Posts Tagged ‘Sky’

Ziua 171. Ani lumina de la „Huo!” la 0-0 la pauza cu Andorra

iunie 14, 2009

A trecut si miercurea cand si ultimii au luat vacanta, fie ei chiar multimilionari campioni si vicecampioni. 10 iunie, cu ocazia jocului de calificare din preliminariile C.M. 2010, Anglia – Andorra. Si cat de diferite sunt datele problemei. Dar chiar, cat a trecut, macar pentru unii? Ei bine, campioana ramasa „in functie”, Man United, pornea pe 10 august 2008, pe Wembley, cu ocazia FA Community Shield, 0-0 cu „Pompey”, iar una ca Arsenal, peste alte 3 zile, intr-un 2-0 la Enschede, cu Twente, in a treia faza preliminara a Champions League… Le-o fi si lor de-ajuns, nu-i asa, Mister Rooney ori Walcott? Dar ma contrazic, asta vizavi de „ziua” de alaltaieri si conflictul Wenger – Pearce, pentru Walcott.

Capello si selectionata sa au adunat 7 victorii din tot atatea posibile pentru accederea la turneul final din Africa de Sud, o schimbare la fata comparativ cu descinderea Albionului la Barcelona, cu McClaren la timona, cand un 0-0 la pauza impotriva micutului stat din Pirinei a generat furia oarba a sustinatorilor englezi deplasati in Catalonia si a anticipat o campanie esuata de calificare la Euro 2008. Dar nu la paralelele inegale Capello – McClaren ma voi referi, nici la revenirea Angliei pe linia de plutire alimentand marile asteptari ale unei mandre natiuni fotbalistice, ci la doua considerente afectand tangential sportul nu doar in Albion rege si mai ales activitatea federatiei din Soho Square.

Acel 0-0 cu huiduieli la pauza s-a consumat in 28 martie 2007, la patru zile dupa ce Albionul remiza alb in Israel, iar rateurile par acum la ani lumina, mai ales in lumina ultimului 4-0 cu care s-a intors Capello din Asia. Dar altele-s subiectele…

Uno… 

Luni seara, cu prilejul amicalului de tineret Anglia – Azerbaidjan, difuzorul irlandez prin satelit Setanta Sports parea a-si fi facut retragerea cu coada intre picioare in ceea ce priveste transmisiile fotbalistice in direct ce tin macar de reprezentativa celor Trei Lei. Un vis conturat in joaca, intr-un bar din vestul Londrei, cand cu meciul Irlanda – Olanda de la Coppa del Mondo 1990, pentru care doi „verzi” au licitat drepturile de difuzare pe propria lor retea si au perceput 5 lire sterline de la fiecare client ce a calcat pragul stabilimentului pentru a viziona acea remiza, tocmai era pe cale sa se destrame intr-un bluf de mari proportii, si inca pe marea scena.

Setanta Sports si-a consolidat proeminenta cand a reusit sa dobandeasca un „pachet” din drepturile de difuzare impartite de Premier League si detinute in prealabil sub forma de monopol de BSkyB, control care fusese zdruncinat prin decizii europene stipuland legea concurentei. Odata infipti macar si cu un stegulet modest, cei de la Setanta se puteau declara multumiti… The New Kids on The Block. Au transmis in direct din Premier League si, undeva peste mana, tinand cont de statutul lor de post privat prin satelit dinafara Regatului Unit, au greblat pana si dispute din competitia K.O. patronata de Football Association, si anume Cupa Angliei, ba chiar si meciuri oficiale de calificare ale Albionului si al altora dintre tarile Home Nations. Asta insa pana luni, cand The New Kids n-au mai avut forta in buricul degetelor sa se mentina pe bloc. Li se va deschide parasuta? Analistii au estimat ca nu… Serviciul de abonamente pentru clienti, atat telefonic cat si pe internet, a fost brusc sistat, semn al lacatului iminent la usa.

Setanta s-a vrut a fi o alternativa sau mai bine zis o contrabalanta la monopolul Sky in Premier League, si in acest sens a fost asadar binevenita desi, licitand exact pentru meciurile Angliei, si-a intins plapuma cu o impunitate de ordin mai degraba moral. Jocurile Angliei, in orice oranduire normala, ar fi trebuit sa ramana apanajul BBC, tot asa cum ale Romaniei ar fi ramas in mod ideal in curtea TVR. Dar vremurile s-au schimbat subit si canale comerciale, ba chiar prin satelit si straine, au obtinut drepturile de difuzare de la cel mai vechi for fotbalistic federal din lume. Bastioanele traditionalismului erau daramate. Nu supararea celor care ar fi dorit sa vizioneze Anglia tot pe BBC au facut insa ca Setanta sa nu-si perpetueze consolidarea pe piata, ci slabele sale vanzari. 1,25 milioane abonamente nu suna mult, intr-o tara avida de fotbal si dresata recent in a fi ahtiata de fotbalul transmis pe micul ecran, numarul de abonati necesar macar pentru a supravietui fiind estimat la 1,9 milioane.

Sesizand esafodul destramat al conlucrarii cu Setanta, Football Association e pregatita pentru redistribuirea imediata a drepturilor de difuzare, asta daca se incumeta cineva sa liciteze la nivelul stachetei ridicate de postul prin satelit, in disperarea sa de a-si asigura un contract ce parea cu mare priza la public. Ei bine, cert e ca jocul cu Andorra e pe mainile ITV, unul dintre canalele terestre nationale ce lua initial transmisii ale nationalei de la pana recent monopolista pe aceasta felie, BBC.

Daca nu multi ar fi simtit lipsa Setanta cand e vorba de meciurile cu implicarea Football Association, deci ale Albionului ori din Cupa Angliei, in schimb atat Premier League cat si Scottish Premier League isi refac socotelile zdruncinate de incapacitatea de plata a Setanta. Care a ratat deja termenul de plata, de saptamana trecuta, a celor 3 milioane lire sterline, in cuferele forului primei ligi a „cimpoierilor”, si pare si mai subreda in privinta mult mai consistentei sume ce o are curand de livrat pusculitei lui Richard Scudamore, la Premier League. Problema e ca Setanta mai avea un an din contractul in derulare plus castigase din nou o particica din viitoarea intelegere, si mai banoasa, pe 3 ani. Cine va prelua potul, in conditiile in care Sky nu are dreptul, conform avertismentului primit de la „centru”? S-a auzit in iarna, cand cu licitatia viitorului contract, numele ESPN, de peste Atlantic, ba chiar n-ar fi exclusa lansarea propriu-zisa a „Premier League TV”, o proprie afacere, in familie. Si apropo de posturile proprii, Setanta avea intelegeri financiare pana si cu cateva din canalele private ale unora dintre cluburi, printre care Liverpool, asa incat ramificatiile incapacitatii de plata a Setantei sunt mai adanci si mai raspandite decat pare la prima vedere. Mica – mica in comparatie cu gigantul Sky, si totusi semnificativa, cand e vorba de achitarea platilor. Minusul in vistieria fotbalului, per total, din picajul Setanta, s-ar ridica la 150 milioane lire, deloc de neglijat in conditiile creditarii actuale restranse, a devalorizarii lirei si a conditiilor mai neprielnice de piata.

Un crah similar se lasa cu consecinte mult mai drastice la inceputul anilor 2000. Atunci, intr-o tentativa gen pionierat, ITV a incercat lansarea transmisiilor digitale a unor jocuri din Football League, obtinand drepturile de difuzare pentru „pachetul” respectivelor dispute din ligile 2-4. Proiectul nu s-a materializat, ba chiar a capotat din fasa, crah care a lasat The Football League si implicit cele 72 cluburi profesioniste de sub umbrela sa fara veniturile anticipate. Neavand de unde sa le imparta sumele asteptate, Liga a asistat la automutilarea sau chiar alunecarea in faliment a unor cluburi membre. Acum, cu bani de rezerva, mai puternicele foruri ale primei ligi engleze respectiv scotiene, vor face probabil platile necesare membrelor ei, chiar daca banii asteptati de la Setanta nu vor mai veni sau vor rasari de undeva, cu intarziere.

Esecul Setantei e implicit masura puterii BSkyB. Care domina si controleaza piata, chiar marind potul la licitarea viitorului contract de difuzare al jocurilor din Premier League. Setanta n-a tinut pasul si puritanii nu pot decat sa se bucure, obiectand ca jocurile Angliei n-aveau ce cauta in difuzarea unui post nu terestru si inca strain. Iar la fel cu Cupa Angliei, intr-un fel patrimoniu national. Devenise ridicola in actuala campanie de calificare imposibilitatea multor suporteri sa vizioneze meciurile nationalei tarii lor, asta pe cand acelasi joc era difuzat bine mersi peste mari si tari. Poate ca federatia va fi mai chibzuita, cui sa ofere contractul…

Setanta nici n-a patruns in multe case, nici in prea multe puburi de pe colt, care au fost „sugrumate” de Sky in a-si obtine licenta de redifuzare, si nici transmisiile in sine ori comentariile din platou n-au avut calitatea rafinata peste ani de Sky. Sunt multi care spun ca a viziona o transmisie fotbalistica asigurata de Sky e o alternativa mai buna decat a te deplasa la respectivul meci. Si asta spune multe. Dar Setanta poate fi deplansa ca orice competitoare care s-a vrut acolo, in bucate, sa ofere un serviciu publicului.

Dar dupa o saptamana de a fi sau a nu fi, postul a fost „injectat” cu zecile de milioane necesare pentru aducerea la zi a platilor drepturilor de televizare si cu promisiunea ca va subzista cum necum pe piata. In schimbul a 20 milioane lire, un investitor nord-american de origine europeana a preluat 51% din Setanta. Cum va naviga in continuare, demn de urmarit… 

Due…

Anglia – Andorra, fie ea si o confruntare de mana a doua, datorita inferioritatii oaspetei, ramanea totusi un joc oficial de calificare la Mondial, si inca pe Wembley. O umbra a deznadejdii s-a intins insa peste ultima aparitie inaintea pauzei de vara a starurilor Angliei in fata fanilor sai. Si anume dilema descinderii conform obiceiului la marea arena din nord-vestul Londrei. Si asta pentru ca, din preziua jocului, de la ora 7 post meridian, timp de 48 ore, sindicatul transporturilor are anuntata o greva inclusiv a metroului londonez. Si cu ce sa ajungi mai lesne la Wembley decat cu metroul, pe ultimul tronson dat in folosinta, „argintiul” Jubilee Line?

Anticipand actiunea revendicativa, The F.A. a stopat la 70.000, inca de saptamana trecuta, numarul biletelor puse in vanzare la jocul Angliei, preferand niste venituri mai mici unei potentiale seri cu cantec, de atata ingramadeala. Cuvantul haos a fost amintit in stirile pe marginea complicatei situatii a deplasarii fanilor la si de la stadion pentru un joc in nocturna, de la mijlocul saptamanii, si acesta e colacul peste pupaza la niste saptamani foarte agitate in general in peisajul social din Albion. Taman o greva a transporturilor, la ora pelerinajului spre Mecca fotbalistica, pentru a vedea o Anglie renascuta, mai trebuia unei societati care afla de la o zi la alta ca parlamentari percepeau din banii contribuabililor cheltuieli pentru sa zicem dopuri de chiuveta ori ca alte nu stiu cate posturi de munca sunt agatate in cui in lungul si latul insulei. Greva generand poate chiar anularea unui drum cu baiatul la Wembley, un alt motiv de fiert in suc propriu pentru o natiune neobisnuita in ultimul deceniu cu asemenea nemultumiri si o alta adaugire la ceea ce ar putea sfarsi intr-o provocare fatisa a unui an de fierbere.

Mai intai multor case li s-a luat sansa de a viziona meciurile Angliei, pe canalele terestre traditionale, BBC ori macar ITV. Doar 1,25 milioane abonati pe Setanta plus ingramaditii prin baruri asistau la ceea ce devenea un privilegiu. Iar acum multor fani li se complica existenta cu niste garnituri de tren sistate, spre stadion.  Batai de cap pentru FA, pentru autoritati, forte de ordine. Dar i-as plange de mila doar fanului care sigur a platit un pret piparat si acum se scarpina-n cap: cum sa ajung fain frumos acolo? Nu „ingramaditi ca vitele”, cum sesiza un localnic aventura de a te strivi si sufoca intre usi inchizandu-se si alte corpuri la urcarea la ora de varf in metroul londonez…

Pana la urma au fost putin sub 60.000 de spectatori, iar scorul cu Andorra a fost pe masura, 6-0, Rooney si Defoe facandu-si datoria cu „duble” iar Beckham reconfirmand ca e mai mult decat folositor fie si ca inchizator… Capello i-a folosit pe Green – G Johnson, Terry, Lescott, A Cole – Walcott, Lampard, Beckham, Gerrard – Rooney, Crouch. Asadar Walcott a fost titularizat, cu 5 zile inaintea startului C.E. Under-21, contra Finlandei. Si se pare ca nu doar Capello plus Pearce sunt incantati in a-l fi pus la punct pe Wenger in privinta folosirii lui Theo la aceste „oficiale” din vara, ci insasi tanarul jucator. Care pune selectionatele nationale mai presus de odihna inaintea unei noi campanii. Asta spre deosebire de Bentley, acum 2 ani, si care, iata unde a ajuns… Nici macar rezerva la Spurs si pe farasul lui Harry Redknapp.

Reclame

Ziua 84. Mereu o scuza, mereu o frustrare

martie 17, 2009

Nu m-am aruncat, asteptand reactiile. Iar iesirea lui Sir Alex Ferguson n-a facut decat sa confirme o stare de fapt din fotbalul zilelor noastre. Venind din partea scotianului, ale carui vorbe cantaresc foarte greu, antrenorul lui Manchester United fiind considerat drept cel mai influent om intre personalitatile sportive britanice conform unei analize intocmite de un mare cotidian londonez, alte comentarii ar fi de prisos.

Dar despre ce este vorba? Ei bine, foc si para dupa surprinzatorul Manchester United – Liverpool 1-4, Fergie a declinat sa ofere declaratii la finele jocului postului detinator al drepturilor de televizare, delegandu-l la microfon pe secundul Mike Phelan si totodata criticand aspru canalul prin satelit Sky Sports pentru programarea derbyului la ora 12,45, convenabila difuzorului. Cat se poate de adevarat…

Calendarul competitional si fotbalul in sine sunt subordonate in ultimii ani tot mai evident intereselor televiziunilor platitoare de bani grei pentru a-si asigura drepturile de transmisie. M-am plictisit si i-am plictisit si pe altii repetand despre etapele de campionat din Albion, nu ca pe vremuri, sambata de la trei, ci si la amiaza, apoi spre seara, deseori cu doua meciuri la ore diferite si duminica, plus unul lunea seara, ca tacamul sa fie complet. Dar iata ca si antrenorul campioanei Albionului si a Europei a sarit ca ars, estimand ca ziua si ora de disputare, sambata la pranz, i-au oferit un rastimp prea scurt de recuperare dupa jocul de Champions League de miercuri seara, 2-0 cu Internazionale.

Intr-adevar, „Diavolii rosii” au avut la dispozitie aproximativ doar 63 de ore intre fluierul final al returului optimii de finala din cupele europene si startul unui derby cu mari semnificatii in Premier League. Comparativ, Liverpool, care a jucat marti seara, tot acasa, cu Real Madrid, a avut 24 de ore in plus de recuperare.

E drept, exista o oarecare ipocrizie in iesirea lui Ferguson. Oare s-ar mai fi ratoit astfel scotianul daca eroarea lui Vidic, la 1-0 pentru United, si apoi eliminarea din joc a sarbului, in minutul 77, pentru faultul din care Liverpool s-a distantat la 3-1, n-ar fi contribuit decisiv la rasturnarea soartei meciului? Greu de crezut ca daca United ar fi inghetat scorul la 1-0, Ferguson n-ar fi venit in fata camerelor de filmat si sa faca referire la meci sau la orice altceva decat o hiba in  abordarea difuzorului.

Mai mult, protestul sau mut are si mai putina acoperire daca notam ca traditia jocurilor recente intre cele doua rivale din nord-vestul Angliei este ca ora lor de incepere sa fie in general 12,45, la recomandarile politiei. Logica e simpla. Orasele sunt despartite de o distanta nici ca de la Arad la Timisoara si un timp prea indelungat la dispozitia fanilor, intr-o zi de weekend, pentru a consuma in baruri bauturi alcoolice, omorand timpul in asteptarea partidei, ar genera un cocktail periculos in contextul rivalitatii absolute intre cele doua cluburi. S-a tot intamplat, e drept, de cand cu Sky preluand in ’92 drepturile de difuzare, ca fie la Old Trafford, fie la Anfield, derbyul dintre United si Liverpool sa fie un „lunch kick-off”, mai pe inteles cu lovitura de start la pranz. Ce era asadar nou pentru Fergie si de cate ori pana acum United n-a avut timp insuficient de recuperare dupa mult prea multele dispute din Champions League, de la mijloc de saptamana?

Nimic nou dar la un esec de asemenea proportii, un antrenor de succes isi poate oferi larghetea de a arunca imbufnat cu jucariile din tarc. Nu i s-a mai intamplat lui Fergie la Old Trafford din 1 ianuarie 1992, in ultimul sezon inaintea lansarii Premier League, cand QPR i-a administrat un acelasi 4-1 ce s-a dovedit a fi decisiv in lupta pentru titlu, transata la potou de Leeds United, o alta rivala de moarte, in dauna „Diavolilor” din Manchester.

Scuza lui Ferguson e asadar oarecum neintemeiata iar victoria lui Liverpool e poate raspunsul lui Benitez la comentariile in replica ale scotianului, dupa ce spaniolul avea o neasteptata si neprovocata iesire la adresa lui Fergie si a lui United, intr-o conferinta de presa inaintea jocului „Cormoranilor” cu Stoke City. Iar unii sugereaza ca lui Benitez de acolo i se trage, din acel atac verbal avandu-l tinta pe Ferguson, dupa care Liverpool, coincidenta sau nu, a inceput sa risipeasca puncte si sa cedeze initiativa celor din Manchester, care aveau ulterior sa preia sefia. Doar timpul ne va dumiri dar s-ar putea ca raspunsul lui Benitez de sambata, un 4-1 fara echivoc, sa fi venit prea tarziu.

Culmea ironiei, si in vorbele din ianuarie ale spaniolului, si in tacerea de sambata a scotianului, exista pana la un anumit punct o marja de adevar. Cat e insa „coloana vertebrala” si cat e razboi psihologic, la latitudinea fiecaruia sa estimeze…

Si pentru ca am pomenit de acel Stoke City – Liverpool de a doua zi, incheiat cu un putin anticipabil 0-0, ca si in tur, la Anfield, s-ar putea spune ca Benitez a dat Regina victoriilor tur-retur asupra campioanei United pe pionul remizelor cu nou-promovata Stoke. Ce fraieri, vor zice unii, si cam asa e…

Apropo de Stoke – Liverpool, un fan al „Olarilor”, Stephen Foster, a scris cartea „Din erou al clasei muncitoare, cazut in oribila dizgratie”, niste memorii din anii ’80 punctand cu umor si autoironia fanilor lui Stoke intr-un joc cu Liverpool, la scorul de 6-0 pentru „Cormorani”. „Hai, ca se poate!” E-ga-la-rea! N-a fost sa fie… 8-0.

Stoke City avea sa retrogradeze, fundasul Lee Dixon avea sa-i fie inhatat pe bani marunti de Arsenal, iar Foster avea sa rememoreze peste ani, cu zambetul pe buze, o soarta de deplans la vremea respectiva. Cineva i-o fi pus insa atunci gand rau lui Liverpool, de unde si „dubla” 0-0 din actualul sezon. Sa supravietuiasca Stoke cu cele doua puncte? Sa fi pierdut Liverpool titlul cu respectivele patru puncte risipite?

De urmarit… Si inca-o vorba sa va mai zic, legat de tacerea lui Ferguson. Cam tot pe-atunci, la mijlocul anilor ’80, mai exact in martie ’86, se intampla ca londoneza Chelsea sa castige intr-o sambata la Southampton iar Man’City, in aceeasi zi, sa revina de la 2-0 pentru un draw cu rivala locala United, doar pentru ca duminica, peste 24 de ore, Chelsea si Man City sa-si dispute pe Wembley finala Full Members Cup: 5-4 pentru londonezi.

Morala, acum peste doua decenii, jucatorii luptau pentru titlu si onoruri la intervale de nici 24 de ore. Acum, platiti insutit mai mult, li se ia apararea de antrenori nemultumiti de pauza de miercuri pana sambata. Pentru doua, cel mult 3 jocuri pe saptamana, unii incaseaza bine peste 100.000 lire sterline in 7 zile. In anii ’80, era vorba de cateva sutici…

Iar de la scuza din fotbal, la frustrarea din rugby…

O frustrare Hexagonala

Anglia – Franta, in Turneul celor 6 natiuni, macar pe hartie, parea o disputa foarte echilibrata. Dar 29-0 la pauza! Iar apoi chiar 34-0. La care Cocosul galic, intr-o rabufnire de orgoliu, a reusit un eseu… 34-5. In comentariul in direct de pe Twickenham, pe BBC, s-a vorbit nici mai mult nici mai putin de dezamagirea si frustrarea Angliei de a nu fi incheiat jocul cu rubrica punctelor incasate imaculata. S-a amintit de scaderea de turatie dupa pauza… De parca ar fi jucat contra Finlandei, sa zic asa. De parca urcusul la 34-0 nu fusese o mare performanta in sine, in conditiile in care Anglia pierduse deja doua jocuri in Turneu iar Franta castigase doua.

E ideal sa tinzi spre perfectiune, dar uneori e nevoie de o doza de realism. Si apropo de Turneu, sponsorul sau oficial e tocmai RBS, Royal Bank of Scotland. O institutie financiara cu uriase probleme, care recent a fost salvata de la faliment cu bani de la bugetul statului britanic. Din platile contribuabililor. Cu alte cuvinte, fie ei amatori de rugby ori nu, fie sictiriti de sport in general si pasionati de arta, insularii sprijina acum indirect competitia sponsorizata de banca intrata la apa.

Dar in rugby nu doar comentatorii vor la zero iar sponsorii au probleme, ci si starurile din prima liga engleza, Guiness Premiership, sunt racolate de competitia similara din Franta, cu contracte mai generoase, de nerefuzat.  Toate bune si frumoase intru intarirea primei ligi franceze de rugby in detrimentul altora, cam dupa modelul Premier League in fotbal, insa poate tocmai aici se regaseste explicatia esecului Cocosului Galic pe Twickenham: 10-34! Valoarea scade, sa luam de la altii…

Si inca una buna din rugby… Poate de vina o fi criza, poate concurenta cu Turneul celor 6 natiuni. La jocul Nottingham RFC – Exeter Chieftains, din National League One, a doua liga engleza de rugby, organizatorii au umplut tribunele cu 1.000 de… papusi gonflabile. Asistenta astfel s-a dublat pe Meadow Lane dar trupa din orasul lui Robin Hood tot a cedat, cu 15-14. Iar cuferele clubului n-au inregistrat incasari mai mari. Ba din contra… Cat sa fi costat papusile, dichisite cu peruci si tot tacamul? Oricum, imaginatie…

Ziua 58. Eduardo renascut

februarie 17, 2009

Luni a fost seara lui. A marcat cu capul din centrarea lui Vela, pe care-l deschisese pe flancul stang, si a transformat un penalty pe care-l obtinuse. Croatul de origine braziliana Eduardo a reusit o dubla la revenirea intre titularii Arsenalului: 4-0 contra lui Cardiff City, in meci rejucare din Cupa Angliei si o calificare in optimile de finala.

Luni 16 februarie a fost catalogata de nouar drept „cea mai frumoasa zi din viata mea, pentru ca am dovedit ca mai pot juca”. Anul trecut, dupa accidentarea suferita la piciorul stang, unii au opinat ca zilele lui Eduardo in fotbal s-au evaporat intr-o clipita. Taylor, fundasul lui Birmingham City, i-a rupt piciorul stang, a carui glezna s-a dizlocat, in chiar primele minute ale partidei de campionat de la St. Andrews. Se intampla pe 23 februarie 2008, cu doua zile inaintea zilei de nastere a atacantului de loc din Rio de Janeiro.

Din teren, direct in sala de operatie. Colegul brazilian de la Arsenal, Gilberto Silva, a inlesnit atunci dialogul cu medicii iar dragostea de fotbal i-a usurat anul trecut anevoiosul parcurs al recuperarii. Primul sezon in fotbalul englez s-a frant brutal pentru talentatul jucator dar psihicul i-a fost tare. Pe micile ecrane, accidentarea a fost de cosmar. Taylor i-a secerat, unii spun accidental, piciorul de sprijin, difuzorii transmisiei in direct de pe Sky Sports optand pentru a nu relua faza. Fiori pe sira spinarii. Seara, in rezumatul etapei, BBC Match of the Day 2 a disecat faultul de maidan comis departe de poarta si cativa ar fi putut apoi opina ca atacul n-a fost doar neglijent. Pana atunci insa, furia lui Wenger de a cere suspendarea pe viata a lui Taylor s-a domolit intr-o retractare iar Eduardo si-a revenit din lesin.

Alta sansa pentru a practica sportul sau indragit n-avea, decat sa lase in urma durerea nedreptei accidentari si sa traga din rasputeri pentru a recupera. I-a trebuit aproape un an dar in februarie 2009 i-a pasat lui Krancjar pentru golul victorios in amicalul Romania – Croatia 1-2 iar peste cateva zile a revenit cu o dubla pentru Arsenal. Eduardo s-a intors si e bine. A lacrimat la reusitele sale iar fanii au starnit un ropot de aplauze nu doar la inlocuirea sa, in minutul 67.

In 25 februarie, la implinirea a 26 de ani, Eduardo va fi ca si renascut. Acum un an, fotbalul ii fusese nemilos furat de un de duzina purtator de crampoane. Acel fault venea dupa un an in care Eduardo rotunjise la zece numarul golurilor marcate pentru Croatia in campania de calificare la Euro 2008, turneu final pe care baiatul din Rio l-a ratat nemeritat. Ar fi fost unul dintre primii selectionati in lotul lui Bilic, drept marcator al unui hat-trick in Israel, impotriva careia a inscris si pe Maksimir, unde scutura si poarta Albionului.

Pagina scrisa intr-o seara de luni de Eduardo, intr-o rejucare din Cupa Angliei, este un triumf al fotbalului. Povestea sa insulara a fost pana acum trista, cu relativ putine aparitii pentru „Tunari”, dupa achizitia in iulie 2007 de la Dinamo Zagreb, pentru circa 7,5 milioane lire sterline, si aproape un an pe tusa. Insa renasterea a fost remarcabila. Oasele se sudeaza. Ranile se vindeca. Amintirile raman. Golurile sale il vor propulsa pe vecie in folclorul popularei grupari nord-londoneze. Un „Tunar” veritabil si sansa unei cariere de succes, reinnodate cu truda si rabdare.

Iar daca vi se pare putin ca Eduardo a revenit cu goluri „doar” in dauna unei divizionare secunde, Cardiff City, si inca la Emirates, ei bine, atunci sa amintim ca galezii au jucat finala editiei trecute a Cupei Angliei, competitie in care Arsenal a cucerit ultimul ei trofeu, in deja indepartatul 2005. „Dubla” lui Eduardo parca a revigorat intreg Arsenalul. O injectie de optimism molipsitor in rejucarea unei 16-imi, pas mic dar deschizator de partii in niste luni in care „Tunarii” par a-si fi dereglat tirul.

Arsenal si Wenger sigur au mare nevoie de el, macar din postura de rezerva. E iute, robust, cu simtul portii si, a dovedit-o, cu un psihic tare ca otelul. Pentru „Tunari” urmeaza optimile Champions League si revansa contra „buturugii mici” Burnley, in alte optimi, ale Cupei Angliei, precum si tentativa de a recupera terenul pierdut in campionat, unde a alunecat inafara „careului celor mari”, in favoarea lui Villa. O optiune in plus, oferita de abilitatile lui Eduardo, este mana cereasca la momentul oportun pentru francez. E ca si cum ar fi facut o noua achizitie… 

Eduardo marcand din nou si cucerind candva un trofeu cu Arsenal? Eduardo la Cupa Mondiala cu Croatia? N-as paria impotriva. Sau eventual doar daca n-as gandi cu inima. Dumnezeu sa-i apere picioarele.