Posts Tagged ‘retrogradare’

România pitorească: „miracolul” Pandurii

iulie 16, 2010

N-a trecut mult din 2006. Sportul Studenţesc, clasată pe locul 4 la finele sezonului primei ligi, şi ratând o participare în Cupa UEFA doar în baza rezultatelor directe cu dinamovista de pe podium, era atunci exclusă din următoarea ediţie de campionat datorită unor taxe neachitate către stat, vreo 300.000 euro. Profitoare? Pandurii Lignitul Târgu Jiu, retrogradată ce strânsese cu 31 de puncte mai puţin decât „studenţii” şi marcase doar 22 goluri în 30 meciuri.  

Fotbalul românesc îşi fură singur căciula. Se putea oare atât de uşor lepăda străvezia Liga 1 de Sportul Studenţesc, ce se dovedise a fi o trupă închegată, ce trăsese la calificarea în eurocupe, fiind a doua pe lista marcatoarelor şi victorioaselor în acel 2005-2006? Ba bine că nu! Dar dacă interesele „o cere”…

Degeaba a înaintat Sportul o plângere la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, for care a respins-o în baza unei reglementări emanate de F.R.F. abia după înaintarea protestului „studenţilor”. Ca la noi, la nimeni. Tutto posibile…

Ei bine, într-o altă vară de Mondial, în 2010, lucrurile se repetă, cu o aceeaşi retrogradată Pandurii Lignitul Târgu Jiu trăgând foloasele şi rămânând în elită, în detrimentul Internaţionalului Curtea de Argeş, ce a aruncat prosopul pe motive financiare. De ce ne mai amăgim oare că ierarhiile sunt stabilite „în iarbă”, dacă de fapt la fiecare 4 ani un acelaşi club poate reveni pe uşa din dos, în baza unor consideraţii financiare!?

Ce rost mai au etapele şi competiţia în sine!? Şi cine are de pierdut? Aud? Ro-mâ-ni-a. Parcă n-a fost la Mondial. Să amintim una dintre cauze? Corupţia şi non-competitivitatea campionatelor interne.

Cu acest nou <Miracol>, Pandurii preia locul întâi în ierarhia ruşinii de la Timişoara, retrogradată în 2002 din liga secundă, cu golaveraj 15-105, dar ajunsă în aceeaşi vară în primul eşalon, pe cârca AEKului fost Fulgerul. Ce mişcare… trăznet, nu-i aşa? Ei bine, Pandurii o şi întrece.

Întrebare firească: oare cât de pregătită e Pandurii, de pe o săptămână pe alta, pentru debutul de vinerea viitoare, acasă cu vicecampioana Urziceni? Parcă Divizia B începe cândva în august şi tot programul precompetiţional al celor de pe Jiu bănuiesc că depindea de alte repere calendaristice. Pandurii se mişcă aidoma Fulgerului, dintr-o divizionară B lunea, într-o televizată în Liga lu` Mitică vinerea viitoare. Curat murdar.

Oricum, odată ce s-a creat un precedent, era evident că alte cazuri vor altera ierarhiile de drept stabilite de bine de rău „în iarbă”. Ca o ironie, în acest iulie 2010 Sportul Studenţesc şi Pandurii îşi recâştigă locul în prima ligă. „Studenţii” pe drept, promovând, cei de pe Jiu fentând, prin mişculaţii de hârtii, bani şi muşchi încordaţi, în spatele uşilor închise. Ura.

Ce <Miracol> va mai fi în fotbalul ăsta de bazar la vremea viitorului Mondial, din 2014? Fără „Tricolori” pe zonă, minţi odihnite şi năstruşnice vor emana alte permutări, vânzări, cedări de locuri… La mai mare.

Reclame

Torpilarea scufundatei: cazul „Pompey”

martie 22, 2010

Madridul l-am lasat cu senzatia ca Atletico va salva totusi cumva onoarea capitalei in eurocupe, iar decarul Aguero, iesit in retur de sub lupa cuscrului Maradona, scrutinizandu-i la Anfield pe Mascherano si Insua, i-a pus de doua ori pe ros-albi in avantaj la Lisabona, suficient pentru o calificare in fata lui Sporting. Din vitrina magazinului oficial de la “Vicente Calderon”, bucuria golului campionului olimpic din Quilmes s-a transpus in realitate si in Portugalia.

Sergio Aguero, caruia i-a adus un nepot lui Maradona, a calificat-o pe Atletico in derbyul iberic al oaspetelor Timisoarei din '90, dovedindu-se puncherul cu magnet la suporteri din vitrina Megastore de la "Calderon"

De-acolo, din Peninsula Iberica, cu ceaiuri si tapas oferite cu generozitate de localnici, ba chiar si cu calatorii gratis cu autobuzul, soferii facandu-ne cu binete vant la bord, inapoi la oile noastre. Peste Canalul Manecii. Unde, pe cand Atletico isi trecea in cont un 1-0 cu Osasuna, intre mansele cu lusitanii, in aceeasi luni seara, Portsmouth isi facea pe Anfield Road ultima aparitie ca o echipa inca nepenalizata. Insa acel esec cu 4-1 a fost urmat de o palma ce putini si-ar fi imaginat ca va fi vreodata trasa tocmai in Premier League.

Saptamana trecuta a avut o zi trista pentru fotbal, dupa cum nu s-a ferit sa remarce Grant. Doar una, Avram? Managerul lui Portsmouth AFC nu s-a referit la ochii holbati si mana dusa infricosat la gura de partenera lui John Terry, inghetata la incidentul in care fundasul lui Chelsea a trimis cu jeepul sau un om de ordine la spital, imediat dupa eliminarea “albastrilor” de catre Inter, ci la depunctarea impusa lui Pompey de Premier League. 

S-a creat un precedent. De la relansarea in 1992 a primei divizii, cu pompoasa denumire, nu s-a intamplat ca vreun club sa fie penalizat si mai ales din motive financiare. Cele noua puncte pur si simplu sustrase “lanternei rosii” au condamnat-o practic la retrogradarea inainte de termen in liga a doua, verdict ce stirbeste din aura si reputatia Premier League. Unii vor spune ca Pompey si-asa ar fi retrogradat iar conducatorii ligii doar s-au folosit de scufundata pentru a da un exemplu gruparilor imprudente financiar.

Destule au fost in ultima vreme cazurile in care The Football League a depunctat cluburi de sub umbrela sa, din ligile doi – patru, tot pentru proasta gestiune financiara sfarsind in datorii si faliment, dar mai nimeni nu si-ar fi inchipuit, cu toata criza de lichiditati, ca Premier League isi va risca imaginea ce si-o dorea impecabila pentru a penaliza in clasament una dintre gruparile competitiei, si nu pe vreun motiv de natura fotbalistica, ci tocmai pentru erori financiare din trecut, ale unor conducatori ce-au parasit intre timp Fratton Park, si care erori s-au amplificat intr-o avalansa ingropandu-i pe actualii angajati de la gruparea de pe coasta sudica.

Si de ce noua puncte si nu de exemplu zece? Si de ce inaintea vizitei lui Hull City, penultima clasata, pe care a batut-o cu 3-2, cu golurile lui O’Hara si Kanu in minutele 88 si 89, si nu de exemplu dupa descinderea lui Pompey pe Wembley, pentru semifinala de Cupa Angliei cu invingatoarea rejucarii dintre Spurs si Fulham? Antrenorul Grant a intrebat retoric ce vina au fanii, intregul staff aflat la ora actuala la Fratton Park si oarecum, in extenso, si comunitatea locala, pentru dezastrul financiar provocat de altii, intr-un alt sezon. Managerul israelian a aratat foarte taios cu degetul in directia Premier League, spunand ca s-a gresit prin pedepsirea in acest moment a “albastrilor” din port si ca un asemenea exemplu eronat nu-i va opri pe alti investitori riscand marea cu degetul sa imprastie samanta fara rod, neluand in calcul consecintele pe termen macar mediu.

Portsmouth, promovata in 2003, de atunci clasandu-se pe locurile 13, 16, 17, noua, 8 respectiv 14, s-a intins mai mult decat ii permitea plapuma, cu uriase salarii platite unor staruri ce-altfel n-ar fi sfarsit la Fratton Park, depasind chiar acel procent ridicat al lefurilor raportate la veniturile cluburilor din elita, si s-a trezit in incapacitate de plata intr-un scenariu similar, ce-i drept de mai mica anvergura, cu cel suferit de Leeds United.

Harry Redknapp, care si-a facut hatarul de a cuceri un prim trofeu din cariera, Cupa Angliei, in 2008, parca a stiut la evadarea de la Fratton Park cu destinatia Spurs ca dupa sine vine potopul, vechii conducatori optand si ei ca oalele sa se sparga in capul altora. Iar Grant, manta de vreme rea si la Chelsea, care iata, pare a nu fi gasit inca nici in al patrulea urmas al lui Mourinho inlocuitorul ideal, a ramas cu putinii jucatori legati de glie la Fratton Park si nedoriti prin alte parti, sa sufere umilinta unei retrogradari cu penalizare.

Daca intr-adevar va promova din League One, Leeds United ii va putea sugera lui Pompey in editia viitoare de Championship ca se poate chiar si mai rau. A se citi pornind la drum cu o penalizare substantiala in liga a treia, de 15 puncte, handicap in urma caruia pare a-si fi gasit cadenta abia in acest al treilea sezon departe pana si de comfortul esalonului secund. De unde Leeds era torpilata in 2007 aidoma lui Portsmouth acum, cu o penalizare de 10 puncte pentru aceeasi optiune voluntara de a se declara falimentara, insa ce-i drept abia in mai, pe ultima turnanta a sezonului. Dar condamnata déjà din martie, Portsmouth poate trage nadejde ca doar loialitatea pana-n panzele albe a fanilor clubului ii va mai aduce pe Fratton Park, la meciuri mai degraba invartind cutitul in rana.

Si totusi nu e capatul lumii, evidenta pe care i-ar putea-o sugera tot Leeds. De exemplu alde Ben-Haim sau Belhadj ori cine-o mai inghiti galusca ramanerii la Pompey si in Championship, pot fi incurajati de asistentele consistente dinafara elitei. Deunazi, la Southampton – Leeds, in liga a treia, s-au strans 30.794 spectatori, iar in aceeasi etapa, in acelasi esalon, derbyul sud-est londonez Millwall – Charlton a fost onorat de 17.632 privitori. Iar Pompey s-ar putea chiar consola cu soarta lui Charlton, in 2004 tragand la Cupa UEFA dupa un 4-2 cu Chelsea iar acum surclasata cu 4-0 de rivala locala. Uneori, drumul de la extaz la agonie e si mai scurt…

Si daca tot am pomenit de nefastele consecinte ale incompetentei unor oameni de afaceri pripasiti in fotbal, ei bine, un alt club ex-prim-divizionar poate rasufla usurat ca n-a ajuns la sapa de lemn si i-a vazut dorsalul plecand in lume celui descalecat nu demult cu surle si trambite. Flavio Briatore, crezand ca e in lumea vitezista a Formulei 1, a condus impulsiv si din bici la Loftus Road, schimband antrenorii ca pe sosete si mai ca alunecand concomitent in rolurile de manager, secund si capitan. QPR a scapat in sfarsit de el si si-a permis sa angajeze un antrenor care cu nici un chip nu i-ar fi fost pres. Neil Warnock. Cateodata insa, cluburi si numerosii lor sustinatori sunt prea multe sezoane captivi pe maini rele, suficient pentru a le altera albia fireasca.

Sambata, <Pompey> a intors rezultatul, inregistrand a sasea victorie in campionat, cu care fara penalizare s-ar fi plasat la doar 5 puncte in urma ocupantei salvatorului loc 17, intr-o formula cu destui internationali, si anume James – Mullins, Rocha (Basinas), Hreidarsson, Belhadj – Smith, Mokoena (Kanu), Wilson, O’Hara, Owusu-Abeyie (Webber) – Piquionne. Miercuri, la Fratton Park vine fosta trupa a lui Grant, vicecampioana Chelsea, ranita cu Inter si la Blackburn, al carei meci „in mana” ar putea-o ridica peste Arsenal, la un punct in urma lui United. Se va preda insa Portsmouth asa de usor cum ar parea sa o sugereze ierarhia? Nu mizati toate economiile pe un „2”…

Cat despre precedente in diviziile mici, pe langa Leeds, plesnita cu 10 puncte penalizare in liga a doua, in 2006-2007, si alte 15 dupa retrogradarea in a treia, Boston United era depunctata tot cu un „decar” in esalonul patru, in acelasi 2006-2007, Bournemouth cu 10 puncte in liga a treia, in 2007-2008 si cu alte 17 un sezon mai apoi, dupa picaj, Luton cu 10 in liga a treia si alte 30 in editia urmatoare, aceleasi ca in cazul precedentei amintite penalizate, in ligile III si IV, Rotherham cu 10 respectiv 17 in aceleasi sezoane si in aceeasi liga a IV-a, semn ca totusi s-a salvat, cu tot cu „palma”, Stockport si Darlington cu cate 10 in diviziile a treia si a patra, in campionatul trecut. Iar in acest sezon, pe langa <Pompey>, si Crystal Palace Londra a fost lovita cu -10 puncte ce au coborat-o in subsolul ligii a doua, iar Southampton a plecat la drum cu -10 puncte in liga a treia, ce practic o despart de atacarea locurilor play-off de promovare in Championship.

 

Recesiunea sa-i fi facut sa schimbe tacul!?

noiembrie 2, 2009

E noiembrie si nici un manager n-a fost inca demis in Premier League. O remarcabila nota de normalitate, contrastand puternic cu abordari si decizii impulsive din precedente editii. Ce sa-i fi facut oare pe diriguitorii gruparilor din elita Albionului sa fie atat de rabdatori, atat de calmi? Sau poate ca performantele angajatilor lor nu le-au dat apa la moara. Rezultatele s-or fi incadrat intre parantezele asteptarilor.

Daca e sa ne legam de strangerea pungii si chivernisirea mai judicioasa a resurselor, as inclina sa cred ca in alte conditii economice Portsmouth l-ar fi pus deja pe faras pe Paul Hart. In orice alta campanie, din anii precedenti, cand norii negri ai recesiunii nu amenintau imediat decolorarea veniturilor clubului, probabil ca Hart n-ar fi supravietuit unui start cu 5 esecuri la rand pe teren propriu. Dar vremurile s-au schimbat si cei mai nevoiasi sufla si-n iaurt.

O lectie a fost predata anul trecut, cand Newcastle United nu s-a gandit de doua ori in privinta demiterii lui Kevin Keegan, nu doar un fost Mesia al locului, atat ca jucator cat si ca antrenor, dar si un om intors cu putin timp inainte la vatra de pe St. James’ Park, dupa cativa ani inafara fotbalului, la startul carora declarase ca a rupt-o cu jocul. Ashley l-a poftit pe usa din dos si ce a urmat stie toata Europa. „Cotofenele” au retrogradat. Poate ar fi facut-o si cu King Kev, debarcat in septembrie, dar aceasta ramane doar o supozitie.

Cert e ca decizia de-atunci l-a haituit pe Ashley si dupa retrogradare, United trebuind acum sa-i achite demisului despagubirea cu sapte cifre. Un contract retezat abrupt si urmarile de rigoare. Ultima lovitura ce i-ar mai fi trebuit impovaratului descins in fotbal.

Ashley s-a ars si altii asteapta inainte sa demita un manager ce va pretinde despagubiri contractuale. Nu mai sunt atatia bani de aruncat pe fereastra iar acest fapt ar putea sa cantareasca in incetinirea caruselului antrenorilor. Asta pe de-o parte.

Altfel, nu multi manageri au calcat in strachini in acest debut de sezon. Lasandu-l la o parte pe Hart, o exceptie in fruntea unui club decimat de exodul jucatorilor sai de baza, majoritatea n-au deziluzionat. Nici macar Phil Brown, care dupa un prim sezon adus la liman cu chiu cu vai, mai degraba gratie startului ca din pusca, a revenit la locul ce-i era din start atribuit lui Hull City. Undeva la retrogradare. E pe undeva pacat de antrenorii ce reusesc promovarea si apoi isi prind beregata in latul elitei, mai ales fiind la carma unor „buturugi mici”, dar acesta e mersul lucrurilor. Iar cum un mai renumit Roy Keane a impartasit soarta antrenorului cu o promovare la activ dar care sa plateasca pretul pierderii busolei in Premier League, zilele lui Brown par cu atat mai numarate. De la Brown, realist vorbind, nu se asteptau prea multe. Cele doar 3 succese in 2009 in Premier League sunt in ton cu asteptarile. La urma urmei, in august 2008, cand „Tigrii” lui Hull debutau in premiera in elita fotbalului din Albion, mai toata lumea ii credita cu repetarea contraperformantei lui Derby County, o lamentabila nou-promovata recenta, strangand in jurul a 20 de puncte. Supravietuirea hocuspocusata de Brown a fost un succes in sine…

Soarta lui Brown ar putea fi totusi decisa in urmatoarele zile, eventual in functie de deznodamantul jocului cu Stoke City, o alta  promovata in 2008, pe care City o va primi in vizita la Hull. Iar postura lui Brown depinde si de felul cum vede lucrurile Adam Pearson, noul presedinte executiv al clubului, tocmai numit in post. La o schimbare manageriala, sunt sanse si pentru una pe banca tehnica. Bookmakers nu se sfiesc sa-l coteze pe Brown drept primul antrenor demis in elita in actualul sezon.

Cine a dezamagit putin, a fost Rafael Benitez. Si asta relativ la aspiratiile mereu majore ale „Cormoranilor”. In fond, ibericul a reconfirmat faptul ca succesele din editia trecuta contra rivalei United n-au fost intamplatoare, insa alte coji de banana, ce i-au furat practic titlul si in campania precedenta, au fost din nou Nemesisul rosilor. Cam devreme in cursul sezonului, asemenea deranjante derapaje. De aici senzatia ca spaniolul si-a pierdut nitel clarviziunea si prospetimea intuitiei, pe langa esecul de a-l pierde pe Xabi Alonso, oarecum speriat si de cota de impozitare de 50%. Ce sa-i faci, daca era regeste recompensat.

Cine dezamageste prin constanta de a nu mai cuceri trofee e Arsene Wenger, fara un triumf din 2005. Dar alsacului tocmai ajuns la 60 de ani i se accepta aceste neajunsuri, devenind un evergreen foarte stimat si respectat la Emirates. Cu o alta conducere, francezul ar fi platit poate pretul saraciei de trofee. Dar politica de transferari, consecventa sa si stilul de joc, etica „Tunarilor”, sunt colacii de salvare ai sperantei care moare intotdeauna ultima. Iar tinerii sai sunt deja in sferturile Cupei Ligii. Poate in februarie, in finala Carling Cup…

Cine-ar putea fi scrutinizat prin prisma uriaselor investitii e galezul Mark Hughes. Noroc ca nababii arabi de la carma lui Manchester City inteleg ca Roma nu a fost ridicata peste noapte, lasandu-l pe fostul jucator al lui United sa unga angrenajul cu atatea piese noi, sosite de pe-o zi pe alta. Insa altceva decat un traseu care sa o ghideze spre cupele europene, deci macar UEFA Europa League, s-ar putea sa-l coste pe vels.

In rest, destui sunt oarecum noi in post, deci scutiti momentan de griji, navigand in general in limitele asteptarilor. Iar daca rezultatele n-o vor lua razna, s-ar putea sa avem un sezon fara multe victime, copiind apele mai calme din chiar prima editie de Premier League, 1992-’93, cand doar Ian Porterfield era trimis la plimbare, de Chelsea. Mai precauti, presedintii se gandesc si la consecintele pe termen mediu, nu doar la urmarile imediate.

Dar lumea antrenorilor din Premier League ramane pe acelasi patinoar alunecos, fie sau nu in recesiune. Vorba unora ca Billy Davies ori Paul Ince, intervievati dupa demiterea recenta a lui Gareth Southgate de la Boro. Daca antrenorul unei echipe tragand la promovare e pus pe liber dupa un succes cu 2-0 acasa, ce mentine clubul in frunte, atunci ce-ar mai fi de zis?

E drept, Boro nu prea joaca iar transferurile grele ale lui Southgate au cazut in nas, insa decizia patronului Gibson spune multe despre jocul primejdios in care sunt implicati antrenorii cochetand cu ideea performantei in Premier League. La urma urmei, Gibson a fost poate prea rabdator in a simti gustul amar al retrogradarii cu acelasi antrenor care era parca sortit sa coboare pe tobogan la carma alb-rosilor. Si-atunci nu e mult mai importanta decizia investirii antrenorului potrivit in locul potrivit, deci optiunea initiala!?! Ba bine ca nu.

Dar foarte putini triumfa in aceasta loterie. Insa si daca o fac, se pot alege cu un antrenor pe vreo 25 de ani. Si imbogatind cabinetul cu trofee.

„Sa vina Shearer!” Si a venit… Geremi

octombrie 22, 2009

Daca unui suporter al lui Newcastle United i s-ar fi sugerat anul trecut pe vremea asta ca alb-negrii vor ajunge sa joace in octombrie 2009 un meci de campionat la Scunthorpe, omul fie si-ar fi smuls parul din cap fie ar fi luat instigatorul la pumni.

Dar 20 octombrie a adus jocul Scunthorpe United – Newcastle United, intre o nou-promovata in Championship si „Cotofenele” retrogradate din Premier League. Sezonul trecut, visiniii au facut treaba buna si, pe furis, au saltat in liga a doua, pe cand alde Owen si compania si-au pierdut busola in elita si, incredibil dar adevarat, au plonjat intr-o apriga divizie de 24 echipe.

Scunthorpe e si ea pe coasta estica a Insulei, undeva la Marea Nordului, dar ceva mai la sud pe linia tarmului decat Newcastle. In principiu insa, lasand la o parte traditionalele derbyuri locale cu Sunderland ori Middlesbrough, duelul Scunthorpe – Newcastle poate fi trecut la capitolul derbyuri zonale inedite. Si iata ca s-a ajuns la acest deznodamant…

In mai, pe Wembley, la finalul barajului de promovare, cand Scunthorpe a intors rezultatul de la 1-2 cu londoneza Millwall, castigand pe final si promovand, fanii le-au aruncat din tribuna jucatorilor un urias banner cu mesajul ironic „Sa vina Shearer!”

Ironia consta in posibilitatea intruchiparii visului micutei Scunthorpe de a sfarsi in aceeasi divizie cu Newcastle. Iar marea United a descins intr-adevar marti seara pe Glanford Park, aducand cu sine peste 2.000 de fani. Trupa lui Chris Hughton, fostul international irlandez abia confirmat in post, sosita in fieful nou-promovatei. Ce avea sa fie?

Ei bine, in primul rand un record de asistenta… 8.921 spectatori. Cati se strang pe St James’ park cand Newcastle aduce un jucator cu nume. La sosirea lui Owen s-or fi strans ei chiar peste 10.000…

Iar Martin Woolford, aripa stanga de 23 ani, mijlocas prezent in finala de pe Wembley, a reusit o dubla in minutele 53 si 79, stabilind scorul final… Scunthorpe – Newcastle 2-1. Pe cand Unirea stergea pe jos cu Rangers la Ibrox, micuta United, si ea o unire insulara, rasturna carul mare al Unitedului cel mai faimos din nord-estul Albionului. Nu-i asa ca-i tare frumos fotbalul?

„Iron”, adica Fierul, se descurca bine pe teren propriu, colac de salvare in lupta pentru supravietuirea intr-un esalon din care Newcastle spera sa evadeze prin varf, momentan fiind a doua, la egalitate perfecta cu o alta retrogradata, West Brom, cea preluata de Di Matteo. Newcastle e si mai subtire financiar, dupa ce tocmai a fost obligata sa plateasca daunele contractuale lui Kevin Keegan, o suma cu sapte cifre…

N-a venit Shearer, interimarul din saptamanile alunecarii spre retrogradare, ci au venit cei ramasi cu chiu cu vai la St. James’ Park. Alde Khizanishvili, Enrique, Geremi, Alan Smith sau Gutierrez. Iar esecul cu 2-1 in fata micutei Scunthorpe e adevarata fata a reculului „Cotofenelor” candva in varful Cupei Oraselor Targuri. E o noua ordine mondiala, vizibila in nenumarate fatete…

Scunthorpe a mai lasat ceva din sampania de pe Wembley si pentru ocazii gen 2-1 cu mai marea din zona nord-estica, Newcastle...

Scunthorpe a mai lasat ceva din sampania de pe Wembley si pentru ocazii gen 2-1 cu mai marea din zona nord-estica, Newcastle...

Ziua 134. Anglia inaintea caderii cortinei

mai 4, 2009

A trecut si Bank Holiday, sarbatoarea de luni, la inceput de Mai, o noutate intre datele inrosite din calendarul Albionului, si s-a mai scurs cu ea inca o etapa. Inca un sezon aproape ca s-a dus, cortina sta sa cada, si spicuiesc din ultimele evenimente notabile, promitand sa revin in extenso cu ultimele 90 de minute de Championship, ce-au separat nou-promovatele in elita de cluburile purjate in storcatorul barajului play-off, cu mansele sale tur chiar la finele acestei saptamani…

Asadar, daca esti antrenor novice, nu-ti strica firma de baiat bun si valabil riscand pe calul negru. Nu merita riscul…  S-a intamplat duminica pe Anfield Road, unde fanii lui Liverpool i-au compus lui Alan Shearer un cantecel, recunoscandu-i meritele de fost jucator dar sugerandu-i ca-i statea mai bine in fotoliul de invitat la radiografia etapei, BBC Match of the Day. Fostul atacant n-a simtit inca gustul victoriei la carma echipei pentru care a marcat puzderie de goluri, esecul de forfait de pe Mersey confirmand ca ex-capitanul Angliei a fost tarat la momentul inoportun pe puntea unor alb-negri cu apa pana la barbie si doar 270 de minute ramase pentru a se salva.

Shearer nu merita aceasta postura, dupa ce refuzase in repetate randuri, cand situatia la Newcastle United era mai roza, sa preia echipa. S-a lansat in cariera la greu si n-are multe variante. Si nici prea multa inspiratie. In primul rand, cand l-a ales asistent pe Iain Dowie. Doar retrogradarea acestuia din Premier League, la carma lui Crystal Palace, ar fi fost suficienta pentru Shearer sa se gandeasca in repetate randuri pana la a alege o data si bine.

In weekend, la Liverpool, Shearer a riscat din nou, titularizandu-l pe Joey Barton, baiatul problema. Telepatic, managerul tocmai uns l-o fi auzit pe comentatorul roman al jocului Newcastle – Portsmouth, din lunea precedenta, difuzat in Romania, care tot repeta ca introducerea lui Warren Barton ar oferi o infuzie de entuziasm in linia mediana a „Cotofenelor”. Ei bine, Warren Barton a jucat candva pentru Newcastle, in zile mult mai bune, in deceniul trecut, ca fundas lateral. Warren, dupa cum a tot repetat comentatorul.

Joey insa e alta mancare de peste, poate cel mai problematic fotbalist din Premier League. Nu doar un jucator problema, ci un om manat de demoni. Cu certuri repetate cu regulamentul din teren ori fotbalistic, cu probleme grave in viata sa privata. Newcastle l-a aparat la greu, reabilitandu-l si acceptandu-l in lot, pe cand ajunsese la inchisoare, sansa pe care multe alte cluburi poate nu i-ar fi oferit-o. „Cotofenele” l-au aparat in speranta ca intr-o buna zi, la greu, clubul va fi rasplatit. Revansa unui nou Joey.

Dar Joey a ramas acelasi si Barton a incasat al patrulea cartonas rosu din cariera, in minutul 77, la Liverpool, taind craca oricarei sanse de a reveni oaspetilor condusi de Shearer. Cand il ai pe Barton la mijloc, iti asumi un risc. Faulturile se platesc in galben si rosu. Joey Barton are scuza ca victima sa, Xabi Alonso, a provocat al saselea cartonas rosu pentru adversari care l-au „curentat” in acest sezon. Dar la cartea sa de vizita si situatia ingrata a lui Newcastle, Barton ar fi trebuit sa fie grijului. Si nu cu mainile ridicate a nevinovatie, deasupra lui Alonso, chircit pe pamant, dupa ce-l „cosise” cu ambele crampoane ridicate.

Shearer, pe buna dreptate, s-a declarat dezamagit de abordarea lui Barton dar, pentru prima oara poate ca Shearer si-a pierdut si el nitel din simpatia numerosilor sai sustinatori. Si asta pentru ca n-ar fi trebuit sa riste in a-l titulariza. A optat pentru calul negru si si-a incurcat existenta, Barton urmand sa fie suspendat in ultimele 3 etape. Cand ii ardea clubului buza mai tare. Asta a fost rasplata protejarii mijlocasului, pe cand era dupa zabrele…

In mod identic, alegerea lui Shearer de catre proprietarul Mike Ashley a fost un risc, chiar mult mai mare, si deznodamantul se contureaza. Supravietuiri minune s-au mai produs dar oricum, Shearer a fost asezat din start la colt, fara manusi si cu cativa boxeri versati si echipati pana-n dinti in fata lui, dornici de sange…

Si ar fi putut fi chiar mai rau. Cu doua bare, Alonso l-a egalat pe colegul de echipa Gerrard in fruntea tintasilor „metalului” portilor in acest sezon. Si Stevie G a urcat duminica, de la 5 ghinioane, la sase… Daca barele lor ar fi fost goluri, suna 6-0 pentru Liverpool. „Cotofenele” spulberate ca la tenis. Ghinionul lor, c-au prins-o pe Liverpool intr-un iures ofensiv concretizat in 33 goluri marcate in ultimele 10 aparitii, asta pentru contracararea criticilor lui Benitez, care vedeau in Liverpool o trupa precauta, defensiva, inchisa. Rafa le-a tot repetat ca, per totalul competitiilor, anul trecut „Cormoranii” inscrisesera cele mai multe goluri dintre gruparile din Albion.

Daca mai marii lui Newcastle vor sa doarma bine pana la finele sezonului, atunci sa faca uitat ca si Norwich City, retrogradata duminica din liga secunda, a apelat in cursul acestei editii, in disperare de cauza, la un fost erou al locului, portarul international scotian Brian Gunn. Pe cat de aplaudat a fost intre buturile „Canarilor”, pe atat de stanjenit a fost in postura ingrata, la startul in antrenorat, de a-i salva pe galben-verzi. Acum 4 ani, Norwich, Southampton si Charlton erau colege in Premier League. Ieri, au retrogradat in bloc in liga a treia. Marire si decadenta.

Contraexemplul ar veni din Londra, si inca din elita, unde un alt novice, Gianfranco Zola, investit in miezul actualei campanii la carma lui West Ham United, a facut „Ciocanarii” sa bata cu putere, ultima isprava fiind infrangerea in premiera in 2009 a „nucii tari” Stoke City in fieful acesteia, Britannia Stadium, reduta imbatabila de la 1 ianuarie incoace. Si asta din nou cu junii Tomkins, fundas central, Stanislas si Noble, mijlocasi, si varful Sears, intrat tarziu. La Upton Park sefii si fanii se freaca la ochi… West Ham pe sapte. Micutul sard, revelatia anului si exceptia care confirma regula ca startul in antrenorat se poate lasa cu un inec?

Inchei prin a anticipa punctarea povestii de succes a lui Birmingham City, la care ma refer in editorialul „Football Made In UK” din Fotbal Vest. „Albastrii” la a cincea plimbare intre primele doua ligi in ultimii ani, rastimp in care concitadina West Bromwich Albion ar putea marca a sasea schimbare de esalon, acum fiind „lanterna” in elita, cu sanse mici de salvare. Orasul Birmingham cu liftul intre divizii.

Ziua 132. „Vulpile” n-au lipsit decat un an

mai 3, 2009

Se strecoara printre masini, gasesc calea cea mai scurta de la o curte la alta, trec strazile in voie, chiar si aproape de resedintele Reginei si ale Prim Ministrului. Vulpile sunt la ele acasa in peisajul urban din Anglia.

„Vulpile” tocmai s-au intors in habitatul natural desi se descurcasera de minune, pentru prima oara in istoria lor, si in desisul ligii a treia engleze. Anul trecut, Leicester City retrograda in premiera din Coca Cola Championship, divizia secunda, copiind alte faimoase lunecusuri pe tobogan din esalonul al doilea. Nottingham Forest, Leeds United…

Dar Leicester City, club cu porecla „The Foxes”, a revenit in anticamera elitei la chiar prima strigare, si inca relativ la pas, dovedind ca picajul de anul trecut a fost doar o intamplare. Una in peste un secol de existenta, de la infiintarea clubului in 1884, sub numele Leicester Fosse.

Daca liga a doua totusi se va dovedi din nou o nuca prea tare pentru „Vulpi”, ramane de vazut, dar cert e ca League One, esalonul trei, a fost dominat copios de „albastrii”. Cate 46 de puncte stranse acasa respectiv in deplasare, cu chiar mai multe succese externe – 14 – decat pe teren propriu, la Walkers Stadium, si cu aproape 90 de goluri in scrise. Un adevarat tur de forta, mentinandu-se in fruntea ierarhiei.

Promovarea a tinut si de pofta de gol a varfului Matty Fryatt, care devenea primul jucator al „Vulpilor”, dupa peste patru decenii, marcator a 20 de goluri in pana inaintea Craciunului, la cumpana intre noiembrie si decembrie atacantul de 23 ani egaland un alt record al liderei, vechi de peste 80 de ani, si anume de a reusi hat-trickuri in meciuri succesive.

Vor seca golurile lui Fryatt in Championship? O alta intrebare cu raspunsul din august incolo. Cert e ca „Vulpile” l-au convins recent sa semneze pe inca 3 ani, mentinandu-l intr-un lot cu destui veterani, printre care fundasii laterali Mark Edworthy si Chris Powell, ultimul, ajuns la aproape 40 de ani si trecut la un moment dat pana si prin lotul national al lui Eriksson, fundasul central Bruno N’Gotty, mijlocasul vicecapitan Matty Oakley, o prezenta pentru ani buni in elita la „Sfinti”, cot la cot cu Matt Le Tissier, ori atacantii Barry Hayles si Paul Dickov. Apropo de ultimul, un alt scotian din atac, Steve Howard, a marcat si el consistent pentru „Vulpi”.

Asadar Milan Mandaric are de mers la cumparaturi. Croatul a facut pe termen scurt afaceri ieftine dar bune, apeland la profesionisti versati pentru a-si atinge scopul imediat al revenirii in liga a doua, de unde „Vulpile” nu cazusera niciodata in peste un secol de fotbal. Dar acum lotul lui Nigel Pearson, o „fata” cunoscuta intre fundasi pe cand la Sheffield Wednesday, in prima liga, iar apoi in apropierea lui Bryan Robson, ca „locotenent” pe la cateva cluburi, necesita o evidenta remaniere. Intru consolidarea in Championship.

Altadata, nu demult, „Vulpile” se plimbau linistite pe taramul primei ligi. Ba chiar si prin Europa, dupa triumfurile cu acces la Cupa UEFA din Cupa Ligii, in 1997 si anul 2000. Erau victoriile unui Martin O’Neill care isi facea un nume, ulterior optand pentru Celtic Glasgow. Cupa Ligii, castigata si in anii ’60, e trofeul favorit al „Vulpilor”, care, in lipsa unor cuceriri de seama, s-au multumit si cu aceasta „verisoara” a Cupei Angliei. Insa pana si succesele in League Cup si traseele europene n-au impiedicat retrogradarea „Vulpilor” din Premier League, odata ce O’Neill a optat pentru un club mai mare. Iar de-acolo au pornit dandanalele…

Fara aceiasi bani din televizari cu care se obisnuise in elita, ba chiar fara nici un ban din afacerea falimentara cu ITV Digital, care a promis fonduri din drepturi de televizare cluburilor din esalonul doi dar le-a lasat cu buzele umflate la finele unui contract de care s-a ales praful, in plus fara sumele scontate din cedarea numerosilor jucatori ce au ales sa paraseasca echipa dupa plecarea lui O’Neill, Leicester s-a vazut brusc in criza, retrogradata si cu cheltuieli uriase la finisarea noii arene. Caci in 2002, dupa 111 ani la Filbert Street, „Vulpile” s-au mutat in casa noua, la Walkers Stadium. O arena purtand numele producatorului de saratele crocante si pufuleti, Walker’s Crisps, la care facea reclama un erou al locului, Gary Lineker.

Si exact de numele popularului Lineker s-a legat salvarea „Vupilor” atunci cand le durea mai tare. Clubul aproape ca s-a trezit falit si un consortiu incluzandu-l pe Lineker a redresat corabia. De-atunci, desi in liga a doua, ba chiar si intr-a treia pana zilele trecute, City si-a revenit financiar, in februarie 2007 fiind preluata de Milan Mandaric, cel care o elevase si pe Portsmouth. De-acum fara O’Neill, care le promova pe „Vulpi” in elita in urma cu mai bine de-un deceniu, dar cu un croat uns cu toate alifiile si care, desi a promis initial fotbal de Premier League la Walkers Stadium si a inghitit in sec la retrogradarea in premiera in esalonul trei, macar a tinut gruparea pe linia de plutire in plan financiar, readucand-o in Championship. Unde antrenorul Pearson isi va da adevaratul examen de maturitate. Odata „locotenent” al inabilului Robson, Pearson are in mod cert cate ceva de dovedit.

Pana atunci, toata lumea din Leicester canta, rade si danseaza. E un obicei al clubului, sa cucereasca piscuri secundare. Deseori castigand liga a doua si promovand, acum, la chiar prima incercare, cucerind esalonul trei. In trei randuri triumfand in League Cup dar niciodata in Cupa Angliei, in a carei finala s-a regasit de 4 ori. Si multumindu-se cu postura secundara si in campionat, unde cea mai buna clasare in elita, locul 2, o reusea in 1929.

Clubul lui Gary Lineker si al portarilor Banks ori Shilton a revenit in liga a doua, avandu-l drept capitan pe Stephen Clemence, fiul mai renumitului ex-goal-keeper al Angliei, semn ca „Vulpile” au un tainic „fir scurt” cu falnicul Albion. Acum pe mainile unui alt investitor strain, din pleiada celor care au invadat cam de la Mandaric incoace, si cu un blazon de aparat. Macar in liga a doua, o singura data in a treia. 2008-2009 a fost o pagina neagra pentru „Vulpi”, ce s-au descurcat de minune si intr-un habitat cu care nu fusesera obisnuite.

La brat cu „Vulpile”, ca si vicecampioana, a promovat automat si Peterborough United, unde se remarca tanarul manager Darren Ferguson, nimeni altul decat fiul lui Sir Alex. Aschia nu sare departe de trunchi sau ce naste din pisica soareci mananca. Fiul pe urmele tatalui, luand-o de jos? O noua promovare ce-i face cinste…

La baraj, fete cunoscute. Rob Di Matteo, la carma lui Milton Keynes Dons, „facatura” rezultata injust dupa retrogradarea lui Wimbledon din elita, continuand pe locul acesteia intre profesioniste dar recunoscand la un moment dat ca palmaresul si traditia sunt ale continuatoarei de drept, nou-infiintata Wimbledon AFC, si ea ajunsa deja in esalonul cinci, si careia i le-a retrocedat. MK Dons va juca tur retur cu Scunthorpe United, retrogradata odata cu Leicester din liga a doua si acum mereu pe un loc de baraj, pana insa in timpul ultimei etape, cand, desi jucand acasa, s-a vazut condusa de Tranmere Rovers Liverpool, trupa de pe locul 7, imediat urmator.

Bryan Cliff, fundasul lateral capitan, a marcat cu capul in urma unei lovituri libere, in minutul 88, smulgand o remiza, 1-1, suficienta pentru ca Scunthorpe sa-si mentina locul 6 si sansa unei semifinale de baraj cu MK Dons. Mai-mai ca Tranmere i-a suflat in ultima clipa ultimul tren spre Championship. Iar in cealalta semifinala, rivalitate cu sange, intre doua „dure”: Leeds United si Millwall Londra. Pentru ca povestea sa fie completa, mai avem de-asteptat deznodamantul barajului. Insa Leicester a confirmat deja ca locul de drept ii e macar in liga a doua. Daca nu chiar mai sus. Dar asta ar implica probabil mult mai multi bani si persuasiune la adresa unuia ca Martin O’Neill. Ce-i drept nord-irlandezul nu-i departe, ci tot undeva in Midlands, la Birmingham…

Ziua 126. Pachet de namol nord-estic

aprilie 27, 2009

Sunt la pachet. Incolonate simetric. Doua taman deasupra zonei retrogradarii, doua sub linie. Sunderland 35, Hull 34, Newcastle 31 si, penultima, Middlesbrough 31. Sunt adancite in namol si oricat ar impinge, carutele par a se urni tare greu. Si toate sunt din nord-estul Angliei, de la sud la nord Hull – Middlesbrough – Sunderland – Newcastle. O coasta a innecului in Marea Nordului. Care se va salva? Conform unui mucalit, doar una dintre ele, si anume Sunderland, in vreme ce actuala laterna rosie, West Brom, ar acumula conform chibitului 40 de puncte si ar devansa la potou trei dintre nord-estice.

Ar mai fi 4 etape. Patru. 360 de minute in care se va decide cine va face stanga-mprejur, o rotatie completa de 360 de grade, din Premier League spre Championship. Daca nou-promovata Hull City nu mira pe nimeni ca a lunecat usor spre zona nisipurilor miscatoare, in schimb situatia „Cotofenelor” alb-negre ale lui Newcastle United ii socheaza pe neinitiati. Isi va trece Michael Owen o retrogradare in cont? Va pleca steagul Nicky Butt, candva castigator al Champions League pe Camp Nou, acum 10 primaveri?

Newcastle a intrat de ceva vreme in vrie iar actuala campanie a confirmat haotica stare de fapt de la St. James’ Park. Asa incat e o surpriza si nu prea… Cert e ca ultimele rezultate demonstreaza cu prisosinta derapajul clubului fanion al nord-estului industrial. Pana si Sunderland, promovata in 2007 si zguduita in acest sezon de demiterea lui Roy Keane, inlocuit cu asistentul scotian Sbragia, are cu patru puncte in plus fata de zestrea surprinzator de subtire a „Cotofenelor”. Sunderland pe 16, Newcastle sub linie, cu 31 din 34 de jocuri. Nici nu-i de mirare, daca ultima victorie acasa dateaza dinaintea Craciunului, un 2-1 smuls cu forcepsul in dauna lui Spurs, de Duff, in minutul 90. De-atunci, o singura victorie in Premier League, la Birmingham, cu ultima clasata, West Brom, un 3-2 in 7 februarie.

Secventa de 9 meciuri fara victorie nu e deloc incurajatoare. Si nici palmaresul lui Shearer, de la instalare: 4  0  2  2. Ce-i de facut? Luni seara, pe St. James’ park, in epilogul etapei, fostul golgeter a apelat la 5 modificari in echipa pentru jocul cu vizitatoarea Portsmouth, alegand un evantai de atacanti, cu Martins, Viduka, Owen si Duff titulari, ca sa nu-l pomenim pe Alan Smith, pornit si el la Leeds, ca june, in avanposturi. La un moment dat, pana si tanarul „paratraznet” localnic Carroll a fost aruncat la disperare, pentru un „cap”, ceva. Viduka, fara gol stagional, fusese retras… O optiune neinspirata, aceasta titularizare a „cangurului”.

Spre final, la 0-0, te-ai fi asteptat ca Newcastle sa atace cu toate fortele. Dar „Cotofenele” s-au baricadat, respingand atac dupa atac. Nu mai aveau putinta, vointa, idei. Neputincioase. Fanii isi luasera capetele in maini, presimtind inceputul sfarsitului. In nord-est e frig, vant, criza, saracie si de puncte si un cvartet innamolit, cu Newcastle tinand afisul. Va reusi Alan Shearer miracolul? Dupa Newcastle – Portsmouth 0-0, indicatorul palpaie „nu”.

Parcurgand programul, deplasarile la Liverpool, pe Anfield, si la Villa, par gen K2, greu abordabile. Ar mai ramane jocurile de acasa, unul pe viata si pe moarte, cu cealalta trupa cu 31 de puncte, vecina Boro, intr-o reeditare a jocului cu Pompey. Intr-o luni seara, de la 8 in Albion. Peste doua saptamani. Va fi care pe care si va alege poate una dintre retrogradate, daca nu mai rau. Celalalt joc acasa, cu londoneza Fulham. Newcastle tremura, se chirceste si ingheata. Coasa retrogradarii e ascutita. Namolul e tot mai mare. Cine si-ar fi imaginat, in august 2008? Nici macar cei mai pesimisti… Keegan era antrenor si noile achizitii erau prezentate pe banda rulanta. Dar pestele de la cap se-mpute si Mike Ashley degeaba zambeste a indiferenta. E in culpa.

Sugestiv in timpul transmisiei jocului cu Pompey a fost cadrul cu fotoliile goale dintr-o loja a tribunei si un cap blond-deschis, cu spatele la teren, urmarind meciul pe un ecran din foaier. Era Gazza. Ce n-ar fi dat localnicul sa fie acel bondoc Gascoigne de-acum 20 de ani, sa intre in joc si sa salveze situatia. Dar Newcastle traieste doar din amintiri si cu toata combinatia de latini si prea multi atacanti, Shearer si ai lui tot par sortiti picajului.

Dar, vorba aceea, until the fat lady sings, ar mai fi o sansa. Newcastle in Championship? Suna ciudat dar la fel am zis candva si de Forest ori Leeds, doar pentru a descoperi ulterior ca sub liga a doua exista si o a treia. Cateodata, cand lucrurile merg bine si nu e nimic de ajustat, mai bine sa fie lasate sa curga de la sine. Sir Bobby Robson a dus-o pe Newcastle, nu acum multi ani, ci chiar in acest deceniu, ani in sir intre primele sase ale elitei. Unii au fost nemultumiti si-au strambat din nas cu „doar” o semifinala de Cupa UEFA. Si si-au pus pe faras un minunat manager, fiu de miner al locului. Robson e acum in tribuna, cu cancer, iar Shearer, interimar, pe margine. Asa-i cand nu te multumesti cu ce ai. Poti ramane cu mana goala si iluzii spulberate.

Newcastle e pe marginea prapastiei, balanganindu-se in gol si cu degetele infipte in rapa, dar sub bocancii lui Hull si Sunderland. In plus, Boro o gadila sub brat. E poate blestemul lui Liverpool asupra lui Owen, pentru o plecare fara cap si fara rost. E poate blestemul lui Gullit, trimis la plimbare pentru „crima” de a-l fi ignorat din echipa pe Shearer. E poate dublul blestem al lui Kevin Keegan, Double K, tratat si el cum au resimtit-o altii, cel putin la fel de galonati. Noroc ca Ashley, cel putin supraponderal, e inca acolo, in loja, zambind, pana la capat, neparasind Titanicul, cu o infatisare care, de-as fi fan Newcastle, m-as simti cel putin agasat si aproape de tentativa de a testa valurile Marii Nordului.

Ziua 107. Despre o penalizare… Nu 6 ci 17

aprilie 7, 2009

Pentru fiecare fotbalist ori club adulat in lung si-n lat exista cateva zeci de jucatori sau grupari supravietuind in obscuritate iar daca ai intreba un tanar din Anglia cu cine tine, te-ar mitralia fie cu Man United, Arsenal, Chelsea sau Liverpool, dar cred in paradoxul frumusetii absolute a curajului de a o sustine pe una mereu in umbra, ca de exemplu Bournemouth, si mai ales la greu, cand un start cu -17 puncte impune cu atat mai mult strangerea randurilor. Povestea „Visiniilor” aduce oarecum cu trista depunctare a urmasilor polistilor si exista paralele intre chinurile celor doua grupari impotriva curentului si a adversitatilor . Iar pentru a se simti mai bine intr-un moment in care asteapta o decizie pe aceasta tema, fanii Timisoarei sa se consoleze cu ideea ca -6 i-ar putea priva de titlu. Pentru altii, -17 ar fi putut echivala cu retrogradarea dintre profesioniste, dar un 4-0 acasa, sambata, cu Rochdale, pare a fi indepartat un spectru sumbru. Despre o penalizare ceva mai mare si la fel de nedreapta pentru clubul in sine si fanii ei, ceva mai jos…

Chiar… De ce nu sunt penalizati conducatorii de cluburi ce vin si pleaca, lasa potopul in urma lor, si aduc atatea grupari si bazele lor de fani loiali la un pas de stop cardiac? Cine-i scutura si cand? Exemplul Southampton, un alt club mai renumit, tot de pe coasta sudica, e ultimul intr-un sir de dezastre logistic-financiare ce au ruinat cluburi cu traditie si istorie in spate.

Rar a razbatut soarele in demisolul din care “Visiniii” au privit mai mereu de jos ierarhia fotbalului englez. O iarna eterna nu e frumoasa la mare, fie si pe tarmul sudic si instarit al Albionului. Dar unii n-au lasat sa le fuga si urmele de nisip de sub picioare. Bournemouth AFC e inca pe barricade.

In 1987, un mai tanar Harry Redknapp agonisea 97 de puncte si o aducea pe Bournemouth pe taramul fagaduintei, in liga a doua, unde nu fusese vreodata, de la lansarea clubului in 1890 sub numele Boscombe St. Johns Institute FC, insa piscul absolut al traiectoriei “The Cherries” prin istorie, locul 12 in esalonul secund, intr-un mai cu AC Milan – Steaua 4-0, avea sa fie urmat de un 5 mai ’90 cand, conform folclorului locului, destinul ros-albilor dungati si metamorfozati in ’71 in rosso-neri a deraiat.

Atunci, Bournemouth a cedat acasa cu 1-0 si jocul rezultatelor a expediat-o inapoi in demisolul ligii a treia, invingatoarea sa, Leeds United, promovand in schimb in elita iar fanii vizitatori provocand pagube de un milion de lire statiunii litorale, deranj care a starnit politia locala sa interzica gazduirea timp de 13 ani a unui meci la respectiva data de Bank Holiday, in jurul Pastelui. “Ii uram pe Leeds”, mi-a explicat Peter, un localnic cu “Visiniii” in cuget.

La doi ani dupa acea retrogradare, inca tanarul Harry Redknapp, cel care genera in Bournemouth extazul eliminarii in 7 ianuarie 1984 a detinatoarei la zi a Cupei Angliei, Man United, izbutita de catre niste “Visinii” pe penultimul loc in liga a treia, avea sa se retraga din fotbal, insa doar temporar, cum se dovedea mai tarziu, spre norocul breslei. Harry dus a fost, cu gustul unicului triumf din istoria lui Bournemouth, la Hull, in ’84, in finala editiei inaugurale a Associates Members’ Cup, un soi de Cupa Ligii doar pentru diviziile a treia si a patra, dar “momentul Leeds” are pare-se efecte nefaste pana si azi.

Bournemouth nu si-a revenit, mai ales financiar, initiativa din 1997, Trust Committee, pusa pe roate de fanii care au cumparat mana de la mana clubul ce fusese la un sfert de ora de faliment, actionand pe moment, aidoma efervescentei sampaniei. La Nothampton, in jocul cu numarul 3001 in campionat, suporterii jubilau ca “Visiniii” sunt inca in activitate si pornesc la drum intr-un nou sezon, incheiat de altfel cu o descindere in masa pe Wembley, 34.000 de suflete inghetand insa la golul de aur al lui Grimsby in finala Auto Windscreen Shield, dar nici macar mutarea intr-un nou stadion in noiembrie 2001 n-a deviat albia devenita necurata a clubului. “Momentul Leeds”…

Era de fapt vorba de o rotatie cu 90 de grade. Proprietarul printre altele al unei livezi cu visini, J.E. Cooper-Dean, ceda clubului in 1910 un teren adiacent celui pe care pripasise in 1902, de unde si numele arenei lui Bournemouth, Dean Court, respectiv al poreclei “Visiniii”. “Curtea”  lui Dean avea insa sa faca loc noului stadion cu aproape 10.000 locuri, Fitness First, amplasat perpendicular pe locatia initiala.

In 1923, Bournemouth devenea membra a Football League, ca grupare din seria sudica a ligii a treia, peste ani dovedindu-se cea mai longeviva servanta a esalonului… Three, al carei competitii K.O. de cupa si-o adjudeca dupa razboi, in Londra, pe Stamford Bridge, in fata lui Walsall.

Adevaratul parcurs de gratie care a facut Anglia sa auda de Bournemouth in materie de fotbal s-a consumat pana in semifinalele F.A. Cup din 1957, cand doar din ofsaid si penalty Man United triumfa cu 2-1 la Dean Court in fata unei asistente record in istoria “Visiniilor”, 28.799. Revansa avea sa vina peste ani…

Iar pofta rosso-nerilor de a rapi cand si cand din obscuritate titlurile ziarelor a fost ostoita de niste varfuri cu simtul golului. Ted MacDougall marca de noua ori in eliminarea lui Margate cu 11-0 din Cupa Angliei si pleca apoi la Man United, la inceputul unor ani ’70 cand Bournemouth evada nitel din subsolul ligii a patra. Peste ani, la o alta promovare in liga a treia, in anul 2003, invingand-o cu 5-2 pe Lincoln, “Visiniii” stabileau un record de goluri marcate in finalele barajelor de promovare pe Wembley. Iar apoi, intr-o seara de peste mijloc de saptamana, rezerva James Hayter intra in joc in minutul 86 si in doua minute si douazeci de secunde reusea cel mai rapid hat-trick din istoria fotbalului englez: 6-0 contra lui Wrexham.

Macar si pentru aceste crampeie, unii fani loiali au ales sa nu le fuga nisipul de sub picioare. Si au strans 16.000 lire pentru a permanentiza in 2004 imprumutul lui Eddie Howe de la vecina Portsmouth si de a-l aduce astfel acasa pe fundasul care prinsese doua jocuri la tineretul Angliei din visiniul lui Bournemouth. Iar astazi tanarul Howe e managerul echipei, inlocuindu-l la anul nou pe Jimmy Quinn, marcatorul de pe 23 August in Romania – Irlanda de Nord 0-1.

Nu este insa vina lui Howe ca de eforturile fanilor s-au ales naruite castele de nisip, “Visiniii” fiind penalizati din aceleasi motive financiare cu 10 puncte care le-au fost fatale, retrogradand anul trecut in liga a patra. Criza insa s-a perpetuat si Bournemouth a inceput si actualul sezon cu -17 puncte. Cu doar 16 fotbalisti in lot, dintre care unul, Darren Anderton, marcator la Coupe du Monde ’98, retras in iarna, Howe a strans cu sarg, recordul de asistenta al editiei, de 5.946 fani, fiind rasplatit in 24 ianuarie cu un 3-1 cu Wycombe.

Chiar si cu un clar 4-0 sambata cu Rochdale, supravietuirea inca ramane in balanta, ultimele 5 etape, cu un finish pe 2 mai la Morecambe, urmand sa decida soarta unui club de liga a treia, in cel mai rau caz a patra dar niciodata a cincea. Daca nu cumva din toamna…

 O plimbare prin afluentul Bournemouth te socheaza cum de o asemenea comunitate locala n-are resursele sa propteasca un club vechi din 1890. Noroc cu patimasii fani, a caror flacara e desertaciune. Pe litoral la Bournemouth, soarele fotbalistic pare a nu rasari deloc, dar unora nu le pasa. Fredoneaza si inalta castelele sperantelor lor. Toate in memoria unei sambete de ianuarie, in ’84, cand cu Harry pe banca “Visiniii” eliminau din Cupa detinatoarea Man United…