Posts Tagged ‘fotografii’

Lansare de carte: 110 ani de fotbal in Banat

Iunie 10, 2010

La asemenea trecut glorios, cu campioanele României din Timişoara şi Reşiţa, şi anume Chinezul, Ripensia respectiv UDR, şi cu câştigătoarele cupei Ripensia, Metalul, Ştiinţa Timişoara şi apoi Poli, în acel 2-1 din 1980 contra Stelei, o carte voluminoasă pe măsură.

600 de pagini înţesate de fotografii de arhivă, adevărate tezaure de colecţie, propun o incursiune pe firul istoriei jocului în Banat, de la fondarea în 1901 a primei grupări de profil, Reuniunea de Sport din Lugoj, urmată în anul imediat următor de Clubul Atletic Timişoara, şi până în zilele noastre.

Sugestiv în acest sens este un ce-i drept scurt tabel cu „bomberii” din Banat deveniţi peste ani golgeteri ai României, de la renumiţii Dobai şi Marksteiner ai Ripensiei, Tiriung de la Chinezul şi Ciosescu de la Ştiinţa, cărora li s-a adăugat, în 2008, Gigel Bucur, de la FC Timişoara. Vechi şi nou, aidoma lucrării lansate în librării…

110 ANI DE FOTBAL ÎN BANAT, de GHEORGHE POPA, editura EUROSTAMPA TIMIŞOARA

Primul capitol, intitulat Perioada 1889 – 1919, punctează începuturile jocului în zonă, şi anume despre urbea Vulturilor, Lugojul timişean, despre Sânnicolau Mare cu a sa AS Sânmiclănsana, înfiinţată în 1902, despre Jimbolia cu ale sale cluburi fondate unul după altul, remarcabil fiind clişeul cu Hertha (ZSTE) Jimbolia, fotbaliştii pozând în 1924 în nişte arătoase combinezoane. Chinezul Timişoara, de 6 ori campioană a României, în ani succesivi, continuă primul capitol, în care mai sunt punctate CAMT, Reşiţa şi Recaşul fotbalistic…

Reşiţa de sub furnale e schiţată cu farmecul ei fotbalistic, dat de Uniunea Domeniilor Regale, „albi” ai antrenorului Ernst Lonkata ce cucereau primul şi ultimul titlu naţional al României pentru urbea din Valea Domanului într-un acelaşi 1931 când era aprins focul cetăţii oţelului. Avea să-i urmeze Metalul, devenită în 1954 prima grupare câştigătoare a Cupei, pe atunci a Republicii Populare Române, din postura de divizionară secundă, eşalon unde încheia pe locul 7. Şi o poză cu „metaliştii” Teodorescu, Zarici, Munteanu, Mioc, Chirilă, Urcan, Apro, Jojarth, Vida, Potoceanu, Jovan, Szeles…

Capitolul doi, Perioada 1920 – 1960, este o radiografie a timişorenelor Ripensia, Politehnica şi CFR, următorul capitol, Fotbalul în Banat după 1960, amintind miracolul Unirii Tomnatic, devenită în 1975 prima grupare sătească din „B”-ul românesc.

Într-o notă anecdotică, sunt pagini dedicate „băieţilor bătrâni – Old Boys” şi versuri şi cântece pentru fotbalişti, în compoziţia şi interpretarea cunoscutului Laza Cnejevici.

Puterea lucrării constă în concentrarea cronologică de evenimente semnificative în dezvoltarea fotbalului în Banatul timişean şi cărăşean, cu un uimitor suport fotografic. Sunt clişee de grup, poze cu jucători în acţiune ori destinzându-se la un cântec de chitară, fotografii inedite de exemplu cu Chinezul Timişoara la Cairo, în 1938, când remiza alb, fie caricaturi ale cunoscutului Ştefan Popa Popas, creionându-l pe Angelo Niculescu la ora Mundialului mexican, selecţionerul cu boruri largi, ţinându-i pe pălărie pe 7 dintre internaţionalii săi, printre care un alt fotbalist ce a scris istorie în Timişoara, Imi Dembroschi.

Portretizarea lui Petrică Curcan, portar de legendă al Ştiinţei Timişoara...

Gheorghe Popa, autorul cărţii, şi care în 16 mai a împlinit 75 ani, îşi încununează astfel o viaţă în lumea sportului universitar, revenind pe piaţa cărţii după apariţiile dedicate alb-violeţilor lui Poli, în anii 2007 şi 2008, „Gloria zilelor de ieri” respectiv „Gloria alb-violetă”. Popa, un aspirant fotbalist în Bucureştiul postbelic şi ulterior gimnast, a devenit doctor în pedagogie iar ulterior, spre finele celor 4 decenii în amfiteatrele şi pe terenurile de sport ale Politehnicii din Timişoara, profesor universitar.

Gheorghe Popa, la a treia apariţie publicistică, oferă autografe în locul lansării, Restaurantul Clăbucet, administrat de Filosina Cotec, văduva regretatului fost jucător şi ulterior antrenor polist Gheorghe Cotec

Gheorghe Popa i-a dezvăluit colegului Miki Junea, de la Radio Timişoara şi Fotbal Vest, că i-au luat 5 ani pentru desăvârşirea scrierii

Gheorghe Popa, luând cuvântul, şi-a reamintit succint de un epitaf zărit cândva prin 1990 pe peretele Operei timişorene, într-o plimbare pe Corso, şi care îndemna la aducere aminte: „Vouă celor mulţi sau puţini, care veţi trece îngânduraţi sau grăbiţi pe aici, un îndemn de la Generaţia 1989 şi un singur gând: Timişoara”. Autorul s-a referit astfel la cei plecaţi dintre noi în numele libertăţii dar şi la numeroşii fotbalişti trecuţi peste ani în nefiinţă. De la jucătorii interbelici şi până la un Păltinişanu, Cotec sau Anghel, ce ne-au lăsat mai singuri în ultimele decenii…

Din fericire, „familia fotbalului bănăţean”, cum a denumit-o în cuvântul de deschidere reputatul om de radio Nicolae Secoşan, a reunit totuşi la lansarea cărţii, printre alţii, un Mircea Popa „curentat” cândva de Albion pe Wembley, un Ionel Bungău sau Dănuţ Laţa, campion mondial universitar în 1974 iar acum preşedinte al AJF Timiş, sau chiar şi soţii ale unor fotbalişti decedaţi, Cecilia Dee, la rândul dumneaei campioana naţională cu handbalul Universităţii.

Îndemnat la o comparaţie între fotbalul anilor de glorie ai Banatului şi cei actuali, Popa a răspuns televiziunilor locale ce au lansat întrebarea referindu-se la caracterul mercenar al jocului actual, cu trimitere la FC Timişoara şi această nouă politică mai puţin caracteristică locului de a importa şi nu de a forma jucători. Secondându-l în declaraţii, colegul profesor Titus Suciu, formator al lui Cosmin Contra şi Dan Alexa, a îndemnat la respect faţă de valorile autentice, deplângând „Becalizarea României”, într-o caracterizare generală a situaţiei sociale dintr-o ţară devenită în ultimul deceniu „mercenară” în ale fotbalului, cum a avut profesorul Gheorghe Popa căderea şi inspiraţia s-o numească.

Pagini ilustrate despre CFR Timişoara, cândva vicecampioană a României, acum recent retrasă din competiţie, simbol al grandorii şi decăderii unui fotbal vechi de 110 ani

Mircea Popa (stânga), vârful făgărăşean ce a reprezentat Ştiinţa în tricolor pe Wembley, la o amintire cu profesorul Vulcănescu

La final, lansarea a fost stropită cu o bere şi Fornetti...

Secoşan, Suciu şi autorul Gheorghe Popa, ascultând o altă poveste hazlie din lumea sportului bănăţean

Anunțuri

Fotoreportaj de la un 0-0 sub ochii lui Maradona, Figo, Futre

Martie 14, 2010

Joi seara, toate drumurile madrilene au dus la Estadio Vicente Calderon. Capitala Spaniei, deja ramasa fara Real in cursa pentru Champions League, si-a intors atentia spre Atletico, alb-rosii deturnati in toamna din aceeasi competitie numero uno spre Europa Cup. Dar duelul dintre madrileni si Sporting CP, doua cluburi vizitand succesiv Timisoara pentru jocurile cu Poli din editia 1990-’91 a Cupei UEFA, desi a fost onorat de prezenta unor ilustri imblanzitori ai balonului ca Maradona, Figo si Futre, a sfarsit intr-un inghetat 0-0 deschis oricarui verdict in privinta calificarii in sferturi.

In continuare, o raita pe la „Vicente Calderon”, unde in septembrie ’90 alb-violetii au aparat cu succes memorabilul 2-0 de pe Bega, incasand abia in final si calificandu-se pentru un tur secund cu Sporting CP.

De la arcul Glorieta Puerta de Toledo, amplasat pe bulevard in jos dinspre renumita Plaza Mayor, artera coboara si mai mult spre rau, pe calea de Toledo, pana ajunge la "Calderon"...

Stadionul e situat la pret de-o plimbare la pas la sud de Palatul Regal, Opera si Catedrala Almudena, clubul Atletico fiind amplasat putin inafara zonei istorice vechi a orasului. Si mai simplu, pe linia verde 5 a retelei de metrou, taind capitala in diagonala nord-est / sud-vest, pana la statia Piramides, una dintre cele 32 a tronsonului… La cele doua piramide, toate semnele indica descinderea in patria alb-rosie.

Mural din zona. Ca o remarca, uriasele graffiti de pe soclul stadionului au fost sterse in totalitate

Inghesuita intre o bucla a raului Manzanares si siruri de blocuri rezidentiale, arena se remarca prin absenta din dotare a unui spatiu de parcare. Cu alte cuvinte, descinderea la stadion e posibila cu ajutorul mijloacelor de transport in comun. Uraaaaaaaa! Paradoxal insa, Atletico e sponsorizata de kia, care isi face simtita prezenta pe zidurile din preajma, destule garaje de reparatii auto si comercianti de autovehicule isi au sediul in spatiile alocate in zona peluzei sudice iar chiar pe sub tribuna principala, cea cu poarta numarul 1 si accesul pentru presa, e un trafic ametitor pe cele cateva benzi ale splaiului ce duce inclusiv la podul Segovia si parcul Palatului.

39.000 de spectatori au descins la prima mansa a duelului iberic

Sponsorul oficial al madrilenilor, cu un mesaj invaluitor

Tribuna principala, de vest, vazuta dinspre unicul colt neumplut al stadionului

Biletele de meci au costat intre 30 si 90 de euro, cu reduceri pana la jumatate pentru abonatii sezonieri sau membri clubului. In atare conditii, locurile s-au vandut relativ repede, tinand cont si de faza competitiei. In actualul sezon, pe la „Calderon” au trecut Panathinaikos, invinsa cu 2-0, APOEL (0-0), Chelsea (2-2) si FC Porto, invingatoare cu 3-0, iar in februarie Galatasaray, ce a remizat la unu. Madrilenii asteptau asadar un prim succes acasa din 25 august incoace…

La rand, alti lusitani, dupa ce Porto se impusese aici la pas in toamna

Quique Flores i-a jucat pe De Gea – Antonio Lopez, Ujfalusi, Perea (12, Valera), Alvaro Dominguez, Raul Garcia (71, Jurado), Reyes, Simao (57, Salvio), Paulo Assuncao, Aguero, Forlan. Suficiente nume cunoscute, destule surse de gol. Si totusi, chiar si in superioritate numerica timp de o ora, alb-rosii n-au destramat reduta cuceritoarei lui Everton, chiar daca lisabonezii au ramas in 9 oameni in ultimele minute de joc. Doua cartonase rosii…

Gravura pe coridorul de sub tribuna I de pe "Calderon"

Acasa la al doilea club madrilen, inca in asteptarea unui titlu intern de la mijlocul anilor '90

Tribuna a II-a si inedita sa instalatie de nocturna

Peluza de sud si una dintre cele doua tabele electronice

Tribuna principala, singura acoperita si etajata...

In pantecul tribunei a doua, in restaurantul din incinta, Fernando Torres n-a fost uitat, in nouale sau cu care a adus Spaniei titlul continental. Un fiu al „Calderonului”, un varf plecat spre alte zari.

Unul dintre cei mai incisivi puncheri, unic marcator in finala vieneza din 2008 a Europeanului, e asteptat si pe scena mondiala, in platourile sud-africane. Torres a incantat mai intai "Vicente Calderon"...

In muzeul clubului te plimbi prin arhiva de 107 ani a unei grupari eclipsate peste decenii doar de Real, Barca si eventual Athletic Bilbao

Atletico da intaietate inaugurarii vechii arene a clubului, Campo de O'Donnell, un moment semnificativ petrecut in februarie 1913, mai ales ca stadionul avea sa fie prima gazda mardilena a nationalei iberice

S-au scris istorii inclusiv despre centenarul clubului

Magazinul din incinta e o explozie de alb-rosu alternant. Bucuria golului a ramas joi insa doar in imagini retro

Mai bine le-a fost fanilor oaspeti, plasati in doua sectiuni ale peluzei de nord. Au plecat acasa neinvinsi

Sporting a tras cu dintii, incasand 4 galbene si vazand doua rosii, insa a obtinut un ascendent moral inaintea returului de pe „Alvalade”, unde, recent, Everton ingenunchea cu 3-0. Verzii au jucat in 11-le Rui Patricio – Grimio, Polga, Abel, Tonel, Pedro Mendes, Pereirinha, Izmailov, Joao Moutinho, Miguel Veloso, Liedson.  Ce va fi peste cateva zile la Lisabona? „All will be revealed”, totul va iesi la lumina, pentru cine alege inclusiv pachetul facandu-i-se reclama la stadion.

Oferta pentru fanii alb-rosilor cu dare de mana. Fotbalul s-a mutat demult chiar si in tribune la 5*. E drept, e oferta El Corte Ingles, un lant de servicii upmarket

La Calderon urmeaza Osasuna in liga, luni, cand si barul 73 Offside va strange Aficionados, peste drum de tribuna a II-a

Exteriorul tribunei de pe Paseo de Los Melancolicos

... si un cliseu cu peluza nord

Cine va accede in sferturi? Dungatii orizontali ori cei verticali?

In ’90, dupa ce trecea de Poli, desi invinsa tot cu 2-0 in returul academic de pe Bega, Sporting CP avea sa fie rapusa abia in semifinale, 0-0 si 0-2, de Internazionale. Un derby iberic de orgoliu, intre cluburile „secunde” ale capitalelor. Verdictul pentru patrunderea in sferturile din 1 si 8 aprilie, in cateva seri…

Ziua 169. Irlanda in limba latina

Iunie 9, 2009

Inaintea lui Man United a fost Hibernian, pe scurt Hibs. Despre primii reprezentanti ai insulelor britanice in cupele europene, ‚verzi’ stabiliti in zona portuara Leith, in preajma terminalului oceanic la estuarul Firth of Forth, intr-un reportaj din capitala Scotiei, Edinburgh.

Hibs, de la Hibernia, e verde, si e inramat intr-un Public House de-al locului, in zona portuara Leith. Hibernian e parte marcanta a comunitatii locale...

Hibs, de la Hibernia, e verde, si e inramat intr-un Public House de-al locului, in zona portuara Leith. Hibernian e parte marcanta a comunitatii locale...

Edinburgh, zisa si Atena nordului. Intr-adevar, la capetele arterei Mila Regala strajuiesc semete faimoasele coline, una cu Edinburgh Castle, cealalta cu palatul Holyrood si un templu cu zvelte coloane. Doar ca aici predomina piatra gri-negricioasa. Iar de la picioarele templului coboara spre port strada comerciala Easter Road, atat de des pomenita in transmisiile fotbalistice.

E ‚patria’ lui Hibs, club fondat in 1875 de imigranti irlandezi, Hibernia fiind denumirea in limba latina a Irlandei. Sa nu uitam, legiunile ajungeau si pana aici… In Atena nordului, confluenta de simboluri.

Andy Goram, niste maini sigure intre buturi, a strans peste 100 jocuri pentru Hibs, inainte de a deveni celebru la Gers si la nationala Scotiei, si s-a regasit pe drept intr-un calendar pe 2009 cu starurile lui Hibs. Iar pubul local l-a inramat si expus intr-o loja

Andy Goram, niste maini sigure intre buturi, a strans peste 100 jocuri pentru Hibs, inainte de a deveni celebru la Gers si la nationala Scotiei, si s-a regasit pe drept intr-un calendar pe 2009 cu starurile lui Hibs. Iar pubul local l-a inramat si expus intr-o loja

Stadionul Easter Road nu e insa pe respectiva artera, ci pe o adiacenta straduta serpuita, structura metalica dominand casele din jur. Ivindu-mi-se aidoma unui urias si strapungand linia orizontului, ma intreb cum de aduna doar 17.500 spectatori. Totul e verde-alb, inclusiv un urias inscris pe exteriorul tribunei, THE HIBERNIAN FAMILY, cu explicatia ca ‚familia’ locului joaca pe Easter Road din 1893. Intru in vorba cu doi tineri care-mi spun ca ei tin de fapt cu Celtic, ‚verzii’ din Glasgow, si fotografiez tribuna metalica, The Famous 5 Stand, standul celor cinci faimosi, aducand un omagiu cvintetului ofensiv Smith – Johnstone – Reilly – Turnbull – Ormond, doar cu ultimul nu de-al locului, si care atacanti inca se afla in topul celor mai prolifici 6 marcatori ai lui Hibs, la a carei pagina de aur, cu titlurile cucerite in 1948, `51 si `52, din totalul celor patru din palmares, au contribuit cu varf si indesat.

Turnbull, prolificul atacant, inclus in albumul pe 2009 al vedetelor clubului, zambind in acelasi pub cu conotatii fotbalistice, The Harp and Castle. Harpa e si pe stema lui Hibs, din 1875, iar Turnbull juca in anii '50, pe cand verzii cucereau Scotia...

Turnbull, prolificul atacant, inclus in albumul pe 2009 al vedetelor clubului, zambind in acelasi pub cu conotatii fotbalistice, The Harp and Castle. Harpa e si pe stema lui Hibs, din 1875, iar Turnbull juca in anii '50, pe cand verzii cucereau Scotia...

Dar pe cat de mare pare tribuna nordica, pe atat de arhaica, scunda si inghesuita e cea estica, pitita dupa colt, si in care, aveam sa aflu, se strang fanii de moda veche. De-aici explicatia celor doar 17.500 locuri. O arena veche, partial reconstruita, inghesuita intr-un Leith portuar vechi, incercand sa se reinventeze prin introducerea unei linii de tramvai legandu-l de aeroport.

Ceva mai jos, in colt, in fata pubului The Old Footballers Arms, cu nuante verzi, localnicii imi spun ca desi Hibs isi trage seva doar din aceasta arie nord-estica a Edinburghului, nu toti tin insa cu ‚verzii’. Mai asteptata era finala Cupei Scotiei, Rangers – Falkirk, mai ales pentru prezenta ‚albastrilor’ din Glasgow. Cu alte cuvinte Celtic si Rangers magnetizeaza si-n Edinburgh, capitala tarii, si-mi zic ca asta e soarta lui Hibs, care-n primele ei decenii de existenta a tras din greu impotriva discriminarii si neacceptarii la care a fost supusa de Hearts, rivala locala din Edinburgh, de extractie protestanta.

Alte fotografii-document de la Easter Road, un tricou verde cu semnatura al lui Murphy, si fotbal in direct pe un ecran de la Harpa si Castelul

Alte fotografii-document de la Easter Road, un tricou verde cu semnatura al lui Murphy, si fotbal in direct pe un ecran de la Harpa si Castelul

Si totusi, de la debutul lui Hibs, un 0-1 la Hearts in ziua de Craciun din 1875, cele doua au strans 604 derbyuri, dintre care multe ‚amicale’, cu bilantul 269-195 pentru Hearts. Dar si cu Hibs invingand in ultimul, 1-0 la Tynecastle, insuficient insa. Doar pe 6 in 2009, fata de Hearts, pe 3. Pe podium incheia Hibs in 2001, cu Alex McLeish la timona, si in 2005, cu Tony Mowbray, naufragiatul cu West Brom, dupa niste ani `80-`90 de restriste, cu `noul val` Dundee United + Aberdeen mai puternic si cu ‚verzii’ salvati de la faliment doar de intreprinzatorul Sir Tom Farmer, ai carui inaintasi impiedicau la randul lor scufundarea vremelnica a lui Hibernian. Asta cam pe cand Hibs cucerea a doua si ultima ei Cupa a Scotiei, in 1902.

Acum, Edinburghul s-a uitat la TV la o alta finala cu implicarea ‚marilor’ din Glasgow, Hibernian figurand ultima data in 2001, intr-un 0-3 cu Celtic, si asta dupa 22 ani de asteptare.

De-atunci insa, soarele a rasarit in Leith, in 2007, cand cu cucerirea Cupei Ligii, un 5-1 cu Kilmarnock, iar 10 ianuarie 2008 a consemnat intoarcerea la vatra, ca antrenor, a lui Mixu Paatelainen, finlandez ce reusea un hat-trick impotriva rivalei Hearts, intr-un 6-2 in 22 octombrie 2000, succesul cel mai apropiat de orgasmul cosmic de 7-0 din 1 ianuarie `73, tocmai pe Tynecastleul lui Hearts of Midlothian.

Russell Latapy, caribeanul ajuns si la Cupa Mondiala ce a incantat tribunele de la Easter Road...

Russell Latapy, caribeanul ajuns si la Cupa Mondiala ce a incantat tribunele de la Easter Road...

Dar desi privita de sus de ‚maronii’, Hearts, si in umbra ‚marilor’ din Glasgow, chiar si in estimarile si simpatiile unor localnici, Hibs din Leith, THE HIBERNIAN FAMILY, ramane cu satisfactia de-a fi fost prima reprezentanta a fotbalului britanic in cupele europene, cu ocazia editiei inaugurale a C.C.E., cand, ca si acum, netinandu-se cont de statutul de campioana nationala a participantelor, ‚verzii’ au figurat intre cele 18 competitoare, desi venisera de pe locul 5 in Scotia, si au trecut de Rot-Weiss si Djurgardens, lovindu-se insa in semifinala de Stade Reims. Altadata, alde Barca era eliminata din eurocupe de Hibs!

A vrut Hearts sau nu, Hibs rezista si azi, de 134 ani, si tot la Easter Road, cu o stema verde reunind harpa, simbol al Irlandei, castelul de pe colina, simbol al orasului, si un vapor, simbolul zonei portuare Leith. Hibernian, ancorata in ‚familia’ locala, chiar daca nu toti membri ei o au la suflet. Hibs, stingandu-se totusi incet, sufocata de foamea de trofee a tartorelor Celtic si Gers, dar fara sa se predea…

O confirmare a convulsiilor de la un club pionier dar mereu impovarat, decizia anuntata de finlandez, exact in seara in care fotografiam la Easter Road, de a demisiona de la carma ‚verzilor’. Un anunt soc pentru trupa din Leith, lasata de Paatelainen, din lipsa de fonduri pentru transferuri…

Surpriza, bossul Mixu renunta, anuntau panourile publicitare ale The Scotsman pe Mila Regala, strada paralela din cetatea veche unde, pe Cowgate, era fondat clubul Hibernian

Surpriza, bossul Mixu renunta, anuntau panourile publicitare ale The Scotsman pe Mila Regala, strada paralela din cetatea veche unde, pe Cowgate, era fondat clubul Hibernian

Ziua 160. Spitalizati, „cazuti ca mustele”

Iunie 3, 2009

E cinci si jumatate, in dimineata maratonului din Edinburgh. Ma trezeste lumina puternica, soarele strapungand pe langa perdelele groase. Le dau la o parte si vad o doamna cu codita trecandu-si cainele in parc, la plimbare. Vom alerga cu soarele in fata, spre rasarit, la un moment dat chiar pe aceasta strada, prin fata demipensiunii, si apoi pe malul marii…

La micul dejun, multimaratonistul cu tricoul galben al intrecerii din Honolulu e deja cu cafeaua in fata. Trezirea, dupa o alta seara „traditionala”, in care iesisera in grup la un pahar de vorba. Bat spre 60 de ani dar nu-si schimba obiceiurile. Chiar acum? Dupa vreo 50 de concursuri? Ce rost ar mai avea?

Si o alta fata, in trusoul britanic, care se grabeste, alegand sa parcurga cu autobuzul traseul spre start. „Merg sa-l prind pe cel de 7”. Si alti trei, mai retrasi. Cu gandul deja la urmatorii 42 de kilometri. Decid sa merg in plimbare, cu „petrecaretii”. Au ce-mi impartasi. Si cu cat ne-apropiem de centru, cu-atat mai multi participanti, in felurite echipamente. Politie, ambulante, autobuze ale organizatorilor, indicatoare speciale galbene, restrictii de circulatie, indicatoare, forfota, curcubeu coloristic. Suntem la baza Calton Hill, mai trebuie doar sa inconjuram colina…

St. Andrew's House si steagul Scotiei, din fata carora s-a dat startul. La vale...

St. Andrew's House si steagul Scotiei, din fata carora s-a dat startul. La vale...

Cand am intrat pe Princess Street, deja lume luminata. Si caldura, in contrast cu ploaia in rafale de la editia trecuta. Daca ar fi sa aleg, as prefera totusi soarele, mai ales ca vom cobori la tarm. Multi se inghesuie la autotrenurile incarcand echipamentele participantilor, ordinea fiind data tot de numarul de concurs. Organizare in cele mai mici detalii. Altfel, ar fi haos. Mai ales ca ne vom alinia peste 13.000, plus alti 4.000 la stafeta. Echipe de cate patru. Mai lesne. Respectivilor le revin cate 10,55 kilometri de caciula.

Ora 8 si 10, conform ceasornicului de pe turnul hotelului Balmoral. Ultimele pregatiri inaintea startului. Masaje, lotiuni de ten, drumul la toalete, inca o inghititura de apa...

Ora 8 si 10, conform ceasornicului de pe turnul hotelului Balmoral. Ultimele pregatiri inaintea startului. Masaje, lotiuni de ten, drumul la toalete, inca o inghititura de apa...

Exista pana si fluturasi atasabili la incheietura, galbeni, cu timpii intermediari estimativi pe fiecare mila, in functie de ritmul ales si timpul final „tinta”. Imi aleg bentita de 3 ore si 20 de minute. Avea sa-mi poarte noroc… In megafoane, suntem invitati in tarcurile speciale. Cu un coleg de club, spre zona roz. Imi luasem deja ramas bun de la „petrecareti”, cu urarea „Good luck” si raspunsul plin de umor „La noi nu intra deloc in calcul norocul”. Intalnim si alti colegi de club. Ultimele impresii… Aud italiana. Spaniola. Suvoi uman pe margini, in asteptarea startului.

O scotianca in combinezon albastru aprins, vopsita pe fata si cu parul in vant, cocotata pe un podium, parca in mijlocul nostru, flutura un urias steag al Scotiei. Imn cu sunet de cimpoaie si numaratoarea inversa. Foc de pistol. Start! La vale, de la baza Calton Hill, din preajma cladirii administrative St. Andrew’s, purtand numele mai celebrului teren de golf de pe malul nordic al estuarului, unde se strange crema mondiala a sportului… Cu Dumnezeu inainte. E o zi calduroasa, cu soare fara pic de nori. De-ar fi tot asa, la vale si pe sub pomi fosnind usor…

Aveam sa aflu ulterior ca traseul de-acum doi ani serpuise spre vestul orasului, mai intai strabatand zona centrala cu o arhitectura aparte si apoi cartiere mai rasarite, sfarsind insa din nou intr-un peisaj auster. Ce n-as fi dat sa fim purtati pe la poalele pantei Edinburgh Castle, pe langa statuile oamenilor de seama ai orasului si ai Scotiei, de pe Regent Street. Si totusi, la un moment dat, „am prins” capatul estic al Milei Regale, sfarsind in cladirea noua a Parlamentului Scotiei si palatul Holyroodhouse, resedinta regala la vizitele Elisabetei a II-a in Edinburgh…

Am lasat in urma Balmoralul de pe strada Printesei

Am lasat in urma Balmoralul de pe strada Printesei

Edinburghul scaldat in soare, la ora maratonului

Edinburghul scaldat in soare, la ora maratonului

La portile Parlamentului, mesaj in celta...

La portile Parlamentului, mesaj in celta...

Parlamentul, modern dar abstract, a fost ridicat vizavi de resedinta regala, Palace of Queen's Gallery la intrare

Parlamentul, modern dar abstract, a fost ridicat vizavi de resedinta regala, Palace of Queen's Gallery la intrare

Traseul, pe la portile resedintei

Traseul, pe la portile resedintei

Resedinta, inchisa temporar pentru reamenajari

Resedinta, inchisa temporar pentru reamenajari

Singuratatea alergatorului de cursa lunga. De-aici, pe cont propriu. Mai sunt unii, perechi. Si schimba o vorba. Aud germana. Ajung din urma un coleg de club, care ma intreaba unde suntem. La a cata mila? Unde sunt marcajele? La randul nostru, suntem auziti si raspunsul vine rapid: „Chiar in fata, pe catargul maroniu”. 8. E inca „devreme”. Dar incet incet ne rasfiram, se creaza spatiu de manevra. Ceva mai mult aer. Plus briza. Salinitate. Trecem pe langa un pub pe nume The Gothenburg. Scandinavii descindeau si ei pe aceste tarmuri, nu doar romanii, venind dinspre sud.

Multa lume, statii de alimentare cu apa, un DJ entuziast, probabil in curtea propriei case, si deodata peisaj… industrial. Si te-ai dus, dulce minune. Lasam tarmul la stanga noastra. Doar soare si o sosea spre est. Trecem si peste covoarele inregistrand timpii intermediari, la mijlocul cursei, la kilometrul 30. Aici deja facem cale-ntoarsa si rulam pe ambele sensuri. Mai iuti, mai lenti. Parca s-au inmultit pe margini. Incurajari. Steagul Greciei in multime. Unii schioapata. Altii se cabreaza. Altii au luat-o in plimbare. E cald. Se apropie pranzul. Dar nu si sosirea…

Si totusi… Dupa 42 de kilometri, la mila 26, intram pe o suprafata plasticata, acoperind si protejand pista inverzita a Hipodromului Musselburgh. Locul nostru de sosire. Intalnirea cu eternitatea. Cand microcipul de pe glezna va inregistra, la trecerea ultimului covor maroniu, timpul nominal al cursei. Cel brut, incluzand si secundele scurse pana la trecerea liniei de… start, in suvoiul initial de peste 13.0000 oameni, e afisat pe ecranul electronic dispus pe poarta intrarii. Tribune pline. Larma. Urale. Incurajari. Topaim pe suprafata plasticata. Parca avem arcuri. Finish…

3 ore, 20 minute, 56 secunde. Nou record personal. Imi primesc medalia, punga oficiala cu „atentii”, bananele, apele, mi se da jos microcipul si suntem invitati la un paharel de bere. Totul e ca-n rai. Parca plutesc. Iar timpul inregistrat chiar ca-mi da aripi. Bere imediat dupa efort? E cat un degetar de whisky, atat de populare in magazinele de pe Royal Mile… Pareri, impresii, ne cautam din ochi. Multi au sosit, mult mai multi urmau sa vina.

Stirile aveam sa le aflu ulterior. 5000 au abandonat. 10 au sfarsit la spital. Iar 160 au fost tratati la fata locului. Cativa, lesinati, i-am vazut cu ochii mei. Medicii, aplecati deasupra lor, acordandu-le primul ajutor. Primul reflex, sa-i fereasca de soare. Multi s-au plans ca se sfarsise apa, la unele puncte de pe traseu. Deshidratare. N-am avut ghinionul dar, ce-i drept, trecusem repede. Dintr-un regretabil reflex uman, de a se fi sustras baxuri intregi cu fluide, ori dintr-o nota explicativa a organizatorilor, care, poate incercand sa-si scoata camasa in fata avalansei de reclamatii, au aruncat pisica in curtea celor care le-au sterpelit sticlele, multi concurenti au ramas insetati, „cazand ca mustele”, dupa cum s-a exprimat un martor ocular. Investigatiile continua.

Iar de la Musselburgh, o suburbie estica, inapoi in centru. In jur, oameni schiopatand, oameni zambitori, tot amalgamul. Greul trecuse. Incepea recuperarea. Pe cand urmatoarea? Si soarele e tot sus pe cer. Ultima duminica din mai, a Maratonului Edinburgh, a fost nefireasca pentru clima altfel racoroasa de la estuar.

Ziua 154. Detectate la Wembley

Mai 26, 2009

Multe ar fi de zis de la o finala play-off in fotbalul profesionist englez. Multe de bine. Cand se-aduna peste 59.500 de spectatori, cand gazonul e ca-n palma si echipele „dau totul”, considerentele ar putea fi numai la superlativ. Chiar si calitatea disputei, intre doua fruntase in liga a treia, de fapt cluburile clasate pe locurile 48 si 50 intr-o ierarhie generala cap-coada a Premier League plus Football League, a fost demna de admiratie.

Oficii cu produsele oficiale ale finalei, incluzand programul de meci color in 100 pagini, au fost postate pe laturile caii spre stadion, Wembley Way

Oficii cu produsele oficiale ale finalei, incluzand programul de meci color in 100 pagini, au fost postate pe laturile caii spre stadion, Wembley Way

Dar voi puncta vazute si auzite duminica, la Millwall – Scunthorpe. Ar fi in primul rand maretia acestei Wembley Way, un bulevard pietonal ce te scoate din statia de metrou si te duce la intrarea pe marea arena, de 90.000 locuri. Wembleyul ti se desfasoara in toata splendoarea sa, odata iesit din statie. Iar peisajul e cu atat mai minunat cu cat Way e invadata de fani…

Pe metrou, am auzit din gura unor suporteri ai lui Millwall cam solizi, cam tatuati, cam rasi in crestet, ca daca finala ar fi fost intre ei si Leeds, atunci Football League ar fi facut o exceptie si ar fi stramutat-o pe Villa Park din Birmingham. Tot ce-i posibil. Un stadion mai mic, cu un risc diminuat in privinta controlului adecvat al maselor. Dar poate ca fanul, din bravada ori pentru a se face auzit, atitudine foarte la moda in societatea britanica, a zis si el ce i-a placut sa umfle la ora respectiva, in drum spre stadion.

"Impartaseste-ti pasiunea pentru clubul tau". Sub umbrela forului Football League sunt 72 cluburi profesioniste, reprezentate prin culorile lor pe panoul de publicitate al sponsorului ligilor a doua, a treia si a patra, Coca Cola.

"Impartaseste-ti pasiunea pentru clubul tau". Sub umbrela forului Football League sunt 72 cluburi profesioniste, reprezentate prin culorile lor pe panoul de publicitate al sponsorului ligilor a doua, a treia si a patra, Coca Cola.

In alta privinta, comercialismul e vizibil la tot pasul, iti sare in ochi, dar el unge rotile competitiei. Un rau necesar. Coca Cola, sponsorul principal al Football League, a avut inspirata idee de a lansa la startul contractului un urias logo cu numele repetandu-i-se pe cele 72 dreptunghiuri cate cluburi profesioniste sunt in ligile doi – patru, pe fondul culorilor gruparilor respective, ale caror nume, scrise sub cel al sponsorului, cu caractere mai mici, sunt insiruite in ordine alfabetica. Ordine si disciplina.

Coca Cola a lasat clar sa se inteleaga, pe numeroasele colaje ori panouri informative, ca nu e vorba doar de marea finala a promovarii in Premier League, cand practic invingatoarea trece de la... Coca Cola la Barclays, ci e un "pachet" de 3 zile, cu trei jocuri play-off de mare insemnatate. Implicate, visiniu-albastrele Scunthorpe si Burnley, albastru-albele Millwall si Gillingham, alb-rosii lui Sheffield United si albastru-galbenii de la Shrewsbury

Coca Cola a lasat clar sa se inteleaga, pe numeroasele colaje ori panouri informative, ca nu e vorba doar de marea finala a promovarii in Premier League, cand practic invingatoarea trece de la... Coca Cola la Barclays, ci e un "pachet" de 3 zile, cu trei jocuri play-off de mare insemnatate. Implicate, visiniu-albastrele Scunthorpe si Burnley, albastru-albele Millwall si Gillingham, alb-rosii lui Sheffield United si albastru-galbenii de la Shrewsbury

Asta e senzatia generala in privinta organizarii unui asemenea eveniment. Nimic nu e lasat la voia intamplarii. Iar stadionul vine in ajutor cu o tehnologie de ultimul racnet, la barierele de acces, la deplasarea intre numeroasele-i nivele…

Puhoi uman spre stadion, cu steaguri, trompete, fete vopsite, masti, tot tacamul, dar mai ales mari sperante. Din respect pentru invinsi, am ales sa nu fac fotografii la iesirea de pe Wembley. Lacrimile unora spuneau totul. Pasiune nebuna...

Puhoi uman spre stadion, cu steaguri, trompete, fete vopsite, masti, tot tacamul, dar mai ales mari sperante. Din respect pentru invinsi, am ales sa nu fac fotografii la iesirea de pe Wembley. Lacrimile unora spuneau totul. Pasiune nebuna...

Puntea cu trecutul o face statuia lui Bobby Moore, cu piciorul pe minge, si cu una dintre sepcile primite de la F.A., traditie in Anglia de a recompensa selectionatii la nationala cu cate un capison fpentru fiecare aparitie. A cap. Seapca, parca prinsa in cui, pe o latura a soclului. Fanii se perindau, pozandu-se pentru eternitate. Statuia e pe esplanada iar undeva in fata stadionului, Moore Spice (1966), dupa cum e inscris deasupra intrarii. Un restaurant. Trebuie ca a rezistat peste vremuri, din acel deceniu sapte, si acum arata modernizat.

Fanii lui Scunthorpe au fost si in aprilie pe Wembley, cand "Fierul" ceda in fata retrogradatei din liga a patra, Luton, in finala Cupei Ligii rezervata doar esaloanelor 3 si 4, dar tot s-au intors pentru a se poza, pe rand, la statuia lui Bobby Moore

Fanii lui Scunthorpe au fost si in aprilie pe Wembley, cand "Fierul" ceda in fata retrogradatei din liga a patra, Luton, in finala Cupei Ligii rezervata doar esaloanelor 3 si 4, dar tot s-au intors pentru a se poza, pe rand, la statuia lui Bobby Moore

Organizatorii au pregatit si un pranz, cu de toate, pentru combatante, brigada de arbitri, oficialii federali. Intr-un mediu placut, sub stindardul Coca Cola dar surprinzand in colaje drumul celor 6 reprezentante la baraj prin sezonul tocmai incheiat. Un perete al salii, dominat de jocul Gillingham – Shrewsbury, cel de liga a patra. Au castigat The Gills, nu demult in esalonul secund, si care ratau de putin promovarea directa, pe cand The Shrews abia prinsesera locul 7, de baraj. Deci s-a facut dreptate. Pe celalalt perete, despre Millwall si Scunthorpe. Surprins Kenny Jackett, velsul cu 31 selectii in defensiva Tarii Galilor, in anii ’80, si finalist cu Watford al Cupei Angliei, fata in fata cu Nigel Adkins, fostul fizioterapeut al lui Scunthorpe. Diferenta de la cer la pamant si intre numarul fanilor lui Millwall, 50.000, si tot ce-a putut strange o mica urbe cu probleme din nord-est. Dar talentul a invins si a promovat echipa de la care pornea la drum ca  jucator Kevin Keegan. Nu e oare ironic faptul ca intr-un sezon in care Scunthorpe a reajuns in liga a doua, si echipa de la care Keegan era dat afara in toamna, Newcastle, s-a rostogolit tot in divizia secunda? Sa se fi facut si aici dreptate…

Profilul si sapca. "A cap" este decernata la fiecare selectie la nationala. Bobby a strans 108.

Profilul si sapca. "A cap" este decernata la fiecare selectie la nationala. Bobby a strans 108.

In fine, pe celalalt perete, despre meciul „cel mai scump din fotbal”, dupa cum e caracterizata disputa la baraj pentru accederea in Premier League. Un joc cu 60 de milioane lire pe masa. Atat de mare e diferenta financiara intre potenta Premier League, cu afluenti comerciali varsand in competitie, si varful The Football League, liga a doua, care are limitele sale…

Dar despre derbyul dintre Sheffield si Burnley, dintre Yorkshire si Lancashire, intre cele doua roze, maine, in ziua 155. Iar si despre considerentele schimbarii de divizie, peste inca o zi…

Sunt inca pe Wembley si in sala rezervata pranzului, langa fiecare tacam, un cupon de pariuri. E mare business aici, in insula. Harris avea 6/1 sa marcheze, cea mai buna cota. Dar varful lui Millwall n-a facut-o. Pana la urma a iesit 3-2 pentru Scunthorpe, la 28/1.

Despre o alta fateta a comercialismului… Fotbalul nostru s-a americanizat prin influenta pre si post competitie. Flacari inaltate spre cer, baloane uriase cu numele sponsorilor, totul foarte grandios si expansiv. Show. Apendice la fotbal. E atractiv, intr-adevar, dar nu neaparat necesar…

Fanii "Fierului" s-au intors fericiti in nord-est, ca si in 1999. Acum 10 ani, pe Wembley, Scunny castiga barajul de promovare in liga a treia, si nu din a treia, ca duminica. Un pas inainte...

Fanii "Fierului" s-au intors fericiti in nord-est, ca si in 1999. Acum 10 ani, pe Wembley, Scunny castiga barajul de promovare in liga a treia, si nu din a treia, ca duminica. Un pas inainte...

Gazonul a lasat de dorit in semifinala, fiind scuza gasita de Ferguson pentru neutilizarea unor titulari in penultimul act al FA Cup, cu Everton, si esecul lui Man United. Gazonul a fost reasezat si apreciat de numeroasele „buturugi mici” trecute de-atunci pe la Wembley, sa-si dispute varii cupe. Gazonul e acum grozav dar cu concertele de pe vara, cine stie!?

Una peste alta, Wembley ar merita sa inceapa incet – incet sa-si recupereze uriasele pierderi cauzate cu intarzierea reconstructiei si numeroasele defecte initiale. A fost catalogat drept un fiasco, prin acele minusuri, iar apoi proprietarii au fost luati in balon pentru modul mercantil in care au dat Templul Fotbalului pe chestii ieftine ca fotbal american, concursuri automobilistice si alte minuni. Totusi, la cum s-a prezentat „in pachetul” de 3 zile al finalelor de promovare, Wembleyul si-ar merita redresarea morala si financiara. E pus la punct cum majoritatea in aceste vremuri si-ar dori. De la elementul uman, cu curtoazia gazdelor, si pana la functionalitatea locului.

Fanii Millwallului au parasit stadionul, cei ai "Fierului" au ramas la turul de onoare. Papelitos, balonul cu simbolul clubului, o mana tinand o bara de fier

Fanii Millwallului au parasit stadionul, cei ai "Fierului" au ramas la turul de onoare. Papelitos, balonul cu simbolul clubului, o mana tinand o bara de fier