Posts Tagged ‘turneu’

Crema de sub cupola cu tepi

noiembrie 23, 2009

Crema tenisului mondial masculin a descins in Londra, cu ocazia barclays ATP World Masters Tour. Primii opt in ierarhie, duelandu-se in grupe parca importate din competitii sportive pe echipe, si cu un britanic printre ei. Andy Murray, un fiu al Scotiei.

Tabelul competitiei masculine domina curtea interioara de la Wimbledon, intre Central Court si Court 1.

Care a si dat la o parte cortina turneului, 6-3, 3-6, 6-2, dupa ce demarase cu un 5-0 in 22 minute, in fata argentinianului Del Potro, locul 5 mondial. Un insular in varsta de 22 ani, dispunand de un sud-american de 20, nu intr-o reeditare a razboiului Malvinelor…

Ce-i interesant despre aceste zile de tenis la cel mai inalt nivel tine insa si de localizarea evenimentului. Nu la All England Lawn&Tennis Club, sediu situat in sud-vestul Londrei, in inverzitul si traditionalul Wimbledon, ci la O2 Arena, acea labartata cupola cu tepi din ecranizarea cu James Bond, campata aidoma unui cort extraterestru, undeva pe malul sudic al fluviului, in tuguiul peninsulei Greenwich.

Ce aduce nou aceasta repozitionare a tenisului, de pe iarba Wimbledonului in sala complexului cu nume de furnizor de servicii de telefonie mobila? Beneficii atat pentru spectatori, cat si pentru jucatori.

Pentru jucatori!? Cum asa? Ei bine, e o lege nescrisa partizanatul in favoarea simpatiilor gazdelor de la Wimbledon de a oferi Central Court si in general terenurile principale celor mai bine clasati dintre britanici. Avantajul de a juca pe iarba proprie. Asta pe cand alde Dinara Safina, la vremea verii numarul unu mondial intre femei, era azvarlita pe terenurile periferice ale complexului de inalta tinuta. Un Murray probabil nici nu mai stie prea bine cum arata alte terenuri decat cel Central.

In O2 in schimb, fiecare tenisman isi asteapta randul si democratia e impartita si pentru purcei, si pentru catei. Pe acelasi teren de sub o cupola atat de mult blamata, atat de nefunctionala in opinia multora, la ora cumpenei dintre milenii, cand, intr-adevar, megainvestitia parea a fi devenit un „elefant alb”, un proiect muribund din fasa, miliarde aruncate pe malul Tamisei.  

Iata insa ca i s-a gasit utilitatea, fiind de fapt multifunctional. De la concerte de muzica, incluzand cel al Madonnei, pana la recentele Campionate Mondiale de gimnastica, iar acum, o noutate, tenisul.

Madonna, "aterizata din spatiu", intr-o coreografie scenica de exceptie, in timpul concertului din vara in O2 Arena

E bine si pentru spectatori. Putini muritori de rand isi permiteau luxul de a prinde un bilet la Wimbledon, ale carui destule meciuri se derulau si cu suficiente locuri lasate libere, pentru ca angajatii sau simpatiile ori prietenii angajatilor ori simpatiilor diverselor companii ce-si asigurasera pe cai comercial-corporatiste locurile lor in jurul dreptunghiurilor verzi nu catadicsisera finalmente sa onoreze cu prezenta.

In plus, Wimbledon e cochet, capsuni cu frisca si sampanie, bonomie de moda veche, dar nu intr-atat de extins. E oarecum exclusivist. O2 in schimb e pentru norod, mai mare, cu 17.500 locuri, si extrem de putine dintre acestea de un alt rang. Uniformitate si incluziune prin diversitate. Si un baietel dintr-o familie nevoiasa, de pe-acolo, din estul Londrei, dar de pe malul nordic, atat de „mai altfel” decat inverzitul Greenwich, poate prinde cu taticul sau un loc, inspirandu-se din arta cu racheta a urmasului lui Henman si intrebandu-si parintele cand incepe si el orele in preajma fileului.

Indirect, un imbold pentru regenerarea tenisului la nivelul juvenil si in general al maselor, in Regatul Unit. Atat de zgarcit in oferta de campioni pe scena mondiala. Atat de optimist acum, cand intre aspirantii la glorie suprema se regaseste si un britanic, fie el scotian si nu englez.

Acest turneu la O2 e in pas cu tendintele evidente ale globalizarii, tenis pentru mai multi, o nivelare prin devalorizare, sapand incet la temelia unui emblematic Wimbledon, atat de inradacinat in malul de care incet-incet ne indepartam.

Iar in crema jocului se va remarca Roger, ce ne zambeste cu crema pe fata si Gillette la purtator, nu ca Napoleon, cu o mana folosind racheta de tenis si cu cealalta ingrijindu-se de aspectul sau facial, aparandu-si concomitent amicul din reclama TV cu cei trei muschetari, Thierry cel cu mana pe lama de ras dar si pe minge.

Vom afla curand cine va triumfa, cine va lua potul, acolo unde recent si Marian Dragulescu sfida legea acceleratiei gravitationale si dadea Romaniei si mai mult aur. Unii aduc aur, cu sudoare si repetitie, altii iau aerul romanilor intr-o tara cu munti ca ai nostri care aur poarta. Iar noi?

Cladirea terenului principal de la Wimbledon, Centre Court, vazuta dinspre poarta 5. Wimbledon inseamna traditie, istoria jocului dar si emfaza. Nu e multora accesibil... De aceea Murray se poate astepta in O2 sa fie incurajat de un spectru mai larg de suporteri

Reclame

Ziua 166. Ca si cum un turc ar da lectii de romana la Academia Romana

iunie 7, 2009

Nu multi sunt englezii care ii cunosc foarte bine regulile. Iar putini sunt cei care stiu in amanuntime regulamentul. E o procesiune cat ziua de lunga de aruncari din alergare, de la punct fix, al unei mingi ca de oina, spre adversarul cu bata din echipa adversa. Meciurile sale test sunt programate pe durata a 5 zile, depind de conditiile meteorologice si de lumina la amurg, sunt cu pauze de pranz si ceai, reunesc si jucatori purtatori de burtica-marsupiu aproape ca la golf, care, fie vorba intre noi, nu-i un sport ci un moft, si a fost inventat de englezi fara a se fi raspandit, aidoma fotbalului, la scara mondiala.

Cricketul are un cerc restrans de practicanti si tari competitoare dar are propria Cupa Mondiala. Iar pentru cresterea spectaculozitatii sale, are doua versiuni „prescurtate”, si anume One Day Internationals, jocurile decise intr-o zi si nu in 5, respectiv The Twenty20es, in care numarul de aruncari si loviri a mingii, de fiecare parte, e si mai redus. Ei bine, in acest weekend, in Londra si Albion, a pornit la drum Cupa Mondiala a celei de-a doua variante. World Twenty20 Series.

Anglia, tara de origine a cricketului, nu intre favorite, ci cu 10/1 cota de castigare a trofeului, dupa experte ca India si Africa de Sud. Australienii, nasii englezilor nu doar la cricket, sunt inca vazuti in lumea acestui sport drept cei mai tari din parcare, iar vecinilor neo-zeelandezi le-a crescut si lor recent cota. In general, se reunesc cam 12-15 natiuni, in majoritate din tarile Commonwealth, de exemplu cu Pakistan si Indiile de Vest, din Caraibe, dovedindu-se mereu reprezentative redutabile, dar cu una ca Bangladesh fiind carne de tun, in ciuda granitei cu experta Indie. Puritanii jocului iti vor spune insa ca varianta Twenty20 e doar un surogat ieftin si nu ofera masura abilitatii jucatorilor, motiv pentru care nu toate formatiile de top se regasesc in acelasi careu de asi si in „prescurtare”. Din pacate, in cazul Angliei, Albionul nu e intre favorite nici in testele propriu-zise, nici in variantele sale prescurtate. Ceea ce s-a mai dovedit o data inca de la startul ostilitatilor, si nu oriunde, ci la Lord’s, pe terenul gazda al Federatiei Engleze de Cricket.

Lord’s e o minune arhitectonica, avand gazon plusat si numeroase tribune cu loje care mai de care, unde sampania si caviarul curg valuri, intr-o zona cu tocuri inalte a Londrei, aproape de Muzeul Sherlock Holmes din Baker Street. Iar cricketul, trebuie subliniat, ramane un bastion al claselor macar medii, fiind in trecut un sport al straturilor dominante ale societatii. Poate ca, fiind apanajul doar unor anumite structuri sociale, de aceea a si ramas intr-un cerc restrans, neraspandindu-se pe glob in randul maselor, aidoma popularului fotbal.

Dar sa revenim la World Twenty20 Series. Caci in cricket pana si unele ca Scotia si Irlanda, verisoarele… , sunt oarecum niste intruse, fara o traditie solida in cricket si fara palmares. Si se intampla ca irlandezii, desi sa fi figurat la Campionatul Mondial propriu-zis de cricket, sa nu participe la actuala competitie. Scotienii sunt, dar cu sanse mici, iar cu sanse iluzorii s-au prezentat olandezii. Olanda la cricket?!?

Nici vorba de portocale mecanice. Poate olandezi zburatori. Recuperatori de bani, angajati in industria publicitatii ori pentru Burger King, schiori-coboratori, acestia ar fi cativa dintre olandezii care au descins vineri seara in sacrul templu al cricketului nu doar englez, Lord’s din Londra. Ei bine, dupa o cavalcada de simboluri, nume si cifre in combinatii de neinteles pentru un neavizat, si care sunt parte componenta a oricarei transmisii televizate a jocului, partida de deschidere Anglia – Olanda s-a incheiat cu 162-5, ca scor al englezilor, la 163-6, ca rezultat al portocaliilor, si asta in favoarea Olandei. La chiar ultima minge a meciului, Olanda a smuls victoria, la Lord’s, in dauna Angliei.

Albionul a mai fost el umilit la cricket in ultimii ani, fie cu cateva esecuri surpriza, fie fiind „demolati” categoric de adversari traditionali, dar niciodata n-au suferit umilinta de a fi infranti de niste novice, si inca in „buricul” acestui sport, pe terenul de referinta al England Cricket Board.

Am urmarit jocul intre englezi, in paralel cu lansarea unei seri de karaoke si cu DJ, dintr-un pub pe nume Duke of Edinburgh. Cand gluma s-a ingrosat, localnicii au inceput sa celebreze orice minge buna a Albionului sarind extaziati de pe scaune, de parca ar fi jucat mingile cheie din celebrele Ashes Tests cu rivalii australieni, si poate pana si Ducele de Edinburgh s-a rasucit in mormant in momentele cand, dupa ultima minge irosita de inaltul englez Broad, olandezii au invadat Lord’s intr-o efervescenta a bucuriei triumfului la potou, in ultima secunda, un triumf neasteptat si urias prin proportiile surprizei.

Englezii, batuti in propriul fief, la propriul lor joc, de niste amatori inediti ai cricketului, cotati cu ultima sansa la turneu… „E ca si cum am fi batuti de Kazakhstan la fotbal” l-a scapat gura pe un englez, uitand ca in seara urmatoare Albionul urma sa evolueze tocmai la Astana. E ca si cum unui turc i s-ar oferi o catedra a Academiei Romane, intru predarea lectiilor de limba romana.

World Twenty20 Series va continua, cu sau fara Anglia dupa faza grupelor. Intotdeauna, tara gazda ofera un plus de interes pentru intregul competitiei si iesirea sa din cursa ciunteste din efervescenta competitiei. Dar nici englezii nu sunt profeti la cricket in tara lor. Guvernul se destrama, institutii financiare s-ar fi topit fara a fi nationalizate, lira sterlina plonjeaza, lanturi de magazine isi pun lacatul, somajul e in crestere, multe nume si firme se discrediteaza la darea deoparte a valului, si restul companiilor sunt vandute unor consortii straine si poate sfarsesc, aidoma altora, prin a disparea sau a fi falimentare, societatea civila in general, ca si coeziune, e de cativa ani intr-un proces de evidenta destramare, restul sporturilor nu merg nici ele prea bine, Olimpiada 2012 pare incet-incet a se transforma si ea intr-un fiasco financiar, iar acum, uite, … cricketul. Albionul, invins acasa de… Olanda!

Se poate mai rau? Se poate mai jos? O-ho-ho, si inca cum. Bineinteles! Consolarea a urmat a doua zi, cu Anglia invingatoare in Kazakhstan, 4-0. Albionul e ca si calificat la Cupa Mondiala de fotbal din Africa de Sud, de la anul. Ca o observatie, si doar atat, ca doar Anglia e mai abitir difuzata in Romania decat in insula, nu multi au fost jucatorii proveniti din „careul de asi”. Green (West Ham) – Johnson (Portsmouth), Upson (West Ham), Terry (Chelsea), A Cole (Chelsea) – Walcott (Arsenal), Gerrard (Liverpool), Lampard (Chelsea), Barry (Manchester City) – Rooney (Man Utd), Heskey (Aston Villa). Pe cat de mare dominatia in campionat, pe atat de subtire reprezentarea la nationala…

Ziua 56. Ani de refuz

februarie 17, 2009

S-a intors, in antreul promotional al turneului mondial Years of Refusal! A concertat in studiourile British Broadcasting Corporation, in transmisiune directa pe BBC Radio 2 si difuzat video online. „Bine ati venit la serata! Sunteti supravegheati… Si eu” si-a intampinat Morrissey audienta, inaintea unui exceptional recital de come-back de aproape o ora.

Morrissey, unul dintre cei mai influenti muzicieni moderni, care a revolutionat scena pop-rockului alternativ cu The Smiths, in anii ’80, a ramas fidel si in cariera solo liricii sardonice, cu un puternic si adeseori controversat mesaj, si unor linii melodice vibrante, substantiale. Muzica de cea mai buna calitate, departe de comercialismul desantat si non-valoric al muzicii moderne.

Morrissey, un monstru sacru, adulat de suporterii sai in aceeasi masura in care e uneori masacrat de critici muzicali ai unor reviste ce se pretind a fi impartitoare de intelepciune. Un solist de 50 de ani din Manchester, revenit acum in prim-plan cu Years of Refusal, un album exceptional. Ani de refuz. Versuri pline de adanci intelesuri, melodii minunate. Turneul american va incepe curand iar cel britanic va culmina cu cateva seri la Brixton Academy, in sudul Londrei, la finele lunii mai. Unele concerte, deja cu casele inchise…

Muzica lui Morrissey e simbolul curajului, puterea cuvantului rostit raspicat, puterea vietii si a spiritului uman. Muzicianul e idolul multor iubitori de muzica din Albion si semnul de intrebare al impartitorilor de premii… pe care el le ia cel putin in deradere. Fiul unor imigranti catolici irlandezi si-a extaziat fanii cu o performanta de zile mari si, printre picaturi, le-a dat apa la moara deversand furia distilata a artistului veritabil. Sala a ras, a aplaudat, a intrat in joc. Morrissey a piscat desisul muzicii goale a ultimilor ani, de fapt o non-muzica rasplatita mereu si din nou in patetice ceremonii de acordare a premiilor, si a deplans disparitia de pe piata a magazinelor de distributie a inregistrarilor muzicale, la care s-a referit ca sunt „pe moarte”. Virgin, un port-drapel de profil pe cateva etaje, din Piccadilly Circus, era preluat nu demult de Zavvi, care a intrat in faliment… Incotro?

Intr-unul din cantece, Morrissey ne spune ca ne lasa sa constatam pe propria piele, dar experientele sale din industria de profil, cu injunghieri pe la spate, l-au lasat fara piele… Morrissey in varianta 2009, la fel de combativ si provocator ca altadata, mereu tanar…

Nu sunt versurile lui Morrissey, de la care sar la un mesaj inmanat unui bolnav de o catolica filipineza, dar la fel de incarcat de semnificatii. Mereu traieste din plin viata…

Sa nu te paraseasca speranta / Ea e cea care-ti da puterea sa continui / Cand simti ca ai renunta

Nu renunta vreodata a crede in fortele proprii / Caci atata vreme cat ai credinta ca poti / Vei avea un motiv sa incerci

Nu lasa pe nimeni sa-ti retina fericirea in mainile lor / Tine-o in ale tale asa incat intotdeauna iti va ramane la indemana

Nu masura succesul sau esecul prin bogatia materiala / Ci prin felul cum te simti / Sentimentele noastre determina bogatia existentiala

Nu lasa momentele grele sa te doboare / Fii rabdator si ele vor trece

Nu ezita sa ceri ajutorul / De care cu totii avem nevoie din cand in cand

Nu fugi de dragoste ci spre dragoste / Deoarece este cea mai mare bucurie a noastra

Nu astepta dupa ceea ce-ti doresti pentru a-ti iesi in cale / Ci mergi drept la tinta cu toata fiinta ta / Cu credinta ca sansa iti va iesi in cale

Nu simti ca si cum ai fi pierdut / Daca planurile si visurile tale nu sunt la inaltimea asteptarilor / Caci mereu inveti ceva nou despre tine si viata si implicit progresezi

Nu fa nimic din ceea ce ti-ar stirbi respectul de sine / Sentimentul de bine e esential pentru a te simti implinit in viata

Nu uita sa razi / Sau nu fi prea mandru sa te abtii din plans / Fie prea incapatanat sa zambesti

Nu uita un prieten care te iubeste / Caci s-ar putea ca tocmai respectivul prieten sa fie varitabil si sa vina in intampinarea nevoilor tale / Si nu uita niciodata cine te-a ajutat sa cresti

Acestea fiind zise, live life to its fullest…

O viata traita din plin. Morrissey, dezinvolt pe scena, ofera un mesaj macar la fel de puternic…