Posts Tagged ‘vreme’

Barceloooooonnaaaaaaaaaaaaa

martie 14, 2010

Startul si sosirea, din preajma turnurilor Pietei Espana de pe artera Regina Maria Cristina, de la poalele complexului Montjuic. Maratonul Barcelonei a mai dat duminica un inedit tur perlei Catalunyiei, aproape 10.500 de fondisti alergand cei 42,195 kilometri pe largi bulevarde, luate cu asalt de spectatori.

Turnurile pereche dominand Placa Espana, o poarta sui-generis a Marato Barcelona 2010

Kenyanul Jackson Kotut a stabilit un nou record al traseului, 2h07:30, cu un avans de sase secunde in fata compatriotului sau Felix Kenya, monopolul fondistilor de pe platouri inalte fiind rupt abia la locurile 9 si 10, de scandinavul Mekonnen si un alt african dar alergand sub steag hispanic, Mohamed Blal, de la clubul Agrupacion Depotriva Cehegin Atletico.

S-a alergat pe langa faimosul Camp Nou, si inca de doua ori, in primii 5 kilometri, apoi spre est prin Placa Catalunya, prin fata Sagrada Familia, pe Diagonal dinspre port la turnul „castravete” Torre Agbar si inapoi, prin portul Olimpic si pe sub Arcul de Triumf, pe La Rambla si Paral.lel… A fost un tur real, nu cu autobuzul etajat ci la pas, in alergare…

Am sosit in 3 ore, 18 minute, 56 secunde, al doilea timp personal in proba de maraton, cu trei minute mai lent decat la Wroclaw, cu o jumatate de an in urma. Locul 1839. Cel mai de suflet ar fi ca Mona si prietenii, fosti colegi de liceu, mi-au fost aproape si m-au incurajat, pe traseu si la final, lasand la o parte implinirea personala de a alerga cel mai vremelnic maraton calendaristic din „cariera”, dupa un 2009 cu cinci asemenea incercari…

Ca o noutate la maratoane, numerele de concurs ne-au fost personalizate cu prenumele noastre. Ce frumos! Iar pachetul promotional ne invita deja la editia din 6 martie 2011...

A iesit bine, sa zic asa, senzatie ce m-a cuprins inca de la descinderea in oras. Pe drumul de la aeroport in Placa Espana, unde urma sa-mi ridic pachetul de concurs, soferul autobuzului mi-a facut prieteneste vant la bord, uitand sa ma taxeze si intuind dupa fata de ogar ca nu voi lua autovehicule a doua zi, pe cei peste 40 de kilometri. Hola Senor!

Oamenii fac locul si contrastul cu „banii jos, ochii la usa” din atitudinea wild-west insulara nici ca e mai evident. L-as aminti aici si pe Iulian, libanezul care ne-a cantat la chitara in timp ce sorbeam ceaiul turnat din suflet, nu pe monede. Acolo, la plaja din port la Mediterana, unde valurile s-au spart furios dupa consumarea Maratonului. Desi in martie dar calendaristic vorbind tot iarna, s-a lasat cu lapovita, ninsoare si chiar viscol de Ziua Femeii, fie si intr-un loc cu portocali, un alt semn ca am avut noroc cu cursa noastra. La tanc…

Si in vechiul oras istoric, spre port, culorile blau-grana patroneaza peisajul galben-rosietic al Catalunyiei. Suntem acasa la campioana Europei in 2006, 2009 si nu numai...

Reclame

Exclusiv din Franta (II): „Verzii”, dupa 17 ani in sferturi

februarie 15, 2010

Cu titlul <Pe nea si viscol, dupa 17 ani in sferturi>, am semnat in Fotbal Vest un al doilea fotoreportaj din St. Etienne… Drumul Romaniei spre Polonia si Ucraina va trece in 2010-2011 si prin Hexagon, asa ca o descindere la arena celui mai aureolat club francez v-ar putea starni interesul.

De pe una din colinele ce domina orasul, spre nord, cu arena "Chaudron", plasata in preajma tronsonului tramvaiului 4, ce spinteca vertical urbea, de la sud

La poale, magazine cu bun gust si nici urma de lanturi transnationale de mancare "fast". Si pana si un supermarket nu aduce cu monstrii pe sablon nord-american, ci deghizat intr-o reamenajata veche piata, La Halle

Strazile principale s-au inglodat in zloata, magazinele au ramas goale iar stadionul s-a umplut doar pe-un sfert dar St. Etienne a profitat de-o bresa intre ninsorile urmate de viscol, recidivand cu un succes la zero acasa, la trei zile dupa memorabilul 3-0 cu AS Monaco.

Multe piete, multe statui, poleite chiar in aur. In memoria unor eroi cazuti pentru libertate. Suntem in tara lui Liberte, Egalite, Fraternite

Daca traiesti mai mult in insula, ajungi automat sa pomenesti mai des de vreme. Si n-am trecut cu vederea sa constat cat de capricioasa poate fi, in egala masura, pe continent. La St. Etienne, vantul rece de la ora jocului de duminica trecuta, cu AS Monaco, a anuntat parca zapada, ce a cernit necontenit doua zile mai apoi, cu 24 de ore inaintea optimii de finala a Cupei Frantei, cu Vannes OC, programata tot pe Geoffroy-Guichard.

Tribuna a doua, Henri Point, are un tarc pentru fanii oaspeti

Soferii au atacat mai greu abruptele pante radiind din zona centrala spre dealurile dimprejur, neaua s-a transformat in zloata pe arterele principale iar disputarea meciului knock-out a cazut sub semnul intrebarii. La cat a nins, prin alte locuri s-ar fi aruncat prosopul dar localnicii au lopatat cot la cot si arbitrul jocului, intr-o inspectie facuta miercuri la ora 11, a decis ca terenul este practicabil.

Totul parca inghetase insa fotbalul mergea inainte. St. Etienne trecuse cu 4-1 de Lorient in ianuarie si cu 3-1 la lovituri de departajare, dupa 2-2 la Villefranche, in 16-imile din saptamana precedenta, si doar cochetele magazine si buticuri din oras pareau a bate pasul pe loc.

Peluza Jean Snella, cea dinspre oras, are o galerie "saltatoare". Fanii se iau dupa umeri, intr-un lant uman, si sar pe loc minute in sir

Mai exact, nu multi s-au inghesuit in weekend, in ciuda soldurilor de pana la 70% expuse in vitrine, si nici tipenie de om la inceput de saptamana. Succesul “Verzilor”, 3-0 cu monegascii, n-a catalizat apetitul localnicilor, mai degraba precauti si restransi decat cheltuitori aidoma lyonezilor.

In fond, St. Etienne a fost si un centru minier in alta perioada a existentei sale, axandu-se abia mai recent pe latura artistica, drept gazda a celui mai mare muzeu national de arta moderna, insa ce sare pregnant in ochi in orasul cu sub 150.000 locuitori e spiritul pozitiv al coeziunii comunitatii locale. Le Stephanois.

Totul redus, inclusiv flamura cu "Le 12e Homme", al doisprezecelea jucator, dar putini s-au inghesuit...

L-am remarcat la victoria cu cei din Principat, pe esantionul de circa 23.000 spectatori, ce au stins rapid torcida cu fumigene si flamuri a alb-rosilor, dar si in oras, asta apropo de magazine. Nu tu branduri transnationale in zona centrala, nici macar urma de alde McDonald’s, KFC si alte gainarii pe aceleasi linii, ci macelarii si nu numai ale localnicilor, printre care si un butic expunand tricouri pentru mamici insarcinate, cu imprimeul ICI FUTUR SUPPORTER STEPHANOIS. Cu litere verzi, pe burta. Aici, un viitor fan Stephanois. Mi se parea mai frecventat.

Un butic din centru, de pe artera cu sine pentru transport in comun, unde e evident ca "Verzii" sunt in buricul comunitatii locale

Stafeta se inmaneaza asadar in familie iar flacara rivalitatii e intretinuta in duelul cu Olympique Lyon, ce i-a rapit suprematia in Hexagon. Dar in alte vremuri, pomenite in albumele ilustrate cu coperti rosii dar si verzi, desi comercializate in magazine de prezentare ale lyonezilor, St. Etienne se impunea la pas, de exemplu in perioada 1968-’77, cand cucerea de cinci ori Cupa Frantei, de fiecare data in fata altei finaliste insa nu Olympique. E drept, din 1977, de la ultimul succes, 2-1 cu Reims, n-au mai fost decat doua finale pierdute, in 1981 si ’82, cu Bastia si PSG, “Verzii” ramanand la agoniseala de 6 trofee, in urma marseillezilor si a parizienilor, cu cate zece respectiv sapte, in timp ce Lyon a urcat la patru. Nu multe, traditia fiind ca trofeul sa fie pasat ca mingea de rugby. Acum e la Guingamp.

Le Derby du Rhone s-a inclinat in ultimele doua decenii in favoarea lyonezilor iar distanta parcursa in 50 minute de excelentele lor trenuri etajate, pe vale in sus, spre metropola expunand pe la periferii si saloane de prezentare Dacia, parca s-a alungit in defavoarea “Verzilor”.

Biletele de 30 euro la tribuna principala pot fi cauza goliciunii ei. In rest 20 ba chiar doar 15...

Un licar de speranta a reaprins Galtier, noul antrenor principal, cu acest parcurs in Cupa Frantei, amintind imediat de precedenta ocazie cand “Verzii” de pe “Chaudron” jucau in sferturi. S-a intamplat in indepartatul 1992-’93, in primul sezon cu Jacques Santini la timona, stropit de un 2-1 dupa prelungiri cu Marseille, o campioana in devenire ce avea insa sa fie deposedata de titlu dupa incheierea editiei. Asa cum n-a durat nici bucuria lui OM, dupa “afacerea Valenciennes”, tot asa s-a stins si St. Etienne, 0-1 in semifinala cu Nantes, focul de paie fiind evident in editia imediat urmatoare, cu o eliminare prematura, la penaltyuri, in fata lui Pau.

L'Abattoire e un bar pe colt din preajma arenei, unde fanii se strang inainte si dupa jocuri, depasind numeric amatorii de curse hipice din incinta. Sub ecran, o vitrina cu mandria lui AS Saint Etienne. Simboluri, steme, ani triumfatori...

“Verzii” fusesera poate imbolditi la vremea aceea de traiectoria monegascilor in Cupa Cupelor, alb-rosii lui Arsene Wenger sfarsind in finala de la Lisabona, pierduta cu 2-0 in fata lui Werder. Dar cam de-atunci nu s-a mai auzit de St. Etienne de bine, rivalii din mai marele oras vecin crescand in schimb in proeminenta.

Stade Geoffroy-Guichard, inaugurat la 13 septembrie 1931, a ramas insa pe harta, cu ocazia Coupe du Monde ’98, cand s-a intrebuintat de 5 ori in faza grupelor, gazduind si memorabila optime cu penaltyuri Argentina – Anglia. Cea cu rosul lui Milton-Nielsen pentru Beckham. De acolo i se trag si gardurile imprejmuitoare, un surplus fata de Albion si mai ales in disonanta cu pasnicul spirit Stephanois. Partizani dar fair-play…

Fanii din peluza Charles Paret au cateva steaguri gigant, incluzandu-l pe cel cu un craniu cu palarie. Povesti cu stafii?

Duminica, inaintea jocului de la ora 5 cu AS Monaco, mai nimic nu era deschis in St. Etienne. Francezii pranzeau la casele lor fara mari peluze ori limuzine in fata, pastrand rodnic samburele familiei si al comunitatii locale. Strada era a lor pentru 5 tuciurii in grup, misunand in zona unei gari de naveta, si cu greu am gasit, in drum spre stadion, o usa deschisa cu refugiati “Verzi”. Initial, mai multi erau ei in L’Abattoire chibitii de curse hipice, scurgandu-se pe ecrane din Irlanda sau aiurea.

Mi se pare c-au cam pierdut pariurile dar fanii “Verzi” sositi in bar au tras nadejde de la vitrina cu flamuri, tricouri, steaguri si imitatii de trofee din anii cu zece titluri stranse. Pe artera spre stadion, nu multi s-au infipt la cele doua-trei standuri cu produse ale clubului, unele reduse si la 10 euro, lasand ceva si pentru jocul cu Vannes, pe langa cele 30 la principala, 20 in Point si 15 la peluze, taxate la meciul cu Monaco.

Vor urca "Verzii" in ierarhie aidoma amorezului pe tulpina? Undeva in centru, un colt de strada ce-ti ia ochii...

Miercuri, pe frigul de la ora 20, printre altii fara capitanul Matuidi, St. Etienne a fost atenta la capcanele “buturugii mici” din josul ligii a doua si a punctat spre final, prin Payet si Riviere, care, ca si cu monegascii, a conturat victoria la fluierul final: 2-0 si calificare. In sferturi, dupa 17 ani! Zapada de marti, ramasa pe scaune, n-a scos din case 10.000 de Stephanois, tarcul oaspetilor ramanand gol…

Iar joi s-a pus pe viscol, semn ca, pe locul 16, St. Etienne n-a iesit inca din iarna. Care a anulat peste saptamana unul din zborurile spre Bordeaux, urbe a campioanei lidere care le-a administrat duminica „Verzilor” un 3-1 ce-i tine acolo jos, sub presiunea rezultatelor. Ultimele 14 etape vor fi de foc…

Intercalate, urmeaza fazele finale ale Coupe de France, care in 23/24 martie programeaza sferturile de finala, cu perechile Monaco – Sochaux, Auxerre – PSG, Quevilly – Boulogne si Lens sau Brest cu St. Etienne. „Verzii” isi vor afla adversara miercuri seara, 17 februarie, cand ex-campioana Hexagonului va primi vizita divizionarei secunde Brest. Oricum ar lua-o, o deplasare dificila pentru Stephanois…

Pariori, pazea de oarece jocuri amanate

decembrie 18, 2009

A-nceput un fulg sa cada… Cand si cand, rareori, Albionul e binecuvantat de ninsoare. Iar mass-media, in stilu-i exagerat alarmist, patrunde seara in case cu termeni gen haos, blocaj si prognoze de 20 centimetri.

Dis de dimineata, multi constata ca stratul alb e insa cat de grosimea unui covor, nimic mai mult. Si totusi… Ninsoarea din februarie lasa autobuzele etajate in depouri iar cea din miez de decembrie a paralizat traficul, in cel mai bun caz doar a intarziat mersul trenurilor, a lasat la sol 17 curse aeriene de pe Luton ori Gatwick, inchis timp de 7 ore, si a creat in general panica atat de inexistenta de exemplu intr-o tara alpina gen Austria, care stie cum sa dispuna eficient de utilajele de deszapezire din dotare.

Anglia e si tara hilarelor reguli de Health&Safety – a se citi „protectie si sanatate” – duse la absurd, unde batosi birocrati cu simtul raspunderii mult prea dezvoltat isi aroga autoimportanta analizarii factorilor de risc din viata publica. De atatea penibile directive si ingradiri pe tone de hartogaraie, totul paralizeaza in fata unei biete zapezi, cazute tanc in contrast cu trambitata incalzire globala. Asta pentru a improsca si mai mult galbenus pe fetele de Pinocchio de la Copenhaga.

Dar aceea e alta poveste. Regatul nu se afunda in zapada ci sub datoriile de 844,5 miliarde lire sterline, echivaland cu 60,2% din produsul intern brut anual, deficit public ingrosat in urma celei mai negative luni inregistrate recent, noiembrie, cand cu 20,3 miliarde imprumutate, mai mult decat in intregul an 2002.

Ar fi pacat asadar ca economia sa sufere si lipsa unor venituri anticipate din derularea cu motoarele la maxim a programului fotbalistic competitional din preajma Craciunului, ce ofera sambata o intreaga runda de jocuri. Si totusi, cu atatea estimari pentru inlaturarea factorilor de risc, s-ar putea gasi si niste arbitri zelosi care sa amane niscaiva jocuri.

Banuiesc ca daca ar fi fost pe Goodison Park din Liverpool, recentul AEK Atena – Everton de pe Spirou Louis, atunci mai baltit decat mocirlos, cum il regasea recent Dinamo, ar fi fost in mare pericol. De doua ori a fost amanat in ultimele saptamani meciul de Cupa Angliei de pe Edgeley Park din Stockport, dintre County si Torquay, datorita terenului impracticabil, care n-a gazduit nici dispute din campionat, finalmente partida fiind stramutata, impotriva regulamentului competitiei, pe stadionul din Macclesfield, o urbe alaturata. 

Cascadorii rasului, stirea conform careia o prezentatoare TV insulara ramasa blocata in trafic in drum spre lucru mentioneaza faptul ca apelului ei i-a raspuns prezent un echipaj de politie, a carei tranta de succes cu natura a determinat-o pe soferita eliberata sa-i posteze chipul salvatorului pe mesageria twitter cu caracterizarea de Sfant. Asadar sfintii nu mai coboara din ceruri ci sunt angajati din datoriile crescande pe carca onorabililor contribuabili, pe care-i deblocheaza din ghearele unei mane ceresti.

Pariori, pazea, caci a dat zapada peste mamaligi.

Trans Europe 2009

iulie 12, 2009

Poate ati apasat titulatura UltraMaratonist, dintre blogurile de pe coloana dreapta. Poate nu. Ati intra in lumea lui Russell Secker, un temerar indreptandu-se cu brio spre varsta a treia.

L-am vazut in carne si oase, am avut ocazia, norocul si onoarea sa-i fiu companion pe scaunul vecin, zburand inapoi de la Oslo la Londra, dupa noaptea solstitiului de vara. Atat de cu picioarele pe pamant, atat de natural si candid in a istorisi o poveste a inimaginabilelor limite ale spiritului uman. I-am vazut gleznele umflate ca borcanele, testament al cursei Trans Europe, ce tocmai o incheiase, dupa 64 de zile in sir pe soselele continentului, insumand 602 ore de alergare cap la cap, 2.800 de mile si 6 tari strabatute.

In spatele glasului rece al cifrelor, care l-a regasit pe locul 30 din totalul celor 68 de ultramaratonisti aliniati la start undeva aproape de Bari, Russell are unul dintre cele mai puternice mesaje intru imputernicirea spiritelor, sufletelor si mintilor noastre. O performanta ca a sa infricoseaza dar mai ales da curaj. Este o poveste de succes a triumfului spiritului uman. Iar Russell a mai avut timp si „nervi” sa si alimenteze scurtul sau jurnal, gratie tehnologiei, in timp real, de pe mobilul la purtator direct pe interfata blogului sau.

Va puteti imagina ce inseamna sa alergi in medie minim 60 de kilometri pe zi, prin soare ori ploaie, pe caldura Italiei sau prin ninsoarea viscolita din preajma noptilor albe ale Cercului Arctic, timp de peste doua luni, zi de zi, fara macar 24 de ore de pauza? Sosete sfartecate, varfuri ale incaltarilor tocite, basici si rani, toate intr-o lupta la prima vedere inumana cu propriile limite, pe care ni le imaginam atat de restranse.

Italia, Elvetia, Germania, transbordarea peste Baltica, si apoi Scandinavia, cu Suedia si „colturi” din Finlanda plus Norvegia. Finish la Nordkapp, punctul nordic extrem al Europei, odata cu solstitiul, la 71 grade 21’10”N. Al 30-lea din 68, dintre care unii au spus intr-adevar pas.

Rainer Koch, un german, a triumfat, urmat la un interval de 6 minute de japonezul Senoo si neamtul Strosny. La femei a invins o japoneza, Funyama, sosita a 20-a in ierarhia generala si urmata la aproape 7 ore de germanca Streicher. Dar in spatele numelor si timpilor, aceleasi povesti inaltatoare ale cutezantei umane. Pe pagina sa, atat de frumos bifate, Trans Gaule in 2005, Deutschlandlauf in 2007 iar acum Trans Europe. Si frumoase amintiri. Plus recordul de a fi pierdut cea mai mare masa corporala dintre ultramaratonistii transcontinentali.

Dar nici cea mai mica urma de superioritate, de aroganta ori de infatuare. De fapt, e prea mare in pielea sa, un monstru sacru al soselelor, pentru a-si irosi energia cu „masti” in ochii altora. Mai mult, m-a facut sa ma simt special, si nu deloc umilit de mult mai redusa mea incercare tocmai bifata, spunandu-mi ca un unic maraton si nu 64 la rand poate fi cel putin la fel de dificil daca nu chiar mai complicat, prin pregatirea psihologica si conotatiile unei abordari diferite, decat ultra-incercarea lor. Inclin sa cred ca a exagerat dar nu-l contrazic pentru ca, in orice caz, dupa peste 100 de maratoane la bord, sigur stie una-doua „boabe” mai multe decat subsemnatul.

Cine are rabdarea, va castiga din a-i citi pasii jurnalului. De la niste glezne normale, la unele tumefiate, de la ninsoarea cu vant de ii lua pe sus, undeva in Suedia, incotosmanat in 6-7 randuri de haine fara a transpira, unde atinsesera deja noptile complet albe, cu lumina 24 de ore in rotirea aratatoarelor, la poza in tricou, ireala, aproape de Capul Nord. Au fost printre cele mai pline de semnificatii ore petrecute recent, undeva in zbor, deasupra nordului Europei. Ascultand experienta unui extraordinar temerar dar atat de in… blugi si tricou, daca ma intelegeti ce vreau sa spun…

In antiteza, sesizand cate suflete ratacite nu mai stiu cum sa copieze mai bine falsele modele ale zilelor noastre, salivand ca daca topismul afiseaza Maybachul si el trebuie sa etapeze macar cu un miniMaybach (chiar, exista asa ceva?), nu am nimic altceva de declarat decat ca inima imi canta de fericire ca o vioara bine acordata. Mi-am ales bine eroii nestiuti, marunti in ochii lumii orbite de uraganul consumerist si de falsele modele impinse in fata de o abila orchestrare, si imi spun ca am norocul sa pasez informatia. Am vazut si trimit mai departe. Nu voi face ca Russell si nu faceti ca Russell, doar daca un imbold special va cheama, dar de ce n-am pretui si purta la suflet samburele unei inaltatoare lectii de viata. Si anume ca oameni din randul oamenilor, atat de naturali si sa zicem „simpli” dupa vorba ori port, nu tu politicieni sau asa zise „vedete”, pot atinge cele mai impresionante si remarcabile tinte…

Ziua 146. In umbra arcului Wembleyului

mai 17, 2009

Fiecare cu culorile sale.

In metrou, pe linia Bakerloo, „maro” si data in folosinta acum aproape 150 de ani, baieti si fete impopotonati, cu brizbrizuri si par vopsit, cu folii protectoare termic. Ce sa fie, ce sa fie? Intr-o duminica dimineata… Aaaa, da, a fost Moonlight Walk Marathon, o plimbare pe distanta unui maraton, la lumina lunii. Intr-o seara de iesit in oras, la bar, unii au marsaluit pe strazi. Iar dupa cum au coborat baietii din vagon, sontac-sontac, schiopatand, mi-e ca nu le-a priit. Obisnuiti poate cu sezutul pe scaun si cheia-n contact…

Raman in vagon trei galagiosi si a lor carte aproape ferfenita, cu caractere arabe si probabil de profil religios. Nu inteleg o iota ci doar cateva denumiri. Se vorbeste de Afghanistan, talibani, americani, rusi si alte asemenea complicatii. Din cand in cand galagiosii asiatici bat zgomotos palma iar eu cuget ca si romani mor degeaba, si in numele cui oare, intr-un razboi cel putin inutil, ca sa nu spunem mai multe, departe de casa, unde n-ar avea ce cauta cu pusca in mana. O natiune trasa alaturi de multe altele intr-un conflict care nu e deloc al nostru, doar asa, ca sa ne bagam in seama si sa fim facuti partasi. Fiecare cu steguletul lui… Pe unele sunt din pacate cranii si alte dandanale. Osemintele inocentilor.

Si-am ajuns la destinatie… Wembley Central, statie la care arcul boltit al acoperisului stadionului Wembley pare uriasa. Zgarie cerul unei zone preponderent de case. Iar cerul e plumburiu, aproape negru, si toarna cu galeata. De n-ar fi momentul aniversar al clubului local, Sudbury Court, ce ne-a invitat la cursa de 10 kilometri, parte a unui festival al alergarii la implinirea a 10 ani de la fondarea clubului, mai ca as lua trenul inapoi spre oras, din nord-vesticul Wembley.

In contrast cu stadionul ca o nava cosmica, zona din preajma statiei e sumbra, parca si mai ridata in ploaia nu de mai, ci de toamna tarzie. Pe stradute, pana la sediul clubului atletic, situat in preajma unor terenuri de tenis si a clubului local de fotbal, Wembley Football Club. Da, exista si asa ceva. Mic-micut…

Cursa e dedicata memoriei lui Jenny-Rose Lotter iar fondurile stranse sunt donate fundatiei caritabile Children With Leukaemia. Asadar pentru o cauza buna. Ploaia s-a mai domolit, noi ne schimbam in sediul clubului si o zbughim spre linia de start, amplasata in coltul parcului din preajma. Ambulanta, Police, organizatori, tot tacamul.

Iar cand ne-aliniem la start, asta da surpriza, chiar mijeste soarele. Ni se vorbeste in megafon dar vorbele sunt duse de vantul tot mai intetit. Ploaia a lasat locul vantului. Va fi oare cu noi? Alte vorbe, mergand de la statie spre sediu, nu mi-au scapat insa. Doi baieti, distrandu-se… „Sa-mi sugi ba p***!” Lumea e mai mica decat ni se pare si cateodata intelegem mesajul. N-am priceput nimic in metrou dar asta am prins-o.

Sunetul trompetei. E 11. Pornim pe iarba. Continuam pe strazile din zona. Mai trecem o data pe iarba, la kilometrul cinci. Si-napoi pe strazi. Finish pe iarba. Putin sub 41 de minute! 40.58 si locul 14 din 117. O medalie aniversara, primita de la un baietel, un tricou aniversar, 1999-2009, hidratare si-mi zic ca pentru cateva lire sterline, pretul de participare, organizarea a fost la inaltime, si cu surprize.

La Sudbury Court am alergat cu numarul 7 de participare, septarul dezbracandu-l la final pentru un tricou aniversar al clubului gazda, in albastru-negru. A prins bine unul de bumbac in locul celui plasticat. Eram transpirat, batea vantul...

La Sudbury Court am alergat cu numarul 7 de participare, septarul dezbracandu-l la final pentru un tricou aniversar al clubului gazda, in albastru-negru. A prins bine unul de bumbac in locul celui plasticat. Eram transpirat, batea vantul...

Inapoi la sediul clubului. Transpiratie. Ceai. Cafea. Biscuiti. Asteptarea febrila a rezultatelor. Cate-o gluma. Impresii. Fotografii. Se pregatesc carnaciori, un barbeque in varianta atletica. Fum de gratar. Doar sunt 10 ani! Inauntru, la bar, si bere. Fuller’s Pride of London. Ah, da, surpriza e ca ni s-a oferit si-un voucher, o raritate altundeva. O lira. Barmanul e fan Arsenal, conform fularului dispus la vedere. Alb-rosu sunt culorile sale… Aud vorbindu-se de Maratonul Vienei, de asta si cealalta. Chiar si tombola! O colega de club castiga o fata de masa. Ura! Alta chiar a castigat ceva… Proba feminina! Am sorbit din pahare, asteptand confirmarea…

Am sosit pe-o ploaie caineasca, ne relaxam sub un soare caldut. O ambianta foarte amicala la finele aniversarii. Parca n-am fi fost la o cursa de 10 kilometri, ci la o iesire la picnic...

Am sosit pe-o ploaie caineasca, ne relaxam sub un soare caldut. O ambianta foarte amicala la finele aniversarii. Parca n-am fi fost la o cursa de 10 kilometri, ci la o iesire la picnic...

Si intr-adevar, s-a castigat la general in sub 36 de minute (35.11) iar colega noastra, la feminin, in sub 44 de minute. Nume de cluburi din Londra si imprejurimi.

Position Time Name Club

1 35.11 RACKHAM Nigel Metros

2 35.44 NORRIS Peter Harrow

3 36.55 McNULTY David London Front Runners

4 37.13 BIRCHLEY Robert Victoria Park Harriers

5 38.01 DMITRZAK Miachael Queens Park Harriers

6 38.21 TAYLOR Andrew Unattached

7 38.25 GREENE Brendan QPH

8 38.42 BAILEY Chris Highgate

9 38.47 WICKS Steven Hillingdon

10 39.15 BOLLMANN Michael Unattached

11 39.49 DELAHUISTY Mark Ealing Southall & Middlesex

12 40.02 GRITTON Danielle Unattached

13 40.51 YATES Tom Unattached

14 40.58 COMSULEA Mihai Serpentine

15 41.34 DODD Andy Ealing Southall & Middlesex

16 41.42 MERCEY Charles Unattached

17 41.56 AINSWORTH Jonathan Queens Park Harriers

18 42.27 PAULL Stephen Metros

19 42.4 MORRIS Michael Serpentine

20 42.41 HADDAD Senan Unattached

21 43.06 HYMES Gary Serpentine

22 43.33 SHARPE Steven Harrow

23 43.4 NOLAN Frank Queens Park Harriers

24 43.44 WATSON Tony Unattached

25 43.46 BRADLEY Jennifer Serpentine

26 43.51 BUTCHER Steven Unattached

27 43.53 SCOFFHAM Alastair Metros

28 44.18 MORRIS Thomas Hercules Wimbledon AC

29 44.22 MANERA Claudia Ealing Southall & Middlesex

30 44.23 MORRIS Christian Serpentine

31 44.46 HILL Matin Unattached

32 44.49 VITORINO Jose Unattached

33 44.54 PETERS Tony Unattached

34 45.17 REYNOLDS Peter Metros

35 45.46 GILBERT Matt Unattached

36 45.51 MOSEDALE Emily Victoria Park Harriers

37 46.01 SAUNDERS Rowan Thames Valley Harriers

38 46.04 HANN Ernie Unattached

39 46.24 WALTER Christian Unattached

40 46.36 LEE Jane David Lloyd Pacers

41 46.46 RATCLIFFE Paul Unattached

42 47.14 REID Jacqui Met Police

43 47.22 WOOD Darren Unattached

44 47.28 GREENE John Serpentine

45 47.37 PATEL Pritesh Metros

46 48.16 WALERYCH James QPH

47 48.24 HADDAD Basem Butterfly

48 48.37 WOOD David Unattached

49 48.49 JOSE Peter Metros

50 48.58 BURN Michael Unattached

51 49.02 NEWTON Sarah Serpentine

SUDBURY COURT 10K – 17 May 2009

FULL RESULTS

52 49.11 SMITH Richard Serpentine

53 49.48 RIDDLE Martin Unattached

54 50.02 HANN Kevin Redhill District Royal Mail RC

55 50.03 GARDINER Katharine Unattached

56 50.1 HALL Ian Serpentine

57 50.13 MACDOWALL Peter Unattached

58 50.21 GORTON John Metros

59 50.21 PORTER Gertrud Metros

60 50.53 ANSELL Mel Unattached

61 50.54 GORDON-WILKIN Gereth Unattached

62 50.56 OVINK Caroline Unattached

63 51.04 WHEELER Dean Serpentine

64 51.49 NATHAN Peter Unattached

65 52.03 KEYS Michael Unattached

66 52.13 VENDETTE Nathalie Serpentine

67 52.17 BAMFORTH Derek Metros

68 52.18 NITAYAWU Kim Unattached

69 52.23 VAATZ Stephanie Serpentine

70 52.42 RICE Caity Unattached

71 52.51 ISHERWOOD Ian Hercules Wimbledon AC

72 52.58 SMITH Dave Unattached

73 53.04 MATHARU Sanj Unattached

74 53.06 WILENCZYC Stefan Unattached

75 53.06 BROWNLEE David Unattached

76 53.28 MORRIS Marianne Serpentine

77 53.56 WATTS Geoffery Unattached

78 54.46 HUDSON Jane Metros

79 54.51 MISTRY Ketan Unattached

80 54.52 LOPEZ Tamara Serpentine

81 55.32 PAMIDIGHAMTAY Sreeram Unattached

82 56.16 AMPAH Mary Unattached

83 56.28 ALLIEU Mary Unattached

84 56.40 WELLS Carole Unattached

85 56.53 MERCEY Danielle Unattached

86 57.17 DAVIS Dawn Fittleworth Flyer

87 57.44 O’CONNOR Bill Queens Park Harriers

88 58.21 ARMSTRONG Jacqueline Watford Joggers

89 58.31 RUTT Dave Realbuzz

90 58.40 GRAHAM Anne-Marie Unattached

91 61.23 MANGAT Rashminder Unattached

92 61.30 WALERYCH John QPH

93 62.49 COOPER John Unattached

94 62.58 ATTWOOD Elspeth Unattached

95 63.08 LIMANI Bhavesh Unattached

96 63.23 No Number –

97 63.25 PAULL Irene Metros

98 63.28 HARROD Susan Unattached

99 63.44 PERKINS Chris Unattached

100 64.42 OCHIA Andrew Unattached

101 65.26 WESTWOOD Sarah Metros

102 66.03 EVANS Keith Serpentine

103 66.44 LEWIS Mary Unattached

104 66.59 CORCORAN Catherine Metros

105 67.21 ASQHER Shakeel Unattached

106 68.30 MORRIS Keith Serpentine

107 68.35 ECKERSLEY Kevin Unattached

108 70.04 ALI-DADA Mohammad Unattached

109 70.41 DODDRIDGE Ben Queens Park Harriers

110 71.19 SHIGAN Soni Queens Park Harriers

111 72.12 ALLCARD Cathy Sudbury Court RC

112 73.39 HUDSON Penny Metros

113 75.30 HOWSON Julia Unattached

114 75.30 HARROD Ann Maindy Cardiff

115 76.27 LISK Harlod QPH

116 76.55 GAITSKELL Linda Metros

117 76.55 MURPHY Angela Metro

Si pe-aici ni-i calea! Inapoi in Wembley Central. Iar cand dam sa intram in statie, alte culori ies in grup. Galben-negrul la putere. Cambridge nu e departe, la nord de Londra, iar peste putine ore, acolo, sub arcul Wembleyului, i se decide soarta in privinta revenirii in Football League.

Am alergat nu departe de „arc” iar acum parca suntem sub el. Iar suporterii chiar vor fi acolo, pentru jocul lui Cambridge, si ea o United, cu Torquay United, miza fiind promovarea din liga a cincea, Blue Square Premier, in esalonul patru, Coca Cola League Two. Trecem unii pe langa altii si-mi zic ca fiecare cu ale lui, cu culorile sale. Diversitate. Pentru fiecare grup, „misiunea” sa e tot ce conteaza. Chestie de alegere, de optiune. Plimbaretii cat de-un maraton, noaptea. Cititorii de Coran, dezbatand incrancenari. Alergatori de la diverse cluburi, laolalta. Fani de fotbal in galben-negru, in drum spre stadion, cu emotii si speranta care moare ultima. Si toate intr-o suburbie a Londrei, spalata de ploaie, scaldata in soare dar mereu dominata de un urias arc. Simbolul zonei, simbolul inlocuitor ar celebrelor doua turnuri. Candva a fost inventata roata, noi o tot innoim. Numai sa n-o facem patrata, ca nu mai urnim caruta…

Iar sub arc va fi organizata in premiera si o cupa a arenei. Wembley Cup, in ultimul weekend din iulie. Stadionul are nevoie de fonduri pentru uriasele sume de inretinere. Cat mai multe evenimente. Sa vina Celtic, Barcelona, Tottenham si Al Ahly, pentru un total de patru jocuri. Si astfel organizatorii vor inchide gura criticilor, care au folosit aratatorul: pai voi reconstruiti stadionul national de fotbal pentru concerte, curse pe patru roti, American Football si altele!? Ei bine, au aruncat in oala si un patrulater fotbalistic.

Ziua 46. Oameni de zapada

februarie 11, 2009

Amatorii de pariuri au sesizat probabil cel mai bine ca nu doar autobuzele ramase in depouri si trenurile inghetate in triaje au cazut prada capriciilor vremii, ci si puzderie de jocuri de fotbal, in special din ligile inferioare. Anglia a fost necaracteristic acoperita de zapada, s-au rupt norii, iar multi s-au pus pe modelat oameni de zapada. Snowmen.

Snowman n-a avut viata lunga

Snowman n-a avut viata lunga

Pentru cateva minute m-am intors in copilarie, iarna pe ulita. Nu tu carbuni, ci carlige de rufe in loc de ochi, gura si nasturi. Ceva din noi ramane vesnic verde, infantil. Inima de copil a batut din nou. Dar oamenii de zapada au rezistat doar putine zile in sud-estul in general ferit al insulei. Ninsorile s-au mutat spre nord, cu consecinte mai drastice. O iarna adevarata, macar si pentru cateva zile. Vedetelor chiar ca le trebuie manusi, sa-si asigure bunatate de talent de milioane impotriva vointei naturii. Pe Bianchi, trecut in vremea lui Eriksson pe la Manchester City, o muza il dichisea si cu un batic la gat. Omul de zapada a avut fular. Chiar, pe cand unul in dungi si innodat la beregata lui Pascal Chimbonda!? Hai, nu va mai sfiiti!