consortiu arab. Pestele de la cap se impute si incertitudinea de la Fratton Park se rasfrange evident asupra rezultatelor din teren. Cele doua coordonate sunt inseparabile, orice delimitari ar vrea unii sa faca…

Portsmouth e macar la… zero, insa vecina – rivala de pe coasta sudica, Southampton, sta chiar mai rau. Pornind cu un handicap de zece puncte, din nou pe motive legate de imputirea pestelui de la cap, „Sfintii” abia au inregistrat primul succes stagional, 2-0 acasa cu Yeovil Town, in fata a peste 19.000 suporteri, pe St. Mary’s, oaspetii declarandu-se insa dezgustati de acordarea celor doua penaltyuri din care noul recrut Rickie Lambert a asigurat primele puncte alb-rosilor.

Macar Portsmouth e inca in Premier League, cu amintirea unui joc cu milanezii, in Cupa UEFA, acum nici zece luni. Insa Southampton, adversara Stelei in Cupa UEFA, in toamna lui 2003, e lanterna rosie a ligii a treia, si desi handicapul e surmontabil, „Sfintii” fiind la -2 si deci la opt puncte in urma unei clasate pe o pozitie salvatoare, si anume tocmai Yeovil, exemplele nefericite din editia trecuta pot pune sub semnul intrebarii capacitatea clubului de a raspunde adversitatii. Luton s-a scufundat, torpilata de cataroiul din start, -30 puncte. Altele s-au salvat…

Dar sa se fi inclinat oare Anglia aidoma Titanicului, cu coasta sudica luand apa? Nu de alta dar si „verzii” de la Plymouth Argyle, fara succes in 8 etape, proptesc ierarhia ligii a doua…

Unii se scufunda, nou-promovata Burnley exulta. Si nu pare a fi doar un foc de paie. Cata vreme „visiniii” vor invinge si tine la distanta adversare directe, „ambarcatiuni usoare”, gen Birmingham City, si ea o nou-promovata, viitoare oaspete pe Turf Moor, trupa lui Coyle va putea spera la supravietuire. In fond, calculele spun ca si 39 de puncte pot fi suficiente, iar Burnley a strans deja noua.

Urmatoarele luni doar vor confirma (sau infirma) speculatiile rezultate din primele confruntari. Dar Burnley pare a avea vant bun. Si poate ca proximul derby local, la vecina de pe Ewood Park, Blackburn Rovers, va aduce clubului fondator al The Football League, participant la acea memorabila prima editie de campionat din 1888, si primele puncte externe. Ce ziceti, Alexander si Nugent? Se poate…

Ziua 164. Le Goal pe Stade de France

Iunie 6, 2009

Acorduri de chitara, muzica rock, razbatand dintr-un pub din preajma. E pe inserate, e caldut, si usa deschisa a pubului te imbie sa asisti la concertul live. Pe o scena improvizata, un artist localnic, purtand tricoul cu „limba” celor de la The Rolling Stones.

Muzica rock intr-un pub de langa gara centrala din Edinburgh, The Hebrides, purtand numele grupului de insulite din arhipelagul britanic. Pe perete, un colaj in relief al Hebridelor. Multe si mici, Hebridele Interioare si Hebridele Exterioare, amplasate in largul coastei vestice a Scotiei la Oceanul Atlantic. Jura, Skye si Mull par nume cunoscute, din grupul Inner Hebrides, iar St. Kilda mi-e cel mai familiar, dintre Outer Hebrides. Ocupate inca din paleolitic, ajunse si sub control norvegian si in mod cert de o frumusete aparte, cum ma asigura si cunoscatorii. Dar tac si ascult muzica. Deuchars, o bere locala, ciocnita cu alti maratonisti…

Si surpriza de a descoperi pe celalalt perete unul dintre cele doar 300 si ceva de copii ale unui tablou cu dedicatie speciala, onorand un moment remarcabil din istoria recenta a fotbalului scotian. Titlul e sugestiv… Le Goal…

Le Goal, cu eroul James McFadden si reusita sa pe Stade de France din Paris...

Le Goal, cu eroul James McFadden si reusita sa pe Stade de France din Paris...

Unul dintre putinele tablouri „Le Goal” a sfarsit in The Hebrides, cu o dedicatie speciala de la autorul golului, James McFadden. Se intampla in 12 septembrie 2007, pe marea arena pariziana, la jocul Franta – Scotia, din preliminariile Euro 2008. Ceea ce parea a fi un succes facil al „cocosului galic” s-a transformat intr-o surpriza de proportii, cu ramificatii pana in ultimele secunde ale campaniei de calificare.

A fost Franta – Scotia 0-1, intr-un joc inscris cu litere de aur in istoria fotbalului scotian. Nu doar succesul de la Paris va ramane in memoria fanilor „cimpoieri”, ci mai ales modul cum a fost smulsa victoria. Cu indarjirea maxima a elevilor lui Alex McLeish si cu momentul de geniu al eroului James McFadden. Care si-a incrustat numele pe vecie in patrimoniul fotbalului de la nordul Hadrian’s Wall. Un stang de senzatie, cazut din senin, de la 30 metri, care a ingenuncheat Franta la ea acasa! Un eurogool marca McFadden si imaginati-va bucuria din barurile Scotiei, la ora acelei dispute din toamna lui 2007.

Desi Scotia a avut sanse de calificare pana in ultima runda a preliminariilor, meciul cheie, de pe Hampden, s-a incheiat cu 2-1 pentru campioana mondiala la zi, Italia, peninsularii si Franta calificandu-se la turneul final, intr-o grupa cu Romania, si lasand revelatia campaniei, Scotia, sa-si linga ranile in insula. Golul lui McFadden a ramas insa consolarea acelei sanse irosite.

Iar The Tartan Army, organizatia oficiala a suporterilor Scotiei, l-a imputernicit pe Jon Snodden, un artist local, sa zugraveasca reusita noului erou al „cimpoierilor”. Graficianul l-a portretizat pe McFadden in momentul sutului, schitand cadrul portii iar in fundal tribunele Stade de France. Colajul cuprinde si chipul lui McFadden iar „Le Goal”, in serie mica, a fost lansat in scopuri caritabile, pentru ajutorarea copiilor. O initiativa nobila a suporterilor, in amintirea unui gol de aur, ce ar fi putut readuce Scotia, dupa zece ani, la un turneu final…

„Le Goal” poarta semnatura autorului si a marcatorului, McFadden. Inramata, langa „Le Goal”, o nota explicativa, cu alte cateva fotografii cu subiect fotbalistic agatate pe peretii de la The Hebrides. Si nu surprinde fundalul uneia, cu tribunele arenei lui Motherwell, Fir Park. Scaunele ei galbui… De ce Motherwell?

Ei bine, la varsta de 17 ani, atacantul McFadden era lansat in prima liga scotiana. Ulterior, era inhatat pe 1,25 milioane de conationalul sau, David Moyes, la Everton. Ca jucator al lui Everton, mignonul McFadden marca atat intr-un alt succes de 1-0 al Scotiei, contra Olandei, in barajul de calificare la Euro 2004, cat si impotriva Romaniei, in 31 martie 2004, intr-un joc amical disputat la Glasgow. „Tricolorii” aveau sa invinga cu 2-1 iar McFadden isi trecea in cont al treilea gol pentru „cimpoieri”. Anii au trecut, iar el a adunat reusite, si intr-o remiza de 1-1 la Valencia, cu Spania, si in preliminarii mondiale, contra Moldovei, sau imediat dupa triumful de la Paris, impungand si Ucraina, intr-un 3-1 la Glasgow.

McFadden a marcat si in actualele preliminarii, intr-un 2-1 la Reykjavik, dar Scotia e in urma aceleiasi Olande de care era surclasata la acel baraj din 2003, 6-0 in returul din Tara Lalelelor. Acela era doar al doilea gol al scotianului, ajuns acum la „cota” 14, din 42 selectii. Anul trecut, marcatorul de 26 ani de pe Stade de France se reunea cu selectionerul de-atunci, Alex McLeish, conational cu care tocmai a revenit in Premier League, cu Birmingham City. Iar „cota” sa de transfer a crescut la 5 milioane, extensibila la 6, in functie de aparitii. Ce face un gol in fieful vicecampioanei mondiale la zi…

Ce-i va mai oferi cariera, ramane de vazut, dar cert e ca fiul Glasgowului lansat de Motherwell a devenit erou national dupa reusita pariziana. Le Goal…

Ziua 141. Baietii urineaza, fetele puncteaza

Mai 11, 2009

Scriam zilele trecute de debransarea „starurilor” din Premier League nu doar de la o atitudine profesionista, cuvenita pentru un fotbalist platit regeste pe scena celui mai popular campionat din lume, ci si de la un comportament civilizat.

Cristiano Ronaldo a marcat din lovituri libere in meciuri succesive, la Arsenal si cu Man City, si a concluzionat ca se poate infoia in pene si zdrobsi doar pentru „curajul” lui Ferguson de a-l fi inlocuit putin dupa o ora din jocul cu concitadina in albastru. Sir l-a substituit pe buna dreptate, pentru cele doar trei – da, 3 !!! – atingeri ale balonului dupa pauza. Ofticat nevoie mare, lusitanul i-a aruncat inapoi responsabilului cu echipamentul haina de trening pe care acesta i-o intinsese. Profesionism? Fite si aere!

De unde ca oricat ar fi platit si tinut in puf, fotbalistul planetei tot un copil necrescut, imatur si rasfatat ramane. Ce si-o fi zis bietul angajat? Dar poate ca Ferguson, intolerant la fite, va avea una-alta de zis, intr-o alta varianta a bocancului la tinta sprancenata. Real, esti pe faza?

Ronaldo la marginea terenului, altii in oras. Daca portughezul a aruncat cu treningul clubului, in schimb Ledley King, capitanul cu probleme la genunchi al Spursilor si trimis acasa tocmai pe acest motiv din ultimul cantonament al selectionatei, a imprastiat cu urina trotuarul din preajma federatiei.

Suparat nevoie mare ca a fost refuzat de bodyguards la intrarea intr-un club din Soho, masivul fundas de culoare l-a intrebat pe portar de sanatate si daca stie ca el e „pe optzeci de mii pe saptamana”. Da’ tu stii, ba, ca io-s, hic, la 80 de, hic, miare? Iar tu la, hic, 10 lire pe ora!?  

A urinat pe strazi, abia s-a tinut pe picioare, a enervat lumea in noapte, a uitat ca uneori ziua poarta in piept stema lui Tottenham. Pe 80.000 pe saptamana. Rusine! Rusine? Nerusinati! A sfarsit ca un infractor de drept comun, pus la respect de fortele de ordine si cu „mecla” pe toate paginile.

La fel a comis-o si danezul Bendtner, de la vecina Arsenal, vezi Doamne deprimat si inecandu-si amarul dupa 1-3 cu Man U. Cu pantalonii in vine la 4 dimineata, plangandu-si de mila. Atunci ce-or zice multi cu 10 lire pe ora aruncati pe strazi caci si-au pierdut slujba si casa? Cu ce bani sa-si inece amarul!?!

In contrast, fara antrenorul Vic Akers pe banca, manager ce preda stafeta dupa ce a strans 32 trofee in 22 de ani la carma si care la ora respectiva facea pe responsabilul cu echipamentul „Tunarilor” la Arsenal – Chelsea, fetele „Tunare” au invins cu acel 1-0 necesar si suficient la ex-lidera Everton, pentru a-i sufla acesteia titlul, in ultima runda.

Fotbalistele Arsenalului au reusit tripla campionat – Cupa Angliei – Cupa Ligii iar Akers i-ar putea vinde niste ponturi lui Wenger despre gustul sampaniei de succes. Iar fetele niste pilde de profesionism baietilor imaturi cu sute de mii pe mana si ego cat Casa Poporului. Daca antrenorul fetelor nu le-a purtat succes „Tunarilor”, in schimb Wenger a tinut partea fanilor, opinand ca respectivii pot pleca la orice ora doresc de la stadion. S-a intamplat pentru a doua oara intr-o saptamana, ca tribunele lui Emirates sa se goleasca prematur.

Pai ar fi putut Wenger sa-i critice ca s-au carat la casele lor? Si i-ar fi pus cu adevarat in cap. Si asa, s-a cam huiduit. De inteles… Arsenal n-a mai pierdut asa categoric acasa de 32 de ani iar Chelsea nu s-a impus asa drastic in N7 din 1970. Tunurile sunt infundate. Tunarele sunt campioane. Pe sec.

Ziua 118. Wembley, teatrul semifinalelor

Aprilie 19, 2009

Termenul de livrare a fost depasit binisor, cu minusurile financiare de rigoare. „Toata afacerea a fost un adevarat fiasco” e parerea impartasita de englezul de rand relativ la reconstructia „noului” Wembley. Taraganarile n-au dat bine la imagine iar una dintre competitiile etalon ale sportului insular vaduvite de intarzieri a fost tocmai Cupa Angliei, nevoita cativa ani sa se plimbe provizoriu cu cortul tocmai la Cardiff, in Tara Galilor.

Abia in 19 mai 2007, cu ocazia finalei F.A. Cup dintre Chelsea si Manchester United, adjudecata de londonezi in prelungiri prin golul lui Drogba din minutul 116, prestigiosul trofeu a fost disputat la el „acasa”, pe noul Wembley. De-atunci, lucrurile au reintrat in normal si pana si semifinalele celei mai vechi competitii din istoria fotbalului s-au intors in nord-vestul Londrei.

In acest final de saptamana, alte doua jocuri pentru accederea in finala actualei editii sunt gazduite de Wembley iar parerile in privinta disputarii semifinalelor pe acelasi stadion ce gazduieste si ultimul act sunt impartite. Cei de moda veche opineaza ca astfel e stirbita aura finalei, care ar fi devalorizata de deciderea finalistelor pe aceeasi arena, pe cand practicii, cu gandul la avantajele de ratiuni economico-financiare, tuna si fulgera ca de cand cu Wembleyul redeschis nu e loc mai potrivit pentru semifinale.

Pe undeva, e clar ca la interesul enorm manifestat in jurul penultimelor acte, numai capacitatea noii arene ar face fata cu suficiente locuri. Anul trecut de exemplu, cu ocazia primelor partide semifinale pe Wembley din anul 2000 incoace, un total de peste 166.000 spectatori au asistat la meciuri. 83.584 la disputa Portsmouth – West Bromwich Albion, 1-0, decisa de Kanu, care avea sa inscrie si unicul gol al finalei, si 82.752 la cea dintre Cardiff City si Barnsley. Iar daca notam ca trei dintre semifinaliste au fost divizionare secunde, argumentul cererii crescande de bilete e cu atat mai veridic. Comparativ, la precedentele semifinale gazduite pe Wembley, in anul 2000, „doar” 62.828 spectatori au asistat la remiza alba dintre Aston Villa si Bolton, decisa cu 4-1 la lovituri de departajare, in favoarea celor din Birmingham, respectiv 73.876 la jocul Chelsea – Newcastle, 2-1.

Este in traditia Cupei Angliei ca finalele sa se desfasoare pe Wembley, cu tot covorul rosu de rigoare, nu mai putin decat 66 ultime acte, incluzand rejucarile, fiind gazduite pe marea arena londoneza. Figura cu semifinalele a prins contur abia in 1991, insa, atentie, cu ocazia unui derby nord-londonez, intre Tottenham si Arsenal, transat de Spurs cu 3-1 gratie unei lovituri libere de senzatie a pe-atunci junelui Paul Gascoigne, deja in minutul 5, plus a „dublei” lui Gary Lineker, pentru „Tunari” replicand Alan Smith, mai apoi marcator al unicului gol intr-o finala de Cupa Cupelor. Acea semifinala pe Wembley, in premiera, atragea 77.893 spectatori, pe cand cealalta semifinala a respectivei editii, intre Nottingham Forest si o alta londoneza, West Ham, adjudecata de „Padurari” cu 4-0, printre marcatori figurand Roy Keane si Stuart Pearce, nu s-a disputat in capitala poate tocmai in ideea ca visiniu-albastrii „Ciocanari” sunt din metropola. Considerent de care nu s-a mai tinut seama apoi, de exemplu in anul 2000, la amintitul Chelsea – Newcastle.

Odata precedentul creat, in 1991, alte semifinale au fost organizate pe Wembley. Ambele in 1993, cu Arsenal luandu-si revansa prin Tony Adams, 1-0 cu Spurs, in fata a 76.263 spectatori, si Wednesday calificandu-se gratie lui Chris Waddle si Mark Bright, 2-1 in derbyul orasului Sheffield, cu United. Discutand cu un fan al lui Sheffield United prezent cu acea ocazie pe Wembley, in multimea de 75.364 spectatori sositi din „orasul otelului”, suporterul mi-a marturisit ca a fost cea mai minunata propaganda pentru urbea sa, un prilej de nedisimulata mandrie. Cu alte cuvinte, o alegere inspirata de a oferi scena Wembleyului la doua cluburi care, deseori in umbra unor mai puternice cluburi, nu le strica deloc nitica reclama in plus.

Un an mai tarziu, in 1994, dupa ce Mark Hughes a egalat in ultimele secunde ale unui dezechilibrat derby al conurbatiei Greater Manchester, intre campioana nationala United si Oldham Athletic, ce tocmai retrogradase din Premier League, rejucarea semifinalei de 1-1 gazduita de Wembley a avut loc taman inapoi „acasa”, la Manchester, dar pe arena lui City, Maine Road. N-au mai fost 56.399 spectatori, ca pe Wembley, si nici 1-1, favorita calificandu-se la pas, cu 4-1. Si despre cealalta semifinala din ’94 s-ar putea aminti o vorba, si anume ca londoneza Chelsea, evoluand pe Wembley, in oras, a avut asadar nu doar avantajul esalonului superior in fata lui Luton Town, triumfand cu 2-0 gratie „dublei” lui Gavin Peacock.

Comparativ cu vechimea competitiei, din 1871 incoace, se intampla abia acum, in 18 aprilie 2009, ca Wembleyul sa gazduiasca pentru doar a zecea oara o semifinala de Cupa Angliei, cea intre londonezele Arsenal si Chelsea. „Tunarii”, cu 5 semifinale la activ, dintre care patru castigate, din 2001 incoace, de cand F.A. Cup a „plecat cu cortul” in Tara Galilor, pe Millennium, ori aiurea, iar Chelsea cu trei, dintre care doua victorioase.

Parcurgand asistentele inregistrate la semifinalele gazduite de-atunci in general pe Old Trafford din Manchester si Villa Park din Birmingham, de altfel arena cu cele mai multe penultime acte in portofoliu, e evident avantajul oferit de Wembley. Doar 39.939 spectatori au asistat pe Villa Park la semifinala din 2004 Man United – Arsenal, 1-0, altfel un derby cu casele inchise, respectiv 36.147 cu doi ani inainte, la un derby sud-vest londonez, Chelsea – Fulham 1-0, dar stramutat la Birmingham. Pana si in 2005, cand Cardifful a gazduit, singura data, nu doar finale, ci si semifinalele, „doar” 52.000 spectatori au fost prezenti la jocul Arsenal – Blackburn, 3-0, si 69.000 la Man United – Newcastle United, 4-1.

Duminica, in cealalta semifinala, Man United, mereu invingatoare in penultimul act, de trei ori, de cand cu demolarea vechiului Wembley, fata in fata cu Everton Liverpool, care se intoarce pe marea scena dupa 14 ani, mai exact de la finala victorioasa cu 1-0 in fata acelorasi „Diavoli rosii”. Dintr-o extrema in alta… Dupa ce anul trecut Wembleyul primea vizita a trei cluburi din Championship, strecurate pana in semifinalele F.A. Cup, acum e randul a trei forte din „careul cu asi”, nici Everton nefiind de lepadat, mereu acolo, in fata, tintind in campionat un loc de Cupa UEFA.

Fara indoiala, la cat a pierdut financiar prin intarzierea lucrarilor, Wembley si The Football Association n-au avut alta varianta decat de a gazdui cat mai multe evenimente de la inaugurarea stadionului, incluzand semifinalele ce aduc venituri substantiale, in conditiile in care tot ceea ce se comercializeaza in „burta” arenei e mai mult decat piperat, copios de scump. Ia-ti un carnat si simte-te mai sarac, ti-ar spune vanzatorul.

Nici lojele n-au un procentaj integral de ocupare, in conditiile in care pretul anual al inchirierii, de minim 74.880 lire sterline, urca si pana la exorbitantul 296.400 lire. In Londra sunt oameni si corporatii cu dare de mana dar climatul de afaceri are si el problemele sale in actuala asa zisa criza, iar cum perioadele contractelor sunt de trei, 5, 7 ori zece ani, nu toate firmele s-ar arunca sa semneze inchirieri pe un deceniu. Precautie. In atare situatie, Wembley tremura dupa venituri pe care altfel le-ar fi luat de bune, sigure, si foarte avantajoase financiar, nesiguranta facandu-i pe administratori sa marseze pe evenimente populare, gen Cupa Angliei, unde biletele s-ar duce ca painea calda.

Pentru conformitate, iata ce a fost de vazut in semifinalele difuzate in direct in Romania pe SportKlub TV… Sambata, dupa ce Fabregas si Terry au inmanat buchete de flori membrilor Hillsborough Support Group, prezenti la joc intru comemorarea fanilor lui Liverpool morti la semifinala de acum 20 de ani, Arsenal si Chelsea au smuls glia Wembleyului. Gazonul, de o calitate inferioara celui de pe vechea arena, a lasat de dorit, fostul selectioner Graham Taylor remarcand pe buna dreptate in interventia sa radiofonica pe BBC Five Live ca gazduirea altor evenimente, non-fotbalistice, tot din nevoia de a strange capital, vine in detrimentul calitatii suprafetei de joc. Dar a fost totusi spectacol, in teren si in tribune, unde o asistenta de 88.103 spectatori n-ar fi incaput, oricum ai lua-o, in nici o arena de club din insula. Prin prisma unui asemenea numar si a atmosferei create, Wembleyul isi merita calitatea de gazda, fie si a semifinalelor…

Theo Walcott, servit de Gibbs, a marcat in minutul 18 pentru Arsenal, cu concursul lui Ashley Cole, care a „pus” mana la reluarea din careu, iar Malouda, gasit pe stanga de Lampard, cu o minge lunga, l-a intors pe interior pe Eboue si l-a batut la coltul scurt pe Fabianski: 1-1 la pauza. Spre final, in minutul 84, o alta minge lunga „marca Lampard” l-a deschis pe Didier Drogba, care, sprintand de langa Silvestre, l-a depasit pe polonez, iesit derutat, si a marcat cu stangul: 2-1. Chelsea in finala din 30 mai, inapoi pe Wembley.

Arsenal: Fabianski – Eboue, Toure, Silvestre, Gibbs – Diaby – Walcott, Fabregas / cpt, Denilson, van Persie – Adebayor. Au mai intrat, spre final, Arshavin, Bendtner si Nasri. Desi cu doar 2 jucatori englezi, Wenger a folosit totusi mai… multi autohtoni decat o facea in ultima vreme. Dupa esec, s-a aratat neplacut surprins de calitatea modesta a gazonului de pe Wembley.

Chelsea: Cech – Ivanovic, Alex, Terry / cpt, A Cole – Essien – Anelka (81, Kalou), Ballack, Lampard, Malouda – Drogba.

Peste nici 24 de ore, din nou Wembley in gateala amfitrionului, primind 88.181 spectatori. Man United – Everton. Campioana incepand cu Foster – Rafael Da Silva, Ferdinand, Vidic, Fabio Da Silva – Gibson, Welbeck, Anderson, Park – Tevez, Macheda, iar „Caramelele” cu Howard – Hibbert, Lescott, Jagielka, Baines – Osman, Neville, Fellaini, Pienaar – Cahill, Saha. Everton, echipa cu cele mai mici sanse la cucerirea trofeului dintre semifinaliste, a aliniat cei mai multi fotbalisti englezi, sase, incluzand o intreaga linie defensiva. De cealalta parte, Ferguson a apelat nu foarte surprinzator la cativa tineri dintre rezerve…

Si a fost nimic la nimic. 0-0 pana la loviturile de departajare. Cand Everton a dat lovitura, 4-2, calificandu-se in finala cu Chelsea. Doua „albastre” pentru un trofeu…

Ziua 57. Trainic

Februarie 17, 2009

Comparativ cu chinul de a fi Paul Gascoigne, de care scriam recent, admirabila e longevitatea unor profesionisti pasind cu dreptul si in 2009, in toamna carierelor lor.

Cu doar un an si ceva mai tanar decat “Gazza”, Paul Furlong inca nu si-a pierdut apetitul de exact un gol la fiecare trei jocuri pentru QPR, chit ca in 1 octombrie va implini 41 ani. La mijlocul anilor ’90, atacantul de culoare evolua cu Chelsea si in cupele europene, ulterior adunand 57 de reusite in 171 de aparitii in trei perioade distincte cu londoneza Rangers. Iar acum, abia imprumutat de Southend United clubului de liga a patra Barnet, din nordul capitalei, Furlong a semnat déjà 3 goluri.

Un esalon mai sus, un alt veteran varf de imprumut, Dean Windass, a facut recent senzatie, preluand manusile pentru Oldham Athletic de la portarul eliminat al trupei ex-internationalului irlandez John Sheridan si aparand senzational in deplasarea la Leicester, lidera ligii a treia: 0-0. In luna mai, atacantul care in 1 aprilie va serba 40 de primaveri o promova in elita pe Hull City, echipa urbei sale natale, cu unicul gol al finalei play-off, reamintind Albionului, in a treia sa perioada la “Tigri”, ca este al treilea marcator din istoria lui Bradford, fosta echipa a lui Dan Petrescu.

O zi mai apoi, olandezul van der Sar, care merge pe 39 de ani, a doborat un venerabil record britanic in campionat, tinandu-si poarta ferecata si pentru al 13-lea joc la rand in Premier League, iar veteranul galez Ryan Giggs, la a 787-a aparitie a unei magice cariere la “Diavolii rosii”, a contribuit la redobandirea sefiei cu unicul gol al meciului de la West Ham, stangaciul nascut in 29 noiembrie ’73 la Cardiff apropiindu-se de majoratul de 18 ani de la debutul in elita pentru United.

Iar David Beckham, la 33 ani, putin s-a sinchisit ca iar a fost luat in raspar, fiind suspectat de ipocrizie datorita grabei cu care incearca sa evadeze din galaxie in favoarea fostei echipe a lui Capello, egaland in schimb recordul de selectii pentru jucatorii de camp ai Albionului, 108, detinut de regretatul Bobby Moore. Impunsaturile mass-media vor fi poate alinate de Casa Regala. David inobilat, consoarta la rang de Victoria Lady Beckham si nu invers, cu Lady la deschidere, asta pentru ca onorurile ii revin doar indirect, si multa apa la moara pentru carcotasi.      

Everton – Villa din 1888…

Nu multe mai sunt primaverile carierelor unui Beckham ori van der Sar, insa un duel la prima vedere nu de cel mai inalt rang promite a-si pastra cetina verde si dupa 120 de ani.

Manchester United si Arsenal au castigat cel mai adesea Cupa Angliei iar Liverpool si “Diavolii rosii” campionatul, insa Everton Liverpool si Aston Villa Birmingham au adaugat duminica inca o fila istoriei lor cu cele mai multe confruntari directe din fotbalul englez, ele dand piept tot in turul V al Cupei Angliei, ca si acum exact o jumatate de secol, sambata 14 februarie 1959, cand tot acolo, pe Goodison Park, unica arena insulara de club gazda a unei semifinale de Campionat Mondial si care, unicat, are in perimetrul ei o biserica, St. Luke The Evangelist, conservata intr-un colt, Villa se califica in sferturi cu un sec 4-1, in fata a 60.225 spectatori. Acum a fost 3-1 pentru Everton, calificata in sferturi, ce a alterat bilantul lor in F.A. Cup la Goodison: 5  3  0  2  12-10.

Tragerea la sorti in vechea competitie K.O. n-a tinut asadar cont de numarul record de jocuri directe intre Everton si Villa. Al 205-lea a mentinut suspansul.  Continuitatea “Caramelelor” din Liverpool in elita, de unde au lipsit doar 4 editii, record in Albion, si a visiniu-albastrilor din Birmingham, pe-aproape, cu 98 sezoane stranse la varf, a generat un duel parca la nesfarsit, presarat pe alocuri cu partide eliminatorii si in Cupa Angliei.

Membre fondatoare ale Football League in 1888, cand se aliniau la startul primei editii de campionat din istoria fotbalului, Everton si Villa s-au mentinut de-atunci la suprafata si s-au tot duelat, in comparatie de exemplu cu celelalte 10 cluburi de la respectivul debut. Si in zilele noastre, doar cele doua plus Spurs si “cele 4 mari” s-au aflat permanent in Premier League, de la lansarea sa in ’92.

Totul a inceput in acea toamna a lui 1888, in primul campionat… In 22 septembrie, 2-1 pentru Villa, Everton revansandu-se pe teren propriu, 2-0 in 6 octombrie. Preston North End avea sa cucereasca primul titlu, precum si trofeul F.A. Cup, event pe care-l reusea si Aston Villa in 1897, tocmai intr-o finala cu Everton, 3-2 in 10 aprilie la Crystal Palace, “dubla” stropita in saptamana imediat urmatoare cu mutarea in Aston Lower Grounds, unde fiinteaza si astazi. Villa avea insa sa exceleze in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, cu 5 titluri nationale din totalul de 7 din palmares, recolta care ne-ar sugera ca gruparea fondata in 1874 traieste din amintiri. Oarecum, daca ar fi sa notam ca al saptelea si ultimul triumf in Cupa Angliei dateaza din 1957, 2-1 in finala cu Manchester United.

Pe coordinate paralele, Everton, infiintata cu 4 ani mai tarziu decat Villa, avea sa acapareze primul din cele 9 titluri nationale la activ déjà in al treilea sezon din istoria campionatelor, in 1891. Cele doua n-au mai pus mana pe titlu din anii ’80, Everton fiind ultima trupa inaintea lui Portsmouth invingatoare in Cupa Angliei dinafara “careului de asi”, cu al cincilea ei triumf, si tot in dauna “Diavolilor rosii”, 1-0 in ’95.

Pe undeva, pacat ca ambitiosii Moyes si O’Neill s-au duelat déjà in optimi. Altadata, Villa cucerea Cupa Ligii in primavara lui ’77 in dauna lui Everton dupa a doua rejucare a finalei, si tot cu prelungiri. Ori castiga rejucarea semifinalei F.A. Cup cu Everton pe un teren de cricket din Nottingham, Trent Bridge, 2-1 in 29 martie 1905. Sau se impunea in sferturi la Everton, 2-1 in 20 februarie 2000. Reusite care au inclinat balanta totala de goluri a precedentelor 204 intalniri: 314-312, avantaj Villa. Care, dupa un 3-2 nebun in decembrie la Liverpool, in campionat, cu Ashley Young punctand in prelungiri dupa ce Everton marcase de doua ori in jurul minutului 90, e in avantaj la mustata in confruntarile din prima liga: 187 71 46 70 289-288.

Everton – Villa, o pilda de traditionalism absolut, respectat cu dueluri adevarate. Invingator? Fotbalul durabil.  

Ziua 45. Goslingul invizibil

Februarie 11, 2009

Cand a spus ca n-are ochi pentru rejucari de meciuri in Cupa Angliei, Rafael Benitez parca a presimtit ceva. Vizita la concitadina Everton, la celalalt capat al parcului Stanley, nu era deloc in planurile spaniolului, mai ales la 3 zile dupa un meci de care pe care cu Chelsea, in urmarirea lui Manchester United, si la inceputul unei luni februarie aducatoare de regalisti mardileni in Champions League. De aceasta data, rolurile s-au inversat, amfitrionii de la Everton fiind bucurosi de gosti…

De ce ti-e frica, nu scapi. Steve Gerrard s-a accidentat deja in prima repriza, ghinion cu consecinte de saptamani confirmand presimtirile lui Rafa. Colegii sai au rezistat cu chiu cu vai si rejucarea a intrat in prelungiri, o a doua belea pe capul antrenorului. 30 de minute in plus de oboseala, in miezul sezonului. Si pentru nimic… Caci in minutul 119, cand Liverpool se pregatea probabil sa-si exerseze maiestria la lovituri de departajare, un baiat de 19 ani, Dan Gosling, a eliminat-o din F.A. Cup cu un sut plasat din interiorul careului, covrig in coltul portii lui Reina. 1-0 si Everton in optimi… Liverpool, castigatoarea din 2006, invinsa.

Nu doar lui Rafa i-a venit sa-si smulga ciocul din barbie. Multi telespectatori rabdatori timp de 119 minute au pierdut unicul gol al jocului pentru ca, vorba comentatorului Steve Rider, reusita a cazut intr-un moment inoportun. Gosling s-a trezit sa traga la poarta pe cand postul national terestru ITV tocmai difuza un pachet publicitar. TicTac, TicTac. Secundele s-au scurs, pastilele sub forma de omuleti s-au desfasurat pe ecran, oamenii s-au foit in fotolii iar jucatorii lui Everton l-au sufocat pe Dan Gosling cu imbratisari si pupaturi.

Pe cat de jenant, pe atat de condamnabil. Citeam cartea unui fost angajat in industria publicitara, scarbit de masinatiile si cinismul breslei, referindu-se la fotbal si oferind un exemplu de marca in finala Coupe du Monde ’98, drept simple vehicule de parada ale diverselor marci puse pe facut reclama si stors banii consumatorilor prin intermediul transmisiilor televizate. Minutul 119, unul de maxima audienta. Remuneratia, achitata de firme televiziunii pentru campania publicitara, este colacul de salvare al difuzorului.

Dar ce te faci cand TicTacul rapeste secundele ce se vor fi dovedit cele mai pretioase din orele de fotbal ale rejucarii!? Iti pui lumea in cap! Oprobiul public e general, toate cutitele fiind acum scoase pe masa. Probabil i-a s-ar fi trecut ITV-ului cu vederea scaparile si erorile din transmisiile rundelor precedente, gafe care au intetit comparatiile cu profesionalismul celor de la BBC, proprietari ai drepturilor de difuzare ale jocurilor din Cupa Angliei pana mai ieri. Dar Goslingul invizibil i-a pus la zid. Comentarii lipsite de pertinenta, cadre neinspirat alese, cate si mai cate…

Insa chiar daca n-a fost transmis in direct, golul lui Gosling tot a eliminat-o pe Liverpool. Intr-un fel, cosmarul lui Rafa a fost curmat. Ce s-ar fi facut daca ar fi ajuns la o rejucare si in optimile de finala? Prea mult deranj.

Ziua 35. Duminica in familie

Ianuarie 28, 2009

La sfarsitul saptamanii in care Steaua triumfa la Sevilla, intr-o insula stearsa de pe harta fotbalului european de club se juca finala celei mai vechi competitii din istoria sportului rege. Un ultim act in familie, pe Wembley, in Londra, la 10 mai 1986, intre Liverpool FC si Everton Liverpool. Din sumedenie de participante, tocmai rivalele de pe Mersey au razbatut in finala. Pe Wembley referenul lui Yellow Submarine.

Un anume Ian Rush a reusit o dubla pentru Cormorani, un anume Lineker a punctat pentru Caramele iar Liverpool a castigat finala cu 3-1. Grobelaar – Nicol, Lawrenson, Hansen, Beglin – Johnson, Whelan, Molby, Dalglish – Rush, MacDonald. Mai multi britanici decat englezi. De la invinsi, Gary Stevens, Steven, Lineker, Reid si Bracewell se imbarcau apoi in lotul lui Robson pentru Mexic…

In 1989, alta finala in familie. Pe Wembley, Liverpool – Everton 3-2 dupa prelungiri. Alti britanici, irlandezul Aldridge, galezul Rush si scotianul McCall, ultimii cu „duble”, au semnat golurile ultimului act de F.A. Cup. Grobelaar – Nicol, Ablett, Hansen, Staunton – Houghton, Whelan, McMahon, Barnes – Beardsley, Aldridge (Rush). Mai multi britanici decat englezi si un fundas, Gary Ablett, care avea sa treaca… granita, la Everton.

De-atunci, Liverpool a mai castigat trei finale si a pierdut una, iar Everton a cucerit una, insa dominatia portului la Marea Irlandei in fotbalul englez a mai palit. Deceniul al noualea a fost al lor… Jocul in familie s-a mutat cel putin pentru 2009 in 16-imile de finala. Duminica, pe aceeasi obsedanta Setanta Sports. Canal irlandez difuzand un joc de la Anfield, dintr-un port cu influx irlandez. Alte vremuri, aceleasi rivalitati. Alte vremuri, aceeasi ura. Nici macar Steve Gerrard, un international, nu scapa de bila revarsata a fanilor lui Everton.

Care exulta… 0-1 dupa un corner. Ultimul esec al lui Liverpool pe Anfield, in 2008, la eliminarea din… Cupa Angliei: 1-2 cu Barnsley. Un esec cu rivala locala ar fi mai dureros decat palma data de divizionara secunda. In fond, Benitez ii obisnuise inca de la primul sau contact cu Cupa Angliei, eliminare cu 1-0 la Burnley.

Dar Torres danseaza, preluare pe piept, calcai, Gerrard in fuleu, 1-1. Verdictul se amana. Rejucarea, la Anfield. Benitez, un spaniol, ne spune ca s-ar descotorosi de rejucarile F.A. Cup. In Anglia Cupa nu poarta numele Copa del Rey, asa ca supusul nu trebuie sa dea socoteala coroanei. Isi da doar cu parerea. Prelungiri, penaltyuri. Ce atatea rejucari!?

Dar despre Everton – Liverpool, mai multe la rejucarea de la mijloc de saptamana in familie. Una dezbinata insa de-a binelea…