Posts Tagged ‘monument’

Biserica de lemn din Zolt, o minune de peste două secole

iunie 10, 2010

Veşnicia s-a născut la sat. Iar truditorii locului s-au îngrijit nu doar de pământ, strădania lor zămsilind şi lăcaşe de cult rezistând secolelor. Azi, amatorii de drumeţii în Munţii Banatului, spre extremitatea estică a judeţului Timiş, pot da pe raza comunei Fârdea, mai exact în satul Zolt, de o biserică din lemn de stejar veche de peste două secole.

Las glasul pozelor şi trimiterea la notele explicative de pe pagina virtuală „Turism cultural în Banat”  să vă poarte spre acest monument istoric din patrimoniul naţional, Biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, incluzând picturi murale ale lui Teodor Zugravul şi Atanasie din Lugoj. Zolt pare rupt de lume dar de fapt e încărcat de har şi istorie, dacă reţinem că satul datează de la mijlocul secolului al XV-lea, aparţinând domeniilor lui Iancu de Hunedoara, chit că infiltraţia noului e evidentă până şi aici… De exemplu, pe o tăbliţă din staţia locală de autobuz, însemnele Transport şcolar au fost răstălmăcite în Transport cola.

Eu m-am „hodinit” pe o băncuţă de lângă cimitirul din jurul bisericii de lemn şi am sorbit apă de izvor. Pentru că, pe bicicletă, mai întâi trecusem prin Gladna, Română şi Montană, pe drumul spre Zolt. Şi câte frumuseţi n-am văzut…

Vedere spre Fârdea, de pe costişa ce duce la vârful Breinu Mare, al doilea ca înălţime din zonă. De cealaltă parte a coastei, valea te duce spre Zolt cu a sa biserică de lemn...

În zonă încă sunt destule case de lemn, cu atât mai pitoreşti în umbra naturii care "explodează" primăvara...

Oamenii lucrează restrânsele suprafeţe arabile dintre dealuri, cei mai norocoşi mecanizat, într-o tăcere monahală, aici în preajma unui micuţ cimitir din vârful pantei...

Nu toate bisericile au vechimea celei din Zolt...

Şi-am ajuns la poartă... Intrarea în cimitirul cu lăcaşul sfânt de pe costişa de la marginea satului, pe portiţa din preajmă

Aici citiţi mai mult şi mai exact despre Zolt cu a sa biserică. Prin gemuleţe, am distins picturile din biserică… Frumos!http://www.intercultural.ro/turismintercultural/Zolt.html

Stejarul şi bradul, lemn durabil pentru biserica din Zolt...

Turnul bisericii contrastează ca materiale, stil şi nuanţe cu construcţia în sine

Am poposit şi în curtea Mânăstirii din Fârdea, o cu totul altă poveste, în plină expansiune...

Iar pe vale am aplecat ochiul şi la detalii. Primăvara natura e în floare

Un lucru e sigur... Cu excepţia vreunui păstor şi a oamenilor furnicărind pe câmpuri, natura e suverană în Munţii Banatului. Însă la nici 150 kilometri depărtare, înconjuraţi de fabrici multinaţionale inclusiv cu pneuri poluante, oamenii "din cetate" uită prea uşor cine e Mama noastră a tuturora. Şi introduc robotic cheia în contact.

... Am ales în schimb să urmez marcajul albastru al drumului forestier de culme şi să mă afund la sânul Mamei Natură. Departe de lumea dezlănţuită aş zice eu degeaba

Finalmente, o încurajare pentru grăbiţi ori comozi. Drumul pe vale spre Zolt e fermecător dar, esenţial, asfaltat şi presărat mai nou cu poduri refortificate întru rezistenţa la viituri, putând fi aşadar abordat chiar şi cu maşina. L-am făcut pe două roţi, dându-mi timp mai mult să savurez peisajul, să mă îmbăt cu semeţia Mamei Natură.

Un clasic: Marathonas – Atena

noiembrie 8, 2009

In fiecare an, la inceput de noiembrie, Maratonul Clasic atrage alergatori chititi sa parcurga traseul soldatului antic atenian, purtator al vestii bune. Se intampla in anul 490 inaintea erei noastre, cand armata cetatii, mult inferioara numeric atacatorilor persi, amana cucerirea Atenei. 192 de soldati atenieni au fost rapusi, in memoria carora a fost ridicat un impozant memorial, nu departe de campul de batalie.

Atena1-9Sept09 297

Pista si tribunele stadionului Panathenaic, un finish pe masura calibrului Maratonului Clasic

De la Marathonas, in noiembrie, maratonistii „taie” peninsula Attica spre sud-vest, cu destinatia Atena. Am alergat Clasicul acum doi ani si imi amintesc cu placere acea duminica de noiembrie purtandu-ne pe sub nori, prin soare, pe ploaie si incheind mangaiati de razele placute ale climatului mediteranean, odata inconjurati de marmura vechiului stadion.

Celebra Rosa Motta la start, baloanele inaltate in neant, miile de alergatori apropiindu-se incet incet de capitala Greciei. Sosirea, pe pista stadionului Panathenaic, gazda a editiei inaugurale a Jocurilor Olimpice, in 1896. O arena istorica, o atmosfera de sarbatoare la final. Si atleti africani dovedindu-si superioritatea.

Atena1-9Sept09 295

Intrarea pe Panathenaic consemneaza conotatiile olimpice ale stadionului

Lucrurile n-au stat altfel nici duminica, doar timpii fiind mai modesti, datorita unui start pe vreme ploioasa. Intr-o zona devastata in vara de incendii norii s-au scuturat in 8 noiembrie, la debutul celei de-a 27-a editii a Maratonului Clasic.

La sosire, aceeasi poveste insa, cu etiopianul Belachew si japonezul Takamizawa strecurandu-se intr-un top ten dominat absolut de kenieni. A castigat Josephat Kipkurui, nascut in 1986, cu timpul de 2:13:44, fiind urmat de compatriotii Edwin Kipchom (n. 1984), la 34 secunde, si Pius Mutuku Muasa (n. 1985), la 55 secunde.

Japoneza Akemi Ozaki, in varsta de 32 ani, a castigat in intrecerea feminina, fiind urmata pe podium, in mai putin de 60 secunde, de o etiopianca si o maratonista din Belarus.

Atena1-9Sept09 294

O placa memoriala in onoarea lui Gregoris Lambrakis, campion balcanic si promotor al Maratonului Clasic, efigia fiind plasata pe zidul exterior al tribunei vestice a arenei

Atena1-9Sept09 300

Discobolul, postat in fata stadionului Panathenaic. Simboluri ale miscarii sportive olimpice inca de la inceputurile sale...

Ziua 159. Din Edinburgh, Atena nordului

iunie 1, 2009

„Am lasat Glasgowul in ceata, cu vreme mohorata, chiar rece. Dar prognoza pentru weekend e mai buna” imi spune o calatoare dinspre Scotia in Londra. Si ma linisteste ca nimeni nu va zambi ironic daca voi cere suc intr-un Public House. Mai stiu si de vremea cu ploaie in rafale, la precedenta editie a Maratonului din Edinburgh, capitala Scotiei. Cum va fi oare in ultimul weekend din mai 2009?

Marea pare linistita. Sub un soare caldut, inaintam spre nord, nord-vest, pe coasta Marii Nordului. Si calea ferata serpuieste in paralel, pe malul marii. Cand mai abrupt, un povarnis spre ape, cand o panta lina, sfarsindu-se intr-o ingusta plaja. La intrarea intr-un pub, mentiunea clara… Ultimul Public House de pe teritoriul englez. Nitel mai departe, hotarul. Si un prim Public House scotian. Asadar acasa la Cimpoieri. Cu vreme buna!

Edinburghul e scaldat in soare, lumea e afara, pe terase. Localnici si turisti. Trecem pe langa Meadowbank, stadionul atletic cu pilonii instalatiei de nocturna aidoma unor cocostarci. Coline golase domina orasul. Parca iti pierzi busola, daca te uiti in dreapta sau stanga, la „cocoloasele” rasarind ca din senin. Dealuri sfarsind in povarnisuri abrupte. Aha, de aceea o fi Atena nordului. Dunedin, conform vechii denumiri, sau citadela pantelor. Suntem in orasul inventatorului telefonului. Graham Alexander Bell isi patenta inventia in 1876. Cum o fi fost atunci citadela?

Acum aduce cu o minunata ilustrata de peste mari si tari, cu castele fascinante scaldate in soare. „Everywhere you go / Always take the weather with you”. Oriunde mergi, du vremea cu tine, canta neo-zeelandezii de la The Crowded House, si se pare refrenul e murmurat de localnici. „Trebuie ca ai adus vremea buna”, sparge un localnic gheata, spunandu-mi ca soarele acestui sfarsit de saptamana e exceptia ce confirma regula. Edinburgh inseamna nori, vant, ploaie, timp inchis si rece… Bine ai venit!

Centrul e un magnet irezistibil dar structura metalica a acoperisului de la Easter Road, vizibila din mersul autocarului, ma imbie sa iutesc pasul. Ce voi gasi acolo? In drumul meu, brusc se iveste o priveliste autentica. Atena nordului. Pe colina Calton Hill, dominand centrul, cu ale sale puncte de panorama, coloane aidoma capitalei Greciei…

Priveliste spre Calton Hill, cu colonadele si monumentul lui Nelson, in reconstructie...

Priveliste spre Calton Hill, cu colonadele si monumentul lui Nelson, in reconstructie...

Continui, spre sud, spre port, pe Easter Road. Artera Pastelui. La un moment dat, conform hartii, trebuie sa cotesc la dreapta, pe o straduta. Intr-adevar, un stadion, aidoma unui gigant, rasare dintre case. Sunt pe teritoriul lui Hibernian Edinburgh, sau pe scurt Hibs, verzii fondati de comunitatea catolica pripasita in Edinburgh, in 1875. Peste un an, Bell ne dadea si telefonul.

In coltul unui cimitir, un prim indicator cu directiile de intrare in tribunele arenei lui Hibs, Easter Road

In coltul unui cimitir, un prim indicator cu directiile de intrare in tribunele arenei lui Hibs, Easter Road

Dupa cimitir, biserica locului, iar parca in carca ei, paianjenisul constructiei metalice a acoperisului. Cum o arata oare arena primului club britanic participant in cupele europene? Da, Hibs a fost pioniera, a deschis partia, intr-un sezon in care secretarul federatiei engleze, Alan Hardaker, insista cu succes pe langa Chelsea sa nu se inscrie in nou infiintata Cupa Europeana. Mai cativa pasi, cu doi pustani care sunt „verzi” dar cu Celtic in sange si care imi amintesc ca am vizionat un film turnat in Edinburgh, Trainspotting, incluzand cand si cand referiri vizuale ori fonice la echipa locului, Hibs. Trainspotting, din anii ’90, despre devastatorul consum de narcotice in comunitati urbane dezafectate din Regatul Unit. Baietii sunt stravezii in privinta apartenentei lor la substantele cu pricina. In fine, scap, ma lasa sa savurez in liniste The Famous 5 Stand. Voi reveni intr-o alta zi, promis, la povestea celor cinci, de unde si numele tribunei principale, reconstruite.

THE HIBERNIAN FAMILY e inscrisul de pe placheta rotunda. O biserica, un stadion din secolul XIX, o tribuna noua

THE HIBERNIAN FAMILY e inscrisul de pe placheta rotunda. O biserica, un stadion din secolul XIX, o tribuna noua

Cei 5 faimosi, cvintetul de dupa razboi, la un stadion cuprins de linistea incheierii sezonului.

Cei 5 faimosi, cvintetul de dupa razboi, la un stadion cuprins de linistea incheierii sezonului.

Vechea peluza, estica, in care, aveam sa aflu mai apoi, se strang fanaticii lui Hibs, a ramas pitica, in comparatie cu noua tribuna principala...

Vechea peluza, estica, in care, aveam sa aflu mai apoi, se strang fanaticii lui Hibs, a ramas pitica, in comparatie cu noua tribuna principala...

Nici tipenie de om, tacere, ca doar sezonul a luat sfarsit. Cu Hibernian pe sase. Si totusi, tocmai in acea seara, un eveniment semnificativ avea sa se petreaca in „familia lui Hibs”. Aveam sa aflu a doua zi, in orice colt de strada…

Tribuna mare, sudica, vazuta dinspre pubul fotbalistic

Tribuna mare, sudica, vazuta dinspre pubul fotbalistic

Las stadionul in urma si revin pe Easter Road, artera principala a zonei. Unde, pe colt, dau de un Public House in verdele lui Hibs. Si un nume care nu mai necesita explicatii. The Old Footballers Arms. Un pub cu tematica fotbalistica. Probabil aici fanaticii din peluza ling inainte si dupa meciuri cate o bere, doua. Trei. Dar localnicii care se bucura de soare imi spun ca asteapta finala de a doua zi a Cupei Scotiei, Rangers – Falkirk. Ca si in fotbalul romanesc, cu pasiunile neintelese pentru Steaua si Dinamo, in diverse locuri din tara, si in capitala Scotiei se gasesc destui sa tina fie cu ceilalti „verzi”, verisorii mai mari de la Celtic, fie cu Rangers. 

In Londra nu prea gasesti puburi explicit fotbalistice. Ba chiar unele retezand clar ca nu "servesc" fotbal si nu accepta tricouri in culorile cluburilor. La un pas de Hibs insa, in capitala Scotiei, "verzii" au barlogul lor. Old...

In Londra nu prea gasesti puburi explicit fotbalistice. Ba chiar unele retezand clar ca nu "servesc" fotbal si nu accepta tricouri in culorile cluburilor. La un pas de Hibs insa, in capitala Scotiei, "verzii" au barlogul lor. Old...

„Suntem aici” mi-au sugerat localnicii ca pot indrazni, la ora finalei. Sambata la trei. Pe unde ma vor purta oare pasii?

Momentan vad intr-o vitrina ca un 3-0 pentru Rangers e cotat cu 7/1

Momentan vad intr-o vitrina ca un 3-0 pentru Rangers e cotat cu 7/1

Coborand spre port, un alt semn al weekendului cu soare ce bate la usa. Traseul maratonului orasului, Albert Bartlett Edinburgh Marathon, va trece pe Leith Links, „curgand” dinspre centru spre zona portuara, litorala, a capitalei Scotiei.

Masinile, altundeva. Pe aici se alearga...

Masinile, altundeva. Pe aici se alearga...

De fapt, studiind harta, descopar ca traseul maratonului va trece nu departe de vechea tribuna estica… Leith nu e zona cea mai ravnita a orasului, ci doar coborarea spre port. Si totusi, parcul din Leith Links ar prinde bine ca zona verde in orice oras din Romania. Sau gresesc?

Cladiri cochete, unele gazduind traditionalele Bed&Breakfast, demipensiuni, inconjoara micutul parc din zona. Din pacate, si acolo, rasaritul scoate la iveala deseurile lasate de trecatori. Cele non-metalice sunt rasfirate de pescarusii in cautare de hrana...

Cladiri cochete, unele gazduind traditionalele Bed&Breakfast, demipensiuni, inconjoara micutul parc din zona. Din pacate, si acolo, rasaritul scoate la iveala deseurile lasate de trecatori. Cele non-metalice sunt rasfirate de pescarusii in cautare de hrana...

Intr-o scurta explorare a zonei, descopar ca statuia Reginei Victoria nu lipseste de la o raspantie in preajma careia a rasarit un alt magazin al lantului de supermarketuri LIDL. Fratii nemti, Lidl si Aldi. Cucerind incet piata britanica. In scuar, imparateasa cu sceptrul, dupa colt, invazia noului. Iar in preajma statuii, tramvaiul prototip ce va fi introdus pe o linie unica, legand portul de… aeroport, motiv pentru care bulevarde largi, chiar si din centrul Edinburghului, sunt excavate pentru demararea constructiei infrastructurii. Asta pana in 2011… Din ce-mi dezvaluie insa unii localnici, proiectul nu e neaparat imbratisat de oamenii locului. „E o risipa financiara fara rost. Cui ii trebuie asa ceva!? Mai ales ca va fi un unic tronson. Aberatie. Avem una dintre cele mai bune retele de autobuze din Europa”, imi spune un domn in etate, si tind sa-l cred.

Tot in spatele statuii, Leithul in fotografii de epoca, surprinzand clisee semnificative pentru istoria locului. Printre care si cei cinci faimosi, varfurile lui Hibs. Dar las pozele sa spuna povestea…

O regina din alta epoca si un fotocolaj-reclama sub egida I LOVE LEITH, cu o inima...

O regina din alta epoca si un fotocolaj-reclama sub egida I LOVE LEITH, cu o inima...

Gemenii de la The Proclaimers, cu hitul "I'm gonna walk 500 hundred miles and I'm gonna walk 500 more", voi pasi 500 de mile, si inca 500, pentru a ajunge la tine, sunt nu doar impatimiti de Hibernian ci si cu refrene din cantecele lor adoptate de imnul clubului...

Gemenii de la The Proclaimers, cu hitul "I'm gonna walk 500 hundred miles and I'm gonna walk 500 more", voi pasi 500 de mile, si inca 500, pentru a ajunge la tine, sunt nu doar impatimiti de Hibernian ci si cu refrene din cantecele lor adoptate de imnul clubului...

Cei 5 faimosi. Hibernianul postbelic, prolific, triplu campion al Scotiei intre 1948 si '52. O tempora

Cei 5 faimosi. Hibernianul postbelic, prolific, triplu campion al Scotiei intre 1948 si '52. O tempora

Fotbalul si religia sunt ingemanate pe strazile din Leith, asa cum reconstruita tribuna principala de la Easter Road umbreste vechea biserica catolica. „Verzii” fondau clubul in 1875 iar alte consideratii, asa cum am promis, intr-o alta zi…

Un alt locas de cult. Dimineata, o fetita descarca baxuri de sticle de lapte la intrarea laterala

Un alt locas de cult. Dimineata, o fetita descarca baxuri de sticle de lapte la intrarea laterala

Istoria din vitrina. Un anticariat adaposteste si numele unor jucatori ai locului. Fotografii de fotbalisti, la tot pasul. Iar faptul ca suntem in capitala Scotiei ne urmareste prin reflexie si in vitrina...

Istoria din vitrina. Un anticariat adaposteste si numele unor jucatori ai locului. Fotografii de fotbalisti, la tot pasul. Iar faptul ca suntem in capitala Scotiei ne urmareste prin reflexie si in vitrina...

Biserica Scotiei. Turnuletul, minion

Biserica Scotiei. Turnuletul, minion

Edinburghul inseamna istorie, multa traditie, insa ne-a reunit pentru un eveniment sportiv de marca. Albert Bartlett Edinburgh Marathon. In 31 mai, start la ora 9. Si am purces spre centrul informational, cartierul general al organizatorilor, campat intr-un hotel de pe celebra Princess Street, la baza colinei cu colonadele. Maratonul din Edinburgh, al doilea ca marime si importanta din Regatul Unit, dupa Virgin London Marathon, este si o supapa pentru amatorii de maratoane care n-au „prins” un loc la startul celui major, din Londra. Desi nu este notoriu pentru rafalele de vant de pe traseu, aidoma celui din „Windy City”, Chicago, Maratonul din Edinburgh te poarta totusi din jungla urbana a centrului capitalei, prin suburbii, pe malul cu plaja la estuarul Firth of Forth si apoi chiar prin zonele impadurite din estul orasului. Un traseu ce poate oferi surprize, mai ales daca marea nu e linistita…

Concurentii asteapta incolonati sa-si ridice numerele...

Concurentii asteapta incolonati sa-si ridice numerele...

Un maratonist neamt n-a ratat prilejul sa se imortalizeze in fata colajului desfasurat de organizatori, surprinzand caracteristicile cheie ale intrecerii si orasului-gazda

Un maratonist neamt n-a ratat prilejul sa se imortalizeze in fata colajului desfasurat de organizatori, surprinzand caracteristicile cheie ale intrecerii si orasului-gazda

"We are from Holland!" au strigat intr-un glas, vazandu-se pozati din diverse unghiuri. Celebritati pentr-o zi...

"We are from Holland!" au strigat intr-un glas, vazandu-se pozati din diverse unghiuri. Celebritati pentr-o zi...

Fiecare cu numarul sau, pe culori diferite, in functie de timpul estimativ de sosire, luat in considerare in functie de performante precedente ori, in cazul debutantilor, pe baza timpilor inregistrati in concursuri pe distante mai scurte. Doar cei din elita sunt scutiti de culori si numere. Ei au un nume… Apoi urmeaza portocaliii, rozaliii, s.a.m.d., cel putin in versiunea Edinburgh. Dar am lasat grijile concursului cu sau fara vant si am mai umblat prin oras…

Leith la estuarul la Marea Nordului, cu arena Easter Road, vazute de la Observator

Leith la estuarul la Marea Nordului, cu arena Easter Road, vazute de la Observator

De pe Calton Hill, orasul ti se desfasoara la picioare in toata splendoarea sa. Cu numeroase biserici cu un turn ascutit, cu mladioase cladiri gri-maronii, cu stradute cuprinse de forfota, pe care autobuze etajate „curg” uneori in sir indian, cu castelul si palatul si cu un deal mai semet si foarte abrupt, pe care troneaza Arthur’s Seat. Locul lui Arthur. O expeditie contraindicata inaintea unui concurs. Privind spre nord, cu estuarul si malul sau dinspre Highlands, iar in departare cu celebrul pod peste Firth of Forth, o minune inginereasca la vremea respectiva. In secolul XIX…

Atena? Nu, Edinburgh

Atena? Nu, Edinburgh

Cladirea Observatorului, pe colina

Cladirea Observatorului, pe colina

Limba latina, la ea acasa in Edinburgh

Limba latina, la ea acasa in Edinburgh

Princess Street, aglomerata artera comerciala. Ce avea sa absoarba peste 13.000 alergatori...

Princess Street, aglomerata artera comerciala. Ce avea sa absoarba peste 13.000 alergatori...

Panorama spre orasul vechi

Panorama spre orasul vechi

De la Arthur's Seat, panorama completa

De la Arthur's Seat, panorama completa

"Tunul portughez" de pe colina

"Tunul portughez" de pe colina

Alta vedere spre orasul vechi...

Alta vedere spre orasul vechi...

Ziua 122. Ale lacrimilor flori…

aprilie 22, 2009

Un trotuar circulat. Cu intrari la hotel, banca, cinematograf si intr-un sediu de mare companie. De cealalta parte a parcarii, o alee pustie spintecand spatiul verde din jurul Muzeului Banatului.

Pe trotuar, oameni grabiti de la un nou inger la altul al existentelor noastre in mileniul trei. Ingeri si totodata… demoni. Pe alee, eventual niscaiva furnici. Nici tipenie de om, chit ca la 50 de metri distanta se deschide Piata Operei, Corsoul Timisoarei. Pe alee in schimb, un memorial. Un monument inchinat celor cazuti in decembrie ’89. S-o mai opri cineva in dreptul lui? Nu sa aseze pe soclu o lumanare, ci macar sa dea timpul inapoi. Asa, pentru o secunda…

In spatele muzeului: niste eroi uitati de timp, un monument abstract in ochii mei si doua lumanari roase de vremi...

In spatele muzeului: un monument si doua lumanari roase de vremi... Sa fie-un semn ca eroii sunt deja uitati de timp?

Imi zic ca trebuie sa fie trupurile neinsufletite ale eroilor. Sicriele lor suprapuse. Imi spun ca bine ca timisorenilor si vizitatorilor orasului le ies in cale, ici-colea, memoriale ale durerii noastre comune din decembrie ’89. Un semn al recunostintei noastre. Dar cat suntem oare de recunoscatori?

Dar si un simbol al triumfului vietii. Cat despre libertatea si democratia pentru care au strigat si si-au varsat sangele unii dintre semenii nostri disparuti, ce s-a ales din ele sau, mai exact, cum sunt exercitate de beneficiarii schimbarii de-acum doua decenii?

Raspunsul imi razbate din parcare. Un crampei de democratie… prost inteleasa. „Bine ca parcati peste tot, aiurea, in p**a mea, de blocati tot orasu’ asta!” Soferul nostru era justitiar si nervos nevoie mare. De la inaltimea Jeepului sau argintiu, cu numar de inmatriculare de Viena, biata tinta a tiradei sale obscene era vinovata pentru toate ambuteiajele unui oras al carui parc auto in crestere a sufocat niste artere proiectate si construite pentru alte vremuri. De-acum douazeci si ceva de ani, sa zicem. Nici o secunda nu si-a pus soferul problema ca poate masivul sau autovehicul nu se preteaza strazilor inguste din „cetate”. Nici pe-atat ca alta ne-ar fi fost soarta, fara Jeepuri la scara si volane la inaltime ce-ti insufla o falsa senzatie de superioritate, daca n-ar fi fost generate anumite evenimente, in urma cu doua decenii, care au daramat anumite ziduri si cortine. Dar ar avea rost macar sa-i sugerezi sa coboare din Jeep si sa dea un ocol pe la monument, poate-poate realizeaza cat e de incrancenat si ridicol in slobozirea sa verbala? As… Mai bine mergi la concert „Parazitii”, cu albumul lor, „Slalom printre cretini”, si-ti zici sa le urmezi exemplul. Dar, dicton filozofal, treburile merg cum merg pentru ca oamenii cu bun simt si de buna credinta nu iau atitudine. Ma consider printre ei si tac malc, studiindu-i falcile, semn ca filozofia e stiinta exacta. Prevaleaza prostii si prostia lor pentru ca ne lasa cu gura cascata, ca la dentist. No comment… Viena? Asa s-o descarca si-acolo?

Daca la atat se reduce libertatea si democratia cu sacrificiu castigate, la a-ti achizitiona un mamut pe roti de la al carui volan sa te refulezi la adresa semenilor tai, atunci pacat, pacat, de sangele varsat… Ii intorc spatele si inconjor monumentul. Din loc in loc, dispuse circular, aidoma unor sicrie suprapuse, lespezi de piatra ce ar putea tine loc de banci. O „bancuta” pentru fiecare zi fierbinte a Timisoarei, din 15 si pana in 21 decembrie, in 1989. Saptamana temerilor si sperantelor noastre. Geniala daltuirea „pe bancute” a zilelor si la fel de semnificativa omiterea zilei de 22. Era vinerea demararii cacealmalei…

Duminica, 17 XII, prima zi in care "s-a tras". O zi plansa pentru Timisoara...

Duminica, 17 XII, prima zi in care "s-a tras". O zi plansa pentru Timisoara...

Imi spun ca si prin aceste locuri oameni din „cetatea” Timisoarei s-au ferit candva de plumbul orb al glontului servit de sistemul statal indreptat impotriva cetateanului si imi amintesc ca vineri, in 15 decembrie, n-aveam inca habar de „cutremurul” ce avea sa darame intr-o saptamana varful piramidei. Ieseam de la liceu si anticipam vacanta, vorbind de Poli. Si alb-violetii tocmai intrasera in hibernare, dupa un 2-2 smuls in Regie, la Sportul Studentesc, in chiar ultimul minut de joc. Adrian Craciun, fundasul marcator. Ne-a bucurat tare vestea punctului din Bucuresti, cu care Poli incheia turul pe locul 10, cu 4 victorii, 6 remize si 7 infrangeri. Dupa ce Dobre, in prima repriza, si Tarlea, in minutul 64, marcasera pentru gazde, Dan Manaila a oferit o raza de speranta Timisoarei, in minutul 70, si apoi a venit masivul fundas. Craciun in preajma Craciunului. Nu stiam de ce Craciun vom avea parte… 

15 XII. O data ramasa in istorie. La vremea aceea, o vineri ca oricare alta pentru liceeni la fine de trimestru

15 XII. O data ramasa in istorie. La vremea aceea, o vineri ca oricare alta pentru liceeni la fine de trimestru

 De Craciun au fost ucisi Ceausestii iar dupa Anul Nou s-a dat de pamant cu Victoria Bucuresti, emanatie ce incheiase turul pe locul 4, inclusiv cu un 0-0 smuls la Timisoara in 29 noiembrie, respectiv cu FC Olt, intepenita pe 16, dupa ce pe 27 august, in etapa a doua, o batuse cu 4-3 pe Poli, in Oltenia. Degeaba golul lui Olosutean si „dubla” regretatului Nae Traistaru. Dar zau, s-a schimbat ceva in fotbalul nostru? Dinamo si Steaua, care incheiau sezonul de toamna in ’89 in frunte, in aceasta ordine, isi pastrau pozitiile si la final iar acum, daca parcurg ierarhia, Dinamo e tot acolo. Locul 1. Cata continuitate, peste ani… Poli avea sa incheie in ’90 pe 5, pierzand doar 3 meciuri intr-un retur demarat cu un memorabil 2-1 la Oradea, de la 1-0 la pauza pentru bihoreni, si cu galeria alb-violeta aplaudata la fiecare raspantie, pe malul Crisului, pe cand ingenunchea si se ruga pentru eroii insangeratului Decembrie. Campionatul se incheia cu atat mai bine cu cat Flacara Moreni era stinsa, disparand sub ape pe urmele desfiintatelor Victoria si FC Olt. Dar s-a dovedit in timp ca a fost ceva doar de ochii lumii…

Uitati-va la disparitia Corvinului Hunedoara, cu mandra sa traditie de decenii si pepiniera fructuoasa, contrastand puternic cu aparitia unor ciuperci pe taram sterp in fotbal, la Urziceni sau mai stiu eu unde, si vom intelege ca e vorba de sora Mariei FC Olt ori Victoria, doar cu alta palarie. Louis Vuitton? Am scris bine?

Pe Corso, soare primavaratec si zumzet de vorbe. La Pesti, susurul fantanii. Iar covoarele de flori confirma statutul de oras ce-si cultiva traditia si renumele. Ambianta placuta te-nvaluie si, inc-odata, aidoma iesirii neplacute a soferului, acel Decembrie insangerat de-acum aproape douazeci de ani pare ca si cum n-ar fi fost. Ori doar candva, demult. Si totusi, pe-aceste locuri… Si cum ne-o fi inraurit vietile? Nu mai e timp sa meditam la asemenea „nimicuri”, alte lucruri mai „importante” trebuie zilnic bifate. Si pozez, mai intai spre „porumbei”.

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele. Rosii ca sangele eroilor. Oameni pe banci, bucurandu-se de soare si tihna locului. Plus publicitate culturala. Primavara, Timisoara mai frumoasa ca niciodata...

Lalele, lalele, frumoasele mele lalele. Rosii ca sangele eroilor. Oameni pe banci, bucurandu-se de soare si tihna locului. Plus publicitate culturala. Primavara, Timisoara mai frumoasa ca niciodata...

Catedrala, o statuie simbol, brazii de pe centru si fantana. Binecuvantati suntem cu artezienele... Multe locuri pe lumea asta n-au apa potabila. Seceta.

Catedrala, o statuie simbol, brazii "de pe centru" si fantana. Binecuvantati suntem cu artezienele... Multe locuri pe lumea asta n-au apa potabila. Seceta.

 Lalele galbene, la picioarele Lupoaicei. Si imi amintesc ca am mai zarit minunate aranjamente florale si pe malul Begai, aproape de Uzina Hidroelectrica, unde s-a reamenajat frumosul parculet de care aminteam, cu de toate, de la tobogane si pana la podete, de la alei incrucisate si pana la bancute acoperite, ba si in Piata Bisericii, in Piata Crucii. A fost frumos la Inviere, cu Lumina sclipitoare in noapte, Lume Luminata facand inconjurul parcului. Altadata, un simplu gazon denivelat. Acum, o frumusete demna de Orasul Florilor…

Piata Crucii, placut cosmetizata. Un parculet in care mireasma te-mbie...

Piata Crucii, placut cosmetizata. Un parculet in care mireasma te-mbie...

Si inca si mai multe flori... Nu-i asa ca-i frumos, Herr Sofer? Lasa "gipul" si incordarea ca arcul atasata de volan, si indrazneste o terapie florala. Ori pretind prea mult deranj? Imi iertati indrazneala, stiti, eu... De fapt mai bine "talpa", demarati, cu scrasnet. E mai modern.

Si inca si mai multe flori... Nu-i asa ca-i frumos, Herr Sofer? Lasa "gipul" si incordarea ca arcul atasata de volan, si indrazneste o terapie florala. Ori pretind prea mult deranj? Imi iertati indrazneala, stiti, eu... De fapt mai bine "talpa", demarati, cu scrasnet. E mai modern. Lasati-ne pe noi, muritorii de rand, in ratacirea noastra puerila...

Imi spun ca, de Pasti, Poli a ratat o sansa rara, de a deveni lidera chiar si cu penalizare, in detrimentul asa zisilor „Caini”. Rosii. De la 2-0 si 3-2, langa Podul Inalt, invinsa cu 4-3 de mercenarii jucand la Vaslui si fara a profita de latratul ragusit dinamovist in Copou. 1-0 pentru cealalta Poli, cea nepenalizata si fara numele sfartecat.  

Dar si-asa tot e grozav, intr-un sezon cum Timisoara n-a mai avut de mult, cu doar 3 esecuri, care ma duc cu gandul la acel retur primavaratec, al sperantelor noastre, din ’90. Tot doar trei infrangeri. Anii au trecut si ce s-a ales de sperantele noastre? S-a ales dreptul la libera exprimare. Aud un parinte ghidand pasii copiilor sai, in drum spre stadion. „La meci se merge pe jos, se mananca seminte si se scuipa”. Chiar asa. Buna lectie de viata. Cum vor calca respectivii pasi in viitor? Si vor purta oare cu ei un crampei din amintirea povestita de parinte a unor evenimente parca din alte vremi, de-acum doua decenii? Cei ce nu-si cunosc trecutul sunt in pericol sa-l retraiasca. Pericol…

Nu intrevad finalitatea sperantelor noastre insa savurez rondourile de flori. Rasadurile recunostintei noastre. Presarati pe-a lor morminte ale lacrimilor flori.