Posts Tagged ‘Castel’

Ziua 169. Irlanda in limba latina

iunie 9, 2009

Inaintea lui Man United a fost Hibernian, pe scurt Hibs. Despre primii reprezentanti ai insulelor britanice in cupele europene, ‚verzi’ stabiliti in zona portuara Leith, in preajma terminalului oceanic la estuarul Firth of Forth, intr-un reportaj din capitala Scotiei, Edinburgh.

Hibs, de la Hibernia, e verde, si e inramat intr-un Public House de-al locului, in zona portuara Leith. Hibernian e parte marcanta a comunitatii locale...

Hibs, de la Hibernia, e verde, si e inramat intr-un Public House de-al locului, in zona portuara Leith. Hibernian e parte marcanta a comunitatii locale...

Edinburgh, zisa si Atena nordului. Intr-adevar, la capetele arterei Mila Regala strajuiesc semete faimoasele coline, una cu Edinburgh Castle, cealalta cu palatul Holyrood si un templu cu zvelte coloane. Doar ca aici predomina piatra gri-negricioasa. Iar de la picioarele templului coboara spre port strada comerciala Easter Road, atat de des pomenita in transmisiile fotbalistice.

E ‚patria’ lui Hibs, club fondat in 1875 de imigranti irlandezi, Hibernia fiind denumirea in limba latina a Irlandei. Sa nu uitam, legiunile ajungeau si pana aici… In Atena nordului, confluenta de simboluri.

Andy Goram, niste maini sigure intre buturi, a strans peste 100 jocuri pentru Hibs, inainte de a deveni celebru la Gers si la nationala Scotiei, si s-a regasit pe drept intr-un calendar pe 2009 cu starurile lui Hibs. Iar pubul local l-a inramat si expus intr-o loja

Andy Goram, niste maini sigure intre buturi, a strans peste 100 jocuri pentru Hibs, inainte de a deveni celebru la Gers si la nationala Scotiei, si s-a regasit pe drept intr-un calendar pe 2009 cu starurile lui Hibs. Iar pubul local l-a inramat si expus intr-o loja

Stadionul Easter Road nu e insa pe respectiva artera, ci pe o adiacenta straduta serpuita, structura metalica dominand casele din jur. Ivindu-mi-se aidoma unui urias si strapungand linia orizontului, ma intreb cum de aduna doar 17.500 spectatori. Totul e verde-alb, inclusiv un urias inscris pe exteriorul tribunei, THE HIBERNIAN FAMILY, cu explicatia ca ‚familia’ locului joaca pe Easter Road din 1893. Intru in vorba cu doi tineri care-mi spun ca ei tin de fapt cu Celtic, ‚verzii’ din Glasgow, si fotografiez tribuna metalica, The Famous 5 Stand, standul celor cinci faimosi, aducand un omagiu cvintetului ofensiv Smith – Johnstone – Reilly – Turnbull – Ormond, doar cu ultimul nu de-al locului, si care atacanti inca se afla in topul celor mai prolifici 6 marcatori ai lui Hibs, la a carei pagina de aur, cu titlurile cucerite in 1948, `51 si `52, din totalul celor patru din palmares, au contribuit cu varf si indesat.

Turnbull, prolificul atacant, inclus in albumul pe 2009 al vedetelor clubului, zambind in acelasi pub cu conotatii fotbalistice, The Harp and Castle. Harpa e si pe stema lui Hibs, din 1875, iar Turnbull juca in anii '50, pe cand verzii cucereau Scotia...

Turnbull, prolificul atacant, inclus in albumul pe 2009 al vedetelor clubului, zambind in acelasi pub cu conotatii fotbalistice, The Harp and Castle. Harpa e si pe stema lui Hibs, din 1875, iar Turnbull juca in anii '50, pe cand verzii cucereau Scotia...

Dar pe cat de mare pare tribuna nordica, pe atat de arhaica, scunda si inghesuita e cea estica, pitita dupa colt, si in care, aveam sa aflu, se strang fanii de moda veche. De-aici explicatia celor doar 17.500 locuri. O arena veche, partial reconstruita, inghesuita intr-un Leith portuar vechi, incercand sa se reinventeze prin introducerea unei linii de tramvai legandu-l de aeroport.

Ceva mai jos, in colt, in fata pubului The Old Footballers Arms, cu nuante verzi, localnicii imi spun ca desi Hibs isi trage seva doar din aceasta arie nord-estica a Edinburghului, nu toti tin insa cu ‚verzii’. Mai asteptata era finala Cupei Scotiei, Rangers – Falkirk, mai ales pentru prezenta ‚albastrilor’ din Glasgow. Cu alte cuvinte Celtic si Rangers magnetizeaza si-n Edinburgh, capitala tarii, si-mi zic ca asta e soarta lui Hibs, care-n primele ei decenii de existenta a tras din greu impotriva discriminarii si neacceptarii la care a fost supusa de Hearts, rivala locala din Edinburgh, de extractie protestanta.

Alte fotografii-document de la Easter Road, un tricou verde cu semnatura al lui Murphy, si fotbal in direct pe un ecran de la Harpa si Castelul

Alte fotografii-document de la Easter Road, un tricou verde cu semnatura al lui Murphy, si fotbal in direct pe un ecran de la Harpa si Castelul

Si totusi, de la debutul lui Hibs, un 0-1 la Hearts in ziua de Craciun din 1875, cele doua au strans 604 derbyuri, dintre care multe ‚amicale’, cu bilantul 269-195 pentru Hearts. Dar si cu Hibs invingand in ultimul, 1-0 la Tynecastle, insuficient insa. Doar pe 6 in 2009, fata de Hearts, pe 3. Pe podium incheia Hibs in 2001, cu Alex McLeish la timona, si in 2005, cu Tony Mowbray, naufragiatul cu West Brom, dupa niste ani `80-`90 de restriste, cu `noul val` Dundee United + Aberdeen mai puternic si cu ‚verzii’ salvati de la faliment doar de intreprinzatorul Sir Tom Farmer, ai carui inaintasi impiedicau la randul lor scufundarea vremelnica a lui Hibernian. Asta cam pe cand Hibs cucerea a doua si ultima ei Cupa a Scotiei, in 1902.

Acum, Edinburghul s-a uitat la TV la o alta finala cu implicarea ‚marilor’ din Glasgow, Hibernian figurand ultima data in 2001, intr-un 0-3 cu Celtic, si asta dupa 22 ani de asteptare.

De-atunci insa, soarele a rasarit in Leith, in 2007, cand cu cucerirea Cupei Ligii, un 5-1 cu Kilmarnock, iar 10 ianuarie 2008 a consemnat intoarcerea la vatra, ca antrenor, a lui Mixu Paatelainen, finlandez ce reusea un hat-trick impotriva rivalei Hearts, intr-un 6-2 in 22 octombrie 2000, succesul cel mai apropiat de orgasmul cosmic de 7-0 din 1 ianuarie `73, tocmai pe Tynecastleul lui Hearts of Midlothian.

Russell Latapy, caribeanul ajuns si la Cupa Mondiala ce a incantat tribunele de la Easter Road...

Russell Latapy, caribeanul ajuns si la Cupa Mondiala ce a incantat tribunele de la Easter Road...

Dar desi privita de sus de ‚maronii’, Hearts, si in umbra ‚marilor’ din Glasgow, chiar si in estimarile si simpatiile unor localnici, Hibs din Leith, THE HIBERNIAN FAMILY, ramane cu satisfactia de-a fi fost prima reprezentanta a fotbalului britanic in cupele europene, cu ocazia editiei inaugurale a C.C.E., cand, ca si acum, netinandu-se cont de statutul de campioana nationala a participantelor, ‚verzii’ au figurat intre cele 18 competitoare, desi venisera de pe locul 5 in Scotia, si au trecut de Rot-Weiss si Djurgardens, lovindu-se insa in semifinala de Stade Reims. Altadata, alde Barca era eliminata din eurocupe de Hibs!

A vrut Hearts sau nu, Hibs rezista si azi, de 134 ani, si tot la Easter Road, cu o stema verde reunind harpa, simbol al Irlandei, castelul de pe colina, simbol al orasului, si un vapor, simbolul zonei portuare Leith. Hibernian, ancorata in ‚familia’ locala, chiar daca nu toti membri ei o au la suflet. Hibs, stingandu-se totusi incet, sufocata de foamea de trofee a tartorelor Celtic si Gers, dar fara sa se predea…

O confirmare a convulsiilor de la un club pionier dar mereu impovarat, decizia anuntata de finlandez, exact in seara in care fotografiam la Easter Road, de a demisiona de la carma ‚verzilor’. Un anunt soc pentru trupa din Leith, lasata de Paatelainen, din lipsa de fonduri pentru transferuri…

Surpriza, bossul Mixu renunta, anuntau panourile publicitare ale The Scotsman pe Mila Regala, strada paralela din cetatea veche unde, pe Cowgate, era fondat clubul Hibernian

Surpriza, bossul Mixu renunta, anuntau panourile publicitare ale The Scotsman pe Mila Regala, strada paralela din cetatea veche unde, pe Cowgate, era fondat clubul Hibernian

Reclame

Ziua 165. Cimpoierii, Caledonia iti duc pasii la Sir Walter Scott

iunie 6, 2009

Am intrebat in dreapta si-n stanga unde e amplasata statuia lui Sir Walter Scott. Desi eram convins ca e la loc de cinste si figura in schita zonei centrale a Edinburghului, mai exact in Princess Gardens, la poalele Castelului, altadata un intins lac care a fost asanat, mi-era teama sa nu „o pierd”, pe vasta intindere verde…

"Vezi monumentul acela inalt, in dreapta Galeriilor Nationale?" ... "Ei bine, acela e monumentul in memoria lui Sir Walter Scott"

"Vezi monumentul acela inalt, in dreapta Galeriilor Nationale?" ... "Ei bine, acela e monumentul in memoria lui Sir Walter Scott"

Asadar n-avea cum sa-mi mai scape. Din preajma Edinburgh Castle, panorama iti taie respiratia iar monumentul in onoarea lui Sir Walter Scott e giuvaerul gradinilor. Fiu al Edinburghului, nascut in 15 august 1771, Scott a dobandit recunoasterea internationala in randul contemporanilor sai, pentru nuvelele istorice, ale caror parinte este, si numeroasele poeme. Cine n-a rasfoit Ivanhoe ori Rob Roy?

In 1814, Scott avea sa scrie Waverley, avandu-l protagonist pe un simpatizant englez al Iacobitilor, Edward Waverley, pusi pe-o razmerita, numele nuvelei fiind preluat in bolta peste timp de statia terminal din Edinburgh a North British Railway. Statia, moderna, amplasata la baza colinei cu Mila Regala, ce duce spre castel, e la o aruncatura de bat de monumentul omului de litere, in aceeasi vale scaldata pe vremuri de apele lacului.

In 1818, Scott scria The Heart of Midlothian, inima localnicului, din zona capitalei… Numele a fost purtat de o sala de ceremonii din oras, loc pentru baluri si dansuri, si preluat ulterior de primul club de fotbal profesionist din Edinburgh, fondat in 1874, Heart of Midlothian, cu sediul intr-o zona veche din sud-vestul urbei, pe Gorgie Road, o prelungire a Princess Street.  Vremurile s-au schimbat si Heart e pe mana unui lituanian, cu antrenor secui din Odorhei, insa inima maronie ramane pe caldaramul Milei Regale…

Sir Walter Scott scria in 1818 The Heart of Midlothian...

Sir Walter Scott scria in 1818 The Heart of Midlothian...

... pe caldaramul din fata intrarii in Catedrala St. Giles

... pe caldaramul din fata intrarii in Catedrala St. Giles

Nascut in orasul vechi, aproape de Mila Regala, Scott avea sa urmeze Royal High School of Edinburgh, apoi Universitatea din oras si facultatea avocateasca, rolul sau militant fiind decisiv intru mentinerea in circulatie a bancnotelor cu o valoare sub 5 lire emise de Banca Scotiei, motiv pentru care si cele actuale, diferite de lira sterlina desi cu aceeasi putere de cumparare, ii poarta chipul, intr-un portret schitat de Henry Raeburn. Sir Walter Scott e pe bancnotele scotienilor dar mai ales in inima Edinburghului, in umbra remarcabilului memorial de o splendida dantelarie. Autorul Miresei din Lamermoor avea sa traiasca 61 de ani.

Pe esplanada Galeriilor Nationale, sunet de cimpoi

Pe esplanada Galeriilor Nationale, sunet de cimpoi

S-a oprit din suflat, nu doar de caldura. Sa mi se confeseze ca putini opresc intr-o asemenea zi calduroasa, nefireasca pentru Edinburgh. Jacheta de tweed il impovara dar n-o lepada. E parte a portului traditional, a armurii sale de cimpoier venit din Stirling, din preajma podului celebrei batalii din 1271 in urma careia Sir William Wallace a ramas gardian pazitor pe veci al spiritului locului. Un memorial mladios, aidoma celui in onoarea lui Sir Walter Scott, exista in Stirling intru aducere aminte. Sir William Wallace, erou scotian… M-a indemnat sa vizitez pitorescul Stirling, orasel universitar spre care mai putini se avanta. Edinburghul magnetizeaza in Scotia… Desi cu un accent puternic, cimpoierul s-a facut inteles ca un scotian oarecare. A real scotsman… Si ne-a mai cantat.

Mandrul barbat din Stirling, la poalele Edinburgh Castle...

Mandrul barbat din Stirling, la poalele Edinburgh Castle...

In drum spre memorial, alte statui, monumente, privelisti minunate, plus un grup de Highlanders din Caledonia, cu pletele in vant, vanjosi si cu tatuaje, parca rupti din filme de epoca, in ritmuri de tobe si cimpoaie. Remarcabili!

Si regimente de "cimpoieri" au cazut la datorie...

Si regimente de "cimpoieri" au cazut la datorie...

O macheta a zonei centrale, dominata de Edinburgh Castle, pe colina. Cele 3 poduri, memorialul nuvelistului, Mila Regala, dealul Calton, cu Observatorul

O macheta a zonei centrale, dominata de Edinburgh Castle, pe colina. Cele 3 poduri, memorialul nuvelistului, Mila Regala, dealul Calton, cu Observatorul

Mai rara asemenea priveliste, in centrul capitalei. Nu tu burnita cu ceata, ci sa te intorci bronzat din Scotia...

Mai rara asemenea priveliste, in centrul capitalei. Nu tu burnita cu ceata, ci sa te intorci bronzat din Scotia...

Expozitie Turner, la National Gallery of Scotland

Expozitie Turner, la National Gallery of Scotland

Caledonia, frenetici la tobe. Recital...

Caledonia, frenetici la tobe. Recital...

Ce sincronism... un cimpoier si sase tobosari

Ce sincronism... un cimpoier si sase tobosari

Un alt cimpoier, in preajma Memorialului

Un alt cimpoier, in preajma Memorialului

Sir Walter Scott, fiu al capitalei si figura marcanta a Scotiei

Sir Walter Scott, fiu al capitalei si figura marcanta a Scotiei

Statuia de sub boltele Memorialului

Statuia de sub boltele Memorialului

In preajma Memorialului, si statuia lui Livingstone

In preajma Memorialului, si statuia lui Livingstone

A fost o minunata calatorie in timp, printre simboluri, traditii si obiceiuri ale locului…

Cu greu mi-am luat ramas bun de la Princess Gardens, cu Sir Walter Scott Memorial. Mai aveam de alergat un maraton...

Cu greu mi-am luat ramas bun de la Princess Gardens, cu Sir Walter Scott Memorial. Mai aveam de alergat un maraton...

Ziua 161. Poze, vederi din Dunedin… Castelul, Mila Regala, Parada

iunie 3, 2009

Ce face vremea buna! Insula e atat de mult la cheremul vremii, si mai ales nordul ei. Nu doar evenimentele in aer liber au de castigat dar si cota bunei dispozitii e superioara. Discutiile se leaga mai usor, primavara pluteste in aer, capitala Edinburgh e in floare si ne surade in toata frumusetea ei… Imi imaginez cum e la Festivalul Orasului, din vara. Le strang pumnii sa aibe soare, o merita cu prisosinta, pentru a-si etala caldura ospitaliera. E ceva mai candid in primirea ce ti-o ofera scotienii, decat rigurozitatea calculat mercantila „de la sud”. Unde se lucreaza lucid si rece, la jupuire.

Resedinta regala, Palace of Holyrood House, de la capatul estic al Royal Mile, Mila Regala, vazuta de pe colina Calton. Ce priveliste!

Resedinta regala, Palace of Holyrood House, de la capatul estic al Royal Mile, Mila Regala, vazuta de pe colina Calton. Ce priveliste!

Pentru a-ti incepe pelerinajul pe Royal Mile, primul drum il faci peste North Bridge, unul dintre cele trei uriase poduri legand zona veche a Milei Regale de orasul nou, sistematizat. Nou intre ghilimelele de rigoare. Iar in vale, sub pod, gara centrala, Waverley Station.

De pe pod, privind inapoi cu jind, "peste" acoperisul garii, spre colina cu panorama drept punct de vedere neutru, spre intreg centrul vechi

De pe pod, privind inapoi cu jind, "peste" acoperisul garii, spre colina cu panorama drept punct de vedere neutru, spre intreg centrul vechi

Unghiuri nenumarate, de pe pod. Privelisti noi. Doar autobuzele etajate iti iau fata. Turisti mai numerosi decat localnici. Aflu ca in oras e si echipa de Rugby Seven a neo-zeelandezilor. Rugbyul in versiune comprimata. In sapte. Si vad indicatoare facand referire si la o parada. „Vezi Edinburghul in cea mai autentica ipostaza, cu o pecete absoluta a locului, daca asisti la procesiunea unei parade oranjiste”, mi-a explicat un amic trait candva in Dunedin. Citadela colinelor.

La mijlocul podului, un  memorial de razboi. Multi s-au sacrificat...

La mijlocul podului, un memorial de razboi. Multi s-au sacrificat...

Din nou hotelul Balmoral, vazut de pe partea sudica a podului

Din nou hotelul Balmoral, vazut de pe partea sudica a podului, care e intr-atat de mare incat are si refugii de statii de autobuz

De pe pod, spre extremitatea vestica a Royal Mile, cu castelul

De pe pod, spre extremitatea vestica a Royal Mile, cu castelul

Odata ajuns pe Mila Regala, inteleg ca istoria, religia, traditiile si sportul se ingemaneaza perfect. Iar comercialismul isi face insidios loc cu coatele chiar si aici. Resedinte de lanturi hoteliere, si nu embleme ale locului. Pe vad bun.

Edinburghul, o colectie de biserici...

Edinburghul, o colectie de biserici...

Pecetea locului, public houseul The Royal Mile, cu steagul Scotiei

Pecetea locului, public houseul The Royal Mile, cu steagul Scotiei

Un comerciant traditional de whisky. Cu degustari. Amatori, si inaintea pranzului. Cate-un pic, pic, pic

Un comerciant traditional de whisky. Cu degustari. Amatori, si inaintea pranzului. Cate-un pic, pic, pic

Amintiri la statuia poetului Fergusson

Amintiri la statuia poetului Fergusson

Un veteran, detasat vreo 27 de ani pe linie militara, imi dezvaluie ca stie cinci limbi, imi aminteste de Robert Burns, celebrul bard scotian, pozeaza cu Fergusson, de unde ca nu e doar un Sir Alex din Gowanul Glasgowului, cunoscut pe toate meridianele, ci si fii ai lui Fergus cu literele la suflet, si imi spune ca la biserica din curte soseste si Majestatea Sa, cu ocazia vizitelor la resedinta oficiala in Scotia, din preajma. Aproape e si resedinta pentru veteranii in etate. Li se poarta de grija. Singurul of, ca dupa decenii petrecute pe alte meleaguri, a descoperit frumosul Edinburgh ciopartit, de nerecunoscut, cu cladiri noi fara noima. Pacat! Imi infatiseaza si vechea casa cu turn, fosta inchisoare. Si-mi spune ca resedinta oficiala e momentan inchisa. Candva, palat al Reginei Mary a Scotiei. Holyroodhouse.

Lacasul de cult favorit al Reginei Elisabeta a II-a, pe Royal Mile

Lacasul de cult favorit al Reginei Elisabeta a II-a, pe Royal Mile

Castele scotiene in miniatura

Castele scotiene in miniatura

De-aici, inapoi la deal, pe Royal Mile, spre Catedrala si Edinburgh Castle. Ce surprize ne-o mai rezerva mila?

 

Pai in primul rand un magazin tematic. Cimpoaiele...

Pai in primul rand un magazin tematic. Cimpoaiele...

Si un altul, mergand pe firul istoriei si productiei whiskyului

Si un altul, mergand pe firul istoriei si productiei whiskyului

Tabla de materii. Cate sortimente!

Tabla de materii. Cate sortimente!

Un Braveheart adevarat

Un Braveheart adevarat

... Si o parada. Rapaitul tobelor le-a anuntat sosirea. Si apoi, cu steagul britanic in frunte, s-au desfasurat...

... Si o parada. Rapaitul tobelor le-a anuntat sosirea. Si apoi, cu steagul britanic in frunte, s-au desfasurat...

Protestanti oranjisti din macar 3 generatii, perpetuandu-si traditiile, batand toba. Fete aspre

Protestanti oranjisti din macar 3 generatii, perpetuandu-si traditiile, batand toba. Fete aspre

Diverse uniforme, o reuniune a fortelor...

Diverse uniforme, o reuniune a fortelor...

Si incet-incet, spre Edinburgh Castle. La celalalt capat al milei. Dar pana acolo, catedrala St. Giles, din preajma vechiului Parlament.

Catedrala orasului

Catedrala orasului

Religia a fost alinare intr-un oras cetate lovit de boli. Se construia peste, un nou "strat", iar saracii cazuti prada bolilor dispareau in adancuri...

Religia a fost alinare intr-un oras cetate lovit de boli. Se construia peste, un nou "strat", iar saracii cazuti prada bolilor dispareau in adancuri...

Spuneam ca si sportul isi are locul sau, in peisajul Milei Regale. Nu doar rugbyul, dar in aceasta ipostaza... da. Pe catarge, numele tuturor castigatoarelor competitiilor europene de club... Munster, Toulouse, Leicester...

Spuneam ca si sportul isi are locul sau, in peisajul Milei Regale. Nu doar rugbyul, dar in aceasta ipostaza... da. Pe catarge, numele tuturor castigatoarelor competitiilor europene de club... Munster, Toulouse, Leicester...

Si-am ajuns pe esplanada cetatii. Edinburgh Castle. Intr-adevar, inexpugnabil...

Si-am ajuns pe esplanada cetatii. Edinburgh Castle. Intr-adevar, inexpugnabil...

Poarta castelului. Pe aici nu s-a trecut!

Poarta castelului. Pe aici nu s-a trecut!

Ziua 160. Spitalizati, „cazuti ca mustele”

iunie 3, 2009

E cinci si jumatate, in dimineata maratonului din Edinburgh. Ma trezeste lumina puternica, soarele strapungand pe langa perdelele groase. Le dau la o parte si vad o doamna cu codita trecandu-si cainele in parc, la plimbare. Vom alerga cu soarele in fata, spre rasarit, la un moment dat chiar pe aceasta strada, prin fata demipensiunii, si apoi pe malul marii…

La micul dejun, multimaratonistul cu tricoul galben al intrecerii din Honolulu e deja cu cafeaua in fata. Trezirea, dupa o alta seara „traditionala”, in care iesisera in grup la un pahar de vorba. Bat spre 60 de ani dar nu-si schimba obiceiurile. Chiar acum? Dupa vreo 50 de concursuri? Ce rost ar mai avea?

Si o alta fata, in trusoul britanic, care se grabeste, alegand sa parcurga cu autobuzul traseul spre start. „Merg sa-l prind pe cel de 7”. Si alti trei, mai retrasi. Cu gandul deja la urmatorii 42 de kilometri. Decid sa merg in plimbare, cu „petrecaretii”. Au ce-mi impartasi. Si cu cat ne-apropiem de centru, cu-atat mai multi participanti, in felurite echipamente. Politie, ambulante, autobuze ale organizatorilor, indicatoare speciale galbene, restrictii de circulatie, indicatoare, forfota, curcubeu coloristic. Suntem la baza Calton Hill, mai trebuie doar sa inconjuram colina…

St. Andrew's House si steagul Scotiei, din fata carora s-a dat startul. La vale...

St. Andrew's House si steagul Scotiei, din fata carora s-a dat startul. La vale...

Cand am intrat pe Princess Street, deja lume luminata. Si caldura, in contrast cu ploaia in rafale de la editia trecuta. Daca ar fi sa aleg, as prefera totusi soarele, mai ales ca vom cobori la tarm. Multi se inghesuie la autotrenurile incarcand echipamentele participantilor, ordinea fiind data tot de numarul de concurs. Organizare in cele mai mici detalii. Altfel, ar fi haos. Mai ales ca ne vom alinia peste 13.000, plus alti 4.000 la stafeta. Echipe de cate patru. Mai lesne. Respectivilor le revin cate 10,55 kilometri de caciula.

Ora 8 si 10, conform ceasornicului de pe turnul hotelului Balmoral. Ultimele pregatiri inaintea startului. Masaje, lotiuni de ten, drumul la toalete, inca o inghititura de apa...

Ora 8 si 10, conform ceasornicului de pe turnul hotelului Balmoral. Ultimele pregatiri inaintea startului. Masaje, lotiuni de ten, drumul la toalete, inca o inghititura de apa...

Exista pana si fluturasi atasabili la incheietura, galbeni, cu timpii intermediari estimativi pe fiecare mila, in functie de ritmul ales si timpul final „tinta”. Imi aleg bentita de 3 ore si 20 de minute. Avea sa-mi poarte noroc… In megafoane, suntem invitati in tarcurile speciale. Cu un coleg de club, spre zona roz. Imi luasem deja ramas bun de la „petrecareti”, cu urarea „Good luck” si raspunsul plin de umor „La noi nu intra deloc in calcul norocul”. Intalnim si alti colegi de club. Ultimele impresii… Aud italiana. Spaniola. Suvoi uman pe margini, in asteptarea startului.

O scotianca in combinezon albastru aprins, vopsita pe fata si cu parul in vant, cocotata pe un podium, parca in mijlocul nostru, flutura un urias steag al Scotiei. Imn cu sunet de cimpoaie si numaratoarea inversa. Foc de pistol. Start! La vale, de la baza Calton Hill, din preajma cladirii administrative St. Andrew’s, purtand numele mai celebrului teren de golf de pe malul nordic al estuarului, unde se strange crema mondiala a sportului… Cu Dumnezeu inainte. E o zi calduroasa, cu soare fara pic de nori. De-ar fi tot asa, la vale si pe sub pomi fosnind usor…

Aveam sa aflu ulterior ca traseul de-acum doi ani serpuise spre vestul orasului, mai intai strabatand zona centrala cu o arhitectura aparte si apoi cartiere mai rasarite, sfarsind insa din nou intr-un peisaj auster. Ce n-as fi dat sa fim purtati pe la poalele pantei Edinburgh Castle, pe langa statuile oamenilor de seama ai orasului si ai Scotiei, de pe Regent Street. Si totusi, la un moment dat, „am prins” capatul estic al Milei Regale, sfarsind in cladirea noua a Parlamentului Scotiei si palatul Holyroodhouse, resedinta regala la vizitele Elisabetei a II-a in Edinburgh…

Am lasat in urma Balmoralul de pe strada Printesei

Am lasat in urma Balmoralul de pe strada Printesei

Edinburghul scaldat in soare, la ora maratonului

Edinburghul scaldat in soare, la ora maratonului

La portile Parlamentului, mesaj in celta...

La portile Parlamentului, mesaj in celta...

Parlamentul, modern dar abstract, a fost ridicat vizavi de resedinta regala, Palace of Queen's Gallery la intrare

Parlamentul, modern dar abstract, a fost ridicat vizavi de resedinta regala, Palace of Queen's Gallery la intrare

Traseul, pe la portile resedintei

Traseul, pe la portile resedintei

Resedinta, inchisa temporar pentru reamenajari

Resedinta, inchisa temporar pentru reamenajari

Singuratatea alergatorului de cursa lunga. De-aici, pe cont propriu. Mai sunt unii, perechi. Si schimba o vorba. Aud germana. Ajung din urma un coleg de club, care ma intreaba unde suntem. La a cata mila? Unde sunt marcajele? La randul nostru, suntem auziti si raspunsul vine rapid: „Chiar in fata, pe catargul maroniu”. 8. E inca „devreme”. Dar incet incet ne rasfiram, se creaza spatiu de manevra. Ceva mai mult aer. Plus briza. Salinitate. Trecem pe langa un pub pe nume The Gothenburg. Scandinavii descindeau si ei pe aceste tarmuri, nu doar romanii, venind dinspre sud.

Multa lume, statii de alimentare cu apa, un DJ entuziast, probabil in curtea propriei case, si deodata peisaj… industrial. Si te-ai dus, dulce minune. Lasam tarmul la stanga noastra. Doar soare si o sosea spre est. Trecem si peste covoarele inregistrand timpii intermediari, la mijlocul cursei, la kilometrul 30. Aici deja facem cale-ntoarsa si rulam pe ambele sensuri. Mai iuti, mai lenti. Parca s-au inmultit pe margini. Incurajari. Steagul Greciei in multime. Unii schioapata. Altii se cabreaza. Altii au luat-o in plimbare. E cald. Se apropie pranzul. Dar nu si sosirea…

Si totusi… Dupa 42 de kilometri, la mila 26, intram pe o suprafata plasticata, acoperind si protejand pista inverzita a Hipodromului Musselburgh. Locul nostru de sosire. Intalnirea cu eternitatea. Cand microcipul de pe glezna va inregistra, la trecerea ultimului covor maroniu, timpul nominal al cursei. Cel brut, incluzand si secundele scurse pana la trecerea liniei de… start, in suvoiul initial de peste 13.0000 oameni, e afisat pe ecranul electronic dispus pe poarta intrarii. Tribune pline. Larma. Urale. Incurajari. Topaim pe suprafata plasticata. Parca avem arcuri. Finish…

3 ore, 20 minute, 56 secunde. Nou record personal. Imi primesc medalia, punga oficiala cu „atentii”, bananele, apele, mi se da jos microcipul si suntem invitati la un paharel de bere. Totul e ca-n rai. Parca plutesc. Iar timpul inregistrat chiar ca-mi da aripi. Bere imediat dupa efort? E cat un degetar de whisky, atat de populare in magazinele de pe Royal Mile… Pareri, impresii, ne cautam din ochi. Multi au sosit, mult mai multi urmau sa vina.

Stirile aveam sa le aflu ulterior. 5000 au abandonat. 10 au sfarsit la spital. Iar 160 au fost tratati la fata locului. Cativa, lesinati, i-am vazut cu ochii mei. Medicii, aplecati deasupra lor, acordandu-le primul ajutor. Primul reflex, sa-i fereasca de soare. Multi s-au plans ca se sfarsise apa, la unele puncte de pe traseu. Deshidratare. N-am avut ghinionul dar, ce-i drept, trecusem repede. Dintr-un regretabil reflex uman, de a se fi sustras baxuri intregi cu fluide, ori dintr-o nota explicativa a organizatorilor, care, poate incercand sa-si scoata camasa in fata avalansei de reclamatii, au aruncat pisica in curtea celor care le-au sterpelit sticlele, multi concurenti au ramas insetati, „cazand ca mustele”, dupa cum s-a exprimat un martor ocular. Investigatiile continua.

Iar de la Musselburgh, o suburbie estica, inapoi in centru. In jur, oameni schiopatand, oameni zambitori, tot amalgamul. Greul trecuse. Incepea recuperarea. Pe cand urmatoarea? Si soarele e tot sus pe cer. Ultima duminica din mai, a Maratonului Edinburgh, a fost nefireasca pentru clima altfel racoroasa de la estuar.

Ziua 83. Cerbi nu de aur, Vista spre Windsor si St. Paul’s

martie 15, 2009
Cerbii sunt imperturbabili, in ciuda curiozitatii fotografilor amatori

Cerbii sunt imperturbabili, in ciuda curiozitatii fotografilor amatori

Cerbii pasc ori isi fac linistiti siesta, in soarele caldut de martie...

Cerbii pasc ori isi fac linistiti siesta, in soarele caldut de martie...

Sa tot fie vreo 600, cutreierand liberi in turme cel mai mare domeniu al Parcurilor Regale, cu o suprafata de peste 1.000 de hectare, si totodata cel mai stravechi in privinta conexiunii cu Casa Regala. Mladiosii cerbi sunt un simbol al fascinantului Richmond Park in aceeasi masura ca si nodurosi si batrani falnici arbori. Parcul din sud-vestul Londrei, pe malul Tamisei, este o minunatie a naturii, nu degeaba fiind Rezervatie Naturala Nationala, locatie de interes stiintific special si totodata zona speciala de conservare naturala…

Parcul a fost domeniu Regal inca de pe vremea lui Edward, la inceputul secolului XIV, iar ulterior, in perioada lui Henry al VII-lea, a primit numele actual, Richmond, insa abia Charles I, in 1625, si-a mutat Curtea Regala la Palatul Richmond, pentru a scapa de plaga din oras, decizand totodata sa ingradeasca parcul. De fapt, si in zilele noastre accesul in Richmond Park se face pe somptuoase porti aurite, cu simbolurile monarhiei.

Iar odata afundandu-te in parc, din orice directie l-ai aborda, la un moment dat cerbii iti vor iesi in cale. Dar Richmond ofera mult mai mult decat salbaticia naturii si combinatia de paduri, pajisti ori gradini cu aranjamente florale. Fiind plasat pe delusoare cu povarnisuri spre Tamisa, ofera niste privelisti unicat spre cladiri simbol in traditia, istoria si arhitectura insulara.

Tamisa la Richmond, facand un cot, e suficient de lata pentru a avea si insulite cu ambarcatiuni. Privelistea e spre Sussexul rural, din sudul Londrei

Tamisa la Richmond, facand un cot, e suficient de lata pentru a avea si insulite cu ambarcatiuni. Privelistea e spre Sussexul rural, din sudul Londrei

Iar parcul n-a fost refugiu doar pentru regalitate ci devenea in 1847 pana si resedinta a Prim Ministrului Sir John Russell, in minunata cladire Pembroke Lodge, de unde Valea Tamisei, in amonte, se desfasoara in toata splendoarea ei. In gradinile resedintei, la capatul unui urcus, pierduta intre rondouri de flori, o rotonda protejata de gard viu a devenit Vista preferata a Regelui Henry. De pe Henry’s Mould ochiul e magnetizat, parca printr-un tunel, de cupola la 10 mile departare a Catedralei St. Paul’s, din City.

Henry a ales o „gaura” in gardul viu prin care privelistea spre Londra, altfel complet obstructionata de falnicii copaci ai parcului, isi face loc printr-o „spartura” in padurea din Richmond, dezvaluind la capatul „tunelului” doar albul catedralei. Un simbol al supravietuirii cupolei si in timpul bombardamentelor din razboi, cand a ramas semeata, cu toate acoperisurile din preajma prabusite.

Vista lui Henry e dotata cu un telescop iar St. Paul’s iti pare mai aproape. Pe aceeasi linie spre catedrala, un prim acoperis ar fi structura metalica a… arenei lui Chelsea, Stamford Bridge. Dar privelistea ce-ti taie rasuflarea n-ar fi accesibila fara „spartura” naturala in padurea parcului, denumita Sidmouth Wood, si care e intretinuta cu atentie, pentru conservarea culoarului de vizibilitate.

In directie opusa, spre sud, un alt stadion, al Federatiei de Rugby, Twickenham, este punctul de reper spre mai departatul Palat Regal Windsor, detectabil undeva la linia orizontului, la 13 mile si jumatate distanta. Din apropiere, la intervale de zeci de secunde, avioane decoleaza ori aterizeaza pe Heathrow.

Castelul Windsor, la 13 mile si jumatate de pe Vista din Richmond

Castelul Windsor, la 13 mile si jumatate de pe Vista din Richmond

De pe Vista se remarca si turnul bisericii din Petersham si Ham House

De pe Vista se remarca si turnul bisericii din Petersham si Ham House

Dar amenajarea Vistei a avut de-a face tot cu pasiunea pentru vanatoare. De pe povarnis, Henry VIII urmarea cu interes desfasurarea vanatorii. Iar Regele George I a avut o cabana de vanatoare construita pentru a-si intretine pasiunea. Dar totul a plecat de la Charles I, care a populat parcul cu 2.000 de cerbi si l-a inconjurat cu un zid imposibil de sarit pana si de zveltele animale. In alte vremuri, cerbi isi gaseau sfarsitul pe pajistile din Richmond…

Parcul adaposteste si o minirezervatie de plante exotice, cu vreo 50 specii de azalee si peste 120 de tipuri de rododendroni, amplasati in gradinile ornamentale ale Plantatiei Isabella. Ar mai fi lacusoare, terenuri de golf, cabane ici-colea, reamintind de vremurile cand intinderea era locuita de fermieri, cafenele dar si parcari, vreo 6 la numar, unde cele cateva artere ce strabat parcul absorb si limunzine luxoase, nu de alta dar „oraselul” Richmond e resedinta a unor celebritati. De exemplu Mick Jagger… Dar nimeni nu „sare gardul” de a parca pe iarba.

La fiecare intrare in parc, cum ar fi Poarta Richmond, o harta a intinderii de 1.000 hectare iti lasa de unde sa alegi. Nu-ti ajunge o zi si sigur de poti nitel rataci daca te avanti in mijlocul parcului

La fiecare intrare in parc, cum ar fi Poarta Richmond, o harta a intinderii de 1.000 hectare iti lasa de unde sa alegi. Nu-ti ajunge o zi si sigur de poti nitel rataci daca te avanti in mijlocul parcului

Ingrijitorii parcului traiesc in Londra, dar de fapt in izolarea idilica a parcului

Ingrijitorii parcului traiesc in Londra, dar de fapt in izolarea idilica a parcului

Unii isi inalta zmeele si profita de vant, strapungand pe skateboard iarba pantelor

Unii isi inalta zmeele si profita de vant, strapungand pe skateboard iarba pantelor

Si mai multi cerbi...

Si mai multi cerbi...

Noroc cu numeroasele poteci doar pentru ciclisti si drumeti. Masinile, pe altundeva

Noroc cu numeroasele poteci doar pentru ciclisti si drumeti. Masinile, pe altundeva

Iesi dintr-un parc, Richmond, prin preajma unei mici herghelii, si intri intr-un altul, Wimbledon Common, unde te intampina terenurile de rugby si fotbal ale Universitatii din Roehampton. Suntem in patria celor doua jocuri, concepute si lansate in lume chiar undeva pe aceste locuri...

Iesi dintr-un parc, Richmond, prin preajma unei mici herghelii, si intri intr-un altul, Wimbledon Common, unde te intampina terenurile de rugby si fotbal ale Universitatii din Roehampton. Suntem in patria celor doua jocuri, concepute si lansate in lume chiar undeva pe aceste locuri...