De ce-aş zice altfel, dacă agenţii de pariuri spun Brazilia – Spania? Reflex la fiecare 4 ani, iau tabelul competiţional şi îmi imaginez un scenariu în care doar două încheie în vârf. Mi-a ieşit Brazilia – Spania.
Fapt real. La Mondialul francez, în 1998, când încă mizam cu oarecare succes la pariuri, l-am ales pe Di Biagio marcator al primului gol în Italia – Camerun, jucat într-o miercuri, apoi pe Cocu în aceeaşi postură în Olanda – Coreea de Sud, disputat două zile mai apoi, şi pe Reyna înscriind la 0-0 în SUA – Iran, peste alte două zile. Mă fascinase cota ridicată oferită acestor mijlocaşi nu foarte prieteni cu golul, şi mai ales primul.
Ei bine, Di Biagio a deschis scorul cu capul într-un 3-0 „la perete”, Cocu a înscris şi el primul gol într-un 5-0 şi mai clar iar duminică Reyna a şutat în bară la 0-0, în ceea ce avea să se dovedească o surpriză, 2-0 pentru iranieni. Mi-am zis că bara a scuturat norocul şi n-am mai mizat. Până peste doi ani, când încă înaintea competiţiei am mers pe o finală Franţa – Italia, indicând şi numele învingătoarei în ultimul act: Franţa. Aşa a fost să fie, cu oarecare şansă…
… Anii au trecut şi n-am mai prea jucat. Mai bine zis n-am mai jucat deloc. Şi nu mă dezmint nici acum. Ca idee şi ca de-obicei, mi-ar place să-i văd pe europeni făcând treabă bună dar nu neapărat cu aceeaşi simpatie, de vreo 25 de ani, pentru insulari. A mai pălit. În schimb mi-ar surâde ca central-est europenii să nu se facă „de cacao”, având o uşoară slăbiciune, nu ştiu de ce, pentru Elveţia lui Hitzfeld. O alta ar fi pentru grecii altui neamţ, Rehhagel, dar asta ar avea o explicaţie genetică, pe arborele genealogic al mamei.
Iar cu sârbii voi ţine nu pentru că au zdrobit o Românie ce bine că stă acasă, ci pentru că au fost buni vecini, fie peste graniţă, aici în Timiş, fie între noi, în Timişoara. Chiar şi în nopţile lor de Anul Nou, la două săptămâni după Revelion, în baza calendarului slav, şi când tradiţia e să se spargă pahare. Tare mi-e însă că după-amiezele triste petrecute cu comunitatea sârbă din Londra, la jocurile Mondialului din 2006, îşi vor găsi o repetiţie şi chiar vremelnică în Africa de Sud.
Dar cum speranţa moare ultima şi avem dreptul să visăm, i-aş vedea pe sârbi câştigând grupa, apoi trecând de englezi şi argentinieni, fiind stopaţi în semifinală de Spania. Aberez? Tocmai aici e farmecul. Să-ţi alegi un cal negru, care sigur îşi va frânge gâtul, dar pe care să ţi-l imaginezi totuşi imbatabil, asta pentru a avea o porţie de râs la final, autoironie ce te face să-ţi spui ce prostuţ şi idealist poţi câteodată fi…
Apropo, în cealaltă semifinală îi văd pe brazilieni dispunând de SUA, nord-americani ce trecuseră mai întâi de Germania, apoi de Mexic. Nu-i aşa că-i fantezie de cămaşă de forţă? Oricum, v-am spus de ce… Cât despre helvetici, păcat că dau în optimi de Brazilia.
Dar ce mi-aş dori cu adevărat de la Mondial? Ca Ronaldo să nu mai plonjeze ori să facă din ochi, ca arbitrii să nu ne enerveze, ca televiziunile să nu ne caute prin tribune feţele ştiu eu cui „celebrităţi”, ca Maradona să dea din mâini încercând să aplice acel beton românesc de 3-2 care e doar reţetă Iordănescu şi-atât, ca Paraguay să dea cumva de Uruguay, ca sud-africanii să iasă cât mai repede întru a ne scuti de caznele oficialilor de a-i ţine în competiţie… Şi bineînţeles să Messi, pardon, vroiam să zic triumfe, cel mai bun.
Dar vorbind serios? Să mai vedem ceva feţe proaspete şi sisteme de joc ori soluţii tactice mai ieşite din şabloane!
Şi de ce nu Anglia? Pentru că e unica naţiune europeană mare care şi-a luat din nou antrenor străin, pentru că e prea crispată şi îmbăţoşată de-atâta amar de ani, în încercarea de-a dovedi că „leagănul” e musai „the best”. Ar fi dacă ar presa în jumătatea adversă când n-are posesie şi dacă şi-ar da drumul la jocul fără minge când cu unul de-ai ei la balon. Dar cum aceste aşteptări sunt onorate doar aşa, odată pe Wembley contra Olandei, în 1996, ori altădată la Munchen în 2001, e greu de crezut că Albionul se va scutura de greaua manta a prea marilor aşteptări. Sau poate le-o fi indus Don Fabio arta relaxării? Nu ştiu dar zău că ar fi fain să spargă blocada finalistelor din 1970 încoace, mereu aceleaşi şi aceleaşi Brazilia, Argentina, Italia, Germania şi Franţa cu două picături de Olanda. Să se-aleagă oare tot dintre cele şase sau e timpul Spaniei şi Angliei?
Vizionare plăcută. Eu ies până-n colţ să-mi iau o talangă, o ciocolată Milka şi-un ceas cu cuc, că n-am încredere în cronometrul lui Webb. Aaa, şi-un dicţionar român-sârb, să-mi împrospătez vocabularul, că doar Radio Televizija Serbija e postul de recepţie. Muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu…
Etichete: Africa de Sud, Brazilia - Spania finală, Capello, case de pariuri, Cocu, cota, favorită, FIFA World Cup, Iordănescu, Maradona, Messi, miză, mondial, pronostic, Serbia
Loja Fair Play 
Lasă un comentariu