Posts Tagged ‘oras’

Mai „mica” Oradea „poate” Exterra Triathlon

iunie 10, 2010

E drept, Oradea are avantajul lacului de acumulare Fughiu, din preajmă, bună gazdă pentru cei 3.800 metri ai startului dat de proba de înot a Triatlonului din 11-13 iunie, completat de cei 180 kilometri ciclism până la Tileagd plus un întreg maraton, 42,2 kilometri, pe străzile oraşului. IronMan XTR Triathlon Oradea e o apariţie nouă şi luminoasă pe harta tot mai bogată a acestei întreceri supreme de anduranţă iar Primăria Oradea, ca partener oficial al evenimentului, se poate lăuda cu o iniţiativă pe cinste.

Însă nu doar această nouă ediţie a unui concurs rara avis în România recomandă „cetatea” Oradei drept un exemplu bun de urmat, avangardist dar totodată conservând tradiţia locului, cu tot ceea ce implică asta. Alergând maratonul între bazinul olimpic, ce ne aminteşte că pe Criş s-a jucat polo european de clasă, şi Potgoria, triatloniştii vor remarca o aşezare dominată de bun gust şi suflet, remachiată discret şi cu stil. Iar ulterior, de se vor alătura întru stropirea evenimentului microbiştilor tolăniţi la televizoare cu ochii pe Mondial, vor avea surpriza unei deserviri ireproşabile din multe puncte de vedere, în locuri amenajate cu suflet. Personal, recomand terasa restaurant The Bridge, de lângă podul pietonal, tronând în preajma sălciilor sub care se aciuiesc pescari amatori.

E drept, Oradea e ceva mai „mică”, de exemplu comparativ cu Timişoara, avantaj care-i dă şansa să fie mai lesne gestionată. Însă pare a avea acel „ceva” care s-a estompat sau chiar risipit în Banat, invadat peste ani şi eterogenizat social, cu toate minusurile ce implică un asemenea nou aluat. Aş spune că Oradea a rămas o „fortăreaţă”, fidelă principiilor ei şi cu avantajele „burgului” compact. Nu-i nimic rău cu un oraş de dimensiuni potrivite şi nici măcar plictisitor. Din contră, mai domnesc.

Iar în plan sportiv Oradea nu pare a suferi frustrări pe marginea fixaţiei cu fotbalul. Arena „Bodola” e tot acolo bine merci, unde evolua Bihorul orădean şi unde Poli descindea în prima deplasare din primăvara lui 1990, iar locul în burta ligii a doua nu pare a fi un capăt de ţară. Pe străzi, noi şi silenţioase tramvaie cu aer condiţionat contractate pe două milioane de la Siemens se strecoară şi ele discret şi cu stil pe arterele cu clădiri retencuite şi portaluri adevărată dantelărie. Aş zice că intrarea în ţară pe la Vama Borş nu ne-ar face de râs.

Şi cred că triatloniştii străini descinşi la XTR nu vor regreta drumul făcut. Unii venind poate doar de peste graniţă, unde Duna TV a mediatizat concursul. Iar dacă amicul meu maratonist Dan Balaci, aliniat cândva la Semimaratonul Dracula al Timişoarei, îşi va da jos cu folos halatul de medic şi îi va întrece într-o probă fără menajamente ci dictată de acele ceasornicului, atunci „muşchiul” localnicilor se va dovedi cu atât mai valoros şi admirabil.

În treacăt, am pozat şi eu niţel prin Oradea, am făcut o cacofonie permisă holbându-mă la Biserica cu Lună şi mi-am zis că deşi mai abrupt şi repede, Crişul are cel puţin acelaşi falmec ca molcoma Begă. Şi am răsfoit pagina triatlonului http://ironmanoradea.ro/media.html , scoţându-mi pălăria în faţa acestor Iron Man şi mulţumindu-mă cu maratoanele mele. Ar mai fi deja cam doar 17 săptămâni până la cel al Timişoarei, cât de-un ciclu complet de pregătire. Şi poate că unul-doi de la Oradea vor alerga şi aici…

Mihai Viteazul încalecă în piaţa Primăriei, pe al cărei zid o placă explicativă comemorează eroii căzuţi pentru eliberarea Oradei în secolul trecut

La o aruncătură de băţ, Vulturul Negru cu hotelul şi şerpuirea acoperită din "burta" sa, un amalgam de cafenele şi magazine, e un obiectiv arhitectonic refăcut.

Oradea e înţesată de frumoase biserici, ca bazilica deschizându-se ca o carte din parcul Muzeului. Atâtea sunt că nimeni n-a ştiut exact să ne identifice numele acestui lăcaş sfânt

Şi clădirile monument istoric sau cu o conotaţie culturală au fost refăcute...

Şi te poţi odihni la mese copioase pe preţuri tare reduse. Aici, Life is too short to drink a bad caffee. Sesizaţi a-ul din caffee. Simpatici amfitrioni, te îmbie în engleză şi încheie în "internaţională". Ori franceză? Oricum, glumesc... Bun gust...

Şi doar un lucru să mai zic. Fiţi precauţi cu taximetriştii, unii pot fi chiar mari vorbitori. Te duc cu preşul mai ca în filme. 30 lei pentru un tur prin zona centrală. Şi parol, Oradea nu-i mare, ci mai degrabă „mică”. Ulterior, un drum până la periferie a fost, realist, în jur de zece. Dar ce vorbesc eu aici, într-o postare despre mişcare şi triatlon!?! Pe jos, cu bicicleta ori cu tramvaiele Siemens. Ambarcaţiuni pe Criş n-am văzut…

Reclame

EURO-Drum: Slask v Legia, acasa la gazda din 2012 (… sau… Va vizita Romania Wroclawul?)

septembrie 21, 2009

Din Wroclaw, capitala a Sileziei imbibata de istorie milenara, am scris pentru <Fotbal Vest>, sub titlul „Oporowska interzisa multora”, un reportaj de calatorie sesizand si la jocul localnicei Slask cu gostii din Varsovia contrastele dintr-o perioada post-huliganica a unui fotbal polonez ce se pregateste de gazduirea viitoarei editii a turneului final al Campionatului European. Intrebarea e daca Romania se va regasi in urmatoarea campanie de calificare si va sfarsi prin a-si aconta biletele tocmai pentru un minunat oras ca Wroclaw. 2012 bate deja la usa…

Wroclawul se poate lauda cu tare multe lucruri. Iar din tramvaie, ce taie orasul pe zeci de linii, multe frumuseti iti incanta privirea. Numarul 4 m-a dus frumusel la stadion...

Wroclawul se poate lauda cu tare multe lucruri. Iar din tramvaie, ce taie orasul pe zeci de linii, multe frumuseti iti incanta privirea. Numarul 4 m-a dus frumusel la stadion...

Drumul de la aeroportul Kopernikus, din vestul Wroclawului, spre centrul istoric al orasului cu peste o jumatate de milion locuitori fondat de un duce ceh in secolul X, va fi in nici trei ani o magistrala europeana. In 2012, la ora viitorului turneu final al Campionatului European, noul stadion, aflat déjà in constructie tot in vestul urbei, va fi legat de o maiestuoasa fosta gara centrala, acum inca dezafectata, printr-o fiabila retea de transport, parte a planului de infrastructura de 10 miliarde euro, trasat pentru emanciparea fotbalistica a Wroclawului.

In vasta piata centrala Rynek, rivalizand ca frumusete poate doar cu "perla" Bruxellesului, sute de cladiri care mai de care amintesc de influenta habsburga si prusaca la construirea orasului...

In vasta piata centrala Rynek, rivalizand ca frumusete poate doar cu "perla" Bruxellesului, sute de cladiri care mai de care amintesc de influenta habsburga si prusaca la construirea orasului...

Spun doar fotbalistica pentru ca orasul cu mai bine de 100 poduri peste bratele, canalele si afluentii Odrei, incovrigata prin centru, iti taie rasuflarea cu o urbanistica si arhitectura modelate in dominatia habsburga si prusaca, si care nu traieste doar prin Universitatea fondata in 1702, ce a dat 8 laureati ai Premiului Nobel printre care fizicianul Max Born, dar care tocmai si-a exersat talentul organizatoric, gazduind C.E. de baschet masculin in primele zile din septembrie, cand intreaga Polonie a marcat exact 7 decenii de la invazia nazista.

La stadion, urmele rivalitatii sunt evidente. Verdele lui Slask, mai tare decat rosul oaspetei Legia. Ce va fi in minutul 90?

La stadion, urmele rivalitatii sunt evidente. Verdele lui Slask, mai tare decat rosul oaspetei Legia. Ce va fi in minutul 90?

Urmeaza fotbalul, ce a sangerat in acest inceput de mileniu in capitala Sileziei, din sud-vestul tarii, si nu pentru ca localnica Slask respira doar din unicul titlu cucerit in 1977, la un an dupa triumful in Cupa Poloniei, ci in urma vizitelor fanaticilor din Lodz, Cracovia si Gdynia, ai Arkai, renumiti purtatori de cutite.

"Fata" comercializata a Oporowskai, cu internationalul Mila, inconjurat de stema lui Slask si firma de echipament, acopera fatada cladirii sediu, din capatul tribunei acoperite, sediu ce include si vestiarele

"Fata" comercializata a Oporowskai, cu internationalul Mila, inconjurat de stema lui Slask si firma de echipament, acopera fatada cladirii sediu, din capatul tribunei acoperite, sediu ce include si vestiarele

N-a fost ca spre finele celui de-al doilea razboi mondial, ce a distrus partial Wroclawul, tinut cu dintii de nazisti in retragerea lor, cand au inundat mini-orasul subteran cu spital si cale ferata, in continuare un mister modern din pantecul urbei, dar tot s-a lasat cu morti si raniti dupa un Slask – Arka prelungit cu elicoptere survoland un intreg bulevard de acces la arena Oporowska, intesat om langa om, sustinatori somati la asfalt, sub bulanul fortelor de ordine. Panorama televizata, mi-au spus localnicii, a fost cutremuratoare. Dar era unica solutie…

Poarta principala a Oporowskai, din preajma peluzei nordice

Poarta principala a Oporowskai, din preajma peluzei nordice

Urmarea? WKS Slask a emis carti de identitate pentru accesul la jocurile din Zdobywka Pucharu Ekstraklasy si mi-a inregistrat in sistem Cartea de Identitate pentru a putea cumpara biletul de 50 zloti in tribuna I, Kryta, singura acoperita a arenei din sud-vestul Wroclawului. Mai mult, verdele e obligatoriu, ideal in tricoul cu sponsorul “strategic” Piast, bere a orasului purtand numele primei dinastii regale poloneze, dupa ce localnici mergand la Oporowska de exemplu in tricoul lui Bayern, au fost trimisi la plimbare. De fapt, nu se mai tolereaza aici nici alcoolismul, taxat cu 600 zloti, incarcerarea de-o noapte, confiscarea sticlelor si dusuri reci gratis.

Stema Wroclawului, strajuind intrarea la stadion

Stema Wroclawului, strajuind intrarea la stadion

Te si intrebi cum mica arena placida si sarmanta, cu 8.436 locuri pe scoici preponderent verzi si rosii, cu o miniaturala peluza separata a gostilor si flancata de propriul vechi hotel, minunate parcele de zarzavaturi, pomi fructiferi si verdeata, cu cabanute, ale localnicilor, plus de siruri de plopi aproape cat cei 4 stalpi de nocturna si de o cale ferata, a putut magnetiza asemenea pasiuni sangeroase.

Dar vremurile s-au schimbat si desi Oporowska n-a mai gazduit de peste doua decenii dueluri europene, in trecut cu castigatoare de cupe alde Liverpool, Napoli ori Borussia Monchengladbach, si ea o “verde”, acceptarea candidaturii Poloniei a pornit tavalugul corporatist. Sponsor titular al clubului fondat in 1947 e proiectul “Wroclaw 2012”, iar tehnic Puma, nelipsind Coca Cola. Cam in acest cadru a primit-o Slask, a sasea in 2009, pe “capitalista” de podium Legia, in Mecz 6. Rivalitatea lor, schitata in uriase reusite graffiti din preajma, ale ambelor seturi de suporteri, e acum una stoarsa de sange si monitorizata cu carti de acces.

Bannerul cu un urias tramvai in marime naturala s-a plimbat prin tribuna a II-a, a galeriei, si a salvat spectacolul la un joc de 0-0

Bannerul cu un urias tramvai in marime naturala s-a plimbat prin tribuna a II-a, a galeriei, si a salvat spectacolul la un joc de 0-0

Alb-rosul periclitatului Beenhakker, socat cu 3-0 la Maribor, va lipsi din Africa de Sud, dar va flutura semet in 2012, inaltat cu sudoare de repatriatii din Albion. Fotbalul les se curata si regenereaza dar problemele raman “in iarba”. Unde esti tu, Lato?

Caci Slask – Legia a fost 0-0 si nici macar impulsurile inlocuitorilor Sebastian Mila, international polonez, si Takesure Chieyama, n-au dat culoare echipelor lui Tarasiewicz si Urban. Spectacolul l-a facut doar tribuna, mai exact a doua, Odkryta, cea neacoperita, de fapt o uriasa galerie, o masa verde, scandand, intonand, cantand, incurajand, batand ritmic din palme si uneori dand tonul restului arenei in doua-trei ocazii regizate si de fapt amintite – cu minutul exact – in programul tip ziar, de 12 pagini, ce a punctat desfasurarea ostilitatilor in zi de meci in jurul gazonului imprejmuit de gard.

Si cum Wroclawul e orasul cu zeci de linii de tramvai, galeria a rulat deasupra capetelor un urias banner infatisand un tramvai in verdele, albul si rosul urbei si al clubului. De sub flamura, timp de 15 minute, in prima repriza, fanii n-au vazut de ce Polonia va sta la anul acasa. Dar au ragusit la o arena de pe care voi reveni cu alte detalii.

Ziua 158. Burnley, de pe Wembley in Premier League

mai 28, 2009

Incredibil dar adevarat, sosirea subapreciatei si parca demodatei Burnley Football Club in Premier League a devenit fapt implinit in calduroasa ultima zi de luni din mai 2009. Dupa 33 de ani, o dubla fosta campioana a Albionului a revenit la masa bogatilor.

Istoria indelungata a clubului, traditia sa, alinierea visiniu-albastrilor intre fondatoarele Football League, ce participau la prima editie de campionat din istoria fotbalului, sunt tot atatea motive, si mai seminificative decat reculul din ultimele decenii, cand The Clarets nu doar s-au zbatut sa ramana in fotbalul profesionist al ligii a IV-a dar si sa fiinteze, pentru a saluta cu toate onorurile elevarea reprezentantei celei mai mici localitati din elita intr-o competitie cosmopolita, la care parca nu s-ar preta.

Visiniii din Burnley au adus cu ei pe Wembley aproape 40.000 suporteri. In potcoava estica a arenei a fost o mare visinie. Si cand te gandesti ca oraselul n-are nici 75.000 locuitori...

Visiniii din Burnley au adus cu ei pe Wembley aproape 40.000 suporteri. In potcoava estica a arenei a fost o mare visinie. Si cand te gandesti ca oraselul n-are nici 75.000 locuitori...

Dar tocmai in caracterul aparte al clubului si comunitatii ce-o reprezinta, cu un pronuntat iz localnic, sta frumusetea povestii acestei promovari si a redobandirii unui statut de invidiat. Intr-o competitie in care cluburile sunt cumparate ca in lumea afacerilor de nord-americani, rusi ori arabi, ascensiunea lui Burnley cu conducatori localnici la carma si un corp tehnic fara veleitati ori vreun buget mamut este poate cel mai frumos triumf al fotbalului de data recenta in Premier League.

Cu o zi inainte, alti visinii albastri, de la Scunthorpe, din alt orasel din nordul Angliei, promovau in urma unei finale de play-off, pe Wembley. A fost ca un semn… Din nou, sfidand asteptarile, Burnley F.C. a invins-o cu 1-0 pe Sheffield United tot asa cum in semifinale trecea cu victorii in dubla mansa, fara sa incaseze gol, de prim-divizionara pana in 2008 Reading F.C.

Fanii lui Sheffield s-ar putea declara dezamagiti de deznodamantul final, dupa ce trasesera la promovarea directa, in lupta cu Birmingham City, pana spre finalul campaniei. Dar ultimul act de pe Wembley le-a dovedit cine e de departe echipa mai valoroasa, mai sudata, mai abila. Burnley…

Odata promovati si reveniti de pe Wembley cu picioarele pe pamant, in orasel, The Clarets au purces la o scurta parada avand drept puncte de referinta stadionul clubului, Turf Moor, folosit neintrerupt pana in zilele noastre inca din deceniul noua al secolului al nouasprezecelea, precum si primaria localitatii. Parca tot Burnleyul iesise in strada. Fericire absoluta!

Iar odata sampania bauta, bonomul presedinte Barry Kilby a pus punctul pe i. Burnley Football Club va ramane un club adevarat, servind comunitatea locala si avand drept principal reper radacinile-i adanci in viata urbei, si nu o „afacere”, cum se dovedesc a fi, pe zi ce trece, tot mai multe grupari din elita. Kilby a promis ca Burnley isi va pastra valorile traditionale, va conserva etosul clubului si nu va sucomba presiunii majoritatii. Iar avalansa de 60 milioane, generate din drepturile de televizare si alte contracte castigate prin promovare, nu le va lua capul de pe umeri…

Kilby va pastra status-quo la nivel operational iar Owen Coyle, antrenorul „minune”, va continua ascensiunea inceputa cu „Visiniii”. Intr-adevar, se cer intariri, mai ales in linia ofensiva, dar structura compacta a lotului, cu doar 23 jucatori folositi in campania de promovare, isi va pastra aura familiala, de camaraderie. Ascultandu-l pe marcatorul Wade Elliott la putine minute dupa decernarea trofeului invingatoarei finalei, amintindu-si de zilele sale in amatorism ori de colegii si prietenii intalniti in traiectoria carierei sale, am avut o mostra de bun simt, chibzuinta, intelepciune, picioare pe pamant, profesionalism.

Stoke City si Hull City, promovate anul trecut in urma campioanei diviziei, West Brom, au rezistat neasteptat in elita. Deci se poate! Supravietuirea lor da sperante uneia ca Burnley si e semn ca nu trebuie sa fii neaparat mare si tare pentru a-ti apara sansele pana la capat. De fapt, prin prisma jocului prestat de Burnley, unii opineaza ca The Clarets ar fi mai pregatiti sa faca fata rigorilor crescute ale elitei decat Birmingham City, promovata automat de pe locul 2, o deja complexata de sindromul A-B-B-A.

Burnley, revenita dupa 33 ani, n-are decat de castigat… Acestea ar fi niste prime consideratii pe marginea promovarii unei echipe putin cunoscute in peisajul recent al fotbalului englez dar care, de fapt, are in spate o istorie cel putin la fel de semnificativa ca si Rovers, vecina din orasul Blackburn, situat la o scurta plimbare cu autobuzul, si care a spart unica data de la lansarea Premier League in 1992 suprematia la titlu a favoritelor Man United, Arsenal si Chelsea. Iar daca Blackburn a reusit nu doar sa promoveze, si tot la baraj, ci sa si castige campionatul, atunci Burnley, cel putin in ochii sustinatorilor ei, era obligata de concurenta sa forteze marele salt. La brat cu rivala Rovers, ce o spulbera la Turf Moor in acea prima editie din 1888-1889, Burnley s-a aflat inca de la inceputuri pe meterezele unei competitii remodelate sub numele Premier League, asta pe cand actualele grupari in voga, Man United, Arsenal, Chelsea ori Liverpool, au stralucit atunci prin absenta.

Burnley si promovarea ei au facut un imens bine fotbalului englez, invadat la varf de comercialism, mercantilism, corporatism si desfranare financiara. Burnley e antiteza pozitiva a tot ceea ce permeaza fotbalul cu puterea banului si basmul ascensiunii Visiniilor trebuie perceput in acest context. Iar pentru a indeparta orice dubii, Kilby a admis cu calm ca The Clarets vor ramane loiali inghesuitului Turf Moor, cu toate inconvenientele gazduirii unor jocuri cu urias potential de incasari pe o arena veche de peste 125 ani, sugerand totodata ca destulor prim-divizionare nu le va surade sa descinda in atmosfera partizana de pe un stadion transpus parca dintr-o alta epoca.

Pentru o dupa-amiaza de vis, fanii Visiniilor au savurat triumful in "buricul" fotbalului englez, pe Wembley. Desi pe Turf Moor nu-si permit luxul de a se lafai in spatiu, suporterii The Clarets au dreptul sa spere la cateva scalpuri...

Pentru o dupa-amiaza de vis, fanii Visiniilor au savurat triumful in "buricul" fotbalului englez, pe Wembley. Desi pe Turf Moor nu-si permit luxul de a se lafai in spatiu, suporterii The Clarets au dreptul sa spere la cateva scalpuri...

Telespectatorii romani au avut ocazia sa vizioneze un crampei de Turf Moor si Burnley in returul semifinalei Cupei Ligii, cand Visiniii au intors deficitul de 1-4 de la Londra, cu un neverosimil 3-0 contra lui Spurs. Asadar se poate, chiar si in dauna unor reprezentante in Cupa UEFA. Burnley, atat de privita de sus, atat de neinsemnata, dar de fapt cu un suflet atat de mare, cu un blazon glorios, cu un sambure tinand de valorile initiale ale jocului in Albion mult mai nealterat decat mai renumite tartore.

Pentru conformitate, insirui numele eroilor de pe Wembley, cu mentiunea ca revin curand cu alte clisee sesizate la finala… Asadar: Jensen – Duff, Carlisle, Caldwell, Kalvenes, Elliott, Alexander, McCann (Gudjonsson), Blake (Eagles), Thompson (Rodriguez), Paterson. Iar numele Carlisle ma imboldeste sa fac o comparatie, cu QPR. Masivul fundas mulatru, desemnat jucator al finalei, evoluase candva pentru QPR. In nesfarsitul du-te vino de jucatori si antrenori de la Rangers, perpetuat cu si mai mult sarg de cand cu preluarea londonezei de catre „miliardari”, Carlisle a constituit si el o… suma cu multe zerouri, o… afacere. In vreme ce QPR, cu potentul triumvirat Mittal-Ecclestone-Briatore, a tusit in incercarea esuata de a prinde barajul, Burnley cu Carlisle in restransul lot, migalos constituit, a ajuns in elita. Este diferenta dintre oamenii adevarati de fotbal, cu pasiunea pentru joc in suflet si cu o intelegere aprofundata a legilor sale nescrise, si arivistii intr-un sport pe care nu-l inteleg cu adevarat si nu-l apreciaza la adevarata valoare, folosindu-l in schimb doar drept vehicul al pomparii faimei si intereselor personale.

De la A la Z, de la fiecare pasa in teren si pana la fiecare cuvant rostit de antrenorul Coyle ori presedintele Kilby, Burnley a dovedit cu prisosinta ca pana si in aceste zile de un cumplit mercenariat mai e loc si pentru „buturugi mici” veritabile. Cine indrazneste, reuseste. Cutezatorii Visinii nu pot fi decat aplaudati la scena deschisa.

Nu mai e nevoie sa ne frecam la ochi, caci in calendarul competitional pe 2009-2010 vor exista jocurile Burnley – Manchester United si Burnley – Chelsea. Burnley, intregind la opt numarul prim-divizionarelor din nord-vestul industrial. Cate doua din Manchester si Liverpool, plus Bolton Wanderers, Wigan Athletic, Blackburn Rovers… The Clarets, la mai mare…

Ziua 139. In sprint pe langa profesionist

mai 11, 2009

M-am intors la Leeds. Am alergat semimaratonul celui mai mare oras din comitatul Yorkshire si in 2007, iar acum am ales din nou sa atac pantele de pe prima jumatate a cursei, spre Headingley, una dintre arenele preferate ale selectionatei de cricket a Angliei.

O pereche de "alergatori", un numar de concurs si... peste 21 kilometri

O pereche de "alergatori", un numar de concurs si... peste 21 kilometri

Doar in orasul natal, Timisoara, ma reintorceam sa alerg maratonul. Am adaugat pe lista Leedsul lui Billy Bremner, epicentru al proaspetei lansari cinematografice Damned United, despre cele 44 de zile, in anii ’70, cand pe-atunci campioana la zi a Angliei a fost antrenata nici… o vara de regretatul Brian Clough.

N-a fost nici fotbal, nici cricket, ci semimaraton. N-a fost nici vant, nici ploaie, ca in ziua precedenta, ci inchis si racoros, potrivit pentru o alergare de cursa lunga. N-am fost multi ca la maratonul Londrei, unde se aliniau aproape 36.000 alergatori, dintre care nici 500 au avut nesansa de a nu trece linia de sosire, printre care si campioana olimpica en-titre Constantina Dita, ci doar vreo 4.000, cu tot cu concursul paralel de stafeta. In cursa individuala ne-am adunat 2.909.

Startul, din Millennium Square, modernizata piata centrala din Leeds, unul dintre orasele de seama ale Albionului, cu tot tacamul. De la BBC Yorkshire si pana la un fascinant muzeu al revolutiei industriale, cu toate ramurile sale, undeva in Armley…

Startul asadar, in sunet de fanfara militara a copiilor. Regimentul de parasutisti. Ne-au cantat, pe cand asteptam focul pistolului, in tarcurile noastre. Cei pentru timpi sub 75 de minute, cei pentru sub 85, cei pentru sub o ora si jumatate, unde m-am inghesuit si eu, cei pentru sub 105 minute, cei pentru sub doua ore, si restul concurentilor.

Unul din turnurile cladirii Primariei, din preajma careia s-a dat startul

Unul din turnurile cladirii Primariei, din preajma careia s-a dat startul

Fanfara militara a copiilor a fost una, prezenta la start a catorva reprezentanti ai fortelor militare a fost alta, ceva nou si inedit. N-am mai vazut pe la alte curse si mi-am amintit ca, in seara precedenta, pe un panou informativ cu activitatile urbei, era amintit si un bal ca pe vremuri, retro, din perioada celui de-al doilea razboi mondial, mai exact din anul 1940, copiind respectiva festivitate organizata de The Food Ministry. Ministerul papicii. Nu se rememoreaza doar crampeie din razboi, ci si verdele armatei reapare in peisajul cotidian. Nu l-am mai prea vazut pe strazi, vorba aia, de-aproape 20 de ani. Sau gresesc?

Dar i-am lasat pe militari, sunetul fanfarei s-a stins, iar pasii nostri au luat-o la sanatoasa. 13,1 mile. 26,2 kilometri. Gandul ma ducea la colegii de calatorie spre Leeds, care sosisera insa pentru alta cursa, una mult mai dificila, pe 35 de mile, adica vreo 50 de kilometri, si nu tu pe sosea, ci peste pasuni si prin vai. Pe nume cross-country. Chiar si cu busola. Si cu riscul de a intra pana la piept in apa. 26 de kilometri or fi ei suficient de dificili dar, pastrand proportiile, nimica toata comparativ cu cursa celor doi. I-am intrebat cum se antreneaza si mi-au spus ca pe cont propriu, nefolosind deloc mijloacele de transport in comun ci doar alergand de la A la B la C, respectiv cu doua cluburi in paralel. Rezultatul, acelasi. Suficienta rezistenta pentru 50 de kilometri. S-or fi prezentat oare si la „semi”, ca dezmortire? N-ar fi prea de tot…

Ma concentrez acum la ale mele. Nu stiu ce-l apuca pe un alergator, sa iasa in decor, de pe carosabil pe trotuar, viraj in care aluneca. Buf! Trec pe langa un masiv tatuat de sus pana jos in… paianjen. Spider Man? Cam vanjos pentru asa ceva. Parca l-am mai vazut la alte curse. Fratia noastra e in crestere dar totusi, unele fete, intre zecile de mii de amatori in Regat, sunt mai familiare decat altele.

Lume luminata pe margini, organizatori cu insemnele Mizuno. Sponsorizeaza si Gaz de France si Suez. Treaba serioasa. Urcam, urcam. Pana dupa mila 5. Undeva scrie ceva de Headingley. Cricket? Nu. Alergari pe sosea. Folosim prima banda iar a doua e a masinilor, in ritm de melc. Banuiesc ca elita cursei le bate la viteza. Impadurit. E placut.

La mila 7, un vehicul afisand timpul intermediar. 48 de minute. Stau bine. Sub 7 minute pe mila, dupa ce-am scapat de catarari. Sunt in grafic. Ii aud pe altii in preajma vorbind ca de-aici e „bulevard”. Mai si coboram. Cotitura. Inapoi spre oras. Trecem pe langa o casuta telefonica pe care o pozasem datorita porumbeilor ei. Doi indragostiti, aripa la aripa, pe acoperis. Tandrete inaripata citadina. Cum puteau fi atat de sereni si impacati, impietriti, in tumultul urban?

Doi porumbei dragastosi, unu-n altu', pe cabina telefonica

Doi porumbei dragastosi, unu-n altu', pe cabina telefonica

Reintram in zona centrala. Cineva recunoaste tricoul de prezentare al clubului si imi striga. Com’on! Haide, nu te cabra. Vad turnul cu ceas al primariei. City Hall. Sunt aproape „acasa”. Si ti se pare ca a trecut repede. Semn bun. O fi un timp chiar respectabil. Ma arunc pe ultimele pante cu viraje si trec zglobiu pe langa un profesionist. Au fost anuntati ei si din Sudan. Cu tricoul maratonului Helsinki. Ma frec la ochi. Am trait-o si pe asta.

Am traversat si poduri. Si Leeds are canalele sale, candva comerciale, in perioada revolutiei industriale, legandu-l de Liverpool, la Marea Irlandei

Am traversat si poduri. Si Leeds are canalele sale, candva comerciale, in perioada revolutiei industriale, legandu-l de Liverpool, la Marea Irlandei

E riscul celor care isi aseaza si propun stachete ridicate. Timpi de performanta. In atacarea lor, pot eventual si claca. Atatia factori concura la succesul unei curse si un cat de minor minus poate da planul peste cap. A fost probabil ghinionul indraznetului. Eu, catinel, cu tinte mult mai „umane”, am ajuns la liman mai bine… Asa i s-a intamplat si Constantinei la Londra, sa tinteasca primul ei triumf acolo, cu atat mai apasatoare misiune cu cat campioana olimpica era sub ochii unei lumi intregi.

Pentru un amator de pluton, presiunea e alta. E incomparabil mai mica. Si cateodata, ajungi sa te freci la ochi a mirare. Trec. Asaltul final. Ultima portiune. Public incovoiat peste garduri. Ecranul panoramic. Timpii. Intru. 1:28:30. Un nou record personal pe semimaraton, batandu-mi timpul de la Timisoara, din toamna lui 2007, cu 21 de secunde. Nici o jumatate de minut e diferenta intre gustul delicios al alergarii avand drept rezultat stacheta inaltata si mai sus, si o alta incercare de a te lupta cu tine insuti.

E mai mult o batalie personala decat un loc in ierarhia finala. Si acolo a fost bine. Pe locul 164 la general, din 2909, respectiv al 28-lea la categoria mea de varsta, Men 35-39. Am vazut, in alte clasificari, pentru aceasta categorie de varsta, si versiunea V. Adica veterani. Tot ce-i peste 35. Adica de partea intunecata a perioadei „30”. Ale tineretii valuri.

S-a mai dus o cursa. Porumbeii or fi tot acolo? Ce-o fi fost cu africanul? Dar cu cei doi ultramaratonisti? Linistea de dupa batalie ma cuprinde incet si nu mai functionez. Cufundarea in nemiscare si cugetare.

Ulterior aflu ca s-a castigat cu sub o ora si opt minute, invingatorul, incadrandu-se in categoria mea de varsta, devansandu-l pe al doilea clasat cu peste doua minute. Imi zic in sinea mea ca diferenta de 20 de minute n-o voi „manca” niciodata. Mai bine realist, decat cu iluzii. Un lucru e insa cert. Ca de cand Iepurasul a venit de Pasti cu un cronometru, m-am miscat mai iute. Mi-a purtat noroc. Ma obisnuisem, ani de zile, sa alerg cu o idee vaga in privinta timpului scurs. Obiectul alergarii il consta delectarea, savurarea momentului. Mai aruncam cate o ocheada pe ecranul ceasului de mana dar nu teseam calcule mentale, cu timpi intermediari si tinte. Ajunsesem chiar sa alerg cateva curse fara vreun ceas la mana. Lucrurile s-au schimbat dupa Inviere si iata-ma, cu locul 3 la Handicap, de care-am pomenit, si peste numai opt zile cu un PB, personal best, cel mai bun timp personal la semimaraton…

O statuie ecvestra din zona centrala a Leedsului. Vremea mohorata a tinut cu noi. Intrebati orice alergator. Decat dogoritor, mai bine si cate-un strop...

O statuie ecvestra din zona centrala a Leedsului. Vremea mohorata a tinut cu noi. Intrebati orice alergator. Decat dogoritor, mai bine si cate-un strop...

Iar ajuns acasa, gasesc in cutia postala numarul de concurs si plicul organizatorilor, pentru urmatoarea intrecere. Viata merge mai departe. iar numarul meu de alergare va fi 7. Pentru o zi, de fapt pentru nici o ora, voi purta septarul lui David Beckham. Dar nu suntem la fotbal. Ci la alergari pe sosea. Pas cu pas, dupa pas cu pas.