Posts Tagged ‘statistica’

Veritabilul derby Poli -„U” are un X după 44 ani, şi tot în octombrie!

Octombrie 22, 2010

Aseară, 22 octombrie 2010, s-a repetat pentru prima dată de la inaugurarea duelului Politehnica – Universitatea în elită ca rivalele studenţeşti să-şi împartă punctele pe Bega. Într-un derby sub semnul tradiţiei, unicul fapt netradiţional era remiza.

Dar ca şi în 2 octombrie 1966, în prima ediţie de campionat în care grupările din Timişoara şi Cluj trecuseră de la aceeaşi denumire, Ştiinţa, la cele actuale, şi acum a fost egal: 2-2. Atunci a fost 1-1, noua Politehnica încheind ultima sezonul, pe 14, şi retrogradând pentru câţiva ani buni. Ca o coincidenţă, numai atunci s-au mai întâlnit în octombrie! Iar de la reluarea duelului, în 1973-1974, n-a mai fost urmă de egal la Timişoara între cele două…

După ce cu neruşinare ni s-a împuiat capul despre falsul derby Dinamo – Steaua, de fapt o faţetă evidentă a imposturii ce a generat tragedia postbelică românească, Poli Timişoara – „U” Cluj s-a prezentat ca un veritabil duel de tradiţie al fotbalului nostru, în fond una dintre cele mai longevive încleştări din arena carpatină şi totodată cu un iz cândva demn, dat de trecutul dizident al celor două grupări fost „studenţeşti”. Lucrurile s-au mai schimbat dar nostalgia altor vremuri dă o notă aparte acestui joc bănăţeano-transilvan.

„50.000 oameni la Poli – U în Divizia B” remarca www.diviziasport.ro , siteul online al Radio Timişoara, adăugând un clişeu de arhivă de la acel joc de 4-1 în favoarea Timişoarei, în primăvara lui 1984, important în economia luptei pentru repromovare. Alb-violeţii aveau să revină atunci în elită.

Interesant, ultimii ani buni n-au găsit Universitatea în elită, aşa încât consemnăm un unic 3-0 în 5 aprilie 2008, pe „Dan Păltinişanu” din Timişoara, precedentul duel Poli – „U” pe Bega datând din 3 mai 1997: tot 4-1.

În ordine cronologică, iată meciurile jucate în prima ligă sub actuala lor denumire la Timişoara între bănăţeni şi „Şepcile Roşii” în ultimele peste patru decenii, pornind chiar de la acel 1-1 în octombrie ´66…

2 octombrie 1966….. 1-1

9 septembrie 1973… 1-0

26 martie 1975…….. 0-2

28 martie 1976…….. 2-0

Etapa a 24-a, în 1979-´80… 2-0

7 martie 1981………. 3-2

20 martie 1982…….. 2-0

27 aprilie 1986…….. 1-2

28 noiembrie 1987.. 1-0

25 martie 1990…….. 4-1

9 decembrie 1990…. 4-0

7 noiembrie 1992…. 0-1

18 decembrie 1993.. 1-0

Etapa a 23-a, în returul 1995-´96… 2-0

La unele dintre cele mai bune clasări ale poliştilor, în 1976 respectiv în ´91, locurile 5 şi 4, alb-violeţii au învins la zero nişte alb-negri care aveau să încheie acele ediţii pe locul 18, ultimul. Memorabil este şi un alt 4-1, cel din martie 1990, într-unul dintre primele jocuri după lovitura de stat globalistă din România, când Timofte II semna o dublă.

Nou-promovata „U”, venită pe Bega de pe un loc superior concitadinei campioane CFR, i-a barat Timişoarei calea spre primul loc, rămas Galaţiului. De ceea ce i-a fost frică lui Cosmin Contra, Poli n-a scăpat. Când îi era lumea mai dragă, şi într-un duel în general de „1”, gazda pe val s-a înecat în faţa unui club ce nu mai remizase pe Bega din 2 octombrie 1966.

Anunțuri

Mai greu pentru „Tunari” pe Lane decat la Camp Nou!?

Aprilie 12, 2010

Miercuri seara e Tottenham – Arsenal, „The Classic” in nordul Londrei, iar Manuel Almunia a lansat razboiul psihologic spunand ca ar fi mai dificil pentru „Tunari” pe White Hart Lane decat in arena barceloneza unde tocmai a incasat patru. Diplomatie.

"Captain" Fabregas e out...

... asa incat sperantele cad pe umerii lui Walcott. Va fi el la Lane in postura de marcator de pe afisul magazinul oficial al "Tunarilor din statia Finsbury Park?

Cert e ca Arsenal nu-si va permite sa cedeze piesele grele, gen Fabregas, mai ales in fata asaltului tot mai evident al lui City, daca vrea sa-si pastreze locul in "careu". Tricourile pot fi insa intr-adevar vandute la solduri... Alte modele apar in iunie...

Vizitele ros-albilor la Lane spun insa cu totul altceva… 0-0 in sezonul trecut. O victorie cu 3-1 cu inca o editie in urma. Si tot asa… 2-2. 1-1. 5-4. 2-2. 1-1. 1-1. 1-1. Ultimul succes al lui Spurs acasa in dauna Arsenalului, in Premier League, dateaza din 7 noiembrie 1999, cand Iversen si Sherwood marcau intr-un 2-1, cum puteti vedea aici…

http://www.mehstg.com/arsestat.htm

In contrast, la finele lui octombrie, pe cand Spurs se pregatea sa descinda pe Emirates pentru o deplasare de campionat in care n-a mai triumfat din 1993, Robbie Keane trambita ca bleumarinii au un lot cel putin la fel de bun ca Arsenal. Pe-atunci, rivalele locale erau vecine si in clasament dar si surclasarea semnata de „dubla” lui van Persie si golul lui Fabregas i-au distantat intre timp pe „Tunari”. Care miercuri, in direct pe Sky Sports, pot sari cu o victorie peste campioana United, pe locul 2, in vreme ce cele trei puncte nu i-ar fi suficiente lui Spurs s-o ajunga pe locul 4 pe Manchester City.

Totusi, cum la bataie sunt locuri in Champions League, derbyul de pe Lane e ascutit ca taisul lamei. Iar vorbele lui Keane, paradoxal revigorat la debusolata Celtic dupa eliminarea cu irlandezii sai, s-ar apropia acum de liman, cand principalul marcator al „Tunarilor”, capitanul Fabregas, pare a nu mai adauga celor 15 reusite in liga, alaturandu-i-se lui Gallas in infirmerie, de unde tocmai a iesit la antrenamente normale van Persie.

Fara piese cheie, Arsenal poate spera doar ca lidera Chelsea sa alunece pe o coaja de banana, nepermitandu-si in schimb la randul ei sa paseasca gresit. Mai ales la Lane. Unde gazdele, socate de eliminarea in prelungiri pe Wembley, vizeaza o rabufnire imediata, poate prin principalul lor puncher, Defoe, cel cu 17 goluri in campionat dar si inlocuit in semifinala F.A. Cup.

Traditia e net defavorabila lui Spurs, impotriva-i fiind si oboseala acumulata pe „islazul” alunecos de pe Wembley, intr-un weekend pe cand Walcott s-a tolanit la un Play Station din fotoliu, cu Messi golgeter. Dar vor conta pana la urma absentii fara de care Wenger n-ar concepe sa-si inchege unsprezecele?

Cert e ca Berbatov, desi strangand totusi 12 goluri in Premier League pentru United, s-a indepartat de statutul de titular de drept pe Old Trafford pe cand i-ar fi putut servi si pe mai departe cu folos lui Spurs, de unde ca tocmai jucatorii cheie cedati recent de cluburile fortand usa primelor patru au mentinut decalajul si nu neaparat prin contributia adusa la noile grupari ci prin lasarea unui gol in urma lor.

Se prea poate ca Manchester City, care o asteapta spre final pe Spurs la Eastlands, sa reuseasca intr-adevar marea ascensiune, facand rocada in careu cu Liverpool, alte eventuale clarificari fiind asteptate in „dubla” de sambata, City – United in Manchester si Spurs – Chelsea in nordul Londrei. E posibila o dupa-amiaza mai tensionata ca asta!? Ma indoiesc… Iar jocul rezultatelor ar putea-o gasi duminica in varf tocmai pe Arsenal, ce va descinde si la Wigan.

Dar pozitia lui City, intarita vara trecuta si cu Barry, capitanul lui Villa, si Lescott, fundasul lui Everton, cu care-si permite luxul sa-l tina chiar si in tribuna, isi gaseste pe undeva explicatia exact in slabirea prin punctele esentiale ale contracandidatelor sale la amenintarea respectivului careu. Villa, eliminata neceremonios din Cupa Angliei, cu talpa lui Terry pe tibia lui Milner, si Everton, ce gasea un inlocuitor imediat in defensiva in persoana lui Distin, mai au doar sanse limitate la pozitia inhatata de City, si asta poate tocmai datorita constrangerilor bugetare suferite in mod evident de O’Neill si Moyes.

Pe cand Spurs s-a descurcat cu cateva puncte mai bine gratie aducerii lui Redknapp cu sine a varfurilor inegale de la <Pompey>, Defoe si Crouch, care ar da uitarii trecerea pasagera a lui Berbatov pe la Lane daca vor izbuti ceea ce Keane si compania ratau la potou tocmai in fata lui Arsenal, in „afacerea lasagna”, in urma cu patru ani… Calificarea in Champions League.

Si acum, ca si atunci, Spurs e foarte aproape de locul patru. In 2006 l-a pierdut in ultima etapa. In 2010 pare a avea nevoie de salturi de cangur pentru a prinde urma „miliardarei”. Pe cand City si-a creat avantajul de a cheltui masiv, progresand insa poate mai mult gratie reculului lui Liverpool, celelalte trei au batut mai degraba pasul pe loc in raport cu fruntasele iar rezultate recente din alte competitii, un United – Villa 2-1 in finala Cupei Ligii si Chelsea – Villa 3-0 sambata, sunt sugestive in acest sens.

De aceea, cu toata precautia si temerile de fatada ale lui Almunia, o Arsenal tragand la titlu ramane mai potenta chiar si fara „Tunari” cheie in linia intai decat urmaritoarele lipsindu-le acel ceva. De fapt, marea victorie a lui Wenger in acest sezon a fost sa se regaseasca inca si-acum, in aprilie, pe podium, in lupta pentru titlu, dupa ce in vara ii era prezisa o soarta impartasita azi de Benitez cu „Cormoranii” lui…

Ziua 170. 2:45

Iunie 10, 2009

Nu e trei fara un sfert, nici dupa-amiaza, nici noaptea, ci a batut deja ceasul al unsprezecelea. E raportul dintre orele petrecute practicand activitati fizice sau sport si cele covarsitor mai multe consumate in fata monitoarelor TV ori PC, si ii priveste pe adolescentii englezi de gimnaziu. Statistica mai sugereaza o bomba cu efect intarziat, prezicand ca 90% din actualii scolari vor fi supraponderali la mijlocul acestui secol.

Veti spune poate ca nu ne priveste viitorul odraslelor insulare insa, in primul rand, Romania si alte tari central europene trase de maneca si aliniate in Uniunea Europeana copiaza cu sarg, mai de voie, mai de nevoie, moduri existentiale din Occident, imbratisand la gramada inclusiv metehne deloc demne de urmat ca sezutul in fata monitoarelor ori alimentatia necorespunzatoare, iar in al doilea rand nici in curtile scolilor noastre sau pe tot mai restransele spatii verzi nu vezi grupuri de scolari zbenguindu-se si bucurandu-se de miscarea in aer liber, adolescentii fiind insa probabil de gasit in fata acelorasi monitoare. Ca nu s-a publicat o statistica asemanatoare, care ar putea surprinde prin disproportia raportului, nu inseamna ca starea de fapt e mai roza in batatura carpatina. Dar destul cu retorica si sa citim ce spune o atleta campioana olimpica la zi. Nu maratonista Dita ci fondista Ohuruogu… 

La asemenea semnale de alarma, sectiunea de sport a cotidianului The Daily Telegraph a pus in lumina initiativa forului UK Athletics, in parteneriat cu sponsorul Aviva, de a angrena sub „umbrela” unei noi fondate Academii pentru tineret adolescentii cu inclinatie spre atletism, proiectul nefiind unul elitist, pentru marea performanta, ci incurajand scolarii spre terenurile sportive. Iar campania e sustinuta de nimeni alta decat Christine Ohuruogu, campioana olimpica en-titre in proba de 400 metri si care isi va apara titlul in 2012, in Londra natala, la un kilometru distanta de locul ei de nastere, dupa cum a subliniat Gareth A. Davies, ziarist la prestigioasa publicatie din capitala, intr-un dialog cu atleta de culoare.

Voi puncta cateva din remarcile si punctele de vedere ale Christinei, atat de binevenite intr-o societate in care adultii de maine ii vom avea asa cum ii crestem pe copiii de azi… Ohuruogu e de parere ca „avem o situatie de rezolvat in faptul ca tinerii nu se bucura de practicarea sportului si poate ca tine de felul cum le punem problema. Sportul te invata importante lectii de viata, ca spiritul de echipa, responsabilitatea pentru actiunile urmate, toate calitatile de care avem nevoie in viata. O existenta in lumea sportului n-are cum sa fie usoara, a practica un sport nu tine doar de miza pe propria-ti putere fizica, fiind nevoie sa i te dedici intrutotul, cu ardoare. Si ai nevoie de o baza de plecare, ce tine de pasiunea si indragirea sportului, a miscarii. Mai mult, indiferent de cat de dotat si abil esti pentru practicarea lui, esential este sa fii in stare sa iesi la antrenament fie ca e frig si ploios, fie ca resimti dureri”.

Ar mai fi nevoie de alte comentarii? Christine a atins miezul problemei si restul tine de abordarea fiecaruia.

Ziua 118. Wembley, teatrul semifinalelor

Aprilie 19, 2009

Termenul de livrare a fost depasit binisor, cu minusurile financiare de rigoare. „Toata afacerea a fost un adevarat fiasco” e parerea impartasita de englezul de rand relativ la reconstructia „noului” Wembley. Taraganarile n-au dat bine la imagine iar una dintre competitiile etalon ale sportului insular vaduvite de intarzieri a fost tocmai Cupa Angliei, nevoita cativa ani sa se plimbe provizoriu cu cortul tocmai la Cardiff, in Tara Galilor.

Abia in 19 mai 2007, cu ocazia finalei F.A. Cup dintre Chelsea si Manchester United, adjudecata de londonezi in prelungiri prin golul lui Drogba din minutul 116, prestigiosul trofeu a fost disputat la el „acasa”, pe noul Wembley. De-atunci, lucrurile au reintrat in normal si pana si semifinalele celei mai vechi competitii din istoria fotbalului s-au intors in nord-vestul Londrei.

In acest final de saptamana, alte doua jocuri pentru accederea in finala actualei editii sunt gazduite de Wembley iar parerile in privinta disputarii semifinalelor pe acelasi stadion ce gazduieste si ultimul act sunt impartite. Cei de moda veche opineaza ca astfel e stirbita aura finalei, care ar fi devalorizata de deciderea finalistelor pe aceeasi arena, pe cand practicii, cu gandul la avantajele de ratiuni economico-financiare, tuna si fulgera ca de cand cu Wembleyul redeschis nu e loc mai potrivit pentru semifinale.

Pe undeva, e clar ca la interesul enorm manifestat in jurul penultimelor acte, numai capacitatea noii arene ar face fata cu suficiente locuri. Anul trecut de exemplu, cu ocazia primelor partide semifinale pe Wembley din anul 2000 incoace, un total de peste 166.000 spectatori au asistat la meciuri. 83.584 la disputa Portsmouth – West Bromwich Albion, 1-0, decisa de Kanu, care avea sa inscrie si unicul gol al finalei, si 82.752 la cea dintre Cardiff City si Barnsley. Iar daca notam ca trei dintre semifinaliste au fost divizionare secunde, argumentul cererii crescande de bilete e cu atat mai veridic. Comparativ, la precedentele semifinale gazduite pe Wembley, in anul 2000, „doar” 62.828 spectatori au asistat la remiza alba dintre Aston Villa si Bolton, decisa cu 4-1 la lovituri de departajare, in favoarea celor din Birmingham, respectiv 73.876 la jocul Chelsea – Newcastle, 2-1.

Este in traditia Cupei Angliei ca finalele sa se desfasoare pe Wembley, cu tot covorul rosu de rigoare, nu mai putin decat 66 ultime acte, incluzand rejucarile, fiind gazduite pe marea arena londoneza. Figura cu semifinalele a prins contur abia in 1991, insa, atentie, cu ocazia unui derby nord-londonez, intre Tottenham si Arsenal, transat de Spurs cu 3-1 gratie unei lovituri libere de senzatie a pe-atunci junelui Paul Gascoigne, deja in minutul 5, plus a „dublei” lui Gary Lineker, pentru „Tunari” replicand Alan Smith, mai apoi marcator al unicului gol intr-o finala de Cupa Cupelor. Acea semifinala pe Wembley, in premiera, atragea 77.893 spectatori, pe cand cealalta semifinala a respectivei editii, intre Nottingham Forest si o alta londoneza, West Ham, adjudecata de „Padurari” cu 4-0, printre marcatori figurand Roy Keane si Stuart Pearce, nu s-a disputat in capitala poate tocmai in ideea ca visiniu-albastrii „Ciocanari” sunt din metropola. Considerent de care nu s-a mai tinut seama apoi, de exemplu in anul 2000, la amintitul Chelsea – Newcastle.

Odata precedentul creat, in 1991, alte semifinale au fost organizate pe Wembley. Ambele in 1993, cu Arsenal luandu-si revansa prin Tony Adams, 1-0 cu Spurs, in fata a 76.263 spectatori, si Wednesday calificandu-se gratie lui Chris Waddle si Mark Bright, 2-1 in derbyul orasului Sheffield, cu United. Discutand cu un fan al lui Sheffield United prezent cu acea ocazie pe Wembley, in multimea de 75.364 spectatori sositi din „orasul otelului”, suporterul mi-a marturisit ca a fost cea mai minunata propaganda pentru urbea sa, un prilej de nedisimulata mandrie. Cu alte cuvinte, o alegere inspirata de a oferi scena Wembleyului la doua cluburi care, deseori in umbra unor mai puternice cluburi, nu le strica deloc nitica reclama in plus.

Un an mai tarziu, in 1994, dupa ce Mark Hughes a egalat in ultimele secunde ale unui dezechilibrat derby al conurbatiei Greater Manchester, intre campioana nationala United si Oldham Athletic, ce tocmai retrogradase din Premier League, rejucarea semifinalei de 1-1 gazduita de Wembley a avut loc taman inapoi „acasa”, la Manchester, dar pe arena lui City, Maine Road. N-au mai fost 56.399 spectatori, ca pe Wembley, si nici 1-1, favorita calificandu-se la pas, cu 4-1. Si despre cealalta semifinala din ’94 s-ar putea aminti o vorba, si anume ca londoneza Chelsea, evoluand pe Wembley, in oras, a avut asadar nu doar avantajul esalonului superior in fata lui Luton Town, triumfand cu 2-0 gratie „dublei” lui Gavin Peacock.

Comparativ cu vechimea competitiei, din 1871 incoace, se intampla abia acum, in 18 aprilie 2009, ca Wembleyul sa gazduiasca pentru doar a zecea oara o semifinala de Cupa Angliei, cea intre londonezele Arsenal si Chelsea. „Tunarii”, cu 5 semifinale la activ, dintre care patru castigate, din 2001 incoace, de cand F.A. Cup a „plecat cu cortul” in Tara Galilor, pe Millennium, ori aiurea, iar Chelsea cu trei, dintre care doua victorioase.

Parcurgand asistentele inregistrate la semifinalele gazduite de-atunci in general pe Old Trafford din Manchester si Villa Park din Birmingham, de altfel arena cu cele mai multe penultime acte in portofoliu, e evident avantajul oferit de Wembley. Doar 39.939 spectatori au asistat pe Villa Park la semifinala din 2004 Man United – Arsenal, 1-0, altfel un derby cu casele inchise, respectiv 36.147 cu doi ani inainte, la un derby sud-vest londonez, Chelsea – Fulham 1-0, dar stramutat la Birmingham. Pana si in 2005, cand Cardifful a gazduit, singura data, nu doar finale, ci si semifinalele, „doar” 52.000 spectatori au fost prezenti la jocul Arsenal – Blackburn, 3-0, si 69.000 la Man United – Newcastle United, 4-1.

Duminica, in cealalta semifinala, Man United, mereu invingatoare in penultimul act, de trei ori, de cand cu demolarea vechiului Wembley, fata in fata cu Everton Liverpool, care se intoarce pe marea scena dupa 14 ani, mai exact de la finala victorioasa cu 1-0 in fata acelorasi „Diavoli rosii”. Dintr-o extrema in alta… Dupa ce anul trecut Wembleyul primea vizita a trei cluburi din Championship, strecurate pana in semifinalele F.A. Cup, acum e randul a trei forte din „careul cu asi”, nici Everton nefiind de lepadat, mereu acolo, in fata, tintind in campionat un loc de Cupa UEFA.

Fara indoiala, la cat a pierdut financiar prin intarzierea lucrarilor, Wembley si The Football Association n-au avut alta varianta decat de a gazdui cat mai multe evenimente de la inaugurarea stadionului, incluzand semifinalele ce aduc venituri substantiale, in conditiile in care tot ceea ce se comercializeaza in „burta” arenei e mai mult decat piperat, copios de scump. Ia-ti un carnat si simte-te mai sarac, ti-ar spune vanzatorul.

Nici lojele n-au un procentaj integral de ocupare, in conditiile in care pretul anual al inchirierii, de minim 74.880 lire sterline, urca si pana la exorbitantul 296.400 lire. In Londra sunt oameni si corporatii cu dare de mana dar climatul de afaceri are si el problemele sale in actuala asa zisa criza, iar cum perioadele contractelor sunt de trei, 5, 7 ori zece ani, nu toate firmele s-ar arunca sa semneze inchirieri pe un deceniu. Precautie. In atare situatie, Wembley tremura dupa venituri pe care altfel le-ar fi luat de bune, sigure, si foarte avantajoase financiar, nesiguranta facandu-i pe administratori sa marseze pe evenimente populare, gen Cupa Angliei, unde biletele s-ar duce ca painea calda.

Pentru conformitate, iata ce a fost de vazut in semifinalele difuzate in direct in Romania pe SportKlub TV… Sambata, dupa ce Fabregas si Terry au inmanat buchete de flori membrilor Hillsborough Support Group, prezenti la joc intru comemorarea fanilor lui Liverpool morti la semifinala de acum 20 de ani, Arsenal si Chelsea au smuls glia Wembleyului. Gazonul, de o calitate inferioara celui de pe vechea arena, a lasat de dorit, fostul selectioner Graham Taylor remarcand pe buna dreptate in interventia sa radiofonica pe BBC Five Live ca gazduirea altor evenimente, non-fotbalistice, tot din nevoia de a strange capital, vine in detrimentul calitatii suprafetei de joc. Dar a fost totusi spectacol, in teren si in tribune, unde o asistenta de 88.103 spectatori n-ar fi incaput, oricum ai lua-o, in nici o arena de club din insula. Prin prisma unui asemenea numar si a atmosferei create, Wembleyul isi merita calitatea de gazda, fie si a semifinalelor…

Theo Walcott, servit de Gibbs, a marcat in minutul 18 pentru Arsenal, cu concursul lui Ashley Cole, care a „pus” mana la reluarea din careu, iar Malouda, gasit pe stanga de Lampard, cu o minge lunga, l-a intors pe interior pe Eboue si l-a batut la coltul scurt pe Fabianski: 1-1 la pauza. Spre final, in minutul 84, o alta minge lunga „marca Lampard” l-a deschis pe Didier Drogba, care, sprintand de langa Silvestre, l-a depasit pe polonez, iesit derutat, si a marcat cu stangul: 2-1. Chelsea in finala din 30 mai, inapoi pe Wembley.

Arsenal: Fabianski – Eboue, Toure, Silvestre, Gibbs – Diaby – Walcott, Fabregas / cpt, Denilson, van Persie – Adebayor. Au mai intrat, spre final, Arshavin, Bendtner si Nasri. Desi cu doar 2 jucatori englezi, Wenger a folosit totusi mai… multi autohtoni decat o facea in ultima vreme. Dupa esec, s-a aratat neplacut surprins de calitatea modesta a gazonului de pe Wembley.

Chelsea: Cech – Ivanovic, Alex, Terry / cpt, A Cole – Essien – Anelka (81, Kalou), Ballack, Lampard, Malouda – Drogba.

Peste nici 24 de ore, din nou Wembley in gateala amfitrionului, primind 88.181 spectatori. Man United – Everton. Campioana incepand cu Foster – Rafael Da Silva, Ferdinand, Vidic, Fabio Da Silva – Gibson, Welbeck, Anderson, Park – Tevez, Macheda, iar „Caramelele” cu Howard – Hibbert, Lescott, Jagielka, Baines – Osman, Neville, Fellaini, Pienaar – Cahill, Saha. Everton, echipa cu cele mai mici sanse la cucerirea trofeului dintre semifinaliste, a aliniat cei mai multi fotbalisti englezi, sase, incluzand o intreaga linie defensiva. De cealalta parte, Ferguson a apelat nu foarte surprinzator la cativa tineri dintre rezerve…

Si a fost nimic la nimic. 0-0 pana la loviturile de departajare. Cand Everton a dat lovitura, 4-2, calificandu-se in finala cu Chelsea. Doua „albastre” pentru un trofeu…