Posts Tagged ‘editorial’

De la gentilul Bobby Moore trecut-au decenii

Octombrie 30, 2010

John Pilger, remarcabil jurnalist australian, vine cu inca un editorial savuros… Plecand de la un interviu realizat in alte vremuri cu Bobby Moore, ajunge la cele 5 miliarde bagate in World Cup de statul sud-african si 4 scoase fara impozit pe venit de profitoarele corporatii, un istoric exemplificat al pervertirii lumii sportului.

http://www.johnpilger.com/page.asp?partid=587

Editorialul lui Pilger, altfel deloc un ziarist de sport, e oglinda fidela a realitatii lumii arenelor.

Hentul inexistent cersit de Irlanda a haituit-o la Paris

Noiembrie 22, 2009

(Sau ce tie nu-ti place, altuia nu-i face…)

Voi trebuie sa-i convingeti, nimeni altcineva„, a conchis Sir Alex Ferguson, referindu-se doar la necesitatea introducerii tehnologiei video de catre FIFA pentru solutionarea fazelor litigioase, intrebat fiind in privinta hentului lui Thierry Henry. De fapt, managerul lui Manchester United nici n-a pomenit numele francezului, ca de altfel si Carlo Ancelotti, antrenorul celeilalte fruntase, lidera Chelsea, ce a atins exact acelasi subiect, evidenta video. 

Roger Federer, prezent in Londra la Barclays ATP World Tour Finals, a adus lumina din lumea Circului Alb, spunand sec ca „nu poti sa-l acuzi ca ar fi continuat faza. Daca arbitrul nu vede, cred ca de vina sunt sistemele si centralul. S-a intamplat deja de-atatea ori. S-au acordat atatea goluri ce n-au fost. Acesta a fost unul in plus.”  Roger, colegul lui Thierry, alaturi de golferul Tiger Woods, cei trei din reclama la Gillette…

Spre limpezirea apelor, odata furia oarba domolita si timpul sfetnic bun scurs intru judecarea la rece a valvataii pariziene, destui editorialisti ai ziarelor de weekend britanice si-au venit in fire iar intervievati din lumea sportului profesionist nu doar ca s-au abtinut in a-l cataloga in vreun fel pe asa etichetatul „trisor” Thierry Henry, ci s-au referit in general la erorile inerente de arbitraj, amintind de necesitatea evidentei video.

Henturile lui Henry le-au dat asadar ocazia antrenorilor sa aduca in discutie introducerea tehnologiei video in arbitraj, care bineinteles ideal ar fi sa nu permeeze lumea fotbalului. Naturaletea si imperfectiunea profund umana a jocului, ce dau har si atractivitate disputei, ar fi inlaturate in favoarea altei metode ducandu-ne incet si sigur spre robotizarea absoluta. Si-n plus, ce ne vom face cu un joc disputat la Lincoln, intr-o liga inferioara!? Toate bune pe stadioanele marilor cluburi, angrenate in marile competitii, insa apelarea la evidenta video doar in anumite partide ar fi in mod normal ilogica. Totul sau nimic… 

Mai mult, Patrick Barclay, comentatorul sef de fotbal pentru The Times, in articolul „Reactii imploratoare improasca si mai multa rusine pe o afacere trista„, pune lupa inclusiv pe incriminatorul Robbie Keane, capitan al Irlandei acuzand de la UEFA la FIFA si de la Platini la Blatter la finalul jocului de la Paris, si care jucator de la Spurs era sanctionat pentru… hent in atac, in careul lui Lloris, in prima repriza a returului din Franta.

Cu alte cuvinte, mai toti „sunt pe felie”, doar gandindu-ne la ingenuncherile teatrale, plonjoanele si tavalelile multor jucatori incercand sa smulga penaltyuri, dar unii striga mai tare decat altii „Prindeti hotul!” Am avut nefericita ocazie, intr-o buna zi, sa mi se destainuie ca irlandezii ar fi cei mai ipocriti oameni din lume. E imposibil de cuantificat o asemenea afirmatie si m-am aratat rezervat, daca nu foarte mirat, venind tocmai din partea unui… irlandez.

In februarie 2009, la Dublin, Irlanda cersea si obtinea penalty la 1-0 pentru georgieni, in urma unui hent inexistent. Roata morii se-nvarteste…

Insa reactia utilizatorului mainilor, Robbie Keane, si nu doar intr-o unica ocazie, dar mai ales inregistrarea video a incidentului din minutul 71 al jocului din februarie, Irlanda – Georgia, de pe Croke Park din Dublin, la scorul de 1-0 pentru ex-sovietici, cand centralul a acordat „verzilor” un penalty „din burta”, absolut imaginar, pentru, culmea ironiei, un presupus… hent, in ciuda semnalizarii unui… ofsaid de catre asistent, au pus deja in alta lumina scrancetele lipsite de demnitate ale insularilor in Orasul Luminii.

Vizionand faza penaltyului acordat, publicata pe YouTube, se observa ca Robbie Keane a ridicat mana intr-o tentativa de a-l influenta pe central, ceea ce de fapt a reusit, cersind practic un cadou nemeritat. Keane a egalat la unu iar cinci minute mai tarziu, dovada ca se poate ajunge la un 2-1 cu care Irlanda s-ar fi calificat la Paris, acelasi Keane a adus victoria impotriva Georgiei. Avea sa fie de fapt a doua cu 2-1 impotriva celor din Tbilisi, dupa cea din tur, la debutul lui Trapattoni, reusita insa in… Germania, pe teren neutru, datorita conflictului din spatiul ex-sovietic. De unde ca, adunand si notand ca insularii au strans doar 4 victorii din 10 meciuri intr-o grupa si cu Cipru si Muntenegru, e limpede ca Irlanda a avut sansele si avantajele sale evidente in campania de calificare, nefructificate insa, un motiv in plus pentru cresterea putin cate putin pana la temperatura de fierbere a frustrarii celor din Dublin.

O mare frustrare, sa fii egalat acasa in minutul 90, de campioana mondiala, Italia. „Daca am fi mentinut rezultatul, i-am fi <intins> pana la final in lupta pentru locul unu„, spunea apoi Given. Daca… Culmea e ca vorbele sale luau in calcul o victorie ca si acontata, in ultimul joc, cu Muntenegru. Succes ce insa n-a venit: 0-0. O si mai mare frustrare. Asta in vreme ce Italia invingea, cucerind logic si meritat grupa.

Si mai multa mizerie, in prima mansa cu Franta. 0-1. Pusi pe harta, la final, irlandezii cereau socoteala lui Diarra. Nu puteau recunoaste cu barbatie infrangerea, cineva avand insa sa se ia patru zile mai apoi de adversarii lor, la Paris, cum ca ar avea „inimi cat bobul de mazare„.

Frustrarea colosala a fost generata de ineficacitatea de pe Stade de France, de ratarile uriase ce ar fi desprins-o in invingatoare in fieful vicecampioanei mondiale, ratari care, convertite in macar un al doilea gol, i-ar fi adus calificarea. De aici probabil si reactia incredibila de dupa meci, cu declaratii, reactii si „iesiri” care mai de care mai belicoase, dezonorante, si care au inflamat oprobiul partinitor al maselor, incluzand destui microbisti de ocazie cu o precara sau inexistenta cultura fotbalistica si a sportului in general.

Spiritul revendicativ al vehementelor atacuri verbale, multe lasandu-te „masca”, fara replica, a stirbit implicit din simpatia ce Irlanda si-o atrasese cu jocul combativ impotriva Frantei, furia oarba dejucand indirect propria cauza de a arata lumii intregi nedreptatea ce li se servise si demascand un serios complex de inferioritate. Mai mult, a aratat un public telespectator „de fotoliu” nu doar patimas, ci alunecand pe neasteptate pante ale insultelor si xenofobiei. Cum a putut de fapt suporta hartia destuparea atator prejudecati latente!?

Dregand busuiocul, una din evantaiul publicatiilor dand initial in primire patimilor si etichetarilor gen „trisor”, The Independent din Londra a contrabalansat intr-o adnotare un prim editorial inflamator la adresa calificatei si a tintei oprobiului general, recunoscand in titlu „Ultima vorba: <dreptatea> noastra moralizatoare e la fel de patetica trisului” si subliniind ca „a fost tot ceea ce ne-am asteptat si ne-am dorit si – ca de obicei – ne-a facut ca si colectiv sa ne simtim mai bine„.

Omenirea a imbatranit mii de ani dar de fapt a ramas tot in jurul stalpului infamiei, cu piatra pregatita impotriva acuzatului. Henry a trecut zilele trecute prin purgatoriu…

Iar referindu-se la adidas si interesele cu conotatii economice ce ar fi influentat calificarea, dupa cum se exprimau Robbie Keane ori Duff, ar mai fi un aspect ce ridica semne de intrebare in privinta vehementei Irlandei. Tara de Smarald trece printr-o criza fara precedent in istoria sa ca natiune din Uniunea Europeana, cu cele mai mari datorii pe cap de locuitor din lume, 425% din PIB, iar o victorie in arena sportiva ar fi fost nu doar una de moral, dar si o recunoastere in proprii ochi si ai comunitatii internationale. O reconfirmare.

Irlanda va pierde venituri de milioane, ce ar fi survenit inclusiv din industria de divertisment, prin comercializarea de suveniruri cu FIFA 2010 World Cup si a bauturilor alcoolice in puburile ce-ar fi fost luate cu asalt in iunie anul viitor, motiv pentru care pe firul protestelor a intrat nu doar FAI, Football Association of Ireland, ci si ministri din guvernul de la Dublin. Masurat, prim-ministrul Cowen a declarat ca nu va aduce subiectul intr-o discutie cu francezul Sarkozy, asteptand insa din partea FAI sa lanseze un demers pe langa federatia de la Paris si FIFA pentru rejucarea jocului.

Conform regulamentului, o asemenea solutie e imposibila, deci s-a strigat in pustiu, fapt ce federalii din Dublin ar fi trebuit sa-l stie inca de miercuri noapte. Pasiunile au tulburat insa judecata si s-a ajuns la revendicari jenante. Iar la cum au actionat acum federalii, Roy Keane s-ar putea sa fi detinut un sambure de adevar in ceea ce-l determina sa paraseasca lotul national in plina campanie la Cupa Mondiala din 2002 si sa-si revendice retroactiv anumite scuze pentru un abandon reprobabil la vremea respectiva.

Vorba lui Roy Keane in lumina serii pariziene, „What goes around, comes around„, traducandu-se cam in vorbele titlului acestor randuri, cu trimitere la Football Association of Ireland. Si se pare ca nu doar noi ii avem pe cei din FRF dar, apa la moara in Bucuresti, multa lenjerie murdara e prin lumea aceasta. Roy Keane a socat zdrobsindu-se la federali pentru patetica si „plictisitoarea” cersetorie a simpatiei in privinta asa zisului „furt” din Franta, atragand atentia ca Irlanda sa se uite in propria ograda, in barna din proprii ochi, pentru a vedea carentele rezultate din temerea de a face curajos marele pas decisiv, slabiciuni ce au frustrat-o la maxim si carora le-au pus capac un gol din ofsaid.

Petrescu da sperante de viitor… polistilor

Octombrie 29, 2009

Succesele in deplasare ale campioanelor Romaniei in grupele UEFA Champions League sunt cadouri surpriza in octombrie, insasi oportunitatea de a da piept cu grupari mai puternice din Europa si de a invata mai ales din esecuri primenind incet-incet competitivitatea in fruntea fotbalului romanesc de club. 

“Bilete? Vrea cineva bilete de meci? Nu-i vorba in acest caz de oferta unui vanzator stradal ilicit, ci a unui posesor de abonament anual la Arsenal, intrebandu-se daca ar fi doritori printre colegii sai de la Daily Telegraph pentru jocul cu Olympiakos de pe Emirates. Sorry old boy, dar ma spal pe cap la ora jocului”.

Astfel incepea Kevin Garside, desemnat in noiembrie 2008 redactor-sef pe sport la Daily Telegraph, editorialul publicat exact acum o luna sub titlul “Michel Platini omoara vise aruncand stridiile marilor pesti”,  ziaristul glumind in continuare ca “nu exista un motiv evident de a nu pune mana pe sampon oriunde pe continent” in serile meciurilor din grupe, faze incipiente pe care le considera balonate, “invaluite de inertie”.

O “bomba” gen Barcelona – Rubin 1-2 nu e nici primul, nici ultimul rar soc si poate nici nu va genera improbabila calificare a “buturugilor mici” in dauna favoritelor, care intr-adevar, intr-o covarsitoare majoritate, finalmente se redreseaza, insa dovedeste anumite merite ale formatului competitiei in viziunea presedintelui UEFA.

Lasand la o parte tachinarile lunare intre editorialisti insulari si Platini, la urma urmei un… francez, este fortata pretiozitatea respectivilor formatori de opinie de a atribui scena Ligii Campionilor doar “elitelor prestigioase”, carora le-ar cadea nasul prin “fundaturile estului Europei”, pentru a-l cita pe acelasi jurnalist, care a adaugat: “Va puteti imagina fata lui Jose Mourinho cand Inter a cazut in aceeasi grupa cu Rubin Kazan?”

Ei bine, n-avem imaginatie ci doar am vazut fata lui Guardiola martea trecuta, aducandu-ne aminte ca Rubin e campioana tarii semifinalista la C.E. 2008 si care a dat Europei castigatoarele Cupei UEFA in 2005 si 2008, CSKA respectiv Zenit, triumfuri ce au inaltat Rusia in ultimii 5 ani in ierarhia coeficientilor UEFA pe locurile, in ordine, sapte, iarasi 7, zece, patru si din nou 7. Comparativ, Albionul a pus tot de doua ori mana pe Cupa UEFA in ultimii 28 de ani, prin Spurs in ’84 si Liverpool in 2001 dar mai sugestiva e treapta urcata cu hotarare de Sevilla, o recenta dubla castigatoare a competitiei “verisoare”, ce acum troneaza in grupa Unirii.

Din insula si alte cateva campionate puternice, grupele par plictisitoare. Dar Platini a intuit ca prin formatul cu iz populist ofera outsiderelor mai multe sanse sa se puna la incercare cu “greii” si implicit sa castige experienta competitionala la cel mai inalt nivel, daca nu cumva chiar si puncte aducatoare de venituri, eventual chiar si de calificari, sume ce ar putea fi reinvestite in cresterea valorica a loturilor reprezentantelor, ridicand stacheta competitiei interne.

Daca tot a alterat initial formatul democraticei Cupa Campionilor Europeni, dand Cezarului cate 3 si 4 reprezentante in Liga Campionilor, forul european incearca macar sa dreaga busuiocul cu zaharele financiare pentru nevoiase, la masa bogatilor. S-a scris despre paguba facuta de Poli lui Shakhtar, eliminand-o din drumul spre grupe, “gaura” sugestiva in privinta foamei unor cluburi suficient maturizate pentru a lua Europa de coarne macar pentru un an, doi.

EdinburghMay2009 017

Rangers, creditata de bookmakers cu 7/1 sa castige cu 3-0 finala Cupei Scotiei din mai 2009, pe care o transa cu 1-0 contra lui Falkirk, nu si-ar fi putut imagina ca va sfarsi umilita pe Ibrox de necunoscuta din Urziceni, Romania. Europa Centrala, adaug...

Timisoara nu e inca in respectiva categorie dar succesele campioanelor CFR si Unirea la Roma respectiv Glasgow ofera speranta ca o invingatoare pe drept a competitiei interne, fie ea si a Romaniei, poate nadajdui la ceva puncte si bani in plus pe drumuri europene si mai ales creste importanta castigarii unui loc de acces in UEFA Champions League si intensifica disputa la varf. Cu efecte pozitive infiltrandu-se in josul ierarhiei. Deci mai ales in campionat e o paine de mancat, prioritatea revenirii macar in calificari, daca nu direct in grupele competitiei, fiind mai mult decat evidenta.

Iar victoriile si fiecare banut in plus cucerit de alde CFR, Unirea sau Timisoara le intaresc incet-incet in disputa deseori inegala cu Triunghiul Bermudelor bucurestean. Triumful lui Dan Petrescu cu 4-1 acasa la finalista de anul trecut a Cupei UEFA este si un raspuns indirect ignorantei mai sus amintitului editorialist, care, folosind numele Urziceni drept corolar al deranjului cu “fundaturile”, “inertia” si “balonarea” din grupe, a intrebat ironic daca “este Urziceni acea acceptabila contractie, Michel?” Contractia are aceeasi functie ca si abrevierea, in limba franceza in particular mentinand fluenta sunetului.  In fond, Kevin, Urziceni e doar un nume ca oricare altul, si-atat, nu-i asa? Un nume de oras… Aproape impronuntabil de presa insulara dar… urzica a dat furnicaturi vicecampioanei Scotiei.   

Franta, cap de serie la baraj, fata in fata cu Given, o data invingator si alta data invins in noiembrie la baraje        

Si vorbind de surprize in grupele cu finaluri totusi previzibile, de urmarit confruntarile de baraj, care pe care in dubla mansa, ce au suferit modificari de format pe ultima suta de metri, prin introducerea de catre FIFA a capilor de serie. Se va infaptui vrerea oficialilor, de a le vedea calificate in noiembrie pe europenele mai bine clasate in ierarhia forului mondial, sau revolta verbala a unuia ca Shay Given va naste oarece surprize?

In 18 noiembrie, la Paris, portarul Irlandei ar putea stropi egalarea la 102 selectii in nationala a recordmanului “verzilor”, Steve Staunton, cu eliminarea Frantei, desemnata cap de serie, din drumul barat de sarbi spre Africa de Sud. Given, un scolar pe cand acum doua decenii, in 15 noiembrie ’89, Irlanda se califica in premiera la Campionatul Mondial, cu un 2-0 in Malta, a fost insa in poarta la mansele de baraj pentru descinderea la Coupe du Monde ’98 respectiv in Coreea de Sud si Japonia.     

Mai intai, in 15 noiembrie ’97, rata prezenta in Franta cu un esec la Bruxelles, 1-2 cu Belgia, venit dupa un 1-1 la Dublin. Apoi, in 15 noiembrie 2001, se califica pentru mondialul asiatic la Teheran, desi dupa un esec cu Iran: 0-1. Fusese insa 2-0 in Irlanda…

Cert e ca irlandezii i-au dat prompt credit septuagenarului Giovanni Trapattoni, confirmat in post pana la finele urmatorului turneu preliminar, iar Signor i-ar putea surprinde pe vicecampionii mondiali asa cum ii “intindea”, chiar si cu baieti “doar” de la Stoke ori Boro, si anume Lawrence, Whelan si St. Ledger, pe campionii lumii.

Mingea rotunda poate asculta si tineri antrenori de “buturugi mici” in Champions League, si seniori ai nationalelor non-cap de serie la baraj, si se poate rostogoli nastrusnic fie si in ultimele nici 15 secunde ale minutului 90, cum se intampla odata la Paris, intr-un 17 noiembrie, in ’93, cand Kostadinov rapunea “Cocosul galic” la finele “snurului” desirat dintr-o lovitura libera de Ginola in coltul opus de teren, uluiala ce se rasfrangea pe ecran cu eroarea Franta – Bulgaria… 2-1, Platini fiind eliminat dintr-un drum spre SUA acontat la aceeasi ora de micuta Irlanda, cu un 1-1 in Nord.

Si-atunci, sa dai o potentiala surpriza pe-un spalat pe cap!?! Sfidare.

„Nebunia” portarului

Octombrie 18, 2009

Nu m-a surprins deloc in cele cateva zile placut petrecute in Romania, acasa in Timisoara, sa descopar ca nimeni nu auzise de Marian Bataiosu. Cine-o mai fi si asta? Aaaaaa, noul campion mondial la scrima? El sa fie oare? Ca stii, numele ne scapa… Atunci bravo lui! Nu, nu, nu, numa-ncet, ca nu-i deloc el!

Nu rad ori infierez deloc necunoasterea, ci vreau sa evidentiez cat de dezinformata pana in panzele albe e societatea romaneasca, in acest caz prin omisiune. Puterea caracatitei sta si in evantaiul procedurilor de dus cu presul, iar dezinformarea prin ignorare e una din sutele de variante de manipulare a maselor existente in arsenalul tragatorilor de sfori.

Tot romanul a auzit de unul sa zicem ca Gigi Becali, impins pe scena acestui teatru de papusi cu figurine sinistre de cei ce bombardeaza publicul cu personaje dintre cele mai deranjante, sfidatoare si uzurpatoare pentru „viata cetatii”, dar tot mai putini compatrioti asezati in fata televizoarelor cu care se minte constant si de doua decenii poporul ar reactiona prompt intrebati fiind de numele unui cercetator, inventator, creator ori om de succes prin forte proprii de pe acele meleaguri.

Ca o paranteza, nu pot sa uit efectuarea unui scurt sondaj de opinie stradal, cu camera de filmat si microfonul, ca reactie imediata la un alt succes pe scena olimpica al admirabilei Elisabeta Lipa, aur in proba de canotaj 8+1 la Atlanta, si care a dezvaluit adevarata fata a dezinteresului uman. Dintre cei interpelati, o singura persoana s-a intrebat daca e vorba de… gimnastica. Restul, ca la dentist. Iar la vremea respectiva legendara sportiva isi desfasura activitatea la nivel de club tocmai in orasul celor intervievati…

Cartea pierzatoare a publicului este crezul ca daca o anumita persoana, un anumit nume, nu ii defileaza prin fata ochilor pe amintita scena, nu e asadar demna de a fi luata in seama, de recunoastere, apreciere, incredere. Ei bine, tocmai putinii reprezentanti care reusesc sau au curaj sa ridice capul din marea masa a oamenilor cumsecade, de buna credinta, nu vor fi proptiti si impinsi in fata de masina de propaganda tocmai pentru ca ar deveni o potentiala portavoce a maselor si ar deturna mesajul mincinos, prefabricat, al manipulatorilor de evenimente si stiri. Ce interes sa aiba mass-media, o a patra putere in stat si implicit o unealta de imputernicire a sistemului si de legare la ochi a publicului, sa scoata in evidenta un om dintre oameni? Nici unul! S-ar impusca in calcai. Denigrarea, gasirea unui nod in papura, dezinformarea, ar fi variantele uzitate in cazul aparitiei unui inconvenabil.

Ei bine, de aceea nu s-a auzit mai deloc de unul ca Marian Bataiosu. Omul „a facut Revolutia”, e unul ca milioanele de romani pacaliti in cei 20 de ani prognozati de Brucan, si are dragostea de neam si tara pentru a-si fi inaintat candidatura la presedintia Romaniei. E demn de admirat macar pentru acest demers si initiativa sa! Punctual, ici-colea, societatea civila mai are „vana”, mai tresalta… In saptamanile precedand alegerile, cei ce merg la vot habar n-au insa de existenta unuia ca Bataiosu, candidat independent, si se pierd in amanunte defetiste invartind in minte aceleasi nume compromise, le stim cu totii…

Bataiosu s-a refugiat, ca mai toata suflarea romaneasca, europeana ori mondiala de buna credinta si ce percepe gravitatea lucrurilor si potentialele urmari, in lumea virtuala de pe worldwideweb, o unica platforma de propagare cat de cat a realitatii veridice. In conglomeratul presei alternative, sugrumate ori bagandu-i-se pumnul in gura, denigrata fiind, tocmai pentru incercarea ei impotriva morilor de vant de a aduce la cunostinta maselor largi ceea ce se petrece cu adevarat pe suprafata pamantului.

Tot ceea ce v-ar trebui sa stiti, oameni buni, cat mai poate fi abordat, e sub buricul degetelor voastre, odata ce ati accesat internetul. Sunt sute si mii de surse de informare alternativa, altele decat blocul mass-media oficial ce duce in general de nas. Sunt sute si mii din gama informatiilor incercand a fi aduse la lumina de sa zicem jurnalisti de tipul celor sfarsind pe scut in Rusia moderna, cu interesele oamenilor la suflet si mai ales cu simtul raspunderii, al datoriei de a raspandi vestea.

Ideea acestor randuri mi-a venit sesizand dintr-un mijloc de transport, la oprire, cam ce survola pe internet o angajata in pana de clienti. Era o firma oarecare de servicii iar femeia isi avea biroul „in geam” cum ar veni, cu spatele la frontul stradal. Interfata virtuala era in vazul trecatorilor. A tranzitat de la un joc cu un omulet Hopa-Mitica incercand sa nu-si piarda inca o viata in salturile peste prapastii, la ce mai face o alta creatura a industriei de impachetat fum, creat iluzii si lansat false modele. Si am inteles pentru a cata oara oare cat de dusi cu presul si indoctrinati sunt oamenii dar si cat de naivi si indolenti in a accepta de bun, fara a face cel mai mic efort de cunoastere si descoperire, meniul ce li se serveste.  Semeni de-ai nostri imbranciti in bratele confuziei, ametiti aidoma unui titirez si legati la ochi, tragandu-li-se presul de sub picioare si fiind incet dar sigur purtati spre esafodurile de la nivelele piramidei fara portita de scapare: cu un nivel asa zis national, cu unul continental, cu unul global…   

Greutatea de a razbi a unuia ca Bataiosu, si sunt multi ca el, pe diverse meridiane, dar dezbinati si punctuali in efortul lor herculean, sta tocmai in paianjenisul gros al informatiilor de tot felul, raspandit cu buna stiinta. In aceasta avalansa continua de gunoi informational din toate domeniile si de toate nuantele, doar minti limpezi cu o reala capacitate de discernamant, concentrate si absorbite de arta dezlegarii „rebusului” si a iesirii din labirint, pot da la o parte neghina, pot face diferenta intre adevarat si fals, intre informare si dezinformare, intre realitati si piste false. 

Bataiosu e chiar lesne de gasit, pentru cine are nitica initiativa, la www.bataiosu.wordpress.com si, departe de mine, nu-i fac deloc campanie electorala. L-am descoperit „in labirint” si am facut imediat diferenta intre mesajul sau si demagogia sinistrelor papusi la capatul sforii.

Remarcabil, Marian Bataiosu atinge pe platforma sa subiecte de interes public nu doar national ci si european si transcontinental. Suntem in saptamanile imediat urmatoare votului favorabil al irlandezilor pentru Tratatul de la Lisabona, irlandezi care au fost suciti de la nu la da in mai putin de doi ani, si suntem in saptamanile premergatoare alteia dintre intrunirile la nivel inalt, de exemplu cea de la Copenhaga, unde sub masca ingrijorarii pentru schimbarile climaterice influentate de activitatea umana se imping spre desavarsire alte mult mai insidioase programe de ingradire, control si deturnare a vietii marii cetati globale.

Din nou, totul e la indemana buricului degetelor Dumneavoastra, atat cat mai e utilizabil fara constrangeri, plati si interziceri. Vor veni insa iute zilele cand vom accesa „posturile” devenite intre timp preferate asa cum ne chinuiam la calorifer la „Europa Libera”. Posturile alternative pe worldwideweb sunt cu nemiluita si de gasit in cascada, dintr-unul in altul, si chiar merita sa stii pe ce lume traiesti cu adevarat. Iar pentru poligloti, plaja e chiar nemarginita… Exista si o varietate a surselor, muzicieni de exemplu punandu-si la randul lor creativitatea la bataie intru constientizarea auditoriului. Iarasi, nu trebuie mers prea departe, la Muse de exemplu, cu al lor nou album „Resistance”, de vreme ce Parazitii sunt sub nasul oamenilor, cu „Slalom printre cretini”.  

Voi incheia prin a rememora un crampei din primul editorial ce-l semnam in acest an, in ianuarie, in Fotbal Vest, pentru ca tocmai un fost portar cu cariera franta in jocul profesionist insular, devenit ulterior inclusiv comentator la mari competitii sportive internationale pentru BBC, a devenit de ani buni emisar si propagator al stirilor si realitatilor atat de greu de crezut, atat de usor de diagnosticat drept incredibile si imposibile, dar de fapt atat de infricosator de adevarate.

E o imposibila confruntare actuala cu morile de vant dar in toata aparenta sa futilitate exista acel dram de puritate absoluta si speranta. But Hope Is Not Crushed Yet. Sub titlul „Nebunia portarului”, am amintit despre David Icke, si el un fel de Marian Bataiosu ori Vaclav Klaus si numele pot continua, oameni care, ca in orice generatie, se regasesc in grupul mai degraba fractionat al celor impotrivindu-se curentului, nealiniati si mai mereu neintelesi. Si Icke poate fi lesne gasit, in worldwideweb sau, ideal, prin publicatiile sale ori la discursurile de ore-n sir ce le tine in amfiteatre din lungul si latul globului…

Nebunia Portarului

Cate s-au mai petrecut din Ajun incoace!

[…]

Dar toata aceasta cacofonie de stiri si informatii din fotbal, sport ori din lume in general paleste in insemnatate daca am vrea sa sesizam adevarata semnificatie a noii file ce va fi intoarsa in istoria moderna in ziua aparitiei urmatorului numar, 20 ianuarie. Marioneta sau calul troian, cum vreti, al papusarilor ce trag sforile si tes paianjenisul viitoarei dictaturi totalitare globale, va fi instalata peste Atlantic intru amagirea maselor. Ura, Traiasca Regele! Evenimente dintre cele mai inimaginabile si nefericite pentru SUA si omenire in general urmeaza a fi regizate pana sa zicem la solstitiul de iarna din 2012, asa incat, zilele intrand in sac, haideti sa facem cunostinta cu un fost portar, David Icke. 

Se trage din Leicester. Ca si Peter Shilton, cel cu 125 de selectii pentru Albion. Sau ca si Gary Lineker, golgeterul Mondialului mexican. Care si-au inceput carierele, cu cate 7-8 sezoane, in urbea natala, la City.

Dar Icke nici macar nu si-a continuat-o la Leicester City, aidoma unui alt mare portar, Gordon Banks, care a strans acolo mai multe jocuri chiar si decat Shilton. Ci a agatat manusile in cui si a parasit linia portii la doar 21 de ani, cu numai 37 de aparitii pentru Hereford United, o accidentare la genunchi dovedindu-se ulterior a fi o binecuvantare deghizata. Pentru ca l-a eliberat dintr-un cadru fix, cel al portii, pentru a purcede spre lucruri mai marete, in ciuda tuturor riscurilor pe care le implica o poteca nebatatorita. Azi numara 17 carti si noua prezentari video.

Comparativ cu jucatorii de camp, care nu vad… padurea din cauza copacilor, portarul in schimb are avantajul punctului de observatie si al perspectivei totale. Are timpi morti, intru urmarirea ostilitatilor. Exersand vizionarea, deprinde o intelegere limpede, lucida, a intregii actiuni. Iar cand isi intra in rol, plonjand la picioarele varfului, isi atrage eticheta de “nebun”. De fapt, e probabil mai cu capul pe umeri decat restul. Iar in cazul nostru, de la a deveni din “nebunul” dintre buturi un “bolnav mintal”, n-a fost decat un pas.

Ne pierdem in infinitul vartej cotidian, asfixiati de fluxul stirilor si grabiti sa dam menire existentei noastre. Si, ne-a avertizat “nebunul”, nu mai avem timpul si clarviziunea sa distingem adevarata realitate derulata in umbra perdelei de fum. David Icke, si altii ca el, ne-o expun permanent. Asta pana intr-o buna zi, cand vom ramane doar cu o mass-media gen Scanteia dar sub alte nume si controlata de aceiasi papusari, care, in majoritatea sa, raspandind “surse oficiale”, ne spala de ani buni creierele.

David Icke, dupa retragerea din fotbal, a activat nu doar in redactia sportiva a BBC, iar cand a dobandit darul viziunii a inceput sa il impartaseasca, fiind ridiculizat la nivel national pentru revelatiile dezvaluite. Anii au trecut, clarviziunea lui Icke s-a adeverit in cele mai mici detalii iar acum, la 56 ani, nu doar ca are simpatizanti in toate colturile lumii dar, surpriza, pana si un mare cotidian de-aici impartasind linia “oficiala”, intr-un editorial, a ajuns sa aminteasca de repudiatul ex-portar Icke, care, infuriind din nou cu observatiile sale, a avertizat ca inscaunatul e mai periculos decat inlocuitul, fiind un potential Hitler, si ca numirea sa este inca o mutare dintre cele tot mai numeroase si “la vedere” spre o crunta dictatura mondiala, cu un unic guvern, o unica moneda si armata si cu o preponderenta masa de manevra initial manipulabila prin microcipuri inserate sub piele si o acolada de alte procedee iar finalmente exterminabila.

Nici o noutate, Icke a reiterat ca majoritatea conducatorilor si guvernelor sunt doar pioni ai papusarilor iar natiunile o mare tabla de sah pe care mutarile, a se citi razboaie, foamete sau alte calamitati ori crize gen financiare, a “incalzirii globale”, sunt facute de aceiasi tragatori de sfori. Ritmul si gravitatea miscarilor vor creste cat de curand si vor afecta inclusiv societatile dezvoltate. Dar norodul – manipulat si inlantuit cu indulcitoare gen plasma TV, 4×4, “vedete”, vacante “exotice” si tot tacamul commercial-materialistei existente moderne, zaharel pentru care a fost dresat sa jinduie si pentru care e stimulat sa alerge pe infinita… banda de productie – n-are timp, ochi si probabil stomac pentru a intelege. Serialul de la 6 sau posetuta conteaza… Ba mai mult, sa ignoram si ridiculizam mesagerul, sa schimbam canalul si sa preluam, mereu si din nou, pozitia strutului! E mai comod.

Mesageri ca Icke au avut insa prea multa ravna si dreptate de doua decenii incoace pentru a mai fi marginalizati. E totusi alegerea fiecaruia, ca doar traim intr-o lume libera. Libera? Va lamureste David…     

 

 

Adevaratul vinovat e Ilie, zice unu’

August 9, 2009

Chiar m-as fi mirat sa nu fie vreunul aparandu-i pe bezmetici ori cautand vinovatii prin alta parte. Sta in talentul lor slefuit prin secole de diplomatie sa mute din vorbe sau condei barele portii, asa cum le convine mai bine, sa iasa basma curata, mai albi decat albul, ori sa arunce pisica in ograda nevinovatilor.

S-au mai irosit duminica tone de material lemnos cu un editorial estival, publicat de unul dintre cotidianele de mare audienta si prestanta din Regatul Unit. Sub titlul „Adevaratul motiv pentru toti acei derbedei in vacanta”, autoarea e de parere ca nimic nu poate opri comportamentul strigator la cer al unei anumite sectiuni a societatii britanice iesite la distractie, de la Riga si pana in West End din Londra. E poveste veche si firul istoriei, argumentele si numeroasele intrebari sunt intoarse pe toate fetele.

Subiectul a iesit din nou in prim-plan cand cu recentul exhibitionism pe fond de ebrietate, al unui britanic, undeva in Creta, pentru care s-a fript, o grecoaica facandu-si singura dreptate. Mai „adevarata” si mai transanta decat zeci echipati din banul contribuabilului, cu toate planurile lor de mentinere a ordinii publice, degeaba si ineficiente, poate chiar tacit trecand cu vederea debandada. Dar asta e treaba lor… 

Cert e ca un suvoi de comentarii ale cititorilor au inundat editia online a publicatiei, pe marginea editorialului. Majoritatea au infierat starea de fapt si si-au spus oful, sugerand propriile opinii in privinta cauzelor degradarii comportamentale a numerosilor subiecti ai Maiestatii Sale, mai ales cand e vorba sa-si suprime inhibitiile la o iesire in oras, ori pur si simplu varsandu-si frustrarea cu exemple experimentate pe proprie piele. Dar s-a mai gasit cate unu’, care sa te lase masca…

E drept, mai mereu cate un comentariu e tipic Gica Contra, doar sa toarne gaz pe foc si sa atate, ori e doar pura inventie redactoriceasca. In orice caz, comentatorul s-a semnat si a spus cam asa… „Alistair Cooke obisnuia sa remarce ca declinul comportamental al publicului a inceput odata cu Ilie Nastase la Wimbledon, a fost dospit de Jimmy Connors si a atins zenitul cu John McEnroe. Tinerii au vazut, au admirat, au realizat ca autoritatea n-are sanctiuni, si au copiat…”

Asadar radacinile s-ar regasi dupa Dumnealui pe dreptunghiul verde sud-vest londonez, in circul sportului alb, iar exemple negative ar fi niste talentate genii ale tenisului, cetateni non-britanici. Desigur. Intotdeauna vinovatii sunt altii, si nu ai nostri ca bradul, care sunt mai albi ca albul, de o moralitate si civilie impecabile, cinstiti, virtuosi, buni si talentati, cei mai cei de pe toate meridianele globului.

Ilie Nastase a fost de fapt un exceptional tenisman, oferind pe langa jocuri atractive si sarea si piperul atat de adorate de public. De aici insa si pana la a-l gasi, fie si la misto sau aruncata la biza intr-un comentariu fara noima, „buric” al degradarii comportamentale a supusilor Reginei, e ca de la pamant la planete nestiute.

Helloooo-oooo! Rusinica, rusinica! Pai restrangeti-va scandalagii umflati de alcool si alte dependente urinand in dispret si inconstienta pe monumentele batranului continent tot asa cum v-ati domesticit animalele huliganice pornite la dat cu maciuca in cap europenilor, pe stadioanele din lung si lat. Se poate?

Cat despre vorbele pline de venin si atitudinea cu un infinit complex de superioritate al destulor subiecti insulari, blestemati cu cele mai lase si degradante dintre prejudecati la adresa altor semeni de alt nat, nu e nevoie sa-i vezi „la lucru” in deplasare. Si pe teren propriu sunt la fel de breji si nesuferiti. Dumnezeu a stiut de ce i-a pus pe toti pe o insula dar ei si-au gasit calea, mai intai plutind. Acum zboara spre destinatii europene unde uda nu doar rondouri ci si statui, unde nu doar insulta localnici dar le si arata cealalta maciuca. Asta-i natia, asta-i situatia.