Posts Tagged ‘turism’

Luaţi aici „brand” de ţară, închipuiţilor!

iulie 30, 2010

Şi încă pe gratis. Chipul cioplit în stâncă milenară al strategului rege dac Decebal. E la Cazane, pe malul Dunării, fluviu simbol marcant al României, pe un versant cu alte foşnitoare păduri ce caracterizează spaţiul carpatin.

E al nostru, unicat şi sugestiv. E expresia dăinuirii românilor pe aceste meleaguri. Şi e pe deasupra şi obiectiv turistic, într-o zonă de-o rară frumuseţe naturală.

Pe vremea sa, 87-106 e.n., dragostea de ţară era stropită cu sânge. În ultimii 20 de ani, trădarea de ţară e zilnic întreţinută cu înstrăinări şi cheltuieli uzitând artificiala minciună de divizat şi stratificat oamenii, pe nume ban. Bancnotă, monedă, cum vreţi. „Actualii” închipuiţi ar avea nevoie de oarece lecţii de strategie…

Dunărea la Cazane, un spaţiu încărcat de 2.000 ani de istorie. Şi o amintire în memoria regelui dac...

Vedeţi clişeul de mai jos, despre Asociaţia Europeană Defileul Dunării – Orşova, amintind de Rezervaţia naturală complexă a Cazanelor Mari şi Mici, cu plante şi animale ocrotite? Ei bine, rugina panoului sponsorizat cândva de BCR e marca şi pecetea de ţară. Un tărâm magnific, de care ne batem însă joc de la întreţinerea şi până la înfăţişarea sa.

 

Şi ce-o tot dăm cu cuvântul „brand”!? Îmi poate spune cineva ce se doreşte cu repetarea acestui termen? De ce nu se poate folosi cuvântul marcă sau pecete? Cum vrem să ne caracterizăm şi prezentăm ţara, când nici nu suntem în stare să ne exprimăm în limba maternă? Cum ne închipuim că mai putem rămâne unici şi veritabili, creionându-ne prin trăsăturile noastre marcante, dacă ne englezim vocabularul? Qui bono?

Închei cu o trimitere la istorie: http://www.enciclopedia-dacica.ro/regii/decebal.htm, plus cu un alt clişeu, din Subcarpaţii gorjeni, unde se intră în munte pe Cheile Sohodolului. Fascinant! O ţară minunată, în care însă ne băgăm cu ignoranţă bocancul murdar şi pe care o secătuim nonşalant de resurse, frumuseţi şi capital de imagine. Prin vorbă defăimătoare, nesăbuită şi tâmpă. Ne împuşcăm sistematic în călcâi, până când totul va fi zdrobit… Sau?

Reclame

Galerie foto (I): Ruină şi regenerare la Băile Herculane, spanioli şi japonezi la Hercules Maraton

iunie 30, 2010

Acasă la Hercules, contrastul între măreţia de altădată, căzută în decrepitudine, şi noul gen de microturism e poate mai izbitor ca oriunde altundeva în ţară...

La ora decontului, în nişte zile fierbinţi pentru viaţa Băilor Herculane, care pare a se dezbăra de încremenirea degradantă din „perioada Armaş”, am dat o raită cu clişee ale palatelor în ruină, cu incursiuni în trecut şi istorie, cu poze din natură, cu întrebări despre ce-i este rezervat acestei staţiuni şi cu devieri spre sport, mai exact pomenind de Maratonul Hercules… .

Apele Cernei, învolburate şi agitate, parcă mai umflate ca niciodată, sunt "inima" Herculanelor...

... tot aşa cum izvoarele, unele din păcate dezafectate, sunt simbol al Băilor...

... pe când măreţia de altădată e pe ici pe colo readusă încet la standardele antebelice, cum e cazul Vilei Elisabeta...

...însă nu toate palatele, cum ar fi fostul Hotel Decebal, sunt la fel de norocoase. Întrebarea e, când le-o veni oare rândul... Sau sunt într-adevăr foarte greu de reconstruit conform planurilor iniţiale, datorită costurilor care ar implica regenerarea minuţioasă, în detaliu, a vechilor edificii...

Un proiect pare-se totuşi că a demarat. La Vila Elisabeta, care are istoria ei. Şi oaspeţii de seamă de altădată...

Băile Herculane s-a întors la oile sale. La contrastul între ruină şi nou, între arhitectura de altădată şi oferta modernă de cazare, pensiunea. Am avut noroc să rulez pe strada de pe malul vestic al Cernei, unul mai puţin circulat, peste apele râului de „buricul” staţiunii balneoclimaterice, şi să dau de excelenta ofertă în raportul calitate/preţ, ghidându-mă în alegerea mea după mottoul afişului publicitar… „O alegere înţeleaptă!”

Chiar aşa! Iar cazându-mă acolo, am călcat implicit pe urmele unor participanţi la Maratonul Hercules, care a strâns la mijlocul lunii mai în probele de maraton şi „semi” 249 participanţi, de la tineri şi până la veteranul de 71 ani Dimitrie Felea, de la timişoreni, majoritatea, 85 la număr, onorând iniţiativa organizatorilor concitadini de la C.S. Alternative TM, şi până la străini inclusiv din Spania, Franţa şi chiar Japonia.

Pensiunea a fost plină, până în mansardă, de alergătorii care au luat în piept platourile şi urcuşurile ce domină Herculanele, cu 138 înscrişi la proba mamut de peste 36 kilometri, iar aşteptările sunt ca şi mai mulţi îndrăzneţi să revină la anul. Aşadar Herculanele e conectat, măcar o dată pe an, şi la alte „oi”, mai sportive… La Maratonul montan dar şi la concursurile de căţărări pe stâncăria din amonte şi aval… Herculanele nu e deci doar recuperare şi refacere, ci şi consum de energie.

Mai puţine cluburi, de fotbal să zicem, aleg în zilele noastre Herculanele, şi asta nu pentru că ionizarea e mai „subţire” ca altădată, platoul Coronini fiind tot acolo, aşteptându-le cu ale sale 4 hectare, ci pentru că recuperarea la efort lasă de dorit, condiţiile oferite la Hotel Roman, un expert în domeniu în alte vremuri, nemaifiind la standardele ce pot fi lesne găsite prin alte părţi. Poli e zilele astea în Slovenia, Poli care era nelipsită de la Herculane, de la Roman…

Dar ghirlandele de beculeţe de pe frontispiciul Romanului, pregătite pentru noaptea de Revelion, cu mesajul „La Mulţi Ani 2000!”, spun multe despre împietrirea în timp a unor edificii altădată marcante pentru Herculane. Unele s-au afundat, pe când pensiunile turistice au început să ia faţa, magnetizând inclusiv alergători, fie ei şi amatori…

Herculanele se regenerează sub aceleaşi coordonate: Cerna care se prăvăleşte printre stânci spre Dunăre, apele geotermale şi ale sale izvoare, adevărată sursă de sănătate. Profitând de existenţa acestor bogăţii naturale, oferta turistică în schimbare îşi caută şi ea o nouă albie.

În Piaţa Hercules, acolo unde Hotelul Ferdinand este una dintre foarte rarele excepţii de ofertă de cazare într-o veche clădire „clasică” a staţiunii, un autocar nemţesc îşi aşteaptă la bord excursioniştii germani de vârsta a treia ce sporovăiesc animaţi în faţa intrării. E o rara avis, înconjurată de şi mai impunătoare clădiri în paragină şi ruină, e o oază de regenerare în vechiul Herculane istoric. Din preajmă, un microbuz îşi preia clienţii pentru croaziera de câteva ore pe Dunăre, cu punct de reper Orşova fluvială, şi staţiunea pare animată.

Una dintre clădirile "pulbere"... Fără geamuri la ferestre, cu bălării ieşind prin acoperiş, cu cochilii de încăperi. E vechiul Hotel Decebal, la frontul stradal...

Peste râu, Băile Sulfuroase aveau până şi un arc peste calea de acces la intrarea în clădire, probabil pentru protecţia celor sosiţi pe patru roţi. De la grandoare la decadenţă. Statuile cu zeităţi antice plâng. Îmi dau lacrimile...

Un alt exemplu de paragină. Frontispiciul cu motto în latină rezistă încă, adăugându-i-se pe faţadă o modernă cruce luminoasă...

Pare idilic. Parcul e într-adevăr întreţinut dar peisajul e urâţit de ruina clădirilor. Pe unele sunt lipite mesaje ce îndeamnă la sesizarea actelor repetate de sustragere de materiale din interiorul acestor dărăpănături "regale"...

Am intrat în Uniune, nu-i aşa? Steaguri străine în parc, şi mai multe vechi clădiri părăsite... Trist dar adevărat

Nu totul este însă căzut în paragină. Am citit panoul informativ în privinţa Vilei Elisabeta şi viitorul sună bine pentru Casa Orăşenească de Cultură… Deci: clădirea de pe strada Cerna 5-7 datează din 1875, figurează pe Lista Monumentelor Istorice Protejate (2004) şi a fost ridicată de către Guvernatorul băilor, Carol Tatartzi, în stilul rococco II, având o factură asimetrică, fiind construită din două corpuri de clădire unite printr-o terasă circulabilă şi cu un turn cu ceas accesibil pe o scară nodală.

Deşi concepută ca locuinţă, vila a adăpostit după 1848 sediile bibliotecii orăşeneşti Nicolae Stoica de Haţeg, la parter, şi al Casei Orăşeneşti de Cultură, la etaj.

Vila îşi trage numele de la vizita pentru câteva zile, în primăvara lui 1887, a celebrei împărătese Elisabeta, cunoscută şi sub numele de Sissy, însoţită în această călătorie „în Ungaria de Sud, la Herkulesbad” de Sarpita Majlah, care i-a ţinut companie în peregrinările prin galeriile staţiunii şi prin sălbăticia înconjurătoare, plimbări ce-au inspirat-o să traducă poezii din limba maghiarp ori sp recitească Heine.

În 28 aprilie primeşte aici vizita Reginei Carmen Sylva, Elisabeta, soţia lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, apoi Sissy călătorind în 13 mai spre Sinaia iar apoi la Viena.

Sissy a fost naşă la botezul fiicei unui cioban, Veta, numită astfel în onoarea împărătesei, şi căruia i-a dăruit un inel cu piatră de rubin rămasă în familia urmaşilor acestuia.

Interesantă poveste. Cu feţe împărăteşti. În preajma Vilei, bustul poetului naţional, şi nu departe un hotel interbelic refăcut de la intrare şi până la acoperişul de un roşu aprins. „Cerna”. Flancat de lăcaşul ortodox de cult. Şi verdeaţă pretutindeni, plus izvoare. Domogled ori Neptun, numerotate. În funcţie de afecţiuni. „De ochi”. Totul s-a făcut cu mult suflet. Dar ce-a mai rămas din oameni?

Mihai Eminescu, 1850-1889. "Nu spera şi nu ai teamă / Ce e val ca valul trece / De te-ndeamnă, de te cheamă / Tu rămâi la toate rece"

"Cerna" sub Prolasul carstic, un hotel din anii treizeci. În care poţi sta şi pe 40 RON / noapte...

Biserica ortodoxă, amplasată în aval, la începutul zonei centrale de vechi clădiri impunătoare

Sunt vorbe că viitorii proprietari ai clădirilor vor reabilita în timp structurile. Mai multe sunt în Piaţa Hercules, pe ambele părţi ale squarului… Datând chiar din 1811. Două secole! Să vină… nemţii.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/transilvania/se-destrama-imperiul-lui-armas-192076.html

Cât vor rezista oare clădirile ridicate în noul mileniu? Două secole!?! N-aş prea crede.

Pe latura vestică a pieţei, ceea ce a fiinţat drept "Hotel Apollo", nu mai are pe frontispiciu îndemnul Trăiască Republica Populară Română.

Sute de camere fără locatari, ale unui stăpân care acum plăteşte...

Frumuseţi arhitectonice. Îşi vor regăsi farmecul de altădată?

Totuşi, în susul pieţei, biserica romano-catolică e şi ea bine mersi

BAILE HERCULANE. Îmi aduce aminte de ceasul floral de la Bega...

 Multe de văzut, şi mai multe de zis. Hotelurile „socialiste”, nişte zgârieturi în peisajul minunat al Băilor, au fost la rândul lor neglijate, unele închizându-şi recepţiile. Ce se va alege şi de ele?

Farmecul vechilor Băi a fost oarecum ştirbit de roşieticul mastodonţilor socialişti, deveniţi şi ei pietre de moară în anii degradării staţiunii. Care le va fi soarta?

Opinez că un foarte sugestiv obiectiv în privinţa farmecului unic al „perlei” Herculane e poarta sa de… fier, Gara din sudul staţiunii. Parcă pentru a-mi confirma importanţa sa strategică, Gara a primit la ora raitei noastre acceleratul Bucureşti – Timişoara, pe peron coborând numeroşi amatori de băi. Peronul cu bolta înverzită, iedera, termometrul companiei Kecskemeti Timişoara, indicând precis peste atâtea decenii, ca de altfel cele două ceasuri Paul Garnier Paris, cel de pe peron şi cel din sala principală, cu ghişeul de bilete, iată repere ale unui punct feroviar remarcabil…

Şi încă un ceas Paul Garnier în incinta sălii principale a Gării

****** Aici, câteva alte trimiteri spre legături la una alta. La Maratonul Hercules, aşa cum este promovat pe pagina organizatorilor, inclusiv cu pozele podiumurilor întrecerii din luna mai, http://www.alternativetm.ro/herculesmaraton , la cum a fost reliefat concursul în mass-media: http://www.romanialibera.ro/actualitate/fapt-divers/miscarea-de-sanatate-2010-la-hercules-maraton-187521.html

Fotoreportaj din Dublin, dupa Irlanda-Italia 2-2, inaintea jocului cu Franta pentru Mondial

noiembrie 10, 2009

In episodul doi al reportajului din Dublin, am descoperit urmele remizelor Irlandei cu Italia pe afise inramate pe ziduri de toalete, incercand sa descifrez gesticulatiile portretului robot al jucatorului peninsular, si anticipand duelurile cu Franta, inaintea carora selectionerul Raymond Domenech a stiut exact ce vrea sa spuna cand s-a referit la “verzi” drept “Angleterre bis”.

(Episodul I il gasiti acum cateva postari, cu o saptamana inainte: <Capitan si spectatori impuscati in 1916 pe „Croker”, gazda barajului Irlanda – Franta>)

Dublin26Oct09 030

In zona central vestica a Dublinului, portile fabricii Guinness, avand drept simbol harpa, se deschid puhoiului de turisti descinsi la muzeul pe 6 etaje, cu un restaurant panoramic Gravity pe vechea cladire

Cateva simboluri sunt sacre pentru irlandezi. Saint Patrick, patronul lor spiritual. Verdele trifoi. Harpa. Jameson, whiskey cu e, si Guinness, berea neagra. Si nu in ultimul rand hurlingul si Gaelic football, pastorite de Gaelic Athletic Association.

Dublin26Oct09 073

Statuia lui James Joyce, autor al lui Ulysses ori Dublinezi, este la un sfert de ora de mers pe jos de arena Croke Park, unde Irlanda va primi sambata pe Franta

Dar oricat de popular a ramas traditionalul joc cu crosa in randul maselor, cand vine vorba sa-si improspateze recunoasterea sportiva internationala Republica Irlanda apeleaza mai ales la fotbal. Iar explozia demografica generata de acel succes la penaltyuri cu Daniel Timofte ghicit de Pat Bonner, in chiar prima aparitie a Insulei de Smarald pe scena mondiala, a fost inceputul veritabilei povesti de dragoste a “verzilor” cu balonul rotund. Imbratisat de pustani de la Sligo pana la Cork si din Limerick la Dublin. Nu doar capitala e nebuna dupa fotbal.

Prin centru, agentii de turism au expuse in vitrina nu numai tipice descinderi in Goa, ci si pachete de o noapte cazare, transbordare cu feribotul si bilete de meci la – se putea oare altfel!? – Manchester United, Liverpool, Chelsea si Arsenal. Excursii fotbalistice de pe-o insula pe alta, la fisticul din Premier League. 20 martie, Man Utd – Liverpool, 499 euro.

Dublin26Oct09 155

Oferte turistice cu nemiluita pentru fani irlandezi dornici de jocuri ale fruntaselor din Premier League...

Pe colt, in pub, n-ai unde sa arunci un ac si doar numele sponsorilor delimiteaza taberele rosii ale razboiului de peste Marea Irlandei. Carlsberg respectiv AIG. E pasiune incrancenata, e larma. Iar Torres si Ngog fac sa curga berea. Nu daneza ci neagra, irlandeza. Putin conta ca in cele doua garnituri figura un unic “verde”, John O’Shea, numarul 22 la United.

Indemnul imensei fabrici de bere de la St. James’ Gate e “sa ridici paharul pentru Arthur”. Arthur Guinness, pionierul acestui brand mondial. In pub, rosiii cu Liverpool au inaltat un pint iar pe pult am ochit un ziar de sport deschis la pagina cu rezultate, completata cu o consistenta rubrica mentionand evolutia pana si a celui mai nestiut fotbalist irlandez pentru cel mai obscur club englez. Si-atunci de ce pachete turistice doar la cele patru “mari”!?

Explicatia am gasit-o la toaleta. Pentru ca “verzilor” le place sa se bata de la egal la egal doar cu cei mai tari. Ardeau Anglia la primul lor turneu final, Euro ’88, cu golul lui Ray Houghton din primul sfert de ora, acelasi mijlocas al lui Liverpool repetand scenariul si contra Italiei, la New York, in ’94, peste ani si tinand in sah Germania, pe taram asiatic. Doar ca generatiile ’90 si 2002 n-au mai avut urmas…

Dublin26Oct09 126

Croke Park, cu tribuna I Michael Hogan si peluza "Dealul 16", vazute din gura tunelului de acces Muhammad Ali, pe unde vor iesi O'Shea si Henry...

La care Football Association of Ireland a incercat marea cu degetul, investindu-l pe regretatul Sir Bobby Robson drept tutore al noului selectioner, recordmanul de aparitii in “verde” Steve Staunton. N-a mers dar federalii au insistat sa apeleze la experienta.

Cand catedrala St. Patrick’s se darapana peste simbolul religios al celtilor, sambure al catolicismului lor, atunci baronetul parlamentar Sir Benjamin Lee Guinness a intins o mana de ajutor dintre butoaie de bere, lacasul sfant reconsolidandu-se. In fotbalul modern, FAI a cautat salvarea peste mari si tari, in persoana unui nins Giovanni Trapattoni.

Dublin26Oct09 186

La intrarea in Catedrala St. Patrick, cel mai important lacas sfant al catolicilor irlandezi, e statuia restauratorului Sir Benjamin Lee Guinness, membru al familiei nobiliare ce a dat lumii celebra marca de bere

Care uns italian a lecturat aceeasi rubrica reunind toti potentialii selectionabili si a cotrobait dupa sange proaspat prin toate ungherele fotbalului insular. Rasplata? Un 1-1 acasa la campioana mondiala. La Bari. Grupa inca se juca…

Atat curaj au prins insularii lui Trap, incat pisoarele barurilor au afisat campania de publicitate la www.soccerrepublic.ie sub titlul “Italian Gestures Explained”. O figurina squadra azzurra, brunet cu barbison, gesticuland expresiv… Arbitre, esti plecat de-acasa!? Ori… Ce rau am facut? O, Doamne! Dar nu se poate!!! Chiar nu vezi!? Degetul la tampla. Mainile rasfirate. Sau in semnul rugaciunii. Ori degetele stranse manunchi. Degetul la ochi… Posturi rastalmacite dedesubt in cel mai pur umor negru irlandez. Asadar “verzii” erau suficient de increzatori pentru a-i lua in balon pe campionii lumii.

Dublin26Oct09 027

O pagina web de fotbal si-a facut reclama pe timpul preliminariilor cu afise in toalete ale puburilor luand la misto gesticulatia tipica fotbalistilor latini. In colimator au fost italienii, cu care Irlanda lui... Trap a facut 1-1 si 2-2

Iar in retur, pe Croke Park din Dublin, un sfant modern, Sean St. Ledger, trecut de la ilustra Preston la sclipitoarea Middlesbrough, facea 2-1 in minutul 87. Gilardino a frant imediat visul, amutind “Croker”, dar recrutii lui Trap tot s-au calificat la baraj.

Dupa campioana Italia, vicecampioana Franta. O aliata geopolitica de secole. Dar Irlanda vrea acum sa rescrie istoria, cu destinatia Africa de Sud. Si “verzii” sunt si mai intaratati, de Domenech, pe care l-a scapat ca “L’Irlande, c’est l’Angleterre bis”. Cu totii au inteles ca selectionerul francez s-ar fi referit la irlandezi ca la niste rude sarace ale Angliei. Pana ce a venit un filolog sa limpezeasca apele, clarificand ca, in nonsalanta sa, Raymond a folosit bis cu gandul la “echivalent”. Adica o alta trupa de Premier League, Irlanda, aidoma Angliei…

Oare chiar la acest bis s-a referit Domenech? Ei bine, in generatiile trecute, “verzii” aliniau alde Irwin si Keane, de la Man United, sau Staunton, Babb si Houghton, de la Liverpool. Acum, Trap are nu neaparat un titular la United, O’Shea. Atat din “careul celor mari”. Atunci, pe Giants din NY, Italia era batuta de Irlanda capitanului Townsend, abia plecat de la Chelsea la Villa. Iar Lung era eliminat de O’Leary, fundasul lui Arsenal. 

Acum? In lot, trei si cate doi de la recent promovatele Hull, Stoke si Wolves, alti doi de la Coventry si Reading, plus baieti de la Scunthorpe, Preston ori Boro. Iar perechea lui Hibernian vine din Scotia. Angleterre? E drept, Kevin Kilbane, fie si de la codasa Hull, ar putea ajunge la doar o selectie distanta de recordmanul Staunton, ca de altfel si portarul Given. 101. Doar cei doi, laolalta cu Robbie Keane si Damien Duff, sunt liantul cu precedenta generatie de mondial. Dar tocmai bisul cu gandul mai degraba la “ruda saraca” decat la “echivalent” s-ar putea sa devina regretul francezului. Italianul ii pregateste ceva demn de postat pe faianta toaletei. Thierry implorand sfintii.

Dublin26Oct09 053

Va curge oare Guinnessul sambata seara la Dublin? Sau daca nu, dupa returul parizian de miercuri 18 noiembrie? Sticlele din diverse... generatii te intampina la intrarea in muzeul fabricii de bere din St. James' Gate

Pana mori ori iti rupi genunchii

noiembrie 1, 2009
Dublin26Oct09 018

Standul World Harmony Run ne propune o stafeta pornind in februarie de la Dublin si trecand in iulie si prin Romania...

Ce-am mai vazut la Dublin, la maraton? Standuri luminate cu nenumarati organizatori promovandu-si competitiile. Dintre care una va trece in iulie 2010 si prin Romania.

Dar forfota si babilonia lingvistica din centrul expo organizatoric de la Dublin mi-a amintit de unul din siturile ce concentreaza sutele de curse din lume. Si care site iti recomanda 101 distante pe care sa le alergi before you die. (Or you break your knees). Inainte sa mori ori pana-ti rupi genunchii.

Una dintre alergarile in strainatate, din suta plus una, ar fi ultramaratonul gazduit de amfitrioana Cupei Mondiale, Africa de Sud, cu chiar o saptamana inaintea inceperii ostilitatilor la 2010 World Cup. Se numeste Comrades Marathon, e la editia a 85-a, este caracterizata drept The Ultimate Human Race si masoara 89 de kilometri, de la primaria din Pietermaritzburg pana pe Sahara Stadium din Durban. Ca un ultim amanunt, startul se da la 5 si jumatate dimineata, iar de-acolo cu Domnul. Cu alte cuvinte numele de maraton e bland, Comrades masurand mai bine de doua maratoane cap la cap. Pentru cine se incumeta.

In aceeasi zi, din cate-am aflat la Dublin, undeva in centrul Europei va „curge” cea mai lunga stafeta, purtand flacara World Harmony Run de-a lungul a 20.000 kilometri, timp de 7 luni. Startul se va da in 25 februarie la Dublin, capitala europeana a sportului in 2010, iar cursa armoniei mondiale va strabate intreaga primavara batranul continent, ajungand in luna iulie si pe teritoriul Romaniei. Mai apoi, destinatia Asia, si tot asa…

Fondator al World Harmony Run, Sri Chinmoy a pus pe picioare numeroase curse si cluburi amatoare de alergari. La una dintre aceste competitii, de 10 mile pe circumferinta parcului londonez Battersea, in organizarea clubului Run and Become, o alta inventie a pionierului Sri, decedat in 2001, am alergat in primavara acestui an. S-a dat startul devreme, la opt fara un sfert intr-o sambata, dar entuziasmul ne-a purtat pasii in cele sase ture.

Aceasta stafeta, care neindoios va reuni puhoi de participanti, va ridica alergarile la un rang de sport de masa intr-o mult mai mare masura decat o fac sutele de maratoane si miile de mai scurte curse de pe intinderea pamantului. Curand, mult mai multi vom alerga, asa cum candva biscuiam sau fandam, la Daciada.

Alergarile vor deveni populare, pentru mase, si ne vom calca in picioare ori accederea la competitii se va face in baza unor criterii si timpi calificatorii. Cum e de exemplu cazul Maratonului Boston, ajuns la a 114-a editie, si care s-ar balona in pas cu renumele si traditia sa, daca n-ar impune anumiti timpi pentru prezenta la start, in functie de categoria de varsta.

Intr-o tot mai evidenta stratificare sociala, sporturi mai putin accesibile maselor, pe criterii economice, vor fi practicate doar de cetatenii din salonul de lux. Un golf, navigatia oceanica, o maslina. Si-atunci de ce sa nu alergam mon cher cot la cot, in aceasta aiuritoare globalizare!?! Uite, programa partidului ce ne vrea binele si traseaza palierele de sarcina cincinale, plus cursele rasarite aidoma ciupercilor dupa ploaie, ne ofera sansa, si in plus nu mai e nici o rusine sa iesi in pantaloni scurti la sosea, daca si Marghioala din curtea invecinata a fost dusa cu zaharelul…

Si-ajung la Bucuresti. Dupa ce caravana armoniei va trece prin capitala, a treia editie a Bucharest City Marathon va spera la mai multi clienti in toamna urmatoare, decat cei peste 150 la maraton, din 18 octombrie. Ca nu-i usor sa atragi participanti, mai ales la inceput, e de la sine inteles. Ca alte curse consacrate isi desfasoara linia de start in aceeasi zi, e un dezavantaj in plus.

Bucurestiul a fost concurat la miez de octombrie, dintre maratoanele Europei, de Amsterdam, Istanbul si Mediterraneo, undeva in Spania, altele ca Amman, Toronto, Guadalajara ori in China respectiv Coreea neconstituind rivale pentru cel din capitala Romaniei, fiind pe alte continente.

Ideea e ca ai de unde alege. Restul tine de atractivitatea ofertei, de magnetismul locului. La modul in care Romania nu exceleaza deloc in privinta turismului si in ciuda potentialului evident, Bucurestiului s-ar putea sa-i vina greu sa-si croiasca un nume de rezonanta pe harta maratoanelor lumii. Numai accesati calendarul http://aimsworldrunning.org si veti intelege cat de multe sunt optiunile.

Cea mai buna sansa ar fi ca multi sa fie stimulati de trecerea caravanei World Harmony Run pe strada lor si a doua zi, la trezire, sa se inscrie intre participantii la cursa din orasul lor. Fie el Maratonul Timisoarei, al Bucurestiului, de la Sighisoara la Medias ori cel din Piatra Craiului. Si nu se lasa cu genunchi rupti. Pot sa confim c-am vazut intre participantii la Dublin maratonisti in tricouri verzi, dar nu ale Irlandei, ci din 100 Marathon Club, alergatori trecuti de suta in privinta curselor de 42,2 kilometri alergate. Pe unele era adaugat Manic. Dar nu trebuie sa fii maniac, nici sa alergi pana la moarte.

Vorba versurilor unei balade rock aleasa drept coloana sonora pe imaginile de arhiva ale Maratonului Stockholm. Poti alerga cat de mult vrei si dupa toate cele, fericire, glorie, dragoste si tot curcubeul existentelor noastre, dar finalmente nu poti fugi de tine insuti.

Sfarsit… Noaptea „alba” a solstitiului de vara, la nord de Cercul Arctic

iunie 28, 2009
Poze si povestea de la solstitiul de vara, in Tromso/Norvegia, mai jos…
Roald Amundsen, exploratorul norvegian, pornea in expeditii din Tromso, care-i poarta vesnica amintire. Statuia, in preajma Polarmuseet

Roald Amundsen, exploratorul norvegian, pornea in expeditii din Tromso, care-i poarta vesnica amintire. Statuia, in preajma

Tromso ne-a intampinat in cea mai lunga zi a anului cu un plafon de nori. Avea sa se sparga...

Tromso ne-a intampinat in cea mai lunga zi a anului cu un plafon de nori. Avea sa se sparga...

Localnicele obisnuiau sa faca naveta. In memoria lor, o statuie in preajma unui refugiu al statiei de autobuz...

Localnicele obisnuiau sa faca naveta. In memoria lor, o statuie in preajma unui refugiu al statiei de autobuz...

Spiritul matern si o biserica din lemn. E seara tarziu, inaintea solstitiului...

Spiritul matern si o biserica din lemn. E seara tarziu, inaintea solstitiului...

Memorialul eroilor cazuti in Rezistenta, intre '40 si '45. Tromso a platit tribut pozitiei sale strategice...

Memorialul eroilor cazuti in Rezistenta, intre '40 si '45. Tromso a platit tribut pozitiei sale strategice...

Pe principala strada pietonala, traseul de final isi asteapta alergatorii de 10 kilometri...

Pe principala strada pietonala, traseul de final isi asteapta alergatorii de 10 kilometri...

Linia de sosire. Mai aveam ceva timp pana la start, asa ca am asistat la finishul altora. In cursa de-o mila...

Linia de sosire. Mai aveam ceva timp pana la start, asa ca am asistat la finishul altora. In cursa de-o mila...

Crucea Rosie la datorie. Nu doar medalia ti-e agatata de gat, ci si o patura...

Crucea Rosie la datorie. Nu doar medalia ti-e agatata de gat, ci si o patura...

Iar acum e randul nostru...

Iar acum e randul nostru...

Pentru prima data am alergat cu aparatul la purtator. Scuzati va rog calitatea dar sesizati soarele spargand norii, inaintea miezului noptii!

Pentru prima data am alergat cu aparatul la purtator. Scuzati va rog calitatea dar sesizati soarele spargand norii, inaintea miezului noptii!

Cam asa arata casutele nici prea prea nici foarte foarte ale localnicilor

Cam asa arata casutele nici prea prea nici foarte foarte ale localnicilor

Orasul are cladiri administrative de toata frumusetea

Orasul are cladiri administrative de toata frumusetea

Regele Haakon vegheaza peste principala piata centrala din Tromso.

Regele Haakon vegheaza peste principala piata centrala din Tromso.

Lalele, brazi, biserici catolice. O ambianta placuta...

Lalele, brazi, biserici catolice. O ambianta placuta...

Jurnalul meu de o jumatate de an e la final. Inaintea solstitiului de iarna, de la amiaza unei insorite zile de decembrie, acolo, in preajma Observatorului Regal din Greenwich, la meridianul zero, alesesem déjà drept punct terminus Tromso, la ora solstitiului de vara din noaptea cea mai scurta. 20 pe 21 iunie, spre dimineata, ocazie cu care oraselul port din nordul Norvegiei gazduieste cea de-a 20-a editie a Midnight Sun Marathon. Alergarea soarelui de la miezul noptii…

Las Londra sub o mijgura moale si ma intreb ce vreme ne va intampina in Tromso. Prognoza pentru aceasta perioada a anului e de aproape 20 grade Celsius respectiv de 8 grade la miezul noptii, la ora cursei. Cert e ca va fi lumina. Oare si soare? Daca plafonul de nori va fi ingaduitor…In avion, destui alti inscrisi pentru Midnight Sun Marathon. Ii recunosti usor, dupa echipamentul din dotare. Doar unul a scapat echipajului radar, si anume un ins imbracat elegant, cu o sotie absorbita de sine si de propria-i imagine, care parca nu cadrau cu o descindere la nord de Cercul Arctic. Aveam insa sa raman gura casca, peste nici 24 de ore, cand il vedeam trecand linia de sosire a maratonului, la peste cinci ore de la start.Desi pliantul turistic sugera ca vom zbura deasupra Atlanticului, nu mult ne-a trebuit pentru a vedea pamant si linia tarmului. Atat de puternic contrastul intre verdele intens din preajma malului si albastrul inchis al oceanului… Iar pe uscat, inca destula zapada. Si numeroase ape, unele inaintand si ducandu-ma cu gandul la faimoasele fiorduri.“Ce priveliste! Rareori ti-e dat sa vezi un aeroport in asemenea imprejurimi, cu pista pe malul apelor si un lant muntos in zare” a remarcat unul dintre pasagerii de ocazie cu care am nimerit sa impartim taxiul, spre oras. Celalalt, un japonez, se gandea déjà la maratonul de la miezul noptii si timpul sau de 3 ore si jumatate. Tromso ne intampina cu o vreme buna dar nu si insorita.Prima mare surpriza a fost oferita de calatoria spre oras, pe “scurtatura” prin paianjenisul de tuneluri de sub colina din centrul insulitei pe care e situat Tromso. Intersectii semaforizate, giratorii, toate sapate in munte. Iar la un moment dat iesirea la suprafata, pe una din cele sapte “guri” de iesire la suprafata in estul insulei, cu toate deservind Downtown Tromso. Zona centrala.Totul foarte pitoresc, de la casutele de lemn cu ghirlande de flori la stradutele pietonale si catargele ambarcatiunilor din port. Si totul in culori deschise, calde, placute, “refugiu” in lunile iernii polare cu zilele cu doar doua ore de lumina.

Domnul Karlsen, taximetristul, ne spune ca mult mai multi turisti aleg Tromso pe perioada de iarna, gratie numeroaselor facilitati pentru sporturile sezonului alb. Colina din centrul insulei are traseele sale de schi fond, pistele ei de schi si chiar cele trei trambuline, amplasate in nord-estul orasului, langa campusul universitar, Universitetet I Tromso. Pe colina sunt ele si alte atractii… Un lac natural, Prestvannet, cu pontoane si loc de patina iarna. Gradinile Botanisk Hage si nu doar stadionul de fotbal ci si unul atletic, denumit Valhalla, ca doar suntem in Scandinavia… Japonezul cu gandul la cele 3 ore si jumatate, englezul la reunirea cu sotia sosita déjà in oras dar nu si la cursa, in care o va incuraja de pe margine, iar eu spre Fjellheim, o pensiune amplasata spre sudul insulei, nu departe de centru.

O pensiune tinuta de misionari, calatori in scopuri caritabile sau in actiuni voluntare in emisfera sudica, si autoproclamata Scoala Biblica.La receptie, un cuplu de pensionari elvetieni trimisi ca ultima solutie de cazare la Fjellheim. Nu stiau ca Tromso avea sa fie invadat la momentul solstitiului de vara de “lacustele” alergatoare. “Am calatorit noaptea pe teritoriul Germaniei, cu un tren special, care ne-a imbarcat si masina. Am parcurs intreaga Norvegie, pana la Nordkapp, de unde ne-am intors in aceasta dimineata, in nici doua ore”. Asadar suntem la mica distanta de extremitatea nordica a Scandinaviei si Europei iar helveticii au dat raita alte cateva ore prin Tromso, pentru cazare. Fjellheim, plin si el ochi. Iau cheia, am camera 209, si constat imediat ca mai sunt maratonisti in hotel. Aceiasi asiatici carora le place sa calatoreasca, sa vada. Sa fotografieze. Iar pe una din mesele camerei, constat ca am de-a face cu Noul Testament. Invelit in piele albastra.

Restaurantul Milano, cu literele sale galbene pe fond verde, e sansa mea. Am nevoie de paste, macaroane, “religie” a alergatorilor inaintea curselor. Si unde mai sigur asemenea meniu decat intr-un stabiliment cu denumire peninsulara? E aproape gol dar lumanari palpaie pe toate mesele. Si e doar 4 dupa-amiaza. Am avut mare noroc cu calabrezul Silvio, care si-a “desertat” sufletul in pranzul preparat. Tagliatelle gustoase, o salata consistenta, cu de toate, si o paine la cuptor, cu aroma de usturoi. Apa e de baza…Cu greu m-am despartit de Silvio si colegii sai din bucatarie. Ne-am pozat, am frunzarit Gazetta dello Sport, plansa dupa esecul Italiei cu Egipt, la Cupa Confederatiilor, am sters granite si am dat mana. Sunt invitat a doua zi.In preajma, doi voluntari in tipicele tunici galbene ale organizatorilor strajuiesc o intersectie si un semn indicator dezvaluie enigma. Mai sunt cateva ore pana la Midnight Sun Marathon. Editia a 20-a, din noaptea solstitiului de iarna. O dara albastra, pe carosabil, imi aduce aminte de Maratonul Timisoarei, de cursele de-acasa, unde un indiciu identic iti poarta pasii de la start pana la sosire. Si sper sa nu impartasesc soarta unor alergatori straini, vizitand Timisoara si fara a cunoaste locul, care au “pierdut” o curba si s-au trezit inafara traseului.Imi spun si ca e posibil ca traseul sa treaca prin preajma pensiunii mele si sa ajunga la aeroport, nu de alta dar, in calatoria noastra cu taximetrul de la poarta aeriana spre oras, remarcasem o anumita dara albastra… Sper ca localnicii nu ne vor expedia direct pe avion, de pe parcursul cursei… Nu, nu. Mai sunt ceva krone de cheltuit. Coroane norvegiene. Am primit aproape 10 pe o lira sterlina.Se insereaza, daca se poate spune asa…

E sambata seara si la noapte e solstitiul de vara. Suntem la nord de Cercul Arctic, la paralela 70, si peisajul iti taie rasuflarea. Colinele golase din preajma, de pe insula Kvaloy, “paravan” al orasului in fata Atlanticului, cu casutele si blocurile cu cel mult patru nivele la poale, si cu funicularul ce te cocoata pe creasta, pe “acoperisul” orasului, la 1.257 metri, impopotonat cu tot cu un restaurant. Varful Tromsdalstinden. Pana acolo sunt 420 metri cablu ai cabinei galbene Fjellheisen, instalatia fiind construita in acelasi 1960 de Brodsrene Jakobsens, o companie navala. Muntii golasi si inzapeziti din imprejurimi si soarele jucandu-se printre nori. Cand un versant e incalzit, cand o alta colina e mangaiata de razele sale.Ziua cea mai lunga. Ca in filme. Dar aceasta sambata se va ingemana la Tromso cu noaptea cea mai scurta. E perioada in care lumina nu merge la culcare, asta daca esti suficient de inspirat sa te nimeresti la nord de Cercul Arctic candva in iunie ori iulie.

Cat despre cursa, imi spun ca suntem ca jucatorii din Primera spaniola, asteptand sambata seara, “omorand” timpul, inaintea startului. Mai toate cursele la care am participat sunt fie duminica ori sambata dimineata. Dar de aceea Midnight Sun Marathon e cu atat mai special, cu atat mai ravnit in jurnalul cu amintiri al maratonistilor.Sunt veniti si cinci din comitatul Yorkshire, dupa ce saptamana trecuta alergasera semimaratonul estuarului lui Humber la Marea Nordului. De pe coasta nord-estica a Angliei, la Hull, pe cea nord-vestica a Norvegiei, la Tromso. Roger e fan Arsenal si imi marturiseste ca n-a fost prea intelept din partea sa sa alerge trei curse in patru saptamani, culminand cu maratonul din Tromso. Spera doar sa-l incheie, fie si in circa cinci ore. Simon, companionul sau, isi aminteste de momentul din timpul Maratonului New York, cel cu trecerea lungului pod, cand s-a oprit sa-si faca o poza, langa indicatorul catre Bronx. Amintiri. Nu se iau prea in serios iar numele clubului ad-hoc ii tradeaza. Ceva despre Fat Guys.Un alt grup e si mai pitoresc. “Sunt angajati pentru a alerga. Bossul e mare fan al alergarilor si isi plimba angajatii prin lume, pe la curse”, imi explica antrenorul clubului, un profesionist cu licenta, inaintand gratios spre varsta a treia. Imi spun ca nu-si bat capul cu maratoanele si nici n-au alergat vreunul. Pentru grupul din nordul Londrei e Toro Midnight Sun Half-Marathon iar Toro e numele sponsorului semimaratonului, gasit si pe ambalajele unor produse alimentare din Tromso. La care m-am repezit la sfatul lui Silvio, care mi-a explicat ca duminica toate supermarketurile sunt inchise in oras, fie ele ICA ori Coop.In Tromso déjà se-alearga. E cursa de o mila, unde, cu mic cu mare, orasenii au iesit la o portie de sanatate. E si un concurs de patine cu rotile. Nici o problema cu carosabilul, aproape ca-n palma, dar ar fi cu strazile in panta, coborand spre port. Totusi, daca se urmeaza linia tarmului, spre sud, cea a traseului de maraton, patinatorii nu vor transpira in plina noapte. E si un concurs de 10 kilometri. Plus regele si regina, maratonul si jumatatea sa.

Si apropos de rege, startul e dat din preajma pietei centrale a orasului, ce se prelungeste spre debarcader, piata ce e dominata de statuia Regelui Haakon al V-lea al Norvegiei, cu atat mai sever in “ascutimea” sa in straiele militare. Monumentul dezvaluie ca Haakon n-a prins 60 de primaveri.Lumea e stransa ciorchine in preajma sosirii de pe strada pietonala, paralela cu artera de pe care se da startul, iar comentariul organizatorilor norvegieni e plin de exclamatii, foarte viu, probabil nu si… “colorat”. Se vine in timpi foarte respectabili, sub 33 minute, in cursa de 10 kilometri. Imi spun ca are de-a face si cu frigul. Se anunta doar 6 grade Celsius. Iar un voluntar pregateste paturi groase de campanie, cu care imi imaginez ca se acopereau vikingii sau rezistenta norvegiana la ora luptelor cu ocupantii nazisti. Si cortul verzui cu crucea rosie imi da aceeasi impresie, a vremurilor rezistentei.

Exista de fapt si un memorial cu numele eroilor locali rapusi in cei 6 ani ai celei de-a doua conflagratii mondiale. S-a murit peste tot, chiar si in “crestetul” Europei. De ce atata sange varsat, cand se poate si doar cu zambete la miez de noapte dar in plina zi?

Piata se numeste Stortorget, conform unei placute,  iar intr-un colt al ei, din lemn galbui, strajuieste Katolske Kirke. O biserica catolica. In apropiere, palatul Episcopal. Ca o paranteza semnificativa, aici tinea o comuniune in 1989 Papa Ioan Paul al II-lea. Ah, acest an ’89, mereu si mereu…De cealalta parte a pietei, la parterul cladirii administrative locale, Radhuset, adica Primaria, centrul de organizare al Maratonului.  Sponsorizat de Discovery Petroleum, o companie care exploreaza si spera a for a titei in nordul Norvegiei. Inauntru, lume luminata, peste tot sigla cursei, sugerandu-ti un soare aprins pe post de bust al alergatorului si razele sale, ducandu-te cu gandul la fuleul concurentului.Cat de iuti vom fi oare? Mai am vreme de un suc de mere si un altul de portocale, de cateva poze, inclusiv spre Tromsobrua-Bridge, zveltul pod lung de 1.016 metri, finalizat in 1960, peste stramtoarea Treomsoysundet, ce desparte orasul insula de “ruda” sa dinspre interiorul tarii, unde, pe tarm, se alungeste cartierul Tromsdalen.Dar nu mai e vreme… Ne pozam si… spre start, pe Gronnegata, de la picioarele Regelui Haakon.

E 10 si jumatate seara. Daca mi-as egala ultimii patru timpi de la semimaratoane, atunci as incheia chiar inainte de miezul noptii, aici, inapoi in centru, pe pietonala paralela Storgata, urmatoarea cum cobori spre port.Pregatirea psihologica e insa cu lacune. Am degustat prea mult din ideea descinderii la nord de Cercul Arctic, am fost absorbit de aventura in intregul ei si am pierdut focalizarea pe cursa in sine. Cu consecintele care doar pot sa le anticipez dar care nu ma dezamagesc. Si pentru a ma autoconvinge ca am venit in excursie si nu doar la Midnight Sun Marathon, iau camera cu mine, in cursa. O premiera, dupa atatia ani de tropait pe soselele si arterele Europei…“Coboram” spre sudul insulitei, tot mai aproape de tarm, tot mai aproape de aeroport.

“Heya!” e parola serii. Suntem incurajati la nesfarsit cu “Heya” si nu pot decat sa zambesc ori sa salut din mana, cand scandarile sunt insotite de “Valuri mexicane”. Cine crede ca norvegienii sunt reci si inchisi, sa-si reconsidere prejudecatile. Sunt calzi si deschisi. Optimisti si candizi. Calitati umane care-i tine in lungile reci luni de iarna. Care iarna nu e de trei-patru luni, ca pe continent. Aici suntem pe “dorsalul” panterei scandinave care pare a se arunca pe Europa.Toate natiile, toate culorile, doar un tricou Serpentine. Cu numarul meu. In premiera, n-avem parte de cipuri la siret, care se inregistreze timpii intermediari si final, ci de un cod de bare pe numarul din piept. Cod care ne va fi scanat la sosire, aidoma scanarii unei conserve de fasole boabe in supermarket. Scanare manuala cu ustensila din dotare, una cu infrarosii.

Imi aud numele, dintr-un balcon. Surpriza serii. “Heya Mihai!” Pai bine mai copii, de unde pana unde? Citind listele cu concurenti, spectatorii din cabana puneau cap la cap numerele din piept cu numele noastre. Mihai, pronuntat corect. Oricum, cu o mai mare acuratete decat in cativa ani buni de Londra. Tine de complexul de superioritate al englezilor, sa nu poata pronunta ca lumea numele straine. Nu “pot” sau nu… vor? Alegeti Dumneavoastra.

Multi englezi in cursa, intre multe alte natii. Un prim roman, la a douazecea editie, aici, la nord de Cercul Polar.Pe Scott l-am ajuns din urma spre final. Am incetinit si am schimbat doua vorbe. Un canadian din Edmonton, jucator in liga secunda canadiana de hochei pe gheata, stiind de Timisoara. E invitat la Maratonul nostru. Va veni cu siguranta. Ulterior aveam sa ciocnim berea locului, Mack, in barul Kinematograf. Puneam la cale alte si alte curse. Schitam vise si trasam trasee.Spre final, roluri inversate, cu un localnic care mi-a suflat in ceafa cativa kilometric buni. Si prin ploaia care ne-a udat nitel, o ploaie nocturna, si sub soarele care a spart norii. Soarele miezului noptii solstitiului de vara. Intram in 21 iunie si nu “cobor” sub o ora si 30 minute. Asta sa fie tot pacatul!Ajung pe pietonala, lume ochi la “intrare”, iar scannerul spune 1:33:58. Nu pot sa ma pun cu el ci doar ma incalzeste ideea ca am venit binisor “sub” o ora si 35 minute. Sandwich, o premiera, plus tipicele banana, apa, bauturi energizante. Si patura pe spate. Plus o bere Mack la pahar. Sa ne bucuram de ea, ca in pub costa aproape 7 lire sterline…

Aveam sa aflu in dimineata urmatoare, atat la centrul de organizare, pe listele expuse, cat si din ziarele local respectiv regional Tromso si Nordlys ca am sosit al 10-lea intre semimaratonistii categoriei mele de varsta, 30-39 ani. A castigat un alt Mihai, Michael Gottschalk, de la Long Distance Berlin, in o ora, 15 minute, 54 secunde. L-a urmat la 37 secunde un localnic, Ronny Jakobsen, iar pe 3 a urcat Jensen Rune, de la Run SAS, cu un timp, 1:27:18, abordabil pe propria piele. Cu alte cuvinte, as fi putut “intra in puncte” dar asta doar cu pregatirea psihologica de rigoare. Oricum, medalia cu soarele de la miezul noptii imi atarna la gat iar pe unii ii vad cum o si saruta. La cinci asemenea medalii, adica intoarceri la Tromso, promisiunea gazdelor e ca vine si una de aur. Sunt produse in Africa de Sud. Un italian din Roma, un brazilian, un olandez reprezentand Regatul Unit si un olandez “pur” intre ceilalti clasati in primii 10.Iar neamtul a castigat semimaratonul si la general, pe cand al fetelor l-a cucerit Margaretha Baumann, de la SK Vidar, in 01:21:02.

La maraton, nu doar medalia dar si cununa inverzita cu lauri a fost cucerita de Samuel Chepno Kiprotich, kenyanul de la Sjundio EF, in doua ore, 31 minute, 20 secunde, la fete invingand Anne Jorunn Hodne, de la GTI Stavanger, in 2:47:15. Reintalnirea, la anul.

Si-acum, sa dam tarcoale prin port. Multe sunt de vazut, de admirat, de notat. Schitez. Ar fi mai intai muzeul Tirpitz, amplasat undeva la baza colinei din Tromdalen, sub telecabina. Cuirasatul era scufundat in noiembrie 1944 intre Grindoya si Hakoya, de Lancaster britanice. Razboiul bubuia spre sfarsit si nemtii au pierdut batalii insemnate si intre fiorduri.Mai pacifist, cu rol explorator, Roald Amundsen. O casa memoriala, cu statuia sa in fata si numeroase ancore plus arbalete. Chipul sau, incadrat de gluga. Ma trec fiorii, si nu doar pentru ca ploua in dimineata de dupa solstitiu.

Cald e in interiorul Polarmuseet, muzeul polar, care te intampina cu Legile Vikingilor, inramate. Fii brav si agresiv. Fii pregatit. Fii un bun comerciant. Tineti lucrurile in ordine. Pe subcapitole, la unu ar fi cam asa… Fii direct. Abordeaza toate oportunitatile. Uziteaza de diverse metode de atac. Fi versatil si agil. Ataca fiecare tinta la timpul ei. Nu planui totul in detaliu. Foloseste doar arme de calitate. Ma intreb care legi se preteaza alergarilor si cate le urmez cand e sa atac cursele. Citesc si celelalte capitole. Instructiv.   

Muzeul, intr-o cabana din lemn rosiatic datand din 1830, a fost inaugurat in 18 iunie 1978, la aniversarea a 50 ani de la zborul exploratorului la bordul Latham.Muzeul porneste de la originile expeditiilor, cantonate in timp prin 1795 – 1893, cu cel putin 14 asemenea temerare plecari spre nord, pentru un intreg an. Unii dintre cutezatorii circa 20 membri ai echipajelor mureau la datorie, pe cand vanau de la foci si pana la vulpi… Deficienta de vitamina C. Daca in secolul XIX s-au axat pe Arhipelagul Svalbard, in secolul trecut s-au avantat spre Jan Mayen, norvegienii pornind sis pre Groenlanda, inca inaintea primului razboi mondial. Tintele includeau acum ursii si vulpile polare…Muzeul reuneste toate expeditiile efectuate peste ani, iar in camera 6 chiar si hidroavionul francez Latham 47, cu care Amundsen pleca in vara lui ’28 in cautarea navei disparute “Italia”. Un zbor care avea sa-i fie fatal, undeva intre Tromso si Svalbard, din apele Marii Barents fiind recuperate doar tancul de combustibil si o aripa. Roald, conationalul sau Dietrichson, si 4 francezi, aveau sa-si gaseasca sfarsitul.

Roald Amundsen, exploratory, 1872-1928, sta inscris pe statuia vikingului ajuns la ambii poli. O legenda a expeditiilor mondiale… Avea sa-i urmeze Nansen, cu a sa Fram…

Inapoi intre cei vii, la o bere in cea mai veche berarie din oras. Cea a fabricii inaugurate de Wilhelm Mack in 1845. E vorba de Ollhalen, sau Hala Berariei, inaugurate in 30 septembrie ’27. La o vorba cu alergatori din Canada, Anglia, Olanda. Despre curse, sport, calatorii, intamplari, vomitat in nisipul sau gaurile terenurilor de golf. Chiar…

Tromso se lauda nu doar cu cea mai nordica prim-divizionara de fotbal din lume dar si cu cel mai nordic teren de golf cu 18 tinte din lume. Toate aici, la poalele muntilor din preajma, urcand pana la 1.833 metri. Nu foarte inalti, dar aducand tare ascutiti, la tasnirea lor din ape…Mai multe despre Discovery Petroleum am aflat de la un inginer geolog localnic. Acum nu multi ani erau doar opt mari companii care explorau dupa resurse petroliere in Norvegia. Industria a luat avant si cu sprijin guvernamental, iar acum ar fi 48 pe piata. Unele cu probleme, mai ales in actualul climat. Statul subventioneaza cu 78% din valoarea investitiei, pana ce sunt descoperite zacamintele, moment in care balanta sa schimba, cu firmele achitand la stat, sub forma de taxe si impozite, treisferturi din profit. Dar chiar si asa, angajatii sunt bine remunerati si multumiti. Isi pot permite Berea de 7 lire in Kinematograf, vacantele aproape lunare la schi. Poti schia in care zi a iernii vrei. Avantajul oferit de traiul in Tromso. Dar, dupa cum imi spune un fost cadru militar, a alerga semimaratonul Noptii Polare, programat in seara de 9 ianuarie 2010, e chiar o aventura. Iarna aduce si minus 40 grade, in padurile din preajma. E pe viata si pe moarte, de acolo si legile vikingilor.

Ziua 161. Poze, vederi din Dunedin… Castelul, Mila Regala, Parada

iunie 3, 2009

Ce face vremea buna! Insula e atat de mult la cheremul vremii, si mai ales nordul ei. Nu doar evenimentele in aer liber au de castigat dar si cota bunei dispozitii e superioara. Discutiile se leaga mai usor, primavara pluteste in aer, capitala Edinburgh e in floare si ne surade in toata frumusetea ei… Imi imaginez cum e la Festivalul Orasului, din vara. Le strang pumnii sa aibe soare, o merita cu prisosinta, pentru a-si etala caldura ospitaliera. E ceva mai candid in primirea ce ti-o ofera scotienii, decat rigurozitatea calculat mercantila „de la sud”. Unde se lucreaza lucid si rece, la jupuire.

Resedinta regala, Palace of Holyrood House, de la capatul estic al Royal Mile, Mila Regala, vazuta de pe colina Calton. Ce priveliste!

Resedinta regala, Palace of Holyrood House, de la capatul estic al Royal Mile, Mila Regala, vazuta de pe colina Calton. Ce priveliste!

Pentru a-ti incepe pelerinajul pe Royal Mile, primul drum il faci peste North Bridge, unul dintre cele trei uriase poduri legand zona veche a Milei Regale de orasul nou, sistematizat. Nou intre ghilimelele de rigoare. Iar in vale, sub pod, gara centrala, Waverley Station.

De pe pod, privind inapoi cu jind, "peste" acoperisul garii, spre colina cu panorama drept punct de vedere neutru, spre intreg centrul vechi

De pe pod, privind inapoi cu jind, "peste" acoperisul garii, spre colina cu panorama drept punct de vedere neutru, spre intreg centrul vechi

Unghiuri nenumarate, de pe pod. Privelisti noi. Doar autobuzele etajate iti iau fata. Turisti mai numerosi decat localnici. Aflu ca in oras e si echipa de Rugby Seven a neo-zeelandezilor. Rugbyul in versiune comprimata. In sapte. Si vad indicatoare facand referire si la o parada. „Vezi Edinburghul in cea mai autentica ipostaza, cu o pecete absoluta a locului, daca asisti la procesiunea unei parade oranjiste”, mi-a explicat un amic trait candva in Dunedin. Citadela colinelor.

La mijlocul podului, un  memorial de razboi. Multi s-au sacrificat...

La mijlocul podului, un memorial de razboi. Multi s-au sacrificat...

Din nou hotelul Balmoral, vazut de pe partea sudica a podului

Din nou hotelul Balmoral, vazut de pe partea sudica a podului, care e intr-atat de mare incat are si refugii de statii de autobuz

De pe pod, spre extremitatea vestica a Royal Mile, cu castelul

De pe pod, spre extremitatea vestica a Royal Mile, cu castelul

Odata ajuns pe Mila Regala, inteleg ca istoria, religia, traditiile si sportul se ingemaneaza perfect. Iar comercialismul isi face insidios loc cu coatele chiar si aici. Resedinte de lanturi hoteliere, si nu embleme ale locului. Pe vad bun.

Edinburghul, o colectie de biserici...

Edinburghul, o colectie de biserici...

Pecetea locului, public houseul The Royal Mile, cu steagul Scotiei

Pecetea locului, public houseul The Royal Mile, cu steagul Scotiei

Un comerciant traditional de whisky. Cu degustari. Amatori, si inaintea pranzului. Cate-un pic, pic, pic

Un comerciant traditional de whisky. Cu degustari. Amatori, si inaintea pranzului. Cate-un pic, pic, pic

Amintiri la statuia poetului Fergusson

Amintiri la statuia poetului Fergusson

Un veteran, detasat vreo 27 de ani pe linie militara, imi dezvaluie ca stie cinci limbi, imi aminteste de Robert Burns, celebrul bard scotian, pozeaza cu Fergusson, de unde ca nu e doar un Sir Alex din Gowanul Glasgowului, cunoscut pe toate meridianele, ci si fii ai lui Fergus cu literele la suflet, si imi spune ca la biserica din curte soseste si Majestatea Sa, cu ocazia vizitelor la resedinta oficiala in Scotia, din preajma. Aproape e si resedinta pentru veteranii in etate. Li se poarta de grija. Singurul of, ca dupa decenii petrecute pe alte meleaguri, a descoperit frumosul Edinburgh ciopartit, de nerecunoscut, cu cladiri noi fara noima. Pacat! Imi infatiseaza si vechea casa cu turn, fosta inchisoare. Si-mi spune ca resedinta oficiala e momentan inchisa. Candva, palat al Reginei Mary a Scotiei. Holyroodhouse.

Lacasul de cult favorit al Reginei Elisabeta a II-a, pe Royal Mile

Lacasul de cult favorit al Reginei Elisabeta a II-a, pe Royal Mile

Castele scotiene in miniatura

Castele scotiene in miniatura

De-aici, inapoi la deal, pe Royal Mile, spre Catedrala si Edinburgh Castle. Ce surprize ne-o mai rezerva mila?

 

Pai in primul rand un magazin tematic. Cimpoaiele...

Pai in primul rand un magazin tematic. Cimpoaiele...

Si un altul, mergand pe firul istoriei si productiei whiskyului

Si un altul, mergand pe firul istoriei si productiei whiskyului

Tabla de materii. Cate sortimente!

Tabla de materii. Cate sortimente!

Un Braveheart adevarat

Un Braveheart adevarat

... Si o parada. Rapaitul tobelor le-a anuntat sosirea. Si apoi, cu steagul britanic in frunte, s-au desfasurat...

... Si o parada. Rapaitul tobelor le-a anuntat sosirea. Si apoi, cu steagul britanic in frunte, s-au desfasurat...

Protestanti oranjisti din macar 3 generatii, perpetuandu-si traditiile, batand toba. Fete aspre

Protestanti oranjisti din macar 3 generatii, perpetuandu-si traditiile, batand toba. Fete aspre

Diverse uniforme, o reuniune a fortelor...

Diverse uniforme, o reuniune a fortelor...

Si incet-incet, spre Edinburgh Castle. La celalalt capat al milei. Dar pana acolo, catedrala St. Giles, din preajma vechiului Parlament.

Catedrala orasului

Catedrala orasului

Religia a fost alinare intr-un oras cetate lovit de boli. Se construia peste, un nou "strat", iar saracii cazuti prada bolilor dispareau in adancuri...

Religia a fost alinare intr-un oras cetate lovit de boli. Se construia peste, un nou "strat", iar saracii cazuti prada bolilor dispareau in adancuri...

Spuneam ca si sportul isi are locul sau, in peisajul Milei Regale. Nu doar rugbyul, dar in aceasta ipostaza... da. Pe catarge, numele tuturor castigatoarelor competitiilor europene de club... Munster, Toulouse, Leicester...

Spuneam ca si sportul isi are locul sau, in peisajul Milei Regale. Nu doar rugbyul, dar in aceasta ipostaza... da. Pe catarge, numele tuturor castigatoarelor competitiilor europene de club... Munster, Toulouse, Leicester...

Si-am ajuns pe esplanada cetatii. Edinburgh Castle. Intr-adevar, inexpugnabil...

Si-am ajuns pe esplanada cetatii. Edinburgh Castle. Intr-adevar, inexpugnabil...

Poarta castelului. Pe aici nu s-a trecut!

Poarta castelului. Pe aici nu s-a trecut!