Posts Tagged ‘Roma’

Petrescu da sperante de viitor… polistilor

octombrie 29, 2009

Succesele in deplasare ale campioanelor Romaniei in grupele UEFA Champions League sunt cadouri surpriza in octombrie, insasi oportunitatea de a da piept cu grupari mai puternice din Europa si de a invata mai ales din esecuri primenind incet-incet competitivitatea in fruntea fotbalului romanesc de club. 

“Bilete? Vrea cineva bilete de meci? Nu-i vorba in acest caz de oferta unui vanzator stradal ilicit, ci a unui posesor de abonament anual la Arsenal, intrebandu-se daca ar fi doritori printre colegii sai de la Daily Telegraph pentru jocul cu Olympiakos de pe Emirates. Sorry old boy, dar ma spal pe cap la ora jocului”.

Astfel incepea Kevin Garside, desemnat in noiembrie 2008 redactor-sef pe sport la Daily Telegraph, editorialul publicat exact acum o luna sub titlul “Michel Platini omoara vise aruncand stridiile marilor pesti”,  ziaristul glumind in continuare ca “nu exista un motiv evident de a nu pune mana pe sampon oriunde pe continent” in serile meciurilor din grupe, faze incipiente pe care le considera balonate, “invaluite de inertie”.

O “bomba” gen Barcelona – Rubin 1-2 nu e nici primul, nici ultimul rar soc si poate nici nu va genera improbabila calificare a “buturugilor mici” in dauna favoritelor, care intr-adevar, intr-o covarsitoare majoritate, finalmente se redreseaza, insa dovedeste anumite merite ale formatului competitiei in viziunea presedintelui UEFA.

Lasand la o parte tachinarile lunare intre editorialisti insulari si Platini, la urma urmei un… francez, este fortata pretiozitatea respectivilor formatori de opinie de a atribui scena Ligii Campionilor doar “elitelor prestigioase”, carora le-ar cadea nasul prin “fundaturile estului Europei”, pentru a-l cita pe acelasi jurnalist, care a adaugat: “Va puteti imagina fata lui Jose Mourinho cand Inter a cazut in aceeasi grupa cu Rubin Kazan?”

Ei bine, n-avem imaginatie ci doar am vazut fata lui Guardiola martea trecuta, aducandu-ne aminte ca Rubin e campioana tarii semifinalista la C.E. 2008 si care a dat Europei castigatoarele Cupei UEFA in 2005 si 2008, CSKA respectiv Zenit, triumfuri ce au inaltat Rusia in ultimii 5 ani in ierarhia coeficientilor UEFA pe locurile, in ordine, sapte, iarasi 7, zece, patru si din nou 7. Comparativ, Albionul a pus tot de doua ori mana pe Cupa UEFA in ultimii 28 de ani, prin Spurs in ’84 si Liverpool in 2001 dar mai sugestiva e treapta urcata cu hotarare de Sevilla, o recenta dubla castigatoare a competitiei “verisoare”, ce acum troneaza in grupa Unirii.

Din insula si alte cateva campionate puternice, grupele par plictisitoare. Dar Platini a intuit ca prin formatul cu iz populist ofera outsiderelor mai multe sanse sa se puna la incercare cu “greii” si implicit sa castige experienta competitionala la cel mai inalt nivel, daca nu cumva chiar si puncte aducatoare de venituri, eventual chiar si de calificari, sume ce ar putea fi reinvestite in cresterea valorica a loturilor reprezentantelor, ridicand stacheta competitiei interne.

Daca tot a alterat initial formatul democraticei Cupa Campionilor Europeni, dand Cezarului cate 3 si 4 reprezentante in Liga Campionilor, forul european incearca macar sa dreaga busuiocul cu zaharele financiare pentru nevoiase, la masa bogatilor. S-a scris despre paguba facuta de Poli lui Shakhtar, eliminand-o din drumul spre grupe, “gaura” sugestiva in privinta foamei unor cluburi suficient maturizate pentru a lua Europa de coarne macar pentru un an, doi.

EdinburghMay2009 017

Rangers, creditata de bookmakers cu 7/1 sa castige cu 3-0 finala Cupei Scotiei din mai 2009, pe care o transa cu 1-0 contra lui Falkirk, nu si-ar fi putut imagina ca va sfarsi umilita pe Ibrox de necunoscuta din Urziceni, Romania. Europa Centrala, adaug...

Timisoara nu e inca in respectiva categorie dar succesele campioanelor CFR si Unirea la Roma respectiv Glasgow ofera speranta ca o invingatoare pe drept a competitiei interne, fie ea si a Romaniei, poate nadajdui la ceva puncte si bani in plus pe drumuri europene si mai ales creste importanta castigarii unui loc de acces in UEFA Champions League si intensifica disputa la varf. Cu efecte pozitive infiltrandu-se in josul ierarhiei. Deci mai ales in campionat e o paine de mancat, prioritatea revenirii macar in calificari, daca nu direct in grupele competitiei, fiind mai mult decat evidenta.

Iar victoriile si fiecare banut in plus cucerit de alde CFR, Unirea sau Timisoara le intaresc incet-incet in disputa deseori inegala cu Triunghiul Bermudelor bucurestean. Triumful lui Dan Petrescu cu 4-1 acasa la finalista de anul trecut a Cupei UEFA este si un raspuns indirect ignorantei mai sus amintitului editorialist, care, folosind numele Urziceni drept corolar al deranjului cu “fundaturile”, “inertia” si “balonarea” din grupe, a intrebat ironic daca “este Urziceni acea acceptabila contractie, Michel?” Contractia are aceeasi functie ca si abrevierea, in limba franceza in particular mentinand fluenta sunetului.  In fond, Kevin, Urziceni e doar un nume ca oricare altul, si-atat, nu-i asa? Un nume de oras… Aproape impronuntabil de presa insulara dar… urzica a dat furnicaturi vicecampioanei Scotiei.   

Franta, cap de serie la baraj, fata in fata cu Given, o data invingator si alta data invins in noiembrie la baraje        

Si vorbind de surprize in grupele cu finaluri totusi previzibile, de urmarit confruntarile de baraj, care pe care in dubla mansa, ce au suferit modificari de format pe ultima suta de metri, prin introducerea de catre FIFA a capilor de serie. Se va infaptui vrerea oficialilor, de a le vedea calificate in noiembrie pe europenele mai bine clasate in ierarhia forului mondial, sau revolta verbala a unuia ca Shay Given va naste oarece surprize?

In 18 noiembrie, la Paris, portarul Irlandei ar putea stropi egalarea la 102 selectii in nationala a recordmanului “verzilor”, Steve Staunton, cu eliminarea Frantei, desemnata cap de serie, din drumul barat de sarbi spre Africa de Sud. Given, un scolar pe cand acum doua decenii, in 15 noiembrie ’89, Irlanda se califica in premiera la Campionatul Mondial, cu un 2-0 in Malta, a fost insa in poarta la mansele de baraj pentru descinderea la Coupe du Monde ’98 respectiv in Coreea de Sud si Japonia.     

Mai intai, in 15 noiembrie ’97, rata prezenta in Franta cu un esec la Bruxelles, 1-2 cu Belgia, venit dupa un 1-1 la Dublin. Apoi, in 15 noiembrie 2001, se califica pentru mondialul asiatic la Teheran, desi dupa un esec cu Iran: 0-1. Fusese insa 2-0 in Irlanda…

Cert e ca irlandezii i-au dat prompt credit septuagenarului Giovanni Trapattoni, confirmat in post pana la finele urmatorului turneu preliminar, iar Signor i-ar putea surprinde pe vicecampionii mondiali asa cum ii “intindea”, chiar si cu baieti “doar” de la Stoke ori Boro, si anume Lawrence, Whelan si St. Ledger, pe campionii lumii.

Mingea rotunda poate asculta si tineri antrenori de “buturugi mici” in Champions League, si seniori ai nationalelor non-cap de serie la baraj, si se poate rostogoli nastrusnic fie si in ultimele nici 15 secunde ale minutului 90, cum se intampla odata la Paris, intr-un 17 noiembrie, in ’93, cand Kostadinov rapunea “Cocosul galic” la finele “snurului” desirat dintr-o lovitura libera de Ginola in coltul opus de teren, uluiala ce se rasfrangea pe ecran cu eroarea Franta – Bulgaria… 2-1, Platini fiind eliminat dintr-un drum spre SUA acontat la aceeasi ora de micuta Irlanda, cu un 1-1 in Nord.

Si-atunci, sa dai o potentiala surpriza pe-un spalat pe cap!?! Sfidare.

Ziua 157. Man United din nou zero

mai 28, 2009

Inainte de a sublinia doua consideratii esentiale legate de esecul „Diavolilor rosii” in Cetatea Eterna, as incepe cu… sfarsitul.

Daca e cineva care merita sa fie pus la punct de impunsaturile de 2-0 ale lui Eto’o si Messi, din finala UEFA Champions League de pe Olimpico, atunci acesta e Richard Scudamore, presedintele executiv al Premier League. Pastorul competitiei de elita din Albion s-a intrecut in cateva randuri in superlative la adresa puterii acesteia, amintind de  invidia cu care este privita de pe Continent.

Ei bine, pentru o seara, dar cat de importanta seara, Scudamore a fost redus la tacere si poate a aflat de vorba cu lauda de sine nu miroase a bine. Intr-adevar, Premier League a facut in ultimii 4-5 ani pasi decisivi in a se distanta valoric de structura Football League si in a redresa balanta de forte in cupele europene, propunand cateva reprezentante, din amintitul „careu cu asi”, care au patruns pe rand pana in finalele Champions League. Liverpool in 2005, Arsenal in 2006, din nou „Cormoranii” si in 2007, de aceasta data pierzand, apoi Manchester United si Chelsea anul trecut si iarasi „Diavolii rosii”, in ultimul act de la Roma. Revenirea in forta a „englezelor” s-a materializat intr-o recolta de doua trofee, ambele obtinute la lovituri de departajare, in acest deceniu. Zece finale, dintre care ultimele 5 cu implicare engleza, si doua cupe. E mult? E putin? E mai putin decat „norma” spaniola, ori italiana, dar e un nou inceput, macar din punctul de vedere al insularilor.

Intr-o singura seara, pe taram roman, presupusa hegemonie a fortelor din Premier League in UEFA Champions League, si nu neaparat a competitiei de varf din Albion in intregul ei, a fost serios pusa sub semnul intrebarii. Campioana Angliei a fost surclasata, dejucata fotbalistic, mental si psihic. Premier League ca un tot unitar, daca e sa amintim de unicul succes englez in defuncta Cupa UEFA de la mijlocul anilor ’80 incoace, al lui Liverpool, in 2001, e cu atat mai labila scrutinizarii vizavi de pompozitatea autodecernarii titlului de cea mai valoroasa competitie interna continentala.

Confuzia din estimarile lui Scudamore tine de impresia ca finantele generate din contractul cu BSkyB si cu alte forte comerciale implica automat valoarea de necontestat, drept cea mai buna, a Premier League. Eroare. La banii pompati recent, Anglia ar fi trebuit sa defileze mai abitir prin Europa. Faptul ca restul cluburilor, catarandu-se din pluton pe locurile de Cupa UEFA, n-au rupt deloc gura targului, desi beneficiasera si ele de finantari serioase din amintita afacere cu difuzorii TV, spune multe despre valoarea intrecerii interne. Foarte buna dar neconvingatoare la ora duelurilor internationale. De ce oare?

Anglia n-a intrecut deloc asteptarile ba din contra, in ochii unora, in insula, recoltele puteau fi mai bune. Iar faptul ca Manchester United, antrenata de vesnicul scotian, a aliniat pe Olimpico doar doi fotbalisti englezi, un al treilea intrand in ultimele minute ale finalei, ar trebui sa dea si mai mult de gandit unora ca Scudamore. Roma le-a servit drept nivel de coborat cu picioarele pe pamant. Era nevoie de o confruntare cu realitatea…

A surprins inaintea finalei optimismul depasind moderatia al taberei engleze, de la mass-media si pana la fani, cu totii dusi de val de declaratiile lui Sir Alex Ferguson, altfel foarte chibzuit si ponderat. Cei de la Old Trafford au crezut cu tarie in sansa lor si, cum s-a dovedit in trecut, insularii sunt cei mai vulnerabili cand se simt pe cai mari. Rezultatele din sezonul abia incheiat ar fi trebuit insa sa-i puna in garda pana si pe cei mai neavizati pariori, carora succesele lui United ar fi putut sa „le ia fata”.

Ei bine, va vine sa credeti sau nu, dar Manchester United n-a inscris nici un gol in fazele finale ale competitiilor K.O. disputate in 2008-2009. Un prim semn demn de luat in seama a fost oferit in uvertura sezonului: 0-0 cu Portsmouth, in Supercupa Angliei. United s-a impus la penaltyuri. In februarie, in finala Cupei Ligii, a urmat un alt 0-0, dupa prelungiri. Cu Tottenham. United avea sa se impuna la penaltyuri. In aprilie, tot pe Wembley, United era eliminata din Cupa Angliei la lovituri de departajare, de Everton, dupa 120 de minute de 0-0. Trupa din Liverpool se califica in finala… Iar la Roma, zeroul a fost in vazul tuturor. Deja al patrulea…

Mai mult, in drumul spre Roma, dar uitate in toamna, au fost remizele albe cu Villarreal, atat pe Old Trafford cat si in Spania. Iar in campionat, desi a castigat titlul, Manchester United n-a convins in meciurile cu celelalte cluburi din „careul de asi”, Liverpool batand-o cu 2-1 la Anfield si cu 4-1 la Old Trafford, iar Arsenal invingand-o si ea, 2-1 pe Emirates, si remizand alb in fieful „Diavolilor rosii”. Doar cu Chelsea, 3-0 si 1-1, si-a pastrat United dominatia… 6  1  2  3  7-9 ar suna o linie de clasament neoficiala, cu observatia ca Rooney si compania au marcat intr-un singur meci rivalelor la titlu mai mult de-un gol in 90 de minute.

Cu aceste rezultate in palmares, United ar fi trebuit sa abordeze mai circumspecta duelul cu Barcelona. De fapt, s-a lasat dusa de valul „dublei” 1-0 si 3-1 din semifinala neelocventa cu inconstanta Arsenal. Iar daca n-ar fi fost un anume Macheda, la inceput de aprilie, in weekenduri consecutive, sa inscrie pe final golurile victoriilor cu Villa si de la Sunderland, ma intreb cine ar fi facut-o. Pentru ca, parcurgand rezultatele amintite mai sus, un lucru e cert. Ca Rooney, Berbatov, Ronaldo, Tevez si intr-o oarecare masura Park si Giggs, si ei cu un pronuntat profil ofensiv, adunati la un loc, n-au oferit avalansa de goluri care ar sugera-o trecerea in revista a numelor lor…

A doua observatie as face-o pe marginea formulei de start aleasa de Sir Alex Ferguson. A adus a exacerbare a increderii in fortele proprii sa aliniezi in fata unor mijlocasi campioni europeni en-titre, „sudati” in jocurile pentru catalani si ale Spaniei, si anume Xavi si Iniesta, niste jucatori care nu deseori au fost folositi laolalta in linia mediana. Ori a fost desconsiderata forta cuplului Xavi – Iniesta sau s-a bazat prea mult pe alesii sai, sigur e insa ca Anderson si Carrick au fost „dovediti” fara mila. Anderson, mai in etate doar decat Busquets dintre finalisti, a fost ineficient iar Carrick a dovedit din nou ca nu e croit pentru cel mai inalt nivel. Are limitele sale iar cand faza primului gol a fost declansata, s-a vazut intrecut de mijlocasii blau-grana.

De fapt, si pe hartie, formula Giggs – Carrick – Anderson – Park nu suna deloc bine. Nu parea la inaltimea unui act final. Si asa a fost. Giggs, la apus, Anderson, prea necopt, cu Carrick si Park jucatori foarte buni dar atat. O combinatie care n-avea cum sa functioneze propice, mai ales in fata unor Xavi si Iniesta, cu Messi misunand prin preajma, asteptand sa vrajeasca balonul. Iar daca in 1999, in urma cu 10 ani, cand desi se vedea condus de Bayern inca din minutul 6, Sir Alex Ferguson a dres busuiocul prin introducerea lui Sheringham si Solskjaer, care au declansat o memorabila rasturnare de scor, acum insa inlocuirile facute n-au mai salvat un deznodamant previzibil odata ce Eto’o i-a depasit pe Vidic, Carrick si Van der Sar.

Tevez, pentru numeroasele sale goluri cheie, ar fi avut un alt impact ca titular, decat de la pauza, cand il lasa la cabine pe Anderson. Iar Tevez cu Berbatov, prin „greutatea” lor, ar fi dat consistenta 11-lui trupei din Manchester si evolutiei acesteia. Dar asa, introdusi la 0-1, n-au mai avut luciditatea sa intoarca soarta intalnirii. Ferguson nu s-a inselat decat in privinta lui Scholes, un alt fault de maidan al acestuia dovedind ca ar fi consitituit un risc pentru propria echipa. Nimanui nu-i place sa joace o finala in inferioritate numerica. Dar asa, introdus la 0-2, pe final, stinsul roscovan n-a mai avut timp sa colectioneze rosul, ci doar un galben. Scholes, al carui unic gol in dubla mansa din 2007-2008, elimina Barcelona si continua marsul lui United…

A fost in principal esecul lui Ferguson, care a recunoscut cu sportivitate superioritatea catalanilor, iar in extensie al unui fotbal englez cocosat de bani dar nu si de trofee. Un total de trei in ultimele 10 editii, din anul 2000 incoace, deci din douazeci puse la bataie, inseamna nitel mai mult de-o septime. Hegemonie a Premier League in Europa? Cea mai cea? As… Iar doi spanioli, conducand orchestra pentru un club spaniol, si servind un african si-un sud-american pentru 2-0, au demonstrat cat de mult teren mai au „englezele” cu straini de recuperat. O fi Premier League foarte spectaculos, atractiv, valoros, pasionant si electrizant, dar pana si elita din Albion are limitele sale evidente… Arsenal in 2006, la Paris, contra Barcelonei, iar Manchester acum. Nu-i asadar de mirare ca, dorindu-si cu sarg UEFA Champions League, Henry si-a facut calculele la rece si a dat Arsenalul, Londra, Anglia si „cea mai valoroasa” Premier League pe Barcelona. Alegere corecta. Cat despre Pique, „infractorul” de pe Stamford Bridge, diferenta intre felul cum l-a oprit prin body-check, la 0-0, pe Ronaldo, si fenta cu care a fost insurubat Vidic de camerunez, ar fi putut sa-l faca pe Sir Alex Ferguson macar pentru o secunda sa fi regretat ca nu l-a tinut in ograda sa. Macar asa, sa nu ajunga inlocuitor al titularilor la invinsii sai de la Roma. QED.

Cat despre viitor, lumea fotbalului nu detine globuri de cristal dar Platini, trecand trofeul din posesia lui United in mainile lui Puyol, a purces fara oprelisti si mai mult ca sigur cu voie buna la redistributia de forte, Cuiul lui Pepelea ramanand „regula lui 6+5”. Daca se va vedea stransa cu usa in aceasta privinta, United si-ar lua mai bine masuri de prevedere inca de pe-acum, nu de alta dar doar O’Shea si Giggs, dintre titularii la Roma, fiind considerati produse proprii ale clubului, alti 4 jucatori fiind transferati din Premier League iar ceilalti cinci chiar de peste hotare. Si din acest punct de vedere, pe termen mediu, hegemonia inchipuita de Scudamore e mai stravezie decat pare. Iar la socantul deficit financiar ce l-a anuntat, coroborat cu imprumuturile cu dobanda de care e impovarata, si care nu s-au subtiat dupa finala pierduta si cu bani mai putini incasati, United ar face bine sa mai modeleze o generatie Beckham – fratii Neville – Butt – Scholes. Altfel, Scudamore nu va mai avea cu ce sa se laude… 

Vorba aceea, tare putini au fost cei care au vazut venind „criza” economica. Sa fi prevestit oare rezultatul de la Roma, cu un tunet inabusit, un viitor cu fulgere si descarcari electrice chiar si pentru „giganti” la prima vedere intangibili? Un  prim raspuns, deja la anul.