Posts Tagged ‘Juventus’

Stevie G zi de zi pentru verişorul său

septembrie 16, 2010

Mereu flori şi jerbe proaspete, lumânări nestinse, la "Memorialul Hillsborough" din dreptul porţii ´You´ll never walk alone´, zisă "a lui Shankly". Pe mausoleu, şi numele unui verişor al lui Steven Gerrard, cea mai tânără victimă a tragediei...

In 15 aprilie ’89, departe de scena fotbalului european, de pe care cel englez fusese aruncat vreme de cinci sezoane pentru tragedia de pe Heysel, o drama si mai mare lovea aceeasi grupare Liverpool Football Club. La Sheffield, pe Hillsborough, un alt stadion invechit, aidoma celui de la Bruxelles, si a carui denumire incepea cu „H”, 96 de morti, numerosi raniti. Un club, un oras si un fotbal din Albion in doliu.

Incotro? Aceasta era intrebarea pentru un fotbal englez in deriva, pentru un club „rosu” in genunchi.

Trecerea timpului n-a putut cauteriza si nu va vindeca pe vecie niste rani adanci, cum i-a declarat recent Steven Gerrard lui Henry Winter intr-un interviu pe marginea comemorarii dramei din 15 aprilie 1989 si publicat in The Daily Telegraph.

Stevie G nu este doar capitanul unui club greu incercat, care n-a avut alta sansa decat sa stranga randurile, dar si verisorul celui mai tanar fan decedat pe Hillsborough. Jon-Paul Gilhooley avea doar 10 ani si batea mingea cu actualul capitan al „Cormoranilor”. Pana intr-o buna zi, cand sufletul i-a plecat in ceruri iar numele i-a ramas incrustat pe un adevarat memorial al durerii celor de la Anfield.

Câte nu pălesc oare în importanţă, comparativ cu tragedia „momentului Hillsborough ’89”?

Intr-un moment în care fotbalul românesc are onoarea şi privilegiul de a descinde prin reprezentanta sa Steaua pe un stadion încărcat de legendă, adaug randurile sub care am semnat editorialul „Football Made in UK” publicat pe acest subiect in Fotbal Vest. Asadar, „Dupa 20 de ani”…

Saptamana aceasta se implinesc doua decenii de la tragedia ce a catalizat schimbarea la fata a fotbalului englez, bancnotele actualei prosperitati a jocului in Albion, mai ales in Premier League, purtand urmele picaturilor de sange tanar al celor 96 de fani ai lui Liverpool morti pe Hillsborough.

15 aprilie 1989. Pe continent, Steaua trebuia doar sa se prezinte la Istanbul, peste 4 zile, pentru a se califica in finala C.C.E., dupa ce pe 5 aprilie isi acontase deja biletele pentru Barcelona cu un 4-0 contra lui Galatasaray, gratie golurilor lui Dumitrescu, Hagi, Petrescu si Balint. Ros-albastrii din Bucuresti aveau sa joace in al doilea ultim act din patru sezoane remarcabile datorita absentei prin suspendare a fotbalului englez din cupele europene.

Pierdeam vremea din camera in camera, in hotelul de pe muntele Semenic, cu schiurile pe tusa odata zapada tocmai topita, cand am deslusit pe ecran, printre „purecii de pe sarbi”, ca se derula o alta tragedie implicand suporteri englezi, dupa cea de pe Heysel. Si pentru ca in finala din ’85 a C.C.E., cea cu Juventus, fanii lui Liverpool se dedasera la un huliganism barbaric, am sarit iute la concluzia ca asa zisi sustinatori isi dadeau din nou in petec, cu ocazia semifinalei Cupei Angliei, dintre aceiasi „Cormorani” si Nottingham Forest.

Poate ca respectiva perceptie eronata, inoculata de „momentul Heysel”, a determinat fortele de ordine implicate in sambata penultimului act al F.A. Cup, de pe Hillsborough din Sheffield, sa-i trateze oarecum „de pe cal” pe fanii lui Liverpool, ulterior controland defectuos puhoiul imbulzindu-se la intrarile peluzei Leppings Lane sa nu piarda startul jocului si finalmente mai mult franand operatiunile de salvare, odata ce tineri cu inima batand pentru fotbal sfarsisera sufocati si striviti in stadion, de gardul imprejmuitor si balustradele „a la arena UMT”.

Dupa douazeci de ani, nu doar familiile si apropiatii tinerelor victime inocente de pe Hillsborough traiesc cu o rana deschisa, ci si intreaga suflare apartinatoare de „Cormorani” are convingerea de neclintit ca nu s-a facut dreptate, in conditiile in care erorile de abordare ale fortelor politienesti au fost musamalizate. Intr-o recenta documentare dand cuvantul catorva oameni prezenti la tragedia conturata la 6 minute dupa startul meciului, de la Peter Beardsley, fotbalistul lui Liverpool, care nimerea bara in minutul 3, si pana la un fan al „rosiilor” ori soferul unicei ambulante care a fost lasata de politie sa intre pe teren pentru prim-ajutor, cotidianul The Guardian a adunat dovezi in sprijinul ipotezei grupului de suporteri ai „Cormoranilor”, conform careia fortele de ordine ar fi cauzat si favorizat tragedia.

Furia clocotita a celor din Liverpool a fost inflamata de neverosimilele titluri din editia de-a doua zi a celor de la The Sun, care, citand surse anonime, a scris ca unii fani s-au dedat la furturi de la victime din peluza sau de pe gazon, ca au impiedicat cadrele medicale in operatiunile de prim-ajutor, ba chiar ca ar fi urinat pe corpurile neinsufletite sau, in cea mai odioasa afirmatie, ca o tanara pe moarte era abuzata sexual. Nu doar in Liverpool n-au cazut bine respectivele titluri, lansate pe baza unor „garoafe aruncate” de forte interesate, ci chiar si in redactia cotidianului. Minciuni sfruntate, au urlat din toti rarunchii cei din Liverpool care au boicotat apoi ani buni The Sun, dar supravietuitorii si comunitatea „Cormoranilor” au ramas cu gustul amar al frustrarii si al unei evidente injustitii, exacerbate de absenta totala a oricarei condamnari penale pentru cei din politie in urma mortii celor 96 de suporteri.

Unii cinici merg chiar mai departe, punand cap la cap coincidenta deciziei forului federal de a gazdui semifinala pe invechitul stadion al lui Sheffield Wednesday cu incompetenta fortelor de ordine. Sa nu fi fost oare vorba de un scenariu, avandu-i drept tapi ispasitori pe fanii lui Liverpool cu blazonul intinat pe Heysel, care sa serveasca ulterior altor scopuri?

Cert e ca la ora semifinalei fotbalul englez incheia al patrulea an de suspendare din cupele europene si era in plina criza de popularitate si credibilitate. Arene roase de ani scartaiau din incheieturi iar fanii inca isi dadeau in voie in petec, in vreme ce asistenta la meciuri scadea. Era nevoie de o schimbare. Iar efectul tragediei din 15 aprilie ’89, de pe Hillsborough, se contura in august sub forma raportului interimar al prim-justitiarului Taylor, definitivat in 1990, si care recomanda reamenajarea arenelor, fara parapete ori garduri intre gazon si tribune, dar numai cu locuri pe scaune. „Curatenie” si control al multimii.

Au trecut 20 de ani si arenele Albionului, nu doar in Premier League, sunt adevarate teatre ale fotbalului. Chibitii nu se mai inghesuie ca sardelele, in picioare, in peluze, ci – ordonati – isi preiau locurile presonalizate. In paralel, ca efect esential al tragediei de la Sheffield, jocul salubrizat a devenit si televizat. Coincidenta sau nu, in 5 februarie al aceluiasi an, Sky TV anunta intr-o conferinta de presa lansarea pe piata britanica, inclusiv cu „aripa” sa sportiva, continand un prim contract in valoare de 304 milioane lire sterline, pentru drepturi exclusive de televizare, ce a stat la baza demararii in 1992 a Premier League, „masina fotbalistica de bani” care, iata, crescand si crescand, da trei semifinaliste in Champions League.

Asadar, per total, fotbalul englez a prosperat mai ales la varf mai abitir ca niciodata, de pe urma raportului Taylor, intocmit special dupa tragedie, incasand vartos in schimbul accesibilitatii pe micile ecrane, barata absolut, fara ,macar un joc transmis in direct in deceniile sapte si opt. In particular insa, supravietuitorii si apropiatii victimelor de pe Hillsborough nu si-au gasit linistea, ci unii dintre ei moartea, iar clubul Liverpool, lovit de tragedie la Sheffield in plina revenire de forma in campionat, de la un deficit de 15 puncte la Anul Nou fata de Arsenal la postura de lider, nu doar ca pierdea incredibil titlul la potou, in ultimul meci al editiei, dar, in ciuda triumfului ulterior, din 1990, nu avea sa mai castige campionatul nici pana in ziua de azi. Urmele ranilor adanci…

Pentru Liverpoool si fanii ei, tragedia a avut un efect nefast. Pentru fotbalul in varianta comercializata si mediatizata, catalizator a fost Raportul Taylor. Insa redactate au fost doar recomandari la adresa sigurantei stadioanelor, nefiind pusi la zid posibilii vinovati ai tragediei de pe Hillsborough. Printre care victime, copii si tineri inocenti. Cu alte cuvinte, mame nu si-au gasit impacarea iar clubul cadenta, atat in planul comercializarii sale globale cat si a succeselor in prima liga, secate – cutit intors in rana – in favoarea marei rivale din Lancashire, Man United. Dar fotbalul englez „post Hillsborough” s-a redefinit in toate planurile prin organismul de sine statator Premier League, care acum nici macar nu mai contine in titulatura firescul The F.A. Federatia nu mai tuteleaza, liga are propria „umbrela”.

De la disperarea plumburie a unui 15 aprilie cu aproape 100 de mori si multi raniti, intr-un fotbal repudiat de Europa, la un miez de aprilie din 2009 cu „Cormoranii” preluati de nord-americani si Chelsea imprumutata de un rus jucand ca la carte pentru un loc in semifinalele UEFA Champions League. O metamorfoza nascuta din sange varsat cu ocazia de gala a semifinalei celei mai vechi competitii din istoria fotbalului mondial, The F.A. Cup.

Atunci, in ’89, Liverpool avea sa castige Cupa Angliei dar pierdea apoi titlul in ultima partida, dupa inchiderea editiei, chiar acasa pe Anfield, cu fosta lidera devenita urmaritoare, Arsenal, care avea doar sansa unui succes la macar doua goluri diferenta. Intr-un joc ramas in folclorul fotbalului insular, regretatul Michael Thomas avea sa inscrie acel al doilea gol izbavitor decisiv pentru „Tunari” chiar in minutul 90. Se intampla, nefiresc, intr-o vineri, 26 mai, la sase saptamani dupa tragedia de pe Hillsborough, intr-o reprogramare, data initiala a derbyului, la opt zile dupa „drama Sheffield”, fiind amanata. Sufletele plecate in ceruri parca luasera cu ele arta lui Liverpool de a acapara titluri nationale si europene cu o „ermetica” tinand de rezultat.

Foloase aveau sa traga doar cei care, oportunist ori premeditat, au exploatat 15 aprilie generand o schimbare intr-atat de radicala de parca intunecatii ani ’80, cu huligani, peluze cu buruieni si suspendari din eurocupe, nici n-ar fi existat.

Reclame

Mark Hughes preia Fulham

iulie 29, 2010

Rămasă fără manager în urma trecerii lui Roy Hodgson la Liverpool, finalista Europa League l-a instalat pe galezul Mark Hughes, care fusese demis în decembrie de la cârma cheltuitoarei Manchester City. „Sparky” revine astfel în sud-vestul Londrei, dar nu la Chelsea, în al cărei atac sosea în 1995 de la Manchester United, ci tocmai la rivalii vecini alb-negri.

Fără îndoială, Fulham şi-a depăşit cu mult condiţia în sezonul trecut, depăşind sub expertul ghidaj al lui Hodgson favorite ca Juventus, Shakhtar ori Wolfsburg, iar prioritatea lui Hughes (46 ani) este să amelioreze anticipabilul recul al clubului egipteanului Al Fayed, al cărui buget e o felie din bogăţiile arabilor de la City, aşa încât fostul atacant trebuie să opereze în anumite limite. Nici lotul nu este pe măsura onorabilului loc 12 ocupat în 2010, purtând mai degrabă amprenta pragmatismului lui Hodgson.

Totuşi, deşi perioada sa la Manchester City a fost percepută drept un eşec, în condiţiile în care n-a avut timp şi fler să omogenizeze o echipă sufocată de noi şi noi transferuri de potenţiali titulari, Hughes şi-a creat însă o carte de vizită tocmai ridicând peste aşteptări mai întâi naţionala Ţării Galilor, cu care ajungea în 2003 până în barajul cu Rusia de calificare la C.E., iar apoi pe Blackburn Rovers, până în Cupa UEFA. În această lumină, noua provocare s-ar putea să-i priască abrazivului antrenor, care nu neapărat a fost însă prima opţiune a fanilor de la Craven Cottage.

Ca o coincidenţă, după ce Fulham va debuta în ediţia 2010-2011 în deplasare la Bolton, primul joc acasă va fi duminică 22 august în compania vicecampioanei Manchester United, cu care Hughes cucerea inclusiv Cupa Cupelor în 1991, ca marcator în finală, mai apoi trecând la Barcelona, şi la care „Diavoli roşii” se întorcea ulterior de la Bayern.

Galezului i-au trebuit nici 20 de minute să debuteze cândva cu gol pentru ţara sa. Cât îi va lua acum să menţină pe linia de plutire o echipă miraculos salvată de la retrogradare de Hodgson în 2008 şi apoi ridicată pe culmi nebănuite?

Prin numirea unui britanic la Fulham, Premier League rămâne cu doar 5 antrenori englezi, adică un sfert din totalul managerilor din elită. Foarte puţin… Ar fi Hodgson la Liverpool, Redknapp la Spurs, pe care a dus-o în play-offul Champions League, Bruce la Sunderland, Allardyce la Blackburn şi Holloway la nou-promovata Blackpool.

Majoritari sunt britanicii, şi anume câte trei scoţieni şi irlandezi, doi galezi şi un nord-irlandez, breasla reunind şi 3 italieni, un francez, un israelian şi un spaniol. Dar vor urma demiteri şi permutări, nu-i aşa? În pericol ar fi Chris Hughton, promovat cu Newcastle United, mereu cocoşată râvnind irealist la prea bine, dar şi Ian Holloway, în ciuda miracolului cu „portocaliii” de la Marea Irlandei, Blackpool. Poate nici ibericul Martinez nu doarme dus la Wigan. What about Wenger then? … Well… what about him?

Jose inapoi la pod… Spania sapte si Anglia sase; Romania cat Red Bull Salzburg

decembrie 18, 2009

E ora unui prim bilant in cupele europene, unde ierarhiile au fost in mare masura respectate, Anglia si Spania tragandu-si partea leului si doar Liverpool si Juventus dintre numele sonore cazand prada furcilor caudine ale grupelor UEFA Champions League. (tabelul tragerii la sorti a optimilor si 16-imilor, la finalul postarii…)

Cu exceptia celor doua bombe, petarda a detonat-o Unirea Urziceni, redirectionata de pe locul 3 spre UEFA Europa League cu o linie de clasament simetrica si golaveraj 8-8. In rest, status-quo, chiar si calificarea lui CSKA Moscova in fata lui Wolfsburg fiind de domeniul normalului daca ne reamintim de triumful din 2005 al clubului rusesc in Cupa UEFA, pe cand „Lupii” doar visau sa ajunga sa reprezinte Bundesliga in eurocupe, in vreme ce reculul lui AZ Alkmaar dovedeste ca a fost doar o invingatoare de circumstanta in sezonul trecut din Olanda. 

In noua UEFA Europa League, jos palaria pentru Red Bull Salzburg care, castigand si la Villarreal, a inregistrat un procentaj 100% intr-o grupa in care lazialii au cazut victime. Strangand 18 puncte, campionii din 2007 si 2009 ai Austriei au adunat tot atatea cat cele 4 reprezentante ale Romaniei la un loc, un alt fapt care ar putea explica si clasarea „tricolorilor” in urma fostei gazde a Campionatului European din 2008.

Paisprezece natiuni si-au vazut emisarele calificate in primavara celei de-a doua competitii europene, cu Shakhtar Donetk drept unic sol al fotbalului din fostul bloc sovietic, pastrandu-si blazonul de castigatoare la zi a defunctei Cupa UEFA. In rest, a surprins oarecum Hapoel Tel-Aviv, drept castigatoare a grupei C, in dauna lui Hamburg, si pe undeva chiar Fulham Londra, o inedita reprezentanta a Albionului in Europa, dar misterul se dezleaga daca ne gandim la Roy Hodgson.

Desigur, redirectionarea unor Liverpool ori Juve in UEFA Europa League vor da o mai mare greutate competitiei si un stimulent in plus de a se reafirma unora ca Shakhtar sau Red Bull. Austriecii, din acest sezon cu Huub Stevens la carma, au incasat doar doua goluri, amintindu-si de forma din 1994, cand, trecand printre altele de Sporting CP, dupa prelungiri, si mai apoi Eintracht, in sferturile de finala ale Cupei UEFA, la penaltyuri, au ajuns sa joace finala competitiei, 0-1 si 0-1 cu Internazionale.

Austria de atunci, si nu Red Bull din aceste ultime editii, avea sa fie razbunata tocmai de Stevens, un fost international olandez, fundas castigator ca jucator al Cupei UEFA, cu PSV Eindhoven, care avea sa o conduca pe Schalke in 1997 la cucerirea aceleiasi Cupe UEFA tocmai in dauna Interului, la lovituri de departajare. Asadar Lucescu sau Benitez n-au drumul tocmai lin spre finala de la Hamburg, antecedentele sugerandu-ne insa ca tot pe taram german, in 2001, avea sa fie obtinut si ultimul succes insular in aceasta competitie, tocmai gratie „Cormoranilor”, 5-4 cu golul de aur, la Dortmund, contra Alavesului lui Contra. Greu de crezut insa ca alti romani vor onora ultimul act al UEFA Europa League. 

Wolfsburg, „cazand” din Liga Campionilor in poala verisoarei mai modeste, a marit la patru numarul reprezentantelor Bundesligii, superior Spaniei si Olandei, cu cate trei, plus Angliei si Belgiei, cu cate doua plus una, adica o a treia venita si ea din competitia numarul unu. 

Despre cluburile romanesti, doar atat… O reconfirmare a nivelului valoric scazut al primei ligi carpatine. Steaua, altfel obisnuita cu intrecerile europene, se regaseste printre cele doar 5 cluburi fara macar o victorie in grupe, inscriind numai 3 goluri. Dinamo, CFR Cluj si Timisoara au marcat cate patru, doar ultima scuturand plasa si invingand in ultima runda de jocuri, si inca in deplasare. Linia la comun a careului, patru succese, sase remize, 14 esecuri, 15-37, spune totul.

Defalcat, Timisoara, „cazuta” din play-offul Ligii Campionilor, a salvat aparentele cu o ultima buna impresie la Zagreb, la chiar 20 de ani dupa un 17 decembrie insangerat pe Bega, castigand un prim joc dintr-o aventura europeana de 10 dispute, inceputa la Donetk, si tocmai eliminarea castigatoarei Cupei UEFA ii ofera per total un ascendent in fata Clujului de exemplu, al carei regres fata de cele patru puncte smulse anul trecut in grupele UEFA Champions League e mai mult decat evident. Cat despre Dinamo, in caracteristicile-i tipare, o subtire sansa de a rasturna calculele calificarii scufundandu-se in mocirla de pe Spirou Louis.

De fapt, Timisoara a adunat in grupe mai multe puncte decat alte 9 cluburi plus cele doua conationale Steaua si CFR, cu toate in general mai unse cu alifii pe cai europene, asa incat Ioan Ovidiu Sabau poate fi trecut, alaturi de Dan Petrescu, care si-a atins obiectivul calificarii, intre antrenorii de prespectiva ai noului val. Dintre cei consacrati, Mircea Lucescu asteapta cu trepidatii tragerea la sorti si un drum cat mai lung, pe care inca se afla si invinsa sa din ultima finala, Werder. 

Intre cele 16 primavaratece din UEFA Champions League, cate 3 din Anglia, Spania si Italia, cate doua din Germania si Franta, plus CSKA, Olympiacos si Porto.

In optimile din februarie, cu cluburile de pe locul secund in grupe jucand prima mansa pe teren propriu: VfB Stuttgart v Barcelona; Olympiacos v Bordeaux; Inter Milano v Chelsea; Bayern Munchen v Fiorentina; CSKA Moscova v Sevilla; Lyon v Real Madrid; Porto v Arsenal; AC Milan v Manchester United.

Intre cele 32 din UEFA Europa League, 4 din Bundesliga, cate 3 din Olanda, Spania, Belgia si Anglia, cate doua din Franta, Italia, Portugalia si Turcia, plus o unica echipa din Israel, Grecia, Austria, Ucraina, Danemarca, Cipru, Rusia si, da, da, Romania. Unirea a ramas pe metereze. Bravo ei, la debut…

In 16-imile UEFA (18, 25 februarie): Rubin Kazan v Hapoel Tel Aviv; Athletic Bilbao v Anderlecht; FC Copenhagen v Marseille; Panathinaikos v AS Roma; Atletico Madrid v Galatasaray; Ajax v Juventus; FC Bruges v Valencia CF; Fulham v Shakhtar Donetk; Liverpool FC v Unirea Urziceni; Hamburger SV v PSV Eindhoven; Villarreal v VfL Wolfsburg; Standard Liege v Red Bull Salzburg; Twente Enschede v Werder Bremen; Lille v Fenerbahce; Sporting CP v Everton; Hertha Berlin v Benfica SL. In optimile din martie, invingatoarea dintre LOSC Lille si Fenerbahce va da de Liverpool ori Unirea…

A inceput de-a binelea… Si Eriksson ca din pusca!

august 8, 2009

11 august 2007. Sven Goran Eriksson revenea val-vartej in prim-planul peisajului fotbalului englez, ca manager al lui Manchester City, cu un 2-0 in deplasare la West Ham, in etapa de debut. Avea sa fie prima din trei succese la rand, toate la zero, in sezonul 2007/2008 din Premier League. Aventura sa avea sa se sfarseasca tot pe 11, dar in luna mai, in 2008, cu un usturator 1-8 la Middlesbrough. Locul 9 si o calificare in Cupa UEFA. Peste putin timp, vara trecuta, suedezul era debarcat de la Eastlands cam cum era nevoit sa se desparta candva si de nationala Albionului.

A fost o poveste cu seici ce i-a retezat picioarele scaunului sau la reprezentativa Angliei, inaintea WorldCup 2006, si s-a intamplat ca atat in 2007 cat si luna trecuta sa revina in fotbalul englez tot datorita unor oameni cu relatii si bani din lumea Orientului. Acum doua veri, sosirea thailandezului Shinawatra la Man’City il propulsa imediat pe Eriksson in scena.

Luna trecuta, in 14 iulie 2009, preluarea lui Notts County de catre un consortiu din Dubai condus de un om cu dare de mana din Qatar a adus cu sine si investirea aceluiasi uns cu toate alifiile globe-trotter. Munto Finance Limited a stiut din start ce vrea si pe 21 iulie era dezvaluit numele lui Eriksson. Imediat, pe 25, directorul de fotbal al trupei de liga a patra se lansa la apa cu un 2-1 in amicalul cu concitadina Nottingham Forest.

Pare peste mana, fortat, faptul ca unul ca Eriksson s-a reapucat de treaba taman la Notts County. La prima vedere, ar parea doar un mariaj financiar, un alt tun al „oportunistului” scandinav acum in varsta de 61 ani, insa nu-i chiar asa. County are acea aura cu totul aparte, in consonanta cu valorile absolute ale fotbalului englez, si anume traditia indelungata a jocului si pasiunea pentru fotbal, pentru culorile locale, pentru sustinerea clubului comunitatii, fie el cat de mic sau cu probleme. Iar County numai mic nu e, daca vrem sa vedem mai mult decat bani, rezultate, glorie, locuri fruntase.

Notts County e cel mai vechi club profesionist din lume si al cincilea ca vechime din istoria jocului. De fapt, fondat fiind in 1862, e mai batran chiar si decat The F.A., infiintata in 1863. Mai mult, alb-negrii in dungi verticale se numarau printre cele 12 grupari fondatoare ale Football League, cu a sa prima editie de campionat din istoria jocului, pe care o incheiau pe 11 in 1889. Mai apoi, erau sursa de inspiratie pentru ceea ce e si astazi trusoul lui Juventus Torino.

Pe de alta parte, County nu si-a depasit ulterior conditia de pioniera a jocului, ramanand oarecum in anonimat dar mereu cu acea poveste minunata a inceputului, pastrata in analele fotbalului. Doar un trofeu major, Cupa Angliei, si acela in secolul XIX. Apoi, un numar nedorit de retrogradari, 15, care, coroborat cu cele 12 promovari, o fac drept cea mai plimbata profesionista intre divizii. Din pacate, mai mereu intre cele inferioare. Si aici ajungem la Sven…

Caci Notts a incheiat pe 21 in 2008 si pe locul 19 in luna mai, de fiecare data in liga a patra. Adica aproape de locurile 23-24, retrogradante din fotbalul profesionist. Ei bine, la un club care doar de doua ori a reusit sa castige acest esalon patru, in 1971 si 1998, s-a inhamat Sven la lucru. Ca director de fotbal, secondat de sfatuitorul Tord Grip, mereu mana sa dreapta, si de preparatorul Svensson, un alt compatriot. Va reusi Sven minunea? Mai are suedezul charisma succesului?

Primii pasi spun da. In 25 iulie, 2-1 contra concitadinei Forest, din liga a doua. Amical – amical, dar la cata rivalitate e intre cele mai apropiate ca locatie cluburi profesioniste din Albion, a fost mai mult decat un amical. Meadow Lane, pe care County joaca din 1910, adica de aproape un secol, e la 300 metri distanta de mai faimosul City Ground, al lui Forest, dar – esential – peste apele raului Trent… Ca o paranteza, s-o fi numind arena lui Forest a orasului, „City Ground”, dar pozitionarea sa este inafara granitei lui Nottingham. Cu alte cuvinte, County e echipa orasului, gratie pozitionarii lui Meadow Lane pe malul „bun” al raului. Pana si in aceasta privinta, Notts County are „dosar” bun, mai cu fir de aur, pe masura sosirii unuia ca suedezul.

Iar startul in noua editie a fost aidoma celui al suedezului, la intoarcerea in Albion, in 2007. Adica la superlativ. 5-0 acasa cu Bradford City, cu 3-0 la pauza. Hat-trick al ex-puscariasului Lee Hughes. Lidera dupa prima etapa. „Macalendrii” zboara la inaltime. Intreaga poveste pare un scenariu de film. Desigur, Sven e doar director, supervizeaza, si victoria e a managerului Ian McParland, un scotian, de fapt al optulea marcator all-time al alb-negrilor, cu 90 reusite intre ’80 si ’89. Al doilea ar fi un anume Tony Hateley. Va surprind asemenea nume asociate cu clasata pe locurile 21 si 19 in liga a patra? Ei bine, Meadow Lane a magnetizat peste ani si alde Dixie Dean, Tommy Lawton ori Martin O’Neill. Iar de luna trecuta un tar intre antrenori, Sven Goran Eriksson.

Unde e Sven, se vorbeste de Premier League. Atat de bombastice sunt planurile alb-negrilor. Pare greu de crezut, la cat de sinistre au fost ultimele clasari ale clubului, dar Notts County se alinia la startul ultimei editii a vechii primei ligi engleze, in 1991, inaintea lansarii F.A. Barclays Premier League. Pe care trupa pe-atunci a lui Allardyce n-a mai prins-o, retrogradand din elita in ’92. De atunci, amar si lacrimi. Din aceasta vara, planuri si sperante.

Dupa 5-0, ti-ar putea fugi pamantul de sub picioare, mai ales cand clubul il are la carma pe unul ca Sven. O noua frumoasa fila de poveste, tipica fotbalului englez, e in tiparire pe una din micutele dar atractivele arene din insula. Trupe ca Notts County dau in felul lor mai multa culoare unui fotbal mult prea patronat de titlurile cu litere de-o schioapa legate de alde Ronaldo si bolizii sai gata de-a fi facuti zob de parapeti, ca de, asta e cand ai prea multi bani si nu si integritate pe masura, sa-i chibzuiesti. Sven va chibzui in schimb fiece pas, orice miscare sau transfer, si rezultatele vor aparea, neindoios. E doar o chestiune de timp…

Ziua 62. Amintiri cu „Tractoristul” Jim si Paulo din Viseu

februarie 22, 2009

Un meci televizat de campionat tocmai i-a adus fata in fata. Paulo contra Jim.

Paulo Sousa exemplifica portretul robot al jucatorului de calibru care vrea sa-si faca un nume in antrenorat. Lansat de Benfica Lisabona, cu care cucerea titlul national lusitan, tanarul din Viseu continua la rivala locala Sporting si triumfa ulterior in finala Ligii Campionilor cu Juventus Torino. Remarcabila traiectorie a mijlocasului la inchidere il aducea in urmatorul ultim act al Champions League tocmai in fata „Batranei Doamne”, cucerind din nou trofeul cu Borussia Dortmund: 3-1.

Sacait de accidentari, portughezul usor de recunoscut pentru pletele sale de apas a mai trecut pe la Internazionale si Parma, precum si prin Grecia, la Panathinaikos, respectiv Spania, la Espanyol, agatandu-si ghetele in cui la nici 32 de ani, cu 51 de selectii la activ pentru echipa nationala, cu care a participat, intr-o asa zisa „Generatie de aur”, la turneele finale Euro 1996, Euro 2000 si Cupa Mondiala din 2002, unde problemele medicale l-au tintuit insa pe banca de rezerve.

Jim Magilton e mai putin cunoscut in marea schema a lucrurilor dar unele similaritati cu traiectoria lui Sousa sunt cu atat mai remarcabile. Jim e cu cateva luni mai „mare” decat Paulo, nord-irlandezul bifand deja varsta de 39 de ani. Ca si Sousa, Magilton a pornit de la un club mare, Liverpool FC, unde i-a venit insa greu sa prinda echipa in conditiile in care centrul terenului era in jurisdictia lui Steve McMahon. Mijlocasul a ajuns insa la Southampton, pentru care debuta intr-un memorabil 4-2 contra… „Cormoranilor”, in 14 februarie 1994, joc in care Le Tissier reusea un hat-trick, dar, se dovedeste acum, cariera sa avea sa se lege de „tractoristii” de la Ipswich Town, unde a strans din ’99 incoace 273 de meciuri si 16 goluri, dintre care 3 in semifinala unui baraj de promovare contra lui Bolton, in chiar primul sau sezon in albastru-alb.

Ca si Sousa, Magilton a strans putin peste 50 de selectii la nationala, mai exact 52, stropite cu 5 goluri, si in aceeasi perioada, 1991-2002, doar performantele marunte ale micutei provincii din Insula de Smarald despartindu-l pe Magilton de sansa de a juca la un turneu final.

Sambata, pe Loftus Road din vestul Londrei, fostii internationali s-au aflat fata in fata. Paulo Sousa, pe banca lui Queen’s Park Rangers, Jim Magilton, pe cea a oaspetei Ipswich Town. Tacticile si reactiile lor, in vazul telespectatorilor de pe Sky Sports.

Paulo grizonat, cu pletele ceva mai scurte, bronzat si aratos aidoma unui star de cinema, doar ochii miscandu-se nelinistit tradand tumultul unui tanar antrenor conducandu-si trupele „la patru ace”, intr-un pardesiu negru la doua randuri de nasturi.

Jim tot carliontat, ceva mai implinit, incotosmanat in fasul de prezentare al „albastrilor” din Ipswich, cu un calut si cele trei valuri pe emblema clubului din sud-estul de ses rural al Albionului, de unde si persiflarea de a fi numiti de unii drept „tractoristi”.

Paulo a preluat-o pe QPR in miezul lui noiembrie, dupa ce initial, in vara, era uns secund al lui Queiroz la nationala Portugaliei, in al carei staff tehnic largit fusese cooptat. La un club cumparat de magnati si oameni ai Circului Formulei 1, a se citi Mittal plus Briatore si Ecclestone, nu mare e mirarea ca s-a riscat pe mana unui novice. Nu doar camerele de filmare au fost la Loftus Road, ci si Flavio Briatore in tribunele arenei ca de Legoland, insotit de Capello. Paulo, o lovitura de imagine pentru un club ce se doreste a deveni la fel de cosmopolit, in vestul capitalei, ca si consacratele vecine Chelsea si Fulham.

Jim o prelua pe Ipswich Town in vara lui 2006, doar un punct despartindu-l anul trecut de calificarea in barajul de promovare. Acum in al treilea sau sezon la carma asa-zisilor „Tractoristi”, nord-irlandezul pornea la Loftus Road de la egalitate de puncte cu Sousa, doar ca Jim le stransese pe toate pe cont propriu…

1-0 pentru QPR, deja in minutul 2, semnatar Di Carmine, imprumutat de la Fiorentina. Ceea ce avea sa se dovedeasca a fi un simplu foc de paie. Calutul de pe emblema lui Ipswich a zburdat apoi in voie, ex-jucatorul de Premier League John Stead egaland, mijlocasul cu care Ipswich evolua acum nu multi ani chiar si in Cupa UEFA, Pablo Counago, marcand cu stangul la finele unei actiuni personale iar rezerva Jonathan Walters stabilind scorul final: 1-3. Ar fi putut fi mult mai drastic…

Jim, antrenorul in fas, l-a invins clar pe Paulo, incepatorul in pardesiu. Diferenta a fost vizibila la toate capitolele. Ipswich trage din nou la calificarea la baraj, QPR pare a naviga doar la mijlocul ierarhiei. Magilton pare a-si fi intrat serios in mana in cariera sa manageriala la Ipswich, Sousa inca tatoneaza terenul la un club in cautarea propriei identitati. Calutul e de decenii bune pe emblema lui Town in vreme ce la proprietari noi, QPR are si o sigla noua.

Jim Magilton n-a fost deloc un jucator rau si sigur a fost binecuvantat atat cu clarviziune la mijlocul terenului, cat si cu o cutiuta de tehnica nu neaparat in arsenalul unui fotbalist nord-irlandez. O alta echipa nationala ori alte cluburi in palmares i-ar fi adus poate ceva recolta… Talentul fotbalistic se prelungeste acum intr-o evidenta abilitate manageriala. De urmarit.

Cert e ca Ipswich Town are istorie. In noua din cele zece sezoane la carma sa, Bobby Robson o mentinea in prima jumatate a ligii de elita din Albion, conducand-o pe candva vicecampioana Angliei la cucerirea Cupei UEFA. Town s-a mai intors nu demult pe drumurile europene si gruparea din comitatul Suffolk, din nord-estul Londrei, nu la mare distanta de capitala, pare a cocheta cu ideea revenirii in Premier League, ascensiune ce tine si de urcusul lui Magilton. Ce s-a mai bucurat, ca un copil, zbenguindu-se pe margine si batand palma cu colaboratorii, la golurile „albastrilor”.

„We are the Tractor Boys” putin le pasa ca sunt luati in deradere de unii sau altii dintre fanii unor grupari din capitala. Ipswich si Magilton, pe drumul cel bun. QPR, ratacind si in continuare, acum cu Sousa, dovedeste ca intortocheate mai sunt caile Domnului.

Medaliile din Champions League nu i le va lua nimeni insa ce n-ar da Paulo sa fi deprins deja flerul lui Jim. Pentru 90 de minute, Magilton i-a dat o lectie de fotbal cum Sousa deseori preda din teren, in ilustra-i cariera incoronata cu trofee. Inca o confirmare a ideii ca jucatorii de renume au o misiune cu atat mai dificila sa-si pastreze intact portofoliul intr-o lume in care nu mai sunt executanti ci conducatori de trupe.