Posts Tagged ‘Edinburgh’

Ziua 178. Csaba si-a urmat inima

iunie 23, 2009

 

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Gorgie Stand, peluza din preajma strazii cu acelasi nume, la arena Tynecastle a lui Hearts

Dupa precedenta descindere in jumatatea “verde” a Edinburghului, la Hibs, am dat o raita pe la rivala locala Heart of Midlothian, mai batrana cu un an, cu o arena Tynecastle inzecit mai invechita si cu 80 de locuri mai mica decat Easter Road, dar cu mai multe trofee la activ si impulsionata de ambitiile lituanianului Romanov si talentul ultimului sau recrut intre antrenori, secuiul Csaba Laszlo din Odorhei.

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

Biserica sta de straja si la Tynecastle, in intrandul de pe Gorgie Road spre stadion. Un obicei in insula...

La izvor a fost Sir Walter Scott, un fiu al Edinburghului, poet si nuvelist istoric, cu ale sale Ivanhoe ori Rob Roy dar si Heart of Midlothian, scrisa in 1818 drept a doua serie din povestirile “Tales of my landlord”. Creativul Scott ramane pe bancnotele lirei scotiene iar Heart of Midlothian, devenita initial o sala de ceremonii, receptii si baluri din capitala Scotiei, e numele purtat din 1874 de clubul de fotbal al “maroniilor” de pe Gorgie Road, din sud-vestul Castelului orasului.

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Tribuna a doua a lui Hearts, Wheatfield Stand. Lanul de grau. Ultima oara "Inimile" au cules roade in 2006...

Midlothian e zona centrala a regiunii Lothian iar Heart of Midlothian e inima locului. Conturul visiniu-maroniu al inimii e pe caldaramul cu piatra cubica al celebrei Mile Regale ce leaga in inima Edinburghului Resedinta Majestatii Sale in Scotia de castelul cetatii, traditia istorica fiind ca locuitorii urbei sa scuipe in acel loc, la intrarea in Catedrala St. Giles, in semn de dispret pentru raufacatorii urbei. In zilele noastre, e un gest purtator de noroc iar, in cazul fanilor lui Hibs, un motiv de luat peste picior rivalii din celalalt capat al urbei, care, initial, pe cand Hibernian era fondata un an mai tarziu, se opuneau aparitiei acesteia in peisajul fotbalistic: “Noi mai trecem pe-acolo sa scuipam pe Hearts”. Hearts, cum e alintata pe scurt Heart of Midlothian. Inimile.

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

Aceeasi tribuna Wheatfield. Nu prea are fata de Europa Cup

De fapt, continuand mistoul, suporteri ai lui Hibernian mi-au spus sa ma grabesc sa vizitez Tynecastle, arena lui Hearts, nu de alta dar “va deveni curand supermarket Tesco”. Adevarul e ca dupa locurile 3 obtinute in 2003 si 2004 in Scottish Premier League, stramtorata financiar, Hearts a fost la un pas de a vinde stadionul pe care joaca din 1886, doar sosirea omului de afaceri lituanian Vladimir Romanov in februarie 2005 schimband datele problemei.

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Armele din Tynecastle, pubul visiniu din colt. Aici se strang fanii de vita veche

Fostul militar sovietic achizitiona initial 29,9% din club, acaparand 80% pana la finele respectivului an, pe cand, cu fraiele preluate, ii demitea pe rand pe George Burley, ex-international scotian, actualmente selectioner al “cimpoierilor”, si pe englezul Graham Rix. Chiar si in aceste convulsii, cu compatriotul Ivanauskas la carma, care n-avea nici el sa reziste prea mult, Hearts devenea vicecampioana in 2006, castigand la lovituri de departajare si finala Cupei Scotiei, dupa 1-1 cu Gretna, a saptea din palmares. Heart of Midlothian era primul club dupa Motherwell, din 1995 incoace, care sa sparga monopolul Rangers – Celtic al primelor doua locuri.

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Urmati-va inimile, e indemnul clubului adresat fanilor, la casele de bilete

Asadar, din start, Romanov a fortat sa readuca “Inimile” in prim-plan, la gloria altor doua perioade fructuoase din istoria clubului pitit pe stradutele din preajma arterei Gorgie Road. La inceputuri, Hearts cucerea doua titluri nationale, in 1895 si ’96, plus de patru ori Cupa Scotiei, celelalte doua campionate castigandu-le in 1958 si ’60, in perioada lui Alfie Conn, Willie Bauld, Dave Mackay ori Alex Young.

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Tribuna principala de la Tynecastle Stadium, cu sigla "Inimii de Midlothian"

Despre ultimul, asemuit cu Nureyev de englezul Jimmy Greaves, am citit in suplimentul sportiv al cotidianului The Scotsman, fostul star al lui Hearts fiind recreionat in ajunul finale Cupei Angliei, Chelsea – Everton, ca ex-jucator al “albastrilor” din Liverpool. In acele pagini era inserat si cliseul de arhiva cu managerul Alex Totten prezentandu-se in “fusta“ kilt pe banca lui Falkirk la ora finalei Cupei Scotiei din 1997, intr-o avancronica a ultimului act de pe Hampden Park, Rangers – Falkirk 1-0, saptamanile trecute.

Fotbalul scotian, inedit, cu o puternica pecete a locului si obiceiurilor, dar cedand nevoilor si intereselor economice, comerciale, financiare. Arena Tynecastle o fi ea veche, poate cea mai demodata dintre cele vizitate in Regat, cu 17.420 locuri inghesuite numai Domnul stie cum sub structurile metalice visinii contrastand cu biserica de pe colt si casele vechi din zona, insa magazinul de prezentare al clubului, din centrul comercial al “buricului” orasului, e ultramodern si cu de toate. Cu colajul vicecampionilor din 2006, cu elenul Fyssas ridicand Cupa, cu DVDul cu John Robertson si ale sale 9 goluri impotriva rivalei Hibs din totalul sau de 214, recordman all-time al lui Hearts, cu difuzarea la nesfarsit pe ecrane a unui succes cu 1-0 la “dusmana” Hibernian si mai ales cu tricourile de prezentare pentru noua editie de Europa Cup.

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

DVDurile cu golurile lui Robertson te intampina in magazinul lui Hearts

Caci clasandu-se din nou pe locul 3, pe podium, chiar cu sase puncte din cele 6 jocuri disputate cu marile Rangers si Celtic, Hearts se va alinia in competitia inlocuitoare a Cupei UEFA, si asta la carma cu un secui din Odorhei, Csaba Laszlo, nascut la 13 februarie 1964 si lansat la mijloc cu Progresul local.  Din Uganda, Csaba si-a ascultat inima si a raspuns apelului lui Romanov, preluand-o pe Hearts in 11 iulie 2008 si eliminand-o cu 2-0 pe Hibs din Cupa Scotiei chiar la Easter Road, exact dupa o jumatate de an, in 11 ianuarie ’09. Csaba isi urmeaza sufletul, cum frumos e sugerat fanilor intr-un poster de la stadion, “Follow Your Hearts”, si rasplata a venit sub forma titlului de Antrenorul Sezonului in prima liga.

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

O alta legenda a clubului, Willie Bauld, are "particica" sa din tribuna I

Iar Romanov incearca sa prinda pasul cu reusitele echipei. Pe masa consilierilor locali e planul sau de a “roti” amplasamentul terenului de la Tynecastle cu 90 de grade, stramutarea tribunelor generand déjà reconstructia scolii locale pe cealalta parte a stradutei si convingerea locatarilor din sirul de cladiri de pe Gorgie Road, ce mascheaza arena ca o cutie de sardine, sa-si gaseasca loc, cu banii primiti, in alta parte, aproape de “Inimi”. Acolo, pe colt, e si visiniul pub “Tynecastle Arms”, iar peste drum, tot visiniu, “Robertson’s”. Al golgeterului. Cu vitrina anticariatului din preajma expunand cartea “Viata secreta a lui Laszlo, contele Dracula”.

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Laszlo nu e conte, nici Dracula, ci pe podium cu Hearts

Stand in fata vechii tribune principale a arenei Tynecastle, reconstruita in 1914 si cu acoperis inca de lemn, si incluzand sectiuni in onoarea lui Bauld si Robertson, imi spun ca Romanov va avea nevoie de mai mult decat cele 9 milioane, record, primite in 2007 de la Sunderland pe portarul Gordon, pentru a contura indraznetul proiect.

Iar Csaba va avea nevoie de mai mult decat un secret si de o mie de “Inimi”-Hearts pentru a rezista capriciilor balticului si a-i aduce pe “Maronii” macar in postura din 1965, cand, pierzand cu 2-0 si implicit si titlul, la media de golaveraj, in fata invingatoarei Kilmarnock, au fortat trecerea la departajarea prin diferenta de golaveraj. Hearts n-a mai fost de-atunci atat de aproape…

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Pe ecrane, in magazinul clubului, Hibs - Hearts 0-1. Motiv de mandrie locala

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Hearts, castigatoare a Cupei Scotiei, la penaltyuri, in 2006. Ultimul triumf notabil

Reclame

Ziua 169. Irlanda in limba latina

iunie 9, 2009

Inaintea lui Man United a fost Hibernian, pe scurt Hibs. Despre primii reprezentanti ai insulelor britanice in cupele europene, ‚verzi’ stabiliti in zona portuara Leith, in preajma terminalului oceanic la estuarul Firth of Forth, intr-un reportaj din capitala Scotiei, Edinburgh.

Hibs, de la Hibernia, e verde, si e inramat intr-un Public House de-al locului, in zona portuara Leith. Hibernian e parte marcanta a comunitatii locale...

Hibs, de la Hibernia, e verde, si e inramat intr-un Public House de-al locului, in zona portuara Leith. Hibernian e parte marcanta a comunitatii locale...

Edinburgh, zisa si Atena nordului. Intr-adevar, la capetele arterei Mila Regala strajuiesc semete faimoasele coline, una cu Edinburgh Castle, cealalta cu palatul Holyrood si un templu cu zvelte coloane. Doar ca aici predomina piatra gri-negricioasa. Iar de la picioarele templului coboara spre port strada comerciala Easter Road, atat de des pomenita in transmisiile fotbalistice.

E ‚patria’ lui Hibs, club fondat in 1875 de imigranti irlandezi, Hibernia fiind denumirea in limba latina a Irlandei. Sa nu uitam, legiunile ajungeau si pana aici… In Atena nordului, confluenta de simboluri.

Andy Goram, niste maini sigure intre buturi, a strans peste 100 jocuri pentru Hibs, inainte de a deveni celebru la Gers si la nationala Scotiei, si s-a regasit pe drept intr-un calendar pe 2009 cu starurile lui Hibs. Iar pubul local l-a inramat si expus intr-o loja

Andy Goram, niste maini sigure intre buturi, a strans peste 100 jocuri pentru Hibs, inainte de a deveni celebru la Gers si la nationala Scotiei, si s-a regasit pe drept intr-un calendar pe 2009 cu starurile lui Hibs. Iar pubul local l-a inramat si expus intr-o loja

Stadionul Easter Road nu e insa pe respectiva artera, ci pe o adiacenta straduta serpuita, structura metalica dominand casele din jur. Ivindu-mi-se aidoma unui urias si strapungand linia orizontului, ma intreb cum de aduna doar 17.500 spectatori. Totul e verde-alb, inclusiv un urias inscris pe exteriorul tribunei, THE HIBERNIAN FAMILY, cu explicatia ca ‚familia’ locului joaca pe Easter Road din 1893. Intru in vorba cu doi tineri care-mi spun ca ei tin de fapt cu Celtic, ‚verzii’ din Glasgow, si fotografiez tribuna metalica, The Famous 5 Stand, standul celor cinci faimosi, aducand un omagiu cvintetului ofensiv Smith – Johnstone – Reilly – Turnbull – Ormond, doar cu ultimul nu de-al locului, si care atacanti inca se afla in topul celor mai prolifici 6 marcatori ai lui Hibs, la a carei pagina de aur, cu titlurile cucerite in 1948, `51 si `52, din totalul celor patru din palmares, au contribuit cu varf si indesat.

Turnbull, prolificul atacant, inclus in albumul pe 2009 al vedetelor clubului, zambind in acelasi pub cu conotatii fotbalistice, The Harp and Castle. Harpa e si pe stema lui Hibs, din 1875, iar Turnbull juca in anii '50, pe cand verzii cucereau Scotia...

Turnbull, prolificul atacant, inclus in albumul pe 2009 al vedetelor clubului, zambind in acelasi pub cu conotatii fotbalistice, The Harp and Castle. Harpa e si pe stema lui Hibs, din 1875, iar Turnbull juca in anii '50, pe cand verzii cucereau Scotia...

Dar pe cat de mare pare tribuna nordica, pe atat de arhaica, scunda si inghesuita e cea estica, pitita dupa colt, si in care, aveam sa aflu, se strang fanii de moda veche. De-aici explicatia celor doar 17.500 locuri. O arena veche, partial reconstruita, inghesuita intr-un Leith portuar vechi, incercand sa se reinventeze prin introducerea unei linii de tramvai legandu-l de aeroport.

Ceva mai jos, in colt, in fata pubului The Old Footballers Arms, cu nuante verzi, localnicii imi spun ca desi Hibs isi trage seva doar din aceasta arie nord-estica a Edinburghului, nu toti tin insa cu ‚verzii’. Mai asteptata era finala Cupei Scotiei, Rangers – Falkirk, mai ales pentru prezenta ‚albastrilor’ din Glasgow. Cu alte cuvinte Celtic si Rangers magnetizeaza si-n Edinburgh, capitala tarii, si-mi zic ca asta e soarta lui Hibs, care-n primele ei decenii de existenta a tras din greu impotriva discriminarii si neacceptarii la care a fost supusa de Hearts, rivala locala din Edinburgh, de extractie protestanta.

Alte fotografii-document de la Easter Road, un tricou verde cu semnatura al lui Murphy, si fotbal in direct pe un ecran de la Harpa si Castelul

Alte fotografii-document de la Easter Road, un tricou verde cu semnatura al lui Murphy, si fotbal in direct pe un ecran de la Harpa si Castelul

Si totusi, de la debutul lui Hibs, un 0-1 la Hearts in ziua de Craciun din 1875, cele doua au strans 604 derbyuri, dintre care multe ‚amicale’, cu bilantul 269-195 pentru Hearts. Dar si cu Hibs invingand in ultimul, 1-0 la Tynecastle, insuficient insa. Doar pe 6 in 2009, fata de Hearts, pe 3. Pe podium incheia Hibs in 2001, cu Alex McLeish la timona, si in 2005, cu Tony Mowbray, naufragiatul cu West Brom, dupa niste ani `80-`90 de restriste, cu `noul val` Dundee United + Aberdeen mai puternic si cu ‚verzii’ salvati de la faliment doar de intreprinzatorul Sir Tom Farmer, ai carui inaintasi impiedicau la randul lor scufundarea vremelnica a lui Hibernian. Asta cam pe cand Hibs cucerea a doua si ultima ei Cupa a Scotiei, in 1902.

Acum, Edinburghul s-a uitat la TV la o alta finala cu implicarea ‚marilor’ din Glasgow, Hibernian figurand ultima data in 2001, intr-un 0-3 cu Celtic, si asta dupa 22 ani de asteptare.

De-atunci insa, soarele a rasarit in Leith, in 2007, cand cu cucerirea Cupei Ligii, un 5-1 cu Kilmarnock, iar 10 ianuarie 2008 a consemnat intoarcerea la vatra, ca antrenor, a lui Mixu Paatelainen, finlandez ce reusea un hat-trick impotriva rivalei Hearts, intr-un 6-2 in 22 octombrie 2000, succesul cel mai apropiat de orgasmul cosmic de 7-0 din 1 ianuarie `73, tocmai pe Tynecastleul lui Hearts of Midlothian.

Russell Latapy, caribeanul ajuns si la Cupa Mondiala ce a incantat tribunele de la Easter Road...

Russell Latapy, caribeanul ajuns si la Cupa Mondiala ce a incantat tribunele de la Easter Road...

Dar desi privita de sus de ‚maronii’, Hearts, si in umbra ‚marilor’ din Glasgow, chiar si in estimarile si simpatiile unor localnici, Hibs din Leith, THE HIBERNIAN FAMILY, ramane cu satisfactia de-a fi fost prima reprezentanta a fotbalului britanic in cupele europene, cu ocazia editiei inaugurale a C.C.E., cand, ca si acum, netinandu-se cont de statutul de campioana nationala a participantelor, ‚verzii’ au figurat intre cele 18 competitoare, desi venisera de pe locul 5 in Scotia, si au trecut de Rot-Weiss si Djurgardens, lovindu-se insa in semifinala de Stade Reims. Altadata, alde Barca era eliminata din eurocupe de Hibs!

A vrut Hearts sau nu, Hibs rezista si azi, de 134 ani, si tot la Easter Road, cu o stema verde reunind harpa, simbol al Irlandei, castelul de pe colina, simbol al orasului, si un vapor, simbolul zonei portuare Leith. Hibernian, ancorata in ‚familia’ locala, chiar daca nu toti membri ei o au la suflet. Hibs, stingandu-se totusi incet, sufocata de foamea de trofee a tartorelor Celtic si Gers, dar fara sa se predea…

O confirmare a convulsiilor de la un club pionier dar mereu impovarat, decizia anuntata de finlandez, exact in seara in care fotografiam la Easter Road, de a demisiona de la carma ‚verzilor’. Un anunt soc pentru trupa din Leith, lasata de Paatelainen, din lipsa de fonduri pentru transferuri…

Surpriza, bossul Mixu renunta, anuntau panourile publicitare ale The Scotsman pe Mila Regala, strada paralela din cetatea veche unde, pe Cowgate, era fondat clubul Hibernian

Surpriza, bossul Mixu renunta, anuntau panourile publicitare ale The Scotsman pe Mila Regala, strada paralela din cetatea veche unde, pe Cowgate, era fondat clubul Hibernian

Ziua 165. Cimpoierii, Caledonia iti duc pasii la Sir Walter Scott

iunie 6, 2009

Am intrebat in dreapta si-n stanga unde e amplasata statuia lui Sir Walter Scott. Desi eram convins ca e la loc de cinste si figura in schita zonei centrale a Edinburghului, mai exact in Princess Gardens, la poalele Castelului, altadata un intins lac care a fost asanat, mi-era teama sa nu „o pierd”, pe vasta intindere verde…

"Vezi monumentul acela inalt, in dreapta Galeriilor Nationale?" ... "Ei bine, acela e monumentul in memoria lui Sir Walter Scott"

"Vezi monumentul acela inalt, in dreapta Galeriilor Nationale?" ... "Ei bine, acela e monumentul in memoria lui Sir Walter Scott"

Asadar n-avea cum sa-mi mai scape. Din preajma Edinburgh Castle, panorama iti taie respiratia iar monumentul in onoarea lui Sir Walter Scott e giuvaerul gradinilor. Fiu al Edinburghului, nascut in 15 august 1771, Scott a dobandit recunoasterea internationala in randul contemporanilor sai, pentru nuvelele istorice, ale caror parinte este, si numeroasele poeme. Cine n-a rasfoit Ivanhoe ori Rob Roy?

In 1814, Scott avea sa scrie Waverley, avandu-l protagonist pe un simpatizant englez al Iacobitilor, Edward Waverley, pusi pe-o razmerita, numele nuvelei fiind preluat in bolta peste timp de statia terminal din Edinburgh a North British Railway. Statia, moderna, amplasata la baza colinei cu Mila Regala, ce duce spre castel, e la o aruncatura de bat de monumentul omului de litere, in aceeasi vale scaldata pe vremuri de apele lacului.

In 1818, Scott scria The Heart of Midlothian, inima localnicului, din zona capitalei… Numele a fost purtat de o sala de ceremonii din oras, loc pentru baluri si dansuri, si preluat ulterior de primul club de fotbal profesionist din Edinburgh, fondat in 1874, Heart of Midlothian, cu sediul intr-o zona veche din sud-vestul urbei, pe Gorgie Road, o prelungire a Princess Street.  Vremurile s-au schimbat si Heart e pe mana unui lituanian, cu antrenor secui din Odorhei, insa inima maronie ramane pe caldaramul Milei Regale…

Sir Walter Scott scria in 1818 The Heart of Midlothian...

Sir Walter Scott scria in 1818 The Heart of Midlothian...

... pe caldaramul din fata intrarii in Catedrala St. Giles

... pe caldaramul din fata intrarii in Catedrala St. Giles

Nascut in orasul vechi, aproape de Mila Regala, Scott avea sa urmeze Royal High School of Edinburgh, apoi Universitatea din oras si facultatea avocateasca, rolul sau militant fiind decisiv intru mentinerea in circulatie a bancnotelor cu o valoare sub 5 lire emise de Banca Scotiei, motiv pentru care si cele actuale, diferite de lira sterlina desi cu aceeasi putere de cumparare, ii poarta chipul, intr-un portret schitat de Henry Raeburn. Sir Walter Scott e pe bancnotele scotienilor dar mai ales in inima Edinburghului, in umbra remarcabilului memorial de o splendida dantelarie. Autorul Miresei din Lamermoor avea sa traiasca 61 de ani.

Pe esplanada Galeriilor Nationale, sunet de cimpoi

Pe esplanada Galeriilor Nationale, sunet de cimpoi

S-a oprit din suflat, nu doar de caldura. Sa mi se confeseze ca putini opresc intr-o asemenea zi calduroasa, nefireasca pentru Edinburgh. Jacheta de tweed il impovara dar n-o lepada. E parte a portului traditional, a armurii sale de cimpoier venit din Stirling, din preajma podului celebrei batalii din 1271 in urma careia Sir William Wallace a ramas gardian pazitor pe veci al spiritului locului. Un memorial mladios, aidoma celui in onoarea lui Sir Walter Scott, exista in Stirling intru aducere aminte. Sir William Wallace, erou scotian… M-a indemnat sa vizitez pitorescul Stirling, orasel universitar spre care mai putini se avanta. Edinburghul magnetizeaza in Scotia… Desi cu un accent puternic, cimpoierul s-a facut inteles ca un scotian oarecare. A real scotsman… Si ne-a mai cantat.

Mandrul barbat din Stirling, la poalele Edinburgh Castle...

Mandrul barbat din Stirling, la poalele Edinburgh Castle...

In drum spre memorial, alte statui, monumente, privelisti minunate, plus un grup de Highlanders din Caledonia, cu pletele in vant, vanjosi si cu tatuaje, parca rupti din filme de epoca, in ritmuri de tobe si cimpoaie. Remarcabili!

Si regimente de "cimpoieri" au cazut la datorie...

Si regimente de "cimpoieri" au cazut la datorie...

O macheta a zonei centrale, dominata de Edinburgh Castle, pe colina. Cele 3 poduri, memorialul nuvelistului, Mila Regala, dealul Calton, cu Observatorul

O macheta a zonei centrale, dominata de Edinburgh Castle, pe colina. Cele 3 poduri, memorialul nuvelistului, Mila Regala, dealul Calton, cu Observatorul

Mai rara asemenea priveliste, in centrul capitalei. Nu tu burnita cu ceata, ci sa te intorci bronzat din Scotia...

Mai rara asemenea priveliste, in centrul capitalei. Nu tu burnita cu ceata, ci sa te intorci bronzat din Scotia...

Expozitie Turner, la National Gallery of Scotland

Expozitie Turner, la National Gallery of Scotland

Caledonia, frenetici la tobe. Recital...

Caledonia, frenetici la tobe. Recital...

Ce sincronism... un cimpoier si sase tobosari

Ce sincronism... un cimpoier si sase tobosari

Un alt cimpoier, in preajma Memorialului

Un alt cimpoier, in preajma Memorialului

Sir Walter Scott, fiu al capitalei si figura marcanta a Scotiei

Sir Walter Scott, fiu al capitalei si figura marcanta a Scotiei

Statuia de sub boltele Memorialului

Statuia de sub boltele Memorialului

In preajma Memorialului, si statuia lui Livingstone

In preajma Memorialului, si statuia lui Livingstone

A fost o minunata calatorie in timp, printre simboluri, traditii si obiceiuri ale locului…

Cu greu mi-am luat ramas bun de la Princess Gardens, cu Sir Walter Scott Memorial. Mai aveam de alergat un maraton...

Cu greu mi-am luat ramas bun de la Princess Gardens, cu Sir Walter Scott Memorial. Mai aveam de alergat un maraton...

Ziua 164. Le Goal pe Stade de France

iunie 6, 2009

Acorduri de chitara, muzica rock, razbatand dintr-un pub din preajma. E pe inserate, e caldut, si usa deschisa a pubului te imbie sa asisti la concertul live. Pe o scena improvizata, un artist localnic, purtand tricoul cu „limba” celor de la The Rolling Stones.

Muzica rock intr-un pub de langa gara centrala din Edinburgh, The Hebrides, purtand numele grupului de insulite din arhipelagul britanic. Pe perete, un colaj in relief al Hebridelor. Multe si mici, Hebridele Interioare si Hebridele Exterioare, amplasate in largul coastei vestice a Scotiei la Oceanul Atlantic. Jura, Skye si Mull par nume cunoscute, din grupul Inner Hebrides, iar St. Kilda mi-e cel mai familiar, dintre Outer Hebrides. Ocupate inca din paleolitic, ajunse si sub control norvegian si in mod cert de o frumusete aparte, cum ma asigura si cunoscatorii. Dar tac si ascult muzica. Deuchars, o bere locala, ciocnita cu alti maratonisti…

Si surpriza de a descoperi pe celalalt perete unul dintre cele doar 300 si ceva de copii ale unui tablou cu dedicatie speciala, onorand un moment remarcabil din istoria recenta a fotbalului scotian. Titlul e sugestiv… Le Goal…

Le Goal, cu eroul James McFadden si reusita sa pe Stade de France din Paris...

Le Goal, cu eroul James McFadden si reusita sa pe Stade de France din Paris...

Unul dintre putinele tablouri „Le Goal” a sfarsit in The Hebrides, cu o dedicatie speciala de la autorul golului, James McFadden. Se intampla in 12 septembrie 2007, pe marea arena pariziana, la jocul Franta – Scotia, din preliminariile Euro 2008. Ceea ce parea a fi un succes facil al „cocosului galic” s-a transformat intr-o surpriza de proportii, cu ramificatii pana in ultimele secunde ale campaniei de calificare.

A fost Franta – Scotia 0-1, intr-un joc inscris cu litere de aur in istoria fotbalului scotian. Nu doar succesul de la Paris va ramane in memoria fanilor „cimpoieri”, ci mai ales modul cum a fost smulsa victoria. Cu indarjirea maxima a elevilor lui Alex McLeish si cu momentul de geniu al eroului James McFadden. Care si-a incrustat numele pe vecie in patrimoniul fotbalului de la nordul Hadrian’s Wall. Un stang de senzatie, cazut din senin, de la 30 metri, care a ingenuncheat Franta la ea acasa! Un eurogool marca McFadden si imaginati-va bucuria din barurile Scotiei, la ora acelei dispute din toamna lui 2007.

Desi Scotia a avut sanse de calificare pana in ultima runda a preliminariilor, meciul cheie, de pe Hampden, s-a incheiat cu 2-1 pentru campioana mondiala la zi, Italia, peninsularii si Franta calificandu-se la turneul final, intr-o grupa cu Romania, si lasand revelatia campaniei, Scotia, sa-si linga ranile in insula. Golul lui McFadden a ramas insa consolarea acelei sanse irosite.

Iar The Tartan Army, organizatia oficiala a suporterilor Scotiei, l-a imputernicit pe Jon Snodden, un artist local, sa zugraveasca reusita noului erou al „cimpoierilor”. Graficianul l-a portretizat pe McFadden in momentul sutului, schitand cadrul portii iar in fundal tribunele Stade de France. Colajul cuprinde si chipul lui McFadden iar „Le Goal”, in serie mica, a fost lansat in scopuri caritabile, pentru ajutorarea copiilor. O initiativa nobila a suporterilor, in amintirea unui gol de aur, ce ar fi putut readuce Scotia, dupa zece ani, la un turneu final…

„Le Goal” poarta semnatura autorului si a marcatorului, McFadden. Inramata, langa „Le Goal”, o nota explicativa, cu alte cateva fotografii cu subiect fotbalistic agatate pe peretii de la The Hebrides. Si nu surprinde fundalul uneia, cu tribunele arenei lui Motherwell, Fir Park. Scaunele ei galbui… De ce Motherwell?

Ei bine, la varsta de 17 ani, atacantul McFadden era lansat in prima liga scotiana. Ulterior, era inhatat pe 1,25 milioane de conationalul sau, David Moyes, la Everton. Ca jucator al lui Everton, mignonul McFadden marca atat intr-un alt succes de 1-0 al Scotiei, contra Olandei, in barajul de calificare la Euro 2004, cat si impotriva Romaniei, in 31 martie 2004, intr-un joc amical disputat la Glasgow. „Tricolorii” aveau sa invinga cu 2-1 iar McFadden isi trecea in cont al treilea gol pentru „cimpoieri”. Anii au trecut, iar el a adunat reusite, si intr-o remiza de 1-1 la Valencia, cu Spania, si in preliminarii mondiale, contra Moldovei, sau imediat dupa triumful de la Paris, impungand si Ucraina, intr-un 3-1 la Glasgow.

McFadden a marcat si in actualele preliminarii, intr-un 2-1 la Reykjavik, dar Scotia e in urma aceleiasi Olande de care era surclasata la acel baraj din 2003, 6-0 in returul din Tara Lalelelor. Acela era doar al doilea gol al scotianului, ajuns acum la „cota” 14, din 42 selectii. Anul trecut, marcatorul de 26 ani de pe Stade de France se reunea cu selectionerul de-atunci, Alex McLeish, conational cu care tocmai a revenit in Premier League, cu Birmingham City. Iar „cota” sa de transfer a crescut la 5 milioane, extensibila la 6, in functie de aparitii. Ce face un gol in fieful vicecampioanei mondiale la zi…

Ce-i va mai oferi cariera, ramane de vazut, dar cert e ca fiul Glasgowului lansat de Motherwell a devenit erou national dupa reusita pariziana. Le Goal…

Ziua 162. Neutri si nu prea la finala Cupei

iunie 4, 2009

O capitala cu doua cluburi prim-divizionare, neimplicate insa in finala Cupei. O capitala care nici nu gazduieste macar ultimul act al competitiei. Ma refer la Scotia, finala Scottish F.A. Cup si orasul Edinburgh.

In lipsa de altceva, amatorii de fotbal din citadela-port dintre coline au chibitat in ultima sambata a lunii mai pentru Rangers, proaspata campioana din Glasgow, sau Falkirk, „buturuga mica” fofilata in finala de pe Hampden Park. Rangers practic acasa, in Glasgow, pe Hampden, desi arena o are la Ibrox Park.

I-am intrebat pe cei cu care am intrat in vorba in Edinburgh daca lumea tine in finala in general cu Falkirk. Nici pe departe! Nu doar cand joaca acasa, pe Ibrox, dar chiar si la meciuri in deplasare, Rangers e sustinuta de grupuri de suporteri din Edinburgh, care fac deplasarea organizat, cu autocarele.

Si totusi, fani ai lui Falkirk s-au regasit intre suporterii din Edinburgh ai lui Celtic ori intre simpatizantii „calului negru”, „buturuga mica” avand sansa a doua. Exista iubitori de fotbal mereu plini de compasiune pentru echipa mai mica, mai ales intr-un duel inegal. „Suporterii lui Hearts sau Hibs vor inclina insa sa tina cu Falkirk”, mi-a spus un fan al „maroniilor”, Heart of Midlothian. Explicatia consta in rivalitatea mai mare a trupelor din Edinburgh cu Rangers decat cu Falkirk, plus in faptul ca oraselul Falkirk, situat pe o derivatie a drumului national ce leaga Edinburghul de Glasgow, e la circa 20 de minute de rulat din capitala.

In pubul Mathers, pe un ecran, antrenorii lui Falkirk si Gers, "Yogi" si Smith, sunt inca pe pace...

In pubul Mathers, pe un ecran, antrenorii lui Falkirk si Gers, "Yogi" si Smith, sunt inca pe pace...

... iar pe celalalt ecran, deasupra intrarii, Chelsea si Everton aveau sa ofere cel mai rapid gol din istoria finalelor pe Wembley...

... iar pe celalalt ecran, deasupra intrarii, Chelsea si Everton aveau sa ofere cel mai rapid gol din istoria finalelor pe Wembley... Saha, surprins de BBC in prim-plan, avea sa intre in istorie, batand recordul lui Di Matteo, pe atunci la Chelsea...

Finalele Cupei Scotiei si Cupei Angliei in 2009 au fost la concurenta, sambata de la ora locala 3. De pe Hampden si Wembley, in direct pe micile ecrane. Iar in pubul Mathers, din centrul Edinburghului, gazdele au facut treaba buna, permitand vizionarea in paralel a finalelor. In consecinta, s-au strans si partizani, stransi la o masa in jurul unui tip in tricoul lui Chelsea, cu Terry pe spate, o alta tabara, deconspirata inca in primul minut, la reusita lui Louis Saha, tinand pumnii celorlalti albastri, de la Everton.

In fine, la o alta masa, fani ai lui Hibs si Hearts, localnicele din Edinburgh, mai interesati de finala Rangers – Falkirk. Aveau ocazia sa mai glumeasca pe seama cluburilor lor, despre care am intrat in vorba. Intrebandu-i una alta, fanii „verzilor” de la Hibs au avut doua poante despre rivala locala, Hearts.

Prima tine de stadionul „maroniilor”, Tynecastle, sugernadu-mi-se sa-l vizitez cat mai grabnic, nu de alta dar „nu va mai fi multa vreme acolo. Va deveni supermarket Tesco”. Cum Hearts a fost foarte aproape in acest deceniu de a-si vinde stadionul, asta inainte ca lituanianul Romanov sa intre in carti, mi-am zis ca bancul are un sambure de adevar. Aveam sa aflu la fata locului, la Tynecastle, ca stadionul ar putea fi complet reconstruit, pe un amplasament rotit cu 90 de grade fata de actuala sa pozitionare. O scoala a fost deja reconstruita, peste drum, terenul vechiului locas de invatamant fiind achizitionat de Romanov, care doreste si demolarea randului de case din preajma, cu despagubirea locatarilor, pentru repozitionarea stadionului. Proiectul e la stadiul de aprobari pe la consiliul local. Dar despre Tynecastle voi reveni in amanuntime altadata.

Hibs, fondat in 1875, cu radacini in nord-estul orasului. Fanii ei fac misto de Hearts, infiintata in 1874, in sud-vest. Si viceversa...

Hibs, fondat in 1875, cu radacini in nord-estul orasului. Fanii ei fac misto de Hearts, infiintata in 1874, in sud-vest. Si viceversa...

A doua poanta ar fi despre inima de pe caldaram. Heart of Midlothian, inima omului locului, din zona Lothian, incluzand si capitala Edinburgh. Acest simbol, sub forma unor caramizi maronii in pavajul cu piatra cubica gri de pe Mila Regala, in dreptul catedralei St. Giles, tine de o legenda ce istoriseste ca pe acel loc erau adusi intru judecata raufacatorii ori dusmanii cetatii. Iar oamenii adunati la procesul public erau imbiati sa-si arate dispretul, sa arunce piatra. Mai exact, sa scuipe. In timp, gestul a fost interpretat ca fiind purtator de noroc. Iti poarta noroc daca scuipi in acel loc, in trecere prin dreptul „inimii” de pe caldaram, pe Royal Mile. Versiunea fanilor lui Hibs e ca se scuipa a dispret la adresa rivalei Hearts… Doar o gluma inofensiva.

Heart of Midlothian, inima de pe caldaramul din preajma catedralei, pe artera pietonala Royal Mile, si totodata figurand drept stema a clubului Hearts...

Heart of Midlothian, inima de pe caldaramul din preajma catedralei, pe artera pietonala Royal Mile, si totodata figurand drept stema a clubului Hearts...

Everton are 1-0 dar jocul sufera din cauza caldurii iar Rangers – Falkirk e „alb”, lancezit de soare. Prilej sa aud despre Falkirk. Care a strans fosti internationali, ca Steven Pressley, fost capitan al lui Hearts si al Scotiei, fundasul cu alura de Braveheart, sau ca Jackie McNamara, ani la rand pe dreapta la Celtic, cu care cucerea de trei ori Cupa Scotiei, plus Neil McCann, fostul atacant de buzunar al Rangersului. Un cimitir al elefantilor? Poate, dar cu un antrenor tanar.

John Hughes are 45 de ani si a jucat in doua perioade la Falkirk, altfel, ca fiu de docher din Leith, zona lui Hibs, trecand cu cele mai multe jocuri la activ si prin „verdele” celor de la Easter Road. De aici si explicatia primelor zvonuri dupa demisia lui Paatelainen de la carma lui Hibs, zguduind jumatatea „verde” in seara precedenta. Mai exact, in josul Milei Regale, pe panoul publicitar al publicatiei locale, era anuntat socul demisiei unuia, iar in susul strazii, spre castel, era deja lansata versiunea sosirii lui John Hughes, de la Falkirk. Asta in dimineata finalei! Buna campanie de presa…

Acesta e maiestuosul sediu al ziarului numarul unu al Scotiei, The Scotsman, situat la intrarea pe podul North Bridge dinspre Mila Regala, unde isi avea amplasate panourile cu demisia si zvonurile inlocuitorului in postul de manager la Hibs

Acesta e maiestuosul sediu al ziarului numarul unu al Scotiei, The Scotsman, situat la intrarea pe podul North Bridge dinspre Mila Regala, unde isi avea amplasate panourile cu demisia si zvonurile inlocuitorului in postul de manager la Hibs

Miniconcert stradal, "buskers", cum sunt numiti in Regat, si o ipoteza de ultima ora a acelorasi jurnalisti de la The Scotsman, cum ca locul lui Paatelainen ar putea fi luat de "Yogi"

Miniconcert stradal, "buskers", cum sunt numiti in Regat, si o ipoteza de ultima ora a acelorasi jurnalisti de la The Scotsman, cum ca locul lui Paatelainen ar putea fi luat de "Yogi"

Cine mai e oare si „Yogi”? Yogi e porecla unui John Hughes trecut si prin fotbalul englez, pe la Crystal Palace, si care a fost alipita celuilalt John Hughes, actual manager al finalistei Falkirk. Iar „falsul” John „Yogi” Hughes, sperand la trofeu pe banca de pe Hampden Park, a fost imediat creditat cu sanse de a prelua timona lui Hibs. Sangele apa nu se face… A jucat la „verzi” iar tatal sau a lucrat in port. Nu iese fum fara foc…

Dar poanta zilei, amintita printre randuri in acelasi The Scotsman, e ca pana si John Robertson ar fi in calcule pentru postul de la Easter Road. Ei bine, Robertson e nimeni altul decat recordmanul de goluri pentru rivala Hearts, cu 214 reusite adunate mai ales in anii ’80, si al carui deliciu de a puncta de noua ori contra lui Hibs a devenit subiect de DVD, expus la loc de cinste, la intrarea in magazinul de prezentare al ‘maroniilor”, din centrul comercial al Edinburghului.

Noua goluri contra lui Hibs, un DVD cu Robertson in shopul lui Hearts, si un zvon despre fostul varf, cum ca ar prelua-o taman pe Hibs. Chiar asa?

Noua goluri contra lui Hibs, un DVD cu Robertson in shopul lui Hearts, si un zvon despre fostul varf, cum ca ar prelua-o taman pe Hibs. Chiar asa?

Dar Hibs a mai instalat antrenori... surpriza. A fost cazul francezului Frank Sauzee, a carui sedere n-a fost insa una fericita, fapt ce nu-i impiedica pe fanii lui Hibs sa-si aduca aminte cu placere de trecerea "cocosului" prin Leith, dupa cum sugereaza tabloul-fotografie expus intr-un pub cu tenta "verde" din zona lui Hibernian

Dar Hibs a mai instalat antrenori... surpriza. A fost cazul francezului Frank Sauzee, a carui sedere n-a fost insa una fericita, fapt ce nu-i impiedica pe fanii lui Hibs sa-si aduca aminte cu placere de trecerea "cocosului" prin Leith, dupa cum sugereaza tabloul-fotografie expus intr-un pub cu tenta "verde" din zona lui Hibernian

In asteptarea altor goluri, mai rasfoiesc stufosul supliment de sport al lui The Scotsman, editie speciala de sambata cu duplexul finalelor, si aflu ca „Yogi” se lansase in antrenorat la Falkirk, actuala sa echipa, dar ca partener la carma cu nimeni altul decat Owen Coyle, recent promovat in Premier League la timona micutei Burnley. Ce mica e lumea!

Si alte reportaje interesante, despre David Moyes, scotianul de la carma finalistei Everton, ori consideratii pe marginea esecului unui alt fiu al Glasgowului, Sir Alex Ferguson, in finala de la Roma. O dezbatere si despre furia suporterilor scotieni, The Tartan Army, la adresa federalilor, pentru larghetea acestora de a sprijini lansarea unei selectionate comune a Regatului Unit, in turneul de fotbal al Jocurilor Olimpice londoneze din 2012. Daca SFA se impusca singura in calcai, sprijinind echipa comuna in detrimentul unei viitoare pierderi a independentei forului de la Glasgow, cand va fi sa reprezinte Scotia in turneele sub egida FIFA ori UEFA? Temeri intemeiate ori nejustificate?

Mathers, cu o oferta variata de whisky si o ambianta discreta, nu aducea a pub de fotbal. Dar cele doua finale au schimbat ambianta. Si deznodamantul jocurilor avea sa se schimbe dupa pauza, in avantajul favoritelor...

Mathers, cu o oferta variata de whisky si o ambianta discreta, nu aducea a pub de fotbal. Dar cele doua finale au schimbat ambianta. Si deznodamantul jocurilor avea sa se schimbe dupa pauza, in avantajul favoritelor...

Dupa ce Rangers a inscris decisiv, imediat dupa pauza, 1-0, prin Novo, iar Chelsea a intors rezultatul prin stangul lui Lampard, 2-1 contra lui Everton, pe-aici mi-a fost drumul, inapoi spre Leith. Mai erau putine minute si-mi spuneam ca soarta finalelor nu se va schimba. Cand doar mi-am varat capul intr-un alt pub, sa vad scorul final, 1-0 pentru Rangers, am sesizat si gestul descumpanit al unui fan din local. Nu purta culorile lui Falkirk dar sigur nu tinuse cu Rangers. Poate era suporter de-al lui Hibs… Iar dintr-un alt colt al stabilimentului izbea zambetul lui George Best. Un portret al fiului Belfastului, cu mentiunea „the greatest Northern Ireland player”. Da, Georgie se ridicase dintre catolicii Ulsterului iar faptul ca era tinut la loc de pret in respectivul pub spunea despre apartenenta la „verzi”. Fanii lui Hibs, cum mi se explicase deja, inclinasera sa tina cu Falkirk. Fara folos. Dar poate se aleg cu „Yogi” la Easter Road…

Ziua 161. Poze, vederi din Dunedin… Castelul, Mila Regala, Parada

iunie 3, 2009

Ce face vremea buna! Insula e atat de mult la cheremul vremii, si mai ales nordul ei. Nu doar evenimentele in aer liber au de castigat dar si cota bunei dispozitii e superioara. Discutiile se leaga mai usor, primavara pluteste in aer, capitala Edinburgh e in floare si ne surade in toata frumusetea ei… Imi imaginez cum e la Festivalul Orasului, din vara. Le strang pumnii sa aibe soare, o merita cu prisosinta, pentru a-si etala caldura ospitaliera. E ceva mai candid in primirea ce ti-o ofera scotienii, decat rigurozitatea calculat mercantila „de la sud”. Unde se lucreaza lucid si rece, la jupuire.

Resedinta regala, Palace of Holyrood House, de la capatul estic al Royal Mile, Mila Regala, vazuta de pe colina Calton. Ce priveliste!

Resedinta regala, Palace of Holyrood House, de la capatul estic al Royal Mile, Mila Regala, vazuta de pe colina Calton. Ce priveliste!

Pentru a-ti incepe pelerinajul pe Royal Mile, primul drum il faci peste North Bridge, unul dintre cele trei uriase poduri legand zona veche a Milei Regale de orasul nou, sistematizat. Nou intre ghilimelele de rigoare. Iar in vale, sub pod, gara centrala, Waverley Station.

De pe pod, privind inapoi cu jind, "peste" acoperisul garii, spre colina cu panorama drept punct de vedere neutru, spre intreg centrul vechi

De pe pod, privind inapoi cu jind, "peste" acoperisul garii, spre colina cu panorama drept punct de vedere neutru, spre intreg centrul vechi

Unghiuri nenumarate, de pe pod. Privelisti noi. Doar autobuzele etajate iti iau fata. Turisti mai numerosi decat localnici. Aflu ca in oras e si echipa de Rugby Seven a neo-zeelandezilor. Rugbyul in versiune comprimata. In sapte. Si vad indicatoare facand referire si la o parada. „Vezi Edinburghul in cea mai autentica ipostaza, cu o pecete absoluta a locului, daca asisti la procesiunea unei parade oranjiste”, mi-a explicat un amic trait candva in Dunedin. Citadela colinelor.

La mijlocul podului, un  memorial de razboi. Multi s-au sacrificat...

La mijlocul podului, un memorial de razboi. Multi s-au sacrificat...

Din nou hotelul Balmoral, vazut de pe partea sudica a podului

Din nou hotelul Balmoral, vazut de pe partea sudica a podului, care e intr-atat de mare incat are si refugii de statii de autobuz

De pe pod, spre extremitatea vestica a Royal Mile, cu castelul

De pe pod, spre extremitatea vestica a Royal Mile, cu castelul

Odata ajuns pe Mila Regala, inteleg ca istoria, religia, traditiile si sportul se ingemaneaza perfect. Iar comercialismul isi face insidios loc cu coatele chiar si aici. Resedinte de lanturi hoteliere, si nu embleme ale locului. Pe vad bun.

Edinburghul, o colectie de biserici...

Edinburghul, o colectie de biserici...

Pecetea locului, public houseul The Royal Mile, cu steagul Scotiei

Pecetea locului, public houseul The Royal Mile, cu steagul Scotiei

Un comerciant traditional de whisky. Cu degustari. Amatori, si inaintea pranzului. Cate-un pic, pic, pic

Un comerciant traditional de whisky. Cu degustari. Amatori, si inaintea pranzului. Cate-un pic, pic, pic

Amintiri la statuia poetului Fergusson

Amintiri la statuia poetului Fergusson

Un veteran, detasat vreo 27 de ani pe linie militara, imi dezvaluie ca stie cinci limbi, imi aminteste de Robert Burns, celebrul bard scotian, pozeaza cu Fergusson, de unde ca nu e doar un Sir Alex din Gowanul Glasgowului, cunoscut pe toate meridianele, ci si fii ai lui Fergus cu literele la suflet, si imi spune ca la biserica din curte soseste si Majestatea Sa, cu ocazia vizitelor la resedinta oficiala in Scotia, din preajma. Aproape e si resedinta pentru veteranii in etate. Li se poarta de grija. Singurul of, ca dupa decenii petrecute pe alte meleaguri, a descoperit frumosul Edinburgh ciopartit, de nerecunoscut, cu cladiri noi fara noima. Pacat! Imi infatiseaza si vechea casa cu turn, fosta inchisoare. Si-mi spune ca resedinta oficiala e momentan inchisa. Candva, palat al Reginei Mary a Scotiei. Holyroodhouse.

Lacasul de cult favorit al Reginei Elisabeta a II-a, pe Royal Mile

Lacasul de cult favorit al Reginei Elisabeta a II-a, pe Royal Mile

Castele scotiene in miniatura

Castele scotiene in miniatura

De-aici, inapoi la deal, pe Royal Mile, spre Catedrala si Edinburgh Castle. Ce surprize ne-o mai rezerva mila?

 

Pai in primul rand un magazin tematic. Cimpoaiele...

Pai in primul rand un magazin tematic. Cimpoaiele...

Si un altul, mergand pe firul istoriei si productiei whiskyului

Si un altul, mergand pe firul istoriei si productiei whiskyului

Tabla de materii. Cate sortimente!

Tabla de materii. Cate sortimente!

Un Braveheart adevarat

Un Braveheart adevarat

... Si o parada. Rapaitul tobelor le-a anuntat sosirea. Si apoi, cu steagul britanic in frunte, s-au desfasurat...

... Si o parada. Rapaitul tobelor le-a anuntat sosirea. Si apoi, cu steagul britanic in frunte, s-au desfasurat...

Protestanti oranjisti din macar 3 generatii, perpetuandu-si traditiile, batand toba. Fete aspre

Protestanti oranjisti din macar 3 generatii, perpetuandu-si traditiile, batand toba. Fete aspre

Diverse uniforme, o reuniune a fortelor...

Diverse uniforme, o reuniune a fortelor...

Si incet-incet, spre Edinburgh Castle. La celalalt capat al milei. Dar pana acolo, catedrala St. Giles, din preajma vechiului Parlament.

Catedrala orasului

Catedrala orasului

Religia a fost alinare intr-un oras cetate lovit de boli. Se construia peste, un nou "strat", iar saracii cazuti prada bolilor dispareau in adancuri...

Religia a fost alinare intr-un oras cetate lovit de boli. Se construia peste, un nou "strat", iar saracii cazuti prada bolilor dispareau in adancuri...

Spuneam ca si sportul isi are locul sau, in peisajul Milei Regale. Nu doar rugbyul, dar in aceasta ipostaza... da. Pe catarge, numele tuturor castigatoarelor competitiilor europene de club... Munster, Toulouse, Leicester...

Spuneam ca si sportul isi are locul sau, in peisajul Milei Regale. Nu doar rugbyul, dar in aceasta ipostaza... da. Pe catarge, numele tuturor castigatoarelor competitiilor europene de club... Munster, Toulouse, Leicester...

Si-am ajuns pe esplanada cetatii. Edinburgh Castle. Intr-adevar, inexpugnabil...

Si-am ajuns pe esplanada cetatii. Edinburgh Castle. Intr-adevar, inexpugnabil...

Poarta castelului. Pe aici nu s-a trecut!

Poarta castelului. Pe aici nu s-a trecut!

Ziua 160. Spitalizati, „cazuti ca mustele”

iunie 3, 2009

E cinci si jumatate, in dimineata maratonului din Edinburgh. Ma trezeste lumina puternica, soarele strapungand pe langa perdelele groase. Le dau la o parte si vad o doamna cu codita trecandu-si cainele in parc, la plimbare. Vom alerga cu soarele in fata, spre rasarit, la un moment dat chiar pe aceasta strada, prin fata demipensiunii, si apoi pe malul marii…

La micul dejun, multimaratonistul cu tricoul galben al intrecerii din Honolulu e deja cu cafeaua in fata. Trezirea, dupa o alta seara „traditionala”, in care iesisera in grup la un pahar de vorba. Bat spre 60 de ani dar nu-si schimba obiceiurile. Chiar acum? Dupa vreo 50 de concursuri? Ce rost ar mai avea?

Si o alta fata, in trusoul britanic, care se grabeste, alegand sa parcurga cu autobuzul traseul spre start. „Merg sa-l prind pe cel de 7”. Si alti trei, mai retrasi. Cu gandul deja la urmatorii 42 de kilometri. Decid sa merg in plimbare, cu „petrecaretii”. Au ce-mi impartasi. Si cu cat ne-apropiem de centru, cu-atat mai multi participanti, in felurite echipamente. Politie, ambulante, autobuze ale organizatorilor, indicatoare speciale galbene, restrictii de circulatie, indicatoare, forfota, curcubeu coloristic. Suntem la baza Calton Hill, mai trebuie doar sa inconjuram colina…

St. Andrew's House si steagul Scotiei, din fata carora s-a dat startul. La vale...

St. Andrew's House si steagul Scotiei, din fata carora s-a dat startul. La vale...

Cand am intrat pe Princess Street, deja lume luminata. Si caldura, in contrast cu ploaia in rafale de la editia trecuta. Daca ar fi sa aleg, as prefera totusi soarele, mai ales ca vom cobori la tarm. Multi se inghesuie la autotrenurile incarcand echipamentele participantilor, ordinea fiind data tot de numarul de concurs. Organizare in cele mai mici detalii. Altfel, ar fi haos. Mai ales ca ne vom alinia peste 13.000, plus alti 4.000 la stafeta. Echipe de cate patru. Mai lesne. Respectivilor le revin cate 10,55 kilometri de caciula.

Ora 8 si 10, conform ceasornicului de pe turnul hotelului Balmoral. Ultimele pregatiri inaintea startului. Masaje, lotiuni de ten, drumul la toalete, inca o inghititura de apa...

Ora 8 si 10, conform ceasornicului de pe turnul hotelului Balmoral. Ultimele pregatiri inaintea startului. Masaje, lotiuni de ten, drumul la toalete, inca o inghititura de apa...

Exista pana si fluturasi atasabili la incheietura, galbeni, cu timpii intermediari estimativi pe fiecare mila, in functie de ritmul ales si timpul final „tinta”. Imi aleg bentita de 3 ore si 20 de minute. Avea sa-mi poarte noroc… In megafoane, suntem invitati in tarcurile speciale. Cu un coleg de club, spre zona roz. Imi luasem deja ramas bun de la „petrecareti”, cu urarea „Good luck” si raspunsul plin de umor „La noi nu intra deloc in calcul norocul”. Intalnim si alti colegi de club. Ultimele impresii… Aud italiana. Spaniola. Suvoi uman pe margini, in asteptarea startului.

O scotianca in combinezon albastru aprins, vopsita pe fata si cu parul in vant, cocotata pe un podium, parca in mijlocul nostru, flutura un urias steag al Scotiei. Imn cu sunet de cimpoaie si numaratoarea inversa. Foc de pistol. Start! La vale, de la baza Calton Hill, din preajma cladirii administrative St. Andrew’s, purtand numele mai celebrului teren de golf de pe malul nordic al estuarului, unde se strange crema mondiala a sportului… Cu Dumnezeu inainte. E o zi calduroasa, cu soare fara pic de nori. De-ar fi tot asa, la vale si pe sub pomi fosnind usor…

Aveam sa aflu ulterior ca traseul de-acum doi ani serpuise spre vestul orasului, mai intai strabatand zona centrala cu o arhitectura aparte si apoi cartiere mai rasarite, sfarsind insa din nou intr-un peisaj auster. Ce n-as fi dat sa fim purtati pe la poalele pantei Edinburgh Castle, pe langa statuile oamenilor de seama ai orasului si ai Scotiei, de pe Regent Street. Si totusi, la un moment dat, „am prins” capatul estic al Milei Regale, sfarsind in cladirea noua a Parlamentului Scotiei si palatul Holyroodhouse, resedinta regala la vizitele Elisabetei a II-a in Edinburgh…

Am lasat in urma Balmoralul de pe strada Printesei

Am lasat in urma Balmoralul de pe strada Printesei

Edinburghul scaldat in soare, la ora maratonului

Edinburghul scaldat in soare, la ora maratonului

La portile Parlamentului, mesaj in celta...

La portile Parlamentului, mesaj in celta...

Parlamentul, modern dar abstract, a fost ridicat vizavi de resedinta regala, Palace of Queen's Gallery la intrare

Parlamentul, modern dar abstract, a fost ridicat vizavi de resedinta regala, Palace of Queen's Gallery la intrare

Traseul, pe la portile resedintei

Traseul, pe la portile resedintei

Resedinta, inchisa temporar pentru reamenajari

Resedinta, inchisa temporar pentru reamenajari

Singuratatea alergatorului de cursa lunga. De-aici, pe cont propriu. Mai sunt unii, perechi. Si schimba o vorba. Aud germana. Ajung din urma un coleg de club, care ma intreaba unde suntem. La a cata mila? Unde sunt marcajele? La randul nostru, suntem auziti si raspunsul vine rapid: „Chiar in fata, pe catargul maroniu”. 8. E inca „devreme”. Dar incet incet ne rasfiram, se creaza spatiu de manevra. Ceva mai mult aer. Plus briza. Salinitate. Trecem pe langa un pub pe nume The Gothenburg. Scandinavii descindeau si ei pe aceste tarmuri, nu doar romanii, venind dinspre sud.

Multa lume, statii de alimentare cu apa, un DJ entuziast, probabil in curtea propriei case, si deodata peisaj… industrial. Si te-ai dus, dulce minune. Lasam tarmul la stanga noastra. Doar soare si o sosea spre est. Trecem si peste covoarele inregistrand timpii intermediari, la mijlocul cursei, la kilometrul 30. Aici deja facem cale-ntoarsa si rulam pe ambele sensuri. Mai iuti, mai lenti. Parca s-au inmultit pe margini. Incurajari. Steagul Greciei in multime. Unii schioapata. Altii se cabreaza. Altii au luat-o in plimbare. E cald. Se apropie pranzul. Dar nu si sosirea…

Si totusi… Dupa 42 de kilometri, la mila 26, intram pe o suprafata plasticata, acoperind si protejand pista inverzita a Hipodromului Musselburgh. Locul nostru de sosire. Intalnirea cu eternitatea. Cand microcipul de pe glezna va inregistra, la trecerea ultimului covor maroniu, timpul nominal al cursei. Cel brut, incluzand si secundele scurse pana la trecerea liniei de… start, in suvoiul initial de peste 13.0000 oameni, e afisat pe ecranul electronic dispus pe poarta intrarii. Tribune pline. Larma. Urale. Incurajari. Topaim pe suprafata plasticata. Parca avem arcuri. Finish…

3 ore, 20 minute, 56 secunde. Nou record personal. Imi primesc medalia, punga oficiala cu „atentii”, bananele, apele, mi se da jos microcipul si suntem invitati la un paharel de bere. Totul e ca-n rai. Parca plutesc. Iar timpul inregistrat chiar ca-mi da aripi. Bere imediat dupa efort? E cat un degetar de whisky, atat de populare in magazinele de pe Royal Mile… Pareri, impresii, ne cautam din ochi. Multi au sosit, mult mai multi urmau sa vina.

Stirile aveam sa le aflu ulterior. 5000 au abandonat. 10 au sfarsit la spital. Iar 160 au fost tratati la fata locului. Cativa, lesinati, i-am vazut cu ochii mei. Medicii, aplecati deasupra lor, acordandu-le primul ajutor. Primul reflex, sa-i fereasca de soare. Multi s-au plans ca se sfarsise apa, la unele puncte de pe traseu. Deshidratare. N-am avut ghinionul dar, ce-i drept, trecusem repede. Dintr-un regretabil reflex uman, de a se fi sustras baxuri intregi cu fluide, ori dintr-o nota explicativa a organizatorilor, care, poate incercand sa-si scoata camasa in fata avalansei de reclamatii, au aruncat pisica in curtea celor care le-au sterpelit sticlele, multi concurenti au ramas insetati, „cazand ca mustele”, dupa cum s-a exprimat un martor ocular. Investigatiile continua.

Iar de la Musselburgh, o suburbie estica, inapoi in centru. In jur, oameni schiopatand, oameni zambitori, tot amalgamul. Greul trecuse. Incepea recuperarea. Pe cand urmatoarea? Si soarele e tot sus pe cer. Ultima duminica din mai, a Maratonului Edinburgh, a fost nefireasca pentru clima altfel racoroasa de la estuar.

Ziua 159. Din Edinburgh, Atena nordului

iunie 1, 2009

„Am lasat Glasgowul in ceata, cu vreme mohorata, chiar rece. Dar prognoza pentru weekend e mai buna” imi spune o calatoare dinspre Scotia in Londra. Si ma linisteste ca nimeni nu va zambi ironic daca voi cere suc intr-un Public House. Mai stiu si de vremea cu ploaie in rafale, la precedenta editie a Maratonului din Edinburgh, capitala Scotiei. Cum va fi oare in ultimul weekend din mai 2009?

Marea pare linistita. Sub un soare caldut, inaintam spre nord, nord-vest, pe coasta Marii Nordului. Si calea ferata serpuieste in paralel, pe malul marii. Cand mai abrupt, un povarnis spre ape, cand o panta lina, sfarsindu-se intr-o ingusta plaja. La intrarea intr-un pub, mentiunea clara… Ultimul Public House de pe teritoriul englez. Nitel mai departe, hotarul. Si un prim Public House scotian. Asadar acasa la Cimpoieri. Cu vreme buna!

Edinburghul e scaldat in soare, lumea e afara, pe terase. Localnici si turisti. Trecem pe langa Meadowbank, stadionul atletic cu pilonii instalatiei de nocturna aidoma unor cocostarci. Coline golase domina orasul. Parca iti pierzi busola, daca te uiti in dreapta sau stanga, la „cocoloasele” rasarind ca din senin. Dealuri sfarsind in povarnisuri abrupte. Aha, de aceea o fi Atena nordului. Dunedin, conform vechii denumiri, sau citadela pantelor. Suntem in orasul inventatorului telefonului. Graham Alexander Bell isi patenta inventia in 1876. Cum o fi fost atunci citadela?

Acum aduce cu o minunata ilustrata de peste mari si tari, cu castele fascinante scaldate in soare. „Everywhere you go / Always take the weather with you”. Oriunde mergi, du vremea cu tine, canta neo-zeelandezii de la The Crowded House, si se pare refrenul e murmurat de localnici. „Trebuie ca ai adus vremea buna”, sparge un localnic gheata, spunandu-mi ca soarele acestui sfarsit de saptamana e exceptia ce confirma regula. Edinburgh inseamna nori, vant, ploaie, timp inchis si rece… Bine ai venit!

Centrul e un magnet irezistibil dar structura metalica a acoperisului de la Easter Road, vizibila din mersul autocarului, ma imbie sa iutesc pasul. Ce voi gasi acolo? In drumul meu, brusc se iveste o priveliste autentica. Atena nordului. Pe colina Calton Hill, dominand centrul, cu ale sale puncte de panorama, coloane aidoma capitalei Greciei…

Priveliste spre Calton Hill, cu colonadele si monumentul lui Nelson, in reconstructie...

Priveliste spre Calton Hill, cu colonadele si monumentul lui Nelson, in reconstructie...

Continui, spre sud, spre port, pe Easter Road. Artera Pastelui. La un moment dat, conform hartii, trebuie sa cotesc la dreapta, pe o straduta. Intr-adevar, un stadion, aidoma unui gigant, rasare dintre case. Sunt pe teritoriul lui Hibernian Edinburgh, sau pe scurt Hibs, verzii fondati de comunitatea catolica pripasita in Edinburgh, in 1875. Peste un an, Bell ne dadea si telefonul.

In coltul unui cimitir, un prim indicator cu directiile de intrare in tribunele arenei lui Hibs, Easter Road

In coltul unui cimitir, un prim indicator cu directiile de intrare in tribunele arenei lui Hibs, Easter Road

Dupa cimitir, biserica locului, iar parca in carca ei, paianjenisul constructiei metalice a acoperisului. Cum o arata oare arena primului club britanic participant in cupele europene? Da, Hibs a fost pioniera, a deschis partia, intr-un sezon in care secretarul federatiei engleze, Alan Hardaker, insista cu succes pe langa Chelsea sa nu se inscrie in nou infiintata Cupa Europeana. Mai cativa pasi, cu doi pustani care sunt „verzi” dar cu Celtic in sange si care imi amintesc ca am vizionat un film turnat in Edinburgh, Trainspotting, incluzand cand si cand referiri vizuale ori fonice la echipa locului, Hibs. Trainspotting, din anii ’90, despre devastatorul consum de narcotice in comunitati urbane dezafectate din Regatul Unit. Baietii sunt stravezii in privinta apartenentei lor la substantele cu pricina. In fine, scap, ma lasa sa savurez in liniste The Famous 5 Stand. Voi reveni intr-o alta zi, promis, la povestea celor cinci, de unde si numele tribunei principale, reconstruite.

THE HIBERNIAN FAMILY e inscrisul de pe placheta rotunda. O biserica, un stadion din secolul XIX, o tribuna noua

THE HIBERNIAN FAMILY e inscrisul de pe placheta rotunda. O biserica, un stadion din secolul XIX, o tribuna noua

Cei 5 faimosi, cvintetul de dupa razboi, la un stadion cuprins de linistea incheierii sezonului.

Cei 5 faimosi, cvintetul de dupa razboi, la un stadion cuprins de linistea incheierii sezonului.

Vechea peluza, estica, in care, aveam sa aflu mai apoi, se strang fanaticii lui Hibs, a ramas pitica, in comparatie cu noua tribuna principala...

Vechea peluza, estica, in care, aveam sa aflu mai apoi, se strang fanaticii lui Hibs, a ramas pitica, in comparatie cu noua tribuna principala...

Nici tipenie de om, tacere, ca doar sezonul a luat sfarsit. Cu Hibernian pe sase. Si totusi, tocmai in acea seara, un eveniment semnificativ avea sa se petreaca in „familia lui Hibs”. Aveam sa aflu a doua zi, in orice colt de strada…

Tribuna mare, sudica, vazuta dinspre pubul fotbalistic

Tribuna mare, sudica, vazuta dinspre pubul fotbalistic

Las stadionul in urma si revin pe Easter Road, artera principala a zonei. Unde, pe colt, dau de un Public House in verdele lui Hibs. Si un nume care nu mai necesita explicatii. The Old Footballers Arms. Un pub cu tematica fotbalistica. Probabil aici fanaticii din peluza ling inainte si dupa meciuri cate o bere, doua. Trei. Dar localnicii care se bucura de soare imi spun ca asteapta finala de a doua zi a Cupei Scotiei, Rangers – Falkirk. Ca si in fotbalul romanesc, cu pasiunile neintelese pentru Steaua si Dinamo, in diverse locuri din tara, si in capitala Scotiei se gasesc destui sa tina fie cu ceilalti „verzi”, verisorii mai mari de la Celtic, fie cu Rangers. 

In Londra nu prea gasesti puburi explicit fotbalistice. Ba chiar unele retezand clar ca nu "servesc" fotbal si nu accepta tricouri in culorile cluburilor. La un pas de Hibs insa, in capitala Scotiei, "verzii" au barlogul lor. Old...

In Londra nu prea gasesti puburi explicit fotbalistice. Ba chiar unele retezand clar ca nu "servesc" fotbal si nu accepta tricouri in culorile cluburilor. La un pas de Hibs insa, in capitala Scotiei, "verzii" au barlogul lor. Old...

„Suntem aici” mi-au sugerat localnicii ca pot indrazni, la ora finalei. Sambata la trei. Pe unde ma vor purta oare pasii?

Momentan vad intr-o vitrina ca un 3-0 pentru Rangers e cotat cu 7/1

Momentan vad intr-o vitrina ca un 3-0 pentru Rangers e cotat cu 7/1

Coborand spre port, un alt semn al weekendului cu soare ce bate la usa. Traseul maratonului orasului, Albert Bartlett Edinburgh Marathon, va trece pe Leith Links, „curgand” dinspre centru spre zona portuara, litorala, a capitalei Scotiei.

Masinile, altundeva. Pe aici se alearga...

Masinile, altundeva. Pe aici se alearga...

De fapt, studiind harta, descopar ca traseul maratonului va trece nu departe de vechea tribuna estica… Leith nu e zona cea mai ravnita a orasului, ci doar coborarea spre port. Si totusi, parcul din Leith Links ar prinde bine ca zona verde in orice oras din Romania. Sau gresesc?

Cladiri cochete, unele gazduind traditionalele Bed&Breakfast, demipensiuni, inconjoara micutul parc din zona. Din pacate, si acolo, rasaritul scoate la iveala deseurile lasate de trecatori. Cele non-metalice sunt rasfirate de pescarusii in cautare de hrana...

Cladiri cochete, unele gazduind traditionalele Bed&Breakfast, demipensiuni, inconjoara micutul parc din zona. Din pacate, si acolo, rasaritul scoate la iveala deseurile lasate de trecatori. Cele non-metalice sunt rasfirate de pescarusii in cautare de hrana...

Intr-o scurta explorare a zonei, descopar ca statuia Reginei Victoria nu lipseste de la o raspantie in preajma careia a rasarit un alt magazin al lantului de supermarketuri LIDL. Fratii nemti, Lidl si Aldi. Cucerind incet piata britanica. In scuar, imparateasa cu sceptrul, dupa colt, invazia noului. Iar in preajma statuii, tramvaiul prototip ce va fi introdus pe o linie unica, legand portul de… aeroport, motiv pentru care bulevarde largi, chiar si din centrul Edinburghului, sunt excavate pentru demararea constructiei infrastructurii. Asta pana in 2011… Din ce-mi dezvaluie insa unii localnici, proiectul nu e neaparat imbratisat de oamenii locului. „E o risipa financiara fara rost. Cui ii trebuie asa ceva!? Mai ales ca va fi un unic tronson. Aberatie. Avem una dintre cele mai bune retele de autobuze din Europa”, imi spune un domn in etate, si tind sa-l cred.

Tot in spatele statuii, Leithul in fotografii de epoca, surprinzand clisee semnificative pentru istoria locului. Printre care si cei cinci faimosi, varfurile lui Hibs. Dar las pozele sa spuna povestea…

O regina din alta epoca si un fotocolaj-reclama sub egida I LOVE LEITH, cu o inima...

O regina din alta epoca si un fotocolaj-reclama sub egida I LOVE LEITH, cu o inima...

Gemenii de la The Proclaimers, cu hitul "I'm gonna walk 500 hundred miles and I'm gonna walk 500 more", voi pasi 500 de mile, si inca 500, pentru a ajunge la tine, sunt nu doar impatimiti de Hibernian ci si cu refrene din cantecele lor adoptate de imnul clubului...

Gemenii de la The Proclaimers, cu hitul "I'm gonna walk 500 hundred miles and I'm gonna walk 500 more", voi pasi 500 de mile, si inca 500, pentru a ajunge la tine, sunt nu doar impatimiti de Hibernian ci si cu refrene din cantecele lor adoptate de imnul clubului...

Cei 5 faimosi. Hibernianul postbelic, prolific, triplu campion al Scotiei intre 1948 si '52. O tempora

Cei 5 faimosi. Hibernianul postbelic, prolific, triplu campion al Scotiei intre 1948 si '52. O tempora

Fotbalul si religia sunt ingemanate pe strazile din Leith, asa cum reconstruita tribuna principala de la Easter Road umbreste vechea biserica catolica. „Verzii” fondau clubul in 1875 iar alte consideratii, asa cum am promis, intr-o alta zi…

Un alt locas de cult. Dimineata, o fetita descarca baxuri de sticle de lapte la intrarea laterala

Un alt locas de cult. Dimineata, o fetita descarca baxuri de sticle de lapte la intrarea laterala

Istoria din vitrina. Un anticariat adaposteste si numele unor jucatori ai locului. Fotografii de fotbalisti, la tot pasul. Iar faptul ca suntem in capitala Scotiei ne urmareste prin reflexie si in vitrina...

Istoria din vitrina. Un anticariat adaposteste si numele unor jucatori ai locului. Fotografii de fotbalisti, la tot pasul. Iar faptul ca suntem in capitala Scotiei ne urmareste prin reflexie si in vitrina...

Biserica Scotiei. Turnuletul, minion

Biserica Scotiei. Turnuletul, minion

Edinburghul inseamna istorie, multa traditie, insa ne-a reunit pentru un eveniment sportiv de marca. Albert Bartlett Edinburgh Marathon. In 31 mai, start la ora 9. Si am purces spre centrul informational, cartierul general al organizatorilor, campat intr-un hotel de pe celebra Princess Street, la baza colinei cu colonadele. Maratonul din Edinburgh, al doilea ca marime si importanta din Regatul Unit, dupa Virgin London Marathon, este si o supapa pentru amatorii de maratoane care n-au „prins” un loc la startul celui major, din Londra. Desi nu este notoriu pentru rafalele de vant de pe traseu, aidoma celui din „Windy City”, Chicago, Maratonul din Edinburgh te poarta totusi din jungla urbana a centrului capitalei, prin suburbii, pe malul cu plaja la estuarul Firth of Forth si apoi chiar prin zonele impadurite din estul orasului. Un traseu ce poate oferi surprize, mai ales daca marea nu e linistita…

Concurentii asteapta incolonati sa-si ridice numerele...

Concurentii asteapta incolonati sa-si ridice numerele...

Un maratonist neamt n-a ratat prilejul sa se imortalizeze in fata colajului desfasurat de organizatori, surprinzand caracteristicile cheie ale intrecerii si orasului-gazda

Un maratonist neamt n-a ratat prilejul sa se imortalizeze in fata colajului desfasurat de organizatori, surprinzand caracteristicile cheie ale intrecerii si orasului-gazda

"We are from Holland!" au strigat intr-un glas, vazandu-se pozati din diverse unghiuri. Celebritati pentr-o zi...

"We are from Holland!" au strigat intr-un glas, vazandu-se pozati din diverse unghiuri. Celebritati pentr-o zi...

Fiecare cu numarul sau, pe culori diferite, in functie de timpul estimativ de sosire, luat in considerare in functie de performante precedente ori, in cazul debutantilor, pe baza timpilor inregistrati in concursuri pe distante mai scurte. Doar cei din elita sunt scutiti de culori si numere. Ei au un nume… Apoi urmeaza portocaliii, rozaliii, s.a.m.d., cel putin in versiunea Edinburgh. Dar am lasat grijile concursului cu sau fara vant si am mai umblat prin oras…

Leith la estuarul la Marea Nordului, cu arena Easter Road, vazute de la Observator

Leith la estuarul la Marea Nordului, cu arena Easter Road, vazute de la Observator

De pe Calton Hill, orasul ti se desfasoara la picioare in toata splendoarea sa. Cu numeroase biserici cu un turn ascutit, cu mladioase cladiri gri-maronii, cu stradute cuprinse de forfota, pe care autobuze etajate „curg” uneori in sir indian, cu castelul si palatul si cu un deal mai semet si foarte abrupt, pe care troneaza Arthur’s Seat. Locul lui Arthur. O expeditie contraindicata inaintea unui concurs. Privind spre nord, cu estuarul si malul sau dinspre Highlands, iar in departare cu celebrul pod peste Firth of Forth, o minune inginereasca la vremea respectiva. In secolul XIX…

Atena? Nu, Edinburgh

Atena? Nu, Edinburgh

Cladirea Observatorului, pe colina

Cladirea Observatorului, pe colina

Limba latina, la ea acasa in Edinburgh

Limba latina, la ea acasa in Edinburgh

Princess Street, aglomerata artera comerciala. Ce avea sa absoarba peste 13.000 alergatori...

Princess Street, aglomerata artera comerciala. Ce avea sa absoarba peste 13.000 alergatori...

Panorama spre orasul vechi

Panorama spre orasul vechi

De la Arthur's Seat, panorama completa

De la Arthur's Seat, panorama completa

"Tunul portughez" de pe colina

"Tunul portughez" de pe colina

Alta vedere spre orasul vechi...

Alta vedere spre orasul vechi...

Ziua 88. Echinoctiul… mijlocul jurnalului

martie 21, 2009

Am inceput cu „pastila si ziua” inainte de Craciun, cand emisfera nordica se trezea din cea mai lunga noapte a anului. Si am ajuns in 20 martie, la echinoctiul de primavara, cand ziua e egala cu noaptea pe toate meridianele globului, in momentul cand soarele traverseaza ecuatorul ceresc, trecand din emisfera sudica in cea nordica. Scurgerea ireversibila a timpului. Mijlocul jurnalului meu… Aequus plus nox. Egala cu noaptea.

Finalul, la solstitiul de vara, intr-o dimineata de iunie, pe 21, la 5:45, cand vom fi binecuvantati cu cea mai lunga zi a anului, ocazie cu care voi scrie un inedit reportaj surpriza. Citeste si da mai departe.

Si la echinoctiu m-am intors de unde lansam jurnalul. La meridianul zero.

Natura a dat in floare la Observatorul Regal

Natura a dat in floare la Observatorul Regal

Pe unele pante, la Greenwich, primavara a sosit deja. Unii acrediteaza ziua de 1 martie inceputului primaverii, si nu la echinoctiu. In 20 martie, la 11,45.

Pe alte pante, ne-am incarcat in continuare bateriile. O jumatate de ora de alergari, apoi doua serii a cate 12 minute de pante propriu-zise, un urias opt, 8, covrigul sudorii noastre. Totul s-a lasat cu un concurs de stafeta, si acesta in panta. Pentru a da putina culoare antrenamentului. Unii se antreneaza pentru Maratonul Parisului, altii pentru al Londrei, unii pentru amandoua, si ele bat la usa. Pana la al meu, in Edinburgh, e ceva mai mult, dar alte curse il preceda. Iar o alta, insolita, de solstitiu, il urmeaza. Trei luni de foc.

De pe alte pante, la cativa metri de meridianul zero, estul Londrei ti se desfasoara la picioare. Cu atat mai atractiva, intr-o zi cu soarele pe cer. E soarele zilelor noastre de-acum tot mai lungi.

La Planetariu. Universul...

La Planetariu. Universul...

Vedeti Dumneavoastra, o corabie miniaturala tine loc de roza a vanturilor, pe Planetariu. Temerari marinari trasau liniile tarmurilor, ale meridianelor.

Pomii au inmugurit in Londra, dupa o saptamana de soare primavaratec. Ne va insoti odata cu cresterea zilelor?

Pomii au inmugurit in Londra, dupa o saptamana de soare primavaratec. Ne va insoti odata cu cresterea zilelor?