Posts Tagged ‘volei’

Dintr-un oras gazda la EURO 2012…

Septembrie 29, 2009

 [ Prima postare din Wroclaw, oras gazda a Euro 2012, o regasiti cateva articole mai „in urma”, tot in septembrie. Aici revin cu adaugiri de la stadionul Oporowska, interzis huliganilor de altadata. ] 

Slask - Legia n-a avut parte de nici un fan al oaspetilor din Varsovia. Trecutul "de lupta" i-a tinut departe de Wroclaw

Slask - Legia n-a avut parte de nici un fan al oaspetilor din Varsovia. Trecutul "de lupta" i-a tinut departe de Wroclaw

In al doilea reportaj din Wroclaw pentru <Fotbal Vest>, intitulat „Tramvaiul verde si arena virtuala„, am observat ritualul de meci in fotbalul polonez, tehnologizat si epurat de elemente huliganice insa anost cat de-un 0-0, si atmosfera citadina cu de toate.

La meciul Slask – Legia, uriasa flamura desfasurata peste tribuna a doua, Odkryta, cea a galeriei, cu grafica unui tramvai verde-alb-rosu in marime naturala, a fost punctul de atractie al jocului de 0-0, in al carui minut 85 varful gazdelor s-a hotarat dupa una-doua secunde sa cada secerat, teatral si din senin, dandu-se accidentat, asta pentru a evita “galbenul”, dupa ce nu-i “luase fata” portarului. Atitudine care spune totul…

Slask si Wisla laolalta. Wroclaw si Cracovia, unde candva antrena campionul la zi al Romaniei, Dan Petrescu

Slask si Wisla laolalta. Wroclaw si Cracovia, unde candva antrena campionul la zi al Romaniei, Dan Petrescu

Dar tramvaiul a salvat ambianta, ruland de la capatul nordic al tribunei. Am calatorit la Oporowska cu numarul 4, apoi Politia ne-a barat accesul spre arena dinspre peluza rezervata oaspetilor, Sektor Gosci, si m-am chinuit cu codul de bare al biletului de 50 zloti, aproximativ 13 EUR, la poarta electronica, pentru ca finalmente sa fim perchezitionati, cu mainile incrucisate in fata. Politicos dar ferm. Sticla de apa minerala Slask mi-a fost retinuta in schimbul unui tichet de depozit iar la final am descoperit in “seif” ca se fereau si de alde umbrele. Masuri de precautie…

In Oporowska, cu tribune separate, prima surpriza a fost absenta totala a fanilor Legiei. Sektor Gosci, gol. Cealalta peluza, Trybuna Polnocna, de la principala poarta de acces in stadion, unde e amplasat un monument-minge anticipand Campionatul European, e si unica nedespartita de gazon prin uriasul gard imprejmuitor. Doar o plasa inalta.

Mingea EURO, pe soclu, din incinta Oporowskai, si convingerea localnicilor ca nu vor termina pregatirile gazduirii turneului final abia in ceasul al 12-lea

Mingea EURO, pe soclu, din incinta Oporowskai, si convingerea localnicilor ca nu vor termina pregatirile gazduirii turneului final abia in ceasul al 12-lea

A atras cel mai mult atentia filmuletul multimedia, repetat mereu, intre fazele jocului, infatisand pe uriasul ecran panoramic proiectul “Wroclaw 2012”, cu un tur virtual al viitorului stadion cu “scoici” verzi, gazda la EURO, aidoma unei farfurii zburatoare. Va fi complimentat de tot tacamul, cu hoteluri, terenuri de antrenament si autostrazi déjà in constructie, carora le erau daramate din cale, cum observam din mersul tramvaiului, inclusiv vechi cazemate.

Ca la teve, plictisitor a fost doar sirul de reclame de pe ecranul despartind tribunele galeriilor, savuros doar la desfacerea capacului berii locale Piast si deloc surprinzator, in insidioasa politica de globalizare, la mentionarea The Times ca supliment al gazetei Wyborcza. Cyfra Canal + a difuzat in direct jocul, inceput la 18:15, in nocturna, una dintre cele sapte ore de start ale etapei a sasea, cu 8 meciuri.

Catedrala de pe o insula a Odrei, cea mai semeata dintre numeroasele locase de cult din Wroclaw. O ilustrata sugestiva a capitalei Sileziei

Catedrala de pe o insula a Odrei, cea mai semeata dintre numeroasele locase de cult din Wroclaw. O ilustrata sugestiva a capitalei Sileziei

Cam atat cu tehnologia… In rest, carnati polonezi si funinginea dusa de vantul libertatii in tribuna, armate de pusti vanzolindu-se pe esplanada oficialei, cu gandul departe de fotbal, multe cupluri, spectatori si in raiati lamaii ori la cravate cyclamen, intr-un du-te vino ce te facea sa suspectezi ca “iesirea” la Slask are de-a face si cu a fi vazut, elicoptere deasupra capului intr-o cacofonie cu asurzitoarea muzica rock locala, incrancenati bodyguards cat cuprinde, plus o armata mass-media, de ambele sexe, cu reporteri fie defiland deloc cu ochii pe joc, fie aranjandu-si absorbiti de importanta de sine nodul roz, absenti, cu spatele la ostilitati. Chiar, ce-or fi stiut sa-i intrebe pe Tarasiewicz si Urban?

Mai interesanta a fost copia copertei unui program de arhiva de la Legia – Slask, din 7 august ’65, publicata in revista gratis in 12 pagini, pe frontispiciu cu stema cu vulturul locului, negru pe fond galben si alb pe rosu, jumi-juma.

Am parasit tribuna I, cu 14 randuri de scaune rosii, dupa accidentarea mimata, putand paria la acel bet-at-home repetandu-se obsesiv pe panourile publicitare digitale de pe lungimea tribunelor galeriilor, ca se va sfarsi 0-0, si intrebandu-ma doar ce-o fi fost cu numele Kielce, Gdynia si Belchatow, alte prim-divizionare, pe bannere din sanul galeriei. De altfel, graffitti ale unor cluburi rivale impodobeau ziduri din preajma, alaturi de emblema lui Slask.

O alta cladire semnificativa este cea a Operei.

O alta cladire semnificativa este cea a Operei.

Ca o senzatie generala, oamenii gusta noua fata a fotbalului de club polonez, si acesta ultracomercializat si oferit ca produs de consum, asaltandu-te ca forma dar cu continut subtire, si pare a astepta cu nerabdare gazduirea turneului final, sugerata in filmuletul cu stadionul virtual, ce va atrage si alte investitii si va genera venituri intr-o minunata capitala milenara a Sileziei.

In rest, Legia tot in plasa lui Wisla si Ruch, iar Slask la primele puncte cedate acasa, intr-un tur inceput in 1 august, cu punct terminus 13 decembrie. Iar in oras, toate remarcabile.

Un monument in memoria tragediei de la Katin, amplasat in preajma Muzeului de Istorie Nationala

Un monument in memoria tragediei de la Katin, amplasat in preajma Muzeului de Istorie Nationala

Pietele, arhitectura, bulevardele aerisite, aerul domnesc, lumea asteptand calm la semafor, puzderia de respectabile lacase de cult, promenadele, Festivalul Vinului, reclamele pomenind de C.E. de baschet si volei masculin din oras, in plina desfasurare, plus maratonul “nostru”, cel mai “tare” din Polonia, uns de ospitalitatea sincera a Silezienilor.

Rynek, piata centrala din vechiul burg, are sute de cladiri de o minunata frumusete arhitectonica...

Rynek, piata centrala din vechiul burg, are sute de cladiri de o minunata frumusete arhitectonica...

Care au un unic of. Sa nu mai auda, din largile grupuri de turisti germani, rostindu-se numele Breslau. Caci Wroclaw e unic, al localnicilor, si se gateste sa primeasca in nici trei ani Europa. Nu va dezamagi. Ba chiar isi va alege simpatiile, dupa cum am remarcat in timpul jocului de volei Bulgaria – Rusia, difuzat pe un urias ecran panoramic amplasat in centru, la care oamenii au aplaudat fatis setul smuls de vecinii de la sud de Dunare…

Iar pe soclul statuii ecvestre a primului rege al Poloniei, Boleslav Chudnoy, figura si Dacia, cu granitele ei, intr-o harta in relief a vechii Europe centrale

Iar pe soclul statuii ecvestre a primului rege al Poloniei, Boleslav Chrobry, figura si Dacia, cu granitele ei, intr-o harta in relief a vechii Europe centrale

Cine cauta, gaseste. Am descoperit Dacia in Silesia, la Wroclaw!

Cine cauta, gaseste. Am descoperit Dacia in Silesia, la Wroclaw!

Anunțuri

Poarta 13 sau despre Ajax – „Pana” din ’71, pe Wembley

Septembrie 10, 2009

 Exclusiv din Atena, am scris pentru <Fotbal Vest> sub genericul DRUM EUROPEAN: despre AJAX – PANATHINAIKOS din ’71, pe Wembley, si cu titlul <Poarta 13>, despre alb-verde, o faimoasa poarta de acces in arena “Nikolaidis” si spiritul fanilor Mad Boys, intr-un cuvant Panathinaikos, cu ale sale zile de glorie, cand juca in finala cu adversara Timisoarei, Ajax.

In adnotari, curand, voi reveni cu alte amanunte si suport fotografic de la „Nikolaidis” si „Spirou Louis”.

 

De pe tuguiul Lykavittos, din inima Atenei, parca nesfarsitul alb arhitectonic al capitalei Greciei ti se desfasoara in toata splendoarea sa. De-acolo, de la Capela Sfantului Gheorghe, totul pare imaculat iar templul Parthenon de  pe stancosul Acropolis, mai scund, din apropiere, aduce aminte de gloria vremurilor dinaintea erei noastre.

Pe deal in jos, lantul de graffitti in alb-negru si verde , cu litere uriase pe stancarie, pomeneste si de gloria altor zile si sugereaza ca esti in zona unui mare si iubit club. Niciunde simbolul portii 7, in alb-rosu, a lui Olympiakos, din “patria” sudica, dinspre portul Pireu, ci peste tot trifoiul si despre poarta 13, pecetea fanilor patimasi ai lui Panathinaikos.

Iar la al treilea colt, de intrare pe straduta Panathinaikou, explozie de culori. “Glory Days Wembley 1971 – 2001 “ iti face cu ochiul de pe zidul exterior al arenei “Apostolos Nikolaidis”, intesat de diverse inscriptii pe intreaga lungime a peluzei cu afectiune alintata “Leoforos”  si care parca se pravaleste peste straduta. Vazute de dedesubt, treptele iti pot lesne sugera iuresul nu doar cu fumigene iscat de chibitii care tropaiau in zile de meci.

Poarta 13, de fapt doua structuri metalice rotative, de acces, dispuse fata in fata, parte al unui intreg tarc, e chiar aici si plina de simboluri. Peste straduta, dintr-o casa in alb-verde-negru si cu Mad Boys 13 urias pe frontispiciu, razbat voci si muzica rock. Cei cativa fani imi spun din start ca e sediul de la stadion al galeriei din peluza “Leoforos” si ca “Apostolos Nikolaidis” e “casa de suflet”.

Sediul functioneaza ca bar dar e de fapt o minunata colectie a tot ce tine de Panathinaikos si alb-verde. In hol, steagul Mad Boys si anul 1988, cel al asocierii galeriei. “Primii am lansat coreografia si cantecele de pe arenele grecesti”, mi-a spus Hristo, un urias bland, adaugand ca ambianta era magnifica pe “Nikolaidis” pe cand oamenii inca asistau la jocuri din picioare, vreo 24.000.

“O lira sterlina in picioare” traduc de pe biletul la finala Cupei Campionilor Europeni din 2 iunie 1971, de pe Wembley din Londra, si pufnim in ras. “Aveam doar 8 ani, am vazut-o la teve”, a spus Hristo despre acea Ajax –  Panathinaikos 2-0, aratand spre un tricou verde crud, fara sponsor, doar cu trifoiul, inramat la loc de cinste. “In acesta am jucat finala!”

Inramate, alaturat, sub forma de insigne, toate versiunile de tricouri purtate peste ani de alb-verzi, incepand cu – surpriza – cel rosu sangeriu, din 1908. Da, “Pana” a avut anul trecut centenarul iar asta e mentionat peste tot, la fel si “Zilele de glorie”, despre ’71 pe Wembley ori in Intercontinentala de la Montevideo.

Au ramas doar amintirile si parca un soi de furie inabusita, fatalista, in ton cu durerea inlacrimata la focul de pe cel de-al doilea deal din triunghiul inaltimilor verzi, “plamani” strajuind Atena, dupa ce in 2007 arsesera pantele lui Pendeli. Incotro?

Mai nou spre “Spirou Louis”, noul stadion olimpic din nordul Atenei, unde “Pana” joaca intr-un cadru modern dar neutru, nu ca in barlogul intim “de-acasa”, pe “Nikolaidis”, unde se intorcea provizoriu in 2000. “De cand cu scaunele, mai intram doar 18.000. Dar mai nou a trebuit sa plecam <de-acasa>. Sufletul nostru e totusi aici…”, mi se mai spune. Si se vede…

Se vede in minunata colectie de fotografii si decupaje de arhiva, fie cu intrarea pe Wembley cot la cot cu Cruyff ori in programul de meci al acelei finale, fie in instantaneul golului de pe Goodison, in drumul victorios spre Londra, sau in coreografia sub forma de trifoi si luminata de torte.

“Para Uber Alles” pe fond alb si continuarea “Mad Boys Fan Club”, pe verde, e bannerul cel mai mare si politicos al tifosilor de la poarta 13, surprins in multe clisee. Pe un alt steag urias, al Regatului Unit, despre turul european al fanilor Ampelokipou, purtand numele zonei din estul arenei, identic cu cel al modernei statii de metrou din preajma, cu destinatia aeroport, si ce te duce cu gandul la regenerarea anuntata a cartierului, vizata de “dezvoltatori”, in care vechiul “Nikolaidis” cu ale sale graffitti despre 13, 1908 si ’71 ramane focar al pasiunilor unora.

Admirabila si colectia de fulare din sediu, cu tot ce tine de alb-verde, de la alte finaliste ca Borussia, Rapid Viena, Sporting, Ferencvaros ori Celtic si pana la alde Linfield, Hammarby, Plymouth Argyle sau… Irlanda. Dar Hibernian, pe care o vizitam recent? In bogatia din sediu, probabil am pierdut-o din ochi.

Ies cu numarul 54 al revistei in 42 pagini “Mad Boys 13” si cu calendarul lor, in care fiecare zi de 13 e inverzita, si intru in buticul de sub tribuna a doua, vanzand la reduceri tricoul eventului din 2004, cand “Pana” se razbuna pe “Oli” pentru acel de pomina 0-3 din 2003, in pribegie pe Rizoupoli, unde se lasa inclusiv cu caft, iar de-acolo sfarsesc in coltul opus intrarii 13, la sala cu panouri si locuri alb-verzi de sub treptele peluzei vecine, unde chiar se antrena baschetul clubului, candva de 5 ori cuceritor al Europei.

Ma despart de stadion, “vechea casa”, din fata tribunei principale, pavoazata la marea artera Leoforos Alexandras probabil de sponsorii adidas si cosmote, ce au desfasurat uriase colaje cu clisee de arhiva cu legende ca Domazos si Saravakos, si in care depistezi rivali ca Vialli ori Phil Neal, si imi spun ca desi buldozerul va darama candva poarta 13, pasiunea alb-verde din sufletele Mad Boys se va perpetua si-n pribegie, pe “Spirou Louis”, maratonist invingator la primele Jocuri Olimpice, din 1896, iar in viitor pe noua arena a echipei, acum in constructie.