Posts Tagged ‘finante’

Liverpool, care 31 octombrie îl alegi?

Octombrie 31, 2010

E la mintea cocoşului. Acesta. 1-0 la Bolton. Maxi. Anul trecut, în 31 octombrie, Liverpool pierdea clar la Londra, 3-1 cu Fulham, antrenată pe-atunci de Roy Hodgson. Ce-a urmat, ştim cu toţii. Gerrard şi Torres au sfârşit în mai pe 7. Sub aşteptări. Sub Champions League.

Mai interesant, şi-anul trecut după 10 etape, şi-acum, Liverpool contorizează tot 4 înfrângeri. Patru. Diferenţa n-ar fi că „Roşiii” strânseseră atunci 18 puncte, din mai multe victorii, cu care acum s-ar afla imediat sub podium, ci plusul major e în contul actualei campanii, când Hodgson şi trupa joacă pentru noi proprietari, avantaj de moral în lumina faptului că ariviştii la Anfield au acoperit datoriile şi anunţă o îmbunătăţire a situaţiei financiare.

Stevie Gerrard pomenea cândva de povara gândului dând târcoale prin vestiar de a juca pentru un club cu probleme înafara terenului. Probleme care n-au cum să nu afecteze ambianţa generală, răsfrângându-se inclusiv pe gazon. Alta e însă situaţia iar fotbaliştii, oricât de profesionişti ar fi, şi deci imuni discuţiilor despre balanţe financiare din birourile capitonate, tot reacţionează diferit, în funcţie de starea de fapt. Or fi ei staruri dar mai întâi sunt oameni, şi ei cu grijile şi temerile lor. Iar stabilitatea financiară induce o mai mare linişte şi „în iarbă”. Liverpool revine încet de la încrâncenare şi deznădejde la normalitate şi speranţe…

3-1 pentru Fulham la fine de octombrie a fost un bun indiciu al deznodământului de locul 7. 1-0 la Bolton indică un urcuş iar cum carul are osii noi, mai fiabile, Liverpool nu poate spera decât la mai bine. În fond Roy intră abia într-a patra sa lună la Anfield. Sezonul e lung iar Manchester City e cu doar 5 puncte în faţă. Şi Spurs cu trei. Comparativ cu vaietele despre startul catastrofal al „Cormoranilor”, amplificate cu tot soiul de scenarii incendiare, handicapul de opt puncte faţă de podium pare acum o bagatelă. Ba chiar recuperabil.

acorns e afectiune, nu bani

Octombrie 17, 2009

Nu putini se folosesc de Samsung in ultratehnologizata lume moderna. O firma renumita. Al carei nume e inscriptionat si pe tricourile albastre ale lui Chelsea, vizionata in lungul si latul lumii. Cei care au vizionat astazi meciul Aston Villa – Chelsea, 2-1, s-or fi intrebat insa cui ii face reclama clubul din Birmingham. Acorns nu suna aidoma lui Samsung.

Ei bine, Villa are meritul de a urma exemplul pozitiv al Barcelonei, oferind publicitate gratuita unui ospiciu de copii, Acorns, din zona centrala a Angliei, Midlands. Este o dovada ca industria fotbalului profesionist mai are pe ici-colea o latura caritabila, o fata umana, o farama de afectiune. Visiniu-albastrii dau astfel o mana de ajutor unei organizatii din comunitatea locala mult mai in nevoi decat clubul cu suficiente surse de venit…

Ofera si ti se va da, o fi mantra celor de la Villa Park. Sigur e ca Randy Lerner, proprietarul american al clubului, il ajuta pe piata transferurilor pe managerul O’Neill cu fonduri chibzuit alocate si iata cum incet-incet se contureaza o atractiva trupa in Birmingham, reunind alde Ashley Young, James Milner ori Gabriel Agbonlahor. Autohtoni tineri. Dar sa revin la sponsori.

Asadar Villa incaseaza… aer de pe urma sponsorului de pe tricou, in vreme ce Chelsea ia 13 milioane pe an de la Samsung.

Ca vremurile sunt grele se vede in piepturile „lanternei rosii” Portsmouth, ce face reclama unei firme pe internet oferind locuri de munca. Jobsite varsa in schimb doar 250.000 lire anual gruparii de la Fratton Park. Maruntis pentru un club impovarat, cu jucatorii plecati si evoluand pe un stadion arhaic, inghesuit ca pe vremuri.

Burnley si Wolves au macar circumstanta atenuanta de a fi nou-promovate, incercand din mers sa-si consolideze profilul. Samuel Cooke & Co, o firma de lubrifianti industriali, achita 400.000 lire sterline pe an lui Burnley, aceeasi suma fiind platita „Lupilor” de siteul de pariuri online Sportingbet.com, un parteneriat similar existand si intre Hull City si Totesport.com, pe o jumatate de milion anual, respectiv intre 118Bet, o alta firma de pariuri, si vecinele din Greater Manchester, si anume Bolton si Wigan, fiecare incasand cam 750.000 lire.

Sunt insa si firme care platesc mai bine, de exemplu Chang, compania de bere din Tailanda, ce plateste 2,6 milioane lui Everton Liverpool, pentru a nu aminti de excelentul contract avut de Fulham, ce a negociat cu LG pe 4 milioane anual. Surprinzator, pentru un club relativ mic, insa totusi strategic pozitionat in vestul Londrei, cu destui simpatizanti cu dare de mana, fapt valabil si pentru locuitorii zonelor adiacente sau numerosii spectatori straini ce se aventureaza la Craven Cottage.

Liniile aeriene pluseaza, Emirates Airlines, al carei nume e purtat si de arena „Tunarilor”, achitand 5 milioane Arsenalului, iar Etihad achitand aceeasi suma lui Manchester City. Unde sunt patroni din lumea araba si sonoritatea numelui sponsorului ne duce cu gandul tot la nisipuri fierbinti.

Mult ia Tottenham de la Mansion.com Casino and Poker, o alta firma online de jocuri de noroc, jocuri ce au patruns recent in forta pe piata fotbalistica. Pariurile si fotbalul se completeaza… 8,5 milioane e suma achitata Spursilor!

Cluburile mari din nord-vest vin insa parca din alta lume la acest capitol. Manchester United nu s-a sinchisit ca e in ultimul sezon al contractului cu AIG, firma falimentara de asigurari cu sediul peste ocean, si care oferea cea mai buna plata din lumea balonului rotund la capitolul sposnsorizarilor pe tricouri, 14,125 milioane, de la anul continuand in aceiasi parametri cu Aon, tot o firma de asigurari, ce a crescut potul. Liverpool a dat si ea lovitura, trecand in 2010 de la berea Carlsberg, ce varsa 7,5 milioane pe an, la Standard Chartered Bank, o institutie financiara ce s-a angajat sa achite si ea tot cate 20 milioane pe an, timp de 4 editii. Uite o banca in bani…

Mai sunt si alte firme de pariuri, rasarite aidoma ciupercilor. Boylesports, pe tricourile lui Sunderland, achitand 2,5 milioane „Pisicilor negre”, si SBO Bet, oferind 1,67 milioane lui West Ham. Un milion si jumatate ia Blackburn de la Crown Paints, o firma de vopsele, de unde ca doar in Lancashire firmele manufacturiere se aventureaza in lumea banilor din Premier League.

Stoke City, ca si Arsenal, are numele sponsorului atat pe tricouri cat si pe frontispiciul arenei. Britannia ofera credite pentru locuinte si un milion pe an ros-albilor.

Intrebarea e cat va mai sta Birmingham cu F&C Investments in piept, tinand cont ca firma financiara ofera „doar” 600.000 pe an iar albastrii tocmai au fost preluati de consortiul condus de ambitiosul Carsten Yeung, asiatic ce trambiteaza cheltuirea a 80 milioane pe noi achizitii in urmatoarele doua editii. La asa investitii, probabil si un sponsor mai manos…

Tragand linia si adunand, 7 prim-divizionare sunt sponsorizate de firme de pariuri ori jocuri de noroc, un numar in crestere in conditiile in care omul de rand cade prada dependentei de un asemenea viciu, in incercarea de a ajusta costul traiului tot mai „inghesuit”. Pentru a nu mai aminti de tentatiile cu care e bombardata tanara generatie, urmarind indeaproape jocul si mereu fascinata de atractivele tricouri ale favoritelor. Baiatul citeste numele 118Bet si apoi da fuga la tastatura. Pe banii tatalui…

O lume nebuna, nebuna. Un fotbal mercantil, vandut fortelor de piata si puterii absolute a publicitatii. Puterea de vanzare si marketing a fotbalului e coplesitoare, cu 4,77 miliarde telespectatori in 200 tari, vizionand Premier League. De aici si interesul sponsorilor de a figura pe tricoul rosu al lui United… Dar, dupa cum vedem, una ca Portsmouth ia doar graunte iar Villa a ales solutia ideala, solitara si admirabila. Nu pe bani, ci pe sentimente.

De poti sa-ti tii capul limpede cand toti ceilalti si l-au pierdut pe-al lor… Parca asa zicea Kipling in If. Daca…

Dupa Poli – Stuttgart la televizor

August 19, 2009

Unii ar putea spune ca mai bine sa stau in banca mea, de vreme ce n-am fost la meci si scriu de pe insula, deci opinez dinafara valtorii fotbalului romanesc. In plus, am vizionat jocul Poli – VfB Stuttgart in transmisie directa prin satelit, pe Sky Sports 2. Uneori, a privi lucrurile de la distanta, in ansamblul lor, poate insa oferi implicit echidistanta, detasarea necesara pentru a analiza evenimentele la rece.

In primul rand, oricat de dureros e un esec pe teren propriu, insasi prezenta in faza play-off a grupelor Champions League e o performanta in sine pentru clubul timisorean, mai ales in circumstantele recente, cand, in acest deceniu, alb-violetul a fost greu pus la incercare. Si – vorba aceea – orice spit in fund e un pas inainte.

Marian Iancu a spus dumnealui ceva cand s-a referit la faptul ca Poli nu e inca pregatita sa abordeze grupele Champions League iar infrangerea i-a confirmat parerea. As zice ca a dat dovada mai degraba de realism decat de un defetism gaunos. In acest context, capete limpezi pot trage concluziile necesare si invata dintr-un esec previzibil, lectiile din ingenuncheri fiind mult mai folositoare decat cele eventual luate in seama in urma oricarui succes indoielnic.

A fi sperat la un rezultat favorabil echivala cu un optimism nebunatic, cu o nonsalanta nesanatoasa. In fond, Alexander Hleb, marcatorul golului doi, este jucator de imprumut de la Barcelona, campioana la zi a continentului. Asta pentru a sublinia cu cine a trebuit cu adevarat sa se puna Poli. Daca ne amintim ca finalul editiei precedente, cand isi cucerea pe merit locul in preliminariile Champions League, o gasea fara antrenor si cu un mare semn de intrebare in privinta urmasului lui Uhrin Jr., nici nu e tare de mirare ca dupa calificarea fara victorie in dauna Shakhtarului lui Lucescu a urmat aterizarea cu picioaele pe pamant.

La fel de adevarat e ca VfB a deschis scorul dintr-un penalty acordat in urma unei faze in care Pantilimon a plonjat intr-un semn cu bratele de „n-am facut nimic”, faza continuare a unei actiuni a „svabilor” pornite in urma unui hent comis de Lehmann, care a pasit cu balonul inafara suprafetei de pedeapsa. Dar poate tocmai aceasta derulare a evenimentelor confirma faptul ca doar s-a intamplat ceea ce era scris in piatra sa se intample, cu favorita luandu-si partea leului. Masa bogatilor e prea incarcata si miza prea mare pentru a se produce erori de sistem ingaduind un club inca nepregatit, conform catalogarii insasi conducatorului sau, sa ajunga la marele festin. Mai e un retur dar pe malul Neckarului confruntarea pare a fi si mai dezechilibrata.

Ca o concluzie, repet parerea exprimata acum cateva saptamani, in urma remizei calificatoare cu Shakhtar. Pentru Poli e esentiala, mult mai importanta decat orice, consolidarea pozitiei secunde, cu truda obtinuta, in competitia interna, si care i-ar cimenta traiul in Champions League. Altfel, uitati-va la CFR Cluj… Uimitoare in jocurile de deschidere, la Roma si cu Chelsea, dar capotand apoi si neintorcandu-se in Champions League, datorita unui traseu intern regretabil.

Daca Poli se vrea a fi serioasa in privinta abordarii de pe baze mai consistente a Champions League, atunci trebuie sa-si apere pozitia fruntasa in fotbalul romanesc. Conteaza mai mult pe moment disputele din campionat cu rivale din Bucuresti ori CFR Cluj sau alte pretendente, ca sa nu mai amintim numele Unirea Urziceni, care ar trebui provocata la o revansa, decat orice joc aparent cu miza mai mare, dar care e doar o iluzie. Sa fim seriosi… Poli nu poate cuceri Champions League, nici macar trece de faza grupelor, asa incat unica sansa de calificare la startul competitiei, pentru 2010, tot via – campionat ramane.

Si-atunci baieti, suflecati-va manecile in campionat, jumuliti-o pe Dinamo cand e momentul, si nu sfarsiti lamntabil pe scut in fata acelor „caini rosii”, si reveniti in UEFA Champions League. Altfel, tot acest august 2009 va ramane doar un biet meteorit.

Europa Cup, cu grupa in care va evolua Poli, e poate cel mai bun prilej de rodaj propice in Europa. Calificarea se poate juca fie si dupa un prim joc sa zicem pierdut, adversarele sunt mai abordabile, gen Shakhtar ori Partizan, mai pe calapodul timisorenei, iar sistemul „grupa” ofera mai multe incercari. Ii vine ca o manusa gruparii timisorene, la momentul actual. Orice altceva ar fi fost o palarie prea mare, o scena imbietoare dar cu doua fatete… Iar taisul lamei i-a jucat festa clujenei.

Ai pierdut? Continua! Nu-i nici un bai. In primul rand, Poli a tinut steagul sus, nu s-a facut de ras, si ar putea, cu chibzuinta, folosi esecul cu VfB in favoarea ei, sa invete lectiile care s-o faca suficient de tare pentru viitoare confruntari europene, abordate de pe pozitii mai egalitariste.

Incasari mai mari in urma acestui periplu, o mai buna balanta financiara, niste transferuri mai utile, o eficientizare a activitatii clubului, acestea ar trebui sa fie tintele pe termen scurt si mediu pentru recoltarea ulterioara a roadelor. Champions League e o ecuatie pe termen mediu-lung, a carei rezolvare nu poate fi abordata in urma unui an cu frecusuri gen depunctari, demiteri de antrenori, alte dubii in jocuri cu Dinamo ori legate de insasi culorile si palmaresul clubului. Toata lumea vrea sa vada alb-violetul invingator in Champions League dar Roma n-a fost ridicata intr-o zi si nici un succes nu vine fara chinuri, uneori umilinta, multa transpiratie si mai ales rabdare.

Asa incat esecul nu e un capat de tara ci doar un inceput. Pumnii stransi la Stuttgart dar chiar si fara un improbabil 3-1, viitorul lui Poli e mai luminos ca niciodata. Rabdare si tutun, la televizor, invatand de la „grei”. Vine randul tuturora, vin vremuri mai bune. Pana atunci, hais si cea pe rivalele din campionat. Acolo e o paine alba de mancat, pentru caviarul european din vara viitoare.

Ziua 166. Ca si cum un turc ar da lectii de romana la Academia Romana

Iunie 7, 2009

Nu multi sunt englezii care ii cunosc foarte bine regulile. Iar putini sunt cei care stiu in amanuntime regulamentul. E o procesiune cat ziua de lunga de aruncari din alergare, de la punct fix, al unei mingi ca de oina, spre adversarul cu bata din echipa adversa. Meciurile sale test sunt programate pe durata a 5 zile, depind de conditiile meteorologice si de lumina la amurg, sunt cu pauze de pranz si ceai, reunesc si jucatori purtatori de burtica-marsupiu aproape ca la golf, care, fie vorba intre noi, nu-i un sport ci un moft, si a fost inventat de englezi fara a se fi raspandit, aidoma fotbalului, la scara mondiala.

Cricketul are un cerc restrans de practicanti si tari competitoare dar are propria Cupa Mondiala. Iar pentru cresterea spectaculozitatii sale, are doua versiuni „prescurtate”, si anume One Day Internationals, jocurile decise intr-o zi si nu in 5, respectiv The Twenty20es, in care numarul de aruncari si loviri a mingii, de fiecare parte, e si mai redus. Ei bine, in acest weekend, in Londra si Albion, a pornit la drum Cupa Mondiala a celei de-a doua variante. World Twenty20 Series.

Anglia, tara de origine a cricketului, nu intre favorite, ci cu 10/1 cota de castigare a trofeului, dupa experte ca India si Africa de Sud. Australienii, nasii englezilor nu doar la cricket, sunt inca vazuti in lumea acestui sport drept cei mai tari din parcare, iar vecinilor neo-zeelandezi le-a crescut si lor recent cota. In general, se reunesc cam 12-15 natiuni, in majoritate din tarile Commonwealth, de exemplu cu Pakistan si Indiile de Vest, din Caraibe, dovedindu-se mereu reprezentative redutabile, dar cu una ca Bangladesh fiind carne de tun, in ciuda granitei cu experta Indie. Puritanii jocului iti vor spune insa ca varianta Twenty20 e doar un surogat ieftin si nu ofera masura abilitatii jucatorilor, motiv pentru care nu toate formatiile de top se regasesc in acelasi careu de asi si in „prescurtare”. Din pacate, in cazul Angliei, Albionul nu e intre favorite nici in testele propriu-zise, nici in variantele sale prescurtate. Ceea ce s-a mai dovedit o data inca de la startul ostilitatilor, si nu oriunde, ci la Lord’s, pe terenul gazda al Federatiei Engleze de Cricket.

Lord’s e o minune arhitectonica, avand gazon plusat si numeroase tribune cu loje care mai de care, unde sampania si caviarul curg valuri, intr-o zona cu tocuri inalte a Londrei, aproape de Muzeul Sherlock Holmes din Baker Street. Iar cricketul, trebuie subliniat, ramane un bastion al claselor macar medii, fiind in trecut un sport al straturilor dominante ale societatii. Poate ca, fiind apanajul doar unor anumite structuri sociale, de aceea a si ramas intr-un cerc restrans, neraspandindu-se pe glob in randul maselor, aidoma popularului fotbal.

Dar sa revenim la World Twenty20 Series. Caci in cricket pana si unele ca Scotia si Irlanda, verisoarele… , sunt oarecum niste intruse, fara o traditie solida in cricket si fara palmares. Si se intampla ca irlandezii, desi sa fi figurat la Campionatul Mondial propriu-zis de cricket, sa nu participe la actuala competitie. Scotienii sunt, dar cu sanse mici, iar cu sanse iluzorii s-au prezentat olandezii. Olanda la cricket?!?

Nici vorba de portocale mecanice. Poate olandezi zburatori. Recuperatori de bani, angajati in industria publicitatii ori pentru Burger King, schiori-coboratori, acestia ar fi cativa dintre olandezii care au descins vineri seara in sacrul templu al cricketului nu doar englez, Lord’s din Londra. Ei bine, dupa o cavalcada de simboluri, nume si cifre in combinatii de neinteles pentru un neavizat, si care sunt parte componenta a oricarei transmisii televizate a jocului, partida de deschidere Anglia – Olanda s-a incheiat cu 162-5, ca scor al englezilor, la 163-6, ca rezultat al portocaliilor, si asta in favoarea Olandei. La chiar ultima minge a meciului, Olanda a smuls victoria, la Lord’s, in dauna Angliei.

Albionul a mai fost el umilit la cricket in ultimii ani, fie cu cateva esecuri surpriza, fie fiind „demolati” categoric de adversari traditionali, dar niciodata n-au suferit umilinta de a fi infranti de niste novice, si inca in „buricul” acestui sport, pe terenul de referinta al England Cricket Board.

Am urmarit jocul intre englezi, in paralel cu lansarea unei seri de karaoke si cu DJ, dintr-un pub pe nume Duke of Edinburgh. Cand gluma s-a ingrosat, localnicii au inceput sa celebreze orice minge buna a Albionului sarind extaziati de pe scaune, de parca ar fi jucat mingile cheie din celebrele Ashes Tests cu rivalii australieni, si poate pana si Ducele de Edinburgh s-a rasucit in mormant in momentele cand, dupa ultima minge irosita de inaltul englez Broad, olandezii au invadat Lord’s intr-o efervescenta a bucuriei triumfului la potou, in ultima secunda, un triumf neasteptat si urias prin proportiile surprizei.

Englezii, batuti in propriul fief, la propriul lor joc, de niste amatori inediti ai cricketului, cotati cu ultima sansa la turneu… „E ca si cum am fi batuti de Kazakhstan la fotbal” l-a scapat gura pe un englez, uitand ca in seara urmatoare Albionul urma sa evolueze tocmai la Astana. E ca si cum unui turc i s-ar oferi o catedra a Academiei Romane, intru predarea lectiilor de limba romana.

World Twenty20 Series va continua, cu sau fara Anglia dupa faza grupelor. Intotdeauna, tara gazda ofera un plus de interes pentru intregul competitiei si iesirea sa din cursa ciunteste din efervescenta competitiei. Dar nici englezii nu sunt profeti la cricket in tara lor. Guvernul se destrama, institutii financiare s-ar fi topit fara a fi nationalizate, lira sterlina plonjeaza, lanturi de magazine isi pun lacatul, somajul e in crestere, multe nume si firme se discrediteaza la darea deoparte a valului, si restul companiilor sunt vandute unor consortii straine si poate sfarsesc, aidoma altora, prin a disparea sau a fi falimentare, societatea civila in general, ca si coeziune, e de cativa ani intr-un proces de evidenta destramare, restul sporturilor nu merg nici ele prea bine, Olimpiada 2012 pare incet-incet a se transforma si ea intr-un fiasco financiar, iar acum, uite, … cricketul. Albionul, invins acasa de… Olanda!

Se poate mai rau? Se poate mai jos? O-ho-ho, si inca cum. Bineinteles! Consolarea a urmat a doua zi, cu Anglia invingatoare in Kazakhstan, 4-0. Albionul e ca si calificat la Cupa Mondiala de fotbal din Africa de Sud, de la anul. Ca o observatie, si doar atat, ca doar Anglia e mai abitir difuzata in Romania decat in insula, nu multi au fost jucatorii proveniti din „careul de asi”. Green (West Ham) – Johnson (Portsmouth), Upson (West Ham), Terry (Chelsea), A Cole (Chelsea) – Walcott (Arsenal), Gerrard (Liverpool), Lampard (Chelsea), Barry (Manchester City) – Rooney (Man Utd), Heskey (Aston Villa). Pe cat de mare dominatia in campionat, pe atat de subtire reprezentarea la nationala…

Ziua 145. La discretia fanaticilor

Mai 15, 2009

Eroii acestor randuri sunt suporterii din fotografia de pe frontispiciul blogului. Fanii care in 2005, la descinderea Glazerilor pe Old Trafford, au decis sa rupa randurile si sa-si creeze propria versiune idealizata a lui Man United. Fara sponsor in piept, cu numere de la 1 la 11, cu tricouri in versiunea retro, din vremuri cand „Diavolii rosii” cucereau initial Europa, in ’68, pe Wembley.

De cand au dat nastere lui FC United of Manchester, dizidentii au avut parte numai de promovari. Pe care le-au savurat, subliniind insa ca n-au intors spatele „adevaratei” United si nici nu-i poarta ranchiuna pentru triumfurile sub bagheta lui Sir Alex Ferguson. Ei doar s-au distantat de „regimul Glazer” dar, asa cum se explica si in revista The Red Issue, tin pumnii stransi campioanei Angliei. Asta insa de undeva de la distanta, din tribunele lui Bury, de la Gigg Lane, unde FC United of Manchester continua sa joace in chirie, pana la proxima raza aurita de soare. Cand, cine stie, un minuscul… Old Trafford va fi ridicat pe undeva, pentru dizidenti.

Dar unde vreau sa ajung? Ei bine, doar in acest sezon, dupa 3 promovari la rand, „veritabilii” s-au vazut stopati dintr-o noua ascensiune, incheind pe locul 6, primul sub barajul play-off, ratat dupa un 1-1 acasa, in ultima etapa, la fine de aprilie, cu Bradford Park Avenue. Pentru diluarea amarului sau nu, conducatorii lui FC United of Manchester au apelat la o oferta unicat in fotbal, si anume de a lasa la discretia suporterilor suma pe care doresc sa o plateasca pe abonamentul sezonier pe 2009-2010. Solutia e cu atat mai altruista cu cat, in paralel, la Old Trafford, niste zeci de mii de fani si-asa storsi de bani au fost impovarati cu inca o lira la pretul biletelor pentru viitorul sezon.

Veti spune ca o lira e o nimica toata. Intr-adevar. Dar se aduna… Inspirandu-se poate de la Radiohead, muzicieni ce si-au lansat online ultimul album cu oferta in premiera in industria de profil de a incasa cat cred de cuviinta admiratorii lor ca merita sa achite, asta incluzand si suma de… zero lire sterline, zero centi, diriguitorii amatoarei cu 4 ani vechime si-au pus gatlejul pe butuc, asteptand urmarile.

Gurile rele spun ca toata „schema FC United of Manchester” n-a prins la nivelul asteptarilor, estimarile initiale sugerand transhumanta mai multor dizidenti, de la Old Trafford pe Gigg Lane. Trei-patru mii, cam aici se invarte FC United. Practic, le e pusa loialitatea la incercare, taman in niste vremuri de restriste economica. Unii ar putea spune pas, gandindu-se la plati si chitante.

Dar poate ca FC United mizeaza tocmai pe capacitatea de a strange randurile a celor care s-au dovedit deja a fi suficient de tari, in 2005, cand renuntau la statutul si privilegiul de suporter pe Old Trafford. Anul trecut, pretul abonamentului sezonier a fost de 140 de lire. Acum, fanilor li s-a sugerat sa achite cat cred de cuviinta, dar ideal minim 90 de lire. Chiar si aceasta „podea” are un amendament, si anume ca daca unora le vine greu sa stranga si cele 90 de lire, sunt invitati la club, la o discutie. La o taina, la un ceai. Poate si o negociere…

S-ar putea ca din respectivele mii de dizidenti, ori unii dintre fotografiatii din peluza, sa plateasca mai putin decat cele 140 de lire achitate in 2008. S-ar putea insa, din contra, sa si pluseze, impresionati de gestul conducerii, de a le lasa o marja de manevra, sau gandind ca daca ar face aidoma altora, platind mai putin, s-ar trezi cu FC United in marsarier. Si cine-ar vrea asta!?

Un fan isi va lua de la gura o bere dar nu va intoarce spatele amatoarei cu patru ani vechime. Cred ca se vor achizitiona abonamente de la 141 de lire in sus. In majoritatea cazurilor. Si apropo de ce-am scris deunazi, pe tema deficitului „Diavolilor rosii”, la care se adauga continua crestere a pretului de intrare pe Old Trafford, n-ar fi exclus ca si mai multi deziluzionati sa schimbe macazul. Initial cateva mii, ieri unul, azi unul, maine unul, si tot asa…

Sub titlul Your Season Ticket, Your Choice, pagina online www.fc-utd.co.uk anunta noua campanie radicala a The Board, conducerea lui FC United, sugerand fanilor ca acoperirea pierderilor financiare din ultimele doua sezoane nu se doreste a fi facuta, mai ales in actualul climat economic, printr-o crestere unilaterala a pretului de acces pe Gigg Lane. Daca politica va da roade, ramane de vazut. Cert e ca FC United nu creaza un precedent doar in UniBond Premier Division, unde evolueaza la nivelul 7 al piramidei, ci in intregul fotbal englez.

Inca o dovada ca spre baza piramidei lumea e cu picioarele pe pamant si lucrurile sunt mai normale, firesti, cu o evidenta empatie pentru om. Suporterul cu fular de la Gigg Lane nu e consumator si cumparator, ci in primul rand iubitor de fotbal si fanatic dupa rosu-negru-alb. La Old Trafford, cel ramas pe baricade e client de muls… 

Iar in vreme ce „clientii” se pregatesc de Roma si corida cu Barcelona, „dizidentii” vor lua aer proaspat pe Olympiastadion din Stockholm, la un amical cu Djurgarden. Nu toate drumurile duc la Roma… Vor curge mai multi pasi din toamna spre Gigg Lane? Si pe cate lire?

Ziua 144. 18-18 dar minus urias

Mai 14, 2009

Pe gazon, vesti mai bune ca niciodata. Tevez a egalat cu calcaiul iar Carrick, in minutul 86, a strans cu stangul toate punctele din deplasarea la Wigan, ca si suficiente pentru castigarea unui nou titlu national, cu care Manchester United o egaleaza pe Liverpool la 18. Cate optsprezece „coronite” fiecare. Fara sa castige campionatul de la lansarea Premier League in 1992, „Cormoranii” au fost finalmente ajunsi din urma de campionii lui Sir Alex Ferguson.

In birouri insa, nici macar aparentele nu mai pot fi salvate. In avanpremiera restantei de miercuri 13 mai, de la Wigan, proprietarul clubului gazda, septuagenarul David Whelan, a destainuit din nou presei ingrijorarea sa cu privire la uriasele datorii ale „Diavolilor rosii”, pe care le estimeaza la circa 800 milioane lire sterline, si nu doar 667, cum se vehiculeaza, atragand atentia ca Man United s-ar putea trezi intr-o buna zi ruinata ca Leeds United, in cazul in care detinatorii gruparii de la Old Trafford, pe care o cumparau cu bani de imprumut ulterior preluati ca datorie de conturile clubului, vor alege candva sa paraseasca Manchesterul…

Whelan n-a aruncat vorbe in vant ci doar a reamintit socanta veste de saptamanile trecute, cand Manchester United a anuntat la finele anului financiar un deficit de 45 milioane lire sterline. Cum poate fi posibil ca un club care in teren castiga atatea trofee iar din birouri genereaza atatea venituri sa incheie totusi „pe rosu”!? Ei bine, toate castigurile incasate de Man United se topesc cat ai zice peste pe plata dobanzilor la uriasele imprumuturi luate initial.

Veti spune ca 45 de milioane e nimica toata, la potentialul masinariei de absorbit bani si glorie a celor de la Old Trafford. Si veti spune ca David Whelan mai bine si-ar vedea de propria ograda, cu propriile-i deficituri financiare.

Da, dar dupa cum explica si exemplarul analist David Conn in aceasta primavara, in The Guardian, semnalul sau de alarma fiind reprodus si de Independent Manchester United Supporters’ Association pe www.imusa.org , semnificativele datorii ale clubului sunt comercializate si vandute in pierdere pe piata actiunilor de institutiile financiare lovite de criza din City. Cu alte cuvinte, balanta financiara a lui Man U e mai mult decat se pare la cheremul unei volatile, foarte turbulente piete de capital…

Conn a dezvaluit, informandu-se de la surse avizate din centrul financiar, ca un imprumut nesecurizat de 90 milioane lire, din totalul de 667, e comercializat la jumatate din valoarea sa pe piata de comoditati, iar alte datorii de 152 milioane lire, preluate de club la o rata a dobanzii de 14,25%, sunt si ele de cumparat cu doar o atingere a tastelor…

Oricati bani ar genera clubul din vanzarea celor peste 76.000 locuri pe stadion, din drepturile de televiziune, din premiile castigate odata cu trofeele, din contractele comerciale si publicitare, sume ce ar parea a fi in crestere direct proportional cu triumful pastrarii suprematiei in insula si Europa, United nu mai este insa cea dinaintea sosirii familiei Glazer la carma, solvabila si independenta financiar, ci un mastodont ce invarte cu lopata banii fanilor si ai celor ce toarna sume uriase in fotbal, fie televiziuni ori sponsori, insa care in acelasi timp isi doneaza sangele lumii afacerilor financiare.

Un club campion impovarat de datorii si cu deficit financiar la fine de an. Paradox. Cat despre Whelan, fostul fotbalist profesionist triumfator in afaceri si care a reinvestit in propulsarea lui Wigan Athletic pana in Premier League, versatul septuagenar are toate drepturile sa-si exprime ingrijorarea, caci imprumuturile facute de „carul mare” United intru finantarea suprematiei sale fotbalistice au ridicat peste noapte si mult prea inalt o stacheta a nivelului financiar din Premier League ce implicit a pus sub presiune „buturugi mici” ca Wigan. Nevoite sa se descurce cum-necum pe piata transferurilor si intr-o acerba competitivitate financiara, alde Wigan s-au vazut si ele nevoite sa ridice proportional stacheta cumparaturilor.

United a ajuns-o din urma pe Liverpool. La anul, de la 18-18, cele doua se vor bate si in mlastina deficitului financiar. Whelan a reamintit de drama lui Leeds si a spus ca nu-i de bine. Pana anuntul contabil n-a fost difuzat, amintind de deficitul anual de 45 milioane, aparentele ca totul e roz si pe plus fusesera mentinute. De-acum insa, nici senzatia de bunastare, izbucnind din toti porii de vizionezi un joc de pe Old Trafford, nu mai poate fi salvata. Numerele reci si calculele seci spun altceva. La Leeds, balanta s-a inclinat odata ce echipa s-a cabrat in a mai castiga meciuri si a genera implicit venituri substantiale. Drumul de la extaz la cedarea sub valoarea pietei a starurilor extraordinar de bine platite, a stadionului si a altor mijloace fixe, a fost de fapt o rapa a prapastiei…  

Asa incat Man United are o singura sansa, pentru a mentine deficitul la flacara mica. Sa castige si sa tot castige. A facut-o la Wigan si o remiza pe Old Trafford, cu Arsenal, ar echivala cu destuparea oficiala a sampaniei. A optsprezecea. Si ar mai fi apoi finala de la Roma, de pe 27 mai, cu Barcelona, o alta sursa de venituri in plus. Cupa Ligii a fost deja acontata, dupa un 0-0 si lovituri de departajare cu Spurs, iar Cupa Angliei, dupa un alt 0-0 cu lovituri de departajare mai triste cu Everton, in semifinala, a fost o sansa ratata de a mai aduna un banut in punguta. Fiecare lira conteaza pentru un club caruia, zburandu-i banii din buzunar, s-ar putea sa-i fuga si pamantul de sub picioare. V-ati putea imagina Old Traffordul scos la mezat? Inimaginabil. Si totusi, cate n-au fost cazurile cluburilor ramase fara propriul acoperis in insula…

Ziua 101. De Pacalici, „Cotofenele” isi rad singure ciuful

Aprilie 2, 2009

La inceput am zis ca e pacaleala. De 1 aprilie. Pana cand toate posturile ne-au inundat cu prezenta numitului la conferinta de presa de instalare. Vestea a zburat ca gandul…

… Reactia suporterilor unor cluburi londoneze, dintre care unul fan Chelsea. „Shearer antrenor?!?” „Trebuie ca-i vorba de disperare, nu-i asa?” Cam asa e…

Nici macar in prima liga din Romania, asa cum e ea, un club cu titluri si cupe nationale la activ dar amenintat cu retrogradarea n-ar fi afisat o crasa lipsa de profesionalism, de a angaja cu opt etape inainte de final un antrenor absolut novice, in varsta de 38 ani. Darmite in Premier League.

Mike Ashley, parasutatul in fotbal peste noapte, cu miliardele facute in lumea afacerilor, l-a investit la carma lui Newcastle United, de ziua pacalelii, pe Alan Shearer, o legenda a locului, fost capitan al „Cotofenelor” si al Angliei si care in repetate randuri a spus ca i-ar place si ar vrea sa antreneze intr-o buna zi la St. James’ Park. Ei bine, fostul nouar marcand deseori cu puternice lovituri de cap si-a indeplinit dorinta dar, as zice, visul n-a inceput la momentul oportun, nici la debut de sezon, cum ar fi normal, si nici macar cu „Cotofenele” zburand intr-o zi senina.

Investirea lui Shearer a fost o lovitura calculata data de proprietarul Ashley, o mutare de „Public Relations” in politica fotbalului a investitorului. Afaceristul, desi s-a vrut a fi popular pe Tyneside, dandu-se „de-al oamenilor” locului, porecliti Geordies, pentru a-i atrage de partea sa, le-a starnit finalmente o furie viscerala, mai ales dupa tratamentul la care l-a supus pe un alt legendar fotbalist intors la vatra, Kevin Keegan. Tribuna l-a vrut „out” pe „mafiotul Cockney”, o porecla data unor anumiti londonezi, din est, si datele problemei s-au agravat odata cu picajul in clasament.

Ashley si-a facut calculele si a jucat ultima carte, numindu-l pe Shearer pe cand United, pe o pozitie retrogradanta, locul 18, risca despartirea de Premier League. Ar fi o adevarata drama in oras, care ar putea starni o… revolutie impotriva lui Ashley. Omul si-a spus ca Shearer e atat de iubit pe Tyneside, cel putin la fel de mult ca si Keegan, incat fostul atacant ar absorbi amarul publicului, in cazul retrogradarii, deviind albia furiei fanilor, indreptata inca spre proprietar.

Lui  Shearer i s-a promis suma de 1,8 milioane lire in cazul mentinerii in elita, maruntis comparativ cu costul eventualei retrogradari, si asta tocmai pentru ca banii sunt irelevanti in acest context. Rob Stewart, facand calculele intr-o analiza in The Daily Telegraph, a tras concluzia ca United s-ar putea salva la mustata, chiar si cu 3 pronosticate infrangeri, si anume la debutul novicelui, acasa cu Chelsea, si apoi in deplasarile la Spurs si Liverpool. Dar poate ca ziaristul a fost indulgent, creditand „Cotofenele” cu o remiza in deplasareadin ultima etapa, la Villa, plus cu un succes la contracandidata Stoke, in prima deplasare a lui Shearer. Ei bine, Arsenal ori Man’City clacau pe „Britannia” iar Liverpool doar remiza…

Din scaunul comod al analistului invitat la „Procesul etapei” in varianta engleza, BBC Match of The Day, Shearer s-a aruncat subit de cealalta parte a baricadei, poate, ca si Ashley, asumandu-si la randul sau un risc oarecum calculat. Si-o fi spus novicele ca nimeni nu-l va pune la zid daca nu va salta acel unic loc decisiv in ultimele 8 jocuri, cu o echipa debusolata. Lui Roy Keane i-a priit lansarea in antrenorat din liga a doua, la carma vecinei si rivalei Sunderland, promovarea reusita ridicandu-l la rang de salvator la The Stadium of Light. Shearer s-o fi gandit la o portita similara de scapare, cu care ar deveni nu doar un Mesia fotbalistic pe Tyneside, ci si un Mesia de pe banca tehnica.

Newcastle e fotbal pe paine si United e Shearer. In primul rand, Alan e nascut in oras, unde s-a intors in 1996 pentru a-si incheia cariera, marcand vreme de 10 ani 206 goluri in 404 aparitii pentru alb-negri si devenind golgeterul all-time al clubului. Cat de mult a fost si este pretuit de Geordies o spune si suma record mondial la vremea aceea, 15 milioane lire, platite de Kevin Keegan pentru a-l aduce de la Blackburn Rovers, unde in anul precedent cucerise unicul trofeu din cariera sa, titlul national in Premier League, dar mai ales pentru a-l rapi de sub nasul lui Man United.

In al doilea rand, Shearer e prea indragostit de United pentru a o lasa sa cada, dupa ce traia tristetea de a nu cuceri vreun trofeu din linia de atac a clubului din orasul sau natal. I-a fost de-ajuns ca a pierdut finale de Cupa Angliei cu alb-negrii, n-ar mai vrea sa vada si ziua deziluziei unei retrogradari…

Cat de influent e Shearer in oras o spune si demiterea celebrului Gullit de la carma „Cotofenelor”, la putine zile dupa ce olandezul facea greseala de a nu-l titulariza pe capitan tocmai in derbyul cu rivala Sunderland. „Nimeni nu e mai important decat clubul in sine” nu tine in cazul relatiei speciale Newcastle – Shearer. Chiar daca baiatul modelat la un club de copii si juniori din zona, Wallsend, alegea sa debuteze in fotbal tocmai in celalalt capat de tara, la Southampton, cu care devenea cel mai tanar realizator al unui hat-trick din istoria fotbalului englez de prima liga. La 17 ani si 240 zile, intr-un 4-2 cu Arsenal…

Daca Alan debuta in fotbalul profesionist la 26 martie 1988, la nici 18 ani, iata ca fostul atacant se lanseaza acum in antrenorat, chiar si fara licenta UEFA Pro, tot la inceput de primavara, in 1 aprilie. Pe usa rotativa a intrat Alan, un erou al fanilor, si a iesit totodata Dennis Wise, directorul sportiv numit in dezaprobarea publicului, Shearer nefiind strain de aceasta debarcare, intr-o antipatie reciproca. Ramane de vazut daca alegerea sa, pentru secundul Iain Dowie, care retrograda nu demult din elita cu londoneza Palace, si care de-atunci esua la alte trupe din capitala, Charlton si QPR, va fi un port-bonheur pe Tyneside.

Cert e insa un lucru. Ca Newcastle United si-a cam batut joc deja de doi localnici de seama, Sir Bobby Robson si Kevin Keegan. Abia acum, cand „Cotofenele” sunt pe 18 spre final de sezon, se poate aprecia la adevarata valoare performanta lui Robson de a o fi clasat 4 sezoane din 5 pe United intre primele sase in Premier League. Champions League si semifinalele Cupei UEFA n-au fost multumitoare… ei bine, atunci gustati din supa asta acra!

La fel cu Keegan. La a doua sa revenire ca antrenor la St. James Park, fostul Mesia a fost incorsetat de Ashley si numitii sai, finalmente demisionand scarbit, la doar 8 luni de la startul lunii de miere. Ianuarie 2008 – septembrie 2008… Atat i-a fost dat. Si a urmat potopul, irlandezul Joe Kinnear sfarsind sub cutit, cu probleme cardiace, in plin interimat pe Tyneside. Nici n-a fost de mirare… S-a achizitionat dupa ureche, s-a sarit coarda cum poftea Ashley. Iar cand jucaria s-a dezmembrat, finantatorul a incercat sa-si salveze pielea cu asul din maneca, Shearer. O lovitura de imagine. Una substantiala ar fi fost investirea unui antrenor rutinat dar cine s-ar mai fi incumetat sa preia o casa de nebuni!?!

Lotul nu e deloc rau, in nici un caz de locul 18. Dar vor da Nicky Butt si compania totul pentru noul antrenor? E si o numire… psihologica, de motivatie. Daca jucatorii nu vor raspunde nici la socul investirii unui Mesia local, atunci soarta lui United chiar ca e pecetluita. Sugestiv sau nu, alb-negrii inca joaca in piept cu Northern Rock, o banca falimentara si implicit nationalizata. United se va scufunda aidoma sponsorului sau se va salva cum englezul de rand a „sponsorizat” cu banii virati la buget banca „stanca nordului”?