Posts Tagged ‘polo pe apa’

Mai „mica” Oradea „poate” Exterra Triathlon

iunie 10, 2010

E drept, Oradea are avantajul lacului de acumulare Fughiu, din preajmă, bună gazdă pentru cei 3.800 metri ai startului dat de proba de înot a Triatlonului din 11-13 iunie, completat de cei 180 kilometri ciclism până la Tileagd plus un întreg maraton, 42,2 kilometri, pe străzile oraşului. IronMan XTR Triathlon Oradea e o apariţie nouă şi luminoasă pe harta tot mai bogată a acestei întreceri supreme de anduranţă iar Primăria Oradea, ca partener oficial al evenimentului, se poate lăuda cu o iniţiativă pe cinste.

Însă nu doar această nouă ediţie a unui concurs rara avis în România recomandă „cetatea” Oradei drept un exemplu bun de urmat, avangardist dar totodată conservând tradiţia locului, cu tot ceea ce implică asta. Alergând maratonul între bazinul olimpic, ce ne aminteşte că pe Criş s-a jucat polo european de clasă, şi Potgoria, triatloniştii vor remarca o aşezare dominată de bun gust şi suflet, remachiată discret şi cu stil. Iar ulterior, de se vor alătura întru stropirea evenimentului microbiştilor tolăniţi la televizoare cu ochii pe Mondial, vor avea surpriza unei deserviri ireproşabile din multe puncte de vedere, în locuri amenajate cu suflet. Personal, recomand terasa restaurant The Bridge, de lângă podul pietonal, tronând în preajma sălciilor sub care se aciuiesc pescari amatori.

E drept, Oradea e ceva mai „mică”, de exemplu comparativ cu Timişoara, avantaj care-i dă şansa să fie mai lesne gestionată. Însă pare a avea acel „ceva” care s-a estompat sau chiar risipit în Banat, invadat peste ani şi eterogenizat social, cu toate minusurile ce implică un asemenea nou aluat. Aş spune că Oradea a rămas o „fortăreaţă”, fidelă principiilor ei şi cu avantajele „burgului” compact. Nu-i nimic rău cu un oraş de dimensiuni potrivite şi nici măcar plictisitor. Din contră, mai domnesc.

Iar în plan sportiv Oradea nu pare a suferi frustrări pe marginea fixaţiei cu fotbalul. Arena „Bodola” e tot acolo bine merci, unde evolua Bihorul orădean şi unde Poli descindea în prima deplasare din primăvara lui 1990, iar locul în burta ligii a doua nu pare a fi un capăt de ţară. Pe străzi, noi şi silenţioase tramvaie cu aer condiţionat contractate pe două milioane de la Siemens se strecoară şi ele discret şi cu stil pe arterele cu clădiri retencuite şi portaluri adevărată dantelărie. Aş zice că intrarea în ţară pe la Vama Borş nu ne-ar face de râs.

Şi cred că triatloniştii străini descinşi la XTR nu vor regreta drumul făcut. Unii venind poate doar de peste graniţă, unde Duna TV a mediatizat concursul. Iar dacă amicul meu maratonist Dan Balaci, aliniat cândva la Semimaratonul Dracula al Timişoarei, îşi va da jos cu folos halatul de medic şi îi va întrece într-o probă fără menajamente ci dictată de acele ceasornicului, atunci „muşchiul” localnicilor se va dovedi cu atât mai valoros şi admirabil.

În treacăt, am pozat şi eu niţel prin Oradea, am făcut o cacofonie permisă holbându-mă la Biserica cu Lună şi mi-am zis că deşi mai abrupt şi repede, Crişul are cel puţin acelaşi falmec ca molcoma Begă. Şi am răsfoit pagina triatlonului http://ironmanoradea.ro/media.html , scoţându-mi pălăria în faţa acestor Iron Man şi mulţumindu-mă cu maratoanele mele. Ar mai fi deja cam doar 17 săptămâni până la cel al Timişoarei, cât de-un ciclu complet de pregătire. Şi poate că unul-doi de la Oradea vor alerga şi aici…

Mihai Viteazul încalecă în piaţa Primăriei, pe al cărei zid o placă explicativă comemorează eroii căzuţi pentru eliberarea Oradei în secolul trecut

La o aruncătură de băţ, Vulturul Negru cu hotelul şi şerpuirea acoperită din "burta" sa, un amalgam de cafenele şi magazine, e un obiectiv arhitectonic refăcut.

Oradea e înţesată de frumoase biserici, ca bazilica deschizându-se ca o carte din parcul Muzeului. Atâtea sunt că nimeni n-a ştiut exact să ne identifice numele acestui lăcaş sfânt

Şi clădirile monument istoric sau cu o conotaţie culturală au fost refăcute...

Şi te poţi odihni la mese copioase pe preţuri tare reduse. Aici, Life is too short to drink a bad caffee. Sesizaţi a-ul din caffee. Simpatici amfitrioni, te îmbie în engleză şi încheie în "internaţională". Ori franceză? Oricum, glumesc... Bun gust...

Şi doar un lucru să mai zic. Fiţi precauţi cu taximetriştii, unii pot fi chiar mari vorbitori. Te duc cu preşul mai ca în filme. 30 lei pentru un tur prin zona centrală. Şi parol, Oradea nu-i mare, ci mai degrabă „mică”. Ulterior, un drum până la periferie a fost, realist, în jur de zece. Dar ce vorbesc eu aici, într-o postare despre mişcare şi triatlon!?! Pe jos, cu bicicleta ori cu tramvaiele Siemens. Ambarcaţiuni pe Criş n-am văzut…

Reclame

O ruina, pumn rusinos Timisoarei

martie 23, 2010

Cliseele mi le-a trimis un prieten din presa, cu mesajul „Bazinul copilariei!!! Fara comentarii…”, asa ca ma teleportez si fac o paranteza la Insulare. Si nu pot sa nu comentez… 

Candva bazin de inot, pentru recreere si deprinderea tehnicii, ba si gazda in prima liga de polo, acum o ruina

Timisoara are sirag de bazine in aer liber insa mai deloc acoperite...

Altadata tribune ale terenului de handbal din fata salii de inot, acum mini-jungla

Domeniul sportului de masa si infrastructura rezervata mijloacelor de recreere ale oamenilor sunt barometre fidele ale gradului de civilizatie si bunastare al unei societati. La acest capitol, Timisoara, poarta a vestului Romaniei spre Europa, este repetenta si socheaza prin lasarea in paragina a unuia dintre foarte putinele bazine de inot acoperite din orasul cu aproape o jumatate de milion de locuitori, functional pana in deceniul trecut.

Bazinul fabricii Industria Lanii, una dintre unitatile amplasate central dar dezafectata si pe al carei fost spatiu de productie se ridica incet-incet un micro cartier cu blocuri de locuinte, spatii comerciale si birouri, a fost gazda a meciurilor poloistilor de la ILSA in prima liga si loc de recreere ori deprindere a tainelor inotului pentru copii, adulti ori pensionari. Au ramas doar amintirile, napadite de buruieni. 

Nu-i atat nostalgie cat mai ales frustrare la o alta pierdere in peisajul edilitar sportiv timisorean. Cine beneficiaza? Probabil dezvoltatorii imobiliari, care regenereaza spatiul fabricii dezafectate, fara probabil a include in planul arhitectonic o sala de sport ci, nu stiu, eventual cel mult aceste otravitoare ciuperci aparute dupa ploaie, salile de fitness. Cine are de suferit? Publicul larg, parintii care ar opta sa-si inscrie copiii la ore de inot.

Am beneficiat de serviciile de la bazinul ILSA, atat in anii de liceu, cand am fost norocosi sa avem inclusa in programul saptamanal o vizita la liniile cu trambuline, cat si apoi, contracost, cand nu pot sa uit cum am plecat descult, fara adidasii ce-mi fusesera sustrasi din vestiar in timpul orei de inot. Acea balaceala in Vinerea Mare chiar m-a costat scump.

Cu bune si rele, ILSA a fost pana nu demult loc de recreere pentru unii timisoreni, o oaza in mediul urban, disparand insa intr-un oras ce se tine mandru, cu veleitati europene, dar care in obsesia sa nu atat pentru fotbal, decimat de degradarea cluburilor mici, cat in special pentru Poli cea abracadabrant reinventata, isi subtiaza baza materiala pentru sportul de masa.

Mens sana in corpore sano. Halo, treziti-va, edili lancezi si burtosi, paltonari infofoliti si la patru ace, pretiosi nevoie mare in goliciunea voastra sufleteasca tradusa in „gipuri”, „mobile” si alte nimicuri de aceeasi speta „prospera”! Rusine, rusine pentru tararea unui oras al florilor, candva prosperand nu doar in fotbal dar in general in sport, in handbal, rugby ori volei, la stadiul de jungla betonata cu tot mai multa sticla si termopan dar ignoranta la adresa „plamanului” sportiv, mai ales cel de masa.

De fapt, deplangand soarta bazinului, merita amintit ca Timisoara se multumeste cu aceasta invechita, disfunctionala unica sala pentru sportul de performanta pe echipe, Olimpia, cu o singura tribuna, parca un dinozaur din vremuri vrem noi apuse, asta in timp ce arterele sistematizate pentru o alta perioada si un mult mai redus flux de trafic rutier sunt incet-incet adevarate parcari bara la bara a unui gretos de largit parc auto.

Fundul la volan si ochelarii de cal pe nas. Ce ne trebuie noua bazine de inot, auzi tu, bazine de inot!?! Vivat casele cu piscina, ca si-asa fondul hidrologic planetar e nelimitat. Oare?