Posts Tagged ‘rugby’

Din liga a saptea in 2006, la Mondial contra Italiei!

decembrie 5, 2009

In 10 iunie 2009, pe platourile sud-africane din Pretoria, un anume Shane Smeltz deschidea scorul intr-un meci amical impotriva campioanei mondiale Italia. Shane si mai cum? Smeltz. „All Whites” aveau finalmente sa cedeze cu 4-3 dar in toamna si-au procurat biletele pentru a se reintoarce in Africa de Sud: 1-0 si 0-0 la baraj cu Bahrain.

Iar aseara „albii” neo-zeelandezi au fost plasati in Grupa F, a Italiei, pe care o vor intalni joi 24 iunie 2010. Intr-un meci de Cupa Mondiala. Smeltz se va reintalni cu Squadra Azzurra.

Golul contra Italiei n-a fost insa unicul in care nouarul lui Gold Coast United a deschis baierele jocului. Prima sa reusita la echipa nationala, in 2006, pe cand evolua in liga a saptea engleza, la micuta dar cunoscuta Wimbledon AFC, a coincis cu primul gol al partidei amicale disputate in Chile, finalmente sud-americanii calificati si ei in Africa de Sud intorcand rezultatul la 4-1.

Mai apoi, Smeltz avea sa devina cunoscut in insula britanica, si nu doar la Mansfield Town, Wimbledon ori Halifax, pe unde s-a perindat vreme de doi ani, inscriind golurile de 1-0 si 2-1 in amicalul cu Tara Galilor, disputat la Wrexham, de unde „verisorii” mult mai putin celebri ai All Blacks plecau neinvinsi, 2-2. „Dubla” sa venea tocmai la finele periplului englez, in acea vara de 2007 intorcandu-se in Noua Zeelanda, la Wellington Phoenix.

L-am vazut jucand pe nouarul nascut la Goppingen, in Germania, intr-o sambata rece de toamna tarzie, undeva in sud-vestul Londrei, cand a fost introdus tarziu in joc pentru AFC Wimbledon. Mi s-a explicat ca internationalul amatorilor era in recuperare dupa o accidentare, fiind folosit ca rezerva. Shane n-a schimbat soarta jocului, ramanand 0-0, insa per total a contribuit cu 26 „boabe” in 61 aparitii, dintre care 11 ca inlocuitor, pentru londoneza ce in respectivul sezon 2005-’06 avea sa stagneze la nivelul sapte.

Smeltz n-a excelat insa doar pentru „Domni”, strangand deja 15 goluri in 26 aparitii pentru Noua Zeelanda, cu care-l depaseste pe poate cel mai cunoscut fotbalist al insulei din emisfera sudica, si anume Wynton Rufer. Cine nu si-l aminteste pe zdravanul varf din tata elvetian si mama Maori ce a facut pasul din fotbalul Tarii Cantoanelor in Bundesliga, unde a excelat cu Werder Bremen, castigand nu doar campionatul si DFB Pokal ci pana si defuncta Cupa Cupelor?

Ei bine, Rufer a avut sansa sa prinda un turneu final de Campionat Mondial, drept cel mai tanar component al neo-zeelandezilor la vremea Mondialului spaniol, pe cand avea 19 ani, iar nouarul de 28 ani desemnat Jucatorul Anului in Oceania in 2007 si 2008 va fi si el acolo, piept in piept cu Chiellini, dupa ce a contribuit din plin, golgeter fiind, cu 8 reusite, la calificarea „buturugii mici” la FIFA World Cup 2010. Smeltz, golgeterul absolut al „albilor”…

Pentru a pune si mai bine in lumina abisul de nicaieri din care a rasarit pe scena mondiala „All Whites”, antrenata de Richard Herbert, 48 ani, un fundas titular pentru invinsa Noua Zeelanda la Cupa Mondiala din ’82, sa mentionam ca din firava „conexiune” britanica, in ale carei ligi evolueaza cei mai multi expatriati „Kiwi”, si mai putini sunt jucatorii ce ies in prim-plan.

De departe, lider ar fi Ryan Nelsen, veteranul capitan de 32 ani, ancora si in remiza 0-0 cu Liverpool FC. Da, sesarul lui Blackburn Rovers e ca o stanca si e nadejdea „albilor” sa nu incaseze mai … mult decat norma la Mondial, intr-un parteneriat devensiv cu recordmanul all-time de aparitii la nationala,cu 65 selectii, Ivan Vicelich, 33 ani, intors la Auckland de la Roda Kerkrade.

 In rest insa, ar mai fi Rory Fallon, numarul 14 la divizionara secunda Plymouth Argyle, autor al unicului gol al barajului cu Bahrain, cap in minutul 45 al returului din 14 noiembrie, cand arabii ratau un penalty dupa pauza, si Chris Wood, aflat in lotul lui West Bromwich Albion, dar care nu prinde „banca” pretendentei la revenirea in Premier League. Pe banca de rezerve, sambata, a stat in schimb Kris Bright, un alt numar 14, neutilizat de Shrewsbury Town, in esecul cu 1-0 din jocul de liga a patra cu Bournemouth. Si sa revin la Fallon, „verzii” sai au pierdut si ei sambata, 0-1 acasa, si se cufunda incet, pare-se, spre liga a treia…

La nord de Zidul lui Adrian, in Scotia, decarul Chris Killen, si el de 28 ani, a ajuns si prin Champions League cu Celtic Glasgow, fiind colegul din atac al lui Smeltz, adaugand o „dubla” in acel 3-4 cu Italia, iar Old joaca la Kilmarnock. 

Liga neo-zeelandeza e o necunoscuta, putine amanunte parvenind despre nivelul valoric al competitiei ce alimenteaza majoritatea lotului lui Herbert. Iar „stranierii” sunt putini si pe la cluburi marunte, ceea ce nu-i impiedica insa pe „albi” sa dea piept cu Slovacia, in partida lor de debut din 15 iunie. Un duel al nepoftitelor care au dat cu nonsalanta buzna. Bravo lor!

Cat e cota pentru un gol al lui Smeltz ori Killen in Africa de Sud? Daca ar fi sa ne luam dupa locul 156 ocupat acum 2 ani in ierarhia FIFA Coca-Cola, nu le-am da „albilor” de-un bob speranta. Dar pana si in 1982, la primul lor Mondial, insularii au marcat intr-un 2-5 cu Scotia, dupa ce fusesera pusi la punct de Brazilia, cu 4-0, si Uniunea Sovietica, 3-0. Iar cum i-am vazut prin Londra ca sunt de seriosi si ambitiosi, pasionati de sport si talentati, n-as crede ca vor incasa un alt 2-12. Mingea rotunda le poate deveni incet o buna companioana, aidoma balonului oval…

Reclame

Capitan si spectatori impuscati in 1916 pe „Croker”, gazda barajului Irlanda-Franta

noiembrie 3, 2009

Unul dintre cele mai mari stadioane ale Europei se pregateste de mare meci mare. Iar in unul dintre cele 6 vestiare identice, cel rezervat oaspetilor la Croke Park, am simtit ca Franta va avea o seara fierbinte in 14 noiembrie pe o ultramoderna arena pe care candva s-a tras in multime si care e  oferita temporar de Gaelic Athletic Association si pentru jocuri de fotbal ori rugby.

Dublin26Oct09 093

Parte a turului de prezentare a Croke Park, vestiarul ce va fi folosit de Franta e in mod normal intesat cu tricourile cluburilor de hurling din liga All-Ireland, cluburi patronate de Gaelic Athletic Association, aflata la 125 ani de existenta si fiintand la acest stadion, unul al tuturora

In 1 noiembrie s-au implinit 125 de ani de la fondarea Gaelic Athletic Association, cea mai mare organizatie sportiva si culturala din Republica Irlanda, incorporand jocul national, hurlingul, practicat cu crose si o mingiuca, dar si versiuni ale fotbalului si handbalului, nu cele pe care le stim cu totii. Gaelic football…

Legatura cu fotbalul nostru o face stadionul cu 82.300 locuri Croke Park, inima nationala a traditionalului si mult iubitului hurling dar si sediu al GAA, ce imprumuta arena federatiilor de rugby si fotbal, din 2007 incoace si pana la finalizarea reamenajarii, vara viitoare, a vechiului Lansdowne Road, unde Romania incheia cu un 1-1 campania de calificare la Coupe du Monde ’98.

Dublin26Oct09 115

Peluza estica, Hill 16, dealul 1916, are scaune detasabile si muzeul GAA in pantece. Cu un istoric al asociatiei, jocurilor de All-Ireland hurling si Gaelic football, si al insasi nasterii Irlandei moderne, independenta

Anii au trecut iar finalista la zi de mondial Franta, de trei ori egala Romaniei in nici un an si jumatate, va descinde pe Croke Park intr-o seara de sambata, cu gandul la Africa de Sud, impartasit si de verzii lui Trapattoni, veniti dupa remize aici in 2009 cu Bulgaria, Italia si Muntenegru, in grupa. Irlanda – Franta, la Dublin, in prima mansa a barajului. Inca un egal?

Cert este ca la o zi dupa meci portile cu plasa vor lasa loc buturilor, pentru jocul de rugby Irlanda – Australia, din seria de toamna patronata de Guinness, semn ca Gaelic Athletic Association este intr-adevar o gazda buna cu federatiile “verisoare”. La ora partidei cu francezii, casa hurlingului va pune deoparte tricourile zecilor de cluburi angrenate in jocul cu crosa, altfel expuse pe locurile din vestiarul ce va fi ocupat de “Cocosul Galic”. De fapt unul dintre cele 6 vestiare, absolut identice, de pe Croke Park, dovada ca arena nationala reuneste toate culorile jocurilor de hurling si Gaelic football.

Dublin26Oct09 127

Tribuna nordica, Michael Hogan, purtand numele capitanului de hurling ucis pe acest teren, in care iau loc oficilaitatile. Cliseul, din "gura" tunelului Muhammad Ali

De-acolo, printr-o sala cu teren sintetic “invelita” in plasa, francezii vor intra pe gazonul reasezat in vara, dupa cele trei concerte ale localnicilor U2 ce-au strans 160.000 oameni, prin faimosul tunel Ali, denumit in cinstea pugilistului ce a boxat pe “Croker”, cum ii zic localnicii, in ’72.

Tunelul iese dintre tribunele Maurice Davin si Michael Cusack, denumite in memoria primului conducator al GAA respectiv al initiatorului constituirii Gaelic Athletic Association. Ei au pus bazele iar la inaugurarea arenei, in 1913, a existat o unica tribuna, peluza Cusack din zilele noastre. Iar apoi si-a intrat in rol istoria, in urma Revolutiei de la Pastile din 1916 toate daramaturile ramase din inabusirea rebeliunii de catre ocupatorii britanici fiind adunate intr-un imens damb, ce a constituit a doua tribuna de pe Croke Park. Hill 16. Dealul 16.

Dublin26Oct09 133

O crosa de hurling, in muzeul Gaelic Athletic Association

Dublin26Oct09 137

Mingi de Gaelic football si un cliseu cu Croke Park la primul meci in nocturna, tot in muzeu

In versiune actuala, peluza Hill 16 este unica tribuna neacoperita a arenei, laudandu-se in schimb cu cel mai mare ecran panoramic de pe stadioanele Europei si avand scaune detasabile, ca prin Bundesliga, utilizate la jocuri sub egida UEFA ori FIFA dar lasand loc unei peluze in picioare, plina ochi la meciuri de hurling sau Gaelic Football.

Pe firul istoriei, a urmat Duminica Sangeroasa din 21 noiembrie 1920, cand trupele de ocupatie britanice au descins inclusiv cu tanchete pe Croke Park, intesat la un meci Gaelic intre Dublin si Tipperary, ucigand 13 spectatori si pe capitanul oaspetilor, Michael Hogan, al carui nume e purtat de a patra tribuna, cea rezervata oficialitatilor dar si bancilor echipelor, si in care, pare-se, treptele spre inmanarea trofeelor sunt si mai numeroase decat pe Wembley. “Pedeapsa” venea aici tocmai pentru ca sub flamura GAA se reuneau jucatori si oameni de sport din lumea hurlingului si a Gaelic Football militand pentru independenta Irlandei.

Dublin26Oct09 108

Echipe de fetite jucand hurling pe latul Croke Park, in preajma tunelului Ali

Acum, din inaltul Hogan Stand, “Dealul 16” pare micut, insa cate nu spune, de-acum aproape un secol, in fascinantul muzeu al GAA din incinta, cu peste 40 de aplicatii multimedia dar si obiecte de arhiva…

In versiune 2009, stadionul este o adevarata fabrica ecologica, recicland pentru surse alternative de energie inclusiv apa de ploaie dar si exceland printr-un lux functional. De la zeci de mii intrand pe 10 euro, tata plus fiu, ori adultul pe gratis ca insotitor al unui grup de 10 copii, si pana la cele 250.000 euro anual platite pentru una dintre cele 65 loje a cate 60 locuri din braul celor trei tribune acoperite. Iar daca vrei un loc individual pe Croke Park, mia anual dar, vorba aceea, cu intreg tacamul. Caci arena gazduieste peste 60 de evenimente pe an, de la traditionalul hurling si Gaelic football al locului, pana la rugby ori concerte. La vizita noastra, echipe de fetite jucau hurling pe latul terenului. Portile, ca de fotbal dar cu “H”-ul rugbyului drept coarne…

Dublin26Oct09 142

O macheta a arenei, sugestiva in privinta diferentei dintre "U"ul celor trei tribune acoperite si "dealul" 16. Care, in timp, din venituri sporite incasate cu gazduirea diverselor evenimente, ar putea fi extins prin cumpararea proprietatilor din spatele peluzei

In tunelul Ali, “Cocosului galic” i se va face pielea gaina sambata pe 14, la opt… Cum se vor simti apoi francezii, in sala de receptie a oaspetilor, cu candelabre sub forma a 62 de mingi de hurling si Gaelic football reflectand culorile echipei vizitatoare? Albastri oare?

Pe sub tribuna a doua trece nu doar o cale ferata, ci si Grand Canal, delimitand sub forma unui cerc buricul Dublinului, cu raul Liffey pe post de linie de centru, strabatand capitala de la vest la est, in port. De pe Croke Park, patru zile mai apoi caravana fotbalistica Irlanda – Franta va trece marea, pentru retur, iar marele stadion cu scaune albastre se va reintoarce la menirea sa. Hurling si Gaelic football.

Dublin26Oct09 143

"Spatele" tribunei a doua, cu cai de acces pietonale si pentru vehiculele de intretinere si aprovizionare suspendate peste calea ferata si Grand Canal, ce da ocol zonei centrale a Dublinului

Dublin26Oct09 234

Ca irlandezii sunt pasionati de sporturile lor traditionale, hurling si Gaelic football, stau marturie tabelele cu invingatoarele competitiei, expuse intr-un pub de la intrarea in faimosul Phoenix Park.

Dublin26Oct09 244

Dublinul si portul limitrof Dun Laoghaire leaga estul Irlandei cu destinatii in Marea Britanie si Franta. Unde irlandezii lui Trap vor descinde in returul din 18 noiembrie, cu gandul la Africa de Sud 2010. Henry ori Given? In ultima trecere prin Dublin, Henry semna un 1-0... Ce va fi sambata 14 noiembrie?

Farsa cu arbitrii de careu de la Cabana

octombrie 23, 2009

Luarea in deradere ori chiar abrupta contestare a introducerii altor doi arbitri asistenti, patruland liniile de fund ale terenului, a capatat si mai mare consistenta dupa farsa de joi seara, de la un joc de UEFA Europa League, dand o lovitura argumentelor in favoarea acestor patru ochi in plus oferite de Michel Platini si diriguitorii fotbalului continental.

S-a intamplat in minutul 79 al meciului de la Craven Cottage din Londra, la 1-0 pentru Fulham contra lui AS Roma, cand ex-„Cormoranul” Riise a fost faultat in careul gazdelor de Kelly iar arbitrul de centru belgian, la recomandarea compatriotului sau asistand de la cativa metri distanta, pe linia de fund a careului, l-a eliminat insa din joc pe Hagerland, un coleg din linia defensiva al autorului infractiunii.

Confundadu-i si luand o decizie eronata, care a influentat alegerea facuta de central, asistentul „de careu” a dat apa la moara contestatarilor apelarii la utilizarea a inca doi asistenti, ce a intrat oficial in vigoare odata cu partidele din grupele UEFA Europa League. S-a dovedit asadar ca eroarea umana, si normal, nu poate fi complet eradicata, chiar si cand inca un arbitru e „pe faza” in momentele incinse din suprafata de pedeapsa. „O pierdere de vreme”, parerea lui Petr Cech, portarul lui Chelsea, pare a fi parafa ideala pentru acest experiment, mai ales in lumina intamplarii de la Craven Cottage.

Jucatorii lui Fulham, si mai ales cei doi in cauza, formand un meleu in jurul centralului, au fost cei care au lamurit lucrurile, belgianul revenind asupra deciziei si aratandu-i finalmente cartonasul rosu lui Kelly, dupa ce il ridicase in prealabil in fata lui Hagerland. Fundasul norvegian, autor cu capul al unicului gol de pana atunci, a ramas in teren, dar doar dupa ce facuse fete, fete, complet uluit de decizia arbitrului. Kelly a insistat pe langa arbitru si asistentul sau ca el fusese autorul faultului…

De fapt, belgianul ar fi fost scutit de toata rusinea daca n-ar fi facut exces de zel in a decide eliminarea fundasului lui Fulham, care desi il impiedicase din spate pe Riise, intrat in fuleu in careu de pe flancul stang, nu se regasea in momentul comiterii infractiunii in postura de ultim aparator iar faultul n-a fost nici… „o coasa”, nici o imbranceala. Ci o simpla atingere ce l-a dezechilibrat pe roscovanul scandinav.

Vorba lui Hugh Dallas, din comitetul de arbitraj al UEFA, care s-a referit la acesti doi noi asistenti ca fiind drept „camere umane”, totul este supus erorii cata vreme este implicat elementul uman. Si – s-a dovedit la Craven Cottage – oricati arbitri ar fi in preajma, o greseala cat se poate de rusinoasa poate fi comisa. Ceea ce au vazut jucatorii, spectatorii si telespectatorii n-au vazut tocmai arbitrii! Si asta spune multe.

Faultul s-a petrecut tocmai in careul de la „Cabana”, vechea cabana Craven, din coltul nord-estic al stadionului cu zidul exterior al tribunei sale sudice „coborand” in malul nordic al Tamisei. Ca un semn divin, Schwarzer a aparat penaltyul executat de Mexes dar, finalmente, in ultimele secunde ale jocului, tot aidoma unui semn ceresc, dominatia totala a romanilor, in superioritate numerica, a fost rasplatita cu un gol al fundasului Andreolli, voleu in urma unui corner: 1-1.

Un meci cu de toate, ce va ramane insa in memorie mai ales pentru farsa implicandu-l pe arbitrul „de careu”. Omul a fost atat de fastacit in urma haosului ce l-a creat, cu alb-negrii lui Fulham protestand indelung in careu, incat mai ca ajunsese sa lacrimeze, pasind timid, cu niste ochi mari, tulburati, pe stramta fasie intre linia de fund si peluza foarte apropiata din spatele portii, „presat” fiind si de privirile, gesturile si declamatiile a doi jucatori ai gazdelor.

Cei doi asistenti in plus fusesera testati si la jocurile din preliminariile C.E. sub 19 ani, primind verde in aceasta toamna, la meciurile de grupe in care evolueaza si 4 cluburi romanesti.

Dar, vorba aceea, daca pana si inregistrarea video ce a dus la suspendarea recenta pe doua meciuri a lui Eduardo, in urma unui „plonjon” in careu in jocul de Champions League al „Tunarilor” cu Celtic, s-a dovedit pana la urma a fi neconcludenta, ducand in eroare comitetul de judecata al comisiei de apel a UEFA, ce s-a te mai miri ca doi oameni, intr-o fractiune de secunda, cu o peluza mai aproape ca nicaieri poate in fotbalul „mare”, au confundat autorul unei infractiuni cu colegul sau de linie. Chiar si daca Hagerland e inalt si blond iar Kelly un brunet scund.  

Pana la urma, un simplu joc, fotbalul, probabil nu va scapa din pacate de tehnologia moderna implicand reluari cu camere video. Uitati-va la tenis ori la Rugby League, cel profesionist, in 13 jucatori. Evidenta video cantareste decizii discutabile din timpul jocului, dand verdictul dupa secunde de studiu.

Ziua 149. Despre „Tovarasa”, un refuz, Groapa si Mircea

mai 19, 2009

Doar o vorba despre ceata. Daca va intereseaza, citeste si da mai departe. De fapt acest meci n-ar fi trebuit sa se joace, n-ar fi trebuit sa existe in calendarul competitional, pentru ca unul dintre cluburi n-ar fi avut ce cauta in fotbal.

Vorbesc despre Dinamo – Poli, vazut de departe, dupa ce am auzit de un 3-1. S-a ridicat in picioare si, in numele intregii clase, i-a spus ca refuzam sa mai participam la orele Dumneaei, chiar si cu explicatii ce n-am fi fost obligati sa le mai oferim. I-a vorbit pe un ton potolit, calm si la subiect. Era imediat dupa vacanta de iarna, la inceput de 1990. Era zdravan, pieptos, cu suflet de rugbist si reprezentantul nostru. Era portavocea unei clase care nu mai accepta indoctrinarea unui subiect de liceu cu conotatii ante-’89. Ne-am ridicat in picioare si am parasit sala.

S-au aliniat la centrul terenului, au salutat publicul si s-au retras. Au facut act de prezenta dar n-au dat piept cu cei pe care nu-i mai recunosteau ca adversari in arena sportiva. Era nu mult dupa vacanta de iarna, la inceput de 1990. Erau zdraveni, pieptosi, jucatori de rugby reprezentand Timisoara si potravocea unui oras care nu mai accepta sa dea piept cu un club dinamovist afiliat fostului sistem. In Timisoara se murise pe strazi de mana unor angajati ai Ministerelor sistemului. Iar Dinamo de rugby oare ce era? Sandu Domocos si ai lui au facut un gest de zile mari, au lansat un mesaj despre necesitatea de curat in sport. N-au avut partizani, n-a avut ecou. Capul plecat sabia nu-l taie. Gestul n-a fost inteles pentru ca asta era si este starea de spirit a unei natiuni care cam tot pe-atunci era avertizata cu renumitii 20 de ani de un anumit sfatos mereu propus pe „sticla”. Despre atitudinea de jos palaria a rugbistilor Timisoarei a scris recent Ion Golumbu, in Vocea Porumbelului din Fotbal Vest.

De ce a adus Ionica vorba despre amintiri pierdute in ceata istoriei? Pentru ca dificultatile Timisoarei sportive se lovesc de acelasi nume. Dinamo. Intr-o lume ce s-a schimbat atat de mult in aproape 20 de ani, ceva a ramas totusi de neclintit. Dinamo, odiosul sau trecut si perpetuarea unei minciuni. E simplu… Acest 3-1 e o alta palma usturatoare pe obrazul Timisoarei, alta umilinta fara rost, pentru simplul motiv ca respectivul meci nici n-ar fi trebuit sa aibe loc. Dupa Victoria, Scornicesti, Moreni retrogradata, si altele ar fi trebuit aruncate la cosul istoriei. Dar Marie doar si-a schimbat palaria iar dovada sta in continuitatea lui Dinamo, si nu oricum, ci cu o traiectorie spre titlu. Nu numai ca inca fiinteaza dar si domina. Qed. Asta daca mai era de demonstrat ceva in privinta stanelor de piatra cu mii de vieti intr-o societate atat de data peste cap in acest rastimp…

Dar Timisoara nici nu s-ar mai putea lua atat de Dinamo, de cand fanionul ei nu mai are aceeasi cadere morala. Culmea ironiei e ca in cei 20 de ani Dinamo nu doar ca n-a fost scoasa din scena de gesturi chiar si de refuz ale unor jucatori de a mai da piept cu „rosii”, ba din contra, si-a pastrat identitatea postbelica. Iar la fel de ironic e ca Timisoarei i s-au luat culorile, numele si a acceptat „inlocuitori”. Surogate. Asa e cand te iei la tranta cu sistemul. Dinamo invinge. Per total si cu 3-1 ieri, azi, maine si… pana cand?

De cate ori in acesti 20 de ani n-au fost sperante pentru un alt deznodamant in acest duel de trista amintire!? Iar sperantele s-au naruit in desertaciune si amar. Uneori chiar cu concursul celor care au practicat noncombatul in numele unor jocuri de culise. Palme autoadresate, date in spatele cortinei. Dar fanul nu e dus cu pluta… Si anii au tot trecut iar gestul rugbistilor lui Domocos e tot mai pierdut in ceata, tot mai solitar si chiar luat in deradere. Ca Vezi Doamne ar fi facut pe desteptii. Nu Domnule… Daca e ceva esential si vital in existentele noastre, e pastrarea flacarei vii a constiintei, a credintei in fapta daca nu chibzuita macar dreapta. Nimeni nu s-a raliat atunci rugbistilor si natiunii i s-a dezvaluit soarta ce i-a fost prevestita cu 4 planuri cincinale inainte.

Vorbeam de probitatea morala a Timisoarei. Subtire, subtire. Ce-a mai ramas din flacara? Reprezentantii noilor culori in Groapa au fost de peste granita sud-vestica, din Europa Centrala, de culoare, cu straini de Banat si in restul structurilor iar capitanul a absentat. Prezenta capitanului ar fi reamintit ca Orasul Florilor si-a tot vandut bobocii, in cei 20 de ani, tocmai celor carora Domocos si-ai lui le-au spus-o verde in fata ca „data viitoare dar niciodata pana atunci”…

Pe cat a fost el de furios cand Timisoara s-a mai pus o data cu sistemul, dar inainte de ’89, si l-a batut sfidand comenzile, Mircea macar s-a retras intre timp din Groapa si Triunghiul Marianelor care e sistemul fara sanse de eradicare a cancerului. A facut-o pentru ca si-a respectat blazonul de profesionist si a iubit prea mult mingea, pentru a-si mai irosi cariera intr-o cacealma.

Iar rezultatele s-au vazut si roadele sunt culese. Cu mici derapaje si intoarceri in peisaj, Mircea si-a mentinut insa linia si a pastrat distanta. A cladit la Brescia Romena, a fost recunoscut ca atare de Moratti, a vrajit si Stambulul iar apoi si-a gasit refugiul in campia rusa. De unde apare sub luminile orbitoare ale rampei unei finale europene. Vorbeam de traiectoria sa in ascensiune, departe de Dinamo pentru care se zdrobsea la invingatorii sai in noiembrie ’87, furios nevoie mare pe 1 Mai timisorean, iar acum asteptam sa vedem daca va culege si toate roadele. Nu doar o finala, ci trofeul.

Sahtior e din Donetk iar Mircea din Romania. Finala e ultima de Cupa UEFA. Iar Werder e adversara, Werder care castiga in ’92 si Cupa Cupelor, pe-atunci deja muribunda. O facea la finele unui sezon inceput cu 6-0 si 5-0 cu Bacau. 2-0 in acea finala, marcand Rufer si Allofs. Klaus e si acum la verzi, in conducere. Werder e surpriza, Sahtior e surpriza. Din sute de cluburi europene, unul carmit de Mircea a prins finala. Cateodata iti trebuie si 20 de ani pentru a atinge un asemenea pisc dar asteptarea merita. Ce alte variante ar fi avut? Sa continue in Groapa? 

Dinamo a murit in momentul cand n-a fost recunoscuta drept adversara in competitie de niste eroi bravi cu brate tari si coloana vertebrala. Dar a fost mentinuta in viata de un sistem care se perpetueaza si se regenereaza cu concursul tacit al unei natiuni ingenuncheate si momite cu paine si circ pe altarul dorintelor de-a parveni in varii forme. Decat la un bal de ochii lumii, mai bine la spital. Brazii se frang dar nu se indoaie. Unde-or fi acei rugbisti demni si cine le-ar asculta la o adica povestea? Ca de statui nici nu poate fi vorba.

Ziua 85. Ochii irlandezi stralucesc… Marele Slem dupa peste 60 ani

martie 17, 2009

E criza si Irlanda, Tigrul economic al Europei in ultimii ani, o resimte din plin. Dar 17 martie e ziua patronului spiritual al insulei de smarald, St. Patrick, si „verzii” au alte motive sa dea pe gat whiskey si Guinness. Nu de alta dar pentru prima oara in peste sase decenii reprezentativa de rugby a Irlandei ar putea reusi Marele Slem in Turneul celor 6 natiuni, daca va castiga sambata la Cardiff si cel de-al cincilea ei meci, din 5, in actuala editie. In fata ii vor sta galezii, clasati pe locul 2 si care, teoretic, au sanse la castigarea turneului in cazul unui succes la peste 30 de puncte diferenta.

Greu de crezut. Asadar Irlanda pare a sufla trofeul de la detinatorii galezi. Ramane de vazut daca va reusi si Grand Slemul. Pana atunci, irlandezii au sarbatorit in preajma St. Patrick’s Day succesul din Scotia, de la Edinburgh, in acelasi weekend, dar la Glasgow, jumatatea catolica, deci irlandeza, a orasului, jubiland la succesul „verzilor” de la Celtic in finala Cupei Ligii, tocmai in dauna rivalei locale Rangers.

Iar pentru ca tacamul sa fie complet, a fost prima victorie a lui Celtic intr-o finala in dauna lui Rangers din 1989 incoace. Dupa douazeci de ani, de Dumas. Si mai frumos, dupa 0-0 in decursul celor 90 de minute, gheata a spart-o tocmai un irlandez, fundasul central de 22 ani Darren O’Dea, marcator in minutul 91. Avea sa se incheie 2-0 dar laurii sunt ai lui O’Dea, care a fost la un pas de a fi cedat in ianuarie, sub forma de imprumut, la Burnley. Strachan, antrenorul „Celtilor”, a anulat insa transferul, odata ce fundasul Kennedy i s-a accidentat. Si inspiratia i-a fost rasplatita, tocmai O’Dea aducandu-i trofeul, in prag de St. Patrick’s Day. Se putea oare mai frumos? 2-0 pentru Celtic…

Dar St. Patrick’s Day n-a fost mereu doar zambete si pace. Cand e vorba de Celtic – Rangers, poate sa fie si 17 martie, ca tot se lasa cu razboi si sange. Sau poate cu atat mai mult… In 1991, de St. Patrick’s Day, sfertul de finala al Cupei Scotiei, Celtic – Rangers, pe Celtic Park, a degenerat intr-o farsa, cu 3 jucatori ai oaspetilor, englezi protestanti, eliminati din joc. Alaturi de Hurlock, Walters si Hateley, un jucator al lui Celtic, Grant, a vazut si el rosu. Plus alti sase au vazut galben. Ce mai sarbatoare de culoare. Cat de rau trebuie sa fi fost, daca pana si abrazivul Souness, de la carma lui Rangers, si-a cerut scuze in numele echipei sale. Nici peste o saptamana, in campionat, Rangers n-a scapat intacta, Nisbet fiind eliminat iar Celtic castigand cu 3-0.

Actualizare… Irlanda a castigat la Cardiff, 17-15, cucerind Turneul si Marele Slem.

Ziua 84. Mereu o scuza, mereu o frustrare

martie 17, 2009

Nu m-am aruncat, asteptand reactiile. Iar iesirea lui Sir Alex Ferguson n-a facut decat sa confirme o stare de fapt din fotbalul zilelor noastre. Venind din partea scotianului, ale carui vorbe cantaresc foarte greu, antrenorul lui Manchester United fiind considerat drept cel mai influent om intre personalitatile sportive britanice conform unei analize intocmite de un mare cotidian londonez, alte comentarii ar fi de prisos.

Dar despre ce este vorba? Ei bine, foc si para dupa surprinzatorul Manchester United – Liverpool 1-4, Fergie a declinat sa ofere declaratii la finele jocului postului detinator al drepturilor de televizare, delegandu-l la microfon pe secundul Mike Phelan si totodata criticand aspru canalul prin satelit Sky Sports pentru programarea derbyului la ora 12,45, convenabila difuzorului. Cat se poate de adevarat…

Calendarul competitional si fotbalul in sine sunt subordonate in ultimii ani tot mai evident intereselor televiziunilor platitoare de bani grei pentru a-si asigura drepturile de transmisie. M-am plictisit si i-am plictisit si pe altii repetand despre etapele de campionat din Albion, nu ca pe vremuri, sambata de la trei, ci si la amiaza, apoi spre seara, deseori cu doua meciuri la ore diferite si duminica, plus unul lunea seara, ca tacamul sa fie complet. Dar iata ca si antrenorul campioanei Albionului si a Europei a sarit ca ars, estimand ca ziua si ora de disputare, sambata la pranz, i-au oferit un rastimp prea scurt de recuperare dupa jocul de Champions League de miercuri seara, 2-0 cu Internazionale.

Intr-adevar, „Diavolii rosii” au avut la dispozitie aproximativ doar 63 de ore intre fluierul final al returului optimii de finala din cupele europene si startul unui derby cu mari semnificatii in Premier League. Comparativ, Liverpool, care a jucat marti seara, tot acasa, cu Real Madrid, a avut 24 de ore in plus de recuperare.

E drept, exista o oarecare ipocrizie in iesirea lui Ferguson. Oare s-ar mai fi ratoit astfel scotianul daca eroarea lui Vidic, la 1-0 pentru United, si apoi eliminarea din joc a sarbului, in minutul 77, pentru faultul din care Liverpool s-a distantat la 3-1, n-ar fi contribuit decisiv la rasturnarea soartei meciului? Greu de crezut ca daca United ar fi inghetat scorul la 1-0, Ferguson n-ar fi venit in fata camerelor de filmat si sa faca referire la meci sau la orice altceva decat o hiba in  abordarea difuzorului.

Mai mult, protestul sau mut are si mai putina acoperire daca notam ca traditia jocurilor recente intre cele doua rivale din nord-vestul Angliei este ca ora lor de incepere sa fie in general 12,45, la recomandarile politiei. Logica e simpla. Orasele sunt despartite de o distanta nici ca de la Arad la Timisoara si un timp prea indelungat la dispozitia fanilor, intr-o zi de weekend, pentru a consuma in baruri bauturi alcoolice, omorand timpul in asteptarea partidei, ar genera un cocktail periculos in contextul rivalitatii absolute intre cele doua cluburi. S-a tot intamplat, e drept, de cand cu Sky preluand in ’92 drepturile de difuzare, ca fie la Old Trafford, fie la Anfield, derbyul dintre United si Liverpool sa fie un „lunch kick-off”, mai pe inteles cu lovitura de start la pranz. Ce era asadar nou pentru Fergie si de cate ori pana acum United n-a avut timp insuficient de recuperare dupa mult prea multele dispute din Champions League, de la mijloc de saptamana?

Nimic nou dar la un esec de asemenea proportii, un antrenor de succes isi poate oferi larghetea de a arunca imbufnat cu jucariile din tarc. Nu i s-a mai intamplat lui Fergie la Old Trafford din 1 ianuarie 1992, in ultimul sezon inaintea lansarii Premier League, cand QPR i-a administrat un acelasi 4-1 ce s-a dovedit a fi decisiv in lupta pentru titlu, transata la potou de Leeds United, o alta rivala de moarte, in dauna „Diavolilor” din Manchester.

Scuza lui Ferguson e asadar oarecum neintemeiata iar victoria lui Liverpool e poate raspunsul lui Benitez la comentariile in replica ale scotianului, dupa ce spaniolul avea o neasteptata si neprovocata iesire la adresa lui Fergie si a lui United, intr-o conferinta de presa inaintea jocului „Cormoranilor” cu Stoke City. Iar unii sugereaza ca lui Benitez de acolo i se trage, din acel atac verbal avandu-l tinta pe Ferguson, dupa care Liverpool, coincidenta sau nu, a inceput sa risipeasca puncte si sa cedeze initiativa celor din Manchester, care aveau ulterior sa preia sefia. Doar timpul ne va dumiri dar s-ar putea ca raspunsul lui Benitez de sambata, un 4-1 fara echivoc, sa fi venit prea tarziu.

Culmea ironiei, si in vorbele din ianuarie ale spaniolului, si in tacerea de sambata a scotianului, exista pana la un anumit punct o marja de adevar. Cat e insa „coloana vertebrala” si cat e razboi psihologic, la latitudinea fiecaruia sa estimeze…

Si pentru ca am pomenit de acel Stoke City – Liverpool de a doua zi, incheiat cu un putin anticipabil 0-0, ca si in tur, la Anfield, s-ar putea spune ca Benitez a dat Regina victoriilor tur-retur asupra campioanei United pe pionul remizelor cu nou-promovata Stoke. Ce fraieri, vor zice unii, si cam asa e…

Apropo de Stoke – Liverpool, un fan al „Olarilor”, Stephen Foster, a scris cartea „Din erou al clasei muncitoare, cazut in oribila dizgratie”, niste memorii din anii ’80 punctand cu umor si autoironia fanilor lui Stoke intr-un joc cu Liverpool, la scorul de 6-0 pentru „Cormorani”. „Hai, ca se poate!” E-ga-la-rea! N-a fost sa fie… 8-0.

Stoke City avea sa retrogradeze, fundasul Lee Dixon avea sa-i fie inhatat pe bani marunti de Arsenal, iar Foster avea sa rememoreze peste ani, cu zambetul pe buze, o soarta de deplans la vremea respectiva. Cineva i-o fi pus insa atunci gand rau lui Liverpool, de unde si „dubla” 0-0 din actualul sezon. Sa supravietuiasca Stoke cu cele doua puncte? Sa fi pierdut Liverpool titlul cu respectivele patru puncte risipite?

De urmarit… Si inca-o vorba sa va mai zic, legat de tacerea lui Ferguson. Cam tot pe-atunci, la mijlocul anilor ’80, mai exact in martie ’86, se intampla ca londoneza Chelsea sa castige intr-o sambata la Southampton iar Man’City, in aceeasi zi, sa revina de la 2-0 pentru un draw cu rivala locala United, doar pentru ca duminica, peste 24 de ore, Chelsea si Man City sa-si dispute pe Wembley finala Full Members Cup: 5-4 pentru londonezi.

Morala, acum peste doua decenii, jucatorii luptau pentru titlu si onoruri la intervale de nici 24 de ore. Acum, platiti insutit mai mult, li se ia apararea de antrenori nemultumiti de pauza de miercuri pana sambata. Pentru doua, cel mult 3 jocuri pe saptamana, unii incaseaza bine peste 100.000 lire sterline in 7 zile. In anii ’80, era vorba de cateva sutici…

Iar de la scuza din fotbal, la frustrarea din rugby…

O frustrare Hexagonala

Anglia – Franta, in Turneul celor 6 natiuni, macar pe hartie, parea o disputa foarte echilibrata. Dar 29-0 la pauza! Iar apoi chiar 34-0. La care Cocosul galic, intr-o rabufnire de orgoliu, a reusit un eseu… 34-5. In comentariul in direct de pe Twickenham, pe BBC, s-a vorbit nici mai mult nici mai putin de dezamagirea si frustrarea Angliei de a nu fi incheiat jocul cu rubrica punctelor incasate imaculata. S-a amintit de scaderea de turatie dupa pauza… De parca ar fi jucat contra Finlandei, sa zic asa. De parca urcusul la 34-0 nu fusese o mare performanta in sine, in conditiile in care Anglia pierduse deja doua jocuri in Turneu iar Franta castigase doua.

E ideal sa tinzi spre perfectiune, dar uneori e nevoie de o doza de realism. Si apropo de Turneu, sponsorul sau oficial e tocmai RBS, Royal Bank of Scotland. O institutie financiara cu uriase probleme, care recent a fost salvata de la faliment cu bani de la bugetul statului britanic. Din platile contribuabililor. Cu alte cuvinte, fie ei amatori de rugby ori nu, fie sictiriti de sport in general si pasionati de arta, insularii sprijina acum indirect competitia sponsorizata de banca intrata la apa.

Dar in rugby nu doar comentatorii vor la zero iar sponsorii au probleme, ci si starurile din prima liga engleza, Guiness Premiership, sunt racolate de competitia similara din Franta, cu contracte mai generoase, de nerefuzat.  Toate bune si frumoase intru intarirea primei ligi franceze de rugby in detrimentul altora, cam dupa modelul Premier League in fotbal, insa poate tocmai aici se regaseste explicatia esecului Cocosului Galic pe Twickenham: 10-34! Valoarea scade, sa luam de la altii…

Si inca una buna din rugby… Poate de vina o fi criza, poate concurenta cu Turneul celor 6 natiuni. La jocul Nottingham RFC – Exeter Chieftains, din National League One, a doua liga engleza de rugby, organizatorii au umplut tribunele cu 1.000 de… papusi gonflabile. Asistenta astfel s-a dublat pe Meadow Lane dar trupa din orasul lui Robin Hood tot a cedat, cu 15-14. Iar cuferele clubului n-au inregistrat incasari mai mari. Ba din contra… Cat sa fi costat papusile, dichisite cu peruci si tot tacamul? Oricum, imaginatie…

Ziua 83. Cerbi nu de aur, Vista spre Windsor si St. Paul’s

martie 15, 2009
Cerbii sunt imperturbabili, in ciuda curiozitatii fotografilor amatori

Cerbii sunt imperturbabili, in ciuda curiozitatii fotografilor amatori

Cerbii pasc ori isi fac linistiti siesta, in soarele caldut de martie...

Cerbii pasc ori isi fac linistiti siesta, in soarele caldut de martie...

Sa tot fie vreo 600, cutreierand liberi in turme cel mai mare domeniu al Parcurilor Regale, cu o suprafata de peste 1.000 de hectare, si totodata cel mai stravechi in privinta conexiunii cu Casa Regala. Mladiosii cerbi sunt un simbol al fascinantului Richmond Park in aceeasi masura ca si nodurosi si batrani falnici arbori. Parcul din sud-vestul Londrei, pe malul Tamisei, este o minunatie a naturii, nu degeaba fiind Rezervatie Naturala Nationala, locatie de interes stiintific special si totodata zona speciala de conservare naturala…

Parcul a fost domeniu Regal inca de pe vremea lui Edward, la inceputul secolului XIV, iar ulterior, in perioada lui Henry al VII-lea, a primit numele actual, Richmond, insa abia Charles I, in 1625, si-a mutat Curtea Regala la Palatul Richmond, pentru a scapa de plaga din oras, decizand totodata sa ingradeasca parcul. De fapt, si in zilele noastre accesul in Richmond Park se face pe somptuoase porti aurite, cu simbolurile monarhiei.

Iar odata afundandu-te in parc, din orice directie l-ai aborda, la un moment dat cerbii iti vor iesi in cale. Dar Richmond ofera mult mai mult decat salbaticia naturii si combinatia de paduri, pajisti ori gradini cu aranjamente florale. Fiind plasat pe delusoare cu povarnisuri spre Tamisa, ofera niste privelisti unicat spre cladiri simbol in traditia, istoria si arhitectura insulara.

Tamisa la Richmond, facand un cot, e suficient de lata pentru a avea si insulite cu ambarcatiuni. Privelistea e spre Sussexul rural, din sudul Londrei

Tamisa la Richmond, facand un cot, e suficient de lata pentru a avea si insulite cu ambarcatiuni. Privelistea e spre Sussexul rural, din sudul Londrei

Iar parcul n-a fost refugiu doar pentru regalitate ci devenea in 1847 pana si resedinta a Prim Ministrului Sir John Russell, in minunata cladire Pembroke Lodge, de unde Valea Tamisei, in amonte, se desfasoara in toata splendoarea ei. In gradinile resedintei, la capatul unui urcus, pierduta intre rondouri de flori, o rotonda protejata de gard viu a devenit Vista preferata a Regelui Henry. De pe Henry’s Mould ochiul e magnetizat, parca printr-un tunel, de cupola la 10 mile departare a Catedralei St. Paul’s, din City.

Henry a ales o „gaura” in gardul viu prin care privelistea spre Londra, altfel complet obstructionata de falnicii copaci ai parcului, isi face loc printr-o „spartura” in padurea din Richmond, dezvaluind la capatul „tunelului” doar albul catedralei. Un simbol al supravietuirii cupolei si in timpul bombardamentelor din razboi, cand a ramas semeata, cu toate acoperisurile din preajma prabusite.

Vista lui Henry e dotata cu un telescop iar St. Paul’s iti pare mai aproape. Pe aceeasi linie spre catedrala, un prim acoperis ar fi structura metalica a… arenei lui Chelsea, Stamford Bridge. Dar privelistea ce-ti taie rasuflarea n-ar fi accesibila fara „spartura” naturala in padurea parcului, denumita Sidmouth Wood, si care e intretinuta cu atentie, pentru conservarea culoarului de vizibilitate.

In directie opusa, spre sud, un alt stadion, al Federatiei de Rugby, Twickenham, este punctul de reper spre mai departatul Palat Regal Windsor, detectabil undeva la linia orizontului, la 13 mile si jumatate distanta. Din apropiere, la intervale de zeci de secunde, avioane decoleaza ori aterizeaza pe Heathrow.

Castelul Windsor, la 13 mile si jumatate de pe Vista din Richmond

Castelul Windsor, la 13 mile si jumatate de pe Vista din Richmond

De pe Vista se remarca si turnul bisericii din Petersham si Ham House

De pe Vista se remarca si turnul bisericii din Petersham si Ham House

Dar amenajarea Vistei a avut de-a face tot cu pasiunea pentru vanatoare. De pe povarnis, Henry VIII urmarea cu interes desfasurarea vanatorii. Iar Regele George I a avut o cabana de vanatoare construita pentru a-si intretine pasiunea. Dar totul a plecat de la Charles I, care a populat parcul cu 2.000 de cerbi si l-a inconjurat cu un zid imposibil de sarit pana si de zveltele animale. In alte vremuri, cerbi isi gaseau sfarsitul pe pajistile din Richmond…

Parcul adaposteste si o minirezervatie de plante exotice, cu vreo 50 specii de azalee si peste 120 de tipuri de rododendroni, amplasati in gradinile ornamentale ale Plantatiei Isabella. Ar mai fi lacusoare, terenuri de golf, cabane ici-colea, reamintind de vremurile cand intinderea era locuita de fermieri, cafenele dar si parcari, vreo 6 la numar, unde cele cateva artere ce strabat parcul absorb si limunzine luxoase, nu de alta dar „oraselul” Richmond e resedinta a unor celebritati. De exemplu Mick Jagger… Dar nimeni nu „sare gardul” de a parca pe iarba.

La fiecare intrare in parc, cum ar fi Poarta Richmond, o harta a intinderii de 1.000 hectare iti lasa de unde sa alegi. Nu-ti ajunge o zi si sigur de poti nitel rataci daca te avanti in mijlocul parcului

La fiecare intrare in parc, cum ar fi Poarta Richmond, o harta a intinderii de 1.000 hectare iti lasa de unde sa alegi. Nu-ti ajunge o zi si sigur de poti nitel rataci daca te avanti in mijlocul parcului

Ingrijitorii parcului traiesc in Londra, dar de fapt in izolarea idilica a parcului

Ingrijitorii parcului traiesc in Londra, dar de fapt in izolarea idilica a parcului

Unii isi inalta zmeele si profita de vant, strapungand pe skateboard iarba pantelor

Unii isi inalta zmeele si profita de vant, strapungand pe skateboard iarba pantelor

Si mai multi cerbi...

Si mai multi cerbi...

Noroc cu numeroasele poteci doar pentru ciclisti si drumeti. Masinile, pe altundeva

Noroc cu numeroasele poteci doar pentru ciclisti si drumeti. Masinile, pe altundeva

Iesi dintr-un parc, Richmond, prin preajma unei mici herghelii, si intri intr-un altul, Wimbledon Common, unde te intampina terenurile de rugby si fotbal ale Universitatii din Roehampton. Suntem in patria celor doua jocuri, concepute si lansate in lume chiar undeva pe aceste locuri...

Iesi dintr-un parc, Richmond, prin preajma unei mici herghelii, si intri intr-un altul, Wimbledon Common, unde te intampina terenurile de rugby si fotbal ale Universitatii din Roehampton. Suntem in patria celor doua jocuri, concepute si lansate in lume chiar undeva pe aceste locuri...

Ziua 36. 138

ianuarie 28, 2009

Nu este nici numărul unui autobuz, nici al dublelor pe care nu pot să le fac. Sâmbătă 26 ianuarie s-au împlinit 138 de ani de la înfiinţarea Rugby Football Union, întâia organizaţie a jocului de rugby pentru amatori.

RFU 1871

„Pe acest loc a stat Restaurantul Pall Mall unde la 26 ianuarie 1871 a fost fondat RUGBY FOOTBALL UNION” este inscripţia de pe placheta ce consemnează înfiinţarea RFU la adresa 1 Cockspur Street, în partea dinspre artera Pall Mall a masivului complex arhitectonic în formă de romb, situat pe latura vestică a Trafalgar Square. Pe acest loc stă acum restaurantul lanţului Texas Embassy.

În decembrie 1870, Edwin Ash, secretarul clubului Richmond, invita prin intermediul unui anunţ în presă ca „toţi aceia care practică jocul de tip rugby să se întâlnească pentru a formula un cod practic, din moment ce varii cluburi joacă în baza unor reguli care diferă şi fac rugbyul dificil de practicat”. Douăzeci şi două de cluburi, printre care Richmond şi Blackheath, care îşi disputaseră primul joc din istoria rugbyului, au înfiinţat RFU la 26 ianuarie 1871, regulile fiind publicate în iunie 1871 graţie a trei avocaţi absolvenţi ai Şcolii din Rugby.

Un rol decisiv în conturarea jocului de rugby l-a avut clubul sud-est londonez Blackheath Football Club, în a cărui denumire actuală cuvântul Football a fost înlocuit cu Rugby, înfiinţat în 1858, şi care este cel mai vechi club de rugby din Anglia în existenţă permanentă respectiv cel mai vechi club non-universitar sau şcolar din lume. Fondatorii clubului au fost învăţăcei ai instituţiei locale de învăţământ Proprietary School, înfiinţată în 1831, şi care au preluat regulile jocului Şcolii din Rugby.

Francis Maude Campbell, reprezentantul lui Blackheath FC la înfiinţarea Football Association, federaţia engleză de fotbal, la 26 octombrie 1863, şi care avea să fie ales trezorier al FA, a decis însă la a şasea întâlnire a forului fotbalistic, în 8 decembrie 1863, să o retragă pe Blackheath dintre cluburile membre ale asociaţiei federale de fotbal datorită deciziei comitetului de a nu include placarea între regulile jocului de fotbal.

Cei din Blackheath, care deja în acelaşi an experimentau jocul de pase la mână pe lângă cursele solo şi lovirea şi urmărirea mingii, se rupeau aşadar decisiv de fotbal, alţii urmându-le exemplul şi generând în timp, peste nici un deceniu, punerea pe picioare a RFU şi a regulilor jocului. Blackheath nu doar că a jucat primul meci, în compania sud-vest londonezei Richmond, dar a organizat la Edinburgh, în Scoţia, la 27 martie 1871, întâiul joc interţări, câştigat de gazde în faţa Angliei la o diferenţă de un punct, cu englezii avându-l căpitan pe Frederick Stokes, rugbyst la Blackheath.

Anii au trecut iar Blackheath RC se numără astăzi printre cele doar 7 cluburi încă în activitate care se reuneau la fondarea RFU, în ianuarie 1871. Roş-negrii evoluează în eşalonul trei, England National League 2, pe Rectory Field, un stadion undeva aproape de Charlton, un nume binecunoscut din fotbalul profesionist, niţel mai la est de Blackheath, care de altfel este la o aruncătură de băţ în emisfera estică de la Greenwich, cu al său Meridian 0.

Aşadar Blackheath nu e în faimoasa divizie de elită Guinness Premiership, formată din 12 cluburi, Gloucester, Bath, Leicester, Saracens (din Londra), Sale, Harlequins (din Londra), Newcastle, Wasps (din Londra), Bristol, London Irish, Worcester şi Northampton, promovata din England National League 1, dar este neîndoios piatră de temelie a atractivului joc cu balonul oval.

Altfel, data de 26 ianuarie are alte rezonante in presa si societatea romaneasca. An de an se tot aminteste in mass-media de Nicolae Ceausescu cu ocazia zilei sale de nastere, lasand senzatia ca inca se traieste sub spectrul mostenirii sale. La urma urmei, nu prea e de mirare, ca doar Romania abia intra intr-al douazecilea an predicat de sfatosul Brucan sau cum l-o fi numit.  Aceasta fixatie cu Ceausescu dovedeste ca tara a fost scapata de un dictator dar nu si de un sistem. Daca pe fiecare 26 ianuarie Romania e bantuita de fantoma pantofarului din Olt, atunci ar fi bine ca presa sa bata toba in celelalte 364 de zile pe an, si cat o tin puterile, de trepadusii din umbra care au intretinut intriga totalitarismului sau. Ceausescu a lasat puterea in vazul intregii lumi dar putini stim masinatiile celor care au intretinut si servit ani de zile sistemul. Care, actionand in trecut din umbra, sub nume de cod, si-a perpetuat nestingherit machiavelismul, cu o alta palarie, nederanjat de subiectii celor 20 de ani ai lui Brucan. Vorba aceea, lumea e cum e, tarata spre rau de canalii, caci oamenii de treaba nu fac nimic pentru a o schimba pe placul lor si fagasul normal al lucrurilor. Si complacandu-se in a nu-si apara drepturile luate de bune, se trezesc din nou si din nou prea tarziu, fara ele, sugrumati de un alt totalitarist si sistemul sau. Somnul ratiunii, si al natiunii, naste monstri.  Cu Ceausescu ne-am lamurit, e la groapa de gunoi a istoriei. Ce tot se rascoleste prin ea, la fiecare 26 ianuarie? De ce nu se rascoleste adanc, pana in panzele albe, in celelalte 364 de zile, dupa dovezi fara tagada ale cinismului sistemului servil puterii? Romania ar trebui sa aniverseze in fiecare zi din an dezvelirea adevarului despre esaloanele aparatului represiv si lacheii sai. Arhive, documente, ca in Cehia si tarile mai luminate. La lumina, nu urmarindu-ne peste ani din umbra.

Acestea fiind zise, 26 sa ramana mai bine ziua nasterii primei federatii nationale a jocului cu balonul oval.