Posts Tagged ‘Leeds’

1997. 2000. 2010?

februarie 2, 2010

Cu titlul „1997. 2000. 2010?”, am scris din nou despre Cupa Angliei in <Fotbal vest>…

In toti anii de Premier League s-a intamplat doar de doua ori ca toate cele 4 “mari” sa se afle inca in cursa pentru castigarea Cupei Angliei si in faza optimilor de finala, tot in doua randuri in acest rastimp trofeul nefiind cucerit de una dintre ele, iar cand a fost ca doar Chelsea sa ramana din “careul” fruntaselor intre cele mai bune 16 competitoare, “albastrii” au si triumfat in finala.

Luna ianuarie pare pentru unii a fi atat de greu de suportat incat Roberto Martinez, in sezonul sau de debut in elita la carma lui Wigan Athletic, a sugerat ca Premier League sa-si intrerupa programul competitional pe perioada “ferestrei” de transferari, atat de convulsiva pentru psihicul fotbalistilor, insa primele saptamani ale anului n-au excelat doar prin instabilitatea in frunte, unde Arsenal, Manchester United si Chelsea s-au perindat succesiv prin fotoliul de lider, ci au oferit in F.A. Cup acele surprize atat de delicioase intr-un format knock-out si care dovedesc ca nici macar larghetea si consistenta loturilor favoritelor nu le garanteaza o patrundere in optimi.

Pe rand, inca din 3 ianuarie, Manchester United, Liverpool si Arsenal au fost eliminate – primele doua, chiar acasa – de Leeds United, Reading respectiv Stoke, deloc niste experte ale competitiei, doar Chelsea, detinatoare a trofeului, urmand sa-si apere sansele in uvertura optimilor de finala, sambata 13 februarie la amiaza, intr-un joc difuzat in direct pe pagina virtuala a federatiei engleze, www.fa.com, atat vicecampioana Albionului cat si oaspetii din Cardiff, finalisti in 2008, alegandu-se din transmisie cu cate 123.750 lire.

Unde mai pui ca premiul din partea Football Association pentru calificatele in sferturi e de 180.000 lire!? Sa le fie chiar de prisos pana si asemenea “maruntis” unor mastodonti ca United ori Liverpool, privind tematori in aceste zile spre deficitul financiar? Cert este insa ca doar de trei ori de la lansarea in 1992 a Premier League, atat de magnetizanta si uzurpand implicit importanta Cupei Angliei, s-a intamplat ca un unic club din “careul de asi” sa mai ramana in cursa in optimi, de fiecare data acesta fiind Chelsea, si cum cei de la Stamford Bridge au profitat de respectivul culoar, cucerind trofeul in 1997 si 2000, intrebarea legitima e daca ulciorul merge de trei ori la apa.

Mai interesante sunt alte doua aspecte. Si anume ca Manchester City, Aston Villa, Fulham si Birmingham, calificata chiar pe terenul finalistei din 2009, Everton, au copiat evolutia buna din Premier League cu patrunderi in faza optimilor, unde li s-ar putea alatura Tottenham, ce evolueaza miercuri 3 februarie in rejucarea de la Leeds, dar mai ales faptul ca fruntasele din “careu”, desi au cucerit toate mai putin doua dintre editiile de F.A. Cup de la inaugurarea Premier League incoace, lasand astfel impresia ca au dominat copios intrecerea knock-out, si-au facut de fapt un obicei din a fi eliminate, uneori aproape chiar in bloc, inca din 16-imile de finala.

Astfel, in 1992-’93, cand “Tunarii” isi adjudecau trofeul in ultimele clipe ale prelungirilor rejucarii finalei cu “Bufnitele”, Liverpool era eliminata, in calitatea sa de detinatoare a Cupei, inca din turul III, pe Anfield, 0-2 in rejucarea cu Bolton, pe-atunci in liga a doua. Nici lui United nu i-a mers prea bine, cedand in optimi cu 2-1 la Sheffield United, cu Giggs marcator. Era pe la inceputuri, cand Everton aluneca incet-incet dintre tartorele din Albion, locul urmand sa-i fie luat in timp de Chelsea.

In ’94, Liverpool a iesit din nou inca din prima, identic, 0-1 in rejucarea de-acasa cu Bristol City, Arsenal copiind-o in 16-imi, 1-3 cu Bolton. In optimi au ajuns doar Manchester United si Chelsea, care aveau sa-si si dispute finala: 4-0.

In 1994-’95, numai Liverpool si United au patruns dintre cele patru in optimi, “Diavolii rosii” sfarsind prin a pierde finala, in fata lui Everton. Mai bine le-a mers in ’96, Chelsea progresand din optimi la rejucare iar Liverpool si United jucand in ultimul act, decis tarziu de Cantona. Arsenal, eliminata prematur…

In ’97 insa, doar Chelsea, chinuindu-se in optimi in rejucarea cu Leicester dar cucerind finalmente F.A. Cup, 2-0 contra lui Middlesbrough. Un an mai apoi, doar Arsenal patrundea intre cele mai bune 16, mergand mai departe dupa o rejucare cu Crystal Palace si sfarsind cu trofeul in vitrina: 2-0 cu Newcastle. O editie pe care Sir Alex Ferguson n-avea s-o uite usor, pentru un prematur 2-3 la Barnsley…

Mai competitive in ’99, cu Arsenal, United si Chelsea in optimi, primele doua inclestandu-se pana in prelungirile rejucarii semifinalei de pe Villa Park, cand cu decisivul gol minune marca Giggs.

Anul 2000 a regasit-o din nou doar pe Chelsea in optimi, unde a trecut tot de Leicester, 2-1, coincidenta ce a anticipat triumful final: 1-0 cu Villa. Un an mai apoi, trei din patru in optimi, ba chiar Arsenal – Chelsea 3-1, “Tunarii” sfarsind prin a fi rapusi in finala de la Cardiff de doua goluri tarzii ale lui Owen.

2002? Doar Chelsea si Arsenal in optimi, dar si in finala: 0-2. Stoke – Chelsea 0-2 si United – Arsenal 0-2 in optimile din 2003, “Tunarii” si castigand trofeul.

O premiera in 2004, cand toate 4 au patruns in optimi, Arsenal scotand-o pe Chelsea cu 2-1 iar Liverpool cedand la Portsmouth, 1-0. United pana in finala, 3-0 cu Millwall…

Mai greu in 2005, Chelsea fiind eliminata la Newcastle iar “Tunarii” calificandu-se abia la penaltyuri la Sheffield, tot asa castigand insa si finala, 0-0 si 5-4 cu United. 2006 a fost anul lui Liverpool, care dupa 1-0 cu United in optimi si 2-1 cu Chelsea in semifinala, a castigat si ea la penaltyuri, cu West Ham. In 2007 a fost finala lui Drogba, in prelungiri, cu United, dar detinatoarea Liverpool n-a existat iar Arsenal a zburat in rejucarea optimii de la Blackburn.

2007-’08, o editie aparte, cu toate cele patru in optimi, Liverpool – Barnsley 1-2, United – Arsenal 4-0 si Chelsea – Huddersfield 3-1, dar nici una in semifinale! Cu orgoliul ranit, trei au ajuns in semifinalele din aprilie 2009, mai putin Liverpool, stopata de Gosling la Goodison, in rejucarea derbyului local din 16-imi.

Tocmai eliminarea granzilor confera sarea si piperul F.A. Cup, insa usa e in egala masura deschisa tuturora, si lui Palace, care, desi falimentara, spera la o optime cu Villa, si lui Notts County, “buturuga mica” din liga a patra, trupe ce dau piept azi (marti) cu cluburi din Premier League in rejucarile 16-imilor…

Reclame

Nu Kewell ci Kedwell, Patulea si Harris

august 22, 2009

Pe cat de impetuos demareaza – conform traditiei – sezonul competitional in Albion, nu-i de mirare ca Blue Square Premier, liga a cincea, mai exact prima sub esaloanele profesioniste din The Football League, si-a derulat deja runda a cincea.

In care s-a remarcat un acelasi nume, printre cele ale marcatorilor. Harry Kewell, „cangurul” candva la Leeds United si Liverpool FC, a sarit pe malul Bosforului, insa undeva in sud-vestul Londrei straluceste un anume Danny Kedwell. In editia trecuta, Main contribuia din postura de golgeter al lui Wimbledon la promovarea galben-albastrilor in esalonul cinci. Acum, Main a intrat in joc doar spre final, cand Kedwell a marcat din nou, reusind unicul gol al partidei disputate la Altrincham: 1-0 pentru londonezi.

Kedwell inscrisese si golurile victoriei cu 2-1, in deplasare la Kettering, semnand o ‘dubla’ si la mijlocul saptamanii, intr-un 4-0 acasa, cu Salisbury. Asadar Wimbledon la a treia victorie succesiva, mereu cu Kedwell strangand puncte pretioase. Galben-albastrii au deja 10 din 15 posibile, desi au evoluat de 3 ori in deplasare, ocupand un loc de baraj play-off. Iar sambata viitoare, la Fans Stadium, arena fosta a lui Kingstonian, din sud-vestul Londrei, soseste lidera Oxford United, pe care Wimbledon, cu o victorie, ar egala-o la puncte. Ce zici, Kedwell?

Pe cand si in campionat, Patulea?

Iar de la Wimbledon si Kedwell, la Cupa Ligii, in al carei tur secund, saptamana viitoare, singurul club profesionist englez aliniind un jucator roman primeste vizita unei grupari din Premier League. Dupa ce Colchester United ii demola cu 7-1 pe „Canarii” lui Norwich City, chiar pe terenul acestora, surprinzatoarea invingatoare la scor era adusa cu picioarele pe pamant, acasa, tocmai de un roman, Adrian Patulea, ce inscria in minutul 2 pentru Leyton Orient, in jocul din turul I al Carling Cup.

Londoneza s-a impus finalmente cu 2-1 iar acum „The O’s” vor primi la Brisbane Road vizita lui Stoke City. Patulea are prilejul sa se remarce, in dauna unui club din elita dar care totusi opereaza dupa reteta cumparaturilor ieftine, sub pret, pentru a se descurca financiar. Unor asemenea cumparatori merita sa le iei ochii…

Pe cand insa primul gol pentru Patulea si in campionatul ligii a treia? E nevoie, pentru ca Leyton Orient sufera pe teren propriu, fiind invinsa cu 2-1 atat de Oldham cat si de concitadina Charlton, doua „Athletic”. Ii prieste in schimb in deplasare, pornind campania cu un succes la Bristol Rovers iar acum remizand la trei la Yeovil…

Si apropo de atacanti din esalonul trei, Neil Harris a avut parte de zile fripte din partea arbitrului, conform unei istorisiri inedite din publicatia South London Press. In primul rand, pentru cei care ezita in a-l identifica pe Harris, varful de 31 ani este golgeterul all-time al „Leilor” lui Millwall Londra, dupa ce anul trecut a depasit stacheta inaltata de renumitul Teddy Sheringham candva acum doua decenii.

Ei bine, atacantul trupei ce a ratat in luna mai pe Wembley promovarea via play-off in liga a doua s-a vazut trimis la vestiare de arbitrul unei recente dispute din Coca Cola League One, pe motiv ca verigheta de la inelar era un… pericol, conform ridicolelor normative legate de siguranta si sanatate, ce sugruma tot mai mult mersul firesc, natural al lucrurilor in societatea britanica. Dar cum Harris avea degetul umflat, in urma unei taieturi, nu si-a putut scoate cu una cu doua verigheta de pe inelar, asa incat a fost necesar un sprint la vestiare, plus mobilizarea medicului echipei, ba chiar si a unui angajat din echipa de mentenanta a stadionului, cu un cleste in dotare! Sa auzi si sa nu crezi.

Iar daca ziua lui Harris a fost intuncata de incapatanarea arbitrului, in schimb deplasarea lui Millwall, pentru jocul de marti de la West Ham, din turul II al Cupei Ligii, a fost umbrita de decizia forului organizator de a repartiza doar 1.500 bilete fanilor „Leilor”. E evident ca tribunele de pe Upton Park nu s-ar umple la un joc din faza incipienta a Carling Cup, asa incat numarul restrans de bilete are de-a face doar cu binecunoscuta rivalitate peste decenii intre cele doua londoneze, vecine in zona, in estul capitalei. De frica sa nu iasa scantei, au alocat 1.500 bilete, cat pentru a controla fara prea mari batai de cap grupul suporterilor vizitatori. Si uite asa se dilueaza tot ce insemna o adevarata atmosfera de derby local. Din nou, de dragul… sigurantei si sanatatii. Aceleasi normative si reguli birocratice.

Culmea ironiei e ca pana si fanii lui West Ham s-au declarat nemultumiti si neplacut surprinsi ca lui Millwall nu i s-au alocat macar 4.000 bilete. Credeti ca restul de 2.500 se vor vinde? Nu prea… Peluza va ramane goala, incasarile vor fi mai subtiri, ambianta va fi mai neutra. Pacat. Si poate s-o mai gasi si-acolo un arbitru chitit pe inelarul golgeterului.

Ziua 153. Exclusiv de pe Wembley, cu poze: „Fierul” promoveaza!

mai 26, 2009

Duminica, pe Wembley, am asistat intre aproape 60.000 de oameni la o finala cu doua rasturnari de scor, i-am ascultat pe fani si am vorbit cu un fundas proaspat promovat.

Bobby Moore, un monstru sacru nu doar al fotbalului englez, arcul Wembleyului, si o fetita tinand cu Millwall...

Bobby Moore, un monstru sacru nu doar al fotbalului englez, arcul Wembleyului, si o fetita tinand cu Millwall...

Finalele barajelor de promovare sunt printre cele mai savurate dispute din calendarul competitional iar jocul Scunthorpe United – Millwall London a facut o minunata propaganda esalonului trei englez, Coca Cola League One, si in general Football League, diviziile II – IV, cei 59.661 spectatori fiind tinuti in suspans in privinta cuceritoarei ultimului loc promovant in liga secunda, Championship.

“Albastrii” de la Millwall, calificati in dauna lui Leeds, au adus cu ei, din sud-estul Londrei, circa 50.000 suporteri, cu inscrisul “We fear no foe” pe tricourile oficiale ale “Leilor”, in traducere “Nu ne temem de inamici”, si cu scandarea “Nimeni nu ne place dar noua nu ne pasa”. Pe metrou, ticsit, neinfricatii au pufnit in ras cand conductorul a explicat mersul de melc al garniturii prin faptul ca “fanii lui Gillingham nu si-au retras caravanele de pe Wembley si e deranj”. Gillingham, un club “vecin” din Kentul sud-estic, castigase sambata pe Wembley finala de promovare in liga a treia iar chibitii lui Millwall, printre care si conductorul, ii luau peste picior drept… pagani.

Visiniu-albastrii de la Scunthorpe, din nord-estul Angliei si cu culori aidoma lui Villa, West Ham ori Burnley, au adus 9.300 de fani, cu 29 autocare, o performanta tinand cont de media de spectatori a “Fierarilor” pe arena cu o peluza denumita Arcelor Mittal, 5.020, recordul sezonului fiind contra “vecinei” Leeds: 8.315 privitori.

Wembleyul, o Mecca fotbalistica in cele 3 zile ale barajelor de promovare

Wembleyul, o Mecca fotbalistica in cele 3 zile ale barajelor de promovare

Din statia Wembley Park, suvoi uman curgand pe maiestuoasa Wembley Way, spre stadionul cu arc si statuia lui Sir Bobby Moore la intrare. Era abia 11, iar meciul, la unu. La intrare, programul cu 100 pagini si senzatia ca te avanti intr-o nava spatiala. Iar pe nivelul trei, in foaierul rezervat combatantelor, pe cand inutilizabilii din lot isi domoleau cu o bere emotiile in asteptarea startului, am infiripat un dialog cu unul dintre ex-titulari, treiarul Marcus Williams, acum accidentat dar fundas stanga de baza, cu 32 aparitii, la precedenta promovare a “Fierarilor” in liga a doua, in 2007.

Mama, tata si fetita, fani Scunthorpe, zambind cu gandul la promovarea "Fierului"

Mama, tata si fetita, fani Scunthorpe, zambind cu gandul la promovarea "Fierului"

“Am patit-o la glezna dreapta, in ultimele etape” a inceput mulatrul de 23 ani, cu tata jamaican, si care a strans 26 aparitii in campionat in acest sezon, din 46 runde. Dar, atentie, per total, “Fierarii” au fost duminica la al 60-lea joc in campania 2008-2009… “Regret ca nu pot juca dar sunt increzator ca o voi face din august, si inca in liga a doua. Am batut-o pe Millwall tur-retur si cred ca vom promova. Iar acum vom stii mai bine decat in 2007-2008 cum sa evoluam in Championship”, a continuat fundasul devenit profesionist chiar cu Scunthorpe, in 2003, si pentru care a adunat 34 meciuri in acel sezon de liga a doua.

Kenny Milne, dreapta, scotianul "Fierului" poposit in fotbalul englez, mi-a marturisit ca la inceput nu s-ar fi asteptat ca formatiile din prima jumatate a ligii a treia sa fie de nivelul unora din elita "cimpoiera". Din pacate pentru Kenny, 3 operatii intr-un an la genunchi nu i-au permis sa dea piept, ca fundas dreapta, cu alde Leeds, care, dupa cum mi s-a explicat, a ratat promovarea directa in fata unei nu atat de puternice Peterborough, sfarsita a doua, pentru ca "n-a castigat tocmai meciurile cheie"...

Kenny Milne, dreapta, scotianul "Fierului" poposit in fotbalul englez, mi-a marturisit ca la inceput nu s-ar fi asteptat ca formatiile din prima jumatate a ligii a treia sa fie de nivelul unora din elita "cimpoiera". Din pacate pentru Kenny, 3 operatii intr-un an la genunchi nu i-au permis sa dea piept, ca fundas dreapta, cu alde Leeds, care, dupa cum mi s-a explicat, a ratat promovarea directa in fata unei nu atat de puternice Peterborough, sfarsita a doua, pentru ca "n-a castigat tocmai meciurile cheie"...

“Diferenta de esalon e abordabila si iti ofer cateva exemple. Tanara aripa Andy Keogh era cedata in sezonul promovarii noastre, in ianuarie, pe 600.000, lui Wolves, si iata ca tocmai a promovat in Premier League”… Iar eu am aflat ca Scunthorpe va mai primi 250.000 lire in baza unei clauze contractuale stipuland promovarea baiatului ce juca si contra tineretului Romaniei, intr-un 1-1 la Bristol. “Apoi, odata ce-am promovat, l-am cedat pe doua milioane si pe varful Billy Sharp, ce fusese remarcat de Sheffield United pentru cele 30 goluri stagionale. Iar maine Billy joaca barajul pentru intrarea in Premier League… Contra cui crezi? Cand am retrogradat, vara trecuta, l-am vandut cu 1 milion si pe Martin Paterson, la Burnley, iar el a marcat acum, in semifinale, contra lui Reading. Am avut jucatori ce acum bat la poarta elitei”, mi-a spus Marcus, care, la randul sau, a fost urmarit de diverse cluburi, inclusiv Bolton Wanderers.  

L-am intrebat cine crede ca va prima, Neil Harris, golgeterul absolut al lui Millwall odata cu acest sezon, depasindu-l pe marele Sheringham, ori decarul de 21 ani al “Fierarilor”, Gary Hooper, cu 24 goluri in 45 aparitii in acest campionat. 45 din… 46. “Uite, bookmakers il dau usor favorit pe Harris. Nu stiu, dar vor fi goluri!”, a opinat Williams, care anul trecut a semnat un nou contract pe 2 ani, imbunatatit de la 1.500 lire la 4.500 saptamanal, si incluzand bonusuri de victorie, 400 lire, de aparitii, chiar ca rezerva, de jocuri fara gol primit, in calitate de fundas, si de loialitate, valorand 100.000 anual, esalonat, cu ultima transa, de 35.000 lire, depinzand si de deznodamantul de pe Wembley…

Un show de start cu covor rosu, baloane, numele combatantelor si al sponsorului principal

Un show de start cu covor rosu, baloane, numele combatantelor si al sponsorului principal

Conduse de capitanii Byrne, un fundas irlandez, si Harris, varful londonez, "Fierul" si "Leii" au generat... flacari la intrarea pe gazon

Conduse de capitanii Byrne, un fundas irlandez, si Harris, varful londonez, "Fierul" si "Leii" au generat... flacari la intrarea pe gazon

Din incinta, in balconul cu scaunde rosii de piele. O mare albastra, a lui Millwall, soare de mai dar si sarje de foc la intrarea echipelor pe teren. Si déjà in minutul 6 a fost 1-0 pentru “Fierul”, marcand tocmai septarul Matt Sparrow, un produs al lui Scunthorpe, cu 344 de jocuri si 35 de goluri. Unul in plus, pe Wembley! Ce nu reusise in semifinala barajului, la loviturile de departajare, decise cu 7-6, cand a nimerit transversala, Sparrow a izbutit in schimb in noul “Templu”. “Nu mai cantati deloc” a izbucnit tribuna lui Scunthorpe, amutind cei 50.000 rivali.

Bucurie de nedescris in jumatatea mai putin populata a tribunelor, ocupata de fanii "Fierului", cand Sparrow a marcat: 1-0 Scunny!

Bucurie de nedescris in jumatatea mai putin populata a tribunelor, ocupata de fanii "Fierului", cand Sparrow a marcat: 1-0 Scunny!

Gary Alexander, cu o “dubla” in nici 5 minute, a intors rezultatul inaintea pauzei, 2-1 pentru Millwall, apoi acelasi Sparrow a egalat, in minutul 70, iar eroul Alexander a devenit risipitor, “cap” de gol dar alaturi, din 6 metri. Ramanea 2-2. Prelungiri?

Jumatatea "albastra", a lui Millwall, s-a crezut invingatoare la 2-1. Dar in minutul 70 cei 50.000 fani ai "Leilor" lui Millwall au fost amutiti de acelasi Sparrow.

Jumatatea "albastra", a lui Millwall, s-a crezut invingatoare la 2-1. Dar in minutul 70 cei 50.000 fani ai "Leilor" lui Millwall au fost amutiti de acelasi Sparrow.

In 23 mai 1992, in finala de accedere din liga a patra, tot pe Wembley, dupa prelungiri, Scunthorpe ceda lui Blackpool cu 4-3 la penaltyuri, ratand tocmai doiarul cu 38 selectii pentru Scotia, Graham Alexander, care luni (aseara) juca in finala barajului de promovare in Premier League, pentru Burnley, desi la… 37 ani!

Woolford, aripa stanga, a evitat prelungirile pe caldura in minutul 85, si fiesta "Fierului" s-a declansat. N-a curs doar apa...

Woolford, aripa stanga, a evitat prelungirile pe caldura in minutul 85, si fiesta "Fierului" s-a declansat. N-a curs doar apa...

Dar Scunthorpe a evitat prelungirile, in minutul 85, prin blondul stangaci Martin Woolford, desemnat jucatorul finalei, si fiesta “Fierarilor” a demarat. Tricourile visinii aruncate in peluza, fanilor, de la care promovatii au primit un banner, afisandu-l pe gazon: “Sa vina Shearer!” Aluzie la promovarea micutei Scunthorpe si retrogradarea marii Newcastle, un inedit derby al coastei nord-estice, in absenta celui local, al estuarului lui Humber la Marea Nordului, cu Hull, ramasa in elita.

"Fierarilor" le e inmanat la balcon trofeul invingatorilor finalei, nou-promovati din League One in Championship. Dupa Leicester si Peterborough, promovate direct, Scunthorpe a prins via-Wembley trenul ligii secunde. Voiaj placut!

"Fierarilor" le e inmanat la balcon trofeul invingatorilor finalei, nou-promovati din League One in Championship. Dupa Leicester si Peterborough, promovate direct, Scunthorpe a prins via-Wembley trenul ligii secunde. Voiaj placut!

Revenirea dupa doar un an in liga a doua inseamna si un premiu de la Football League de 5,5 milioane lire, aur pentru “The Iron”, ce in noiembrie 2006, din nevoi financiare, isi investea ca antrenor fizioterapeutul clubului, Nigel Adkins. Cu el, “Fierul” promova automat in liga a doua in 2007, nu la baraj, ci de pe locul intai, revenind in Championship dupa 45 de ani. Acum Adkins a reusit prin furcile caudine ale barajului sa readuca micutii visinii fondati in 1899 in esalonul secund, la exact 10 ani dupa ce Scunthorpe triumfa pe Wembley intr-o alta finala de promovare, in liga a treia, contra altei londoneze, Leyton Orient: 1-0, gol Alex Calvo-Garcia.

“Fierul”, micuta Scunthorpe, s-a intors in liga a doua. Dar Burnley in elita? De la barajul de Premier League, saptamana viitoare, un alt reportaj exclusiv de pe Wembley.

Marcus Williams, stanga, intervievatul meu, a avut satisfactia unei a doua promovarii in Championship, sperand sa fie complet refacut pana in august, mai ales ca Ian Morris, tanarul concurent pe postul de fundas stanga, a facut un joc bun in finala pe Wembley

Marcus Williams, stanga, intervievatul meu, a avut satisfactia unei a doua promovarii in Championship, sperand sa fie complet refacut pana in august, mai ales ca Ian Morris, tanarul concurent pe postul de fundas stanga, a facut un joc bun in finala pe Wembley

Ziua 147. Bara vikingului Flo la baraj

mai 17, 2009

Unii sarbatoresc, altii isi smulg parul din cap. E vremea recoltei in fotbal, e finele sezonului.

Milton Keynes Dons o avea unul dintre cele 16 stadioane nominalizate pentru candidatura Angliei la gazduirea C.M. 2018, o arena cu 32.000 locuri, dar pentru moment a oprit ascensiunea intre divizii. La o seara dupa ce Millwall a smuls o remiza si s-a calificat in finala barajului de promovare in liga a doua in dauna lui Leeds, si chiar pe arena lui United, fosta campioana fiind inecata din nou in lacrimi, dupa ce anul trecut o scrantise in finala barajului, si cealalta finalista a fost decisa.

La Milton Keynes, a fost nevoie de mai mult decat cele 90 minute de la Leeds. S-au jucat si prelungiri si tot 0-0 a ramas. In mod normal, conform competitiilor de pe continent, un Scunthorpe – MK Dons 1-1 si MK Dons – Scunthorpe 0-0 e tradus printr-o calificare a lui Dons, fara prelungiri. Dar in Anglia regula golului in plus marcat in deplasare nu e luata in seama. Asa ca prelungiri si penaltyuri.

La care Roberto Di Matteo, managerul lui MK Dons, a mers si pe mana rezervei introduse in minutul 109, un anume Tore Andre Flo. Remember me? Vikingul castiga candva cu Chelsea si Cupa Angliei, si Cupa Ligii, plus Cupa Cupelor, ca sa nu mai amintim cele 76 selectii pentru Norvegia, dar cei 35 de ani au plumburit gambele. Flo a fost al noualea pe lista prioritatilor lui Di Matteo la penaltyuri, si s-a vazut de ce. Pentru ca a sutat in transversala. Astfel s-a incheiat epopeea lui MK Dons. Scunthorpe in finala de pe Wembley, cu Millwall, dupa un 0-0 si 7-6 pe stadionul ce ar putea gazdui un meci de Cupa Mondiala in nici 10 ani.

Cu un 0-0 care pe continent i-ar fi elevat in finala, „Domnii” si-au smuls parul din cap. Cu un 0-0 suficient contra lui Arsenal, Sir Alex Ferguson si Manchester United au ridicat trofeul Premier League, peste nici 24 de ore, intr-o cascada de zambete, imbratisari si sampanie. Ronaldo a fost insotit de mama sa si a zambit larg, uitand incidentul inlocuirii. Stai linistit, Cristiano, ca nu-ti rapeste nimeni titlul de golgeter in campionat. Sau ai prevestit, cand cu aruncarea jachetei, ca Anelka te va egala la 18?

Oricum, rasete si bucurie, inaintea finalei de la Roma. Inca un titlu in palmares, pe cand egala la momentul incoronarii, Arsenal, a avut un manager la ora destainuirilor. Wenger, foc si para ca a ajuns sa se simta ca un „ucigas”, pentru al treilea loc patru in ultimii 4 ani.  I-a fost inoculat sentimentul vinovatiei, dupa ce Man U si Chelsea s-au desprins recent pe Emirates la 3-0 si tot sezonul „Tunarilor” s-a destramat. Oful sau, in toate paginile.

In contrast, cel care l-a invins la Britannia Stadium si i-a sugerat sa nu se planga de tratamentul „la oase” aplicat de Stoke, si-a mai trecut in cont un scalp. Tony Pulis, luat in deradere la startul editiei, cand o readucea dupa peste 20 de ani pe Stoke City in prima liga, a urcat chiar pe 11, primul loc din a doua jumatate a Premier League, facand o rocada in favoarea sa cu invinsa „Olarilor”, Wigan. O fi pariat cineva in august pe Stoke incheind la mijloc? Cred ca nimeni nu i-a dat mai mult de… locul 18. A amutit criticii si sigur la facut fericit, in al noualea cer, pe Stephen Foster, un fanatic al „Olarilor” si autor de carte sportiva, care cu autoironie si umor a creionat drama de a fi fan al unei echipe relativ mici si cu probleme, dintr-un oras demodat, in care nu s-ar aventura staruri ca Ronaldo. „Ea a stat acolo razand” e un deliciu pentru chibitul de fotbal, e radiografia unor sezoane memorabile prin ridicolul lor, e pasiunea de neinfrant, chiar si in conditii de 0-9 cu Liverpool, a unor suporteri care-si spun, pentru a se autoincuraja, ca pe undeva e mai palpitant sa suferi prin deplasari in fundul vaii decat sa te plictisesti ca sustinator al „Diavolilor”, asistand la masacrari dupa sufocari dupa zdrobiri la Old Trafford.

Foster trebuie ca e tare fericit pentru Stoke, orice s-ar intampla in ultima etapa, mai ales in conditiile in care pe un loc rezervat initial „Olarilor”, 18, sta stinghera marea Newcastle United. Invinsa acasa de Fulham, cea care trage la Cupa UEFA, dupa ce acum un an pornea ultima etapa cu un picior in liga a doua. Ferguson, Hodgson ori Pulis? Pulis a facut minuni in acest sezon, mentinand Stokeul, pe care-l prelua acum ani buni. Dar si Ferguson a mentinut trofeul national la club, adaugandu-le pe cel mondial si al League Cup. Dupa 23 de ani pe banca la Manchester. Parca e mai greu sa te mentii in varf, si inca dupa atatia ani. Iar Hodgson a rasturnat toate calculele si a demonstrat, ca si Stoke, ca nu trebuie seici, miliarde, arene mari si staruri, pentru a castiga deseori cate 3 puncte. Toti au meritul lor in 2009. Cel mai merituos? Sigur nu Arsene Wenger. Manager simtindu-se in culpa. El si Flo au dat-o in bara, la niveluri diferite. La fel si Leeds, din nou. Parca ti-ar parea rau pentru 36.000 de patimasi, cu sperantele lor…

Pe Wembley nu vor merge in zilele urmatoare nici Ferguson cu Ronaldo, nici Wenger, nici Di Matteo cu Flo ori Leeds, ci Millwall. O alta duminica, dar cu „Lei” pe Wembley. N-au avut ei onoarea nici cand au jucat recent finala Cupei Angliei, in 2004. Erau tot in liga a treia si ultimul act al F.A. Cup, un anticipabil 0-3 cu Man United, s-a jucat la Cardiff. Pe-atunci, arcul Wembleyului era in reconstructie. Pe-atunci, la Millwall se estompau tot mai mult scandari de genul „You’re going home in a f*****g ambulance!” Veti merge acasa in **** masina a salvarii. S-au cosmetizat vremurile si s-a dovedit ca Millwall si Leeds au fost domesticite, cu caninii scosi si botnita in gura. S-a facut prea mult caz de „duritatea” lor, s-a exagerat degeaba, iar semifinala barajului a fost fotbal… pasional si-atat. Nu tu capete in gura si sulite aruncate din peluza, cum se intampla candva la Leeds. Ba chiar golul decisiv l-a marcat pentru o trupa „alba” un musulman de culoare. S-au schimbat vremurile dar barele raman in picioare pentru a fi ochite si marturie ca loviturile de departajare sunt esafod si pentru un Platini ori Baggio. Iar de vineri si pentru un „Viking” cu 76 de selectii.

Ziua 139. In sprint pe langa profesionist

mai 11, 2009

M-am intors la Leeds. Am alergat semimaratonul celui mai mare oras din comitatul Yorkshire si in 2007, iar acum am ales din nou sa atac pantele de pe prima jumatate a cursei, spre Headingley, una dintre arenele preferate ale selectionatei de cricket a Angliei.

O pereche de "alergatori", un numar de concurs si... peste 21 kilometri

O pereche de "alergatori", un numar de concurs si... peste 21 kilometri

Doar in orasul natal, Timisoara, ma reintorceam sa alerg maratonul. Am adaugat pe lista Leedsul lui Billy Bremner, epicentru al proaspetei lansari cinematografice Damned United, despre cele 44 de zile, in anii ’70, cand pe-atunci campioana la zi a Angliei a fost antrenata nici… o vara de regretatul Brian Clough.

N-a fost nici fotbal, nici cricket, ci semimaraton. N-a fost nici vant, nici ploaie, ca in ziua precedenta, ci inchis si racoros, potrivit pentru o alergare de cursa lunga. N-am fost multi ca la maratonul Londrei, unde se aliniau aproape 36.000 alergatori, dintre care nici 500 au avut nesansa de a nu trece linia de sosire, printre care si campioana olimpica en-titre Constantina Dita, ci doar vreo 4.000, cu tot cu concursul paralel de stafeta. In cursa individuala ne-am adunat 2.909.

Startul, din Millennium Square, modernizata piata centrala din Leeds, unul dintre orasele de seama ale Albionului, cu tot tacamul. De la BBC Yorkshire si pana la un fascinant muzeu al revolutiei industriale, cu toate ramurile sale, undeva in Armley…

Startul asadar, in sunet de fanfara militara a copiilor. Regimentul de parasutisti. Ne-au cantat, pe cand asteptam focul pistolului, in tarcurile noastre. Cei pentru timpi sub 75 de minute, cei pentru sub 85, cei pentru sub o ora si jumatate, unde m-am inghesuit si eu, cei pentru sub 105 minute, cei pentru sub doua ore, si restul concurentilor.

Unul din turnurile cladirii Primariei, din preajma careia s-a dat startul

Unul din turnurile cladirii Primariei, din preajma careia s-a dat startul

Fanfara militara a copiilor a fost una, prezenta la start a catorva reprezentanti ai fortelor militare a fost alta, ceva nou si inedit. N-am mai vazut pe la alte curse si mi-am amintit ca, in seara precedenta, pe un panou informativ cu activitatile urbei, era amintit si un bal ca pe vremuri, retro, din perioada celui de-al doilea razboi mondial, mai exact din anul 1940, copiind respectiva festivitate organizata de The Food Ministry. Ministerul papicii. Nu se rememoreaza doar crampeie din razboi, ci si verdele armatei reapare in peisajul cotidian. Nu l-am mai prea vazut pe strazi, vorba aia, de-aproape 20 de ani. Sau gresesc?

Dar i-am lasat pe militari, sunetul fanfarei s-a stins, iar pasii nostri au luat-o la sanatoasa. 13,1 mile. 26,2 kilometri. Gandul ma ducea la colegii de calatorie spre Leeds, care sosisera insa pentru alta cursa, una mult mai dificila, pe 35 de mile, adica vreo 50 de kilometri, si nu tu pe sosea, ci peste pasuni si prin vai. Pe nume cross-country. Chiar si cu busola. Si cu riscul de a intra pana la piept in apa. 26 de kilometri or fi ei suficient de dificili dar, pastrand proportiile, nimica toata comparativ cu cursa celor doi. I-am intrebat cum se antreneaza si mi-au spus ca pe cont propriu, nefolosind deloc mijloacele de transport in comun ci doar alergand de la A la B la C, respectiv cu doua cluburi in paralel. Rezultatul, acelasi. Suficienta rezistenta pentru 50 de kilometri. S-or fi prezentat oare si la „semi”, ca dezmortire? N-ar fi prea de tot…

Ma concentrez acum la ale mele. Nu stiu ce-l apuca pe un alergator, sa iasa in decor, de pe carosabil pe trotuar, viraj in care aluneca. Buf! Trec pe langa un masiv tatuat de sus pana jos in… paianjen. Spider Man? Cam vanjos pentru asa ceva. Parca l-am mai vazut la alte curse. Fratia noastra e in crestere dar totusi, unele fete, intre zecile de mii de amatori in Regat, sunt mai familiare decat altele.

Lume luminata pe margini, organizatori cu insemnele Mizuno. Sponsorizeaza si Gaz de France si Suez. Treaba serioasa. Urcam, urcam. Pana dupa mila 5. Undeva scrie ceva de Headingley. Cricket? Nu. Alergari pe sosea. Folosim prima banda iar a doua e a masinilor, in ritm de melc. Banuiesc ca elita cursei le bate la viteza. Impadurit. E placut.

La mila 7, un vehicul afisand timpul intermediar. 48 de minute. Stau bine. Sub 7 minute pe mila, dupa ce-am scapat de catarari. Sunt in grafic. Ii aud pe altii in preajma vorbind ca de-aici e „bulevard”. Mai si coboram. Cotitura. Inapoi spre oras. Trecem pe langa o casuta telefonica pe care o pozasem datorita porumbeilor ei. Doi indragostiti, aripa la aripa, pe acoperis. Tandrete inaripata citadina. Cum puteau fi atat de sereni si impacati, impietriti, in tumultul urban?

Doi porumbei dragastosi, unu-n altu', pe cabina telefonica

Doi porumbei dragastosi, unu-n altu', pe cabina telefonica

Reintram in zona centrala. Cineva recunoaste tricoul de prezentare al clubului si imi striga. Com’on! Haide, nu te cabra. Vad turnul cu ceas al primariei. City Hall. Sunt aproape „acasa”. Si ti se pare ca a trecut repede. Semn bun. O fi un timp chiar respectabil. Ma arunc pe ultimele pante cu viraje si trec zglobiu pe langa un profesionist. Au fost anuntati ei si din Sudan. Cu tricoul maratonului Helsinki. Ma frec la ochi. Am trait-o si pe asta.

Am traversat si poduri. Si Leeds are canalele sale, candva comerciale, in perioada revolutiei industriale, legandu-l de Liverpool, la Marea Irlandei

Am traversat si poduri. Si Leeds are canalele sale, candva comerciale, in perioada revolutiei industriale, legandu-l de Liverpool, la Marea Irlandei

E riscul celor care isi aseaza si propun stachete ridicate. Timpi de performanta. In atacarea lor, pot eventual si claca. Atatia factori concura la succesul unei curse si un cat de minor minus poate da planul peste cap. A fost probabil ghinionul indraznetului. Eu, catinel, cu tinte mult mai „umane”, am ajuns la liman mai bine… Asa i s-a intamplat si Constantinei la Londra, sa tinteasca primul ei triumf acolo, cu atat mai apasatoare misiune cu cat campioana olimpica era sub ochii unei lumi intregi.

Pentru un amator de pluton, presiunea e alta. E incomparabil mai mica. Si cateodata, ajungi sa te freci la ochi a mirare. Trec. Asaltul final. Ultima portiune. Public incovoiat peste garduri. Ecranul panoramic. Timpii. Intru. 1:28:30. Un nou record personal pe semimaraton, batandu-mi timpul de la Timisoara, din toamna lui 2007, cu 21 de secunde. Nici o jumatate de minut e diferenta intre gustul delicios al alergarii avand drept rezultat stacheta inaltata si mai sus, si o alta incercare de a te lupta cu tine insuti.

E mai mult o batalie personala decat un loc in ierarhia finala. Si acolo a fost bine. Pe locul 164 la general, din 2909, respectiv al 28-lea la categoria mea de varsta, Men 35-39. Am vazut, in alte clasificari, pentru aceasta categorie de varsta, si versiunea V. Adica veterani. Tot ce-i peste 35. Adica de partea intunecata a perioadei „30”. Ale tineretii valuri.

S-a mai dus o cursa. Porumbeii or fi tot acolo? Ce-o fi fost cu africanul? Dar cu cei doi ultramaratonisti? Linistea de dupa batalie ma cuprinde incet si nu mai functionez. Cufundarea in nemiscare si cugetare.

Ulterior aflu ca s-a castigat cu sub o ora si opt minute, invingatorul, incadrandu-se in categoria mea de varsta, devansandu-l pe al doilea clasat cu peste doua minute. Imi zic in sinea mea ca diferenta de 20 de minute n-o voi „manca” niciodata. Mai bine realist, decat cu iluzii. Un lucru e insa cert. Ca de cand Iepurasul a venit de Pasti cu un cronometru, m-am miscat mai iute. Mi-a purtat noroc. Ma obisnuisem, ani de zile, sa alerg cu o idee vaga in privinta timpului scurs. Obiectul alergarii il consta delectarea, savurarea momentului. Mai aruncam cate o ocheada pe ecranul ceasului de mana dar nu teseam calcule mentale, cu timpi intermediari si tinte. Ajunsesem chiar sa alerg cateva curse fara vreun ceas la mana. Lucrurile s-au schimbat dupa Inviere si iata-ma, cu locul 3 la Handicap, de care-am pomenit, si peste numai opt zile cu un PB, personal best, cel mai bun timp personal la semimaraton…

O statuie ecvestra din zona centrala a Leedsului. Vremea mohorata a tinut cu noi. Intrebati orice alergator. Decat dogoritor, mai bine si cate-un strop...

O statuie ecvestra din zona centrala a Leedsului. Vremea mohorata a tinut cu noi. Intrebati orice alergator. Decat dogoritor, mai bine si cate-un strop...

Iar ajuns acasa, gasesc in cutia postala numarul de concurs si plicul organizatorilor, pentru urmatoarea intrecere. Viata merge mai departe. iar numarul meu de alergare va fi 7. Pentru o zi, de fapt pentru nici o ora, voi purta septarul lui David Beckham. Dar nu suntem la fotbal. Ci la alergari pe sosea. Pas cu pas, dupa pas cu pas.

Ziua 132. „Vulpile” n-au lipsit decat un an

mai 3, 2009

Se strecoara printre masini, gasesc calea cea mai scurta de la o curte la alta, trec strazile in voie, chiar si aproape de resedintele Reginei si ale Prim Ministrului. Vulpile sunt la ele acasa in peisajul urban din Anglia.

„Vulpile” tocmai s-au intors in habitatul natural desi se descurcasera de minune, pentru prima oara in istoria lor, si in desisul ligii a treia engleze. Anul trecut, Leicester City retrograda in premiera din Coca Cola Championship, divizia secunda, copiind alte faimoase lunecusuri pe tobogan din esalonul al doilea. Nottingham Forest, Leeds United…

Dar Leicester City, club cu porecla „The Foxes”, a revenit in anticamera elitei la chiar prima strigare, si inca relativ la pas, dovedind ca picajul de anul trecut a fost doar o intamplare. Una in peste un secol de existenta, de la infiintarea clubului in 1884, sub numele Leicester Fosse.

Daca liga a doua totusi se va dovedi din nou o nuca prea tare pentru „Vulpi”, ramane de vazut, dar cert e ca League One, esalonul trei, a fost dominat copios de „albastrii”. Cate 46 de puncte stranse acasa respectiv in deplasare, cu chiar mai multe succese externe – 14 – decat pe teren propriu, la Walkers Stadium, si cu aproape 90 de goluri in scrise. Un adevarat tur de forta, mentinandu-se in fruntea ierarhiei.

Promovarea a tinut si de pofta de gol a varfului Matty Fryatt, care devenea primul jucator al „Vulpilor”, dupa peste patru decenii, marcator a 20 de goluri in pana inaintea Craciunului, la cumpana intre noiembrie si decembrie atacantul de 23 ani egaland un alt record al liderei, vechi de peste 80 de ani, si anume de a reusi hat-trickuri in meciuri succesive.

Vor seca golurile lui Fryatt in Championship? O alta intrebare cu raspunsul din august incolo. Cert e ca „Vulpile” l-au convins recent sa semneze pe inca 3 ani, mentinandu-l intr-un lot cu destui veterani, printre care fundasii laterali Mark Edworthy si Chris Powell, ultimul, ajuns la aproape 40 de ani si trecut la un moment dat pana si prin lotul national al lui Eriksson, fundasul central Bruno N’Gotty, mijlocasul vicecapitan Matty Oakley, o prezenta pentru ani buni in elita la „Sfinti”, cot la cot cu Matt Le Tissier, ori atacantii Barry Hayles si Paul Dickov. Apropo de ultimul, un alt scotian din atac, Steve Howard, a marcat si el consistent pentru „Vulpi”.

Asadar Milan Mandaric are de mers la cumparaturi. Croatul a facut pe termen scurt afaceri ieftine dar bune, apeland la profesionisti versati pentru a-si atinge scopul imediat al revenirii in liga a doua, de unde „Vulpile” nu cazusera niciodata in peste un secol de fotbal. Dar acum lotul lui Nigel Pearson, o „fata” cunoscuta intre fundasi pe cand la Sheffield Wednesday, in prima liga, iar apoi in apropierea lui Bryan Robson, ca „locotenent” pe la cateva cluburi, necesita o evidenta remaniere. Intru consolidarea in Championship.

Altadata, nu demult, „Vulpile” se plimbau linistite pe taramul primei ligi. Ba chiar si prin Europa, dupa triumfurile cu acces la Cupa UEFA din Cupa Ligii, in 1997 si anul 2000. Erau victoriile unui Martin O’Neill care isi facea un nume, ulterior optand pentru Celtic Glasgow. Cupa Ligii, castigata si in anii ’60, e trofeul favorit al „Vulpilor”, care, in lipsa unor cuceriri de seama, s-au multumit si cu aceasta „verisoara” a Cupei Angliei. Insa pana si succesele in League Cup si traseele europene n-au impiedicat retrogradarea „Vulpilor” din Premier League, odata ce O’Neill a optat pentru un club mai mare. Iar de-acolo au pornit dandanalele…

Fara aceiasi bani din televizari cu care se obisnuise in elita, ba chiar fara nici un ban din afacerea falimentara cu ITV Digital, care a promis fonduri din drepturi de televizare cluburilor din esalonul doi dar le-a lasat cu buzele umflate la finele unui contract de care s-a ales praful, in plus fara sumele scontate din cedarea numerosilor jucatori ce au ales sa paraseasca echipa dupa plecarea lui O’Neill, Leicester s-a vazut brusc in criza, retrogradata si cu cheltuieli uriase la finisarea noii arene. Caci in 2002, dupa 111 ani la Filbert Street, „Vulpile” s-au mutat in casa noua, la Walkers Stadium. O arena purtand numele producatorului de saratele crocante si pufuleti, Walker’s Crisps, la care facea reclama un erou al locului, Gary Lineker.

Si exact de numele popularului Lineker s-a legat salvarea „Vupilor” atunci cand le durea mai tare. Clubul aproape ca s-a trezit falit si un consortiu incluzandu-l pe Lineker a redresat corabia. De-atunci, desi in liga a doua, ba chiar si intr-a treia pana zilele trecute, City si-a revenit financiar, in februarie 2007 fiind preluata de Milan Mandaric, cel care o elevase si pe Portsmouth. De-acum fara O’Neill, care le promova pe „Vulpi” in elita in urma cu mai bine de-un deceniu, dar cu un croat uns cu toate alifiile si care, desi a promis initial fotbal de Premier League la Walkers Stadium si a inghitit in sec la retrogradarea in premiera in esalonul trei, macar a tinut gruparea pe linia de plutire in plan financiar, readucand-o in Championship. Unde antrenorul Pearson isi va da adevaratul examen de maturitate. Odata „locotenent” al inabilului Robson, Pearson are in mod cert cate ceva de dovedit.

Pana atunci, toata lumea din Leicester canta, rade si danseaza. E un obicei al clubului, sa cucereasca piscuri secundare. Deseori castigand liga a doua si promovand, acum, la chiar prima incercare, cucerind esalonul trei. In trei randuri triumfand in League Cup dar niciodata in Cupa Angliei, in a carei finala s-a regasit de 4 ori. Si multumindu-se cu postura secundara si in campionat, unde cea mai buna clasare in elita, locul 2, o reusea in 1929.

Clubul lui Gary Lineker si al portarilor Banks ori Shilton a revenit in liga a doua, avandu-l drept capitan pe Stephen Clemence, fiul mai renumitului ex-goal-keeper al Angliei, semn ca „Vulpile” au un tainic „fir scurt” cu falnicul Albion. Acum pe mainile unui alt investitor strain, din pleiada celor care au invadat cam de la Mandaric incoace, si cu un blazon de aparat. Macar in liga a doua, o singura data in a treia. 2008-2009 a fost o pagina neagra pentru „Vulpi”, ce s-au descurcat de minune si intr-un habitat cu care nu fusesera obisnuite.

La brat cu „Vulpile”, ca si vicecampioana, a promovat automat si Peterborough United, unde se remarca tanarul manager Darren Ferguson, nimeni altul decat fiul lui Sir Alex. Aschia nu sare departe de trunchi sau ce naste din pisica soareci mananca. Fiul pe urmele tatalui, luand-o de jos? O noua promovare ce-i face cinste…

La baraj, fete cunoscute. Rob Di Matteo, la carma lui Milton Keynes Dons, „facatura” rezultata injust dupa retrogradarea lui Wimbledon din elita, continuand pe locul acesteia intre profesioniste dar recunoscand la un moment dat ca palmaresul si traditia sunt ale continuatoarei de drept, nou-infiintata Wimbledon AFC, si ea ajunsa deja in esalonul cinci, si careia i le-a retrocedat. MK Dons va juca tur retur cu Scunthorpe United, retrogradata odata cu Leicester din liga a doua si acum mereu pe un loc de baraj, pana insa in timpul ultimei etape, cand, desi jucand acasa, s-a vazut condusa de Tranmere Rovers Liverpool, trupa de pe locul 7, imediat urmator.

Bryan Cliff, fundasul lateral capitan, a marcat cu capul in urma unei lovituri libere, in minutul 88, smulgand o remiza, 1-1, suficienta pentru ca Scunthorpe sa-si mentina locul 6 si sansa unei semifinale de baraj cu MK Dons. Mai-mai ca Tranmere i-a suflat in ultima clipa ultimul tren spre Championship. Iar in cealalta semifinala, rivalitate cu sange, intre doua „dure”: Leeds United si Millwall Londra. Pentru ca povestea sa fie completa, mai avem de-asteptat deznodamantul barajului. Insa Leicester a confirmat deja ca locul de drept ii e macar in liga a doua. Daca nu chiar mai sus. Dar asta ar implica probabil mult mai multi bani si persuasiune la adresa unuia ca Martin O’Neill. Ce-i drept nord-irlandezul nu-i departe, ci tot undeva in Midlands, la Birmingham…

Ziua 107. Despre o penalizare… Nu 6 ci 17

aprilie 7, 2009

Pentru fiecare fotbalist ori club adulat in lung si-n lat exista cateva zeci de jucatori sau grupari supravietuind in obscuritate iar daca ai intreba un tanar din Anglia cu cine tine, te-ar mitralia fie cu Man United, Arsenal, Chelsea sau Liverpool, dar cred in paradoxul frumusetii absolute a curajului de a o sustine pe una mereu in umbra, ca de exemplu Bournemouth, si mai ales la greu, cand un start cu -17 puncte impune cu atat mai mult strangerea randurilor. Povestea „Visiniilor” aduce oarecum cu trista depunctare a urmasilor polistilor si exista paralele intre chinurile celor doua grupari impotriva curentului si a adversitatilor . Iar pentru a se simti mai bine intr-un moment in care asteapta o decizie pe aceasta tema, fanii Timisoarei sa se consoleze cu ideea ca -6 i-ar putea priva de titlu. Pentru altii, -17 ar fi putut echivala cu retrogradarea dintre profesioniste, dar un 4-0 acasa, sambata, cu Rochdale, pare a fi indepartat un spectru sumbru. Despre o penalizare ceva mai mare si la fel de nedreapta pentru clubul in sine si fanii ei, ceva mai jos…

Chiar… De ce nu sunt penalizati conducatorii de cluburi ce vin si pleaca, lasa potopul in urma lor, si aduc atatea grupari si bazele lor de fani loiali la un pas de stop cardiac? Cine-i scutura si cand? Exemplul Southampton, un alt club mai renumit, tot de pe coasta sudica, e ultimul intr-un sir de dezastre logistic-financiare ce au ruinat cluburi cu traditie si istorie in spate.

Rar a razbatut soarele in demisolul din care “Visiniii” au privit mai mereu de jos ierarhia fotbalului englez. O iarna eterna nu e frumoasa la mare, fie si pe tarmul sudic si instarit al Albionului. Dar unii n-au lasat sa le fuga si urmele de nisip de sub picioare. Bournemouth AFC e inca pe barricade.

In 1987, un mai tanar Harry Redknapp agonisea 97 de puncte si o aducea pe Bournemouth pe taramul fagaduintei, in liga a doua, unde nu fusese vreodata, de la lansarea clubului in 1890 sub numele Boscombe St. Johns Institute FC, insa piscul absolut al traiectoriei “The Cherries” prin istorie, locul 12 in esalonul secund, intr-un mai cu AC Milan – Steaua 4-0, avea sa fie urmat de un 5 mai ’90 cand, conform folclorului locului, destinul ros-albilor dungati si metamorfozati in ’71 in rosso-neri a deraiat.

Atunci, Bournemouth a cedat acasa cu 1-0 si jocul rezultatelor a expediat-o inapoi in demisolul ligii a treia, invingatoarea sa, Leeds United, promovand in schimb in elita iar fanii vizitatori provocand pagube de un milion de lire statiunii litorale, deranj care a starnit politia locala sa interzica gazduirea timp de 13 ani a unui meci la respectiva data de Bank Holiday, in jurul Pastelui. “Ii uram pe Leeds”, mi-a explicat Peter, un localnic cu “Visiniii” in cuget.

La doi ani dupa acea retrogradare, inca tanarul Harry Redknapp, cel care genera in Bournemouth extazul eliminarii in 7 ianuarie 1984 a detinatoarei la zi a Cupei Angliei, Man United, izbutita de catre niste “Visinii” pe penultimul loc in liga a treia, avea sa se retraga din fotbal, insa doar temporar, cum se dovedea mai tarziu, spre norocul breslei. Harry dus a fost, cu gustul unicului triumf din istoria lui Bournemouth, la Hull, in ’84, in finala editiei inaugurale a Associates Members’ Cup, un soi de Cupa Ligii doar pentru diviziile a treia si a patra, dar “momentul Leeds” are pare-se efecte nefaste pana si azi.

Bournemouth nu si-a revenit, mai ales financiar, initiativa din 1997, Trust Committee, pusa pe roate de fanii care au cumparat mana de la mana clubul ce fusese la un sfert de ora de faliment, actionand pe moment, aidoma efervescentei sampaniei. La Nothampton, in jocul cu numarul 3001 in campionat, suporterii jubilau ca “Visiniii” sunt inca in activitate si pornesc la drum intr-un nou sezon, incheiat de altfel cu o descindere in masa pe Wembley, 34.000 de suflete inghetand insa la golul de aur al lui Grimsby in finala Auto Windscreen Shield, dar nici macar mutarea intr-un nou stadion in noiembrie 2001 n-a deviat albia devenita necurata a clubului. “Momentul Leeds”…

Era de fapt vorba de o rotatie cu 90 de grade. Proprietarul printre altele al unei livezi cu visini, J.E. Cooper-Dean, ceda clubului in 1910 un teren adiacent celui pe care pripasise in 1902, de unde si numele arenei lui Bournemouth, Dean Court, respectiv al poreclei “Visiniii”. “Curtea”  lui Dean avea insa sa faca loc noului stadion cu aproape 10.000 locuri, Fitness First, amplasat perpendicular pe locatia initiala.

In 1923, Bournemouth devenea membra a Football League, ca grupare din seria sudica a ligii a treia, peste ani dovedindu-se cea mai longeviva servanta a esalonului… Three, al carei competitii K.O. de cupa si-o adjudeca dupa razboi, in Londra, pe Stamford Bridge, in fata lui Walsall.

Adevaratul parcurs de gratie care a facut Anglia sa auda de Bournemouth in materie de fotbal s-a consumat pana in semifinalele F.A. Cup din 1957, cand doar din ofsaid si penalty Man United triumfa cu 2-1 la Dean Court in fata unei asistente record in istoria “Visiniilor”, 28.799. Revansa avea sa vina peste ani…

Iar pofta rosso-nerilor de a rapi cand si cand din obscuritate titlurile ziarelor a fost ostoita de niste varfuri cu simtul golului. Ted MacDougall marca de noua ori in eliminarea lui Margate cu 11-0 din Cupa Angliei si pleca apoi la Man United, la inceputul unor ani ’70 cand Bournemouth evada nitel din subsolul ligii a patra. Peste ani, la o alta promovare in liga a treia, in anul 2003, invingand-o cu 5-2 pe Lincoln, “Visiniii” stabileau un record de goluri marcate in finalele barajelor de promovare pe Wembley. Iar apoi, intr-o seara de peste mijloc de saptamana, rezerva James Hayter intra in joc in minutul 86 si in doua minute si douazeci de secunde reusea cel mai rapid hat-trick din istoria fotbalului englez: 6-0 contra lui Wrexham.

Macar si pentru aceste crampeie, unii fani loiali au ales sa nu le fuga nisipul de sub picioare. Si au strans 16.000 lire pentru a permanentiza in 2004 imprumutul lui Eddie Howe de la vecina Portsmouth si de a-l aduce astfel acasa pe fundasul care prinsese doua jocuri la tineretul Angliei din visiniul lui Bournemouth. Iar astazi tanarul Howe e managerul echipei, inlocuindu-l la anul nou pe Jimmy Quinn, marcatorul de pe 23 August in Romania – Irlanda de Nord 0-1.

Nu este insa vina lui Howe ca de eforturile fanilor s-au ales naruite castele de nisip, “Visiniii” fiind penalizati din aceleasi motive financiare cu 10 puncte care le-au fost fatale, retrogradand anul trecut in liga a patra. Criza insa s-a perpetuat si Bournemouth a inceput si actualul sezon cu -17 puncte. Cu doar 16 fotbalisti in lot, dintre care unul, Darren Anderton, marcator la Coupe du Monde ’98, retras in iarna, Howe a strans cu sarg, recordul de asistenta al editiei, de 5.946 fani, fiind rasplatit in 24 ianuarie cu un 3-1 cu Wycombe.

Chiar si cu un clar 4-0 sambata cu Rochdale, supravietuirea inca ramane in balanta, ultimele 5 etape, cu un finish pe 2 mai la Morecambe, urmand sa decida soarta unui club de liga a treia, in cel mai rau caz a patra dar niciodata a cincea. Daca nu cumva din toamna…

 O plimbare prin afluentul Bournemouth te socheaza cum de o asemenea comunitate locala n-are resursele sa propteasca un club vechi din 1890. Noroc cu patimasii fani, a caror flacara e desertaciune. Pe litoral la Bournemouth, soarele fotbalistic pare a nu rasari deloc, dar unora nu le pasa. Fredoneaza si inalta castelele sperantelor lor. Toate in memoria unei sambete de ianuarie, in ’84, cand cu Harry pe banca “Visiniii” eliminau din Cupa detinatoarea Man United…

Ziua 105. Jos palaria in fata „Palarierilor”!

aprilie 6, 2009

Scriam saptamana trecuta de soarta cruda a inca prim-divizionarei in deceniul trecut Luton Town. Penalizati la startul editiei cu 30 de puncte, „Palarierii” au fost practic condamnati din fasa la retrogradarea din liga a patra si implicit din fotbalul profesionist, Football League.

Ei bine, Luton si fanii ei parasesc scena cu demintate si starnind admiratia publicului neutru, gratie triumfului in Johnstone’s Paint Trophy, competitia K.O. a ligilor a treia si a patra. Spune ceva despre determinarea „Palarierilor” faptul ca trofeul a fost cucerit de cea mai joasa clasata intre profesioniste.

Duminica 5 aprilie, pe Wembley, in fata a peste 55.000 spectatori, in marea lor majoritate fani ai lui Luton, lanterna rosie a castigat in prelungiri, 3-2, finala cu Scunthorpe United, o aspiranta la promovarea in liga a doua. In teren, ostilitatile au fost considerate cu mult peste media finalelor gazduite de Wembley, in acolada intrand pana si dispute angrenand  greii jocului. Goluri frumoase, ruperi de ritm, pasiune si daruire, fotbal peste valoarea esaloanelor mici. Jucatorii n-au pierdut ocazia, fiind vorba de o aparitie in… Templu.

In tribune, beneficiind de sectoarele goale de tribuna si de audienta nationala in transmisia directa pe Sky Sports, fanii lui Luton s-au dispus intr-un urias V echivaland cu un semn de dezaprobare la adresa federatiei si a „umbrelei” ligilor profesioniste de „sub” Premier League, si anume Football League, care, dictand o penalizare de 30 puncte, insurmontabila, pentru iregularitati financiare care n-au nimic de-a face cu lotul de jucatori, corpul tehnic sau suporterii, ci doar cu o deficienta financiar-administrativa a conducerii precedente, nu i-au dat practic nici o sansa clubului rostogolit recent din liga a doua.

In 1959, sub privirile Maresalului Montgomery, „Palarierii” pierdeau in fata „Padurarilor” finala Cupei Angliei. Dupa o jumatate de veac, Luton s-a intors pe Wembley, repetand scorul din finala triumfatoare, unica din istoria clubului, 3-2 in League Cup Final din ’88, contra lui Arsenal. Atunci, varful Mick Harford a triumfat din teren. Acum, managerul Mick Harford s-a vazut triumfator dupa ce, in sezonul trecut, era debarcat pentru a se face loc „variantei italiene” la QPR. Antrenorul a inghitit in sec, si-a luat valiza si, iata, peste un an si ceva, a dansat pe Wembley.

Trei – doiul a fost semnat in prelungiri de o rezerva, fundasul francez Claude Gnakpa, cu un lob inspirat peste portarul lui Scunthorpe. Luton a scris istorie iar fanii ei si-au facut auzit pasul. Au scandat impotriva factorilor de decizie in privinta penalizarii, au afisat mesaje cu aceleasi „sageti” si s-au dispus in „V”. Nu „V”-ul lui Montgomery ci altul, cu o tenta mai vulgara.

Gloria de-o zi a lui Luton a lasat sa se inteleaga ca fotbalul si spiritul de echipa sunt mai presus de o pozitie in clasament, de un numar de puncte ori un cont in banca. Luton a dat inca o palma „sistemului”, asa cum fostul ei antrenor, ex-varful lui Blackburn Rovers, Mike Newell, facea valuri cu dezvaluirile de plati ilegale la unele transferuri de jucatori in fotbalul insular, declaratii de la care, s-a dovedit acum, s-a starnit o adevarata furtuna atat pentru „Palarieri” cat si pentru cariera managerului ajuns acum la o alta surghiunita in liga a patra, Grimsby Town. Niste „Pirati” in pivnita jocului.

Se va salva Luton miraculos de la retrogradare? Iar daca nu, va reveni la prima incercare in Coca Cola League Two? Luton in liga a cincea echivaleaza cu Leeds in esalonul trei. Un picaj neverosimil. Dar pentru o zi, pe Wembley, un club si zecile de mii de suporteri au scandat intr-un glas… Ne-ati rasucit pumnalul in inima dar murim frumos.  A fost un triumf divin, fie si in derizoria Johnstone’s Paint Trophy. Dar cand o competitie strange la finala peste 55.000 de suflete, mai poate fi considerata de doua parale!? Parca fotbalul era facut si de suporteri, conform unei maxime, nu-i asa?

Se stinge lumina!

decembrie 18, 2008

Se purta pe vremuri, in cazul unei remize… O disputa din Cupa Angliei, F.A. Cup, se rejuca pana ce se stabilea o invingatoare. Au fost cazuri, implicand chiar cluburi celebre, de exemplu Arsenal si Leeds United, cand au fost necesare si patru rejucari pentru a decide echipa calificata in turul urmator al celei mai vechi competitii fotbalistice din istorie. Dar cum calendarul si-asa era suficient de incarcat cu prea multe partide, acum cativa ani, din necesitate, s-a hotarat desemnarea calificatei deja in primul meci-rejucare, in urma prelungirilor si loviturilor de departajare.

Traditia tragerii la sorti a ramas insa aceeasi. Primul nume iesit din urna este considerat club gazda, indiferent de esalonul de provenienta, iar in cazul unei remize rejucarea se disputa pe terenul oaspetei din jocul initial. N-am tinut evidenta dar Chelsea de exemplu a avut noroc cu carul in ultimii ani de a juca pe teren propriu in fata unor cluburi din esaloane inferioare, fie si in tururi succesive ale competitiei. Nedirijate, tragerile la sorti din F.A. Cup sunt intr-adevar la mana destinului.

Tragerea la sorti pentru turul III, in care, conform traditiei, intra in competitie prim-divizionarele, a cazut recent pe mainile lui Sir Trevor Brooking si Ray Clemence, fosti componenti ai nationalei Angliei si implicati in activitatea federala. Asa se poarta, ca foste staruri sa extraga numerele din urna. Si tot conform traditiei, noul an fotbalistic isi deschide invariabil portile cu jocurile acestui tur trei, programate de regula in primul weekend dupa cumpana intre ani.

2009 nu va face exceptie, uvertura fiind vineri, pe 2 ianuarie, intre doua prim-divizionare: Tottenham si Wigan. Cum spuneam, sortii sunt aleatori si cluburi din elita pot da nas in nas inca de la primul hop, asta in vreme ce o „pereche” din ligi mici, cum e cazul Kettering Town – Eastwood Town, care va avea loc sambata 3 ianuarie, cand e programat grosul meciurilor, apare si ea pe firmamentul turului trei. Intr-un fel, o recompensa, daca e sa amintim ca „buturugile mici” vin de departe, trebuind sa treaca prin furcile caudine ale cel mult patru tururi preliminarii, plus turul I si turul doi. Kettering, reprezentand Blue Square Premier, este gruparea unde Paul Gascoigne si-a incercat fara succes mana in antrenorat, si evolueaza in esalonul cinci, iar vizitatoarea, Eastwood Town, din liga a saptea, este cea mai… mica formatie ramasa in competitie. Intre ultimele 64…

Si totusi, ar mai fi o necunoscuta pentru duelurile de putin peste doua saptamani. Droylsden, amatoare din esalonul sase, Blue Square North, sau Chesterfield, din ultima divizie profesionista, a patra, pe nume Coca Cola League Two? Si asta pentru ca, in ciuda abolirii nenumaratelor rejucari pana la Sfantu Asteapta, cele doua se vor afla fata in fata pentru a patra oara, din cele mai stranii motive.

Meciul initial,  programat la Chesterfield, a fost intrerupt de arbitru la scorul de 1-0 in favoarea oaspetei amatoare, pe motiv de ceata. In emisiunea cu reportaje si golurile disputelor turului doi, difuzata la vremea respectiva de BBC, cameramanul trimis la Chesterfield a avut inspiratia sa prinda in cadru, in fundal, cu ocazia intervievarii antrenorului oaspetei Droylsden, una dintre porti. De la mijlocul terenului, ceata nu te impiedica sa vezi poarta. Cu o mina revoltata si absolut indignata, antrenorul a fost foarte expresiv in a sugera ca nu era o ceata sa o tai cu cutitul si demna sa intrerupa un joc, mergand pe panta conspiratiei si spunand ca daca ar fi fost 1-0 in favoarea profesionistilor de la Chesterfield, care, fie si veniti doar din liga a patra, tot erau in „carul mare”, arbitrul sigur n-ar fi abandonat jocul. Greu de zis, cert e ca partida s-a rejucat.

Ei bine, Droylsden si-a facut dreptate, egaland in minutul 82, 2-2, si fortand mutarea disputei in propriul fief. Iar meciul al treilea s-a disputat zilele trecute. Cand, deloc surprinzator, Chesterfield s-a distantat la 2-0 in fieful „buturugii mici”, doar pentru ca elanul spre calificare sa-i fie brusc curmat de… stingerea luminii. Prin minutul 70, instalatia de nocturna a arenei din Droylsden a sucombat partial. Ca sa vezi… De fapt, dupa patania din jocul initial, n-ar fi prea deplasat sa presupui ca nu neaparat recesiunea economica si caderile de curent au stat la baza caderii in intuneric. Organizatorii, ironici sau nu, au amintit ceva de suprasolicitarea retelei datorata si dozatoarelor de bere de la stadion, probabil mult prea solicitate.

Al patrulea meci, tot la Droylsden, va avea loc marti 23 decembrie. Cand Ipswich Town va afla probabil cine o va vizita sambata 3 ianuarie. Din tot ridicolul acestei inclestari de pomina cred ca mai rau au iesit fanii, pentru ca mi-e greu de crezut ca biletele de la meciul initial, respectiv de la rejucare, au fost valabile pentru accesul la jocurile doi si patru. Sau poate ca, fiind in Luna Cadourilor, spectatorii au avut parte de mai mult fotbal si conspiratii pe aceiasi bani. Ceata, bat-o vina, a generat o avalansa de rejucari.

In turul trei sunt inca angrenate sase cluburi din esalonul semiprofesionist Blue Square Premier, liga a cincea, plus Blyth Spartans, codasa in divizia nordica a esalonului sase, unde evolueaza Droylsden, si amintita Eastwood Town, din „stratul” sapte. Asta pentru a da culoare competitiei. Apropo de „spartanii” din Blyth, ei s-au calificat zilele trecute in urma rejucarii cu profesionista Bournemouth, o rezerva marcand unicul gol in minutul 90! Recompensa? Un joc cadere de cortina peste turul III, luni 5 ianuarie, in transmisie directa, cu prim-divizionara Blackburn Rovers, abia preluata de Sam Allardyce, in postura de vizitatoare la Blyth. Se intampla poate doar o data in viata…

Iar daca ar fi sa ne luam dupa parcursul editiei trecute, cu surpriza Portsmouth cucerind Cupa Angliei intr-o finala cu West Brom, care tocmai promova din liga a doua, atunci picanteriile n-ar fi excluse. Sau o fi fost doar exceptia care confirma mai nou regula ca primele „patru mari” din Premier League n-au ratat pe rand sau chiar in combinatii macar intrarea in finala, asta cam de la inceputul anilor ’90. Aminteam de norocul lui Chelsea… Ei bine, Scolari va debuta in F.A. Cup cu un joc acasa cu Southend, din liga a treia, si Arsenal evoluand in propriul fief, cu Plymouth Argyle, din Championship. La cluburi din divizia secunda se vor deplasa Man United si Liverpool, la Southampton respectiv Preston. Desi pare dezechilibrata, disputa dintre North End si „cormorani” e totusi un derby regional, al comitatului Lancashire. Si cum Benitez a fost eliminat pana acum din Cupa Angliei de grupari din Lancashire si Yorkshire, mai exact Burnley si Barnsley, cum spuneam, minunile nu sunt excluse.

Tocmai de aceea F.A. Cup e… minunata, fie ea si cu ceata, lumini stinse si uneori prea multa bere la pompa.