Posts Tagged ‘statuie’

În Răşinariul lui Cioran şi Goga

Octombrie 31, 2010

Şi în excursia asta am frunzărit prin Cioran. Gândindu-mă că voi descinde la casa memorială din Răşinari, pe vale în jos de la Păltiniş…

Citesc ce-a scris în Caiete III, din Colecţia de Memorii, Jurnale, Convorbiri, la data de 20 februarie 1967… „Când sare-n ochi că gloria şi fericirea sunt incompatibile, cum se face că atâţia oameni aleargă după glorie? Din aceleaşi motive pentru care primul om a ales arborele cunoaşterii, amăgirea, sclipiciul cunoaşterii în locul adevăratei vieţi. Falsa nemurire în locul celei adevărate, aparenţa în locul fiinţei. Omul e superficial şi mizerabil, el vrea să lase urme vizibile şi nu izbuteşte decât vânzolindu-se în faţa semenilor săi, în loc să aspire la Dumnezeu şi, asemenea Lui, să se îngroape în sine, să refuze să se manifeste, să se cufunde în fericirea de a nu lăsa nici o urmă, să adopte condiţia de necunoscut, să se piardă în extazul anonimatului”.

"În această casă s-a născut Emil Cioran. 8 aprilie 1911". Bustului i-a căzut nasul şi sper ca la centenar, în aprilie 2011, să fie remodelat.

Şi-mi spun că în faţa măreţiei naturii, atotputernice şi copleşitoare, aşa cum am redescoperit-o la Păltiniş, chiar e un păcat să „laşi urme”. Mai bine te răsfeţi cu aerul de munte, cu foşnetul pădurii, cu apa de izvor, asculţi tăcerea şi o îngâni. Dar suntem capabili să nu ne manifestăm? Să nu ne vânzolim în faţa semenilor!? Să ne cufundăm şi îngropăm în condiţia reală, de furnică trecătoare!? Aş… Uitaţi-vă la mine… Mă bag în seamă cu acest blog. Las urme. Să-mi ştie oamenii părerea, în lung şi-n lat. La ce bun? Alţii lasă urme mai adânci… Fundaţii pe locuri din care rădăcini de brad îşi luau seva. Sau gunoaie dispensabile după consum. Chiar, şi în vârf de plai e ploaie de peturi. Lăsăm urme…

Mai răsfoiesc câteva pagini şi culeg ce-a scris tot în Paris, în 12 iunie 1968, despre „vecinii” de peste Canalul Mânecii… „J.T., revenit de la Londra, îmi spunea că Anglia i-a făcut impresia unei corăbii pe care mateloţii sunt nebuni iar căpitanul beat. Englezii ştiu că ţara lor nu are viitor şi chiar că e pierdută, dar nu suferă, îşi acceptă decăderea ca pe o evidenţă asupra căreia nu se cuvine să insişti. Îi spun prietenului meu că e exact constatarea pe care-o făcusem şi cu ocazia călătoriilor mele în Anglia, care îmi aminteşte Roma din secolul al IV-lea sau chiar al V-lea. (Drama acestor naţiuni fără ţărani, fără rezerve biologice şi cu un trecut prea bogat, prea apăsător).”

Cât adevăr. Şi asta era acum peste 40 de ani. De-atunci corabia a mai luat multă apă, cât despre mateloţi şi căpitani, chiar, mai bine mucles. Partea proastă e această ardoare nătângă a societăţii moderne româneşti de a copia fără discernământ, de a se „engliza”, de a deveni „cool”, de fapt de a transpune într-o bătătură în care nu se pretează, cu caracteristici carpatine, tot ce e mai putred, nociv dar insidios, „civilizat”, din farsa mincinoasă de sorginte capitalist-neoliberală, colonizând în stânga şi-n dreapta prin glonţul şi propaganda anglo-saxonă, fie ea de la… Jeep şi pân-la … Public Relations, ce mai, totul, totul. Cum îi zice la născocirea aia dezumanizantă!?! Human Resources parcă, nu-i aşa? Ei sunt aleşii colonizării globale a mileniului III, noi suntem naivii subiecţi… 

Lăsăm mândra casă a lui Cioran, trecem înapoi pârâul şi ne oprim alături, în faţa casei memoriale a lui Octavian Goga. Cu trei brazi în curte, înalţi ca pe colinele Păltinişului. „La noi sunt codri verzi de brad / Şi câmpuri de mătasă / La noi atâţia fluturi sunt / Şi-atâta jale-n casă / Privighetori din alte ţări / Vin doina să ne-asculte / La noi sunt cântece şi flori / Şi lacrimi multe, multe”.

„Noi”, Luceafărul, Budapesta, 15 ianuarie 1904, din volumul „Poezii”, publicat în 1905, consacrare a poetului…

"Casa în care s-a născut la 20 martie 1881 Octavian Goga - poetul pătimirii noastre"

E aşa frumos aici, e atât de înălţător, încărcat de istorie, îmbibat de semnificaţii dintre cele mai adânci şi apropiate sufletului poporului român. Dar unde ni l-am rătăcit? Căror false călăuze ni l-am încredinţat făr-a clipi? Şi când ne vom trezi? Drumul e greşit…

Nu este înmormântat în Răşinariul natal, ci la Ciucea, unde se retrăsese, dar tot am trecut pe la biserica din comună, unde e locul de veci al lui Andrei Şaguna. Peste drum, intrarea în cimitir era flancată de tăbliţele cu săgeată spre o… pensiune. Mda.

Şi-apoi ne-am uitat spre înălţimi, şi-am căutat refugiu, cu cărţile sub nas… Iar pe drum am auzit clinchet de talangă. Cât de pur şi firesc. Anihilat însă de claxonul unui doljean grăbit, la volanul tablei sale pe 4 roţi. Păi bine băi, tu vacă artificială îmi stai în cale, limuzinei mele cu lapte natural în uger!?!

 

De la Anfield Road, Liverpool

Septembrie 15, 2010

Cu aparatul pe umăr, am trecut şi pe la ANFIELD ROAD din Liverpool… Blestem? Fără titlu de la dărâmarea Boot Room!

Al 12-lea om, un pub pe strada peluzei Kop

Din centrul urbei, trecând şi pe lângă parcul Everton, de pe ale cărui coclauri ţi se desfăşoară la picioare oraşul, cu portul şi eolienele din estuarul lui Mersey, autobuzul 17 te duce spre zona nord-estică printre case tot mai mici, vechi şi chiar nelocuite, cu ferestre „bătute în cuie”, până la poarta „Paisley Gateway” din faţa peluzei The Kop.

Intrare unde cu mâinile larg deschise veghează şi Bill Shankly, pe soclul cu înscrisul „He made people happy”, <el a făcut oamenii fericiţi>, statuie de la care porneşte turul arenei şi muzeului celui mai aureolat club britanic. Steve, venerabilul ghid, ne deschide „Sala Legendelor”, una jur-împrejur cu pozele eroilor. Callaghan. Cele mai multe jocuri. 857. Rush. Goluri. 346. Neal. Cel mai decorat. Şi cu peste 400 meciuri la rând! Souness. Nu cel mai bun dar cel mai influent din vestiar. Abia la retragere, alde Gerrard ori Jamie îşi vor face loc pe pereţi. La fel şi Benitez, pe un rând al managerilor şi cu Paisley, cu 14 trofee în 9 ani, dintre care trei C.C.E., şi cu Houllier, cel cu 5 cupe într-o ediţie.

Prin faţa fondatorilor în rame aurite am ieşit în „ţarcul Directorilor”, din centrul vechii tribune principale, datând din 1906, cu scaune încă de lemn, şi unde iau loc de la staruri gen Daniel Craig, alias 007, până la loviţi ca Harry Kewell, care, conform lui Steve, „şi-a cam petrecut anii aici”. Din ţarcul vecin comentează fostul vârf John Aldridge, pentru popularul post local Radio City, camerele fiind postate deasupra, parcă agăţate de acoperiş. Doar Alan Green, mai marele BBC Radio 5, vorbeşte din înaltul tribunei opuse, a doua, cea cu numele şi sigla noului sponsor, Standard Chartered, americani pe asigurări. Acel înalt de tribună a fost adăugat în 1992, la centenarul clubului, când a şi primit numele Centenary. Acolo sunt şi cele doar 30 „boxe” executive, comparativ cu 130 la Arsenal ori 200 la United, diferenţă pe care Steve o adaugă problemelor lui Liverpool.

Loc capitonat din "Ţarcul directorilor", in memoriam pentru un abonat dispărut

Păi? Ei bine, angajatul clubului mi-a explicat că şi dacă ar începe acum construcţia noului Anfield, perpendicular pe actualul şi chiar în spatele peluzei opuse Kopului, şi tot ar lua 4 ani, răstimp în care capacitatea de doar 45.522 va mări handicapul faţă de rivale prospere. Alţi 20.000 sunt refuzaţi bilete meci de meci iar aproape 90.000 sunt pe liste de aşteptare pentru abonamente.

Tribuna a doua, Centenary, etajată la centenarul din ´92, cu locul lui BBC Radio5 în înaltul ei...

Degeaba are Liverpool cele mai multe titluri, 18, şi Cupe ale Campionilor Europeni, 5, dacă nu mai are bani să ţină pasul cu campioanele actuale. Americanii s-au dovedit a fi „o frână” iar clubul are „disperată nevoie” de finanţele altcuiva. Steve a adăugat că abia atunci vor fi dărâmate deplorabilele case părăsite, înconjurate cu sârmă ghimpată, chiar de dedesubtul tribunei principale, pentru ridicarea noii arene! Puţine mai sunt apartamentele locuite, cu „This Is Anfield” în geam, de pe nişte străzi pe care va intra buldozerul. Cine şi când va investi?

La tribuna I, rânduri întregi de scaune de lemn

Coborâm din nou sub tribună, în mica sală de conferinţe de presă cu fundal identic celui de la complexul de pregătire Melwood, asta pentru „derută”. Pe perete, clişeul aerian post-Istanbul, din centru, de lângă The Cavern, unde se lansau The Beatles, cu un autobuz etajat asaltat de 1,5 milioane fani…

În peluza opusă Kopului, colţul stânga jos e rezervat fanilor oaspeţi, până la pânza neagră

De-aici se intra cândva în faimoasa Boot Room, unde juniorii curăţau bocancii starurilor iar mai apoi alde Shankly, Paisley ori Fagan ţineau sfatul tactic de taină. Steve a pomenit de blestemul dărâmării „camerei”, moment din care, din 1990, Liverpool n-a mai cucerit titlul naţional. E drept, Rafa a recreat o mai mică Boot Room, lângă vestiar, dar degeaba… În vestiar, cel mai mic şi modest din Premier League, cu tâlc restrâns pentru forjarea coeziunii, fundaşii stau la un perete, cu tricourile frumos înşirate de la 2 G Johnson încolo, mijlocaşii pe altul iar atacanţii la un al treilea, găselniţă a lui Shankly pentru a evita grupuleţele şi a comunica între ei, pe compartimente. Am numărat 8 limbi, Steve glumind că de lecţii de engleză au nevoie localnicii cu accent „Scousers”, Stevie şi Jamie…

Mica sală a conferinţelor de presă

„În vară a fost revopsit şi dotat cu un nou uscător de păr, pentru Reina, în rest însă fiind doar 7 duşuri şi banca asta a rezervelor. Dar vestiarul e izolat fonic, spre deosebire de cel din faţă, al oaspeţilor, mai mare însă mai răcoros şi în care se aude zgomotul paşilor, al tumultului tribunei”, explică Steve. Presiunea psihologică se amplifică la ieşirea din vestiare, în restrânsul spaţiu al interviurilor TV, cu reclame modificabile în funcţie de competiţie, unde se văd şi treptele coborânde de acces, cu THIS IS ANFIELD deasupra, <Acesta e Anfield>, şi nu… „Welcome”. În acest hol răsună joi în Europa League şi pentru Steaua „You´ll Never Walk Alone”, dintr-un difuzor.

Conglomerat multinaţional şi pe zidul liniei mediane din vestiarul lui Liverpool FC

Iar în infernul de-afară se regăsesc doar maxim 3.000 fani oaspeţi, într-un colţ al peluzei opuse Kopului, numai 1.900 în cazul vizitatoarei de la descinderea noastră, Albionul lui Tamaş, delimitaţi de chibiţii gazdei printr-o neagră husă despărţitoare mutabilă în funcţie de asistenţă.

Jucătorii gazdă ating la ieşirea pe teren însemnele de deasupra tunelului

Turul se încheie în peluza The Kop, neacoperită până în 1928 şi cândva înghesuind şi 28.000 fani, drept cea mai mare din ţară. „A fost groaznic, eram ca sardelele, 3 în picioare pe aria unui scaun din zilele noastre. Am crescut în colţul din dreapta sus…”, spune Steve, care plătea a 20-a parte dintr-o liră de azi pentru bilet.

Anfield Road de pe scaunul din dreapta jos, rândul unu, al peluzei Kop

La 0-1 cu Norwich, în ´94, fanii şi-au luat cărămizi drept amintire, pentru grădina de-acasă, când peluza în picioare a spus adio iar Kop s-a restrâns la 12.000 „scoici” pe 76 rânduri. Doar atmosfera cu „You´ll never walk alone” nu s-a schimbat, Kop trăgându-şi numele de la dealul de observaţie disputat în Războiul Burilor din Africa de Sud, în 1900, cu olandezii, când au pierit 300 ostaşi din Liverpool.

Aşa arăta o poartă de acces din lemn în vechea peluză Kop, pirocheţii de la intrare fiind fabricaţi de o firmă din... Manchester

Alte locuri esenţiale, de suflet, ar fi mozaicul cu numele celor 96 pieriţi la Hillsborough, de la intrarea în muzeul cu vitrinele trofeelor, fani comemoraţi permanent, cu lumânări şi jerbe, la „Memorialul” din spatele Centenary Stand, de la celebra poartă „You´ll never walk alone”, a lui Shankly. Sunt nume de rude, tată şi fiu… Iar pentru dreptatea lor încă se luptă, steaguri relevante ale organizaţiilor fanilor, de dezvelire a adevărului sufocat de Poliţie şi denaturat de scandalagiul londonez The Sun, fiind arborate vizavi de Kop, la pubul The Park. Care e flancat de barul „Al 12-lea jucător”… 

Memorialul de mozaic, din interior

Hillsborough Memorial, cu numele celor 96 de dispăruţi, din stânga Shankly Gate...

You´ll never walk alone...

Adolescenţi, fraţi şi surori, şi o mare întrebare: când se va face dreptate? Liverpool aşteaptă de peste 20 de ani...

Cealaltă filă a Memorialului sub formă de carte...

Şi în muzeu e un clişeu cu marea de compasiune în faţa peluzei ucigaşe din Leppings Lane, Hillsborough (Sheffield)

Unul din steagurile arborate la pubul The Park, peste drum de peluza Kop, e al asociaţiei ce luptă pentru dezvelirea adevărului tragediei de la Hillsborough. Din nefericire, are de luptat cu cea mai caustică şi oprimantă maşinărie de stat din lumea aşa zis civilizată

Buldozerele vor intra pe străzile din jurul arenei când alţi investitori capabili să ridice noul Anfield îi vor înlocui pe haloşii insinuaţi din SUA în lumea fotbalului european

 „Liverbird”, pasărea cormoran simbol al clubului şi urbei, de pe clădirea etalon de la ţărm, vrea să rămână stoică în zona Anfield, dar pe o arenă nouă, mare, unică şansă pentru Liverpool să-şi împrospăteze gloriosul palmares.

Clădirea emblemă Liverbuilding, cu cei doi cormorani din vârf, de pe frontul la estuarul lui Mersey...

Un moldovean, cel mai iute… irlandez

Octombrie 28, 2009

Sergiu Ciobanu, originar din Moldova, a castigat trofeul si premiul pentru cel mai bun alergator reprezentand Republica Irlanda la cea de-a 30-a editie a Maratonului Dublin, disputata luni in capitala „Insulei de Smarald”. Ciobanu a inregistrat timpul de doua ore, 22 minute si 6 secunde pe cei 42,2 kilometri ai popularei competitii ce a reunit la start peste 12.000 participanti, dintre care 10.446 au trecut linia de sosire, printre care un orb, un barbat paralizat de la gat in jos ori un participant ce a optat pentru a alerga distanta cu spatele la traseu.

Un stand special e dedicat istoricului celor 30 de ani ai Maratonului Dublin. La Multi Ani!

Ciobanu a sosit pe locul 15 in clasamentul general al cursei castigate de un etiopian de 19 ani, Feyisa Lilesa, care, inregistrand timpul de 2:09:12, a ratat cu doar 5 secunde egalarea recordului acestui maraton, detinut din 2007 de alergatorul rus Alexei Sokolov, sosit acum al doilea, in 2:10:38, urmat pe podium de kenianul Serem.

Lilesa este primul etiopian invingator la Dublin, dupa ce kenienii se impusesera intre 1995 si ’99 respectiv 2002 si 2004, in ultimii ani triumfand doar ucrainieni, si anume Osadchy in 2005 si Naumov anul trecut, respectiv rusul Sokolov, ce si-a pastrat titlul in 2007, cand stabilea si recordul cursei.

Naumov, sosit acum al optulea, a fost „salvat” de compatrioata Stetsenko, invingatoare la feminin in 2;32:45, inaintea unei namibience si a unei etiopience.

Tot in centrul de organizare al cursei, multi alergatori au lasat mesaje in preziua Maratonului pe imensul panou cu deja celebrul Impossible Is Nothing al sponsorului Adidas

Ciobanu, concurand la categoria barbati 30-35 ani, pentru clubul local Clonliffe Harriers, intra astfel in posesia trofeului special acordat maratonistilor localnici, din Irlanda, plus a premiilor de 1.500 euro, pentru primul intre barbatii de la cluburi irlandeze, respectiv de 1.000 euro, bonus pentru sosirea intr-un timp mai bun de doua ore si 23 minute. Ciobanu a sosit al 12-lea la categoria sa de varsta, SM, senior men (30-35 ani).

De fapt, doar maratonisti africani respectiv din fostul bloc sovietic au sosit intre primii 15, etiopianul aflat la primul sau maraton din cariera fiind urmat de  alergatori din Kenya, Namibia, Rusia si Ucraina, plus merituosul moldovean irlandez. Ponderea celor aliniati la start a fost data in mare majoritate de alergatorii autohtoni, din insula verde, ceea ce face performanta lui Ciobanu, membru al unui club atletic local, cu atat mai meritorie.

La start s-au aflat si 29 irlandezi prezenti la toate cele 30 de editii ale Maratonului Dublin, niste adevarati veterani ai probei. Maratonul a fost ireprosabil organizat iar aportul voluntarilor si suportul entuziast al localnicilor, insiruiti in numar mare de-a lungul traseului ce ne-a purtat la nord si sud de raul Liffey ori de Grand Canal, trecute de cate doua ori, plus prin maiestuosul Phoenix Park, cea mai mare intindere verde publica din spatiul citadin in intreaga Europa, a transformat concursul intr-o adevarata sarbatoare de neuitat.

Intre documentele de arhiva, Maratonul din 2001, pornit atunci de pe malul raului Liffey.

Traseul, pe ultima sa portiune, ne-a purtat prin preajma University College Dublin si terenul de golf Elm Park, trecand de doua ori si raul Dodder, ce spinteca sud-estul capitalei, inconjurand apoi spre final faimosul Trinity College, de unde ultima portiune a condus spre piata Merrion Square.

Am incheiat putin sub patru ore, in 3:56:49, la capatul unui sezon cu numeroase maratoane si dupa Wroclaw Marathon si Maratonul Dracula, din 13 septembrie si 11 octombrie, incercari intr-un interval comprimat de timp care m-au facut sa parcurg Dublinul intr-un ritm de 9 minute pe mila, circa 15 minute si jumatate pe kilometru. Picioarele la orizontala, in repaus. Hibernare.

Succesul competitiei a fost dat de aportul substantial al unor sponsori puternici, dintre care doi, Lifestyle Sports si Adidas, isi regasesc numele in titulatura oficiala a Maratonului din Dublin.

Dublin26Oct09 071

Traseul a trecut pe la baza statuii lui O'Connell, in inima Dublinului

Dublin26Oct09 073

... si pe langa cea a lui James Joyce... Suntem in patria dramaturgilor, satiristilor... Beckett, Yeats, Shaw, Wilde.

Dintr-un oras gazda la EURO 2012…

Septembrie 29, 2009

 [ Prima postare din Wroclaw, oras gazda a Euro 2012, o regasiti cateva articole mai „in urma”, tot in septembrie. Aici revin cu adaugiri de la stadionul Oporowska, interzis huliganilor de altadata. ] 

Slask - Legia n-a avut parte de nici un fan al oaspetilor din Varsovia. Trecutul "de lupta" i-a tinut departe de Wroclaw

Slask - Legia n-a avut parte de nici un fan al oaspetilor din Varsovia. Trecutul "de lupta" i-a tinut departe de Wroclaw

In al doilea reportaj din Wroclaw pentru <Fotbal Vest>, intitulat „Tramvaiul verde si arena virtuala„, am observat ritualul de meci in fotbalul polonez, tehnologizat si epurat de elemente huliganice insa anost cat de-un 0-0, si atmosfera citadina cu de toate.

La meciul Slask – Legia, uriasa flamura desfasurata peste tribuna a doua, Odkryta, cea a galeriei, cu grafica unui tramvai verde-alb-rosu in marime naturala, a fost punctul de atractie al jocului de 0-0, in al carui minut 85 varful gazdelor s-a hotarat dupa una-doua secunde sa cada secerat, teatral si din senin, dandu-se accidentat, asta pentru a evita “galbenul”, dupa ce nu-i “luase fata” portarului. Atitudine care spune totul…

Slask si Wisla laolalta. Wroclaw si Cracovia, unde candva antrena campionul la zi al Romaniei, Dan Petrescu

Slask si Wisla laolalta. Wroclaw si Cracovia, unde candva antrena campionul la zi al Romaniei, Dan Petrescu

Dar tramvaiul a salvat ambianta, ruland de la capatul nordic al tribunei. Am calatorit la Oporowska cu numarul 4, apoi Politia ne-a barat accesul spre arena dinspre peluza rezervata oaspetilor, Sektor Gosci, si m-am chinuit cu codul de bare al biletului de 50 zloti, aproximativ 13 EUR, la poarta electronica, pentru ca finalmente sa fim perchezitionati, cu mainile incrucisate in fata. Politicos dar ferm. Sticla de apa minerala Slask mi-a fost retinuta in schimbul unui tichet de depozit iar la final am descoperit in “seif” ca se fereau si de alde umbrele. Masuri de precautie…

In Oporowska, cu tribune separate, prima surpriza a fost absenta totala a fanilor Legiei. Sektor Gosci, gol. Cealalta peluza, Trybuna Polnocna, de la principala poarta de acces in stadion, unde e amplasat un monument-minge anticipand Campionatul European, e si unica nedespartita de gazon prin uriasul gard imprejmuitor. Doar o plasa inalta.

Mingea EURO, pe soclu, din incinta Oporowskai, si convingerea localnicilor ca nu vor termina pregatirile gazduirii turneului final abia in ceasul al 12-lea

Mingea EURO, pe soclu, din incinta Oporowskai, si convingerea localnicilor ca nu vor termina pregatirile gazduirii turneului final abia in ceasul al 12-lea

A atras cel mai mult atentia filmuletul multimedia, repetat mereu, intre fazele jocului, infatisand pe uriasul ecran panoramic proiectul “Wroclaw 2012”, cu un tur virtual al viitorului stadion cu “scoici” verzi, gazda la EURO, aidoma unei farfurii zburatoare. Va fi complimentat de tot tacamul, cu hoteluri, terenuri de antrenament si autostrazi déjà in constructie, carora le erau daramate din cale, cum observam din mersul tramvaiului, inclusiv vechi cazemate.

Ca la teve, plictisitor a fost doar sirul de reclame de pe ecranul despartind tribunele galeriilor, savuros doar la desfacerea capacului berii locale Piast si deloc surprinzator, in insidioasa politica de globalizare, la mentionarea The Times ca supliment al gazetei Wyborcza. Cyfra Canal + a difuzat in direct jocul, inceput la 18:15, in nocturna, una dintre cele sapte ore de start ale etapei a sasea, cu 8 meciuri.

Catedrala de pe o insula a Odrei, cea mai semeata dintre numeroasele locase de cult din Wroclaw. O ilustrata sugestiva a capitalei Sileziei

Catedrala de pe o insula a Odrei, cea mai semeata dintre numeroasele locase de cult din Wroclaw. O ilustrata sugestiva a capitalei Sileziei

Cam atat cu tehnologia… In rest, carnati polonezi si funinginea dusa de vantul libertatii in tribuna, armate de pusti vanzolindu-se pe esplanada oficialei, cu gandul departe de fotbal, multe cupluri, spectatori si in raiati lamaii ori la cravate cyclamen, intr-un du-te vino ce te facea sa suspectezi ca “iesirea” la Slask are de-a face si cu a fi vazut, elicoptere deasupra capului intr-o cacofonie cu asurzitoarea muzica rock locala, incrancenati bodyguards cat cuprinde, plus o armata mass-media, de ambele sexe, cu reporteri fie defiland deloc cu ochii pe joc, fie aranjandu-si absorbiti de importanta de sine nodul roz, absenti, cu spatele la ostilitati. Chiar, ce-or fi stiut sa-i intrebe pe Tarasiewicz si Urban?

Mai interesanta a fost copia copertei unui program de arhiva de la Legia – Slask, din 7 august ’65, publicata in revista gratis in 12 pagini, pe frontispiciu cu stema cu vulturul locului, negru pe fond galben si alb pe rosu, jumi-juma.

Am parasit tribuna I, cu 14 randuri de scaune rosii, dupa accidentarea mimata, putand paria la acel bet-at-home repetandu-se obsesiv pe panourile publicitare digitale de pe lungimea tribunelor galeriilor, ca se va sfarsi 0-0, si intrebandu-ma doar ce-o fi fost cu numele Kielce, Gdynia si Belchatow, alte prim-divizionare, pe bannere din sanul galeriei. De altfel, graffitti ale unor cluburi rivale impodobeau ziduri din preajma, alaturi de emblema lui Slask.

O alta cladire semnificativa este cea a Operei.

O alta cladire semnificativa este cea a Operei.

Ca o senzatie generala, oamenii gusta noua fata a fotbalului de club polonez, si acesta ultracomercializat si oferit ca produs de consum, asaltandu-te ca forma dar cu continut subtire, si pare a astepta cu nerabdare gazduirea turneului final, sugerata in filmuletul cu stadionul virtual, ce va atrage si alte investitii si va genera venituri intr-o minunata capitala milenara a Sileziei.

In rest, Legia tot in plasa lui Wisla si Ruch, iar Slask la primele puncte cedate acasa, intr-un tur inceput in 1 august, cu punct terminus 13 decembrie. Iar in oras, toate remarcabile.

Un monument in memoria tragediei de la Katin, amplasat in preajma Muzeului de Istorie Nationala

Un monument in memoria tragediei de la Katin, amplasat in preajma Muzeului de Istorie Nationala

Pietele, arhitectura, bulevardele aerisite, aerul domnesc, lumea asteptand calm la semafor, puzderia de respectabile lacase de cult, promenadele, Festivalul Vinului, reclamele pomenind de C.E. de baschet si volei masculin din oras, in plina desfasurare, plus maratonul “nostru”, cel mai “tare” din Polonia, uns de ospitalitatea sincera a Silezienilor.

Rynek, piata centrala din vechiul burg, are sute de cladiri de o minunata frumusete arhitectonica...

Rynek, piata centrala din vechiul burg, are sute de cladiri de o minunata frumusete arhitectonica...

Care au un unic of. Sa nu mai auda, din largile grupuri de turisti germani, rostindu-se numele Breslau. Caci Wroclaw e unic, al localnicilor, si se gateste sa primeasca in nici trei ani Europa. Nu va dezamagi. Ba chiar isi va alege simpatiile, dupa cum am remarcat in timpul jocului de volei Bulgaria – Rusia, difuzat pe un urias ecran panoramic amplasat in centru, la care oamenii au aplaudat fatis setul smuls de vecinii de la sud de Dunare…

Iar pe soclul statuii ecvestre a primului rege al Poloniei, Boleslav Chudnoy, figura si Dacia, cu granitele ei, intr-o harta in relief a vechii Europe centrale

Iar pe soclul statuii ecvestre a primului rege al Poloniei, Boleslav Chrobry, figura si Dacia, cu granitele ei, intr-o harta in relief a vechii Europe centrale

Cine cauta, gaseste. Am descoperit Dacia in Silesia, la Wroclaw!

Cine cauta, gaseste. Am descoperit Dacia in Silesia, la Wroclaw!

Ziua 178. Csaba si-a urmat inima

Iunie 23, 2009

 

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Dupa precedenta descindere in jumatatea “verde” a Edinburghului, la Hibs, am dat o raita pe la rivala locala Heart of Midlothian, mai batrana cu un an, cu o arena Tynecastle inzecit mai invechita si cu 80 de locuri mai mica decat Easter Road, dar cu mai multe trofee la activ si impulsionata de ambitiile lituanianului Romanov si talentul ultimului sau recrut intre antrenori, secuiul Csaba Laszlo din Odorhei.

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

La izvor a fost Sir Walter Scott, un fiu al Edinburghului, poet si nuvelist istoric, cu ale sale Ivanhoe ori Rob Roy dar si Heart of Midlothian, scrisa in 1818 drept a doua serie din povestirile “Tales of my landlord”. Creativul Scott ramane pe bancnotele lirei scotiene iar Heart of Midlothian, devenita initial o sala de ceremonii, receptii si baluri din capitala Scotiei, e numele purtat din 1874 de clubul de fotbal al “maroniilor” de pe Gorgie Road, din sud-vestul Castelului orasului.

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Midlothian e zona centrala a regiunii Lothian iar Heart of Midlothian e inima locului. Conturul visiniu-maroniu al inimii e pe caldaramul cu piatra cubica al celebrei Mile Regale ce leaga in inima Edinburghului Resedinta Majestatii Sale in Scotia de castelul cetatii, traditia istorica fiind ca locuitorii urbei sa scuipe in acel loc, la intrarea in Catedrala St. Giles, in semn de dispret pentru raufacatorii urbei. In zilele noastre, e un gest purtator de noroc iar, in cazul fanilor lui Hibs, un motiv de luat peste picior rivalii din celalalt capat al urbei, care, initial, pe cand Hibernian era fondata un an mai tarziu, se opuneau aparitiei acesteia in peisajul fotbalistic: “Noi mai trecem pe-acolo sa scuipam pe Hearts”. Hearts, cum e alintata pe scurt Heart of Midlothian. Inimile.

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

De fapt, continuand mistoul, suporteri ai lui Hibernian mi-au spus sa ma grabesc sa vizitez Tynecastle, arena lui Hearts, nu de alta dar “va deveni curand supermarket Tesco”. Adevarul e ca dupa locurile 3 obtinute in 2003 si 2004 in Scottish Premier League, stramtorata financiar, Hearts a fost la un pas de a vinde stadionul pe care joaca din 1886, doar sosirea omului de afaceri lituanian Vladimir Romanov in februarie 2005 schimband datele problemei.

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Fostul militar sovietic achizitiona initial 29,9% din club, acaparand 80% pana la finele respectivului an, pe cand, cu fraiele preluate, ii demitea pe rand pe George Burley, ex-international scotian, actualmente selectioner al “cimpoierilor”, si pe englezul Graham Rix. Chiar si in aceste convulsii, cu compatriotul Ivanauskas la carma, care n-avea nici el sa reziste prea mult, Hearts devenea vicecampioana in 2006, castigand la lovituri de departajare si finala Cupei Scotiei, dupa 1-1 cu Gretna, a saptea din palmares. Heart of Midlothian era primul club dupa Motherwell, din 1995 incoace, care sa sparga monopolul Rangers – Celtic al primelor doua locuri.

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Asadar, din start, Romanov a fortat sa readuca “Inimile” in prim-plan, la gloria altor doua perioade fructuoase din istoria clubului pitit pe stradutele din preajma arterei Gorgie Road. La inceputuri, Hearts cucerea doua titluri nationale, in 1895 si ’96, plus de patru ori Cupa Scotiei, celelalte doua campionate castigandu-le in 1958 si ’60, in perioada lui Alfie Conn, Willie Bauld, Dave Mackay ori Alex Young.

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Despre ultimul, asemuit cu Nureyev de englezul Jimmy Greaves, am citit in suplimentul sportiv al cotidianului The Scotsman, fostul star al lui Hearts fiind recreionat in ajunul finale Cupei Angliei, Chelsea – Everton, ca ex-jucator al “albastrilor” din Liverpool. In acele pagini era inserat si cliseul de arhiva cu managerul Alex Totten prezentandu-se in “fusta“ kilt pe banca lui Falkirk la ora finalei Cupei Scotiei din 1997, intr-o avancronica a ultimului act de pe Hampden Park, Rangers – Falkirk 1-0, saptamanile trecute.

Fotbalul scotian, inedit, cu o puternica pecete a locului si obiceiurilor, dar cedand nevoilor si intereselor economice, comerciale, financiare. Arena Tynecastle o fi ea veche, poate cea mai demodata dintre cele vizitate in Regat, cu 17.420 locuri inghesuite numai Domnul stie cum sub structurile metalice visinii contrastand cu biserica de pe colt si casele vechi din zona, insa magazinul de prezentare al clubului, din centrul comercial al “buricului” orasului, e ultramodern si cu de toate. Cu colajul vicecampionilor din 2006, cu elenul Fyssas ridicand Cupa, cu DVDul cu John Robertson si ale sale 9 goluri impotriva rivalei Hibs din totalul sau de 214, recordman all-time al lui Hearts, cu difuzarea la nesfarsit pe ecrane a unui succes cu 1-0 la “dusmana” Hibernian si mai ales cu tricourile de prezentare pentru noua editie de Europa Cup.

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

Caci clasandu-se din nou pe locul 3, pe podium, chiar cu sase puncte din cele 6 jocuri disputate cu marile Rangers si Celtic, Hearts se va alinia in competitia inlocuitoare a Cupei UEFA, si asta la carma cu un secui din Odorhei, Csaba Laszlo, nascut la 13 februarie 1964 si lansat la mijloc cu Progresul local.  Din Uganda, Csaba si-a ascultat inima si a raspuns apelului lui Romanov, preluand-o pe Hearts in 11 iulie 2008 si eliminand-o cu 2-0 pe Hibs din Cupa Scotiei chiar la Easter Road, exact dupa o jumatate de an, in 11 ianuarie ’09. Csaba isi urmeaza sufletul, cum frumos e sugerat fanilor intr-un poster de la stadion, “Follow Your Hearts”, si rasplata a venit sub forma titlului de Antrenorul Sezonului in prima liga.

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

Iar Romanov incearca sa prinda pasul cu reusitele echipei. Pe masa consilierilor locali e planul sau de a “roti” amplasamentul terenului de la Tynecastle cu 90 de grade, stramutarea tribunelor generand déjà reconstructia scolii locale pe cealalta parte a stradutei si convingerea locatarilor din sirul de cladiri de pe Gorgie Road, ce mascheaza arena ca o cutie de sardine, sa-si gaseasca loc, cu banii primiti, in alta parte, aproape de “Inimi”. Acolo, pe colt, e si visiniul pub “Tynecastle Arms”, iar peste drum, tot visiniu, “Robertson’s”. Al golgeterului. Cu vitrina anticariatului din preajma expunand cartea “Viata secreta a lui Laszlo, contele Dracula”.

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Stand in fata vechii tribune principale a arenei Tynecastle, reconstruita in 1914 si cu acoperis inca de lemn, si incluzand sectiuni in onoarea lui Bauld si Robertson, imi spun ca Romanov va avea nevoie de mai mult decat cele 9 milioane, record, primite in 2007 de la Sunderland pe portarul Gordon, pentru a contura indraznetul proiect.

Iar Csaba va avea nevoie de mai mult decat un secret si de o mie de “Inimi”-Hearts pentru a rezista capriciilor balticului si a-i aduce pe “Maronii” macar in postura din 1965, cand, pierzand cu 2-0 si implicit si titlul, la media de golaveraj, in fata invingatoarei Kilmarnock, au fortat trecerea la departajarea prin diferenta de golaveraj. Hearts n-a mai fost de-atunci atat de aproape…

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Ziua 165. Cimpoierii, Caledonia iti duc pasii la Sir Walter Scott

Iunie 6, 2009

Am intrebat in dreapta si-n stanga unde e amplasata statuia lui Sir Walter Scott. Desi eram convins ca e la loc de cinste si figura in schita zonei centrale a Edinburghului, mai exact in Princess Gardens, la poalele Castelului, altadata un intins lac care a fost asanat, mi-era teama sa nu „o pierd”, pe vasta intindere verde…

"Vezi monumentul acela inalt, in dreapta Galeriilor Nationale?" ... "Ei bine, acela e monumentul in memoria lui Sir Walter Scott"

"Vezi monumentul acela inalt, in dreapta Galeriilor Nationale?" ... "Ei bine, acela e monumentul in memoria lui Sir Walter Scott"

Asadar n-avea cum sa-mi mai scape. Din preajma Edinburgh Castle, panorama iti taie respiratia iar monumentul in onoarea lui Sir Walter Scott e giuvaerul gradinilor. Fiu al Edinburghului, nascut in 15 august 1771, Scott a dobandit recunoasterea internationala in randul contemporanilor sai, pentru nuvelele istorice, ale caror parinte este, si numeroasele poeme. Cine n-a rasfoit Ivanhoe ori Rob Roy?

In 1814, Scott avea sa scrie Waverley, avandu-l protagonist pe un simpatizant englez al Iacobitilor, Edward Waverley, pusi pe-o razmerita, numele nuvelei fiind preluat in bolta peste timp de statia terminal din Edinburgh a North British Railway. Statia, moderna, amplasata la baza colinei cu Mila Regala, ce duce spre castel, e la o aruncatura de bat de monumentul omului de litere, in aceeasi vale scaldata pe vremuri de apele lacului.

In 1818, Scott scria The Heart of Midlothian, inima localnicului, din zona capitalei… Numele a fost purtat de o sala de ceremonii din oras, loc pentru baluri si dansuri, si preluat ulterior de primul club de fotbal profesionist din Edinburgh, fondat in 1874, Heart of Midlothian, cu sediul intr-o zona veche din sud-vestul urbei, pe Gorgie Road, o prelungire a Princess Street.  Vremurile s-au schimbat si Heart e pe mana unui lituanian, cu antrenor secui din Odorhei, insa inima maronie ramane pe caldaramul Milei Regale…

Sir Walter Scott scria in 1818 The Heart of Midlothian...

Sir Walter Scott scria in 1818 The Heart of Midlothian...

... pe caldaramul din fata intrarii in Catedrala St. Giles

... pe caldaramul din fata intrarii in Catedrala St. Giles

Nascut in orasul vechi, aproape de Mila Regala, Scott avea sa urmeze Royal High School of Edinburgh, apoi Universitatea din oras si facultatea avocateasca, rolul sau militant fiind decisiv intru mentinerea in circulatie a bancnotelor cu o valoare sub 5 lire emise de Banca Scotiei, motiv pentru care si cele actuale, diferite de lira sterlina desi cu aceeasi putere de cumparare, ii poarta chipul, intr-un portret schitat de Henry Raeburn. Sir Walter Scott e pe bancnotele scotienilor dar mai ales in inima Edinburghului, in umbra remarcabilului memorial de o splendida dantelarie. Autorul Miresei din Lamermoor avea sa traiasca 61 de ani.

Pe esplanada Galeriilor Nationale, sunet de cimpoi

Pe esplanada Galeriilor Nationale, sunet de cimpoi

S-a oprit din suflat, nu doar de caldura. Sa mi se confeseze ca putini opresc intr-o asemenea zi calduroasa, nefireasca pentru Edinburgh. Jacheta de tweed il impovara dar n-o lepada. E parte a portului traditional, a armurii sale de cimpoier venit din Stirling, din preajma podului celebrei batalii din 1271 in urma careia Sir William Wallace a ramas gardian pazitor pe veci al spiritului locului. Un memorial mladios, aidoma celui in onoarea lui Sir Walter Scott, exista in Stirling intru aducere aminte. Sir William Wallace, erou scotian… M-a indemnat sa vizitez pitorescul Stirling, orasel universitar spre care mai putini se avanta. Edinburghul magnetizeaza in Scotia… Desi cu un accent puternic, cimpoierul s-a facut inteles ca un scotian oarecare. A real scotsman… Si ne-a mai cantat.

Mandrul barbat din Stirling, la poalele Edinburgh Castle...

Mandrul barbat din Stirling, la poalele Edinburgh Castle...

In drum spre memorial, alte statui, monumente, privelisti minunate, plus un grup de Highlanders din Caledonia, cu pletele in vant, vanjosi si cu tatuaje, parca rupti din filme de epoca, in ritmuri de tobe si cimpoaie. Remarcabili!

Si regimente de "cimpoieri" au cazut la datorie...

Si regimente de "cimpoieri" au cazut la datorie...

O macheta a zonei centrale, dominata de Edinburgh Castle, pe colina. Cele 3 poduri, memorialul nuvelistului, Mila Regala, dealul Calton, cu Observatorul

O macheta a zonei centrale, dominata de Edinburgh Castle, pe colina. Cele 3 poduri, memorialul nuvelistului, Mila Regala, dealul Calton, cu Observatorul

Mai rara asemenea priveliste, in centrul capitalei. Nu tu burnita cu ceata, ci sa te intorci bronzat din Scotia...

Mai rara asemenea priveliste, in centrul capitalei. Nu tu burnita cu ceata, ci sa te intorci bronzat din Scotia...

Expozitie Turner, la National Gallery of Scotland

Expozitie Turner, la National Gallery of Scotland

Caledonia, frenetici la tobe. Recital...

Caledonia, frenetici la tobe. Recital...

Ce sincronism... un cimpoier si sase tobosari

Ce sincronism... un cimpoier si sase tobosari

Un alt cimpoier, in preajma Memorialului

Un alt cimpoier, in preajma Memorialului

Sir Walter Scott, fiu al capitalei si figura marcanta a Scotiei

Sir Walter Scott, fiu al capitalei si figura marcanta a Scotiei

Statuia de sub boltele Memorialului

Statuia de sub boltele Memorialului

In preajma Memorialului, si statuia lui Livingstone

In preajma Memorialului, si statuia lui Livingstone

A fost o minunata calatorie in timp, printre simboluri, traditii si obiceiuri ale locului…

Cu greu mi-am luat ramas bun de la Princess Gardens, cu Sir Walter Scott Memorial. Mai aveam de alergat un maraton...

Cu greu mi-am luat ramas bun de la Princess Gardens, cu Sir Walter Scott Memorial. Mai aveam de alergat un maraton...

Ziua 154. Detectate la Wembley

Mai 26, 2009

Multe ar fi de zis de la o finala play-off in fotbalul profesionist englez. Multe de bine. Cand se-aduna peste 59.500 de spectatori, cand gazonul e ca-n palma si echipele „dau totul”, considerentele ar putea fi numai la superlativ. Chiar si calitatea disputei, intre doua fruntase in liga a treia, de fapt cluburile clasate pe locurile 48 si 50 intr-o ierarhie generala cap-coada a Premier League plus Football League, a fost demna de admiratie.

Oficii cu produsele oficiale ale finalei, incluzand programul de meci color in 100 pagini, au fost postate pe laturile caii spre stadion, Wembley Way

Oficii cu produsele oficiale ale finalei, incluzand programul de meci color in 100 pagini, au fost postate pe laturile caii spre stadion, Wembley Way

Dar voi puncta vazute si auzite duminica, la Millwall – Scunthorpe. Ar fi in primul rand maretia acestei Wembley Way, un bulevard pietonal ce te scoate din statia de metrou si te duce la intrarea pe marea arena, de 90.000 locuri. Wembleyul ti se desfasoara in toata splendoarea sa, odata iesit din statie. Iar peisajul e cu atat mai minunat cu cat Way e invadata de fani…

Pe metrou, am auzit din gura unor suporteri ai lui Millwall cam solizi, cam tatuati, cam rasi in crestet, ca daca finala ar fi fost intre ei si Leeds, atunci Football League ar fi facut o exceptie si ar fi stramutat-o pe Villa Park din Birmingham. Tot ce-i posibil. Un stadion mai mic, cu un risc diminuat in privinta controlului adecvat al maselor. Dar poate ca fanul, din bravada ori pentru a se face auzit, atitudine foarte la moda in societatea britanica, a zis si el ce i-a placut sa umfle la ora respectiva, in drum spre stadion.

"Impartaseste-ti pasiunea pentru clubul tau". Sub umbrela forului Football League sunt 72 cluburi profesioniste, reprezentate prin culorile lor pe panoul de publicitate al sponsorului ligilor a doua, a treia si a patra, Coca Cola.

"Impartaseste-ti pasiunea pentru clubul tau". Sub umbrela forului Football League sunt 72 cluburi profesioniste, reprezentate prin culorile lor pe panoul de publicitate al sponsorului ligilor a doua, a treia si a patra, Coca Cola.

In alta privinta, comercialismul e vizibil la tot pasul, iti sare in ochi, dar el unge rotile competitiei. Un rau necesar. Coca Cola, sponsorul principal al Football League, a avut inspirata idee de a lansa la startul contractului un urias logo cu numele repetandu-i-se pe cele 72 dreptunghiuri cate cluburi profesioniste sunt in ligile doi – patru, pe fondul culorilor gruparilor respective, ale caror nume, scrise sub cel al sponsorului, cu caractere mai mici, sunt insiruite in ordine alfabetica. Ordine si disciplina.

Coca Cola a lasat clar sa se inteleaga, pe numeroasele colaje ori panouri informative, ca nu e vorba doar de marea finala a promovarii in Premier League, cand practic invingatoarea trece de la... Coca Cola la Barclays, ci e un "pachet" de 3 zile, cu trei jocuri play-off de mare insemnatate. Implicate, visiniu-albastrele Scunthorpe si Burnley, albastru-albele Millwall si Gillingham, alb-rosii lui Sheffield United si albastru-galbenii de la Shrewsbury

Coca Cola a lasat clar sa se inteleaga, pe numeroasele colaje ori panouri informative, ca nu e vorba doar de marea finala a promovarii in Premier League, cand practic invingatoarea trece de la... Coca Cola la Barclays, ci e un "pachet" de 3 zile, cu trei jocuri play-off de mare insemnatate. Implicate, visiniu-albastrele Scunthorpe si Burnley, albastru-albele Millwall si Gillingham, alb-rosii lui Sheffield United si albastru-galbenii de la Shrewsbury

Asta e senzatia generala in privinta organizarii unui asemenea eveniment. Nimic nu e lasat la voia intamplarii. Iar stadionul vine in ajutor cu o tehnologie de ultimul racnet, la barierele de acces, la deplasarea intre numeroasele-i nivele…

Puhoi uman spre stadion, cu steaguri, trompete, fete vopsite, masti, tot tacamul, dar mai ales mari sperante. Din respect pentru invinsi, am ales sa nu fac fotografii la iesirea de pe Wembley. Lacrimile unora spuneau totul. Pasiune nebuna...

Puhoi uman spre stadion, cu steaguri, trompete, fete vopsite, masti, tot tacamul, dar mai ales mari sperante. Din respect pentru invinsi, am ales sa nu fac fotografii la iesirea de pe Wembley. Lacrimile unora spuneau totul. Pasiune nebuna...

Puntea cu trecutul o face statuia lui Bobby Moore, cu piciorul pe minge, si cu una dintre sepcile primite de la F.A., traditie in Anglia de a recompensa selectionatii la nationala cu cate un capison fpentru fiecare aparitie. A cap. Seapca, parca prinsa in cui, pe o latura a soclului. Fanii se perindau, pozandu-se pentru eternitate. Statuia e pe esplanada iar undeva in fata stadionului, Moore Spice (1966), dupa cum e inscris deasupra intrarii. Un restaurant. Trebuie ca a rezistat peste vremuri, din acel deceniu sapte, si acum arata modernizat.

Fanii lui Scunthorpe au fost si in aprilie pe Wembley, cand "Fierul" ceda in fata retrogradatei din liga a patra, Luton, in finala Cupei Ligii rezervata doar esaloanelor 3 si 4, dar tot s-au intors pentru a se poza, pe rand, la statuia lui Bobby Moore

Fanii lui Scunthorpe au fost si in aprilie pe Wembley, cand "Fierul" ceda in fata retrogradatei din liga a patra, Luton, in finala Cupei Ligii rezervata doar esaloanelor 3 si 4, dar tot s-au intors pentru a se poza, pe rand, la statuia lui Bobby Moore

Organizatorii au pregatit si un pranz, cu de toate, pentru combatante, brigada de arbitri, oficialii federali. Intr-un mediu placut, sub stindardul Coca Cola dar surprinzand in colaje drumul celor 6 reprezentante la baraj prin sezonul tocmai incheiat. Un perete al salii, dominat de jocul Gillingham – Shrewsbury, cel de liga a patra. Au castigat The Gills, nu demult in esalonul secund, si care ratau de putin promovarea directa, pe cand The Shrews abia prinsesera locul 7, de baraj. Deci s-a facut dreptate. Pe celalalt perete, despre Millwall si Scunthorpe. Surprins Kenny Jackett, velsul cu 31 selectii in defensiva Tarii Galilor, in anii ’80, si finalist cu Watford al Cupei Angliei, fata in fata cu Nigel Adkins, fostul fizioterapeut al lui Scunthorpe. Diferenta de la cer la pamant si intre numarul fanilor lui Millwall, 50.000, si tot ce-a putut strange o mica urbe cu probleme din nord-est. Dar talentul a invins si a promovat echipa de la care pornea la drum ca  jucator Kevin Keegan. Nu e oare ironic faptul ca intr-un sezon in care Scunthorpe a reajuns in liga a doua, si echipa de la care Keegan era dat afara in toamna, Newcastle, s-a rostogolit tot in divizia secunda? Sa se fi facut si aici dreptate…

Profilul si sapca. "A cap" este decernata la fiecare selectie la nationala. Bobby a strans 108.

Profilul si sapca. "A cap" este decernata la fiecare selectie la nationala. Bobby a strans 108.

In fine, pe celalalt perete, despre meciul „cel mai scump din fotbal”, dupa cum e caracterizata disputa la baraj pentru accederea in Premier League. Un joc cu 60 de milioane lire pe masa. Atat de mare e diferenta financiara intre potenta Premier League, cu afluenti comerciali varsand in competitie, si varful The Football League, liga a doua, care are limitele sale…

Dar despre derbyul dintre Sheffield si Burnley, dintre Yorkshire si Lancashire, intre cele doua roze, maine, in ziua 155. Iar si despre considerentele schimbarii de divizie, peste inca o zi…

Sunt inca pe Wembley si in sala rezervata pranzului, langa fiecare tacam, un cupon de pariuri. E mare business aici, in insula. Harris avea 6/1 sa marcheze, cea mai buna cota. Dar varful lui Millwall n-a facut-o. Pana la urma a iesit 3-2 pentru Scunthorpe, la 28/1.

Despre o alta fateta a comercialismului… Fotbalul nostru s-a americanizat prin influenta pre si post competitie. Flacari inaltate spre cer, baloane uriase cu numele sponsorilor, totul foarte grandios si expansiv. Show. Apendice la fotbal. E atractiv, intr-adevar, dar nu neaparat necesar…

Fanii "Fierului" s-au intors fericiti in nord-est, ca si in 1999. Acum 10 ani, pe Wembley, Scunny castiga barajul de promovare in liga a treia, si nu din a treia, ca duminica. Un pas inainte...

Fanii "Fierului" s-au intors fericiti in nord-est, ca si in 1999. Acum 10 ani, pe Wembley, Scunny castiga barajul de promovare in liga a treia, si nu din a treia, ca duminica. Un pas inainte...

Gazonul a lasat de dorit in semifinala, fiind scuza gasita de Ferguson pentru neutilizarea unor titulari in penultimul act al FA Cup, cu Everton, si esecul lui Man United. Gazonul a fost reasezat si apreciat de numeroasele „buturugi mici” trecute de-atunci pe la Wembley, sa-si dispute varii cupe. Gazonul e acum grozav dar cu concertele de pe vara, cine stie!?

Una peste alta, Wembley ar merita sa inceapa incet – incet sa-si recupereze uriasele pierderi cauzate cu intarzierea reconstructiei si numeroasele defecte initiale. A fost catalogat drept un fiasco, prin acele minusuri, iar apoi proprietarii au fost luati in balon pentru modul mercantil in care au dat Templul Fotbalului pe chestii ieftine ca fotbal american, concursuri automobilistice si alte minuni. Totusi, la cum s-a prezentat „in pachetul” de 3 zile al finalelor de promovare, Wembleyul si-ar merita redresarea morala si financiara. E pus la punct cum majoritatea in aceste vremuri si-ar dori. De la elementul uman, cu curtoazia gazdelor, si pana la functionalitatea locului.

Fanii Millwallului au parasit stadionul, cei ai "Fierului" au ramas la turul de onoare. Papelitos, balonul cu simbolul clubului, o mana tinand o bara de fier

Fanii Millwallului au parasit stadionul, cei ai "Fierului" au ramas la turul de onoare. Papelitos, balonul cu simbolul clubului, o mana tinand o bara de fier

Ziua 153. Exclusiv de pe Wembley, cu poze: „Fierul” promoveaza!

Mai 26, 2009

Duminica, pe Wembley, am asistat intre aproape 60.000 de oameni la o finala cu doua rasturnari de scor, i-am ascultat pe fani si am vorbit cu un fundas proaspat promovat.

Bobby Moore, un monstru sacru nu doar al fotbalului englez, arcul Wembleyului, si o fetita tinand cu Millwall...

Bobby Moore, un monstru sacru nu doar al fotbalului englez, arcul Wembleyului, si o fetita tinand cu Millwall...

Finalele barajelor de promovare sunt printre cele mai savurate dispute din calendarul competitional iar jocul Scunthorpe United – Millwall London a facut o minunata propaganda esalonului trei englez, Coca Cola League One, si in general Football League, diviziile II – IV, cei 59.661 spectatori fiind tinuti in suspans in privinta cuceritoarei ultimului loc promovant in liga secunda, Championship.

“Albastrii” de la Millwall, calificati in dauna lui Leeds, au adus cu ei, din sud-estul Londrei, circa 50.000 suporteri, cu inscrisul “We fear no foe” pe tricourile oficiale ale “Leilor”, in traducere “Nu ne temem de inamici”, si cu scandarea “Nimeni nu ne place dar noua nu ne pasa”. Pe metrou, ticsit, neinfricatii au pufnit in ras cand conductorul a explicat mersul de melc al garniturii prin faptul ca “fanii lui Gillingham nu si-au retras caravanele de pe Wembley si e deranj”. Gillingham, un club “vecin” din Kentul sud-estic, castigase sambata pe Wembley finala de promovare in liga a treia iar chibitii lui Millwall, printre care si conductorul, ii luau peste picior drept… pagani.

Visiniu-albastrii de la Scunthorpe, din nord-estul Angliei si cu culori aidoma lui Villa, West Ham ori Burnley, au adus 9.300 de fani, cu 29 autocare, o performanta tinand cont de media de spectatori a “Fierarilor” pe arena cu o peluza denumita Arcelor Mittal, 5.020, recordul sezonului fiind contra “vecinei” Leeds: 8.315 privitori.

Wembleyul, o Mecca fotbalistica in cele 3 zile ale barajelor de promovare

Wembleyul, o Mecca fotbalistica in cele 3 zile ale barajelor de promovare

Din statia Wembley Park, suvoi uman curgand pe maiestuoasa Wembley Way, spre stadionul cu arc si statuia lui Sir Bobby Moore la intrare. Era abia 11, iar meciul, la unu. La intrare, programul cu 100 pagini si senzatia ca te avanti intr-o nava spatiala. Iar pe nivelul trei, in foaierul rezervat combatantelor, pe cand inutilizabilii din lot isi domoleau cu o bere emotiile in asteptarea startului, am infiripat un dialog cu unul dintre ex-titulari, treiarul Marcus Williams, acum accidentat dar fundas stanga de baza, cu 32 aparitii, la precedenta promovare a “Fierarilor” in liga a doua, in 2007.

Mama, tata si fetita, fani Scunthorpe, zambind cu gandul la promovarea "Fierului"

Mama, tata si fetita, fani Scunthorpe, zambind cu gandul la promovarea "Fierului"

“Am patit-o la glezna dreapta, in ultimele etape” a inceput mulatrul de 23 ani, cu tata jamaican, si care a strans 26 aparitii in campionat in acest sezon, din 46 runde. Dar, atentie, per total, “Fierarii” au fost duminica la al 60-lea joc in campania 2008-2009… “Regret ca nu pot juca dar sunt increzator ca o voi face din august, si inca in liga a doua. Am batut-o pe Millwall tur-retur si cred ca vom promova. Iar acum vom stii mai bine decat in 2007-2008 cum sa evoluam in Championship”, a continuat fundasul devenit profesionist chiar cu Scunthorpe, in 2003, si pentru care a adunat 34 meciuri in acel sezon de liga a doua.

Kenny Milne, dreapta, scotianul "Fierului" poposit in fotbalul englez, mi-a marturisit ca la inceput nu s-ar fi asteptat ca formatiile din prima jumatate a ligii a treia sa fie de nivelul unora din elita "cimpoiera". Din pacate pentru Kenny, 3 operatii intr-un an la genunchi nu i-au permis sa dea piept, ca fundas dreapta, cu alde Leeds, care, dupa cum mi s-a explicat, a ratat promovarea directa in fata unei nu atat de puternice Peterborough, sfarsita a doua, pentru ca "n-a castigat tocmai meciurile cheie"...

Kenny Milne, dreapta, scotianul "Fierului" poposit in fotbalul englez, mi-a marturisit ca la inceput nu s-ar fi asteptat ca formatiile din prima jumatate a ligii a treia sa fie de nivelul unora din elita "cimpoiera". Din pacate pentru Kenny, 3 operatii intr-un an la genunchi nu i-au permis sa dea piept, ca fundas dreapta, cu alde Leeds, care, dupa cum mi s-a explicat, a ratat promovarea directa in fata unei nu atat de puternice Peterborough, sfarsita a doua, pentru ca "n-a castigat tocmai meciurile cheie"...

“Diferenta de esalon e abordabila si iti ofer cateva exemple. Tanara aripa Andy Keogh era cedata in sezonul promovarii noastre, in ianuarie, pe 600.000, lui Wolves, si iata ca tocmai a promovat in Premier League”… Iar eu am aflat ca Scunthorpe va mai primi 250.000 lire in baza unei clauze contractuale stipuland promovarea baiatului ce juca si contra tineretului Romaniei, intr-un 1-1 la Bristol. “Apoi, odata ce-am promovat, l-am cedat pe doua milioane si pe varful Billy Sharp, ce fusese remarcat de Sheffield United pentru cele 30 goluri stagionale. Iar maine Billy joaca barajul pentru intrarea in Premier League… Contra cui crezi? Cand am retrogradat, vara trecuta, l-am vandut cu 1 milion si pe Martin Paterson, la Burnley, iar el a marcat acum, in semifinale, contra lui Reading. Am avut jucatori ce acum bat la poarta elitei”, mi-a spus Marcus, care, la randul sau, a fost urmarit de diverse cluburi, inclusiv Bolton Wanderers.  

L-am intrebat cine crede ca va prima, Neil Harris, golgeterul absolut al lui Millwall odata cu acest sezon, depasindu-l pe marele Sheringham, ori decarul de 21 ani al “Fierarilor”, Gary Hooper, cu 24 goluri in 45 aparitii in acest campionat. 45 din… 46. “Uite, bookmakers il dau usor favorit pe Harris. Nu stiu, dar vor fi goluri!”, a opinat Williams, care anul trecut a semnat un nou contract pe 2 ani, imbunatatit de la 1.500 lire la 4.500 saptamanal, si incluzand bonusuri de victorie, 400 lire, de aparitii, chiar ca rezerva, de jocuri fara gol primit, in calitate de fundas, si de loialitate, valorand 100.000 anual, esalonat, cu ultima transa, de 35.000 lire, depinzand si de deznodamantul de pe Wembley…

Un show de start cu covor rosu, baloane, numele combatantelor si al sponsorului principal

Un show de start cu covor rosu, baloane, numele combatantelor si al sponsorului principal

Conduse de capitanii Byrne, un fundas irlandez, si Harris, varful londonez, "Fierul" si "Leii" au generat... flacari la intrarea pe gazon

Conduse de capitanii Byrne, un fundas irlandez, si Harris, varful londonez, "Fierul" si "Leii" au generat... flacari la intrarea pe gazon

Din incinta, in balconul cu scaunde rosii de piele. O mare albastra, a lui Millwall, soare de mai dar si sarje de foc la intrarea echipelor pe teren. Si déjà in minutul 6 a fost 1-0 pentru “Fierul”, marcand tocmai septarul Matt Sparrow, un produs al lui Scunthorpe, cu 344 de jocuri si 35 de goluri. Unul in plus, pe Wembley! Ce nu reusise in semifinala barajului, la loviturile de departajare, decise cu 7-6, cand a nimerit transversala, Sparrow a izbutit in schimb in noul “Templu”. “Nu mai cantati deloc” a izbucnit tribuna lui Scunthorpe, amutind cei 50.000 rivali.

Bucurie de nedescris in jumatatea mai putin populata a tribunelor, ocupata de fanii "Fierului", cand Sparrow a marcat: 1-0 Scunny!

Bucurie de nedescris in jumatatea mai putin populata a tribunelor, ocupata de fanii "Fierului", cand Sparrow a marcat: 1-0 Scunny!

Gary Alexander, cu o “dubla” in nici 5 minute, a intors rezultatul inaintea pauzei, 2-1 pentru Millwall, apoi acelasi Sparrow a egalat, in minutul 70, iar eroul Alexander a devenit risipitor, “cap” de gol dar alaturi, din 6 metri. Ramanea 2-2. Prelungiri?

Jumatatea "albastra", a lui Millwall, s-a crezut invingatoare la 2-1. Dar in minutul 70 cei 50.000 fani ai "Leilor" lui Millwall au fost amutiti de acelasi Sparrow.

Jumatatea "albastra", a lui Millwall, s-a crezut invingatoare la 2-1. Dar in minutul 70 cei 50.000 fani ai "Leilor" lui Millwall au fost amutiti de acelasi Sparrow.

In 23 mai 1992, in finala de accedere din liga a patra, tot pe Wembley, dupa prelungiri, Scunthorpe ceda lui Blackpool cu 4-3 la penaltyuri, ratand tocmai doiarul cu 38 selectii pentru Scotia, Graham Alexander, care luni (aseara) juca in finala barajului de promovare in Premier League, pentru Burnley, desi la… 37 ani!

Woolford, aripa stanga, a evitat prelungirile pe caldura in minutul 85, si fiesta "Fierului" s-a declansat. N-a curs doar apa...

Woolford, aripa stanga, a evitat prelungirile pe caldura in minutul 85, si fiesta "Fierului" s-a declansat. N-a curs doar apa...

Dar Scunthorpe a evitat prelungirile, in minutul 85, prin blondul stangaci Martin Woolford, desemnat jucatorul finalei, si fiesta “Fierarilor” a demarat. Tricourile visinii aruncate in peluza, fanilor, de la care promovatii au primit un banner, afisandu-l pe gazon: “Sa vina Shearer!” Aluzie la promovarea micutei Scunthorpe si retrogradarea marii Newcastle, un inedit derby al coastei nord-estice, in absenta celui local, al estuarului lui Humber la Marea Nordului, cu Hull, ramasa in elita.

"Fierarilor" le e inmanat la balcon trofeul invingatorilor finalei, nou-promovati din League One in Championship. Dupa Leicester si Peterborough, promovate direct, Scunthorpe a prins via-Wembley trenul ligii secunde. Voiaj placut!

"Fierarilor" le e inmanat la balcon trofeul invingatorilor finalei, nou-promovati din League One in Championship. Dupa Leicester si Peterborough, promovate direct, Scunthorpe a prins via-Wembley trenul ligii secunde. Voiaj placut!

Revenirea dupa doar un an in liga a doua inseamna si un premiu de la Football League de 5,5 milioane lire, aur pentru “The Iron”, ce in noiembrie 2006, din nevoi financiare, isi investea ca antrenor fizioterapeutul clubului, Nigel Adkins. Cu el, “Fierul” promova automat in liga a doua in 2007, nu la baraj, ci de pe locul intai, revenind in Championship dupa 45 de ani. Acum Adkins a reusit prin furcile caudine ale barajului sa readuca micutii visinii fondati in 1899 in esalonul secund, la exact 10 ani dupa ce Scunthorpe triumfa pe Wembley intr-o alta finala de promovare, in liga a treia, contra altei londoneze, Leyton Orient: 1-0, gol Alex Calvo-Garcia.

“Fierul”, micuta Scunthorpe, s-a intors in liga a doua. Dar Burnley in elita? De la barajul de Premier League, saptamana viitoare, un alt reportaj exclusiv de pe Wembley.

Marcus Williams, stanga, intervievatul meu, a avut satisfactia unei a doua promovarii in Championship, sperand sa fie complet refacut pana in august, mai ales ca Ian Morris, tanarul concurent pe postul de fundas stanga, a facut un joc bun in finala pe Wembley

Marcus Williams, stanga, intervievatul meu, a avut satisfactia unei a doua promovarii in Championship, sperand sa fie complet refacut pana in august, mai ales ca Ian Morris, tanarul concurent pe postul de fundas stanga, a facut un joc bun in finala pe Wembley

Ziua 122. Ale lacrimilor flori…

Aprilie 22, 2009

Un trotuar circulat. Cu intrari la hotel, banca, cinematograf si intr-un sediu de mare companie. De cealalta parte a parcarii, o alee pustie spintecand spatiul verde din jurul Muzeului Banatului.

Pe trotuar, oameni grabiti de la un nou inger la altul al existentelor noastre in mileniul trei. Ingeri si totodata… demoni. Pe alee, eventual niscaiva furnici. Nici tipenie de om, chit ca la 50 de metri distanta se deschide Piata Operei, Corsoul Timisoarei. Pe alee in schimb, un memorial. Un monument inchinat celor cazuti in decembrie ’89. S-o mai opri cineva in dreptul lui? Nu sa aseze pe soclu o lumanare, ci macar sa dea timpul inapoi. Asa, pentru o secunda…

In spatele muzeului: niste eroi uitati de timp, un monument abstract in ochii mei si doua lumanari roase de vremi...

In spatele muzeului: un monument si doua lumanari roase de vremi... Sa fie-un semn ca eroii sunt deja uitati de timp?

Imi zic ca trebuie sa fie trupurile neinsufletite ale eroilor. Sicriele lor suprapuse. Imi spun ca bine ca timisorenilor si vizitatorilor orasului le ies in cale, ici-colea, memoriale ale durerii noastre comune din decembrie ’89. Un semn al recunostintei noastre. Dar cat suntem oare de recunoscatori?

Dar si un simbol al triumfului vietii. Cat despre libertatea si democratia pentru care au strigat si si-au varsat sangele unii dintre semenii nostri disparuti, ce s-a ales din ele sau, mai exact, cum sunt exercitate de beneficiarii schimbarii de-acum doua decenii?

Raspunsul imi razbate din parcare. Un crampei de democratie… prost inteleasa. „Bine ca parcati peste tot, aiurea, in p**a mea, de blocati tot orasu’ asta!” Soferul nostru era justitiar si nervos nevoie mare. De la inaltimea Jeepului sau argintiu, cu numar de inmatriculare de Viena, biata tinta a tiradei sale obscene era vinovata pentru toate ambuteiajele unui oras al carui parc auto in crestere a sufocat niste artere proiectate si construite pentru alte vremuri. De-acum douazeci si ceva de ani, sa zicem. Nici o secunda nu si-a pus soferul problema ca poate masivul sau autovehicul nu se preteaza strazilor inguste din „cetate”. Nici pe-atat ca alta ne-ar fi fost soarta, fara Jeepuri la scara si volane la inaltime ce-ti insufla o falsa senzatie de superioritate, daca n-ar fi fost generate anumite evenimente, in urma cu doua decenii, care au daramat anumite ziduri si cortine. Dar ar avea rost macar sa-i sugerezi sa coboare din Jeep si sa dea un ocol pe la monument, poate-poate realizeaza cat e de incrancenat si ridicol in slobozirea sa verbala? As… Mai bine mergi la concert „Parazitii”, cu albumul lor, „Slalom printre cretini”, si-ti zici sa le urmezi exemplul. Dar, dicton filozofal, treburile merg cum merg pentru ca oamenii cu bun simt si de buna credinta nu iau atitudine. Ma consider printre ei si tac malc, studiindu-i falcile, semn ca filozofia e stiinta exacta. Prevaleaza prostii si prostia lor pentru ca ne lasa cu gura cascata, ca la dentist. No comment… Viena? Asa s-o descarca si-acolo?

Daca la atat se reduce libertatea si democratia cu sacrificiu castigate, la a-ti achizitiona un mamut pe roti de la al carui volan sa te refulezi la adresa semenilor tai, atunci pacat, pacat, de sangele varsat… Ii intorc spatele si inconjor monumentul. Din loc in loc, dispuse circular, aidoma unor sicrie suprapuse, lespezi de piatra ce ar putea tine loc de banci. O „bancuta” pentru fiecare zi fierbinte a Timisoarei, din 15 si pana in 21 decembrie, in 1989. Saptamana temerilor si sperantelor noastre. Geniala daltuirea „pe bancute” a zilelor si la fel de semnificativa omiterea zilei de 22. Era vinerea demararii cacealmalei…

Duminica, 17 XII, prima zi in care "s-a tras". O zi plansa pentru Timisoara...

Duminica, 17 XII, prima zi in care "s-a tras". O zi plansa pentru Timisoara...

Imi spun ca si prin aceste locuri oameni din „cetatea” Timisoarei s-au ferit candva de plumbul orb al glontului servit de sistemul statal indreptat impotriva cetateanului si imi amintesc ca vineri, in 15 decembrie, n-aveam inca habar de „cutremurul” ce avea sa darame intr-o saptamana varful piramidei. Ieseam de la liceu si anticipam vacanta, vorbind de Poli. Si alb-violetii tocmai intrasera in hibernare, dupa un 2-2 smuls in Regie, la Sportul Studentesc, in chiar ultimul minut de joc. Adrian Craciun, fundasul marcator. Ne-a bucurat tare vestea punctului din Bucuresti, cu care Poli incheia turul pe locul 10, cu 4 victorii, 6 remize si 7 infrangeri. Dupa ce Dobre, in prima repriza, si Tarlea, in minutul 64, marcasera pentru gazde, Dan Manaila a oferit o raza de speranta Timisoarei, in minutul 70, si apoi a venit masivul fundas. Craciun in preajma Craciunului. Nu stiam de ce Craciun vom avea parte… 

15 XII. O data ramasa in istorie. La vremea aceea, o vineri ca oricare alta pentru liceeni la fine de trimestru

15 XII. O data ramasa in istorie. La vremea aceea, o vineri ca oricare alta pentru liceeni la fine de trimestru

 De Craciun au fost ucisi Ceausestii iar dupa Anul Nou s-a dat de pamant cu Victoria Bucuresti, emanatie ce incheiase turul pe locul 4, inclusiv cu un 0-0 smuls la Timisoara in 29 noiembrie, respectiv cu FC Olt, intepenita pe 16, dupa ce pe 27 august, in etapa a doua, o batuse cu 4-3 pe Poli, in Oltenia. Degeaba golul lui Olosutean si „dubla” regretatului Nae Traistaru. Dar zau, s-a schimbat ceva in fotbalul nostru? Dinamo si Steaua, care incheiau sezonul de toamna in ’89 in frunte, in aceasta ordine, isi pastrau pozitiile si la final iar acum, daca parcurg ierarhia, Dinamo e tot acolo. Locul 1. Cata continuitate, peste ani… Poli avea sa incheie in ’90 pe 5, pierzand doar 3 meciuri intr-un retur demarat cu un memorabil 2-1 la Oradea, de la 1-0 la pauza pentru bihoreni, si cu galeria alb-violeta aplaudata la fiecare raspantie, pe malul Crisului, pe cand ingenunchea si se ruga pentru eroii insangeratului Decembrie. Campionatul se incheia cu atat mai bine cu cat Flacara Moreni era stinsa, disparand sub ape pe urmele desfiintatelor Victoria si FC Olt. Dar s-a dovedit in timp ca a fost ceva doar de ochii lumii…

Uitati-va la disparitia Corvinului Hunedoara, cu mandra sa traditie de decenii si pepiniera fructuoasa, contrastand puternic cu aparitia unor ciuperci pe taram sterp in fotbal, la Urziceni sau mai stiu eu unde, si vom intelege ca e vorba de sora Mariei FC Olt ori Victoria, doar cu alta palarie. Louis Vuitton? Am scris bine?

Pe Corso, soare primavaratec si zumzet de vorbe. La Pesti, susurul fantanii. Iar covoarele de flori confirma statutul de oras ce-si cultiva traditia si renumele. Ambianta placuta te-nvaluie si, inc-odata, aidoma iesirii neplacute a soferului, acel Decembrie insangerat de-acum aproape douazeci de ani pare ca si cum n-ar fi fost. Ori doar candva, demult. Si totusi, pe-aceste locuri… Si cum ne-o fi inraurit vietile? Nu mai e timp sa meditam la asemenea „nimicuri”, alte lucruri mai „importante” trebuie zilnic bifate. Si pozez, mai intai spre „porumbei”.

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele. Rosii ca sangele eroilor. Oameni pe banci, bucurandu-se de soare si tihna locului. Plus publicitate culturala. Primavara, Timisoara mai frumoasa ca niciodata...

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele. Rosii ca sangele eroilor. Oameni pe banci, bucurandu-se de soare si tihna locului. Plus publicitate culturala. Primavara, Timisoara mai frumoasa ca niciodata...

Catedrala, o statuie simbol, brazii de pe centru si fantana. Binecuvantati suntem cu artezienele... Multe locuri pe lumea asta n-au apa potabila. Seceta.

Catedrala, o statuie simbol, brazii "de pe centru" si fantana. Binecuvantati suntem cu artezienele... Multe locuri pe lumea asta n-au apa potabila. Seceta.

 Lalele galbene, la picioarele Lupoaicei. Si imi amintesc ca am mai zarit minunate aranjamente florale si pe malul Begai, aproape de Uzina Hidroelectrica, unde s-a reamenajat frumosul parculet de care aminteam, cu de toate, de la tobogane si pana la podete, de la alei incrucisate si pana la bancute acoperite, ba si in Piata Bisericii, in Piata Crucii. A fost frumos la Inviere, cu Lumina sclipitoare in noapte, Lume Luminata facand inconjurul parcului. Altadata, un simplu gazon denivelat. Acum, o frumusete demna de Orasul Florilor…

Piata Crucii, placut cosmetizata. Un parculet in care mireasma te-mbie...

Piata Crucii, placut cosmetizata. Un parculet in care mireasma te-mbie...

Si inca si mai multe flori... Nu-i asa ca-i frumos, Herr Sofer? Lasa "gipul" si incordarea ca arcul atasata de volan, si indrazneste o terapie florala. Ori pretind prea mult deranj? Imi iertati indrazneala, stiti, eu... De fapt mai bine "talpa", demarati, cu scrasnet. E mai modern.

Si inca si mai multe flori... Nu-i asa ca-i frumos, Herr Sofer? Lasa "gipul" si incordarea ca arcul atasata de volan, si indrazneste o terapie florala. Ori pretind prea mult deranj? Imi iertati indrazneala, stiti, eu... De fapt mai bine "talpa", demarati, cu scrasnet. E mai modern. Lasati-ne pe noi, muritorii de rand, in ratacirea noastra puerila...

Imi spun ca, de Pasti, Poli a ratat o sansa rara, de a deveni lidera chiar si cu penalizare, in detrimentul asa zisilor „Caini”. Rosii. De la 2-0 si 3-2, langa Podul Inalt, invinsa cu 4-3 de mercenarii jucand la Vaslui si fara a profita de latratul ragusit dinamovist in Copou. 1-0 pentru cealalta Poli, cea nepenalizata si fara numele sfartecat.  

Dar si-asa tot e grozav, intr-un sezon cum Timisoara n-a mai avut de mult, cu doar 3 esecuri, care ma duc cu gandul la acel retur primavaratec, al sperantelor noastre, din ’90. Tot doar trei infrangeri. Anii au trecut si ce s-a ales de sperantele noastre? S-a ales dreptul la libera exprimare. Aud un parinte ghidand pasii copiilor sai, in drum spre stadion. „La meci se merge pe jos, se mananca seminte si se scuipa”. Chiar asa. Buna lectie de viata. Cum vor calca respectivii pasi in viitor? Si vor purta oare cu ei un crampei din amintirea povestita de parinte a unor evenimente parca din alte vremi, de-acum doua decenii? Cei ce nu-si cunosc trecutul sunt in pericol sa-l retraiasca. Pericol…

Nu intrevad finalitatea sperantelor noastre insa savurez rondourile de flori. Rasadurile recunostintei noastre. Presarati pe-a lor morminte ale lacrimilor flori.

Ziua 103. Handicapul serpentinei la suta

Aprilie 6, 2009

In mijlocul marii metropole e un parc. In mijlocul parcului e un lac. Serpuit. Iar pe malul lacului e o statuie. Peter Pan. Tineretea vesnica… O alee a parcului te poarta prin preajma statuii si multi turisti se opresc s-o admire. Este una dintre numeroasele sale intruchipari de pe cele doua parti ale Atlanticului, aproape de lacul Serpentine din parcul londonez Hyde.

Pe respectiva alee se desfasoara si concursul atletic de Handicap rezervat exclusiv membrilor clubului amator purtand numele lacului. Serpentine. Sambata, Jean-Luc Hoez a trecut de doua ori prin fata statuii lui Peter Pan, conform traseului repetitiv al cursei de 6,97 kilometri, care inconjoara lacul. Si a participat pentru a o suta oara la concursul de Handicap, intrand in clubul restrans al celor care au serbat… centenarul. I-a luat exact 15 ani, din aprilie ’94 incoace…

Daca in cei 15 ani Jean-Luc a mai incetinit nitel, in schimb focul din suflet si spiritul competitiei si-au pastrat flacara vesnica, aidoma tineretii lui Peter Pan. Baiatul care n-a vrut sa imbatraneasca…

Dar ce e Handicapul? Termenul e cel mai adesea folosit in golf, pentru a diferentia valoric concurentii. Cu cat Handicapul e mai mare, cu atat sportivul e mai competitiv. Handicapul e oferit si de casele de pariuri, la miza pe scor exact, in cazul meciurilor in care se pune doar problema diferentei, cu o favorita certa creditata de bookmakers cu un anume handicap.

In concursul din prima sambata a fiecarei luni organizat de clubul Serpentine in jurul lacului de unde-si trage numele, cei mai iuti participanti pornesc pe cei 6,97 kilometri cu un handicap de timp fata de cel mai lent alergator, in functie de al carui precedent timp de alergare se calculeaza momentul plecarii in cursa al celorlalti, intervalele de timp depinzand de rezultatele anterioare.  Handicapul unora poate fi si de peste 25 de minute, greu de redus complet pe cei nici 7 kilometri in jurul Serpentine…

Ideea e ca sprintul final sa fie cat mai „strans”, ca alergatorii sa „dea totul” in ceea ce se constituie cursa „sambure” a clubului, in unica lor intrecere exclusiva. Ca in orice echipa, exista rivalitati, fie ele si prietenesti. Acestea pot fi puse la incercare o data pe luna, sambata dimineata.

Ne intalnim devreme, pentru ca alergatorului ce i se da avantaj, deschizator de… partie, sa se lanseze la noua fix. Putini sunt turistii matinali interesati de Peter Pan si curbura lacului, asa incat aleile sunt ale noastre. Chiar si vara, daca dimineata e ploioasa, aleile sunt din nou goale. Daca intrebi un alergator ce se respecta, nu va ezita sa-ti spuna cu mana pe inima ca nu-i pasa daca sprinteaza prin ploaie sau nu. Picaturile parca nu te ating. E drept, lacul pare intristat, posomorat, intr-o zi cu ploaie, dar Handicapul e la discretia participantilor si nu la cheremul unor turisti luati prin surprindere, in totala necunostinta de cauza… Ce-o mai fi si cu astia, la noua?

Asa s-or fi intrebat si sambata, pe cand Jean-Luc transpira pentru a suta oara la Handicap. La o luna dupa colegul de club Gary Hymns. Daca fac socoteala, ti-ar trebui opt ani si ceva de prezente neintrerupte pentru a atinge cota lui Jean-Luc. Asa incat, la final, desi a incheiat pe locul 27, alergatorul in varsta de 51 ani a fost sarbatorit… Un tricou al clubului cu insemnul centenarului la Handicap. 100… Aplauze… Cateva cuvinte… O fotografie. Si un nou Handicap sambata 2 mai. Viata merge inainte.