Posts Tagged ‘Euro 2008’

Romania, 28 puncte din 30 posibile: spre Mondial!

noiembrie 1, 2009

Am trecut pe langa Lansdowne Road, stadionul national in reconstructie al selectionatelor de fotbal si rugby ale Irlandei, situat undeva in sud-estul Dublinului, la o aruncatura de bat de plaja la Marea Irlandei, si mi-am amintit de o toamna mult mai rodnica a „tricolorilor”.

Se intampla in 11 octombrie 1997, pe acest Lansdowne Road pe-atunci tot mai invechit, ca Romania sa risipeasca abia primele puncte intr-o excelenta campanie de calificare la Coupe du Monde 1998. „Tricolorii” soseau la Dublin cu un procentaj 100%, noua victorii din tot atatea jocuri, printre care si un 1-0 „cheie”, acontat in ajun de Pasti, in Ghencea, contra irlandezilor, cu Adi Ilie marcator.

Dublin26Oct09 235

In octombrie '97, Romania remiza pe vechiul Lansdowne Road din Dublin, 1-1 in Irlanda, la finele unei impecabile campanii de calificare. Lansdowne Road e de vreo 2 ani in reconstructie iar acum pe terminate, un urias de beton si sticla, pe cand Irlanda se pregateste de barajul cu Franta pe cealalta mare arena dublineza, Croke Park, in vreme ce Romania va viziona Mondialul la televizor. Asa se intoarce roata...

Pe Lansdowne Road, Gheorghe Hagi a marcat deja in minutul 8, si doar golul egalizator al lui Tony Cascarino, din minutul 38, a spulberat procentajul maxim in grupa opt a preliminariilor. 1-1, cu Hagi ulterior inlocuit in minutul 83, de Ilie Dumitrescu. O, tempora.

Egalarea reusita de „Cas” este pomenita in scurta radiografie a preliminariilor, pe pagina oficiala rezervata turneelor finale mondiale si a calificarilor tinuta de www.fifa.com , forul fotbalistic mondial, pentru simplul motiv ca defilarea Romaniei in respectiva campanie a fost de neegalat. Doar Germania, Spania si Norvegia, dintre europene, aveau sa se califice si ele pentru Mondialul din Franta fara vreun esec la activ. 

Romania a castigat grupa cu 28 puncte din 30 posibile si un golaveraj grozav, 37-4, cu zece puncte avans in fata Republicii Irlanda, care era apoi invinsa la baraj, 1-1 si 1-2 cu Belgia, in drumul spre Franta. Erau de fapt primele preliminarii cu manse tur-retur de baraj pentru clasatele pe locul doi in grupe…

Au trecut 12 ani de la toamna cu recolta aproape maxima si in seara de 10 octombrie 2009 „tricolorii” ieseau cu capul plecat de pe Maracana belgradeana: 0-5 in penultimul joc al preliminariilor pentru World Cup 2010 din Africa de Sud. Din 11 octombrie ’97 pana in 10 octombrie 2009 multe asadar au luat-o la vale. Procentajul din preliminariile incheiate cu un succes in fata Insulelor Faroe a fost slab iar pozitia ocupata, a cincea, dupa sarbi, Franta, Austria si Lituania, este o dovada a reculului evident al fotbalului romanesc, mai ales la nivelul selectionatelor nationale.

Dupa generatia lui Hagi, una remarcabila, cu cantecul de lebada in sferturile de finala ale C.E. din Belgia si Olanda, in anul 2000, tot mai putin „a venit din urma”, iar calificarea la Euro 2008 a fost mai degraba exceptia care intareste ideea ca Romania s-a indepartat de crema capilor de serie, de selectionatele de calibru. A redevenit echipa oarecare, cel mult fericita nevoie mare in rarele ocazii aidoma preliminariilor pentru Euro ’84 cand reusea rasturnarea „carului mare” Italia in drumul spre Hexagon.

Si te-ai dus, dulce minune. Nimic nu e vesnic, traieste si savureaza clipa. Si apreciaz-o la adevarata valoare…

Dublin26Oct09 141

Uriasul Croke Park, cu 82.300 locuri, aici intr-o macheta din muzeul de prezentare de la stadion, din incinta Gaelic Athletic Association, patroana a hurlingului si jocurilor Galice disputate pe arena, va gazdui in 14 noiembrie mansa tur a barajului pentru C.M. 2010, Irlanda - Franta. Ar putea fi ultimul meci oficial al fotbalistilor in gazda la GAA cu al ei hurling, inaintea intoarcerii in toamna viitoare pe Lansdowne Road. Si poate ca sortii ii vor retrimite pe "tricolori" in Dublin, acum, ca sunt intr-o urna valorica inferioara

Reclame

Doi Giggs dar de ce nu doar cu autohtoni?

octombrie 20, 2009

In Football Made in UK, publicat in Fotbal Vest dupa incheierea grupelor preliminare din Europa de calificare la C.M. Africa de Sud 2010, am facut o paralela intre traseele unor frati si cele ale unor selectionate…

Nu doar Ryan Giggs cu cetina tot verde inca inscrie, ci si fratele sau Rhodri, in doua runde calificatorii succesive din Cupa Angliei, iar aidoma contrastului intre traiectoriile carierelor lor se evidentiaza si diferenta de la esec la victorie data de sosirea selectionerilor straini la unele reprezentative.   

Sambata s-au implinit doi ani de la o seara amara pentru Albion in preliminarii, Rusia – Anglia 2-1, deznodamant ce ni-l confirma atunci, inaintea aterizarii, capitanul aeronavei pe ruta Budapesta – Londra. Mi-am amintit candva saptamanile trecute de acea reactie parca impacandu-se cu soarta a unor englezi de la bord, tot in aer fiind si dandu-mi-se sah cu o intrebare legitima lansata de o tanara nu neaparat amatoare de fotbal.

De ce nu interzice regulamentul angajarea la nationale a antrenorilor straini?” M-am fastacit la cat de mult poate fi pomenit fotbalul in avioanele lumii globalizate dar mi-am amintit “momentul Moscova”. N-ar fi rezistat raspunsul asa incat mi-am spus doar in sinea mea ca e lasata astfel o portita nu numai unor selectionate africane in haos tehnico-tactic ci si unor mari si stravechi natiuni pierdute cu firea pe dreptunghiul verde.

Hiddink a pavat atunci nesperat Rusiei calea spre Euro 2008, punand la punct Albionul care-l desconsiderase si dandu-le insularilor idei sa caute un altfel de Eriksson. Olandezul, semifinalist cu esticii la Viena si reamintind de ascensiunea lusitana a grecilor lui Rehhagel, e acum la barajul pentru Mondial, unde Anglia e déjà in carti cu un italian ce a facut uitat rateul lui McClaren. “Dar nu e drept, nici normal!” parca mi-a citit ea gandurile.  

Dar cam ce mai e drept si firesc in lumea asta? Cinstita a fost oare ciopartirea fostei Iugoslavii? Deloc. In plan fotbalistic insa, rezultantele au confirmat potentialul valoric al acelor meleaguri, noua Serbie calificandu-se en fanfare la prima incercare iar Slovenia si Bosnia-Hertegovina stand cot la cot la poarta cu mai potente financiar federatii ungandu-i pe alde Hiddink, Rehhagel ori Trap.    

Ii observam in avionul spre Albion pe sarbii cu Rugby League in piept in lunea imediat urmatoare spumosului 5-0, tineri volubili, dezinvolti si surazatori in ciuda contuziilor de pe maini si fete ori a gleznelor umflate, si-mi ziceam ca putin le pasa de nevoia de vize prin Europa. Srbija. Sunt altfel dar cat de aidoma recentilor lor vecini, croatii, la capitolul darzenie si determinare.

Iar Republika Hrvatska ne va lipsi in Africa de Sud, lasandu-i loc poate unui Shevchenko amintindu-ne de somniferul Elvetia – Ucraina 0-0 si penaltyuri. Va lipsi exuberanta unui chitarist cu cercel in ureche ce din postura de fundas cu 3 goluri marcate in preliminarii califica in premiera Croatia la un turneu final mondial, Coupe du Monde ’98, unde sesarul nonconformist avea sa ia bronzul in numele a nici 4,5 milioane locuitori serband doar 7 ani de la independenta tarii. Lijepa nasa domovino ii cantase de 44 de ori “in iarba” iar dupa nici un deceniu, la nici 40 de ani, acum antrenorul tot cu cercel era si mai mandru pe Wembley. Slaven Bilic isi savura revenirea pe-o insula unde se remarcase in aparare…

Unii, cu “sange” si mandrie, iau bronzul la mondial si apoi inving in Templu, altii, desi cu resurse multiple, asteapta peste patru decenii o medalie, din care in ultimii cam 18 ani abia ca s-au calificat cu autohtoni la carma de doua ori. Asa ramane… Straini ca si Capello sunt necesari dupa retragerea lui Bahramov, fie ca-i drept sau stramb. Babilonie.

Iar pe cand Don Fabio califica la pas Albionul, fratele mai mic al unui fotbalist de zile mari egala pe o scena mult mai restransa, intr-un nestiut joc de Cupa Angliei. Era pentru a doua oara in duelul Salford City – Blyth Spartans, scor 2-2, cand gazdele din liga Unibond North isi ofereau sansa unei rejucari pentru accederea in al patrulea tur de calificare al F.A. Cup si totodata ultimul inaintea primei runde propriu-zise.

Da, Rhodri Giggs, extrema de 32 ani leita lui Ryan, egalase la doi pentru amatoarea din Greater Manchester, dupa ce cu doar patru zile inainte, in minutul 82 al jocului din turul precedent al Cupei Angliei, cu Hyde, marcase unicul gol, suficient pentru calificarea valorand 4.500 lire sterline.

Amintesc suma, maruntis pentru vedetele lui Don Fabio, caci Salford chiar se alesese cu sediul incendiat si istoria de pe pereti cenusa, in opinia localnicilor de mana necuratului. Dar admirabilii fani ai oaspetei Hyde au strans pentru Salford 180 lire in galetusa… fara apa iar Rhodri Giggs & Co s-au aliniat in aceasta marti in rejucarea de la Blyth, cu speranta prezentei intr-unul din cele 32 jocuri ale amintitului tur patru, oferind o miza crescuta, de 7.500 lire. Si tot la 4 zile distanta…

In cursa e si fosta echipa a lui Rhodri, FC United of Manchester, dupa 3-3 acasa si 1-0 in rejucarea de peste doar doua zile, la Stalybridge Celtic, unde a deplasat 1.923 fani. Rezista si Hendon cea in chirie langa Wembley, de care scriam recent, dupa 0-0 acasa si 9-8 la penaltyuri in rejucarea la Ashford. Si vor intra sambata in scena si cele de liga a cincea, printre care nume ca Wimbledon, Luton Town, Cambridge United sau Oxford United.

Cu sau fara Rhodri in Fourth Qualifying Round? Ryan Giggs a cucerit Cupa Angliei de patru ori, a marcat in fiecare campionat de la lansarea Premier League in ’92, a batut recordul de aparitii la Man United al lui Bobby Charlton chiar in finala de la Moscova, dar Giggs nu e numai unul.

Si amatorul Rhodri inscrie pe drumul spre Wembley. Pe aceeasi cale, Ryan a marcat de 10 ori, intorcandu-se intr-un Templu in care juca in ’89 in echipa scolara a Angliei, contra Germaniei Federale. Apoi, peste ani, 12 goluri in 64 selectii pentru Tara Galilor in contul unspearului nascut in Cardiff si cu bunic din Sierra Leone. Anglia n-a putut avea zvarluga ce maine-poimaine face 36 ani, “strainul” Capello nu-l vrea pe unul ca Almunia iar brazilianul nu merge la Mondial. Eduardo.

La baraj, Irlanda v Franta, Grecia v Ucraina, Rusia v Slovenia si Portugalia v Bosnia. In 14 si 18 noiembrie.

Ziua 171. Ani lumina de la „Huo!” la 0-0 la pauza cu Andorra

iunie 14, 2009

A trecut si miercurea cand si ultimii au luat vacanta, fie ei chiar multimilionari campioni si vicecampioni. 10 iunie, cu ocazia jocului de calificare din preliminariile C.M. 2010, Anglia – Andorra. Si cat de diferite sunt datele problemei. Dar chiar, cat a trecut, macar pentru unii? Ei bine, campioana ramasa „in functie”, Man United, pornea pe 10 august 2008, pe Wembley, cu ocazia FA Community Shield, 0-0 cu „Pompey”, iar una ca Arsenal, peste alte 3 zile, intr-un 2-0 la Enschede, cu Twente, in a treia faza preliminara a Champions League… Le-o fi si lor de-ajuns, nu-i asa, Mister Rooney ori Walcott? Dar ma contrazic, asta vizavi de „ziua” de alaltaieri si conflictul Wenger – Pearce, pentru Walcott.

Capello si selectionata sa au adunat 7 victorii din tot atatea posibile pentru accederea la turneul final din Africa de Sud, o schimbare la fata comparativ cu descinderea Albionului la Barcelona, cu McClaren la timona, cand un 0-0 la pauza impotriva micutului stat din Pirinei a generat furia oarba a sustinatorilor englezi deplasati in Catalonia si a anticipat o campanie esuata de calificare la Euro 2008. Dar nu la paralelele inegale Capello – McClaren ma voi referi, nici la revenirea Angliei pe linia de plutire alimentand marile asteptari ale unei mandre natiuni fotbalistice, ci la doua considerente afectand tangential sportul nu doar in Albion rege si mai ales activitatea federatiei din Soho Square.

Acel 0-0 cu huiduieli la pauza s-a consumat in 28 martie 2007, la patru zile dupa ce Albionul remiza alb in Israel, iar rateurile par acum la ani lumina, mai ales in lumina ultimului 4-0 cu care s-a intors Capello din Asia. Dar altele-s subiectele…

Uno… 

Luni seara, cu prilejul amicalului de tineret Anglia – Azerbaidjan, difuzorul irlandez prin satelit Setanta Sports parea a-si fi facut retragerea cu coada intre picioare in ceea ce priveste transmisiile fotbalistice in direct ce tin macar de reprezentativa celor Trei Lei. Un vis conturat in joaca, intr-un bar din vestul Londrei, cand cu meciul Irlanda – Olanda de la Coppa del Mondo 1990, pentru care doi „verzi” au licitat drepturile de difuzare pe propria lor retea si au perceput 5 lire sterline de la fiecare client ce a calcat pragul stabilimentului pentru a viziona acea remiza, tocmai era pe cale sa se destrame intr-un bluf de mari proportii, si inca pe marea scena.

Setanta Sports si-a consolidat proeminenta cand a reusit sa dobandeasca un „pachet” din drepturile de difuzare impartite de Premier League si detinute in prealabil sub forma de monopol de BSkyB, control care fusese zdruncinat prin decizii europene stipuland legea concurentei. Odata infipti macar si cu un stegulet modest, cei de la Setanta se puteau declara multumiti… The New Kids on The Block. Au transmis in direct din Premier League si, undeva peste mana, tinand cont de statutul lor de post privat prin satelit dinafara Regatului Unit, au greblat pana si dispute din competitia K.O. patronata de Football Association, si anume Cupa Angliei, ba chiar si meciuri oficiale de calificare ale Albionului si al altora dintre tarile Home Nations. Asta insa pana luni, cand The New Kids n-au mai avut forta in buricul degetelor sa se mentina pe bloc. Li se va deschide parasuta? Analistii au estimat ca nu… Serviciul de abonamente pentru clienti, atat telefonic cat si pe internet, a fost brusc sistat, semn al lacatului iminent la usa.

Setanta s-a vrut a fi o alternativa sau mai bine zis o contrabalanta la monopolul Sky in Premier League, si in acest sens a fost asadar binevenita desi, licitand exact pentru meciurile Angliei, si-a intins plapuma cu o impunitate de ordin mai degraba moral. Jocurile Angliei, in orice oranduire normala, ar fi trebuit sa ramana apanajul BBC, tot asa cum ale Romaniei ar fi ramas in mod ideal in curtea TVR. Dar vremurile s-au schimbat subit si canale comerciale, ba chiar prin satelit si straine, au obtinut drepturile de difuzare de la cel mai vechi for fotbalistic federal din lume. Bastioanele traditionalismului erau daramate. Nu supararea celor care ar fi dorit sa vizioneze Anglia tot pe BBC au facut insa ca Setanta sa nu-si perpetueze consolidarea pe piata, ci slabele sale vanzari. 1,25 milioane abonamente nu suna mult, intr-o tara avida de fotbal si dresata recent in a fi ahtiata de fotbalul transmis pe micul ecran, numarul de abonati necesar macar pentru a supravietui fiind estimat la 1,9 milioane.

Sesizand esafodul destramat al conlucrarii cu Setanta, Football Association e pregatita pentru redistribuirea imediata a drepturilor de difuzare, asta daca se incumeta cineva sa liciteze la nivelul stachetei ridicate de postul prin satelit, in disperarea sa de a-si asigura un contract ce parea cu mare priza la public. Ei bine, cert e ca jocul cu Andorra e pe mainile ITV, unul dintre canalele terestre nationale ce lua initial transmisii ale nationalei de la pana recent monopolista pe aceasta felie, BBC.

Daca nu multi ar fi simtit lipsa Setanta cand e vorba de meciurile cu implicarea Football Association, deci ale Albionului ori din Cupa Angliei, in schimb atat Premier League cat si Scottish Premier League isi refac socotelile zdruncinate de incapacitatea de plata a Setanta. Care a ratat deja termenul de plata, de saptamana trecuta, a celor 3 milioane lire sterline, in cuferele forului primei ligi a „cimpoierilor”, si pare si mai subreda in privinta mult mai consistentei sume ce o are curand de livrat pusculitei lui Richard Scudamore, la Premier League. Problema e ca Setanta mai avea un an din contractul in derulare plus castigase din nou o particica din viitoarea intelegere, si mai banoasa, pe 3 ani. Cine va prelua potul, in conditiile in care Sky nu are dreptul, conform avertismentului primit de la „centru”? S-a auzit in iarna, cand cu licitatia viitorului contract, numele ESPN, de peste Atlantic, ba chiar n-ar fi exclusa lansarea propriu-zisa a „Premier League TV”, o proprie afacere, in familie. Si apropo de posturile proprii, Setanta avea intelegeri financiare pana si cu cateva din canalele private ale unora dintre cluburi, printre care Liverpool, asa incat ramificatiile incapacitatii de plata a Setantei sunt mai adanci si mai raspandite decat pare la prima vedere. Mica – mica in comparatie cu gigantul Sky, si totusi semnificativa, cand e vorba de achitarea platilor. Minusul in vistieria fotbalului, per total, din picajul Setanta, s-ar ridica la 150 milioane lire, deloc de neglijat in conditiile creditarii actuale restranse, a devalorizarii lirei si a conditiilor mai neprielnice de piata.

Un crah similar se lasa cu consecinte mult mai drastice la inceputul anilor 2000. Atunci, intr-o tentativa gen pionierat, ITV a incercat lansarea transmisiilor digitale a unor jocuri din Football League, obtinand drepturile de difuzare pentru „pachetul” respectivelor dispute din ligile 2-4. Proiectul nu s-a materializat, ba chiar a capotat din fasa, crah care a lasat The Football League si implicit cele 72 cluburi profesioniste de sub umbrela sa fara veniturile anticipate. Neavand de unde sa le imparta sumele asteptate, Liga a asistat la automutilarea sau chiar alunecarea in faliment a unor cluburi membre. Acum, cu bani de rezerva, mai puternicele foruri ale primei ligi engleze respectiv scotiene, vor face probabil platile necesare membrelor ei, chiar daca banii asteptati de la Setanta nu vor mai veni sau vor rasari de undeva, cu intarziere.

Esecul Setantei e implicit masura puterii BSkyB. Care domina si controleaza piata, chiar marind potul la licitarea viitorului contract de difuzare al jocurilor din Premier League. Setanta n-a tinut pasul si puritanii nu pot decat sa se bucure, obiectand ca jocurile Angliei n-aveau ce cauta in difuzarea unui post nu terestru si inca strain. Iar la fel cu Cupa Angliei, intr-un fel patrimoniu national. Devenise ridicola in actuala campanie de calificare imposibilitatea multor suporteri sa vizioneze meciurile nationalei tarii lor, asta pe cand acelasi joc era difuzat bine mersi peste mari si tari. Poate ca federatia va fi mai chibzuita, cui sa ofere contractul…

Setanta nici n-a patruns in multe case, nici in prea multe puburi de pe colt, care au fost „sugrumate” de Sky in a-si obtine licenta de redifuzare, si nici transmisiile in sine ori comentariile din platou n-au avut calitatea rafinata peste ani de Sky. Sunt multi care spun ca a viziona o transmisie fotbalistica asigurata de Sky e o alternativa mai buna decat a te deplasa la respectivul meci. Si asta spune multe. Dar Setanta poate fi deplansa ca orice competitoare care s-a vrut acolo, in bucate, sa ofere un serviciu publicului.

Dar dupa o saptamana de a fi sau a nu fi, postul a fost „injectat” cu zecile de milioane necesare pentru aducerea la zi a platilor drepturilor de televizare si cu promisiunea ca va subzista cum necum pe piata. In schimbul a 20 milioane lire, un investitor nord-american de origine europeana a preluat 51% din Setanta. Cum va naviga in continuare, demn de urmarit… 

Due…

Anglia – Andorra, fie ea si o confruntare de mana a doua, datorita inferioritatii oaspetei, ramanea totusi un joc oficial de calificare la Mondial, si inca pe Wembley. O umbra a deznadejdii s-a intins insa peste ultima aparitie inaintea pauzei de vara a starurilor Angliei in fata fanilor sai. Si anume dilema descinderii conform obiceiului la marea arena din nord-vestul Londrei. Si asta pentru ca, din preziua jocului, de la ora 7 post meridian, timp de 48 ore, sindicatul transporturilor are anuntata o greva inclusiv a metroului londonez. Si cu ce sa ajungi mai lesne la Wembley decat cu metroul, pe ultimul tronson dat in folosinta, „argintiul” Jubilee Line?

Anticipand actiunea revendicativa, The F.A. a stopat la 70.000, inca de saptamana trecuta, numarul biletelor puse in vanzare la jocul Angliei, preferand niste venituri mai mici unei potentiale seri cu cantec, de atata ingramadeala. Cuvantul haos a fost amintit in stirile pe marginea complicatei situatii a deplasarii fanilor la si de la stadion pentru un joc in nocturna, de la mijlocul saptamanii, si acesta e colacul peste pupaza la niste saptamani foarte agitate in general in peisajul social din Albion. Taman o greva a transporturilor, la ora pelerinajului spre Mecca fotbalistica, pentru a vedea o Anglie renascuta, mai trebuia unei societati care afla de la o zi la alta ca parlamentari percepeau din banii contribuabililor cheltuieli pentru sa zicem dopuri de chiuveta ori ca alte nu stiu cate posturi de munca sunt agatate in cui in lungul si latul insulei. Greva generand poate chiar anularea unui drum cu baiatul la Wembley, un alt motiv de fiert in suc propriu pentru o natiune neobisnuita in ultimul deceniu cu asemenea nemultumiri si o alta adaugire la ceea ce ar putea sfarsi intr-o provocare fatisa a unui an de fierbere.

Mai intai multor case li s-a luat sansa de a viziona meciurile Angliei, pe canalele terestre traditionale, BBC ori macar ITV. Doar 1,25 milioane abonati pe Setanta plus ingramaditii prin baruri asistau la ceea ce devenea un privilegiu. Iar acum multor fani li se complica existenta cu niste garnituri de tren sistate, spre stadion.  Batai de cap pentru FA, pentru autoritati, forte de ordine. Dar i-as plange de mila doar fanului care sigur a platit un pret piparat si acum se scarpina-n cap: cum sa ajung fain frumos acolo? Nu „ingramaditi ca vitele”, cum sesiza un localnic aventura de a te strivi si sufoca intre usi inchizandu-se si alte corpuri la urcarea la ora de varf in metroul londonez…

Pana la urma au fost putin sub 60.000 de spectatori, iar scorul cu Andorra a fost pe masura, 6-0, Rooney si Defoe facandu-si datoria cu „duble” iar Beckham reconfirmand ca e mai mult decat folositor fie si ca inchizator… Capello i-a folosit pe Green – G Johnson, Terry, Lescott, A Cole – Walcott, Lampard, Beckham, Gerrard – Rooney, Crouch. Asadar Walcott a fost titularizat, cu 5 zile inaintea startului C.E. Under-21, contra Finlandei. Si se pare ca nu doar Capello plus Pearce sunt incantati in a-l fi pus la punct pe Wenger in privinta folosirii lui Theo la aceste „oficiale” din vara, ci insasi tanarul jucator. Care pune selectionatele nationale mai presus de odihna inaintea unei noi campanii. Asta spre deosebire de Bentley, acum 2 ani, si care, iata unde a ajuns… Nici macar rezerva la Spurs si pe farasul lui Harry Redknapp.

Ziua 164. Le Goal pe Stade de France

iunie 6, 2009

Acorduri de chitara, muzica rock, razbatand dintr-un pub din preajma. E pe inserate, e caldut, si usa deschisa a pubului te imbie sa asisti la concertul live. Pe o scena improvizata, un artist localnic, purtand tricoul cu „limba” celor de la The Rolling Stones.

Muzica rock intr-un pub de langa gara centrala din Edinburgh, The Hebrides, purtand numele grupului de insulite din arhipelagul britanic. Pe perete, un colaj in relief al Hebridelor. Multe si mici, Hebridele Interioare si Hebridele Exterioare, amplasate in largul coastei vestice a Scotiei la Oceanul Atlantic. Jura, Skye si Mull par nume cunoscute, din grupul Inner Hebrides, iar St. Kilda mi-e cel mai familiar, dintre Outer Hebrides. Ocupate inca din paleolitic, ajunse si sub control norvegian si in mod cert de o frumusete aparte, cum ma asigura si cunoscatorii. Dar tac si ascult muzica. Deuchars, o bere locala, ciocnita cu alti maratonisti…

Si surpriza de a descoperi pe celalalt perete unul dintre cele doar 300 si ceva de copii ale unui tablou cu dedicatie speciala, onorand un moment remarcabil din istoria recenta a fotbalului scotian. Titlul e sugestiv… Le Goal…

Le Goal, cu eroul James McFadden si reusita sa pe Stade de France din Paris...

Le Goal, cu eroul James McFadden si reusita sa pe Stade de France din Paris...

Unul dintre putinele tablouri „Le Goal” a sfarsit in The Hebrides, cu o dedicatie speciala de la autorul golului, James McFadden. Se intampla in 12 septembrie 2007, pe marea arena pariziana, la jocul Franta – Scotia, din preliminariile Euro 2008. Ceea ce parea a fi un succes facil al „cocosului galic” s-a transformat intr-o surpriza de proportii, cu ramificatii pana in ultimele secunde ale campaniei de calificare.

A fost Franta – Scotia 0-1, intr-un joc inscris cu litere de aur in istoria fotbalului scotian. Nu doar succesul de la Paris va ramane in memoria fanilor „cimpoieri”, ci mai ales modul cum a fost smulsa victoria. Cu indarjirea maxima a elevilor lui Alex McLeish si cu momentul de geniu al eroului James McFadden. Care si-a incrustat numele pe vecie in patrimoniul fotbalului de la nordul Hadrian’s Wall. Un stang de senzatie, cazut din senin, de la 30 metri, care a ingenuncheat Franta la ea acasa! Un eurogool marca McFadden si imaginati-va bucuria din barurile Scotiei, la ora acelei dispute din toamna lui 2007.

Desi Scotia a avut sanse de calificare pana in ultima runda a preliminariilor, meciul cheie, de pe Hampden, s-a incheiat cu 2-1 pentru campioana mondiala la zi, Italia, peninsularii si Franta calificandu-se la turneul final, intr-o grupa cu Romania, si lasand revelatia campaniei, Scotia, sa-si linga ranile in insula. Golul lui McFadden a ramas insa consolarea acelei sanse irosite.

Iar The Tartan Army, organizatia oficiala a suporterilor Scotiei, l-a imputernicit pe Jon Snodden, un artist local, sa zugraveasca reusita noului erou al „cimpoierilor”. Graficianul l-a portretizat pe McFadden in momentul sutului, schitand cadrul portii iar in fundal tribunele Stade de France. Colajul cuprinde si chipul lui McFadden iar „Le Goal”, in serie mica, a fost lansat in scopuri caritabile, pentru ajutorarea copiilor. O initiativa nobila a suporterilor, in amintirea unui gol de aur, ce ar fi putut readuce Scotia, dupa zece ani, la un turneu final…

„Le Goal” poarta semnatura autorului si a marcatorului, McFadden. Inramata, langa „Le Goal”, o nota explicativa, cu alte cateva fotografii cu subiect fotbalistic agatate pe peretii de la The Hebrides. Si nu surprinde fundalul uneia, cu tribunele arenei lui Motherwell, Fir Park. Scaunele ei galbui… De ce Motherwell?

Ei bine, la varsta de 17 ani, atacantul McFadden era lansat in prima liga scotiana. Ulterior, era inhatat pe 1,25 milioane de conationalul sau, David Moyes, la Everton. Ca jucator al lui Everton, mignonul McFadden marca atat intr-un alt succes de 1-0 al Scotiei, contra Olandei, in barajul de calificare la Euro 2004, cat si impotriva Romaniei, in 31 martie 2004, intr-un joc amical disputat la Glasgow. „Tricolorii” aveau sa invinga cu 2-1 iar McFadden isi trecea in cont al treilea gol pentru „cimpoieri”. Anii au trecut, iar el a adunat reusite, si intr-o remiza de 1-1 la Valencia, cu Spania, si in preliminarii mondiale, contra Moldovei, sau imediat dupa triumful de la Paris, impungand si Ucraina, intr-un 3-1 la Glasgow.

McFadden a marcat si in actualele preliminarii, intr-un 2-1 la Reykjavik, dar Scotia e in urma aceleiasi Olande de care era surclasata la acel baraj din 2003, 6-0 in returul din Tara Lalelelor. Acela era doar al doilea gol al scotianului, ajuns acum la „cota” 14, din 42 selectii. Anul trecut, marcatorul de 26 ani de pe Stade de France se reunea cu selectionerul de-atunci, Alex McLeish, conational cu care tocmai a revenit in Premier League, cu Birmingham City. Iar „cota” sa de transfer a crescut la 5 milioane, extensibila la 6, in functie de aparitii. Ce face un gol in fieful vicecampioanei mondiale la zi…

Ce-i va mai oferi cariera, ramane de vazut, dar cert e ca fiul Glasgowului lansat de Motherwell a devenit erou national dupa reusita pariziana. Le Goal…

Ziua 155. Linia peste Newcastle

mai 27, 2009

Stiti de ce opinez ca nu retrogradarea lui Newcastle United ar constitui povestea cap de afis a sezonului recent incheiat, si la care ma voi referi spre final, pe 7 intr-o ierarhie de la 1 la 10 a evenimentelor notabile? Pentru simplul motiv ca proprietarul alb-negrilor, Mike Ashley, a legat tampon de tampon un tren al evenimentelor generator al unui accident in asteptare. Picajul n-a fost o minune, nici macar o mare surpriza, ci consecinta managementului defectuos. Nu stim cum si-o fi facut miliardele subtiate acum sub suma cu 9 zerouri la coada, dar in fotbal a dat gres. Pe pielea sa dar mai ales a incercatilor suporteri de pe Tyne.

Un alb-negru "mic", The Fulham F.C., de la Cabana Craven, merge in Europa Cup, pe cand un alb-negru "mare", Newcastle, si-a dat surprinzator cu firma-n cap, pe mana neinspiratului investitor Mike Ashley. Craven Cottage asteapta sosirea Europei. Continentul, auzi? Pofteste chiar pe talazul Tamisei

Un alb-negru "mic", The Fulham F.C., de la Cabana Craven, merge in Europa Cup, pe cand un alb-negru "mare", Newcastle, si-a dat surprinzator cu firma-n cap, pe mana neinspiratului investitor Mike Ashley. Craven Cottage asteapta sosirea Europei. Continentul, auzi? Pofteste chiar pe talazul Tamisei

Povestea anului ar fi, in opinie personala, accederea lui Fulham Londra in noua Europa Cup. E antiteza crahului lui Newcastle, e dovada ca resursele limitate nu sunt o bariera in calea atingerii unor performante notabile. Cu un antrenor experimentat si eficient, chiar si fara bani ori un stadion mare, alti albi-negrii au prins locul 7 si trenul ex-Cupei UEFA. E imens, daca notam ca sub Fulham s-au clasat alde Spurs, pe opt, ori Man City, pe zece. Roy Hodgson nu doar ca a reusit o miraculoasa salvare de la retrogradare, in mai 2008, la putine luni de la sosirea la Craven Cottage, dar i-a elevat pe „Cabanieri” pe 7. Metamorfoza de zile mari! Al Fayed trebuie ca e in al noualea cer…

Johnny Haynes, care juca pentru Anglia chiar si ca divizionar secund cu Fulham, trebuie ca zambeste din ceruri. Cu statuia legendei recent dezvelita la Craven Cottage, Fulham s-a schimbat la fata. Nu doar o supravietuitoare, ci o echipa-surpriza...

Johnny Haynes, care juca pentru Anglia chiar si ca divizionar secund cu Fulham, trebuie ca zambeste din ceruri. Cu statuia legendei recent dezvelita la Craven Cottage, Fulham s-a schimbat la fata. Nu doar o supravietuitoare, ci o echipa-surpriza...

Pe locul 2, o alta poveste… pozitiva. Atat s-a concentrat lumea pe batalia retrogradarii incat a uitat pur si simplu un nume. Stoke City. De ce? Pentru ca nou-promovata, desi cotata in august 2008 cu cele mai mici sanse de supravietuire, nici macar n-a fost implicata in acea lupta oarba. S-a detasat de ea, cu capul in pamant, umilinta si transpiratie. S-a lasat luata peste picior si si-a strans punctele necesare. 45! Foarte mult pentru o nou-promovata subapreciata. E succesul lui Tony Pulis, de multi ani la carma, cu sapca sa de baseball. Stoke pe 12. Cine ar fi crezut!?

Pe trei, tot ceva de bine. Consolidarea lui Villa si Everton in coasta celor patru. Ba chiar Villa s-a vazut o vreme pe podium si chiar a dat senzatia ca-i va sterpeli locul patru lui Arsenal. Intarirea lor da sperante in privinta spargerii monopolului. Greu de crezut dar nu imposibil… In fond, Everton ii lua fata lui Liverpool in anul in care „Cormoranii” triumfau la Istanbul iar acum, iata, au eliminat-o pe Man United in semifinala Cupei Angliei. Asadar se poate. Mai mult, ambele garnituri propun cateva nume surpriza, in general tineri, pentru lotul lui Capello. Si sa nu uitam ca un anumit Wayne Rooney a plecat de la Goodison Park.

Pe patru as aminti de o noua Gheata de Aur. Nu doar pentru aparentul miserupism din finala moscovita a Champions League, Anelka a fost considerat produs alterat la inceputul acestei campanii. Eliminarea cu Franta, la Euro 2008, unde n-a facut multi pureci, au intarit senzatia ca nu e ceva in regula cu fostul puncher trecut pe la Arsenal, Man City ori Bolton. Dar a fost anul sau, cand, mai cu modestie si ceva mai mult efort, a strans gol dupa gol in Premier League si a sfarsit golgeter, cu 19 reusite, bezeaua finala, din ultima etapa, la Sunderland, fiind un euro-gol demn de un nou invingator. Torpila la coltul lung… Anelka nu si-a pierdut simtul golului, ci a rasplatit-o pe Chelsea pentru increderea acordata  la inceputul anului trecut, cand multi sceptici se gaseau la sosirea sa la Stamford Bridge. Ronaldo a ramas pe doi, cu 18 goluri, un trening aruncat in frustrare, un Ferrari in bordura, o calificare cu Portugalia in dubiu, un nor de speculatii de a fi sau nu madrilen si senzatia generala ca sezonul precedent, cand a minunat lumea fotbalului, a fost un varf al varfurilor greu de reatins. Poate ca Anelka i-a aruncat manusa si il vom revedea pe Ronaldo nu doar foarte bun, ci din nou sclipitor. Pe trei, cu 16 goluri, impresionantul Stevie Gerrard. Un mijlocas golgeter. Omul echipa, care, „imperecheat” cu Torres, si el cu o recolta semnificativa in primul sau sezon insular, a tras-o pe Liverpool mai aproape de titlu ca niciodata. La 4 puncte. Cat doua remize de 0-0 cu Stoke. Caci altfel, sa nu uitam, Liverpool a rapus-o tur-retur pe campioana Man U.

Pe cinci, despre alt triumf al fotbalului. Micutul sard a incheiat pe 9 cu West Ham, in ciuda intemperiilor de la Upton Park. Un proprietar islandez cu mari probleme financiare, fuga dupa un nou cumparator, cedarea jucatorilor cheie pe banda rulanta, demiterea lui Curbishley deja toamna, iata tot atatea motive pentru o potentiala vrie a „Ciocanarilor”. Dar Zola s-a lansat cu brio in managementul de club, remizand printre altele si pe Stamford Bridge, unde e adulat de fanii lui Chelsea, si mai ales lansand la apa juni ai Academiei lui West Ham United. „Gradinita” infloreste, fiind udata cu pasiune si pricepere de Zola. O prima jumatate de sezon miraculoasa. Cum ii va fi in primul an plin la carma?

A sasea poveste a anului tine de o supravietuire in nord-est. Vedeti dumneavoastra, Newcastle si Boro erau cluburile cu firmament ale zonei, cu finale recente pe Wembley, fie ele si pierdute, macar cu semifinale europene in Cupa UEFA, cu asteptari si pretentii. Dar de duminica ele vor fi eclipsate, macar pentru un an, de vecinele din zona care au supravietuit rigorilor elitei. Newcastle si Boro retrogradate, Sunderland si Hull ramase in Premier League, in ciuda asteptarilor. Meritoriu pentru Sunderland, care il demitea in iarna pe Roy Keane, Craciun cand multi le-au vazut pe „Pisicile negre” rupandu-si gatul. Dar asistentul Sbragia a salvat cum-necum corabia si, desi a fost demis, se poate considera erou al unei povesti de succes. Un al treilea an la rand, fotbal de elita pe Stadionul Luminii. Mai putin laudabil a fost modul cum s-a salvat Hull City, invinsa acasa in ultima runda si depinzand de esecul lui Newcastle, dupa un retur catastrofal, in care si-a aratat probabil adevarata fata, dar pana la urma si „Tigrii” nou-promovati in premiera in prima liga engleza au fost considerati carne de tun si victime sigure, asa incat insasi supravietuirea fie si trasa de par e un succes in sine. Mai ales reusita in dauna „vecinelor” de pe coasta nord-estica. Orasul Hull o fi intr-o teribila recesiune dar echipa de fotbal a descretit multe frunti. Antrenorul Brown, fost secund la diverse cluburi pentru Allardyce, desi cam prea dintr-o bucata, a adaugat o pagina buna CV-ului sau…

Si-abia acum m-as referi la Newcastle…

Picajul, o palma data fuduliei

Retrogradarea lui Newcastle cu un conducator recent in persoana lui Mike Ashley e exemplul perfect al investitorului intrat cu pieptul umflat in fotbal si cu dorinta de a folosi frumosul joc ca vehicul de publicitate al valorii sale financiare, pentru a-si creste implicit reputatia si promova imaginea. Insa Ashley s-a umplut de fapt de ridicol si, in ciuda bunelor sale intentii, nu merita scutit de ou si otet pe fata pentru simplul motiv ca felul populist in care a operat si, incredibil, inca opereaza, ii dovedesc uriasa fudulie. Varsand banii, traieste cu impresia ca se si pricepe la toate, inclusiv la fotbal, jucandu-se cu noua sa achizitie. Pe care a stricat-o, poate iremediabil.

Pentru ca Newcastle se afla astazi intr-o situatie mai grea decat a oricarei alte simple retrogradate, si ultima initiativa a lui Ashley, de a-l convinge pe Shearer sa continue, doar ar ingreuna si mai mult soarta „Cotofenelor”, dovedind ca sirul greselilor sale de judecata si optiunile nastrusnice sunt izvor nesecat. Se vorbeste deja de un nou Leeds, in vrie de la nivelul Champions League la cel al ligii a treia.

Derapajul lui Newcastle e cu atat mai incredibil cu cat la inceputul acestui deceniu clubul sfarsea 4 din 5 sezoane la rand in primele sase clasate in Premier League, fotbalul de Champions League adus de Sir Bobby Robson la St. James’ Park fiind insa nemultumitor pentru ambitiile unora. Robson a fost demis, ca si altii. Auzeam deunazi o parere, deloc magulitoare la adresa lui Newcastle… Atat de mare in nord-est, atat de „inchipuita”, jucandu-se cu soarta antrenorilor, demitandu-l si pe eroul locului, Keegan, la inceputul acestui sezon. Da? Pai atunci asa ii trebuie! Dintr-un club popular, cu istorie poleita cu trofee si fete legendare, ca a lui Jackie Milburn, ajuns o grupare luata in deradere… Fanii alb-negrilor nu merita asa ceva, pentru pasiunea si buzunarele incet golite cu care sustin mandria urbei. Newcastleul ca oras nu merita asa ceva, dar drama localnicilor tine de increderea oarba in banii unui om despre ale carei competente fotbalistice nu stiau o boaba. Bani au fost dar calitatea umana a generat convulsii interne devastatoare. Locul 18.

Sunt exact doi ani de cand Ashley cumpara clubul, cu 134 milioane lire achitate lui Sir John Hall si Freddie Shepherd, plus alte 100 milioane cu care stergea datoriile gruparii de la St. James’ Park. 234 in total. De atunci a inlocuit 4 antrenori, un director de fotbal si doi sefi executivi, schimbari care nu doar au debalansat corabia dar i-au si dat incet-incet gauri in buget. Declinul s-a intensificat iar la strigarea sa din toamna, cand spera irealist si cerea 220 milioane pentru vanzarea clubului, un american a ofertat doar 180 milioane lire sterline. Investitia sa initiala plus sutele de milioane pompate ulterior, pe contracte, salarii, achizitii si varii schimbari, valorau deci deja mult mai putin.

Insa duminica, pe Villa Park, cand Aston Villa a innecat-o cu un 1-0, alte 90 de milioane au fost sterse din valoarea clubului, care, conform unor surse financiare, ar fi evaluat acum la cel mult 90 milioane! Norii negri insa abia s-au adunat. Si asta pentru ca din totalul veniturilor in sezonul tocmai incheiat, de 99 milioane, 41 au fost generate din drepturile de televizare care, insa, datorita retrogradarii, vor plonja la incredibila suma pentru un club obisnuit cu binele, si anume 2,5 milioane, cu alte 11,5 milioane urmand sa fie incasate sub forma achitarii ulterioare, „parasutate”, a ultimelor sume platibile prin contractul Premier League cu difuzorul Sky. Picaturi de ploaie… De ce?

Pentru ca 12 din cei 33 jucatori din lot au contracte de peste 50.000 lire pe saptamana, cu culmea ridicolului in dreptul numelor lui Owen, 115.000 lire in 7 zile, si Viduka, 80.000 lire. Newcastle nu si-i mai poate permite si cine i-ar prelua, cu asemenea sume, cu picioarele lor „casabile”, la varsta lor? Cine si-ar dori un problematic Barton cu 60.000 pe saptamana? Dar un batran Geremi cu tot atat? Dezastru. Mai mult, in contractele lor nici pomeneala de o eventuala retrogradare si consecintele sale financiare, asa incat clubul va fi bun de plata. Averea lui Ashley o fi ea de 700 milioane, injumatatita in ultimul an, de cand cu prefabricata „criza”, dar nici macar atata banet n-ar alimenta „plumbul” Owen in conditiile in care veniturile vor plonja, fie ele din drepturi de televizare, comerciale, vanzari de produse ori chiar bilete. Fanii echipei nu vor deveni peste noapte ai lui Sunderland, asta-i clar, ci mai bine si-ar taia un picior, dar poate vor prefera sa ia un an pauza, ori macar pana vor vedea spatele lui Ashley, departandu-se…

Unul care le-a vazut pe toate si a sarit la timp a fost portarul Shay Given. 12 ani la Newcastle, pana la finele lui ianuarie, cand a ales sa-si fredoneze cantecul de lebada pe petrodolarii lui Man City. Irlandezul a presimtit, de-acolo, dintre buturi, ce avea sa se pravaleasca peste alb-negri. Un val intunecat… A ramas in poarta un la fel de batran inlocuitor, Harper, iar piese de rezistenta vor fi tracasatul Nicky Butt, care nu poate avea 101 vieti, si Duff, extrema sfarsind cu picioare de cristal. O revenire imediata in elita? Numele clubului asa ar sugera. Insa cu numele Newcastle n-a mai strans multi pureci, de la Robson incoace. Altceva are nevoie in Championship, o liga cu 8 etape in plus fata de elita, unde grupari gen Sheffield Wednesday, Derby, Forest, Leicester, au vieti grele. In doar 5-6 ani, elitistele Charlton, Southampton si Norwich s-au vazut purjate si din liga a doua. Nu-i un campionat usor, mai ales cand esti in vrie si cu un conducator care nu pricepe sa lase jucaria pe mana altora, ba chiar sa gaseasca un intelept care sa-i aleaga pe acei altii…

Duminica s-a tras linia peste Newcastle si, desi fanii lor n-o merita, nu multi au plans de mila gruparii alb-negre. La asa intrus in fotbal, asa decadere. O alta fosta castigatoare de cupa europeana, de multiple trofee interne, sfarsita inafara elitei…

Am incheiat cu Newcastle, sa trecem la… locul 8.

Predilectia pentru demiterea antrenorilor la prima succesiune negativa de rezultate lasa un gust amar in privinta tendintei pentru succesul imediat in cea mai competitiva liga din lume. Roy Keane de exemplu o promova pe Sunderland in 2007, doar pentru a fi pe faras la Craciun. Sa fi fost limba sa spurcata parte a deciziei luate? Dar iata ca si inlocuitorul sau, Sbragia, a fost demis imediat dupa incheierea ostilitatilor. Cine sa mai inteleaga ceva? Ori Sunderland s-ar fi asteptat sa incheie mult mai sus decat pe 16? Caz in care cei doi au fost considerati drept „esecuri”. Newcastle l-a trimis la plimbare pe legendarul erou local Kevin Keegan, sfarsind prost pentru a doua oara la carma „Cotofenelor”, si iata unde s-a ajuns. Cu inlocuitorul irlandez Kinnear in spital, cu operatii pe inima, si cu un Shearer netestat si neverificat pe banca in ultimele 8 etape. Blackburn ar putea fi felicitata ca a apelat la Allardyce si s-a salvat, renuntand la timp la novicele in elita Paul Ince, insa intrebarea e cine a avut ideea, vara trecuta, sa-l inhate pe Ince de la o nou-promovata in liga a treia, MK Dons. Pai… Blackburn, nu-i asa? Macar eroarea initiala n-a fost reparata cu o alta. Portsmouth a apelat si ea la un carusel si poate de aceea a tremurat pana spre final. Dupa Redknapp, a urmat Tony Adams, care era evident ca n-are croi de Premier League, investirea sa, o poveste similara cu cea a lui Ince la Rovers, fiind rectificata cu numirea lui Paul Hart. Lui Curbishley i-au fost rapite starurile lui West Ham iar apoi, cand rezultatele s-au intors impotriva lui, s-a uitat faptul ca sangele sau e … visiniu-albastru. Totusi, schimbarea a fost benefica, gratie geniului lui Zola. Ce sa mai zicem de Spurs?!? Ramos a venit asa cum a plecat, in convulsii la White Hart Lane, asta dupa ce adusese Cupa Ligii in N17. Va fi Harry Redknapp o alegere mai buna, asta pe termen lung? Discutabil. Si-asa am ajuns la Chelsea. Mare ar fi fost minunea ca Scolari sa rupa gura targului. De fapt, si-a frant gatul si Roman a salvat aparentele cu „amicul” Hiddink, de la carma Rusiei. Provizoriu.

Am lasat spre final descinderea arabilor in Premier League. Sosirea seicului, la inceputul sezonului, la Man City, a fost una foarte semnificativa. Resursele sale financiare au ridicat si mai mult stacheta sumelor de transfer, pe Robinho platindu-se, chiar in primele zile ale noii oranduiri, un nou record britanic, peste 30 milioane lire. Ca Robinho n-a impresionat, mai ales in retur, in ciuda celor 14 reusite in liga, nu inseamna insa ca City n-a complicat si mai mult itele financiare in Premier League. Potul ambitiilor a crescut cu atat mai mult. Ca un fapt pozitiv, desi au aruncat cu bani, arabii s-au abtinut de la a se juca in nestire cu noua jucarioara. Hughes a fost gratiat si inca e pe metereze. Desi a doua trupa din Manchester a sfarsit pe ultimul loc in prima jumatate, cu mai multe esecuri decat victorii, iar impactul sosirii bogatanilor a fost mai mic decat al iscusintei lui Eriksson, n-ar fi insa exclus ca – vorba lui AC/DC, Moneytalks – banul sa vorbeasca in viitorul sezon. City atacand primele sase locuri, ocupate pentru al doilea an la rand de aceleasi cluburi, si doar cu Liverpool saltand serios, doua locuri?

Si sa-i dam Cezarului ce se cuvine. Sir Alex Ferguson si-a mentinut „Diavolii” in varf, ba si invingatori in Cupa Ligii si croindu-si drum pana la Roma. Anul trecut pana la Moscova, acum pana in finala cu Barcelona. Dominatia lui Man United in „era Ferguson”, mai ales in anii de Premier League, este atat de covarsitoare incat constanta campioanei nu mai mira pe nimeni. Cea mai mare problema a lui Ferguson pare a ramane alegerea succesorului ideal. Caci schimbarea stafetei se apropie… Iar Rafael Benitez a avut meritul de a o carmi pe Liverpool in apele campioanei, starnind o pasionanta lupta pentru lauri, presarata cu contre verbale. Numai si faptul ca s-a duelat de la egal la egal cu autoritarul Ferguson, pe care l-a invins cu 4-1 pe Old Trafford, il face pe spaniol sa-si aline cumva durerea ratarii marelui premiu. Oricum, rosii sai au adunat 77 goluri, cele mai multe, propunand si 3 puncheri in primii 10 ai editiei… Gerrard (16), Torres (14) si Kuyt (12). Mai mult de jumatate din reusitele lui „Live”, in bocancii tripletei.

Si-asa s-a mai dus un an…

Ziua 150. Lucescu ori McClaren, profeti peste hotare

mai 21, 2009

Incep cu invinsul. Nu doar a fost demis de la carma selectionatei Angliei, ci si facut cu ou si cu otet pentru maniera capitularii si a ratarii calificarii la Euro 2008. In seara aceea ploioasa de toamna, pe Wembley, la memorabilul 2-3 cu Croatia, Steve McClaren cadea in ridicol pentru modul in care se ascundea sub ditamai umbrela, cand altele erau prioritatile.

A urmat o iarna lunga pentru fostul secund al lui Sir Alex Ferguson, hibernare in care nici o grupare nu l-a sunat sa-i propuna revenirea in lumea antrenorilor echipelor de club. Era tapul ispasitor pentru eliminarea in fata Croatiei si Rusiei. Iar cand a sosit o oferta din Olanda, prima reactie a fost una de scepticism.

Dar Steve McClaren tocmai a inchis gura criticilor, cu un prim sezon de exceptie in Tara Lalelelor, in care le-a devansat in ierarhia finala pe altadata favoritele Ajax, Feyenoord si PSV, calificandu-se totodata cu Twente Enschede in finala Cupei Olandei. Jumatatea goala a cupei de sampanie o constituie faptul ca McClaren a ratat de putin potul final peste Canalul Manecii. Caci Twente, desi spre finalul sezonului a invins-o cu un scor de forfait pe noua campioana, AZ ’67 Alkmaar, antrenata de Louis Van Gaal, a incheiat a doua in clasament, pierzand si finala Cupei, pe De Kuip din Rotterdam. 2-2 dupa prelungiri si 4-5 la lovituri de departajare, cu Heerenveen.

La prima incercare peste hotare si mai ales in conditiile in care a depasit „triumviratul” incarcat de traditie si glorie, McClaren a facut minuni. Insa nu va amuti toti criticii pana ce nu va pasi intre triumfatori. Altfel, ii va fi mereu reamintit faptul ca rezultatele la Marea Nordului n-au fost pe masura asteptarilor si a investitiilor facute, in conditiile in care Steve Gibson, antreprenorul de la carma lui Middlesbrough, a aruncat cu bani in timpul mandatului sau.

McClaren tocmai si-a reconfirmat abilitatile. S-a avantat peste hotare si a iesit al doilea. Mai mult decat meritoriu. In Anglia, desi in 24 februarie 2004, cand Boro castiga Cupa Ligii la Cardiff, 2-1 cu Boro gratie lui Job si Zenden, McClaren devenea primul antrenor autohton care sa puna mana pe un trofeu dupa o seceta de 8 ani, imaginea sa a iesit grozav sifonata de deranjul de la carma Angliei. In plus, desi se califica si in finala Cupei UEFA, eliminand-o chiar pe Steaua in primavara lui 2006, McClaren claca pe marea scena europeana: 0-4 in finala cu Sevilla.

Pentru un an insa, in Olanda, antrenorul englez a lasat senzatia ca a deprins tainele fotbalului continental, estompand impresia lasata de rezultate gen 0-2 la Zagreb ori 0-4 intr-o finala europeana.

Daca McClaren s-a vazut invins, si chiar categoric, in ultimul act al Cupei UEFA, in schimb Mircea Lucescu a cucerit ceea ce este ultimul trofeu din istoria de-acum defunctei competitii. La Istanbul, inapoi intr-o metropola unde a antrenat in doua tabere rivale, antrenorul roman a scris istorie cu o echipa la a carei carma e de cinci ani si cu care s-a calificat in finala in ciuda eliminarii din faza grupelor Champions League. Sau poate ca respectiva ratare a calificarii a fost o binecuvantare sub acoperire.

Scriam si ieri de despartirea lui Lucescu, acum ani buni, de fotbalul romanesc. Trecut prin Italia si Turcia si ajuns peste granita, in Ucraina, Lucescu si-a urmat drumul si finalmente a cucerit marele premiu. 20 mai 2009, o zi mare pentru antrenorul roman si implicit pentru fotbalul nostru. A castigat el si titlul in campionatul Ucrainei, plus Cupa si Supercupa, dar triumful pe marea scena europeana le intrece pe toate. A avut la dispozitie resurse logistice si financiare, a rulat jucatori in nestire, a mai si vandut pe sume bune in vest, gen Elano Blumer contra a opt milioane de lire sterline, in Anglia, la City, si finalmente si-a croit drum pana la capat.

Lucescu a completat misiunea lui Advocaat, pastrand Cupa UEFA in fostul spatiu sovietic, si triumful european il aseaza fara indoiala intre tehnicienii de rang, cu reputatie remarcabila in fotbalul acestui inceput de mileniu. A reusit insa sa sparga gheata peste hotare, la carma „vecinilor” ucrainieni. De unde ca nimeni nu e profet in tara lui.

Iar succesul sau nu e deloc stirbit de valoarea oarecum diluata in ultimele sezoane a de-acum defunctei Cupa UEFA. E drept, altii au fost parametrii competitiei cand era onorata de toata crema fotbalului continental, mai putin campioanele si numai campioanele aliniate in C.C.E., insa abilitatea de a smulge trofeul, in prelungiri, la carma unui club mai degraba „de pluton” decat de rang major in Europa, il transforma pe Lucescu intr-un mag cu atat mai regretat pe plaiurile natale cu cat vraistea in fotbalul de club si la nivelul echipei reprezentative pare mai mare ca niciodata.