Posts Tagged ‘gol’

Golul-bumerang al comercialismului desantat

octombrie 18, 2009

Scriam ieri de noul contract de sponsorizare pe tricouri smuls de Liverpool FC cu o banca, Standard Chartered, pe 20 milioane lire sterline anual, timp de 4 sezoane. Un purcoi de bani, intr-o intelegere cu o institutie dintr-o sfera parca total desprinsa de lumea reala. In schismul actual intre societate si banci, aduce cu un pact al fotbalului cu Diavolul.

Dar in fuga cu limba scoasa a cluburilor de frunte dupa mai multe si umflate surse de venit, o pista i-a jucat festa sambata lui Liverpool, in minutul 5 al deplasarii la Sunderland. Baloanele rosii comercializate in nestire de club, intre sutele de produse inutile cu insemnele clubului, parte a industriei de profil din lumea fotbalului, si care storc inzecit buzunarele microbistilor, capac la preturile biletelor si abonamentelor, au sfarsit din tribuna in teren.

Un tanar fan al lui Liverpool, detectat ulterior cu ajutorul numeroaselor camere de luat vederi, lansa nonsalant, in joaca, unul dintre aceste baloane. Din primele randuri ale peluzei de pe Stadium of Light, in gura portii ce a ajuns sa fie aparata de Pepe Reina.

Iar in minutul 5, mingea sutata de Bent, pe care Reina „plecase” cu intuitie si siguranta, a fost oarecum deviata, deturnata din traiectoria sa, in celalalt colt al portii… Balonul rosu, aflat pe directia sutului, a incurcat itele, a stat in cale, fiind atins de minge si de bocancul unui fundas „Cormoran”. O cacealma demna de Cascadorii Rasului. Ridicol si totusi cat de adevarat despre Circul cu Masti pe care cu seninatate (ori senilitate?) il inghitim.  

Ar fi trebuit sa fie minge de arbitru dar… n-a fost. 1-0, rezultat cu care s-a incheiat partida. Liverpool, invinsa de propriul balon, comercializat de club in fuga dupa incasari, cumparat de suporterul indragostit de echipa, cu gandul ca-i face un bine, ca o ajuta sa prospere.

Culmea ironiei, suporteri ai rivalelor rosiilor dau pare-se acum navala sa le cumpere baloanele. Cal Troian. Cu care si-ar da o sansa in plus… E buna de comedii negre.

Efect de bumerang. E dreptatea ironica, hilara, traznind din cer impotriva tot mai desantatului mercantilism din lumea sportului si a Premier League in particular.

Reclame

Oare cat de jos trebuie ca sunt „tricolorii”?

octombrie 7, 2009

Vizionam aseara optimea de finala a Campionatului Mondial de fotbal sub 20 ani si ma intrebam de ce nu e prezenta si Romania acolo. Intrebarea si-au adresat-o si comentatorii partidei transmise pe Eurosport. Intr-o oarecare masura si datorita unui fapt remarcat si subliniat de un invitat al emisiunii „Legile Jocului” de luni seara, la TEN, si anume ca baza materiala in suferinta a fotbalului romanesc nu inlesneste deprinderea corecta a lovirii si „imblanzirii” balonului de catre copii, la invatarea abecedarului jocului. Intr-adevar…

Pe terenuri desfundate sau denivelate, jucatorii de maine ai „tricolorilor” deprind cu metehne manevrarea mingii. La halal gospodari ai jocului in tara noastra, asemenea rezultate… Si acum, tineti-va bine!

Romania eliminata cu 0-12

Caci Romania a capotat lamentabil in grupa preliminara de calificare ce avea drept finalitate accederea la turneul final in plina desfasurare din Egipt. Patrulaterul s-a disputat in nordul Angliei, unde junii „tricolori” erau spulberati cu 6-0 de Albion, cu 4-0 de Belgia si cu 2-0 de Islanda. Da, 0-12, in conditiile in care in grupa s-au aflat si pescarii islandezi, buni amici ai lui Dinamo.

Acum imaginati-va ce-ar fi fost ca Romania sa onoreze cu prezenta in Egipt… Nu de alta dar Anglia, invingatoare la scor impotriva „tricolorilor”, a fost surclasata la randul ei in Tara Faraonilor, 0-4 cu Ghana. S-ar fi facut de ras ca Tahiti, ce a luat-o constant pe coaja nucii de cocos, cu opt la zero.

Vizionam asadar aseara optimea de finala opunandu-le pe Cehia si Ungaria, selectionate de care aminteam saptamana trecuta, pe aceeasi tema a impotentei federatiei noastre, in blogul „Cehia + Ungaria < Romania. Dar vizionati Mondialul?”, si am inteles de ce „tricolorii” nu s-au aflat intre cele 24 reprezentative calificate.

In primul rand, Cehia si Ungaria ajunsesera in Egipt gratie calificarii in semifinalele Campionatului European la aceeasi categorie de varsta, performanta intangibila pentru „tricolori”, spulberati in grupa preliminara a continentului nostru. Din nou, daca am face diferenta intre rezultatele unora si ale altora, ne-ar lua cu ameteala.

Cehii si maghiarii au dovedit deprinderea corecta a lovirii balonului iar Mate Kiss, in special, cu un mondogol de la 30 metri, o ghiulea a la Hagi ce a pulverizat particulele de aer intr-o miscare lipsita de rotatie a mingii. 1-0 in minutul 15. Echilibrul valoric a fost reliefat de egalarea survenita repede, gratie loviturii de cap a lui Jan Vosahlik: 1-1 in minutul 26. Asa s-a si terminat.

Ungaria, dupa prelungiri si penaltyuri contra vecinilor, in sferturi

In prelungiri, imediat, o alta centrare de pe dreapta a adus Republica Ceha in avantaj, in minutul 92, prin Michael Rabusic. Ca un facut, peste sapte minute, Ungaria a egalat si ea, prin capitanul ei, Vladimir Koman. Ce naste din pisica soareci mananca iar Vladimir e fiu de ex-fotbalist profesionist.

2-2 si lovituri de departajare. Unde Peter Gulacsi, salvand suturile lui Marecek, Moravek si Reznik, ultimul la moartea subita, a dovedit ca este o laudabila rezerva a lui Pepe Reina, la Liverpool. Cu numarul 42. Baietii lui Sandor Egervari, triumfatori cu 4-3 si asteptand sfertul de finala de vineri, contra Italiei, la Suez, desi tocmai nouarul Krisztian Nemeth, vedeta achizitionata tot de Liverpool, si-a vazut a cincea lovitura a maghiarilor salvata de Vaclik. Asadar macar o selectionata europeana in semifinala, daca nu chiar doua, depinzand de traiectoria Germaniei, fata in fata in optimi cu dezinvoltii ghanezi.

Iata-i pe invingatori, cu cluburile de provenienta… Gulacsi (Liverpool) – Kiss (Gyori), Szekeres (MTK), Presinger (Videoton), Szabo (Paksi) – Gosztonyi (MTK), Futacs (Werder Bremen), Koman (Bari), Simon (Szombathelyi) – Dudas (Gyori), Nemeth (Liverpool). Au mai intrat Andras Simon (Liverpool; imprumutat Cordobei), Zambo (Gyori) si Balajti (Diosgyori).

Ungaria, cu trei baieti inhatati de Liverpool, in sferturi de finala. Anglia, eliminata din grupe. 0-4 cu Ghana, 0-1 cu Uruguay si 1-1, tras de par, cu Uzbekistan. A se citi egaland-o in minutul 88, prin Alex Nimely, de la Manchester City. Un punct, un gol cand calificarea se disipase si o intoarcere in insula. Explicatia ar putea veni si tocmai din aceste importuri de tineri jucatori din toate zarile. De cand cu sosirea lui Arsene Wenger in Albion, insula n-a mai avut tarmuri. S-a facut una cu continentul, s-a globalizat. Fabregas a luat calea Arsenalului la 16 ani, de la detinatoarea la zi a Champions League, CF Barcelona. Cati altii n-au luat calea Albionului, de la grupari inzecit mai mici!?

Anglia: prea multe importuri, neconvocari, terenuri desfundate si antrenori depasiti

O alta problema a Albionului ar putea ramane acea deprindere defectuoasa a lovirii mingii, de care aminteam in privinta Romaniei. Cu atatea ploi, destule terenuri desfundate, innamolite. Circumstante atenuante. Caci altfel, bani ar fi din belsug in insula, pentru intretinerea unor gazoane de Doamne Ajuta. Cum ti-i cresti, asa ii ai…

Si ar mai fi antrenorul. Nimic rau cu Brian Eastick, dar ma indoiesc ca dumnealui are in maneca bagajul tehnico-tactic deosebit de variat, cu artificiile de rigoare aplicabile la turnee finale, posedat de selectionerii unor reprezentative ce tind sa se impuna si la alte categorii de varsta. Deja de la sub 20 de ani, Anglia invata lectia amara a inclinarii steagului. Cu o deprindere perfecta a esecului, eliminarile la seniori nu mai sunt de mirare. Eastick e de scoala veche, cea cu mingi lungi si „focul la ei”, practicata pana mai ieri in Albion. Un tehnician care a activat intre aceste limite nu se poate schimba in preajma retragerii, doar prin sosirea in insula a unora ca Wenger sau Mourinho. O fi activat el la academiile lui Birmingham City, in perioada cu Trevor Francis manager, si la Newcastle United, pe vremea lui Sir Bobby Robson, plus ca secund la tineretul Republicii Irlanda, in umbra lui Don Givens, dar n-avea experienta de turneu final. Caci, in calitate de secund al lui Brian Hamilton la reprezentativa Irlandei de Nord, n-a avut parte de bucuria calificarii…

Faceti o combinatie a acestor factori, plus a faptului ca marile cluburi n-au cedat reprezentativei jucatorii de lot, ca Gibbs si Wilshere, de la Arsenal, Stanislas si Sears, de la West Ham, Welbeck, de la Man United, Scott Sinclair, de la Wigan, Sturridge, de la Chelsea, ori Carroll, varful lui Newcastle, si aveti explicatia eliminarii rusinoase a uneia dintre cele 6 reprezentante ale Europei. Unica necalificata din grupe. 1-6 ca la tenis. Dar Romania, cu 0-12?

De fapt, dintre neconvocatii citati mai sus, unii au fost deja imprumutati ori pasaportati, semn ca primele indicii ale nu foarte bunei lor acomodari intre profesionistii seniori le-a dat de gandit antrenorilor. Zola l-a trimis pe Sears la Palace iar Chelsea pe Sinclair, la Wigan. E drept, si Beckham era trimis de Sir Alex Ferguson la Preston North End, scotianul avand poate o premonitie ca se va folosi candva chiar de un bocanc pentru a-l trimite pe David in Victoria lui.

Dar de ce n-au fost unii deplasati in Egipt, tocmai ne-am lamurit. Nationala de tineret sub 21 ani, antrenata de Stuart Pearce, tocmai a jucat in preliminariile C.E. 2011, vineri seara, pe Ricoh Arena din Coventry, in fata a putin peste 20.000 spectatori, cu cativa dintre jucatorii tocmai amintiti in teren. Gibbs si Wilshere au inceput jocul, la fel ca Theo Walcott, un alt „Tunar”, insa inlocuit la pauza. A mai fost si numitul Carroll, chiar marcator, iar Welbeck a intrat pe final. Anglia s-a impus, cu 6-3 in fata Macedoniei, dupa 2-0 in 30 de minute si 3-3 dupa o ora de joc, desprinderea cu o „dubla” reusind-o in ultimele 5 minute Zavon Hines, descoperirea lui Zola la West Ham. Cu un 2-1 in deplasare in aceeasi Macedonie si un recent 1-1 in Grecia, Albionul poate aborda increzator in noiembrie jocurile cu celelalte adversare din grupa, Portugalia (acasa) si Lituania (in deplasare).

La sub 19 ani, Albionul a ajuns macar in finala Europei

Ca o completare, Eastick gestiona in vara si prezenta Angliei la turneul final al C.E. sub 19 ani, unde beneficia de cateva nume strecurandu-se ici colea in formulele de start din Albion. Un Dan Gosling la Everton, de exemplu. 1-1 cu Elvetia, apoi 2-2 cu Ucraina, unde s-a desfasurat turneul reunind 8 selectionate, fiind egalata de ambele, si-apoi un 7-1 cu Slovenia. In semifinala cu Franta, acelasi Nathan Delfouneso de la Aston  Villa a reusit o „dubla” in prima repriza de prelungire, devenind golgeter al turneului, cu patru reusite, si calificandu-i pe insulari in finala contra gazdelor, ce-i invinsesera tot cu 3-1 pe sarbi.

In ultimul act, cu Welbeck de la Manchester United in formula de start, Anglia a cedat cu 2-0, Ucraina devenind campioana europeana la categoria sub 19 ani. Dar roata morii se invarte si zilele urmatoare, intr-un patrulater in Slovenia, Anglia se va alinia in grupa preliminara de calificare a editiei de anul viitor, din Franta. Insularii vor da piept cu Slovenia, Finlanda si Slovacia. Interesant insa de vazut cate cluburi vor fi dispuse, ca si in cazul turneului egiptean, sa le dea „verde” junilor. M-as mira ca Jack Rodwell de exemplu, de la Everton, sa figureze in lotul lui Noel Blake…

Ziua 82. Wimbledon zboara, falsa la fel

martie 14, 2009

Cazul lui Wimbledon Londra de la inceputul acestui deceniu a contrastat puternic cu spiritul transparent, de corectitudine, din fotbalul englez. A fost o manarie tipica cedarilor ori vanzarilor de locuri sau a stramutarilor de cluburi din fotbalul romanesc. Intamplandu-se in Albion, a socat si a fost scandalos.

Pe scurt, vechea Wimbledon a promovat dintre amatoare si a luat cele 4 esaloane profesioniste la rand, sosind in Premier League. Cu un joc direct, „urat”, dar eficient si bagand spaima in adversari. Pana si in Liverpool, pe care o invingea la finele anilor ’80 in finala Cupei Angliei, cu un socant 1-0.

Wimbledon a supravietuit apoi nu doar miraculos, ci si spectaculos, intre prim-divizionare, pentru ani buni. Cam acum zece a inceput insa sa se strice jucaria si spiritul The Crazy Gang, deja renumit in Anglia, si-a pierdut lustrul. Ulii au inceput sa se invarta deasupra unei Wimbledon in vrie, profitand de derapajul de pe gazon si din vistieria clubului, si lasand gruparea din sudul Londrei fara paine si cutit in mana. Oarecum, a fost opera lui Zambon de la Timisoara, eroul negativ fiind un anume Koppel. Fanii lui Wimbledon au protestat dar nu mai era nimic de facut.

Incredibil dar adevarat, Federatia Engleza n-o mai recunostea pe Wimbledon cea devalizata de Koppel, permitand „mutarea” clubului intr-un orasel din nordul capitalei, Milton Keynes, unde noua Dons, ori „Domnii”, preluand vechea porecla a gruparii dinaintea perioadei The Crazy Gang, devenea continuatoarea in liga a doua a formatiei tocmai retrogradata din Premier League.

A fost vorba de o dezradacinare in toata regula, din sudul Londrei, locul traditional al clubului, in cartierul cu acelasi nume renumit si pentru terenurile sale de tenis, undeva pe un stadion national de hochei pe iarba, parca pentru a demonstra cu atat mai mult caracterul surogat al noii Dons.

Dar parca si Domnul s-a maniat. Dons a tot retrogradat, pana in liga a patra, in huiduielile unei tari intregi, prin deplasari, unde fanii altor cluburi percepusera drama lui Wimbledon. In paralel, suporterii fideli ai vechii Wimbledon s-au reunit cu ocazia unei semifinale de Campionat Mondial, cel asiatic, si pe cand lumea fotbalului era cu ochii pe alde Ronaldo, undeva in sudul Londrei niste patimasi infiintau continuatoarea de drept a Gastii Nebune: Wimbledon AFC. Clubul trebuia insa sa o ia de la baza piramidei fotbalului englez, fiind inregistrat si inscris in cea mai joasa dintre competitii si fiind totodata obligat sa joace in chirie, in cartierul vecin, la Kingstonian, aproape de Tamisa.

Din 2002 incoace insa, Wimbledon AFC a facut minuni… A tot promovat, ajungand pana in liga a sasea, Blue Square Conference League South, adica seria sudica a esalonului imediat inferior ligii semiprofesioniste Blue Square Premier Conference League, anticamera a profesionismului. Mai mult, oamenii si-au revenit in simtiri si cei de la Milton Keynes Dons au consimtit sa recedeze Wimbledonului patrimoniul si traditia clubului, incluzand triumful din F.A. Cup.

Anul trecut, in finala barajului de promovare cu Staines Town, Wimbledon AFC ajungea in liga a sasea. Cu acea ocazie, londonezul de origine jamaicana Marcus Gayle se retragea din fotbal. Ei bine, Gayle e veriga de legatura cu vechea Wimbledon din Premier League, un masiv jucator versatil care facea cariera in Premier League pentru Gasca Nebuna, golurile sale atragandu-i selectionarea de catre brazilianul Simoes in reprezentativa The Raggae Boys, cu care a evoluat la Coupe du Monde France 1998. Apoi, la destramarea Gastii, Gayle si-a vazut de cariera, in 2007 fiind insa rechemat la vatra pentru a pune umarul la promovarea in liga a sasea.

La 37 de ani, Gayle si-a facut datoria, Wimbledon apropiindu-se de taramurile de altadata. Iar astazi Gayle e manager al echipei de rezerve a clubului, oferind insa crampei din spiritul Gastii Nebune. Cu 7 jocuri inaintea finishului campaniei, Wimbledon AFC e lidera in Blue Square South, cu 9 puncte avans fata de vecina de cartier Hampton&Richmond, care are un joc mai putin disputat.

Sambata, pe cand Anglia ramanea cu gura cascata la Man United – Liverpool 1-4, Wimbledon mai aconta un succes, cu 2-0 acasa, mentinandu-si avansul si sirul fara esec in campionat, datand din 2 decembrie. Ar mai fi 4 meciuri acasa plus 3 in deplasare, dintre care ultimul, in 18 aprilie, in derbyul nu doar local, ci pentru promovare, de la Hampton&Richmond. Fanii galben-albastrilor spera insa ca la acea data promovarea sa fie deja acontata…

Daca Wimbledon zboara spre inaltimi nebanuite la renasterea in 2002 din cenusa a Pasarii Phoenix, ei bine, si „falsa” MK Dons si-a revenit, tragand la promovarea in liga a doua, de unde prelua istoria vechii Wimbledon. Anul trecut, un anume Paul Ince o promova pe MK Dons in liga a treia, lasand-o pentru a-si frange gatul la Blackburn.

L-a inlocuit la carma Roberto Di Matteo, si astazi marcator al celui mai rapid gol din istoria finalelor Cupei Angliei, intr-un Chelsea – Middlesbrough 2-0, in ’97. 43 de secunde i-au luat italianului, si o bomba de la distanta. Ziua buna pentru AFC a fost la fel de senina, pe masura, si pentru Dons, care a zdrobit-o cu 6-2 pe Oldham Athletic, o alta grupare aflata pe locuri de promovare la baraj inaintea inceperii etapei. Acum MK Dons e pe locul 3, primul sub cele promovante direct, dar cu 3 jocuri in mana, pe care, daca le-ar valorifica, ar depasi-o lejer pe Peterborough, trupa junelui Darren Ferguson. In schimb Oldham, decimata, a cazut pe opt…

Wimbledon, lidera, trage la liga a cincea. A mai urcat ea dintre amatoare pana in Premier League. MK Dons, falsa, incearca sa-si spele pacatele prin a reveni in liga in care i se infigea pumnalul criminal Gastii Nebune. In nici un deceniu, atat tumult intr-o poveste cu atat mai socanta cu cat s-a derulat in regulamentarul si principialul fotbal englez.

Ziua 58. Eduardo renascut

februarie 17, 2009

Luni a fost seara lui. A marcat cu capul din centrarea lui Vela, pe care-l deschisese pe flancul stang, si a transformat un penalty pe care-l obtinuse. Croatul de origine braziliana Eduardo a reusit o dubla la revenirea intre titularii Arsenalului: 4-0 contra lui Cardiff City, in meci rejucare din Cupa Angliei si o calificare in optimile de finala.

Luni 16 februarie a fost catalogata de nouar drept „cea mai frumoasa zi din viata mea, pentru ca am dovedit ca mai pot juca”. Anul trecut, dupa accidentarea suferita la piciorul stang, unii au opinat ca zilele lui Eduardo in fotbal s-au evaporat intr-o clipita. Taylor, fundasul lui Birmingham City, i-a rupt piciorul stang, a carui glezna s-a dizlocat, in chiar primele minute ale partidei de campionat de la St. Andrews. Se intampla pe 23 februarie 2008, cu doua zile inaintea zilei de nastere a atacantului de loc din Rio de Janeiro.

Din teren, direct in sala de operatie. Colegul brazilian de la Arsenal, Gilberto Silva, a inlesnit atunci dialogul cu medicii iar dragostea de fotbal i-a usurat anul trecut anevoiosul parcurs al recuperarii. Primul sezon in fotbalul englez s-a frant brutal pentru talentatul jucator dar psihicul i-a fost tare. Pe micile ecrane, accidentarea a fost de cosmar. Taylor i-a secerat, unii spun accidental, piciorul de sprijin, difuzorii transmisiei in direct de pe Sky Sports optand pentru a nu relua faza. Fiori pe sira spinarii. Seara, in rezumatul etapei, BBC Match of the Day 2 a disecat faultul de maidan comis departe de poarta si cativa ar fi putut apoi opina ca atacul n-a fost doar neglijent. Pana atunci insa, furia lui Wenger de a cere suspendarea pe viata a lui Taylor s-a domolit intr-o retractare iar Eduardo si-a revenit din lesin.

Alta sansa pentru a practica sportul sau indragit n-avea, decat sa lase in urma durerea nedreptei accidentari si sa traga din rasputeri pentru a recupera. I-a trebuit aproape un an dar in februarie 2009 i-a pasat lui Krancjar pentru golul victorios in amicalul Romania – Croatia 1-2 iar peste cateva zile a revenit cu o dubla pentru Arsenal. Eduardo s-a intors si e bine. A lacrimat la reusitele sale iar fanii au starnit un ropot de aplauze nu doar la inlocuirea sa, in minutul 67.

In 25 februarie, la implinirea a 26 de ani, Eduardo va fi ca si renascut. Acum un an, fotbalul ii fusese nemilos furat de un de duzina purtator de crampoane. Acel fault venea dupa un an in care Eduardo rotunjise la zece numarul golurilor marcate pentru Croatia in campania de calificare la Euro 2008, turneu final pe care baiatul din Rio l-a ratat nemeritat. Ar fi fost unul dintre primii selectionati in lotul lui Bilic, drept marcator al unui hat-trick in Israel, impotriva careia a inscris si pe Maksimir, unde scutura si poarta Albionului.

Pagina scrisa intr-o seara de luni de Eduardo, intr-o rejucare din Cupa Angliei, este un triumf al fotbalului. Povestea sa insulara a fost pana acum trista, cu relativ putine aparitii pentru „Tunari”, dupa achizitia in iulie 2007 de la Dinamo Zagreb, pentru circa 7,5 milioane lire sterline, si aproape un an pe tusa. Insa renasterea a fost remarcabila. Oasele se sudeaza. Ranile se vindeca. Amintirile raman. Golurile sale il vor propulsa pe vecie in folclorul popularei grupari nord-londoneze. Un „Tunar” veritabil si sansa unei cariere de succes, reinnodate cu truda si rabdare.

Iar daca vi se pare putin ca Eduardo a revenit cu goluri „doar” in dauna unei divizionare secunde, Cardiff City, si inca la Emirates, ei bine, atunci sa amintim ca galezii au jucat finala editiei trecute a Cupei Angliei, competitie in care Arsenal a cucerit ultimul ei trofeu, in deja indepartatul 2005. „Dubla” lui Eduardo parca a revigorat intreg Arsenalul. O injectie de optimism molipsitor in rejucarea unei 16-imi, pas mic dar deschizator de partii in niste luni in care „Tunarii” par a-si fi dereglat tirul.

Arsenal si Wenger sigur au mare nevoie de el, macar din postura de rezerva. E iute, robust, cu simtul portii si, a dovedit-o, cu un psihic tare ca otelul. Pentru „Tunari” urmeaza optimile Champions League si revansa contra „buturugii mici” Burnley, in alte optimi, ale Cupei Angliei, precum si tentativa de a recupera terenul pierdut in campionat, unde a alunecat inafara „careului celor mari”, in favoarea lui Villa. O optiune in plus, oferita de abilitatile lui Eduardo, este mana cereasca la momentul oportun pentru francez. E ca si cum ar fi facut o noua achizitie… 

Eduardo marcand din nou si cucerind candva un trofeu cu Arsenal? Eduardo la Cupa Mondiala cu Croatia? N-as paria impotriva. Sau eventual doar daca n-as gandi cu inima. Dumnezeu sa-i apere picioarele.

Ziua 57. Trainic

februarie 17, 2009

Comparativ cu chinul de a fi Paul Gascoigne, de care scriam recent, admirabila e longevitatea unor profesionisti pasind cu dreptul si in 2009, in toamna carierelor lor.

Cu doar un an si ceva mai tanar decat “Gazza”, Paul Furlong inca nu si-a pierdut apetitul de exact un gol la fiecare trei jocuri pentru QPR, chit ca in 1 octombrie va implini 41 ani. La mijlocul anilor ’90, atacantul de culoare evolua cu Chelsea si in cupele europene, ulterior adunand 57 de reusite in 171 de aparitii in trei perioade distincte cu londoneza Rangers. Iar acum, abia imprumutat de Southend United clubului de liga a patra Barnet, din nordul capitalei, Furlong a semnat déjà 3 goluri.

Un esalon mai sus, un alt veteran varf de imprumut, Dean Windass, a facut recent senzatie, preluand manusile pentru Oldham Athletic de la portarul eliminat al trupei ex-internationalului irlandez John Sheridan si aparand senzational in deplasarea la Leicester, lidera ligii a treia: 0-0. In luna mai, atacantul care in 1 aprilie va serba 40 de primaveri o promova in elita pe Hull City, echipa urbei sale natale, cu unicul gol al finalei play-off, reamintind Albionului, in a treia sa perioada la “Tigri”, ca este al treilea marcator din istoria lui Bradford, fosta echipa a lui Dan Petrescu.

O zi mai apoi, olandezul van der Sar, care merge pe 39 de ani, a doborat un venerabil record britanic in campionat, tinandu-si poarta ferecata si pentru al 13-lea joc la rand in Premier League, iar veteranul galez Ryan Giggs, la a 787-a aparitie a unei magice cariere la “Diavolii rosii”, a contribuit la redobandirea sefiei cu unicul gol al meciului de la West Ham, stangaciul nascut in 29 noiembrie ’73 la Cardiff apropiindu-se de majoratul de 18 ani de la debutul in elita pentru United.

Iar David Beckham, la 33 ani, putin s-a sinchisit ca iar a fost luat in raspar, fiind suspectat de ipocrizie datorita grabei cu care incearca sa evadeze din galaxie in favoarea fostei echipe a lui Capello, egaland in schimb recordul de selectii pentru jucatorii de camp ai Albionului, 108, detinut de regretatul Bobby Moore. Impunsaturile mass-media vor fi poate alinate de Casa Regala. David inobilat, consoarta la rang de Victoria Lady Beckham si nu invers, cu Lady la deschidere, asta pentru ca onorurile ii revin doar indirect, si multa apa la moara pentru carcotasi.      

Everton – Villa din 1888…

Nu multe mai sunt primaverile carierelor unui Beckham ori van der Sar, insa un duel la prima vedere nu de cel mai inalt rang promite a-si pastra cetina verde si dupa 120 de ani.

Manchester United si Arsenal au castigat cel mai adesea Cupa Angliei iar Liverpool si “Diavolii rosii” campionatul, insa Everton Liverpool si Aston Villa Birmingham au adaugat duminica inca o fila istoriei lor cu cele mai multe confruntari directe din fotbalul englez, ele dand piept tot in turul V al Cupei Angliei, ca si acum exact o jumatate de secol, sambata 14 februarie 1959, cand tot acolo, pe Goodison Park, unica arena insulara de club gazda a unei semifinale de Campionat Mondial si care, unicat, are in perimetrul ei o biserica, St. Luke The Evangelist, conservata intr-un colt, Villa se califica in sferturi cu un sec 4-1, in fata a 60.225 spectatori. Acum a fost 3-1 pentru Everton, calificata in sferturi, ce a alterat bilantul lor in F.A. Cup la Goodison: 5  3  0  2  12-10.

Tragerea la sorti in vechea competitie K.O. n-a tinut asadar cont de numarul record de jocuri directe intre Everton si Villa. Al 205-lea a mentinut suspansul.  Continuitatea “Caramelelor” din Liverpool in elita, de unde au lipsit doar 4 editii, record in Albion, si a visiniu-albastrilor din Birmingham, pe-aproape, cu 98 sezoane stranse la varf, a generat un duel parca la nesfarsit, presarat pe alocuri cu partide eliminatorii si in Cupa Angliei.

Membre fondatoare ale Football League in 1888, cand se aliniau la startul primei editii de campionat din istoria fotbalului, Everton si Villa s-au mentinut de-atunci la suprafata si s-au tot duelat, in comparatie de exemplu cu celelalte 10 cluburi de la respectivul debut. Si in zilele noastre, doar cele doua plus Spurs si “cele 4 mari” s-au aflat permanent in Premier League, de la lansarea sa in ’92.

Totul a inceput in acea toamna a lui 1888, in primul campionat… In 22 septembrie, 2-1 pentru Villa, Everton revansandu-se pe teren propriu, 2-0 in 6 octombrie. Preston North End avea sa cucereasca primul titlu, precum si trofeul F.A. Cup, event pe care-l reusea si Aston Villa in 1897, tocmai intr-o finala cu Everton, 3-2 in 10 aprilie la Crystal Palace, “dubla” stropita in saptamana imediat urmatoare cu mutarea in Aston Lower Grounds, unde fiinteaza si astazi. Villa avea insa sa exceleze in ultimul deceniu al secolului al XIX-lea, cu 5 titluri nationale din totalul de 7 din palmares, recolta care ne-ar sugera ca gruparea fondata in 1874 traieste din amintiri. Oarecum, daca ar fi sa notam ca al saptelea si ultimul triumf in Cupa Angliei dateaza din 1957, 2-1 in finala cu Manchester United.

Pe coordinate paralele, Everton, infiintata cu 4 ani mai tarziu decat Villa, avea sa acapareze primul din cele 9 titluri nationale la activ déjà in al treilea sezon din istoria campionatelor, in 1891. Cele doua n-au mai pus mana pe titlu din anii ’80, Everton fiind ultima trupa inaintea lui Portsmouth invingatoare in Cupa Angliei dinafara “careului de asi”, cu al cincilea ei triumf, si tot in dauna “Diavolilor rosii”, 1-0 in ’95.

Pe undeva, pacat ca ambitiosii Moyes si O’Neill s-au duelat déjà in optimi. Altadata, Villa cucerea Cupa Ligii in primavara lui ’77 in dauna lui Everton dupa a doua rejucare a finalei, si tot cu prelungiri. Ori castiga rejucarea semifinalei F.A. Cup cu Everton pe un teren de cricket din Nottingham, Trent Bridge, 2-1 in 29 martie 1905. Sau se impunea in sferturi la Everton, 2-1 in 20 februarie 2000. Reusite care au inclinat balanta totala de goluri a precedentelor 204 intalniri: 314-312, avantaj Villa. Care, dupa un 3-2 nebun in decembrie la Liverpool, in campionat, cu Ashley Young punctand in prelungiri dupa ce Everton marcase de doua ori in jurul minutului 90, e in avantaj la mustata in confruntarile din prima liga: 187 71 46 70 289-288.

Everton – Villa, o pilda de traditionalism absolut, respectat cu dueluri adevarate. Invingator? Fotbalul durabil.