E drept, Oradea are avantajul lacului de acumulare Fughiu, din preajmă, bună gazdă pentru cei 3.800 metri ai startului dat de proba de înot a Triatlonului din 11-13 iunie, completat de cei 180 kilometri ciclism până la Tileagd plus un întreg maraton, 42,2 kilometri, pe străzile oraşului. IronMan XTR Triathlon Oradea e o apariţie nouă şi luminoasă pe harta tot mai bogată a acestei întreceri supreme de anduranţă iar Primăria Oradea, ca partener oficial al evenimentului, se poate lăuda cu o iniţiativă pe cinste.
Însă nu doar această nouă ediţie a unui concurs rara avis în România recomandă „cetatea” Oradei drept un exemplu bun de urmat, avangardist dar totodată conservând tradiţia locului, cu tot ceea ce implică asta. Alergând maratonul între bazinul olimpic, ce ne aminteşte că pe Criş s-a jucat polo european de clasă, şi Potgoria, triatloniştii vor remarca o aşezare dominată de bun gust şi suflet, remachiată discret şi cu stil. Iar ulterior, de se vor alătura întru stropirea evenimentului microbiştilor tolăniţi la televizoare cu ochii pe Mondial, vor avea surpriza unei deserviri ireproşabile din multe puncte de vedere, în locuri amenajate cu suflet. Personal, recomand terasa restaurant The Bridge, de lângă podul pietonal, tronând în preajma sălciilor sub care se aciuiesc pescari amatori.
E drept, Oradea e ceva mai „mică”, de exemplu comparativ cu Timişoara, avantaj care-i dă şansa să fie mai lesne gestionată. Însă pare a avea acel „ceva” care s-a estompat sau chiar risipit în Banat, invadat peste ani şi eterogenizat social, cu toate minusurile ce implică un asemenea nou aluat. Aş spune că Oradea a rămas o „fortăreaţă”, fidelă principiilor ei şi cu avantajele „burgului” compact. Nu-i nimic rău cu un oraş de dimensiuni potrivite şi nici măcar plictisitor. Din contră, mai domnesc.
Iar în plan sportiv Oradea nu pare a suferi frustrări pe marginea fixaţiei cu fotbalul. Arena „Bodola” e tot acolo bine merci, unde evolua Bihorul orădean şi unde Poli descindea în prima deplasare din primăvara lui 1990, iar locul în burta ligii a doua nu pare a fi un capăt de ţară. Pe străzi, noi şi silenţioase tramvaie cu aer condiţionat contractate pe două milioane de la Siemens se strecoară şi ele discret şi cu stil pe arterele cu clădiri retencuite şi portaluri adevărată dantelărie. Aş zice că intrarea în ţară pe la Vama Borş nu ne-ar face de râs.
Şi cred că triatloniştii străini descinşi la XTR nu vor regreta drumul făcut. Unii venind poate doar de peste graniţă, unde Duna TV a mediatizat concursul. Iar dacă amicul meu maratonist Dan Balaci, aliniat cândva la Semimaratonul Dracula al Timişoarei, îşi va da jos cu folos halatul de medic şi îi va întrece într-o probă fără menajamente ci dictată de acele ceasornicului, atunci „muşchiul” localnicilor se va dovedi cu atât mai valoros şi admirabil.
În treacăt, am pozat şi eu niţel prin Oradea, am făcut o cacofonie permisă holbându-mă la Biserica cu Lună şi mi-am zis că deşi mai abrupt şi repede, Crişul are cel puţin acelaşi falmec ca molcoma Begă. Şi am răsfoit pagina triatlonului http://ironmanoradea.ro/media.html , scoţându-mi pălăria în faţa acestor Iron Man şi mulţumindu-mă cu maratoanele mele. Ar mai fi deja cam doar 17 săptămâni până la cel al Timişoarei, cât de-un ciclu complet de pregătire. Şi poate că unul-doi de la Oradea vor alerga şi aici…
Mihai Viteazul încalecă în piaţa Primăriei, pe al cărei zid o placă explicativă comemorează eroii căzuţi pentru eliberarea Oradei în secolul trecut
La o aruncătură de băţ, Vulturul Negru cu hotelul şi şerpuirea acoperită din "burta" sa, un amalgam de cafenele şi magazine, e un obiectiv arhitectonic refăcut.
Oradea e înţesată de frumoase biserici, ca bazilica deschizându-se ca o carte din parcul Muzeului. Atâtea sunt că nimeni n-a ştiut exact să ne identifice numele acestui lăcaş sfânt
Şi clădirile monument istoric sau cu o conotaţie culturală au fost refăcute...
Şi te poţi odihni la mese copioase pe preţuri tare reduse. Aici, Life is too short to drink a bad caffee. Sesizaţi a-ul din caffee. Simpatici amfitrioni, te îmbie în engleză şi încheie în "internaţională". Ori franceză? Oricum, glumesc... Bun gust...
Şi doar un lucru să mai zic. Fiţi precauţi cu taximetriştii, unii pot fi chiar mari vorbitori. Te duc cu preşul mai ca în filme. 30 lei pentru un tur prin zona centrală. Şi parol, Oradea nu-i mare, ci mai degrabă „mică”. Ulterior, un drum până la periferie a fost, realist, în jur de zece. Dar ce vorbesc eu aici, într-o postare despre mişcare şi triatlon!?! Pe jos, cu bicicleta ori cu tramvaiele Siemens. Ambarcaţiuni pe Criş n-am văzut…
Loja Fair Play 