Ziua 139. In sprint pe langa profesionist

M-am intors la Leeds. Am alergat semimaratonul celui mai mare oras din comitatul Yorkshire si in 2007, iar acum am ales din nou sa atac pantele de pe prima jumatate a cursei, spre Headingley, una dintre arenele preferate ale selectionatei de cricket a Angliei.

O pereche de "alergatori", un numar de concurs si... peste 21 kilometri

O pereche de "alergatori", un numar de concurs si... peste 21 kilometri

Doar in orasul natal, Timisoara, ma reintorceam sa alerg maratonul. Am adaugat pe lista Leedsul lui Billy Bremner, epicentru al proaspetei lansari cinematografice Damned United, despre cele 44 de zile, in anii ’70, cand pe-atunci campioana la zi a Angliei a fost antrenata nici… o vara de regretatul Brian Clough.

N-a fost nici fotbal, nici cricket, ci semimaraton. N-a fost nici vant, nici ploaie, ca in ziua precedenta, ci inchis si racoros, potrivit pentru o alergare de cursa lunga. N-am fost multi ca la maratonul Londrei, unde se aliniau aproape 36.000 alergatori, dintre care nici 500 au avut nesansa de a nu trece linia de sosire, printre care si campioana olimpica en-titre Constantina Dita, ci doar vreo 4.000, cu tot cu concursul paralel de stafeta. In cursa individuala ne-am adunat 2.909.

Startul, din Millennium Square, modernizata piata centrala din Leeds, unul dintre orasele de seama ale Albionului, cu tot tacamul. De la BBC Yorkshire si pana la un fascinant muzeu al revolutiei industriale, cu toate ramurile sale, undeva in Armley…

Startul asadar, in sunet de fanfara militara a copiilor. Regimentul de parasutisti. Ne-au cantat, pe cand asteptam focul pistolului, in tarcurile noastre. Cei pentru timpi sub 75 de minute, cei pentru sub 85, cei pentru sub o ora si jumatate, unde m-am inghesuit si eu, cei pentru sub 105 minute, cei pentru sub doua ore, si restul concurentilor.

Unul din turnurile cladirii Primariei, din preajma careia s-a dat startul

Unul din turnurile cladirii Primariei, din preajma careia s-a dat startul

Fanfara militara a copiilor a fost una, prezenta la start a catorva reprezentanti ai fortelor militare a fost alta, ceva nou si inedit. N-am mai vazut pe la alte curse si mi-am amintit ca, in seara precedenta, pe un panou informativ cu activitatile urbei, era amintit si un bal ca pe vremuri, retro, din perioada celui de-al doilea razboi mondial, mai exact din anul 1940, copiind respectiva festivitate organizata de The Food Ministry. Ministerul papicii. Nu se rememoreaza doar crampeie din razboi, ci si verdele armatei reapare in peisajul cotidian. Nu l-am mai prea vazut pe strazi, vorba aia, de-aproape 20 de ani. Sau gresesc?

Dar i-am lasat pe militari, sunetul fanfarei s-a stins, iar pasii nostri au luat-o la sanatoasa. 13,1 mile. 26,2 kilometri. Gandul ma ducea la colegii de calatorie spre Leeds, care sosisera insa pentru alta cursa, una mult mai dificila, pe 35 de mile, adica vreo 50 de kilometri, si nu tu pe sosea, ci peste pasuni si prin vai. Pe nume cross-country. Chiar si cu busola. Si cu riscul de a intra pana la piept in apa. 26 de kilometri or fi ei suficient de dificili dar, pastrand proportiile, nimica toata comparativ cu cursa celor doi. I-am intrebat cum se antreneaza si mi-au spus ca pe cont propriu, nefolosind deloc mijloacele de transport in comun ci doar alergand de la A la B la C, respectiv cu doua cluburi in paralel. Rezultatul, acelasi. Suficienta rezistenta pentru 50 de kilometri. S-or fi prezentat oare si la „semi”, ca dezmortire? N-ar fi prea de tot…

Ma concentrez acum la ale mele. Nu stiu ce-l apuca pe un alergator, sa iasa in decor, de pe carosabil pe trotuar, viraj in care aluneca. Buf! Trec pe langa un masiv tatuat de sus pana jos in… paianjen. Spider Man? Cam vanjos pentru asa ceva. Parca l-am mai vazut la alte curse. Fratia noastra e in crestere dar totusi, unele fete, intre zecile de mii de amatori in Regat, sunt mai familiare decat altele.

Lume luminata pe margini, organizatori cu insemnele Mizuno. Sponsorizeaza si Gaz de France si Suez. Treaba serioasa. Urcam, urcam. Pana dupa mila 5. Undeva scrie ceva de Headingley. Cricket? Nu. Alergari pe sosea. Folosim prima banda iar a doua e a masinilor, in ritm de melc. Banuiesc ca elita cursei le bate la viteza. Impadurit. E placut.

La mila 7, un vehicul afisand timpul intermediar. 48 de minute. Stau bine. Sub 7 minute pe mila, dupa ce-am scapat de catarari. Sunt in grafic. Ii aud pe altii in preajma vorbind ca de-aici e „bulevard”. Mai si coboram. Cotitura. Inapoi spre oras. Trecem pe langa o casuta telefonica pe care o pozasem datorita porumbeilor ei. Doi indragostiti, aripa la aripa, pe acoperis. Tandrete inaripata citadina. Cum puteau fi atat de sereni si impacati, impietriti, in tumultul urban?

Doi porumbei dragastosi, unu-n altu', pe cabina telefonica

Doi porumbei dragastosi, unu-n altu', pe cabina telefonica

Reintram in zona centrala. Cineva recunoaste tricoul de prezentare al clubului si imi striga. Com’on! Haide, nu te cabra. Vad turnul cu ceas al primariei. City Hall. Sunt aproape „acasa”. Si ti se pare ca a trecut repede. Semn bun. O fi un timp chiar respectabil. Ma arunc pe ultimele pante cu viraje si trec zglobiu pe langa un profesionist. Au fost anuntati ei si din Sudan. Cu tricoul maratonului Helsinki. Ma frec la ochi. Am trait-o si pe asta.

Am traversat si poduri. Si Leeds are canalele sale, candva comerciale, in perioada revolutiei industriale, legandu-l de Liverpool, la Marea Irlandei

Am traversat si poduri. Si Leeds are canalele sale, candva comerciale, in perioada revolutiei industriale, legandu-l de Liverpool, la Marea Irlandei

E riscul celor care isi aseaza si propun stachete ridicate. Timpi de performanta. In atacarea lor, pot eventual si claca. Atatia factori concura la succesul unei curse si un cat de minor minus poate da planul peste cap. A fost probabil ghinionul indraznetului. Eu, catinel, cu tinte mult mai „umane”, am ajuns la liman mai bine… Asa i s-a intamplat si Constantinei la Londra, sa tinteasca primul ei triumf acolo, cu atat mai apasatoare misiune cu cat campioana olimpica era sub ochii unei lumi intregi.

Pentru un amator de pluton, presiunea e alta. E incomparabil mai mica. Si cateodata, ajungi sa te freci la ochi a mirare. Trec. Asaltul final. Ultima portiune. Public incovoiat peste garduri. Ecranul panoramic. Timpii. Intru. 1:28:30. Un nou record personal pe semimaraton, batandu-mi timpul de la Timisoara, din toamna lui 2007, cu 21 de secunde. Nici o jumatate de minut e diferenta intre gustul delicios al alergarii avand drept rezultat stacheta inaltata si mai sus, si o alta incercare de a te lupta cu tine insuti.

E mai mult o batalie personala decat un loc in ierarhia finala. Si acolo a fost bine. Pe locul 164 la general, din 2909, respectiv al 28-lea la categoria mea de varsta, Men 35-39. Am vazut, in alte clasificari, pentru aceasta categorie de varsta, si versiunea V. Adica veterani. Tot ce-i peste 35. Adica de partea intunecata a perioadei „30”. Ale tineretii valuri.

S-a mai dus o cursa. Porumbeii or fi tot acolo? Ce-o fi fost cu africanul? Dar cu cei doi ultramaratonisti? Linistea de dupa batalie ma cuprinde incet si nu mai functionez. Cufundarea in nemiscare si cugetare.

Ulterior aflu ca s-a castigat cu sub o ora si opt minute, invingatorul, incadrandu-se in categoria mea de varsta, devansandu-l pe al doilea clasat cu peste doua minute. Imi zic in sinea mea ca diferenta de 20 de minute n-o voi „manca” niciodata. Mai bine realist, decat cu iluzii. Un lucru e insa cert. Ca de cand Iepurasul a venit de Pasti cu un cronometru, m-am miscat mai iute. Mi-a purtat noroc. Ma obisnuisem, ani de zile, sa alerg cu o idee vaga in privinta timpului scurs. Obiectul alergarii il consta delectarea, savurarea momentului. Mai aruncam cate o ocheada pe ecranul ceasului de mana dar nu teseam calcule mentale, cu timpi intermediari si tinte. Ajunsesem chiar sa alerg cateva curse fara vreun ceas la mana. Lucrurile s-au schimbat dupa Inviere si iata-ma, cu locul 3 la Handicap, de care-am pomenit, si peste numai opt zile cu un PB, personal best, cel mai bun timp personal la semimaraton…

O statuie ecvestra din zona centrala a Leedsului. Vremea mohorata a tinut cu noi. Intrebati orice alergator. Decat dogoritor, mai bine si cate-un strop...

O statuie ecvestra din zona centrala a Leedsului. Vremea mohorata a tinut cu noi. Intrebati orice alergator. Decat dogoritor, mai bine si cate-un strop...

Iar ajuns acasa, gasesc in cutia postala numarul de concurs si plicul organizatorilor, pentru urmatoarea intrecere. Viata merge mai departe. iar numarul meu de alergare va fi 7. Pentru o zi, de fapt pentru nici o ora, voi purta septarul lui David Beckham. Dar nu suntem la fotbal. Ci la alergari pe sosea. Pas cu pas, dupa pas cu pas.

Etichete: , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: