Posts Tagged ‘ciclism’

Mai „mica” Oradea „poate” Exterra Triathlon

iunie 10, 2010

E drept, Oradea are avantajul lacului de acumulare Fughiu, din preajmă, bună gazdă pentru cei 3.800 metri ai startului dat de proba de înot a Triatlonului din 11-13 iunie, completat de cei 180 kilometri ciclism până la Tileagd plus un întreg maraton, 42,2 kilometri, pe străzile oraşului. IronMan XTR Triathlon Oradea e o apariţie nouă şi luminoasă pe harta tot mai bogată a acestei întreceri supreme de anduranţă iar Primăria Oradea, ca partener oficial al evenimentului, se poate lăuda cu o iniţiativă pe cinste.

Însă nu doar această nouă ediţie a unui concurs rara avis în România recomandă „cetatea” Oradei drept un exemplu bun de urmat, avangardist dar totodată conservând tradiţia locului, cu tot ceea ce implică asta. Alergând maratonul între bazinul olimpic, ce ne aminteşte că pe Criş s-a jucat polo european de clasă, şi Potgoria, triatloniştii vor remarca o aşezare dominată de bun gust şi suflet, remachiată discret şi cu stil. Iar ulterior, de se vor alătura întru stropirea evenimentului microbiştilor tolăniţi la televizoare cu ochii pe Mondial, vor avea surpriza unei deserviri ireproşabile din multe puncte de vedere, în locuri amenajate cu suflet. Personal, recomand terasa restaurant The Bridge, de lângă podul pietonal, tronând în preajma sălciilor sub care se aciuiesc pescari amatori.

E drept, Oradea e ceva mai „mică”, de exemplu comparativ cu Timişoara, avantaj care-i dă şansa să fie mai lesne gestionată. Însă pare a avea acel „ceva” care s-a estompat sau chiar risipit în Banat, invadat peste ani şi eterogenizat social, cu toate minusurile ce implică un asemenea nou aluat. Aş spune că Oradea a rămas o „fortăreaţă”, fidelă principiilor ei şi cu avantajele „burgului” compact. Nu-i nimic rău cu un oraş de dimensiuni potrivite şi nici măcar plictisitor. Din contră, mai domnesc.

Iar în plan sportiv Oradea nu pare a suferi frustrări pe marginea fixaţiei cu fotbalul. Arena „Bodola” e tot acolo bine merci, unde evolua Bihorul orădean şi unde Poli descindea în prima deplasare din primăvara lui 1990, iar locul în burta ligii a doua nu pare a fi un capăt de ţară. Pe străzi, noi şi silenţioase tramvaie cu aer condiţionat contractate pe două milioane de la Siemens se strecoară şi ele discret şi cu stil pe arterele cu clădiri retencuite şi portaluri adevărată dantelărie. Aş zice că intrarea în ţară pe la Vama Borş nu ne-ar face de râs.

Şi cred că triatloniştii străini descinşi la XTR nu vor regreta drumul făcut. Unii venind poate doar de peste graniţă, unde Duna TV a mediatizat concursul. Iar dacă amicul meu maratonist Dan Balaci, aliniat cândva la Semimaratonul Dracula al Timişoarei, îşi va da jos cu folos halatul de medic şi îi va întrece într-o probă fără menajamente ci dictată de acele ceasornicului, atunci „muşchiul” localnicilor se va dovedi cu atât mai valoros şi admirabil.

În treacăt, am pozat şi eu niţel prin Oradea, am făcut o cacofonie permisă holbându-mă la Biserica cu Lună şi mi-am zis că deşi mai abrupt şi repede, Crişul are cel puţin acelaşi falmec ca molcoma Begă. Şi am răsfoit pagina triatlonului http://ironmanoradea.ro/media.html , scoţându-mi pălăria în faţa acestor Iron Man şi mulţumindu-mă cu maratoanele mele. Ar mai fi deja cam doar 17 săptămâni până la cel al Timişoarei, cât de-un ciclu complet de pregătire. Şi poate că unul-doi de la Oradea vor alerga şi aici…

Mihai Viteazul încalecă în piaţa Primăriei, pe al cărei zid o placă explicativă comemorează eroii căzuţi pentru eliberarea Oradei în secolul trecut

La o aruncătură de băţ, Vulturul Negru cu hotelul şi şerpuirea acoperită din "burta" sa, un amalgam de cafenele şi magazine, e un obiectiv arhitectonic refăcut.

Oradea e înţesată de frumoase biserici, ca bazilica deschizându-se ca o carte din parcul Muzeului. Atâtea sunt că nimeni n-a ştiut exact să ne identifice numele acestui lăcaş sfânt

Şi clădirile monument istoric sau cu o conotaţie culturală au fost refăcute...

Şi te poţi odihni la mese copioase pe preţuri tare reduse. Aici, Life is too short to drink a bad caffee. Sesizaţi a-ul din caffee. Simpatici amfitrioni, te îmbie în engleză şi încheie în "internaţională". Ori franceză? Oricum, glumesc... Bun gust...

Şi doar un lucru să mai zic. Fiţi precauţi cu taximetriştii, unii pot fi chiar mari vorbitori. Te duc cu preşul mai ca în filme. 30 lei pentru un tur prin zona centrală. Şi parol, Oradea nu-i mare, ci mai degrabă „mică”. Ulterior, un drum până la periferie a fost, realist, în jur de zece. Dar ce vorbesc eu aici, într-o postare despre mişcare şi triatlon!?! Pe jos, cu bicicleta ori cu tramvaiele Siemens. Ambarcaţiuni pe Criş n-am văzut…

Reclame

In ziua plasarii Romaniei cu Franta, reportaj de pe „Guichard” la St Etienne 3 – Monaco 0

februarie 8, 2010

Sub titlul „<Verzii>, nici in cele mai frumoase vise…”, am semnat pentru Fotbal Vest de pe „Geoffroy-Guichard”, arena fostului club suprem in Franta, AS Saint Etienne Loire…

Cu mai multe clisee voi reveni in postarile urmatoare… Aici, fanii monegasci aprinzand la start tarcul din coltul tribunei a doua. Exuberanta i-a tinut pana in minutul 15, la golul lui Matuidi, capitan al „Verzilor” Stephanois, care aveau sa se impuna clar: 3-0. Un impuls pentru St Etienne, in chinul ei de-a evita retrogradarea…


In seara unei duminici in care Romania a fost reinperecheata la tragerea la sorti cu Franta, am vazut chiar in inima Hexagonului cum amenintata St. Etienne n-a avut mila de monegasci. S-a lasat cu “roata tiganului”…

Temperaturi joase, frisoane reci ale locurilor de deasupra beciului retrogradarii. Dar caldura in suflet. Fanul in scaun cu rotile si insotitorul sau canta intr-un glas, facandu-si drum prin suvoiul uman curgand de la Geoffroy Guichard. Afisajul electronic verzui,3˚, strapunge intunericul noptii, la fel si exclamatiile a mirare: “Trois zero Monaco, Ou la la!”

In cazanul cu 35616 locuri “Verzii” declansasera “Inferni” pentru alb-rosii din Principat, conform inscrisului de pe bannerul micului si tacutului grup de suporteri monegasci, separati intr-un tarc din coltul tribunei a doua, Henri Point, iar capacul fusese pus cu doar cateva minute inainte de rezerva Riviere, cu un splendid covrig de la marginea careului, 3-0, urmat de roata tiganului, expresie a descatusarii  unei echipe ce nu mai invinsese acasa din 3 octombrie, 3-1 cu Bordeaux, si venind dupa trei 0-0 succesive pe poreclitul “Chaudron”, unde adunasera doar 5 goluri pana inaintea etapei a 23-a.

“Ici c’est le Chaudron!” e mandrul inscris de la balconul tribunei I, Pierre Faurand, a carei goliciune sub acoperisul sprijinit pe 4 stalpi nu inducea cele mai bune auspicii pentru vizita unor principi setosi de razbunare dupa un 2-1 in tur pentru St. Etienne. Dar galeria din peluza, condusa prin microfonul conectat la 4 megafoane de cate doi fanatici pe repriza, cocotati pe plasa gardului despartitor ai tribunei Charles Paret, i-a purtat pe verzi pe aripile victoriei.

Acolo, sub ochii fanilor fluturand si steaguri verzui cu un craniu sub palarie dar si tricolorul Frantei, capitanul de culoare Blaise Matuidi, un mijlocas de 22 ani cu numarul 12, il invinsese inca din minutul 15 pe Ruffier cu o superba torpila, declansand fiesta.

“Nous sommes Stephanois!”, imnul locului, amintind de porecla locuitorilor capitalei departamentului Loire, din regiunea Rhone Alpes a Masivului Central, a inceput sa rasune tot mai tare la 1-0 iar dirijorii au scuturat plasa gardului, atatand cu gesturi cealalta jumatate a galeriei, din peluza Jean Snella, inghetata parca de frigul serii. Imbolditi de la spate, respectivii “verzi” au format un lant uman, sarind necontenit, umar la umar. Monegascii nu mai pareau deja a avea scapare.

Acolo, in peluza Snella, purtand numele unui fost jucator si antrenor al “Verzilor” de origine poloneza, odata prizonier de razboi, altadata chiar manager al Frantei, era reamintita la balcon mandra origine a celui mai aureolat club din Hexagon, numele Casino, lant de aprozare al familiei Guichard, ce a pasat cu succes din generatie in generatie cheile gruparii fondate in 1919, Association Sportive St. Etienne Loire de pe Rue de Verdun. Asemenea blazon, cu 10 titluri nationale, record, si sase Cupe ale Frantei, si ridicat la rang profesionist in ’33, odata cu mutarea in Geoffroy Guichard, cu obraz subtire se tine, iar mandrii localnici din pitoreasca urbe agatata pe coline si strabatuta de silentioase tramvaie, printre care si 4, ce te lasa la arena cu tribune detasate din nordul orasului, n-au contenit sa creada in “Verzii” lor. Atat in ultimele dificile decenii, scurse de la ultimul titlu, din 1981, cat si la jocul cu AS Monaco.

“Allez! Allez!” a rasunat mereu corul peluzelor primitorului stadion gazda de Campionat European sau Mondial, pavoazat cu urarea “Bienvenue a Geoffroy Guichard Stade de l’aglomeration stephanoise Saint Etienne Metropole”, iar nouarul golgeter Gonzalo Bergessio, un blond argentinian de 25 ani, a adaugat cu stangul celor trei goluri ale sale pentru 2-0, in minutul 75. “BUT!” au reactionat ecranele panoramice din colturi, anuntand imediat si asistenta la meci… “Vous etes 23241 spectateurs… MERCI!”

Nu s-au strans 34342, ca la recordul de Le Derby du Rhone, transat de Gomis in favoarea lui Olympique Lyon, The New Kids on The Block din amontele Ronului, ce cu 7 titluri la rand au acaparat recent intaietatea in Hexagon de la vecinii “Verzi”, cei cu patru titluri si doua Cupe intre 1967 si ’70, ori nici macar media actualei editii pe “Chaudron”, 26498 spectatori, adica a sasea asistenta in Ligue 1, insa patimasii au intretinut o atmosfera de vis, in ton cu trecutul glorios al clubului.

Iar jucatorii au raspuns de data aceasta, pletosul cu coada Riviere, introdus la mijlocul reprizei a doua in locul partenerului lui Bergessio, si anume Sanogo, unul dintre cei 6 senegalezi din lotul lui Galtier, completand in minutul 90 un macel surpriza. Stadionul a fost in picioare, fanii au dat uitare locului 17. Savurau un moment unic in campionat, sandwich intre jocurile de Cupa, onorata cu doi de 4-1 acasa in drumul pana in optimi, unde miercuri va poposi la Geoffroy Guichard o “buturuga mica”.

Parca nu le venea sa creada, verzilor Stephanois, “Stefanilor” din orasul ce invarte rotile caravanei cicliste a Turului Frantei, cu firmele locale Mavic si Vitus, de cauciucuri ca lama respectiv cadre pe care cocotau alde Hinault, si devenit si mai faimos in lumea sportului cu acea finala de Cupa Campionilor Europeni din ’76, contra lui Bayern, intr-un sezon in care trupa lui Robert Herbin reusise eventul.

La asemenea trecut, fosta Regina a Hexagonului mai rabufneste iata cand si cand, intr-un sezon marcat de acel 3-0 la pauza la Paris, ce i-a fost fatal lui Perrin, inlocuit in aceasta iarna cu secundul sau, Christophe Galtier, un elegant antrenor de 43 ani trecut si prin Grecia, Anglia ori Emiratele Arabe dar si pe la Marseille sau Lyon, si care, luand nesperat scalpul monegascilor, spera acum intreptatit la evitarea retrogradarii.

St. Etienne a mai suferit ea recent, intre 2001 si 2004, dupa picajul generat de scandalul pasapoartelor false ale lui Levytsky si Alex, ba si pana in ultima etapa a editiei trecute, cand doar un 4-0 pe Geoffroy Guichard a salvat niste “Verzi” abia ajunsi in ultimele 16 din Cupa UEFA, iar actualul parcurs nu se ridica la nivelul reusitelor unui club promovat initial in ’37, pe cand era antrenat de englezi, scotieni sau Zoltan Vago, iar mai apoi de alde Kasperczak si Santini, si ale carui culori au fost imbracate peste ani de acelasi Jacques ori de Jacquet, Blanc, Battiston, Milla, Moravcik, Rep, Rijvers si mai ales Michel Platini, insa fanii Stephanois intretin flacara iar Matuidi si compania par a fi turat motoarele, de frig daca nu de altceva…

Mare noroc sa fi asistat pe Guichard la fiesta de 3-0 a celui mai titrat club de vita veche din Franta, surpriza conturata de Janot – Dabo, Diakhate, Benalouane, Perrin, N’Daw, Matuidi, Payet, Sako, Bergessio, Sanogo. Ou La La, ce beti de bucurie au fost “Verzii” Stephanois…

Ziua 128. Vipuri, uituci, avioane si berze

aprilie 30, 2009

„… Si ma rog de ce VIP? Cu ce sunt mai VIP cei 10-15 biciclisti decat restul biciclistilor?” Cam asa a pus pe buna dreptate punctul pe i unul dintre participantii la actiunea „Verde pentru biciclete”, desfasurata in centrul Timisoarei in sambata Pastilor Mici, nimeritele intrebari fiind adresate pe forumul online al respectivei initiative. 

Din punctul nostru de vedere, al iubitorilor pedalatului, sau dintr-o perspectiva sportiva, doar doua personalitati au  innobilat si dat greutate prin prezenta lor la start pelerinajului „Verde pentru biciclete”. Ar fi castigatorul Turului Ciclist al Romaniei, Dan Anghelache, devenit in 2007 primul roman triumfator in „bucla carpatina” dupa o asteptare de 10 ani, si mai ales multipla campioana olimpica la canotaj Elisabeta Lipa, care a cules salbe aurite la nivel mondial pentru Romania. Jos palaria in fata acestor doi campioni, adevarate very important person pentru „Verde pentru Biciclete”, si care au onorat actiunea cu entuziasmul lor pentru miscarea fizica in aer liber. Doua VIP si atat!

Insa cu exceptia necesitatii sublinierii prezentei lui Lipa si Anghelache, ne intrebam intr-adevar ce atata caz despre prezenta unor alte asa zise vipuri. Nu se mai invart rotile bicicletelor si nu mai putem deschide frigiderul in Romania fara a fi asaltati de acest nou si insidios cult de a promova la nesfarsit numele unor presupuse very important person, de fapt niste biete creatii ale comercialistei industrii mass-media?

Tot ceea ce a fost esential de mentionat despre „Verde pentru biciclete” tinea de initiativa in sine, a Fundatiei Bega si a altor organizatii cu caracter sportiv din Timisoara, de sprijinul excelent oferit de autoritatile locale, Politie si Politia Comunitara, de adunarea unui mare numar de inimosi la ceea ce s-a dovedit a fi o actiune reusita, la vremea buna si mesajul pozitiv al acestui pelerinaj ciclist in premiera.

Dar, cand colo, stirile locale de luni, desi au prins prima pagina a ziarelor, au fost de fapt un pomelnic al numelor respectivelor very important person. Te doare capul, nu alta, la ce s-a ajuns. Pai daca la asta s-a redus totul, putem sa inchidem pravalia. Orice scriber care cat de cat se respecta ar fi innodat un dialog cu unul dintre participanti, un non asa zis VIP, intrebandu-l ce l-a determinat sa sprijine initiativa, ce spera sa rezulte din actiunea lor si alte asemenea ecuatii…

In ziua imediat urmatoare evenimentului aveam norocul sa ma intersectez cu un lunguiet sir indian format de unii dintre participantii la „Verde pentru biciclete”. Toti unul si unul, oameni obisnuiti, ca tine, ca mine, reuniti intr-un pelerinaj ciclist spre estul Timisoarei, prin natura. Fara tam-tam, fara publicitate, doar de dragul sportului si al comuniunii „verzi” cu natura. O actiune normala, minunata prin simplitatea ei, cu oameni adevarati si nu tu asa zise VIPuri. Ceea ce nu s-a inteles in capul si penelul propagatorilor mass-media ai evenimentului este ca „Verde pentru biciclete” a fost insufletita si ridicata la rangul de prima pagina de prezenta in numar mare a pasionatilor de incurajarea mersului pe bicicleta, a acelor multi ilustri necunoscuti. Fara ei, initiativa ar fi fost inconsistenta prin prezenta doar a presupuselor asa-zise VIPuri. Dar se remodeleaza o societate prefabricata si acestea sunt pateticele reflexe… Ce trebuie taxate!

Cam asa am lasat in urma Timisoara. Cu senzatia ca am avut norocul si placerea de a participa la „Verde pentru Biciclete”, o initiativa minunata, dar din care unii atat au reusit sa concluzioneze… Ca a fost onorata de VIPuri. Asta a fost stirea zilei… Insiruirea numelor respectivilor. Mai sa fie. Noroc ca n-am cazut din sit la ilustra lor aparitie.

Pentru confirmare, un VIP mondial apare in poza de pe prima pagina a ziarului de limba engleza din Budapesta, Budapest Times. David Beckham in tricoul lui AC Milan, cu care a evoluat recent intr-un meci demonstrativ in capitala maghiara. Beckham e atat de „mare”, un megabrand mondial, incat a tinut prima pagina a presei budapestane de limba engleza. Ce bine! Pacat ca alte nume au tinut prima pagina si mai toate randurile legate de „Verde pentru biciclete”. VIPuri si VIPuri. Beckham pe prima pagina iar undeva dosit, in acelasi ziar, incidentul aviatic din Romania, urcat la rang de „stire VIP” de prezenta la bord, in zbor spre Iasi, a unui alt nume mult prea important cu sine si in ochii altora. Despre Dinamo in presa de limba engleza din capitala vecina. Ce poate face o barza! De parca altii n-ar fi fost in acel avion. Estimez ca nu s-ar fi facut atat tam-tam in presa romana, de unde subiectul a fost pasat mai departe, daca n-ar fi fost vorba de Dinamo.

Si apropo de avioane, stewardesa mai simpatica decat norma care ne-a vorbit survoland Europa spre Londra ne-a lasat la aterizare cu o glumita excelenta. „Iar daca aveti sesizari, accesati http://www.icantrememberwhatiamcomplainingabout.com&#8221; adica „Nu-mi amintesc despre ce vroiam sa reclam la adresa companiei aeriene”. Cu alte cuvinte, abtineti-va de la comentarii inutile. Pe buna dreptate, as zice, mai ales tinand cont de costul (inca) redus a numeroase zboruri. A fost buna poanta cu „nu-mi amintesc…”

Ziua 124. Pe doua roti prin Timisoara

aprilie 25, 2009
"Verde pentru biciclete", la mai mare...

"Verde pentru biciclete", la mai mare...

Am trait s-o vad si pe asta. Siruri de autovehicule in trafic, insa nu incetinite de ambuteiaje ori la „stop”, la intersectii, ci dand prioritate initiativei „Verde pentru biciclete”, un proiect de incurajare a ciclismului in mediul urban si care s-a bucurat de sprijin din partea autoritatilor locale si de entuziasmul numerosilor amatori ai transportului pe doua roti. A fost o sarbatoare a entuziastilor sportului cu pedale, cu mic cu mare, cu biciclete care mai de care, o ridicare la putere a dreptului bicicletelor in tot mai aglomeratul trafic urban.

Vremea a fost cu noi… Soare cald. Zambetele au fost pe buzele tuturor. Iar organizatorii s-au gandit la toate. Au impartit sticle cu apa, inaintea pornirii de pe Bulevardul Circumvalatiunii din Timisoara, si numeroase pliante explicative… Plus tablitele cu numere si logoul de un verde crud.

Macar si pentru o primavarateca dimineata de sambata, puterea pedalei a trecut pe primul loc pe strazile Timisoarei. Verde pentru biciclete!

Macar si pentru o primavarateca dimineata de sambata, puterea pedalei a trecut pe primul loc pe strazile Timisoarei. Verde pentru biciclete!

Ne-am reunit intr-atat de multi incat prezenta Politiei a fost primordiala in asigurarea bunei desfasurari a pelerinajului ciclist pe strazile orasului nostru. Pentru o ora, cateva artere ne-au stat la picioare, limuzinele s-au oprit, agentii de trafic au asigurat fluidizarea traficului iar unii soferi au salutat initiativa cu claxoane amicale.

De luni, intr-o zi ca oricare alta, de lucru, lucrurile vor sta altfel, cu ciclistii ruland inghesuiti langa borduri si cu automobilistii cu nitel mai putin spatiu de manevra. Atunci, anumite reguli „de convietuire” in trafic vor usura drumul tuturora cu treburile zilnice, daca soferii nu ii vor descuraja pe ciclisti deschizand portiera fara sa se asigure, daca le vor lasa loc de rulare in preajma bordurii, daca nu le vor taia calea, daca le va acorda prioritatea cuvenita in intersectii, daca vor semnaliza schimbarea directiei de mers, daca nu vor parca pe pistele de biciclete, care, par a se inmulti in mediul citadin si pe arterele de acces in oras ori daca nu vor claxona in apropierea lor. Sunt mai degraba lucruri de bun simt decat legi negru pe alb.

Biciclete aliniate la startul initiativei "Verde..."

Biciclete aliniate la startul initiativei "Verde..."

Cred ca am fi fost si mai multi daca domni si doamne intre doua varste sau chiar de varsta a treia ar fi avut curajul sa se alature unei procesiuni in general tinere. Sunt multi timisorenii care prefera sa-si rezolve treburile circuland cu bicicleta dar abia in crestere numarul celor care percep puterea pedalei drept un mod de relaxare. Cei in ton cu ordinea zilei, a culorii verde pentru prioritate la biciclete, au spus prezent sambata dimineata, pe platforma Timco din zona centrala a orasului. Am fi fost asadar si mai multi. Si estimez ca parcul de biciclete al orasului va creste considerabil pana la proxima reuniune. Ar mai fi Masa Critica, in serile din ultima seara de vineri a lunii, tot cu un pelerinaj pe doua roti pe cateva artere ale Timisoarei…

Unde-s multi, puterea creste. Nu suntem multi, ca si chinezii, insa numarul crescand de masini, pe niste artere care nu s-au largit peste noapte, ne determina sa cautam solutii viabile pentru transportul "in cetate".

Unde-s multi, puterea creste. Nu suntem multi, ca si chinezii, insa numarul crescand de masini, pe niste artere care nu s-au largit peste noapte, ne determina sa cautam solutii viabile pentru transportul "in cetate".

Odata „sarpele” pornit, coloana ciclista a fost mai lunga decat ne-am fi asteptat. Am prins putere inca de la actiunea incipienta. Am trecut pe sub viaductul din apropierea Garii de Nord, apoi prin fata Catedralei, am trecut Bega, am ajuns la giratoriul de la Michelangelo si am continuat spre Spitalul Judetean, apoi pe Calea Martirilor si pe traseul tramvaiului 9, pana la Calea Sagului. La dreapta si apoi pe Strada Resita, din nou peste Bega si prin fata Garii. A fost frumos, a fost placut, ne-am bucurat de privelistile din oras in mersul molcom al bicicletei si am savurat libertatea de a pedala in voie. Drumul a fost al nostru…

"Pe cand urmatoarea intalnire?" ne intrebam cand prinsesem deja gustul, la 15km/ora, pe Bulevardul Vasile Parvan...

"Pe cand urmatoarea intalnire?" ne intrebam cand prinsesem deja gustul, la 15km/ora, pe Bulevardul Vasile Parvan...

La fel de bine, biciclistii trebuie sa-si puna si ei problema sigurantei in trafic… www.pedaleaza.ro atrage atentia in privinta catorva reguli de bun simt. Traversezi zebra calare pe bicicleta? Mai bine nu… Tasnesti brusc in fata masinii? Deloc recomandabil… Treci pe rosu la semafor? Interzis! Nu semnalizezi schimbarea directiei de mers? La fel de grav… Circuli in paralel cu alti biciclisti? Nu-i concurs… In paralel, doar la aceasta initiativa. Iti legi bicicleta de copaci, stalpi, hidranti, burlane? Inca, din pacate, pana ce numeroase bare metalice, special amenajate, vor fi amplasate ici-colea, in oras. Nu porti elemente reflectorizante, noaptea? Esti in pericol!

Politia a fost cu noi, masinile s-au oprit iar "Verde pentru biciclete" a facut turul Timisoarei!

Politia a fost cu noi, masinile s-au oprit iar "Verde pentru biciclete" a facut turul Timisoarei!

A fost un prim pas reusit spre ceea ce ne-am dori sa fie traficul in mediul urban al Timisoarei. Mai tolerant, cu loc pentru toti, cu calm, rabdare si zambete. Se poate… E nevoie de biciclete ca de aer, e o sansa in plus pentru fluidizarea traficului. Si o mie de soferi daca ar renunta la volan, macar pentru o zi pe saptamana, in favoarea bicicletei sau mersului pe jos, si traficul ar fi deja mai lesne. Se inscrie cineva? Ala eu, ala eu…

Si fotbalistele de la Ripensia au fost cu noi, si cateva fete cunoscute din spatiul public. Plin de camere de filmat. O initiativa al carei mesaj este raspandit, e o actiune de efect...

Si fotbalistele de la Ripensia au fost cu noi, si cateva fete cunoscute din spatiul public. Plin de camere de filmat. O initiativa al carei mesaj este raspandit, e o actiune de efect...

Ai economisi bani, ai contribui la diminuarea poluarii in orasul copiilor tai, ai decongestiona traficul, ai fi mai putin frustrat decat in ambuteiajele create la „stopuri”, ai face miscare si, surpriza surprizelor, iti vine sau nu sa crezi… ai castiga chiar si timp, aliatul sau inamicul nostru numarul unu, dupa caz… Cine se incumeta sa lase luni masina in garaj si sa porneasca pe doua roti? Mai ales acum, in anotimpul de tranzitie, cand, fara ploaie dar nici prea cald, bicicleta e un mod placut de deplasare. De la A la B, in cateva minute. Iar banii iti raman in buzunar si benzina la pompe, si nu in atmosfera. Suna bine, nu-i asa?

Ciclismul ca mod de destindere si petrecere al timpului liber e la mare pret in alte societati. Va castiga oare incet teren si in orasele noastre? Depinde numai de noi

Ciclismul ca mod de destindere si petrecere al timpului liber e la mare pret in alte societati. Va castiga oare incet teren si in orasele noastre? Depinde numai de noi

Ruland sambata in grup, laolalta cu alti entuziasti, cu prieteni si cunoscuti, am fost incercat de o mare usurare. M-am simtit eliberat de teama, infima ce-i drept, ce mi-o oferise peste ani ciclismul pe strazile Timisoarei. A fost triumful nostru, al celor neintelesi in privinta avantajelor mersului pe bicicleta ori chiar aratati uneori cu degetul si perceputi drept „sarantoci” pentru alegerea noastra de a profita de puterea pedalei. 

E poveste veche, cam de-acum un deceniu… Pe prioritate, in giratoriul Michelangelo, aproape ca am fost luat pe capota de o limuzina straina, decapotabila, cu numar „rosu de be”. M-am ferit si doar i-am sugerat soferului, gesticuland, s-o lase mai moale. Nu i-a convenit, a schimbat brusc directia de mers, neregulamentar, mi-a taiat calea, a oprit, a coborat din masina si m-a lovit cu capul in gura cat ai zice peste. Era un ins intolerant, masiv, tuns „periuta”, cu o ceafa de taur si cu un limbaj pe masura. Cazut fiind pe spate, i-am preluat in plin dispretul absolut fata de-un semen de-al sau. S-a referit la marea patura de „nimicuri”, la calcatii in picioare ai acestei natiuni. Noi, cei multi, din masa de manevra, ce nu contam in estimarea unora ca Dumnealui. Mi-a intors apoi spatele, si-a asezat pretiozitatea in scaunul capitonat si dus a fost, cu scrasnet de roti. Cazut si lovit, m-am ridicat si am incheiat prin a-mi spune pasul, la Sectie. Am avut si martori, socati de brutalitatea individului… Dar mi s-a sugerat prieteneste si politicos, dupa un apel facut pentru detectarea soferului, in functie de numarul de inmatriculare, sa uit de depunerea unei plangeri, spre binele meu. Dadusem de nervii cuiva sus pus. L-am iertat dar n-am uitat, caci am fost o vreme tumefiat…

Iar acum, peste ani, pentru o sambata dimineata, mi-am luat revansa, pasnic. Verde pentru biciclete! De fapt, pentru a fi un bun si iubitor de oameni „ostean” al „cetatii” trebuie sa treci prin toate ipostazele si sa vezi lumea prin ochii tuturor participantilor la bunul mers al lucrurilor… Pieton, biciclist, sofer. Toleranta, calm, respect, bucuria de a trai. A fost o victorie a emanciparii civice, un succes al civismului. Rulam pe un drum bun, cu prioritate.

Ziua 67. Masa Critica

februarie 28, 2009

Daca e ultima vineri din luna, e Critical Mass. Pe seara, sub podul Waterloo, pe esplanada Tamisei, traditia londoneza ii atrage pe zeci si sute de ciclisti amatori, fiecare cu bicicletele lor, la un pelerinaj de seara prin traficul congestionat al arterelor din centrul metropolei.

Uneori se lasa cu accidente, puhoiul de biciclete invadand ca termitele pana si bulevardele largi punand pe picior gresit si nervii la incercare sutelor si miilor de soferi grabiti spre casele lor ori iesiti la sfarsit de saptamana in oras.

Traditia tine de ani buni. E o modalitate cu pedale a bransei ciclistilor de ocazie de a starni interesul publicului in privinta beneficiilor folosirii bicicletei, de a atrage atentia in privinta drepturilor si necesitatilor biciclistilor ca participanti la trafic si un fel de protest tacit vizavi de tot mai numeroasele automobile pe strazile noastre, care strazi, nu-i asa, nu s-au largit intre timp. Un mars de forta impotriva poluarii, a zgomotului, a agresivitatii crescande la volan…

Critical Mass nu e o inovatie londoneza, ci o initiativa traditionala in peste 300 de conurbatii din lume, avandu-si pare-se originile in Stockholmul anilor ’70 si fiind regularizata de cand biciclisti din San Francisco au iesit pentru prima oara in grup pe strazile orasului, intr-o vineri din septembrie 1992. Spontana sau nu, luarea de pozitie a ciclistilor e mai mult sau mai putin militanta. Pentru unii biciclisti, e ocazia lunara de a pedala in paralel cu necunoscuti din aceeasi breasla. Pentru altii, semnificatia e mai mare, tinand de idealul de a recuceri carosabilul, in fata invaziei pe patru roti.

Critical Mass, fara doar si poate, incurca itele pe strazi intr-una din cele mai agitate seri de vineri. Ultima din luna, cand oamenii tocmai si-au luat salariile si orasele sunt pline ochi. Un moment prielnic pentru a starni interesul, curiozitatea ori reactii dintre cele mai contradictorii. Cert e ca media londoneza a accidentelor tragice avand drept victime ciclisti este de peste unul pe luna, semn ca asfaltul metropolei este o adevarata jungla urbana.

Piste pentru ciclisti, la tot pasul. O curtoazie a automobilistilor, respectata tacit. Si totusi, inevitabilul incidentelor, mai mult sau mai putin grave, este o consecinta a aglomerarii din orasele noastre. Putin conteaza ca e vorba de Londra, Paris sau Roma…

Masa critica nu e neaparat un fenomen social ci mai degraba o coincidenta organizata. Participa cine vrea, existenta grupului conteaza. Se pedaleaza in grup, tocmai pentru a sugera puterea masei pe doua roti.

O masa critica, aratand cu degetul la tot mai numeroasele automobile si ambuteiaje pe care le produc. Poluare pe strazile noastre.

Un exemplu… http://www.urban75.org/photos/critical/july_2006.html

Si un altul, din care reiese ca nici macar organizatorii ad-hoc nu stiu care-i capul si coada Critical Mass… E o transhumanta urbana pe doua roti. E un mod de identificare cu „tribul” biciclistilor. E un nu masinilor. E multe lucruri intr-o plimbare la ora de trafic intens pe strazi aglomerate. E revansa biciclistilor in fata cailor putere. E Critical Mass. E 27 februarie… http://www.criticalmasslondon.org.uk/main.html

Ziua 4. Puterea pedalei de Craciun

ianuarie 4, 2009

V-ati debarasat uneori de normele, convenientele si conformitatea sociala? Sa pasiti pentru o zi in alta directie, in alt ritm si pe o alta frecventa decat cea „in pas cu lumea”…  A efectua un asemenea experiment tocmai in ziua de Craciun e cu atat mai neconventional.

Doua roti, un sit si o forta motrice demna de luat in seama

Doua roti, un sit si o forta motrice demna de luat in seama

Anuntul s-a referit la „2512 ride”. Un nume de cod care nu ne arunca peste 5 secole in viitor, ci care a oferit sansa amatorilor de plimbari cicliste sa impartaseasca in grup experienta rularii pe arterele Londrei in ziua de Craciun, cu oportunitatea de a avea cale libera gratie traficului rutier rarefiat si implicit posibilitatea de a savura la adevarata valoare ceea ce are capitala Regatului Unit de dezvaluit.

Deseori am alergat in grup in mediul urban insa niciodata intr-un asemenea grup, si mai numeros, pe doua roti. A fost editia a saptea a 2512, organizata de Southwark Cyclists, una dintre numeroasele infratiri cicliste de pe teritoriul Londrei. Practic fiecare „Borough” ori district al capitalei are un grup local de ciclisti, cu programul si activitati de rigoare.

Incalzire la 2512, ciclistii din Southwark au parcurs in ziua solstitiului de iarna, la initiativa artistei localnice Ana Laura Lopez de la Torre, ruta imprejmuitoare a districtului Southwark, in lungime de 17 mile. Atat pentru respectiva duminica… o patrula de granita in cea mai scurta zi a anului.

De Craciun, reunirea a fost de dimineata, la corabia-muzeu incendiata Cutty Sark, din Greenwich, cu un popas la baza podului London Bridge, de unde Londra a fost a noastra. La ora la care bunatatile sfaraiau in cuptor iar clinchetul paharelor rasuna din jurul cetinii de brad, aproape 100 de entuziasti abordau cu totul diferit o zi minunata.

Merry Christmas! ne-am urat la popasul dupa multe mile parcurse spre vest, in general urmand esplanada sudica a Tamisei, intr-un pub foarte pitoresc de la podul Putney, peste fluviu de stadionul lui Fulham. Cam pe unde se incheie traditionala cursa Oxford – Cambridge. Soferii au fost si mai ingaduitori decat de obicei iar destui dintre nu foarte numerosii pietoni ne-au aruncat bezele. Din balcoane, iesiti la o gura de aer ori o tigara, oameni sarbatorind Craciunul ne strigau din toata inima Merry Christmas! Iar noi raspundeam cu clopotelele din dotare. Pe diverse tonalitati, cum diversificata a fost si gama bicicletelor din dotare. Toate soiurile, chiar si cele gen sezlong, pe care, aproape de sol, rulezi lasat pe spate, in extensie…

Al doilea popas, dupa alte mile bune, de aceasta data spre nord-est, a fost intr-unul din putinele restaurante deschise in ziua de Craciun, pe „fasia libaneza” din Edgware Road. Am servit supa de linte, traditionala Kofta, cu verdeturi si salata, si baclava. Apa a inlocuit bauturile, ca doar trebuia sa revenim in trafic.

Nu stiu cum au trecut orele, dar ne-am trezit ruland pe intuneric, inapoi spre London Bridge. Intre timp, iesiti de la pranz, oamenii animasera strazile, dar ziua cea mai calma si linistitoare pe arterele capitalei din intregul an tot a tinut cu noi. Puterea pedalei si-a spus cuvantul.

Nimeni n-a avut nimic de demonstrat. N-a fost o declaratie de intentii ori altceva de acest gen. N-a fost o campanie a „verzilor”. N-a fost un „Gica Contra” automobilistilor. A fost o sansa de a acapara asfaltul, fara constrangerea de a rula mai mereu langa bordura, in stanga traficului. A fost un sentiment eliberator, de forta. Forta reunita si multiplicata a pedalei. Unde-s mai multi, puterea creste. In grup, si organizatori ai etapei prolog a Turului Frantei, gazduita in 2007 de Londra. Iar cum Team GB a facut furori prin ciclistii sai la JO de la Beijing, nu mi-e teama sa spun ca mai multi ne-au privit cu simpatie pasul contra curentului din ziua de Craciun, decat sa ne suspecteze de ateism sau sa sara la alte concluzii pripite. Pe undeva, m-am simtit stingher cand am trecut prin fata unei pitoresti biserici chiar pe malul Tamisei, din care lume luminata tocmai iesea de la slujba de Craciun. Bisericuta era pierduta intre noile blocuri de beton si sticla din zona, care strajuiesc fluviul, asa incat mi-am zis ca asaltul impotriva traditiilor Craciunului nu e atat de mare din partea puterii pedalei, pe cat e de mare valul modernismului in dauna religiei.

In fond, puterea pedalei e una curata la suflet. Nu poluezi atmosfera, nu faci galagie, nu consumi carburanti, nu ocupi mult spatiu. E o procesiune silentioasa a unor suflete care pot catadicsi sa vizualizeze, gandeasca si actioneze inafara ingradirilor si dogmelor sociale. Nu stiu daca ma voi realipi vreodata turului 2512 dar pentru un Craciun din viata a fost o minunata revelatie. Iti demonstreaza ca si cu foarte putin din ceea ce reprezinta confortul si comoditatea existentei moderne, te poti de fapt alimenta cu foarte mult la capitolul energie pozitiva si senzatii de bine. Un Craciun memorabil, in rol de turist ciclist prin orasul tau de adoptie. Pe care, vazandu-l mai golas, din diferite unghiuri, am invatat sa-l ador cu atat mai mult. Si inca o data… cat de mult ne trebuie de fapt pentru a fi fericiti?

Vei spune cititorule ca am ales varianta 2512 in lipsa de altceva mai bun de facut. E drept, altadata de Craciun inghetam in varful pantei, cu betele in mana. Dar parca mi-a adus aminte de ineditul Craciunului tarandu-ne pe burta la intrarea stramta in Pestera Liliecilor, undeva in susul Manastirii Horezu. Daca n-am fi pasit in necunoscutul acelei directii, n-am fi auzit, odata ajunsi in inima muntelui, un inaltator cor calugaresc barbatesc, razbatand de undeva din catacombe. Tot asa, n-as fi descoperit o Londra care e cu totul altfel in 25.12 decat in covarsitoarea majoritate a zilelor anului.