Posts Tagged ‘Luna’

Mai „mica” Oradea „poate” Exterra Triathlon

iunie 10, 2010

E drept, Oradea are avantajul lacului de acumulare Fughiu, din preajmă, bună gazdă pentru cei 3.800 metri ai startului dat de proba de înot a Triatlonului din 11-13 iunie, completat de cei 180 kilometri ciclism până la Tileagd plus un întreg maraton, 42,2 kilometri, pe străzile oraşului. IronMan XTR Triathlon Oradea e o apariţie nouă şi luminoasă pe harta tot mai bogată a acestei întreceri supreme de anduranţă iar Primăria Oradea, ca partener oficial al evenimentului, se poate lăuda cu o iniţiativă pe cinste.

Însă nu doar această nouă ediţie a unui concurs rara avis în România recomandă „cetatea” Oradei drept un exemplu bun de urmat, avangardist dar totodată conservând tradiţia locului, cu tot ceea ce implică asta. Alergând maratonul între bazinul olimpic, ce ne aminteşte că pe Criş s-a jucat polo european de clasă, şi Potgoria, triatloniştii vor remarca o aşezare dominată de bun gust şi suflet, remachiată discret şi cu stil. Iar ulterior, de se vor alătura întru stropirea evenimentului microbiştilor tolăniţi la televizoare cu ochii pe Mondial, vor avea surpriza unei deserviri ireproşabile din multe puncte de vedere, în locuri amenajate cu suflet. Personal, recomand terasa restaurant The Bridge, de lângă podul pietonal, tronând în preajma sălciilor sub care se aciuiesc pescari amatori.

E drept, Oradea e ceva mai „mică”, de exemplu comparativ cu Timişoara, avantaj care-i dă şansa să fie mai lesne gestionată. Însă pare a avea acel „ceva” care s-a estompat sau chiar risipit în Banat, invadat peste ani şi eterogenizat social, cu toate minusurile ce implică un asemenea nou aluat. Aş spune că Oradea a rămas o „fortăreaţă”, fidelă principiilor ei şi cu avantajele „burgului” compact. Nu-i nimic rău cu un oraş de dimensiuni potrivite şi nici măcar plictisitor. Din contră, mai domnesc.

Iar în plan sportiv Oradea nu pare a suferi frustrări pe marginea fixaţiei cu fotbalul. Arena „Bodola” e tot acolo bine merci, unde evolua Bihorul orădean şi unde Poli descindea în prima deplasare din primăvara lui 1990, iar locul în burta ligii a doua nu pare a fi un capăt de ţară. Pe străzi, noi şi silenţioase tramvaie cu aer condiţionat contractate pe două milioane de la Siemens se strecoară şi ele discret şi cu stil pe arterele cu clădiri retencuite şi portaluri adevărată dantelărie. Aş zice că intrarea în ţară pe la Vama Borş nu ne-ar face de râs.

Şi cred că triatloniştii străini descinşi la XTR nu vor regreta drumul făcut. Unii venind poate doar de peste graniţă, unde Duna TV a mediatizat concursul. Iar dacă amicul meu maratonist Dan Balaci, aliniat cândva la Semimaratonul Dracula al Timişoarei, îşi va da jos cu folos halatul de medic şi îi va întrece într-o probă fără menajamente ci dictată de acele ceasornicului, atunci „muşchiul” localnicilor se va dovedi cu atât mai valoros şi admirabil.

În treacăt, am pozat şi eu niţel prin Oradea, am făcut o cacofonie permisă holbându-mă la Biserica cu Lună şi mi-am zis că deşi mai abrupt şi repede, Crişul are cel puţin acelaşi falmec ca molcoma Begă. Şi am răsfoit pagina triatlonului http://ironmanoradea.ro/media.html , scoţându-mi pălăria în faţa acestor Iron Man şi mulţumindu-mă cu maratoanele mele. Ar mai fi deja cam doar 17 săptămâni până la cel al Timişoarei, cât de-un ciclu complet de pregătire. Şi poate că unul-doi de la Oradea vor alerga şi aici…

Mihai Viteazul încalecă în piaţa Primăriei, pe al cărei zid o placă explicativă comemorează eroii căzuţi pentru eliberarea Oradei în secolul trecut

La o aruncătură de băţ, Vulturul Negru cu hotelul şi şerpuirea acoperită din "burta" sa, un amalgam de cafenele şi magazine, e un obiectiv arhitectonic refăcut.

Oradea e înţesată de frumoase biserici, ca bazilica deschizându-se ca o carte din parcul Muzeului. Atâtea sunt că nimeni n-a ştiut exact să ne identifice numele acestui lăcaş sfânt

Şi clădirile monument istoric sau cu o conotaţie culturală au fost refăcute...

Şi te poţi odihni la mese copioase pe preţuri tare reduse. Aici, Life is too short to drink a bad caffee. Sesizaţi a-ul din caffee. Simpatici amfitrioni, te îmbie în engleză şi încheie în "internaţională". Ori franceză? Oricum, glumesc... Bun gust...

Şi doar un lucru să mai zic. Fiţi precauţi cu taximetriştii, unii pot fi chiar mari vorbitori. Te duc cu preşul mai ca în filme. 30 lei pentru un tur prin zona centrală. Şi parol, Oradea nu-i mare, ci mai degrabă „mică”. Ulterior, un drum până la periferie a fost, realist, în jur de zece. Dar ce vorbesc eu aici, într-o postare despre mişcare şi triatlon!?! Pe jos, cu bicicleta ori cu tramvaiele Siemens. Ambarcaţiuni pe Criş n-am văzut…

Reclame

Ziua 0. De azi incolo se lumineaza…

decembrie 27, 2008

Jurnalul meu incepe in ziua cea mai scurta a anului. Intr-o duminica, asa cum a cazut 21 decembrie in 2008. Doar 7 ore, 49 de minute si 40 de secunde de lumina de la rasaritul de la 8,04 si pana la apusul soarelui… 15,54. Dar macar de maine incolo se lumineaza tot mai mult…

Si unde mai nimerit sa infig primul tarus decat in Greenwich? De aici, firul povestii ne va duce spre noaptea cea mai scurta a anului.

E o duminica inca impietrita in frigul de decembrie. Colinele din Greenwich nu s-au scuturat din amorteala iar tavalugul zumzetului urban n-a castigat teren, chiar daca e deja miezul zilei. Clipele curg parca mai molcom. Ca doar secundele sunt la ele acasa. Suntem in casa timpului. Lumii i-a fost dat ca punct de reper si raportare al scurgerii timpului meridianul zero. Care taie delusoarele Greenwichului. Intr-adevar, ora exacta bate de la Londra, dar nu la Big Ben ori in difuzarea British Broadcasting Corporation, ci in surdina, de la Observatorul Regal din Greenwich.

Trec pe langa tarabele pietii din Greenwich, decorate in spiritul Craciunului, si imi zic ca putine sute de metri mai la est telescoape uriase ale Observatorului Regal inregistreaza un moment aparte in scurgerea timpului. La 12 si 3 minute, ora Greenwich Mean Time, polii pamantului se aliniaza cu soarele, ceea ce noi numim solstitiu. De iarna in cazul emisferei nordice. Soarele zambeste acum doar Polului Sud…

Ziua solstitiului de iarna e cea mai scurta a anului, 21 decembrie, conform calendarului Gregorian introdus in 1582. Linia meridianului din Greenwich reprezinta principalul punct de referinta longitudinal al pamantului, in functie de care se raporteaza pozitia fiecarei asezari de pe glob, de la est sau vest, si strabate cercul tranzitoriu, care este un urias telescop special construit in 1850 de al saptelea astronom regal, Sir George Airy.

De aici se masoara ziua „universala”, o scala stiintifica a timpului, de fapt secundele, minutele si orele noastre. Dar parca timpul se scurge azi mai lenes. Poate pentru ca e neincalzit de soare. Astrul nu e sus pe cer in aceste zile de decembrie, in emisfera nordica. E mai jos ca niciodata in decursul anului. Sus de tot e doar luna.

Maine, luni 22 decembrie, ziua va fi deja putin mai lunga. Si tot asa, pana candva in iunie. Mai exact pe 21, cand la 5,45 ante meridian va avea loc solstitiul de vara…

Ma intreb insa cat timp va mai rezista Greenwich Mean Time drept punct de referinta al scalei timpului. Cati ani, cate luni, cate zile, cate ore, cate minute, cate secunde? Lumea e intr-o profunda si tot mai rapida schimbare, inca insesizabila la un nivel microglobal dar de fapt covarsitoare daca ai observa-o cu un altfel de telescop, dintr-o pozitie optima.

In 1884, la Washington DC, 41 de delegati la Conferinta Internationala a Meridianului din 25 de tari au decis alegerea longitudinii zero la Greenwich, cu 22 de voturi pentru, unul impotriva, al San Domingo, si doua abtineri, exprimate de Franta si Brazilia. La vremea respectiva, treisferturi din comertul mondial se ghida dupa hartile maritime trasate pe-aici pe undeva si care aveau ca punct de reper meridianul principal, fenomen ce luase amploare dupa publicarea in premiera in 1767 a almanahului nautic britanic. Intr-o buna zi va zdrobi oare de tarm valul schimbarilor  si statutul de prim-meridian dobandit in secolul al XIX-lea de Greenwich?

Inverzitul si molcomul Greenwich, undeva intr-o suburbie sud-estica din zona concentrica doi a conurbatiei londoneze, pe malul sudic al Tamisei, n-ar lasa impresia la prima vedere ca e „buric” mondial al timpului. Dar aparentele mai mereu inseala iar in Londra pana si un cartier oarecare ascunde farmece si istorii aparte. Las piata si dealul cu semetul observator in varf si cobor spre fluviu. In coborare, las undeva spre est, la poalele aceluiasi deal, impresionantul National Maritime Museum, care te poarta ca si prin maruntaiele unui vas oceanic prin intreaga istorie maritima. De la primele expeditii si pana la ultimele descoperiri. Hartile cartografice de care aminteam si care, la inceputuri, in functie de pozitia soarelui, au fost trasate sub forma liniei tarmurilor noilor teritorii descoperite peste mari si tari; din nevoia de ghidare pe apele parca nesfarsite ale oceanelor a izvorat inventia longitudinii zero si a prim-meridianului, ales la Greenwich.

Ajung la capatul pantei. Acolo e tunelul pietonal pe sub Tamisa, construit intre 1897 si 1902 pentru uzul muncitorilor de la docul West India si drept o altenativa la feribotul ce strapunge dus-intors apele Tamisei prin acele locuri inca din 1676. Tunelul lung de 1.217 picioare te scoate in nici un sfert de ora pe malul nordic, pe Isle of Dogs. Candva Insula Cainilor, o zona saracacioasa de docuri, acum inca sediu a ceea ce s-a dorit a fi noul centru de influenta mondiala in lumea afacerilor. Pe cat de repede i-a slabit stralucirea in cursul anului 2008, tot atat de iute imi da din nou tarcoale ideea legata de mentinerea in timp a meridianului zero de la cercul tranzitoriu din observatorul de la cateva sute de metri mai la sud, undeva pe malul celalalt al Tamisei… E un gand straniu. E o lume in permanenta schimbare. Va rezista Londra drept capitala mondiala a timpului in acest secol nebun, nebun? Unii, intangibili si invizibili in viata sociala mondiala, ar avea raspuns la toate, dar isi tin cartile strans la piept. Si majoritatea par a fi asi.

Nu mai e timp de pierdut. E ziua cea mai scurta a anului. In curand se intuneca. Incep antrenamentul de fuga, de pe malul nordic al Tamisei, din Wapping, undeva tot in estul capitalei, nu departe de Isle of Dogs cu al ei Canary Wharf, dus intors pana undeva in vestul Londrei, pe esplanada sudica a fluviului, cu a ei Peace Pagoda din celebrul Battersea Park, cel ales pentru dueluri spadasine sau de pistol invaluite in ceata de gentilomi ai altor timpuri. Aproape doua ore si multe mile parcurse. Dar timpul a curs intr-adevar mai molcom. E inca lumina la sosire…