Posts Tagged ‘catedrala’

Ranile Timisoarei dupa 20 de ani

decembrie 16, 2009

In 16 se auzea deja limpede in linistea serii „Jos Ceausescu”. In 17 a razbatut rapaitul morbid al impuscaturilor. Care s-a intetit odata cu lasarea intunericului. Cerul a plans, da, a plans, nu e legenda, iar sangele de pe strazi s-a facut apa. 18 ne-a intampinat cu o liniste apasatoare. Era durerea si jalea celor care-si pierdusera peste noapte copii, frati si surori, parinti si prieteni. In Timisoara se murise deja pentru libertate. Dar s-a mai tras, si-n 18, si-n 19.

Iar in 20 a fost declarat primul oras liber al Romaniei, de catre temerari revolutionari ce-au pastrat vie valvataia schimbarii in acele zile de decembrie. „Azi in Timisoara, maine-n toata tara”. Acel maine avea sa vina, in 21, in Bucuresti. Restul e istorie.

Jertfa eroilor Timisoarei este temelia acelui decembrie insangerat. La moment solemn, dupa 20 de ani, orasul martir aprinde o lumanare si indeamna la aducere aminte. Mi-am plimbat pasii de la un monument, la o lespede cu numele celor 114 oameni rapusi de gloante si de la troita in memoria acelorasi eroi cazuti pentru o viata libera la placile comemorative de pe zidurile din preajma intrarii in Catedrala.

Si am rascolit in strafundurile sufletului dupa raspunsuri la intrebarea daca a meritat aceasta jertfa suprema. Eroii ne vor indemna de-acolo din ceruri sa credem in visul lor. Sa pasim zi de zi nazuind la intruchiparea lumii mai bune pe care si-o doreau. Si cu fiecare clipa si fapta sa ne apropiem de-acele orizonturi, sa lasam in urma o picatura de mai bine pentru semeni si societate. O farama comparativ cu picaturile de sange pe care le-au varsat pentru mai binele tuturora. Idealul lor a fost pur si sfant.

Am citit, acolo, la sfarsitul listei numelor celor rapusi, in coltul lespezii, cuvintele „eroi neidentificati”. Intr-adevar, cati n-or fi fost oare cei aidoma barbatului impuscat in picior, intr-o zi vizitat de-o cunostinta in spital iar a doua zi disparut fara urma, pe vecie? Morti, raniti, disparuti.

Dupa 20 de ani, ranile s-au cicatrizat, lacrimile s-au uscat, inimile s-au otelit, sufletele au iertat iar mintile limpezi pastreaza vesnica lor amintire. Un crampei din trecut si in cliseele de mai jos, memoriale ale tristetii si sperantei comunitatii unei cetati ca nici care alta…

In 17 decembrie '89, Catedrala era martora jertfei de sange a timisorenilor

Numele eroilor, la baza monumentului. Cu specificatia disparitiei unor eroi neidentificati. Au fost oameni ca noi toti, cu surasul si grijile lor, cu nevoile si nadejdile tuturora. Ne-am ridicat oare la inaltimea nazuintelor lor pentru a le intruchipa idealurile?

Troita din dreapta Catedralei, omagiu adus romanilor martiri de semeni de-ai lor eliberati de sub jugul asupririi

Cam asa sta daltuit in lemn, peste decenii, la baza troitei... IN MEMORIA EROILOR CAZUTI... "Lemnul in fata securii plange. Plansul are doua intelesuri. Plange de necaz ca va fi stricat si plange de bucurie ca va fi salvat de foc si putrefactie. Primind viata din viata celui ce manuieste securea si dalta. Mesteri populari si sculptori amatori din istorica Tara a Lapusului, tara a lui Pintea Viteazu, au incercat sa redea viata batranului stejar prin semnul sfintei cruci in memoria jertfei martirilor cazuti pentru eliberarea poporului de tiranie si dictatura. Dec 1989." Cei doi autori si sase colaboratori din Targu Lapus, Maramures, au semnat cu conturul unui porumbel

Pe zidul din dreapta portilor intrarii in Catedrala... "In memoria tanarului de 22 ani Sorin Leia cazut eroic pentru libertate 18 dec 1989 pe treptele Catedralei sub gloantele lunetistilor securitatii in timp ce strica Desteapta-te Romane si agita tricolorul Romaniei" (Un pios omagiu din partea colegilor din sectia OXO a CP Solventul)... "Erou Stanciu Ioan nascut 8 decembrie 1947 ucis miseleste in revolutia din 17 decembrie 1989. Disparut"

Pe zidul din stanga, placi comemorative in amintirea copiilor morti pentru libertate, in limba franceza, respectiv a eroului Constantin Doru Garjoaba, 24 ani, decedat in Revolutie si disparut din Spitalul Judetean

Mesajul Proclamatiei de la Timisoara, o prelungire a atitudinii militante a urbei, postat in Piata Libertatii, fosta a "Paradelor", in preajma vechii Primarii.

Intre numeroasele monumente din oras dedicate eroilor Revolutiei, aducere aminte a acelor 17-20 decembrie insangerate, si Pieta, amplasata in preajma podului peste Bega ' de la Neptun '

Reclame

Fotoreportaj din Dublin, dupa Irlanda-Italia 2-2, inaintea jocului cu Franta pentru Mondial

noiembrie 10, 2009

In episodul doi al reportajului din Dublin, am descoperit urmele remizelor Irlandei cu Italia pe afise inramate pe ziduri de toalete, incercand sa descifrez gesticulatiile portretului robot al jucatorului peninsular, si anticipand duelurile cu Franta, inaintea carora selectionerul Raymond Domenech a stiut exact ce vrea sa spuna cand s-a referit la “verzi” drept “Angleterre bis”.

(Episodul I il gasiti acum cateva postari, cu o saptamana inainte: <Capitan si spectatori impuscati in 1916 pe „Croker”, gazda barajului Irlanda – Franta>)

Dublin26Oct09 030

In zona central vestica a Dublinului, portile fabricii Guinness, avand drept simbol harpa, se deschid puhoiului de turisti descinsi la muzeul pe 6 etaje, cu un restaurant panoramic Gravity pe vechea cladire

Cateva simboluri sunt sacre pentru irlandezi. Saint Patrick, patronul lor spiritual. Verdele trifoi. Harpa. Jameson, whiskey cu e, si Guinness, berea neagra. Si nu in ultimul rand hurlingul si Gaelic football, pastorite de Gaelic Athletic Association.

Dublin26Oct09 073

Statuia lui James Joyce, autor al lui Ulysses ori Dublinezi, este la un sfert de ora de mers pe jos de arena Croke Park, unde Irlanda va primi sambata pe Franta

Dar oricat de popular a ramas traditionalul joc cu crosa in randul maselor, cand vine vorba sa-si improspateze recunoasterea sportiva internationala Republica Irlanda apeleaza mai ales la fotbal. Iar explozia demografica generata de acel succes la penaltyuri cu Daniel Timofte ghicit de Pat Bonner, in chiar prima aparitie a Insulei de Smarald pe scena mondiala, a fost inceputul veritabilei povesti de dragoste a “verzilor” cu balonul rotund. Imbratisat de pustani de la Sligo pana la Cork si din Limerick la Dublin. Nu doar capitala e nebuna dupa fotbal.

Prin centru, agentii de turism au expuse in vitrina nu numai tipice descinderi in Goa, ci si pachete de o noapte cazare, transbordare cu feribotul si bilete de meci la – se putea oare altfel!? – Manchester United, Liverpool, Chelsea si Arsenal. Excursii fotbalistice de pe-o insula pe alta, la fisticul din Premier League. 20 martie, Man Utd – Liverpool, 499 euro.

Dublin26Oct09 155

Oferte turistice cu nemiluita pentru fani irlandezi dornici de jocuri ale fruntaselor din Premier League...

Pe colt, in pub, n-ai unde sa arunci un ac si doar numele sponsorilor delimiteaza taberele rosii ale razboiului de peste Marea Irlandei. Carlsberg respectiv AIG. E pasiune incrancenata, e larma. Iar Torres si Ngog fac sa curga berea. Nu daneza ci neagra, irlandeza. Putin conta ca in cele doua garnituri figura un unic “verde”, John O’Shea, numarul 22 la United.

Indemnul imensei fabrici de bere de la St. James’ Gate e “sa ridici paharul pentru Arthur”. Arthur Guinness, pionierul acestui brand mondial. In pub, rosiii cu Liverpool au inaltat un pint iar pe pult am ochit un ziar de sport deschis la pagina cu rezultate, completata cu o consistenta rubrica mentionand evolutia pana si a celui mai nestiut fotbalist irlandez pentru cel mai obscur club englez. Si-atunci de ce pachete turistice doar la cele patru “mari”!?

Explicatia am gasit-o la toaleta. Pentru ca “verzilor” le place sa se bata de la egal la egal doar cu cei mai tari. Ardeau Anglia la primul lor turneu final, Euro ’88, cu golul lui Ray Houghton din primul sfert de ora, acelasi mijlocas al lui Liverpool repetand scenariul si contra Italiei, la New York, in ’94, peste ani si tinand in sah Germania, pe taram asiatic. Doar ca generatiile ’90 si 2002 n-au mai avut urmas…

Dublin26Oct09 126

Croke Park, cu tribuna I Michael Hogan si peluza "Dealul 16", vazute din gura tunelului de acces Muhammad Ali, pe unde vor iesi O'Shea si Henry...

La care Football Association of Ireland a incercat marea cu degetul, investindu-l pe regretatul Sir Bobby Robson drept tutore al noului selectioner, recordmanul de aparitii in “verde” Steve Staunton. N-a mers dar federalii au insistat sa apeleze la experienta.

Cand catedrala St. Patrick’s se darapana peste simbolul religios al celtilor, sambure al catolicismului lor, atunci baronetul parlamentar Sir Benjamin Lee Guinness a intins o mana de ajutor dintre butoaie de bere, lacasul sfant reconsolidandu-se. In fotbalul modern, FAI a cautat salvarea peste mari si tari, in persoana unui nins Giovanni Trapattoni.

Dublin26Oct09 186

La intrarea in Catedrala St. Patrick, cel mai important lacas sfant al catolicilor irlandezi, e statuia restauratorului Sir Benjamin Lee Guinness, membru al familiei nobiliare ce a dat lumii celebra marca de bere

Care uns italian a lecturat aceeasi rubrica reunind toti potentialii selectionabili si a cotrobait dupa sange proaspat prin toate ungherele fotbalului insular. Rasplata? Un 1-1 acasa la campioana mondiala. La Bari. Grupa inca se juca…

Atat curaj au prins insularii lui Trap, incat pisoarele barurilor au afisat campania de publicitate la www.soccerrepublic.ie sub titlul “Italian Gestures Explained”. O figurina squadra azzurra, brunet cu barbison, gesticuland expresiv… Arbitre, esti plecat de-acasa!? Ori… Ce rau am facut? O, Doamne! Dar nu se poate!!! Chiar nu vezi!? Degetul la tampla. Mainile rasfirate. Sau in semnul rugaciunii. Ori degetele stranse manunchi. Degetul la ochi… Posturi rastalmacite dedesubt in cel mai pur umor negru irlandez. Asadar “verzii” erau suficient de increzatori pentru a-i lua in balon pe campionii lumii.

Dublin26Oct09 027

O pagina web de fotbal si-a facut reclama pe timpul preliminariilor cu afise in toalete ale puburilor luand la misto gesticulatia tipica fotbalistilor latini. In colimator au fost italienii, cu care Irlanda lui... Trap a facut 1-1 si 2-2

Iar in retur, pe Croke Park din Dublin, un sfant modern, Sean St. Ledger, trecut de la ilustra Preston la sclipitoarea Middlesbrough, facea 2-1 in minutul 87. Gilardino a frant imediat visul, amutind “Croker”, dar recrutii lui Trap tot s-au calificat la baraj.

Dupa campioana Italia, vicecampioana Franta. O aliata geopolitica de secole. Dar Irlanda vrea acum sa rescrie istoria, cu destinatia Africa de Sud. Si “verzii” sunt si mai intaratati, de Domenech, pe care l-a scapat ca “L’Irlande, c’est l’Angleterre bis”. Cu totii au inteles ca selectionerul francez s-ar fi referit la irlandezi ca la niste rude sarace ale Angliei. Pana ce a venit un filolog sa limpezeasca apele, clarificand ca, in nonsalanta sa, Raymond a folosit bis cu gandul la “echivalent”. Adica o alta trupa de Premier League, Irlanda, aidoma Angliei…

Oare chiar la acest bis s-a referit Domenech? Ei bine, in generatiile trecute, “verzii” aliniau alde Irwin si Keane, de la Man United, sau Staunton, Babb si Houghton, de la Liverpool. Acum, Trap are nu neaparat un titular la United, O’Shea. Atat din “careul celor mari”. Atunci, pe Giants din NY, Italia era batuta de Irlanda capitanului Townsend, abia plecat de la Chelsea la Villa. Iar Lung era eliminat de O’Leary, fundasul lui Arsenal. 

Acum? In lot, trei si cate doi de la recent promovatele Hull, Stoke si Wolves, alti doi de la Coventry si Reading, plus baieti de la Scunthorpe, Preston ori Boro. Iar perechea lui Hibernian vine din Scotia. Angleterre? E drept, Kevin Kilbane, fie si de la codasa Hull, ar putea ajunge la doar o selectie distanta de recordmanul Staunton, ca de altfel si portarul Given. 101. Doar cei doi, laolalta cu Robbie Keane si Damien Duff, sunt liantul cu precedenta generatie de mondial. Dar tocmai bisul cu gandul mai degraba la “ruda saraca” decat la “echivalent” s-ar putea sa devina regretul francezului. Italianul ii pregateste ceva demn de postat pe faianta toaletei. Thierry implorand sfintii.

Dublin26Oct09 053

Va curge oare Guinnessul sambata seara la Dublin? Sau daca nu, dupa returul parizian de miercuri 18 noiembrie? Sticlele din diverse... generatii te intampina la intrarea in muzeul fabricii de bere din St. James' Gate

Cantec de lebada dar Dracula rezista in Timisoara

octombrie 12, 2009

Duminica 11 octombrie, la startul celei de-a zecea editii a Maratonului Timisoarei, directorul de organizare Constantin Dumitra ne-a adus trista veste ca s-ar putea sa fi fost si ultima. Desi dat afara pe usa si reintrat pe geam, dupa cum s-a glumit in privinta tentativelor sale peste ani de a atrage sponsori in jurul evenimentului, Dumitra s-a aratat sceptic relativ la viitorul deja consacratei competitii, subliniind ca doar alinierea a macar 300 maratonisti la start va genera un concurs pe arterele orasului si in 10 octombrie 2010. Altfel, doar semimaratonul „Dracula”, o „jumatate” de 21,1 kilometri mai usor de organizat in plan logistic, financiar, va supravietui acestor vremuri.

Intr-adevar, duminica am fost putini, nitel peste 100 de entuziasti, desi unii veniti chiar din Italia, Germania, Franta, Ungaria, Japonia ori SUA. Ba si de la Tulcea ori Bistrita. Un pumn de oameni, semn ca maratonul Timisoarei nu creste in putere peste ani.

Medalia cu Catedrala Metropolitana si numarul de participare la editia din 2009 sper sa nu fi fost amintiri de la cantecul de lebada al Maratonului orasului. Vrem sa ne intoarcem la start pentru multi ani de-acum incolo...

Medalia cu Catedrala Metropolitana si numarul de participare la editia din 2009 sper sa nu fi fost amintiri de la cantecul de lebada al Maratonului orasului. Vrem sa ne intoarcem la start pentru multi ani de-acum incolo...

L-am alergat in 3h29:14, un timp cu care sunt foarte multumit in conditiile in care cu doar patru saptamani inainte ma aliniam la startul unui alt maraton, la Wroclaw, unde scoteam 3h15:54, iar la fantana cu pesti dintre Opera si Catedrala am sosit al 14-lea, pe vant si mijgura. A fost de neuitat dar mai pretioasa ar fi o reintoarcere la start, in 2010.

Multe ar fi de spus dar, acum, la cald, ma chinui sa diger vestea ca inca un lucru bun poate muri in picioare.

Pios omagiu unui veritabil gentleman al jocului

septembrie 23, 2009

Sir Bobby Robson a fost comemorat zilele trecute intr-un impresionant serviciu religios in Catedrala din Durham, urbea sa natala din nord-estul Angliei. In luna iulie, in varsta de 76 ani, remarcabilul om de fotbal, fost excelent jucator si antrenor, ceda dupa cativa ani de suferinta in lupta contra cancerului.

Fotbalul n-a pierdut in acest an doar un mare antrenor, de fapt ultimul cu care Albionul a ajuns la un pas de finala Campionatului Mondial, cand cu penultimul act pierdut la penaltyuri la Torino, in fata Germaniei, in ’90, ci mai ales un om minunat, un gentleman desavarsit, de moda veche, ce a impartit binete si intelepciune tuturor celor care au avut sansa sa-l cunoasca, fie ei din lumea fotbalului ori ilustri necunsocuti.

Asa cum remarcau in cursul serviciului religios atat Gary Lineker, devenit golgeter al turneului final din 1986 tocmai sub bagheta lui Robson, cat si Sir Alex Ferguson, antrenor al Scotiei la vremea respectivului Campionat Mondial mexican, Sir Bobby a fost extrem de popular si mult iubit datorita farmecului sau cu care i-a inaltat si i-a facut mereu sa se simta bine pe cei din jurul sau. Robson a avut timp, un zambet si-o vorba buna pentru fiecare…

Asa cum mi-a confirmat si destainuit, intr-un interviu pe care-l realizam la inceputul anului trecut, pe cand starea sanatatii lui Sir Bobby se subrezise simtitor, si Morgan Phillips, autor a doua carti despre Fulham Football Club si tot ce tine de alb-negrii londonezi, si anume <Fulham We Love>, publicata in 1976, la un an dupa prezenta in finala Cupei Angliei, respectiv <From St. Andrew’s to Craven Cottage>, aparuta in 2007 si mergand pe firul istoriei initiale a vest-londonezilor, de la o grupare fondata pe langa biserica din zona, la sosirea pe Craven Cottage, in folosinta pana si astazi.

Reproduc in continuare pasajul despre Sir Bobby Robson, prin vorbele autorului Morgan Phillips, referindu-se la sosirea unui tanar jucator, Robson, sosit de la alb-negrul lui Newcastle United, din nord-estul natal, la alb-negrul lui Fulham…

When did you first see Bobby Robson?

– In the 1940s and 1950s most players lived locally and our neighbours Mr and Mrs Ray, devoted supporters, looked after some of the single men including a homesick Bobby. If the Rays had not welcomed him so warmly, he might well have gone back to the north east of England at the first chance. He became a really exciting forward, almost as skilled as his partner Johnny Haynes. Unfortunately, the club sold Bobby in 1956 but he returned six years later when Fulham was in danger of relegation. He came to our rescue again in 1990 by which time he was manager of the England team. Fulham was in serious financial trouble and Bobby gave a fund raising talk. When he finished he heard someone mention my name. He called me over and spoke appreciatively about my family and our neighbours the Rays, because he still remembered the welcome that he had received 40 years before. Sir Bobby Robson is one of the finest men in British football.

Morgan a subliniat ca Sir Bobby Robson, tanarul sosit la club in anii ’50, a sarit in ajutorul lui Fulham in 1990, pe cand londoneza avea mari probleme financiare, in cadrul respectivului dineu in scopuri caritabile minunatul antrenor mentionandu-i si pe Morgan si familia Ray, de care nu uitase peste decenii, rasplatindu-i cu vorbe bune pentru ospitalitatea cu care-l ajutasera initial sa se acomodeze in capitala. Si dupa cum mai spune Morgan, Sir Bobby devenea iute aproape la fel de iscusit in avanposturile lui Fulham ca eroul legendar al locului, Johnny Haynes. Ulterior, in ’56, Robson a fost cedat, revenind la club in ’62, pe cand alb-negrii erau in pericol de retrogradare.

Sir Bobby a fost apreciat in lungul si latul continentului dar pentru a intari remarcabilele-i virtuti, demn de mentionat este ca antrenorul perindat pe diverse meleaguri a ramas cu sufletul, atasat din inima, nord-estului sau iubit. Iar cand Newcastle United l-a solicitat, intr-un moment de descrescendo pentru club, in 1999, Sir Bobby a sarit din nou in ajutor. Pentru ai sai, din nord-estul industrial, ar fi facut orice. Si a pornit atunci la drum cu un 8-0, record al clubului pe St. James’ Park, contra lui Sheffield Wednesday, finalmente salvand corabia de la retrogradare, dupa o perioada nefericita cu Gullit la timona. Sir Bobby chiar a calificat-o pe Newcastle in Champions League si pana in semifinalele Cupei UEFA, dar a fost pe nedrept si nepoliticos demis, in 2004, de bossul Freddy Shepherd, lovitura care poate a declansat boala gentlemanului, parasind clubul in stilu-i caracteristic, fara ranchiuna ori controverse, ci doar retragandu-se demn, si in plus lovitura ce in mod cert a destabilizat pe termen lung „Cotofenele”. Sfarsite in aceasta vara in liga secunda…

Deloc de mirare, la Durham l-au comemorat si antrenori ca Pep Guardiola, elevul sau la CF Barcelona, ori alti fosti sau actuali selectioneri ai Albionului, de unde, la fel, eronat a fost pus pe faras, si cu smotruieli nemeritate din partea presei, ca Sven Goran Erikkson si Fabio Capello. Fotbalul a fost intr-adevar in doliu dupa Sir Bobby Robson iar lacrimile lui Paul Gascoigne, junele titularizat in acea semifinala de pomina pe Delle Alpi si plangand stins la Torino, s

SirBobby Robson, 1933 – 2009. Odihneasca-se in pace.

Post-solstitiu… Adnotari nordice

iulie 4, 2009

Va mai „plictisesc” nitel cu descinderea la nord de Cercul Arctic, in pitorescul Tromso. Adnotarile sunt de fapt scurte insemnari pe dosul altor clisee surprinse in nordul Scandinaviei… Si voi incepe cu dara de vopsea albastra!

Pe artera spre aeroport, traseul Midnight Sun Marathon e indicat pe carosabil. Ochii pe albastru!

Pe artera spre aeroport, traseul Midnight Sun Marathon e indicat pe carosabil. Ochii pe albastru!

Mai sunt si cladiri administrative moderne in Tromsoul parca de turta dulce. Iar insemnele de pe un asemenea bloc ne duc cu gandul la Rudyard Kipling. Daca n-ati parcurs inca versurile lui If, celebrul "Daca" al lui Kipling, opriti-va din ce faceti si lecturati...

Mai sunt si cladiri administrative moderne in Tromsoul parca de turta dulce. Iar insemnele de pe un asemenea bloc ne duc cu gandul la Rudyard Kipling. Daca n-ati parcurs inca versurile lui If, celebrul "Daca" al lui Kipling, opriti-va din ce faceti si lecturati...

In piateta centrala, flori si peste oceanic, tarabe langa tarabe. Plus obisnuitele suveniruri. Iar pestii sunt adusi pana si din indepartata Islanda!

In piateta centrala, flori si peste oceanic, tarabe langa tarabe. Plus obisnuitele suveniruri. Iar pestii sunt adusi pana si din indepartata Islanda!

Catedrala Polara, plasata pe insula Kvaloy, spre ocean, undeva la baza telecabinei, este o cladire futurista, ridicata in 1960

Catedrala Polara, plasata pe insula Kvaloy, spre ocean, undeva la baza telecabinei, este o cladire futurista, ridicata in 1960

Aduce cu Europa Centrala, nu-i asa? E soarele celei mai lungi zile din an...

Aduce cu Europa Centrala, nu-i asa? E soarele celei mai lungi zile din an...

Maratonul a trecut, podiumul verzui, "ecologic", se pastreaza pentru la anul, iar in piata au sosit motociclistii...

Maratonul a trecut, podiumul verzui, "ecologic", se pastreaza pentru la anul, iar in piata au sosit motociclistii...

In beraria din incinta fabricii de bere Mack, tot dichisul taramului de la nord de Cercul Arctic. E cea mai veche berarie din oras iar un istoric al locului mi-a fost oferit drept supliment la bere. Cu un prosopel pe care sa asez paharul...

In beraria din incinta fabricii de bere Mack, tot dichisul taramului de la nord de Cercul Arctic. E cea mai veche berarie din oras iar un istoric al locului mi-a fost oferit drept supliment la bere. Cu un prosopel pe care sa asez paharul...

La Muzeul Polaria, una dintre ambarcatiunile supravietuind expeditiilor spre Cercul Polar. Acum se odihneste, sub o cupola de sticla

La Muzeul Polaria, una dintre ambarcatiunile supravietuind expeditiilor spre Cercul Polar. Acum se odihneste, sub o cupola de sticla

Vikingii se descurca bine si pe mai multe roti, nu doar pe ape. Un tur al orasului, in titicar, sa-i zic asa. Dragut!

Vikingii se descurca bine si pe mai multe roti, nu doar pe ape. Un tur al orasului, in titicar, sa-i zic asa. Dragut!

Lupta cu valurile, simbolizata in centrul pietei centrale...

Lupta cu valurile, simbolizata in centrul pietei centrale...

Listele cu rezultate, intr-un respiro. Turul orasului e pe terminate.

Listele cu rezultate, intr-un respiro. Turul orasului e pe terminate.

Vedere din Tromso. Orasul pe pante, apele Bjalsfjorden...

Vedere din Tromso. Orasul pe pante, apele Bjalsfjorden...

"Unelte" din dotarea vikingilor, a exploratorilor. Ursi polari, foci, vulpi polare, vanat pretios...

"Unelte" din dotarea vikingilor, a exploratorilor. Ursi polari, foci, vulpi polare, vanat pretios...

Si o strada centrala tipica. Si aici traiesc oameni, fie si in lungile nopti polare, cu doua ore de lumina pe zi...

Si o strada centrala tipica. Si aici traiesc oameni, fie si in lungile nopti polare, cu doua ore de lumina pe zi...

Podul de peste un kilometru lungime si un cliseu din santierul naval...

Podul de peste un kilometru lungime si un cliseu din santierul naval...

Si inchei cu inca un peisaj nocturn, soarele de la miezul noptii, surprins din preajma demipensiunii "mele"...

Si inchei cu inca un peisaj nocturn, soarele de la miezul noptii, surprins din preajma demipensiunii "mele"...

Ziua 178. Csaba si-a urmat inima

iunie 23, 2009

 

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Dupa precedenta descindere in jumatatea “verde” a Edinburghului, la Hibs, am dat o raita pe la rivala locala Heart of Midlothian, mai batrana cu un an, cu o arena Tynecastle inzecit mai invechita si cu 80 de locuri mai mica decat Easter Road, dar cu mai multe trofee la activ si impulsionata de ambitiile lituanianului Romanov si talentul ultimului sau recrut intre antrenori, secuiul Csaba Laszlo din Odorhei.

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

La izvor a fost Sir Walter Scott, un fiu al Edinburghului, poet si nuvelist istoric, cu ale sale Ivanhoe ori Rob Roy dar si Heart of Midlothian, scrisa in 1818 drept a doua serie din povestirile “Tales of my landlord”. Creativul Scott ramane pe bancnotele lirei scotiene iar Heart of Midlothian, devenita initial o sala de ceremonii, receptii si baluri din capitala Scotiei, e numele purtat din 1874 de clubul de fotbal al “maroniilor” de pe Gorgie Road, din sud-vestul Castelului orasului.

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Midlothian e zona centrala a regiunii Lothian iar Heart of Midlothian e inima locului. Conturul visiniu-maroniu al inimii e pe caldaramul cu piatra cubica al celebrei Mile Regale ce leaga in inima Edinburghului Resedinta Majestatii Sale in Scotia de castelul cetatii, traditia istorica fiind ca locuitorii urbei sa scuipe in acel loc, la intrarea in Catedrala St. Giles, in semn de dispret pentru raufacatorii urbei. In zilele noastre, e un gest purtator de noroc iar, in cazul fanilor lui Hibs, un motiv de luat peste picior rivalii din celalalt capat al urbei, care, initial, pe cand Hibernian era fondata un an mai tarziu, se opuneau aparitiei acesteia in peisajul fotbalistic: “Noi mai trecem pe-acolo sa scuipam pe Hearts”. Hearts, cum e alintata pe scurt Heart of Midlothian. Inimile.

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

De fapt, continuand mistoul, suporteri ai lui Hibernian mi-au spus sa ma grabesc sa vizitez Tynecastle, arena lui Hearts, nu de alta dar “va deveni curand supermarket Tesco”. Adevarul e ca dupa locurile 3 obtinute in 2003 si 2004 in Scottish Premier League, stramtorata financiar, Hearts a fost la un pas de a vinde stadionul pe care joaca din 1886, doar sosirea omului de afaceri lituanian Vladimir Romanov in februarie 2005 schimband datele problemei.

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Fostul militar sovietic achizitiona initial 29,9% din club, acaparand 80% pana la finele respectivului an, pe cand, cu fraiele preluate, ii demitea pe rand pe George Burley, ex-international scotian, actualmente selectioner al “cimpoierilor”, si pe englezul Graham Rix. Chiar si in aceste convulsii, cu compatriotul Ivanauskas la carma, care n-avea nici el sa reziste prea mult, Hearts devenea vicecampioana in 2006, castigand la lovituri de departajare si finala Cupei Scotiei, dupa 1-1 cu Gretna, a saptea din palmares. Heart of Midlothian era primul club dupa Motherwell, din 1995 incoace, care sa sparga monopolul Rangers – Celtic al primelor doua locuri.

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Asadar, din start, Romanov a fortat sa readuca “Inimile” in prim-plan, la gloria altor doua perioade fructuoase din istoria clubului pitit pe stradutele din preajma arterei Gorgie Road. La inceputuri, Hearts cucerea doua titluri nationale, in 1895 si ’96, plus de patru ori Cupa Scotiei, celelalte doua campionate castigandu-le in 1958 si ’60, in perioada lui Alfie Conn, Willie Bauld, Dave Mackay ori Alex Young.

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Despre ultimul, asemuit cu Nureyev de englezul Jimmy Greaves, am citit in suplimentul sportiv al cotidianului The Scotsman, fostul star al lui Hearts fiind recreionat in ajunul finale Cupei Angliei, Chelsea – Everton, ca ex-jucator al “albastrilor” din Liverpool. In acele pagini era inserat si cliseul de arhiva cu managerul Alex Totten prezentandu-se in “fusta“ kilt pe banca lui Falkirk la ora finalei Cupei Scotiei din 1997, intr-o avancronica a ultimului act de pe Hampden Park, Rangers – Falkirk 1-0, saptamanile trecute.

Fotbalul scotian, inedit, cu o puternica pecete a locului si obiceiurilor, dar cedand nevoilor si intereselor economice, comerciale, financiare. Arena Tynecastle o fi ea veche, poate cea mai demodata dintre cele vizitate in Regat, cu 17.420 locuri inghesuite numai Domnul stie cum sub structurile metalice visinii contrastand cu biserica de pe colt si casele vechi din zona, insa magazinul de prezentare al clubului, din centrul comercial al “buricului” orasului, e ultramodern si cu de toate. Cu colajul vicecampionilor din 2006, cu elenul Fyssas ridicand Cupa, cu DVDul cu John Robertson si ale sale 9 goluri impotriva rivalei Hibs din totalul sau de 214, recordman all-time al lui Hearts, cu difuzarea la nesfarsit pe ecrane a unui succes cu 1-0 la “dusmana” Hibernian si mai ales cu tricourile de prezentare pentru noua editie de Europa Cup.

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

Caci clasandu-se din nou pe locul 3, pe podium, chiar cu sase puncte din cele 6 jocuri disputate cu marile Rangers si Celtic, Hearts se va alinia in competitia inlocuitoare a Cupei UEFA, si asta la carma cu un secui din Odorhei, Csaba Laszlo, nascut la 13 februarie 1964 si lansat la mijloc cu Progresul local.  Din Uganda, Csaba si-a ascultat inima si a raspuns apelului lui Romanov, preluand-o pe Hearts in 11 iulie 2008 si eliminand-o cu 2-0 pe Hibs din Cupa Scotiei chiar la Easter Road, exact dupa o jumatate de an, in 11 ianuarie ’09. Csaba isi urmeaza sufletul, cum frumos e sugerat fanilor intr-un poster de la stadion, “Follow Your Hearts”, si rasplata a venit sub forma titlului de Antrenorul Sezonului in prima liga.

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

Iar Romanov incearca sa prinda pasul cu reusitele echipei. Pe masa consilierilor locali e planul sau de a “roti” amplasamentul terenului de la Tynecastle cu 90 de grade, stramutarea tribunelor generand déjà reconstructia scolii locale pe cealalta parte a stradutei si convingerea locatarilor din sirul de cladiri de pe Gorgie Road, ce mascheaza arena ca o cutie de sardine, sa-si gaseasca loc, cu banii primiti, in alta parte, aproape de “Inimi”. Acolo, pe colt, e si visiniul pub “Tynecastle Arms”, iar peste drum, tot visiniu, “Robertson’s”. Al golgeterului. Cu vitrina anticariatului din preajma expunand cartea “Viata secreta a lui Laszlo, contele Dracula”.

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Stand in fata vechii tribune principale a arenei Tynecastle, reconstruita in 1914 si cu acoperis inca de lemn, si incluzand sectiuni in onoarea lui Bauld si Robertson, imi spun ca Romanov va avea nevoie de mai mult decat cele 9 milioane, record, primite in 2007 de la Sunderland pe portarul Gordon, pentru a contura indraznetul proiect.

Iar Csaba va avea nevoie de mai mult decat un secret si de o mie de “Inimi”-Hearts pentru a rezista capriciilor balticului si a-i aduce pe “Maronii” macar in postura din 1965, cand, pierzand cu 2-0 si implicit si titlul, la media de golaveraj, in fata invingatoarei Kilmarnock, au fortat trecerea la departajarea prin diferenta de golaveraj. Hearts n-a mai fost de-atunci atat de aproape…

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Ziua 156. Farah, nou record britanic la BUPA, iar Dita pe 3

mai 27, 2009

Lunea de Bank Holiday a adus caravana altetica a alergarilor pe macadam chiar in buricul Londrei, serpuind pe langa puncte cheie ale capitalei, ca palatul Buckingham, Big Ben, catedrala St. Paul’s ori columna lui Nelson din Trafalgar Square. Cum s-a mai intamplat recent in concursuri pe 10 kilometri organizate in centrul metropolei, vremea n-a fost cea mai prielnica, dar asta n-a oprit nici participantii, din elita ori amatori, nici spectatorii, sa savureze London 10.000, sub egida asociatiei caritabile BUPA.

In pluton s-a luptat aproape umar la umar la intrarea pe portiunea finala a cursei de 10 kilometri, pe The Mall...

In pluton s-a luptat aproape umar la umar la intrarea pe portiunea finala a cursei de 10 kilometri, pe The Mall...

Si nici vest-londonezul Mo Farah n-a ratat prilejul de a stabili un nou record britanic pe distanta de 10 kilometri, record ce a rezistat vreme de 25 de ani, de pe vremea cand invingatorul era inca… bebelus. Asta pana luni 25 mai 2009. Cand, impotriva vantului in rafale, si chiar cu ploaie, intensificat mai ales pe cand alergatorul de culoare in varsta de 26 ani ataca ultimii kilometri pe esplanada Tamisei, Embankment, spre Palatul Parlamentului, Farah a trecut linia de sosire dupa 27 minute si 50 secunde, invingandu-l pe kenianul Samuel Kosgei, sosit in 28’03”. Farah a reusit o cursa mare si a inaltat stacheta performantei. Cel mai iute pe 10.000 metri intre europeni, luptand de-acum aproape de la egal la egal cu africanii… De urmarit.

London BUPA 10.000, o cursa care a starnit un mare interes

London BUPA 10.000, o cursa care a starnit un mare interes

Intre participanti, campioana olimpica de la Beijing in proba de maraton feminin, Constantina Dita, prezenta invingatoarei din China sporind implicit prestigiul cursei de luni si interesul in jurul luptei pentru primele locuri. Dita s-a intors dupa o luna in Londra, unde in 26 aprilie abandona in Flora London Marathon. Dar, aidoma unei campioane adevarate, s-a aliniat din nou la start, intr-o alta proba… Iar Dita a incheiat pe podium, in 34’25”, la 33 secunde in urma mai tinerei britanice Hatti Dean, 27 ani, care a depasit-o la mijlocul traseului, in vreme ce cursa feminina a fost castigata de Kim Smith, din Noua Zeelanda, si ea o finalista a acestei probe la olimpiada, in 31’38”.

Semnificativ in privinta ritmului sustinut al cursei e faptul ca recordul lui Mark Scrutton, 27’55”, stabilit in martie ’84, a fost doborat, secondantul Kosgei sosind si el intr-un timp excelent, cu 14 secunde mai slab decat propriul sau record, atins la inceputul acestui an. Iar cat de tare a fost intrecerea o spune si faptul ca nu doar o campioana olimpica la maraton, Dita, acum la 39 ani, a fost invinsa, ci si campionul olimpic al probei de 10 kilometri de la Atena, italianul Stefano Baldini, care, sosit al 8-lea, a avut macar satisfactia de a alerga in mai putin de 30 minute la aniversarea zilei sale de nastere: 38 ani. Unii campioni cedeaza stafeta noului val…

Ziua 122. Ale lacrimilor flori…

aprilie 22, 2009

Un trotuar circulat. Cu intrari la hotel, banca, cinematograf si intr-un sediu de mare companie. De cealalta parte a parcarii, o alee pustie spintecand spatiul verde din jurul Muzeului Banatului.

Pe trotuar, oameni grabiti de la un nou inger la altul al existentelor noastre in mileniul trei. Ingeri si totodata… demoni. Pe alee, eventual niscaiva furnici. Nici tipenie de om, chit ca la 50 de metri distanta se deschide Piata Operei, Corsoul Timisoarei. Pe alee in schimb, un memorial. Un monument inchinat celor cazuti in decembrie ’89. S-o mai opri cineva in dreptul lui? Nu sa aseze pe soclu o lumanare, ci macar sa dea timpul inapoi. Asa, pentru o secunda…

In spatele muzeului: niste eroi uitati de timp, un monument abstract in ochii mei si doua lumanari roase de vremi...

In spatele muzeului: un monument si doua lumanari roase de vremi... Sa fie-un semn ca eroii sunt deja uitati de timp?

Imi zic ca trebuie sa fie trupurile neinsufletite ale eroilor. Sicriele lor suprapuse. Imi spun ca bine ca timisorenilor si vizitatorilor orasului le ies in cale, ici-colea, memoriale ale durerii noastre comune din decembrie ’89. Un semn al recunostintei noastre. Dar cat suntem oare de recunoscatori?

Dar si un simbol al triumfului vietii. Cat despre libertatea si democratia pentru care au strigat si si-au varsat sangele unii dintre semenii nostri disparuti, ce s-a ales din ele sau, mai exact, cum sunt exercitate de beneficiarii schimbarii de-acum doua decenii?

Raspunsul imi razbate din parcare. Un crampei de democratie… prost inteleasa. „Bine ca parcati peste tot, aiurea, in p**a mea, de blocati tot orasu’ asta!” Soferul nostru era justitiar si nervos nevoie mare. De la inaltimea Jeepului sau argintiu, cu numar de inmatriculare de Viena, biata tinta a tiradei sale obscene era vinovata pentru toate ambuteiajele unui oras al carui parc auto in crestere a sufocat niste artere proiectate si construite pentru alte vremuri. De-acum douazeci si ceva de ani, sa zicem. Nici o secunda nu si-a pus soferul problema ca poate masivul sau autovehicul nu se preteaza strazilor inguste din „cetate”. Nici pe-atat ca alta ne-ar fi fost soarta, fara Jeepuri la scara si volane la inaltime ce-ti insufla o falsa senzatie de superioritate, daca n-ar fi fost generate anumite evenimente, in urma cu doua decenii, care au daramat anumite ziduri si cortine. Dar ar avea rost macar sa-i sugerezi sa coboare din Jeep si sa dea un ocol pe la monument, poate-poate realizeaza cat e de incrancenat si ridicol in slobozirea sa verbala? As… Mai bine mergi la concert „Parazitii”, cu albumul lor, „Slalom printre cretini”, si-ti zici sa le urmezi exemplul. Dar, dicton filozofal, treburile merg cum merg pentru ca oamenii cu bun simt si de buna credinta nu iau atitudine. Ma consider printre ei si tac malc, studiindu-i falcile, semn ca filozofia e stiinta exacta. Prevaleaza prostii si prostia lor pentru ca ne lasa cu gura cascata, ca la dentist. No comment… Viena? Asa s-o descarca si-acolo?

Daca la atat se reduce libertatea si democratia cu sacrificiu castigate, la a-ti achizitiona un mamut pe roti de la al carui volan sa te refulezi la adresa semenilor tai, atunci pacat, pacat, de sangele varsat… Ii intorc spatele si inconjor monumentul. Din loc in loc, dispuse circular, aidoma unor sicrie suprapuse, lespezi de piatra ce ar putea tine loc de banci. O „bancuta” pentru fiecare zi fierbinte a Timisoarei, din 15 si pana in 21 decembrie, in 1989. Saptamana temerilor si sperantelor noastre. Geniala daltuirea „pe bancute” a zilelor si la fel de semnificativa omiterea zilei de 22. Era vinerea demararii cacealmalei…

Duminica, 17 XII, prima zi in care "s-a tras". O zi plansa pentru Timisoara...

Duminica, 17 XII, prima zi in care "s-a tras". O zi plansa pentru Timisoara...

Imi spun ca si prin aceste locuri oameni din „cetatea” Timisoarei s-au ferit candva de plumbul orb al glontului servit de sistemul statal indreptat impotriva cetateanului si imi amintesc ca vineri, in 15 decembrie, n-aveam inca habar de „cutremurul” ce avea sa darame intr-o saptamana varful piramidei. Ieseam de la liceu si anticipam vacanta, vorbind de Poli. Si alb-violetii tocmai intrasera in hibernare, dupa un 2-2 smuls in Regie, la Sportul Studentesc, in chiar ultimul minut de joc. Adrian Craciun, fundasul marcator. Ne-a bucurat tare vestea punctului din Bucuresti, cu care Poli incheia turul pe locul 10, cu 4 victorii, 6 remize si 7 infrangeri. Dupa ce Dobre, in prima repriza, si Tarlea, in minutul 64, marcasera pentru gazde, Dan Manaila a oferit o raza de speranta Timisoarei, in minutul 70, si apoi a venit masivul fundas. Craciun in preajma Craciunului. Nu stiam de ce Craciun vom avea parte… 

15 XII. O data ramasa in istorie. La vremea aceea, o vineri ca oricare alta pentru liceeni la fine de trimestru

15 XII. O data ramasa in istorie. La vremea aceea, o vineri ca oricare alta pentru liceeni la fine de trimestru

 De Craciun au fost ucisi Ceausestii iar dupa Anul Nou s-a dat de pamant cu Victoria Bucuresti, emanatie ce incheiase turul pe locul 4, inclusiv cu un 0-0 smuls la Timisoara in 29 noiembrie, respectiv cu FC Olt, intepenita pe 16, dupa ce pe 27 august, in etapa a doua, o batuse cu 4-3 pe Poli, in Oltenia. Degeaba golul lui Olosutean si „dubla” regretatului Nae Traistaru. Dar zau, s-a schimbat ceva in fotbalul nostru? Dinamo si Steaua, care incheiau sezonul de toamna in ’89 in frunte, in aceasta ordine, isi pastrau pozitiile si la final iar acum, daca parcurg ierarhia, Dinamo e tot acolo. Locul 1. Cata continuitate, peste ani… Poli avea sa incheie in ’90 pe 5, pierzand doar 3 meciuri intr-un retur demarat cu un memorabil 2-1 la Oradea, de la 1-0 la pauza pentru bihoreni, si cu galeria alb-violeta aplaudata la fiecare raspantie, pe malul Crisului, pe cand ingenunchea si se ruga pentru eroii insangeratului Decembrie. Campionatul se incheia cu atat mai bine cu cat Flacara Moreni era stinsa, disparand sub ape pe urmele desfiintatelor Victoria si FC Olt. Dar s-a dovedit in timp ca a fost ceva doar de ochii lumii…

Uitati-va la disparitia Corvinului Hunedoara, cu mandra sa traditie de decenii si pepiniera fructuoasa, contrastand puternic cu aparitia unor ciuperci pe taram sterp in fotbal, la Urziceni sau mai stiu eu unde, si vom intelege ca e vorba de sora Mariei FC Olt ori Victoria, doar cu alta palarie. Louis Vuitton? Am scris bine?

Pe Corso, soare primavaratec si zumzet de vorbe. La Pesti, susurul fantanii. Iar covoarele de flori confirma statutul de oras ce-si cultiva traditia si renumele. Ambianta placuta te-nvaluie si, inc-odata, aidoma iesirii neplacute a soferului, acel Decembrie insangerat de-acum aproape douazeci de ani pare ca si cum n-ar fi fost. Ori doar candva, demult. Si totusi, pe-aceste locuri… Si cum ne-o fi inraurit vietile? Nu mai e timp sa meditam la asemenea „nimicuri”, alte lucruri mai „importante” trebuie zilnic bifate. Si pozez, mai intai spre „porumbei”.

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele. Rosii ca sangele eroilor. Oameni pe banci, bucurandu-se de soare si tihna locului. Plus publicitate culturala. Primavara, Timisoara mai frumoasa ca niciodata...

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele. Rosii ca sangele eroilor. Oameni pe banci, bucurandu-se de soare si tihna locului. Plus publicitate culturala. Primavara, Timisoara mai frumoasa ca niciodata...

Catedrala, o statuie simbol, brazii de pe centru si fantana. Binecuvantati suntem cu artezienele... Multe locuri pe lumea asta n-au apa potabila. Seceta.

Catedrala, o statuie simbol, brazii "de pe centru" si fantana. Binecuvantati suntem cu artezienele... Multe locuri pe lumea asta n-au apa potabila. Seceta.

 Lalele galbene, la picioarele Lupoaicei. Si imi amintesc ca am mai zarit minunate aranjamente florale si pe malul Begai, aproape de Uzina Hidroelectrica, unde s-a reamenajat frumosul parculet de care aminteam, cu de toate, de la tobogane si pana la podete, de la alei incrucisate si pana la bancute acoperite, ba si in Piata Bisericii, in Piata Crucii. A fost frumos la Inviere, cu Lumina sclipitoare in noapte, Lume Luminata facand inconjurul parcului. Altadata, un simplu gazon denivelat. Acum, o frumusete demna de Orasul Florilor…

Piata Crucii, placut cosmetizata. Un parculet in care mireasma te-mbie...

Piata Crucii, placut cosmetizata. Un parculet in care mireasma te-mbie...

Si inca si mai multe flori... Nu-i asa ca-i frumos, Herr Sofer? Lasa "gipul" si incordarea ca arcul atasata de volan, si indrazneste o terapie florala. Ori pretind prea mult deranj? Imi iertati indrazneala, stiti, eu... De fapt mai bine "talpa", demarati, cu scrasnet. E mai modern.

Si inca si mai multe flori... Nu-i asa ca-i frumos, Herr Sofer? Lasa "gipul" si incordarea ca arcul atasata de volan, si indrazneste o terapie florala. Ori pretind prea mult deranj? Imi iertati indrazneala, stiti, eu... De fapt mai bine "talpa", demarati, cu scrasnet. E mai modern. Lasati-ne pe noi, muritorii de rand, in ratacirea noastra puerila...

Imi spun ca, de Pasti, Poli a ratat o sansa rara, de a deveni lidera chiar si cu penalizare, in detrimentul asa zisilor „Caini”. Rosii. De la 2-0 si 3-2, langa Podul Inalt, invinsa cu 4-3 de mercenarii jucand la Vaslui si fara a profita de latratul ragusit dinamovist in Copou. 1-0 pentru cealalta Poli, cea nepenalizata si fara numele sfartecat.  

Dar si-asa tot e grozav, intr-un sezon cum Timisoara n-a mai avut de mult, cu doar 3 esecuri, care ma duc cu gandul la acel retur primavaratec, al sperantelor noastre, din ’90. Tot doar trei infrangeri. Anii au trecut si ce s-a ales de sperantele noastre? S-a ales dreptul la libera exprimare. Aud un parinte ghidand pasii copiilor sai, in drum spre stadion. „La meci se merge pe jos, se mananca seminte si se scuipa”. Chiar asa. Buna lectie de viata. Cum vor calca respectivii pasi in viitor? Si vor purta oare cu ei un crampei din amintirea povestita de parinte a unor evenimente parca din alte vremi, de-acum doua decenii? Cei ce nu-si cunosc trecutul sunt in pericol sa-l retraiasca. Pericol…

Nu intrevad finalitatea sperantelor noastre insa savurez rondourile de flori. Rasadurile recunostintei noastre. Presarati pe-a lor morminte ale lacrimilor flori.

Ziua 83. Cerbi nu de aur, Vista spre Windsor si St. Paul’s

martie 15, 2009
Cerbii sunt imperturbabili, in ciuda curiozitatii fotografilor amatori

Cerbii sunt imperturbabili, in ciuda curiozitatii fotografilor amatori

Cerbii pasc ori isi fac linistiti siesta, in soarele caldut de martie...

Cerbii pasc ori isi fac linistiti siesta, in soarele caldut de martie...

Sa tot fie vreo 600, cutreierand liberi in turme cel mai mare domeniu al Parcurilor Regale, cu o suprafata de peste 1.000 de hectare, si totodata cel mai stravechi in privinta conexiunii cu Casa Regala. Mladiosii cerbi sunt un simbol al fascinantului Richmond Park in aceeasi masura ca si nodurosi si batrani falnici arbori. Parcul din sud-vestul Londrei, pe malul Tamisei, este o minunatie a naturii, nu degeaba fiind Rezervatie Naturala Nationala, locatie de interes stiintific special si totodata zona speciala de conservare naturala…

Parcul a fost domeniu Regal inca de pe vremea lui Edward, la inceputul secolului XIV, iar ulterior, in perioada lui Henry al VII-lea, a primit numele actual, Richmond, insa abia Charles I, in 1625, si-a mutat Curtea Regala la Palatul Richmond, pentru a scapa de plaga din oras, decizand totodata sa ingradeasca parcul. De fapt, si in zilele noastre accesul in Richmond Park se face pe somptuoase porti aurite, cu simbolurile monarhiei.

Iar odata afundandu-te in parc, din orice directie l-ai aborda, la un moment dat cerbii iti vor iesi in cale. Dar Richmond ofera mult mai mult decat salbaticia naturii si combinatia de paduri, pajisti ori gradini cu aranjamente florale. Fiind plasat pe delusoare cu povarnisuri spre Tamisa, ofera niste privelisti unicat spre cladiri simbol in traditia, istoria si arhitectura insulara.

Tamisa la Richmond, facand un cot, e suficient de lata pentru a avea si insulite cu ambarcatiuni. Privelistea e spre Sussexul rural, din sudul Londrei

Tamisa la Richmond, facand un cot, e suficient de lata pentru a avea si insulite cu ambarcatiuni. Privelistea e spre Sussexul rural, din sudul Londrei

Iar parcul n-a fost refugiu doar pentru regalitate ci devenea in 1847 pana si resedinta a Prim Ministrului Sir John Russell, in minunata cladire Pembroke Lodge, de unde Valea Tamisei, in amonte, se desfasoara in toata splendoarea ei. In gradinile resedintei, la capatul unui urcus, pierduta intre rondouri de flori, o rotonda protejata de gard viu a devenit Vista preferata a Regelui Henry. De pe Henry’s Mould ochiul e magnetizat, parca printr-un tunel, de cupola la 10 mile departare a Catedralei St. Paul’s, din City.

Henry a ales o „gaura” in gardul viu prin care privelistea spre Londra, altfel complet obstructionata de falnicii copaci ai parcului, isi face loc printr-o „spartura” in padurea din Richmond, dezvaluind la capatul „tunelului” doar albul catedralei. Un simbol al supravietuirii cupolei si in timpul bombardamentelor din razboi, cand a ramas semeata, cu toate acoperisurile din preajma prabusite.

Vista lui Henry e dotata cu un telescop iar St. Paul’s iti pare mai aproape. Pe aceeasi linie spre catedrala, un prim acoperis ar fi structura metalica a… arenei lui Chelsea, Stamford Bridge. Dar privelistea ce-ti taie rasuflarea n-ar fi accesibila fara „spartura” naturala in padurea parcului, denumita Sidmouth Wood, si care e intretinuta cu atentie, pentru conservarea culoarului de vizibilitate.

In directie opusa, spre sud, un alt stadion, al Federatiei de Rugby, Twickenham, este punctul de reper spre mai departatul Palat Regal Windsor, detectabil undeva la linia orizontului, la 13 mile si jumatate distanta. Din apropiere, la intervale de zeci de secunde, avioane decoleaza ori aterizeaza pe Heathrow.

Castelul Windsor, la 13 mile si jumatate de pe Vista din Richmond

Castelul Windsor, la 13 mile si jumatate de pe Vista din Richmond

De pe Vista se remarca si turnul bisericii din Petersham si Ham House

De pe Vista se remarca si turnul bisericii din Petersham si Ham House

Dar amenajarea Vistei a avut de-a face tot cu pasiunea pentru vanatoare. De pe povarnis, Henry VIII urmarea cu interes desfasurarea vanatorii. Iar Regele George I a avut o cabana de vanatoare construita pentru a-si intretine pasiunea. Dar totul a plecat de la Charles I, care a populat parcul cu 2.000 de cerbi si l-a inconjurat cu un zid imposibil de sarit pana si de zveltele animale. In alte vremuri, cerbi isi gaseau sfarsitul pe pajistile din Richmond…

Parcul adaposteste si o minirezervatie de plante exotice, cu vreo 50 specii de azalee si peste 120 de tipuri de rododendroni, amplasati in gradinile ornamentale ale Plantatiei Isabella. Ar mai fi lacusoare, terenuri de golf, cabane ici-colea, reamintind de vremurile cand intinderea era locuita de fermieri, cafenele dar si parcari, vreo 6 la numar, unde cele cateva artere ce strabat parcul absorb si limunzine luxoase, nu de alta dar „oraselul” Richmond e resedinta a unor celebritati. De exemplu Mick Jagger… Dar nimeni nu „sare gardul” de a parca pe iarba.

La fiecare intrare in parc, cum ar fi Poarta Richmond, o harta a intinderii de 1.000 hectare iti lasa de unde sa alegi. Nu-ti ajunge o zi si sigur de poti nitel rataci daca te avanti in mijlocul parcului

La fiecare intrare in parc, cum ar fi Poarta Richmond, o harta a intinderii de 1.000 hectare iti lasa de unde sa alegi. Nu-ti ajunge o zi si sigur de poti nitel rataci daca te avanti in mijlocul parcului

Ingrijitorii parcului traiesc in Londra, dar de fapt in izolarea idilica a parcului

Ingrijitorii parcului traiesc in Londra, dar de fapt in izolarea idilica a parcului

Unii isi inalta zmeele si profita de vant, strapungand pe skateboard iarba pantelor

Unii isi inalta zmeele si profita de vant, strapungand pe skateboard iarba pantelor

Si mai multi cerbi...

Si mai multi cerbi...

Noroc cu numeroasele poteci doar pentru ciclisti si drumeti. Masinile, pe altundeva

Noroc cu numeroasele poteci doar pentru ciclisti si drumeti. Masinile, pe altundeva

Iesi dintr-un parc, Richmond, prin preajma unei mici herghelii, si intri intr-un altul, Wimbledon Common, unde te intampina terenurile de rugby si fotbal ale Universitatii din Roehampton. Suntem in patria celor doua jocuri, concepute si lansate in lume chiar undeva pe aceste locuri...

Iesi dintr-un parc, Richmond, prin preajma unei mici herghelii, si intri intr-un altul, Wimbledon Common, unde te intampina terenurile de rugby si fotbal ale Universitatii din Roehampton. Suntem in patria celor doua jocuri, concepute si lansate in lume chiar undeva pe aceste locuri...