Posts Tagged ‘trisor’

Beckham si Roy Keane sar pe drept in apararea lui Henry

noiembrie 20, 2009

De miercuri de la miezul noptii Irlanda boceste si urla din toti rarunchii aidoma unui prescolar caruia i s-a stricat o jucarie si acum le arunca suparat pe celelalte din tarc. Reactia mai mult decat exagerata a insularilor e de un prost gust ce frizeaza ridicolul, Football Association of Ireland si pana si Ministrul Justitiei in guvernul de la Dublin cersind fara demnitate la FIFA rejucari impotriva regulamentului.

A fost o eroare de arbitraj, o greseala umana, ca destule altele in meciuri de fotbal mai mult sau mai putin importante, cu o mai mare ori mai mica miza. Arbitrul asistent n-a semnalizat pozitia de ofsaid a doi jucatori francezi, la o lovitura libera executata de Malouda in prelungirile barajului de la Paris, iar continuarea o stim cu totii.

Uitati de hentul lui Henry… in prealabil a fost ofsaid!

Daca respectiva pozitie afara din joc ar fi fost semnalizata prompt iar arbitrul de centru suedez ar fi acordat lovitura libera in favoarea Irlandei, nu s-ar fi ajuns la valul populist de oprobiu public impotriva lui Thierry Henry si prin extensie la adresa selectionatei Frantei si pe alocuri chiar a natiunii franceze. Marul discordiei ar fi trebuit sa fie legat de ofsaid, nicidecum de oportunismul ulterior al lui Henry.

Telefoane in direct, in emisiuni, mesaje text si comentarii pe marginea jocului, cu toate au oferit tot atat de multe canale pentru ca publicul insular sa-si verse naduful, dandu-i-se apa la moara si datorita reactiei oficialilor. Iar ce s-a spus si s-a scris aduce nici mai mult nici mai putin cu asasinarea caracterului lui Henry.

Rasul lumii…Comentatorii BBC n-au avut habar de henturi dar au spus apoi ca-i incredibil sa nu fi fost vazut de arbitru!

Culmea ironiei, intr-o mostra evidenta de ipocrizie, ce spune multe despre postura ingrata si uneori fara sansa de scapare a arbitrilor, comentatorii in direct ai meciului pentru BBC Radio 5 Live au sesizat infractiunea abia la peste un minut dupa comiterea hentului, gratie reluarii de pe monitoarele video, moment din care insa au intors brusc foaia, referindu-se la „incredibilul” situatiei: „Este incredibil ca n-a fost vazut de arbitru si e incredibil ca Irlanda sa fie astfel eliminata!”  In prealabil, in comentariul fazei, gazetarul se referise la „o deviere”, despre care puteti asculta aici… http://news.bbc.co.uk/sport1/hi/football/8367817.stm

Domnilor comentatori le-au trebuit vreo 80 de secunde sa se dumireasca de faptul ca Henry comisese hent dar li s-a parut incredibil ca arbitrul sa nu fi vazut acelasi incident…

Tonul indignat revoltat al acuzatorilor aratand cu degetul spre detinatorul la zi al Champions League, etichetat drept „a cheat„, un trisor, cauta tapi ispasitori dupa ce Irlanda ratase in grupa oportunitatea de a invinge Italia, de care a fost egalata in minutul 90, dupa care n-a dispus nici macar de Muntenegru, in ultimul joc din calificari. Locul doi. La baraj.

Unde, in meci tur, la Dublin, Franta si-a demonstrat superioritatea si a invins meritat cu 1-0, fara ca Irlanda sa concretizeze cele cateva oportunitati avute. Frustrati de visele risipite in fata finalistelor Cupei Mondiale din 2006, unii jucatori irlandezi cautau nod in papura lui Diarra, imediat dupa prima mansa, incercand sa-si faca dreptate dupa fluierul de final.

Miercuri, la Paris, in probabil cea mai buna evolutie a Irlandei din ultimii ani, capitanul Robbie Keane a egalat in prima repriza scorul general al barajului, 1-1, dupa pauza atat O’Shea cat si Duff si acelasi Keane avand oportunitati ideale de a majora diferenta si implicit de a califica Insula de Smarald la turneul final. Ar fi fost probabil o calificare meritata, gratie evolutiei din Orasul Luminii, unde o linie de mijloc cu doi jucatori de la Stoke City, unul de la Blackburn Rovers si un al patrulea de la Fulham a cam manevrat in voie in fata unui „Cocos Galic” neimpunandu-se acolo nici in fata Romaniei.

Dar ocaziile se razbuna si legea nescrisa a fotbalului i-a lovit pe oaspeti aidoma bumerangului.

Si daca golul lui Gallas n-ar fi fost validat, Irlanda tot n-ar fi fost calificata. Unde-i atunci furtul calificarii?

Irlanda plange ca i-ar fi fost rapit dreptul de a ajunge in Africa de Sud insa chiar si daca golul lui Gallas n-ar fi fost validat, nu este cert ca verzii ar fi triumfat la loviturile de departajare spre care curgea meciul. Ar fi ramas 1-0, cu sanse relativ egale pentru combatante de a se califica de la 11 metri. Si-atunci!?!

Ultimul joc la Campionatul Mondial pentru ambele reprezentative se soldase cu esecuri la penaltyuri, Franta in fata Italiei, la Berlin, in finala, iar Irlanda in fata Spaniei, in Coreea de Sud, in optimile din 2002. Cine si-ar fi infrant emotiile si ar fi triumfat? Sunteti convinsi ca Irlanda? Si-atunci de unde pana unde pot afirma irlandezii ca au fost furati de o accedere la Mondial? De la 1-0 in prelungiri pana la un al doilea gol marcat, pe care l-au tot irosit cu nonsalanta, e cale lunga.

Beckham recunoaste ca e greu de spus daca ar fi putut proceda altfel decat Henry

Pe cateva din aceste linii au marsat si David Beckham si Roy Keane, ultimul, in cadrul unei conferinte de presa in calitate de manager al lui Ipswich Town, ambii nefiind de acord cu catalogarea de „trisor” atribuita de mass-media si publicul larg atacantului francez si gasind nu atat scuze acestuia cat explicatii pertinente si puncte de vedere implicand mai multi factori.

De fapt, e o practica de teren de antrenament a fotbalistilor, ce poate deveni reflex necontrolat, de a repotrivi, „reaseza” balonul, odata acesta scapat afara din joc. Si aici poate sari in ajutorul lui Henry latura involuntara, neintentionata, a abordarii sale. Si foarte putini jucatori profesionisti, fie ei si irlandezi ori britanici in general, ce doresc a-si asuma un statut nedovedit de cavaleri nobili ai dreptatii, mai albi ca albul, arogandu-si implicit un compas moral absolut, ar fi procedat probabil altfel decat francezul, in circumstantele date. Dar dupa razboi multi viteji se aduna sa arunce cu pietre.

Cu fair-play si realism, irlandezul Keane indeamna contestatarii sa se uite mai intai in propria ograda

Conferinta lui Roy Keane este o mostra absoluta de echidistanta si curaj in a-ti apara un punct de vedere nepopular, probabil total indegirabil pentru multi pasionati de fotbal, inclusiv compatrioti, in conditiile in care fostul mijlocas a purtat si banderola de capitan al „verzilor”. De urmarit parerea sa pe http://news.bbc.co.uk/sport1/hi/football/8370497.stm

In contrast cu spusele intelepte ale lui Keane, de fapt o reactie la exagerarile debitate dupa returul din Franta, s-a pravalit un urias val de articole populiste, in cel mai pur stil al maniei proletare, terfelind reputatia lui Thierry Henry dar mergand mult mai departe si impungand din varii unghiuri nationala Frantei. Deloc de mirare, venind de peste Canalul Manecii. Rezidurile sindromului de superioritate, al arogantei atotcunoscatoare si fara echivoc, a veninului perpetuu improscat de urmasii imperialismului ce inca isi asmute tentaculele de sub alta palarie, au degenerat in alte patinaje cu „inamicul” la tinta fixa. Ce deliciu, sa aiba a le reprosa ceva, cu un aer revendicativ, rivalilor de peste Canal. Mi-ar trebui ore si pagini intregi si n-ar suporta virtualul, rosind de rusine si manie, sa descarc vitriolul altui exces de frustrare insulara.   

Irlanda, in tricouri albe si chiloti verzi, n-a avut 15 secunde de inspiratie absoluta, aidoma altor alb-verzi in Paris, intr-un 17 si nu 18 noiembrie, acum 16 ani, cand Franta era lasata acasa, eliminata in ultima secunda a calificarilor la US World Cup ’94. De ce n-a reusit Irlanda acel al doilea gol calificant, aidoma lui Emil, fie in repriza secunda, fie dupa egalarea nemeritata reusita de Gallas? La aceste ratari sa fi gasit un raspuns capitanul risipitor Robbie Keane si nu la presupunerile ca Platini si Blatter si-ar fi trimis bezele, strangeri de mana si mesaje text, din susul tribunei, incantati de deznodamantul favorabil Frantei si implicit turneului final in organizarea FIFA…

Stim cu totii ca FIFA are bubele ei, ca Mondialul e o taraba corporatista a companiilor, sponsorilor, marcilor de echipament, ca Franta e dorita ca „brand” si putere de cumparare a suporterilor ei, ca Irlanda nu e in aceeasi categorie a marilor dezirabile, ca fotbalul si societatea in general aluneca pe o panta ireversibila a degradarii conduitei, probitatii si integritatii umane, si-am mai aflat acum ca si alte mari vedete pot oferi mostre de oportunism extrem intru atingerea scopurilor, le stim pe toate astea, insa nu credeam ca Irlanda era buricul pamantului si cea mai nedreptatita dintre nedreptatite. Bocetul federatiei, demnitarilor si fanilor ei pare insa a starni mai degraba ilaritate ori dispret decat simpatie.

Ai pierdut? Continua…

Reclame